19.5.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 123/1

(1)

Fragmentarea pieței interne aduce atingere competitivității, creșterii economice și creării de locuri de muncă în Uniune. Eliminarea obstacolelor directe și indirecte din calea bunei funcționări și a finalizării unei piețe integrate a plăților electronice, fără a se face distincție între plățile naționale și cele transfrontaliere, este necesară pentru buna funcționare a pieței interne.

(2)

Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) a oferit temeiul juridic pentru crearea unei piețe interne a plăților la nivelul întregii Uniuni, deoarece a facilitat în mod substanțial activitatea prestatorilor de servicii de plată, creând norme uniforme în ceea ce privește furnizarea de servicii de plată.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (5) a stabilit principiul conform căruia comisioanele achitate de utilizatori pentru o plată transfrontalieră în euro sunt identice cu cele pentru o plată similară în interiorul unui stat membru, inclusiv pentru tranzacțiile de plată cu cardul care fac obiectul prezentului regulament.

(4)

Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (6) a stabilit normele privind operațiunile de transfer credit și de debitare directă în euro pe piața internă, dar a exclus din domeniul său de aplicare tranzacțiile de plată cu cardul.

(5)

Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului (7) urmărește armonizarea anumitor norme privind contractele încheiate între consumatori și comercianți, inclusiv regulile privind comisioanele pentru utilizarea mijloacelor de plată, pe baza cărora statele membre interzic comercianților să perceapă consumatorilor, în ceea ce privește utilizarea unui anumit mijloc de plată, comisioane care depășesc costul suportat de comerciant pentru utilizarea unor astfel de mijloace.

(6)

Plățile electronice sigure, eficiente, competitive și inovatoare sunt esențiale pentru ca consumatorii, comercianții și întreprinderile să poată beneficia pe deplin de avantajele pieței unice, în special în contextul actual de orientare către comerțul electronic.

(7)

Unele state membre au adoptat sau pregătesc legislație pentru a reglementa, direct sau indirect, comisioanele interbancare și care abordează o serie de aspecte, inclusiv plafoanele pentru comisioanele interbancare la diferite niveluri, comisioanele percepute comercianților, regula privind acceptarea tuturor cardurilor și măsurile de orientare. Deciziile administrative existente în unele state membre variază în mod semnificativ. Pentru ca nivelul comisioanelor interbancare să devină mai coerent, se anticipează că, la nivel național, vor fi introduse măsuri de reglementare suplimentare menite să abordeze nivelurile sau discrepanțele dintre respectivele comisioane. Astfel de măsuri naționale ar putea să genereze obstacole semnificative în calea finalizării pieței interne în domeniul plăților cu cardul și plăților bazate pe card efectuate pe internet și pe dispozitive mobile și ar obstrucționa, prin urmare, libertatea de a presta servicii.

(8)

Cardurile de plată reprezintă instrumentul de plată electronică utilizat cel mai frecvent pentru achizițiile cu amănuntul. Cu toate acestea, integrarea pieței Uniunii în domeniul cardurilor de plată este departe de a fi finalizată, întrucât multe soluții de plată nu se pot dezvolta dincolo de frontierele naționale și noii actori la nivelul întregii Uniuni sunt împiedicați să intre pe piață. Este necesar să se înlăture obstacolele din calea funcționării eficiente a pieței cardurilor, inclusiv în domeniul plăților cu cardul și plăților bazate pe card efectuate pe internet și pe dispozitive mobile.

(9)

Pentru ca piața internă să poată funcționa în mod eficace, utilizarea plăților electronice ar trebui să fie promovată și facilitată în beneficiul comercianților și al consumatorilor. Cardurile și alte mijloace de plată electronică pot fi folosite cu o mai mare flexibilitate, oferind posibilitatea de a plăti online pentru a profita de piața internă și de comerțul electronic, plățile electronice fiind, de asemenea, potențial sigure pentru comercianți. În consecință, înlocuirea plăților în numerar cu tranzacțiile de plată cu cardul ar putea să genereze beneficii pentru comercianți și consumatori, în cazul în care comisioanele pentru utilizarea schemelor de plată cu cardul sunt stabilite la un nivel eficient din punct de vedere economic, contribuind, în același timp, la o concurență loială, la inovare și la intrarea pe piață a unor noi operatori.

(10)

Comisioanele interbancare sunt comisioane care se aplică de obicei între prestatorii de servicii de plată care acceptă cardul, pe de o parte, și prestatorii de servicii de plată care emit cardul și care aparțin unei anumite scheme de plată cu cardul, pe de altă parte. Comisioanele interbancare reprezintă partea cea mai importantă a comisioanelor percepute comercianților de către prestatorii de servicii de plată acceptanți pentru fiecare tranzacție de plată cu cardul. La rândul lor, comercianții includ respectivele costuri legate de carduri, așa cum fac cu restul costurilor pe care le suportă, în prețurile generale ale bunurilor și serviciilor. Concurența dintre schemele de plată cu cardul pentru a convinge prestatorii de servicii de plată să emită cardurile lor duce la creșterea comisioanelor interbancare pe piață, mai degrabă decât la scăderea acestora, situație care contrastează cu efectul obișnuit de disciplină a prețurilor pe care îl produce concurența într-o economie de piață. În plus față de aplicarea coerentă a normelor în materie de concurență comisioanelor interbancare, reglementarea acestor taxe ar îmbunătăți funcționarea pieței interne și ar contribui la reducerea costurilor de tranzacționare pentru consumatori.

(11)

Larga varietate a comisioanelor interbancare existente și nivelul acestora împiedică apariția unor noi actori la nivelul întregii Uniuni pe baza unor modele de afaceri cu comisioane interbancare mai scăzute sau fără comisioane interbancare, în detrimentul potențialelor economii de scară și de gamă și al creșterilor aferente în materie de eficiență. Aceasta are un impact negativ asupra comercianților și consumatorilor și împiedică inovarea. Întrucât actorii la nivelul întregii Uniunii ar trebui să ofere băncilor emitente cel puțin nivelul cel mai ridicat al comisionului interbancar practicat pe piața pe care doresc să intre, rezultatul este, de asemenea, menținerea fragmentării pieței. Sistemele interne existente în cadrul cărora comisioanele interbancare sunt mai scăzute sau nule pot, de asemenea, să fie forțate să iasă de pe piață din cauza presiunii exercitate de bănci pentru a obține venituri mai mari din comisioanele interbancare. În consecință, consumatorii și comercianții se confruntă cu o situație în care posibilitatea de alegere este limitată, cu prețuri mai mari și cu o calitate mai scăzută a serviciilor de plată, în timp ce capacitatea lor de a utiliza soluții de plată la nivelul întregii Uniuni este, de asemenea, limitată. În plus, comercianții nu pot depăși diferențele dintre comisioane recurgând la serviciile de acceptare a cardurilor oferite de bănci în alte state membre. Regulile specifice ale schemelor de plată cu cardul necesită aplicarea comisionului interbancar al „punctului de vânzare” (țara comerciantului) pentru fiecare tranzacție de plată, în conformitate cu politica de licențe teritoriale. Această cerință împiedică acceptanții să își ofere cu succes serviciile la nivel transfrontalier. De asemenea, acest fapt îi poate împiedica pe comercianți să își diminueze costurile legate de plăți în beneficiul consumatorilor.

(12)

Aplicarea legislației existente de către Comisie și de către autoritățile naționale din domeniul concurenței nu a permis remedierea acestei situații.

(13)

Prin urmare, pentru a se evita fragmentarea pieței interne și apariția unor denaturări semnificative ale concurenței ca urmare a unor legi și decizii administrative divergente, este necesar, în conformitate cu articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, să se ia măsuri în vederea soluționării problemei comisioanelor ridicate și diferite, pentru a permite prestatorilor de servicii de plată să ofere servicii la nivel transfrontalier, iar consumatorilor și comercianților să utilizeze serviciile transfrontaliere.

(14)

Aplicarea prezentului regulament nu ar trebui să aducă atingere aplicării normelor existente în materie de concurență la nivelul Uniunii și la nivel național. Aceasta nu ar trebui să împiedice statele membre să mențină sau să introducă plafoane mai scăzute sau măsuri cu obiect sau efect echivalent prin intermediul legislației naționale.

(15)

Pentru a facilita buna funcționare pentru consumatori și pentru comercianți a unei piețe interne a plăților cu cardul și plăților bazate pe card efectuate pe internet și pe dispozitive mobile, prezentul regulament ar trebui să se aplice emiterii și acceptării transfrontaliere și interne a tranzacțiilor de plată cu cardul. Dacă comercianții au posibilitatea de a opta pentru un acceptant din afara propriului stat membru („acceptare transfrontalieră”), fapt favorizat de impunerea aceluiași nivel maxim al comisioanelor interbancare interne și transfrontaliere pentru tranzacțiile acceptate și de interzicerea licențelor teritoriale, ar trebui să se poată furniza claritatea juridică necesară și să se prevină denaturări ale concurenței în rândul schemelor de plată cu cardul.

(16)

Ca urmare a acțiunilor și a angajamentelor unilaterale acceptate în cadrul procedurilor în materie de concurență, multe tranzacții transfrontaliere de plată cu cardul în Uniune se efectuează deja respectându-se comisioanele interbancare maxime. Pentru a asigura o concurență loială pe piața serviciilor de acceptare, dispozițiile care privesc tranzacțiile interne și transfrontaliere ar trebui să se aplice simultan și într-un termen rezonabil după intrarea în vigoare a prezentului regulament, date fiind dificultățile și complexitatea migrării schemelor de plată cu cardul impuse prin prezentul regulament.

(17)

Există două categorii principale de carduri de credit disponibile pe piață. În cazul cardurilor de debit cu plată amânată, titularului cardului i se debitează contul cu valoarea totală a tranzacțiilor la o anumită dată convenită în prealabil, de obicei o dată pe lună, fără a plăti dobândă. În cazul altor carduri de credit, titularul cardului poate utiliza o facilitate de credit și poate rambursa o parte din sumele scadente la o dată ulterioară celei stabilite, împreună cu dobânda sau cu alte costuri.

(18)

Toate tranzacțiile de plată cu cardul de debit și cu cardul de credit ar trebui să fie supuse unui nivel maxim al comisionului interbancar.

(19)

Evaluarea impactului indică faptul că interzicerea aplicării comisioanelor interbancare pentru tranzacțiile cu carduri de debit ar fi avantajoasă pentru acceptarea cardurilor, pentru utilizarea cardurilor și pentru dezvoltarea pieței unice și ar genera mai multe beneficii pentru comercianți și pentru consumatori decât un plafon stabilit la orice nivel mai ridicat. În plus, s-ar evita efectele negative generate de stabilirea unui plafon mai ridicat în acele scheme naționale care aplică comisioane interbancare foarte scăzute sau nule pentru tranzacțiile de debitare, ca urmare a extinderii la nivel transfrontalier sau ca urmare a majorării nivelului comisioanelor până la nivelul plafonului de către noii participanți pe piață. Interzicerea aplicării comisioanelor interbancare pentru tranzacțiile cu carduri de debit oferă, de asemenea, o soluție pentru riscul exportării modelului comisioanelor interbancare către noile servicii de plată inovatoare, cum ar fi sistemele de pe dispozitive mobile și online.

(20)

Plafoanele din prezentul regulament se bazează pe așa-numitul „test de indiferență a comerciantului” elaborat în literatura de specialitate din domeniul economic, care identifică nivelul comisionului pe care un comerciant ar fi dispus să îl plătească dacă ar compara costul utilizării de către client a unui card de plată cu costul plăților fără card (în numerar) (luând în considerare comisionul pentru servicii plătit băncii acceptante, și anume comisionul de servicii perceput comerciantului și comisionul interbancar). Prin urmare, acestea stimulează utilizarea de instrumente de plată eficiente prin promovarea cardurilor care oferă beneficii mai mari în ceea ce privește tranzacțiile, împiedicând în același timp perceperea de comisioane disproporționate comercianților, ceea ce ar impune costuri ascunse pentru alți consumatori. Comisioanele excesive percepute comercianților ar putea fi generate, de asemenea, de acordurile colective privind comisioanele interbancare, deoarece comercianții sunt reticenți să refuze instrumente de plată costisitoare de teamă să nu piardă clienți. Experiența a arătat că nivelurile respective sunt proporționale, deoarece nu pun sub semnul întrebării funcționarea sistemelor internaționale de carduri și nici activitatea prestatorilor internaționali de servicii de plată. Acestea aduc, de asemenea, beneficii pentru comercianți și pentru consumatori și oferă securitate juridică.

(21)

Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în evaluarea impactului, în anumite state membre comisioanele interbancare s-au dezvoltat într-un mod care permite consumatorilor să beneficieze de piețele cardurilor de debit eficiente din punctul de vedere al acceptării cardurilor și al utilizării cardurilor, cu comisioane interbancare mai mici decât nivelul de indiferență a comerciantului. Prin urmare, statele membre ar trebui să poată stabili comisioane interbancare mai scăzute pentru tranzacțiile interne cu cardul de debit.

(22)

În plus, pentru a se asigura că, pentru cardurile de debit, comisioanele se stabilesc la un nivel eficient din punct de vedere economic, ținând seama de structura piețelor interne de carduri de debit, ar trebui păstrată posibilitatea ca plafoanele aferente comisioanelor interbancare să fie exprimate printr-o rată forfetară. O rată forfetară poate, de asemenea, să stimuleze utilizarea plăților pe bază de card de mică valoare („microplăți”). Ar trebui să fie posibilă aplicarea unei astfel de rate forfetare și în combinație cu o rată procentuală, cu condiția ca suma acestor comisioane interbancare să nu depășească procentul specific din valoarea de tranzacție anuală totală la nivel intern în cadrul fiecărei scheme de plată cu cardul. În plus, ar trebui să fie posibilă definirea unui plafon mai mic al comisionului interbancar procentual per tranzacție și să se impună o valoare maximă a comisionului, stabilită ca limită a valorii comisionului care rezultă din rata procentuală per tranzacție aplicabilă.

(23)

De asemenea, luând în considerare faptul că prezentul regulament realizează pentru prima dată armonizarea comisioanelor interbancare într-un context în care schemele de carduri de debit existente și comisioanele interbancare sunt foarte diferite, este necesar să se prevadă o anumită flexibilitate pentru piețele interne de carduri de plată. Prin urmare, pe o perioadă de tranziție rezonabilă, în ceea ce privește tranzacțiile cu carduri de debit interne, statele membre ar trebui să poată aplica tuturor tranzacțiilor cu carduri de debit interne din cadrul fiecărei scheme de plată cu cardul un comision interbancar bazat pe o medie ponderată de maximum 0,2 % din valoarea de tranzacție medie anuală a tuturor tranzacțiilor interne cu cardul de debit din cadrul fiecărei scheme de plată cu cardul. În ceea ce privește plafonul comisionului interbancar, calculat pe baza valorii de tranzacție medii anuale în cadrul unei anumite scheme de plată cu cardul, este suficient ca un prestator de servicii de plată să participe la o schemă de plată cu cardul (sau la alt tip de acord între prestatorii de servicii de plată) în care se aplică un comision interbancar bazat pe o medie ponderată de cel mult 0,2 % pentru toate tranzacțiile interne cu cardul de debit. Și aici se poate aplica un comision forfetar, unul procentual sau o combinație a celor două, cu condiția respectării plafonului maxim al mediei ponderate.

(24)

În vederea definirii plafoanelor relevante aferente comisioanelor interbancare pentru tranzacțiile interne cu carduri de debit, este oportun ca autoritățile naționale competente abilitate să asigure respectarea prezentului regulament să aibă posibilitatea să colecteze informații privind volumul și valoarea tuturor tranzacțiilor cu cardul de debit în cadrul unei scheme de plată cu cardul sau a tranzacțiilor cu cardul de debit care aparțin unuia sau mai multor prestatori de servicii de plată. În consecință, schemele de plată cu cardul, precum și prestatorii de servicii de plată ar trebui să fie obligați să furnizeze autorităților naționale competente datele relevante precizate de respectivele autorități, în conformitate cu termenele stabilite de acestea. Obligațiile de raportare ar trebui extinse pentru a include prestatorii de servicii de plată precum emitenții sau acceptanții, și nu numai schemele de plată cu cardul, în scopul de a asigura faptul că toate informațiile relevante sunt puse la dispoziția autorităților competente care ar trebui să poată impune, în orice caz, ca aceste informații să fie colectate prin intermediul schemei de plată cu cardul. În plus, este important ca statele membre să asigure un nivel adecvat de divulgare a informațiilor relevante privind plafoanele aplicabile aferente comisioanelor interbancare. Având în vedere faptul că, în general, schemele de plată cu cardul nu sunt prestatori de servicii de plată care fac obiectul supravegherii prudențiale, autoritățile competente pot solicita ca aceste entități să transmită informații certificate de un auditor independent.

(25)

Unele instrumente de plată la nivel intern permit plătitorului să inițieze tranzacții de plată cu cardul care, pentru schema de plată cu cardul, nu se diferențiază ca operațiuni cu cardul de debit sau de credit. Opțiunile exprimate de titularul cardului nu sunt cunoscute nici schemei de plată cu cardul, nici acceptantului; în consecință, schema de plată cu cardul nu are posibilitatea de a aplica diferitele plafoane impuse prin prezentul regulament pentru tranzacțiile cu carduri de debit și de credit care se diferențiază în funcție de calendarul convenit pentru debitarea tranzacțiilor de plată. Ținând seama de necesitatea de a menține funcționalitatea modelelor de afaceri existente, evitând costurile nejustificate sau excesive ale conformității juridice, și, în același timp, având în vedere importanța asigurării unor condiții adecvate de concurență echitabilă între diferitele categorii de carduri de plată, este oportun ca tranzacțiilor de plată interne cu „carduri universale” să li se aplice aceeași regulă prevăzută de prezentul regulament pentru tranzacțiile cu carduri de debit. Cu toate acestea, ar trebui permisă o perioadă mai lungă de adaptare pentru instrumentele de plată respective. Prin urmare, prin excepție și pe o perioadă de tranziție de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, statele membre ar trebui să poată defini o cotă maximă de tranzacții de plată interne cu carduri universale care sunt considerate ca fiind echivalente tranzacțiilor cu cardurile de credit. De exemplu, plafonul pentru cardul de credit ar putea fi aplicat cotei stabilite pentru comercianți sau acceptanți din valoarea totală a tranzacțiilor. În acest caz, rezultatul matematic al dispozițiilor ar fi echivalent cu aplicarea unui singur plafon al comisioanelor interbancare pentru tranzacțiile de plată interne efectuate cu cardurile universale.

(26)

Prezentul regulament ar trebui să acopere toate tranzacțiile în cadrul cărora prestatorul de servicii de plată al plătitorului și prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plății se situează în Uniune.

(27)

În conformitate cu principiul neutralității tehnologice prevăzut în Agenda digitală pentru Europa, prezentul regulament ar trebui să se aplice tranzacțiilor de plată cu cardul, indiferent de mediul în care are loc această tranzacție, inclusiv prin instrumente și servicii pentru plăți de mică valoare care pot fi offline, online sau de pe dispozitive mobile.

(28)

Tranzacțiile de plată cu cardul se efectuează, în general, pe baza a două modele de afaceri principale, și anume schemele tripartite de plată cu cardul (titularul cardului – sistemul emitent și acceptant – comerciant) și schemele cvadripartite de plată cu cardul (titularul cardului – banca emitentă – banca acceptantă – comerciant). Multe dintre sistemele cvadripartite de carduri de plată folosesc un comision interbancar explicit, în majoritatea cazurilor multilateral. Pentru a recunoaște existența comisioanelor interbancare implicite și a contribui la crearea unor condiții de concurență echitabile, schemele tripartite de plată cu cardul care folosesc prestatori de servicii de plată ca emitenți sau acceptanți ar trebui considerate drept scheme cvadripartite de plată cu cardul și ar trebui să respecte aceleași reguli, în timp ce normele privind transparența și alte măsuri legate de regulile comerciale ar trebui să se aplice tuturor prestatorilor. Cu toate acestea, ținând seama de particularitățile existente pentru astfel de scheme tripartite, este oportun să se permită statelor membre ca, pe o perioadă de tranziție, să poată decide să nu aplice regulile privind plafonul aferent comisionului interbancar în cazul în care astfel de scheme au o cotă de piață foarte restrânsă în statul membru în cauză.

(29)

Serviciul emitent se bazează pe o relație contractuală între emitentul instrumentului de plată și plătitor, indiferent dacă emitentul deține sau nu fonduri în numele plătitorului. Emitentul pune la dispoziția plătitorului carduri de plată, autorizează tranzacții la terminale sau la dispozitive echivalente acestora și poate garanta plata către acceptant pentru tranzacții conforme cu regulile schemei relevante. Prin urmare, simpla distribuție a cardurilor de plată sau a serviciilor tehnice, cum ar fi simpla prelucrare și stocare de date, nu constituie o emitere.

(30)

Serviciul de acceptare constituie un lanț de operațiuni, de la inițierea tranzacției de plată cu cardul până la transferul de fonduri în contul de plăți al beneficiarului plății. În funcție de statul membru și de modelul de afaceri, serviciul de acceptare este organizat diferit. Prin urmare, prestatorul de servicii de plată care achită comisionul interbancar nu încheie întotdeauna un contract direct cu beneficiarul plății. Totuși, intermediarii care prestează o parte a serviciilor de acceptare fără a avea relații contractuale directe cu beneficiarii ar trebui să fie incluși în definiția acceptantului în temeiul prezentului regulament. Serviciul de acceptare se prestează indiferent dacă acceptantul deține sau nu fonduri în numele beneficiarului plății. Serviciile tehnice, precum simpla prelucrare și stocare de date sau operarea terminalelor, nu constituie o acceptare.

(31)

Este important să se asigure faptul că dispozițiile privind comisioanele interbancare ce urmează să fie plătite sau încasate de către prestatorii de servicii de plată nu sunt eludate prin fluxuri alternative de comisioane către emitenți. Pentru a evita acest lucru, „compensarea netă” a comisioanelor plătite sau încasate de către emitent, inclusiv a eventualelor comisioane pentru acordarea autorizațiilor, de la sau către o schemă de plată cu cardul, un acceptant sau orice alt intermediar ar trebui să fie considerată drept comision interbancar. La calcularea comisionului interbancar, pentru a verifica dacă există sau nu o eludare, ar trebui să se ia în considerare suma totală a plăților sau a stimulentelor primite de către un emitent de la o schemă de plată cu cardul în ceea ce privește tranzacțiile reglementate, din care să se scadă comisioanele plătite de către emitent schemei de plată cu cardul. Plățile, stimulentele și comisioanele luate în considerare ar putea fi directe (și anume în funcție de volum sau în funcție de tranzacție) sau indirecte (inclusiv stimulentele de piață, bonusurile, rabaturile pentru atingerea anumitor volume ale tranzacțiilor). Atunci când se verifică dacă sunt eludate dispozițiile prezentului regulament, ar trebui să se țină cont, în special, de profiturile emitenților care rezultă din programe speciale desfășurate în comun de emitenți și schemele de plată cu cardul, precum și de veniturile din procesare, din acordarea licenței și alte comisioane care constituie venituri pentru schemele de plată cu cardul. După caz și dacă este însoțită de alte elemente obiective, emiterea de carduri de plată în țări terțe ar putea fi, de asemenea, luată în considerare atunci când se evaluează potențialul de eludare a prezentului regulament.

(32)

Consumatorii nu sunt în general conștienți de comisioanele plătite de comercianți pentru instrumentul de plată pe care îl utilizează. În același timp, o serie de practici de stimulare aplicate de către emitenți (cum ar fi vouchere de călătorie, bonusuri, rabaturi, refuzuri la plată, asigurări gratuite etc.) pot să îi orienteze pe consumatori către utilizarea instrumentelor de plată, generând astfel comisioane cu o valoare ridicată pentru emitenți. Pentru a contracara acest fenomen, măsurile care impun restricții privind comisioanele interbancare ar trebui să se aplice doar cardurilor de plată care au devenit produse de masă și pe care comercianților le este greu, în general, să le refuze, întrucât sunt emise și utilizate pe scară largă (și anume, cardurile de debit și de credit de consum). Pentru a favoriza funcționarea eficace a pieței în segmentele nereglementate ale sectorului și a limita transferul activităților dinspre segmentele reglementate ale sectorului către cele nereglementate, este necesar să se adopte o serie de măsuri, inclusiv privind separarea sistemului și a infrastructurii, orientarea plătitorului de către beneficiarul plății și acceptarea selectivă de instrumente de plată de către beneficiarul plății.

(33)

Separarea schemei de infrastructură ar trebui să permită tuturor entităților de prelucrare să fie în concurență pentru clienții schemelor. Întrucât costurile de procesare reprezintă o parte semnificativă din costul total de acceptare a cardurilor, este important ca această parte a lanțului valoric să fie deschisă concurenței efective. Pe baza separării sistemului și a infrastructurii, schemele de carduri și entitățile de prelucrare ar trebui să fie independente în ceea ce privește contabilitatea, organizarea și procesul de luare a deciziilor. Acestea nu ar trebui să facă discriminări, de exemplu prin acordarea reciprocă a unui tratament preferențial sau prin furnizarea reciprocă de informații privilegiate care nu sunt disponibile concurenților lor de pe respectivul segment de piață, prin impunerea respectării unor cerințe excesive privind informațiile de către concurenții lor de pe respectivul segment de piață, prin subvenționarea încrucișată a activităților lor în cauză sau prin mecanisme de guvernanță comune. Astfel de practici discriminatorii contribuie la fragmentarea pieței, au un impact negativ asupra intrării pe piață a unor noi actori și împiedică apariția unor actori la nivelul întregii Uniuni, obstrucționând, prin urmare, finalizarea pieței interne în domeniul plăților cu cardul și plăților bazate pe card efectuate pe internet și de pe dispozitive mobile, în detrimentul comercianților, al întreprinderilor și al consumatorilor.

(34)

Regulile aplicate de schemele de plată cu cardul și practicile puse în aplicare de prestatorii de servicii de plată tind să mențină situația în care comercianții și consumatorii nu sunt conștienți de diferențele între comisioane și să reducă transparența pieței, de exemplu prin combinarea comisioanelor sau prin interzicerea posibilității comercianților de a alege o marcă de card mai ieftină pentru cardurile coetichetate (co-badged) sau de a-i orienta pe consumatori către utilizarea unor astfel de carduri mai ieftine. Chiar și atunci când comercianții sunt conștienți de diferențele de costuri, regulile aplicate de sistem îi împiedică adesea pe aceștia să ia măsuri pentru reducerea comisioanelor.

(35)

Instrumentele de plată presupun costuri diferite pentru beneficiarul plății, anumite instrumente fiind mai costisitoare decât altele. Cu excepția cazului în care un anumit instrument de plată este impus prin lege pentru anumite categorii de plăți sau nu poate fi refuzat din cauza statutului său de mijloc legal de plată, beneficiarul plății ar trebui, în conformitate cu Directiva 2007/64/CE, să aibă libertatea de a-i orienta pe plătitori către utilizarea unui anumit instrument de plată. În această privință, schemele de carduri și prestatorii de servicii de plată impun beneficiarilor plăților mai multe restricții, printre care se numără cele privind refuzarea de către beneficiarul plății a anumitor instrumente de plată pentru sume mici, furnizarea de informații către plătitor privind comisioanele suportate de beneficiarul plății pentru anumite instrumente de plată sau pentru limitarea impusă beneficiarului plății în privința numărului de case din magazinul său care acceptă anumite instrumente de plată. Aceste restricții ar trebui să fie eliminate.

(36)

În situațiile în care beneficiarul plății îl orientează pe plătitor către utilizarea unui anumit instrument de plată, beneficiarul plății nu ar trebui să perceapă nicio taxă de la plătitor pentru utilizarea instrumentelor de plată ale căror comisioane interbancare sunt reglementate de prezentul regulament, întrucât, în astfel de situații, avantajele aferente suprataxării sunt limitate, iar situația de pe piață devine complexă.

(37)

Regula privind acceptarea tuturor cardurilor este o dublă obligație impusă de emitenți și schemele de plată cu cardul beneficiarilor plăților pentru ca aceștia să accepte toate cardurile aceleiași mărci, oricare ar fi diferențele de costuri dintre aceste carduri (componenta „acceptarea tuturor produselor”) și oricare ar fi banca emitentă a acestora (componenta „acceptarea tuturor emitenților”). Este în interesul consumatorului ca, pentru aceeași categorie de carduri, beneficiarii plăților să nu poată face nicio discriminare între emitenții sau titularii cardurilor și ca schemele de plată cu cardul și prestatorii de servicii de plată să poată impune beneficiarilor plăților o astfel de obligație. Prin urmare, elementul referitor la „acceptarea tuturor emitenților” din regula privind acceptarea tuturor cardurilor este o regulă care poate fi justificată în cadrul unei scheme de plată cu cardul, deoarece împiedică beneficiarii plății să facă discriminare între diferitele bănci care au emis un anumit card. Elementul „acceptarea tuturor produselor” este, în esență, o practică de legare care are ca efect legarea acceptării cardurilor cu comisioane scăzute de acceptarea cardurilor cu comisioane mari. Eliminarea componentei „acceptarea tuturor produselor” din regula privind acceptarea tuturor cardurilor ar permite comercianților să limiteze posibilitatea de alegere a cardurilor de plată pe care le oferă doar la cele cu costuri (mai) reduse, demers care ar fi, de asemenea, în beneficiul consumatorilor prin reducerea costurilor comercianților. În această situație, comercianții care acceptă carduri de debit nu ar fi obligați să accepte și carduri de credit, iar cei care acceptă carduri de credit nu ar fi constrânși să accepte carduri comerciale. Cu toate acestea, pentru protecția consumatorilor și a capacității consumatorilor de a utiliza carduri de plată cât mai des posibil, comercianții ar trebui să aibă obligația de a accepta cardurile care fac obiectul aceluiași comision interbancar reglementat numai dacă sunt emise în cadrul aceleiași mărci și fac parte din aceeași categorie (carduri preplătite, carduri de debit sau de credit). O astfel de limitare ar avea drept rezultat, de asemenea, creșterea competitivității pentru cardurile cu comisioane interbancare care nu sunt reglementate în temeiul prezentului regulament, întrucât comercianții ar avea o mai mare putere de negociere în ceea ce privește condițiile de acceptare a cardurilor respective. Aceste restricții ar trebui să fie limitate și considerate acceptabile numai pentru a spori protecția consumatorilor, oferind acestora un nivel adecvat de certitudine cu privire la acceptarea de către comercianți a cardurilor lor de plată.

(38)

O distincție clară între cardurile de consum și cardurile comerciale ar trebui să fie asigurată de prestatorii de servicii de plată atât la nivel tehnic, cât și comercial. Este important, prin urmare, să fie definite cardurile comerciale drept instrumente de plată utilizate numai pentru cheltuieli profesionale, percepute direct în contul întreprinderii sau al entității din sectorul public sau al persoanei fizice care desfășoară activități independente.

(39)

Beneficiarii plăților și plătitorii ar trebui să dispună de mijloace pentru identificarea diferitelor categorii de carduri. Prin urmare, diferitele mărci și categorii ar trebui să fie identificabile prin mijloace electronice, iar în cazul instrumentelor de plată pe bază de card nou-emise, acestea ar trebui să fie vizibile pe dispozitiv. În plus, plătitorul ar trebui să fie informat cu privire la acceptarea instrumentului său (instrumentelor sale) de plată la un anumit punct de vânzare. Este necesar ca orice limitare privind utilizarea unei anumite mărci să fie anunțată plătitorului de către beneficiarul plății în același timp și în aceleași condiții ca și informația referitoare la acceptarea unei anumite mărci.

(40)

Pentru a asigura o concurență efectivă între mărci, este important ca aplicația de plată să fie aleasă de utilizatori, nu impusă de piața din aval, care include schemele de carduri de plată, prestatorii de servicii de plată sau entitățile de procesare. Un astfel de acord nu ar trebui să îi împiedice pe plătitori și pe beneficiari să seteze o opțiune automată pentru aplicație, dacă acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic, cu condiția ca această opțiune să poată fi schimbată pentru fiecare tranzacție.

(41)

În vederea asigurării posibilității de exercitare a unei căi de atac în cazul în care prezentul regulament a fost aplicat incorect sau în cazul apariției unor litigii între utilizatorii serviciilor de plată și prestatorii de servicii de plată, statele membre ar trebui să instituie proceduri extrajudiciare adecvate și eficace de contestare și de introducere a unor căi de atac sau să ia măsuri echivalente. Statele membre ar trebui să stabilească norme privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării prezentului regulament și ar trebui să se asigure că sancțiunile respective sunt eficace, proporționale și cu efect de descurajare și că acestea sunt aplicate.

(42)

Comisia ar trebui să prezinte un raport care să studieze diversele efecte ale prezentului regulament asupra funcționării pieței. Este necesar ca Comisia să aibă posibilitatea de a colecta informațiile necesare pentru a redacta acest raport și ca autoritățile competente să coopereze îndeaproape cu Comisia pentru colectarea de date.

(43)

Deoarece obiectivele prezentului regulament de stabilire a unor cerințe uniforme referitoare la tranzacțiile de plată cu cardul și la plățile bazate pe card efectuate pe internet și pe dispozitive mobile nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre, dar, având în vedere amploarea acestora, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității astfel cum este definit la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective.

(44)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și se conformează principiilor recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, mai ales dreptul la o cale de atac eficientă sau la un proces echitabil, libertatea de a desfășura o activitate comercială, protecția consumatorilor, și trebuie aplicat în conformitate cu aceste drepturi și principii,

(a)

instrumente care îi permit titularului să achiziționeze bunuri sau servicii numai în incintele emitentului sau în cadrul unei rețele limitate de prestatori de servicii în temeiul unui acord comercial direct cu un emitent profesionist;

(b)

instrumente care pot fi utilizate numai pentru achiziționarea unei game foarte limitate de bunuri sau servicii;

(c)

instrumente valabile numai într-un singur stat membru, furnizate la solicitarea unei întreprinderi sau a unei entități din sectorul public, și reglementate de o autoritate publică națională sau regională în anumite scopuri sociale sau fiscale specifice pentru a achiziționa bunuri sau servicii specifice de la furnizori care au un acord comercial cu emitentul.

(a)

tranzacțiilor cu carduri comerciale;

(b)

retragerilor de numerar de la bancomate sau de la ghișeul unui prestator de servicii de plată; și

(c)

tranzacțiilor cu carduri de plată emise de scheme tripartite de plată cu cardul.

1.

„acceptant” înseamnă un prestator de servicii de plată care încheie un contract cu un beneficiar al plății privind acceptarea și prelucrarea tranzacțiilor de plată cu cardul, care duc la transferul fondurilor către beneficiar;

2.

„emitent” înseamnă un prestator de servicii de plată care încheie un contract conform căruia îi furnizează plătitorului un instrument de plată pentru a iniția și a prelucra tranzacțiile de plată cu cardul ale plătitorului;

3.

„consumator” înseamnă o persoană fizică care, în cadrul contractelor de servicii de plată care fac obiectul prezentului regulament, acționează în alte scopuri decât cele legate de activitatea sa comercială, de afaceri sau profesională;

4.

„tranzacție cu card de debit” înseamnă o tranzacție de plată cu cardul, inclusiv cu carduri preplătite, care nu este o tranzacție cu card de credit;

5.

„tranzacție cu card de credit” înseamnă o tranzacție de plată cu cardul în cadrul căreia valoarea tranzacției se debitează integral sau parțial din contul plătitorului, la o anumită dată din luna calendaristică convenită în prealabil, în conformitate cu o facilitate de credit prestabilită, cu sau fără dobândă;

6.

„card comercial” înseamnă orice instrument de plată cu cardul emis unor întreprinderi, unor entități din sectorul public sau unor persoane fizice care desfășoară activități independente, a cărui utilizare se limitează la cheltuieli profesionale atunci când plățile efectuate cu aceste carduri sunt percepute, în mod direct, în contul întreprinderii, al entității din sectorul public sau al persoanei fizice care desfășoară activități independente;

7.

„tranzacție de plată cu cardul” înseamnă un serviciu bazat pe infrastructura unei scheme de plată cu cardul și pe reguli comerciale pentru efectuarea unei tranzacții de plată prin intermediul oricărui card, dispozitiv de telecomunicații, digital sau informatic ori software, care are drept rezultat o tranzacție de plată cu cardul de debit sau de credit. Nu constituie tranzacții de plată cu cardul tranzacțiile bazate pe alte tipuri de servicii de plată;

8.

„tranzacție de plată transfrontalieră” înseamnă o tranzacție de plată cu cardul în cadrul căreia emitentul și acceptantul se situează în state membre diferite sau în care instrumentul de plată cu cardul este emis de un emitent situat într-un stat membru diferit de cel al punctului de vânzare;

9.

„tranzacție de plată internă” înseamnă orice tranzacție de plată pe bază de card care nu este o tranzacție de plată transfrontalieră;

10.

„comision interbancar” înseamnă un comision plătit pentru fiecare tranzacție directă sau indirectă (prin intermediul unei terțe părți) între emitentul și acceptantul implicați într-o tranzacție de plată cu cardul. Compensarea netă sau altă remunerație convenită face parte din comisionul interbancar;

11.

„compensare netă” înseamnă cuantumul total net al plăților, rabaturilor sau stimulentelor primite de către un emitent de la schema de plată cu cardul, de la acceptant sau de la orice alt intermediar în legătură cu tranzacții de plată cu cardul sau activități conexe;

12.

„comision de servicii perceput comercianților” înseamnă un comision plătit acceptantului de către beneficiarul plății în legătură cu tranzacții de plată cu cardul;

13.

„beneficiar al plății” înseamnă o persoană fizică sau juridică căreia îi sunt destinate fondurile care au făcut obiectul unei tranzacții de plată;

14.

„plătitor” înseamnă o persoană fizică sau juridică titulară a unui cont de plăți, care autorizează un ordin de plată din contul de plăți respectiv sau, în absența unui cont de plăți, o persoană fizică sau juridică care emite un ordin de plată;

15.

„card de plată” înseamnă o categorie de instrumente de plată care permite plătitorului să inițieze o tranzacție cu card de debit sau de credit;

16.

„schemă de plată cu cardul” înseamnă un set unic de reguli, practici, standarde și/sau orientări de punere în aplicare privind executarea tranzacțiilor de plată cu cardul care este separat de orice infrastructură sau sistem de plată care asigură funcționarea sa și care include orice organism decizional, organizație sau entitate anume răspunzătoare pentru funcționarea schemei;

17.

„schemă cvadripartită de plată cu cardul” înseamnă o schemă de plată cu cardul în care tranzacțiile de plată cu cardul se execută din contul de plăți al unui plătitor către contul de plăți al unui beneficiar al plății prin intermediul schemei, al emitentului (din partea plătitorului) și al acceptantului (din partea beneficiarului plății);

18.

„schemă tripartită de plată cu cardul” înseamnă o schemă de plată cu cardul în care sistemul însuși prestează servicii de acceptare și de emitere și tranzacțiile de plată cu cardul sunt efectuate din contul de plăți al unui plătitor către contul de plăți al unui beneficiar al plății din cadrul schemei. Atunci când o schemă tripartită de plată cu cardul acordă o licență altor prestatori de servicii de plată pentru emiterea instrumentelor de plată cu cadrul sau acceptarea tranzacțiilor de plată cu cardul sau pentru ambele operațiuni, sau emite instrumente de plată cu cardul împreună cu un partener de comarcare sau prin intermediul unui agent, aceasta este considerată ca fiind o schemă cvadripartită de plată cu cardul;

19.

„instrument de plată” înseamnă orice dispozitiv(e) personalizat(e) și/sau orice serie de proceduri convenite între utilizatorul serviciilor de plată și prestatorul serviciilor de plată și utilizat pentru a iniția un ordin de plată;

20.

„instrument de plată cu cardul” înseamnă orice instrument de plată, inclusiv un card, telefon mobil, calculator sau orice alt dispozitiv tehnologic care conține o aplicație de plată adecvată care permite plătitorului să inițieze o tranzacție de plată cu cardul care nu este nici un transfer de credit, nici o debitare directă, astfel cum sunt definite la articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 260/2012;

21.

„aplicație de plată” înseamnă un software sau un program echivalent încărcat pe un dispozitiv care permite inițierea tranzacțiilor de plată cu cardul și emiterea de ordine de plată de către plătitor;

22.

„cont de plăți” înseamnă un cont deținut în numele unuia sau al mai multor utilizatori ai serviciilor de plată și care este folosit pentru executarea tranzacțiilor de plată, inclusiv prin intermediul unui cont special pentru monedă electronică astfel cum este definită la articolul 2 punctul 2 din Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8);

23.

„ordin de plată” înseamnă orice dispoziție a plătitorului către prestatorul său de servicii de plată prin care se solicită executarea unei tranzacții de plată;

24.

„prestator de servicii de plată” înseamnă orice persoană fizică sau juridică autorizată să furnizeze serviciile de plată enumerate în anexa la Directiva 2007/64/CE sau recunoscută ca emitent de monedă electronică în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2009/110/CE. Un prestator de servicii de plată poate să fie un emitent sau un acceptant ori poate avea ambele calități;

25.

„utilizator al serviciilor de plată” înseamnă o persoană fizică sau juridică care folosește un serviciu de plată în calitate de plătitor, de beneficiar al plății sau în ambele calități;

26.

„tranzacție de plată” înseamnă acțiunea de transferare de fonduri, inițiată de plătitor sau în numele acestuia ori de beneficiarul plății, indiferent de eventualele obligații subiacente existente între plătitor și beneficiarul plății;

27.

„prelucrare” înseamnă prestarea serviciilor de prelucrare a tranzacțiilor de plată, prin efectuarea acțiunilor necesare pentru gestionarea unei dispoziții de plată între acceptant și emitent;

28.

„entitate de prelucrare” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care furnizează servicii de prelucrare a tranzacțiilor de plată;

29.

„punct de vânzare” înseamnă adresa spațiului fizic al unui comerciant la care se inițiază tranzacția de plată. Cu toate acestea:

30.

„marcă de plată” înseamnă orice denumire, termen, semn, simbol sau o combinație a acestora în formă materială sau digitală, capabilă să desemneze schema de plată cu cardul în care sunt efectuate tranzacțiile de plată cu cardul;

31.

„coetichetare (co-badging)” înseamnă includerea a două sau a mai multe mărci de plată sau aplicații de plată ale aceleiași mărci pe același instrument de plată cu cardul;

32.

„comarcare (co-branding)” înseamnă includerea a cel puțin unei mărci de plată și a cel puțin unei mărci, alta decât de plată, pe același instrument de plată cu cardul;

33.

„card de debit” înseamnă o categorie de instrumente de plată care permite plătitorului să inițieze o tranzacție cu card de debit, cu excepția celor cu carduri preplătite;

34.

„card de credit” înseamnă o categorie de instrumente de plată care permite plătitorului să inițieze o tranzacție cu card de credit;

35.

„card preplătit” înseamnă o categorie de instrumente de plată pe care se stochează monedă electronică, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 2 din Directiva 2009/110/CE.

(a)

să definească un plafon al comisionului interbancar procentual per tranzacție mai scăzut decât cel prevăzut la alineatul (1) și să impună un cuantum maxim fix al comisionului ca limită a cuantumului comisionului care rezultă din rata procentuală aplicabilă; fie

(b)

să permită prestatorilor de servicii de plată să aplice un comision interbancar per tranzacție care să nu depășească 0,05 EUR sau, în statele membre a căror monedă nu este euro, valoarea corespunzătoare în moneda națională la 8 iunie 2015, care va fi revizuită o dată la cinci ani sau ori de câte ori există o variație semnificativă a cursului de schimb. De asemenea, comisionul interbancar per tranzacție poate fi combinat cu o rată procentuală maximă de cel mult 0,2 %, cu condiția ca suma comisioanelor interbancare ale schemei de plată cu cardul să nu depășească niciodată 0,2 % din valoarea de tranzacție anuală totală a tranzacțiilor interne cu cardul de debit din cadrul fiecărei scheme de plată cu cardul.

(a)

sunt independente în ceea ce privește contabilitatea, organizarea și procesele de luare a deciziilor;

(b)

nu prezintă prețurile pentru schemele de plată cu cardul și activitățile de prelucrare în mod grupat și nu subvenționează încrucișat astfel de activități;

(c)

nu fac niciun fel de discriminare între filialele lor sau între acționari, pe de o parte, și utilizatorii schemelor de plată cu cardul și alți parteneri contractuali, pe de altă parte, și, în special, nu condiționează în niciun fel prestarea vreunui serviciu pe care îl oferă de acceptarea de către partenerul contractual a oricărui alt serviciu pe care îl oferă.

(a)

referința care îi permite beneficiarului plății să identifice tranzacția de plată cu cardul;

(b)

valoarea tranzacției de plată în moneda în care este creditat contul de plăți al beneficiarului plății;

(c)

valoarea oricăror comisioane pentru tranzacția de plată cu cardul, indicând separat comisionul de servicii perceput comercianților și valoarea comisionului interbancar.

(a)

evoluția comisioanelor percepute plătitorilor;

(b)

nivelul concurenței între furnizorii de carduri de plată și schemele de plată cu cardul;

(c)

efectele asupra costurilor pentru plătitor și pentru beneficiarul plății;

(d)

gradul de repercutare a reducerii nivelurilor comisioanelor interbancare asupra comercianților;

(e)

cerințele de natură tehnică și implicațiile acestora pentru toate părțile interesate;

(f)

efectele coetichetării asupra facilității în utilizare, în special pentru utilizatorii vârstnici și pentru utilizatorii cei mai vulnerabili;

(g)

efectul asupra pieței al excluderii cardurilor comerciale de la capitolul II, comparând situația din acele state membre în care suprataxarea este interzisă cu situația din statele membre în care aceasta este permisă;

(h)

efectul asupra pieței al dispozițiilor speciale privind comisioanele interbancare pentru operațiunile interne cu cardul de debit;

(i)

dezvoltarea acceptării transfrontaliere și efectele acesteia asupra pieței unice, comparând situația cardurilor cu comisioane plafonate cu cea a cardurilor ale căror comisioane nu sunt limitate, pentru a lua în considerare posibilitatea de a clarifica ce comision interbancar se aplică acceptării transfrontaliere;

(j)

aplicarea în practică a regulilor privind separarea dintre schema de plată cu cardul și prelucrare, precum și necesitatea de a reconsidera separarea juridică;

(k)

eventuala necesitate, în funcție de efectul articolului 3 alineatul (1) asupra valorii reale a comisioanelor interbancare pentru tranzacțiile cu carduri de debit cu valoare medie și ridicată, de a revizui respectivul alineat prevăzând că plafonul ar trebui să fie limitat la cuantumul cel mai mic dintre 0,07 EUR și 0,2 % din valoarea tranzacției.

19.5.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 123/16

(1)

Regulamentul (CE) nr. 140/2008 al Consiliului (3) a fost modificat în mod substanțial (4). Este necesar, din motive de claritate și de raționalizare, să se codifice regulamentul menționat.

(2)

Un Acord de stabilizare și de asociere între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Muntenegru, pe de altă parte (5) („ASA”) a fost semnat la 15 octombrie 2007 și a intrat în vigoare la 1 mai 2010.

(3)

Este necesar să se stabilească procedurile de aplicare a anumitor dispoziții ale ASA.

(4)

ASA prevede că produsele pescărești originare din Muntenegru pot fi importate în Uniune cu taxe vamale reduse, în limitele contingentelor tarifare. Prin urmare, este necesar să se stabilească dispoziții care să reglementeze gestionarea acestor contingente tarifare.

(5)

În cazul în care devin necesare măsuri de protecție comercială, acestea ar trebui să fie adoptate în conformitate cu dispozițiile generale stabilite în Regulamentul (UE) 2015/478 al Parlamentului European și al Consiliului (6), Regulamentul (UE) 2015/479 al Parlamentului European și al Consiliului (7), Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului (8) sau, după caz, Regulamentul (CE) nr. 597/2009 al Consiliului (9).

(6)

Atunci când un stat membru furnizează informații Comisiei cu privire la o posibilă fraudă sau lipsă a cooperării administrative, se aplică legislația relevantă a Uniunii, în special Regulamentul (CE) nr. 515/97 al Consiliului (10).

(7)

În scopul punerii în aplicare a dispozițiilor relevante ale prezentului regulament, Comisia ar trebui să fie asistată de Comitetul Codului Vamal instituit prin articolul 285 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (11).

(8)

Punerea în aplicare a clauzelor bilaterale de salvgardare din ASA necesită condiții uniforme de adoptare a măsurilor de salvgardare. Măsurile respective ar trebui adoptate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (12).

(9)

Comisia ar trebui să adopte acte de punere în aplicare imediat aplicabile atunci când, în cazuri justificate în mod corespunzător privind circumstanțe excepționale și grave în sensul articolului 41 alineatul (5) litera (b) și al articolului 42 alineatul (4) din ASA, acestea sunt necesare din motive imperioase de urgență,

(a)

1 % sau mai puțin în cazul taxelor ad valorem; sau

(b)

mai mic sau egal cu 1 EUR pentru fiecare valoare individuală în cazul taxelor specifice.

(a)

în termen de trei zile lucrătoare de la primirea solicitării, în cazul în care nu se aplică procedura de sesizare prevăzută la articolul 41 din ASA; sau

(b)

în termen de trei zile de la expirarea termenului de treizeci de zile menționat la articolul 41 alineatul (5) litera (a) din ASA, în cazul în care se aplică procedura de sesizare prevăzută la articolul 41 din ASA.

(a)

informează Consiliul; și

(b)

adresează o notificare Comitetului de stabilizare și de asociere cu privire la constatarea sa, împreună cu informațiile obiective, și inițiază consultări în cadrul Comitetului de stabilizare și de asociere.

19.5.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 123/23

(1)

Regulamentul (CE) nr. 779/98 al Consiliului (3) a fost modificat în mod substanțial (4). Este necesar, din motive de claritate și de raționalizare, să se codifice regulamentul menționat.

(2)

Decizia nr. 1/98 a Consiliului Asociației CE- Turcia (5) înființează sistemul de preferințe care se aplică importurilor în Uniune a produselor agricole provenite din Turcia.

(3)

În cazul produselor pentru care reglementările Uniunii solicită respectarea unui anumit preț de import, aplicarea sistemului tarifar preferențial se face sub rezerva respectării acestui preț.

(4)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (6),

19.5.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 123/27

(1)

Regulamentul (CE) nr. 774/94 al Consiliului (3) a fost modificat de mai multe ori și în mod substanțial (4). Este necesar, din motive de claritate și de raționalizare, să se codifice respectivul regulament.

(2)

Uniunea a negociat concesii tarifare în temeiul articolului XXVIII din Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) și în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay. În urma acelor negocieri s-au încheiat acorduri care au fost aprobate prin Decizia 94/87/CE a Consiliului (5) și Decizia 94/800/CE a Consiliului (6).

(3)

Respectivele acorduri prevăd deschiderea unor contingente tarifare anuale în anumite condiții pentru carnea de vită și mânzat de calitate superioară din codurile NC 0201 30 00, 0202 30 90, 0206 10 95 și 0206 29 91, pentru carnea de porc din codurile NC 0203 19 13 și 0203 29 15, pentru carnea de pasăre din codurile NC 0207 14 10, 0207 14 50, 0207 14 70, 0207 27 10, 0207 27 20 și 0207 27 80, pentru grâul și borceagul din codurile NC 1001 11 00, 1001 19 00 și 1001 99 00, precum și pentru tărâțe, brizuri și alte reziduuri din codurile NC 2302 30 10, 2302 30 90, 2302 40 10 și 2302 40 90.

(4)

Acordurile respective se referă la o perioadă nedeterminată. Prin urmare, ar trebui să se deschidă contingente pe o bază multianuală, din motive de raționalizare și eficiență.

(5)

Un sistem care să garanteze natura, proveniența și originea produselor se poate dovedi oportun. În această privință, importurile efectuate în cadrul concesiilor tarifare convenite ar trebui condiționate, dacă este cazul, de prezentarea unui certificat de autenticitate.

(6)

Se poate dovedi oportună eșalonarea respectivelor importuri pe parcursul unui an în funcție de nevoile pieței Uniunii. În această privință, pare oportun un sistem de utilizare a contingentelor bazat pe prezentarea unui certificat de import.

(7)

În vederea completării sau a modificării anumitor elemente neesențiale ale prezentului regulament, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din tratat ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește adoptarea de modificări la prezentul regulament, în cazul în care se ajustează volumele și alte condiții ale regimului contingentar, în special ca urmare a unei decizii a Consiliului privind încheierea unui acord cu una sau mai multe țări terțe. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și către Consiliu.

(8)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament în ceea ce privește normele necesare pentru gestionarea regimului contingentar la care se face referire în acesta, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (7),

(a)

care să garanteze natura, proveniența și originea produsului;

(b)

referitoare la recunoașterea documentului care permite verificarea garanțiilor menționate la litera (a); și

(c)

privind emiterea și durata de valabilitate a licențelor de import.

19.5.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 123/33

(1)

Regulamentul (CE) nr. 625/2009 al Consiliului (3) a fost modificat în mod substanțial (4). Întrucât se impun noi modificări, este necesar, din motive de claritate, să se procedeze la reformarea respectivului regulament.

(2)

Politica comercială comună ar trebui să se bazeze pe principii unitare.

(3)

O uniformizare a regimului importurilor ar trebui să se realizeze prin prevederea, în măsura posibilului, a unor dispoziții care, ținând seama de caracteristicile regimurilor economice ale țărilor terțe respective, sunt cât se poate de apropiate de dispozițiile similare celor adoptate în cadrul regimului comun aplicabil altor țări terțe.

(4)

Regimul comun aplicabil importurilor se aplică și produselor de cărbune și oțel, fără a aduce atingere eventualelor măsuri de punere în aplicare a unui acord care se referă în mod specific la aceste produse.

(5)

Liberalizarea importurilor, și anume absența oricărei restricții cantitative, ar trebui să constituie, în consecință, punctul de plecare al regimului la nivelul Uniunii.

(6)

În cazul anumitor produse, Comisia ar trebui să examineze condițiile și modalitățile de efectuare a importurilor și evoluția lor, precum și diferitele aspecte ale situației economice și comerciale și eventualele măsuri ce urmează să fie luate.

(7)

Pentru aceste produse se poate dovedi necesară stabilirea unei supravegheri la nivelul Uniunii a anumitor importuri ale acestor produse.

(8)

Comisiei îi revine sarcina de a adopta măsurile de salvgardare necesare în interesul Uniunii, ținându-se seama în mod corespunzător de obligațiile internaționale existente.

(9)

Măsuri de supraveghere sau de salvgardare limitate la una sau la mai multe regiuni ale Uniunii pot, cu toate acestea, să se dovedească mai adecvate decât măsurile aplicabile întregii Uniuni. Cu toate acestea, astfel de măsuri nu trebuie autorizate decât cu titlu excepțional și în lipsa altor soluții. Este necesar să se asigure faptul că aceste măsuri sunt temporare și că perturbează cât mai puțin posibil funcționarea pieței interne.

(10)

În caz de supraveghere la nivelul Uniunii, punerea în liberă circulație a produselor respective ar trebui condiționată de prezentarea unui document de supraveghere în conformitate cu criteriile unitare. Acest document ar trebui, la simpla cerere a statului importator, să fie emis de către autoritățile statelor membre într-un termen stabilit, fără ca importatorul să obțină astfel un drept de import. Documentul de supraveghere ar trebui, prin urmare, să fie valabil numai atât timp cât regimul de import nu a fost modificat.

(11)

Este oportun, în scopul unei bune administrări și în interesul operatorilor din cadrul Uniunii, să se alinieze pe cât posibil conținutul și formatul documentului de supraveghere la formularele de licență de import prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 738/94 al Comisiei (5), Regulamentul (CE) nr. 3168/94 al Comisiei (6) și Regulamentul (CE) nr. 3169/94 al Comisiei (7), ținând seama de caracteristicile tehnice ale documentului de supraveghere.

(12)

Este în interesul Uniunii ca statele membre și Comisia să desfășoare un schimb de informații obținute în cadrul supravegherii la nivelul Uniunii, cât mai exhaustiv posibil.

(13)

Este necesar să se adopte criterii precise pentru a determina un eventual prejudiciu și pentru a instaura o procedură de anchetă, lăsând Comisiei libertatea de a lua, în caz de urgență, măsurile necesare.

(14)

Este recomandabil, în acest scop, să se stabilească dispoziții detaliate privind deschiderea anchetelor, privind controalele și inspecțiile necesare, privind audierea părților implicate, privind tratamentul aplicat informațiilor obținute și privind criteriile de stabilire a prejudiciului.

(15)

Dispozițiile în materie de anchetă introduse de prezentul regulament nu aduc atingere aplicării dispozițiilor din dreptul Uniunii sau naționale privind secretul profesional.

(16)

Este necesar, de asemenea, să se stabilească termenele pentru deschiderea anchetelor și determinarea oportunității eventualelor măsuri, pentru a se asigura desfășurarea cu rapiditate a acestui proces, ceea ce va permite creșterea securității juridice a operatorilor economici respectivi.

(17)

În interesul unității regimului aplicabil importurilor, este necesar ca formalitățile ce urmează a fi îndeplinite de către importatori să fie simple și identice, indiferent unde se efectuează vămuirea. Este de dorit, prin urmare, să se prevadă utilizarea formularelor corespunzătoare modelului anexat la prezentul regulament pentru toate formalitățile.

(18)

Documentele de supraveghere eliberate în cadrul unei supravegheri la nivelul Uniunii trebuie să fie valabile în întreaga Uniune, indiferent de statul membru care le-a eliberat.

(19)

Produsele textile care fac obiectul domeniului de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 517/94 al Consiliului (8) sunt supuse unui tratament specific atât la nivelul Uniunii, cât și pe plan internațional. Este necesar, prin urmare, să fie excluse în întregime din domeniul de aplicare al prezentului regulament.

(20)

Dreptul de a modifica lista țărilor terțe din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 625/2009 a fost inclus în Regulamentul (CE) nr. 427/2003 al Consiliului (9). Întrucât prevederile Titlului I al Regulamentului (CE) nr. 427/2003 cu privire la mecanismul de salvgardare tranzitoriu aplicabil anumitor produse a expirat la 11 decembrie 2013, iar prevederile Titlului II al aceluiași regulament sunt în prezent caduce, este necesar, în vederea asigurării coerenței, a clarității și a raționalizării, ca articolele 14a și 14b din regulamentul menționat să fie încoroporate în prezentul regulament. Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 427/2003 ar trebui abrogat.

(21)

Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) în scopul modificării anexei I la prezentul regulament în vederea eliminării din lista țărilor terțe conținută în anexa respectivă a țărilor care devin membre ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).

(22)

Punerea în aplicare a prezentului regulament necesită condiții uniforme pentru adoptarea de măsuri de salvgardare provizorii și definitive și pentru impunerea de măsuri de supraveghere prealabile. Măsurile respective ar trebui adoptate de Comisie în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (10).

(23)

Procedura de consultare ar trebui utilizată pentru adoptarea de măsuri provizorii și de supraveghere, având în vedere efectele unor asemenea măsuri și logica lor secvențială în legătură cu adoptarea de măsuri de salvgardare definitive. În cazul în care o întârziere în impunerea măsurilor ar cauza prejudicii dificil de remediat, este necesar ca Comisia să fie în măsură să adopte măsuri provizorii cu aplicare imediată.

(24)

Atunci când a fost modificat Regulamentul (CE) nr. 625/2009, al doilea paragraf al articolului 18 alineatul (2) a fost eliminat din eroare. Respectiva prevedere ar trebui reintrodusă.

(25)

Întrucât Armenia, Rusia, Tadjikistan și Vietnam au devenit membre ale OMC, aceste țări terțe ar trebui eliminate din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 625/2009 prin intermediul unui act delegat al Comisiei. În vederea asigurării clarității și raționalizării, aceste țări nu sunt incluse în lista țărilor terțe prevăzute în prezent în anexa I la prezentul regulament,

(a)

rezumă informațiile primite și precizează că orice informație utilă trebuie comunicată Comisiei;

(b)

stabilește termenul în care părțile interesate își pot face cunoscut punctul de vedere în scris și pot comunica informații, dacă trebuie să se țină seama de acestea în timpul anchetei;

(c)

stabilește termenul în care părțile interesate pot cere să fie audiate de către Comisie, în conformitate cu alineatul (4).

(a)

volumul importurilor, în special atunci când acestea au crescut semnificativ, fie în cifre absolute, fie în raport cu producția sau consumul în Uniune;

(b)

prețul importurilor, în special atunci când a avut loc o subcotare semnificativă a prețului în raport cu prețul unui produs similar din Uniune;

(c)

impactul pe care îl au acestea asupra producătorilor din cadrul Uniunii de produse similare sau direct concurente, așa cum reiese acesta din tendințele unor factori economici precum:

(a)

rata de creștere a exporturilor către Uniune;

(b)

capacitatea de export a țării de origine sau a țării exportatoare, astfel cum este aceasta în prezent sau cum va fi într-un viitor previzibil, și probabilitatea ca exporturile care rezultă din această capacitate să fie destinate Uniunii.

(a)

decide supunerea anumitor importuri unei supravegheri a posteriori la nivelul Uniunii, realizată în conformitate cu modalitățile definite de ea;

(b)

decide condiționarea anumitor importuri de o supraveghere prealabilă la nivelul Uniunii, în conformitate cu articolul 8, pentru a le controla evoluția.

(a)

numele și adresa completă ale solicitantului (inclusiv numărul de telefon, de fax și, după caz, numărul de identificare pe lângă autoritatea națională competentă), precum și numărul său de înregistrare TVA, în cazul în care este plătitor de TVA;

(b)

după caz, numele și adresa completă ale declarantului sau ale reprezentantului solicitantului (inclusiv numărul de telefon și de fax);

(c)

descrierea mărfurilor, care să cuprindă:

(d)

cantitățile declarate, exprimate în kilograme și, după caz, în orice altă unitate suplimentară pertinentă (perechi, articole etc.);

(e)

valoarea CIF a mărfurilor la frontiera Uniunii, în euro;

(f)

declarația următoare, datată și semnată de către solicitant, numele solicitantului fiind scris cu majuscule:

„Subsemnatul certific faptul că informațiile din prezenta cerere sunt exacte și furnizate cu bună-credință și faptul că sunt stabilit în Uniune.”

—

limita termenul de valabilitate a oricărui document de supraveghere cerut;

—

condiționa eliberarea respectivului document de îndeplinirea anumitor condiții și, în mod excepțional, de introducerea unei clauze de revocare.

(a)

în cazul în care este vorba de o supraveghere prealabilă, cantitățile și sumele totale, calculate pe baza prețurilor CIF, pentru care au fost eliberate în cursul perioadei precedente documente de supraveghere;

(b)

în toate cazurile, importurile efectuate în perioada care o precede pe cea prevăzută la litera (a).

(a)

să analizeze efectele măsurii;

(b)

să determine dacă aplicarea măsurii este încă necesară.

(a)

a unor interdicții, restricții cantitative sau a unor măsuri de supraveghere justificate prin considerente de moralitate publică, de ordine publică, de siguranță publică, de protecție a sănătății și a vieții persoanelor și a animalelor sau de conservare a plantelor, de protecție a patrimoniului național artistic, istoric sau arheologic sau de protecție a proprietății industriale și comerciale;

(b)

a unor formalități speciale în materie de schimburi valutare;

(c)

a unor formalități instituite în aplicarea acordurilor internaționale în conformitate cu TFUE.

19.5.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 123/50

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1506/98 al Consiliului (3) a fost modificat în mod substanțial (4). Este necesar, din motive de claritate și de raționalizare, să se codifice respectivul regulament.

(2)

În cadrul Acordului de instituire a unei asocieri între Comunitatea Economică Europeană și Turcia (5) (denumit în continuare „acordul”), acestei țări i-au fost acordate concesii pentru anumite produse agricole.

(3)

Decizia nr. 1/98 a Consiliului de asociere CE-Turcia (6) prevede îmbunătățirea și consolidarea preferințelor comerciale referitoare la importul în Uniune de produse agricole originare din Turcia și stabilește o serie de concesii preferențiale în ceea ce privește exporturile de carne și animale vii din Uniune către Turcia.

(4)

Începând cu anul 1996, Turcia aplică o interdicție în ceea ce privește importul de animale vii din specia bovină (cod NC 0102) și restricții la importul de carne de vită (cod NC 0201-0202). Fiind restricții cantitative, măsurile respective nu sunt compatibile cu acordul și împiedică Uniunea să beneficieze de concesiile care i-au fost acordate prin Decizia nr. 1/98. Deși au avut loc consultări cu Turcia pentru a se identifica prin negociere o soluție la această problemă, restricțiile cantitative se mențin.

(5)

Ca urmare a măsurilor respective, exporturile către Turcia ale produselor în cauză originare din Uniune sunt blocate. Pentru a proteja interesele comerciale ale Uniunii, situația ar trebui reechilibrată prin măsuri echivalente. Prin urmare, concesiile prevăzute în anexa I la prezentul regulament ar trebui suspendate.

(6)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului Regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (7),

19.5.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 123/55

(1)

Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) și Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4), care solicită tuturor sectoarelor economice, inclusiv sectorului transportului maritim internațional, să contribuie la realizarea unor reduceri de emisii, prevede că, în cazul în care, până la 31 decembrie 2011 nu este aprobat de către statele membre în cadrul Organizației Maritime Internaționale (OMI) sau de către Comunitate în cadrul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice niciun acord internațional care să includă emisiile provenite din transportul maritim internațional printre obiectivele de reducere a emisiilor, Comisia ar trebui să înainteze o propunere care să intre în vigoare până în 2013 privind includerea emisiilor generate de transportul maritim internațional în cadrul angajamentului Comunității de reducere a emisiilor. O asemenea propunere ar trebui să reducă orice impact negativ asupra competitivității Comunității, luând în considerare eventualele beneficii pentru mediu.

(2)

Transportul maritim are un impact asupra climei la nivel global și asupra calității aerului ca rezultat al emisiilor de dioxid de carbon (CO2) și al altor emisii pe care le generează, cum sunt emisiile de oxizi de azot (NOx), oxizi de sulf (SOx), metan (CH4), particule în suspensie (PS) și negru de fum (BC).

(3)

Transportul maritim internațional rămâne singurul mijloc de transport care nu este inclus în angajamentele Uniunii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Potrivit evaluării de impact care însoțește prezenta propunere de regulament, emisiile de CO2 generate de transportul maritim internațional care au legătură cu Uniunea au crescut cu 48 % în perioada 1990-2007.

(4)

Având în vedere faptul că se îmbunătățesc cu rapiditate cunoștințele științifice cu privire la impactul pe care emisiile generate de transportul maritim, altele decât cele de CO2, le au asupra climei globale, ar trebui ca, în contextul prezentului regulament, să se efectueze periodic o evaluare actualizată a impactului respectiv. Pe baza evaluărilor sale, Comisia ar trebui să analizeze implicațiile asupra politicilor și măsurilor, în vederea reducerii emisiilor respective.

(5)

Rezoluția Parlamentului European din 5 februarie 2014 referitoare la un cadru pentru 2030 pentru politici în domeniul climei și al energiei a invitat Comisia și statele membre să stabilească pentru anul 2030 un obiectiv obligatoriu pentru Uniune de reducere a emisiilor interne de gaze cu efect de seră cu cel puțin 40 % în comparație cu nivelurile din anul 1990. Parlamentul European a subliniat, de asemenea, că toate sectoarele economiei ar trebui să contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pentru ca Uniunea să poată contribui în mod echitabil la eforturile globale.

(6)

În concluziile sale din 23-24 octombrie 2014, Consiliul European a aprobat un obiectiv obligatoriu pentru Uniune de reducere a emisiilor interne de gaze cu efect de seră cu cel puțin 40 % până în 2030 în comparație cu 1990. Consiliul European a afirmat, de asemenea, importanța reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și riscurile legate de dependența de combustibilii fosili în sectorul transporturilor și a invitat Comisia să examineze în continuare instrumentele și măsurile pentru o abordare cuprinzătoare și neutră din punct de vedere tehnologic, printre altele, pentru promovarea reducerii emisiilor și a eficienței energetice în transporturi.

(7)

Cel de al șaptelea program de acțiune privind mediul (PAM) (5) subliniază că toate sectoarele economiei ar trebui să contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pentru ca Uniunea să se poată achita de partea care îi revine în cadrul eforturilor globale. În acest context, cel de al șaptelea PAM evidențiază necesitatea ancorării Cărții albe privind transporturile din 2011 într-un cadru de politică solid.

(8)

În iulie 2011, OMI a adoptat măsuri tehnice și operaționale, în special Indicele eficienței energetice de proiectare (EEDI) pentru navele noi și Planul de gestionare a eficienței energetice a navelor (SEEMP), care vor aduce îmbunătățiri în ceea ce privește reducerea creșterii preconizate a emisiilor de gaze cu efect de seră, însă doar aceste măsuri, singure, nu pot duce la reducerile absolute ale emisiilor de gaze cu efect de seră generate de transportul maritim internațional care sunt necesare pentru ca aceste eforturi să contribuie la îndeplinirea obiectivului general de limitare la 2 °C a creșterii temperaturilor la nivel mondial.

(9)

Potrivit datelor furnizate de OMI, consumul de energie și emisiile de CO2 specifice ale navelor ar putea fi reduse cu până la 75 % prin aplicarea unor măsuri operaționale și prin implementarea unor tehnologii existente, iar măsurile respective pot fi considerate în mare parte eficiente din punctul de vedere al costurilor și de așa natură, încât să poată oferi sectorului beneficii nete, deoarece costurile reduse ale combustibililor asigură amortizarea oricăror costuri operaționale sau investiționale.

(10)

Cea mai bună opțiune posibilă pentru reducerea emisiilor de CO2 generate de transportul maritim la nivelul Uniunii rămâne instituirea unui sistem de monitorizare, raportare și verificare (sistem MRV) a emisiilor de CO2 bazat pe consumul de combustibili al navelor, ca primă fază a unei abordări etapizate pentru includerea emisiilor generate de transportul maritim în angajamentul Uniunii privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, alături de emisiile generate de alte sectoare care contribuie deja la angajamentul respectiv. Accesul public la datele privind emisiile va contribui la eliminarea obstacolelor de pe piață care împiedică asimilarea multor măsuri cu costuri negative care ar reduce emisiile de gaze cu efect de seră generate de transportul maritim.

(11)

Adoptarea de măsuri pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a consumului de combustibili este îngreunată de existența pe piață a unor bariere precum lipsa unor informații fiabile referitoare la eficiența navelor în ceea ce privește combustibilii sau la eficiența tehnologiilor disponibile de modernizare a navelor, lipsa accesului la finanțare pentru investițiile în eficiența navelor și motivațiile divergente generate de faptul că proprietarii navelor nu ar beneficia de investițiile lor în eficiența navelor când costurile combustibililor sunt suportate de operatori.

(12)

Rezultatele consultării cu părțile interesate și discuțiile cu partenerii internaționali indică faptul că ar trebui aplicată o abordare etapizată pentru includerea emisiilor generate de transportul maritim în angajamentul Uniunii privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prima etapă fiind implementarea unui sistem MRV robust pentru reducerea emisiilor de CO2 generate de transportul maritim, stabilirea unui preț pentru emisiile respective urmând într-o etapă ulterioară. Această abordare facilitează realizarea unor progrese semnificative la nivel internațional în ceea ce privește stabilirea de comun acord a unor obiective de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și a unor măsuri suplimentare pentru realizarea reducerilor respective la un cost minim.

(13)

Se preconizează că introducerea unui sistem MRV la nivelul Uniunii va duce la reduceri ale emisiilor de până la 2 % în comparație cu scenariul statu-quo și la reduceri cu până la 1,2 miliarde EUR ale costurilor nete agregate până în 2030, deoarece ar putea contribui la înlăturarea barierelor de pe piață, îndeosebi a celor legate de lipsa informațiilor referitoare la eficiența navelor, prin furnizarea de informații comparabile și fiabile privind consumul de combustibil și eficiența energetică pe piețele relevante. Această reducere a costurilor de transport ar trebui să faciliteze comerțul internațional. De asemenea, un sistem MRV robust este o precondiție pentru orice măsură bazată pe piață, standard de eficiență sau altă măsură, indiferent dacă se aplică la nivelul Uniunii sau la nivel mondial. De asemenea, sistemul furnizează date fiabile pentru stabilirea unor obiective precise de reducere a emisiilor și pentru evaluarea progresului înregistrat în ceea ce privește contribuția transportului maritim la realizarea unei economii cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Având în vedere natura internațională a transportului maritim, metoda preferată și cea mai eficace pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră în transportul maritim internațional ar fi prin acord global.

(14)

Toate călătoriile în interiorul Uniunii, toate călătoriile de la ultimul port din afara Uniunii până la primul port de escală din Uniune și toate călătoriile de la un port din Uniune până la următorul port de escală din afara Uniunii, inclusiv călătoriile cu balast, ar trebui considerate relevante în scopul monitorizării. Ar trebui să fie incluse, de asemenea, emisiile de CO2 din porturile Uniunii, inclusiv emisiile generate când navele se află la dană sau se deplasează în interiorul unui port, în special atunci când sunt disponibile măsuri specifice pentru reducerea sau evitarea acestor emisii. Aceste reguli ar trebui aplicate în mod nediscriminatoriu tuturor navelor, indiferent de pavilionul lor. Cu toate acestea, deoarece se axează pe transportul maritim, prezentul regulament nu ar trebui să stabilească cerințe de monitorizare, raportare și verificare pentru deplasările și activitățile navelor care nu servesc scopului de a transporta mărfuri sau călători în scopuri comerciale, de exemplu, activitățile de dragare, spargerea gheții, pozarea de conducte sau cele ale instalațiilor offshore.

(15)

Pentru a se asigura condiții de concurență echitabile pentru navele care operează în condiții climatice mai puțin favorabile, ar trebui să fie posibil să se adauge informații specifice referitoare la clasa de gheață a navei și la navigarea prin gheață la datele monitorizate pe baza prezentului regulament.

(16)

Sistemul MRV propus ar trebui să ia forma unui regulament, având în vedere caracterul complex și foarte tehnic al dispozițiilor care urmează să fie introduse, necesitatea unor reguli uniforme aplicabile în întreaga Uniune pentru a reflecta caracterul internațional al transportului maritim, cu numeroase nave așteptate să facă escală în porturi din diferite state membre, precum și pentru a facilita implementarea sistemului în întreaga Uniune.

(17)

Un sistem MRV al Uniunii robust și specific pentru nave ar trebui să se bazeze pe calcularea emisiilor generate de combustibilul utilizat în timpul călătoriilor înspre și dinspre porturile Uniunii, deoarece datele referitoare la vânzarea combustibililor nu ar putea furniza estimări suficient de precise privind consumul de combustibil în contextul specific vizat, din cauza capacităților mari ale rezervoarelor navelor.

(18)

De asemenea, sistemul MRV al Uniunii ar trebui să vizeze și alte informații relevante, permițând stabilirea eficienței navelor sau o analiză mai aprofundată a factorilor care determină evoluția emisiilor, menținând, în același timp, confidențialitatea informațiilor comerciale sau industriale. De asemenea, acest domeniu de aplicare aliniază sistemul MRV al Uniunii la inițiativele internaționale de introducere a unor standarde de eficiență pentru navele existente, cuprinzând și măsuri operaționale, și contribuie la înlăturarea barierelor de pe piață legate de lipsa informațiilor.

(19)

Pentru a se reduce la minimum sarcina administrativă pentru proprietarii și operatorii de nave, mai ales în cazul întreprinderilor mici și mijlocii, și pentru a se optimiza raportul dintre costuri și beneficii al sistemului MRV fără a periclita obiectivul de a viza o pondere predominantă a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de transportul maritim, regulile pentru MRV ar trebui să se aplice doar marilor poluatori. După o analiză detaliată și obiectivă a dimensiunilor și a emisiilor navelor care sosesc în și pleacă din porturile Uniunii, a fost selectat un prag de tonaj brut de 5 000 de tone (GT). Navele de peste 5 000 de tone (GT) reprezintă aproximativ 55 % din numărul navelor care fac escală în porturile Uniunii și generează aproximativ 90 % din emisiile aferente. Acest prag nediscriminatoriu ar garanta faptul că sunt vizați cei mai relevanți poluatori. Un prag mai scăzut ar crea o sarcină administrativă mai mare, în vreme ce un prag mai ridicat ar limita cantitatea de emisii vizată și deci eficacitatea sistemului MRV în ceea ce privește mediul.

(20)

Pentru a se reduce și mai mult efortul administrativ al proprietarilor și operatorilor de nave, regulile de monitorizare ar trebui să se concentreze pe CO2, deoarece acesta este cel mai relevant gaz cu efect de seră emis de transportul maritim.

(21)

Regulile ar trebui să țină cont de cerințele existente și de datele deja disponibile la bordul navelor; prin urmare, societăților ar trebui să li se ofere posibilitatea de a selecta una dintre următoarele patru metode de monitorizare: utilizarea documentelor privind operațiunea de buncheraj, monitorizarea la bord a tancurilor cu combustibil pentru nave, debitmetre pentru procesele de combustie aplicabile sau măsurarea directă a emisiilor. Un plan de monitorizare specific fiecărei nave ar trebui să documenteze alegerea făcută și să furnizeze detalii suplimentare privind aplicarea metodei selectate.

(22)

Orice societate care deține responsabilitatea pentru o perioadă întreagă de raportare în cazul unei nave care desfășoară activități de transport ar trebui considerată responsabilă pentru îndeplinirea cerințelor de monitorizare și raportare aferente respectivei perioade de raportare, inclusiv pentru transmiterea unui raport privind emisiile verificat ca fiind satisfăcător. În cazul unei schimbări a societății, noua societate ar trebui să fie responsabilă numai pentru îndeplinirea cerințelor de monitorizare și raportare aferente perioadei de raportare în care a avut loc schimbarea societății. Pentru a se facilita îndeplinirea acestor cerințe, noua societate ar trebui să primească un exemplar al celui mai recent plan de monitorizare și documentul de conformitate, dacă este cazul.

(23)

Alte gaze cu efect se seră, alți factori cu efect nociv asupra climei sau alți poluanți atmosferici nu ar trebui să fie incluși în sistemul MRV al Uniunii în această etapă, pentru a se evita cerințele privind instalarea unui instrument de măsurare care nu este suficient de fiabil sau nu este disponibil pe piață, acestea putând împiedica punerea în aplicare a sistemului MRV al Uniunii.

(24)

Convenția Internațională a OMI privind prevenirea poluării de către vapoare (MARPOL) prevede aplicarea obligatorie a EEDI pentru navele noi și a SEEMP pentru întreaga flotă de la nivel mondial.

(25)

Pentru a se reduce la minimum sarcina administrativă pentru proprietarii și operatorii de nave, raportarea și publicarea informațiilor raportate ar trebui organizate anual. Aspectele de confidențialitate ar trebui să fie abordate prin restricționarea publicării informațiilor privind emisiile, consumul de combustibil și eficiența energetică limitate la valori medii anuale și la cifre agregate. Pentru a se asigura că protecția intereselor economice legitime care prevalează asupra interesului public în ceea ce privește declararea nu este subminată, ar trebui să se aplice la cererea societății, în cazuri excepționale, un nivel diferit de agregare a datelor. Datele raportate Comisiei ar trebui să fie completate de statistici, în măsura în care datele respective sunt relevante pentru dezvoltarea, producția și diseminarea statisticilor europene în conformitate cu Decizia 2012/504/UE a Comisiei (6).

(26)

Verificarea de către verificatori acreditați ar trebui să garanteze că planurile de monitorizare și rapoartele privind emisiile sunt corecte și conforme cerințelor stabilite în prezentul regulament. Ca un element important pentru simplificarea verificării, verificatorii ar trebui să controleze credibilitatea datelor prin compararea datelor raportate cu datele estimate în baza datelor rezultate din monitorizarea navelor și pe caracteristicile navelor. Respectivele estimări ar putea fi furnizate de Comisie. Pentru a se asigura imparțialitatea, verificatorii ar trebui să fie entități juridice independente și competente și ar trebui să fie acreditați de organismele naționale de acreditare instituite în temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (7).

(27)

La bordul navelor ar trebui păstrat un document de conformitate emis de un verificator, pentru a se demonstra îndeplinirea cerințelor de monitorizare, raportare și verificare. Verificatorii ar trebui să informeze Comisia în privința emiterii acestor documente.

(28)

Pe baza experienței dobândite datorită unor sarcini similare în ceea ce privește siguranța maritimă, Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (EMSA) ar trebui, în limitele mandatului său, să sprijine Comisia prin îndeplinirea anumitor atribuții.

(29)

Asigurarea respectării cerințelor referitoare la sistemul MRV ar trebui să se bazeze pe instrumente existente, mai exact cele instituite în temeiul Directivei 2009/16/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8) și al Directivei 2009/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului (9), precum și pe informațiile referitoare la emiterea documentelor de conformitate. Documentul care confirmă că nava respectă cerințele de monitorizare și raportare ar trebui să fie adăugat pe lista certificatelor și a documentelor menționate în anexa IV la Directiva 2009/16/CE.

(30)

Statele membre ar trebui să facă eforturi să inspecteze navele care intră în porturile aflate sub jurisdicția lor și pentru care anumite informații solicitate privind documentul de conformitate nu sunt disponibile.

(31)

Nerespectarea dispozițiilor prezentului regulament ar trebui să fie sancționată. Statele membre ar trebui să stabilească regimul sancțiunilor. Sancțiunile respective ar trebui să aibă un caracter eficace, proporțional și disuasiv.

(32)

În cazul navelor care nu au respectat cerințele de monitorizare și raportare pentru două sau mai multe perioade de raportare consecutive și atunci când alte măsuri de asigurare a respectării nu au succes, ar trebui să se prevadă posibilitatea expulzării. Respectiva măsură ar trebui să se aplice astfel încât să permită rectificarea situației de neregularitate într-o perioadă de timp rezonabilă.

(33)

Statele membre care nu au porturi maritime pe teritoriul lor și care nu au nave care le arborează pavilionul și care se încadrează în domeniul de aplicare al prezentului regulament sau care și-au închis registrul național al navelor ar trebui să poată deroga de la dispozițiile din prezentul regulament referitoare la sancțiuni, atât timp cât nicio astfel de navă nu este sub pavilionul lor.

(34)

Sistemul MRV al Uniunii ar trebui să servească drept model pentru implementarea unui sistem MRV la nivel mondial. Este preferabil un sistem MRV la nivel mondial, deoarece ar putea fi considerat mai eficace datorită domeniului său de aplicare mai amplu. În acest context și pentru a se facilita elaborarea în cadrul OMI a regulilor internaționale pentru monitorizarea, raportarea și verificarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de transportul maritim, Comisia ar trebui să împărtășească în mod regulat informațiile relevante legate de punerea în aplicare a prezentului regulament cu OMI și cu alte organisme internaționale relevante și să transmită informații relevante către OMI. Când se ajunge la un acord asupra unui sistem MRV la nivel mondial, Comisia ar trebui să revizuiască sistemul MRV al Uniunii, în vederea alinierii acestuia la sistemul MRV la nivel mondial.

(35)

Pentru a se ține cont de regulile internaționale relevante și de standardele internaționale și europene, precum și de evoluțiile tehnologice și științifice, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește revizuirea anumitor aspecte tehnice legate de monitorizarea și raportarea emisiilor de CO2 generate de nave și specificarea mai în detaliu a regulilor pentru verificarea activităților și a metodelor pentru acreditarea verificatorilor. Este deosebit de important ca în timpul lucrărilor pregătitoare Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Comisia, atunci când pregătește și elaborează acte delegate, ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(36)

În scopul asigurării unor condiții uniforme pentru utilizarea formatelor-cadru pentru monitorizarea emisiilor de CO2 și a altor informații relevante, pentru utilizarea sistemelor automatizate și a formatelor-cadru electronice pentru raportarea coerentă a emisiilor de CO2 și a altor informații relevante către Comisie și autoritățile statelor de pavilion implicate, pentru precizarea regulilor tehnice prin care se specifică parametrii aplicabili altor categorii de nave decât navele de pasageri, navele ro-ro și navele container, precum și pentru revizuirea parametrilor respectivi, ar trebui să se confere Comisiei competențe de executare. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (10).

(37)

Deoarece obiectivul prezentului regulament, și anume monitorizarea, raportarea și verificarea emisiilor de CO2 generate de nave ca o primă fază a unei abordări etapizate pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, având în vedere caracterul internațional al transportului maritim, ci, date fiind amploarea și efectele, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.

(38)

Dispozițiile de instituire a sistemului MRV ar trebui să fie în conformitate cu Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (11) și cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (12).

(39)

Prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare la 1 iulie 2015, pentru a se garanta faptul că statele membre și părțile interesate relevante dispun de suficient timp pentru a lua măsurile necesare pentru aplicarea eficace a prezentului regulament înainte de începerea primei perioade de raportare, la 1 ianuarie 2018,

(a)

„emisii de CO2” înseamnă eliberarea de CO2 în atmosferă de către nave;

(b)

„port de escală” înseamnă portul în care o navă se oprește pentru a încărca sau a descărca marfă sau pentru a îmbarca sau debarca pasageri; prin urmare, sunt excluse opririle cu scopul unic de a realimenta nava cu combustibil, de a obține provizii, de a înlocui echipajul, de a intra în doc uscat sau de a repara nava și/sau echipamentele acesteia, opririle în port din cauză că nava necesită asistență sau este în pericol, transferurile de la o navă la alta efectuate în afara porturilor, precum și opririle cu scopul unic de a se adăposti în condiții meteorologice nefavorabile sau necesare din cauza activităților de căutare și salvare;

(c)

„călătorie” înseamnă orice deplasare a unei nave care începe sau se termină într-un port de escală și servește scopului de a transporta pasageri sau mărfuri în scopuri comerciale;

(d)

„societate” înseamnă proprietarul unei nave sau orice altă organizație sau persoană, precum administratorul sau navlositorul navei nude, care a preluat responsabilitatea pentru exploatarea navei de la proprietarul acesteia;

(e)

„tonaj brut” (GT) înseamnă tonajul brut calculat în conformitate cu reglementările pentru măsurătorile de tonaj din anexa I la Convenția internațională privind măsurarea tonajului navelor, adoptată de Organizația Maritimă Internațională (OMI) la 23 iunie 1969 la Londra, sau orice altă convenție ulterioară;

(f)

„verificator” înseamnă o entitate juridică ce desfășoară activități de verificare și care este acreditată de un organism național de acreditare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2008 și al prezentului regulament;

(g)

„verificare” înseamnă activitățile desfășurate de un verificator pentru a evalua conformitatea documentelor transmise de societate cu cerințele prezentului regulament;

(h)

„document de conformitate” înseamnă un document specific unei nave, emis unei companii de către un verificator, document care confirmă că acea navă respectă cerințele prezentului regulament pentru o anumită perioadă de raportare;

(i)

„alte informații relevante” înseamnă informații în ceea ce privește emisiile de CO2 generate de consumul de combustibili, transportul efectuat și eficiența energetică a navelor, care permit analizarea tendințelor înregistrate referitoare la emisii și evaluarea performanțelor navelor;

(j)

„factor de emisie” înseamnă rata medie de emisii a unui gaz cu efect de seră raportată la datele de activitate ale unui flux de surse presupunând că oxidarea este completă în cazul arderii și a conversiei integrale pentru toate celelalte reacții chimice;

(k)

„incertitudine” înseamnă un parametru, asociat rezultatului determinării unei cantități, care caracterizează dispersia valorilor care ar putea fi atribuite, în mod logic, cantității în cauză, incluzând efectele factorilor sistematici, precum și ale factorilor accidentali, exprimat în procente, și descrie un interval de încredere situat în jurul valorii medii care cuprinde 95 % din valorile sugerate, luând în considerare orice asimetrie a distribuției valorilor;

(l)

„prudent” înseamnă că un set de ipoteze este definit în așa fel încât să se evite orice subestimare a emisiilor anuale sau orice supraestimare a distanțelor sau a cantităților de marfă transportate;

(m)

„perioadă de raportare” înseamnă un an calendaristic în timpul căruia emisiile de CO2 trebuie monitorizate și raportate. În cazul călătoriilor care încep și se încheie în doi ani calendaristici diferiți, datele de monitorizare și raportare se înregistrează pentru primul an calendaristic în cauză;

(n)

„navă la dană” înseamnă o navă care este amarată sau ancorată în siguranță într-un port aflat sub jurisdicția unui stat membru în timp ce încarcă, descarcă sau efectuează o escală, incluzând perioada de timp petrecută atunci când nu este angajată în operațiuni de transport de mărfuri;

(o)

„clasă de gheață” înseamnă notația atribuită navei de către autoritățile naționale competente ale statului de pavilion sau de o organizație recunoscută de statul respectiv, care indică faptul că nava a fost proiectată pentru navigarea în condiții de gheață pe mare.

(a)

identificarea și tipul navei, inclusiv denumirea navei, numărul de identificare OMI al navei, portul de înmatriculare sau portul de origine al navei și numele proprietarului navei;

(b)

numele societății și adresa, numărul de telefon și adresa de e-mail ale unei persoane de contact;

(c)

o descriere a următoarelor surse de emisii de CO2 de la bordul navei: motoarele principale, motoarele auxiliare, turbinele cu gaz, cazanele și generatoarele de gaze inerte, precum și tipurile de combustibil utilizate;

(d)

o descriere a procedurilor, sistemelor și responsabilităților utilizate pentru actualizarea listei surselor de emisii de CO2 pentru perioada de raportare;

(e)

o descriere a procedurilor utilizate pentru monitorizarea caracterului complet al listei călătoriilor;

(f)

o descriere a procedurilor de monitorizare a consumului de combustibil al navei, inclusiv:

(g)

factorii de emisie individuali utilizați pentru fiecare tip de combustibil sau, în cazul combustibililor alternativi, metodele de determinare a factorilor de emisie, inclusiv metodologia de eșantionare, metodele de analiză și o descriere a laboratoarelor utilizate cu acreditarea ISO 17025 a respectivelor laboratoare, dacă este cazul;

(h)

o descriere a procedurilor utilizate pentru determinarea datelor de activitate pentru fiecare călătorie, inclusiv:

(i)

o descriere a metodei care trebuie utilizată pentru a determina datele de substituție pentru completarea lipsei de date; și

(j)

o fișă de înregistrare a reviziilor în care să se înregistreze toate detaliile referitoare la istoricul reviziilor.

(a)

dacă se schimbă societatea;

(b)

dacă apar noi emisii de CO2, generate de surse noi de emisii sau datorate utilizării de noi combustibili care nu au fost încă incluși în planul de monitorizare;

(c)

dacă schimbarea disponibilității datelor, ca urmare a utilizării unor noi tipuri de instrumente de măsură, a unor noi metode de eșantionare sau metode de analiză, ori din alte motive, poate afecta acuratețea determinării emisiilor de CO2;

(d)

dacă datele obținute cu ajutorul metodei de monitorizare aplicate s-au dovedit a fi incorecte;

(e)

dacă oricare parte a planului de monitorizare este identificată ca nefiind în conformitate cu cerințele prezentului regulament, iar societatea trebuie să îl revizuiască, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1).

(a)

portul de pornire și portul de sosire, inclusiv data și ora plecării și sosirii;

(b)

cantitatea și factorul de emisie pentru fiecare tip de combustibil consumat, în total;

(c)

emisiile de CO2;

(d)

distanța parcursă;

(e)

timpul petrecut pe mare;

(f)

marfa transportată;

(g)

transportul efectuat.

(a)

toate călătoriile navei în cursul perioadei de raportare încep sau se încheie într-un port aflat sub jurisdicția unui stat membru; și

(b)

nava, în conformitate cu programul său, efectuează peste 300 de călătorii în cursul perioadei de raportare.

(a)

cantitatea și factorul de emisie pentru fiecare tip de combustibil consumat, per total;

(b)

emisiile de CO2 agregate totale generate în domeniul de aplicare a prezentului regulament;

(c)

emisiile de CO2 agregate generate din toate călătoriile între porturi aflate sub jurisdicția unui stat membru;

(d)

emisiile de CO2 agregate generate din toate călătoriile care au început din porturi aflate sub jurisdicția unui stat membru;

(e)

emisiile de CO2 agregate generate din toate călătoriile spre porturi aflate sub jurisdicția unui stat membru;

(f)

emisiile de CO2 generate în interiorul porturilor aflate sub jurisdicția unui stat membru, la dană;

(g)

distanța totală parcursă;

(h)

timpul total petrecut pe mare;

(i)

transportul total efectuat;

(j)

eficiența energetică medie.

(a)

datele de identificare a navei și a societății, inclusiv:

(b)

identitatea verificatorului care a evaluat raportul privind emisiile;

(c)

informații privind metoda de monitorizare utilizată și nivelul de incertitudine aferent;

(d)

rezultatele monitorizării anuale a parametrilor în conformitate cu articolul 10.

(a)

atribuirea consumului de combustibil la călătorii;

(b)

datele privind consumul de combustibil care au fost incluse în raport, precum și măsurile și calculele aferente;

(c)

selectarea și utilizarea factorilor de emisie;

(d)

calculele care au dus la determinarea emisiilor de CO2 totale;

(e)

calculele care au dus la determinarea eficienței energetice.

(a)

datele raportate sunt coerente, având în vedere datele estimate bazate pe datele rezultate din monitorizarea navelor și pe caracteristicile navelor, cum ar fi puterea instalată a motorului;

(b)

datele raportate nu conțin neconcordanțe, mai ales când se compară volumul total al combustibilului achiziționat anual de fiecare navă cu consumul agregat de combustibil din timpul călătoriilor;

(c)

colectarea datelor s-a efectuat în conformitate cu regulile aplicabile; și

(d)

înregistrările relevante ale navei sunt complete și coerente.

(a)

identitatea navei (numele, numărul de identificare OMI și portul de înmatriculare sau portul de origine);

(b)

numele, adresa și locul principal de desfășurare a activității pentru proprietarul navei;

(c)

identitatea verificatorului;

(d)

data emiterii documentului de conformitate, perioada de valabilitate a acestuia și perioada de raportare la care se referă.

(a)

identitatea navei (denumirea, numărul de identificare OMI și portul de înmatriculare sau portul de origine);

(b)

eficiența tehnică a navei (EEDI sau EIV, după caz);

(c)

emisiile de CO2 anuale;

(d)

consumul total anual de combustibil pentru călătorii;

(e)

consumul mediu anual de combustibil și emisiile medii anuale de CO2 per distanță parcursă în cazul călătoriilor;

(f)

consumul mediu anual de combustibil și emisiile medii anuale de CO2 per distanță parcursă și marfa transportată în cazul călătoriilor;

(g)

timpul anual total petrecut pe mare în cazul călătoriilor;

(h)

metoda pentru monitorizare aplicată;

(i)

data emiterii și data expirării documentului de conformitate;

(j)

identitatea verificatorului care a evaluat raportul privind emisiile;

(k)

orice alte informații monitorizate și raportate în mod voluntar în conformitate cu articolul 10.

19.5.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 123/77

(1)

Un sistem cuprinzător de omologare de tip a autovehiculelor a fost instituit la nivelul Uniunii prin Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3).

(2)

Cerințele tehnice pentru omologarea de tip a autovehiculelor cu privire la numeroase elemente de siguranță și de mediu au fost armonizate la nivelul Uniunii pentru a asigura un nivel ridicat de siguranță rutieră pe întreg teritoriul Uniunii.

(3)

Instalarea unui serviciu eCall la bordul tuturor autovehiculelor și în toate statele membre a fost unul dintre obiectivele principale ale Uniunii în domeniul siguranței rutiere începând din 2003. Pentru atingerea acestui obiectiv, au fost lansate o serie de inițiative, ca parte a unei abordări bazate pe instalarea voluntară, dar, până în prezent, nu s-au înregistrat suficiente progrese.

(4)

În scopul de a îmbunătăți și mai mult siguranța rutieră, comunicarea Comisiei din 21 august 2009 intitulată „eCall: Faza de implementare” a propus noi măsuri pentru instalarea unui serviciu de apeluri de urgență la bordul vehicululelor în Uniune. Una dintre măsurile propuse a fost de a face obligatorie montarea sistemelor eCall bazate pe serviciul 112 instalate la bordul vehiculului în toate tipurile noi de vehicule, începând cu categoriile de vehicule M1 și N1, astfel cum sunt definite în anexa II la Directiva 2007/46/CE.

(5)

La 3 iulie 2012, Parlamentul European a adoptat o rezoluție privind eCall: un nou serviciu 112 pentru cetățeni, prin care invita Comisia să prezinte o propunere în cadrul Directivei 2007/46/CE pentru a asigura implementarea obligatorie a unui sistem eCall public, bazat pe serviciul 112, până în 2015.

(6)

Este încă necesar să se îmbunătățească funcționarea serviciului 112 la nivelul Uniunii, astfel încât acesta să asigure asistență în mod rapid și eficace în situații de urgență.

(7)

Se urmărește ca sistemul eCall al Uniunii să reducă numărul deceselor, precum și gravitatea vătămărilor cauzate de accidentele rutiere din Uniune, prin alertarea rapidă a serviciilor de urgență. Introducerea obligatorie la bordul vehiculelor a sistemului eCall bazat pe serviciul 112 și modernizarea necesară și coordonată a infrastructurii rețelelor publice de comunicații mobile fără fir pentru efectuarea de apeluri eCall și a centrelor de preluare a apelurilor de urgență (PSAP) pentru primirea și gestionarea apelurilor eCall ar pune serviciul la dispoziția tuturor cetățenilor și, prin urmare, ar contribui la reducerea numărului de decese și de vătămări grave, a costurilor legate de asistența medicală, a congestionării traficului cauzate de accidente, precum și a altor costuri.

(8)

În conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din Decizia nr. 585/2014/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4), statele membre urmează să implementeze pe teritoriul lor, cu cel puțin șase luni înainte de data aplicării prezentului regulament și, în orice caz, cel târziu la 1 octombrie 2017, infrastructura PSAP-urilor pentru apelurile eCall necesară pentru preluarea și gestionarea adecvată a tuturor apelurilor eCall. În conformitate cu articolul 3 din Decizia nr. 585/2014/UE, statele membre urmează să raporteze Comisiei, până la 24 decembrie 2015, cu privire la stadiul punerii în aplicare a respectivei decizii. Dacă raportul conchide că infrastructura PSAP-urilor pentru apelurile eCall nu va fi operațională până la 1 octombrie 2017, Comisia ar trebui să ia măsurile adecvate pentru a se asigura că infrastructura PSAP-urilor pentru apelurile eCall este implementată.

(9)

În conformitate cu punctul 4 din Recomandarea 2011/750/UE a Comisiei (5), statele membre ar trebui să se asigure că operatorii de rețele de telefonie mobilă au implementat mecanismul de gestionare a „discriminatorului eCall” în rețelele lor până la 31 decembrie 2014. Dacă evaluarea menționată la punctul 6 din respectiva recomandare conchide că „discriminatorul eCall” nu va fi implementat până la 31 martie 2016, Comisia ar trebui să ia măsurile adecvate pentru a se asigura că operatorii de rețele de telefonie mobilă implementează mecanismul de gestionare a „discriminatorului eCall”.

(10)

Furnizarea de informații de poziționare exacte și fiabile reprezintă un element esențial pentru funcționarea eficientă a sistemului eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului. Prin urmare, este oportun să se solicite compatibilitatea acestuia cu serviciile furnizate de programele Galileo și Serviciul european geostaționar mixt de navigare (EGNOS), astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1285/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (6). Sistemul constituit în cadrul programului Galileo este un sistem global de radionavigație prin satelit independent, iar cel constituit în cadrul programului EGNOS este un sistem regional de radionavigație prin satelit, care îmbunătățește calitatea semnalului sistemului de poziționare globală.

(11)

Echiparea obligatorie a vehiculelor cu sistemul eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului ar trebui să se aplice inițial doar tipurilor noi de autoturisme și vehicule utilitare ușoare (categoriile M1 și N1) pentru care există deja mecanisme adecvate de declanșare. Posibilitatea de a extinde în viitorul apropiat aplicarea cerinței de instalare la bordul vehiculelor a sistemului eCall bazat pe serviciul 112 pentru a include alte categorii de vehicule, cum ar fi vehiculele grele pentru transportul de mărfuri, autobuzele, autocarele, vehiculele motorizate cu două roți și tractoarele agricole, ar trebui evaluată în continuare de către Comisie în vederea prezentării, dacă este cazul, a unei propuneri legislative în acest sens.

(12)

Instalarea sistemului eCall bazat pe serviciul 112 la bordul tipurilor existente de vehicule care urmează să fie fabricate după 31 martie 2018 ar trebui să fie promovată pentru a crește gradul de implementare a sistemului. În ceea ce privește tipurile de vehicule omologate de tip înainte de 31 martie 2018, este posibilă instalarea ulterioară, în mod opțional, a unui sistem eCall.

(13)

Serviciul public eCall interoperabil, disponibil la nivelul Uniunii, și bazat pe numărul european unic de urgență 112 și sistemele eCall asigurate de serviciile prestatorilor terți (denumite în continuare „servicii eCall asigurate de terți”) pot coexista cu condiția să se adopte măsurile necesare pentru a asigura continuitatea furnizării serviciului pentru consumatori. Pentru a garanta continuitatea serviciului public eCall bazat pe serviciul 112 în toate statele membre și pe toată durata de viață a vehiculului și pentru a garanta că serviciul public eCall bazat pe serviciul 112 este mereu disponibil în mod automat, toate vehiculele ar trebui să fie echipate cu serviciul public eCall bazat pe serviciul 112, indiferent dacă proprietarul vehiculului optează pentru un serviciu eCall asigurat de terți sau nu.

(14)

Consumatorilor ar trebui să li se ofere o imagine de ansamblu realistă cu privire la sistemul eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului, dar și la sistemul eCall asigurat de terți, dacă vehiculul este echipat cu un astfel de sistem, precum și informații cuprinzătoare și fiabile cu privire la orice funcționalități sau servicii suplimentare legate de serviciul privat de urgență, aplicațiile de urgență instalate la bord sau aplicațiile propuse pentru apelurile de asistență, precum și informații cu privire la nivelul preconizat al serviciilor la achiziționarea serviciilor oferite de prestatori terți și la costurile asociate. Sistemul eCall bazat pe serviciul 112 este un serviciu public de interes general și, prin urmare, ar trebui să fie accesibil în mod gratuit pentru toți consumatorii.

(15)

Echiparea obligatorie a vehiculelor cu sistemul eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului ar trebui să nu aducă atingere dreptului părților interesate, cum ar fi producătorii de automobile și operatorii independenți, de a oferi servicii de urgență suplimentare și/sau servicii cu valoare adăugată, în paralel cu sau pe baza sistemului eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului. Cu toate acestea, orice servicii suplimentare ar trebui să fie astfel concepute, încât să nu sporească distragerea conducătorului auto sau să nu afecteze funcționarea sistemului eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului și nici eficiența centrelor de preluare a apelurilor de urgență. Sistemul eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului și sistemul care oferă servicii private sau cu valoare adăugată ar trebui concepute astfel încât între acestea să nu fie posibil niciun schimb de date cu caracter personal. În cazul în care sunt furnizate, aceste servicii ar trebui să respecte legislația aplicabilă în domeniul siguranței, securității și protecției datelor și ar trebui să rămână mereu opționale pentru consumatori.

(16)

Pentru a asigura libera opțiune a clienților și concurența loială, precum și pentru a încuraja inovarea și stimularea competitivității industriei Uniunii de tehnologie a informației pe piața mondială, sistemele eCall instalate la bordul vehiculului ar trebui să se bazeze pe o platformă interoperabilă, standardizată, sigură și cu acces liber pentru posibile viitoare aplicații sau servicii instalate la bordul vehiculelor. Dat fiind că, în acest scop, este nevoie de susținere tehnică și juridică, Comisia ar trebui să evalueze fără întârziere, pe baza consultărilor cu toate părțile interesate implicate, printre care și producătorii de autovehicule și operatorii independenți, toate opțiunile de promovare și de a asigura o astfel de platformă cu acces liber și, dacă este cazul, să prezinte o inițiativă legislativă în acest sens. În plus, sistemul eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului ar trebui să fie accesibil în schimbul unei plăți rezonabile, fără să depășească o anumită valoare nominală și fără discriminare pentru toți operatorii independenți pentru reparații și întreținere, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului (7).

(17)

Pentru a menține integritatea sistemului de omologare de tip, numai acele sisteme eCall bazate pe serviciul 112 instalate la bordul vehiculului care pot fi pe deplin testate ar trebui să fie acceptate în sensul prezentului regulament.

(18)

Dat fiind faptul că sistemul eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului este un sistem pentru situații de urgență, acesta necesită cel mai înalt nivel de fiabilitate posibil. Ar trebui asigurate acuratețea setului minim de date, precum și a transmisiei vocale și a calității acesteia și ar trebui dezvoltat un sistem uniform de testare pentru a asigura longevitatea și durabilitatea sistemului eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului. Prin urmare, ar trebui realizate inspecții tehnice periodice, în conformitate cu Directiva 2014/45/UE a Parlamentului European și a Consiliului (8).

(19)

Vehiculele în serii mici și vehiculele omologate în temeiul articolului 24 din Directiva 2007/46/CE sunt excluse în temeiul directivei menționate de la cerințele privind protecția pasagerilor în cazul unei coliziuni frontale sau laterale. Prin urmare, respectivele vehicule ar trebui să fie excluse de la obligația de a se conforma cerințelor eCall stabilite în prezentul regulament. În plus, unele vehicule din categoriile M1 și N1 nu pot fi echipate, din motive tehnice, cu un mecanism eCall de declanșare adecvat.

(20)

Vehiculele cu destinație specială ar trebui să fie în conformitate cu cerințele eCall stabilite în prezentul regulament, în cazul în care vehiculul de bază/incomplet este echipat cu mecanismul de declanșare necesar.

(21)

Orice prelucrare a datelor cu caracter personal prin intermediul sistemului eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului ar trebui să fie conformă cu normele de protecție a datelor cu caracter personal prevăzute în Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (9) și în Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului (10), în special pentru a garanta că vehiculele echipate cu sisteme eCall bazate pe serviciul 112 instalate la bordul vehiculului, legate, în starea lor normală de funcționare, de un apel eCall 112, nu pot fi urmărite și nu fac obiectul unei urmăriri constante, precum și că setul minim de date trimise de sistemul eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului include informațiile minime necesare pentru tratarea corespunzătoare a apelurilor de urgență. Acest lucru ține cont de recomandările formulate de Grupul de lucru pentru protecția datelor instituit prin articolul 29 din Directiva 95/46/CE, cuprinse în „Documentul de lucru referitor la protecția datelor și la implicațiile asupra vieții private în cadrul inițiativei privind eCall”, adoptat la 26 septembrie 2006.

(22)

Producătorii ar trebui să pună în aplicare toate măsurile necesare pentru a se conforma normelor privind protecția vieții private și a datelor prevăzute în prezentul regulament, în conformitate cu articolele 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (11).

(23)

Pentru respectarea cerințelor tehnice, producătorii de vehicule ar trebui să integreze forme tehnice de protecție a datelor în sistemele instalate la bordul vehiculelor și să respecte principiul luării în considerare a vieții private începând din momentul conceperii (privacy by design).

(24)

Producătorii ar trebui să furnizeze, ca parte a documentației tehnice care se înmânează odată cu vehiculul, informații privind existența unui sistem public eCall gratuit, bazat pe numărul european unic de urgență 112, privind dreptul proprietarului vehiculului de a alege să utilizeze respectivul sistem, și nu un sistem eCall asigurat de terți, precum și privind prelucrarea datelor prin intermediul sistemului eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului. De asemenea, informațiile respective ar trebui să fie disponibile și online.

(25)

Datele transmise prin intermediul sistemului eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului și prelucrate de PSAP-uri pot fi transferate serviciului de urgență și partenerilor din serviciu menționați în Decizia nr. 585/2014/UE doar în cazul unor incidente legate de apelurile eCall și sub rezerva condițiilor specificate de respectiva decizie și sunt utilizate exclusiv în scopul atingerii obiectivelor respectivei decizii. Datele prelucrate de PSAP-uri prin intermediul sistemului eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului nu sunt transferate niciunei părți terțe fără acordul prealabil explicit al persoanei vizate.

(26)

Organizațiile europene de standardizare, Institutul European de Standardizare în Telecomunicații (ETSI) și Comitetul European de Standardizare (CEN), au elaborat standarde comune pentru implementarea unui serviciu eCall paneuropean, care ar trebui să se aplice în sensul prezentului regulament, deoarece acest lucru va facilita evoluția tehnologică a serviciului eCall instalat la bordul vehiculului, va asigura interoperabilitatea și continuitatea serviciului în întreaga Uniune și va reduce costurile de implementare pentru Uniune în ansamblu.

(27)

Pentru a asigura aplicarea cerințelor tehnice comune în ceea ce privește sistemul eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește exceptarea anumitor clase de vehicule din categoriile M1 și N1 de la obligația de instalare a sistemelor eCall la bordul lor, stabilirea de cerințe tehnice detaliate și încercări pentru omologarea CE de tip a vehiculelor în ceea ce privește sistemele eCall instalate la bordul lor și pentru omologarea CE de tip a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate concepute și construite pentru astfel de vehicule, precum și stabilirea de norme tehnice detaliate și de proceduri de testare pentru aplicarea anumitor norme privind prelucrarea datelor cu caracter personal și pentru a se asigura că nu are loc niciun schimb de date cu caracter personal între sistemul eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului și sistemele prestatorilor terți. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți și împreună cu părțile interesate relevante, consultând în special organizațiile pentru protecția consumatorilor, precum și Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor și Grupul de lucru pentru protecția datelor instituit prin articolul 29, în conformitate cu legislația aplicabilă. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(28)

În scopul de a asigura condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite Comisiei competențe de executare în ceea ce privește modalitățile practice de evaluare a absenței posibilității de urmărire și de detectare, modelul documentelor de informare a utilizatorului și dispozițiile administrative pentru omologarea CE de tip privind modelul documentelor informative care urmează a fi transmise de producători în scopul obținerii omologării de tip, modelul certificatelor de omologare CE de tip și modelul mărcii de omologare CE de tip. Aceste competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (12).

(29)

Producătorilor de vehicule ar trebui să li se acorde suficient timp pentru a se adapta la cerințele tehnice ale prezentului regulament.

(30)

Prezentul regulament este un regulament nou, distinct, în contextul procedurii de omologare CE de tip prevăzută de Directiva 2007/46/CE, și, prin urmare, anexele I, III, IV și XI la directiva respectivă ar trebui modificate în consecință.

(31)

Întrucât obiectivul prezentului regulament, respectiv realizarea pieței interne prin introducerea unor cerințe tehnice comune pentru vehiculele noi omologate de tip, echipate cu sisteme eCall bazate pe serviciul 112 instalate la bordul vehiculelor, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, ci, având în vedere amploarea acțiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum se prevede la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.

(32)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (13) și a emis un aviz la 29 octombrie 2013 (14),

(a)

vehiculelor produse în serii mici, omologate în temeiul articolelor 22 și 23 din Directiva 2007/46/CE;

(b)

vehiculelor omologate în temeiul articolului 24 din Directiva 2007/46/CE;

(c)

vehiculelor care, din motive tehnice, nu pot fi echipate cu un mecanism eCall de declanșare adecvat, identificate în conformitate cu alineatul (2).

1.

„sistem eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului” înseamnă un sistem de urgență, compus din echipamentul instalat la bordul vehiculului și din mijloacele de declanșare, de gestionare și de efectuare a transmisiei eCall, care este activat fie automat prin intermediul unor senzori de la bordul vehiculului, fie manual, care transmite, prin intermediul rețelelor publice de comunicații mobile fără fir, un set minim de date și stabilește un canal audio bazat pe serviciul 112 între pasagerii vehiculului și un PSAP eCall;

2.

„eCall” înseamnă un apel de urgență de la bordul vehiculului către numărul 112, efectuat fie automat, prin activarea unor senzori de la bordul vehiculului, fie manual, care transmite, prin intermediul rețelelor publice de comunicații mobile fără fir, un set minim de date și stabilește un canal audio între vehicul și PSAP eCall;

3.

„centru de preluare a apelurilor de urgență” sau „PSAP” înseamnă locul fizic în care se primesc prima dată apelurile de urgență, aflat sub responsabilitatea unei autorități publice sau a unei organizații private recunoscute de statul membru;

4.

„cel mai adecvat PSAP” înseamnă un PSAP desemnat în prealabil de către autoritățile responsabile pentru a prelua apelurile de urgență dintr-o anumită zonă sau pentru apeluri de urgență de un anumit tip;

5.

„centru de preluare a apelurilor de urgență eCall” înseamnă cel mai adecvat PSAP desemnat în prealabil de către autorități pentru a prelua prima dată și pentru a gestiona apelurile eCall;

6.

„set minim de date” înseamnă informațiile definite de standardul „Sisteme de transport inteligente – eSafety – Setul minim de date eCall” (EN 15722:2011), transmise PSAP eCall;

7.

„echipament instalat la bordul vehiculului” înseamnă echipamentul instalat în mod permanent în interiorul vehiculului care oferă sau are acces la datele vehiculului necesare pentru efectuarea operațiunii eCall prin intermediul unei rețele publice de comunicații mobile fără fir;

8.

„operațiune eCall” înseamnă stabilirea unei sesiuni de comunicații mobile fără fir într-o rețea publică de comunicații fără fir, transmiterea unui set minim de date de la un vehicul către un PSAP eCall și stabilirea unui canal audio între vehicul și respectivul PSAP eCall;

9.

„rețea publică de comunicații mobile fără fir” înseamnă o rețea de comunicații mobile fără fir aflată la dispoziția publicului în conformitate cu Directivele 2002/21/CE (15) și 2002/22/CE (16) ale Parlamentului European și ale Consiliului;

10.

„eCall asigurat de serviciile prestatorilor terți” sau „eCall asigurat de terți” înseamnă un apel de urgență de la bordul vehiculului către un prestator de servicii terț, efectuat fie automat, prin activarea unor senzori de la bordul vehiculului, fie manual, care transmite, prin intermediul rețelelor publice de comunicații mobile fără fir, un set minim de date și stabilește un canal audio între vehicul și prestatorul de servicii terț;

11.

„prestator de servicii terț” înseamnă o organizație recunoscută de către autoritățile naționale ca fiind autorizată să primească un eCall asigurat de terți și să transmită setul minim de date către PSAP eCall;

12.

„sistem eCall aferent serviciilor prestatorilor terți instalat la bordul vehiculului” sau „sistem eCall asigurat de terți instalat la bordul vehiculului” înseamnă un sistem activat fie automat, prin intermediul unor senzori de la bordul vehiculului, fie manual, care transmite, prin intermediul rețelelor publice de comunicații mobile fără fir, un set minim de date și stabilește un canal audio între vehicul și prestatorul de servicii terț.

(a)

sistemul eCall asigurat de terți instalat la bordul vehiculului respectă standardul EN 16102:2011 „Sisteme inteligente de transport – eCall – Cerințe operaționale pentru serviciile asigurate de prestatori terți”;

(b)

producătorii se asigură că există un singur sistem activ în orice moment dat și că sistemul eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului se declanșează în mod automat în cazul în care sistemul eCall asigurat de terți instalat la bordul vehiculului nu funcționează;

(c)

proprietarul vehiculului are dreptul, în orice moment, să aleagă să utilizeze sistemul eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului, și nu un sistem asigurat de terți instalat la bordul vehiculului;

(d)

producătorii includ în manualul utilizatorului informații privind dreptul prevăzut la litera (c).

(a)

EN 16072:2011 „Sisteme de transport inteligente – eSafety – Sistem eCall paneuropean – Cerințe de funcționare”;

(b)

EN 16062:2011 „Sisteme de transport inteligente – eSafety – Cerințe de aplicare de înalt nivel pentru eCall”;

(c)

CEN/TS 16454:2013 „Sisteme de transport inteligente – eSafety – Testarea conformității sistemului eCall de la un capăt la altul”, în ceea ce privește conformitatea sistemului eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului cu sistemul paneuropean eCall;

(d)

EN 15722:2011 „Sisteme de transport inteligente – eSafety – Setul minim de date eCall”;

(e)

EN 16102:2011 „Sisteme inteligente de transport – eCall – Cerințe operaționale pentru serviciile oferite de prestatori terți”;

(f)

orice alt standard european referitor la sistemul eCall adoptat conform procedurilor stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (17) sau în regulamentele Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (regulamentele CEE-ONU) privind sistemele eCall la care Uniunea a aderat.

(a)

trimiterea la temeiul juridic al prelucrării;

(b)

faptul că sistemul eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului este activat implicit;

(c)

modalitățile de prelucrare a datelor pe care o efectuează sistemul eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului;

(d)

scopul specific al prelucrării apelurilor eCall, care este limitat la situațiile de urgență menționate la articolul 5 alineatul (2) primul paragraf;

(e)

tipurile de date colectate și prelucrate și destinatarii acestor date;

(f)

termenul pentru păstrarea datelor în sistemul eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul autovehiculului;

(g)

faptul că nu există o monitorizare constantă a vehiculului;

(h)

modalitățile pentru exercitarea drepturilor persoanelor vizate, precum și serviciul de contact responsabil de gestionarea cererilor de acces;

(i)

orice informație suplimentară necesară în ceea ce privește urmărirea, detectarea și prelucrarea datelor cu caracter personal în legătură cu furnizarea unui serviciu eCall de către prestatori terți și/sau a altor servicii cu valoare adăugată, care face obiectul consimțământului explicit al proprietarului și este în conformitate cu Directiva 95/46/CE. Se ține seama în mod special de diferențele ce se pot înregistra între prelucrarea datelor prin intermediul sistemului eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul autovehiculului și sistemele eCall asigurate de terți sau alte servicii cu valoare adăugată.

(a)

cerințele tehnice detaliate și procedurile de testare pentru aplicarea normelor privind prelucrarea datelor cu caracter personal de la alineatele (2) și (3);

(b)

cerințele tehnice detaliate și procedurile de testare pentru asigurarea faptului că nu există schimburi de date cu caracter personal între sistemul eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului și sistemele părților terțe, astfel cum se prevede la alineatul (11).

(a)

modalitățile practice de evaluare a absenței posibilității de urmărire și detectare prevăzute la alineatele (4), (5) și (6);

(b)

modelul pentru informațiile utilizatorului menționate la alineatul (9).

(a)

modelele documentelor informative care trebuie furnizate de producători în scopul omologării de tip;

(b)

modelele certificatelor de omologare CE de tip;

(c)

modelul (modelele) mărcii de omologare CE de tip.

(a)

fals în declarații în timpul unei proceduri de omologare sau al unei proceduri care duce la rechemarea în fabrică;

(b)

falsificarea rezultatelor încercărilor pentru omologarea de tip;

(c)

nefurnizarea datelor sau a specificațiilor tehnice care ar putea duce la rechemarea în fabrică, la refuzul sau la retragerea omologării de tip;

(d)

încălcarea dispozițiilor de la articolul 6;

(e)

nerespectarea dispozițiilor articolului 5 alineatul (7).