9.6.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 152/1

(1)

Societatea Danisco (UK) Ltd. a depus o cerere, în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, în care propune modificarea numelui titularului autorizației acordate prin Regulamentul (CE) nr. 1290/2008 al Comisiei (2) privind autorizarea unui preparat de Lactobacillus rhamnosus (CNCM-I-3698) și Lactobacillus farciminis (CNCM- I-3699).

(2)

Solicitantul afirmă că, începând cu 12 noiembrie 2015, Danisco (UK) Ltd. a transferat drepturile de comercializare pentru preparatul de Lactobacillus rhamnosus (CNCM-I-3698) și Lactobacillus farciminis (CNCM- I-3699) către STI Biotechnologie.

(3)

Modificările propuse ale condițiilor autorizației sunt de natură pur administrativă și nu implică necesitatea unei noi evaluări a aditivului în cauză. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a fost informată cu privire la cerere.

(4)

Pentru a permite ca acest aditiv pentru hrana animalelor să fie comercializat cu numele de STI Biotechnologie, este necesar să se modifice condițiile de autorizare.

(5)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1290/2008 ar trebui modificat în consecință.

(6)

Deoarece niciun motiv de siguranță nu impune aplicarea imediată a modificării aduse prin prezentul regulament Regulamentului (CE) nr. 1290/2008, este oportun să se prevadă o perioadă de tranziție pe parcursul căreia stocurile existente de aditivi, de preamestecuri și de hrană combinată pentru animale care conțin aditivul să poată fi epuizate.

(7)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

9.6.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 152/3

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

(2)

În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere de autorizare pentru tartrații de sodiu și fier. Cererii respective i-au fost anexate informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3)

Această cerere se referă la autorizarea tartraților de sodiu și fier ca aditivi furajeri în hrana tuturor speciilor de animale, urmând a fi clasificați în categoria „aditivi tehnologici”.

(4)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat în avizul său din 30 aprilie 2015 (2) că, în condițiile de utilizare propuse, preparatele respective nu au efecte nocive asupra sănătății animale și umane ori asupra mediului. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că preparatul are potențialul de a fi eficace ca agent antiaglomerant în sare. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. În plus, autoritatea a verificat raportul referitor la metodele de analiză a aditivului furajer utilizat în hrana pentru animale, prezentat de laboratorul de referință înființat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003.

(5)

Evaluarea tartraților de sodiu și fier arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea acestui preparat ar trebui să fie autorizată, conform anexei la prezentul regulament.

(6)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

9.6.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 152/7

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

(2)

În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, au fost depuse cereri de autorizare a unui preparat de Bacillus subtilis (C-3102). Cererile respective au fost însoțite de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3)

Aceste cereri se referă la autorizarea unui preparat de Bacillus subtilis (C-3102) ca aditiv destinat hranei pentru găini ouătoare și pești ornamentali, în vederea clasificării în categoria „aditivi zootehnici”.

(4)

Preparatul respectiv a fost deja autorizat ca aditiv destinat hranei pentru pui pentru îngrășare prin Regulamentul (CE) nr. 1444/2006 al Comisiei (2), pentru purcei prin Regulamentul (UE) nr. 333/2010 al Comisiei (3) și pentru puicuțe pentru ouat, curcani, specii aviare minore și alte păsări ornamentale și de vânat prin Regulamentul (UE) nr. 184/2011 al Comisiei (4).

(5)

În avizele sale din 28 septembrie 2015 (5) și din 11 noiembrie 2015 (6), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, se presupune că preparatul de Bacillus subtilis (C-3102) nu are un efect advers asupra sănătății animale, a sănătății umane sau asupra mediului. Autoritatea a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, aditivul are potențialul de a fi eficace în ceea ce privește reducerea cantității de hrană pentru animale per unitate de producție de serie de ouă pe parcursul întregii perioade de depunere a ouălor. De asemenea, autoritatea a concluzionat că aditivul are potențialul de a îmbunătăți creșterea peștilor ornamentali și utilizarea hranei pentru aceștia. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. În plus, autoritatea a verificat raportul referitor la metoda de analiză a aditivului furajer utilizat în hrana pentru animale, prezentat de laboratorul de referință înființat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003.

(6)

Evaluarea preparatului de Bacillus subtilis (C-3102) arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea acestui preparat ar trebui să fie autorizată conform specificațiilor din anexa la prezentul regulament.

(7)

De asemenea, solicitantul a depus o cerere, în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, prin care a propus modificarea numelui titularului autorizației și a numelui reprezentantului său în UE în Regulamentele (CE) nr. 1444/2006, (UE) nr. 333/2010 și (UE) nr. 184/2011. Solicitantul susține că, începând de la 1 ianuarie 2016, și-a schimbat numele din „Calpis Co. Ltd.” în „Asahi Calpis Wellness Co. Ltd.”. Numele reprezentantului său în UE s-a schimbat din „Calpis Co. Ltd. Europe Representative Office” în „Asahi Calpis Wellness Co. Ltd. Europe Representative Office”. Solicitantul a prezentat date relevante în sprijinul cererii sale.

(8)

Pentru ca Asahi Calpis Wellness Co. Ltd. să își poată exercita drepturile de comercializare, este necesară schimbarea condițiilor autorizațiilor.

(9)

Prin urmare, Regulamentele (CE) nr. 1444/2006, (UE) nr. 333/2010 și (UE) nr. 184/2011 trebuie modificate în consecință.

(10)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

(a)

în titlu, termenul „deținător al autorizației: Calpis Co. Ltd. Japan, reprezentat în Uniunea Europeană de Calpis Co. Ltd. Europe Representative Office” se înlocuiește cu termenul „titular al autorizației: Asahi Calpis Wellness Co. Ltd., reprezentată în Uniunea Europeană de Asahi Calpis Wellness Co. Ltd. Europe Representative Office”;

(b)

în anexă, în coloana a doua, intitulată „Numele titularului autorizației”, termenul „Calpis Co. Ltd. Japan, reprezentat în Uniunea Europeană de Calpis Co. Ltd. Europe Representative Office, Franța” se înlocuiește cu termenul „Asahi Calpis Wellness Co. Ltd., reprezentată în Uniunea Europeană de Asahi Calpis Wellness Co. Ltd. Europe Representative Office”.

(a)

în titlu, termenul „deținător al autorizației: Calpis Co. Ltd. Japan, reprezentat de Calpis Co. Ltd. Europe Representative Office” se înlocuiește cu termenul „titular al autorizației: Asahi Calpis Wellness Co. Ltd., reprezentată în Uniunea Europeană de Asahi Calpis Wellness Co. Ltd. Europe Representative Office”;

(b)

în anexă, în coloana a doua, intitulată „Numele titularului autorizației”, termenul „Calpis Co. Ltd. Japan, reprezentat de Calpis Co. Ltd. Europe Representative Office, Franța” se înlocuiește cu termenul „Asahi Calpis Wellness Co. Ltd., reprezentată în Uniunea Europeană de Asahi Calpis Wellness Co. Ltd. Europe Representative Office”.

9.6.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 152/11

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

(2)

În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, s-a depus o cerere de autorizare a unui preparat de Bacillus licheniformis (ATCC 53757) și proteaza sa (E.C. 3.4.21.19). Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3)

Cererea se referă la autorizarea unui preparat de Bacillus licheniformis (ATCC 53757) și proteaza sa (E.C. 3.4.21.19) ca aditiv destinat hranei pentru puii pentru îngrășare, puicuțele pentru ouat și speciile aviare minore pentru îngrășare și la vârsta de începere a ouatului și pentru păsările ornamentale, în vederea clasificării în categoria „aditivi zootehnici”.

(4)

În avizul său din 11 martie 2015 (2), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, preparatul de Bacillus licheniformis (ATCC 53757) și proteaza sa (E.C. 3.4.21.19) nu are un efect advers asupra sănătății animale, a sănătății umane sau asupra mediului și că, în doza recomandată, are potențialul de a fi eficace în ceea ce privește indicele de conversie a hranei la puii pentru îngrășare, dar numai în condițiile asigurării unei diete sărace în proteine. Se consideră, de asemenea, că această concluzie poate fi valabilă și în cazul puicuțelor pentru ouat, al speciilor aviare minore pentru îngrășare și al celor pentru ouat, precum și în cazul păsărilor ornamentale. Autoritatea nu consideră necesară prevederea unor cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. În plus, autoritatea a verificat raportul referitor la metoda de analiză a aditivului furajer utilizat în hrana pentru animale, prezentat de laboratorul de referință înființat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003.

(5)

Evaluarea preparatului de Bacillus licheniformis (ATCC 53757) și proteaza sa (E.C. 3.4.21.19) arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea acestui preparat ar trebui să fie autorizată conform specificațiilor din anexa la prezentul regulament.

(6)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

9.6.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 152/15

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor și stabilește motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

(2)

În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, s-a depus o cerere de autorizare pentru 6-fitaza produsă de Trichoderma reesei (ATCC SD-6528). Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3)

Cererea vizează autorizarea 6-fitazei produse de Trichoderma reesei (ATCC SD-6528) ca aditiv pentru hrana speciilor de păsări de curte și de porci, aceasta urmând a fi clasificată în categoria „aditivi zootehnici”.

(4)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat în avizul său din 22 octombrie 2015 (2) că, în condițiile de utilizare propuse, 6-fitaza produsă de Trichoderma reesei (ATCC SD-6528) nu are un efect nociv asupra sănătății animale, a sănătății umane sau asupra mediului și că, administrată în doza recomandată, este eficace în ceea ce privește ameliorarea retenției fosforului la pui și la curcani pentru îngrășat, la găini ouătoare, la purcei înțărcați, la porci pentru îngrășat și la scroafe. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că această concluzie poate fi extrapolată la speciile minore de păsări de curte și la speciile minore de porcine. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. Aceasta a verificat, de asemenea, raportul referitor la metoda de analiză a aditivului în hrana pentru animale, prezentat de laboratorul de referință înființat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003.

(5)

Evaluarea 6-fitazei produse de Trichoderma reesei (ATCC SD-6528) arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea preparatului respectiv ar trebui autorizată, astfel cum este specificat în anexa la prezentul regulament.

(6)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

9.6.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 152/18

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede că aditivii utilizați în hrana animalelor se supun autorizării și stabilește motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

(2)

În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere de autorizare pentru acidul benzoic. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3)

Cererea vizează autorizarea acidului benzoic ca aditiv pentru hrana scroafelor, acesta urmând a fi clasificat în categoria „aditivi zootehnici”.

(4)

Aditivul respectiv a fost autorizat deja ca aditiv pentru hrana purceilor înțărcați prin Regulamentul (CE) nr. 1730/2006 al Comisiei (2) și pentru hrana porcilor pentru îngrășare prin Regulamentul (CE) nr. 1138/2007 al Comisiei (3).

(5)

În avizul său din 14 iunie 2012 (4) și din 16 iunie 2015 (5), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, acidul benzoic nu are efecte adverse asupra sănătății animalelor, a sănătății oamenilor sau asupra mediului și că utilizarea sa poate determina o ușoară scădere a pH-ului urinar la scroafe. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. Aceasta a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana pentru animale, prezentat de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(6)

Evaluarea acidului benzoic arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea preparatului respectiv ar trebui autorizată, astfel cum este specificat în anexa la prezentul regulament.

(7)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

9.6.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 152/21

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv.

(2)

Valoarea forfetară de import se calculează în fiecare zi lucrătoare, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011, ținând seama de datele zilnice variabile. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

9.6.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 152/23

(1)

Concluziile privind cele mai bune tehnici disponibile (Best available techniques – BAT) constituie referința pentru stabilirea condițiilor de autorizare a instalațiilor care fac obiectul capitolului II din Directiva 2010/75/UE. Autoritățile competente ar trebui să stabilească valori-limită de emisie care să garanteze că, în condiții normale de funcționare, emisiile nu depășesc nivelurile de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibileprevăzute în concluziile privind BAT.

(2)

Forumul compus din reprezentanți ai statelor membre, ai industriilor implicate și ai organizațiilor neguvernamentale care promovează protecția mediului, instituit prin Decizia Comisiei din 16 mai 2011 (2), a transmis Comisiei, la 24 septembrie 2014, avizul său cu privire la conținutul propus al documentului de referință BAT. Avizul respectiv este pus la dispoziția publicului.

(3)

Concluziile privind BAT care figurează în anexa la prezenta decizie constituie elementul-cheie al documentului de referință BAT respectiv.

(4)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 75 alineatul (1) din Directiva 2010/75/UE,

9.6.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 152/43

(1)

La data de 21 septembrie 2015, Irlanda a solicitat Comisiei să decidă, în temeiul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, dacă o cuvertură pentru cai introdusă pe piață pentru a fi utilizată la protecția cailor și a mediului în care se află împotriva insectelor (musca de cal și musca de grajd) este un produs biocid sau un articol tratat sau niciunul dintre acestea.

(2)

Pe baza informațiilor furnizate de Irlanda, cuvertura pentru cai constă din două straturi separate de țesătură, cel exterior fiind impregnat cu permetrin și separat de pielea calului prin intermediul unui strat interior neimpregnat. Se pretinde că tratamentul cu permetrin sporește și mai mult funcția de protecție fizică a cuverturii împotriva insectelor agasante aflate în mediul cailor, întrucât insectele vor muri atunci când se vor așeza pe stratul exterior al cuverturii.

(3)

Cuvertura pentru cai este destinată controlului insectelor, care corespund definiției unui organism dăunător, astfel cum se prevede la articolul 3 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, deoarece ele pot avea un efect negativ asupra animalelor sau oamenilor.

(4)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) din regulamentul respectiv, distrugerea, împiedicarea, neutralizarea, prevenirea acțiunilor organismelor dăunătoare sau exercitarea în alt mod a unui efect de control asupra acestora constituie o funcție biocidă.

(5)

Cuvertura pentru cai corespunde definiției unui articol astfel cum se prevede la articolul 3 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, deoarece are o formă, o suprafață sau o concepție specială care îi determină funcția într-un grad mai mare decât o face compoziția sa chimică.

(6)

Cuvertura corespunde definiției unui articol tratat, astfel cum se prevede la articolul 3 alineatul (1) litera (l) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, întrucât permetrinul este încorporat în mod intenționat în ea în scop de control al insectelor din mediul în care se află caii.

(7)

Prin urmare, este esențial să se stabilească dacă cuvertura pentru cai are sau nu o funcție biocidă primară în conformitate cu orientările Uniunii convenite (2), pentru a se determina dacă este un articol tratat sau un produs biocid.

(8)

Întrucât: (i) insectele agasante din mediul cailor nu sunt dăunătoare cuverturii; (ii) concentrația de permetrin din cuvertură este comparabilă cu cea din produsele biocide și mai mare decât concentrația utilizată în scop de control al dăunătorilor din textile care se hrănesc cu cheratină (3); (iii) modul de acțiune al permetrinului din cuvertură este identic cu cel al unui produs biocid; (iv) în informațiile despre produs se pune un accent mai mare și se acordă o importanță primordială funcției biocide de control al insectelor în raport cu alte funcții ale cuverturii pentru cai (în particular acelea de a proteja în caz de vreme rece sau împotriva radiațiilor UV), se poate considera că funcția primară a cuverturii pentru cai este cea biocidă și că el corespunde definiției unui produs biocid menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(9)

În conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 este important și să se stabilească dacă este posibil ca cuvertura pentru cai să intre sub incidența Directivei 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) în cazul în care se încadrează în definiția unui medicament de uz veterinar astfel cum se prevede la articolul 1 alineatul (2) din directiva respectivă.

(10)

În cazul în care cuvertura pentru cai nu este concepută pentru a fi aplicată ca insecticid topic și nu este utilizată pentru recuperarea, corectarea sau modificarea funcțiilor fiziologice prin exercitarea unei acțiuni farmacologice, imunologice sau metabolice sau pentru a stabili un diagnostic medical la cai și în cazul în care cuvertura pentru cai nu este prezentată ca având proprietăți de tratare sau prevenire a oricărei boli a cailor, ci de control al insectelor care pot fi prezente în mediul cailor și îi pot agasa, cuvertura pentru cai nu intră sub incidența definiției unui medicament de uz veterinar conform articolului 1 alineatul (2) din Directiva 2001/82/CE și, prin urmare, intră sub incidența Regulamentului (UE) nr. 528/2012.

(11)

Având în vedere că tipul de produse 18, astfel cum este definit în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012, cuprinde produse utilizate în scop de control al artropodelor (de exemplu, insecte, arahnide și crustacee) prin alte mijloace decât respingerea sau atragerea, cuvertura pentru cai ar trebui să fie considerată ca făcând parte din tipul de produse 18. În plus, întrucât permetrinul nu este nici în curs de evaluare nici aprobat (5) în vederea utilizării în produsele biocide din tipul de produse 19, nu ar trebui să se susțină că cuvertura pentru cai are vreo o funcție de repelent.

(12)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,

9.6.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 152/45

(1)

La 3 decembrie 2015, în contextul unei cereri prezentate în cadrul procedurii de emitere a autorizației Uniunii menționate la articolul 41 din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, Germania a solicitat Comisiei să decidă, în temeiul articolului 3 alineatul (3) din regulamentul respectiv, dacă un grup de produse gata de utilizare care conțin izopropanol (denumite în continuare „produsele”), introduse pe piață cu scopul de a fi utilizate pentru dezinfecția mâinilor, inclusiv, în acest caz, pentru dezinfecția chirurgicală a mâinilor, precum și de a fi autorizate ca familie de produse biocide, astfel cum este definită la articolul 3 alineatul (1) litera (s) din respectivul regulament, sunt produse biocide.

(2)

Germania a considerat că produsele sunt medicamente în conformitate cu Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), argumentând că utilizările prevăzute ale produselor demonstrează că acestea au ca scop prevenirea unor boli ale oamenilor, întrucât pot fi utilizate în zone și situații în care dezinfecția este recomandată de medici. Potrivit Germaniei, acesta este cazul în special atunci când produsele sunt utilizate de profesioniști din domeniul sănătății ca procedură de tratament preoperatoriu în vederea prevenirii riscului de transmitere a microorganismelor în plaga chirurgicală.

(3)

Produsele sunt destinate să combată o serie de bacterii, viruși și ciuperci care se încadrează la definiția „organismului dăunător” de la articolul 3 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 deoarece pot avea un efect negativ asupra omului.

(4)

Întrucât a distruge, a împiedica sau a face inofensive organismele dăunătoare, a preveni acțiunea acestora sau a exercita în orice alt mod un efect de control asupra lor reprezintă o funcție biocidă, produsele se încadrează la definiția produsului biocid prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (a) din regulamentul menționat.

(5)

În conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, este important să se analizeze dacă produsele pot intra sub incidența Directivei 2001/83/CE în cazul în care se încadrează la definiția medicamentului, astfel cum este prevăzută la articolul 1 punctul 2 din directiva respectivă.

(6)

În cazul în care produsele sunt destinate exclusiv reducerii încărcăturii microbiene de pe mâini și a riscului asociat de transmitere a microorganismelor de pe mâini potențial contaminate și nu sunt utilizate nici pentru restabilirea, corectarea sau modificarea funcțiilor fiziologice prin exercitarea unei acțiuni farmacologice, imunologice sau metabolice, nici pentru stabilirea unui diagnostic medical la om și nici nu sunt prezentate ca având proprietăți de tratare sau de prevenire a bolilor oamenilor, produsele nu se încadrează la definiția medicamentului, astfel cum este prevăzută la articolul 1 punctul 2 din Directiva 2001/83/CE, și, prin urmare, intră sub incidența Regulamentului (UE) nr. 528/2012.

(7)

Întrucât tipul de produs 1, astfel cum este definit în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012, include produse utilizate pentru igiena umană, aplicate pe sau care intră în contact cu pielea umană sau cu pielea capului în scopul principal de a dezinfecta pielea sau pielea capului, produsele aparțin tipului de produs 1.

(8)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,

9.6.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 152/47

(1)

În 2011, întreprinderea Finnfjord AS („Finnfjord”) a primit un ajutor de stat în valoare de 175 de milioane NOK din partea Schemei Fondului Energetic (a se vedea mai jos) pentru construirea unui sistem de recuperare a energiei la instalația sa producătoare de ferosiliciu. Acordarea ajutorului a fost aprobată de către autoritate prin Decizia nr. 39/11/COL (1).

(2)

În urma discuțiilor din faza de prenotificare, care au fost inițiate în noiembrie 2012, prin scrisoarea din 26 iunie 2013 autoritățile norvegiene au notificat ajutorul suplimentar acordat de Innovation Norway („IN”) în favoarea întreprinderii Finnfjord, în temeiul articolului 1 alineatul (3) din partea I a Protocolului 3 (2). Aceasta este măsura care face obiectul prezentei decizii.

(3)

Prin scrisoarea din 5 iulie 2013 (3), autoritatea a solicitat informații suplimentare din partea autorităților norvegiene. Autoritățile norvegiene au răspuns prin scrisoarea din 19 august 2013 (4). Prin scrisoarea din 28 august 2013 (5), autoritatea a solicitat informații suplimentare. Autoritățile norvegiene au răspuns prin scrisoarea din 18 septembrie 2013 (6). Prin scrisoarea din 13 noiembrie 2013 (7), autoritatea a informat autoritățile norvegiene că a adoptat Decizia nr. 445/13/COL de inițiere a unei proceduri oficiale de investigare privind măsura notificată.

(4)

Prin e-mailul din 21 februarie 2014 (8), autoritățile norvegiene și-au prezentat observațiile privind decizia. La 10 aprilie 2014, în urma unor discuții prelungite cu autoritățile norvegiene și cu întreprinderea Finnfjord privind informațiile confidențiale, decizia a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și în suplimentul SEE (9). Finnfjord a fost singura parte terță care a prezentat observații (10). Prin scrisoarea din 13 mai 2014 (11), observațiile acesteia au fost transmise autorităților norvegiene. Prin scrisoarea din 6 iunie 2014 (12), autoritățile norvegiene au prezentat comentarii privind observațiile părților terțe. Prin e-mailul din 25 septembrie 2014 (13), Finnfjord a prezentat observații suplimentare. Prin e-mailul din 8 octombrie 2014 (14), autoritatea a solicitat informații suplimentare din partea Finnfjord. Finnfjord a răspuns prin e-mailurile din 24 și din 27 octombrie 2014 (15). Prin scrisoarea din 27 octombrie 2014 (16), respectivele observații și informații suplimentare au fost transmise autorităților norvegiene. Autoritățile norvegiene au răspuns prin scrisoarea din 12 noiembrie 2014 (17). În perioada noiembrie 2014-ianuarie 2015, autoritatea a avut contacte informale prin e-mail și telefonic cu autoritățile norvegiene și cu întreprinderea Finnfjord.

(5)

Măsura propusă notificată este o subvenție directă în valoare de 16 milioane NOK acordată de IN în favoarea Finnfjord. Aceasta vizează să acopere parțial creșterea costurilor proiectului de la [680-720] de milioane NOK la [aproximativ 800] de milioane NOK.

(6)

IN a informat Finnfjord despre decizia sa de a acorda măsura notificată prin scrisoarea din 10 decembrie 2012.

(7)

IN a explicat că Finnfjord avea nevoie de încă [80-95] de milioane NOK pentru finalizarea proiectului de recuperare a energiei. Prin urmare, cele 16 milioane NOK acopereau doar o parte din creșterile de costuri.

(8)

În același timp cu furnizarea celor 16 milioane NOK sub formă de subvenție directă pentru Finnfjord, IN a acordat, de asemenea, întreprinderii Finnfjord un împrumut de 18 milioane NOK. La momentul respectiv, Finnfjord împrumutase deja 100 de milioane NOK de la IN în legătură cu același proiect. Niciunul dintre împrumuturi nu a fost notificat autorității. IN susține că împrumuturile au fost acordate în condiții de piață și, prin urmare, nu implică ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE.

(9)

În paralel cu împrumutul în valoare de 18 milioane NOK de la IN, Finnfjord a obținut un împrumut în valoare de [45-60] de milioane NOK de la instituția financiară SpareBank 1 Nord-Norge („SNN”). Împrumuturile existente ale Finnfjord acordate de SNN în legătură cu proiectul s-au ridicat în total la [300-325] de milioane NOK.

(10)

În total, subvenția directă în valoare de 16 milioane NOK și cele două împrumuturi de 18 milioane NOK și [45-60] de milioane NOK au acoperit creșteri ale costurilor în valoare de [80-95] de milioane NOK.

(11)

IN este o entitate publică înființată prin Legea privind Innovation Norway (18). Aceasta este deținută de statul norvegian prin intermediul Ministerului Administrației Locale și Dezvoltării Regionale (51 %) și de către toate cele 19 autorități norvegiene de la nivelul comitatelor (49 %). IN este finanțată din resurse publice.

(12)

Enova SF („Enova”) este o întreprindere de stat (19) deținută în totalitate de statul norvegian prin intermediul Ministerului Petrolului și Energiei. Aceasta este responsabilă pentru administrarea Schemei Fondului Energetic, o schemă de ajutor de stat pentru promovarea protecției mediului, aprobată de către autoritate prin Deciziile nr. 125/06/COL (20) și nr. 248/11/COL (21). Enova este finanțată din resurse publice.

(13)

În cadrul Schemei Fondului Energetic, Enova organizează concursuri pentru acordarea de ajutoare de stat în care proiectele câștigătoare sunt cele cu cel mai bun rezultat energetic pentru fiecare NOK din valoarea ajutorului (22).

(14)

Enova plătește ultimii 20 % dintr-o măsură de ajutor individuală după aprobarea raportului final de proiect (23). Conform unui comunicat de presă al Finnfjord (24), sistemul de recuperare a energiei este în funcțiune din 30 octombrie 2012. La 22 noiembrie 2012, Enova a aprobat raportul final primit de la Finnfjord. La 23 noiembrie 2012, Enova a plătit ultimele 35 de milioane NOK din ajutorul acordat (20 % din valoarea totală a ajutorului de 175 de milioane NOK).

(15)

Finnfjord este o întreprindere familială având forma juridică de societate cu răspundere limitată. Instalația care beneficiază de sprijin din ajutorul propus este situată în Finnsnes, comitatul Troms, cel de al doilea cel mai nordic comitat din Norvegia.

(16)

În notificarea care a condus la Decizia nr. 39/11/COL a Autorității AELS de Supraveghere din 9 februarie 2011 de aprobare a ajutorului în valoare de 175 de milioane NOK acordat de Enova în favoarea Finnfjord, bugetul pentru proiectul de recuperare a energiei al întreprinderii Finnfjord era estimat la 511,66 milioane NOK. Ajutorul a fost acordat pentru înlocuirea actualului sistem de răcire existent cu o instalație de recuperare a energiei. Intenția a fost de a genera anual 224 GWh de energie electrică și de a recupera 125 GWh abur de uz industrial. Astfel, producția anuală estimată de energie se ridica la 349 GWh.

(17)

Conform notificării actuale, până în februarie 2011, bugetul estimat crescuse deja cu 190 de milioane NOK, de la 511,66 milioane NOK la 700 de milioane NOK. În pofida acestei creșteri considerabile, la 7 februarie 2011, consiliul de administrație al Finnfjord a decis continuarea proiectului. La momentul respectiv, Finnfjord nu a solicitat alte ajutoare. Ajutorul notificat nu este destinat să acopere creșterile de costuri care au condus la estimarea în valoare de 700 de milioane NOK.

(18)

Creșterea costurilor a fost determinată în mare parte de decizia întreprinderii Finnfjord de a axa proiectul exclusiv pe producerea de energie electrică din abur (și de a nu recupera aburul de uz industrial) prin achiziționarea unei turbine de abur mai puternice. Turbina a fost comandată la 7 ianuarie 2011. La 23 februarie 2011 a fost încheiat un contract cu forță juridică pentru turbină. Prin scrisoarea din 16 februarie 2011, Finnfjord a informat Enova că a comandat o turbină mai puternică care ar genera o producție anuală de 344,5 GWh de energie electrică. Această producție mai ridicată de energie electrică era apropiată, prin urmare, de producția totală estimată de 349 GWh de energie electrică și de abur. Pe această bază, Finnfjord a solicitat excluderea producției de abur din proiectul care beneficiază de ajutor. Prin scrisoarea din 17 februarie 2011, Enova a aprobat modificarea proiectului.

(19)

Pe parcursul fazei de proiect, Finnfjord a trimis Enova rapoarte privind progresele înregistrate. În raportul său din 30 aprilie 2012, Finnfjord a menționat alte creșteri de costurilor legate de clădirea turbinei, conductele de abur și de condensare și șanțuri. Costurile suplimentare s-au ridicat la aproximativ 5 milioane NOK. Finnfjord viza în continuare să mențină costurile totale ale proiectului sub nivelul estimat de 700 de milioane NOK.

(20)

În raportul întreprinderii Finnfjord din 29 iunie 2012 privind progresele înregistrate, costul total estimat a rămas la 700 de milioane NOK. Cu toate acestea, până la momentul respectiv, s-a estimat că proiectul ar suporta o creștere suplimentară a costurilor în valoare de [5-10] milioane NOK. Această creștere a costurilor a fost discutată la 19 iunie 2012 în cadrul unei reuniuni a consiliului de administrație al Finnfjord. Autoritățile norvegiene nu au explicat de ce creșterea totală a costurilor cu [10-15] milioane NOK ([…]) nu a condus la o ajustare a estimării costului total de 700 de milioane NOK în raportul intermediar din 29 iunie 2012.

(21)

Autoritățile norvegiene au explicat că, la un moment dat în primăvara anului 2012, Finnfjorda a inițiat discuții informale cu Enova cu privire la obținerea unui ajutor suplimentar pentru a acoperi creșterea costurilor proiectului. La 5 iulie 2012, în urma unor contacte informale, Finnfjord a solicitat în mod oficial ajutor suplimentar de la Enova. La momentul respectiv, Finnfjord și-a revizuit estimarea privind costul total la [730-760] de milioane NOK.

(22)

Informațiile furnizate autorității indică faptul că Finnfjord, pe baza unei revizuiri a bugetului finalizate la 31 iulie 2012, a concluzionat că proiectul ar urma să suporte costuri suplimentare și estimarea costului total a fost majorată la o valoare între [740] de milioane NOK și [aproximativ 800] de milioane NOK. Creșterile costurilor sunt legate de: adaptări ale echipamentelor existente, adaptări aduse unui număr de trei cuptoare existente, adaptări ale conductelor de fum, instalații în clădirea turbinei și în alte clădiri, reduceri ale producției care durează mai mult decât se preconizase și finalizarea lucrărilor și a instalațiilor. Finnfjord a solicitat ajutor suplimentar de la Enova pentru a se asigura că proiectul îndeplinește cerințele sale interne de rentabilitate. Finnfjord a furnizat detalii privind motivele care au condus la creșterea costurilor în raportul său privind progresele înregistrate din 12 septembrie 2012.

(23)

La începutul lunii august 2012, Finnfjord a discutat informal cu Enova despre potențiala amânare a lucrărilor la al treilea cuptor și considerarea acestuia ca proiect separat pentru a solicita ajutor suplimentar de la Enova pe baza faptului că acesta ar constitui un proiect nou.

(24)

Prin scrisoarea din 20 august 2012, Enova a respins cererea de ajutor.

(25)

La reuniunea consiliului de administrație al Finnfjord din 25 septembrie 2012, costul total estimat a fost stabilit la [aproximativ 800] de milioane NOK. În cadrul reuniunii respective, consiliul de administrație al Finnfjord a luat în considerare planuri de acțiune alternative:

(26)

Consiliul de administrație a decis să acționeze conform celei de a treia alternative.

(27)

IN a furnizat autorității un extras din protocolul reuniunii consiliului de administrație privind a treia alternativă. În ceea ce privește cererile de ajutor suplimentar depuse la Enova, extrasul prevede următoarele:

„Eventuale subvenții/împrumuturi de la Enova și [IN] vor fi utilizate direct pentru a reduce împrumutul de lichidități solicitat [de la SNN].” (25)

(28)

Potrivit IN, consiliul de administrație a concluzionat că primul plan de acțiune ar însemna în esență că proiectul ar urma să fie finanțat în detrimentul creditorilor Finnfjord, ceea ce nu ar fi recomandabil din punct de vedere juridic și nu este o soluție realistă pe termen lung. De asemenea, potrivit IN, consiliul de administrație nu a considerat a doua alternativă ca fiind un plan de acțiune viabil, deoarece a concluzionat că amânarea lucrărilor la al treilea furnal ar fi prohibitiv de costisitoare.

(29)

În observațiile acestora cu privire la decizia autorității de inițiere a procedurii oficiale de investigare, autoritățile norvegiene au precizat faptul că, în final, costurile totale se ridicau la [aproximativ 800] de milioane NOK. Autoritățile norvegiene nu au clarificat când s-a stabilit acest lucru.

(30)

La 28 august 2012, Finnfjord a inițiat un dialog informal cu IN și SNN în vederea obținerii celor [80-95] de milioane NOK necesare pentru finanțarea finalizării proiectului.

(31)

Prin scrisoarea din 1 octombrie 2012, Finnfjord a solicitat în mod oficial împrumuturi suplimentare de la SNN. La 11 octombrie 2012, Finnfjord a solicitat împrumuturi și subvenții suplimentare de la IN, fără a specifica un cuantum al ajutorului.

(32)

Se pare că, înainte de jumătatea lunii octombrie 2012, SNN oferise întreprinderii Finnfjord un împrumut în valoare de [80-95] de milioane NOK. Cu toate acestea, SNN a condiționat oferta de garantare în detrimentul garantării unui împrumut preexistent de la IN (26). IN nu a acceptat această soluție. În schimb, Finnfjord, SNN și IN au negociat următorul pachet de finanțare în valoare de [80-95] de milioane NOK:

(33)

Pachetul de finanțare în valoare de [80-95] de milioane NOK a fost formalizat și acceptat de Finnfjord prin intermediul unui acord de coordonare pentru completare semnat de SNN, IN și Finnfjord la 12 decembrie 2012. Acordul, care vizează reglementarea relației dintre cele trei părți, se referă la acordul de împrumut dintre Finnfjord și SNN din 12 decembrie 2012 și la acordul de împrumut dintre Finnfjord și IN din 10 decembrie 2012.

(34)

În timp ce împrumuturile de la IN și SNN au fost plătite, ajutorul în valoare de 16 milioane NOK acordat întreprinderii Finnfjord va fi plătit doar cu aprobarea autorității.

(35)

IN subliniază că, în momentul în care a decis să acorde ajutorul în valoare de 16 milioane NOK, sub rezerva anumitor condiții, aceasta nu a luat în considerare acordarea respectivei sume de bani sub formă de împrumut pentru Finnfjord, întrucât întreprinderea nu dispunea de garanții suficiente pentru a acoperi noi împrumuturi până la [80-95] de milioane NOK.

(36)

În ceea ce privește motivul pentru care Finnfjord nu a solicitat ajutor suplimentar de la Enova în februarie 2011, IN clarifică faptul că Enova a redus în mod unilateral suma de la 200 de milioane NOK și a subliniat că ajutorul în valoare de 175 de milioane NOK reprezenta o intensitate excepțional de ridicată a ajutorului și că niciun alt proiect nu se putea aștepta să primească un sprijin similar. Prin urmare, Finnfjord a considerat că o cerere de ajutor suplimentar nu ar fi admisă. Cu toate acestea, întreprinderea și-a modificat abordarea atunci când acesta a aflat despre decizia Enova de a acorda un ajutor în valoare de 350 de milioane NOK pentru un proiect aproape identic derulat de Elkem AS (28).

(37)

IN a prezentat o variantă revizuită a foii de calcul, ținând seama de observațiile prezentate de autoritate în decizia de inițiere a procedurii oficiale de investigare. Luând în considerare un cost final al proiectului de [aproximativ 800] de milioane NOK, o durată de viață a proiectului de 15 ani și o creștere treptată verificată a producției de energie electrică în primii trei ani până la o capacitate anuală maximă de 344,5 GWh, utilizând modelul Enova, rata rentabilității în absența ajutorului în valoare de 16 milioane NOK este calculată la aproximativ [9] %. Cu ajutorul în cauză, rata rentabilității ar fi de [aproximativ 11] %. Prin urmare, IN susține că proiectul nu este profitabil, având în vedere politica generală de investiții a Finnfjord de a solicita o rată a rentabilității în intervalul [10-20] % pentru astfel de investiții, în afara activităților de bază ale întreprinderii.

(38)

IN subliniază că Finnfjord și-a bazat decizia de a continua proiectul pe propriile calcule interne, care diferă de calculele prezentate mai sus (pe baza modelului Enova). IN precizează că nu i s-au furnizat calculele interne ale Finnfjord. IN remarcă faptul că opiniile aparent contradictorii ale IN și Enova rezultă cel mai probabil din diferența între normele și practicile interne ale Enova și IN.

(39)

Finnfjord se referă la ceea ce aceasta consideră a fi o aparentă contradicție în decizia de inițiere a procedurii oficiale de investigare, în care autoritatea, pe de o parte, nu exclude în întregime faptul că ajutorul ar putea avea un efect stimulativ în cazul de față, dar, în același timp, ridică problema dacă Finnfjord a luat în considerare întreruperea, reducerea sau sistarea proiectului. Finnfjord subliniază că, deși consiliul său de administrație avea ambiția, până la ședința consiliului de administrație din 25 septembrie 2012, să finalizeze proiectul, acest lucru nu ar trebui să fie considerat ca o expresie a unei dorințe sau a unei capacități de a finaliza proiectul cu orice preț. Potrivit întreprinderii, datele factuale și cifrele puse la dispoziția autorității demonstrează în mod clar că, fără finanțare suplimentară, Finnfjord nu ar fi în măsură să efectueze plățile pentru finalizarea proiectului. Finnfjord nu putea oferi garanții suplimentare și, prin urmare, nu ar fi putut obține finanțare suplimentară prin împrumut. Prin urmare, Finnfjord respinge opinia preliminară a autorității potrivit căreia ajutorul ar fi perceput drept un element binevenit, dar care nu este strict necesar în pachetul de finanțare.

(40)

La fel ca IN, Finnfjord subliniază că reducerea ajutorului din partea Enova de la 200 de milioane NOK la 175 de milioane NOK a fost o decizie politică unilaterală luată de consiliul de administrație al Enova. Finnfjord evidențiază ceea ce consideră a fi o serie de inconsecvențe în declarațiile Enova cu privire la efectul stimulativ al ajutorului suplimentar pentru proiect și subliniază că opiniile aparent contradictorii ale Enova și IN cu privire la efectul stimulativ al ajutorului nu sunt relevante, întrucât politica Enova este mai restrictivă decât permit Orientările privind ajutorul pentru protecția mediului („OAM”) (29).

(41)

În ceea ce privește evaluarea care vizează să stabilească dacă ajutorul este instrumentul adecvat, Finnfjord pare să respingă ideea că o astfel de evaluare ar trebui să fie realizată pe baza circumstanțelor specifice ale cazului în discuție și, în schimb, face trimitere la Decizia nr. 39/11/COL, în care autoritatea a constatat că acordarea ajutorului inițial în valoare de 175 de milioane NOK a constituit un instrument adecvat pentru a stimula investiția în proiect înainte de punerea în aplicare a acestuia.

(42)

În ceea ce privește chestiunea proporționalității, întreprinderea subliniază faptul că proiectul a devenit de peste două ori mai costisitor decât se estimase inițial. Rata rentabilității de 12,35 % este la limita inferioară a intervalului de rentabilitate impus de Finnfjord. Se explică faptul că rata actualizată a rentabilității de [aproximativ 9] % în absența ajutorului în valoare de 16 milioane NOK este mult mai scăzută decât ar fi acceptat Finnfjord „dacă ar fi putut acționa din proprie voință”. Chiar și rata rentabilității de [aproximativ 11] % cu ajutorul în valoare de 16 milioane NOK, este considerată a fi un randament destul de modest. Finnfjord se referă la ajutorul acordat ca la o partajare rezonabilă a sarcinii între IN și SNN și subliniază faptul că astfel capitalul din împrumuturi al proiectului a crescut în mod semnificativ. Riscul de nerambursare este suportat doar de către întreprindere. Prin urmare, în opinia Finnfjord, ajutorul nu conduce la supracompensare în mod clar.

(43)

Finnfjord este de opinie că ajutorul suplimentar de la IN nu va submina mecanismul concurențial în cadrul Schemei Fondului Energetic. Finnfjord subliniază ca mecanismul concurențial din cadrul Schemei Fondului Energetic nu face decât să împiedice proiectele cele mai puțin performante să primească ajutor în cazul în care sumele solicitate depășesc bugetul schemei. Întreprinderea invită autoritatea să analizeze dacă o preferință pentru mecanismul concurențial din cadrul Schemei Fondului Energetic ar putea interfera cu dreptul autorităților norvegiene de a-și organiza administrarea fondurilor publice. În acest context, Finnfjord afirmă că are îndoieli că autoritatea, dincolo de regulile privind cumulul, are un temei juridic valabil pentru asigurarea faptului că ajutoarele individuale acordate nu interferează cu funcționarea unei scheme de ajutor. Finnfjord explică faptul că ajutorul notificat este distribuit în mod deschis și transparent.

(44)

În cadrul procedurii oficiale de investigare, autoritatea a primit o a doua rundă de observații ale terților din partea Finnfjord, prin care întreprinderea detaliază modul în care lipsa sa de lichidități din toamna anului 2012 ar fi condus la oprirea proiectului în lipsa pachetului de finanțare suplimentar, care, la rândul său, a fost declanșat de acordarea unui ajutor de către IN. Finnfjord face referire la decizia autorității în cazul Helguvík Aluminium Smelter (30) pentru a demonstra motivul pentru care ajutorul notificat acordat întreprinderii Finnfjord are efect stimulativ.

(45)

Întreprinderea furnizează declarații din partea SNN, a contabilului și a președintelui întreprinderii Finnfjord ca dovezi pentru necesitatea ajutorului. În plus, întreprinderea pune la dispoziție o foaie de calcul care prezintă un calcul actualizat al valorii actualizate nete a proiectului (verificată de IN) care oferă o [rentabilitate ușor negativă] % în prezența ajutorului. Finnfjord face referire la practica autorității și a Comisiei (31) referitoare la cazurile de costuri neprevăzute în proiectele inovatoare conform căreia ajutoarele exprimate nu ca o sumă fixă, ci mai degrabă ca un procent din costul total necunoscut, au fost considerate compatibile cu funcționarea normelor privind ajutoarele de stat.

(46)

La cererea autorității, Finnfjord a prezentat ulterior copii ale celor două acorduri de finanțare încheiate între SNN, IN și Finnfjord la 14 iunie 2011 și 12 decembrie 2012, precum și documentația referitoare la absența unor active neconstituite ca garanție.

(47)

Autoritățile norvegiene au prezentat comentarii cu privire la cele două runde de observații ale terților din partea Finnfjord. Autoritățile norvegiene sunt de acord cu Finnfjord și au clarificat aspectele minore de natură factuală privind sursa de finanțare a ajutorului propus în valoare de 16 milioane NOK. Întrucât distribuirea fondurilor din sursele relevante se aplică în mod uniform, clarificările nu s-au dovedit a fi esențiale pentru evaluarea de către autoritate a măsurii notificate.

(48)

Articolul 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE prevede următoarele:

„Cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul acord, orice ajutor acordat de statele membre ale CE, de statele AELS sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care afectează comerțul dintre părțile contractante, este incompatibil cu funcționarea prezentului acord.”

(49)

Aceasta implică faptul că o măsură constituie ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: măsura (i) este acordată de stat sau prin intermediul resurselor de stat; (ii) conferă un avantaj economic beneficiarului; (iii) este susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre părțile contractante și să denatureze concurența.

(50)

Măsura de ajutor trebuie să fie acordată de către stat sau prin intermediul resurselor de stat. În acest context, se reamintește că IN este entitate publică. Subvențiile sale sunt finanțate de statul norvegian. Măsura notificată este finanțată, prin urmare, din resurse de stat și poate fi transferată către Finnfjord sub controlul unei entități publice controlate de stat. În consecință, autoritatea consideră că sunt implicate resurse de stat.

(51)

Pentru a constitui ajutor de stat, măsura notificată trebuie să confere întreprinderii Finnfjord avantaje prin care aceasta este scutită de taxe care sunt suportate în mod normal din propriul buget. De asemenea, măsura trebuie să fie selectivă în sensul că favorizează „anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri”. Subvenția directă în valoare de 16 milioane NOK este un transfer de numerar pe care Finnfjord nu l-ar fi primit în mod normal în desfășurarea activităților sale. Subvenția propusă este destinată exclusiv întreprinderii Finnfjord. Prin urmare, autoritatea a concluzionat că o astfel de subvenție directă oferă un avantaj economic selectiv întreprinderii Finnfjord.

(52)

Măsura trebuie să fie susceptibilă să denatureze concurența și să afecteze schimburile comerciale dintre părțile contractante la Acordul privind SEE pentru a fi considerată ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din acord. Conform unei jurisprudențe constante, simplul fapt că o măsură consolidează poziția unei întreprinderi în raport cu alte întreprinderi concurente în cadrul schimburilor comerciale din interiorul SEE este considerat suficient pentru a se concluziona că măsura în cauză este susceptibilă să afecteze schimburile comerciale între părțile contractante și să denatureze concurența între întreprinderi stabilite în alte state SEE (32). Întreprinderea Finnfjord produce ferosiliciu și microsilica, pe care le comercializează pe piața europeană (33). Prin urmare, autoritatea a concluzionat că ajutorul afectează schimburile comerciale dintre părțile contractante la Acordul privind SEE și denaturează concurența în SEE, întrucât beneficiarul își desfășoară activitatea într-un sector în care au loc schimburi comerciale între părțile contractante.

(53)

Pe baza constatărilor de mai sus, autoritatea concluzionează că măsura notificată sub formă de subvenție directă în valoare de 16 milioane NOK de la IN pentru Finnfjord constituie ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE.

(54)

Astfel cum prevede articolul 1 alineatul (3) din partea I a Protocolului 3, „Autoritatea AELS de Supraveghere este informată în timp util, pentru a i se permite să prezinte observații, în legătură cu orice planuri de acordare sau de modificare a unui ajutor. (…) Statul în cauză nu își va pune în aplicare măsurile propuse până când procedura nu va avea drept rezultat o decizie finală”.

(55)

Prin scrisoarea din 26 iunie 2013, autoritățile norvegiene au notificat măsura de ajutor în valoare de 16 milioane NOK. Ajutorul a fost acordat în mod condiționat, sub rezerva aprobării autorității și, în consecință, nu a fost plătit.

(56)

În ceea ce privește informațiile furnizate, se pare că ajutorul a fost acordat pe baza unei scheme de ajutoare care nu fusese notificată autorității, întrucât autoritățile norvegiene au considerat că aceasta este reglementată de dispozițiile Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare („RGEC”) (34) care se aplica la momentul respectiv. Subvențiile oferite de Enova și IN reprezintă ajutoare pentru investiții acordate aceleiași întreprinderi pentru același proiect de investiții. Prin urmare, autoritățile norvegiene au concluzionat că ajutorul acordat în favoarea Finnfjord trebuia să fie notificat în mod individual deoarece, în cumul cu ajutorul de la Enova, acesta a depășit pragul de la care ajutoarele individuale fac obiectul obligației de notificare (35).

(57)

Pe baza celor de mai sus, autoritatea concluzionează că autoritățile norvegiene și-au respectat obligațiile care decurg din articolul 1 alineatul (3) din partea I a Protocolului 3.

(58)

IN susține că ajutorul acordat în favoarea Finnfjord este compatibil cu articolul 61 alineatul (3) litera (c) din Acordul privind SEE ca ajutor pentru protecția mediului. IN subliniază că ajutorul în cauză nu reprezintă o formă de ajutor de salvare.

(59)

În conformitate cu articolul 61 alineatul (3) litera (c) din Acordul privind SEE, „ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activități sau a anumitor regiuni economice” pot fi considerate compatibile cu funcționarea Acordului privind SEE în cazul în care acestea nu afectează condițiile schimburilor comerciale și concurența în SEE într-o măsură care contravine interesului comun.

(60)

Prin Decizia nr. 39/11/COL, autoritatea a aprobat ajutorul inițial din partea Schemei Fondului Energetic pentru proiectul de recuperare a energiei al întreprinderii Finnfjord după ce au efectuat o evaluare detaliată a ajutorului respectiv în conformitate cu capitolul 5 din OAM. Autoritatea a concluzionat că ajutorul notificat din partea Enova a contribuit la protecția mediului prin stimularea întreprinderii Finnfjord pentru a desfășura o acțiune de economisire a energiei pe care aceasta nu ar fi realizat-o în absența ajutorului.

(61)

La 16 iulie 2014, după ce a inițiat procedura oficială de investigare, autoritatea a adoptat un nou set de Orientări privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului și energie pentru perioada 2014-2020 („OAME”) (36), înlocuind OAM (37). Autoritatea aplică OAME, începând cu data adoptării acestora (38), inclusiv pentru alocările de ajutoare individuale notificate anterior adoptării OAME în cazul în care i se solicită să ia o decizie după data adoptării acestora (39).

(62)

Autoritatea a aprobat ajutorul de la Enova ca o măsură de economisire a energiei. OAME nu conțin un capitol privind economiile de energie, în schimb a fost introdus un capitol privind eficiența energetică (40). Autoritatea evaluează compatibilitatea ajutorului notificat pe baza capitolului privind eficiența energetică din OAME.

(63)

Autoritatea observă că evaluarea compatibilității măsurii notificate în cazul de față nu ar fi fost diferită în mod substanțial dacă ar fi aplicat OAM. Pentru a demonstra acest lucru, în cele ce urmează se face trimitere la principiile relevante din OAME, precum și din OAM.

(64)

În decizia de inițiere a procedurii oficiale de investigare și evaluarea măsurii notificate în conformitate cu OAM aplicabile la momentul respectiv, autoritatea a subliniat că, având în vedere faptul că evaluase deja compatibilitatea ajutorului acordat de Enova pentru proiectul de recuperare a energiei al întreprinderii Finnfjord, aceasta nu a pus la îndoială faptul că ajutorul suplimentar, din cauza valorii relativ mici în comparație cu ajutorul inițial, vizează o disfuncționalitate a pieței. În plus, pornind de la ipoteza că ajutorul ar avea efect stimulativ și ar fi necesar, autoritatea nu a avut îndoieli cu privire la faptul că denaturările concurenței și efectul asupra schimburilor comerciale vor fi limitate, astfel încât bilanțul general ar fi pozitiv. Prin urmare, aceste aspecte nu vor fi abordate în cele ce urmează.

(65)

Evaluarea de mai jos urmărește să stabilească dacă ajutorul notificat are efect de stimulare și dacă este necesar.

(66)

În conformitate cu OAME (41), pentru a fi compatibile cu funcționarea Acordului privind SEE, ajutoarele trebuie să aibă un efect stimulativ. Stabilirea caracterului necesar al ajutorul notificat pentru a produce un efect real de stimulare a investițiilor care, altfel, nu s-ar fi realizat constituie un element crucial în evaluarea compatibilității. Trebuie să se verifice dacă ajutorul este necesar pentru a produce un efect de stimulare a investiției, și anume, dacă ajutorul contribuie în mod efectiv la schimbarea comportamentului beneficiarului, astfel încât să crească nivelul protecției mediului (42).

(67)

Ca regulă generală, autoritatea va considera că nu există niciun efect stimulativ în cazul în care proiectul a început înainte de depunerea de către beneficiar a unei cereri prin care se solicită ajutor (43). Întrucât cazul de față se referă la chestiunea unor ajutoare suplimentare pentru a acoperi creșterea costurilor legate de un proiect în desfășurare, autoritatea nu poate să se bazeze pe prezumția existenței unui efect stimulativ pentru cererile de ajutor depuse înainte de începerea lucrărilor. În februarie 2011, Finnfjord a inițiat proiectul în valoare de 700 de milioane NOK pe baza unei sume de 175 de milioane NOK acordate sub formă de ajutor.

(68)

Cu toate acestea, autoritatea nu exclude efectul stimulativ al ajutorului pentru un proiect care a început, atunci când acordarea ajutorului asigură fără echivoc finalizarea proiectelor care altfel nu ar fi fost realizate sau adăugarea unei protecții a mediului care, altfel, nu ar realizată (44). În procesul de evaluare a efectului stimulativ al ajutorului în acest context, trebuie să se analizeze cu atenție situația contrafactuală, și anume, ce ar face întreprinderea în absența ajutorului.

(69)

Întreprinderea a finalizat proiectul în octombrie 2012, fără ca ajutorul să fi fost plătit. Pe baza informațiilor și a probelor furnizate, autoritatea nu consideră că Finnfjord a luat în considerare în mod realist întreruperea, reducerea domeniului de aplicare sau sistarea proiectului după februarie 2011 și până la finalizarea acestuia în octombrie 2012. În mod concret și cu trimitere la concluziile extrase în reuniunea consiliului de administrație din 25 septembrie 2012, se pare că întreprinderea, din cauza costurilor ridicate implicate, nu a luat în considerare în mod serios nici întreruperea, nici amânarea proiectului, în ansamblu sau în parte, nici reducerea domeniului său de aplicare. Protocolul reuniunii consiliului de administrație din 25 septembrie 2012 menționează că Finnfjord intenționa să solicite credite suplimentare de la SNN și ajutor suplimentar de la Enova și IN și că orice ajutor posibil ar fi utilizat în mod direct pentru a reduce împrumutul pe care Finnfjord ar încerca să-l obțină de la SNN.

(70)

Această constatare a fost sprijinită de către întreprinderea Finnfjord în observațiile prezentate cu privire la decizia autorității de inițiere a procedurii oficiale de investigare. Deși întreprinderea se referă la necesitatea unei finanțări suplimentare în valoare de [80-95] de milioane NOK și pare să afirme că tocmai situația în care se afla indică faptul că aceasta lua în considerare abandonarea proiectului, acest argument este contrazis de alte afirmații făcute de întreprindere în care se face trimitere la absența „voinței” (a se vedea considerentul 42 de mai sus) și, mai ales, de faptul că Finnfjord a finalizat proiectul în absența ajutorului.

(71)

În cazul în care întreprinderea nu considera ca avea altă opțiune decât să continue proiectul, ajutorul nu ar oferi întreprinderii vreun stimulent, întrucât – cu sau fără ajutor – întreprinderea ar fi finalizat proiectul. Cu alte cuvinte, conform scenariului contrafactual, Finnfjord ar finaliza proiectul fără întârzieri și fără a reduce domeniul de aplicare a acestuia chiar și în absența ajutorului.

(72)

Autoritatea nu este convinsă de argumentul potrivit căruia ajutorul a fost elementul declanșator al pachetului de finanțare în valoare de [80-95] de milioane NOK și a fost necesar, în special, pentru împrumutul în valoare de [45-60] de milioane NOK acordat de SNN. Chiar dacă împrumutul SNN prevede ca o condiție acordarea ajutorului în valoare de 16 milioane NOK de către IN, fondurile (atât de la SNN, cât și de la IN) au fost plătite fără aprobarea prealabilă a autorității cu privire la ajutorul suplimentar. Acest lucru demonstrează caracterul separabil al împrumuturilor de acordarea ajutorului. Un creditor care stabilește plata efectivă a ajutorului ca o condiție pentru continuarea finanțării ar fi așteptat aprobarea autorității înainte de efectuarea plăților unor împrumuturi suplimentare, dacă acest lucru determină existența pachetului de finanțare. În plus, informațiile furnizate autorității nu indică faptul că Finnfjord ar trebui să ramburseze imediat împrumuturile în cazul în care autoritatea nu ar aproba ajutorul.

(73)

Pentru a fi compatibil cu funcționarea Acordului privind SEE, ajutorul trebuie să fie necesar. Ajutorul nu trebuie să subvenționeze costurile unei activități pe care o întreprindere le-ar fi suportat oricum și nu trebuie să compenseze riscul comercial normal al unei activități economice (45). Cu toate acestea, ajutorul pentru costurile suplimentare suportate ca urmare a unor factori externi imprevizibili, care nu pot fi considerate ca făcând parte din riscul comercial normal al activității economice în cauză, ar putea fi considerat ca fiind compatibil cu funcționarea Acordului privind SEE (46).

(74)

Autoritatea observă că, în februarie 2011, atunci când Finnfjord s-a confruntat cu o creștere a costurilor de la 511,66 milioane NOK la 700 de milioane NOK, întreprinderea a decis să continue proiectul fără a solicita alte ajutoare. Astfel, costurile pertinente pentru actuala investigație sunt reprezentate de creșterea în valoare de [80-95] de milioane NOK de la 700 de milioane NOK la [aproximativ 800] de milioane NOK. Aceasta reprezintă o creștere cu aproximativ […] %.

(75)

Pe baza informațiilor furnizate, astfel cum s-a specificat la considerentul 22 de mai sus, creșterile costurilor au fost determinate de: adaptări ale echipamentelor existente, adaptări aduse unui număr de trei cuptoare existente, adaptări ale conductelor de fum, instalații în clădirea turbinei și în alte clădiri, reduceri ale producției care durează mai mult decât se preconizase și finalizarea lucrărilor și a instalațiilor. Acestea reprezintă tipuri de creșteri ale costurilor de care întreprinderea ar trebui să țină seama atunci când formulează planuri pentru acest tip de proiect și constituie riscul comercial normal al activității economice în cauză. Acestea nu pot fi considerate ca fiind cauzate de factori externi și nu par a fi imprevizibile. Prin urmare, cazul de față se poate deosebi de cauza Helguvík Aluminium Smelter (47), menționată de Finnfjord. În cauza respectivă, beneficiarul ajutorului a avut dificultăți în obținerea de finanțare în cursul crizei financiare excepționale din Islanda din 2008, o împrejurare care poate fi clasificată pe bună dreptate ca un factor extern imprevizibil. Pe baza celor de mai sus, autoritatea este de opinie că ceea ce propun autoritățile norvegiene prin măsura de ajutor notificată este compensarea întreprinderii Finnfjord pentru riscul comercial normal al proiectului desfășurat de aceasta.

(76)

Autoritatea recunoaște că rezultatul evaluării sale ar fi putut fi diferit dacă autoritățile norvegiene, în loc să propună plata a două sume fixe drept ajutoare (de la Enova și, ulterior, de la IN), ar fi acordat ajutor pentru a acoperi un anumit procent din costurile eligibile ale proiectului. Acest lucru ar fi valabil mai ales atunci când domeniul de aplicare a costurilor suplimentare imprevizibile este substanțial și este legat de faptul că proiectul este inovator și că, prin urmare, prin natura acestora, costurile sunt dificil de estimat în prealabil. Cu toate acestea, o astfel de evaluare nu este relevantă pentru faptele cu care se confruntă autoritatea în cazul de față.

(77)

Autoritatea subliniază că revine autorităților norvegiene să demonstreze că sunt îndeplinite condițiile pentru derogarea de la articolul 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE (48). Faptele și argumentele prezentate de autoritățile norvegiene (și de Finnfjord) nu au convins autoritatea că ajutorul notificat acordat de IN are efect stimulativ sau că este necesar.

(78)

Pe baza celor de mai sus, autoritatea a ajuns la concluzia că ajutorul notificat acordat întreprinderii Finnfjord de către IN nu are efect stimulativ și nu este necesar. Întrucât, numai din aceste motive, ajutorul nu este compatibil cu funcționarea Acordului SEE, autoritatea nu va evalua caracterul adecvat al ajutorului, nici proporționalitatea acestuia.

(79)

Pe baza informațiilor furnizate de către autoritățile norvegiene, autoritatea a concluzionat că subvenția propusă în valoare de 16 milioane NOK acordată de IN pentru Finnfjord constituie ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE.

(80)

Autoritatea a concluzionat că ajutorul nu este compatibil cu funcționarea Acordului privind SEE. În consecință, autoritățile norvegiene nu sunt autorizate să îl pună în aplicare.

(81)

Autoritatea solicită autorităților norvegiene să transmită imediat o copie a prezentei decizii întreprinderii Finnfjord,

9.6.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 152/59

(1)

În urma primirii unor plângeri și a informațiilor de piață, la 31 octombrie 2013 autoritatea a notificat autoritățile norvegiene în legătură cu acuzațiile privind acordarea de ajutoare de stat pentru finanțarea noului stadion de fotbal din Sandefjord (documentul nr. 686574). În aceeași scrisoare, autoritatea a solicitat informații cu privire la presupusa măsură de ajutor, pe care autoritățile norvegiene le-au furnizat la 29 noiembrie 2013 (documentele nr. 691773 și nr. 691774).

(2)

La 16 ianuarie 2014, autoritatea a solicitat din partea autorităților norvegiene informații suplimentare (documentul nr. 694963), care au fost furnizate la 14 februarie 2014 (documentul nr. 699518).

(3)

Pe baza informațiilor aflate la dispoziția sa, la 22 octombrie 2014 autoritatea a hotărât să adopte Decizia nr. 444/14/COL de inițiere a procedurii oficiale de investigare privind ajutorul acordat în favoarea societății Sandefjord Fotball AS și a invitat autoritățile norvegiene să prezinte observații. Decizia a fost publicată în Jurnalul Oficial la 15 ianuarie 2015, părțile terțe fiind invitate să prezinte observații în termen de o lună de la publicare.

(4)

Autoritățile norvegiene au primit o prelungire a termenului-limită de prezentare a observațiilor, până la data de 23 decembrie 2014, și au prezentat observații la data respectivă (documentele nr. 733899-733901). Autoritatea nu a primit alte observații.

(5)

Clubul Sandefjord Fotball este o asociație înființată în 1998 pe baza unui acord de cooperare încheiat între cele mai mari cluburi de fotbal din zona Sandefjord, și anume Sandefjord Ballklubb și IL Runar. Obiectivul cooperării a fost crearea unei echipe de fotbal profesionist în Sandefjord, care să poată juca în prima ligă din Norvegia.

(6)

Sandefjord Fotball AS, o societate cu răspundere limitată, deține echipa de fotbal profesionist („echipa de elită”) (1). Cooperarea dintre clubul Sandefjord Fotball și societatea Sandefjord Fotball AS este reglementată de cerințele impuse de Asociația Norvegiană de Fotbal. Clubul mai deține o echipă de amatori și o echipă de juniori. De asemenea, clubul organizează școli de vară de fotbal și concursuri regionale de fotbal pentru jucători amatori tineri.

(7)

Până în 2007, echipa de elită a clubului Sandefjord Fotball a utilizat stadionul municipal din Bugårdsparken pentru antrenamente și meciuri. Cu toate acestea, stadionul nu îndeplinea cerințele prevăzute de Federația Norvegiană de Fotbal pentru cluburile care joacă în prima ligă. Modernizarea stadionului existent a fost estimată la aproximativ 40 de milioane NOK, sumă pe care administrația locală din Sandefjord nu a fost dispusă să o investească.

(8)

În 2005, municipalitatea Sandefjord și societatea Sandefjord Fotball AS au discutat posibilitatea de a construi un stadion nou. Municipalitatea a acceptat să furnizeze terenul necesar și societatea Sandefjord Fotball AS a acceptat să finanțeze și să exploateze stadionul.

(9)

Municipalitatea a achiziționat mai multe parcele de teren situate în zona Pindsle în schimbul unei sume totale de aproximativ 3,7 milioane NOK. La momentul respectiv, terenul respectiv făcea parte din categoria terenurilor arabile. Decizia municipalității din 6 septembrie 2005 de autorizare a achiziției a prevăzut modificarea încadrării funcționale a terenului în teren de uz comercial și construirea unui stadion. În noul plan de urbanism, terenul a fost divizat în două părți: parcela 152/96 a fost destinată utilizării mixte ca stadion și în scopuri comerciale, iar parcela 152/97 a fost destinată utilizării în scopuri comerciale. În temeiul unui acord din 28 noiembrie 2006, ambele parcele de teren au fost transferate ulterior către două filiale deținute în întregime de Sandefjord Fotball AS: parcela 152/96 a fost transferată către Sandefjord Fotball Stadion AS, iar parcela 152/97 a fost transferată către Sandefjord Fotball Næring AS.

(10)

Conform acordului, Sandefjord Fotball AS era responsabilă de organizarea finanțării necesare pentru construirea stadionului. Costurile de construcție au fost estimate la 110 milioane NOK pentru proiect. Sandefjord Fotball AS urma să contribuie cu 70 de milioane NOK din fonduri proprii și de la investitori externi, vânzarea drepturilor de denumire etc. și să contracteze un împrumut pentru valoarea rămasă de 40 de milioane NOK. Contribuția societății Sandefjord Fotball AS ar fi majorată parțial de vânzarea terenului destinat utilizării în scopuri comerciale (parcela 152/97) către Pindsle Property AS.

(11)

Pe lângă construcția stadionului, acordul conținea o serie de obligații suplimentare. În special, Sandefjord Fotball AS a acceptat să execute lucrări rutiere pe amplasamentul stadionului și să suporte cheltuielile ocazionate de dezafectarea vechiului stadion, inclusiv reparații.

(12)

La scurt timp după încheierea acordului, acțiunile societății Sandefjord Fotball Næring AS, care deținea parcela 152/97, au fost achiziționate de Pindsle Property AS în schimbul sumei de 40 de milioane NOK. Nu s-a efectuat nicio evaluare a societății înainte de vânzare.

(13)

Noul stadion a fost finalizat în iulie 2007, costurile totale de construcție ridicându-se la 110 milioane NOK (2). Pe lângă terenul de fotbal și tribune, stadionul conține o serie de alte amenajări, printre care o pistă de atletism, un centru de fitness și săli de reuniune. Acestea sunt închiriate gratuit către alte organizații (în principal organizații sportive la nivel de amatori).

(14)

În 2009, Sandefjord Fotball AS s-a confruntat cu dificultăți financiare. Clubul a decis să atragă fonduri prin vânzarea Sandefjord Fotball Stadion AS (societatea care deținea stadionul și proprietățile adiacente de pe parcela 152/96) către Pindsle Property AS. De această dată, legislația norvegiană a impus efectuarea unei evaluări a societății de către un terț, întrucât mai multe persoane ocupau poziții în consiliul de administrație și dețineau acțiuni atât în societate, cât și în Pindsle Property AS.

(15)

Conform raportului din 6 aprilie 2009 al expertului, valoarea Sandefjord Fotball Stadion AS se ridica la o sumă cuprinsă între 14 milioane NOK și 16 milioane NOK. Societatea a fost vândută la un preț de 15 milioane NOK la 9 iunie 2009.

(16)

La 22 octombrie 2014, autoritatea a emis Decizia nr. 444/14/COL de inițiere a procedurii oficiale de investigare privind ajutorul acordat în favoarea societății Sandefjord Fotball AS.

(17)

În decizia sa, autoritatea a ajuns la concluzia preliminară conform căreia transferul terenurilor către Sandefjord Fotball AS constituie ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE. În special, autoritatea a considerat că transferul a avut loc la un preț mai mic decât valoarea de piață, atât pentru parcela 152/96 (destinată utilizării mixte ca stadion și în scopuri comerciale), cât și pentru parcela 152/97 (destinată utilizării în scopuri comerciale).

(18)

Întrucât autoritățile norvegiene nu au prezentat niciun argument în ceea ce privește evaluarea compatibilității, autoritatea a avut îndoieli că măsura poate fi considerată compatibilă cu funcționarea Acordului privind SEE.

(19)

Autoritățile norvegiene au prezentat observații privind decizia de inițiere a procedurii prin scrisoarea din 23 decembrie 2014 (documentele nr. 733899-733901).

(20)

În observațiile prezentate, autoritățile norvegiene susțin că transferul terenului de la municipalitatea Sandefjord către Sandefjord Fotball AS nu constituie ajutor de stat, întrucât nu a implicat niciun avantaj pentru presupusul beneficiar.

(21)

Autoritățile norvegiene susțin, în special, că valoarea de piață a terenului în cauză era negativă la momentul tranzacției și au prezentat în acest sens o expertiză din 5 februarie 2014. Principalul motiv pentru presupusa valoare negativă a terenurilor este că Sandefjord Fotball AS avea obligația (ca urmare a transferului de terenuri, precum și în temeiul normelor care stabileau destinația acestora) de a construi un stadion de fotbal ca parte a tranzacției, iar costul de construcție a stadionului depășea valoarea terenului.

(22)

Potrivit autorităților norvegiene, obligația de a construi un stadion a putut fi impusă în mod valabil ca „obligație specială” în conformitate cu punctul 2.2 litera (c) partea V din Orientările Autorității privind elementele de ajutor de stat în vânzările de terenuri și clădiri de către autoritățile publice (denumite în continuare „Orientările privind vânzarea de terenuri”) (3).

(23)

În ceea ce privește valoarea presupusului ajutor de stat, autoritățile norvegiene susțin că, în cazul în care autoritatea ar constata că terenul în cauză avea o valoare de piață pozitivă, valoarea respectivă ar fi foarte limitată.

(24)

Autoritățile norvegiene au explicat că terenurile agricole se bucură de o protecție specială în Norvegia. Vânzarea și/sau schimbarea destinației terenurilor fac obiectul unor controale stricte din partea comisiilor agricole regionale. În cazul terenurilor în speță, comisia agricolă competentă a acceptat propunerea de reafectare a acestora numai pe baza obiectivului de interes public de a construi un stadion. Nu ar fi fost posibil ca un dezvoltator să achiziționeze terenul pentru utilizare exclusivă în scopuri comerciale. Prin urmare, principiul investitorului în economia de piață nu poate fi aplicat în cazul transferului de teren. În schimb, autoritățile norvegiene consideră că orice evaluare de piață ar trebui să se bazeze pe prețul terenurilor agricole, care era singura utilizare alternativă realistă.

(25)

În subsidiar, în ceea ce privește valoarea terenului destinat utilizării în scopuri comerciale (parcela 152/97), autoritățile norvegiene susțin că Pindsle Property AS, societatea care a achiziționat Sandefjord Fotball Næring AS în schimbul sumei de 40 de milioane NOK, a plătit mai mult decât prețul pieței. În sprijinul acestui argument, autoritățile norvegiene fac trimitere la raportul de evaluare (anexa 11 la documentul nr. 699518), care a concluzionat că parcela 152/97 avea o valoare de piață de aproximativ 15 milioane NOK (4). Evaluarea se bazează pe prețul mediu al terenului destinat utilizării în scopuri comerciale în zona Pindsle la momentul tranzacției.

(26)

De asemenea, autoritățile norvegiene susțin că, în orice caz, pentru a calcula valoarea ajutorului trebuie să fie efectuate anumite deduceri. Deducerile rezultă din anumite obligații pe care Sandefjord Fotball AS și le-a asumat în beneficiul municipalității în temeiul acordului din 28 noiembrie 2006: (i) suma de 2,6 milioane NOK pentru renovarea vechiului stadion; (ii) suma de 400 000 NOK pentru înlocuirea reflectoarelor de pe vechiul stadion; (iii) suma de 1,5 milioane NOK pentru construirea unui pasaj pietonal; și (iv) suma de 5 milioane NOK pentru construirea unui sens giratoriu și a unei treceri de pietoni. Prin urmare, în total, acordul prevedea că Sandefjord Fotball AS trebuie să suporte costuri de 9,5 milioane NOK (conform estimărilor la momentul respectiv) în vederea furnizării de servicii pentru municipalitate (5).

(27)

Autoritățile norvegiene susțin că, în cazul în care autoritatea identifică o componentă de ajutor de stat în cadrul operațiunii în cauză, un astfel de ajutor ar trebui să fie declarat compatibil cu funcționarea Acordului privind SEE în temeiul articolului 61 alineatul (3) litera (c) din acord.

(28)

Autoritățile norvegiene subliniază faptul că promovarea sportului, inclusiv construirea unei infrastructuri sportive, constituie un obiectiv de interes comun. De asemenea, autoritățile norvegiene susțin că ajutorul de stat este un instrument necesar și adecvat în speță.

(29)

În special, conform explicațiilor autorităților norvegiene, era nevoie de un stadion nou în Sandefjord. Autoritățile norvegiene subliniază presiunea cauzată de rulajul mare de pe stadionul municipal existent, care era utilizat de Sandefjord Fotball și de alte echipe la momentul respectiv. De asemenea, era necesar un stadion mai modern care să răspundă cerințelor de autorizare ale Asociației Norvegiene de Fotbal pentru a permite echipei de elită Sandefjord Fotball – care a activat în temeiul unei derogări temporare – să rămână în prima ligă norvegiană.

(30)

Municipalitatea Sandefjord a examinat posibilitatea modernizării stadionului existent, care, cu toate acestea, nu ar fi rezolvat problema capacității insuficiente. În schimb, construirea unui stadion nou ar soluționa atât problemele legate de capacitate, cât și pe cele legate de autorizare și, în plus, ar crea o locație destinată fotbalului în departamentul Vestfold. Astfel cum se poate observa din tabelul de mai jos, noul stadion este utilizat de mai multe cluburi. De asemenea, vechiul stadion municipal a fost renovat (cu fonduri din partea societății Sandefjord Fotball AS) și este utilizat la capacitate maximă în prezent de cluburile sportive locale (atletism și fotbal), de școli și de publicul larg. Din tabel rezultă, de asemenea, că în Sandefjord a fost nevoie de un stadion nou și că ajutorul de stat era adecvat. De asemenea, modernizarea stadionului existent ar fi necesitat o investiție de aproximativ 40 de milioane NOK din partea municipalității, fără să se întrevadă vreo perspectivă de a atrage fonduri private.

(31)

Autoritățile norvegiene susțin, de asemenea, că ajutorul este proporțional. În primul rând, autoritățile norvegiene subliniază faptul că cele mai multe dintre costurile de investiții pentru noul stadion au fost finanțate de Sandefjord Fotball AS, care a contribuit cu suma maximă posibilă la costurile de construcție din fonduri proprii și credite bancare. Contribuția proprie a asigurat faptul că valoarea ajutorului este menținută la minimul necesar.

(32)

Autoritățile norvegiene subliniază, de asemenea, activitățile sportive sociale și pentru amatori de natură neeconomică care au fost posibile prin construcția stadionului. În prezent, stadionul municipal existent este disponibil pentru activități sportive la nivel de amatori. De asemenea, o serie de activități sportive și sociale pentru amatori, inclusiv evenimente școlare, au loc periodic pe noul stadion.

(33)

Pentru a ilustra acest punct, autoritățile norvegiene au prezentat următorul tabel care rezumă gradul de ocupare anual estimat al stadionului de către diferiți utilizatori pentru perioada 2007-2014:

(34)

De asemenea, școlile învecinate și mai multe cluburi sportive folosesc pista de atletism în timpul săptămânii. Există, de asemenea, zile de activități organizate de școli care se desfășoară pe stadion.

(35)

Prin urmare, utilizarea stadionului pentru activități diferite de sportul profesionist reprezintă mai mult de 50 %. Principala limitare în calea unei eventuale creșteri a utilizării stadionului pentru activități diferite de sportul profesionist constă în reziliența gazonului natural (7). Echipa profesionistă se bucură de acces preferențial pe stadion prin rezervarea terenului de fotbal pentru meciurile jucate pe teren propriu și de acces preferențial pe terenul de fotbal pentru antrenament. Spațiile interioare (de exemplu, vestiare și spații de birouri, dulapuri) pot fi folosite de către orice organizație pe tot parcursul anului.

(36)

Astfel cum se poate observa din tabelul de mai sus, majoritatea utilizatorilor neprofesioniști ai stadionului nu plătesc chirie. În același timp, echipa de elită plătește o chirie anuală de 3 milioane NOK plus 20 % din vânzările de bilete pentru utilizarea stadionului. Autoritățile norvegiene consideră că suma respectivă corespunde valorii de piață a chiriei: echipe comparabile plătesc o chirie pe oră cuprinsă între 2 000 și 5 000 NOK, care în ansamblu se ridică la o chirie totală anuală mai mică de 3 milioane NOK. Prin urmare, autoritățile norvegiene consideră că echipa de elită Sandefjord Fotball nu beneficiază de niciun avantaj față de concurenții săi de pe urma chiriei pe care o achită pentru utilizarea stadionului.

(37)

De asemenea, autoritățile norvegiene subliniază că orice efect asupra schimburilor comerciale și asupra concurenței ar fi foarte limitat, din cauza caracterului local al clubului. În general, biletele pentru meciurile jucate pe teren propriu sunt vândute numai la nivel local și către suporterii echipelor norvegiene vizitatoare. Veniturile din vânzările la chioșcuri în timpul meciurilor variază între 600 000 NOK și 1 milion NOK pe an. În ceea ce privește produsele de marcă, piața este limitată în mare parte la suporterii din regiunea Vestfold. Nu există concurență între cluburi în ceea ce privește produsele respective. Denumirea arenei a fost vândută societății Komplett.no, care este un magazin online de produse electronice cu sediul în Sandefjord. Publicitatea pe stadion este permisă numai întreprinderilor locale.

(38)

Inclusiv în ceea ce privește piața de jucători, efectul asupra schimburilor comerciale și asupra concurenței este limitat. Sandefjord Fotball AS vinde jucători numai într-o măsură foarte redusă și numai către alte cluburi norvegiene. De exemplu, în perioada 2011-2013, transferurile de jucători au condus la un venit de doar 1,35 milioane NOK, iar costurile au fost de 860 000 NOK.

(39)

În ceea ce privește drepturile de televizare, autoritățile norvegiene au explicat că acestea sunt gestionate la nivel central de către Asociația Norvegiană de Fotbal. Cota din încasări a unui club depinde de locul pe care se clasează în primele două ligi norvegiene. Întrucât nu există un interes real pentru liga de fotbal norvegiană în afara Norvegiei, drepturile de televizare nu au niciun impact real asupra schimburilor comerciale și asupra concurenței.

(40)

Articolul 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE prevede următoarele: „Cu excepția dispozițiilor contrare din prezentul acord, orice ajutor acordat de statele membre ale CE, de statele AELS sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producției de anumite bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre părțile contractante, este incompatibil cu funcționarea prezentului acord”.

(41)

Aceasta înseamnă că o măsură constituie ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: măsura este acordată de stat sau prin intermediul resurselor de stat, conferă un avantaj economic selectiv unei întreprinderi și este susceptibilă să afecteze schimburile comerciale între părțile contractante și să denatureze concurența.

(42)

Pentru a constitui ajutor de stat, o măsură trebuie să fie acordată de către stat sau prin intermediul resurselor de stat. Conceptul de stat nu se referă numai la guvernul central, ci cuprinde toate nivelurile administrației publice (inclusiv municipalitățile), precum și întreprinderile publice (8).

(43)

Terenurile în cauză au fost achiziționate de municipalitatea Sandefjord și transferate ulterior către două filiale ale societății Sandefjord Fotball AS. Prin urmare, autoritatea concluzionează că transferul terenurilor implică resurse de stat.

(44)

Conform jurisprudenței constante, întreprinderile sunt entități care desfășoară activități economice, indiferent de statutul juridic și de modul în care sunt finanțate (9). Activitățile economice sunt activități care constau în oferirea de bunuri sau servicii pe o piață (10).

(45)

Sandefjord Fotball AS este un club de fotbal profesionist organizat ca o întreprindere privată. Acesta este activ pe mai multe piețe, cum ar fi piața transferurilor de jucători de fotbal, a vânzării de bilete, a drepturilor de televizare, a suvenirurilor pentru suporteri și a sponsorizărilor.

(46)

Prin urmare, autoritatea concluzionează că Sandefjord Fotball AS constituie o întreprindere în sensul articolului 61 din Acordul privind SEE.

(47)

Transferul de teren către o întreprindere poate conferi un avantaj economic, în special în cazul în care acesta are loc la un preț sub prețul pieței.

(48)

O tranzacție având ca obiect transferul de resurse de stat nu constituie ajutor de stat atunci când este efectuată în conformitate cu condițiile normale de piață, astfel încât nu conferă un avantaj unei întreprinderi (11). Acesta este cunoscut drept testul operatorului economic privat în economia de piață.

(49)

La momentul transferului către Sandefjord Fotball AS, parcela 152/96 era destinată construirii unui stadion de fotbal și utilizării în scopuri comerciale. Prin urmare, orice construcție pe teren trebuia să includă un stadion pentru a primi autorizația de construcție. Întrucât costurile de construcție a stadionului au depășit orice valoare potențială a terenului, autoritățile norvegiene susțin că prețul pieței pentru parcela 152/96 a fost zero, sau chiar negativ.

(50)

Autoritatea constată că obligațiile legate de destinația terenurilor pot influența prețul de piață al unui teren. Cu toate acestea, obligația de a construi un stadion de fotbal nu poate reduce prețul de piață la zero, în special în cazul unei tranzacții care vizează sprijinirea unui club de fotbal pentru construirea unui stadion nou (12).

(51)

De asemenea, autoritatea face trimitere la secțiunea 2.2 litera (d) din orientările privind vânzarea de terenuri, care prevede că, în principiu, „valoarea de piață nu trebuie să fie fixată sub costurile de bază (13) pentru o perioadă de cel puțin trei ani după achiziție, cu excepția cazului în care evaluatorul independent identifică în mod specific o scădere generală a prețurilor de piață ale terenurilor și clădirilor pe piața relevantă”. În speță, municipalitatea Sandefjord a achiziționat terenul care a fost ulterior divizat în parcelele 152/96 și 152/97 în schimbul sumei de 3,7 milioane NOK. Autoritatea constată că transferul de teren către Sandefjord Fotball AS a avut loc la un preț mai mic decât costul de achiziție suportat de municipalitate.

(52)

Pe baza celor de mai sus, autoritatea concluzionează că transferul parcelei 152/96 a conferit un avantaj economic societății Sandefjord Fotball AS.

(53)

La momentul transferului către Sandefjord Fotball AS, parcela 152/97 era destinată utilizării în scopuri comerciale. Autoritățile norvegiene susțin că transferul parcelei 152/97 ar trebui evaluat în contextul acordului din 28 noiembrie 2006, care prevede în special obligația clubului de fotbal de a construi stadionul în schimbul terenului. Având în vedere că valoarea estimată a costurilor de construcție a stadionului depășea valoarea terenului, transferul nu ar fi putut implica acordarea unui avantaj economic.

(54)

Autoritatea constată că parcela 152/97 este destinată utilizării în scopuri comerciale. Prin urmare, în conformitate cu normele de urbanism, nu există nicio obligație de a construi un stadion pe respectiva parcelă de teren. De asemenea, nu exista la momentul transferului către societatea Sandefjord Fotball AS nicio restricție obligatorie decurgând din destinația agricolă anterioară a terenului. Numai acordul din 28 noiembrie 2006 prevede obligația societății Sandefjord Fotball AS de a organiza și a finanța construcția stadionului. Acordul este singurul instrument juridic care prevede vânzarea parcelei 152/97 pentru finanțarea unei părți a construcției.

(55)

Autoritatea consideră că un operator economic privat în economia de piață care ar fi vândut un teren nu ar fi impus astfel de condiții pentru construcția sau finanțarea unui stadion. Prin urmare, autoritatea nu poate accepta argumentul potrivit căruia legătura contractuală dintre transferul parcelei 152/97 către Sandefjord Fotball AS și construcția stadionului ar trebui să fie luată în considerare la evaluarea existenței unui avantaj economic.

(56)

De asemenea, autoritatea observă că, la puțin timp după efectuarea transferului, Sandefjord Fotball AS a vândut acțiunile deținute în Sandefjord Fotball Næring AS, societatea care deținea parcela 152/97, către Pindsle Property AS, în schimbul sumei de 40 de milioane NOK. Vânzarea indică faptul că terenul în cauză avea o valoare economică.

(57)

Pe baza celor de mai sus, autoritatea concluzionează că transferul parcelei 152/97 a conferit un avantaj economic societății Sandefjord Fotball AS.

(58)

Presupusul ajutor de stat rezultă dintr-o tranzacție între municipalitatea Sandefjord și societatea Sandefjord Fotball AS. Aceasta reprezintă o măsură selectivă, în sensul articolului 61 din Acordul privind SEE, prin faptul că se referă doar la o anumită întreprindere.

(59)

În conformitate cu jurisprudența privind efectul asupra schimburilor comerciale și denaturarea concurenței, autoritatea „[e]ste obligată nu să stabilească un efect real al acestor ajutoare asupra schimburilor […] și o denaturare efectivă a concurenței, ci trebuie doar să examineze dacă aceste ajutoare sunt susceptibile să afecteze aceste schimburi și să denatureze concurența” (14).

(60)

Simplul fapt că ajutorul consolidează poziția unei întreprinderi în comparație cu alte întreprinderi concurente în cadrul schimburilor comerciale din SEE este suficient pentru a concluziona că măsura este de natură să denatureze concurența și să afecteze schimburile comerciale între părțile contractante la Acordul privind SEE (15).

(61)

În 2006, echipa de elită Sandefjord Fotball a jucat în prima ligă norvegiană, cu posibilitatea de a se califica în campionatele europene. De asemenea, pe lângă participarea la competiții fotbalistice, cluburile profesioniste de fotbal desfășoară activități economice pe mai multe piețe, cum ar fi piața transferurilor de jucători profesioniști, publicitate, sponsorizare, comercializarea de produse promoționale sau drepturi de difuzare. Prin urmare, ajutorul acordat unui club de fotbal profesionist poate să consolideze poziția acestuia pe fiecare dintre piețele respective, care, în majoritatea cazurilor, pot include mai multe țări din SEE. În ceea ce privește piața transferurilor de jucători, la momentul respectiv Sandefjord Fotball AS era – și este încă – activă pe piața transferurilor, recrutând eventual jucători din alte țări din SEE.

(62)

Prin urmare, autoritatea concluzionează că măsura este de natură să denatureze concurența și să afecteze schimburile comerciale între părțile contractante la Acordul privind SEE.

(63)

Pe baza constatărilor de mai sus, autoritatea concluzionează că măsura constituie ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE.

(64)

În ceea ce privește parcela 152/96, autoritatea recunoaște că obligația legată de destinația terenului, și anume construirea unui stadion, reduce valoarea de piață a terenului (16). Cu toate acestea, astfel cum se explică la considerentul 50 de mai sus, un preț de piață egal cu zero nu poate fi justificat în speță. În conformitate cu punctul 2.2 litera (d) din orientările privind vânzarea de terenuri elaborate de autoritate, municipalitatea Sandefjord ar fi trebuit să vândă terenul cel puțin la un preț care să îi acopere costurile de achiziție. Pe această bază, autoritatea consideră că valoarea ajutorului în ceea ce privește parcela respectivă se ridică la 1,9 milioane NOK (17).

(65)

În ceea ce privește parcela 152/97, autoritatea constată că Sandefjord Fotball AS a vândut acțiunile deținute în Sandefjord Fotball Næring AS, societatea care deținea parcela 152/97, către Pindsle Property AS în schimbul sumei de 40 de milioane NOK. Pindsle Property AS este o societate privată și nu făcea parte din același grup ca Sandefjord Fotball AS la momentul tranzacției. Prin urmare, vânzarea a avut loc între două societăți independente (18). autoritatea nu a primit nicio dovadă concludentă care să arate că tranzacția nu a avut loc la prețul pieței. În consecință, autoritatea consideră că acesta reprezintă cel mai bun indiciu disponibil al valorii de piață pentru parcela 152/97.

(66)

Pe baza celor de mai sus, autoritatea concluzionează că valoarea de piață totală a terenului transferat către Sandefjord Fotball AS s-a ridicat la 41,9 milioane NOK la momentul tranzacției. Cu toate acestea, în temeiul acordului din 28 noiembrie 2006, Sandefjord Fotball AS și-a asumat, de asemenea, o serie de obligații pentru efectuarea de lucrări în numele municipalității Sandefjord. Astfel cum este prevăzut la considerentul 26 de mai sus, costul total estimat al obligațiilor respective s-a ridicat la 9,5 milioane NOK la momentul acordului. Autoritățile norvegiene au explicat că, în absența acordului, lucrările respective ar fi fost efectuate de municipalitate. Prin urmare, autoritatea acceptă faptul că respectivul cost total al lucrărilor – astfel cum a fost prevăzut la momentul acordului – ar trebui să fie dedus din valoarea ajutorului.

(67)

Prin urmare, autoritatea concluzionează că ajutorul total acordat societății Sandefjord Fotball AS s-a ridicat la 32,4 milioane NOK.

(68)

În temeiul articolului 1 alineatul (3) din partea I a Protocolului 3, „Autoritatea AELS de Supraveghere este informată în timp util, pentru a i se permite să prezinte observații, în legătură cu orice planuri de acordare sau de modificare a unui ajutor […]. Statul în cauză nu își va pune în aplicare măsurile propuse până când procedura nu va avea drept rezultat o decizie finală”.

(69)

Transferul terenului în cauză nu a făcut obiectul unei notificări anterioare adresate autorității. Prin urmare, autoritatea concluzionează că autoritățile norvegiene nu și-au respectat obligațiile care le revin în temeiul articolului 1 alineatul (3) din partea I a Protocolului 3.

(70)

Articolul 61 alineatul (3) litera (c) din Acordul privind SEE prevede că pot fi considerate ca fiind compatibile cu funcționarea Acordului SEE ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activități sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu aduc modificări condițiilor schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun.

(71)

Autoritatea constată că nu a emis încă orientări privind ajutorul de stat pentru construirea de infrastructuri sportive. Prin urmare, măsura în cauză va fi evaluată în mod direct în temeiul articolului 61 alineatul (3) litera (c) din Acordul privind SEE.

(72)

În conformitate cu practica la momentul acordării ajutorului, evaluarea autorității se bazează pe următoarele aspecte:

(73)

Întrebările de mai sus vor fi abordate în următoarele alineate.

(74)

Autoritatea remarcă, în primul rând, că promovarea sportului nu este menționată în mod direct în Acordul privind SEE ca un obiectiv comun. Cu toate acestea, promovarea sportului poate fi considerată ca făcând parte din promovarea educației, formării și tineretului, precum și a politicilor sociale. O cooperare mai strânsă în aceste domenii este considerată un obiectiv al SEE, astfel cum se prevede în special la articolele 1 și 78 din Acordul privind SEE. Modalitățile de realizare a unei astfel de cooperări consolidate sunt definite în Protocolul 31 la Acordul privind SEE în ceea ce privește cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți. Articolul 4 din Protocolul 31 se intitulează „Educație, formare, tineret și sport” și prevede, de exemplu, participarea părților contractante la Anul european al educației prin sport 2004. Aceasta ilustrează legătura strânsă dintre promovarea sportului și obiectivele stabilite în Acordul privind SEE.

(75)

Interpretarea este în concordanță cu abordarea adoptată de Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”). În Uniunea Europeană, promovarea sportului este menționată în mod explicit la articolul 165 din TFUE, care a fost introdus prin Tratatul de la Lisabona. Cu toate acestea, inclusiv înainte de Tratatul de la Lisabona, Comisia a recunoscut specificitatea rolului pe care sportul îl are în cadrul societății europene, prin intermediul structurilor bazate pe voluntariat, în domenii precum sănătatea, educația, integrarea socială și cultura. Începând cu Tratatul de la Lisabona, promovarea sportului a fost recunoscută, de asemenea, ca un factor care contribuie la obiectivele generale ale Strategiei Europa 2020 prin îmbunătățirea capacității de inserție profesională și a mobilității, în special prin acțiuni care promovează incluziunea socială în și prin sport, educație și formare.

(76)

Având în vedere cele de mai sus, autoritatea concluzionează că promovarea educației, formării și tineretului prin sport constituie un obiectiv de interes comun. De asemenea, autoritatea observă că finanțarea infrastructurii sportive poate beneficia, de asemenea, de Regulamentul general de exceptare pe categorii în cazul în care sunt îndeplinite anumite condiții. Aceasta demonstrează, de asemenea, că promovarea sportului, inclusiv construirea unei infrastructuri sportive, reprezintă un obiectiv de interes comun.

(77)

Pentru a evalua dacă ajutorul de stat este eficace pentru atingerea obiectivului de interes comun identificat, autoritatea trebuie, în primul rând, să identifice și să definească problema care trebuie abordată. Ajutoarele de stat ar trebui să vizeze situațiile în care astfel de ajutoare pot determina o îmbunătățire substanțială pe care piața nu este în măsură să o furnizeze prin mijloace proprii. De asemenea, măsura de ajutor propusă trebuie să fie un instrument corespunzător pentru a aborda obiectivul de interes comun identificat.

(78)

Există o disfuncționalitate a pieței recunoscută în furnizarea de stadioane de fotbal în Norvegia sub forma unei lipse a investițiilor comerciale în stadioane, care sunt generatoare de pierderi din punct de vedere structural, întrucât veniturile acestora sunt insuficiente pentru a acoperi costurile de investiție (19).

(79)

De asemenea, autoritățile norvegiene au demonstrat o nevoie reală pentru un nou stadion de fotbal în Sandefjord. Acest lucru este demonstrat de problemele de capacitate ale stadionului municipal existent la momentul adoptării măsurii și de faptul că vechiul stadion nu a mai îndeplinit cerințele de autorizare impuse de Asociația Norvegiană de Fotbal. În cele din urmă, având în vedere natura neprofitabilă a infrastructurii stadionului, ajutorul de stat a fost necesar pentru a stimula investiția.

(80)

În acest context, autoritatea concluzionează că ajutorul de stat a fost un instrument adecvat.

(81)

Autoritatea poate declara ajutorul de stat compatibil cu funcționarea Acordului privind SEE numai dacă acesta are un efect de stimulare. Există un efect de stimulare atunci când un ajutor determină schimbarea comportamentului beneficiarului pentru a continua obiectivul de interes comun identificat, schimbare a comportamentului care nu s-ar produce în absența ajutorului respectiv.

(82)

Autoritatea remarcă, în primul rând, că nu s-a început construirea stadionului înainte de transferul terenului în cauză.

(83)

De asemenea, informațiile furnizate de autoritățile norvegiene arată că Sandefjord Fotball AS nu ar fi putut finanța construirea stadionului în absența ajutorului de stat, întrucât nu dispunea de mijloacele financiare și nici nu avea capacitatea de a împrumuta fonduri suficiente pentru a acoperi deficitul. Contribuția financiară proprie la construirea stadionului a fost deja la limita posibilităților (20).

(84)

Pe baza celor de mai sus, autoritatea concluzionează că măsura de ajutor are un efect de stimulare.

(85)

Ajutorul de stat este considerat a fi proporțional în cazul în care valoarea ajutorului este limitată la nivelul minim necesar pentru realizarea obiectivului de interes comun identificat. În general, autoritatea își bazează evaluarea proporționalității pe concepte legate de costurile eligibile și intensități maxime ale ajutorului.

(86)

Astfel cum se arată la considerentul 67 de mai sus, valoarea ajutorului acordat societății Sandefjord Fotball AS se ridică la 32,4 milioane NOK. Pentru a evalua intensitatea ajutorului, cifra respectivă trebuie raportată la costurile de investiții eligibile. În opinia autorității, cheltuielile suportate de Sandefjord Fotball AS în numele municipalității Sandefjord, care au fost deduse din valoarea ajutorului – a se vedea considerentul 66 de mai sus – nu pot face parte din costurile eligibile. Prin urmare, costurile totale de investiție în valoare de 110 milioane NOK trebuie să fie reduse cu 9,5 milioane NOK. Costurile de investiții eligibile se ridică astfel la 100,5 milioane NOK, corespunzându-le o intensitate a ajutorului de 32 %. Autoritatea observă că intensitatea ajutorului este destul de scăzută și că restul investițiilor au fost finanțate de către beneficiar, Sandefjord Fotball AS.

(87)

Cu toate acestea, intensitatea ajutorului trebuie să fie evaluată, de asemenea, în funcție de beneficiile sociale care decurg din infrastructura stadionului. Astfel cum s-a stabilit în secțiunea I.5.3 de mai sus, stadionul este utilizat pentru o varietate de activități neprofesioniste de către numeroși utilizatori, inclusiv echipe sportive de amatori și școli. În total, utilizările neeconomice reprezintă peste 50 % din procentul total de utilizare a stadionului.

(88)

De asemenea, autoritatea observă că infrastructura stadionului este, într-o anumită măsură, multifuncțională, întrucât aceasta combină un stadion de fotbal cu o pistă de atletism, un centru de fitness și alte spații interne. Acest fapt sporește posibilitățile de a utiliza stadionul în scopuri neeconomice. În cele din urmă, autoritatea observă că echipa de elită plătește o chirie la nivelul pieței pentru utilizarea stadionului (a se vedea, de asemenea, secțiunea II.3.5 de mai jos), în timp ce cluburile de amatori și alți utilizatori necomerciali au acces la stadion în mod gratuit. Aceasta subliniază, de asemenea, contribuția socială a stadionului în cadrul comunității.

(89)

Pe baza celor de mai sus, autoritatea concluzionează că măsura de ajutor este proporțională.

(90)

Pentru ca ajutorul să fie compatibil cu funcționarea Acordului privind SEE, efectele negative ale măsurii de ajutor în ceea ce privește denaturarea concurenței și impactul asupra schimburilor comerciale dintre părțile contractante trebuie să fie limitate și compensate de efectele pozitive în ceea ce privește contribuția la obiectivul de interes comun.

(91)

De la bun început, autoritatea observă că stadionul finanțat prin intermediul ajutorului de stat în cauză prezintă, în primul rând, o concentrare la nivel local și regional. Infrastructura nu are ca scop atragerea de evenimente internaționale și nici nu este destinată să fie utilizată pe scară largă de către alți utilizatori comerciali în afară de echipa de elită Sandefjord Fotball.

(92)

Echipa de elită plătește chirie pentru utilizarea stadionului. Condițiile de închiriere actuale se bazează pe negocieri cu proprietarii privați ai stadionului. Prin urmare, se pleacă de la ipoteza că valoarea chiriei corespunde condițiilor pieței. Acest lucru este confirmat, de asemenea, de comparația cu valoarea tipică a chiriei pentru stadion plătită de alte cluburi, informații puse la dispoziție de autoritățile norvegiene (a se vedea considerentul 36 de mai sus).

(93)

Autoritatea observă, de asemenea, că intensitatea ajutorului este scăzută, iar contribuția corespunzătoare a societății Sandefjord Fotball AS la costurile de investiții reduce și mai mult riscul de denaturare a concurenței.

(94)

În cele din urmă, activitățile economice desfășurate de Sandefjord Fotball AS nu au decât un impact foarte limitat asupra schimburilor comerciale și asupra concurenței în cadrul SEE, având în vedere caracterul local al clubului. Activități precum vânzările de bilete, comercializarea de produse promoționale, sponsorizarea și publicitatea vizează în principal comunitatea locală și departamentul Vestfold. De asemenea, activitățile societății pe piața transferurilor de jucători sunt foarte limitate și concentrate în Norvegia. În cele din urmă, Sandefjord Fotball AS nu are o influență directă asupra comercializării drepturilor de televizare, care sunt administrate la nivel central de Asociația Norvegiană de Fotbal și, în orice caz, nu primește decât cote foarte limitate din câștigurile aferente acestora.

(95)

Prin urmare, autoritatea concluzionează că orice denaturare a concurenței și a schimburilor comerciale cauzată de ajutor este limitată.

(96)

Pe baza evaluării de mai sus, autoritatea a pus în balanță efectele pozitive și cele negative ale măsurii notificate. Autoritatea concluzionează că denaturările care rezultă din măsura de ajutor nu afectează condițiile comerciale într-o măsură contrară interesului comun.

(97)

Pe baza informațiilor furnizate de autoritățile norvegiene, autoritatea a ajuns la concluzia că transferul terenului reprezintă ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE. Autoritatea a concluzionat că ajutorul este compatibil cu funcționarea Acordului privind SEE,