20.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 84/1

(1)

Împreună cu Regulamentul (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (3), Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (4) reprezintă o componentă importantă a procesului de finalizare a unei zone unice de plăți în euro (SEPA), în care nu se face nicio distincție între plățile transfrontaliere și plățile naționale în euro. Principalul obiectiv al Regulamentului (UE) nr. 260/2012 este migrarea de la sistemele naționale de transfer de credit și de debitare directă la sisteme armonizate de transfer de credit în cadrul SEPA (SCT) și de debitare directă în cadrul SEPA (SDD), printre altele prin punerea la dispoziția cetățenilor Uniunii a unui număr de cont bancar internațional (IBAN) unic care să poată fi utilizat pentru toate SCT și SDD efectuate în euro.

(2)

În Regulamentul (UE) nr. 260/2012 se prevede ca migrarea la SEPA să aibă loc până la 1 februarie 2014, pentru ca prestatorii de servicii de plată și utilizatorii de servicii de plată să dispună de timp suficient pentru a-și adapta procedurile la cerințele tehnice pe care le presupune migrarea la SCT și SDD.

(3)

De la adoptarea Regulamentului (UE) nr. 260/2012, Comisia și Banca Centrală Europeană au monitorizat îndeaproape progresele înregistrate în procesul de migrare la SEPA. Au avut loc mai multe reuniuni cu statele membre, cu autoritățile publice naționale și cu participanții la piață. Banca Centrală Europeană a publicat cu regularitate rapoarte privind progresele înregistrate în procesul de migrare la SEPA pe baza datelor referitoare la plăți colectate de băncile centrale naționale. În aceste rapoarte se indică faptul că mai multe state membre din zona euro sunt pe drumul cel bun, afișând rate de migrare la SCT care se apropie în prezent de 100 %. Marea majoritate a prestatorilor de servicii de plată au comunicat că s-au conformat deja cerințelor SEPA. Cu toate acestea, în mai multe alte state membre ratele de migrare rămân în urma așteptărilor. Acest lucru este valabil în special în ceea ce privește SDD.

(4)

La data de 14 mai 2013, Consiliul Ecofin a subliniat din nou, în concluziile sale, importanța migrării la SEPA. S-a remarcat că migrarea la SEPA este departe de a fi completă și că toți participanții la piață ar trebui să depună eforturi imediate pentru finalizarea migrării la SEPA la timp. A fost adoptat un plan de acțiune în care comercianții, societățile comerciale, IMM-urile și administrațiile publice au fost invitate să ia imediat măsurile concrete necesare la nivel intern pentru a-și adapta procedurile și pentru a-și informa clienții cu privire la datele lor IBAN.

(5)

În ciuda eforturilor considerabile depuse în cursul ultimelor luni de către Banca Centrală Europeană, statele membre, autoritățile publice naționale și participanții la piață, din cele mai recente date statistice referitoare la migrare reiese că, în zona euro, rata globală de migrare la SCT a crescut de la 40 % în iunie 2013 la doar aproximativ 64 % în noiembrie 2013, în timp ce rata globală de migrare la SDD a atins doar 26 %. Deși din cifrele naționale reiese că mai multe state membre au înregistrat progrese bune, un grup semnificativ de state membre se situează cu mult în urma ratelor de migrare preconizate. Este foarte puțin probabil, prin urmare, ca toți participanții la piață să se conformeze cerințelor SEPA până la 1 februarie 2014.

(6)

În temeiul obligațiilor legale existente, va trebui ca, de la 1 februarie 2014, băncile și alți prestatori de servicii de plată să nu accepte să prelucreze operațiunile de transfer de credit sau de debitare directă care nu sunt conforme cu SEPA, chiar dacă, așa cum este deja cazul, aceștia ar avea posibilitatea tehnică să prelucreze plățile respective prin utilizarea în paralel a sistemelor tradiționale de plăți existente și a sistemelor SCT și SDD. În lipsa migrării integrale la SCT și SDD, nu se poate exclude, prin urmare, apariția unor întârzieri în cazul respectivelor plăți. Ar putea fi afectați toți utilizatorii de servicii de plată și, în special, IMM-urile și consumatorii.

(7)

Este esențial să se evite orice perturbare inutilă a plăților cauzată de faptul că migrarea la SEPA nu este realizată integral până la 1 februarie 2014. Prin urmare, prestatorii de servicii de plată ar trebui să beneficieze de posibilitatea ca, pentru o perioadă limitată, să continue prelucrarea operațiunilor de plată prin intermediul sistemelor lor tradiționale, în paralel cu utilizarea sistemelor SCT și SDD, așa cum fac în prezent. Prin urmare, ar trebui introdusă o perioadă de tranziție pentru a permite continuarea acestei prelucrări în paralel a plăților în diferite formate. Având în vedere actualele cifre legate de migrare și ritmul de migrare preconizat, este indicată o perioadă de tranziție suplimentară și unică de șase luni. Ar trebui ca o astfel de menținere provizorie a sistemelor tradiționale neconforme cu SEPA să fie considerată o măsură excepțională și, prin urmare, ar trebui să aibă o durată cât mai scurtă cu putință, dat fiind că pentru realizarea tuturor avantajelor unei piețe integrate a plăților este necesară o migrare rapidă și cuprinzătoare. De asemenea, este important să se limiteze în timp costurile suportate de prestatorii de servicii de plată pentru utilizarea în continuare a sistemelor de plată tradiționale în paralel cu sistemul SEPA. Prestatorii de servicii de plată care au migrat deja integral la SEPA ar putea lua în considerare varianta ca, în perioada de tranziție, să presteze servicii de conversie acelora dintre utilizatorii de servicii de plată care nu au migrat încă. În perioada de tranziție ar trebui ca statele membre să nu aplice sancțiuni nici prestatorilor de servicii de plată care prelucrează plăți neconforme, nici utilizatorilor de servicii de plată care nu au migrat încă.

(8)

Mai mulți mari utilizatori de instrumente de debitare directă au indicat deja că intenționează să migreze în apropierea datei-limită. Orice amânare a proiectelor de migrare respective ar putea determina presiuni temporare asupra încasărilor și a fluxurilor de trezorerie și, astfel, asupra nivelurilor de trezorerie ale societăților în cauză. O astfel de migrare produsă cu întârziere la scară largă ar putea crea, de asemenea, anumite blocaje, în special la nivelul băncilor și al comercianților de programe informatice, care s-ar putea confrunta cu anumite constrângeri legate de capacitate. Perioada suplimentară prevăzută pentru o trecere treptată la noul sistem ar permite o abordare mai graduală. Participanții la piață care nu au început încă să pună în aplicare adaptările necesare în vederea conformării cu SEPA sunt îndemnați să facă acest lucru cât mai curând posibil. Participanții la piață care au început deja să își adapteze procedurile de plată ar trebui, de asemenea, să își finalizeze procesul de migrare cât mai repede posibil.

(9)

Având în vedere obiectivul general de a realiza o migrare coordonată și integrată, este indicat ca perioada de tranziție să se aplice atât în cazul SCT, cât și în cazul SDD. Prevederea unor perioade de tranziție diferite pentru SCT și SDD ar cauza confuzie pentru consumatori, prestatori de servicii de plată, IMM-uri, precum și alți utilizatori de servicii de plată.

(10)

Din motive de securitate juridică și pentru evitarea unei eventuale discontinuități în aplicarea Regulamentului (UE) nr. 260/2012, este necesar ca prezentul regulament să intre în vigoare în regim de urgență și să se aplice, cu efect retroactiv, de la 31 ianuarie 2014.

(11)

Având în vedere caracterul urgent al acestei chestiuni, ar trebui să se aplice o derogare de la termenul de opt săptămâni menționat la articolul 4 din Protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice.

(12)

Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 260/2012 ar trebui modificat în consecință,

20.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 84/4

(1)

Uniunea este parte contractantă la Convenția internațională pentru conservarea tonului din Oceanul Atlantic (Convenția ICCAT) din 14 noiembrie 1997, în urma adoptării Deciziei 86/238/CEE a Consiliului (2).

(2)

Convenția ICCAT prevede un cadru pentru cooperarea regională privind conservarea și gestionarea resurselor de ton și de specii înrudite cu tonul din Oceanul Atlantic și din mările adiacente. Convenția ICCAT a instituit o Comisie Internațională pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) care adoptă măsuri de conservare și de gestionare. Măsurile respective devin obligatorii pentru părțile contractante.

(3)

În 1998, ICCAT a adoptat rezoluția 98-18 privind capturile de ton nedeclarate și nereglementate efectuate de navele mari de pescuit cu paragate în zona Convenției. Această rezoluție a stabilit proceduri pentru identificarea țărilor ale căror nave au pescuit ton și specii înrudite într-un mod care a redus eficacitatea măsurilor de conservare și de gestionare adoptate de ICCAT. Rezoluția a precizat, de asemenea, măsurile care trebuie adoptate, inclusiv măsurile nediscriminatorii de restricționare a schimburilor comerciale, dacă sunt necesare, pentru a împiedica navele din aceste țări să continue acest tip de practici de pescuit.

(4)

După adoptarea rezoluției 98-18, ICCAT a identificat Bolivia, Cambodgia, Guineea Ecuatorială, Georgia și Sierra Leone ca țări ale căror nave pescuiesc ton obez de Atlantic (Thunnus obesus) într-un mod care reduce eficacitatea măsurilor sale de conservare și de gestionare a acestei specii. ICCAT și-a întemeiat constatările pe date privind capturile, comerțul și activitățile navelor.

(5)

În consecință, ICCAT a recomandat ca părțile contractante să ia măsurile necesare, în conformitate cu prevederile rezoluției sale 98-18, pentru a interzice importurile de ton obez de Atlantic și de produse din ton obez, sub orice formă, din țările respective.

(6)

În 2004, importurile de ton obez de Atlantic originar din Bolivia, Cambodgia, Guineea Ecuatorială, Georgia și Sierra Leone în Uniune au fost interzise prin Regulamentul (CE) nr. 827/2004 al Consiliului (3).

(7)

La cea de a 14-a reuniune specială a ICCAT care a avut loc în 2004, aceasta a recunoscut eforturile făcute de Cambodgia, Guineea Ecuatorială și Sierra Leone pentru a răspunde preocupărilor exprimate și a adoptat recomandări privind ridicarea măsurilor de restricționare a schimburilor comerciale împotriva acestor trei țări în legătură cu tonul obez de Atlantic și cu produsele din ton obez de Atlantic.

(8)

În consecință, Regulamentul (CE) nr. 919/2005 al Consiliului (4) a modificat Regulamentul (CE) nr. 827/2004, astfel încât interdicția la importurile în Uniune de ton obez de Atlantic și de produse din ton obez de Atlantic din Cambodgia, Guineea Ecuatorială și Sierra Leone a fost ridicată. Ca urmare a respectivei modificări, Regulamentul (CE) nr. 827/2004 interzice astfel de importuri numai din Bolivia și din Georgia.

(9)

În cadrul celei de a 22-a reuniuni ordinare anuale din 2011, ICCAT a recunoscut acțiunile întreprinse de Bolivia și de Georgia și a adoptat Recomandarea 11-19 de ridicare a interdicțiilor la importurile de ton obez de Atlantic și de produse din ton obez de Atlantic care au continuat să fie aplicate acestor două țări.

(10)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 827/2004 ar trebui abrogat,

20.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 84/6

(1)

Uniunea Europeană și statele membre și-au stabilit drept obiectiv combaterea fraudei, a corupției și a oricăror alte activități ilegale care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, inclusiv a contrabandei cu țigări și a contrafacerii acestora. Pentru a îmbunătăți impactul pe termen lung al cheltuielilor și pentru a evita dublarea eforturilor, cooperarea strânsă și periodică și coordonarea ar trebui asigurate la nivelul Uniunii și între autoritățile statelor membre.

(2)

Activitățile având drept scop asigurarea unei mai bune informări, a unei formări specializate, incluzând studii de drept comparat, și a unei asistențe tehnice și științifice contribuie semnificativ la protejarea intereselor financiare ale Uniunii și, totodată, la atingerea unui nivel echivalent de protecție la nivelul întregii Uniuni.

(3)

Sprijinul anterior pentru astfel de activități prin intermediul Deciziei nr. 804/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) (programul Hercule), care a fost modificată și aplicarea acesteia prelungită prin Decizia nr. 878/2007/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) (programul Hercule II), a făcut posibilă intensificarea activităților întreprinse de Uniune și de statele membre în ceea ce privește combaterea fraudei, a corupției și a oricăror alte activități ilegale care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.

(4)

Comisia a efectuat o evaluare a realizărilor programului Hercule II, care include informații privind resursele utilizate și rezultatele obținute.

(5)

Comisia a realizat o evaluare a impactului în 2011 pentru a evalua necesitatea continuării sau nu a programului.

(6)

Pentru a continua și chiar dezvolta activitățile la nivelul Uniunii și al statelor membre privind combaterea fraudei, a corupției și a oricăror alte activități ilegale care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, inclusiv combaterea contrabandei și a contrafacerii de țigări, de asemenea, ținând seama și de noile provocări într-un context de austeritate bugetară, ar trebui adoptat un nou program (denumit în continuare „programul”).

(7)

Programul ar trebui implementat ținându-se seama de recomandările și măsurile enumerate în Comunicarea Comisiei din 6 iunie 2013 intitulată „Intensificarea luptei împotriva contrabandei cu țigări și a altor forme de comerț ilicit cu produse din tutun – O strategie globală a UE”.

(8)

Programul ar trebui implementat în conformitate deplină cu dispozițiile Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (5). În conformitate cu regulamentul respectiv, un grant are rolul de a susține financiar o acțiune destinată să contribuie la realizarea unui obiectiv de politică al Uniunii, acesta neavând drept scop unic achiziționarea de echipamente.

(9)

Programul ar trebui să fie deschis participării statelor aderente, țărilor candidate și candidaților potențiali care beneficiază de o strategie de preaderare, precum și țărilor partenere în cadrul Politicii europene de vecinătate, cu condiția ca aceste țări să fi atins un nivel suficient de aliniere a legislației relevante și a metodelor administrative la cele ale Uniunii, în conformitate cu principiile generale și clauzele și condițiile generale de participare a acestor state și țări la programele Uniunii stabilite în acordurile-cadru, deciziile Consiliului de asociere sau acordurile similare respective, precum și țările Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS) participante la Spațiul Economic European (SEE).

(10)

Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport intermediar de evaluare independent privind implementarea programului, precum și un raport final de evaluare cu privire la îndeplinirea obiectivelor acestui program. De asemenea, Comisia ar trebui să prezinte în fiecare an Parlamentului European și Consiliului informații cu privire la implementarea anuală a programului, inclusiv rezultatele acțiunilor finanțate, precum și informații privind consecvența și complementaritatea cu alte programe și activități relevante la nivelul Uniunii.

(11)

Prezentul regulament respectă principiile subsidiarității și proporționalității. Programul ar trebui să faciliteze cooperarea dintre statele membre și între Comisie și statele membre în scopul protejării intereselor financiare ale Uniunii, utilizând resursele într-un mod mai eficient decât ar putea fi utilizate la nivel național. Acțiunea la nivelul Uniunii este necesară și justificată deoarece ajută în mod clar și colectiv statele membre în ceea ce privește protecția bugetului general al Uniunii și a bugetelor naționale și încurajează utilizarea structurilor comune ale Uniunii pentru intensificarea cooperării și a schimbului de informații între autoritățile competente. Programul nu ar trebui, însă, să aducă atingere responsabilităților statelor membre.

(12)

Programul ar trebui să se desfășoare pe o perioadă de șapte ani în vederea alinierii duratei sale la cea a cadrului financiar multianual prevăzută în Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului (6).

(13)

Pentru a asigura o anumită flexibilitate în alocarea fondurilor, competența de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea alocării orientative a fondurilor respective. Este deosebit de important ca Comisia să desfășoare consultările adecvate în etapa pregătitoare, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(14)

Comisia ar trebui să adopte programe de lucru anuale care să conțină acțiunile finanțate, criteriile de selecție și de atribuire și cazurile excepționale, justificate corespunzător, cum ar fi cele referitoare la statele membre expuse unui risc ridicat privind interesele financiare ale Uniunii, în care se aplică rata maximă de cofinanțare de 90 % din costurile eligibile. Comisia ar trebui să discute cu statele membre despre aplicarea prezentului regulament în cadrul Comitetului consultativ pentru coordonarea în domeniul combaterii fraudei instituit prin Decizia 94/140/CE a Comisiei (7).

(15)

Statele membre ar trebui să depună eforturi pentru a-și spori contribuțiile financiare cărora li se aplică cofinanțarea granturilor atribuite în cadrul programului.

(16)

Comisia ar trebui să parcurgă etapele necesare pentru a se asigura că programele de lucru anuale sunt coerente și complementare în raport cu alte programe relevante finanțate de Uniune, în special în domeniul vămilor, pentru a consolida impactul general al acțiunilor programului și pentru a evita orice suprapunere a programului cu alte programe.

(17)

Prezentul regulament stabilește un pachet financiar aferent programului pentru întreaga durată a acestuia, pachet financiar care reprezintă principala valoare de referință în înțelesul punctului 17 din Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (8) pentru Parlamentul European și pentru Consiliu pe durata procedurii bugetare anuale.

(18)

Interesele financiare ale Uniunii ar trebui să fie protejate prin măsuri proporționale pe tot parcursul ciclului de cheltuieli, inclusiv prevenirea, depistarea și investigarea neregulilor, recuperarea fondurilor pierdute, plătite în mod necuvenit sau incorect utilizate și, dacă este cazul, sancțiuni administrative și financiare.

(19)

Decizia nr. 804/2004/CE ar trebui abrogată. Ar trebui adoptate măsuri tranzitorii pentru a permite încheierea obligațiilor financiare legate de acțiunile desfășurate în temeiul respectivei decizii și a obligațiilor de raportare specificate în acea decizie.

(20)

Este oportună asigurarea unei tranziții ușoare și fără întreruperi de la programul Hercule II la program și este oportună alinierea duratei programului la Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013. Prin urmare, programul ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2014,

(a)

dezvoltarea activităților la nivelul Uniunii și al statelor membre privind combaterea fraudei, a corupției și a oricăror alte activități ilegale care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, inclusiv lupta împotriva contrabandei și contrafacerii de țigări;

(b)

intensificarea cooperării și a coordonării transnaționale la nivelul Uniunii, între autoritățile statelor membre, Comisie și Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și în special la eficacitatea și eficiența operațiunilor transfrontaliere;

(c)

prevenirea eficientă a fraudei, a corupției și a oricăror alte activități ilegale care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, prin oferirea unei formări specializate comune personalului administrațiilor naționale și regionale și altor părți interesate.

(a)

numărul de capturi, confiscări și recuperări în urma cazurilor de fraudă detectate prin intermediul acțiunilor comune și operațiunilor transfrontaliere;

(b)

valoarea adăugată și utilizarea efectivă a echipamentelor tehnice cofinanțate;

(c)

schimbul de informații dintre statele membre privind rezultatele obținute cu materialul tehnic;

(d)

numărul și tipul activităților de formare, inclusiv volumul de formare specializată.

(a)

îmbunătățirea prevenirii și investigării fraudelor și a altor activități ilegale peste nivelurile actuale prin intensificarea cooperării transnaționale și multidisciplinare;

(b)

creșterea nivelului de protecție a intereselor financiare ale Uniunii împotriva fraudei, facilitând schimbul de informații, experiențe și bune practici, inclusiv schimburile de personal;

(c)

consolidarea luptei împotriva fraudei și a altor activități ilegale prin asigurarea unui sprijin tehnic și operațional investigațiilor naționale și, în special, autorităților vamale și de asigurare a respectării aplicării legii;

(d)

limitarea expunerii, cunoscute în prezent, a intereselor financiare ale Uniunii la fraudă, corupție și la alte activități ilegale, în vederea reducerii dezvoltării unei economii ilegale în domenii de risc cheie, cum ar fi frauda organizată, inclusiv contrabanda și contrafacerea de țigări;

(e)

creșterea nivelului de dezvoltare a protecției juridice și judiciare specifice a intereselor financiare ale Uniunii față de fraudă prin promovarea unei analize de drept comparat.

(a)

administrațiile naționale sau regionale ale unei țări participante, astfel cum este menționată la articolul 7 alineatul (1), care promovează consolidarea acțiunii la nivelul Uniunii de protejare a intereselor financiare ale Uniunii;

(b)

institute de cercetare și de învățământ și entități nonprofit cu condiția să fi fost constituite și să fi funcționat timp de cel puțin un an într-o țară participantă, astfel cum este menționată la articolul 7 alineatul (1), și să promoveze consolidarea acțiunii la nivelul Uniunii de protejare a intereselor financiare ale Uniunii.

(a)

statele aderente, țările candidate și candidații potențiali care beneficiază de o strategie de preaderare, în conformitate cu principiile generale și cu clauzele și condițiile generale de participare a acestor state și țări la programele Uniunii stabilite în acordurile-cadru, deciziile Consiliului de asociere sau acordurile similare respective;

(b)

țările partenere din cadrul Politicii europene de vecinătate, cu condiția ca acestea să fi atins un nivel suficient de aliniere a legislației relevante și a metodelor administrative la cele ale Uniunii. Țările partenere în cauză participă la program în conformitate cu dispozițiile care urmează a fi stabilite împreună cu țările în cauză, în urma încheierii de acorduri-cadru privind participarea acestora la programe ale Uniunii;

(c)

țările din cadrul Asocierii Europene de Liber Schimb (AELS) care participă la Spațiul Economic European (SEE), în conformitate cu condițiile prevăzute în Acordul privind Spațiul Economic European.

(a)

furnizarea de asistență tehnică de specialitate autorităților competente ale statelor membre prin una sau mai multe dintre următoarele activități:

(b)

organizarea de formare specializată direcționată și de ateliere de formare privind analiza riscurilor, precum și conferințe, după caz, vizând una sau mai multe dintre următoarele activități:

(c)

orice alte acțiuni care nu sunt vizate de literele (a) sau (b) din prezentul articol, prevăzute în cadrul programelor anuale de lucru menționate la articolul 11, necesare în vederea atingerii obiectivului general, a obiectivului specific și a obiectivelor operaționale prevăzute la articolele 3, 4 și 5.

(a)

granturi;

(b)

achiziții publice;

(c)

rambursarea costurilor pentru participarea la activități în cadrul programului suportate de reprezentanții menționați la articolul 7 alineatul (3).

(a)

până la 31 decembrie 2017, un raport intermediar de evaluare independent privind realizarea obiectivelor tuturor acțiunilor, rezultatelor și impacturilor, eficacitatea și eficiența utilizării resurselor și valoarea sa adăugată pentru Uniune, în vederea luării unei decizii privind reînnoirea, modificarea sau suspendarea acțiunilor; raportul intermediar de evaluare abordează, în plus, posibilitățile de simplificare, coerența internă și externă a programului, relevanța continuă a tuturor obiectivelor programului, precum și contribuția acțiunilor la prioritățile Uniunii de creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii; aceasta ține seama de rezultatele evaluării în ceea ce privește realizarea obiectivelor programului Hercule II;

(b)

până la 31 decembrie 2021, un raport final de evaluare cu privire la atingerea obiectivelor programului, inclusiv valoarea adăugată a acestuia; mai mult, impactul pe termen lung și durabilitatea efectelor programului sunt evaluate în vederea luării lor în considerare în cadrul unei decizii privind o posibilă reînnoire, modificare sau suspendare a oricărui program ulterior.

20.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 84/14

(1)

Regulamentul (CEE) nr. 1601/91 al Consiliului (3) și Regulamentul (CE) nr. 122/94 al Comisiei (4) și-au dovedit eficacitatea în reglementarea sectorului vinurilor aromatizate, băuturilor aromatizate pe bază de vin și cocteilurilor aromatizate obținute din produse vitivinicole (denumite în continuare „produse vitivinicole aromatizate”). Totuși, având în vedere inovațiile tehnologice, evoluțiile pieței și așteptările în continuă evoluție ale consumatorilor, este necesară actualizarea normelor aplicabile definirii, descrierii, prezentării, etichetării și protejării indicațiilor geografice ale anumitor produse vitivinicole aromatizate, ținând seama în același timp de metodele de producție tradiționale.

(2)

Sunt necesare noi modificări ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, pentru a alinia competențele conferite Comisiei în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 1601/91 la articolele 290 și 291 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”). Ținând seama de amploarea modificărilor respective, este necesar ca Regulamentul (CEE) nr. 1601/91 să fie abrogat și înlocuit cu prezentul regulament. Regulamentul (CE) nr. 122/94 a instituit norme privind aromatizarea și adăugarea de alcool aplicabile anumitor produse vitivinicole aromatizate și pentru a asigura claritatea, normele respective ar trebui încorporate în prezentul regulament.

(3)

Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (5) se aplică prezentării și etichetării produselor vitivinicole aromatizate, cu excepția cazului în care în prezentul regulament se dispune altfel.

(4)

În Uniune, produsele vitivinicole aromatizate sunt importante pentru consumatori, pentru producători și pentru sectorul agricol. Măsurile aplicabile sectorului produselor vitivinicole aromatizate ar trebui să contribuie la atingerea unui nivel înalt de protecție a consumatorilor, la prevenirea practicilor care pot induce în eroare și la obținerea transparenței pieței și a concurenței loiale. În acest mod, măsurile vor salvgarda reputația pe care au dobândit-o produsele vitivinicole aromatizate ale Uniunii pe piața internă și pe piața mondială, ținând în continuare seama de practicile tradiționale utilizate la fabricarea produselor vitivinicole aromatizate, precum și de necesitatea din ce în ce mai stringentă de a proteja și a informa consumatorii. Inovarea tehnologică ar trebui luată și ea în considerare în ceea ce privește produsele pentru care această inovare duce la îmbunătățirea calității, fără a afecta caracterul tradițional al produselor vitivinicole aromatizate în cauză.

(5)

Producția de produse vitivinicole aromatizate constituie un debușeu important pentru sectorul agricol al Uniunii, fapt care ar trebui pus în evidență de cadrul de reglementare.

(6)

În interesul consumatorilor, prezentul regulament ar trebui să se aplice tuturor produselor vitivinicole aromatizate introduse pe piață în Uniune, indiferent dacă sunt produse în statele membre sau în țări terțe. Pentru a menține și a îmbunătăți reputația produselor vitivinicole aromatizate ale Uniunii pe piața mondială, normele prevăzute prin prezentul regulament ar trebui să se aplice și produselor vitivinicole aromatizate produse în Uniune pentru export.

(7)

Pentru a garanta claritatea și transparența dreptului Uniunii care reglementează produsele vitivinicole aromatizate, este necesară definirea cu claritate a produselor care intră sub incidența reglementărilor respective, a criteriilor de producție, de descriere, de prezentare și de etichetare ale produselor vitivinicole aromatizate și în special a denumirilor de vânzare. De asemenea, ar trebui să se instituie norme specifice privind indicarea facultativă a provenienței care să suplimenteze normele stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 1169/2011. Prin stabilirea unor astfel de norme, se reglementează toate etapele procesului de producție și se asigură informarea și protecția corespunzătoare a consumatorilor.

(8)

Definițiile produselor vitivinicole aromatizate ar trebui să respecte în continuare practicile tradiționale în materie de calitate, dar ar trebui actualizate și îmbunătățite în lumina progresului tehnologic.

(9)

Produsele vitivinicole aromatizate ar trebui produse în conformitate cu anumite norme și restricții care garantează satisfacerea așteptărilor consumatorilor în ceea ce privește calitatea și metodele de producție. Pentru a respecta standardele internaționale din acest domeniu, ar trebui stabilite metodele de producție și, ca regulă generală, Comisia ar trebui să țină seama de standardele recomandate și publicate de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV).

(10)

Produselor vitivinicole aromatizate ar trebui să li se aplice Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (6) și Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (7).

(11)

În plus, alcoolul etilic utilizat la fabricarea produselor vitivinicole aromatizate ar trebui să fie exclusiv de origine agricolă, răspunzând astfel așteptărilor consumatorilor și respectând practicile tradiționale în materie de calitate. Se va asigura astfel și o piață de desfacere pentru produsele agricole de bază.

(12)

Având în vedere importanța și complexitatea sectorului produselor vitivinicole aromatizate, este necesar să se instituie norme specifice privind descrierea și prezentarea produselor vitivinicole aromatizate care să completeze dispozițiile privind etichetarea din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011. Normele specifice respective ar trebui să prevină și utilizarea abuzivă a denumirilor de vânzare ale produselor vitivinicole aromatizate în cazul produselor care nu respectă cerințele stabilite în prezentul regulament.

(13)

În vederea facilitării înțelegerii de către consumatori, ar trebui să fie posibilă completarea denumirilor de vânzare stabilite prin prezentul regulament cu denumirea curentă a produsului în sensul Regulamentului (UE) nr. 1169/2011.

(14)

Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului (8) se aplică, printre altele, produselor agricole procesate destinate consumului alimentar, printre care se numără produsele vitivinicole aromatizate. În consecință, produsele vitivinicole aromatizate care respectă cerințele stabilite prin regulamentul respectiv și actele adoptate în temeiul acestuia pot fi introduse pe piață ca produse vitivinicole aromatizate ecologice.

(15)

La punerea în aplicare a unei politici privind calitatea și pentru a permite existența unui nivel ridicat de calitate al produselor vitivinicole aromatizate cu indicație geografică, statele membre ar trebui să poată adopta reglementări privind producerea, descrierea, prezentarea și etichetarea produselor vitivinicole aromatizate cu indicație geografică care sunt produse pe propriul teritoriu mai restrictive decât cele stabilite prin prezentul regulament, în măsura în care aceste norme sunt compatibile cu dreptul Uniunii.

(16)

Dat fiind că Regulamentul (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (9), Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (10), și dispozițiile privind indicațiile geografice prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (11) nu se aplică produselor vitivinicole aromatizate, ar trebui institute norme specifice privind protejarea indicațiilor geografice pentru produsele vitivinicole aromatizate. Indicațiile geografice ar trebui să fie utilizate pentru a marca faptul că produselor vitivinicole aromatizate își au originea pe teritoriul unei țări sau într-o regiune sau localitate de pe teritoriul respectiv, în cazul în care o anumită calitate, reputație sau altă caracteristică a produsului vitivinicol aromatizat poate fi atribuită în principal originii geografice a acestuia, și astfel de indicații geografice ar trebui înregistrate de către Comisie.

(17)

Ar trebui ca prezentul regulament să instituie o procedură pentru înregistrarea, conformitatea, modificarea și eventuala anulare a indicațiilor geografice ale unor țări terțe și ale Uniunii.

(18)

Autoritățile statelor membre ar trebui să fie responsabile de asigurarea respectării prezentului regulament, iar Comisia ar trebui să dispună de mecanisme care să îi permită să monitorizeze și să verifice respectarea acestuia.

(19)

În vederea completării sau modificării elementelor neesențiale ale prezentului regulament, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei cu privire la stabilirea proceselor de producție utilizate pentru obținerea produselor vitivinicole aromatizate; criteriile pentru delimitarea zonelor geografice și normele, restricțiile și derogările referitoare la producția din ariile respective; condițiile conform cărora se pot include cerințe suplimentare în caietele de sarcini; determinarea cazurilor în care un producător izolat poate solicita protecția unei denumiri geografice și restricțiile în ceea ce privește tipul solicitantului care poate depune o astfel de cerere; stabilirea condițiilor de respectat în ceea ce privește cererile de protejare a unei indicații geografice, controlul efectuat de Comisie, procedura de exprimare a obiecțiunilor, precum și procedurile pentru modificarea și anularea indicațiilor geografice; stabilirea condițiilor aplicabile cererilor transfrontaliere; stabilirea datei depunerii unei cereri sau a unei solicitări, a datei începând de la care se aplică protecția și a datei la care se aplică o modificare a unei protecții; stabilirea condițiilor referitoare la modificări ale caietelor de sarcini, inclusiv condițiile în care o modificare este considerată minoră și condițiile referitoare la cererile de modificare și la aprobarea acestora care nu implică modificarea documentului unic; restricțiile privind denumirea protejată; natura și tipul informațiilor care urmează să fie notificate în schimbul de informații între statele membre și Comisie, metodele de notificare, normele referitoare la drepturile de acces la informații sau la sistemele informaționale disponibile și modalitățile de publicare a informațiilor. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(20)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentrupunerea în aplicare a prezentului regulament ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în ceea ce privește metodele de analiză pentru stabilirea compoziției produselor vitivinicole aromatizate; deciziile cu privire la acordarea protecției indicațiilor geografice și la respingerea cererilor de acordare a acestei protecții; deciziile cu privire la anularea protecției indicațiilor geografice și la denumirile geografice existente; deciziile de aprobare a cererilor de modificare în cazul modificărilor minore ale caietului de sarcini; informațiile care urmează să fie furnizate în caietul de sarcini al produsului cu privire la definiția indicațiilor geografice; modalitățile de a pune la dispoziția publicului a deciziilor cu privire la protecția sau respingerea indicațiilor geografice; depunerea cererilor transfrontaliere; controalele și verificările efectuate de statele membre; procedura aplicabilă, inclusiv admisibilitatea, în cazul examinării cererilor de protecție sau al aprobării unei modificări a unei indicații geografice, precum și procedura aplicabilă, inclusiv admisibilitatea, în cazul cererilor de anulare, de conversie sau de exprimare a unei obiecțiuni, și la transmiterea informațiilor legate de denumirile geografice existente; controalele administrative și fizice efectuate de statele membre; și normele referitoare la furnizarea informațiilor necesare pentru aplicarea dispoziției referitoare la schimbului de informații între statele membre și Comisie, modalitățile de gestionare a informațiilor care urmează să fie notificate, conținutul, forma, calendarul, frecvența și termenele notificărilor și modalități de transmitere sau de punere a informațiilor și documentelor la dispoziția statelor membre, a autorităților competente din țări terțe sau a publicului. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (12).

(21)

Prin intermediul unor acte de punere în aplicare și, având în vedere natura specifică a acestor acte, fără a aplica Regulamentul (UE) nr. 182/2011, Comisia ar trebui să publice documentul unic în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, să decidă dacă să respingă o cerere de protejare a unei indicații geografice pe criterii de inadmisibilitate, să stabilească și să întrețină un registru al indicațiilor geografice protejate în temeiul prezentului regulament, inclusiv includerea sau eliminarea din registru a denumirilor geografice existente.

(22)

Trecerea de la normele prevăzute de Regulamentul (CEE) nr. 1601/91 la cele prevăzute de prezentul regulament poate crea dificultăți care nu sunt abordate de prezentul regulament. În acest scop, competența de a adopta măsurile tranzitorii necesare ar trebui delegată Comisiei.

(23)

Ar trebui să se acorde timp suficient și măsuri adecvate pentru a facilita o trecere fără probleme de la normele prevăzute de Regulamentul (CEE) nr. 1601/91 la cele prevăzute de prezentul regulament. În orice caz, ar trebui permisă comercializarea stocurilor existente după punerea în aplicare a prezentului regulament, până la epuizarea acestora.

(24)

Deoarece obiectivele prezentului regulament, și anume stabilirea normelor cu privire la definirea, descrierea, prezentarea și etichetarea produselor vitivinicole aromatizate, precum și la protejarea indicațiilor geografice ale produselor vitivinicole aromatizate, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre dar, având în vedere amploarea și efectele sale, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate,

1.

„denumire de vânzare” înseamnă denumirea oricărui produs vitivinicol aromatizat prevăzut în prezentul regulament;

2.

„descriere” înseamnă lista caracteristicilor specifice ale unui produs vitivinicol aromatizat;

3.

„indicație geografică” înseamnă o indicație care identifică faptul că un produs vitivinicol aromatizat este originar dintr-o regiune, dintr-un loc anume sau dintr-o țară, în cazul în care o anumită calitate, reputație sau alte caracteristici ale produsului respectiv pot fi atribuite în principal originii geografice a acestuia.

(a)

vinuri aromatizate,

(b)

băuturi aromatizate pe bază de vin,

(c)

cocteiluri aromatizate din produse vitivinicole.

(a)

obținută din unul sau mai multe dintre produsele viticole definite la partea IV punctul 5 din anexa II și la partea II punctele 1 și 3-9 din anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, cu excepția vinului „Retsina”;

(b)

în care produsele viticole menționate la litera (a) reprezintă cel puțin 75 % din volumul total;

(c)

în care este posibil să se fi adăugat alcool;

(d)

în care este posibil să se fi adăugat coloranți;

(e)

în care este posibil să se fi adăugat must de struguri, must de struguri parțial fermentat sau ambele;

(f)

care este posibil să fi fost îndulcită;

(g)

care are un titru alcoolic volumic dobândit de cel puțin 14,5 % vol. și mai mic de 22 % vol. și o tărie alcoolică totală în volume de cel puțin 17,5 % vol.

(a)

obținută din unul sau mai multe dintre produsele viticole definite la partea II punctele 1, 2 și 4-9 din anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, cu excepția vinurilor produse cu adaos de alcool și a vinului „Retsina”;

(b)

în care produsele viticole menționate la litera (a) reprezintă cel puțin 50 % din volumul total;

(c)

la care nu s-a adăugat alcool, cu excepția situației în care există dispoziții contrare la anexa II;

(d)

în care este posibil să se fi adăugat coloranți;

(e)

în care este posibil să se fi adăugat must de struguri, must de struguri parțial fermentat sau ambele;

(f)

care este posibil să fi fost îndulcită;

(g)

care are titru alcoolic volumic dobândit de cel puțin 4,5 % vol. și mai mic de 14,5 % vol.

(a)

obținută din unul sau mai multe dintre produsele viticole definite la partea II punctele 1, 2 și 4-11 din anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, cu excepția vinurilor produse cu adaos de alcool și a vinului „Retsina”;

(b)

în care produsele viticole menționate la litera (a) reprezintă cel puțin 50 % din volumul total;

(c)

în care nu s-a adăugat alcool;

(d)

în care este posibil să se fi adăugat coloranți;

(e)

care este posibil să fi fost îndulcită;

(f)

care are titru alcoolic volumic dobândit mai mare de 1,2 % vol. și mai mic de 10 % vol.

(a)

denumirea care urmează să beneficieze de protecție;

(b)

denumirea și adresa solicitantului;

(c)

caietul de sarcini, astfel cum este menționat la alineatul (2); și

(d)

un document unic care rezumă caietul de sarcini menționat la alineatul (2).

(a)

denumirea care urmează să beneficieze de protecție;

(b)

o descriere a produsului, în special principalele sale caracteristici analitice, precum și o indicație a caracteristicilor sale organoleptice;

(c)

dacă este cazul, procesele de producție deosebite și caietul de sarcini, precum și restricțiile relevante privind producerea produsului;

(d)

delimitarea ariei geografice în cauză;

(e)

elementele care justifică legătura menționată la articolul 2 punctul 3;

(f)

cerințele aplicabile prevăzute de dreptul Uniunii sau de dreptul intern sau, dacă un stat membru prevede astfel, de o organizație care gestionează indicațiile geografice protejate, având în vedere ca aceste cerințe să fie obiective și nediscriminatorii și compatibile cu dreptul Uniunii;

(g)

o mențiune a materiei prime principale din care a fost obținut produsul vitivinicol aromatizat;

(h)

denumirea și adresa autorităților sau organismelor care verifică dacă sunt respectate dispozițiile caietului de sarcini, precum și o descriere a sarcinilor ale acestora.

(a)

publică documentul unic și caietul de sarcini al produsului cel puțin pe internet; și

(b)

înaintează Comisiei o cerere de protecție care conține următoarele informații:

(a)

situația existentă în Uniune, în special în zonele de consum;

(b)

dreptul Uniunii sau dreptul intern relevant.

(a)

orice utilizare comercială directă sau indirectă a unei denumiri protejate:

(b)

utilizarea abuzivă, imitarea sau evocarea, chiar dacă originea adevărată a produsului sau a serviciului este indicată sau dacă denumirea protejată este tradusă, transcrisă sau transliterată sau însoțită de expresii precum „stil”, „tip”, „metodă”, „produs(ă) ca la/în”, „imitație”, „gust”, „similar” sau alte formulări similare;

(c)

orice mențiune falsă sau înșelătoare privind proveniența, originea, natura sau calitățile esențiale ale produsului, care figurează pe partea interioară sau exterioară a ambalajului, în materialul publicitar sau în documentele aferente produsului vitivinicol respectiv, precum și utilizarea unui ambalaj de natură să creeze o impresie greșită cu privire la originea produsului;

(d)

orice altă practică de natură să inducă în eroare consumatorul cu privire la adevărata origine a produsului.

(a)

autoritatea competentă sau autoritățile competente menționate la articolul 22; sau

(b)

unul sau mai multe organisme de control responsabile cu verificarea în înțelesul articolului 2 al doilea paragraf punctul (5) din Regulamentul (CE) nr. 882/2004, care acționează în calitate de organism de certificare a produselor conform cerințelor prevăzute la articolul 5 din respectivul regulament.

(a)

una sau mai multe autorități publice desemnate de țara terță; sau

(b)

unul sau mai multe organisme de certificare.

(a)

dosarele tehnice menționate la articolul 10 alineatul (1);

(b)

deciziile naționale de aprobare.

(a)

criteriile de delimitare a ariei geografice; și

(b)

normele, restricțiile și derogările referitoare la producția în aria geografică delimitată.

(a)

stabilirea cazurilor în care un producător izolat poate solicita protecția unei indicații geografice;

(b)

stabilirea restricțiilor în ceea ce privește tipul solicitantului care poate depune o cerere de protecție a unei indicații geografice;

(c)

stabilirea condițiilor de respectat în ceea ce privește cererile de protecție a unei indicații geografice, controlul efectuat de Comisie, procedura de exprimare a obiecțiunilor, precum și procedurile pentru modificarea și anularea indicațiilor geografice;

(d)

stabilirea condițiilor aplicabile cererilor transfrontaliere;

(e)

stabilirea datei depunerii unei cereri sau a unei solicitări,

(f)

stabilirea datei începând de la care se aplică protecția;

(g)

stabilirea condițiilor în care o modificare este considerată minoră astfel cum este menționat în articolul 24 alineatul (2);

(h)

stabilirea datei la care intră în vigoare o modificare;

(i)

stabilirea condițiilor referitoare la cererile de modificare și aprobarea modificărilor caietului de sarcini pentru o indicație geografică protejată în temeiul prezentului regulament, atunci când astfel de modificări nu implică nicio modificare a documentului unic menționat la articolul 10 alineatul (1) litera (d).

(a)

informațiile care urmează să fie furnizate în caietul de sarcini cu privire la legătura menționată la articolul 2 punctul (3) dintre aria geografică și produsul final;

(b)

modalitățile de punere la dispoziția publicului a deciziilor de protecție sau de respingere menționate la articolul 16;

(c)

depunerea cererilor transfrontaliere;

(d)

controalele și verificările care urmează să fie efectuate de statele membre, inclusiv testările.

(a)

modelele de documente și forma de transmitere;

(b)

termenele;

(c)

mențiunile cu privire la fapte, probele și documentele justificative care urmează să fie depuse în sprijinul cererii sau solicitării.

(a)

natura și tipul informațiilor care trebuie notificate;

(b)

metodele de notificare;

(c)

normele privind drepturile de acces la informațiile sau sistemele de informații disponibile;

(d)

condițiile și mijloacele de publicare a informațiilor.

(a)

norme cu privire la furnizarea informațiilor necesare pentru punerea în aplicare a prezentului articol;

(b)

dispoziții privind gestionarea informațiilor care trebuie notificate, precum și norme privind conținutul, forma, calendarul, frecvența și termenele notificărilor;

(c)

modalități de transmitere sau de punere a informațiilor și documentelor la dispoziția statelor membre, a autorităților competente din țări terțe sau a publicului.

20.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 84/35

(1)

Regulamentul (CE) nr. 774/94 al Consiliului (2) conferă Comisiei o serie de competențe pentru punerea în aplicare a unora dintre dispozițiile acestui regulament.

(2)

Ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, competențele conferite Comisiei în temeiul Regulamentului (CE) nr. 774/94 ar trebui aliniate la articolele 290 și 291 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

(3)

În vederea completării sau a modificării anumitor elemente neesențiale ale Regulamentului (CE) nr. 774/94, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește adoptarea de modificări la respectivul regulament, în cazul în care se ajustează volumele și alte condiții ale regimului contingentar, în special printr-o decizie a Consiliului de a încheia un acord cu una sau mai multe țări terțe. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și către Consiliu.

(4)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 774/94 în ceea ce privește normele necesare pentru gestionarea regimului contingentar la care se face referire în acesta, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (3).

(5)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 774/94 ar trebui modificat în consecință,

1.

Articolele 7 și 8 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 7

Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, normele necesare pentru gestionarea regimului contingentar menționat în prezentul regulament și, dacă este cazul:

Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 8b alineatul (2).

Articolul 8

Pentru a respecta angajamentele internaționale, precum și în cazul în care volumele și alte condiții ale regimului contingentar menționat în prezentul regulament sunt ajustate de către Parlamentul European și Consiliu sau de către Consiliu, în special printr-o decizie a Consiliului privind încheierea unui acord cu una sau mai multe țări terțe, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 8a cu privire la modificările corespunzătoare aduse prezentului regulament.”

2.

Se introduc următoarele articole:

„Articolul 8a

(1)   Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.

(2)   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 8 se conferă Comisiei pentru o perioadă de cinci ani începând de la 9 aprilie 2014. Comisia prezintă un raport privind delegarea de competențe cel târziu cu nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cel târziu cu trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

(3)   Delegarea de competențe menționată la articolul 8 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificată în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere validității actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(5)   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 8 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, atât Parlamentul European, cât și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Articolul 8b

(1)   Comisia este asistată de Comitetul pentru organizarea comună a piețelor agricole, instituit prin articolul 229 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4). Respectivul comitet este un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (5).

(2)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(3)   În cazul în care avizul comitetului urmează să fie obținut prin procedură scrisă, această procedură se încheie fără rezultat atunci când, în termenul stabilit pentru emiterea avizului, președintele comitetului decide în acest sens sau cel puțin un sfert dintre membrii comitetului solicită acest lucru.

20.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 84/38

(1)

În conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 510/2011 al Parlamentului European și a Consiliului (3), Comisia trebuie să reexamineze, sub rezerva confirmării fezabilității acesteia, modalitățile de realizare a obiectivului de 147 g CO2/km până în 2020, inclusiv a formulelor din anexa I la regulamentul respectiv și a derogărilor prevăzute la articolul 11 din regulamentul menționat. Este oportun ca prezentul regulament să fie cât mai neutru posibil din punct de vedere al concurenței, echitabil din punct de vedere social și durabil.

(2)

Având în vedere legătura dintre emisiile de CO2 și consumul de combustibil, definirea modalităților de reducere a emisiilor de CO2 produse de vehiculele utilitare ușoare ar putea contribui și la reducerea consumului de combustibil și a costurilor aferente suportate de proprietarii unor astfel de vehicule, într-o manieră rentabilă.

(3)

Este oportun să se precizeze că, pentru a verifica respectarea obiectivului de 147 g de CO2/km, emisiile de CO2 ar trebui să continue să fie măsurate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului (4) și cu măsurile de punere în aplicare a acestuia, precum și cu ajutorul tehnologiilor inovatoare.

(4)

În conformitate cu analiza tehnică realizată în cadrul evaluării impactului, tehnologiile necesare pentru realizarea obiectivului de 147 g CO2/km sunt disponibile, iar reducerile necesare pot fi obținute la un cost mai mic decât cel estimat în analiza tehnică anterioară realizată înainte de adoptarea Regulamentului (UE) nr. 510/2011. În plus, distanța dintre media actuală a emisiilor specifice de CO2 produse de vehiculele utilitare ușoare noi și obiectivul de 147 g de CO2/km a scăzut, de asemenea. Prin urmare, fezabilitatea realizării obiectivului respectiv, până în 2020, este confirmată.

(5)

Ca urmare a impactului disproporționat asupra micilor producători, care decurge din respectarea obiectivelor privind emisiile specifice definite în funcție de utilitatea vehiculului, din sarcina administrativă considerabilă a procedurii de derogare și din avantajele marginale generate privind reducerea emisiilor de CO2 ale vehiculelor vândute de producătorii respectivi, producătorii care sunt responsabili pentru mai puțin de 1 000 de vehicule utilitare ușoare noi înmatriculate în Uniune pe an ar trebui să fie excluși din domeniul de aplicare al obiectivelor privind emisiile specifice și de la prima pentru emisii suplimentare.

(6)

Procedura de acordare a unei derogări pentru micii producători ar trebui simplificată pentru a permite o mai mare flexibilitate în ceea ce privește momentul în care trebuie depusă o cerere de derogare de către astfel de producători și momentul în care Comisia urmează să o acorde.

(7)

Pentru a permite industriei automobilelor să își asume investiții și inovări pe termen lung, este de dorit să se furnizeze indicații cu privire la modul în care Regulamentul (UE) nr. 510/2011 ar trebui modificat pentru perioada de după 2020. Aceste indicații ar trebui să se bazeze pe o evaluare a ratei de reducere necesare în conformitate cu obiectivele climatice pe termen lung ale Uniunii și a implicațiilor pentru dezvoltarea tehnologiilor rentabile de reducere a emisiilor de CO2 pentru vehiculele utilitare ușoare. Comisia ar trebui, până în 2015, să reexamineze astfel de aspecte și să înainteze un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la constatările sale. Raportul ar trebui să includă, după caz, propuneri de modificare a Regulamentului (UE) nr. 510/2011 în ceea ce privește stabilirea unor obiective de emisii de CO2 pentru vehiculele utilitare ușoare noi dincolo de 2020, inclusiv posibila stabilire a unui obiectiv realist și realizabil pentru 2025, pe baza unei evaluări de impact cuprinzătoare care ar ține seama de menținerea competitivității în domeniul industriei și al industriilor conexe, urmărind în același timp o traiectorie clară de reducere a emisiilor, în conformitate cu obiectivele climatice pe termen lung ale Uniunii. La elaborarea unor astfel de propuneri, Comisia ar trebui să se asigure că acestea sunt cât mai neutre posibil din punct de vedere concurențial și că sunt echitabile din punct de vedere social și durabile.

(8)

Emisiile de gaze cu efect de seră legate de aprovizionarea cu energie și de producția și casarea autovehiculelor sunt componente semnificative ale amprentei de carbon globale actuale a transporturilor rutiere și se preconizează că importanța acestora va crește semnificativ în viitor. Prin urmare, ar trebui să se ia măsuri de politică pentru a-i orienta pe producători spre soluții optime care să țină seama în special de emisiile de gaze cu efect de seră asociate cu generarea de energie furnizată vehiculelor, cum ar fi electricitatea și carburanții alternativi, și pentru a garanta că emisiile respective în amonte nu erodează beneficiile legate de îmbunătățirea consumului operațional de energie al vehiculelor vizată în cadrul Regulamentului (UE) nr. 510/2011.

(9)

În conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 510/2011, Comisia trebuie să publice un raport privind disponibilitatea datelor referitoare la amprenta la sol și la sarcina utilă, precum și privind utilizarea acestora ca parametri de utilitate pentru determinarea obiectivelor privind emisiile specifice de CO2, în conformitate cu formulele din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 510/2011. Deși informațiile respective sunt disponibile și posibila lor utilizare a fost evaluată în studiul de impact, s-a concluzionat că este mai rentabil să se mențină masa în stare de funcționare ca parametru de utilitate pentru obiectivul prevăzut pentru anul 2020 pentru vehiculele utilitare ușoare.

(10)

Este oportun să se rețină abordarea privind stabilirea unui obiectiv bazată pe o relație liniară între utilitatea vehiculului utilitar ușor și obiectivul său de reducere a emisiilor de CO2, astfel cum este exprimat în formulele din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 510/2011, întrucât aceasta permite menținerea diversității pieței vehiculelor utilitare ușoare, precum și capacitatea producătorilor de a satisface diversele cerințe ale consumatorilor și, prin urmare, se evită orice denaturare nejustificată a concurenței. Cu toate acestea, este oportun ca abordarea respectivă să fie actualizată, pentru a reflecta cele mai recente date disponibile privind înmatriculările de vehicule utilitare ușoare noi.

(11)

În evaluarea de impact, Comisia a evaluat disponibilitatea datelor privind amprenta la sol și utilizarea amprentei la sol ca parametru de utilitate în formulele prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 510/2011. Pe baza respectivei evaluări, Comisia a concluzionat că parametrul de utilitate utilizat în formula pentru 2020 ar trebui să fie masa.

(12)

În temeiul Regulamentului (CE) nr. 443/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (5), Comisia trebuie să efectueze o evaluare a impactului cu scopul de a revizui procedurile de testare, astfel încât să reflecte în mod adecvat performanțele reale în materie de emisii de CO2 ale autoturismelor. Regulamentul (UE) nr. 510/2011 extinde revizuirea procedurilor de testare pentru a include vehiculele utilitare ușoare. Este necesară modificarea noului ciclu de conducere european (New European Driving Cycle - NEDC) utilizat în prezent, pentru a asigura caracterul reprezentativ al acestuia în ceea ce privește condițiile reale de conducere și pentru a evita subestimarea emisiilor reale de CO2 și a consumului real de combustibil. Ar trebui să se convină cât mai curând fezabil asupra unei noi proceduri de testare, mai realiste și mai fiabile. Lucrări în acest sens se desfășoară în contextul elaborării unei proceduri de testare armonizate la nivel mondial a vehiculelor ușoare (Worldwide harmonized Light vehicles Test Procedure – WLTP) în cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite, însă nu sunt încă finalizate. Pentru a asigura faptul că emisiile specifice de CO2 indicate pentru autoturismele noi și vehiculele utilitare ușoare noi sunt aduse mai aproape de valoarea reală a emisiilor produse în condiții normale de utilizare, WLTP ar trebui pus în aplicare cât mai curând cu putință. Având în vedere contextul menționat, anexa I la Regulamentul (UE) nr. 510/2011 stabilește limitele de emisii pentru anul 2020, măsurate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 715/2007 și cu anexa XII la Regulamentul (CE) nr. 692/2008 al Comisiei (6). În cazul în care procedurile de testare sunt modificate, limitele stabilite în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 510/2011 ar trebui să fie adaptate pentru a se asigura o rigoare comparabilă pentru producători și clase de vehicule. Prin urmare, Comisia ar trebui să efectueze un studiu de corelare solid între NEDC și noile cicluri de testare WLTP pentru a asigura caracterul reprezentativ al acestuia în ceea ce privește condițiile de conducere reale.

(13)

Pentru a asigura că emisiile reale la scară mondială sunt reflectate în mod adecvat și că valorile CO2 măsurate sunt strict comparabile, Comisia ar trebui să garanteze că elementele din procedura de testare care au o influență semnificativă asupra emisiilor de CO2 măsurate sunt definite în mod strict, pentru a preveni utilizarea unor flexibilități ale ciclului de testare de către producători. Abaterile dintre valorile emisiilor de CO2 obținute la omologarea de tip și emisiile produse de vehiculele puse în vânzare ar trebui abordate, inclusiv prin luarea în considerare a unei proceduri de testare a conformității în funcționare care să asigure o testare independentă a unui eșantion reprezentativ de vehicule de vânzare, precum și modalități de rezolvare a situațiilor de divergență substanțială demonstrată între studiu și emisiile de CO2 inițiale obținute la omologarea de tip.

(14)

Deoarece obiectivul prezentului regulament, și anume definirea modalităților de realizare a obiectivului prevăzut pentru anul 2020 de reducere a emisiilor de CO2 produse de vehiculele utilitare ușoare noi, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele sale, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.

(15)

Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 510/2011 ar trebui modificat în consecință,

1.

La articolul 1, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Începând din 2020, prezentul regulament stabilește un obiectiv de 147 g CO2/km pentru media emisiilor de CO2 produse de vehiculele utilitare ușoare noi înmatriculate în Uniune, măsurat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 715/2007 și cu măsurile de punere în aplicare a acestuia și tehnologiile inovatoare.”

2.

La articolul 2, se adaugă următorul alineat:

„(4)   Articolul 4, articolul 8 alineatul (4) literele (b) și (c), articolul 9 și articolul 10 alineatul (1) literele (a) și (c) nu se aplică în cazul unui producător care, împreună cu toate întreprinderile sale asociate, este responsabil pentru mai puțin de 1 000 de vehicule utilitare ușoare noi înmatriculate în Uniune în anul calendaristic precedent.”

3.

La articolul 11 alineatul (3), ultima teză se elimină.

4.

Articolul 12 se modifică după cum urmează:

5.

Articolul 13 se modifică după cum urmează:

6.

La articolul 14 se adaugă următorul alineat:

„(2a)   În cazul în care comitetul menționat la alineatul (1) nu emite un aviz, Comisia nu adoptă proiectul de act de punere în aplicare și se aplică articolul 5 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.”

7.

La punctul 1 din anexa I, se adaugă următoarea literă:

„(c)	începând din 2020: unde: M = masa vehiculului în kilograme (kg) M0 = valoarea adoptată în conformitate cu articolul 13 alineatul (5) a = 0,096.”.

20.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 84/42

(1)

Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „Europa 2020 – O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii” („Strategia Europa 2020”) face apel la acordarea mijloacelor necesare cetățenilor pentru a participa pe deplin la piața internă, ceea ce necesită consolidarea capacității și încrederii lor de a achiziționa bunuri și servicii transfrontaliere, în special online.

(2)

Uniunea contribuie la asigurarea unui înalt nivel de protecție a consumatorilor și la afirmarea acestora ca element central al pieței interne prin sprijinirea și completarea politicilor statelor membre, căutând să asigure faptul că cetățenii pot profita pe deplin de avantajele pieței interne și că, în acest sens, siguranța și interesele lor juridice și economice sunt protejate în mod corespunzător prin intermediul unor acțiuni concrete.

(3)

Programul multianual privind protecția consumatorilor pentru perioada 2014-2020 („programul”) ar trebui să contribuie la asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor și să sprijine pe deplin ambițiile Strategiei Europa 2020 în ceea ce privește creșterea și competitivitatea, integrând preocupările specifice ale Strategiei Europa 2020 referitoare la Agenda digitală pentru Europa, pentru a garanta că digitalizarea conduce realmente la un nivel superior de bunăstare a consumatorilor, la creștere durabilă, prin trecerea la modele de consum mai sustenabile, la integrare socială, prin luarea în considerare a situației specifice a consumatorilor vulnerabili și a nevoilor unei populații în curs de îmbătrânire, precum și la o reglementare inteligentă, printre altele prin monitorizarea pieței de consum, în vederea elaborării unor reglementări inteligente și bine orientate.

(4)

Comunicarea Comisiei din 22 mai 2012 intitulată „O agendă a consumatorului european – Stimularea încrederii și a creșterii economice” („Agenda consumatorilor”) stabilește un cadru strategic pentru politica privind protecția consumatorilor a Uniunii din anii ce vin, prin sprijinirea intereselor acestora în toate politicile Uniunii. Obiectivul Agendei consumatorului constă în elaborarea unei strategii prin intermediul căreia acțiunea politică să sprijine în mod eficace și efectiv consumatorii pe parcursul întregii lor vieți, prin punerea la dispoziția lor a unor produse și servicii sigure, prin informarea și educarea lor, prin sprijinirea organismelor care îi reprezintă, prin consolidarea drepturilor lor, prin asigurarea accesului lor la justiție și la măsuri reparatorii și prin asigurarea aplicării legislației din domeniul protecției consumatorilor.

(5)

Recenta criză economică a evidențiat o serie de deficiențe și incoerențe pe piața internă, care au avut repercusiuni negative în ceea ce privește încrederea consumatorilor și a cetățenilor. Deși este necesar ca constrângerile bugetare cu care se confruntă în prezent Uniunea să fie recunoscute, aceasta ar trebui totuși să furnizeze mijloace financiare adecvate pentru a permite realizarea obiectivelor programului și, prin urmare, ar trebui să sprijine Strategia Europa 2020.

(6)

Eliminarea obstacolelor nejustificate și disproporționate din calea funcționării corespunzătoare a pieței interne și sporirea încrederii cetățenilor în acest sistem, în special în cazul cumpărăturilor transfrontaliere, sunt esențiale pentru realizarea pieței interne. Uniunea ar trebui să urmărească crearea condițiilor potrivite pentru a acorda mai multă putere consumatorilor, punând la dispoziția lor suficiente instrumente, cunoștințe și competențe pentru a lua decizii judicioase și în cunoștință de cauză și mărind gradul de sensibilizare în rândul lor.

(7)

Prezentul regulament ține seama de mediul economic, social și tehnic și de provocările emergente concomitente. În special, acțiunile finanțate în cadrul programului vor căuta să abordeze aspecte legate de globalizare, digitalizare, complexitatea crescândă a deciziilor pe care trebuie să le ia consumatorii, necesitatea de a evolua spre modele de consum mai sustenabile, îmbătrânirea populației, excluziunea socială și problema consumatorilor vulnerabili. Integrarea intereselor consumatorilor în toate politicile Uniunii, în conformitate cu articolul 12 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), constituie o prioritate de prim rang. Coordonarea cu alte politici și programe ale Uniunii este un element cheie pentru garantarea faptului că interesele consumatorilor sunt luate în considerare pe deplin în alte politici. Pentru a promova sinergiile și a evita redundanțele, alte fonduri și programe ale Uniunii ar trebui să prevadă sprijin financiar pentru integrarea intereselor consumatorilor în domeniile lor respective.

(8)

Programul ar trebui să asigure un grad ridicat de protecție pentru toți consumatorii, acordând o atenție deosebită consumatorilor vulnerabili, astfel încât să se ia în considerare nevoile lor specifice și să li se consolideze capacitățile, în conformitate cu Rezoluția Parlamentului European din 22 mai 2012 referitoare la o strategie pentru consolidarea drepturilor consumatorilor vulnerabili (4). În special, programul ar trebui să garanteze accesul consumatorilor vulnerabili la informații privind bunurile și serviciile, astfel încât aceștia să beneficieze de șanse egale de a face alegeri în mod independent și în cunoștință de cauză, în special deoarece consumatorii vulnerabili pot întâmpina dificultăți în ceea ce privește accesarea și înțelegerea informațiilor ce le sunt destinate și, în consecință, sunt expuși riscului de a fi induși în eroare.

(9)

Programul ar trebui să țină seama în mod special de copii, colaborând, de asemenea, cu părțile interesate pentru a le angaja să se adreseze minorilor printr-o publicitate responsabilă, și, în special, prin combaterea publicității online înșelătoare.

(10)

Acțiunile respective ar trebui să fie prevăzute în program, oferind Uniunii un cadru pentru finanțarea acestora. În conformitate cu articolul 54 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (5), prezentul regulament furnizează temeiul juridic al acțiunilor respective și al punerii în aplicare a programului. Prezentul regulament se bazează pe și continuă acțiunile finanțate în conformitate cu Decizia nr. 1926/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6).

(11)

Este important ca protecția consumatorilor să fie îmbunătățită. Pentru a realiza obiectivul general menționat, ar trebui să fie stabilite obiective specifice în ceea ce privește siguranța, informarea și educarea consumatorilor, sprijinirea organizațiilor consumatorilor la nivelul Uniunii, drepturile și măsurile reparatorii, precum și asigurarea respectării drepturilor consumatorilor. Valoarea și impactul măsurilor luate în cadrul programului ar trebui să fie monitorizate și evaluate periodic, pentru a facilita elaborarea unei politici mai inteligente în interesul consumatorilor. Pentru a evalua politica privind protecția consumatorilor și în mod special impactul exact al măsurilor luate, ar trebui să fie stabiliți indicatori, a căror valoare ar trebui totuși să fie analizată într-un context mai larg.

(12)

Este important să fie sporită încrederea consumatorilor. Pentru atingerea acestui obiectiv, este necesară consolidarea capacității de acțiune, în special printr-un sprijin financiar adecvat al organizațiilor de protecție a consumatorilor de la nivelul Uniunii și al centrelor europene ale consumatorilor, ținând seama de rolul important pe care acestea îl joacă în furnizarea de informații și asistență pentru consumatori în legătură cu drepturile lor, în sprijinirea consumatorilor în contextul litigiilor lor, în special în ceea ce privește accesul la mecanisme adecvate de soluționare a litigiilor, precum și în promovarea intereselor consumatorilor în ceea ce privește funcționarea adecvată a pieței interne. Aceste organizații și centre ar trebui să aibă capacitatea de a consolida protecția și încrederea consumatorilor, desfășurând acțiuni la fața locului și ajustând ajutorul, informația și educația la nivel individual.

(13)

Este necesar să se prevadă acțiunile eligibile prin care aceste obiective urmează să fie îndeplinite.

(14)

Este necesar să se definească categoriile de beneficiari potențiali eligibili pentru acordarea de granturi.

(15)

O valoare de referință financiară pentru program, în sensul punctului 17 din Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, privind cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (7) este inclusă în prezentul regulament, fără ca aceasta să afecteze competențele bugetare ale Parlamentului European și ale Consiliului, în conformitate cu prevederile TFUE.

(16)

În conformitate cu principiile bunei gestiuni financiare, transparenței și flexibilității în punerea în aplicare a programului, continuarea agenției executive ar trebui să poată fi posibilă în cazul în care sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 58/2003 al Consiliului (8).

(17)

Cheltuielile realizate din fondurile Uniunii și ale statelor membre în domeniul siguranței și educării consumatorilor, al drepturilor consumatorilor și al aplicării legii ar trebui să fie coordonate mai bine pentru a asigura complementaritatea și o mai bună eficiență și vizibilitate, precum și pentru a obține un nivel mai bun de sinergii bugetare.

(18)

Acordul privind Spațiul Economic European prevede cooperarea în domeniul protecției consumatorilor între Uniune și statele sale membre, pe de o parte, și țările din cadrul Asociației Europene a Liberului Schimb participante la Spațiul Economic European, pe de altă parte. Ar trebui, de asemenea, să fie incluse dispoziții care să deschidă programul pentru participarea altor țări, în special a țărilor învecinate cu Uniunea și a țărilor care solicită aderarea, sunt candidate la aderare sau sunt în curs de aderare la Uniune.

(19)

În contextul punerii în aplicare a programului și date fiind mondializarea lanțului de producție și interdependența crescândă a piețelor, cooperarea cu țările terțe care nu participă la program ar trebui să fie încurajată, ținând seama de toate acordurile relevante dintre aceste țări și Uniune.

(20)

Comisiei ar trebui să i se delege competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE în ceea ce privește adaptarea indicatorilor prevăzuți în anexa II, pentru a se ține seama de modificările cadrului legislativ în domeniul protecției consumatorilor, precum și în ceea ce privește modificarea anexei I prin eliminarea anumitor acțiuni vizate, pentru a se ține seama de rezultatele unui raport de evaluare elaborat de Comisie. Realizarea de către Comisie a consultărilor adecvate în timpul lucrărilor sale pregătitoare, inclusiv la nivel de experți, este deosebit de importantă. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, corespunzătoare și în timp util a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(21)

Pentru a se asigura condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în vederea adoptării programelor de activitate anuale. Aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (9). Dat fiind că programul nu definește criterii de siguranță a produselor, ci vizează asigurarea de sprijin financiar instrumentelor de punere în aplicare a politicii în materie de siguranță a produselor și având în vedere suma relativ mică în cauză, este oportun să se aplice procedura de consultare.

(22)

Interesele financiare ale Uniunii ar trebui să fie protejate prin măsuri proporționale, în cadrul ciclului de cheltuieli, inclusiv prin prevenirea, identificarea și investigarea neregulilor, recuperarea fondurilor pierdute, alocate în mod necuvenit sau utilizate incorect și, dacă este necesar, prin aplicarea de sancțiuni administrative și financiare în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012.

(23)

Având în vedere faptul că obiectivele prezentului regulament nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre din cauza caracterului transfrontalier al problemelor implicate, dar, datorită potențialului crescut al acțiunii Uniunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar în vederea atingerii acestor obiective.

(24)

Decizia nr. 1926/2006/CE ar trebui să fie abrogată.

(25)

Este oportun să se asigure o tranziție lină și continuă de la programul de acțiune comunitară în domeniul politicii privind protecția consumatorilor (2007-2013) instituit prin Decizia nr. 1926/2006/CE și prezentul program, în special în ceea ce privește continuarea măsurilor multianuale și evaluarea succeselor programului precedent și a domeniilor care necesită o atenție sporită. De asemenea, durata prezentului program ar trebui să se alinieze cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 prevăzută de Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului (10). În consecință, prezentul program ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2014. Începând cu 1 ianuarie 2021, creditele pentru asistență tehnică și administrativă ar trebui să acopere, în cazul în care este necesar, cheltuielile legate de gestionarea acțiunilor care nu sunt finalizate până la sfârșitul anului 2020,

(a)

obiectivul I – Siguranța: consolidarea și îmbunătățirea siguranței produselor prin supravegherea eficace a pieței în întreaga Uniune.

Acest obiectiv va fi evaluat în special prin intermediul activității și eficacității sistemului de alertă rapidă al UE pentru produse de consum periculoase (RAPEX);

(b)

obiectivul II – Informarea și educarea consumatorilor și sprijinirea organizațiilor consumatorilor: îmbunătățirea educării și informării consumatorilor și sensibilizarea acestora cu privire la drepturile care le revin, dezvoltarea bazei de informații privind politica din domeniul protecției consumatorilor și sprijinirea organizațiilor de consumatori, ținând seama și de nevoile specifice ale consumatorilor vulnerabili;

(c)

obiectivul III – Drepturi și măsuri reparatorii: dezvoltarea și consolidarea drepturilor consumatorilor în special prin măsuri de reglementare inteligentă și îmbunătățirea accesului la măsuri reparatorii simple, eficiente, rapide și necostisitoare, inclusiv soluționarea alternativă a litigiilor.

Acest obiectiv va fi evaluat în special prin recurgerea la soluționarea alternativă a litigiilor pentru a rezolva litigii transfrontaliere și prin activitatea unui sistem online de soluționare a litigiilor la nivelul Uniunii, precum și în funcție de procentajul de consumatori care au inițiat o acțiune ca răspuns la o problemă cu care s-au confruntat;

(d)

obiectivul IV – Aplicarea legii: sprijinirea asigurării respectării drepturilor consumatorilor prin consolidarea cooperării între organismele naționale de asigurare a respectării legislației și prin acordarea de consiliere consumatorilor.

Acest obiectiv va fi evaluat în special prin nivelul fluxului informațional și al eficacității cooperării în cadrul Rețelei de cooperare în materie de protecție a consumatorului, precum și prin activitatea centrelor europene ale consumatorilor și prin notorietatea acestora în rândul consumatorilor.

Participarea și informarea la standarde de calitate ridicată a consumatorilor reprezintă o prioritate transversală și, drept urmare, se regăsește explicit, ori de câte ori este posibil, în toate obiectivele și acțiunile sectoriale finanțate în cadrul programului.

(a)

care intră sub incidența obiectivului I – Siguranță:

(b)

care intră sub incidența obiectivului II – Informarea și educarea consumatorilor și sprijinirea organizațiilor consumatorilor:

(c)

care intră sub incidența obiectivului III – Drepturi și măsuri reparatorii:

(d)

care intră sub incidența obiectivului IV – Aplicarea legii:

(a)

sunt neguvernamentale, fără scop lucrativ, independente de conflicte de interese de ordin industrial, comercial, de afaceri sau de altă natură și au ca obiective și activități principale promovarea și protecția sănătății, siguranței și intereselor economice și juridice ale consumatorilor din Uniune;

(b)

sunt mandatate să reprezinte interesele consumatorilor la nivelul Uniunii de către organizații ale consumatorilor din cel puțin jumătate din statele membre care sunt reprezentative, în conformitate cu normele sau practicile naționale, și sunt active la nivel național sau regional.

(a)

sunt neguvernamentale, fără scop lucrativ, independente de conflicte de interese de ordin industrial, comercial, de afaceri sau de altă natură și au ca obiective și activități principale promovarea și protecția sănătății, siguranței și intereselor economice ale consumatorilor;

(b)

desfășoară următoarele activități: pun la dispoziția reprezentanților consumatorilor din Uniune și din țările terțe un mecanism formal prin care aceștia pot contribui la discuțiile politice și la elaborarea politicilor, organizează reuniuni cu funcționari responsabili pentru politici și cu organisme de reglementare a acestora în vederea promovării și susținerii intereselor consumatorilor față de autoritățile publice, identifică probleme și provocări comune în domeniul protecției consumatorilor, promovează punctul de vedere al consumatorilor în contextul relațiilor bilaterale dintre Uniune și țările terțe, contribuie la împărtășirea și difuzarea experienței și cunoștințelor despre aspecte legate de protecția consumatorilor în Uniune și în țările terțe și formulează recomandări în vederea elaborării politicilor în acest domeniu.

(a)

sunt neguvernamentale, fără scop lucrativ, independente de conflicte de interese de ordin industrial, comercial, de afaceri sau de altă natură și au printre obiectivele și activitățile lor principale promovarea și protecția intereselor consumatorilor;

(b)

sunt active în cel puțin jumătate din statele membre.

(a)

țărilor din cadrul Asociației Europene a Liberului Schimb care participă la Spațiul Economic European, în conformitate cu condițiile stabilite în Acordul privind Spațiul Economic European;

(b)

țărilor terțe, în special țărilor în curs de aderare și țărilor candidate, precum și țărilor potențial candidate, țărilor în care se aplică politica europeană de vecinătate (PEV), în conformitate cu principiile generale și cu termenii și condițiile generale de participare a acestora la programele Uniunii stabilite în acordurile-cadru, deciziile Consiliului de asociere sau acordurile similare respective.

(a)

granturile pentru funcționarea organizațiilor consumatorilor la nivelul Uniunii, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul (1), care nu depășesc 50 % din costurile eligibile;

(b)

granturile pentru funcționarea organismelor internaționale care promovează principii și politici care contribuie la obiectivele programului, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul (2), care nu depășesc 50 % din costurile eligibile;

(c)

granturile pentru funcționarea organismelor de la nivelul Uniunii înființate în vederea coordonării acțiunilor de aplicare a legislației în materie de siguranță a produselor și recunoscute în acest sens de legislația Uniunii, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul (3), care nu depășesc 95 % din costurile eligibile;

(d)

granturile pentru acțiuni destinate organismelor de la nivelul Uniunii pentru elaborarea de coduri de conduită, cele mai bune practici și orientări privind compararea prețurilor, a calității produselor și a sustenabilității, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul (4), care nu depășesc 50 % din costurile eligibile;

(e)

granturile pentru organizarea de evenimente ale Președinției dedicate politicii Uniunii privind protecția consumatorilor care sunt acordate autorităților naționale din statul membru care deține președinția formațiunilor Consiliului, cu excepția celei de Afaceri Externe, sau unor organisme desemnate de statul membru respectiv, care nu depășesc 50 % din costurile eligibile;

(f)

granturile pentru acțiuni destinate autorităților din statele membre responsabile pentru aspectele privind consumatorii și autorităților corespunzătoare din țările terțe participante în conformitate cu articolul 7, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul (6), care nu depășesc 50 % din costurile eligibile, cu excepția cazului în care este vorba de acțiuni de utilitate excepțională și în care contribuția din partea Uniunii la costurile eligibile nu depășește 70 %;

(g)

granturile pentru schimbul de funcționari însărcinați cu aplicarea legislației din statele membre și din țările terțe participante în temeiul articolului 7, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul (7), care acoperă costurile de călătorie și subzistență;

(h)

granturile pentru acțiuni destinate organismelor desemnate de un stat membru sau de o țară terță menționată la articolul 7, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul (8), care nu depășesc 70 % din costurile eligibile;

(i)

granturile pentru acțiuni destinate organismelor naționale de tratare a reclamațiilor consumatorilor, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul (9), care nu depășesc 50 % din costurile eligibile.

(a)

în ceea ce privește granturile acordate autorităților și notificate Comisiei în sensul Regulamentului (CE) nr. 2006/2004, implică cel puțin șase state membre sau vizează cazuri de încălcare a legislației care provoacă sau pot provoca daune în două sau mai multe state membre;

(b)

în ceea ce privește granturile acordate autorităților responsabile de siguranța produselor de consum, acestea implică cel puțin zece state membre care fac parte din rețeaua europeană a autorităților competente pentru siguranța produselor din statele membre, menționată la articolul 10 din Directiva 2001/95/CE, sau contribuie la punerea în aplicare a unor activități de supraveghere a pieței în domeniul siguranței produselor de consum, activități care au fost prevăzute într-un act juridic al Uniunii.

(a)

punerea în aplicare a acțiunilor, în conformitate cu articolul 4 și anexa I din prezentul regulament, și alocarea orientativă a resurselor financiare;

(b)

calendarul cererilor de oferte și al cererilor de propuneri planificate.

(a)

până la 30 septembrie 2017:

(b)

până la 31 decembrie 2017, după caz, prezintă o propunere legislativă sau, sub rezerva alineatului (3), adoptă un act delegat.

20.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 84/57

(1)

Regulamentul (CE) nr. 2008/97 al Consiliului (2) conferă Comisiei competențe care îi permit să adopte norme detaliate de aplicare a regimului special privind importurile de ulei de măsline și de alte produse agricole originare din Turcia. De asemenea, acesta conferă Comisiei competențe de a adopta modificări la regulamentul respectiv, în cazul în care regimul special prevăzut în Acordul de asociere corespunzător urmează să fie modificat.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 779/98 al Consiliului (3) conferă Comisiei competențe care îi permit să adopte norme detaliate speciale de aplicare a regimului de import pentru produsele enumerate în anexa I la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) care sunt originare din Turcia și care sunt admise pentru importul în Uniune în condițiile prevăzute de Decizia nr. 1/98 a Consiliului de asociere CE-Turcia (4).

(3)

Regulamentul (CE) nr. 1506/98 al Consiliului (5) conferă Comisiei competențe care îi permit să anuleze măsurile de suspendare prevăzute în regulamentul respectiv, de îndată ce se ridică obstacolele în calea exporturilor preferențiale din Uniune către Turcia.

(4)

Ca o consecință a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, competențele conferite Comisiei în temeiul Regulamentelor (CE) nr. 2008/97, (CE) nr. 779/98 și (CE) nr. 1506/98 ar trebui să se alinieze la articolele 290 și 291 din TFUE.

(5)

În vederea completării sau modificării anumitor elemente neesențiale ale Regulamentului (CE) nr. 2008/97, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește modificările regulamentului respectiv care sunt necesare în cazul în care condițiile actuale ale regimului special prevăzut în Acordul de asociere se modifică, în special în ceea ce privește sumele, sau în cazul în care se încheie un nou acord. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și către Consiliu.

(6)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentelor (CE) nr. 2008/97, (CE) nr. 779/98 și (CE) nr. 1506/98, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (6).

(7)

Regulamentele (CE) nr. 2008/97, (CE) nr. 779/98 și (CE) nr. 1506/98 ar trebui modificate în consecință,

1.

Articolele 7 și 8 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 7

Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, normele necesare pentru aplicarea regimului special de import prevăzut în prezentul regulament. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 8b alineatul (2).

Articolul 8

Pentru a respecta angajamentele internaționale și în cazul în care Consiliul a decis să aprobe modificările condițiilor actuale ale regimului special prevăzut în Acordul de asociere sau să încheie un nou acord, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 8a în ceea ce privește modificările prezentului regulament care se impun.”

2.

Se introduc următoarele articole:

„Articolul 8a

(1)   Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.

(2)   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 8 se conferă Comisiei pe o perioadă de cinci ani de la 9 aprilie 2014. Comisia prezintă un raport privind delegarea de competențe cel târziu cu nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opun prelungirii respective cel târziu cu trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

(3)   Delegarea de competențe menționată la articolul 8 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificată în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(5)   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 8 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Articolul 8b

(1)   Comisia este asistată de Comitetul de gestionare a organizării comune a piețelor agricole, instituit prin articolul 229 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (7). Respectivul comitet este un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (8).

(2)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(3)   În cazul în care avizul comitetului urmează să fie obținut prin procedură scrisă, respectiva procedură se încheie fără rezultat atunci când, în termenul stabilit pentru emiterea avizului, președintele comitetului decide în acest sens sau cel puțin un sfert dintre membrii comitetului solicită acest lucru.

1.

Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 1

Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, normele necesare pentru aplicarea regimului de import pentru produsele enumerate în anexa I la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene care sunt originare din Turcia și care sunt importate în Uniune conform condițiilor stabilite în Decizia nr. 1/98 a Consiliului de asociere CE-Turcia. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 2a alineatul (2).”

2.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 2a

(1)   Comisia este asistată de Comitetul de gestionare a organizării comune a piețelor agricole, instituit prin articolul 229 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (9). Respectivul comitet este un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (10).

(2)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(3)   În cazul în care avizul comitetului urmează să fie obținut prin procedură scrisă, respectiva procedură se încheie fără rezultat atunci când, în termenul stabilit pentru emiterea avizului, președintele comitetului decide în acest sens sau cel puțin un sfert dintre membrii comitetului solicită acest lucru.

1.

Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 3

Comisia, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, pune capăt măsurilor de suspendare menționate la articolul 2 îndată ce se ridică obstacolele în calea exporturilor preferențiale din Uniune către Turcia. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 3a alineatul (2).”

2.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 3a

(1)   Comisia este asistată de Comitetul de gestionare a organizării comune a piețelor agricole, instituit prin articolul 229 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (11). Respectivul comitet este un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (12).

(2)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(3)   În cazul în care avizul comitetului urmează să fie obținut prin procedură scrisă, respectiva procedură se încheie fără rezultat atunci când, în termenul stabilit pentru emiterea avizului, președintele comitetului decide în acest sens sau cel puțin un sfert dintre membrii comitetului solicită acest lucru.

20.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 84/61

(1)

Obținerea unei perspective globale asupra evoluției investițiilor în infrastructura energetică a Uniunii este esențială pentru elaborarea politicii energetice a Uniunii și pentru ducerea la îndeplinire de către Comisie a sarcinilor sale în domeniul energiei. Disponibilitatea datelor și a informațiilor furnizate periodic și actualizate ar trebui să permită Comisiei să realizeze comparațiile și evaluările necesare și să propună măsurile adecvate pe baza unor cifre și a unei analize corespunzătoare, în special referitoare la viitorul echilibru între cererea și oferta din domeniul energetic.

(2)

Peisajul energetic din cadrul și din afara Uniunii a cunoscut schimbări semnificative în ultimii ani și face ca investițiile în infrastructura energetică să reprezinte un aspect crucial pentru asigurarea aprovizionării cu energie a Uniunii, pentru funcționarea pieței interne și pentru tranziția, începută de Uniune, către un sistem energetic cu emisii reduse de carbon.

(3)

Noul context energetic necesită investiții semnificative în toate tipurile de infrastructură aparținând tuturor sectoarelor energetice, precum și în dezvoltarea unor noi tipuri de infrastructură și a unor noi tehnologii care să fie adoptate de piață. Liberalizarea sectorului energetic și continuarea integrării pieței interne conferă un rol mai proeminent operatorilor economici în ceea ce privește investițiile. În același timp, noile cerințe de politică publică, cum ar fi obiectivele care vizează mixul de combustibili, vor modifica politicile publice ale statelor membre, orientându-le spre infrastructuri energetice noi și/sau modernizate.

(4)

În acest context ar trebui acordată o atenție mai mare investițiilor în infrastructura energetică din Uniune, în special cu scopul de a anticipa problemele, de a promova cele mai bune practici și de a conferi o mai mare transparență viitoarei dezvoltări a sistemului energetic al Uniunii.

(5)

În consecință, Comisia și, în special, Observatorul pieței pentru energie al Comisiei ar trebui să aibă la dispoziție date și informații precise privind proiectele de investiții, inclusiv proiectele de dezafectare, referitoare la cele mai semnificative componente ale sistemului energetic al Uniunii.

(6)

Datele și informațiile privind evoluțiile preconizate în materie de producție, transport și capacități de stocare și privind proiectele din diferitele sectoare energetice prezintă interes pentru Uniune și sunt importante pentru investițiile viitoare. Prin urmare, este necesar să se asigure informarea Comisiei cu privire la proiectele de investiții în cazul cărora au demarat deja lucrările de construcție sau de dezafectare sau în cazul cărora a fost adoptată o decizie finală în privința investițiilor.

(7)

În conformitate cu articolele 41 și 42 din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (Tratatul Euratom), întreprinderilor le revine obligația să notifice proiectele lor de investiții. Este necesar ca informațiile respective să fie însoțite, în special, de o raportare periodică privind punerea în aplicare a proiectelor de investiții. O astfel de raportare suplimentară nu aduce atingere articolelor 41-44 din Tratatul Euratom. Cu toate acestea, impunerea unei sarcini duble întreprinderilor ar trebui evitată, dacă este posibil.

(8)

Pentru a permite Comisiei să beneficieze de o perspectivă coerentă asupra viitoarelor evoluții ale sistemului energetic al Uniunii în ansamblul său, este necesară elaborarea unui cadru armonizat de raportare pentru proiectele de investiții, pe baza unor categorii actualizate de date și informații oficiale care urmează să fie transmise de către statele membre.

(9)

În acest scop, statele membre ar trebui să notifice Comisiei datele și informațiile referitoare la proiectele de investiții în infrastructura energetică planificate sau în construcție pe teritoriul lor privind producția, stocarea și transportul de petrol, gaze naturale, energie electrică, inclusiv energia electrică din surse regenerabile, energia pe bază de cărbune și lignit și cogenerarea energiei electrice și a căldurii utile; producția de biocombustibili; precum și captarea, transportul și stocarea de dioxid de carbon. Statele membre ar trebui, de asemenea, să notifice Comisiei datele și informațiile privind proiectele de investiții în domeniul interconectării rețelelor de electricitate și gaz cu țările terțe. Întreprinderile în cauză ar trebui să aibă obligația de a notifica datele și informațiile respective statelor membre în cauză.

(10)

Dată fiind durata proiectelor de investiții în sectorul energetic, raportarea la fiecare doi ani ar trebui să fie suficientă.

(11)

Pentru a evita o sarcină administrativă disproporționată și pentru a reduce la minimum costurile pentru statele membre și întreprinderi, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, prezentul regulament ar trebui să permită statelor membre și întreprinderilor să fie scutite de obligațiile de raportare, cu condiția ca acestea să fi furnizat deja Comisiei informații echivalente în temeiul actelor juridice ale Uniunii specifice sectorului energetic, vizând atingerea obiectivelor privind competitivitatea piețelor energetice din Uniune, sustenabilitatea sistemului energetic al Uniunii și siguranța aprovizionării cu energie a Uniunii. În consecință, ar trebui evitată orice duplicare a cerințelor de raportare specificate în cadrul celui de al treilea pachet legislativ privind piața internă a energiei electrice și a gazelor naturale. Pentru a facilita sarcinile de raportare, Comisia ar trebui să ofere asistență statelor membre, cu scopul de a clarifica situațiile în care consideră că datele sau informațiile furnizate deja Comisiei în temeiul altor acte juridice îndeplinesc cerințele prezentului regulament.

(12)

Comisia și, în special, Observatorul pieței pentru energie al Comisiei ar trebui să poată lua toate măsurile corespunzătoare pentru a prelucra datele, precum și pentru a simplifica și securiza notificarea acestora, și în special pentru a utiliza instrumente și proceduri informatice integrate, care ar trebui să garanteze confidențialitatea datelor sau a informațiilor notificate Comisiei.

(13)

Protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea de către statele membre a datelor cu caracter personal este reglementată de Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3), în timp ce protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea de către Comisie a datelor cu caracter personal este reglementată de Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (4). Prezentul regulament păstrează intacte aceste dispoziții.

(14)

Statele membre sau entitățile delegate de acestea și Comisia ar trebui să păstreze confidențialitatea datelor și a informațiilor sensibile din punct de vedere comercial. Prin urmare, statele membre sau entitățile delegate de acestea ar trebui, cu excepția datelor și a informațiilor legate de proiecte de transport transfrontalier, să agrege astfel de date și informații la nivel național înainte de a le transmite Comisiei. Dacă este necesar, Comisia ar trebui să procedeze la o nouă agregare a datelor respective, astfel încât să prevină orice dezvăluire sau deducere a detaliilor privind întreprinderile sau instalațiile.

(15)

Comisia și, în special, Observatorul pieței pentru energie al Comisiei ar trebui să furnizeze cu regularitate o analiză transsectorială a evoluției structurale și a perspectivelor sistemului energetic al Uniunii și, după caz, o analiză mai detaliată a anumitor aspecte ale acestui sistem energetic. Această analiză ar trebui să contribuie mai ales la sporirea securității energetice, prin identificarea eventualelor lacune în materie de infrastructură și investiții, în vederea realizării unui echilibru între cererea și oferta din domeniul energetic. Analiza ar trebui să reprezinte, de asemenea, o contribuție la o discuție la nivelul Uniunii privind infrastructurile energetice și, prin urmare, ar trebui să fie înaintată Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European și să fie pusă la dispoziția părților interesate.

(16)

Întreprinderile mici și mijlocii vor putea beneficia, în contextul planurilor lor de investiții, de analiza transsectorială a Comisiei și de datele și informațiile publicate de Comisie în temeiul prezentului regulament.

(17)

Comisia poate fi asistată de experți din statele membre sau de alți experți având competențele necesare, în vederea asigurării unei viziuni comune privind eventualele deficiențe de infrastructură și riscurile asociate acestora, precum și a promovării transparenței în ceea ce privește evoluțiile ulterioare, aceste aspecte prezentând un interes deosebit pentru noii operatori intrați pe piață.

(18)

Prezentul regulament ar trebui să înlocuiască Regulamentul (UE, Euratom) nr. 617/2010 al Consiliului (5), care a fost anulat de către Curtea de Justiție la 6 septembrie 2012 (6) și ale cărui efecte urmau să fie menținute până la intrarea în vigoare a unui nou regulament. Prin urmare, odată cu intrarea în vigoare a prezentului regulament, anularea Regulamentului (UE, Euratom) nr. 617/2010 ar trebui să producă efecte în temeiul hotărârii Curții. De asemenea, Regulamentul (CE) nr. 736/96 al Consiliului (7), abrogat prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 617/2010 anulat, ar trebui abrogat de prezentul regulament.

(19)

Forma și detaliile tehnice ale notificării către Comisie a datelor și informațiilor referitoare la proiectele de investiții în infrastructura energetică sunt stabilite în Regulamentul (UE, Euratom) nr. 833/2010 al Comisiei (8). Regulamentul (UE, Euratom) nr. 833/2010 ar trebui să se aplice până la revizuirea sa, care va avea loc după adoptarea prezentului regulament.

(20)

Deoarece obiectivele prezentului regulament nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre dar, având în vedere amploarea sau efectele acestora, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate,

1.

„infrastructură” înseamnă orice tip de instalație sau parte a unei instalații legată de producție, transport și stocare, inclusiv instalațiile de interconectare între Uniune și țările terțe;

2.

„proiecte de investiții” înseamnă proiecte care vizează:

3.

„decizie finală în privința investițiilor” înseamnă decizia luată la nivel de întreprindere pentru a aloca definitiv fonduri pentru faza investițională a unui proiect;

4.

„fază investițională” înseamnă faza pe durata căreia are loc construcția sau dezafectarea și sunt suportate costurile de capital; faza investițională exclude faza de planificare;

5.

„fază de planificare” înseamnă faza pe durata căreia se pregătește punerea în aplicare a proiectului și care include, după caz, o evaluare a fezabilității, studiile preliminare și tehnice, obținerea licențelor și a autorizațiilor și în care sunt suportate costurile de capital;

6.

„proiecte de investiții în stadiu de construcție” înseamnă proiecte de investiții la care au demarat lucrările de construcție și pentru care au fost suportate costuri de capital;

7.

„dezafectare” înseamnă faza în care o infrastructură este scoasă definitiv din funcțiune;

8.

„producție” înseamnă generarea de energie electrică și procesarea combustibililor, inclusiv a biocombustibililor;

9.

„transport” înseamnă transportul de surse de energie, de produse energetice sau de dioxid de carbon, printr-o rețea, în special:

10.

„captare” înseamnă procesul de captare a dioxidului de carbon din instalații industriale de stocare;

11.

„stocare” înseamnă stocarea permanentă sau temporară a energiei sau a surselor de energie în infrastructuri de suprafață sau subterane sau în situri geologice sau reținerea dioxidului de carbon în formațiuni geologice subterane;

12.

„întreprindere” înseamnă orice persoană fizică sau juridică de drept privat sau public, care ia decizii referitoare la proiectele de investiții sau care le pune în aplicare;

13.

„surse de energie” înseamnă:

14.

„organism specific” înseamnă un organism însărcinat prin orice act juridic al Uniunii specific sectorului energetic cu pregătirea și adoptarea planurilor multianuale de dezvoltare a rețelelor și de investiții în infrastructura energetică, precum Rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică („ENTSO-E”), menționată la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (9) și Rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de gaz („ENTSO-G”), menționată la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (10);

15.

„date agregate” înseamnă date agregate la nivelul unuia sau al mai multor state membre.

(a)

statul membru în cauză sau entitatea delegată de acesta a notificat deja Comisiei datele sau informațiile echivalente celor solicitate în temeiul prezentului regulament și a precizat data acestei notificării și actul juridic specific respectiv; sau

(b)

un organism specific este însărcinat cu pregătirea unui plan multianual de investiții în infrastructura energetică la nivelul Uniunii și colectează în acest scop date și informații echivalente celor solicitate în temeiul prezentului regulament. În acest caz și în sensul prezentului regulament, organismul specific respectiv notifică toate datele și informațiile relevante Comisiei.

(a)

volumul capacității prevăzute sau aflate în curs de construcție;

(b)

tipul și principalele caracteristici ale infrastructurii sau ale capacității prevăzute sau aflate în curs de construcție, inclusiv amplasamentul proiectelor de transport transfrontalier, dacă este cazul;

(c)

anul probabil al punerii în funcțiune;

(d)

tipul surselor de energie utilizate;

(e)

instalațiile capabile să răspundă la crizele privind securitatea aprovizionării, precum echipamentele care permit fluxurile inverse sau schimbarea combustibililor; și

(f)

echipamentele sistemelor de captare a dioxidului de carbon sau mecanismele de modernizare a captării și a stocării dioxidului de carbon.

(a)

tipul și capacitatea infrastructurii respective; și

(b)

anul probabil al dezafectării.

(a)

volumul total al capacităților de producție, transport și stocare instalate care funcționează la începutul anului de raportare respectiv sau a căror funcționare este întreruptă pentru o perioadă mai mare de trei ani; și

(b)

informații relevante cu privire la întârzieri și/sau obstacole în calea punerii în aplicare a unui proiect de investiții, în cazul în care statele membre, entitățile delegate de acestea sau organismul specific în cauză posedă informațiile respective.

(a)

identificarea unor posibile viitoare dezechilibre între cererea și oferta din domeniul energetic care sunt semnificative pentru politica energetică a Uniunii, inclusiv pentru funcționarea pieței interne a energiei, punând accentul pe deficiențele și carențele care ar putea să apară în viitor la nivelul infrastructurii de producție și transport;

(b)

identificarea obstacolelor în calea investițiilor și promovarea celor mai bune practici pentru abordarea acestora; și

(c)

creșterea transparenței pentru participanții pe piață și potențialii noi operatori intrați pe piață.

(a)

posibila extindere a domeniului de aplicare a prezentului regulament pentru a include:

(b)

dacă ar trebui sau nu reduse pragurile pentru instalațiile de producție de energie din surse regenerabile.

20.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 84/69

(1)

Regulamentul (CE) nr. 2368/2002 al Consiliului (2) instituie un sistem comunitar de certificare și de control al importurilor și exporturilor de diamante brute, în scopul punerii în aplicare a sistemului de certificare pentru Procesul Kimberley.

(2)

Groenlanda nu face parte din teritoriul Uniunii, dar este inclusă în lista țărilor și teritoriilor de peste mări prevăzută în anexa II la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). În conformitate cu articolul 198 din TFUE, scopul asocierii cu Uniunea a țărilor și teritoriilor de peste mări este acela de a promova dezvoltarea economică și socială a țărilor și teritoriilor de peste mări și de a stabili relații economice strânse între acestea și Uniune în ansamblul său.

(3)

Decizia 2014/136/UE a Consiliului (3) stabilește normele și procedurile care permit Groenlandei să participe la sistemul de certificare pentru Procesul Kimberley privind diamantele brute, prin cooperarea sa cu Uniunea. O astfel de cooperare ar consolida relațiile economice dintre Uniune și Groenlanda în industria diamantelor și, mai ales, ar permite Groenlandei să exporte diamante brute însoțite de certificatul UE eliberat în scopul sistemului de certificare, pentru promovarea dezvoltării economice a Groenlandei.

(4)

Regulamentul (CE) nr. 2368/2002 ar trebui modificat pentru a permite ca Decizia 2014/136/UE să intre în vigoare și, în special, pentru a se prevedea includerea Groenlandei în sistemul de certificare.

(5)

În consecință, Groenlandei i se va interzice să accepte importurile sau exporturile de diamante brute din partea sau către un alt participant decât Uniunea, fără un certificat valabil. Modificările cuprinse în prezentul regulament vor permite exportul de diamante brute din Groenlanda către țări terțe, cu condiția ca acestea să fie însoțite de un certificat UE.

(6)

În plus față de actuala condiție privind certificarea, care impune existența dovezii că diamantele brute au fost importate în mod legal în Uniune, ar trebui să se adauge o condiție alternativă cu privire la diamantele extrase din Groenlanda care nu au mai fost niciodată exportate, în special furnizarea dovezii în acest sens.

(7)