24.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 248/1

(1)

Regulamentul (CE) nr. 994/98 al Consiliului (2) a fost modificat de mai multe ori și în mod substanțial (3). Este necesar, din motive de claritate și de raționalizare, să se codifice regulamentul menționat.

(2)

În conformitate cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), evaluarea compatibilității ajutoarelor cu piața internă este, în principal, de competența Comisiei.

(3)

Funcționarea corespunzătoare a pieței interne impune aplicarea strictă și eficientă a regulilor de concurență privind ajutoarele de stat.

(4)

Comisia ar trebui să fie autorizată să stabilească prin regulamente, în domenii în care dispune de suficientă experiență pentru a defini criterii generale de compatibilitate, că anumite categorii specifice de ajutoare sunt compatibile cu piața internă în temeiul uneia sau mai multor dispoziții din articolul 107 alineatele (2) și (3) din TFUE și sunt exceptate de la procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din TFUE.

(5)

Regulamentele de exceptare pe categorii asigură transparența și certitudinea juridică. Acestea pot fi aplicate direct de instanțele naționale, fără a aduce atingere articolelor 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană și 267 din TFUE.

(6)

Ajutorul de stat este o noțiune obiectivă definită la articolul 107 alineatul (1) din TFUE. Competența de a adopta exceptări pe categorii care revine Comisiei în temeiul prezentului regulament se aplică numai măsurilor care îndeplinesc criteriile de la articolul 107 alineatul (1) din TFUE și, prin urmare, constituie ajutoare de stat. Includerea unei anumite categorii de ajutoare în prezentul regulament sau în cadrul unui regulament de exceptare nu predetermină calificarea unei măsuri drept ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(7)

Comisia ar trebui să fie autorizată să declare că, în anumite condiții, ajutoarele pentru întreprinderile mici și mijlocii, ajutoarele pentru cercetare, dezvoltare și inovare, ajutoarele pentru protecția mediului, ajutoarele pentru ocuparea forței de muncă și pentru formare, precum și ajutoarele care sunt conforme cu harta aprobată de către Comisie pentru fiecare stat membru pentru acordarea ajutoarelor regionale sunt compatibile cu piața internă și nu fac obiectul obligației de notificare.

(8)

Inovarea a devenit o prioritate a politicii Uniunii în contextul inițiativei „O Uniune a inovării”, una dintre inițiativele emblematice ale Strategiei Europa 2020. De asemenea, multe dintre măsurile de ajutor pentru inovare au valori relativ mici și nu creează denaturări semnificative ale concurenței.

(9)

În sectorul culturii și al conservării patrimoniului, este posibil ca o serie de măsuri întreprinse de statele membre să nu constituie ajutoare de stat întrucât nu îndeplinesc criteriile de la articolul 107 alineatul (1) din TFUE, de exemplu fiindcă beneficiarul nu desfășoară o activitate economică sau fiindcă nu există efecte asupra schimburilor comerciale între statele membre. Cu toate acestea, în măsura în care măsurile din sectorul culturii și al conservării patrimoniului constituie ajutoare de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, Comisia ar trebui autorizată să declare că, în anumite condiții, ajutoarele acordate sunt compatibile cu piața internă și nu sunt supuse obligației de notificare menționate în articolul 108 alineatul (3) din TFUE. Proiectele mici din domeniul culturii, creației și al conservării patrimoniului nu cauzează de obicei denaturări semnificative ale concurenței, iar cazurile recente au indicat că ajutorul de acest tip are efecte limitate asupra schimburilor comerciale.

(10)

Ar putea fi instituite exceptări în sectorul culturii și al conservării patrimoniului pe baza experienței Comisiei, astfel cum se menționează în orientări, de exemplu în cazul unor opere cinematografice sau audiovizuale, sau de la caz la caz. La redactarea acestor exceptări pe categorii, Comisia ar trebui să ia în considerare faptul că respectivele exceptări ar trebui să privească numai măsuri care constituie ajutor de stat, că ele ar trebui, în principiu, să se concentreze asupra măsurilor care contribuie la obiectivele modernizării ajutoarelor de stat în UE și că exceptările pe categorii privesc numai ajutoarele pentru care Comisia are deja o experiență substanțială. În plus, ar trebui să se țină cont de competența principală a statelor membre în domeniul culturii și de protecția specială de care se bucură diversitatea culturală în temeiul articolului 167 alineatul (1) din TFUE, precum și de natura specială a culturii.

(11)

În ceea ce privește măsurile de ajutor de stat menite să repare prejudiciile cauzate de calamitățile naturale, precum și măsurile de ajutor de stat menite să repare prejudiciile cauzate de condiții meteorologice defavorabile în domeniul pescuitului, sumele acordate în respectivele domenii sunt de obicei limitate și pot fi definite condiții de compatibilitate clare. Prezentul regulament ar trebui să autorizeze Comisia să excepteze astfel de ajutoare de la obligația notificării. Din experiența Comisiei, ajutoarele de acest tip nu cauzează denaturări semnificative ale concurenței, putând fi definite condiții de compatibilitate clare pe baza experienței dobândite.

(12)

În conformitate cu articolul 42 din TFUE, normele privind ajutorul de stat nu se aplică, în anumite condiții, măsurilor specifice de ajutor în favoarea produselor agricole enumerate în anexa I la TFUE. Cu toate acestea, articolul 42 nu se aplică silviculturii și produselor care nu sunt incluse în anexa respectivă. Comisia ar trebui să aibă posibilitatea de a excepta anumite tipuri de ajutor pentru silvicultură, inclusiv ajutoarele cuprinse în programele de dezvoltare rurală, precum și ajutoarele pentru promovarea și publicitatea pentru produsele din sectorul alimentar care nu sunt incluse în anexa I la TFUE în cazul în care, potrivit experienței Comisiei, denaturarea concurenței este limitată și se pot defini condiții de compatibilitate clare.

(13)

Potrivit articolului 7 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului (4), articolele 107, 108 și 109 din TFUE se aplică în cazul ajutoarelor acordate de statele membre întreprinderilor din sectorul pescuitului, cu excepția plăților efectuate de statele membre în temeiul și cu respectarea dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 1198/2006. Ajutoarele de stat suplimentare pentru conservarea resurselor biologice marine și de apă dulce au de obicei efecte limitate asupra schimburilor comerciale între statele membre, contribuie la obiectivele Uniunii în materie de politică în domeniul maritim și al pescuitului și nu creează denaturări grave ale concurenței. Sumele acordate sunt de obicei limitate și pot fi definite condiții de compatibilitate clare.

(14)

În domeniul sportului, în special în sectorul sporturilor pentru amatori, este posibil ca o serie de măsuri întreprinse în statele membre să nu constituie ajutoare, deoarece nu întrunesc criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din TFUE, de exemplu fiindcă beneficiarul nu desfășoară o activitate economică sau fiindcă nu există efecte asupra comerțului între statele membre. Cu toate acestea, atunci când măsurile din domeniul sportului constituie ajutoare de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, Comisia ar trebui autorizată să declare că, în anumite condiții, ajutoarele acordate sunt compatibile cu piața internă și nu sunt supuse obligației de notificare. Măsurile care constituie ajutoare de stat pentru sport, în special cele din sectorul sporturilor pentru amatori sau la scară mică, au adesea efecte limitate asupra schimburilor comerciale între statele membre și nu generează denaturări majore ale concurenței. De asemenea, sumele acordate sunt de obicei reduse. Pe baza experienței dobândite, pot fi definite condiții de compatibilitate clare pentru a se asigura faptul că ajutoarele pentru sport nu generează denaturări semnificative.

(15)

În ceea ce privește ajutorul pentru transportul aerian și maritim, din experiența Comisiei, ajutoarele care au un caracter social acordate pentru transportul rezidenților din regiunile izolate, precum regiunile ultraperiferice și insulele, inclusiv statele membre insulare care cuprind o singură regiune și regiunile slab populate, nu generează denaturări majore ale concurenței în condițiile în care se acordă fără a face diferențe în funcție de identitatea transportatorului. Mai mult, pot fi definite condiții de compatibilitate clare.

(16)

În domeniul ajutoarelor pentru infrastructurile de bandă largă, în ultimii ani, Comisia a dobândit o vastă experiență și a elaborat orientări (5). Din experiența Comisiei, ajutoarele pentru anumite tipuri de infrastructură de bandă largă nu generează denaturări semnificative ale concurenței și ar putea beneficia de o exceptare pe categorii, cu condiția să fie întrunite anumite condiții de compatibilitate și ca infrastructura să fie dezvoltată în „zone albe”, și anume zone în care nu există nicio infrastructură de aceeași categorie [fie bandă largă, fie rețelele de acces de generație următoare, de foarte mare viteză (NGA)] și în care nicio astfel de infrastructură nu s-ar dezvolta, probabil, în viitorul apropiat, după cum este menționat în criteriile elaborate în cadrul orientărilor. Acest lucru este adevărat în cazul ajutoarelor care vizează furnizarea de infrastructuri de bandă largă de bază, precum și în cazul ajutoarelor pentru măsuri individuale cu valoare redusă acordate pentru NGA, în cazul ajutorului pentru lucrări de construcții civile aferente comunicațiilor în bandă largă și pentru infrastructura de bandă largă pasivă.

(17)

În ceea ce privește infrastructura, este posibil ca o serie de măsuri întreprinse de statele membre să nu constituie ajutoare de stat întrucât nu îndeplinesc toate criteriile de la articolul 107 alineatul (1) din TFUE, de exemplu fiindcă beneficiarul nu desfășoară o activitate economică sau fiindcă nu există efecte asupra schimburilor comerciale între statele membre sau fiindcă măsura constă în compensare pentru un serviciu de interes economic general care îndeplinește toate criteriile cauzei Altmark  (6). Cu toate acestea, în măsura în care finanțarea infrastructurii constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, Comisia ar trebui autorizată să declare că, în anumite condiții, ajutoarele acordate sunt compatibile cu piața internă și nu sunt supuse obligației de notificare. Cu privire la infrastructură, ajutoarele de mică valoare pentru proiecte de infrastructură pot constitui un mod eficient de a susține obiectivele Uniunii, în măsura în care ajutorul diminuează costurile și limitează o eventuală denaturare a concurenței. Prin urmare, Comisia ar trebui să poată acorda exceptări pentru ajutorul de stat destinat proiectelor de infrastructură care sprijină obiectivele menționate în prezentul regulament și alte obiective de interes comun, în special obiectivele Europa 2020 (7). Acestea ar putea include sprijinul pentru proiecte care implică rețele sau facilități multisectoriale atunci când sunt necesare ajutoare de valori relativ mici. Cu toate acestea, exceptările pe categorii nu pot fi acordate decât pentru proiecte de infrastructură în cazul cărora Comisia deține suficientă experiență încât să definească criterii de compatibilitate clare și stricte care să asigure faptul că riscul de potențială denaturare a concurenței este limitat și că ajutoarele de valoare mare fac în continuare obiectul notificării în temeiul articolului 108 alineatul (3) din TFUE.

(18)

Este necesar ca, la adoptarea regulamentelor de exceptare a unor categorii de ajutoare de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din TFUE, Comisia să precizeze scopul ajutoarelor, categoriile de beneficiari și pragurile care limitează ajutoarele exceptate, condițiile care reglementează cumulul ajutoarelor și condițiile de monitorizare, pentru asigurarea compatibilității cu piața internă a ajutoarelor care intră sub incidența prezentului regulament.

(19)

Pragurile pentru fiecare categorie de ajutor pentru care Comisia adoptă un regulament de exceptare pe categorii pot să fie exprimate fie ca intensitate a ajutoarelor în raport cu totalul costurilor eligibile, fie ca valori maxime ale ajutorului. În plus, Comisia ar trebui să fie de asemenea autorizată să emită exceptări pe categorii ale anumitor tipuri de măsuri care presupun ajutor de stat și care, din cauza modului specific în care sunt concepute, nu pot fi exprimate cu precizie din perspectiva intensității ajutorului sau a sumelor maxime pentru ajutoare, cum este cazul instrumentelor de inginerie financiară sau al unor forme de măsuri care au scopul de promovare a investițiilor în capital de risc. Astfel de măsuri complexe pot implica ajutor la diferite niveluri: beneficiari direcți, beneficiari intermediari, beneficiari indirecți. Având în vedere importanța tot mai mare a măsurilor de acest gen și contribuția lor la obiectivele Uniunii, ar trebui să se permită exceptarea acestor măsuri. Prin urmare, în cazul unor astfel de măsuri, pragurile pentru acordarea ajutorului într-o situație anume ar trebui să poată fi definite din perspectiva nivelului maxim al sprijinului acordat de stat sau în legătură cu măsura respectivă. Nivelul maxim de ajutor de stat poate cuprinde un element de ajutor, care poate să nu fie ajutor de stat, cu condiția ca măsura respectivă să includă cel puțin unele elemente care conțin ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE și care nu constituie elemente marginale.

(20)

Ar putea fi util să se stabilească praguri sau alte condiții adecvate pentru notificarea acordărilor de ajutoare, astfel încât Comisia să poată examina individual efectele unui anumit ajutor asupra concurenței și asupra schimburilor comerciale între statele membre și compatibilitatea acestuia cu piața internă.

(21)

Este necesar ca, la adoptarea regulamentelor de exceptare a unor categorii de ajutoare de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din TFUE, să i se permită Comisiei să precizeze condiții suplimentare detaliate în vederea asigurării compatibilității cu piața internă a ajutoarelor care intră sub incidența prezentului regulament.

(22)

Având în vedere dezvoltarea și funcționarea pieței interne, Comisiei ar trebui să i se permită să stabilească, prin regulament, că anumite ajutoare nu îndeplinesc toate criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din TFUE și sunt, prin urmare, exceptate de la procedura de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3), cu condiția ca ajutorul acordat aceleiași întreprinderi pe parcursul unei perioade determinate să nu depășească o anumită valoare stabilită.

(23)

În conformitate cu articolul 108 alineatul (1) din TFUE, Comisia are obligația de a examina în mod constant toate sistemele de ajutor de stat existente, în cooperare cu statele membre. În acest scop și în vederea garantării celui mai înalt grad de transparență posibil și a unui control adecvat, Comisia ar trebui să asigure instituirea unui sistem fiabil de înregistrare și păstrare a informațiilor privind aplicarea regulamentelor pe care le adoptă, la care să aibă acces toate statele membre, și, în vederea îndeplinirii acestei obligații, să primească de la statele membre toate informațiile necesare privind punerea în aplicare a ajutoarelor exceptate de la obligația de notificare care pot fi examinate și evaluate împreună cu statele membre în cadrul Comitetului consultativ în domeniul ajutorului de stat. În acest scop, ar trebui să fie posibilă, de asemenea, solicitarea de către Comisie a furnizării acestor informații, în măsura necesară asigurării eficienței acestor revizuiri.

(24)

Statele membre ar trebui să prezinte rezumate ale informațiilor privind ajutoarele aplicate de acestea și care fac obiectul unui regulament de exceptare. Pentru a asigura transparența măsurilor adoptate de către statele membre este necesar ca rezumatele să fie publicate. Odată cu dezvoltarea mijloacelor electronice de comunicare, publicarea rezumatelor pe site-ul internet al Comisiei constituie o metodă rapidă și eficientă, care asigură transparență, spre folosul părților interesate. Prin urmare, rezumatele ar trebui să fie publicate pe site-ul internet al Comisiei.

(25)

Controlul acordării de ajutoare implică probleme de fapt, de drept și economice de natură foarte complexă și extrem de variate, într-un mediu aflat în continuă schimbare. În consecință, Comisia ar trebui să examineze cu regularitate categoriile de ajutoare care trebuie exceptate de la obligația de notificare. Comisia ar trebui să poată abroga sau modifica regulamentele pe care le-a adoptat în temeiul prezentului regulament în cazul în care se modifică împrejurările referitoare la un element important care a determinat adoptarea acestora sau dacă dezvoltarea progresivă ori funcționarea pieței interne impune acest lucru.

(26)

Comisia, în strânsă și permanentă legătură cu statele membre, ar trebui să poată defini cu exactitate sfera de aplicare a regulamentelor și condițiile prevăzute de acestea. Pentru a asigura cooperarea dintre Comisie și autoritățile competente ale statelor membre, este oportună consultarea Comitetului consultativ în domeniul ajutorului de stat înainte de adoptarea, de către Comisie, a regulamentelor în temeiul prezentului regulament.

(27)

Proiectele de regulamente și alte documente care urmează să fie examinate de Comitetul consultativ în domeniul ajutorului de stat, conform prezentului regulament, ar trebui publicate pe site-ul internet al Comisiei, pentru a asigura transparența.

(28)

Comitetul consultativ în domeniul ajutorului de stat ar trebui consultat anterior publicării unui proiect de regulament. Cu toate acestea, pentru transparență, proiectul de regulament ar trebui să fie publicat pe site-ul internet al Comisiei simultan cu consultarea pentru prima dată a Comitetului consultativ de către Comisie,

(a)

ajutoarele pentru:

(b)

ajutoarele care respectă harta aprobată de Comisie pentru fiecare stat membru privind acordarea ajutoarelor regionale.

(a)

scopul ajutorului;

(b)

categoriile de beneficiari;

(c)

pragurile exprimate ca intensitate a ajutoarelor în raport cu totalul costurilor eligibile sau ca valori maxime ale ajutorului sau, în cazul anumitor tipuri de ajutor pentru care poate fi dificil să se identifice intensitatea sau valoarea maximă a ajutorului cu precizie, în special în cazul instrumentelor de inginerie financiară sau a investițiilor în capital de risc sau al unor instrumente de natură similară, din perspectiva nivelului maxim al sprijinului acordat de stat pentru sau în legătură cu măsura respectivă, fără a aduce atingere calificării măsurilor vizate din perspectiva articolului 107 alineatul (1) din TFUE;

(d)

condițiile care reglementează cumulul ajutoarelor;

(e)

condițiile de monitorizare, în conformitate cu articolul 3.

(a)

să stabilească praguri sau alte condiții pentru notificarea acordărilor de ajutoare individuale;

(b)

să excludă anumite sectoare din sfera lor de aplicare;

(c)

să impună condiții suplimentare privind compatibilitatea ajutoarelor exceptate în temeiul acestor regulamente.

(a)

în același timp cu publicarea oricărui proiect de regulament în conformitate cu articolul 6;

(b)

înainte de adoptarea oricărui regulament.

24.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 248/9

(1)

Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului (2) a fost modificat de mai multe ori și în mod substanțial (3). Este necesar, din motive de claritate și de raționalizare, să se codifice regulamentul menționat.

(2)

Fără a aduce atingere regulilor procedurale speciale stabilite prin regulamente pentru anumite sectoare, prezentul regulament ar trebui să se aplice ajutorului din toate sectoarele; întrucât, în sensul aplicării articolelor 93 și 107 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Comisia deține, în temeiul articolului 108 din TFUE, competența specifică de a decide asupra compatibilității ajutoarelor de stat cu piața internă atunci când examinează ajutoarele de stat existente, atunci când adoptă decizii privind ajutorul nou sau ajutorul modificat și atunci când ia măsuri în cazul nerespectării deciziilor sale sau a obligațiilor privind notificarea.

(3)

În contextul sistemului modernizat al normelor privind ajutoarele de stat menite să contribuie la punerea în aplicare a strategiei Europa 2020 pentru creștere și la consolidarea bugetară, articolul 107 din TFUE ar trebui să se aplice în mod eficient și uniform în întreaga Uniune. Regulamentul (CE) nr. 659/1999 a consolidat practica anterioară a Comisiei de a spori securitatea juridică și de a sprijini dezvoltarea politicii în domeniul ajutoarelor de stat într-un mediu transparent.

(4)

Pentru a asigura securitatea juridică, este necesară definirea situațiilor în care un ajutor trebuie considerat ajutor existent. Realizarea și consolidarea pieței interne constituie un proces treptat, reflectat în evoluția permanentă a politicii în domeniul ajutorului de stat. Ca urmare a acestei evoluții, este posibil ca anumite măsuri, care în momentul punerii în aplicare nu reprezentau ajutor de stat, să fi devenit între timp ajutor.

(5)

În conformitate cu articolul 108 alineatul (3) din TFUE, orice proiect de acordare a unui nou ajutor trebuie notificat Comisiei și nu poate fi pus în aplicare decât după autorizarea acestuia de către Comisie.

(6)

În conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), statele membre au obligația de a coopera cu Comisia și de a-i furniza toate informațiile necesare pentru a-i permite Comisiei să își îndeplinească îndatoririle în conformitate cu prezentul regulament.

(7)

Termenul în care Comisia urmează să efectueze examinarea preliminară a ajutorului notificat ar trebui să fie stabilit la două luni de la data primirii notificării complete sau a primirii unei declarații temeinic argumentate din partea statului membru în cauză, prin care acesta consideră notificarea completă, deoarece informațiile suplimentare solicitate de Comisie nu sunt disponibile sau au fost deja furnizate. Din motive de securitate juridică, examinarea respectivă trebuie să se finalizeze printr-o decizie.

(8)

În toate cazurile în care, în urma examinării preliminare, Comisia nu poate decide dacă ajutorul este compatibil cu piața internă, trebuie să se deschidă o procedură formală de investigare, pentru a permite Comisiei să obțină toate informațiile necesare pentru evaluarea compatibilității ajutorului și pentru a permite părților interesate să își prezinte observațiile. Drepturile părților interesate pot fi cel mai bine protejate în cadrul procedurii formale de investigare descrise la articolul 108 alineatul (2) din TFUE.

(9)

Pentru a evalua compatibilitatea cu piața internă a oricărui ajutor de stat notificat sau ilegal, pentru care Comisia are competența exclusivă în temeiul articolului 108 din TFUE, în scopul asigurării aplicării normelor privind ajutoarele de stat, ar trebui să se garanteze competența Comisiei de a solicita oricărei întreprinderi, asociații de întreprinderi sau oricărui stat membru toate informațiile necesare referitoare la piață, atunci când are îndoieli cu privire la compatibilitatea măsurii vizate cu normele Uniunii și a inițiat, prin urmare, procedura formală de investigare. În special, Comisia ar trebui să se prevaleze de această competență în cazurile în care se impune o evaluare de fond complexă. Atunci când decide să se prevaleze de această competență, Comisia ar trebui să țină seama în mod corespunzător de durata examinării preliminare.

(10)

În scopul de a evalua compatibilitatea unei măsuri de ajutor după inițierea procedurii formale de investigare, în special în ceea ce privește unele cazuri complexe din punct de vedere tehnic care fac obiectul unei evaluări de fond, Comisia ar trebui să fie în măsură, printr-o simplă cerere sau printr-o decizie, să solicite oricărei întreprinderi, asociații de întreprinderi sau oricărui stat membru să furnizeze toate informațiile referitoare la piață necesare pentru finalizarea evaluării sale, în cazul în care informațiile furnizate de statul membru vizat în cursul examinării preliminare nu sunt suficiente, ținând seama în mod corespunzător de principiul proporționalității, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii.

(11)

Din perspectiva relației speciale dintre beneficiarii de ajutor și statul membru vizat, Comisia ar trebui să poată solicita informații din partea unui beneficiar de ajutor numai în acord cu statul membru vizat. Furnizarea de informații de către beneficiarul măsurii de ajutor în cauză nu constituie un temei juridic pentru negocierile bilaterale dintre Comisie și beneficiarul respectiv.

(12)

Comisia ar trebui să selecteze destinatarii cererilor de informații pe baza unor criterii obiective, adecvate pentru fiecare caz, asigurând totodată faptul că, atunci când cererea este adresată unui eșantion de întreprinderi sau asociații de întreprinderi, eșantionul de respondenți este reprezentativ în cadrul fiecărei categorii. Informațiile solicitate ar trebui să consiste în special în date faptice referitoare la întreprindere și la piață și o analiză factuală a funcționării pieței.

(13)

În calitate de inițiator al procedurii, Comisia ar trebui să fie responsabilă de verificarea atât a transmiterii informațiilor de către statele membre, întreprinderi sau asociații de întreprinderi, cât și a confidențialității prezumate pentru divulgarea informațiilor.

(14)

Prin impunerea unor amenzi și penalități cu titlu cominatoriu proporționale, Comisia ar trebui să fie în măsură să se asigure că întreprinderile sau, după caz, asociațiile de întreprinderi dau curs cererilor de informații care le sunt adresate. La stabilirea valorilor amenzilor și penalităților cu titlu cominatoriu, Comisia ar trebui să țină seama în mod corespunzător de principiile proporționalității și adecvării, în special în ceea ce privește întreprinderile mici și mijlocii. Drepturile părților cărora li se solicită informațiile ar trebui să fie protejate, oferindu-li-se acestora posibilitatea de a-și face cunoscute punctele de vedere înainte de orice decizie de impunere a unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu. Curtea de Justiție a Uniunii Europene ar trebui să aibă competență nelimitată cu privire la aceste amenzi și penalități cu titlu cominatoriu, în temeiul articolului 261 din TFUE.

(15)

Ținând seama în mod corespunzător de principiile proporționalității și adecvării, Comisia ar trebui să poată reduce penalitățile cu titlu cominatoriu sau le poate elimina în întregime atunci când destinatarii cererilor furnizează în cele din urmă informațiile solicitate, deși după expirarea termenului.

(16)

Amenzile și penalitățile cu titlu cominatoriu nu sunt aplicabile statelor membre, deoarece acestora le revine obligația de a coopera sincer cu Comisia, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din TUE, și de a furniza acesteia toate informațiile necesare pentru a-i permite să își îndeplinească sarcinile care îi revin în temeiul prezentului regulament.

(17)

După analizarea observațiilor prezentate de părțile interesate, Comisia ar trebui să încheie examinarea printr-o decizie finală de îndată ce îndoielile sale au fost eliminate, întrucât, în cazul în care examinarea nu se finalizează într-o perioadă de 18 luni de la data deschiderii procedurii, este necesar ca statul membru în cauză să aibă posibilitatea de a solicita o decizie, pe care Comisia trebuie să o adopte în termen de două luni.

(18)

Pentru a proteja dreptul la apărare al statului membru vizat, acesta ar trebui să primească copii ale cererilor de informații transmise altor state membre, întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi și ar trebui să fie în măsură să își prezinte observațiile cu privire la comentariile primite. Statul membru vizat ar trebui, de asemenea, să fie informat cu privire la denumirea întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi consultate, în măsura în care respectivele nu au arătat un interes legitim privind protecția identității lor.

(19)

Comisia ar trebui să ia în considerare în mod corespunzător interesul legitim al întreprinderilor în ceea ce privește protejarea secretelor comerciale ale acestora. Comisia nu ar trebui să aibă posibilitatea de a utiliza în nicio decizie informațiile confidențiale furnizate de respondenți, care nu pot fi agregate sau al căror caracter anonim nu poate fi asigurat, cu excepția cazului în care a obținut în prealabil acordul respondenților privind divulgarea acestor informații statului membru vizat.

(20)

În cazurile în care informațiile marcate drept confidențiale nu par să intre sub incidența obligației de păstrare a secretului profesional, este oportun să se instituie un mecanism prin care Comisia să poată decide în ce măsură astfel de informații pot fi divulgate. Orice astfel de decizie de a respinge o cerere de a considera informațiile drept confidențiale ar trebui să indice un termen la sfârșitul căruia informațiile vor fi divulgate, astfel încât respondentul să poate utiliza orice protecție juridică pe care o are la dispoziție, inclusiv orice măsură provizorie.

(21)

Pentru a asigura aplicarea corectă și efectivă a regulilor privind ajutorul de stat, Comisia trebuie să aibă posibilitatea de a revoca o decizie întemeiată pe informații eronate.

(22)

Pentru a asigura respectarea articolului 108 din TFUE, în special a obligației de notificare și a clauzei suspensive prevăzute la articolul 108 alineatul (3), Comisia trebuie să examineze toate cazurile de ajutor ilegal. Pentru considerente de transparență și securitate juridică, trebuie adoptate procedurile de urmat în astfel de cazuri. Atunci când un stat membru nu a respectat obligația de notificare sau clauza suspensivă, Comisia nu este obligată să respecte termene.

(23)

Comisia ar trebui să poată analiza, din proprie inițiativă, informații provenind din orice sursă privind ajutoarele ilegale, cu scopul de a asigura respectarea articolului 108 din TFUE și, în special, a obligației de notificare și a clauzei suspensive prevăzute la articolul 108 alineatul (3) din TFUE și de a evalua compatibilitatea ajutoarelor cu piața internă.

(24)

În cazul ajutorului ilegal, Comisia trebuie să aibă dreptul de a obține toate informațiile necesare pentru a adopta o decizie și pentru a restabili imediat, atunci când este cazul, concurența nedenaturată. În consecință, este necesar să i se permită Comisiei să adopte măsuri provizorii adresate statelor membre în cauză. Măsurile provizorii pot consta în ordine de furnizare a informațiilor, ordine de suspendare sau ordine de recuperare.În caz de nerespectare a unui ordin de furnizare a informațiilor, Comisia trebuie să poată lua o decizie pe baza informațiilor disponibile și, în cazul nerespectării unui ordin de suspendare sau de recuperare, să poată sesiza direct Curtea de Justiție, în conformitate cu articolul 108 alineatul (2) al doilea paragraf din TFUE.

(25)

În cazul ajutoarelor ilegale care nu sunt compatibile cu piața internă, trebuie restabilită concurența efectivă. În acest scop, este necesară recuperarea fără întârziere a ajutorului, inclusiv a dobânzii. Este necesar ca recuperarea să se realizeze în conformitate cu procedurile de drept național. Aplicarea acestor proceduri nu trebuie să ridice obstacole în calea restabilirii concurenției nedenaturate, prin împiedicarea executării imediate și efective a deciziei Comisiei. Pentru a obține acest rezultat, statele membre trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura efectul util al deciziei Comisiei.

(26)

Din considerente de securitate juridică, trebuie să se stabilească în ceea ce privește ajutorul ilegal, un termen de prescripție de zece ani, după expirarea căruia recuperarea ajutorului să nu mai poată fi dispusă.

(27)

Din motive de securitate juridică, este necesar să se stabilească termenele de prescripție pentru impunerea și executarea amenzilor și a penalităților cu titlu cominatoriu.

(28)

Utilizarea abuzivă a ajutorului poate avea asupra funcționării pieței comune efecte similare cu cele ale ajutorului ilegal și, de aceea, trebuie tratată în temeiul unor proceduri similare. Spre deosebire de ajutorul ilegal, ajutorul susceptibil de a fi fost utilizat abuziv a fost aprobat anterior de către Comisie. În consecință, Comisiei nu trebuie să i se permită să recurgă la un ordin de recuperare în cazul utilizării abuzive a ajutorului.

(29)

În conformitate cu articolul 108 alineatul (1) din TFUE, Comisia, în cooperare cu statele membre, are obligația de a examina permanent toate schemele de ajutoare existente. Pentru considerente de transparență și securitate juridică, este necesar să se precizeze sfera de aplicare a cooperării prevăzute la acest articol.

(30)

Pentru a asigura compatibilitatea schemelor de ajutor existente cu piața internă, și în conformitate cu articolul 108 alineatul (1) din TFUE, Comisia trebuie să propună măsuri adecvate în cazul în care o schemă de ajutor existentă nu este sau nu mai este compatibilă cu piața internă și trebuie să inițieze procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din TFUE în cazul în care statul membru în cauză refuză să pună în aplicare măsurile propuse.

(31)

Este necesar să se stabilească toate posibilitățile acordate terților pentru a-și apăra interesele în cadrul procedurilor privind ajutorul de stat.

(32)

Plângerile reprezintă o sursă esențială de informații în vederea detectării încălcărilor normelor Uniunii în domeniul ajutoarelor de stat. Pentru a asigura calitatea plângerilor prezentate Comisiei și, în același timp, transparența și securitatea juridică, este necesară stabilirea condițiilor pe care ar trebui să le îndeplinească o plângere astfel încât Comisia să intre în posesia informaților privind un ajutor presupus ilegal și să declanșeze procedura de examinare preliminară. Plângerile care nu îndeplinesc aceste condiții ar trebui să aibă regimul unor informații generale referitoare la piață și nu ar trebui să ducă neapărat la o investigație ex officio.

(33)

Reclamanților ar trebui să le revină obligația de a face dovada faptului că sunt părți interesate în sensul articolului 108 alineatul (2) din TFUE și al articolului 1 litera (h) din prezentul regulament. De asemenea, acestora ar trebui să le revină obligația de a furniza o serie de informații într-o formă pe care Comisia ar trebui să fie abilitată să o stabilească printr-o dispoziție de punere în aplicare. Pentru a nu-i descuraja pe reclamanții potențiali, dispoziția de punere în aplicare ar trebui să asigure faptul că cerințele pentru prezentarea de către partea interesată a unei plângeri nu sunt împovărătoare.

(34)

Pentru a se asigura abordarea consecventă de către Comisie a unor chestiuni similare în cadrul pieței interne, este oportun să se instituie un temei juridic specific privind lansarea de investigații pe anumite sectoare ale economiei sau pe anumite instrumente de ajutor în mai multe state membre. Din motive de proporționalitate și din perspectiva sarcinii administrative ridicate pe care o presupun astfel de investigații, anchetele sectoriale ar trebui să fie întreprinse numai atunci când informațiile disponibile justifică o suspiciune rezonabilă conform căreia măsurile privind ajutoarele de sat dintr-un anumit sector pot restricționa sau denatura în mod semnificativ concurența pe piața internă în mai multe state membre sau conform căreia măsurile de ajutor existente dintr-un anumit sector în mai multe state membre nu sunt sau nu mai sunt compatibile cu piața internă. Astfel de anchete ar permite Comisiei să trateze în mod eficient și transparent aspectele orizontale privind ajutoarele de stat și să obțină o viziune globală ex ante a sectorului vizat.

(35)

Pentru a permite Comisiei să monitorizeze eficient respectarea deciziilor Comisiei și pentru a facilita cooperarea dintre Comisie și statele membre în vederea examinării permanente, în conformitate cu articolul 108 alineatul (1) din TFUE, a tuturor schemelor de ajutor existente din statele membre, este necesară instituirea unei obligații generale de raportare privind toate schemele de ajutor existente.

(36)

În cazul în care Comisia are îndoieli serioase privind respectarea deciziilor sale, ar trebui să aibă la dispoziția sa instrumente suplimentare care să îi permită obținerea informațiilor necesare pentru a verifica dacă deciziile sale sunt respectate efectiv. În acest scop, vizitele de control la fața locului sunt un instrument adecvat și util, mai ales în cazurile de posibilă utilizare abuzivă a ajutorului. În consecință, Comisia ar trebui împuternicită să efectueze vizite de control la fața locului și ar trebui să beneficieze de cooperarea autorităților competente din statele membre în cazul în care o întreprindere se opune unei astfel de vizite.

(37)

Consecvența în aplicarea normelor privind ajutoarele de stat impune stabilirea de măsuri pentru cooperarea între instanțele statelor membre și Comisie. O astfel de cooperare este relevantă pentru toate instanțele statelor membre care aplică articolul 107 alineatul (1) și articolul 108 din TFUE, indiferent de context. În special, instanțele naționale ar trebui să se poată adresa Comisiei pentru a obține informații sau pentru a obține avizul acesteia în ceea ce privește unele aspecte legate de aplicarea normelor în materia ajutoarelor de stat. Comisia ar trebui să fie, de asemenea, în măsură să prezinte observații scrise sau orale instanțelor care trebuie să aplice articolul 107 alineatul (1) sau articolul 108 din TFUE. Atunci când oferă asistență instanțelor naționale în acest sens, Comisia ar trebui să acționeze în conformitate cu atribuția de apărare a interesului public care îi revine.

(38)

Observațiile și avizele Comisiei nu ar trebui să aducă atingere articolului 267 din TFUE și nu ar trebui să aibă forță juridică obligatorie pentru instanțele naționale. Respectivele observații ar trebui prezentate în conformitate cu normele de procedură și practicile naționale, inclusiv cu normele de garantare a drepturilor părților, cu respectarea deplină a independenței instanțelor naționale. Observațiile prezentate de Comisie din proprie inițiativă ar trebui să se limiteze la cazurile care sunt importante pentru aplicarea coerentă a articolului 107 alineatul (1) sau a articolului 108 din TFUE, în special în cazurile care sunt importante pentru aplicarea sau dezvoltarea în continuare a jurisprudenței Uniunii în materie de ajutoare de stat.

(39)

Din considerente de transparență și securitate juridică, este oportună asigurarea publicității deciziilor Comisiei, cu respectarea în același timp a principiului conform căruia deciziile privind cazurile de ajutor de stat se adresează statelor membre în cauză. În consecință, este necesară publicarea tuturor deciziilor care pot afecta interesele părților interesate, fie integral, fie în rezumat, sau punerea la dispoziția părților interesate de copii ale deciziilor care nu au fost publicate deloc sau nu au fost publicate integral.

(40)

În momentul publicării deciziilor, Comisia ar trebui să respecte normele privind secretul profesional, și anume protecția tuturor informațiilor confidențiale și a datelor cu caracter personal, în conformitate cu articolul 339 din TFUE.

(41)

Comisia, în strânsă colaborare cu Comitetul consultativ privind ajutoarele de stat, ar trebui să poată adopta dispoziții de punere în aplicare prin care să stabilească norme detaliate privind procedurile prevăzute în prezentul regulament,

(a)

„ajutor” înseamnă orice măsură care îndeplinește toate criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din TFUE;

(b)

„ajutor existent” înseamnă:

(c)

„ajutor nou” înseamnă orice ajutor, respectiv orice schemă de ajutor și orice ajutor individual care nu este ajutor existent, inclusiv modificările ajutoarelor existente;

(d)

„schemă de ajutor” înseamnă orice act în baza căruia, fără a fi necesare măsuri suplimentare de punere în aplicare, pot fi acordate alocări individuale de ajutor întreprinderilor definite în mod general și abstract, precum și orice act în baza căruia ajutorul, care nu este legat de un anumit proiect, poate fi acordat uneia sau mai multor întreprinderi pentru o perioadă de timp nedeterminată și/sau într-un cuantum nedeterminat;

(e)

„ajutor individual” înseamnă orice ajutor de stat care nu este acordat în baza unei scheme de ajutor de stat sau este acordat în baza unei scheme, dar trebuie notificat în mod individual;

(f)

„ajutor ilegal” înseamnă un ajutor de stat nou, pus în aplicare cu încălcarea condițiilor prevăzute la articolul 108 alineatul (3) din TFUE;

(g)

„ajutor de stat utilizat abuziv” înseamnă ajutorul folosit de către beneficiar cu încălcarea unei decizii adoptate în temeiul articolului 4 alineatul (3), al articolului 7 alineatul (3) sau (4) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 ori în temeiul articolului 4 alineatul (3) sau al articolului 9 alineatul (3) sau (4) din prezentul regulament;

(h)

„persoană interesată” înseamnă orice stat membru și orice persoană, întreprindere sau asociație de întreprinderi ale căror interese pot fi afectate de acordarea unui ajutor, în special beneficiarul ajutorului, întreprinderile concurente și asociațiile profesionale.

(a)

dacă se limitează la procedurile formale de investigare care au fost identificate de Comisie ca fiind ineficace până în prezent; și

(b)

în măsura în care sunt vizați beneficiarii de ajutor, dacă statul membru vizat este de acord cu cererea.

(a)

furnizează informații incorecte sau care induc în eroare ca răspuns la o cerere formulată în temeiul articolului 7 alineatul (6);

(b)

furnizează informații incorecte, incomplete sau care induc în eroare ca răspuns la o decizie adoptată în temeiul articolului 7 alineatul (7) sau nu furnizează informațiile în termenul stabilit.

(a)

în conformitate cu o practică consacrată, nu există îndoieli cu privire la caracterul de ajutor al măsurii în cauză;

(b)

o intervenție este urgentă;

(c)

există un risc serios de prejudiciere semnificativă și ireparabilă a unui concurent.

(a)

notificarea unei decizii de modificare a cuantumului inițial al amenzii sau al penalităților cu titlu cominatoriu sau de respingere a unei cereri de modificare;

(b)

orice măsură a unui stat membru, care acționează la cererea Comisiei, sau a Comisiei, care vizează executarea silită a amenzii sau a penalității cu titlu cominatoriu.

(a)

respondentului i se acordă un termen pentru efectuarea plății;

(b)

executarea silită a plății este suspendată în temeiul unei hotărâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

(a)

modificări de fond ale schemei de ajutor; sau

(b)

introducerea unor cerințe procedurale; sau

(c)

abrogarea schemei de ajutor.

(a)

să pătrundă în toate incintele și pe toate terenurile întreprinderii în cauză;

(b)

să solicite explicații orale la fața locului;

(c)

să examineze registrele contabile și alte evidențe de activitate și să ridice sau să solicite copii ale acestora.

(a)

forma, conținutul și alte detalii ale notificărilor;

(b)

forma, conținutul și alte detalii ale rapoartelor anuale;

(c)

forma, conținutul și alte detalii ale plângerilor depuse în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) și cu articolul 24 alineatul (2);

(d)

detaliile privind termenele și calcularea termenelor; și

(e)

rata dobânzii prevăzute la articolul 16 alineatul (2).

24.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 248/30

(1)

Regulamentul (UE) 2015/104 al Consiliului (2) stabilește cotele pentru 2015.

(2)

Conform informațiilor primite de Comisie, capturile din stocul menționat în anexa la prezentul regulament, efectuate de nave care arborează pavilionul statului membru menționat în aceeași anexă sau care sunt înmatriculate în respectivul stat membru, au epuizat cota alocată pentru 2015.

(3)

Prin urmare, este necesară interzicerea activităților de pescuit care vizează acest stoc,

24.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 248/32

(1)

Regulamentul (UE) 2015/104 al Consiliului (2) stabilește cotele pentru 2015.

(2)

Conform informațiilor primite de Comisie, capturile din stocul menționat în anexa la prezentul regulament efectuate de nave care arborează pavilionul statului membru menționat în aceeași anexă sau care sunt înmatriculate în respectivul stat membru au epuizat cota alocată pentru 2015.

(3)

Prin urmare, este necesară interzicerea pescuitului din acest stoc,

24.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 248/34

(1)

Regulamentul (UE) 2015/104 al Consiliului (2) stabilește cotele pentru 2015.

(2)

Conform informațiilor primite de Comisie, capturile din stocul menționat în anexa la prezentul regulament efectuate de nave care arborează pavilionul statului membru menționat în aceeași anexă sau care sunt înmatriculate în respectivul stat membru au epuizat cota alocată pentru 2015.

(3)

Prin urmare, este necesară interzicerea pescuitului din acest stoc,

24.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 248/36

(1)

Regulamentul (UE) 2015/104 al Consiliului (2) stabilește cotele pentru 2015.

(2)

Conform informațiilor primite de Comisie, capturile din stocul menționat în anexa la prezentul regulament efectuate de nave care arborează pavilionul statului membru menționat în aceeași anexă sau care sunt înmatriculate în respectivul stat membru au epuizat cota alocată pentru 2015.

(3)

Prin urmare, este necesară interzicerea pescuitului din acest stoc,

24.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 248/38

(1)

În conformitate cu articolul 53 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, Comisia a examinat cererea Franței de aprobare a unei modificări a caietului de sarcini al denumirii de origine protejate „Rocamadour”, înregistrate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 38/1999 al Comisiei (2), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 939/2008 (3).

(2)

Întrucât modificarea în cauză nu este minoră în sensul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, Comisia a publicat cererea de modificare, în conformitate cu articolul 50 alineatul (2) litera (a) din respectivul regulament, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (4).

(3)

Întrucât Comisiei nu i s-a comunicat nicio declarație de opoziție în conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, modificarea caietului de sarcini ar trebui aprobată,

24.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 248/39

(1)

În conformitate cu articolul 53 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, Comisia a examinat cererea Sloveniei de aprobare a unei modificări a caietului de sarcini al indicației geografice protejate „Zgornjesavinjski želodec”, înregistrată în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1154/2011 al Comisiei (2).

(2)

Întrucât modificarea în cauză nu este minoră în sensul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, Comisia a publicat cererea de modificare, în conformitate cu articolul 50 alineatul (2) litera (a) din respectivul regulament, în Jurnalul oficial al Uniunii Europene  (3).

(3)

Întrucât Comisiei nu i s-a comunicat nicio declarație de opoziție în conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, modificarea caietului de sarcini ar trebui aprobată,

24.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 248/40

(1)

În conformitate cu articolul 53 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, Comisia a examinat cererea Spaniei de aprobare a unei modificări a caietului de sarcini al denumirii de origine protejate „Montes de Toledo” înregistrate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1187/2000 al Comisiei (2), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 593/2010 (3).

(2)

Întrucât modificarea în cauză nu este minoră în sensul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, Comisia a publicat cererea de modificare, în conformitate cu articolul 50 alineatul (2) litera (a) din respectivul regulament, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (4).

(3)

Deoarece Comisiei nu i s-a comunicat nicio declarație de opoziție în conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, modificarea caietului de sarcini ar trebui aprobată,

24.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 248/41

(1)

În conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 611/2014 al Comisiei (2), prima perioadă de trei ani a programelor de lucru pentru susținerea sectorului uleiului de măsline și al măslinelor de masă, menționată la articolul 29 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, a început la 1 aprilie 2015.

(2)

În temeiul articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 615/2014 al Comisiei (3), statele membre sunt obligate să plătească, până la 31 mai 2015, o primă tranșă a avansului care trebuie plătit organizațiilor beneficiare în ceea ce privește primul an de implementare a programelor de lucru aprobate. După cum se prevede la articolul 4 alineatul (1) din regulamentul respectiv, avansurile în cauză sunt condiționate de constituirea unei garanții de către organizația beneficiară.

(3)

În Grecia, condițiile economice și bancare actuale au dus la suspendarea anumitor programe de lucru aprobate, deoarece organizațiile beneficiare în cauză nu au fost în măsură să constituie garanția necesară în termenul prevăzut. Prin urmare, Grecia nu le-a putut plăti acestora prima tranșă până la 31 mai 2015.

(4)

Având în vedere această situație și pentru a permite implementarea tuturor programelor de lucru aprobate, este necesar să se prevadă o derogare de la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 615/2014, pentru a permite Greciei să plătească această primă tranșă până la 15 octombrie 2015.

(5)

În scopul unei implementări fără întârziere, prezentul regulament ar trebui să se aplice din ziua următoare datei publicării sale.

(6)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,

24.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 248/43

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv.

(2)

Valoarea forfetară de import se calculează în fiecare zi lucrătoare, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011, ținând seama de datele zilnice variabile. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

24.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 248/45

(1)

Regulamentul (UE) nr. 1333/2014 al Băncii Centrale Europene (BCE/2014/48) (2) prevede raportarea datelor statistice de către agenții raportori pentru ca Sistemul European al Băncilor Centrale, în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, să poată produce statistici privind tranzacțiile de pe piețele monetare.

(2)

Băncile centrale naționale vor emite un set de instrucțiuni privind raportarea prin care să se stabilească parametrii detaliați pentru raportarea informațiilor statistice în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1333/2014 (BCE/2014/48). Întrucât instrucțiunile privind raportarea definesc un număr de termeni semnificativi care apar în acel regulament, din motive de consecvență este necesar ca acesta să reflecte și acele schimbări.

(3)

Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 1333/2014 (BCE/2014/48) ar trebui să fie modificat în mod corespunzător,

24.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 248/53

(1)

În conformitate cu Decizia 2010/570/UE, Euratom a Consiliului (2), mandatele actualilor membri ai Comitetului Economic și Social European expiră la 20 septembrie 2015. Prin urmare, ar trebui să fie numiți membri pentru un mandat de cinci ani începând cu 21 septembrie 2015.

(2)

A fost solicitat fiecărui stat membru să prezinte Consiliului o listă de candidați reprezentând organizațiile patronale, cele salariale și alte părți ale societății civile, în special din domeniile socio-economic, civic, profesional și cultural, pentru a fi numiți în calitate de membri în cadrul Comitetului Economic și Social European.

(3)

Prezenta decizie va fi urmată la o dată ulterioară de o decizie privind numirea membrilor a căror desemnare nu a fost comunicată Consiliului înaintea datei de 8 septembrie 2015,

24.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 248/80

(1)

În conformitate cu articolul 78 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în cazul în care unul sau mai multe state membre se află într-o situație de urgență caracterizată de un aflux brusc de resortisanți ai țărilor terțe, Consiliul, la propunerea Comisiei și după consultarea Parlamentului European, poate adopta măsuri provizorii, în beneficiul statului sau al statelor membre în cauză.

(2)

În conformitate cu articolul 80 din TFUE, politicile Uniunii în domeniul controalelor la frontieră, al azilului și al imigrației, precum și punerea lor în aplicare trebuie să fie reglementate de principiul solidarității și al distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre, iar actele Uniunii adoptate în acest domeniu trebuie să cuprindă măsuri adecvate pentru aplicarea acestui principiu.

(3)

Recenta situație de criză din Marea Mediterană a determinat instituțiile Uniunii să recunoască imediat faptul că această regiune se confruntă cu fluxuri de migrație excepționale și să solicite luarea de măsuri concrete de solidaritate față de statele membre din prima linie. În special, în cadrul unei reuniuni comune a miniștrilor afacerilor externe și interne, care a avut loc la 20 aprilie 2015, Comisia a prezentat un plan de zece acțiuni imediate care să fie întreprinse ca răspuns la criză, printre care se numără și angajamentul de a analiza opțiunile legate de instituirea unui mecanism de transfer de urgență.

(4)

La reuniunea sa din 23 aprilie 2015, Consiliul European a decis, printre altele, să consolideze solidaritatea și responsabilitatea interne, angajându-se, în special, să sporească ajutorul de urgență acordat statelor membre din prima linie, să analizeze opțiunile privind organizarea transferului de urgență între statele membre pe bază voluntară și să desfășoare echipe ale Biroului European de Sprijin pentru Azil (EASO) în statele membre din prima linie, în vederea prelucrării în comun a cererilor de acordare de protecție internațională, inclusiv în vederea înregistrării și a prelevării de amprente digitale.

(5)

În rezoluția sa din 28 aprilie 2015, Parlamentul European a reiterat necesitatea ca Uniunea să își întemeieze răspunsul la cele mai recente tragedii din Marea Mediterană pe acțiuni de solidaritate și de distribuire echitabilă a răspunderii și să își intensifice eforturile depuse în acest domeniu în beneficiul statelor membre care primesc cel mai mare număr de refugiați și de solicitanți de protecție internațională, în termeni absoluți sau relativi.

(6)

Pe lângă măsurile în domeniul azilului, statele membre din prima linie ar trebui să își intensifice eforturile în direcția instituirii unor măsuri pentru a face față fluxurilor de migrație mixtă la frontierele externe ale Uniunii Europene. Astfel de măsuri ar trebui să garanteze drepturile persoanelor care au nevoie de protecție internațională și care să prevină migrația ilegală.

(7)

În cadrul reuniunii sale din 25 și 26 iunie 2015, Consiliul European a decis, între altele, că trei dimensiuni-cheie ar trebui să avanseze în paralel: transferul/relocarea, returnarea/readmisia/reintegrarea și cooperarea cu țările de origine și de tranzit. Având în vedere actuala situație de urgență și angajamentul de a consolida solidaritatea și răspunderea, Consiliul European a convenit în special asupra transferului temporar și excepțional, în decurs de doi ani, din Italia și din Grecia către alte state membre, a 40 000 de persoane care au în mod clar nevoie de protecție internațională, la care vor participa toate statele membre.

(8)

Situațiile specifice ale statelor membre derivă în special din fluxurile de migrație din alte regiuni geografice, cum ar fi ruta de migrație din Balcanii de Vest.

(9)

Mai multe state membre s-au confruntat cu o creștere semnificativă a numărului total de migranți, inclusiv a numărului solicitanților de protecție internațională, care au sosit pe teritoriul lor în 2014, situație care s-a menținut, în unele dintre aceste state membre, în 2015. Pentru a face față acestei creșteri, câteva state membre au beneficiat de ajutor financiar de urgență din partea Comisiei și de sprijin operațional din partea EASO.

(10)

Dintre statele membre care se confruntă cu o situație de presiune puternică și având în vedere recentele evenimente tragice survenite în Marea Mediterană, în special Italia și Grecia sunt nevoite să facă față unor fluxuri fără precedent de migranți, inclusiv de solicitanți de protecție internațională care au în mod clar nevoie de protecție internațională, care sosesc pe teritoriul lor, fapt care exercită o presiune semnificativă asupra sistemelor lor de migrație și de azil.

(11)

La 20 iulie 2015, s-a adoptat prin consens o rezoluție a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului, care reflectă situațiile specifice din statele membre, cu privire la transferul din Grecia și Italia a 40 000 de persoane care au în mod clar nevoie de protecție internațională. În decursul a doi ani, din Italia vor fi transferate 24 000 de persoane, iar din Grecia 16 000 de persoane. La 14 septembrie 2015, Consiliul a adoptat Decizia (UE) 2015/1523 (2), care a prevăzut un mecanism de transfer temporar și excepțional din Italia și Grecia în alte state membre al persoanelor care au în mod clar nevoie de protecție internațională.

(12)

În cursul ultimelor luni, presiunea exercitată de migrație la frontierele externe terestre și maritime din sud a crescut din nou brusc, iar schimbarea fluxurilor de migrație a continuat din zona centrală către zona estică a Mediteranei și către ruta Balcanilor de Vest, ca urmare a numărului tot mai mare de migranți care sosesc în și din Grecia. Având în vedere această situație, ar trebui să fie garantate măsuri provizorii suplimentare pentru a reduce presiunea în materie de azil exercitată asupra Italiei și a Greciei.

(13)

Conform datelor Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe (Frontex), rutele din centrul și estul Mării Mediterane au fost principalele zone de trecere ilegală a frontierei în Uniune în primele opt luni ale anului 2015. De la începutul lui 2015, aproximativ 116 000 de migranți au sosit în Italia în mod ilegal (inclusiv aproximativ 10 000 de migranți în situație ilegală care au fost înregistrați de către autoritățile locale, dar care urmează să fie confirmați în datele Frontex). Pe parcursul lunilor mai și iunie 2015, au fost depistate 34 691 de cazuri de trecere ilegală a frontierei de către Frontex, iar în lunile iulie și august – 42 356, ceea ce înseamnă o creștere de 20 %. O creștere puternică a fost înregistrată și de Grecia în 2015, mai mult de 211 000 de migranți aflați în situație ilegală ajungând în această țară (inclusiv aproximativ 28 000 de migranți în situație ilegală care au fost înregistrați de către autoritățile locale, dar care urmează să fie confirmați în datele Frontex. Pe parcursul lunilor mai și iunie 2015, au fost depistate 53 624 de cazuri de trecere ilegală a frontierei de către Frontex, iar în lunile iulie și august – 137 000, ceea ce înseamnă o creștere de 250 %). Din numărul total al migranților aflați în situație ilegală detectați în aceste două regiuni, un procent semnificativ îl reprezentau migranții proveniți din țări care, conform datelor furnizate de Eurostat, au o rată ridicată de recunoaștere a cererilor, la nivelul Uniunii.

(14)

Conform datelor Eurostat și ale EASO, în perioada ianuarie-iulie 2015, 39 183 de persoane au solicitat protecție internațională în Italia, comparativ cu 30 755 în aceeași perioadă din 2014 (o creștere de 27 %). În Grecia s-a înregistrat o creștere similară a numărului de cereri, numărul solicitanților fiind de 7 475 (o creștere de 30 %).

(15)

Până în prezent, în cadrul politicii în materie de migrație și azil au fost întreprinse numeroase acțiuni în sprijinul Italiei și al Greciei, inclusiv prin acordarea de asistență de urgență substanțială și de sprijin operațional din partea EASO. Italia și Grecia s-au situat pe locul al doilea și, respectiv, al treilea, în clasamentul celor mai mari beneficiari de fonduri acordate în perioada 2007-2013 în cadrul programului general „Solidaritatea și gestionarea fluxurilor migratorii” (SOLID) și au primit, în plus, importante fonduri de urgență. Italia și Grecia vor continua, cel mai probabil, să fie principalii beneficiari ai Fondului pentru azil, migrație și integrare (AMIF) în perioada 2014-2020.

(16)

Având în vedere instabilitatea și conflictele persistente din imediata vecinătate a Italiei și Greciei, precum și repercusiunile fluxurilor migratorii asupra altor state membre, este foarte probabil ca sistemele de migrație și azil ale acestor țări să continue să se confrunte cu o presiune semnificativă, tot mai mare, în contextul în care este posibil ca un număr considerabil de migranți să aibă nevoie de protecție internațională. Acest lucru demonstrează necesitatea acută de a da dovadă de solidaritate față de Italia și Grecia și de a completa acțiunile de sprijin întreprinse până în prezent în favoarea acestora cu măsuri provizorii în domeniul azilului și migrației.

(17)

La 22 septembrie 2015, Consiliul a luat act de disponibilitatea și pregătirea statelor membre de a participa, în conformitate cu principiile solidarității și repartizării echitabile a răspunderii între statele membre, care reglementează politica Uniunii în materie de azil și migrație, la transferul a 120 000 de persoane care au în mod clar nevoie de protecție internațională. Prin urmare, Consiliul a decis să adopte prezenta Decizie.

(18)

Ar trebui reamintit faptul că Decizia (UE) 2015/1523 stabilește o obligație pentru Italia și Grecia de a oferi soluții structurale pentru a aborda presiunea excepțională exercitată asupra sistemelor lor de azil și migrație, prin instituirea unui cadru strategic solid pentru a răspunde situației de criză și intensificarea procesului de reformă în curs în domeniile menționate. Foile de parcurs pe care Italia și Grecia le-au prezentat în acest scop ar trebui să fie actualizate pentru a lua în considerare prezenta decizie.

(19)

Întrucât Consiliul European a convenit asupra unui set de măsuri interconectate, Comisiei ar trebui să i se confere competența de a suspenda, după caz, aplicarea prezentei decizii, pe o perioadă limitată de timp, după ce i-a acordat statului membru în cauză posibilitatea de a-și prezenta punctul de vedere, în cazul în care Italia sau Grecia nu își respectă angajamentele în această privință.

(20)

Începând din 26 septembrie 2016, 54 000 de solicitanți ar trebui să fie transferați, în mod proporțional, din Italia și Grecia către alte state membre. Consiliul și Comisia ar trebui să țină în permanență sub supraveghere situația afluxurilor masive de resortisanți ai țărilor terțe în statele membre. Comisia ar trebui să prezinte, după caz, propuneri de modificare a prezentei decizii, pentru a aborda evoluția situației pe teren și impactul acesteia asupra mecanismului de transfer, precum și evoluția presiunii exercitate asupra statelor membre, în special statele membre din prima linie. În acest sens, ar trebui să țină seama de opiniile exprimate de statul membru potențial beneficiar

În cazul în care prezenta decizie ar fi modificată în beneficiul unui alt stat membru, statul membru respectiv ar trebui să prezinte Consiliului și Comisiei, la data intrării în vigoare a deciziei relevante a Consiliului de modificare, o foaie de parcurs care ar trebui să includă măsuri adecvate în materie de azil, primire inițială și returnare, prin care să se consolideze capacitatea, calitatea și eficiența sistemului său în aceste domenii, precum și măsuri prin care să se asigure punerea în aplicare corespunzătoare a prezentei decizii, pentru ca, după expirarea perioadei de aplicare a prezentei decizii, să i se permită să facă față mai bine unei posibile creșteri a afluxului de migranți pe teritoriul său.

(21)

În cazul în care orice stat membru se confruntă cu o situație de urgență similară, caracterizată printr-un aflux brusc de resortisanți ai țărilor terțe, Consiliul, la propunerea Comisiei și după consultarea Parlamentului European, poate adopta măsuri provizorii în beneficiul statului membru în cauză, în temeiul articolului 78 alineatul (3) din TFUE. Aceste măsuri pot include, dacă este cazul, suspendarea obligațiilor statului membru respectiv prevăzute în prezenta decizie.

(22)

În conformitate cu articolul 78 alineatul (3) din TFUE, măsurile prevăzute în beneficiul Italiei și al Greciei ar trebui să aibă un caracter provizoriu. O perioadă de 24 luni este rezonabilă pentru a garanta că măsurile prevăzute în prezenta decizie au un impact real în ceea ce privește sprijinirea Italiei și a Greciei pentru a face față fluxurilor migratorii semnificative pe teritoriile lor.

(23)

Măsurile privind transferul din Italia și din Grecia prevăzute în prezenta decizie implică o derogare temporară de la dispoziția prevăzută la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3) potrivit căreia Italia și Grecia ar fi fost, altfel, responsabile de examinarea unei cereri de protecție internațională pe baza criteriilor prevăzute în capitolul III din regulamentul respectiv, precum și o derogare temporară de la etapele procedurale, inclusiv termenele-limită, prevăzute la articolele 21, 22 și 29 din respectivul regulament. Celelalte dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 604/2013, inclusiv normele de punere în aplicare prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1560/2003 al Comisiei (4) și în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 118/2014 al Comisiei (5) rămân aplicabile, inclusiv normele conținute în aceste regulamente privind obligația statelor membre care efectuează transferul de a acoperi costurile necesare transferului unui solicitant către statul membru de transfer, privind cooperarea cu privire la transferurile între statele membre, precum și privind transmiterea de informații prin intermediul rețelei electronice de comunicații „DubliNet”. Prezenta decizie implică, de asemenea, o derogare de la consimțământul solicitantului de protecție internațională, astfel cum este prevăzut la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 516/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (6).

(24)

Măsurile de transfer nu scutesc statele membre de aplicarea integrală a Regulamentului (UE) nr. 604/2013, inclusiv a dispozițiilor referitoare la reunificarea familiei, protecția specială a minorilor neînsoțiți și nici de clauza discreționară din motive umanitare.

(25)

Pentru a decide care solicitanți și câți anume urmează să fie transferați din Italia și din Grecia, a fost necesar să se aleagă criteriile care să fie aplicate, fără a aduce atingere deciziilor la nivel național privind cererile de azil. Se are în vedere instituirea unui sistem clar și operațional, bazat pe un prag al ratei medii la nivelul Uniunii a deciziilor de acordare a protecției internaționale în cadrul procedurilor în primă instanță, raportată la numărul total, la nivelul Uniunii, al deciziilor adoptate în primă instanță privind cererile de protecție internațională, utilizându-se cele mai recente date statistice disponibile, furnizate de Eurostat. Pe de o parte, instituirea acestui prag ar trebui să asigure, în cea mai mare măsură posibilă, faptul că toți solicitanții care au în mod clar nevoie de protecție internațională vor fi în măsură să își exercite pe deplin și rapid dreptul la protecție în statul membru de transfer. Pe de altă parte, acesta ar trebui să împiedice, în cea mai mare măsură posibilă, situațiile în care solicitanții cu privire la care există probabilitatea să primească un răspuns negativ la cererea introdusă ar fi transferați către un alt stat membru, prelungind, astfel, în mod nejustificat, șederea acestora în Uniune. Un prag de 75 %, pe baza celor mai recente date trimestriale actualizate transmise de Eurostat pentru deciziile adoptate în primă instanță, ar trebui utilizat în prezenta decizie.

(26)

Măsurile provizorii vizează reducerea presiunii considerabile exercitate asupra Italiei și a Greciei de fluxurile de solicitanți de azil, în special prin transferul unui număr considerabil de solicitanți având în mod clar nevoie de protecție internațională care au ajuns pe teritoriul Italiei sau al Greciei după data de la care prezenta decizie devine aplicabilă. Pe baza numărului total de resortisanți ai țărilor terțe care au intrat în Italia și Grecia în mod ilegal în 2015 și a numărului persoanelor care au în mod clar nevoie de protecție internațională, ar trebui să fie transferați în total din Italia și Grecia 120 000 de solicitanți care au în mod clar nevoie de protecție internațională. Această cifră reprezintă aproximativ 43 % din totalul resortisanților țărilor terțe având în mod clar nevoie de protecție internațională care au intrat în Italia și Grecia în mod ilegal în iulie și august 2015. Măsura de transfer prevăzută în prezenta decizie reprezintă o repartizare echitabilă a poverii între Italia și Grecia, pe de o parte, și celelalte state membre, pe de altă parte, având în vedere cifrele totale disponibile privind trecerile ilegale ale frontierei în 2015. Date fiind cifrele avute în vedere, 13 % din acești solicitanți ar trebui să fie transferați din Italia, 42 % din Grecia și 45 % ar trebui transferați astfel cum este prevăzut în prezenta decizie.

(27)

În termen de trei luni de la intrarea în vigoare a prezentei decizii, în circumstanțe excepționale și prezentând motive justificate în mod corespunzător, compatibile cu valorile fundamentale ale Uniunii consacrate la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, un stat membru poate să notifice Consiliului și Comisiei faptul că nu este în măsură să participe la procesul de transfer a până la 30 % din numărul solicitanților care i-a fost alocat conform prezentei decizii. Astfel de circumstanțe excepționale includ, în mod deosebit, o situație caracterizată de un aflux brusc și semnificativ de resortisanți ai țărilor terțe, a cărui magnitudine este de așa natură încât să exercite o presiune extremă chiar și asupra unui sistem de azil bine pregătit și care în mod normal funcționează în conformitate cu acquis-ul relevant al Uniunii privind azilul, sau un aflux brusc și semnificativ de resortisanți ai țărilor terțe cu o probabilitate atât de mare încât justifică măsuri imediate. În urma unei evaluări, Comisia ar trebui să prezinte Consiliului propuneri pentru o decizie de punere în aplicare privind o suspendare temporară a transferului a până la 30 % din numărul solicitanților care i-a fost alocat statului membru respectiv. Atunci când se justifică, Comisia poate propune prelungirea termenului pentru transferul numărului de solicitanți alocat rămas cu până la 12 luni peste durata de aplicare a prezentei decizii.

(28)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a transferului în cazul transferului proporțional a 54 000 de solicitanți din Italia și Grecia către alte state membre, în situația în care participarea unuia sau mai multor state membre la transferul de solicitanți ar trebui să fie suspendată sau în situația în care, în urma notificărilor relevante adresate Consiliului, alt(e) stat(e) membru (membre) sau state asociate participă la transfer, ar trebui să i se confere Consiliului competențe de executare.

Conferirea acestor competențe Consiliului se justifică având în vedere caracterul sensibil din punct de vedere politic al unor astfel de măsuri care au efecte asupra competențelor naționale privind admisia resortisanților țărilor terțe pe teritoriul statelor membre și necesitatea unei adaptări rapide la evoluția rapidă a situațiilor.

(29)

Fondul pentru azil, migrație și integrare (AMIF), instituit prin Regulamentul (UE) nr. 516/2014, oferă finanțare pentru operațiunile de repartizare a poverii care sunt convenite între statele membre și este deschis noilor evoluții ale politicii în acest domeniu. Articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 516/2014 prevede posibilitatea ca statele membre să realizeze acțiuni legate de transferul solicitanților de protecție internațională în cadrul programelor lor naționale, iar articolul 18 din regulamentul respectiv prevede posibilitatea alocării unei sume forfetare de 6 000 EUR pentru fiecare beneficiar de protecție internațională transferat din alt stat membru.

(30)

În scopul de a aplica principiul solidarității și al unei repartizări echitabile a responsabilităților și ținând seama de faptul că prezenta decizie constituie o nouă etapă a politicii în acest domeniu, este oportun să se asigure că statele membre care transferă, în temeiul prezentei decizii, solicitanți din Italia și Grecia care au în mod clar nevoie de protecție internațională primesc o sumă forfetară pentru fiecare persoană transferată, care este aceeași cu suma forfetară prevăzută la articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 516/2014, și anume 6 000 EUR, și care se acordă în conformitate cu aceleași proceduri. Pentru aceasta este necesară o derogare limitată, temporară de la articolul 18 din respectivul regulament, întrucât suma forfetară ar trebui să fie plătită pentru solicitanții transferați, și nu pentru beneficiarii de protecție internațională. O astfel de extindere temporară a domeniului de aplicare în ceea ce privește beneficiarii potențiali ai sumei forfetare este considerată a fi o parte integrantă a mecanismului de urgență instituit prin prezenta decizie. Mai mult, în ceea ce privește costurile legate de transferul persoanelor transferate în temeiul prezentei decizii, este adecvat să se prevadă că Italia și Grecia primesc o sumă forfetară de cel puțin 500 EUR pentru fiecare persoană transferată de pe teritoriile lor respective, având în vedere costurile reale necesare transferului unui solicitant către statul membru de transfer. Statele membre ar trebui să aibă dreptul de a primi prefinanțare suplimentară ce urmează să fie plătită în 2016 din Fondul pentru azil, migrație și integrare în urma revizuirii programelor lor naționale, pentru a pune în aplicare acțiunile prevăzute în temeiul prezentei decizii.

(31)

Este necesar să se asigure instituirea unei proceduri rapide de transfer și ca punerea în aplicare a măsurilor provizorii să fie însoțită de o cooperare administrativă strânsă între statele membre, precum și de sprijin operațional din partea EASO.

(32)

În cadrul întregii proceduri de transfer, până la transferul efectiv al solicitantului, ar trebui să se țină seama de considerentele de securitate națională și ordine publică. Cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale ale solicitantului, inclusiv a normelor relevante privind protecția datelor, în cazul în care un stat membru are motive întemeiate să considere că un solicitant constituie un pericol pentru securitatea națională sau ordinea publică, acesta ar trebui să informeze celelalte state membre cu privire la aceasta.

(33)

Atunci când se decide care solicitanți având în mod clar nevoie de protecție internațională ar trebui transferați din Italia și din Grecia, ar trebui să se acorde prioritate solicitanților vulnerabili în sensul articolelor 21 și 22 din Directiva 2013/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului (7). În această privință, necesitățile speciale ale solicitanților, inclusiv în ceea ce privește sănătatea, ar trebui să reprezinte criteriul principal. Interesul copilului ar trebui să fie întotdeauna considerat primordial.

(34)

Integrarea în societatea gazdă a solicitanților care au în mod clar nevoie de protecție internațională reprezintă piatra de temelie a unui sistem european comun de azil care funcționează corespunzător. Prin urmare, pentru a decide care stat membru ar trebui să fie statul membru de transfer, ar trebui să se țină cont de calificările și caracteristicile specifice ale solicitanților respectivi, cum ar fi competențele lor lingvistice, precum și de alte indicații individuale bazate pe legături familiale, culturale sau sociale dovedite, care ar putea facilita integrarea acestora în statul membru de transfer. În cazul solicitanților deosebit de vulnerabili, ar trebui să se aibă în vedere capacitatea statului membru de transfer de a le oferi o asistență adecvată, precum și necesitatea de a se asigura o repartizare echitabilă a solicitanților respectivi între statele membre. Cu respectarea corespunzătoare a principiului nediscriminării, statele membre de transfer pot să își exprime, pe baza informațiilor de mai sus, preferințele cu privire la solicitanți, pe baza cărora Italia și Grecia, în consultare cu EASO și, după caz, cu ofițerii de legătură, pot să alcătuiască liste cu posibili solicitanți identificați pentru transfer în statul membru respectiv.

(35)

Garanțiile juridice și procedurale prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 604/2013 sunt în continuare aplicabile în ceea ce privește solicitanții care fac obiectul prezentei decizii. În plus, solicitanții ar trebui să fie informați în legătură cu procedura de transfer prevăzută de prezenta decizie, iar decizia de transfer care constituie o decizie de transfer în sensul articolului 26 din Regulamentul (UE) nr. 604/2013 ar trebui să le fie notificată. Având în vedere că, în temeiul dreptului Uniunii, solicitanții nu au dreptul de a alege statul membru care să fie responsabil de cererea lor de azil, aceștia ar trebui să aibă dreptul la o cale de atac eficientă împotriva deciziei de transfer, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 604/2013, exclusiv în ceea ce privește asigurarea respectării drepturilor lor fundamentale. În conformitate cu articolul 27 din respectivul regulament, statele membre pot să prevadă în dreptul lor intern faptul că exercitarea unei căi de atac împotriva deciziei de transfer nu determină în mod automat suspendarea transferului solicitantului, ci că persoana în cauză are posibilitatea de a solicita suspendarea punerii în aplicare a deciziei de transfer până la soluționarea căii de atac.

(36)

Înainte și după sosirea în statul membru de transfer, solicitanții beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute în Directiva 2013/32/UE (8) și în Directiva 2013/33/UE (9) ale Parlamentului European și ale Consiliului, inclusiv în ceea ce privește necesitățile speciale procedurale și de primire ale acestora. În plus, Regulamentul (UE) nr. 603/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (10) continuă să se aplice în ceea ce privește solicitanții care fac obiectul prezentei decizii, iar Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului (11) se aplică în ceea ce privește returnarea resortisanților țărilor terțe care nu au dreptul de a rămâne pe teritoriul respectiv. Cele de mai sus sunt supuse limitărilor în aplicarea directivelor respective.

(37)

În conformitate cu acquis-ul Uniunii, Italia și Grecia ar trebui să asigure un mecanism robust de identificare, înregistrare și prelevare de amprente digitale pentru procedura de transfer, astfel încât să se identifice rapid persoanele care au nevoie de protecție internațională și care sunt eligibile pentru transfer și să se identifice migranții care nu se califică pentru protecție internațională și care ar trebui, prin urmare, returnați. Acesta ar trebui să se aplice și persoanelor care sosesc pe teritoriul Italiei sau al Greciei între 24 martie și 25 septembrie 2015 pentru ca acestea să poată fi transferate. În situația în care returnarea voluntară nu este practicabilă, iar alte măsuri prevăzute în Directiva 2008/115/CE nu sunt adecvate pentru a preveni circulația secundară, ar trebui să se aplice urgent și eficace măsuri de luare în custodie publică, în conformitate cu capitolul IV din directiva respectivă. Solicitanții care se sustrag procedurii de transfer nu ar trebui să mai beneficieze de transfer.

(38)

Ar trebui luate măsuri pentru a se evita circulația secundară a persoanelor transferate, din statul membru de transfer către alte state membre, fapt care ar putea împiedica aplicarea eficientă a prezentei decizii. În mod deosebit, statele membre ar trebui să ia măsurile de prevenire necesare în domeniul accesului la prestațiile sociale și la căile de atac, în conformitate cu dreptul Uniunii. În plus, solicitanții ar trebui să fie informați în legătură cu consecințele circulației ilegale e ulterioare către alte state membre și cu faptul că, dacă statul membru de transfer le acordă protecție internațională, vor avea drepturile aferente protecției internaționale doar în statul membru respectiv.

(39)

De asemenea, în concordanță cu obiectivele stabilite în Directiva 2013/33/UE, armonizarea condițiilor de primire la nivelul statelor membre ar trebui să contribuie la limitarea circulației secundare a solicitanților de protecție internațională, influențați de diversitatea condițiilor de primire. În vederea atingerii aceluiași obiectiv, statele membre ar trebui să aibă în vedere impunerea unor obligații de raportare și oferirea unor condiții materiale de primire solicitanților de protecție internațională, care includ cazare, hrană și îmbrăcăminte exclusiv în natură, precum și, după caz, asigurarea faptului că solicitanții sunt transferați direct către statul membru de transfer. De asemenea, în timpul perioadei de examinare a cererilor de protecție internațională, astfel cum se prevede în acquis-ul în materie de azil și în acquis-ul Schengen, cu excepția unor motive umanitare grave, statele membre nu ar trebui să le ofere solicitanților documente naționale de călătorie și nici nu ar trebui să le ofere alte stimulente, cum ar fi cele de natură financiară, care ar putea facilita circulația ilegală a acestora către alte state membre. În cazul circulației ilegale către alte state membre, solicitanții sau beneficiarii de protecție internațională ar trebui să fie obligați să se reîntoarcă în statul membru de transfer, iar statul membru respectiv ar trebui să primească persoanele în cauză înapoi fără întârziere.

(40)

Pentru a se evita circulația secundară a beneficiarilor de protecție internațională, statele membre ar trebui, de asemenea, să informeze beneficiarii cu privire la condițiile de intrare și ședere legală în alt stat membru și ar trebui să fie în măsură să impună obligații de raportare. În temeiul Directivei 2008/115/CE, statele membre ar trebui să impună unui beneficiar de protecție internațională care se află în situație de ședere ilegală pe teritoriul lor să se întoarcă imediat în statul membru de transfer. În cazul în care persoana refuză să se întoarcă în mod voluntar, returnarea în statul membru de transfer ar trebui executată.

(41)

Mai mult, în cazul returnării forțate în statul membru de transfer și dacă acest lucru este prevăzut în dreptul intern, statul membru care a executat returnarea poate decide să emită o interdicție de intrare pe teritoriul național care ar împiedica beneficiarul, pentru o anumită perioadă de timp, să reintre pe teritoriul statului membru respectiv.

(42)

Dat fiind că scopul prezentei decizii este de a soluționa o situație de urgență și de a sprijini Italia și Grecia în consolidarea sistemelor lor de azil, aceasta ar trebui să permită statelor respective să încheie, cu sprijinul Comisiei, acorduri bilaterale cu Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția privind transferul persoanelor care se încadrează în domeniul de aplicare al prezentei decizii. Aceste acorduri ar trebui, de asemenea, să reflecte elementele esențiale ale prezentei decizii, în special cele referitoare la procedura de transfer, drepturile și obligațiile solicitanților, precum și cele referitoare la Regulamentul (UE) nr. 604/2013.

(43)

Sprijinul specific acordat Italiei și Greciei prin intermediul mecanismului de transfer ar trebui să fie completat cu măsuri suplimentare, de la sosirea resortisanților țărilor terțe pe teritoriul Italiei și al Greciei până la finalizarea tuturor procedurilor aplicabile, coordonate de către EASO și de către alte agenții relevante, precum Frontex care coordonează returnarea resortisanților țărilor terțe care nu au dreptul de a rămâne pe teritoriul respectiv, în conformitate cu Directiva 2008/115/CE.

(44)

Deoarece obiectivele prezentei decizii nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, ci mai degrabă, datorită dimensiunilor și efectelor acțiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul menționat anterior, prezenta decizie nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea respectivelor obiective.

(45)

Prezenta decizie respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(46)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.

(47)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.

(48)

În cazul în care, în urma unei notificări efectuate în temeiul articolului 4 din Protocolul nr. 21 de către un stat membru care face obiectul respectivului protocol, Comisia confirmă, în conformitate cu articolul 331 alineatul (1) din TFUE, participarea respectivului stat membru la prezenta decizie, Consiliul ar trebui să stabilească numărul de solicitanți care urmează să fie transferați către statul membru în cauză. De asemenea, Consiliul ar trebui să adapteze în consecință alocările celorlalte state membre, reducându-le proporțional.

(49)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.

(50)

Având în vedere caracterul urgent al situației, prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

(a)

„cerere de protecție internațională” înseamnă o cerere de protecție internațională astfel cum este definită la articolul 2 litera (h) din Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului (12);

(b)

„solicitant” înseamnă un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid care a prezentat o cerere de protecție internațională cu privire la care nu s-a luat încă o decizie definitivă;

(c)

„protecție internațională” înseamnă statutul de refugiat și statutul de protecție subsidiară, astfel cum sunt definite la articolul 2 literele (e) și (g) din Directiva 2011/95/UE;

(d)

„membri de familie” înseamnă membrii de familie definiți la articolul 2 litera (g) din Regulamentul (UE) nr. 604/2013;

(e)

„transfer” înseamnă transferul unui solicitant de pe teritoriul statului membru pe care criteriile prevăzute în capitolul III din Regulamentul (UE) nr. 604/2013 îl indică drept responsabil de examinarea cererii de protecție internațională a acestuia către teritoriul statului membru de transfer;

(f)

„stat membru de transfer” înseamnă statul membru care devine responsabil de examinarea cererii de protecție internațională, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 604/2013, a unui solicitant în urma transferului său pe teritoriul acestui stat membru.

(a)

15 600 de solicitanți se transferă din Italia către teritoriul celorlalte state membre, conform tabelului care figurează în anexa I;

(b)

50 400 de solicitanți se transferă din Grecia către teritoriul celorlalte state membre, conform tabelului care figurează în anexa II;

(c)

54 000 de solicitanți se transferă către teritoriul altor state membre, în mod proporțional cu cifrele prevăzute în anexele I și II, fie în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol, fie printr-o modificare adusă prezentei decizii, astfel cum se prevede la articolul 1 alineatul (2) și la alineatul (3) de la prezentul articol.

(a)

verificarea resortisanților țărilor terțe care sosesc în Italia și în Grecia, inclusiv identificarea lor clară, prelevarea amprentelor și înregistrarea, precum și, după caz, înregistrarea și prelucrarea inițială a cererilor lor de protecție internațională, la cererea Italiei sau a Greciei;

(b)

furnizarea informațiilor și a asistenței specifice de care pot avea nevoie solicitanții sau solicitanții potențiali care ar putea face obiectul transferului în temeiul prezentei decizii;

(c)

pregătirea și organizarea operațiunilor de returnare a resortisanților țărilor terțe care fie nu au solicitat protecție internațională sau al căror drept de a rămâne pe teritoriu a încetat.

(a)

statul membru de transfer primește o sumă forfetară de 6 000 EUR;

(b)

Italia sau Grecia primesc o sumă forfetară de cel puțin 500 EUR.

24.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 248/95

(1)

Directiva 2009/138/CE stabilește un regim prudențial bazat pe riscuri pentru întreprinderile de asigurare și de reasigurare din Uniune. Aplicarea integrală a Directivei 2009/138/CE pentru asigurătorii și reasigurătorii din Uniune va începe la 1 ianuarie 2016.

(2)

Cu toate că Directiva Solvabilitate II va fi aplicată pe deplin începând cu 1 ianuarie 2016, Comisia poate să adopte deja prezenta decizie delegată, astfel cum se prevede la articolul 311 din Directiva Solvabilitate II.

(3)

Articolul 172 din Directiva 2009/138/CE se referă la echivalența regimului de solvabilitate al unei țări terțe aplicat activităților de reasigurare ale întreprinderilor care își au sediul central în respectiva țară terță. O determinare pozitivă a echivalenței permite tratarea contractelor de reasigurare încheiate cu întreprinderi care își au sediul central în țara terță respectivă în același mod ca și în cazul contractelor de reasigurare încheiate cu întreprinderi autorizate în conformitate cu directiva în cauză.

(4)

Articolul 227 din Directiva 2009/138/CE se referă la echivalența pentru asigurătorii din țări terțe care fac parte din grupuri cu sediul central în Uniune. O determinare pozitivă a echivalenței permite acestor grupuri, atunci când, ca metodă de consolidare pentru raportarea la nivel de grup, se folosesc deducerea și agregarea, să ia în considerare calculul cerințelor de capital și al capitalului disponibil (fonduri proprii) în temeiul normelor de competență non-UE, mai degrabă decât calcularea acestora în temeiul Directivei 2009/138/CE, în scopul calculării cerințelor de solvabilitate la nivel de grup și a fondurilor proprii eligibile.

(5)

Articolul 260 din Directiva 2009/138/CE se referă la echivalența întreprinderilor de asigurare și de reasigurare a căror societate-mamă își are sediul central în afara Uniunii. În conformitate cu articolul 261 alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE, în cazul în care există o determinare pozitivă a echivalenței, statele membre se bazează pe supravegherea echivalentă la nivel de grup realizată de autoritățile de supraveghere a grupurilor din țara terță.

(6)

Regimul juridic al unei țări terțe trebuie să fie considerat ca fiind complet echivalent cu cel stabilit de Directiva 2009/138/CE în cazul în care acesta îndeplinește cerințele care oferă un nivel comparabil de protecție a deținătorilor de polițe de asigurare și a beneficiarilor. Determinările echivalenței depline realizate în temeiul articolului 172 alineatul (2), al articolului 227 alineatul (4) și al articolului 260 alineatul (3) sunt de durată nedeterminată, cu excepția cazului în care se abrogă.

(7)

La 9 martie 2015, Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) a oferit Comisiei, în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (2), un aviz privind sistemul de reglementare și de supraveghere a întreprinderilor și a grupurilor de (re)asigurare care se află în vigoare în Elveția. Avizul emis de EIOPA are la bază cadrul legislativ relevant din Elveția, inclusiv Legea elvețiană privind supravegherea pieței financiare din 22 iunie 2007 („FINMASA”), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2009, Legea privind supravegherea asigurărilor („ISA”) din 17 decembrie 2004 și Ordonanța privind supravegherea asigurărilor („ISO”) (3). Comisia și-a întemeiat evaluarea pe informațiile furnizate de EIOPA.

(8)

Ținând seama de dispozițiile Regulamentului delegat (UE) 2015/35 (4) al Comisiei, în special articolele 378, 379 și 380, precum și de avizul EIOPA, o serie de criterii urmează a fi aplicate pentru a se evalua echivalența în temeiul articolului 172 alineatul (2), al articolului 227 alineatul (4) și, respectiv, al articolului 260 alineatul (3) din Directiva 2009/138/CE.

(9)

Criteriile respective cuprind anumite cerințe care sunt comune pentru două sau mai multe dintre articolele 378, 379 și 380 din Regulamentul delegat (UE) 2015/35, care sunt valabile la nivelul întreprinderilor de (re)asigurare individuale (5) și la nivelul grupurilor de (re)asigurare și care vizează domeniul competențelor, al solvabilității, al guvernanței, al transparenței, al cooperării dintre autorități și al gestionării informațiilor confidențiale, precum și impactului deciziilor asupra stabilității financiare.

(10)

În primul rând, în ceea ce privește mijloacele, competențele și responsabilitățile, autoritatea elvețiană de supraveghere a pieței financiare (FINMA) are competența de a supraveghea în mod eficient activitățile de (re)asigurare și de a aplica sancțiuni sau de a lua măsuri de asigurare a respectării normelor, dacă este cazul, cum ar fi revocarea licenței de funcționare a unei întreprinderi sau înlocuirea întregii conduceri a acesteia sau a unei părți a conducerii întreprinderii. FINMA dispune de mijloacele financiare și umane necesare, de cunoștințele, de capacitățile și de mandatul de a-i proteja în mod eficient pe toți deținătorii de polițe de asigurare și pe toți beneficiarii.

(11)

În al doilea rând, în ceea ce privește solvabilitatea, evaluarea din cadrul testului elvețian de solvabilitate (Swiss Solvency Test – SST) cu privire la poziția financiară a întreprinderilor sau a grupurilor de (re)asigurare se bazează pe principii economice solide, iar cerințele în materie de solvabilitate se bazează pe o evaluare economică a tuturor activelor și pasivelor. SST impune întreprinderilor de (re)asigurare să dețină resurse financiare adecvate și prevede criterii privind provizioanele tehnice, investițiile, cerințele de capital (inclusiv nivelul minim de capital) și fondurile proprii, necesitând o intervenție în timp util din partea FINMA în cazul în care cerințele de capital nu sunt respectate sau în cazul în care sunt amenințate interesele deținătorilor de polițe de asigurare. Cerințele de capital sunt calculate în funcție de riscuri, fiind menite să surprindă riscurile cuantificabile. În cazul în care riscul nu este cuantificat, este abordat prin alte măsuri: de exemplu, riscurile operaționale sunt abordate din punct de vedere calitativ prin evaluarea calității elvețiene (Swiss Quality Assessment – SQS). Cerința principală de capital, cunoscută drept capital-țintă în cadrul SST, se calculează pentru a acoperi pierderile neprevăzute care rezultă din activitățile existente. În plus, valoarea absolută a cerinței minime de capital (capital minim) pentru asigurători variază în cadrul SST în funcție de linia de activitate de asigurare. Ambele cerințe sunt cel puțin la fel de stricte precum cerințele corespunzătoare prevăzute de Directiva 2009/138/CE pentru toate combinațiile de linii de activitate ale asigurătorilor elvețieni actuali. În ceea ce privește modelele, întreprinderile de asigurare pot utiliza un model standard sau, la cererea FINMA ori din proprie inițiativă, un model intern.

(12)

În al treilea rând, în ceea ce privește guvernanța, regimul elvețian de solvabilitate impune întreprinderilor de (re)asigurare să aibă instituit un sistem eficient de guvernanță, impunându-le în special o structură organizațională clară, cerințe de competență și onorabilitate pentru persoanele care administrează efectiv întreprinderile, un proces eficient de transmitere a informațiilor în cadrul întreprinderilor și către FINMA. În plus, FINMA supraveghează cu eficacitate funcțiile și activitățile externalizate.

(13)

De asemenea, SST impune întreprinderilor și grupurilor de (re)asigurare să mențină funcțiile de management al riscurilor, de asigurare a conformității, de audit intern și funcția actuarială. SST impune un sistem de management al riscurilor care să permită identificarea, măsurarea, monitorizarea, managementul și raportarea riscurilor, precum și un sistem eficace de control intern. Cerințele prevăzute de Directiva 2009/138/CE privind auditul intern și asigurarea conformității pentru întreprinderile „solo” sunt abordate în mod satisfăcător de către ISO, deoarece aceasta consolidează cerințele în materie de management al riscurilor și în special obligația de a avea o funcție de asigurare a conformității.

(14)

Regimul aflat în vigoare în Elveția impune ca modificările aduse politicii comerciale sau conducerii întreprinderilor sau grupurilor de (re)asigurare ori participațiilor calificate în astfel de întreprinderi sau grupuri să fie consecvente în ceea ce privește o administrare corectă și prudentă. În special, achizițiile, modificările aduse planului de afaceri sau participațiilor calificate ale întreprinderilor de (re)asigurare sau ale grupurilor de asigurare trebuie notificate FINMA, care poate aplica sancțiuni corespunzătoare în cazul în care acest lucru este justificat, cum ar fi interzicerea unei achiziții.

(15)

În al patrulea rând, în ceea ce privește transparența, întreprinderile și grupurile de (re)asigurare trebuie să furnizeze FINMA orice informație necesară pentru supraveghere și publicarea, cel puțin anual, a unui raport privind solvabilitatea și situația lor financiară. Cerințele prevăzute de Directiva 2009/138/CE în ceea ce privește publicarea informațiilor sunt abordate în mod satisfăcător în ISO, deoarece tipurile de informații calitative și cantitative care trebuie publicate sunt în conformitate cu Directiva 2009/138/CE. În temeiul ISO, întreprinderile și grupurile de (re)asigurare trebuie să își facă publice activitățile economice, performanța, managementul riscurilor, profilul de risc, metodele utilizate pentru evaluarea în special a provizioanelor, gestionarea de capital și solvabilitatea.

(16)

În al cincilea rând, în ceea ce privește secretul profesional, cooperarea și schimbul de informații, în regimul în vigoare în Elveția sunt instituite obligații privind secretul profesional pentru toate persoanele care lucrează sau au lucrat pentru FINMA, inclusiv pentru auditorii și experții care acționează în numele FINMA. Obligațiile respective prevăd, de asemenea, faptul că informațiile confidențiale nu pot fi divulgate decât în formă agregată sau sintetică, fără a se aduce atingere cazurilor reglementate de dreptul penal. În plus, FINMA va utiliza informațiile confidențiale primite de la alte autorități de supraveghere numai pentru a-și îndeplini atribuțiile și în scopurile prevăzute de lege. Regimul aflat în vigoare în Elveția prevede, de asemenea, că, în cazul în care o întreprindere de (re)asigurare este declarată falimentară sau în cazul în care a fost dispusă de către un tribunal lichidarea sa silită, informațiile confidențiale pot fi divulgate în cazul în care nu se referă la terțe părți implicate în salvarea întreprinderii respective. FINMA poate transmite informațiile confidențiale primite de la o altă autoritate de supraveghere autorităților, organismelor sau persoanelor care intră sub incidența obligațiilor secretului profesional în Elveția numai după ce a primit acordul expres din partea respectivei autorități de supraveghere. FINMA a semnat memorandumuri de înțelegere cu toate statele membre ale Uniunii pentru a coordona cooperarea internațională, în special în ceea ce privește schimbul de informații confidențiale.

(17)

În al șaselea rând, în ceea ce privește impactul deciziilor sale, FINMA și celelalte autorități elvețiene care au mandatul de a asigura buna funcționare a piețelor financiare, cum ar fi Banca Națională a Elveției și Ministerul de Finanțe, dispun de mijloacele necesare pentru a aprecia modul în care deciziile vor afecta stabilitatea sistemelor financiare în ansamblu, în special în situațiile de urgență, și pentru a se ține seama de potențialele efecte prociclice în cazul în care au loc perturbări excepționale ale piețelor financiare. În temeiul regimului în vigoare în Elveția, între autoritățile menționate anterior au loc reuniuni regulate pentru a face schimb de informații cu privire la riscurile legate de stabilitatea financiară și pentru coordonarea acțiunilor pe care le întreprind. Astfel de reuniuni au loc și la nivel internațional, în cadrul cărora autoritățile elvețiene, de exemplu, fac schimb de informații cu colegiile de supraveghere din statele membre ale Uniunii și cu EIOPA cu privire la aspecte legate de stabilitatea financiară.

(18)

Articolele 378 și 380 din Regulamentul delegat (UE) 2015/35 stabilesc, de asemenea, criterii specifice privind echivalența pentru activitățile de reasigurare și pentru supravegherea la nivel de grup.

(19)

În ceea ce privește criteriile specifice pentru activitățile de reasigurare în temeiul articolului 378 din Regulamentul delegat (UE) 2015/35, accesul la activitatea de reasigurare este condiționat de obținerea prealabilă a unei autorizații din partea FINMA sub rezerva îndeplinirii unor standarde detaliate prevăzute de lege. Întreprinderile de reasigurare captive intră sub incidența regimului de solvabilitate în vigoare în Elveția în temeiul ISO.

(20)

În ceea ce privește criteriile specifice pentru supravegherea la nivel de grup în temeiul articolului 380 din Regulamentul delegat (UE) 2015/35, FINMA are competența de a stabili întreprinderile care intră sub incidența supravegherii la nivel de grup și de a supraveghea întreprinderile de asigurare și reasigurare care fac parte dintr-un grup. FINMA supraveghează toate întreprinderile de (re)asigurare asupra cărora o întreprindere participativă, astfel cum este definită la articolul 212 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2009/138/CE, exercită o influență dominantă sau semnificativă.

(21)

FINMA are capacitatea de a evalua profilul de risc, poziția financiară și solvabilitatea întreprinderilor de (re)asigurare care fac parte dintr-un grup, precum și strategia de afaceri a grupului respectiv.

(22)

În temeiul regimului în vigoare în Elveția, normele de raportare și normele contabile permit monitorizarea tranzacțiilor intragrup și a concentrărilor de riscuri, pe care grupurile de (re)asigurare trebuie să le raporteze cel puțin o dată pe an.

(23)

În temeiul regimului în vigoare în Elveția, FINMA restricționează utilizarea fondurilor proprii ale unei întreprinderi de (re)asigurare dacă acestea nu pot fi puse în mod eficient la dispoziție pentru a acoperi cerința de capital a întreprinderii participative pentru care se calculează solvabilitatea la nivel de grup. Calculul solvabilității la nivel de grup conduce la rezultate cel puțin echivalente cu rezultatele obținute prin metodele prevăzute la articolele 230 și 233 din Directiva 2009/138/CE, fără o dublă contabilizare a fondurilor proprii și după eliminarea creării de capital intragrup prin finanțare reciprocă. Mai în detaliu, chiar și în cazul în care nu există o rată de solvabilitate la nivel de grup în conformitate cu articolele 230 și 233 din Directiva 2009/138/CE, ci o serie de rate de solvabilitate pentru fiecare entitate din cadrul unui grup, această serie cuprinde toate interacțiunile dintre entitățile grupului și, prin urmare, ia în considerare structura grupului.

(24)

În consecință, având în vedere că îndeplinește toate criteriile stabilite la articolele 378, 379 și 380 din Regulamentul delegat (UE) 2015/35, se consideră că regimul de reglementare și de supraveghere în vigoare în Elveția pentru întreprinderile și grupurile de (re)asigurare îndeplinește criteriile de echivalență totală prevăzute la articolul 172 alineatul (2), la articolul 227 alineatul (4) și la articolul 260 alineatul (3) din Directiva 2009/138/CE.

(25)

Comisia poate efectua o revizuire specifică referitoare la o anumită țară terță sau la un anumit teritoriu terț în orice moment în afara revizuirii generale, în cazul în care evoluțiile relevante impun reevaluarea de către Comisie a recunoașterii acordate prin prezenta decizie. Comisia ar trebui să continue să monitorizeze, cu sprijinul tehnic al EIOPA, evoluția regimului în vigoare în Elveția și îndeplinirea condițiilor pe baza cărora a fost luată prezenta decizie.

(26)

Directiva 2009/138/CE se aplică de la 1 ianuarie 2016. Prezenta decizie ar trebui, prin urmare, să acorde echivalența, începând cu data respectivă, a regimurilor de solvabilitate și prudențiale în vigoare în Elveția,

24.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 248/99

(1)

Autoritățile spaniole au notificat Comisiei și celorlalte state membre o măsură destinată retragerii de pe piață a dispozitivelor ajutătoare la plutire pentru învățarea înotului de tipul Delphin Schwimmscheiben- Typ Super, fabricate de societatea Delphin Vertriebs- und Service GmbH, D-61192 Niddatal, Germania. Produsul purta marcajul CE, în conformitate cu Directiva 89/686/CEE, întrucât fusese supus unor încercări și unei examinări de tip, în conformitate cu dispozițiile standardului armonizat EN 13138-1:2008 (Dispozitive ajutătoare la plutire pentru învățarea înotului – Partea 1: Cerințe de securitate și metode de încercare pentru dispozitivele ajutătoare la plutire purtate de o persoană), de către organismul notificat german TÜV Rheinland LGA Products GmbH (NB 0197). Produsul este considerat a fi un echipament individual de protecție clasificat în categoria II.

(2)

Notificarea a avut loc în urma unui raport de accident: după o sesiune de înot, în timp ce părinții săi își strângeau obiectele personale înainte de a se întoarce acasă, un copil a mușcat unul dintre discuri, detașând o mică bucată a acestuia și înghițind-o, motiv pentru care a avut nevoie de asistență medicală și de spitalizare.

(3)

Autoritățile spaniole au dispus retragerea produsului de pe piață. Măsura a fost motivată de aplicarea nesatisfăcătoare a standardelor menționate la articolul 5 din Directiva 89/686/CEE, în special a standardului armonizat EN 13138-1:2008 (Dispozitive ajutătoare la plutire pentru învățarea înotului – Partea 1: Cerințe de securitate și metode de încercare pentru dispozitivele ajutătoare la plutire purtate de o persoană), clauza 5.4.2 (Piese de mici dimensiuni), referitoare la cerința esențială de sănătate și de siguranță prevăzută la punctul 1.2.1 din anexa II la Directiva 89/686/CEE (Absența riscurilor și a altor factori de nocivitate „inerentă”). Clauza 5.4.2 din standardul EN 13138-1 prevede că piesele atașate de mici dimensiuni trebuie să reziste la o forță de tracțiune de (90 ± 2) N în direcția cea mai susceptibilă de a provoca o disfuncționalitate, fără a se detașa de dispozitiv. Piesele care se pot detașa nu ar trebui să încapă în întregime în cilindrul pentru piese de dimensiuni reduse, a cărui încercare trebuie să fie efectuată în conformitate cu standardul EN 71-1.

(4)

Autoritățile spaniole au indicat că, după efectuarea încercărilor de tracțiune în conformitate cu standardul armonizat EN 13138-1:2008, s-a constatat că piesele de mici dimensiuni se pot detașa de produs și pot fi înghițite de copiii mici cărora le este destinat produsul. Valoarea forței de tracțiune la care se detașau piesele de mici dimensiuni era întotdeauna mai mică de 90 N, iar piesele încăpeau în întregime în cilindrul pentru piese de dimensiuni reduse. Autoritățile spaniole au considerat că încercările menționate în clauza 5.4.2 din standardul respectiv nu se limitează la piesele atașate de mici dimensiuni, ci vizează piesele de mici dimensiuni în general. Ele au utilizat un aparat de „încercare la mușcare”, în conformitate cu încercările definite în standardele EN 12227:2010 (Țarcuri pentru uz casnic – Cerințe de securitate și metode de încercare) și EN 716-2:2008 (Mobilă – Pătuțuri pentru copii și pătuțuri pliante pentru uz casnic – Partea 2: Metode de încercare).

(5)

Autoritățile germane nu au fost de acord cu evaluarea riscului efectuată de autoritățile spaniole, considerând că metoda de încercare utilizată nu este compatibilă cu utilizarea practică a echipamentului. În opinia lor, clauza 5.4.2 din standardul EN 13138-1 vizează doar piesele atașate de mici dimensiuni. Autoritățile germane au susținut că produsul nu prezintă niciun risc grav, întrucât el nu este o jucărie, și că scenariul de risc descris de autoritățile spaniole este nerealist.

(6)

De asemenea, fabricantul a pus sub semnul întrebării metoda de încercare utilizată de autoritățile spaniole. În cadrul examinării CE de tip a produsului, organismul notificat nu a efectuat o încercare în conformitate cu clauza 5.4.2 din standardul EN 13138-1, menționând că produsul nu conține piese atașate de mici dimensiuni.

(7)

În urma notificării, fabricantul a solicitat organismului notificat să efectueze o nouă încercare de tracțiune în conformitate cu clauza 8.5.2.2 din standardul EN 1888:2012 (Articole pentru îngrijirea copiilor – Cărucioare pentru copii – Cerințe de securitate și metode de încercare), utilizând aparatul de „încercare la mușcare” descris în clauza 5.7 din standardul respectiv, identic cu aparatul de „încercare la mușcare” descris în standardele EN 716-2 și EN 12227. Nicio piesă de mici dimensiuni nu s-a detașat de corpul produsului. În plus, organismul notificat a efectuat ulterior o încercare asemănătoare metodei de încercare pentru piesele de mici dimensiuni prevăzută în standardul EN 71-1 (Siguranța jucăriilor – Partea 1: Proprietăți mecanice și fizice), care a arătat că nicio parte nu s-a detașat de dispozitiv atunci când acesta a fost supus unei forțe de tracțiune de 90 N.

(8)

Comisia a solicitat asistență tehnică de specialitate pentru a evalua principalele chestiuni implicate în acest caz. Un studiu extern realizat de experți tehnici a concluzionat că realizarea unor încercări doar asupra pieselor atașate de mici dimensiuni este suficientă pentru a demonstra conformitatea cu cerința esențială de sănătate și de siguranță prevăzută la punctul 1.2.1 din anexa II la Directiva 89/686/CEE.

(9)

Standardul EN 13138-1 nu prevede o metodă de încercare clară pentru realizarea unor încercări asupra pieselor atașate de mici dimensiuni. Având în vedere această ambiguitate, era necesar să se aleagă una dintre metodele de încercare adecvate disponibile, ținând cont de natura produsului. Autoritățile spaniole au aplicat metoda de încercare pe care au considerat-o cea mai adecvată pentru a evalua riscurile produsului. Experții tehnici au ajuns, totuși, la concluzia că metoda de încercare aplicată de autoritățile spaniole nu este adecvată.

(10)

Încercarea de tracțiune efectuată de organismul notificat german poate fi considerată ca fiind singura metodă de încercare relevantă în acest caz. Prin urmare, metoda de încercare utilizată în scopul examinării CE de tip este valabilă și evaluarea efectuată de organismul notificat în cadrul acestei examinări a fost realizată în mod corect.

(11)

Potrivit statisticilor disponibile privind dispozitivele ajutătoare pentru înot fabricate din materiale cu flotabilitate inerentă și accidentele legate de acestea, se poate concluziona că dispozitivele ajutătoare pentru înot fabricate din aceste materiale nu prezintă riscuri deosebite de sufocare atunci când ele sunt utilizate în conformitate cu scopul căruia îi sunt destinate și în condițiile de utilizare prevăzute. Aceste produse sunt destinate a fi utilizate doar în apă,