ISSN 1977-0782

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

L 127

European flag  

Ediţia în limba română

Legislaţie

Anul 60
18 mai 2017

Cuprins

II   Acte fără caracter legislativ

Pagina

DECIZII

*

Decizia (UE) 2017/813 a Consiliului din 12 octombrie 2015 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului de asociere UE-Chile referitor la înlocuirea apendicelui II la anexa III la Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte

1

*

Decizia (UE) 2017/814 a Consiliului din 12 octombrie 2015 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului de asociere UE-Chile referitor la înlocuirea articolului 12 din anexa III la Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte

88

RO

Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată.

Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc.

II Acte fără caracter legislativ

DECIZII

18.5.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 127/1

DECIZIA (UE) 2017/813 A CONSILIULUI

din 12 octombrie 2015

privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului de asociere UE-Chile referitor la înlocuirea apendicelui II la anexa III la Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf, coroborat cu articolul 218 alineatul (9),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 38 din anexa III la Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”), Comitetul de asociere UE-Chile (denumit în continuare „Comitetul de asociere”) poate decide să modifice dispozițiile respectivei anexe.

(2)

La 4 noiembrie 2014, Comitetul special pentru cooperare vamală și reguli de origine, instituit în temeiul articolului 81 din acord, a convenit să recomande Comitetului de asociere modificări la apendicele II din anexa III la acord, de stabilire a listei prelucrărilor sau a transformărilor care trebuie aplicate materialelor neoriginare pentru ca produsul fabricat să poată dobândi caracterul de produs originar („regulile specifice produselor”) în vederea alinierii respectivului apendice la cea mai recentă versiune a Sistemului armonizat de denumire și codificare a mărfurilor (SA).

(3)

SA se actualizează la fiecare cinci ani, iar ultima actualizare a avut loc în 2012. Întrucât regulile specifice produselor din acord se bazează pe o versiune ieșită din uz a SA, mai exact SA 2002, acestea ar trebui să fie actualizate pentru a reflecta SA 2012.

(4)

Regulile specifice produselor ar trebui să rămână neschimbate pentru acele produse care au fost reclasificate în SA 2012. În cazul în care produsele trebuie mutate la un alt capitol sau la o altă poziție, regulile specifice produselor ar trebui să se mute împreună cu produsele respective, atunci când regulile din noul capitol sau de la poziția nouă sunt diferite de cele de la capitolul sau poziția veche.

(5)

Regulile specifice produselor pentru o serie de produse de la capitolul 72 din SA ar trebui modificate pentru a reflecta evoluțiile din procesul tehnologic de producție a oțelului.

(6)

Din motive de claritate, luând în considerare numărul de modificări care trebuie aduse apendicelui II din anexa III la acord, respectivul apendice ar trebui să se înlocuiască integral.

(7)

Poziția care urmează să fie adoptată în numeleUniunii în cadrul Comitetului de asociere ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie atașat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

(1)   Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului de asociere referitor la înlocuirea apendicelui II la anexa III la acord se bazează pe proiectul de decizie a Comitetului de asociere atașat la prezenta decizie.

(2)   Reprezentanții Uniunii în cadrul Comitetului de asociere pot accepta modificări minore ale proiectului de decizie a Comitetului de asociere fără a mai fi necesară o nouă decizie a Consiliului.

Articolul 2

După adoptare, decizia Comitetului de asociere se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Luxemburg, 12 octombrie 2015.

Pentru Consiliu

Președintele

F. MOGHERINI

(1)  JO L 352, 30.12.2002, p. 3.

PROIECT

DECIZIA Nr. … A COMITETULUI DE ASOCIERE UE-CHILE

din …

de înlocuire a apendicelui II la anexa III la Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte

COMITETUL DE ASOCIERE UE-CHILE,

având în vedere Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte (1), în special articolul 38 din anexa III;

întrucât:

(1)

La 1 ianuarie 2007 și la 1 ianuarie 2012 au fost introduse modificări în nomenclatura reglementată prin Convenția internațională privind Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor („Sistemul armonizat”).

(2)

Deoarece modificările aduse Sistemului armonizat nu aveau ca scop modificarea regulilor de origine, ele nu antrenează schimbări substanțiale la Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”).

(3)

Pentru ca aceste modificări să se reflecte în acord, este necesar să se modifice apendicele II la anexa III la acord.

(4)

Având în vedere numeroasele modificări care trebuie efectuate în apendicele II la anexa III, din motive de claritate se impune înlocuirea integrală a acestuia.

(5)

Se consideră necesar să se modifice regulile de origine pentru o serie de produse incluse în capitolul 72 din Sistemul armonizat pentru a reflecta evoluțiile din procesul tehnologic de producție a oțelului,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Apendicele II la anexa III la acord, care cuprinde lista prelucrărilor sau a transformărilor care trebuie efectuate asupra materialelor neoriginare pentru ca produsele fabricate să obțină caracter originar, se înlocuiește cu textul din anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la 90 de zile de la data ultimei notificări prin care părțile își comunică îndeplinirea procedurilor legale interne necesare.

Adoptată la …,

Pentru Comitetul de asociere UE-Chile

Președintele

(1)  JO L 352, 30.12.2002, p. 3.

ANEXĂ

„Apendicele II

LISTA PRELUCRĂRILOR SAU A TRANSFORMĂRILOR CARE TREBUIE APLICATE MATERIALELOR NEORIGINARE PENTRU CA PRODUSUL FABRICAT SĂ POATĂ DOBÂNDI CARACTERUL DE PRODUS ORIGINAR

Poziția din SA

Descrierea produsului

Prelucrare sau transformare aplicată materialelor neoriginare, care conferă caracterul de produs originar

Capitolul 1

Animale vii

Toate animalele de la capitolul 1 sunt obținute integral

Capitolul 2

Carne și organe comestibile

Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolele 1 și 2 utilizate sunt obținute integral

Capitolul 3

Pești și crustacee, moluște și alte nevertebrate acvatice

Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolul 3 utilizate sunt obținute integral

ex capitolul 4

Lapte și produse lactate; ouă de păsări; miere naturală; produse comestibile de origine animală, nedenumite și necuprinse în altă parte; cu următoarele excepții:

Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolul 4 utilizate sunt obținute integral

0403

Lapte acru, lapte și smântână covăsite, iaurt, chefir și alte sortimente de lapte și smântână fermentate sau acrite, chiar concentrate, sau cu adaos de zahăr sau alți îndulcitori, sau aromatizate, sau cu adaos de fructe sau cacao

Fabricare în cadrul căreia:

toate materialele de la capitolul 4 utilizate sunt obținute integral,

toate sucurile de fructe (cu excepția celui de ananas, lămâi mici «lime» sau grepfrut) de la poziția 2009 utilizate sunt originare și

valoarea tuturor materialelor de la capitolul 17 utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 5

Alte produse de origine animală, nedenumite și necuprinse în altă parte; cu următoarele excepții:

Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolul 5 utilizate sunt obținute integral

ex 0502

Păr de porc sau de mistreț, prelucrat

Curățare, dezinfectare, triere și îndreptare a părului de porc sau de mistreț

Capitolul 6

Plante vii și produse de floricultură

Fabricare în cadrul căreia:

toate materialele de la capitolul 6 utilizate sunt obținute integral și

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

Capitolul 7

Legume, plante, rădăcini și tuberculi, alimentare

Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolul 7 utilizate sunt obținute integral

Capitolul 8

Fructe comestibile; coji de citrice sau de pepeni

Fabricare în cadrul căreia:

toate fructele și nucile utilizate sunt obținute integral și

valoarea tuturor materialelor de la capitolul 17 utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 9

Cafea, ceai, maté și mirodenii; cu următoarele excepții:

Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolul 9 utilizate sunt obținute integral

0901

Cafea, chiar prăjită sau decafeinizată; coji și pelicule de cafea; înlocuitori de cafea care conțin cafea, indiferent de proporțiile amestecului

Fabricare din materiale de la oricare poziție

0902

Ceai, chiar aromatizat

Fabricare din materiale de la oricare poziție

ex 0910

Amestecuri de mirodenii

Fabricare din materiale de la oricare poziție

Capitolul 10

Cereale

Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolul 10 utilizate sunt obținute integral

ex capitolul 11

Produse ale industriei morăritului; malț; amidon și fecule; inulină; gluten de grâu; cu următoarele excepții:

Fabricare în cadrul căreia toate cerealele, legumele comestibile, rădăcinile și tuberculii de la poziția 0714 sau fructele utilizate sunt obținute integral

ex11 06

Făină, griș și pudră din legume păstăi uscate, curățate de păstăi, de la poziția 0713

Uscare și măcinare a legumelor păstăi de la poziția 0708

Capitolul 12

Semințe și fructe oleaginoase; semințe și fructe diverse; plante industriale sau medicinale; paie și furaje

Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolul 12 utilizate sunt obținute integral

1301

Șelac; gume, rășini, gume-rășini și oleorășini (de exemplu balsamuri), naturale

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la poziția 1301 utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

1302

Seve și extracte vegetale; substanțe pectice, pectinați și pectați; agar-agar și alte mucilagii și agenți de mărire a viscozității, derivate din produse vegetale, chiar modificate:

Mucilagii și agenți de mărire a viscozității, derivați din produse vegetale, modificați

Fabricare din mucilagii și agenți de mărire a viscozității nemodificați

Altele

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

Capitolul 14

Materiale pentru împletit și alte produse de origine vegetală, nedenumite și necuprinse în altă parte

Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolul 14 utilizate sunt obținute integral

ex capitolul 15

Grăsimi și uleiuri de origine animală sau vegetală; produse ale disocierii acestora; grăsimi alimentare prelucrate; ceară de origine animală sau vegetală; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la oricare poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

1501

Grăsime de porc (inclusiv untură) și grăsime de pasăre, altele decât cele de la pozițiile 0209 sau 1503:

Grăsimi din oase sau deșeuri

Fabricare din materialele de la oricare poziție, cu excepția celor de la poziția 0203, 0206 sau 0207 sau a oaselor de la poziția 0506

Altele

Fabricare din carne sau organe comestibile de porc de la poziția 0203 sau 0206 sau din carne și organe comestibile de pasăre de la poziția 0207

1502

Grăsimi de animale din speciile bovine, ovine sau caprine, altele decât cele de la poziția 1503:

Grăsimi din oase sau deșeuri

Fabricare din materiale de la oricare poziție, cu excepția celor de la poziția 0201, 0202, 0204 sau 0206 sau a oaselor de la poziția 0506

Altele

Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolul 2 utilizate sunt obținute integral

1504

Grăsimi și uleiuri și fracțiunile acestora, de pește sau de mamifere marine, chiar rafinate, dar nemodificate chimic:

Fracțiuni solide

Fabricare din materiale de la oricare poziție, inclusiv alte materiale de la poziția 1504

Altele

Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolele 2 și 3 utilizate sunt obținute integral

ex 1505

Lanolină rafinată

Fabricare din usuc brut de la poziția 1505

1506

Alte grăsimi și uleiuri de origine animală și fracțiunile acestora, chiar rafinate, dar nemodificate chimic:

Fracțiuni solide

Fabricare din materiale de la oricare poziție, inclusiv alte materiale de la poziția 1506

Altele

Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolul 2 utilizate sunt obținute integral

1507-1515

Uleiuri vegetale și fracțiunile acestora:

Uleiuri de soia, de arahide, de palmier, de cocos (de copra), de sâmburi de palmier, de babassu, de tung și de oiticica, ceară de myrica, ceară de Japonia, fracțiuni de uleiuri de jojoba și uleiuri destinate utilizărilor tehnice sau industriale, altele decât cele destinate fabricării de produse pentru alimentația umană

Fabricare din materiale de la oricare poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

Fracțiuni solide, cu excepția celor de ulei de jojoba

Fabricare din alte materiale de la pozițiile 1507-1515

Altele

Fabricare în cadrul căreia toate materialele vegetale utilizate sunt obținute integral

1516

Grăsimi și uleiuri de origine animală sau vegetală și fracțiunile acestora, hidrogenate parțial sau total, interesterificate, reesterificate sau elaidinizate, chiar rafinate, dar nepreparate altfel

Fabricare în cadrul căreia:

toate materialele de la capitolul 2 utilizate sunt obținute integral și

toate materialele vegetale utilizate sunt obținute integral. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale de la pozițiile 1507, 1508, 1511 și 1513

1517

Margarină; amestecuri sau preparate alimentare din grăsimi sau din uleiuri de origine animală sau vegetală sau din fracțiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri din prezentul capitol, altele decât grăsimile și uleiurile alimentare și fracțiunile acestora de la poziția 1516

Fabricare în cadrul căreia:

toate materialele de la capitolele 2 și 4 utilizate sunt obținute integral și

toate materialele vegetale utilizate sunt obținute integral. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale de la pozițiile 1507, 1508, 1511 și 1513

Capitolul 16

Preparate din carne, din pește sau din crustacee, din moluște sau din alte nevertebrate acvatice

Fabricare:

din animale din capitolul 1 și/sau

în cadrul căreia toate materialele de la capitolul 3 utilizate sunt obținute integral

ex capitolul 17

Zaharuri și produse zaharoase; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la oricare poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex 1701

Zahăr din trestie sau din sfeclă și zaharoză chimic pură, în stare solidă, cu adaos de aromatizanți sau de coloranți

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la capitolul 17 utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

1702

Alte zaharuri, inclusiv lactoza, maltoza, glucoza și fructoza (levuloza), chimic pure, în stare solidă; siropuri de zahăr la care nu s-au adăugat aromatizanți sau coloranți; înlocuitori de miere, chiar amestecați cu miere naturală; zaharuri și melase caramelizate:

Maltoză și fructoză chimic pure

Fabricare din materiale de la oricare poziție, inclusiv alte materiale de la poziția 1702

Alte zaharuri în stare solidă, cu adaos de aromatizanți sau de coloranți

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la capitolul 17 utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

Altele

Fabricare în cadrul căreia toate materialele utilizate sunt originare

ex 1703

Melase rezultate din extracția sau rafinarea zahărului, cu adaos de aromatizanți sau coloranți

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la capitolul 17 utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

1704

Produse zaharoase (inclusiv ciocolată albă) care nu conțin cacao

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la capitolul 17 utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

Capitolul 18

Cacao și preparate din cacao

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la capitolul 17 utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

1901

Extracte de malț; preparate alimentare din făină, crupe, griș, amidon, fecule sau extracte de malț, care nu conțin cacao sau care conțin cacao într-o proporție de sub 40 % din greutate, calculată pe o bază complet degresată, nedenumite și necuprinse în altă parte; preparate alimentare din produsele de la pozițiile 0401-0404, care nu conțin cacao sau care conțin cacao în proporție de sub 5 % din greutate calculată pe o bază complet degresată, nedenumite și necuprinse în altă parte:

Extracte de malț

Fabricare din cerealele de la capitolul 10

Altele

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la capitolul 17 utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

1902

Paste alimentare chiar fierte sau umplute (cu carne sau cu alte substanțe) sau chiar altfel preparate, cum ar fi spaghete, macaroane, fidea, lasagna, gnochi, ravioli, caneloni; cușcuș, chiar preparat:

care conțin carne, organe comestibile, pește, crustacee sau moluște în proporție de maximum 20 % din greutate

Fabricare în cadrul căreia toate cerealele și derivatele acestora utilizate (cu excepția grâului dur și a derivatelor acestuia) sunt obținute integral

care conțin carne, organe comestibile, pește, crustacee sau moluște în proporție de minimum 20 % din greutate

Fabricare în cadrul căreia:

toate cerealele și derivatele acestora (cu excepția grâului dur și a derivatelor acestuia) utilizate sunt obținute integral și

toate materialele de la capitolele 2 și 3 utilizate sunt obținute integral

1903

Tapioca și înlocuitorii săi preparați din fecule, sub formă de fulgi, granule, boabe mici, criblură sau alte forme similare

Fabricare din materiale de la oricare poziție, cu excepția feculei de cartof de la poziția 1108

1904

Produse pe bază de cereale obținute prin expandare sau prăjire (de exemplu corn flakes); cereale (altele decât porumbul), sub formă de boabe sau sub formă de fulgi ori de alte grăunțe preparate (cu excepția făinii, crupelor și grișului), prefierte sau altfel preparate, nedenumite și necuprinse în altă parte

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la poziția 1806;

în care toate cerealele și făina utilizate (cu excepția grâului dur și a porumbului Zea Indurata, precum și a derivatelor acestora) sunt obținute integral; și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la capitolul 17 utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

1905

Produse de brutărie, de patiserie și biscuiți, chiar cu adaos de cacao; ostii, cașete goale de tipul celor utilizate pentru medicamente, vafe cu capac, paste uscate din făină, din amidon sau din fecule în foi și produse similare

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția celor de la capitolul 11

ex capitolul 20

Preparate din legume, din fructe sau din alte părți de plante; cu următoarele excepții:

Fabricare în cadrul căreia toate fructele și legumele sunt obținute integral

ex 2001

Ignami, batate și părți similare comestibile de plante, cu un conținut de amidon sau de feculă de minimum 5 % din greutate, preparate sau conservate în oțet sau acid acetic

Fabricare din materiale de la oricare poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex 2004 și ex 2005

Cartofi sub formă de făină, griș sau fulgi, preparați sau conservați altfel decât în oțet sau acid acetic

Fabricare din materiale de la oricare poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

2006

Legume, fructe, coji de fructe și alte părți de plante, confiate (uscate, glasate sau cristalizate)

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la capitolul 17 utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

2007

Dulcețuri, jeleuri, marmelade, paste și piureuri de fructe, obținute prin fierbere, cu sau fără adaos de zahăr sau de alți îndulcitori

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la capitolul 17 utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 2008

Fructe cu coajă lemnoasă, fără adaos de zahăr sau de alcool

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor fructelor cu coajă lemnoasă și a semințelor oleaginoase originare de la pozițiile 0801, 0802 și 1202-1207 utilizate depășește 60 % din prețul franco fabrică al produsului

Unt de arahide; amestecuri pe bază de cereale; miez (inimă) de palmier; porumb

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

Altele, cu excepția fructelor (inclusiv fructele cu coajă), preparate altfel decât prin fierbere în apă sau vapori, fără adaos de zahăr, congelate

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la capitolul 17 utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

2009

Sucuri de fructe (inclusiv mustul de struguri) și sucuri de legume, nefermentate, fără adaos de alcool, cu sau fără adaos de zahăr sau de alți îndulcitori

Sucuri de citrice

Fabricare în cadrul căreia:

toate citricele utilizate sunt obținute integral,

valoarea materialelor de la capitolul 17 utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

Altele

Fabricare în cadrul căreia:

toate materialele utilizate sunt încadrate la alte poziții decât cea a produsului și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la capitolul 17 utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 21

Preparate alimentare diverse; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

2101

Extracte, esențe și concentrate de cafea, de ceai sau de maté și preparate pe bază de aceste produse sau pe bază de cafea, de ceai sau de maté; cicoare prăjită și alți înlocuitori prăjiți de cafea și extractele, esențele și concentratele acestora

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia toată cicoarea utilizată este obținută integral

2103

Preparate pentru sosuri și sosuri preparate; condimente și produse de asezonare, amestecate; făină și pudră de muștar și muștar preparat:

Preparate pentru sosuri și sosuri preparate; condimente și produse de asezonare, amestecate

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate făina de muștar sau muștarul preparat

Făină de muștar și muștar preparat

Fabricare din materiale de la oricare poziție

ex 2104

Preparate pentru supe, ciorbe sau supe cremă; supe, ciorbe sau supe cremă preparate

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția legumelor preparate sau conservate de la pozițiile 2002-2005

2106

Preparate alimentare nedenumite și necuprinse în altă parte

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la capitolul 17 utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 22

Băuturi, lichide alcoolice și oțet; cu următoarele excepții:

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia toți strugurii sau materialele derivate din struguri utilizate sunt obținute integral

2202

Ape, inclusiv ape minerale și ape gazeificate, care conțin zahăr sau alți îndulcitori sau aromatizate și alte băuturi nealcoolice, cu excepția sucurilor de fructe sau de legume de la poziția 2009

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul,

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la capitolul 17 utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului și

în cadrul căreia toate sucurile de fructe utilizate (cu excepția celui de ananas, lămâi mici «lime» sau grepfrut) sunt originare

2207

Alcool etilic nedenaturat cu titru alcoolic volumic de minimum 80 % vol; alcool etilic și alte distilate denaturate, cu orice titru

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția celor de la poziția 2207 sau 2208 și

în cadrul căreia toți strugurii sau materialele derivate din struguri utilizate sunt obținute integral sau, în cazul în care toate celelalte materiale utilizate sunt deja originare, se poate utiliza arac în proporție de maximum 5 % din volum

2208

Alcool etilic nedenaturat cu titru alcoolic volumic sub 80 % vol; distilate, rachiuri, lichioruri și alte băuturi spirtoase

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la poziția 2207 sau 2208 și

în cadrul căreia toți strugurii sau materialele derivate din struguri utilizate sunt obținute integral sau, în cazul în care toate celelalte materiale utilizate sunt deja originare, se poate utiliza arac în proporție de maximum 5 % din volum

ex capitolul 23

Reziduuri și deșeuri ale industriei alimentare; alimente preparate pentru animale; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex 2301

Făină de balenă; făină, pudră și aglomerate sub formă de pelete din pește sau crustacee, din moluște sau din alte nevertebrate acvatice, improprii alimentației umane

Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolele 2 și 3 utilizate sunt obținute integral

ex 2303

Reziduuri rezultate de la fabricarea amidonului din porumb (cu excepția substanțelor concentrate de înmuiere), cu un conținut de proteine, calculat în materia uscată, mai mare de 40 % din greutate

Fabricare în cadrul căreia tot porumbul utilizat este obținut integral

ex 2306

Turte și alte reziduuri solide, provenite din extracția uleiului de măsline, cu un conținut de ulei de măsline mai mare de 3 %

Fabricare în cadrul căreia toate măslinele utilizate sunt obținute integral

2309

Preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor

Fabricare în cadrul căreia:

toate cerealele, zahărul sau melasele, carnea sau laptele utilizate sunt originare și

toate materialele de la capitolul 3 utilizate sunt obținute integral

ex capitolul 24

Tutun și înlocuitori de tutun prelucrați; cu următoarele excepții:

Fabricare în cadrul căreia toate materialele de la capitolul 24 utilizate sunt obținute integral

2402

Țigări de foi (inclusiv cele cu capete tăiate), trabucuri și țigarete, din tutun sau din înlocuitori de tutun

Fabricare în cadrul căreia cel puțin 70 %, în greutate, din tutunurile neprelucrate sau deșeurile de tutun de la poziția 2401 utilizate sunt originare

ex 2403

Tutun pentru fumat

Fabricare în cadrul căreia cel puțin 70 %, în greutate, din tutunurile neprelucrate sau deșeurile de tutun de la poziția 2401 utilizate sunt originare

ex capitolul 25

Sare; sulf; pământuri și pietre; ipsos, var și ciment; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex 2504

Grafit cristalin natural, cu conținut de carbon îmbogățit, purificat și măcinat

Îmbogățire a conținutului de carbon, purificare și măcinare a grafitului cristalin brut

ex 2515

Marmură, simplu debitată, prin tăiere cu ferăstrăul sau prin alte procedee, în blocuri sau plăci de formă pătrată sau dreptunghiulară cu o grosime de maximum 25 cm

Debitarea, cu ferăstrăul sau prin alte procedee, a marmurei (chiar în cazul în care este deja tăiată cu ferăstrăul) cu o grosime de peste 25 cm

ex 2516

Granit, porfir, bazalt, gresie și alte pietre pentru cioplit sau pentru construcții, simplu debitate, prin tăiere cu ferăstrăul sau prin alte procedee, în blocuri sau în plăci de formă pătrată sau dreptunghiulară, cu o grosime de maximum 25 cm

Debitarea, cu ferăstrăul sau prin alte procedee, a pietrei (chiar în cazul în care este deja tăiată cu ferăstrăul) cu o grosime de peste 25 cm

ex 2518

Dolomită calcinată

Calcinarea dolomitei necalcinate

ex 2519

Carbonat de magneziu natural (magnezită) măcinat, introdus în recipiente ermetice, și oxid de magneziu, pur sau nu, cu excepția magneziei electrotopite și a magneziei arse (sinterizate)

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, carbonatul de magneziu natural (magnezita) poate fi utilizat

ex 2520

Ipsosuri special preparate pentru tehnica dentară

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 2524

Fibre din azbest natural

Fabricare din concentrat de azbest

ex 2525

Pudră de mică

Măcinarea micii sau a deșeurilor de mică

ex 2530

Pământuri colorante, calcinate sau pulverizate

Calcinarea sau măcinarea pământurilor colorante

Capitolul 26

Minereuri, zgură și cenușă

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex capitolul 27

Combustibili minerali, uleiuri minerale și produse rezultate din distilarea acestora; materiale bituminoase; ceară minerală; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex 2707

Uleiuri în care greutatea constituenților aromatici depășește greutatea constituenților nearomatici, similare uleiurilor minerale obținute prin distilarea gudronului de huilă la temperaturi înalte, care distilează în proporție de peste 65 % din volum la o temperatură de până la 250 oC (inclusiv amestecurile de white spirit și benzol), destinate utilizării drept carburanți sau combustibili

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe tratamente specifice (1)

sau

Alte operațiuni în cadrul cărora toate materialele utilizate sunt încadrate la o altă poziție decât cea a produsului. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 2709

Uleiuri brute din minerale bituminoase

Distilare pirogenată a materialelor bituminoase

2710

Uleiuri din petrol sau uleiuri din materiale bituminoase, altele decât uleiurile brute; preparatele nedenumite și necuprinse în altă parte, care conțin în greutate minimum 70 % uleiuri din petrol sau din materiale bituminoase și pentru care aceste uleiuri constituie elementele de bază; deșeuri de uleiuri

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe tratamente specifice (2)

sau

Alte operațiuni în cadrul cărora toate materialele utilizate sunt încadrate la o altă poziție decât cea a produsului. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 50 % din prețul franco fabrică al produsului

2711

Gaz de sondă și alte hidrocarburi gazoase

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe tratamente specifice (2)

sau

Alte operațiuni în cadrul cărora toate materialele utilizate sunt încadrate la o altă poziție decât cea a produsului. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 50 % din prețul franco fabrică al produsului

2712

Vaselină; ceară de parafină, ceară de petrol microcristalină, ceară din praf de cărbune (slack wax), ozocherită, ceară de lignit, ceară de turbă, alte tipuri de ceară minerală și produse similare obținute prin sinteză sau prin alte procedee, chiar colorate

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe tratamente specifice (2)

sau

Alte operațiuni în cadrul cărora toate materialele utilizate sunt încadrate la o altă poziție decât cea a produsului. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 50 % din prețul franco fabrică al produsului

2713

Cocs de petrol, bitum de petrol și alte reziduuri de uleiuri din petrol sau din minerale bituminoase

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe tratamente specifice (1)

sau

Alte operațiuni în cadrul cărora toate materialele utilizate sunt încadrate la o altă poziție decât cea a produsului. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 50 % din prețul franco fabrică al produsului

2714

Bitumuri și asfalturi, naturale; șisturi și nisipuri bituminoase; asfaltiți și roci asfaltice

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe tratamente specifice (1)

sau

Alte operațiuni în cadrul cărora toate materialele utilizate sunt încadrate la o altă poziție decât cea a produsului. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 50 % din prețul franco fabrică al produsului

2715

Amestecuri bituminoase pe bază de asfalt natural sau de bitum natural, de bitum de petrol, de gudron mineral sau de smoală de gudron mineral (de exemplu, mastic bituminos, cut-backs)

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe tratamente specifice (1)

sau

Alte operațiuni în cadrul cărora toate materialele utilizate sunt încadrate la o altă poziție decât cea a produsului. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 28

Produse chimice anorganice; compuși anorganici sau organici ai metalelor prețioase, ai elementelor radioactive, ai metalelor de pământuri rare sau ai izotopilor; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 2805

«Mischmetall»

Fabricare prin tratament electrolitic sau termic în care valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 2811

Trioxid de sulf

Fabricare din dioxid de sulf

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 2833

Sulfat de aluminiu

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 2840

Perborat de sodiu

Fabricare din tetraborat de disodiu pentahidrat

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 2852

Compuși ai mercurului constituiți din eteri interni și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

Fabricare din materiale de la orice poziție. Cu toate acestea, valoarea tuturor materialelor de la poziția 2909 utilizate nu depășește 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Compuși ai mercurului constituiți din acizi nucleici și sărurile lor, cu compoziție chimică definită sau nu; alți compuși heterociclici

Fabricare din materiale de la orice poziție. Cu toate acestea, valoarea tuturor materialelor de la pozițiile 2852, 2932, 2933 și 2934 utilizate nu depășește 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Compuși ai mercurului constituiți din produse chimice și preparate ale industriei chimice sau ale industriilor conexe (inclusiv cele constând din amestecuri de produse naturale), nedenumite și necuprinse în altă parte

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

Compuși ai mercurului constituiți din reactivi de diagnostic sau de laborator pe un suport, reactivi de diagnostic sau de laborator preparați, chiar prezentați pe un suport, alții decât cei de la pozițiile 3002 sau 3006; materiale de referință certificate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 29

Produse chimice organice; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 2901

Hidrocarburi aciclice destinate a fi utilizate drept carburanți sau combustibili

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe tratamente specifice (1)

sau

Alte operațiuni în cadrul cărora toate materialele utilizate sunt încadrate la o altă poziție decât cea a produsului. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 2902

Hidrocarburi ciclanice și ciclenice (cu excepția azulenelor), benzen, toluen și xilen, destinate a fi utilizate drept carburanți sau combustibili

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe tratamente specifice (1)

sau

Alte operațiuni în cadrul cărora toate materialele utilizate sunt încadrate la o altă poziție decât cea a produsului. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 2905

Alcoolați metalici ai alcoolilor de la această poziție și ai etanolului

Fabricare din materiale de la orice poziție, inclusiv alte materiale de la poziția 2905. Cu toate acestea, alcoolații metalici de la această poziție pot fi utilizați, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

2915

Acizi monocarboxilici aciclici saturați și anhidridele, halogenurile, peroxizii și peroxiacizii lor; derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

Fabricare din materiale de la orice poziție. Cu toate acestea, valoarea tuturor materialelor de la pozițiile 2915 și 2916 utilizate nu depășește 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 2932

Eteri interni și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

Fabricare din materiale de la orice poziție. Cu toate acestea, valoarea tuturor materialelor de la poziția 2909 utilizate nu depășește 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Acetali ciclici și semiacetali interni și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

Fabricare din materiale de la oricare poziție

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

2933

Compuși heterociclici cu heteroatom(i) de azot în exclusivitate

Fabricare din materiale de la orice poziție. Cu toate acestea, valoarea tuturor materialelor de la pozițiile 2932 și 2933 utilizate nu depășește 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

2934

Acizi nucleici și sărurile lor, cu compoziție chimică definită sau nu; alți compuși heterociclici

Fabricare din materiale de la orice poziție. Cu toate acestea, valoarea tuturor materialelor de la pozițiile 2932, 2933 și 2934 utilizate nu depășește 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 2939

Concentrate din tulpini de mac cu un conținut de alcaloizi de cel puțin 50 % din greutate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 30

Produse farmaceutice; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

3002

Sânge uman; sânge animal preparat pentru utilizări terapeutice, profilactice sau de diagnosticare; antiseruri, alte fracțiuni ale sângelui, produse imunologice, chiar modificate sau obținute pe cale biotehnologică; vaccinuri, toxine, culturi de microorganisme (cu excepția drojdiilor) și produse similare:

Produse formate din doi sau mai mulți constituenți amestecați pentru utilizări terapeutice sau profilactice ori produse neamestecate pentru utilizare în aceste scopuri, prezentate sub formă de doze sau condiționate pentru vânzarea cu amănuntul

Fabricare din materiale de la orice poziție, inclusiv alte materiale de la poziția 3002. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale cu aceeași descriere ca și produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Altele

— —

Sânge uman

Sânge animal preparat pentru utilizări terapeutice sau profilactice

Fabricare din materiale de la orice poziție, inclusiv alte materiale de la poziția 3002. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale cu aceeași descriere ca și produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

— —

Fracțiuni ale sângelui, altele decât antiserurile, hemoglobina, globulinele din sânge și serum-globulinele

Fabricare din materiale de la orice poziție, inclusiv alte materiale de la poziția 3002. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale cu aceeași descriere ca și produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

— —

Hemoglobină, globuline din sânge și serum-globuline

3003 și 3004

Medicamente (cu excepția produselor de la poziția 3002, 3005 sau 3006):

Obținute din amicacin de la poziția 2941

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale de la pozițiile 3003 sau 3004, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Altele

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale de la pozițiile 3003 sau 3004, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 3006

Deșeuri farmaceutice menționate în nota 4(k) la prezentul capitol

Se reține originea produsului din clasificarea sa inițială

Bariere anti-aderențe sterile pentru chirurgie sau stomatologie, resorbabile sau neresorbabile

din material plastic

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la capitolul 39 utilizate nu depășește 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

din țesături

Fabricare din (3):

fibre naturale,

fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare,

sau

materiale chimice sau pastă textilă

Articole identificabile ca fiind pentru stomie

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 31

Îngrășăminte; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 3105

Îngrășăminte minerale sau chimice care conțin două sau trei dintre elementele fertilizante: azot, fosfor și potasiu; alte îngrășăminte; produse de la acest capitol prezentate fie în tablete sau forme similare, fie în ambalaje cu o greutate brută de maximum 10 kg, cu următoarele excepții:

nitrat de sodiu

cianamidă de calciu

sulfat de potasiu

sulfat de potasiu și magneziu

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 32

Extracte tanante sau colorante; tanini și derivații lor; pigmenți și alte substanțe colorante; vopsele și lacuri; masticuri; cerneluri; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 3201

Tanini și sărurile, eterii, esterii și alți derivați ai acestor produse

Fabricare pe bază de extracte tanante de origine vegetală

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

3205

Lacuri colorante; preparate menționate în nota 3 la prezentul capitol, pe bază de lacuri colorante (4)

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la pozițiile 3203, 3204 și 3205. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale de la poziția 3205, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 33

Uleiuri esențiale și rezinoide; produse preparate de parfumerie sau de toaletă și preparate cosmetice; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

3301

Uleiuri esențiale (deterpenizate sau nu), inclusiv cele așa-zise «concrete» sau «absolute»; rezinoide; oleorășini de extracție; soluții concentrate de uleiuri esențiale în grăsimi, în uleiuri stabilizate, în ceară sau în substanțe similare, obținute prin extracție din flori sau macerare; subproduse terpenice reziduale de la deterpenizarea uleiurilor esențiale; ape distilate aromatice și soluții apoase ale uleiurilor esențiale

Fabricare din materiale de la orice poziție, inclusiv din materiale dintr-o altă «grupă» (5) de la această poziție. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale din aceeași grupă cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 34

Săpunuri, agenți de suprafață organici, preparate pentru spălat, preparate lubrifiante, ceară artificială, ceară preparată, produse pentru întreținere, lumânări și articole similare, paste pentru modelare, «ceară dentară» și preparate dentare pe bază de ipsos; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 3403

Preparate lubrifiante care conțin maximum 70 % în greutate uleiuri din petrol sau uleiuri din minerale bituminoase

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe tratamente specifice (1)

sau

Alte operațiuni în cadrul cărora toate materialele utilizate sunt încadrate la o altă poziție decât cea a produsului. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 50 % din prețul franco fabrică al produsului

3404

Ceară artificială și ceară preparată:

pe bază de parafină, ceară de petrol, ceară obținută din minerale bituminoase, ceară din praf de cărbune (slack wax) sau din reziduuri de parafină

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 50 % din prețul franco fabrică al produsului

Altele

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu următoarele excepții:

uleiuri hidrogenate care prezintă caracteristicile cerii de la poziția 1516,

acizi grași cu compoziție chimică nedefinită sau alcooli grași industriali care prezintă caracteristicile cerii de la poziția 3823 și

materiale de la poziția 3404.

Totuși, aceste materiale pot fi utilizate cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 35

Substanțe albuminoide; produse pe bază de amidon sau de fecule modificate; cleiuri; enzime; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

3505

Dextrine și alte amidonuri și fecule modificate (de exemplu, amidonuri și fecule pregelatinizate sau esterificate); cleiuri pe bază de amidon sau de fecule, de dextrine sau de alte amidonuri sau fecule modificate:

Amidonuri și fecule eterificate și esterificate

Fabricare din materiale de la oricare poziție, inclusiv alte materiale de la poziția 3505

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Altele

Fabricare din materiale de la oricare poziție, cu excepția celor de la poziția 1108

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 3507

Enzime preparate nedenumite și necuprinse în altă parte

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

Capitolul 36

Pulberi și explozivi; articole de pirotehnie; chibrituri; aliaje piroforice; materiale inflamabile

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 37

Produse fotografice sau cinematografice; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

3701

Plăci și filme fotografice plane, sensibilizate, neimpresionate, din alte materiale decât hârtia, cartonul sau textilele; filme fotografice plane cu developare și revelare instantanee, sensibilizate, neimpresionate, chiar în încărcătoare:

Filme fotografice cu developare și revelare instantanee pentru fotografii în culori, în încărcătoare

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la poziția 3701 sau 3702. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale de la poziția 3702, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 30 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Altele

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la poziția 3701 sau 3702. Cu toate acestea, pot fi utilizate materialele de la pozițiile 3701 și 3702, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

3702

Pelicule fotografice sensibilizate, neimpresionate, în role, din alte materiale decât hârtia, cartonul sau textilele; pelicule fotografice cu developare și revelare instantanee, în role, sensibilizate, neimpresionate

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la poziția 3701 sau 3702

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

3704

Plăci, pelicule, filme, hârtii, cartoane și textile fotografice, impresionate, dar nedevelopate

Fabricare din materiale de la oricare poziție, cu excepția materialelor de la pozițiile 3701-3704

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 38

Produse diverse ale industriei chimice; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 3801

Grafit coloidal sub formă de suspensie în ulei și grafit semicoloidal; paste carbonate pentru electrozi

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

Pastă de grafit constând dintr-un amestec de grafit în proporție de peste 30 % din greutate și de uleiuri minerale

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la poziția 3403 utilizate nu depășește 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 3803

Ulei de tal rafinat

Rafinarea uleiului de tal brut

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 3805

Esență de terebentină sulfatată, epurată

Epurare prin distilarea sau rafinarea esenței brute de terebentină sulfatată

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 3806

Gume esteri

Fabricare din acizi rezinici

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 3807

Smoală neagră (smoală sau gudron vegetal)

Distilare a gudronului de lemn

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

3808

Insecticide, rodenticide, fungicide, erbicide, inhibitori de germinare și regulatori de creștere pentru plante, dezinfectanți și produse similare, prezentate în forme sau ambalaje pentru vânzarea cu amănuntul sau ca preparate sau ca articole (de exemplu, panglici, meșe și lumânări cu sulf și hârtie specială contra muștelor)

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

3809

Agenți de apretare sau finisare, acceleratori de vopsire sau de fixare a substanțelor colorante și alte produse și preparate (de exemplu produse pentru scrobit și preparate pentru mordansare), de felul celor folosite în industria textilă, industria hârtiei, industria pielăriei sau în alte industrii similare, nedenumite și necuprinse în altă parte

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

3810

Preparate pentru decaparea suprafeței metalelor; flux de sudură sau de lipire și alte preparate auxiliare pentru sudarea sau lipirea metalelor; paste și pulberi din metale și din alte materiale pentru sudură sau lipire; preparate de tipul celor utilizate pentru acoperirea sau umplerea electrozilor sau a baghetelor de sudură;

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

3811

Preparate antidetonante, inhibitori de oxidare, aditivi peptizanți, amelioratori de viscozitate, aditivi anticorozivi și alți aditivi preparați, pentru uleiuri minerale (inclusiv pentru benzină) sau pentru alte lichide utilizate în aceleași scopuri ca și uleiurile minerale

Aditivi preparați pentru lubrifianți care conțin uleiuri din petrol sau uleiuri din minerale bituminoase

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la poziția 3811 utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

Altele

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

3812

Preparate numite «acceleratori de vulcanizare»; plastifianți compuși pentru cauciuc sau materiale plastice nedenumite și necuprinse în altă parte; preparate antioxidante și alți stabilizatori compuși pentru cauciuc sau materiale plastice

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

3813

Preparate și încărcături pentru aparate extinctoare; grenade și bombe extinctoare

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

3814

Solvenți și diluanți organici compuși, nedenumiți și necuprinși în altă parte; preparate concepute pentru îndepărtarea lacurilor și vopselelor

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

3818

Elemente chimice dopate în vederea utilizării lor în electronică; sub formă de discuri, plachete sau forme similare; compuși chimici dopați în vederea utilizării lor în electronică

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

3819

Lichide pentru frâne hidraulice și alte lichide preparate pentru transmisii hidraulice, care nu conțin sau care conțin sub 70 % din greutate uleiuri din petrol sau din minerale bituminoase

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

3820

Preparate antigel și lichide preparate pentru degivrare

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 3821

Medii de cultură preparate pentru dezvoltarea și păstrarea micro-organismelor (inclusiv viruși și micro-organisme similare) sau celulelor umane, de plante sau de animale

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

3822

Reactivi de diagnostic sau de laborator pe orice fel de suport și reactivi de diagnostic sau de laborator preparați, chiar prezentați pe un suport, alții decât cei de la pozițiile 3002 sau 3006; materiale de referință certificate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

3823

Acizi grași monocarboxilici industriali; uleiuri acide de rafinare; alcooli grași industriali:

Acizi grași monocarboxilici industriali, uleiuri acide de rafinare

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

Alcooli grași industriali

Fabricare din materiale de la oricare poziție, inclusiv alte materiale de la poziția 3823

3824

Lianți preparați pentru tipare sau miezuri de turnătorie; produse chimice și preparate ale industriei chimice sau ale industriilor conexe (inclusiv cele constând din amestecuri de produse naturale), nedenumite și necuprinse în altă parte

Următoarele produse de la această poziție:

— —

Lianți preparați pentru tipare sau miezuri de turnătorie pe bază de produse rășinoase naturale

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

— —

Acizi naftenici, sărurile lor insolubile în apă și esterii lor

— —

Sorbitol, altul decât cel de la poziția 2905

— —

Sulfonați de petrol, cu excepția sulfonaților de petrol ai metalelor alcaline, ai amoniului sau ai etanolaminelor; acizi sulfonici tiofenați din uleiuri din minerale bituminoase și sărurile lor

— —

Schimbători de ioni

— —

Compoziții absorbante pentru desăvârșirea vidului din tuburile sau valvele electrice

— —

Ape amoniacale și amoniac brut provenind de la epurarea gazului de iluminat

— —

Acizi sulfonaftenici, sărurile lor insolubile în apă și esterii lor

— —

Uleiuri de fusel și ulei Dippel

— —

Amestecuri de săruri cu anioni diferiți

— —

Paste pe bază de gelatină pentru reproduceri grafice, chiar pe suport de hârtie sau de materiale textile

Altele

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

3826

Biodiesel și amestecuri de biodiesel, care nu conțin sau care conțin sub 70 % în greutate uleiuri petroliere sau uleiuri obținute din minerale bituminoase

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

3901-3915

Materiale plastice sub forme primare, deșeuri, șpan, talaș și spărturi de materiale plastice; cu excepția produselor de la pozițiile ex 39 07 și 3912, pentru care se aplică următoarele reguli:

Produse de homopolimerizare de adiție în care un singur monomer contribuie cu mai mult de 99 % din greutate la conținutul total de polimeri

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita indicată mai sus, valoarea tuturor materialelor de la capitolul 39 utilizate nu depășește 20 % din prețul franco fabrică al produsului (6)

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

Altele

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la capitolul 39 utilizate nu depășește 20 % din prețul franco fabrică al produsului 1

ex 3907

Copolimer, obținut din copolimer policarbonat și copolimer acrilonitril-butadien-stiren (ABS)

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate materiale încadrate la aceeași poziție cu produsul, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 50 % din prețul franco fabrică al produsului (6)

Poliester

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la capitolul 39 utilizate nu depășește 20 % din prețul franco fabrică al produsului și/sau fabricare din policarbonat de tetrabromo-(bisfenol A)

3912

Celuloză și derivații ei chimici, nedenumiți și necuprinși în altă parte, sub forme primare

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate de la aceeași poziție cu produsul nu depășește 20 % din prețul franco fabrică al produsului

3916-3921

Semifabricate și articole din materiale plastice; cu excepția pozițiilor ex 3916, ex 3917, ex 3920 și ex 3921, pentru care se aplică următoarele reguli:

Produse plate, prelucrate altfel decât la suprafață sau decupate sub altă formă decât pătrată sau dreptunghiulară; alte produse prelucrate altfel decât la suprafață

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la capitolul 39 utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

Altele:

— —

Produse de homopolimerizare de adiție în care un singur monomer contribuie cu mai mult de 99 % din greutate la conținutul total de polimeri

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita indicată mai sus, valoarea tuturor materialelor de la capitolul 39 utilizate nu depășește 20 % din prețul franco fabrică al produsului (6)

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

— —

Altele

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la capitolul 39 utilizate nu depășește 20 % din prețul franco fabrică al produsului 1

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 3916 și ex 3917

Profile și tuburi

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita indicată mai sus, valoarea tuturor materialelor utilizate de la aceeași poziție cu produsul nu depășește 20 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 3920

Folii sau pelicule din ionomeri

Fabricare dintr-o sare parțială din material termoplastic, care este un copolimer al etilenei și al acidului metacrilic, parțial neutralizat cu ioni metalici, în principal de zinc și de sodiu

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Folii din celuloză regenerată, din poliamide sau din polietilenă

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate de la aceeași poziție cu produsul nu depășește 20 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 3921

Folii din materiale plastice, metalizate

Fabricare din folii de poliester cu un grad mare de transparență și cu o grosime mai mică de 23 de microni (7)

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

3922-3926

Articole din materiale plastice

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 40

Cauciuc și articole din cauciuc; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex 4001

Plăci din crep de cauciuc pentru tălpi de încălțăminte

Laminarea foilor de cauciuc natural

4005

Cauciuc amestecat, nevulcanizat, sub forme primare sau în plăci, foi sau benzi

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate, cu excepția cauciucului natural, nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

4012

Anvelope pneumatice reșapate sau uzate, din cauciuc; bandaje, benzi de rulare amovibile pentru anvelope și «flapsuri», din cauciuc:

Anvelope pneumatice și bandaje (pline sau goale), reșapate, din cauciuc

Reșaparea anvelopelor uzate

Altele

Fabricare din materiale de la oricare poziție, cu excepția materialelor de la pozițiile 4011 și 4012

ex 4017

Articole din cauciuc durificat

Fabricare din cauciuc durificat

ex capitolul 41

Piei brute (altele decât pieile cu blană) și piei finite; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex 4102

Piei brute de ovine, fără lână

Epilarea pieilor de ovine cu lână

4104-4106

Piei tăbăcite sau piei semifinite, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări

Retăbăcirea pieilor tăbăcite

sau

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

4107, 4112 și 4113

Piei prelucrate după tăbăcire sau după uscare, inclusiv piei pergamentate, epilate, chiar șpăltuite, altele decât cele de la poziția 4114

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la pozițiile 4104-4113

ex 4114

Piei lăcuite sau lăcuite stratificate; piei metalizate

Fabricare din materiale de la pozițiile 4104-4107, 4112 sau 4113, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 50 % din prețul franco fabrică al produsului

Capitolul 42

Obiecte din piele; articole de curelărie sau de șelărie; articole de voiaj, bagaje de mână și articole similare; articole din intestine de animale (altele decât cele de la viermii de mătase)

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex capitolul 43

Blănuri și blănuri artificiale; articole din acestea; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex 4302

Blănuri tăbăcite sau finisate, asamblate:

În formă dreptunghiulară, de cruce și forme similare

Albire sau vopsire, pe lângă tăierea și asamblarea blănurilor tăbăcite sau finisate, neasamblate

Altele

Fabricare din piei brute tăbăcite sau finisate, neasamblate

4303

Îmbrăcăminte, accesorii de îmbrăcăminte și alte articole din blană

Fabricare din piei brute tăbăcite sau finisate, neasamblate, de la poziția 4302

ex capitolul 44

Lemn și articole din lemn; cărbune de lemn; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex 4403

Lemn brut ecarisat

Fabricare din lemn brut, chiar cojit sau pur și simplu subțiat

ex 4407

Lemn tăiat sau despicat longitudinal, tranșat sau derulat, chiar geluit, șlefuit sau îmbinat cap la cap, cu o grosime de peste 6 mm

Geluire, șlefuire sau îmbinare cap la cap

ex 4408

Foi pentru furnir (inclusiv cele obținute prin tranșarea lemnului stratificat) și pentru placaj, cu o grosime de maximum 6 mm, îmbinate, și alte lemne tăiate longitudinal, tranșate sau derulate, cu o grosime de maximum 6 mm, șlefuite, geluite sau îmbinate cap la cap

Îmbinare, geluire, șlefuire sau îmbinare cap la cap

ex 4409

Lemn profilat în lungul unuia sau mai multor canturi, fețe sau capete, chiar geluit, șlefuit sau lipit prin îmbinare cap la cap:

Șlefuit sau lipit prin îmbinare cap la cap

Șlefuire sau lipire prin îmbinare cap la cap

Baghete și forme de lemn

Transformare în baghete sau forme de lemn

ex 4410 – ex 4413

Baghete și forme de lemn pentru mobilă, rame, decorațiuni interioare, magistrale electrice și alte articole similare

Transformare în baghete sau forme de lemn

ex 4415

Lăzi, lădițe, coșuri, cilindri și ambalaje similare din lemn

Fabricare din scânduri netăiate pe dimensiune

ex 4416

Butoaie, cuve, putini și alte produse de dogărie și părțile lor, din lemn, inclusiv doagele

Fabricare din lemn pentru doage, eventual tăiat pe cele două fețe principale, dar neprelucrat în alt mod

ex 4418

Lucrări de tâmplărie și piese de dulgherie din lemn pentru construcții

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, se pot utiliza panouri celulare de lemn sau șindrile («shingles» și «shakes»)

Baghete și forme de lemn

Transformare în baghete sau forme de lemn

ex 4421

Lemn prelucrat pentru chibrituri; cuie de lemn pentru încălțăminte

Fabricare din lemn de la orice poziție, cu excepția lemnului profilat de la poziția 4409

ex capitolul 45

Plută și articole din plută; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

4503

Articole din plută naturală

Fabricare din plută de la poziția 4501

Capitolul 46

Articole din împletituri de fibre vegetale sau din nuiele

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

Capitolul 47

Pastă din lemn sau din alte materiale fibroase celulozice; hârtie sau carton reciclabile (deșeuri și maculatură)

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex capitolul 48

Hârtie și carton; articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex 4811

Hârtii și cartoane simplu liniate, tip dictando sau matematică

Fabricare din materiale care servesc la fabricarea hârtiei de la capitolul 47

4816

Hârtii carbon, hârtii denumite «autocopiante» și alte hârtii copiative (altele decât cele de la poziția 4809), hârtii stencil și plăci offset, din hârtie, chiar ambalate în cutii

Fabricare din materiale care servesc la fabricarea hârtiei de la capitolul 47

4817

Plicuri, hârtie în formă de plicuri, cărți poștale neilustrate și cărți poștale pentru corespondență, din hârtie sau carton; cutii, mape și articole similare, din hârtie sau din carton, care conțin un set de articole pentru corespondență

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 4818

Hârtie igienică

Fabricare din materiale care servesc la fabricarea hârtiei de la capitolul 47

ex 4819

Cutii, saci, pungi, cornete și alte ambalaje din hârtie, carton, vată de celuloză sau straturi subțiri din fibre celulozice

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 4820

Blocuri de hârtie pentru scrisori

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 4823

Alte hârtii, cartoane, vată de celuloză și straturi subțiri din fibre celulozice, decupate la dimensiune

Fabricare din materiale care servesc la fabricarea hârtiei de la capitolul 47

ex capitolul 49

Cărți, ziare, imagini imprimate și alte produse ale industriei de imprimare; manuscrise, texte dactilografiate și schițe sau planuri; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

4909

Cărți poștale imprimate sau ilustrate; cărți poștale cu felicitări sau mesaje personale, chiar ilustrate, cu sau fără plicuri, garnituri sau aplicații

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la poziția 4909 sau 4911

4910

Calendare de orice fel, imprimate, inclusiv calendare cu file detașabile:

Calendare numite «permanente» sau calendare al căror bloc interschimbabil este montat pe un suport care nu este din hârtie sau carton

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

Altele

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la poziția 4909 sau 4911

ex capitolul 50

Mătase; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex 5003

Deșeuri de mătase (inclusiv gogoși nedepănabile, deșeuri de fire și destrămătură), cardate sau pieptănate

Cardarea sau pieptănarea deșeurilor de mătase

5004 – ex 5006

Fire de mătase și fire din deșeuri de mătase

Fabricare din (3):

mătase brută sau deșeuri de mătase, cardate sau pieptănate sau altfel prelucrate pentru filare,

alte fibre naturale, necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare;

materiale chimice sau pastă textilă sau

materiale care servesc la fabricarea hârtiei

5007

Țesături din mătase sau din deșeuri de mătase:

Care conțin fire de cauciuc

Fabricare din fire simple (3)

Altele

Fabricare din 1 :

fire din nucă de cocos,

fibre naturale,

fibre sintetice sau artificiale discontinue necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare,

materiale chimice sau pastă textilă sau

hârtie

sau

Imprimare însoțită de cel puțin două operațiuni de pregătire sau de finisare (de exemplu: spălare, albire, mercerizare, termofixare, scămoșare, calandrare, tratare anticontracție, finisare permanentă, decatare, impregnare, repasare și nopare), cu condiția ca valoarea țesăturilor neimprimate utilizate să nu depășească 47,5  % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 51

Lână, păr fin sau grosier de animale; fire și țesături din păr de cal; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

5106-5110

Fire din lână, din păr fin sau grosier de animale sau din păr de cal

Fabricare din (3):

mătase brută sau deșeuri de mătase, cardate sau pieptănate sau altfel prelucrate pentru filare,

fibre naturale, necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare,

materiale chimice sau pastă textilă sau

materiale care servesc la fabricarea hârtiei

5111-5113

Țesături din lână, din păr fin sau grosier de animale sau din păr de cal:

Care conțin fire de cauciuc

Fabricare din fire simple (3)

Altele

Fabricare din 1 :

fire din nucă de cocos,

fibre naturale,

fibre sintetice sau artificiale discontinue necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare,

materiale chimice sau pastă textilă sau

hârtie

sau

Imprimare însoțită de cel puțin două operațiuni de pregătire sau de finisare (de exemplu: spălare, albire, mercerizare, termofixare, scămoșare, calandrare, tratare anticontracție, finisare permanentă, decatare, impregnare, repasare și nopare), cu condiția ca valoarea țesăturilor neimprimate utilizate să nu depășească 47,5  % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 52

Bumbac; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

5204-5207

Ață de cusut și fire din bumbac

Fabricare din (3):

mătase brută sau deșeuri de mătase, cardate sau pieptănate sau altfel prelucrate pentru filare,

fibre naturale, necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare,

materiale chimice sau pastă textilă sau

materiale care servesc la fabricarea hârtiei

5208-5212

Țesături din bumbac:

Care conțin fire de cauciuc

Fabricare din fire simple (3)

Altele

Fabricare din 1 :

fire din nucă de cocos,

fibre naturale,

fibre sintetice sau artificiale discontinue necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare,

materiale chimice sau pastă textilă sau

hârtie

sau

Imprimare însoțită de cel puțin două operațiuni de pregătire sau de finisare (de exemplu: spălare, albire, mercerizare, termofixare, scămoșare, calandrare, tratare anticontracție, finisare permanentă, decatare, impregnare, repasare și nopare), cu condiția ca valoarea țesăturilor neimprimate utilizate să nu depășească 47,5  % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 53

Alte fibre textile vegetale; fire din hârtie și țesături din fire de hârtie; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

5306-5308

Fire din alte fibre textile vegetale; fire din hârtie

Fabricare din (3):

mătase brută sau deșeuri de mătase, cardate sau pieptănate sau altfel prelucrate pentru filare,

fibre naturale, necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare,

materiale chimice sau pastă textilă sau

materiale care servesc la fabricarea hârtiei

5309-5311

Țesături din alte fibre textile vegetale; țesături din fire de hârtie:

Care conțin fire de cauciuc

Fabricare din fire simple (3)

Altele

Fabricare din 1 :

fire din nucă de cocos,

fire din iută,

fibre naturale,

fibre sintetice sau artificiale discontinue necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare,

materiale chimice sau pastă textilă sau

hârtie

sau

Imprimare însoțită de cel puțin două operațiuni de pregătire sau de finisare (de exemplu: spălare, albire, mercerizare, termofixare, scămoșare, calandrare, tratare anticontracție, finisare permanentă, decatare, impregnare, repasare și nopare), cu condiția ca valoarea țesăturilor neimprimate utilizate să nu depășească 47,5  % din prețul franco fabrică al produsului

5401-5406

Fire, monofilamente și fire din filamente sintetice sau artificiale

Fabricare din (3):

mătase brută sau deșeuri de mătase, cardate sau pieptănate sau altfel prelucrate pentru filare,

fibre naturale, necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare,

materiale chimice sau pastă textilă sau

materiale care servesc la fabricarea hârtiei

5407 și 5408

Țesături din fire de filamente sintetice sau artificiale:

Care conțin fire de cauciuc

Fabricare din fire simple (3)

Altele

Fabricare din 1 :

fire din nucă de cocos,

fibre naturale,

fibre sintetice sau artificiale discontinue necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare,

materiale chimice sau pastă textilă sau

hârtie

sau

Imprimare însoțită de cel puțin două operațiuni de pregătire sau de finisare (de exemplu: spălare, albire, mercerizare, termofixare, scămoșare, calandrare, tratare anticontracție, finisare permanentă, decatare, impregnare, repasare și nopare), cu condiția ca valoarea țesăturilor neimprimate utilizate să nu depășească 47,5  % din prețul franco fabrică al produsului

5501-5507

Fibre sintetice sau artificiale discontinue

Fabricare din materiale chimice sau pastă textilă

5508-5511

Ață de cusut din fibre sintetice sau artificiale discontinue

Fabricare din (3):

mătase brută sau deșeuri de mătase, cardate sau pieptănate sau altfel prelucrate pentru filare,

fibre naturale, necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare,

materiale chimice sau pastă textilă sau

materiale care servesc la fabricarea hârtiei

5512-5516

Țesături din fibre sintetice sau artificiale discontinue:

Care conțin fire de cauciuc

Fabricare din fire simple (3)

Altele

Fabricare din 1 :

fire din nucă de cocos,

fibre naturale,

fibre sintetice sau artificiale discontinue necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare,

materiale chimice sau pastă textilă sau

hârtie

sau

Imprimare însoțită de cel puțin două operațiuni de pregătire sau de finisare (de exemplu: spălare, albire, mercerizare, termofixare, scămoșare, calandrare, tratare anticontracție, finisare permanentă, decatare, impregnare, repasare și nopare), cu condiția ca valoarea țesăturilor neimprimate utilizate să nu depășească 47,5  % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 56

Vată, pâslă și materiale nețesute; fire speciale; sfori, funii, frânghii și articole din acestea; cu următoarele excepții:

Fabricare din (3):

fire din nucă de cocos,

fibre naturale,

materiale chimice sau pastă textilă sau

materiale care servesc la fabricarea hârtiei

5602

Pâslă, chiar impregnată, îmbrăcată, acoperită sau stratificată:

Pâslă compactizată cu plăci cu ace

Fabricare din (3):

fibre naturale,

materiale chimice sau pastă textilă

Cu toate acestea:

filamentele din polipropilenă de la poziția 5402,

fibrele din polipropilenă de la poziția 5503 sau 5506 sau

cablurile din filamente din polipropilenă de la poziția 5501,

din care fiecare fibră sau fiecare filament constitutiv măsoară, în toate cazurile, sub 9 decitex, pot fi utilizate, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Altele

Fabricare din (3):

fibre naturale,

fibre sintetice sau artificiale discontinue din cazeină, sau

materiale chimice sau pastă textilă

5604

Fire și corzi din cauciuc, acoperite cu materiale textile; fire textile, benzi și forme similare de la poziția 5404 sau 5405, impregnate, îmbrăcate, acoperite sau învelite cu cauciuc sau material plastic:

Fire și corzi din cauciuc, acoperite cu materiale textile

Fabricare din fire sau corzi din cauciuc, neacoperite cu materiale textile

Altele

Fabricare din 1 :

fibre naturale, necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare,

materiale chimice sau pastă textilă, sau

materiale care servesc la fabricarea hârtiei

5605

Fire metalizate, chiar «îmbrăcate», constituite din fire textile, benzi sau forme similare de la poziția 5404 sau 5405, combinate cu metal sub formă de fire, benzi sau pulbere, sau acoperite cu metal

Fabricare din (3):

fibre naturale,

fibre sintetice sau artificiale discontinue necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare,

materiale chimice sau pastă textilă sau

materiale care servesc la fabricarea hârtiei

5606

Fire «îmbrăcate», benzi și forme similare de la poziția 5404 sau 5405, «îmbrăcate», altele decât cele de la poziția 5605 și altele decât firele de păr de cal «îmbrăcate»; fire tip chenille («omidă»); fire «cu bucleuri»

Fabricare din 1 :

fibre naturale,

fibre sintetice sau artificiale discontinue necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare,

materiale chimice sau pastă textilă sau

materiale care servesc la fabricarea hârtiei

Capitolul 57

Covoare și alte acoperitoare de podea din materiale textile:

Din pâslă compactizată cu plăci cu ace

Fabricare din (3):

fibre naturale,

materiale chimice sau pastă textilă

Cu toate acestea:

filamentele din polipropilenă de la poziția 5402,

fibrele din polipropilenă de la poziția 5503 sau 5506 sau

cablurile din filamente din polipropilenă de la poziția 5501,

din care fiecare fibră sau fiecare filament constitutiv măsoară, în toate cazurile, sub 9 decitex, pot fi utilizate, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Țesătura de iută poate fi utilizată ca suport

Din alte tipuri de pâslă

Fabricare din (3):

fibre naturale, necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare sau

materiale chimice sau pastă textilă

Altele

Fabricare din 1 :

fire de nucă de cocos sau fire din iută,

fire din filamente sintetice sau artificiale,

fibre naturale sau

fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare

Țesătura de iută poate fi utilizată ca suport

ex capitolul 58

Țesături speciale; țesături cu smocuri; dantele; tapiserii; pasmanterii; broderii; cu următoarele excepții:

Care conțin fire de cauciuc

Fabricare din fire simple (3)

Altele

Fabricare din 1 :

fibre naturale,

fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare sau

materiale chimice sau pastă textilă

sau

Imprimare însoțită de cel puțin două operațiuni de pregătire sau de finisare (de exemplu: spălare, albire, mercerizare, termofixare, scămoșare, calandrare, tratare anticontracție, finisare permanentă, decatare, impregnare, repasare și nopare), cu condiția ca valoarea țesăturilor neimprimate utilizate să nu depășească 47,5  % din prețul franco fabrică al produsului

5805

Tapiserii țesute manual (de tip Gobelin, Flandra, Aubusson, Beauvais și similare) și tapiserii cu acul (de exemplu, cu punct mic, cu cruciulițe), chiar confecționate

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

5810

Broderii sub formă de bucăți, benzi sau motive decorative

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

5901

Țesături acoperite cu clei sau cu substanțe amilacee, de tipul celor utilizate în legătorie, cartonaj, ca materiale de acoperire sau pentru utilizări similare; pânze de calc sau transparente pentru desen; pânze pregătite pentru pictură; vatir și țesături similare pentru confecționarea pălăriilor

Fabricare din fire

5902

Țesături cord pentru anvelope din fire de mare rezistență din nailon sau din alte poliamide, din poliesteri sau viscoză:

Care conțin materiale textile în proporție de maximum 90 % din greutate

Fabricare din fire

Altele

Fabricare din materiale chimice sau pastă textilă

5903

Țesături impregnate, îmbrăcate sau acoperite cu material plastic sau stratificate cu material plastic, altele decât cele de la poziția 5902

Fabricare din fire

sau

Imprimare însoțită de cel puțin două operațiuni de pregătire sau de finisare (de exemplu spălare, albire, mercerizare, termofixare, scămoșare, calandrare, tratare anticontracție, finisare permanentă, decatare, impregnare, repasare și nopare), cu condiția ca valoarea țesăturilor neimprimate utilizate să nu depășească 47,5  % din prețul franco fabrică al produsului

5904

Linoleum, chiar decupat; acoperitoare de podea constând dintr-o îmbrăcare sau o acoperire aplicată pe un suport textil, chiar decupate

Fabricare din fire (3)

5905

Tapet din materiale textile:

Impregnate, îmbrăcate sau acoperite cu cauciuc, cu materiale plastice sau cu alte materiale, sau stratificate cu cauciuc, cu materiale plastice sau cu alte materiale

Fabricare din fire

Altele

Fabricare din (3):

fire din nucă de cocos,

fibre naturale,

fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare sau

materiale chimice sau pastă textilă

sau

Imprimare însoțită de cel puțin două operațiuni de pregătire sau de finisare (de exemplu: spălare, albire, mercerizare, termofixare, scămoșare, calandrare, tratare anticontracție, finisare permanentă, decatare, impregnare, repasare și nopare), cu condiția ca valoarea țesăturilor neimprimate utilizate să nu depășească 47,5  % din prețul franco fabrică al produsului

5906

Țesături cauciucate, altele decât cele de la poziția 5902:

Materiale tricotate sau croșetate

Fabricare din (3):

fibre naturale,

fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare sau

materiale chimice sau pastă textilă

Alte țesături obținute din fire din filamente sintetice, conținând materiale textile în proporție de peste 90 % din greutate

Fabricare din materiale chimice

Altele

Fabricare din fire

5907

Alte țesături impregnate, îmbrăcate sau acoperite; pânze pictate pentru decoruri de teatru, decoruri pentru studiouri sau pentru utilizări similare

Fabricare din fire

sau

Imprimare însoțită de cel puțin două operațiuni de pregătire sau de finisare (de exemplu spălare, albire, mercerizare, termofixare, scămoșare, calandrare, tratare anticontracție, finisare permanentă, decatare, impregnare, repasare și nopare), cu condiția ca valoarea țesăturilor neimprimate utilizate să nu depășească 47,5  % din prețul franco fabrică al produsului

5908

Fitiluri textile țesute, împletite sau tricotate, pentru lămpi, lămpi de gătit, brichete, lumânări sau articole similare; manșoane pentru lămpi cu incandescență și tricoturi tubulare, care servesc la fabricarea acestora, chiar impregnate:

Manșoane pentru lămpi cu incandescență, impregnate

Fabricare din tricoturi tubulare care servesc la fabricarea manșoanelor pentru lămpi

Altele

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

5909-5911

Produse și articole textile pentru utilizări tehnice:

Discuri și coroane de polizat, altele decât cele din pâslă, de la poziția 5911

Fabricare din fire sau deșeuri de țesături sau cârpe de la poziția 6310

Țesături de tipul celor utilizate în mod obișnuit la fabricarea hârtiei sau pentru alte utilizări tehnice, dublate cu pâslă sau nu, chiar impregnate sau îmbrăcate, tubulare sau fără capăt, cu urzeală și/sau băteală simplă sau multiplă, sau țesute plat, cu urzeală și/sau băteală multiplă de la poziția 5911

Fabricare din (3):

fire din nucă de cocos,

materialele menționate în continuare:

— —

fire de politetrafluoretilenă (8),

— —

fire din poliamidă, răsucite și îmbrăcate, impregnate sau acoperite cu rășină fenolică,

— —

fire din fibre textile sintetice de poliamide aromatice, obținute prin policondensarea m-fenilendiaminei și a acidului izoftalic,

— —

monofire de politetrafluoretilenă 2 ,

— —

fire din fibre textile sintetice din poli (p-fenilen tereftalamidă),

— —

fire din fibre de sticlă, acoperite cu rășini fenolice și «îmbrăcate» cu fire acrilice (8),

— —

monofilamente din copoliester ale unui poliester și ale unei rășini de acid tereftalic, de 1,4 -ciclohexandietanol și de acid izoftalic,

— —

fibre naturale,

— —

fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare, sau

— —

materiale chimice sau pastă textilă

Altele

Fabricare din (3):

fire din nucă de cocos,

fibre naturale,

fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare sau

materiale chimice sau pastă textilă

Capitolul 60

Materiale tricotate sau croșetate

Fabricare din 1 :

fibre naturale,

fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare sau

materiale chimice sau pastă textilă

Capitolul 61

Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate:

Obținute prin coaserea sau prin asamblarea în alt mod a două sau mai multe articole tricotate sau croșetate care au fost croite sau obținute direct în forma dorită

Fabricare din fire (3)  (9)

Altele

Fabricare din 1 :

fibre naturale,

fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare sau

materiale chimice sau pastă textilă

ex capitolul 62

Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, altele decât cele tricotate sau croșetate; cu următoarele excepții:

Fabricare din fire (3)  (9)

ex 6202, ex 6204, ex 6206, ex 6209 și ex 6211

Îmbrăcăminte pentru femei, fete și sugari și alte accesorii de îmbrăcăminte pentru sugari, brodate

Fabricare din fire 2

sau

Fabricare din țesături nebrodate, cu condiția ca valoarea țesăturii nebrodate utilizate să nu depășească 40 % din prețul franco fabrică al produsului 2

ex 6210 și ex 6216

Echipamente ignifuge din țesături acoperite cu o folie de poliester aluminizat

Fabricare din fire (9)

sau

Fabricare din țesături neacoperite, cu condiția ca valoarea acestora să nu depășească 40 % din prețul franco fabrică al produsului 1

6213 și 6214

Batiste, șaluri, eșarfe, fulare, mantile, voaluri, voalete și articole similare:

Brodate

Fabricare din fire simple nealbite (3)  (9)

sau

Fabricare din țesături nebrodate, cu condiția ca valoarea țesăturii nebrodate utilizate să nu depășească 40 % din prețul franco fabrică al produsului 2

Altele

Fabricare din fire simple nealbite (3)  (9)

sau

Confecționare, urmată de o imprimare însoțită de cel puțin două operațiuni de pregătire sau de finisare (de exemplu: spălare, albire, mercerizare, termofixare, scămoșare, calandrare, tratare anticontracție, finisare permanentă, decatare, impregnare, repasare și nopare), cu condiția ca valoarea tuturor țesăturilor neimprimate de la pozițiile 6213 și 6214 utilizate să nu depășească 47,5  % din prețul franco fabrică al produsului

6217

Alte accesorii de îmbrăcăminte confecționate; părți de îmbrăcăminte sau de accesorii de îmbrăcăminte, altele decât cele de la poziția 6212:

Brodate

Fabricare din fire (9)

sau

Fabricare din țesături nebrodate, cu condiția ca valoarea țesăturii nebrodate utilizate să nu depășească 40 % din prețul franco fabrică al produsului 1

Echipamente ignifuge din țesături acoperite cu o folie de poliester aluminizat

Fabricare din fire 1

sau

Fabricare din țesături neacoperite, cu condiția ca valoarea acestora să nu depășească 40 % din prețul franco fabrică al produsului 1

Inserții pentru gulere și manșete, tăiate

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Altele

Fabricare din fire (9)

ex capitolul 63

Alte articole textile confecționate; seturi; îmbrăcăminte purtată sau uzată și articole textile purtate sau uzate; zdrențe; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

6301-6304

Pături, pleduri, lenjerie de pat etc.; draperii etc.; alte stofe de mobilă:

Din pâslă, din materiale nețesute

Fabricare din (3):

fibre naturale sau

materiale chimice sau pastă textilă

Altele:

— —

Brodate

Fabricare din fire simple nealbite (9)  (10)

sau

Fabricare din țesături nebrodate (altele decât cele tricotate sau croșetate), cu condiția ca valoarea țesăturilor nebrodate utilizate să nu depășească 40 % din prețul franco fabrică al produsului

— —

Altele

Fabricare din fire simple nealbite 23

6305

Saci și săculețe pentru ambalarea mărfurilor

Fabricare din (3):

fibre naturale,

fibre sintetice sau artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare sau

materiale chimice sau pastă textilă

6306

Prelate, storuri pentru exterior și umbrare; corturi; vele pentru ambarcațiuni, planșe cu vele, cărucioare cu velă; articole de camping:

Din materiale nețesute

Fabricare din 1  (9):

fibre naturale sau

materiale chimice sau pastă textilă

Altele

Fabricare din fire simple nealbite 12

6307

Alte articole confecționate, inclusiv tipare de îmbrăcăminte

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

6308

Seturi compuse din bucăți de țesături și din fire, cu sau fără accesorii, pentru confecționarea covoarelor, tapiseriilor, fețelor de masă sau a prosoapelor brodate sau a articolelor textile similare, condiționate pentru vânzarea cu amănuntul

Fiecare articol din set trebuie să respecte regula care i s-ar aplica dacă nu ar face parte din setul respectiv. Cu toate acestea, pot fi utilizate articole neoriginare, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 15 % din prețul franco fabrică al setului

ex capitolul 64

Încălțăminte, ghetre și articole similare; părți ale acestor articole; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la oricare poziție, cu excepția asamblărilor formate din fețe de încălțăminte fixate pe tălpile interioare sau pe alte părți inferioare de la poziția 6406

6406

Părți de încălțăminte (inclusiv fețele, chiar fixate pe tălpi, altele decât tălpile exterioare); tălpi interioare detașabile, branțuri și articole similare detașabile; ghetre, jambiere și articole similare și părți ale acestora

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex capitolul 65

Obiecte de acoperit capul și părți ale acestora; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

6505

Pălării și alte articole pentru acoperit capul, tricotate sau croșetate, confecționate din dantelă, pâslă sau alte produse textile, sub formă de una sau mai multe bucăți (dar nu din benzi), chiar căptușite sau împodobite; plase și fileuri pentru păr din orice material, chiar căptușite sau împodobite

Fabricare din fire sau fibre textile (9)

ex capitolul 66

Umbrele de ploaie, umbrele de soare, bastoane, bastoane-scaun, bice, cravașe și părți ale acestora; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

6601

Umbrele de ploaie, umbrele de soare (inclusiv umbrele-baston, umbrele de grădină și articole similare)

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

Capitolul 67

Pene și puf prelucrate și articole din pene sau din puf; flori artificiale; articole din păr uman

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex capitolul 68

Articole din piatră, ipsos, ciment, azbest, mică sau din materiale similare; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex 6803

Articole din ardezie naturală sau aglomerată (ardezină)

Fabricare din ardezie prelucrată

ex 6812

Articole din azbest; articole din amestecuri pe bază de azbest sau din amestecuri pe bază de azbest și carbonat de magneziu

Fabricare din materiale de la oricare poziție

ex 6814

Articole din mică, inclusiv mică aglomerată sau reconstituită, chiar pe suport din hârtie, din carton sau din alte materiale

Fabricare din mică prelucrată (inclusiv mică aglomerată sau reconstituită)

Capitolul 69

Produse ceramice

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex capitolul 70

Sticlă și articole din sticlă; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex 7003, ex 7004 și ex 7005

Sticlă cu strat nereflectorizant

Fabricare din materiale de la poziția 7001

7006

Sticlă de la pozițiile 7003, 7004 sau 7005, curbată, bizotată (tăiată oblic), gravată, perforată, emailată sau altfel prelucrată, dar neînrămată și necombinată cu alte materiale:

Plăci de sticlă (substraturi) acoperite cu un strat subțire de dielectric, semiconductoare în conformitate cu standardele SEMII (11)

Fabricare din plăci de sticlă neacoperite (substraturi) de la poziția 7006

Altele

Fabricare din materiale de la poziția 7001

7007

Sticlă securit, constând din sticlă călită sau formată din foi lipite (stratificată)

Fabricare din materiale de la poziția 7001

7008

Sticlă izolantă cu straturi multiple

Fabricare din materiale de la poziția 7001

7009

Oglinzi din sticlă, chiar înrămate, inclusiv oglinzile retrovizoare

Fabricare din materiale de la poziția 7001

7010

Damigene, sticle, baloane, borcane, căni, ambalaje tubulare, fiole și alte recipiente, din sticlă, folosite pentru transport sau ambalare; recipiente din sticlă pentru conserve; dopuri, capace și alte dispozitive de închidere, din sticlă

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

sau

Tăierea obiectelor de sticlă, cu condiția ca valoarea obiectului de sticlă netăiat să nu depășească 50 % din prețul franco fabrică al produsului

7013

Obiecte din sticlă pentru servicii de masă, pentru bucătărie, toaletă, birou, pentru decorarea locuințelor sau pentru utilizări similare, altele decât cele de la pozițiile 7010 sau 7018

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

sau

Tăierea obiectelor de sticlă, cu condiția ca valoarea obiectului de sticlă netăiat să nu depășească 50 % din prețul franco fabrică al produsului

sau

Decorarea manuală (cu excepția serigrafiei) a obiectelor din sticlă suflate manual, cu condiția ca valoarea totală a sticlei suflate manual să nu depășească 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 7019

Articole (altele decât fire) din fibre de sticlă

Fabricare din:

șuvițe, semitort («rovings»), fire sau fire tăiate, necolorate sau

vată de sticlă

ex capitolul 71

Perle naturale sau de cultură, pietre prețioase sau semiprețioase, metale prețioase, metale placate sau dublate cu metale prețioase și articole din aceste materiale; imitații de bijuterii; monede; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex 7101

Perle naturale sau de cultură, asortate și înșirate temporar pentru facilitarea transportului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 7102, ex 7103 și ex 7104

Pietre prețioase sau semiprețioase (naturale, sintetice sau reconstituite), prelucrate

Fabricare din pietre prețioase sau semiprețioase neprelucrate

7106, 7108 și 7110

Metale prețioase:

Sub formă brută

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la poziția 7106, 7108 sau 7110

sau

Separare electrolitică, termică sau chimică a metalelor prețioase de la poziția 7106, 7108 sau 7110

sau

Aliere a metalelor prețioase de la pozițiile 7106, 7108 sau 7110 între ele sau cu metale comune

Semiprelucrate sau sub formă de pulbere

Fabricare din metale prețioase sub formă brută

ex 7107, ex 7109 și ex 7111

Metale placate sau dublate cu metale prețioase, semiprelucrate

Fabricare din metale placate sau dublate cu metale prețioase, sub formă brută

7116

Articole din perle naturale sau de cultură, din pietre prețioase sau semiprețioase (naturale, artificiale sau reconstituite)

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

7117

Imitații de bijuterii

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

sau

Fabricare din părți din metale comune, neaurite, neargintate și neplatinate, cu condiția ca valoarea tuturor materialelor utilizate să nu depășească 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 72

Fontă, fier și oțel; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

7207

Semifabricate din fier sau din oțeluri nealiate

Fabricare din materiale de la poziția 7201, 7202, 7203, 7204, 7205 sau 7206

7208-7216

Produse laminate plate, bare și tije, profile din fier sau din oțeluri nealiate

Fabricare din lingouri sau alte forme primare sau materiale semifabricate de la poziția 7206 sau 7207

7217

Sârmă din fier sau din oțeluri nealiate

Fabricare din materiale semifabricate de la poziția 7207

7218 91 și

7218 99

Semifabricate din oțeluri inoxidabile

Fabricare din materiale de la poziția 7201, 7202, 7203, 7204, 7205 sau de la subpoziția 7218 10

7219-7222

Produse laminate plate, bare, tije și profile din oțeluri inoxidabile

Fabricare din lingouri sau alte forme primare sau materiale semifabricate de la poziția 7218

7223

Sârmă din oțeluri inoxidabile

Fabricare din materiale semifabricate de la poziția 7218

7224 90

Semifabricate din alte oțeluri aliate

Fabricare din materiale de la poziția 7201, 7202, 7203, 7204, 7205 sau de la subpoziția 7224 10

7225-7228

Produse laminate plate, bare și tije; profile din alte oțeluri aliate; bare și profile tubulare pentru foraj, din oțeluri aliate sau nealiate

Fabricare din lingouri sau alte forme primare sau materiale semifabricate de la poziția 7206, 7207, 7218 sau 7224

7229

Sârmă din alte oțeluri aliate

Fabricare din materiale semifabricate de la poziția 7224

ex capitolul 73

Articole din fontă, din fier sau din oțel; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex 7301

Palplanșe

Fabricare din materiale de la poziția 7206

7302

Materiale de construcție pentru liniile ferate, din fontă, din fier sau din oțel: șine, contrașine și cremaliere, ace și inimi de macaz, macazuri și alte elemente de încrucișare sau de schimbare de cale, traverse, eclise de îmbinare, cuzineți, pene de fixare, plăci de bază, plăci de așezare, plăci de strângere, plăci și bare de ecartament și alte piese special concepute pentru așezarea, îmbinarea sau fixarea șinelor

Fabricare din materiale de la poziția 7206

7304, 7305 și 7306

Tuburi, țevi și profile tubulare, din fier (cu excepția fontei) sau din oțel

Fabricare din materiale de la pozițiile 7206, 7207, 7218 sau 7224

ex 7307

Accesorii de țevărie din oțeluri inoxidabile (ISO nr. X5CrNiMo 1712) formate din mai multe piese

Turnare, găurire, alezare, filetare, debavurare și sablare a eboșelor forjate cu condiția ca valoarea totală a eboșelor forjate să nu depășească 35 % din prețul franco fabrică al produsului

7308

Construcții și părți de construcții (de exemplu poduri și elemente de poduri, porți de ecluze, turnuri, piloni, stâlpi, coloane, șarpante, acoperișuri, uși și ferestre și tocurile lor, pervazuri și praguri, obloane, balustrade) din fontă, din fier sau din oțel, cu excepția construcțiilor prefabricate de la poziția 9406; table, tole, tije, bare, profile, țevi și produse similare, din fontă, din fier sau din oțel, pregătite în vederea utilizării lor în construcții

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, profilele obținute prin sudare de la poziția 7301 nu pot fi utilizate

ex 7315

Lanțuri antiderapante

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la poziția 7315 utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 7321

Aparate de gătit și plite de încălzit:

Cu combustibili gazoși sau cu gaz și cu alți combustibili

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 74

Cupru și articole din cupru; cu următoarele excepții:

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

7401

Mate de cupru; cupru de cementare (precipitat de cupru)

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

7402

Cupru nerafinat; anozi din cupru pentru rafinare electrolitică

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

7403

Cupru rafinat și aliaje de cupru, sub formă brută:

Cupru rafinat

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

Aliaje de cupru și cupru rafinat care conțin și alte elemente

Fabricare din cupru rafinat, sub formă brută, sau din deșeuri și din resturi de cupru

7404

Deșeuri și resturi de cupru

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

7405

Aliaje de bază, din cupru

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex capitolul 75

Nichel și articole din nichel; cu următoarele excepții:

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

7501-7503

Mate de nichel, «sinteri» de oxizi de nichel și alte produse intermediare ale metalurgiei nichelului; nichel sub formă brută; deșeuri și resturi de nichel

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex capitolul 76

Aluminiu și articole din aluminiu; cu următoarele excepții:

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

7601

Aluminiu sub formă brută

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

sau

Fabricare prin tratare termică sau electrolitică a aluminiului nealiat sau a deșeurilor și a resturilor de aluminiu

7602

Deșeuri și resturi de aluminiu

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex 7616

Articole din aluminiu altele decât pânzele metalice (inclusiv pânzele continue sau fără sfârșit), grilajele, plasele și zăbrelele din sârmă de aluminiu, tablele și benzile expandate din aluminiu

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate pânzele metalice (inclusiv pânzele continue sau fără sfârșit), grilajele, plasele și zăbrelele din sârmă de aluminiu, tablele și benzile expandate din aluminiu; și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

Capitolul 77

Rezervat pentru eventuale utilizări viitoare în cadrul Sistemului armonizat

ex capitolul 78

Plumb și articole din plumb; cu următoarele excepții:

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

7801

Plumb sub formă brută:

Plumb rafinat

Fabricare din lingouri de plumb sau din plumb brut

Altele

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, nu pot fi utilizate deșeuri și resturi de la poziția 7802

7802

Deșeuri și resturi de plumb

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex capitolul 79

Zinc și articole din zinc; cu următoarele excepții:

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

7901

Zinc sub formă brută

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, nu pot fi utilizate deșeuri și resturi de la poziția 7902

7902

Deșeuri și resturi de zinc

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex capitolul 80

Staniu și articole din staniu; cu următoarele excepții:

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

8001

Staniu sub formă brută

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, nu pot fi utilizate deșeuri și resturi de la poziția 8002

8002 și 8007

Deșeuri și resturi de staniu; alte articole din staniu

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

Capitolul 81

Alte metale comune; metaloceramice; articole din aceste materiale:

Alte metale comune, prelucrate; articole din aceste materiale

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate de la aceeași poziție cu produsul nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

Altele

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex capitolul 82

Unelte și scule, articole de cuțitărie și tacâmuri, din metale comune; părți ale acestor articole, din metale comune; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

8206

Unelte de la cel puțin două din pozițiile 8202-8205, condiționate în seturi pentru vânzarea cu amănuntul

Fabricare din materiale de la oricare poziție, cu excepția materialelor de la pozițiile 8202-8205. Cu toate acestea, pot fi incluse în set unelte de la pozițiile 8202-8205, cu condiția ca valoarea acestora să nu depășească 15 % din prețul franco fabrică al setului

8207

Unelte interschimbabile pentru utilaje de mână, mecanice sau nu, sau pentru mașini-unelte (de exemplu: de ambutisat, de ștanțat, de poansonat, de tarodat, de filetat, de găurit, de alezat, de broșat, de frezat, de strunjit, de înșurubat), inclusiv filiere pentru tragerea sau extrudarea metalelor, precum și scule de forare sau de sondare

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

8208

Cuțite și lame tăietoare, pentru mașini sau pentru aparate mecanice

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 8211

Cuțite, altele decât cele de la poziția 8208, cu lamă tăietoare sau zimțată (inclusiv cosoare care se închid)

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate lame de cuțit și mânere din metale comune

8214

Alte articole de cuțitărie (de exemplu, mașini de tuns, satâre de măcelărie sau de bucătărie, cuțite de ghilotină, cuțite de tranșat sau de tocat, cuțite de tăiat hârtie); instrumente și seturi de instrumente pentru manichiură sau pedichiură (inclusiv pilele de unghii)

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate mânere din metale comune

8215

Linguri, furculițe, polonice, spumiere, palete pentru prăjituri, cuțite speciale pentru pește sau pentru unt, clești pentru zahăr și articole similare

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate mânere din metale comune

ex capitolul 83

Articole diverse din metale comune; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex 8302

Alte decorațiuni, articole de feronerie și articole similare pentru construcții, închizători automate pentru uși

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate alte materiale de la poziția 8302, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 20 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 8306

Statuete și alte obiecte de ornament, din metale comune

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate alte materiale de la poziția 8306, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 30 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 84

Reactoare nucleare, cazane, mașini, aparate și dispozitive mecanice; părți ale acestora; cu următoarele excepții:

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 8401

Elemente combustibile nucleare

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

8402

Cazane generatoare de aburi sau de alți vapori, altele decât cazanele pentru încălzire centrală destinate să producă în același timp apă caldă și abur de joasă presiune; cazane numite «de apă supraîncălzită»

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

8403 și ex 8404

Cazane pentru încălzire centrală, altele decât cele de la poziția 8402, și instalații auxiliare pentru cazanele pentru încălzire centrală

Fabricare din materiale de la oricare poziție, cu excepția materialelor de la pozițiile 8403 și 8404

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

8406

Turbine cu vapori

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

8407

Motoare cu piston alternativ sau rotativ, cu aprindere prin scânteie (motoare cu explozie)

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

8408

Motoare cu piston, cu aprindere prin compresie (motoare diesel sau semi-diesel)

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

8409

Părți care pot fi recunoscute ca fiind destinate numai sau în principal motoarelor de la pozițiile 8407 sau 8408

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

8411

Turboreactoare, turbopropulsoare și alte turbine cu gaz

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

8412

Alte motoare și mașini motrice

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 8413

Pompe volumice rotative

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 8414

Ventilatoare industriale și produse similare

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

8415

Mașini și aparate pentru condiționarea aerului, care au ventilator cu motor și dispozitive proprii de modificare a temperaturii și a umidității, inclusiv cele la care umiditatea nu poate fi reglată separat

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

8418

Frigidere, congelatoare și alte echipamente pentru producerea frigului, electrice sau nu; pompe de căldură, altele decât mașinile și aparatele pentru condiționarea aerului de la poziția 8415:

Frigidere și congelatoare combinate, prevăzute cu uși exterioare separate, frigidere de tip menajer, lăzi, dulapuri, vitrine, tejghele frigorifice și mobilă frigorifică similară, alte frigidere, congelatoare și echipamente pentru producerea frigului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

Congelatoare și unități de compresie ale căror condensatoare sunt schimbătoare de căldură

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul,

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor neoriginare utilizate nu depășește valoarea tuturor materialelor originare utilizate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

Mobilier destinat echipamentelor pentru producerea frigului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

Alte părți de frigidere

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 35 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 8419

Mașini pentru industria lemnului, a pastei de hârtie, a hârtiei și a cartonului

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita indicată mai sus, valoarea tuturor materialelor utilizate de la aceeași poziție cu produsul nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

8420

Calandre și laminoare, altele decât cele pentru metale sau sticlă și cilindri pentru aceste mașini

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita indicată mai sus, valoarea tuturor materialelor utilizate de la aceeași poziție cu produsul nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

8423

Aparate și instrumente de cântărit, inclusiv bascule și balanțe pentru verificat piese industriale, cu excepția balanțelor sensibile la o greutate de 5 cg sau mai mică; greutăți de cântărit pentru orice balanțe

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

8425-8428

Mașini și aparate de ridicat, de manevrat, de încărcat sau de descărcat

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita menționată anterior, valoarea tuturor materialelor de la poziția 8431 utilizate nu depășește 10 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

8429

Buldozere (inclusiv cu lamă orientabilă), gredere, nivelatoare, screpere, lopeți mecanice, excavatoare, încărcătoare și lopeți încărcătoare, compactoare și rulouri compresoare, autopropulsate:

Rulouri compresoare

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Altele

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita menționată anterior, valoarea tuturor materialelor de la poziția 8431 utilizate nu depășește 10 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

8430

Alte mașini și aparate pentru terasarea, nivelarea, decopertarea, excavarea, compactarea, extracția sau forarea pământului, a mineralelor sau a minereurilor; sonete pentru baterea pilonilor și mașini pentru extragerea pilonilor; pluguri de zăpadă și dispozitive de îndepărtat zăpada

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita menționată anterior, valoarea tuturor materialelor de la poziția 8431 utilizate nu depășește 10 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 8431

Părți care pot fi utilizate numai sau în principal cu rulouri compresoare

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

8439

Mașini și aparate pentru fabricarea pastei din materiale fibroase celulozice sau pentru fabricarea sau finisarea hârtiei sau cartonului

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita indicată mai sus, valoarea tuturor materialelor utilizate de la aceeași poziție cu produsul nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

8441

Alte mașini și aparate pentru prelucrarea pastei de hârtie, hârtiei sau cartonului, inclusiv mașinile de tăiat de orice fel

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita indicată mai sus, valoarea tuturor materialelor utilizate de la aceeași poziție cu produsul nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 8443

Mașini și aparate de imprimat de birou (de exemplu, mașini automate de prelucrare a datelor, mașini pentru prelucrarea textelor etc.)

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

8444-8447

Mașini de la aceste poziții, utilizate în industria textilă

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 8448

Mașini și aparate auxiliare pentru mașinile de la pozițiile 8444 sau 8445

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

8452

Mașini de cusut, altele decât mașinile de cusut foi de la poziția 8440; mobilă, suporți și acoperitoare special concepute pentru mașinile de cusut; ace pentru mașinile de cusut:

Mașini de cusut, care înțeapă numai în punctul de suveică, al căror cap cântărește maximum 16 kg fără motor sau 17 kg cu motor

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului,

valoarea tuturor materialelor neoriginare utilizate la asamblarea capului (fără motor) nu depășește valoarea tuturor materialelor originare utilizate și

mecanismele de întindere a firului, de croșet și zigzag utilizate sunt originare

Altele

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

8456-8466

Mașini, mașini-unelte, părți și accesorii ale acestora de la pozițiile 8456-8466, cu următoarele excepții:

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 8456 și ex 8466

mașini de tăiat cu jet de apă;

părți și accesorii pentru mașinile de tăiat cu jet de apă

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

8469-8473

Mașini și aparate de birou (precum mașini de scris, mașini de calculat, mașini automate de prelucrare a datelor, duplicatoare, aparate de capsat), părți și accesorii ale acestora

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

8480

Rame pentru forme de turnătorie; plăci de bază pentru forme; modele pentru forme; forme pentru metale (altele decât lingotierele), pentru carburi metalice, sticlă, materiale minerale, cauciuc sau materiale plastice

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 8481

Articole de robinetărie și articole similare pentru țevi, cazane, rezervoare, cuve și recipiente similare, inclusiv reductoarele de presiune și vanele termostatice:

Alte aparate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

8482

Rulmenți cu bile, cu galeți, cu role sau cu ace

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

8484

Garnituri de etanșare și articole similare din foi de metal combinate cu alte materiale sau din două sau mai multe straturi de metal; seturi sau sortimente de garnituri de etanșare și articole similare cu compoziții diferite, prezentate în pungi, plicuri sau ambalaje similare; garnituri pentru etanșări mecanice

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 8486

Mașini-unelte care prelucrează prin eliminare orice tip de material, acționând cu laser sau cu alt fascicul de lumină sau de fotoni, cu ultrasunete, prin electroeroziune, prin procedee electrochimice, cu fascicule de electroni, cu fascicule de ioni sau cu jet de plasmă, părți și accesorii ale acestora

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

mașini-unelte (inclusiv prese) pentru prelucrarea metalelor prin curbare, pliere, îndreptare, aplatizare, părți și accesorii ale acestora

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

mașini-unelte pentru prelucrarea pietrei, a produselor ceramice, betonului, azbocimentului sau materialelor minerale similare sau pentru prelucrarea la rece a sticlei, părți și accesorii ale acestora

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Mașini-unelte (inclusiv mașinile pentru bătut cuie, de prins cu scoabe, de lipit, de încleiat sau pentru alte asamblări) pentru prelucrarea lemnului, plutei, osului, ebonitei, materialelor plastice dure sau a altor materiale dure similare

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

instrumente de trasare cu rol de aparat pentru generarea șabloanelor utilizate pentru fabricarea măștilor sau reticulelor obținute pornind de la substraturi acoperite cu o rășină fotosensibilă; părți și accesorii ale acestora

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

forme pentru turnare prin injecție sau prin comprimare

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

mașini și aparate de ridicat, de manevrat, de încărcat sau de descărcat

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita menționată anterior, valoarea tuturor materialelor de la poziția 8431 utilizate nu depășește 10 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

8487

Părți de mașini sau de aparate, nedenumite și necuprinse în altă parte în acest capitol, fără conexiuni electrice, părți izolate electric, bobinaje, contacte sau alte elemente caracteristice electrice

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 85

Mașini, aparate și echipamente electrice și părți ale acestora; aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul, aparate de televiziune de înregistrat sau de reprodus imagine și sunet; părți și accesorii ale acestor aparate; cu următoarele excepții:

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

8501

Motoare și generatoare electrice (cu excepția grupurilor electrogene)

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita menționată anterior, valoarea tuturor materialelor de la poziția 8503 utilizate nu depășește 10 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

8502

Grupuri electrogene și convertizoare rotative electrice

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita menționată anterior, valoarea tuturor materialelor de la pozițiile 8501 sau 8503 utilizate nu depășește 10 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 8504

Unități de alimentare cu energie electrică pentru mașinile de prelucrare automată a datelor

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 8509

Aspiratoare, inclusiv aspiratoare umed/uscat; mașini de lustruit pardoseala

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

8517

Aparate telefonice pentru beneficiari, inclusiv telefoanele pentru rețeaua de telefonie mobilă și pentru alte rețele fără fir

Alte aparate pentru transmisia sau recepția vocii, a imaginii sau a altor date, inclusiv aparatele pentru comunicație, în rețele cu sau fără fir (cum ar fi o rețea locală sau o rețea de mare suprafață), altele decât aparatele de transmisie sau recepție de la pozițiile 8443, 8525, 8527 sau 8528

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare utilizate nu depășește valoarea tuturor materialelor originare utilizate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 8518

Microfoane și suporturile lor; difuzoare chiar montate în carcasă; amplificatoare electrice de audiofrecvență; aparate electrice de amplificare a sunetului

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare utilizate nu depășește valoarea tuturor materialelor originare utilizate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

8519

Aparate de înregistrare a sunetului; aparate de reproducere a sunetului; aparate de înregistrare și reproducere a sunetului

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare utilizate nu depășește valoarea tuturor materialelor originare utilizate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

8521

Aparate de înregistrare sau de reproducere videofonică, chiar încorporând un receptor de semnale videofonice

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare utilizate nu depășește valoarea tuturor materialelor originare utilizate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

8522

Părți și accesorii care pot fi recunoscute ca fiind destinate exclusiv sau în principal aparatelor de la pozițiile 8519 sau 8521

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

8523

Discuri, benzi, dispozitive de stocare remanentă a datelor pe bază de semiconductori, «cartele inteligente» și alte suporturi pentru înregistrarea sunetului sau pentru înregistrări similare, chiar înregistrate, inclusiv matrițele și formele galvanizate pentru fabricarea discurilor, cu excepția produselor de la capitolul 37.

Discuri, benzi, dispozitive de stocare remanentă a datelor pe bază de semiconductori și alte suporturi pentru înregistrarea sunetului sau pentru înregistrări similare, neînregistrate, cu excepția produselor de la capitolul 37;

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

Discuri, benzi, dispozitive de stocare remanentă a datelor pe bază de semiconductori și alte suporturi pentru înregistrarea sunetului sau pentru înregistrări similare, înregistrate, cu excepția produselor de la capitolul 37

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita menționată anterior, valoarea tuturor materialelor de la poziția 8523 utilizate nu depășește 10 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

matrițe și forme galvanizate pentru fabricarea discurilor, cu excepția produselor de la capitolul 37;

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

carduri de proximitate și «cartele inteligente» care au încorporate cel puțin două circuite integrate electronice

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

«cartele inteligente» care au încorporat un singur circuit integrat electronic

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita menționată anterior, valoarea tuturor materialelor de la pozițiile 8541 și 8542 utilizate nu depășește 10 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

8525

aparate de emisie pentru radiodifuziune sau televiziune, chiar încorporând un aparat de recepție sau un aparat de înregistrare sau de reproducere a sunetului;

camere de televiziune; aparate fotografice digitale și camere video cu înregistrare;

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare utilizate nu depășește valoarea tuturor materialelor originare utilizate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

8526

Aparate de radiodetecție și de radiosondaj (radar), aparate de radionavigație și aparate de radiotelecomandă

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare utilizate nu depășește valoarea tuturor materialelor originare utilizate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

8527

Aparate de recepție pentru radiodifuziune, chiar combinate, în același corp, cu un aparat de înregistrare sau de reproducere a sunetului sau cu un ceas

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare utilizate nu depășește valoarea tuturor materialelor originare utilizate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

8528

Monitoare și proiectoare, care nu încorporează un aparat de recepție de televiziune; aparate receptoare de televiziune chiar încorporând un aparat de recepție de radiodifuziune sau un aparat de înregistrare sau de reproducere a sunetului sau a imaginilor

monitoare și proiectoare, care nu încorporează un aparat de recepție de televiziune, de tipul celor utilizate exclusiv sau în principal într-un sistem de prelucrare automată a datelor de la poziția 8471

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

alte monitoare și proiectoare, care nu încorporează un aparat de recepție de televiziune; Aparate receptoare de televiziune chiar încorporând un aparat de recepție de radiodifuziune sau un aparat de înregistrare sau de reproducere a sunetului sau a imaginilor;

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare utilizate nu depășește valoarea tuturor materialelor originare utilizate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

8529

Părți care pot fi recunoscute ca fiind destinate exclusiv sau în principal aparatelor de la pozițiile 8525-8528:

Recunoscute ca fiind destinate exclusiv sau în principal aparatelor de înregistrare sau de reproducere a imaginilor

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Recunoscute ca fiind destinate exclusiv sau în principal monitoarelor și proiectoarelor, care nu încorporează un aparat de recepție de televiziune, de tipul celor utilizate exclusiv sau în principal într-un sistem de prelucrare automată a datelor de la poziția 8471

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

Altele

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare utilizate nu depășește valoarea tuturor materialelor originare utilizate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

8535

Aparatură pentru comutarea, tăierea, protecția, branșarea, racordarea sau conectarea circuitelor electrice, pentru o tensiune peste 1000 de volți

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita menționată anterior, valoarea tuturor materialelor de la poziția 8538 utilizate nu depășește 10 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

8536

Aparatură pentru comutarea, tăierea, protecția, branșarea, racordarea sau conectarea circuitelor electrice, pentru o tensiune de maximum 1 000 de volți; conectori pentru fibre optice, fascicule sau cabluri de fibre optice

Aparatură pentru comutarea, tăierea, protecția, branșarea, racordarea sau conectarea circuitelor electrice pentru o tensiune de maxim 1000 V

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita menționată anterior, valoarea tuturor materialelor de la poziția 8538 utilizate nu depășește 10 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

conectori pentru fibre optice, fascicule sau cabluri de fibre optice

— —

din material plastic

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

— —

din ceramică

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

— —

din cupru

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

8537

Tablouri, panouri, console, pupitre, dulapuri și alte suporturi echipate cu mai multe aparate de la pozițiile 8535 sau 8536, pentru comanda sau distribuirea electricității, inclusiv cele care încorporează instrumente sau aparate de la capitolul 90, precum și aparatele cu comandă numerică, altele decât aparatele de comutare de la poziția 8517

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita menționată anterior, valoarea tuturor materialelor de la poziția 8538 utilizate nu depășește 10 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 8541

Diode, tranzistori și dispozitive similare semiconductoare, cu excepția discurilor (wafers) nedecupate încă în microplachete

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

8542

Circuite integrate electronice

Circuite integrate monolitice

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita menționată anterior, valoarea tuturor materialelor de la pozițiile 8541 și 8542 utilizate nu depășește 10 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

cipuri multiple, care sunt părți de mașini sau aparate, nedenumite și necuprinse în altă parte la acest capitol

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

altele

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita menționată anterior, valoarea tuturor materialelor de la pozițiile 8541 și 8542 utilizate nu depășește 10 % din prețul franco fabrică al produsului

8544

Fire, cabluri (inclusiv cabluri coaxiale) și alte conductoare electrice izolate (chiar emailate sau oxidate anodic), cu sau fără conectori; cabluri din fibre optice, constituite din fibre izolate individual, chiar echipate cu conductoare electrice sau prevăzute cu conectori

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

8545

Electrozi din cărbune, perii din cărbune, cărbuni pentru lămpi sau pentru baterii și alte articole din grafit sau din alt cărbune, cu sau fără metal, pentru utilizări electrice

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

8546

Izolatori electrici din orice material

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

8547

Piese izolante, în întregime din materiale izolante sau conținând piese simple metalice de asamblare (de exemplu, dulii cu filet), încorporate în masă, pentru mașini, aparate sau instalații electrice, altele decât izolatorii de la poziția 8546; tuburile izolatoare și piesele lor de racordare, din metale comune, izolate în interior

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

8548

Deșeuri și resturi de pile, de baterii de pile și de acumulatoare electrice; pile și baterii de pile electrice scoase din uz și acumulatoare electrice scoase din uz; părți electrice de mașini sau aparate, nedenumite și necuprinse în altă parte la acest capitol

Microansambluri electronice

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita menționată anterior, valoarea tuturor materialelor de la pozițiile 8541 și 8542 utilizate nu depășește 10 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

altele

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 86

Vehicule și echipamente pentru căile ferate sau similare și părți ale acestora; aparate mecanice (inclusiv electromecanice) de semnalizare a traficului; cu următoarele excepții:

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

8608

Material fix de căi ferate sau similare; aparate mecanice (inclusiv electromecanice) de semnalizare, de siguranță, de control sau de comandă pentru căile ferate sau similare, rutiere sau fluviale, zonele de parcare, instalațiile portuare sau aerodromuri; părți ale acestora

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 87

Vehicule terestre, altele decât materialul rulant de cale ferată și tramvai; părți și accesorii ale acestora; cu următoarele excepții:

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

8709

Cărucioare autopropulsate, fără dispozitiv de ridicare, de tipul celor folosite în fabrici, depozite, porturi sau aeroporturi pentru transportul mărfurilor pe distanțe scurte; cărucioare de tractare de tipul celor utilizate în gări; părți ale acestora

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

8710

Tancuri și alte vehicule blindate de luptă, motorizate, înarmate sau nu; părți ale acestora

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

8711

Motociclete (inclusiv mopede) și biciclete, triciclete sau similare, echipate cu pedale și cu motor auxiliar, cu sau fără ataș; atașe:

Cu motor cu piston alternativ cu o capacitate cilindrică:

— —

de maximum 50 cm3

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare utilizate nu depășește valoarea tuturor materialelor originare utilizate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 20 % din prețul franco fabrică al produsului

— —

de peste 50 cm3

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare utilizate nu depășește valoarea tuturor materialelor originare utilizate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

Altele

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare utilizate nu depășește valoarea tuturor materialelor originare utilizate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 8712

Biciclete fără rulmenți cu bile

Fabricare din materiale de la oricare poziție, cu excepția celor de la poziția 8714

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

8715

Landouri, cărucioare și altele similare pentru transportul copiilor; părți ale acestor produse

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

8716

Remorci și semiremorci pentru toate vehiculele; alte vehicule nepropulsate mecanic; părți ale acestora

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 88

Vehicule aeriene, nave spațiale și părți ale acestora; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 8804

Rotoșute

Fabricare din materiale de la oricare poziție, inclusiv alte materiale de la poziția 8804

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

8805

Aparate și dispozitive pentru lansarea vehiculelor aeriene; aparate și dispozitive pentru apuntarea vehiculelor aeriene și aparate și dispozitive similare; simulatoare de zbor pentru antrenament la sol; părți ale acestora

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

Capitolul 89

Vapoare, nave și dispozitive plutitoare

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, nu pot fi utilizate navele de la poziția 8906

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 90

Instrumente și aparate optice, fotografice sau cinematografice, de măsură, de control sau de precizie; instrumente și aparate medico-chirurgicale; părți și accesorii ale acestora; cu următoarele excepții:

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

9001

Fibre optice și fascicule de fibre optice; cabluri din fibre optice, altele decât cele de la poziția 8544; materiale polarizante sub formă de foi sau plăci; lentile (inclusiv lentile de contact), prisme, oglinzi și alte elemente optice din orice material, nemontate, altele decât cele din sticlă neprelucrată optic

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

9002

Lentile, prisme, oglinzi și alte elemente optice din orice material, montate, pentru instrumente sau aparate, altele decât cele din sticlă neprelucrată optic

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

9004

Ochelari (de corecție, de protecție sau altele) și articole similare

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 9005

Binocluri, lunete, lunete astronomice, telescoape optice și monturi ale acestora, cu excepția telescoapelor astronomice refractare și a suporturilor acestora

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul,

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor neoriginare utilizate nu depășește valoarea tuturor materialelor originare utilizate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 9006

Aparate fotografice (altele decât cinematografice); aparate și dispozitive, inclusiv lămpi și tuburi, pentru producerea luminii de blitz în tehnica fotografică, cu excepția lămpilor și tuburilor cu descărcare electrică

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul,

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor neoriginare utilizate nu depășește valoarea tuturor materialelor originare utilizate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

9007

Aparate de filmat și proiectoare cinematografice, chiar încorporând aparate de înregistrare sau de reproducere a sunetului

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul,

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor neoriginare utilizate nu depășește valoarea tuturor materialelor originare utilizate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

9011

Microscoape optice, inclusiv microscoape pentru microfotografie, cinematografie sau microproiecție

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul,

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor neoriginare utilizate nu depășește valoarea tuturor materialelor originare utilizate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 9014

Alte instrumente și aparate de navigație

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

9015

Instrumente și aparate de geodezie, de topografie, de arpentaj, de nivelmetrie, de fotogrammetrie, de hidrografie, de oceanografie, de hidrologie, de meteorologie sau de geofizică, cu excepția busolelor; telemetre

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

9016

Balanțe sensibile la o greutate de 5 cg sau mai puțin, cu sau fără greutăți

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

9017

Instrumente de desen, de trasare sau de calcul (de exemplu mașini de desenat, pantografe, raportoare, truse de matematică, rigle și discuri de calcul); instrumente pentru măsurarea lungimii, pentru folosire manuală (de exemplu, rigle, rulete, micrometre, șublere, calibre), nedenumite și necuprinse în altă parte în acest capitol

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

9018

Instrumente și aparate pentru medicină, chirurgie, stomatologie sau medicină veterinară, inclusiv aparate de scintigrafie și alte aparate electromedicale, precum și aparate pentru testarea vederii:

Fotolii de stomatologie care încorporează aparatură pentru stomatologie sau scuipătoare pentru cabinetele dentare

Fabricare din materiale de la oricare poziție, inclusiv alte materiale de la poziția 9018

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Altele

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

9019

Aparate de mecanoterapie; aparate de masaj; aparate pentru testări psihologice; aparate de ozonoterapie, de oxigenoterapie, de aerosoloterapie, aparate respiratorii de reanimare și alte aparate de terapie respiratorie

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

9020

Alte aparate respiratorii și măști de gaze, excluzând măștile de protecție lipsite de părți mecanice și element filtrant amovibil

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 25 % din prețul franco fabrică al produsului

9024

Mașini și aparate pentru încercări de duritate, tracțiune, comprimare, elasticitate sau de alte proprietăți mecanice ale materialelor (de exemplu, metale, lemn, textile, hârtie, material plastic)

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

9025

Densimetre, areometre și instrumente flotante similare, termometre, pirometre, barometre, higrometre și psihrometre, cu înregistrare sau nu, chiar combinate între ele

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

9026

Instrumente și aparate pentru măsurarea sau controlul debitului, nivelului, presiunii sau altor caracteristici variabile ale lichidelor sau gazelor (de exemplu, debitmetre, indicatoare de nivel, manometre, contoare de căldură) cu excepția instrumentelor și aparatelor de la pozițiile 9014, 9015, 9028 sau 9032

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

9027

Instrumente și aparate pentru analize fizice sau chimice (de exemplu, polarimetre, refractometre, spectrometre, analizoare de gaze sau gaze arse); instrumente și aparate de măsură și control al viscozității, porozității, dilatării, tensiunii superficiale sau similare sau pentru măsurări calorimetrice, acustice sau fotometrice (inclusiv exponometre); microtoame

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

9028

Contoare de gaze, de lichide sau de electricitate, inclusiv contoare pentru etalonarea lor:

Părți și accesorii

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Altele

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare utilizate nu depășește valoarea tuturor materialelor originare utilizate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

9029

Alte contoare (de exemplu, contoare de turații, de producție, pentru taximetre, de kilometraj, podometre); indicatoare de viteză și tahometre, altele decât cele de la poziția 9014 sau 9015; stroboscoape

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

9030

Osciloscoape, analizoare de spectru și alte instrumente și aparate pentru măsurarea sau controlul mărimilor electrice, cu excepția celor de la poziția 9028; instrumente și aparate pentru măsurarea sau detectarea radiațiilor alfa, beta, gama, a razelor X, a radiațiilor cosmice sau a altor radiații ionizante

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

9031

Instrumente, aparate și mașini de măsură sau de control nedenumite și necuprinse în altă parte în acest capitol; proiectoare de profile

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

9032

Instrumente și aparate pentru reglare sau control automat

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

9033

Părți și accesorii, nedenumite și necuprinse în altă parte în acest capitol, pentru mașini, aparate, instrumente sau articole de la capitolul 90

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 91

Ceasornicărie; cu următoarele excepții:

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

9105

Alte ceasuri

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare utilizate nu depășește valoarea tuturor materialelor originare utilizate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

9109

Mecanisme de ceasornicărie, complete și asamblate, altele decât ceasurile de mână

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare utilizate nu depășește valoarea tuturor materialelor originare utilizate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

9110

Mecanisme de ceasornicărie complete, neasamblate sau parțial asamblate (seturi de mecanisme); mecanisme incomplete de ceasornic, asamblate; eboșe pentru mecanisme de ceasornicărie

Fabricare în cadrul căreia:

valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului și

în limita menționată anterior, valoarea tuturor materialelor de la poziția 9114 utilizate nu depășește 10 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

9111

Carcase de ceasuri de mână și părți ale acestora

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

9112

Carcase și cutii protectoare pentru aparate de ceasornicărie și părți ale acestora

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

9113

Brățări de ceasuri și părți ale acestora:

Din metale comune, chiar aurite sau argintate ori placate sau dublate cu metale prețioase

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Altele

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

Capitolul 92

Instrumente muzicale; părți și accesorii ale acestora

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Capitolul 93

Arme, muniție, părți și accesorii ale acestora

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 94

Mobilă; mobilier medico-chirurgical; articole de pat și similare; aparate de iluminat nedenumite și necuprinse în altă parte; lămpi pentru reclame luminoase, însemne luminoase, plăci indicatoare luminoase și articole similare; construcții prefabricate; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 9401 și ex 9403

Mobilier din metale comune, conținând țesături de bumbac neumplute, cu o greutate de maximum 300 g/m2

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

sau

Fabricare din țesături de bumbac deja confecționate în forme gata de utilizare, cu materiale de la poziția 9401 sau 9403, cu condiția ca:

valoarea țesăturii să nu depășească 25 % din prețul franco fabrică al produsului și

toate celelalte materiale utilizate să fie originare și încadrate la o altă poziție decât poziția 9401 sau 9403

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

9405

Aparate de iluminat (inclusiv proiectoarele) și părțile lor, nedenumite și necuprinse în altă parte; lămpi pentru reclame luminoase, însemne luminoase, plăci indicatoare luminoase și articole similare, care au o sursă de lumină permanentă, fixă, și alte părți ale acestora, nedenumite și necuprinse în altă parte

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

9406

Construcții prefabricate

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex capitolul 95

Jucării, jocuri, articole pentru divertisment sau pentru sport; părți și accesorii ale acestora; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex 9503

Alte jucării; minimodele și modele similare pentru divertisment, animate sau nu; jocuri enigmistice (puzzle) de orice fel

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 9506

Crose de golf și părți ale acestora

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate eboșe pentru fabricarea capetelor croselor de golf

ex capitolul 96

Articole diverse; cu următoarele excepții:

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

ex 9601 și ex 9602

Articole din materiale de origine animală, vegetală sau minerală pentru fasonat

Fabricare din materiale pentru fasonat «prelucrate» de la aceeași poziție ca și produsul

ex 9603

Pensule și perii (cu excepția măturilor și a periilor din nuiele, cu sau fără mânere, și a pensulelor obținute din păr de jder sau de veveriță), mături mecanice pentru folosire manuală, altele decât cele cu motor, tampoane și rulouri pentru vopsit, raclete din cauciuc și pămătufuri

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

9605

Seturi personale de toaletă de voiaj, de croitorie, pentru curățarea încălțămintei sau a hainelor

Fiecare articol din set trebuie să respecte regula care i s-ar aplica dacă nu ar face parte din setul respectiv. Cu toate acestea, pot fi utilizate articole neoriginare, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 15 % din prețul franco fabrică al setului

9606

Nasturi, butoni și capse; forme pentru nasturi și alte părți ale acestora; eboșe de nasturi

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

9608

Stilouri și pixuri cu bilă; stilouri și marcatoare cu vârf de fetru sau alte vârfuri poroase; stilouri cu peniță și alte stilouri; trăgătoare pentru desen; creioane mecanice; tocuri pentru penițe, prelungitoare pentru creioane și articole similare; părți (inclusiv capace și agrafe) ale acestor articole, cu excepția celor de la poziția 9609

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul. Cu toate acestea, pot fi utilizate penițe și vârfuri de peniță de la aceeași poziție cu produsul

9612

Panglici pentru mașini de scris și panglici similare, impregnate sau altfel pregătite pentru a lăsa amprente, chiar montate pe bobine sau în carcase; tușiere chiar impregnate, cu sau fără cutie

Fabricare:

din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul și

în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 9613

Brichete cu sistem de aprindere piezoelectric

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor de la poziția 9613 utilizate nu depășește 30 % din prețul franco fabrică al produsului

ex 9614

Pipe și capete de pipă

Fabricare din eboșe de pipe

9619

Tampoane igienice și tampoanele interne, șervețele și scutece pentru copii și articole similare, din orice material:

din material plastic

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului

din pastă de hârtie sau din hârtie

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

din vată

Fabricare din:

fire din nucă de cocos,

fibre naturale,

materiale chimice sau pastă textilă sau

materiale care servesc la fabricarea hârtiei

Slipuri și chiloți; îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate, pentru sugari; îmbrăcăminte confecționată din materiale tricotate sau croșetate de la pozițiile 5903, 5906 sau 5907:

Obținute prin coaserea sau prin asamblarea în alt mod a două sau mai multe articole tricotate sau croșetate care au fost croite sau obținute direct în forma dorită

Fabricare din fire

Altele

Fabricare din:

fibre naturale,

fibre sintetice sau artificiale discontinue necardate, nepieptănate sau neprelucrate altfel pentru filare sau

materiale chimice sau pastă textilă

Bluze de corp și alte cămăși de corp, slipuri și chiloți, neglijeuri, halate de baie, halate de casă și articole similare, pentru femei sau fete

Fabricare din fire

Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, netricotate sau necroșetate, pentru sugari:

Brodate

Fabricare din fire

sau

Fabricare din țesături nebrodate, cu condiția ca valoarea țesăturii nebrodate utilizate să nu depășească 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Altele

Fabricare din fire

Îmbrăcăminte pentru femei și fete confecționată din țesăturile de la pozițiile 5903, 5906 sau 5907, netricotată sau necroșetată

Fabricare din fire

Alte articole confecționate, inclusiv tipare de îmbrăcăminte

Fabricare în cadrul căreia valoarea tuturor materialelor utilizate nu depășește 40 % din prețul franco fabrică al produsului

Capitolul 97

Obiecte de artă, obiecte de colecție și antichități

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la aceeași poziție cu produsul

(1)  Pentru condițiile speciale legate de «tratamente specifice», a se vedea notele introductive 7.1 și 7.3.

(2)  Pentru condițiile speciale legate de «tratamente specifice», a se vedea nota introductivă 7.2.

(3)  Pentru condițiile speciale legate de produsele confecționate dintr-un amestec de materiale textile, a se vedea nota introductivă 5.

(4)  Nota 3 la capitolul 32 precizează faptul că aceste preparate sunt de genul celor utilizate pentru colorarea oricărui material sau folosite ca ingrediente pentru fabricarea preparatelor colorante, cu condiția să nu fie încadrate la o altă poziție în capitolul 32.

(5)  «Grupă» înseamnă orice parte a textului de la o poziție, separată de restul textului prin punct și virgulă.

(6)  În cazul produselor compuse din materiale clasificate la pozițiile 3901-3906, pe de o parte, și la pozițiile 3907-3911, pe de altă parte, această restricție se aplică numai acelui grup de materiale care predomină din punct de vedere al greutății în produs.

(7)  Următoarele folii sunt considerate cu grad mare de transparență: folii a căror opacitate optică, măsurată conform ASTM-D 1003—16 cu instrumentul Gardner de măsurat opacitatea (factor de opacitate), este sub 2 %.

(8)  Utilizarea acestui produs este limitată la fabricarea țesăturilor de tipul celor utilizate la mașinile de fabricare a hârtiei.

(9)  A se vedea nota introductivă 6.

(10)  Pentru articolele tricotate sau croșetate, neelastice sau necauciucate, obținute prin coaserea sau asamblarea unor bucăți de țesături tricotate sau croșetate (croite sau croșetate direct în forma dorită), a se vedea nota introductivă 6.

(11)  SEMII – Semiconductor Equipment and Materials Institute Incorporated (Institutul de Echipamente și Materiale Semiconductoare).

18.5.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 127/88

DECIZIA (UE) 2017/814 A CONSILIULUI

din 12 octombrie 2015

privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului de asociere UE-Chile referitor la înlocuirea articolului 12 din anexa III la Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf, coroborat cu articolul 218 alineatul (9),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 38 din anexa III la Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”), Comitetul de asociere UE-Chile (denumit în continuare „Comitetul de asociere”) poate decide să modifice dispozițiile respectivei anexe.

(2)

La 4 noiembrie 2014, Comitetul special pentru cooperare vamală și reguli de origine, instituit în temeiul articolului 81 din acord, a convenit să recomande Comitetului de asociere un amendament la articolul 12, privind transportul direct, din anexa III la acord.

(3)

Transporturile expediate de una dintre părțile la acord ar trebui să meargă direct către cealaltă parte, însă pot tranzita și o țară terță, cu anumite restricții. Condițiile pentru transport via o țară terță ar trebui clarificate pentru a permite în mod expres divizarea transporturilor, însă fără nicio relaxare a restricțiilor existente.

(4)

Amendamentul la articolul 12 din anexa III la acord va garanta atât securitatea juridică pentru importatori și exportatori, cât și consecvența interpretării respectivului articol pentru părțile la acord.

(5)

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului de asociere ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie atașat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

(1)   Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului de asociere referitor la înlocuirea articolului 12 din anexa III la acord se bazează pe proiectul de decizie a Comitetului de asociere atașat la prezenta decizie.

(2)   Reprezentanții Uniunii în cadrul Comitetului de asociere pot conveni asupra modificărilor minore ale proiectului de decizie a Comitetului de asociere fără a mai fi necesară o nouă decizie a Consiliului.

Articolul 2

După adoptare, decizia Comitetului de asociere se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Luxemburg, 12 octombrie 2015.

Pentru Consiliu

Președintele

F. MOGHERINI

(1)  JO L 352, 30.12.2002, p. 3.

PROIECT

DECIZIA NR. … A COMITETULUI DE ASOCIERE UE-CHILE

din …

de înlocuire a articolului 12 din titlul III din anexa III la Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte

COMITETUL DE ASOCIERE UE-CHILE,

având în vedere Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte (1), în special articolul 38 din anexa III;

întrucât:

(1)

Articolul 12 din titlul III din anexa III la Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”) stabilește că tratamentul preferențial se aplică numai mărfurilor care respectă cerințele din anexa III care sunt transportate direct între Republica Chile (denumită în continuare „Chile”) și Uniunea Europeană.

(2)

Chile și Uniunea Europeană au încheiat numeroase acorduri cu conținut comercial după intrarea în vigoare a acordului, care au acordat operatorilor economici posibilitatea de a-și adapta strategiile de export pentru a reduce costurile și de a răspunde mai bine cererii pieții.

(3)

Chile și Uniunea Europeană au convenit să modifice articolul 12 din titlul III din anexa III la acord, pentru a acorda o mai mare flexibilitate operatorilor economici,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Articolul 12 din titlul III din anexa III la acord, privind transportul direct, se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la 90 de zile de la data ultimei notificări prin care părțile își comunică îndeplinirea procedurilor legale interne necesare.

Adoptată la …,

Pentru Comitetul de asociere UE-Chile

Președintele

(1)  JO L 352, 30.12.2002, p. 3.

ANEXĂ

„Articolul 12

Transportul direct

(1)   Tratamentul preferențial prevăzut în prezentul acord se aplică numai produselor care îndeplinesc condițiile prezentei anexe și care sunt transportate direct între Uniunea Europeană și Chile. Cu toate acestea, produsele pot fi transportate prin alte teritorii, cu transbordare sau antrepozitare temporară în aceste teritorii, cu condiția să rămână sub supravegherea autorităților vamale din țara de tranzit sau de antrepozitare și să nu fie supuse altor operațiuni, cu excepția celor de adăugare sau aplicare de marcaje, etichete sau sigilii; a celor de descărcare; reîncărcare; fracționare; sau a oricăror altor operațiuni destinate să asigure păstrarea lor în stare bună.

(2)   Se consideră că dispozițiile alineatului (1) sunt respectate, cu excepția cazurilor în care autoritățile vamale au motive să creadă contrariul. În astfel de cazuri, autoritățile vamale pot solicita importatorului să facă dovada conformității, care trebuie să fie prezentată prin orice mijloace adecvate, precum documente contractuale de transport, de exemplu conosamente sau dovezi factuale sau concrete bazate pe marcarea sau numerotarea coletelor sau prin orice alte dovezi legate de mărfurile în sine.”