30.3.2012

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 92/1

---

DECIZIA NR. 281/2012/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 29 martie 2012

de modificare a Deciziei nr. 573/2007/CE de instituire a Fondului european pentru refugiați pentru perioada 2008-2013, ca parte a Programului general „Solidaritatea și gestionarea fluxurilor migratorii”

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 78 alineatul (2) litera (g),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),

întrucât:

(1)

Având în vedere instituirea unui program comun de relocare al Uniunii menit să sporească impactul eforturilor Uniunii în materie de relocare în vederea acordării de protecție refugiaților și să sporească la maximum impactul strategic al relocării printr-o mai bună orientare către persoanele care au cea mai mare nevoie de a fi relocate, ar trebui formulate priorități comune cu privire la relocare la nivelul Uniunii.

(2)

Articolul 80 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că politicile Uniunii menționate la capitolul privind controlul la frontiere, dreptul de azil și imigrarea și punerea în aplicare a acestora sunt reglementate de principiul solidarității și al distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre, inclusiv pe plan financiar, și că, ori de câte ori este necesar, actele Uniunii adoptate în temeiul respectivului capitol trebuie să cuprindă măsuri adecvate pentru aplicarea acestui principiu.

(3)

În acest scop, prioritățile specifice comune în materie de relocare ale Uniunii pentru anul 2013, astfel cum sunt enumerate în anexa adăugată la Decizia nr. 573/2007/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) prin prezenta decizie, sunt stabilite pe baza a două categorii, dintre care prima categorie ar trebui să includă persoane care aparțin unei categorii specifice în cadrul criteriilor Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR) privind relocarea, iar a doua categorie ar trebui să includă persoane dintr-o țară sau dintr-o regiune care a fost identificată în previziunile anuale privind relocarea ale ICNUR și în care acțiunea comună a Uniunii ar avea un impact semnificativ în abordarea nevoilor de protecție.

(4)

Luând în considerare nevoile în materie de relocare prevăzute în anexa adăugată la Decizia nr. 573/2007/CE prin prezenta decizie, în care sunt enumerate prioritățile specifice comune în materie de relocare ale Uniunii, este necesar, de asemenea, să se furnizeze sprijin financiar suplimentar pentru relocarea persoanelor având în vedere anumite zone geografice sau anumite naționalități, precum și anumite categorii de refugiați care urmează să fie relocați, atunci când relocarea este considerată a fi cea mai potrivită cale de a răspunde nevoilor speciale ale acestora.

(5)

Având în vedere importanța utilizării strategice a relocării din țări sau regiuni desemnate pentru punerea în aplicare a programelor regionale de protecție, este necesar să se furnizeze sprijin financiar suplimentar pentru relocarea persoanelor din Tanzania, din Europa de Est (Belarus, Republica Moldova și Ucraina), din Cornul Africii (Djibouti, Kenya și Yemen) și din Nordul Africii (Egipt, Libia și Tunisia) și din orice alte țări sau regiuni care sunt desemnate în acest sens în viitor.

(6)	Pentru a încuraja mai multe state membre să se implice în acțiuni de relocare, este necesar, în egală măsură, să se furnizeze sprijin financiar suplimentar acelor state membre care decid să procedeze la relocarea de persoane pentru prima dată.

(7)	De asemenea, este necesară stabilirea normelor referitoare la eligibilitatea cheltuielilor pentru sprijinul financiar suplimentar destinat relocării.

(8)

În conformitate cu articolul 3 și articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Regatul Unit și-a notificat intenția de a lua parte la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.

(9)

În conformitate cu articolul 1, articolul 2 și articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, fără a aduce atingere articolului 4 din respectivul protocol, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are nicio obligație în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.

(10)

În conformitate cu articolul 1 și articolul 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are nicio obligație în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Decizia nr. 573/2007/CE se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 13 se modifică după cum urmează: (a) alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text: „(3)   Statele membre primesc o sumă fixă, în conformitate cu alineatul (3a), pentru fiecare persoană relocată pe baza uneia sau mai multora dintre următoarele priorități: (a) persoane dintr-o țară sau dintr-o regiune desemnată pentru punerea în aplicare a unui program regional de protecție; (b) persoane care fac parte din unul sau mai multe dintre următoarele grupuri vulnerabile: — copiii și femeile în situații de risc; — minorii neînsoțiți; — persoanele care au supraviețuit violențelor și/sau torturii; — persoanele cu probleme medicale grave, care pot fi abordate numai dacă persoanele respective sunt relocate; — persoanele care au nevoie de relocare în situații de urgență sau de relocare urgentă pentru protecție fizică și/sau juridică; (c) prioritățile specifice comune în materie de relocare ale Uniunii pentru anul 2013 enumerate în anexa la prezenta decizie.”; (b) se introduce următorul alineat: „(3a)   Statele membre primesc o sumă fixă de 4 000 EUR pentru fiecare persoană relocată pe baza priorităților enumerate la alineatul (3). În cazurile indicate mai jos, suma fixă se majorează după cum urmează: — 6 000 EUR pentru fiecare persoană relocată pentru statele membre care primesc suma fixă pentru relocare din partea fondului pentru prima dată; — 5 000 EUR pentru fiecare persoană relocată pentru statele membre care au primit deja din partea fondului suma fixă pentru relocare o dată în cursul anilor anteriori de operare a fondului.”; (c) alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text: „(4)   În cazul în care un stat membru asigură relocarea unei persoane pe baza mai multor priorități în materie de relocare ale Uniunii enumerate la alineatul (3), statul membru respectiv primește suma fixă corespunzătoare pentru respectiva persoană o singură dată.”; (d) alineatul (6) se înlocuiește cu următorul text: „(6)   Până la 1 mai 2012, statele membre prezintă Comisiei o estimare a numărului de persoane pe care le vor reloca în cursul anului calendaristic următor pe baza priorităților enumerate la alineatul (3), inclusiv o defalcare în funcție de diferitele categorii menționate la alineatul respectiv. Comisia comunică aceste informații comitetului menționat la articolul 52.”; (e) se adaugă următorul alineat: „(7)   Rezultatele și impactul stimulentului financiar pentru acțiunile de relocare pe baza priorităților enumerate la alineatul (3) sunt comunicate de către statele membre în raportul menționat la articolul 50 alineatul (2) și de către Comisie în raportul menționat la articolul 50 alineatul (3).”

2.	La articolul 35, se adaugă următorul alineat: „(5)   Suma fixă alocată statelor membre pentru fiecare persoană relocată se acordă ca sumă forfetară pentru fiecare persoană efectiv relocată.”

3.	Textul prevăzut în anexa la prezenta decizie se adaugă ca anexă la Decizia nr. 573/2007/CE.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre în conformitate cu tratatele.

---

(1)  Poziția Parlamentului European din 18 mai 2010 (JO C 161 E, 31.5.2011, p. 161) și Poziția Consiliului în primă lectură din 8 martie 2012 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Poziția Parlamentului European din 29 martie 2012 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(2)  JO L 144, 6.6.2007, p. 1.

---

---

30.3.2012

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 92/4

---

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 282/2012 AL COMISIEI

din 28 martie 2012

de stabilire a normelor comune de aplicare a regimului de garanții pentru produsele agricole

(text codificat)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul unic OCP) (1), în special articolul 43 literele (a), (d), (f) și (j), articolul 47 alineatul (2), articolul 134, articolul 143 litera (b), articolul 148, articolul 161 alineatul (3), articolul 171 și articolul 172 alineatul (2),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură (2), în special articolele 37 și 38,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1216/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 de stabilire a regimului comercial aplicabil anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole (3), în special articolul 4 alineatul (4), articolul 6 alineatul (4), articolul 7 alineatul (3) și articolul 11 alineatul (4),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 247/2006 al Consiliului din 30 ianuarie 2006 privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii (4), în special articolul 25,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 (5), în special articolul 142 litera (c),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2799/98 al Consiliului din 15 decembrie 1998 de stabilire a sistemului agromonetar pentru moneda euro (6), în special articolul 9,

întrucât:

(1)

Regulamentul (CEE) nr. 2220/85 al Comisiei, din 22 iulie 1985 de stabilire a normelor comune de aplicare a regimului de garanții pentru produsele agricole (7), a fost modificat de mai multe ori și în mod substanțial (8). Este necesar, pentru motive de claritate și de raționalizare, să se codifice regulamentul menționat.

(2)

Numeroase dispoziții ale regulamentelor Uniunii în domeniul agriculturii prevăd constituirea unei garanții pentru a asigura plata sumelor datorate, în cazul nerespectării unei obligații. Din experiență reiese că această cerință este interpretată în practică în moduri foarte diferite. Pentru a se evita condițiile inegale de concurență, această cerință ar trebui așadar definită.

(3)	Ar trebui definită, în special, forma garanției.

(4)

Numeroase dispoziții din regulamentele Uniunii în domeniul agriculturii prevăd că garanția constituită se reține dacă o obligație garantată a fost încălcată, indiferent dacă cerințele încălcate erau principale, secundare sau subordonate. În interesul unui tratament echitabil, ar trebui stabilită o distincție între consecințele încălcării unei cerințe principale sau a uneia secundare sau subordonate. Ar trebui, în special, să se prevadă, în cazurile în care este permis acest lucru, ca doar o parte din garanție să se rețină atunci când cerința principală a fost efectiv respectată, deși data limită stabilită pentru respectarea cerinței a fost puțin depășită sau dacă o cerință subordonată nu a fost respectată.

(5)	Distincția între consecințele nerespectării unei obligații nu ar trebui să se facă pe baza obținerii sau a refuzului unui avans. În consecință, garanțiile constituite pentru acordarea avansurilor ar trebui reglementate de norme speciale.

(6)

Cheltuielile de constituire a unei garanții, efectuate atât de partea care constituie garanția cât și de autoritățile competente, pot să nu fie proporționale cu suma a cărei plată este asigurată prin garanție, dacă această sumă este inferioară unei anumite limite. Autoritățile competente ar trebui să aibă dreptul de a nu solicita o garanție de plată cu o valoare inferioară acestei limite. În plus, autoritatea competentă ar trebui abilitată să nu solicite o garanție atunci când calitatea persoanei care răspunde de respectarea obligațiilor face inutilă o astfel de solicitare.

(7)	O autoritate competentă ar trebui să aibă dreptul de a refuza sau de a înlocui o garanție oferită atunci când aceasta nu este considerată satisfăcătoare.

(8)	În cazul în care acest lucru nu s-a făcut în altă parte, ar trebui stabilit un termen pentru prezentarea probelor necesare eliberării sumei garantate.

(9)	În ceea ce privește rata de schimb utilizată pentru conversia în moneda națională a unei sume garantate exprimate în euro, ar trebui definit factorul generator menționat la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2799/98, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1913/2006 al Comisiei (9).

(10)	Ar trebui stabilită procedura care trebuie urmată din momentul în care o garanție a fost declarată ca fiind reținută.

(11)	Comisia ar trebui să fie în măsură să urmărească punerea în aplicare a dispozițiilor privind garanțiile.

(12)	Prezentul regulament stabilește normele care se aplică în general, cu excepția cazurilor în care legislația specifică a Uniunii prevede dispoziții diferite.

(13)	Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole și au fost transmise spre informare celorlalte comitete competente,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

DOMENIUL DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

Articolul 1

Prezentul regulament stabilește dispozițiile care reglementează garanțiile ce trebuie furnizate, fie în temeiul regulamentelor enumerate în continuare, fie în temeiul regulamentelor adoptate în temeiul acelor regulamente, cu excepția unor dispoziții contrare ale regulamentelor respective:

(a)	regulamente privind organizarea comună a piețelor pentru anumite produse agricole: — Regulamentul (CE) nr. 104/2000 (produse din pescuit și din acvacultură); — Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 („Regulamentul unic OCP”);

(b)	Regulamentul (CE) nr. 73/2009 (schemă de ajutor direct);

(c)	Regulamentul (CE) nr. 1216/2009 (regim comercial aplicabil anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole).

Articolul 2

Prezentul regulament se aplică în toate cazurile în care regulamentele menționate la articolul 1 prevăd o garanție astfel cum este definită la articolul 3, indiferent dacă se utilizează sau nu termenul precis de „garanție”.

Prezentul regulament nu se aplică garanțiilor constituite pentru asigurarea plății taxelor de import și export menționate în Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului (10).

Articolul 3

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(a)	„garanție” înseamnă asigurarea că o sumă va fi plătită sau va fi reținută de autoritatea competentă dacă o anumită obligație nu este îndeplinită;

(b)	„garanție globală” înseamnă o garanție constituită pentru autoritatea competentă în vederea asigurării respectării mai multor obligații;

(c)	„obligație” înseamnă o cerință sau un ansamblu de cerințe, impuse de un regulament, de a îndeplini sau nu un act;

(d)	„autoritate competentă” înseamnă fie partea autorizată să primească o garanție, fie partea autorizată să decidă dacă garanția se eliberează sau se reține, în conformitate cu regulamentul aplicabil.

CAPITOLUL II

SOLICITAREA GARANȚIEI

Articolul 4

Garanția trebuie să fie constituită de sau în numele persoanei responsabile de plata sumei, în cazul în care o obligație nu este îndeplinită.

Articolul 5

(1)   Autoritatea competentă poate să nu solicite constituirea garanției dacă suma totală garantată este mai mică de 500 EUR.

(2)   În cazul aplicării dispozițiilor alineatului (1), partea interesată se angajează în scris să plătească o sumă echivalentă cu cea care i-ar fi fost solicitată dacă ar fi constituit o garanție care, prin urmare, ar fi fost reținută total sau parțial.

Articolul 6

Autoritatea competentă poate să nu solicite o garanție dacă persoana responsabilă de respectarea obligațiilor este:

(a)	un organism public care exercită funcțiile unei autorități publice;

(b)	un organism privat care exercită funcții menționate la litera (a) sub controlul statului.

CAPITOLUL III

FORMA GARANȚIEI

Articolul 7

(1)   O garanție poate fi constituită:

(a)	sub formă de depozit în numerar, conform definițiilor de la articolele 12 și 13; și/sau

(b)	sub formă de cauțiune, conform definiției de la articolul 15 alineatul (1).

(2)   Autoritatea competentă poate autoriza constituirea unei garanții:

(a)	sub forma unei ipoteci; și/sau

(b)	sub formă de fonduri blocate în bancă; și/sau

(c)	sub formă de creanțe recunoscute și exigibile ale unui organism public sau unor fonduri publice, față de care nu există nicio creanță prioritară; și/sau

(d)	sub formă de titluri negociabile în statul membru în cauză, cu condiția ca ele să fie emise sau garantate de statul membru respectiv; și/sau

(e)	sub formă de obligațiuni emise de asociațiile de credit ipotecar, înscrise la o bursă de valori publice și în vânzare pe piață, cu condiția ca rangul lor de clasament pe planul creditului să fie egal cu cel al obligațiunilor de tezaur.

(3)   Autoritatea competentă poate condiționa acceptarea garanțiilor menționate la alineatul (2) de respectarea unor condiții suplimentare.

Articolul 8

Autoritatea competentă refuză să accepte sau solicită înlocuirea oricărei garanții pe care o consideră neadaptată sau insuficientă sau care nu asigură o acoperire pe o perioadă de timp corespunzătoare.

Articolul 9

(1)   Bunul ipotecat în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) litera (a) sau titlurile negociabile și obligațiunile menționate la articolul 7 alineatul (2) literele (d) și (e) trebuie să aibă, la data constituirii garanției, o valoare realizabilă de cel puțin 115 % din valoarea garanției solicitate.

O autoritate competentă nu poate accepta o garanție de tipul celor menționate la articolul 7 alineatul (2) literele (a), (d) sau (e) decât dacă partea care oferă această garanție se angajează în scris fie să acorde o garanție complementară, fie să înlocuiască garanția originală, dacă valoarea realizabilă a bunului, a titlurilor sau a obligațiunilor a fost, pe o perioadă de 3 luni, mai mică de 105 % din valoarea garanției solicitate. Acest angajament scris nu este necesar dacă este prevăzut prin legislația națională. Autoritatea competentă verifică periodic valoarea bunurilor, a titlurilor și a obligațiunilor.

(2)   Valoarea realizabilă a unei garanții de tipul celor menționate în articolul 7 alineatul (2) literele (a), (d) și (e) se stabilește de către autoritatea competentă, ținându-se cont de cheltuielile de realizare prevăzute.

Valoarea realizabilă a titlurilor negociabile și a obligațiunilor se calculează pe baza ultimei cotații disponibile.

Partea care constituie garanția prezintă, la cererea autorității competente, dovada valorii sale realizabile.

Articolul 10

(1)   Orice garanție poate fi înlocuită cu o alta.

Cu toate acestea, înlocuirea este condiționată de autorizarea de către autoritatea competentă în următoarele cazuri:

(a)	atunci când garanția este reținută, fără a fi efectiv încasată; sau

(b)	atunci când garanția de înlocuire corespunde unuia dintre tipurile de garanție menționate la articolul 7 alineatul (2).

(2)   O garanție globală poate fi înlocuită cu altă garanție globală cu condiția ca noua garanție globală să acopere cel puțin partea din garanția globală inițială care, în momentul înlocuirii garanției, trebuie să asigure respectarea uneia sau a mai multor obligații asumate.

Articolul 11

(1)   Garanțiile menționate la articolul 1 se constituie în euro.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), atunci când garanția este acceptată într-un stat membru care nu face parte din zona euro, în monedă națională, valoarea garanției în euro se convertește în moneda respectivă în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1913/2006. Angajamentul corespunzător garanției și suma care este eventual reținută în caz de nereguli sau de neîndeplinire rămân stabilite în euro.

Articolul 12

Dacă un depozit în numerar se efectuează prin virament, nu se consideră că acesta constituie o garanție decât atunci când autoritatea competentă are siguranța că poate dispune de suma respectivă.

Articolul 13

(1)   Un cec a cărui plată este garantată de o instituție financiară acreditată în acest sens de statul membru din care face parte autoritatea competentă interesată este considerat depozit în numerar. Autoritatea competentă nu este obligată să prezinte un cec garantat pentru plată decât la expirarea perioadei de garanție.

(2)   Un alt cec decât cel menționat la alineatul (1) nu constituie o garanție decât atunci când autoritatea competentă are siguranța că poate dispune de suma respectivă.

(3)   Toate cheltuielile efectuate de către instituțiile financiare sunt suportate de către partea care constituie garanția.

Articolul 14

Nu se acordă nicio dobândă părții care constituie o garanție sub formă de depozit în numerar.

Articolul 15

(1)   Garantul are rezidența sau un sediu în Uniune și, sub rezerva dispozițiilor tratatului privind libera prestație a serviciilor, este acceptat de autoritatea competentă a statului membru în care s-a constituit garanția. Garantul se angajează prin intermediul unei garanții scrise.

(2)   Garanția scrisă trebuie cel puțin:

(a)	să precizeze obligația sau, în cazul unei garanții globale, tipul/tipurile de obligații a căror respectare este garantată de plata unei sume de bani;

(b)	să indice valoarea maximă pentru care se angajează garantul;

(c)	să specifice că garantul se angajează, în solidar cu persoana care trebuie să respecte obligația, să plătească, în termen de 30 de zile de la solicitarea autorității competente și în limitele garanției, orice sumă datorată, atunci când o garanție este reținută.

(3)   Autoritatea competentă poate accepta din partea garantului o telecomunicație scrisă care constituie o garanție scrisă. În acest caz, autoritatea competentă ia măsurile necesare pentru a se asigura de autenticitatea acesteia.

(4)   Când a fost deja prezentată o garanție globală scrisă, autoritatea competentă stabilește procedura prin care garanția globală respectivă, totală sau parțială, să fie afectată unei obligații speciale.

Articolul 16

Imediat ce o parte dintr-o garanție globală este afectată unei obligații speciale, soldul disponibil din garanția globală este actualizat.

CAPITOLUL IV

AVANSURILE

Articolul 17

Dispozițiile prezentului capitol se aplică în toate cazurile în care o reglementare specifică a Uniunii prevede că o sumă poate fi avansată înainte de îndeplinirea unei obligații.

Articolul 18

(1)   Garanția se eliberează dacă:

(a)	s-a stabilit dreptul la acordarea definitivă a sumei acordate în avans; sau dacă

(b)	avansul a fost rambursat, mărit cu procentul prevăzut de reglementarea specifică a Uniunii.

(2)   După ce termenul acordat pentru a dovedi dreptul la acordarea definitivă a sumei avansate a fost depășit fără a se fi furnizat dovada dreptului respectiv, autoritatea competentă aplică imediat procedura prevăzută în articolul 28.

Termenul poate fi prelungit în caz de forță majoră.

Totuși, dacă legislația Uniunii prevede acest lucru, se poate face dovada dreptului respectiv și după expirarea termenului, în vederea recuperării parțiale a garanției.

(3)   Dacă dispozițiile privind forța majoră, conținute în legislația Uniunii, prevăd că rambursarea nu trebuie să depășească suma acordată în avans, se aplică următoarele condiții suplimentare:

(a)	circumstanțele invocate drept cazuri de forță majoră sunt notificate autorității competente în termen de 30 de zile din ziua în care partea interesată a luat cunoștință de circumstanțele care ar putea justifica un caz de forță majoră;

(b)	partea interesată rambursează suma acordată în avans sau partea vizată din suma acordată în avans în termen de 30 de zile de la data emiterii cererii de rambursare de către autoritatea competentă.

Atunci când condițiile menționate la literele (a) și (b) nu sunt respectate, condițiile de rambursare sunt aceleași ca în cazurile în care nu există niciun caz de forță majoră.

CAPITOLUL V

GARANȚII ELIBERATE ȘI GARANȚII REȚINUTE, ALTELE DECÂT CELE MENȚIONATE ÎN CAPITOLUL IV

Articolul 19

(1)   O obligație poate conține cerințe principale, secundare sau subordonate.

(2)   O cerință principală este o cerință de îndeplinire sau neîndeplinire a unui act, fundamentală pentru obiectivele menționate în regulamentul care o impune.

(3)   O cerință secundară este o cerință de respectare a unui termen stabilit pentru respectarea unei cerințe principale.

(4)   O cerință subordonată este oricare altă cerință prevăzută de un regulament.

(5)   Prezentul capitol nu se aplică în cazul în care reglementarea specifică a Uniunii nu a definit cerința sau cerințele principale.

(6)   În sensul prezentului capitol, se înțelege prin „partea în cauză din suma garantată” partea din suma garantată care corespunde cantității pentru care nu a fost respectată o cerință.

Articolul 20

Garanția se eliberează de îndată ce se prezintă dovada prevăzută de reglementările specifice ale Uniunii, atestând că toate cerințele principale, secundare și subordonate au fost respectate.

Articolul 21

(1)   O garanție se reține în totalitate pentru cantitatea pentru care nu a fost respectată o cerință principală, cu excepția cazului în care respectarea cerinței a fost imposibilă din motive de forță majoră.

(2)   Se consideră că nu a fost respectată o cerință principală dacă dovada corespunzătoare nu a fost prezentată în termenul acordat pentru prezentarea acelei dovezi, cu excepția cazului în care dovada nu a putut fi furnizată în termenul acordat din motive de forță majoră. Procedura prevăzută în articolul 28 pentru recuperarea sumei reținute se declanșează imediat.

(3)   Dacă dovada respectării cerinței sau a cerințelor principale este adusă în termen de 18 luni de la terminarea perioadei menționate la alineatul (2), se rambursează 85 % din suma reținută.

Dacă dovada respectării cerinței sau a cerințelor principale este adusă în termen de 18 luni de la expirarea perioadei menționate la alineatul (2) și dacă cerința secundară aferentă nu a fost respectată, suma rambursată este egală cu suma care ar fi eliberată în cazul aplicării articolului 22 alineatul (2), din care se scad 15 % din partea vizată a sumei garantate.

(4)   Nu se efectuează nicio rambursare a sumei reținute în cazul în care dovada respectării cerinței sau cerințelor principale este adusă după expirarea celor 18 luni menționate la alineatul (3), cu excepția cazului în care dovada nu a putut fi furnizată în termenul acordat din motive de forță majoră.

Articolul 22

(1)   Dacă, în termenul stabilit prin reglementarea specifică a Uniunii, se face dovada că cerința sau cerințele principale au fost respectate în timp ce o cerință secundară nu a fost respectată, se eliberează o parte a garanției, iar restul sumei asigurate se reține. Procedura prevăzută la articolul 28 pentru recuperarea sumei reținute se aplică.

(2)   Procentul de eliberare a garanției corespunde garanției care acoperă partea respectivă din suma garantată, din care se scad15 % și:

(a)	10 % din suma rămasă după scăderea celor 15 % pentru fiecare zi: (i) de depășire a unui termen maxim egal sau mai mic de 40 zile; (ii) de nerespectare a unui termen minim egal sau mai mic de 40 de zile;

(b)	5 % din suma rămasă după scăderea celor 15 % pentru fiecare zi: (i) de depășire a unui termen maxim cuprins între 41 și 80 de zile; (ii) de nerespectare a unui termen minim cuprins între 41 și 80 de zile;

(c)	2 % din suma rămasă după scăderea celor 15 % pentru fiecare zi: (i) de depășire a unui termen maxim, egal sau mai mare de 81 de zile; (ii) de nerespectare a unui termen minim, egal sau mai mare de 81 de zile.

(3)   Dispozițiile prezentului articol nu se aplică termenelor privind cererile sau utilizarea licențelor de import și de export și certificatelor de fixare în avans, termenelor privind stabilirea taxelor la import și export și a restituirilor la export prin licitație.

Articolul 23

(1)   Nerespectarea uneia sau mai multor cerințe subordonate duce la reținerea a 15 % din partea în cauză din suma garantată, cu excepția cazului în care respectarea cerinței a fost împiedicată de un caz de forță majoră.

(2)   Procedura prevăzută la articolul 28 pentru recuperarea sumei reținute se aplică imediat.

(3)   Prezentul articol nu se aplică în cazul aplicării articolului 21 alineatul (3).

Articolul 24

Dacă se aduce dovada faptului că au fost respectate toate cerințele principale, dar că o cerință secundară și o cerință subordonată nu au fost respectate, se aplică articolele 22 și 23, iar suma totală reținută este suma reținută prin aplicarea articolului 22 majorată cu 15 % din partea în cauză din suma garantată.

Articolul 25

Valoarea totală a sumei reținute nu poate depăși 100 % din partea vizată a sumei garantate.

CAPITOLUL VI

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 26

(1)   O garanție se eliberează parțial la cerere, dacă dovada prevăzută în acest sens se face pentru o parte din cantitatea de produs, cu condiția ca această parte să nu fie mai mică decât o cantitate minimă stabilită în regulamentul de impunere a garanției.

În cazul în care reglementările specifice ale Uniunii nu prevăd o cantitate minimă, autoritatea competentă poate limita ea însăși numărul de părți eliberate de orice garanție și poate stabili o sumă minimă pentru orice eliberare de acest tip.

(2)   Înainte de eliberarea totală sau parțială a garanției, autoritatea competentă poate solicita prezentarea unei cereri de eliberare în scris.

(3)   În cazul în care o garanție acoperă, în conformitate cu articolul 9 alineatul (1), mai mult de 100 % din suma care trebuie garantată, partea garanției care depășește procentul de 100 % se eliberează atunci când restul sumei garantate este definitiv eliberat sau reținut.

Articolul 27

(1)   Dacă nu este prevăzut niciun termen pentru prezentarea dovezilor necesare în vederea eliberării unei garanții, acesta va fi de:

(a)	12 luni de la termenul stabilit pentru respectarea cerinței sau cerințelor principale; sau

(b)	dacă un astfel de termen menționat la litera (a) nu este precizat, 12 luni de la data la care au fost îndeplinite cerința sau cerințele principale.

(2)   Perioada prevăzută la alineatul (1) nu trebuie să depășească 3 ani de la data la care garanția a fost afectată obligației în cauză, cu excepția cazurilor de forță majoră.

Articolul 28

(1)   Atunci când autoritatea competentă are cunoștință despre elemente care antrenează reținerea parțială sau totală a garanției, aceasta solicită fără întârziere părții interesate achitarea sumei reprezentând garanția reținută, plata trebuind să se efectueze într-un termen de maximum treizeci de zile de la data primirii solicitării de plată.

În cazul în care plata nu a fost efectuată în termenul menționat, autoritatea competentă:

(a)	încasează fără întârziere, definitiv, garanția menționată în articolul 7 alineatul (1) litera (a);

(b)	cere fără întârziere să se efectueze plata cauțiunii menționate în articolul 7 alineatul (1) litera (b) în termen de maximum treizeci de zile de la data primirii solicitării de plată;

(c)

adoptă fără întârziere măsurile necesare pentru ca: (i) garanțiile menționate în articolul 7 alineatul (2) literele (a), (c), (d) și (e) să fie convertite în numerar pentru ca suma reținută să poată fi pusă la dispoziția sa; (ii) fondurile blocate în bancă, menționate în articolul 7 alineatul (2) litera (b), să fie puse la dispoziția sa.

Autoritatea competentă poate să încaseze fără întârziere și definitiv garanția menționată în articolul 7 alineatul (1) litera (a), fără a solicita în prealabil plata de către partea interesată.

(2)   Autoritatea competentă poate renunța la reținerea unei sume mai mici de 60 EUR, cu condiția ca actele cu putere de lege și actele administrative de drept intern să prevadă norme similare pentru cazuri asemănătoare.

(3)   Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (1), în cazul în care s-a adoptat decizia reținerii unei garanții, iar reținerea propriu-zisă a fost amânată ca urmare a unui recurs în conformitate cu legislația națională, partea interesată achită dobânzi la suma efectiv reținută, pentru perioada care începe la treizeci de zile de la data primirii solicitării de plată menționate în alineatul (1) primul paragraf și se încheie în ziua precedentă plății sumei reținute efectiv.

În cazurile în care, în urma rezultatului unui recurs, părții interesate i se cere să plătească în interval de 30 de zile suma reținută, statul membru poate accepta, în vederea calculării dobânzii, ca plata să se facă în a 20-a zi de la data unei astfel de solicitări.

Rata dobânzii aplicabile se calculează în funcție de dispozițiile legislației interne, dar nu poate fi în niciun caz mai mică decât rata dobânzii aplicabile pentru recuperarea de sume la nivel național.

Organismele plătitoare deduc dobânzile plătite din cheltuielile Fondului european de garantare agricolă (FEGA) sau ale Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (CEE) nr. 352/78 al Consiliului (11).

Statele membre pot solicita periodic o suplimentare a garanției, ținând seama de nivelul dobânzii aplicabile.

În cazul în care s-a reținut o garanție, suma a fost deja alocată FEGA sau FEADR și, ca urmare a unui recurs, suma reținută și dobânzile calculate la rata dobânzii prevăzută de legislația internă trebuie rambursate parțial sau total, rambursarea cade în sarcina FEGA sau FEADR, cu excepția cazului în care este imputabilă neglijenței sau unei greșeli grave a administrațiilor sau organismelor statelor membre.

Articolul 29

Conform procedurii menționate la articolul 195 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 și în articolele corespunzătoare din alte regulamente relevante, Comisia poate prevedea derogări de la dispozițiile precedente.

CAPITOLUL VII

INFORMĂRI

Articolul 30

(1)   Statele membre păstrează la dispoziția Comisiei numărul și suma totală a garanțiilor reținute, pentru fiecare an, indiferent care este stadiul la care s-a ajuns în cadrul procedurii din articolul 28, făcând deosebirea în fiecare caz între cele alocate bugetelor naționale și cele alocate bugetului Uniunii.

(2)   Informațiile menționate în alineatul (1) sunt stabilite pentru toate garanțiile reținute pentru o sumă mai mare de 1 000 EUR, ca și pentru fiecare dispoziție a Uniunii care prevede constituirea unei garanții.

(3)   Informațiile cuprind atât sumele plătite direct de către partea interesată, cât și sumele recuperate prin realizarea garanției.

Articolul 31

Statele membre păstrează la dispoziția Comisiei următoarele informații:

(a)	tipurile de instituții autorizate să acționeze în calitate de garanți și cerințele stabilite;

(b)	tipurile de garanții acceptate în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) și cerințele stabilite.

Articolul 32

Regulamentul (CEE) nr. 2220/85 se abrogă.

Trimiterile la regulamentul abrogat se înțeleg ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa II.

Articolul 33

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

---

(1)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)  JO L 17, 21.1.2000, p. 22.

(3)  JO L 328, 15.12.2009, p. 10.

(4)  JO L 42, 14.2.2006, p. 1.

(5)  JO L 30, 31.1.2009, p. 16.

(6)  JO L 349, 24.12.1998, p. 1.

(7)  JO L 205, 3.8.1985, p. 5.

(8)  A se vedea anexa I.

(9)  JO L 365, 21.12.2006, p. 52.

(10)  JO L 302, 19.10.1992, p. 1.

(11)  JO L 50, 22.2.1978, p. 1.

---

---

---

30.3.2012

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 92/15

---

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 283/2012 AL COMISIEI

din 29 martie 2012

de stabilire a retribuției standard pentru fiecare fișă a unei exploatații agricole, pentru anul contabil 2012, în cadrul rețelei de date contabile agricole

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1217/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 de creare a unei rețele de colectare de date contabile agricole privind veniturile și activitatea economică a exploatațiilor agricole în Comunitatea Europeană (1),

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 1915/83 al Comisiei din 13 iulie 1983 privind anumite norme de aplicare referitoare la evidența contabilă în scopul stabilirii veniturilor exploatațiilor agricole (2), în special articolul 5 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 1915/83 prevede că statelor membre urmează să li se plătească de către Comisie o retribuție standard pentru fiecare fișă a unei exploatații agricole care este completată corespunzător și transmisă acesteia în termenul menționat la articolul 3 din regulamentul respectiv.

(2)

Regulamentul (UE) nr. 224/2011 al Comisiei din 7 martie 2011 de stabilire a retribuției standard pentru fiecare fișă a unei exploatații agricole, pentru anul contabil 2011, în cadrul rețelei de date contabile agricole (3) a stabilit valoarea retribuției standard la 157 EUR pentru fiecare fișă a unei exploatații agricole, începând cu exercițiul contabil 2011. Evoluția costurilor și efectele acesteia asupra costului aferent întocmirii fișei exploatației agricole justifică ajustarea retribuției respective.

(3)	Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului comunitar pentru rețeaua de informații contabile agricole,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Retribuția standard prevăzută la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 1915/83 se stabilește la 160 EUR.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Regulamentul se aplică începând cu exercițiul contabil 2012.

---

(1)  JO L 328, 15.12.2009, p. 27.

(2)  JO L 190, 14.7.1983, p. 25.

(3)  JO L 61, 8.3.2011, p. 1.

---

30.3.2012

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 92/16

---

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 284/2012 AL COMISIEI

din 29 martie 2012

de impunere a unor condiții speciale de reglementare a importurilor de hrană pentru animale și alimente originare sau expediate din Japonia, în urma accidentului de la centrala nucleară din Fukushima, și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 961/2011

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (1), în special articolul 53 alineatul (1) litera (b) punctul (ii),

întrucât:

(1)

Articolul 53 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 prevede posibilitatea adoptării de măsuri de urgență adecvate la nivelul Uniunii pentru alimentele și hrana pentru animale importate dintr-o țară terță, în scopul de a proteja sănătatea publică, sănătatea animală sau mediul, în cazul în care riscul nu poate fi limitat în mod satisfăcător prin măsurile luate individual de către statele membre.

(2)

În urma accidentului de la centrala nucleară din Fukushima produs la 11 martie 2011, Comisia a fost informată că nivelurile de radionuclizi în anumite produse alimentare originare din Japonia depășesc nivelurile de acțiune pentru alimente aplicabile în Japonia. O astfel de contaminare poate constitui o amenințare la adresa sănătății publice și animale din interiorul Uniunii și, în consecință, a fost adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 297/2011 al Comisiei din 25 martie 2011 de impunere a unor condiții speciale de reglementare a importurilor de hrană pentru animale și alimente originare sau expediate din Japonia, în urma accidentului de la centrala nucleară Fukushima (2). Regulamentul respectiv a fost ulterior înlocuit de Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 961/2011 al Comisiei (3).

(3)

Autoritățile japoneze au furnizat Comisiei informații potrivit cărora nu s-a detectat radioactivitate în niciuna dintre numeroasele probe prelevate de sake și de alte băuturi spirtoase (whisky și shochu). Procesul de filtrare, fermentare și distilare elimină radioactivitatea aproape complet din băutura spirtoasă în sine. Acest aspect va fi urmărit pe baza monitorizării continue a băuturilor sake, whisky și shochu de către autoritățile japoneze. Prin urmare, este necesară excluderea băuturilor sake, whisky și shochu din domeniul de aplicare al prezentului regulament în vederea reducerii sarcinii administrative a autorităților japoneze și a autorităților competente din statele membre importatoare.

(4)

La 24 februarie 2012, autoritățile japoneze au adoptat limite maxime noi pentru suma de cesiu-134 și cesiu-137, care urmează a fi aplicate de la 1 aprilie 2012, și au prevăzut măsuri tranzitorii pentru orez, carne de vită și soia și produsele prelucrate din acestea; aceste limite sunt mai scăzute decât limitele maxime stabilite în Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87 al Consiliului din 22 decembrie 1987 de stabilire a limitelor maxime permise de contaminare radioactivă a produselor alimentare și a furajelor după un accident nuclear sau altă situație de urgență radiologică (4). Măsurile tranzitorii pentru carnea de vită nu sunt relevante pentru importul în Uniune, întrucât, din motive de sănătate animală și publică, altele decât radioactivitatea, importul în Uniune de carne de vită din Japonia nu este permis. De asemenea, autoritățile din Japonia au informat Comisia că produsele care nu primesc permisiunea de a fi introduse pe piața japoneză nu primesc nici permisiunea de a fi exportate. Prin urmare, deși o asemenea măsură nu este necesară din motive de siguranță, în vederea asigurării coerenței între controalele efectuate înaintea exporturilor de către autoritățile japoneze și controalele privind nivelul de radionuclizi efectuate la intrarea în UE pe hrana pentru animale și alimentele originare sau expediate din Japonia, este oportun să se aplice în Uniune aceleași limite maxime de radionuclizi în hrana pentru animale și alimentele originare din Japonia cu limitele maxime aplicabile în Japonia, cu condiția ca acestea să fie mai scăzute decât valorile stabilite în Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87.

(5)

La scurt timp după accidentul nuclear au fost impuse controale pentru măsurarea iodului-131 și a sumei de cesiu-134 și cesiu-137 în hrana pentru animale și alimentele originare din Japonia, întrucât au existat dovezi potrivit cărora emisiile radioactive în mediu au fost legate, în mare măsură, de iod-131, cesiu-134 și cesiu-137, în timp ce emisiile de radionuclizi precum stronțiu (Sr-90), plutoniu (Pu-239) și americiu (Am-241) au fost fie foarte limitate, fie inexistente. Iodul-131 are un timp de înjumătățire scurt de 8 zile și, pentru că în ultimele luni nu au existat emisii radioactive în mediu de la centrala nucleară afectată, iar reactorul nuclear afectat se află în prezent într-o situație stabilă, alte emisii radioactive în mediu fiind improbabile, iodul-131 nu mai este prezent în mediu și, în consecință, nici în hrana pentru animale și alimentele din Japonia. Prin urmare, nu mai era necesar ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1371/2011 al Comisiei din 21 decembrie 2011 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 961/2011 de impunere a unor condiții speciale de reglementare a importurilor de hrană pentru animale și alimente originare sau expediate din Japonia, în urma accidentului de la centrala nucleară Fukushima (5) să prevadă controlarea prezenței iodului-131. Prin urmare, nu este necesară menținerea limitelor maxime pentru iod-131 în prezentul regulament.

(6)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 961/2011 a stabilit, de asemenea, limite maxime pentru stronțiu, plutoniu și americiu în cazul în care s-ar fi produs noi emisii radioactive în mediu care să conțină acești radionuclizi. Dat fiind faptul că reactorul nuclear afectat se află, în prezent, într-o situație stabilă, iar posibilitatea unor noi emisii radioactive în mediu este exclusă sau foarte mică și având în vedere că, în urma accidentului de la centrala nucleară, emisiile în mediu de stronțiu, plutoniu și americiu nu au fost semnificative, este evident că nu sunt necesare controale care să urmărească detectarea prezenței acestor radionuclizi în alimentele sau hrana pentru animale din Japonia. În consecință, nu este necesară menținerea limitelor maxime pentru acești radionuclizi în prezentul regulament.

(7)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 961/2011 a fost modificat de două ori pentru a ține seama de evoluția situației. Având în vedere că prezentul regulament prevede modificări suplimentare care impun schimbarea mai multor dispoziții din regulamentul respectiv, este necesară înlocuirea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 961/2011 cu un nou regulament.

(8)	Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Domeniul de aplicare

Prezentul regulament se aplică hranei pentru animale și produselor alimentare în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87, originare sau expediate din Japonia, cu excepția:

(a)	produselor care au părăsit Japonia înainte de 28 martie 2011;

(b)	produselor care au fost recoltate și/sau prelucrate înainte de 11 martie 2011;

(c)	băuturii sake care se încadrează la codurile NC ex 2206 00 39 (spumoase), ex 2206 00 59 (nespumoase, în recipiente cu un conținut de maximum 2 litri) sau ex 2206 00 89 (nespumoase, în recipiente cu un conținut de peste 2 litri);

(d)	băuturii whisky care se încadrează la codul NC 2208 30;

(e)	băuturii shochu care se încadrează la codul NC ex 2208 90 56, ex 2208 90 69, ex 2208 90 77 sau ex 2208 90 78.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament, „măsurile tranzitorii prevăzute în cadrul legislației japoneze” înseamnă măsurile tranzitorii adoptate de către autoritățile japoneze la 24 februarie 2012 în ceea ce privește limitele maxime pentru suma de cesiu-134 și cesiu-137, astfel cum sunt prevăzute în anexa III.

Articolul 3

Importurile în Uniune

Hrana pentru animale și alimentele (denumite în continuare „produsele”) menționate la articolul 1 pot fi importate în Uniunea Europeană numai dacă sunt în conformitate cu prezentul regulament.

Articolul 4

Limitele maxime de cesiu-134 și cesiu-137

(1)   Produsele menționate la articolul 1, cu excepția orezului, a soiei și a produselor prelucrate din acestea, respectă limita maximă stabilită pentru suma de cesiu-134 și cesiu-137 în anexa II.

(2)   Orezul și soia, precum și produsele prelucrate din acestea sunt conforme cu limita maximă stabilită pentru suma de cesiu-134 și cesiu-137 în anexa III.

Articolul 5

Declarație

(1)   Fiecare transport de produse la care se face trimitere la articolul 1 este însoțit de o declarație valabilă întocmită și semnată în conformitate cu articolul 6.

(2)   Declarația menționată la alineatul (1):

(a)	atestă că produsele respectă legislația în vigoare în Japonia; și

(b)	specifică dacă produsele intră sau nu sub incidența măsurilor tranzitorii prevăzute în legislația japoneză.

(3)   Declarația menționată la alineatul (1) certifică, de asemenea, că:

(a)	produsele au fost recoltate și/sau prelucrate înainte de 11 martie 2011; sau

(b)	produsele sunt originare din sau au fost expediate dintr-o altă prefectură decât Fukushima, Gunma, Ibaraki, Tochigi, Miyagi, Yamanashi, Saitama, Tokyo, Chiba, Kanagawa și Shizuoka; sau

(c)	produsele au fost expediate din prefecturile Fukushima, Gunma, Ibaraki, Tochigi, Miyagi, Yamanashi, Saitama, Tokyo, Chiba, Kanagawa și Shizuoka, dar nu sunt originare din una dintre aceste prefecturi și nu au fost expuse radioactivității în cursul tranzitării; sau

(d)	atunci când produsele sunt originare din prefecturile Fukushima, Gunma, Ibaraki, Tochigi, Miyagi, Yamanashi, Saitama, Tokyo, Chiba, Kanagawa și Shizuoka, ele sunt însoțite de un raport de analiză care conține rezultatele prelevării probelor și ale analizelor efectuate.

(4)   Dispoziția de la alineatul (3) litera (d) se aplică și în cazul produselor capturate sau culese în apele costiere ale prefecturilor menționate anterior, indiferent de locul în care aceste produse se aduc la țărm.

Articolul 6

Întocmirea și semnarea declarației

(1)   Declarația menționată la articolul 5 se întocmește în conformitate cu modelul prevăzut în anexa I.

(2)   Pentru produsele la care se face trimitere la articolul 5 alineatul (3) literele (a), (b) sau (c), declarația este semnată de către un reprezentant autorizat al autorității japoneze competente sau de către un reprezentant autorizat al unei instanțe autorizate de către autoritatea competentă din Japonia sub autoritatea și supravegherea autorității competente japoneze.

(3)   În cazul produselor menționate la articolul 5 alineatul (3) litera (d), declarația este semnată de către un reprezentant autorizat al autorității competente din Japonia și este însoțită de un raport de analiză care conține rezultatele prelevării probelor și ale analizelor efectuate.

Articolul 7

Identificarea

Fiecare transport de produse menționate la articolul 1 este identificat prin intermediul unui cod care figurează în declarația menționată la articolul 5 alineatul (1), în raportul de analiză menționat la articolul 6 alineatul (3), în certificatul de sănătate și în oricare dintre documentele comerciale care însoțesc transportul.

Articolul 8

Posturile de inspecție la frontieră și punctul de intrare desemnat

Transporturile de produse menționate la articolul 1, cu excepția celor care se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 97/78/CE (6), sunt introduse în Uniune printr-un punct de intrare desemnat în sensul articolului 3 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 669/2009 al Comisiei (7) (denumit în continuare „punctul de intrare desemnat”).

Articolul 9

Notificarea prealabilă

Operatorii din sectorul hranei pentru animale și al alimentelor sau reprezentanții acestora notifică în prealabil sosirea fiecărui transport de produse menționate la articolul 1 autorităților competente de la punctul de inspecție la frontieră sau de la punctul de intrare desemnat, cu cel puțin două zile lucrătoare înainte de sosirea fizică a transportului.

Articolul 10

Controalele oficiale

(1)   Autoritățile competente de la punctul de inspecție la frontieră sau de la punctul de intrare desemnat efectuează:

(a)	controale ale documentelor pentru toate transporturile de produse menționate la articolul 1;

(b)

controale fizice și controale ale identității, inclusiv analize de laborator pentru detectarea prezenței cesiului-134 și cesiului-137 asupra a cel puțin: (i) 5 % din transporturile de produse menționate la articolul 5 alineatul (3) litera (d); și (ii) 10 % din transporturile de produse menționate la articolul 5 alineatul (3) literele (b) și (c).

(2)   Transporturile se păstrează sub control oficial timp de maximum 5 zile lucrătoare în așteptarea rezultatelor analizelor de laborator.

(3)   În cazul în care rezultatul analizei de laborator face dovada că garanțiile furnizate în declarație sunt false, se consideră că declarația nu este valabilă și transportul de hrană pentru animale și alimente nu este conform cu dispozițiile prezentului regulament.

Articolul 11

Costurile

Toate costurile care decurg din controalele oficiale menționate la articolul 10 și din orice măsuri adoptate ca urmare a lipsei de conformitate sunt suportate de către operatorii din sectorul hranei pentru animale și din sectorul alimentar.

Articolul 12

Punerea în liberă circulație

Transporturile pot fi puse în liberă circulație numai în cazul în care operatorii din sectorul hranei pentru animale și din sectorul alimentar sau reprezentantul acestora prezintă autorităților vamale o declarație, astfel cum se prevede la articolul 5 alineatul (1), care:

(a)	a fost validată în mod corespunzător de către autoritatea competentă de la punctul de inspecție la frontieră sau de la punctul de intrare desemnat; și

(b)	dovedește că au fost efectuate controalele oficiale menționate la articolul 10, iar rezultatele controalelor respective au fost favorabile.

Articolul 13

Produsele care nu sunt conforme

Produsele care nu sunt în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament nu se introduc pe piață. Aceste produse sunt eliminate în condiții de siguranță sau reexpediate în țara de origine.

Articolul 14

Rapoarte

Statele membre informează lunar Comisia prin intermediul Sistemului rapid de alertă pentru alimente și furaje (RASFF) cu privire la toate rezultatele analizelor obținute.

Articolul 15

Abrogare

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 961/2011 se abrogă.

Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament.

Articolul 16

Măsuri tranzitorii

Prin derogare de la articolul 3, produsele menționate la articolul 1 pot fi importate în Uniune dacă sunt în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 961/2011, în cazul în care:

(a)	produsele au părăsit Japonia înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament; sau

(b)	produsele sunt însoțite de o declarație în conformitate cu regulamentul menționat anterior, eliberată înainte de 1 aprilie 2012, și au părăsit Japonia înainte de 15 aprilie 2012.

Articolul 17

Intrarea în vigoare și perioada aplicării

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la data intrării în vigoare și până la 31 octombrie 2012. Regulamentul se revizuiește în mod periodic în funcție de evoluția situației privind contaminarea.

---

(1)  JO L 31, 1.2.2002, p. 1.

(2)  JO L 80, 26.3.2011, p. 5.

(3)  JO L 252, 28.9.2011, p. 10.

(4)  JO L 371, 30.12.1987, p. 11.

(5)  JO L 341, 22.12.2011, p. 41.

(6)  JO L 24, 30.1.1998, p. 9.

(7)  JO L 194, 25.7.2009, p. 11.

---

---

---

---

30.3.2012

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 92/24

---

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 285/2012 AL COMISIEI

din 29 martie 2012

de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (1),

având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 al Comisiei din 7 iunie 2011 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în sectorul fructelor și legumelor și în sectorul fructelor și legumelor procesate (2), în special articolul 136 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv.

(2)

Valoarea forfetară de import se calculează în fiecare zi lucrătoare, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011, ținând seama de datele zilnice variabile. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Valorile forfetare de import prevăzute la articolul 136 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 sunt stabilite în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

---

(1)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)  JO L 157, 15.6.2011, p. 1.

---

---

30.3.2012

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 92/26

---

DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI

din 26 martie 2012

de autorizare a României de a introduce o măsură specială de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

(2012/181/UE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1), în special articolul 395 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Prin scrisoarea înregistrată de Comisie la data de 30 august 2011, România a solicitat o autorizație pentru a intoduce o măsură specială de derogare de la articolul 287 punctul 18 din Directiva 2006/112/CE, în vederea scutirii persoanelor impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește echivalentul în moneda națională al sumei de 65 000 EUR la cursul de schimb de la data aderării României la Uniunea Europeană. Prin această măsură, persoanele impozabile respective ar fi scutite, total sau parțial, de obligațiile privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) la care se face referire în titlul XI capitolele 2-6 din Directiva 2006/112/CE.

(2)

În conformitate cu articolul 395 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE, Comisia a informat celelalte state membre, prin scrisoarea din 8 noiembrie 2011, cu privire la solicitarea depusă de România. Prin scrisoarea din 9 noiembrie 2011, Comisia a comunicat României faptul că deține toate informațiile necesare pentru a analiza solicitarea.

(3)

Un regim special pentru întreprinderile mici este o opțiune care se află deja la dispoziția statelor membre în temeiul titlului XII din Directiva 2006/112/CE. Această măsură reprezintă o derogare de la titlul XII din Directiva 2006/112/CE doar în măsura în care plafonul cifrei de afaceri anuale a persoanei impozabile în cadrul acestui regim este mai ridicat decât cel permis României în conformitate cu articolul 287 punctul 18 din Directiva 2006/112/CE, și anume 35 000 EUR.

(4)

Un plafon mai ridicat pentru regimul special destinat întreprinderilor mici constituie o măsură de simplificare, deoarece ar putea reduce semnificativ obligațiile celor mai mici societăți în ceea ce privește TVA, regimul special respectiv fiind în același timp opțional pentru persoanele impozabile. Ca efect global, se așteaptă ca prezenta măsură să amelioreze nivelul general de respectare a obligațiilor privind plata TVA.

(5)

Comisia a inclus în propunerea sa din 29 octombrie 2004 privind o directivă de modificare a Directivei 77/388/CEE a Consiliului în vederea simplificării obligațiilor privind taxa pe valoarea adăugată dispoziții al căror obiect este acela de a permite statelor membre stabilirea plafonului cifrei de afaceri anuale pentru regimul de scutire de la plata TVA la cel mult 100 000 EUR sau echivalentul în moneda națională, această sumă putând fi reactualizată anual. Solicitarea prezentată de România este în concordanță cu această propunere.

(6)	Măsura nu are niciun impact asupra resurselor proprii ale Uniunii provenite din TVA și are doar un efect neglijabil asupra veniturilor totale din taxe ale României colectate în etapa de consum final,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Prin derogare de la articolul 287 punctul 18 din Directiva 2006/112/CE, România este autorizată să acorde o scutire de la plata TVA persoanelor impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește echivalentul în moneda națională al sumei de 65 000 EUR la cursul de schimb din data aderării sale la Uniunea Europeană.

Articolul 2

Prezenta decizie produce efecte de la data notificării acesteia.

Se aplică până la data intrării în vigoare a unei directive de modificare a plafonului cifrei de afaceri până la nivelul căruia persoanele impozabile pot beneficia de scutire de la plata TVA sau până la 31 decembrie 2014, dacă intrarea în vigoare a directivei sus-menționate este ulterioară acestei date.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează României.

---

(1)  JO L 347, 11.12.2006, p. 1.

---

30.3.2012

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 92/28

---

DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI

din 28 martie 2012

privind contribuția financiară a Uniunii la un program pentru controlul organismelor dăunătoare plantelor și produselor din plante în departamentele franceze de peste mări pentru anul 2012

[notificată cu numărul C(2012) 1954]

(Numai textul în limba franceză este autentic)

(2012/182/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 247/2006 al Consiliului din 30 ianuarie 2006 privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii (1), în special articolul 17 alineatul (3) primul paragraf prima teză,

întrucât:

(1)

La 8 noiembrie 2011, autoritățile franceze au prezentat Comisiei un program pentru anul 2012 care prevede măsuri în domeniul sănătății plantelor în departamentele franceze de peste mări. Programul respectiv specifică obiectivele care trebuie atinse, rezultatele așteptate, măsurile care trebuie puse în practică, durata și costurile acestora în vederea unei posibile contribuții financiare din partea Uniunii.

(2)

Măsurile prevăzute în cadrul programului respectiv îndeplinesc cerințele Deciziei 2007/609/CE a Comisiei din 10 septembrie 2007 privind definirea măsurilor eligibile pentru finanțare comunitară în cadrul programelor pentru controlul asupra organismelor dăunătoare plantelor și produselor din plante în departamentele franceze de peste mări, în Azore și în Madeira (2).

(3)	Măsurile stabilite în program au fost evaluate de Comisie și discutate în cadrul Comitetului fitosanitar permanent la 24-25 noiembrie 2011. Prin urmare, Comisia consideră că programul și obiectivele sale îndeplinesc cerințele de la articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 247/2006.

(4)	În conformitate cu articolul 17 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 247/2006, ar trebui fixat un nivel maxim adecvat al contribuției financiare a Uniunii, iar plata ar trebui efectuată pe baza documentației furnizate de Franța.

(5)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (3), contribuțiile financiare ale Uniunii la măsurile fitosanitare se finanțează din Fondul european de garantare agricolă. În scopul controlului financiar al respectivelor măsuri, se aplică articolele 9, 36 și 37 din regulamentul respectiv.

(6)

În conformitate cu articolul 75 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (4) și cu articolul 90 alineatul (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (5), angajarea cheltuielilor din bugetul Uniunii este precedată de o decizie de finanțare care prezintă elementele esențiale ale acțiunii care implică cheltuielile și este adoptată de instituția competentă sau de autoritățile împuternicite.

(7)

Programul prezentat de autoritățile franceze la 8 noiembrie 2011 și măsurile prevăzute se referă la anul calendaristic 2012. Articolul 112 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 prevede că poate fi acordat un grant unei acțiuni deja începute numai în cazul în care solicitantul poate demonstra necesitatea demarării acțiunii înainte de acordarea grantului. Franța a demonstrat necesitatea demarării acestui program de la începutul anului 2012, permițând o finanțare adecvată și începerea execuției acestor măsuri înainte de acordarea contribuției financiare din partea Uniunii stabilite în decizia în vigoare.

(8)	Prezenta decizie constituie o decizie de finanțare în sensul articolului 75 din regulamentul financiar pentru valorile maxime autorizate ale cheltuielilor prevăzute în cererea de cofinanțare, astfel cum au fost stabilite în programul prezentat de Franța.

(9)	Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului fitosanitar permanent,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Se acordă Franței o contribuție financiară din partea Uniunii pentru punerea în aplicare a programului oficial pentru controlul organismelor dăunătoare plantelor și produselor din plante în departamentele franceze de peste mări pentru anul 2012, astfel cum se specifică în partea A din anexă.

Contribuția financiară respectivă se limitează la maximum 60 % din totalul cheltuielilor eligibile, astfel cum se specifică în partea B din anexă, ridicându-se la maximum 180 000 EUR (fără TVA).

Articolul 2

(1)   În termen de 60 de zile de la primirea solicitării de plată din partea Franței, se plătește un avans de 100 000 EUR.

(2)   Restul contribuției financiare din partea Uniunii se plătește cu condiția să fie prezentat Comisiei un raport final asupra punerii în aplicare a programului, în format electronic, cel târziu până la 15 martie 2013, și după aprobarea raportului respectiv de către Comisie.

Raportul respectiv conține cel puțin următoarele informații:

(a)

o evaluare tehnică concisă a întregului program, cuprinzând gradul de realizare a obiectivelor materiale și calitative. Evaluarea respectivă corelează obiectivele stabilite în programul inițial prezentat de Franța cu rezultatele obținute, exprimate în funcție de rezultatele preconizate și de etapele de realizare a lucrărilor. Ea explică progresele realizate și evaluează impactul economic și fitosanitar imediat al măsurilor adoptate; și

(b)	o fișă financiară indicând cheltuielile efective planificate și efective defalcate în funcție de subprograme și de măsuri. Această fișă este însoțită de dovezi sau elemente justificative privind plata cheltuielilor prin documente adecvate, precum facturi sau chitanțe.

(3)   În ceea ce privește defalcarea indicativă a bugetului stabilită în partea B din anexă, Franța poate ajusta finanțarea între diferitele măsuri din cadrul aceluiași subprogram până la o limită de 15 % din contribuția financiară a Uniunii la acest subprogram, cu condiția de a nu depăși suma totală a costurilor eligibile prevăzute în program și de a nu compromite prin aceasta principalele obiective ale programului.

Franța informează Comisia cu privire la orice modificări aduse.

Articolul 3

Prezenta decizie se aplică de la 1 ianuarie 2012.

Articolul 4

Prezenta decizie se adresează Republicii Franceze.

---

(1)  JO L 42, 14.2.2006, p. 1.

(2)  JO L 242, 15.9.2007, p. 20.

(3)  JO L 209, 11.8.2005, p. 1.

(4)  JO L 248, 16.9.2002, p. 1.

(5)  JO L 357, 31.12.2002, p. 1.

---

---