16.10.2008

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 275/1

---

REGULAMENTUL (CE) NR. 1000/2008 AL CONSILIULUI

din 13 octombrie 2008

de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de acid sulfanilic originar din Republica Populară Chineză și India, în urma reexaminării în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 384/96

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (1) („regulamentul de bază”), în special articolul 9 și articolul 11 alineatul (2),

având în vedere propunerea prezentată de către Comisie după consultarea comitetului consultativ,

întrucât:

A.   PROCEDURA

1.   Măsurile în vigoare

(1)

În iulie 2002, prin Regulamentul (CE) nr. 1339/2002 (2), Consiliul a instituit o taxă antidumping definitivă („măsurile existente”) de 21 % la importurile de acid sulfanilic care se încadrează la codul NC ex 2921 42 10 (cod TARIC 2921421060) originar din Republica Populară Chineză („RPC”) și un nivel al taxei reziduale de 18,3 % la importurile originare din India. Măsurile instituite s-au bazat pe rezultatele unei proceduri antidumping inițiate în conformitate cu articolul 5 din regulamentul de bază („ancheta inițială”).

(2)	În același timp, prin Regulamentul (CE) nr. 1338/2002 (3), Consiliul a instituit o taxă compensatorie definitivă de 7,1 % la importurile aceluiași produs originar din India.

(3)	În cadrul procedurilor antidumping și compensatorii menționate mai sus, Comisia, prin Decizia 2002/611/CE (4), a acceptat un angajament de preț oferit de către un producător-exportator din India, Kokan Synthetics and Chemicals Pvt. Ltd (denumit în continuare „Kokan”).

(4)

În februarie 2004, în urma unei noi anchete privind absorbția măsurilor efectuate în conformitate cu articolul 12 din regulamentul de bază, Consiliul, prin Regulamentul (CE) nr. 236/2004 (5), a majorat nivelul taxei antidumping definitive aplicabile importurilor de acid sulfanilic originar din RPC de la 21 % la 33,7 %.

(5)	În decembrie 2003, Kokan a informat Comisia că dorește să-și retragă angajamentul în mod voluntar. În consecință, decizia Comisiei de acceptare a angajamentului a fost abrogată prin Decizia 2004/255/CE a Comisiei (6).

(6)

În aprilie 2005, în urma unei cereri înaintate de Kokan, Comisia a deschis (7) o reexaminare intermediară parțială în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din regulamentul de bază și cu articolul 19 din Regulamentul (CE) nr. 2026/97 al Consiliului (8) privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unei subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene („regulamentul de bază antisubvenții”), al cărei obiect se limita la analizarea acceptabilității angajamentului ce urma să fie oferit de către societate.

(7)	Prin Decizia 2006/37/CE (9), Comisia a acceptat angajamentul ulterior oferit de Kokan în legătură cu procedurile antidumping și compensatorii referitoare la importurile de acid sulfanilic originar din India.

(8)

În același timp, Regulamentul (CE) nr. 1338/2002 de instituire a unei taxe compensatorii definitive la importurile de acid sulfanilic originare din India și Regulamentul (CE) nr. 1339/2002 al Consiliului de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de acid sulfanilic originar, printre altele, din India, au fost modificate prin Regulamentul (CE) nr. 123/2006 al Consiliului (10), pentru a ține seama de acceptarea angajamentului menționat.

2.   Cerere de reexaminare

(9)

În urma publicării unui aviz de expirare iminentă (11), Comisia a primit, la 24 aprilie 2007, o cerere de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază. Cererea respectivă a fost înaintată de către doi producători comunitari („solicitanții”), reprezentând 100 % din producția comunitară de acid sulfanilic.

(10)

Solicitanții au invocat și au furnizat suficiente elemente de probă prima facie potrivit cărora există probabilitatea unei continuări și/sau reapariții a dumpingului și a unei reapariții a prejudiciului pentru industria comunitară cu privire la importurile de acid sulfanilic originar din RPC și India („țările în cauză”).

(11)

Stabilind, după consultarea Comitetului consultativ, că există suficiente elemente de probă pentru inițierea unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor, Comisia a anunțat, la 24 iulie 2007, printr-un aviz de inițiere publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (12), inițierea unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază.

3.   Anchete paralele

(12)

Printr-un aviz de inițiere publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 24 iulie 2007 (13), Comisia a deschis, de asemenea, o anchetă de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază antisubvenții cu privire la măsurile compensatorii în vigoare la importurile de acid sulfanilic originar din India. Această anchetă este în curs de desfășurare.

(13)

Printr-un aviz de inițiere publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 29 septembrie 2007 (14), Comisia a deschis din proprie inițiativă o reexaminare intermediară parțială având ca obiect exclusiv nivelul de subvenționare, în conformitate cu articolul 19 din regulamentul de bază antisubvenții, deoarece Comisia dispunea de probe prima facie suficiente potrivit cărora circumstanțele subvenționării, pe baza cărora se stabiliseră măsurile, au suferit schimbări, iar aceste schimbări erau de durată. Această anchetă este în curs de desfășurare.

4.   Ancheta

4.1.   Perioada anchetei

(14)

Ancheta privind continuarea sau reapariția dumpingului a vizat perioada cuprinsă între 1 aprilie 2006 și 31 martie 2007 („perioada anchetei de reexaminare” sau „PAR”). Examinarea tendințelor relevante pentru evaluarea probabilității unei continuări sau reapariții a prejudiciului a vizat perioada cuprinsă între 2003 și sfârșitul perioadei anchetei de reexaminare („perioada luată în considerare”).

4.2.   Părțile vizate de anchetă

(15)

Comisia a înștiințat în mod oficial pe producătorii-exportatori, importatorii și utilizatorii despre care avea cunoștință că sunt implicați, pe reprezentanții țărilor exportatoare și pe solicitanții inițierii reexaminării în perspectiva expirării măsurilor. Părților interesate li s-a oferit posibilitatea de a-și face cunoscute punctele de vedere în scris și de a solicita o audiere în termenul prevăzut în avizul de inițiere.

(16)	Au fost audiate toate părțile interesate care au solicitat acest lucru și care au demonstrat că există motive speciale pentru a fi audiate.

(17)	S-au trimis chestionare tuturor părților despre care existau informații că sunt interesate, respectiv celor doi producători comunitari și tuturor producătorilor-exportatori, importatorilor și utilizatorilor cunoscuți.

(18)

Răspunsurile la chestionare au fost primite de la doi producători comunitari și de la un producător-exportator din India, precum și de la patru utilizatori. Niciunul dintre producătorii-exportatori din RPC și niciunul dintre importatori nu a răspuns la chestionar și nici nu s-au făcut cunoscuți pe parcursul acestei anchete.

(19)

Comisia a cercetat și a verificat toate informațiile considerate necesare pentru a stabili probabilitatea unei continuări sau reapariții a dumpingului și a prejudiciului produs, precum și a interesului comunitar. În acest sens, Comisia a întreprins vizite de verificare la sediul următoarelor societăți: (a) producător-exportator din India: — Kokan Synthetics & Chemicals Pvt Ltd., Mumbai, India; (b) producători comunitari: — Ardenity, Givet, Franța; și — CUF Químicos Industriais, Estarreja, Portugalia; (c) utilizatori: — Kemira Germany GmbH, Leverkusen, Germania; și — Robama SA, Palafolls, Spania.

B.   PRODUSUL ÎN CAUZĂ ȘI PRODUSUL SIMILAR

1.   Produsul în cauză

(20)

Produsul care face obiectul reexaminării este același cu produsul din cadrul anchetei inițiale, respectiv acid sulfanilic încadrat în prezent la codul NC ex 2921 42 10. Există în principal două tipuri de acid sulfanilic, stabilite în funcție de puritatea lor: tipul tehnic și tipul purificat. În plus, tipul purificat este uneori comercializat sub formă de sare de acid sulfanilic. Acidul sulfanilic este utilizat ca materie primă pentru producerea de înălbitori optici, aditivi pentru beton, coloranți alimentari și vopsele speciale. În pofida utilizărilor diverse ale acidului sulfanilic, toate tipurile și formele sunt percepute de către utilizatori ca fiind substituibile în mod rezonabil și sunt interschimbabile în majoritatea utilizărilor, fiind, ca atare, tratate ca un singur produs, la fel ca în cazul anchetei inițială.

2.   Produsul similar

(21)

După cum s-a stabilit și în ancheta inițială, această reexaminare a confirmat faptul că acidul sulfanilic este în principal o marfă obișnuită, iar calitatea și caracteristicile sale fizice de bază sunt identice indiferent de țara de origine. S-a constatat astfel că produsul în cauză și produsele fabricate și vândute de către producătorul-exportator din India pe piața internă și țărilor terțe, precum și cele fabricate și vândute de către producătorii comunitari pe piața comunitară au aceleași caracteristici fizice și chimice de bază și în principal aceleași utilizări și sunt prin urmare considerate a fi produse similare în sensul articolului 1 alineatul (4) din regulamentul de bază.

C.   PROBABILITATEA CONTINUĂRII ȘI/SAU REAPARIȚIEI DUMPINGULUI

(22)	În conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, s-a analizat dacă dumpingul a avut loc pe parcursul PAR și dacă expirarea măsurilor ar putea conduce sau nu la continuarea sau reapariția dumpingului.

1.   Observații preliminare

(23)

Ar trebui reținut faptul că, întrucât Comunitatea s-a extins, ajungând să includă 25 de state membre în 2004 și 27 de state membre în 2007, volumele de export și cotele de piață ale importurilor din cuprinsul anchetei anterioare și cele din cadrul reexaminării actuale în perspectiva expirării măsurilor nu pot fi comparate în mod direct.

1.1.   India

(24)	Pentru a respecta confidențialitatea informațiilor de afaceri și întrucât Kokan reprezintă 100 % din importurile originare din India, informațiile pertinente au trebuit prezentate pe etape sau sub formă indexată.

(25)

Această examinare s-a bazat pe răspunsul oferit la chestionarul verificat de către producătorul-exportator cooperant din India, care a cooperat pe deplin în cadrul anchetei. Din informațiile furnizate de către societate și din datele Eurostat disponibile, rezultă că toate importurile de produs în cauză pe durata PAR s-au realizat de la acest producător-exportator.

(26)	S-a constatat că pe durata PAR au fost importate în Comunitate între 800 și 1 000 de tone de acid sulfanilic din India, ceea ce înseamnă aproximativ 8-10 % din consumul comunitar. În ancheta inițială, importurile din India se ridicau la 1 712 tone.

1.2.   Republica Populară Chineză

(27)

Dată fiind lipsa cooperării din partea oricăror producători-exportatori din China, analizarea practicării în continuare a dumpingului trebuia să se bazeze pe informațiile aflate la dispoziția Comisiei din alte surse. În acest sens și în conformitate cu dispozițiile articolului 18 din regulamentul de bază, s-au utilizat date oficiale Eurostat pentru stabilirea cantităților și a prețurilor de import.

(28)	Pe baza datelor disponibile s-a constatat că, pe durata PAR, 1 482 tone de acid sulfanilic au fost importate din RPC în Comunitate, ceea ce înseamnă aproximativ 15 % din consumul comunitar. Pe perioada anchetei inițiale, importurile din RPC se ridicau la 2 950 tone.

2.   Probabilitatea continuării dumpingului

2.1.   India

(29)	În conformitate cu articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază, la stabilirea marjei de dumping s-a utilizat aceeași metodologie cu cea utilizată cu ocazia anchetei inițiale. Se reamintește faptul că, în cadrul anchetei inițiale, s-a stabilit o marjă de dumping de 24,6 %.

(a)   Valoare normală

(30)

Pentru a determina valoarea normală, s-a stabilit mai întâi dacă vânzările totale din produsul în cauză ale producătorului-exportator cooperant pe piața internă erau reprezentative în comparație cu vânzările sale la export în Comunitate. În conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din regulamentul de bază, vânzările pe piața internă sunt considerate reprezentative atunci când volumul total al vânzărilor pe piața internă reprezintă cel puțin 5 % din vânzările totale la export în Comunitate. Ancheta a arătat că vânzările pe piața internă erau reprezentative.

(31)

Ulterior, au fost identificate acele tipuri din produsul în cauză vândute pe piața internă de către producătorul-exportator care înregistrau vânzări în general reprezentative pe piața internă și care erau identice sau comparabile în mod direct cu tipurile vândute la export în Comunitate. Criteriile utilizate pentru identificarea diferitelor tipuri de produse au fost sortimentul (pur sau tehnic), forma (acid sub formă de pudră sau sare de sodiu) și concentrația acidului.

(32)

Pentru fiecare tip de produs vândut de către producătorul-exportator pe piața internă care a fost identificat drept comparabil în mod direct cu tipul vândut la export în Comunitate s-a stabilit dacă vânzările pe piața internă erau suficient de reprezentative în sensul articolului 2 alineatul (2) din regulamentul de bază. Vânzările pe piața internă ale unui anumit tip de produs erau considerate suficient de reprezentative atunci când volumul total al vânzărilor pe piața internă din tipul de produs respectiv pe durata PAR reprezenta 5 % sau mai mult din volumul total al vânzărilor din tipul de produs comparabil exportat în Comunitate. Ancheta a demonstrat că din cele trei tipuri de produs exportate de către producătorul-exportator în cauză, două erau vândute în cantități reprezentative pe piața internă.

(33)	De asemenea, s-a analizat dacă vânzările societății pe piața internă puteau fi considerate ca fiind efectuate în cadrul operațiunilor comerciale normale în conformitate cu articolul 2 alineatul (4) din regulamentul de bază.

(34)

Aceasta s-a realizat prin stabilirea procentului de vânzări pe piața internă către clienți independenți, pentru fiecare dintre cele două tipuri de produse vândute în cantități reprezentative, care nu erau vândute în pierdere pe durata PAR. Aceasta s-a realizat prin stabilirea procentului de vânzări pe piața internă către clienți independenți, pentru fiecare dintre cele două tipuri de produse vândute în cantități reprezentative, care nu erau vândute în pierdere pe durata PAR. Pentru aceste tipuri de produse, din moment ce peste 80 % din volum nu era vândut în pierdere pe piața internă, iar prețul de vânzare mediu ponderat era mai mare sau egal cu costul de producție mediu ponderat, valoarea normală pe tip de produs s-a calculat ca fiind media ponderată a tuturor prețurilor de vânzare pe piața internă, plătite sau plătibile de către clienții independenți, ale tipului de produs în cauză, așa cum se prevede la articolul 2 alineatul (1) din regulamentul de bază.

(35)

Pentru tipul de produs care nu a fost vândut în cantități reprezentative pe piața internă, valoarea normală trebuia construită. Pentru a stabili valoarea normală construită, vânzările proprii ale producătorului-exportator cooperant, cheltuielile administrative și alte costuri generale (SG&A) suportate și profitul mediu ponderat realizat la vânzările pe piața internă de produs similar, în cadrul operațiunilor comerciale normale, pe durata PAR, au fost adăugate la costul mediu de fabricație pe durata PAR, în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) și cu articolul 2 alineatul (6) din regulamentul de bază.

(b)   Prețul de export

(36)	Din anchetă a rezultat că exporturile producătorului-exportator din India erau efectuate numai către clienți independenți din Comunitate.

(37)	În consecință, prețul de export a fost stabilit în conformitate cu articolul 2 alineatul (8) din regulamentul de bază, respectiv pe baza prețurilor de export efectiv plătite sau plătibile.

(c)   Comparație

(38)

Valoarea normală și prețul de export au fost comparate pe baza prețului franco fabrică. Pentru a asigura o comparație echitabilă între valoarea normală și prețul de export, s-a ținut seama de diferențele care afectează prețul și comparabilitatea prețurilor prin efectuarea unor ajustări, în conformitate cu articolul 2 alineatul (10) din regulamentul de bază. Aceste ajustări s-au efectuat în legătură cu costurile de transport și de asigurare.

(d)   Marja de dumping

(39)

În conformitate cu articolul 2 alineatele (11) și (12) din regulamentul de bază, valoarea normală medie ponderată a fiecărui tip de produs din produsul în cauză exportat în Comunitate pe durata PAR a fost comparată cu prețul de export mediu ponderat al fiecărui tip corespunzător din produsul în cauză.

(40)	Această comparație a demonstrat absența dumpingului în cazul producătorului-exportator cooperant din India care a efectuat exporturi în Comunitate pe durata PAR.

(41)

În ceea ce privește absența dumpingului din partea exportatorului cooperant pe durata PAR, trebuie să se rețină că, după cum se menționează la considerentul 7 mai sus, pe durata PAR era în vigoare un angajament de preț care îi impunea producătorului-exportator în cauză să respecte un anumit nivel al prețului pentru exporturile către Comunitate. În cazul anumitor tranzacții s-a constatat un preț ușor mai ridicat decât nivelul prețurilor minime de import („PMI”) prevăzute în angajament, însă majoritatea prețurilor de vânzare corespundeau nivelului PMI.

2.2.   Republica Populară Chineză

(42)

În conformitate cu articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază, aceeași metodologie utilizată în cadrul anchetei anterioare a fost utilizată la stabilirea marjei de dumping. Se reamintește faptul că, în cadrul anchetei inițiale, s-a constatat o marjă de dumping de 21 %. Cu toate acestea, în urma unei noi anchete privind absorbția măsurilor deschisă în iunie 2003, marja de dumping a fost reevaluată și s-a constatat că aceasta a crescut la 33,7 %, după cum se descrie în Regulamentul (CE) nr. 236/2004.

(e)   Țara analoagă

(43)	În conformitate cu articolul 2 alineatul (7) din regulamentul de bază, RPC nu este o țară cu economie de piață și, prin urmare, valoarea normală a importurilor din RPC trebuia să se bazeze pe datele obținute de la o țară terță cu economie de piață.

(44)	În avizul de inițiere, India a fost luată în considerare ca fiind țara terță cu economie de piață adecvată în ceea ce privește exporturile RPC în Comunitate. India a fost, de asemenea, considerată drept țară analoagă în ancheta inițială.

(45)

Cu toate acestea, solicitanții au sugerat că ar fi mai oportun ca Statele Unite ale Americii („SUA”) să fie considerată țară analoagă în acest caz. S-a argumentat că, spre deosebire de India, prețurile la acid sulfanilic în SUA sunt determinate de forțe normale și nedenaturate ale pieței. Mai mult, s-a susținut că procesul de producție a acidului sulfanilic în SUA se desfășoară într-o manieră comparabilă cu cea din RPC, iar cantitățile produse și vândute în SUA sunt reprezentative. În plus, solicitanții au mai argumentat că accesul la materii prime în India nu este comparabil cu accesul la materii prime în RPC, deoarece producătorii indieni, datorită Sistemului Licențelor Prealabile, preferă să importe materii prime în loc să achiziționeze materiale de pe piața internă.

(46)

În ceea ce privește sugestia de a lua SUA drept țară analoagă, este de reținut că timp de mai mulți ani SUA a pus în aplicare măsuri de protecție sub formă de măsuri antidumping la importurile din RPC și India, precum și măsuri compensatorii la importurile din India. Din acest motiv, nu se poate exclude posibilitatea ca prețurile să fi fost influențate de aceste măsuri de apărare comercială.

(47)

În ceea ce privește accesul la materiile prime, s-a constatat, de asemenea, că producătorii indieni de acid sulfanilic achiziționează materii prime de pe piața internă. În consecință, nu se poate argumenta că din cauza accesului la materii prime, India nu este cea mai indicată țară analoagă. În plus, există mai mulți producători de acid sulfanilic în India, iar importurile, cum ar fi cele din RPC, sunt la rândul lor prezente pe piață. Prin urmare nu există dovezi în sprijinul ideii potrivit căreia în India nu există concurență.

(48)

Având în vedere cele de mai sus și în lipsa altor argumente convingătoare privind schimbarea împrejurărilor în timpul care a trecut de la ancheta inițială, se concluzionează că India constituie o țară terță analoagă potrivită în vederea stabilirii valorii normale în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază în contextul acestei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor.

(f)   Determinarea valorii normale

(49)

În conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, valoarea normală a fost stabilită pe baza informațiilor verificate primite de la producătorul-exportator cooperant din țara analoagă. Mai exact, valoarea normală s-a bazat pe prețul plătit sau plătibil în India de către clienți independenți pentru tipuri de produse comparabile, așa cum s-a constatat că erau acestea fabricate în cadrul operațiunilor comerciale normale.

(g)   Prețul de export

(50)	Dată fiind lipsa de cooperare din partea producătorilor-exportatori chinezi, prețul de export trebuia să se bazeze pe datele disponibile, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază. Cifrele oficiale Eurostat au fost alese ca bază corespunzătoare pentru stabilirea prețului de export.

(h)   Comparație

(51)

În scopul efectuării unei comparații echitabile între valoarea normală și prețul de export, s-a ținut seama de diferențele care ar putea afecta comparabilitatea prețurilor. Aceste ajustări s-au efectuat cu privire la costurile de transport și de asigurare în conformitate cu articolul 2 alineatul (10) din regulamentul de bază. Valoarea normală la nivelul franco fabrică din India a fost ulterior comparată cu prețul de export ajustat din China la același nivel.

(i)   Marja de dumping

(52)

Comparația între valoarea normală și prețul de export a arătat existența dumpingului, marja de dumping fiind egală cu suma cu care valoarea normală depășea prețul de export în Comunitate. Marja de dumping constatată, exprimată ca procent din prețul de import CIF frontieră comunitară, s-a situat între aproximativ 15 și 20 %.

3.   Evoluția importurilor în cazul în care măsurile sunt abrogate

3.1.   India

(j)   Observații preliminare

(53)

În absența dumpingului pe durata PAR, s-a analizat dacă este probabilă reapariția dumpingului din partea Indiei în cazul în care măsurile ar fi abrogate. Pentru a evalua probabilitatea reapariției dumpingului, s-a analizat comportamentul în materie de prețuri al Kokan, respectiv prețurile practicate de aceasta pe alte piețe de export comparativ cu prețurile sale de export în Comunitate și cu prețurile practicate pe piața internă, precum și producția, capacitatea de producție și stocurile. Analiza s-a bazat pe informațiile oferite în cuprinsul răspunsurilor la chestionare și verificate la sediul Kokan pe parcursul anchetei.

(k)   Relația între prețurile din Comunitate și prețurile din India

(54)	Prețurile de pe piața Comunității erau mai mari decât cele practicate de Kokan pe piața internă, pe durata PAR. Totuși, această evoluție trebuie văzută din perspectiva faptului că prețurile de export ale acestei societăți făceau obiectul regimului PMI practicat de societate.

(l)   Relația între prețurile de export către țări terțe, prețurile de export în Comunitate și prețurile de pe piața internă din India

(55)	S-a constatat că prețul de export mediu perceput de Kokan în țările terțe era semnificativ mai scăzut decât prețul de export mediu către Comunitate. De asemenea, s-a constatat că aceste prețuri făceau obiectul dumpingului, fiind cu mult sub prețurile practicate de Kokan pe piața internă.

(56)

După cum se menționează la considerentele 7 și 41 de mai sus, Kokan a făcut obiectul unui angajament de preț minim pentru exporturile sale către Comunitate pe durata PAR, în timp ce prețurile practicate față de clienții din alte țări terțe erau stabilite în mod liber. În aceste condiții, aceste din urmă prețuri reprezintă un indiciu al nivelului probabil al prețului de export către Comunitate în eventualitatea în care măsurile ar expira. S-a concluzionat astfel că există probabilitatea reducerii prețurilor de export către Comunitate de către Kokan, precum și probabilitatea reapariției dumpingului pe piața comunitară în cazul în care măsurile ar fi abrogate.

(m)   Relația între prețurile de export către țări terțe și nivelul prețului pe piața comunitară

(57)

Este de asemenea de reținut constatarea potrivit căreia prețurile de export către țări terțe erau în medie sub prețurile de vânzare ale industriei comunitare pe piața comunitară. Aceasta înseamnă că nivelul predominant al prețului pentru produsul în cauză pe piața comunitară face această piață foarte atractivă pentru producătorul-exportator din India. Pe această bază, se consideră că există într-adevăr un stimulent economic de reorientare a vânzărilor pe piața comunitară, pe care se practică prețuri mai ridicate, în cazul abrogării măsurilor în vigoare.

(n)   Capacități și stocuri neutilizate

(58)

Ancheta a arătat că producătorul-exportator cooperant nu a acumulat stocuri pe durata PAR. Cu toate acestea, s-a constatat că societatea ar avea posibilitatea de a-și majora producția, rata sa de utilizare a capacității situându-se la un nivel de aproximativ 65 % pe durata PAR. Este de reținut în acest sens constatarea potrivit căreia capacitatea de producție neutilizată a producătorului-exportator cooperant corespunde unei valori de peste 30 % din consumul comunitar.

(o)   Concluzie cu privire la India

(59)

Din anchetă a rezultat cu claritate că nivelul prețului în India și pe alte piețe din țările terțe este semnificativ mai mic decât nivelul prețului practicat pe piața comunitară. În cazul în care măsurile antidumping existente vor fi abrogate, va apărea un stimulent puternic pentru producătorul-exportator cooperant din India de a recurge la capacitățile neutilizate, dar și de a reorienta mai multe vânzări pe piața comunitară și astfel, de a continua exportul, chiar în cantități mai mari. Potrivit evaluării efectuate mai sus, este foarte probabil ca aceste cantități majorate de exporturi către Comunitate să se facă la prețuri de dumping.

3.2.   RPC

(p)   Observații preliminare

(60)

În urma constatării dumpingului pe durata PAR, s-a analizat, de asemenea, probabilitatea continuării dumpingului în cazul în care măsurile ar fi abrogate. În lipsa cooperării din partea oricăror producători-exportatori din China, concluziile de mai jos se bazează pe datele disponibile, respectiv informațiile oferite de către solicitanți, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază, împreună cu datele extrase de la Eurostat.

(q)   Capacitatea de producție

(61)

Din datele accesibile publicului larg rezultă că volumul de producție în China este de aproximativ 22 000 de tone, ceea ce înseamnă mai mult decât dublul consumului în Comunitate pe durata PAR. În lipsa cooperării din partea oricărui producător-exportator din China, nu au fost disponibile niciun fel de informații referitoare la existența unor capacități excedentare în RPC. Cu toate acestea, potrivit informațiilor disponibile, producătorii chinezi au capacitatea de a utiliza procesul discontinuu relativ simplu întrebuințat în prezent la fabricarea de vopseluri și substanțe chimice speciale în vederea producerii de acid sulfanilic. Mai mult, după cum se menționează la considerentul 63 de mai jos, piața comunitară a fost timp de mulți ani o piață atractivă pentru exportatorii chinezi. Prin urmare, este rezonabil să se presupună că orice capacități de producție excedentare care ar putea exista în RPC vor fi folosite pentru direcționarea unor cantități suplimentare către piața comunitară și/sau că producția existentă majorată prin schimbările de producție între vopseluri și substanțe chimice de specialitate ar fi redirecționată către Comunitate, în cazul în care măsurile antidumping existente ar fi abrogate.

(r)   Relația între prețurile de export către țări terțe și prețurile de export către Comunitate

(62)

Conform datelor disponibile, prețurile de export către țări terțe practicate de China s-au situat sub prețurile de export către Comunitate practicate de China pe durata PAR. Prin urmare, este foarte probabil ca, în eventualitatea abrogării măsurilor, exportatorii chinezi să-și redirecționeze exporturile actuale efectuate în țări terțe către piața comunitară, la prețuri care vor continua să fie prețuri de dumping.

(s)   Practici de absorbție

(63)

După cum prevede Regulamentul (CE) nr. 236/2004, s-a constatat că absorbția taxei antidumping a avut loc cu privire la exporturile din RPC în Comunitate. Această practică a demonstrat atractivitatea continuă pe care o are piața Comunității pentru producătorii-exportatori chinezi. Deoarece s-a constatat că exporturile au fost făcute la prețuri de dumping pe durata PAR, se poate concluziona că este foarte probabil ca dumpingul să continue dacă se permite expirarea măsurilor, volumul exporturilor urmând să crească în mod similar.

(t)   Concluzia cu privire la RPC

(64)

Din anchetă a rezultat că exportatorii chinezi și-au continuat practicile de dumping pe durata PAR la un nivel semnificativ. Pe baza constatărilor de la considerentele 62 și 63 de mai sus, se poate concluziona că este probabil ca dumpingul semnificativ să se manifeste în continuare în cazul în care măsurile existente vor fi abrogate. De asemenea, există probabilitatea ca volumul importurilor care fac obiectul dumpingului să crească semnificativ în lipsa măsurilor.

4.   Concluzie privind probabilitatea continuării sau reapariției dumpingului

(65)	Pe baza celor de mai sus, se concluzionează că este posibil ca dumpingul să continue în ceea ce-i privește pe exportatorii chinezi și să reapară în ceea ce-i privește pe producătorii-exportatori indieni, în cazul în care măsurile existente ar fi abrogate.

D.   DEFINIȚIA INDUSTRIEI COMUNITARE

(66)	În cadrul Comunității, produsul similar este fabricat de către doi producători a căror producție este considerată a constitui producția comunitară totală de produs similar în sensul articolului 4 alineatul (1) din regulamentul de bază.

(67)	Este de reținut că, prin comparație cu ancheta inițială, societățile „Sorochimie Chimie Fine” și „Quimigal SA” au fost redenumite, prima, „Ardenity” și cea de-a doua, „CUF Químicos Industriais”.

(68)	Acești doi producători au cooperat în cadrul anchetei și au sprijinit cererea de reexaminare. Prin urmare, aceștia constituie industria comunitară în sensul articolului 4 alineatul (1) și al articolului 5 alineatul (4) din regulamentul de bază.

E.   SITUAȚIA PE PIAȚA COMUNITARĂ

1.   Consumul pe piața comunitară

(69)	Consumul comunitar aparent s-a stabilit pe baza: — importurilor de produs în cauză pe piața comunitară, obținute de la Eurostat; — vânzărilor totale ale industriei comunitare pe piața comunitară, obținute din răspunsurile la chestionare.

(70)

Consumul comunitar de acid sulfanilic pe durata PAR a fost de aproximativ 10 000 de tone. Pe parcursul perioadei luate în considerare, s-a observat o scădere a consumului cu 6 %. Tabelul 1 Consumul pe piața comunitară   2003 2004 2005 2006 PAR Consumul (tone) 10 684 10 443 10 899 9 939 9 997 Indice 100 98 102 93 94

2.   Importuri actuale din țările în cauză

(71)

Pentru a respecta confidențialitatea informațiilor comerciale, având în vedere că societatea Kokan reprezintă 100 % din importurile originare din India, iar industria comunitară este reprezentată doar de doi producători, a fost necesară prezentarea informațiilor cuprinse în tabelele 2-5 de mai jos sub formă de indici.

2.1.   Volumul importurilor și cota de piață a importurilor în cauză pe durata PAR

(72)

Volumele și cotele de piață ale importurilor din RPC și India au evoluat conform tabelelor de mai jos. Datele referitoare la volumul importurilor se bazează pe Eurostat. Tabelul 2 Importuri din țările în cauză Importuri (indice) 2003 2004 2005 2006 PAR RPC 100 106 128 86 84 India 100 54 59 56 60 Total țări în cauză 100 81 95 72 73 Sursa: Eurostat Tabelul 3 Cota de piață a țărilor în cauză Cota de piață (indice) 2003 2004 2005 2006 PAR RPC 100 109 126 92 90 India 100 55 58 60 64 Total țări în cauză 100 83 94 77 78

(73)	Importurile din țările în cauză au scăzut cu 27 % pe parcursul perioadei luate în considerare. Cota de piață a țărilor în cauză a scăzut cu 22 % între 2003 și PAR.

(74)	Luând în considerare fiecare țară în parte, volumele importurilor din India au scăzut cu 40 % între 2003 și PAR, iar cota de piață a importurilor din India a scăzut cu 36 %.

(75)	Volumul importurilor originare din RPC a scăzut cu 16 % pe parcursul perioadei luate în considerare, iar cota de piață a scăzut cu 10 % în aceeași perioadă.

2.2.   Evoluția prețurilor și comportamentul în materie de prețuri al importurilor de produs în cauză

Tabelul 4

Prețurile importurilor în cauză

Prețuri unitare (Euro/tonă)	2003	2004	2005	2006	PAR
RPC	773	876	1 138	1 128	1 040
Indice	100	113	147	146	135
India (Indexate)	100	85	96	110	111
Total țări în cauză	956	910	1 131	1 180	1 138
Indice	100	95	118	123	119
Sursa: Eurostat

(76)	Prețul mediu al importurilor în cauză originare din RPC a crescut cu 35 % pe parcursul perioadei luate în considerare. În aceeași perioadă, prețul mediu al importurilor în cauză originare din India a crescut cu 11 %.

(77)

În scopul calculării subcotării prețului pe durata PAR, prețurile franco fabrică ale industriei comunitare practicate față de clienții independenți au fost comparate cu prețurile de import CIF la frontiera comunitară ale țărilor în cauză, ajustate în mod corespunzător pentru a reflecta un preț franco vămuit. Această ajustare s-a realizat prin majorarea prețurilor cu taxa vamală normală și costurile post import, atât pentru RPC, cât și pentru India, și prin majorarea ulterioară a prețurilor chinezești cu taxa antidumping. Comparația a arătat că prețurile chinezești și indiene ajustate nu subcotau prețurile industriei comunitare.

3.   Importuri din alte țări terțe

Tabelul 5

Importuri din alte țări terțe

Restul lumii	2003	2004	2005	2006	PAR
Importuri (Indice)	100	80	100	97	97
Cota de piață (Indice)	100	82	98	104	104
Prețuri medii (EUR/tonă)	935	927	1 100	1 255	1 285
Indice	100	99	118	134	137
Sursa: Eurostat

(78)

Volumul importurilor din alte țări terțe a scăzut ușor cu 3 % pe parcursul perioadei luate în considerare. Cu toate acestea, având în vedere scăderea cererii, cota de piață a acestora a crescut cu 0,7 puncte procentuale. Principala țară exportatoare, SUA, a realizat cea mai mare parte a acestor importuri pe parcursul perioadei luate în considerare.

(79)	Prețurile acidului sulfanilic din alte țări terțe au fost ușor mai scăzute decât cele ale industriei comunitare și au urmat tendințele prețurilor de pe piața indiană începând cu 2005.

4.   Situația economică a industriei comunitare

(a)   Observații preliminare

(80)	Pentru a respecta confidențialitatea informațiilor de afaceri, a fost necesară prezentarea informațiilor referitoare la cele două societăți care alcătuiesc industria comunitară sub formă de indici.

(81)	În conformitate cu articolul 3 alineatul (5) din regulamentul de bază, au fost examinați toți factorii și indicii economici relevanți referitori la industria comunitară.

(b)   Date referitoare la industria comunitară

—   Producția, capacitatea de producție instalată și rata de utilizare a capacității

Tabelul 6

Producția, capacitatea de producție instalată, rata de utilizare a capacității

	2003	2004	2005	2006	PAR
Capacitate tone (indice)	100	100	100	105	112
Producția tone (indice)	100	119	115	115	117
Utilizarea capacității (indice)	100	119	115	109	105
Sursa: Răspunsurile la chestionare ale industriei comunitare

(82)

Nivelul de producție al industriei comunitare pe durata PAR a fost cu 17 % mai mare decât nivelul înregistrat la începutul perioadei luate în considerare. Capacitatea de producție a industriei comunitare a crescut la rândul ei pe parcursul perioadei luate în considerare cu 12 % ca urmare a majorării de către un producător comunitar a capacității prin investiții în echipamente în scopul de a fabrica acid sulfanilic din clasa pură. Combinația acestor doi factori a condus la o creștere de ansamblu a ratei de utilizare a capacității în industria comunitară pe parcursul perioadei luate în considerare. De asemenea, este de reținut că industria comunitară a atins un nivel satisfăcător al utilizării capacității (variind între 75 și 80 %) pe durata PAR.

—   Stocuri

(83)

Nivelurile stocurilor industriei comunitare la încheierea anului au scăzut cu 22 % pe parcursul perioadei luate în considerare. Nivelul stocurilor a scăzut semnificativ în 2004 și 2005, dar a crescut progresiv în 2006 și pe durata PAR. Tabelul 7 Volumul stocurilor finale   2003 2004 2005 2006 PAR Stocuri în tone (indice) 100 35 38 64 78 Sursa: Răspunsurile la chestionare ale industriei comunitare

—   Volumul vânzărilor, cota de piață și creșterea

(84)

Volumele vânzărilor industriei comunitare pe durata PAR au fost cu 5 % mai mari în comparație cu începutul perioadei luate în considerare. Deoarece consumul comunitar a scăzut cu 6 % pe parcursul perioadei luate în considerare (a se vedea considerentul 70 de mai sus), cota de piață deținută de industria comunitară a crescut cu 12 % în aceeași perioadă. Mai concret, cota de piață a industriei comunitare a câștigat aproximativ 7 puncte procentuale pe parcursul perioadei luate în considerare. Cota de piață a industriei comunitare s-a menținut la un nivel de peste 50 % pe întreaga durată a perioadei luate în considerare. Tabelul 8 Volumul vânzărilor și cota de piață   2003 2004 2005 2006 PAR Volumul vânzărilor - tone (indice) 100 114 107 105 105 Cota de piață % (indice) 100 116 105 113 112 Sursa: Răspunsurile la chestionare ale industriei comunitare

(85)

Este de reținut că scăderea înregistrată de consumul comunitar în 2006 și pe durata PAR a afectat într-o anumită măsură creșterea industriei comunitare. Creșterea cotei de piață este explicată aproape în aceeași măsură de creșterea volumului vânzărilor și scăderea consumului spre sfârșitul perioadei luate în considerare.

—   Factori care afectează prețurile comunitare

(86)

Prețurile medii de vânzare ale industriei comunitare au crescut substanțial cu 26 % pe parcursul perioadei luate în considerare. Evoluțiile observate începând cu 2005 par să reflecte îndeosebi efectele măsurilor antiabsorbție instituite în 2004. Prețurile medii de vânzare ale industriei comunitare au crescut semnificativ între 2004 și 2005 și s-au stabilizat ulterior. Totuși, această creștere a avut loc la o rată mai scăzută decât creșterea prețului anilinei, care este cea mai semnificativă materie primă pentru producția de acid sulfanilic. Într-adevăr, anilina, care este un derivat al benzenului, a reprezentat aproximativ 50 % din costul total de fabricație pe durata PAR, marcând o creștere a prețului de aproximativ 45 % între 2003 și PAR. Tabelul 9 Prețurile de vânzare   2003 2004 2005 2006 PAR Prețul mediu de vânzare (indice) 100 104 124 125 126 Sursa: Răspunsurile la chestionare ale industriei comunitare

—   Ocuparea forței de muncă și productivitate

(87)

Nivelul de ocupare a forței de muncă a scăzut cu 9 % între 2003 și PAR, în timp ce producția a crescut, reflectând astfel o creștere a productivității și competitivității industriei comunitare. Cu toate acestea, costul mediu pe angajat a crescut în aceeași perioadă cu 15 %. Tabelul 10 Ocuparea forței de muncă și productivitate   2003 2004 2005 2006 PAR Ocuparea forței de muncă (indice) 100 96 96 98 91 Productivitate (indice) 100 125 120 117 129 Costul mediu al forței de muncă (indice) 100 82 94 106 115 Sursa: Răspunsurile la chestionare ale industriei comunitare

—   Rentabilitatea

Tabelul 11

Rentabilitatea

	2003	2004	2005	2006	PAR
Indice	100	–1 286	1 519	335	191
Sursa: Răspunsurile la chestionare ale industriei comunitare

(88)

Rentabilitatea industriei comunitare, cu excepția anului 2005, s-a situat în jurul valorii de 1 % din cifra de afaceri sau sub această valoare. Importante pierderi s-au înregistrat în 2004, în timp ce industria comunitară a înregistrat profit în 2005, 2006 și pe durata PAR. Având în vedere că rentabilitatea industriei comunitare a fost extrem de scăzută în 2003, creșterea aparentă înregistrată pe parcursul perioadei luate în considerare a condus în continuare la un nivel al rentabilității cu mult sub nivelul acceptabil în acest tip de industrie.

(89)

Este de asemenea de reținut că rentabilitatea industriei comunitare a fost influențată de evoluția prețurilor materiilor prime. Costul mediu de producție a crescut cu 25 % între 2003 și PAR. După cum se menționează la considerentul 86 de mai sus, anilina este ingredientul principal în cadrul producției de acid sulfanilic și reprezintă aproximativ jumătate din costul de fabricație. Dat fiind că prețurile la anilină au crescut semnificativ în 2004, industria comunitară nu a reușit să transfere această creștere a prețurilor către clienții săi și a înregistrat pierderi. Situația industriei comunitare s-a îmbunătățit în 2005, întrucât prețurile la anilină s-au stabilizat, iar industria comunitară a reușit să mărească prețurile la acid sulfanilic în măsura necesară pentru a acoperi creșterea costurilor materiilor prime. În 2006 și pe durata PAR, confruntată cu o nouă creștere a prețurilor la anilină, rentabilitatea industriei comunitare a scăzut la niveluri sub 1 % în raport cu cifra de afaceri.

—   Investiții, randamentul investițiilor și capacitatea de a mobiliza capitaluri

Tabelul 12

Investiții, randamentul investițiilor

	2003	2004	2005	2006	PAR
Investiții (indice)	100	39	57	255	305
Randamentul investițiilor (indice)	100	–1 779	2 498	420	224
Sursa: Răspunsurile la chestionare ale industriei comunitare

(90)

Industria comunitară a continuat să facă investiții în activitățile de producție a acidului sulfanilic pe toată durata perioadei luate în considerare. În 2006 și pe durata PAR, pe lângă investițiile care au avut legătură în principal cu menținerea imobilizărilor existente, un producător comunitar a făcut investiții în vederea creșterii capacității sale aferente producției de acid sulfanilic din clasa pură. Este de reținut, totuși, că această nouă capacitate va fi deplin funcțională, conform estimărilor, abia în 2008.

(91)

Deoarece industria comunitară a înregistrat profituri reduse pe parcursul perioadei luate în considerare, cifra privind randamentul investițiilor, corespunzătoare rezultatului înainte de impozitare și exprimat ca procent din valoarea contabilă netă medie a activelor alocate producției de acid sulfanilic la începutul și la sfârșitul exercițiului, a rămas la rândul ei foarte scăzută, adică în jurul valorii de 2 % pe durata PAR.

(92)

Ancheta a arătat că cerințele de capital ale industriei comunitare au fost afectate în mod nefavorabil de situația financiară dificilă. Deși unul dintre producătorii comunitari face parte dintr-un grup important, cerințele de capital nu sunt satisfăcute întotdeauna la nivelul dorit, deoarece resursele financiare sunt alocate, în general, în cadrul acestui grup, celor mai rentabile entități.

—   Fluxul de numerar

(93)

Fluxul de numerar a scăzut în mod semnificativ cu 85 % între 2003 și PAR, dar a rămas la o valoare pozitivă. Fluxul de numerar nu urmează tendința rentabilității deoarece a fost influențat de elemente fără efect de trezorerie cum ar fi amortizarea activelor și mișcarea stocurilor. Tabelul 13 Fluxul de numerar Fluxul de numerar 2003 2004 2005 2006 PAR Indice 100 41 64 32 15 Sursa: Răspunsurile la chestionare ale industriei comunitare

5.   Concluzie

(94)

Între 2003 și PAR, majoritatea indicatorilor din industria comunitară au evoluat pozitiv: volumul vânzărilor, utilizarea capacității, volumul producției, stocurile de sfârșit de an, productivitatea, investițiile și randamentul investițiilor. Cu toate acestea, rentabilitatea acesteia a rămas sub 1 % din cifra de afaceri pe durata PAR.

(95)	Industria comunitară a beneficiat de pe urma unei creșteri a prețului unitar la acidul sulfanilic cu precădere din 2004 până la încheierea PAR. Cu toate acestea, creșterea prețului de vânzare nu a putut compensa integral creșterea costului de producție și în consecință marjele de profit au scăzut.

(96)	În plus, scăderea consumului comunitar în 2006 și pe durata PAR a împiedicat într-o anumită măsură refacerea industriei comunitare.

(97)

În ansamblu, este evident că introducerea măsurilor antidumping a permis industriei comunitare să-și stabilizeze situația, dar nu și să se refacă pe deplin în urma prejudiciului suferit, din cauza continuării importurilor la preț de dumping din RPC și, de asemenea, din cauza creșterii înregistrate de costurile materiilor prime, creștere pe care industria comunitară nu a reușit să o transfere către clienții săi. Cu toate acestea, ancheta a arătat că industria comunitară a început să investească în echipamente noi pe parcursul perioadei luate în considerare.

(98)

Ținând seama de analiza de mai sus, a rezultat, pe de o parte, că indicatorii de volum au avut o evoluție pozitivă pe parcursul perioadei luate în considerare. Pe de altă parte, indicatorii financiari ai industriei comunitare, cum ar fi rentabilitatea și fluxul de numerar, au evidențiat că industria comunitară se află în continuare într-o situație economică vulnerabilă. Se concluzionează așadar că aceasta nu se poate reface pe deplin de pe urma efectelor dăunătoare ale dumpingului.

F.   PROBABILITATEA REAPARIȚIEI PREJUDICIULUI

1.   Dispoziții generale

(99)

În conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, s-a efectuat analiza probabilității reapariției prejudiciului în cazul în care măsurile existente ar fi abrogate. În acest sens s-a analizat cu precădere evoluția probabilă a volumelor și prețurilor de export din țările în cauză, precum și efectele probabile ale acestora asupra situației industriei comunitare în lipsa măsurilor.

2.   Evoluția volumelor și a prețurilor de import din țările în cauză în cazul în care măsurile ar fi abrogate

(100)

Se reamintește faptul că și în condițiile prezenței măsurilor antidumping, importurile din țările în cauză dețineau o cotă de piață de 24,6 % pe durata PAR.

(101)

Ancheta a arătat că producătorul-exportator cooperant din India deține o capacitate excedentară semnificativă, ce corespunde unei valori de peste 30 % din consumul comunitar. În plus, informațiile de care dispune Comisia au evidențiat că producția existentă de acid sulfanilic în RPC este de aproximativ 22 000 de tone, ceea ce înseamnă mai mult decât dublul consumului comunitar. Din aceleași informații rezultă și că producătorii chinezi pot schimba cu ușurință specificul activităților de producție de la producția de vopseluri și substanțe chimice speciale la cea de acid sulfanilic. Aceste capacități care pot fi disponibile în țările în cauză indică faptul că producătorii-exportatori au posibilitatea de a majora producția curentă și astfel de a-și majora și exporturile de acid sulfanilic către Comunitate.

(102)

Trebuie să se rețină, de asemenea, că pe parcursul perioadei luate în considerare, consumul comunitar a scăzut ușor, iar cererea preconizată pentru următorii ani nu este de așa natură încât să absoarbă eventuala creștere a importurilor din RPC și India în cazul în care măsurile ar expira. Conform acestui scenariu, este foarte probabil ca exporturile de acid sulfanilic din RPC și India să reprezinte o cotă însemnată din vânzările realizate de industria comunitară, deoarece prețurile de import vor fi probabil mai mici.

(103)

Ancheta a stabilit că piața Comunității rămâne atractivă atât pentru producătorii-exportatori din China, cât și pentru cei din India. Așa cum se menționează la considerentele 57 și 62 de mai sus, s-a constatat că prețul mediu de export la vânzările din India și China către alte țări terțe s-a situat cu mult sub prețul mediu de export al vânzărilor către Comunitate. Cu toate că nu s-a constatat existența unei subcotări a prețului în cazul prețurilor de export din China și India după efectuarea ajustărilor cu taxele antidumping actuale și cu taxele vamale obișnuite, s-a observat că prețurile de export CIF din China și India erau, în medie, mult mai mici (cu aproximativ 18 %) decât prețul mediu al industriei comunitare. Prin urmare, în absența unor măsuri, există probabilitatea ca importurile de acid sulfanilic din țările în cauză în Comunitate să crească în mod semnificativ, dacă se ține seama de (i) capacitățile neutilizate (respectiv în India), (ii) redirecționarea exporturilor efectuate către alte țări terțe spre piața Comunității (iii) posibilitatea de a schimba specificul activităților de producție de la producția de vopseluri și substanțe chimice speciale la cea de acid sulfanilic (respectiv în RPC), la niveluri ale prețului aflate cu mult sub nivelurile actuale ale prețurilor din Comunitate.

3.   Concluzie cu privire la probabilitatea reapariției prejudiciului

(104)

Pe baza celor de mai sus, se poate trage concluzia că, în eventualitatea expirării măsurilor, volumul importurilor pe piața Comunității din țările în cauză ar crește, cel mai probabil, în mod semnificativ și la prețuri de dumping care s-ar afla cu mult sub prețurile industriei comunitare. Cel mai probabil efect va fi introducerea pe piața comunitară a unei tendințe de depreciere a prețurilor, cu un impact negativ preconizat asupra situației economice a industriei comunitare. În mod special, aceasta va împiedica redresarea la care s-a ajuns parțial în cursul perioadei luate în considerare, conducând la reapariția probabilă a prejudiciului.

G.   INTERESUL COMUNITAR

1.   Introducere

(105)

În conformitate cu articolul 21 din regulamentul de bază, s-a examinat dacă menținerea măsurilor antidumping existente ar contraveni interesului comunitar în ansamblu. Determinarea interesului comunitar s-a bazat pe o apreciere a tuturor intereselor implicate.

(106)

În plus, faptul că prezenta anchetă este o reexaminare, în care se analizează, așadar, o situație în care măsuri antidumping sunt deja în vigoare, permite evaluarea oricărui impact negativ anormal asupra părților vizate de către actualele măsuri antidumping.

(107)

Pe această bază, s-a examinat dacă, în ciuda concluziilor privind probabilitatea unei reapariții a dumpingului prejudiciabil, există motive imperioase care ar putea conduce la concluzia conform căreia menținerea măsurilor în acest caz special nu este în interesul comunitar.

2.   Interesul industriei comunitare

(108)

Se poate estima, în mod rezonabil, ca industria comunitară să continue să profite de pe urma măsurilor instituite în prezent și să își continue redresarea prin recâștigarea cotei de piață și ameliorarea rentabilității sale. În eventualitatea în care măsurile nu vor fi menținute, este probabil ca industria comunitară să sufere din nou prejudicii în urma practicării unor importuri sporite la prețuri de dumping provenind din țările în cauză și să rezulte o nouă deteriorare a fragilei sale situații financiare prezente.

(109)

Pe această bază, se poate concluziona că o continuare a măsurilor ar fi în interesul industriei comunitare.

3.   Interesul importatorilor

(110)

Se reamintește că, în cursul anchetei inițiale, s-a stabilit că impactul instituirii măsurilor asupra societăților comunitare angajate în comerțul cu acid sulfanilic nu va fi semnificativ. După cum s-a menționat mai sus, niciun importator nu a cooperat în cadrul prezentei anchete; prin urmare, nu s-au prezentat motive întemeiate potrivit cărora instituirea măsurilor ar contraveni interesului importatorilor.

4.   Interesul utilizatorilor

(111)

Comisia a trimis chestionare tuturor celor 31 de utilizatori cunoscuți, dintre care numai patru au trimis răspunsuri. Trei dintre răspunsurile la chestionare au fost primite din partea societăților comunitare producătoare de înălbitori optici, iar unul a fost primit din partea unei societăți producătoare de vopseluri. Cu toate acestea, informațiile oferite de către acești utilizatori cu privire la efectul măsurilor și la procentul reprezentat de acidul sulfanilic în costurile lor de fabricație nu au fost relevante.

(112)

Volumele de produs în cauză importat de către acești patru utilizatori reprezintă 47,3 % din importurile totale în Comunitate. Mai mult, deoarece acești patru utilizatori achiziționează volume semnificative de acid sulfanilic de la industria comunitară, aceștia acoperă aproximativ 40 % din consumul comunitar pe durata PAR.

(113)

Trei utilizatori au făcut aceleași comentarii, opunându-se continuării măsurilor pe motiv că capacitatea de producție a industriei comunitare ar fi insuficientă pentru a face față cererii interne, iar măsurile le-ar afecta negativ competitivitatea la produsele în aval. Al patrulea utilizator nu a menționat dacă este pentru sau împotriva menținerii măsurilor.

(114)

În ceea ce privește situația aprovizionării pe piața comunitară, este de reținut că actuala capacitate de producție a industriei comunitare i-ar permite să satisfacă aproximativ 80 % din consumul comunitar. De asemenea, trebuie să se accentueze faptul că industria comunitară a investit în noi instalații pentru a-și spori producția de acid sulfanilic din clasa pură. În orice caz, scopul măsurilor nu este de a împiedica importurile din țările în cauză să intre pe piața comunitară, ci de a face în așa fel încât acestea să fie efectuate la prețuri neprejudiciabile care nu fac obiectul unui dumping. Prin urmare, se preconizează că importurile din țările în cauză vor continua să pătrundă pe piață, așa cum s-a întâmplat și după instituirea măsurilor în 2002.

(115)

Este de asemenea de reținut că producția de acid sulfanilic în afara Comunității este limitată în prezent la câteva țări, cum ar fi India, RPC și SUA. Prin urmare, este important ca industriei comunitare să i se permită să funcționeze în condiții de concurență efectivă, astfel încât aprovizionarea cu produs fabricat pe piața internă să fie la dispoziția tuturor utilizatorilor din Comunitate.

(116)

În ceea ce privește competitivitatea utilizatorilor, trebuie să se rețină că, deși ancheta nu a beneficiat de informații de la utilizatori, în cadrul anchetei inițiale s-a arătat că măsurile antidumping ar duce la creșterea costurilor integrale ale înălbitorilor optici și vopselurilor care conțin acid sulfanilic cu mai puțin de 1 %.

(117)

Pe baza celor de mai sus, se consideră și în cadrul acestei anchete de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor că menținerea măsurilor nu ar avea un impact nefavorabil major asupra situației utilizatorilor.

5.   Concluzie cu privire la interesul comunitar

(118)

Având în vedere cele menționate mai sus, se concluzionează că nu există motive imperioase împotriva menținerii actualelor măsuri antidumping.

H.   MĂSURILE ANTIDUMPING

(119)

Toate părțile au fost informate cu privire la faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora s-a intenționat recomandarea menținerii actualelor măsuri. Acestora li s-a acordat, de asemenea, un termen în care să facă declarații și comentarii. Nu s-au primit comentarii care prin natura lor să schimbe concluziile de mai sus.

(120)

Având în vedere concluziile la care s-a ajuns cu privire la probabilitatea unei continuări a dumpingului la importurile de acid sulfanilic din RPC, probabilitatea unei reapariții a dumpingului la importurile din India, probabilitatea reapariției prejudiciului, precum și interesul comunitar, măsurile antidumping la importurile de acid sulfanilic trebuie menținute pentru a împiedica reapariția prejudiciului cauzat industriei comunitare de importurile la prețuri de dumping.

(121)

Taxa nu se va aplica la importurile de produs în cauză fabricat și vândut la export în Comunitate de către o societate indiană pentru care s-a acceptat un angajament prin Decizia 2006/37/CE a Comisiei,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Se instituie o taxă antidumping definitivă la importurile de acid sulfanilic care se încadrează la codul NC ex 2921 42 10 (cod TARIC 2921421060) originar din Republica Populară Chineză și India.

(2)   Nivelul taxei antidumping definitive aplicabile prețului net franco frontieră comunitară al produselor descrise la alineatul (1), înainte de vămuire, este următorul:

Țara	Taxa definitivă (%)
Republica Populară Chineză	33,7
India	18,3

(3)   Fără a aduce atingere alineatului (1), taxa antidumping definitivă nu se aplică la importurile puse în liberă circulație, în conformitate cu articolul 2.

(4)   Cu excepția cazului în care se prevede altfel, se aplică dispozițiile în vigoare privind taxele vamale.

Articolul 2

(1)   Importurile declarate pentru punerea în liberă circulație, care sunt facturate de către societăți de la care au fost acceptate angajamente de către Comisie și care sunt enumerate în Decizia 2006/37/CE, și modificările acesteia, sunt scutite de taxa antidumping definitivă instituită la articolul 1, cu condiția ca:

—	acestea să fie fabricate, expediate și facturate direct de către societățile menționate primului client independent din Comunitate; și

—	importurile respective să fie însoțite de o factură de conformitate care este o factură comercială ce conține cel puțin elementele și declarația menționate în anexa la prezentul regulament; și

—	mărfurile declarate și prezentate la vamă să corespundă cu exactitate descrierii de pe factura de conformitate.

(2)   O datorie vamală va apărea la momentul acceptării declarației de punere în liberă circulație ori de câte ori se constată, în legătură cu mărfurile descrise la articolul 1 și scutite de taxe în condițiile enumerate la alineatul (1), neîndeplinirea uneia sau mai multora dintre condițiile respective. Condiția prevăzută la alineatul (1) a doua liniuță se consideră neîndeplinită în cazul în care se constată că factura de conformitate nu este conformă cu dispozițiile anexei sau nu este autentică sau în cazul în care Comisia a retras acceptarea angajamentului în conformitate cu articolul 8 alineatul (9) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 sau cu articolul 13 alineatul (9) din regulamentul de bază antisubvenții printr-un regulament sau o decizie care face referire la (o) tranzacție (tranzacții) concretă (concrete) și declară factura (facturile) de angajament respectivă (respective) drept nevalabilă (nevalabile).

(3)   Importatorii acceptă ca pe un risc comercial normal faptul că neîndeplinirea, de către oricare parte, a uneia sau a mai multora dintre condițiile enumerate la alineatul (1) și definite în continuare la alineatul (2) poate da naștere unei datorii vamale în conformitate cu articolul 201 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (15). Datoria vamală apărută se recuperează la momentul retragerii de către Comisie a acceptării angajamentului.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

---

(1)  JO L 56, 6.3.1996, p. 1.

(2)  JO L 196, 25.7.2002, p. 11.

(3)  JO L 196, 25.7.2002, p. 1.

(4)  JO L 196, 25.7.2002, p. 36.

(5)  JO L 40, 12.2.2004, p. 17.

(6)  JO L 80, 18.3.2004, p. 29.

(7)  JO C 101, 27.4.2005, p. 34.

(8)  JO L 288, 21.10.1997, p. 1.

(9)  JO L 22, 26.1.2006, p. 52.

(10)  JO L 22, 26.1.2006, p. 5.

(11)  JO C 272, 9.11.2006, p. 18.

(12)  JO C 171, 24.7.2007, p. 18.

(13)  JO C 171, 24.7.2007, p. 14.

(14)  JO C 229, 29.9.2007, p. 9.

(15)  JO L 302, 19.10.1992, p. 1.

---

---

16.10.2008

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 275/18

---

REGULAMENTUL (CE) NR. 1001/2008 AL CONSILIULUI

din 13 octombrie 2008

de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite accesorii de țevărie, din fier sau oțel, originare din Republica Coreea și Malaezia, în urma reexaminării în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 384/96

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (1) (denumit în continuare „regulamentul de bază”), în special articolul 9 și articolul 11 alineatul (2),

după consultarea Comitetului consultativ,

întrucât:

A.   PROCEDURA

1.   Măsuri în vigoare

(1)

În august 2002, Consiliul a instituit, prin Regulamentul (CE) nr. 1514/2002 (2) („ancheta inițială”), măsuri antidumping definitive la importurile de accesorii de țevărie („produsul în cauză”) originare, inter alia, din Republica Coreea și Malaezia („țările în cauză”). Taxele antidumping în vigoare pentru Malaezia sunt: 59,2 % pentru Anggerik Laksana Sdn Bhd și 75 % pentru restul societăților; în cazul Republicii Coreea, taxa este de 44 % pentru toate societățile.

(2)

În afara domeniului de aplicare a prezentei proceduri, măsurile antidumping în vigoare la momentul actual sunt impuse prin Regulamentul (CE) nr. 964/2003 al Consiliului (3) în ceea ce privește exporturile din Republica Populară Chineză (58,6 %) și Thailanda (58,9 %), cu excepția a două societăți în Thailanda, și în ceea ce privește exporturile expediate din Taiwan, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Taiwan. Măsurile pentru produsul în cauză originar din China au fost extinse la importurile aceluiași produs expediate din Indonezia prin Regulamentul (CE) nr. 2052/2004 al Consiliului (4), din Sri Lanka prin Regulamentul (CE) nr. 2053/2004 al Consiliului (5) și din Filipine prin Regulamentul (CE) nr. 655/2006 al Consiliului (6), indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Filipine, Indonezia sau Sri Lanka.

2.   Cererea de reexaminare

(3)	După publicarea avizului de expirare iminentă (7) a măsurilor antidumping în vigoare cu privire la importurile de produse în cauză originare din Republica Coreea sau Malaezia, Comisia a primit o cerere de reexaminare a acestor măsuri în temeiul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază.

(4)

Această cerere a fost depusă la 23 mai 2007 de Comitetul de apărare a industriei accesoriilor din oțel sudate cap la cap al Uniunii Europene (denumit în continuare „solicitantul”) în numele producătorilor reprezentând o mare parte, în cazul de față peste 50 %, din producția comunitară totală de anumite accesorii de țevărie.

(5)	Cererea susținea că expirarea măsurilor ar putea conduce la o continuare sau la o reapariție a dumpingului și a prejudiciului cauzat industriei comunitare.

(6)	Comisia, după consultarea comitetului consultativ, stabilind că existau suficiente elemente de probă pentru a justifica deschiderea unei reexaminări, a inițiat o reexaminare în perspectiva expirării măsurilor (8) în temeiul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază.

3.   Ancheta

(7)

Comisia a informat oficial producătorii comunitari solicitanți, pe ceilalți producători comunitari, producătorii-exportatori din țările în cauză, importatorii/comercianții, utilizatorii și asociațiile lor reprezentative cunoscuți ca fiind interesați, precum și reprezentanții guvernelor celor două țări exportatoare cu privire la deschiderea reexaminării.

(8)	Comisia a trimis chestionare tuturor acestor părți, precum și celor care s-au făcut cunoscuți în termenul prevăzut în avizul de deschidere.

(9)	De asemenea, Comisia a dat posibilitatea părților interesate de a-și face cunoscute în scris punctele de vedere și de a solicita o audiere în termenul fixat în avizul de deschidere.

(10)

Ținând seama de numărul aparent mare de producători-exportatori din Republica Coreea, de importatori/comercianți ai produsului în cauză și de producători comunitari, s-a intenționat, în avizul de deschidere, să se recurgă la eșantionare, în conformitate cu articolul 17 din regulamentul de bază. Pentru a putea decide dacă este necesară eșantionarea și, în cazul unui răspuns afirmativ, pentru a putea selecta un eșantion, Comisia a distribuit formulare privind eșantionarea, solicitând informații specifice cu privire la volumul mediu de vânzări și prețurile fiecărui producător comunitar, producător-exportator și importator în cauză. Nu s-a primit niciun răspuns din partea niciunui producător-exportator coreean și unsprezece importatori au răspuns. Doar patru producători-exportatori comunitari au răspuns la formularul privind eșantionarea. În consecință, s-a decis că nu era necesară eșantionarea.

(11)

Patru producători comunitari au răspuns la chestionar, însă unul a trimis un răspuns parțial și nu a răspuns scrisorii prin care i se solicita să își completeze răspunsul. În ceea ce privește Malaezia, au fost primite două răspunsuri la chestionar, unul din partea unei societăți noi și celălalt din partea unei societăți care a refuzat mai târziu vizita de verificare. Niciun producător-exportator coreean nu a răspuns la chestionar. Doi importatori au transmis un răspuns la chestionar.

(12)

Comisia a căutat și a verificat toate informațiile pe care le-a considerat necesare pentru stabilirea probabilității de continuare sau reapariție a dumpingului și a prejudiciului, precum și în scopul examinării interesului comunitar. S-au efectuat vizite de verificare la sediile următoarelor societăți: (a) Producători comunitari solicitanți: — Erne Fittings GmbH, Schlins, Austria; — Interfit S.A., Maubeuge, Franța; — Virgilio Cena & Figli S.p.A, Brescia, Italia; (b) Producătorul nou din Malaezia: Pantech Steel Industries SDN. BHD., Selangor, Malaezia.

4.   Perioada de anchetă

(13)

Ancheta privind continuarea sau reapariția dumpingului a acoperit perioada cuprinsă între 1 iulie 2006 și 30 iunie 2007 („perioada de anchetă – PA”). Examinarea tendințelor utile evaluării probabilității de continuare sau reapariție a prejudiciului a acoperit perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2002 și sfârșitul perioadei de anchetă („perioadă examinată”).

B.   PRODUS ÎN CAUZĂ ȘI PRODUS SIMILAR

1.   Produsul în cauză

(14)

Produsele care fac obiectul reexaminării sunt accesoriile de țevărie (altele decât accesoriile turnate, flanșele și accesoriile filetate), din fier sau oțel (cu excepția oțelului inoxidabil), având diametrul exterior de maximum 609,6 mm, de tipul celor utilizate pentru sudarea cap la cap sau în alte scopuri, originare din Republica Coreea și Malaezia, clasificate în prezent la codurile NC ex 7307 93 11, ex 7307 93 19, ex 7307 99 30 și ex 7307 99 90.

(15)

Accesoriile de țevărie sunt fabricate în principal prin tăierea și formarea tuburilor și țevilor. Acestea sunt utilizate pentru racordarea de tuburi și țevi și se prezintă sub forme diferite: coturi, reductoare, teuri și clapete de obturare, au dimensiuni diferite și sunt din materiale de calități diferite. Acestea sunt utilizate în principal în industria petrochimică, în sectorul construcțiilor, în industria producătoare de energie, industria construcțiilor navale și a instalațiilor industriale. Atunci când este vândut pentru utilizarea în industria petrochimică, standardul folosit la nivel mondial este standardul ANSI. Pentru alte scopuri, standardul folosit cel mai frecvent în Comunitate este standardul DIN.

2.   Produsul similar

(16)

Ca și în cazul procedurii inițiale, în urma acestei anchete a reieșit faptul că accesoriile de țevărie produse în țările în cauză, vândute pe piața internă și/sau exportate către Comunitate, au aceleași caracteristici fizice, tehnice și chimice esențiale și aceleași utilizări finale ca și produsele vândute în Comunitate de către producătorii comunitari care au depus cererea și sunt considerate, prin urmare, produse similare în sensul articolului 1 alineatul (4) din regulamentul de bază.

C.   PROBABILITATEA DE CONTINUARE A DUMPINGULUI

(17)	În conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, s-a examinat dacă expirarea măsurilor ar putea conduce la o continuare a dumpingului.

1.   Observații preliminare

(18)

Astfel cum s-a menționat mai sus, deoarece niciun producător-exportator din Coreea sau Malaezia nu a cooperat, cu excepția unei societăți noi, această examinare a trebuit să se bazeze pe informațiile aflate la dispoziția Comisiei din alte surse. În acest sens și în conformitate cu dispozițiile articolului 18 din regulamentul de bază, s-au utilizat datele Eurostat bazându-se pe codul NC din opt cifre, verificate cu alte surse, pentru a stabili volumul importurilor și prețurile acestora. Pentru a calcula marja de dumping, au fost utilizate datele disponibile, respectiv în acest caz informațiile conținute în cerere și statisticile americane.

(19)

Datorită volumului scăzut de importuri actual de produse în cauză din Coreea și Malaezia către UE, Comisia a trebuit să utilizeze date din altă țară. Statele Unite ale Americii au fost considerate adecvate deoarece piața are o dimensiune similară, cu mulți producători interni, dar, de asemenea, cu o proporție mare de importuri, ceea ce o face să fie o piață foarte competitivă. În plus, SUA este destinația principală a exporturilor din Coreea și Malaezia.

2.   Importurile care fac obiectul unui dumping în cursul perioadei de anchetă

(a)   Valoare normală

(20)

În conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază și în lipsa oricărei cooperări din partea producătorilor-exportatori coreeni sau malaezieni, cu excepția unei societăți noi, valoarea normală s-a bazat pe datele oferite în cerere, adică costul estimat de producție la care s-a adăugat 12,3 % și 15,1 % pentru costurile de vânzare, cheltuielile administrative și alte costuri generale și 5,6 % și 6 % pentru profit pentru Coreea și Malaezia respectiv, ambele exprimate ca un procentaj din cifra de afaceri. Se consideră că procentajele de mai sus sunt mai degrabă moderate.

(b)   Prețul de export

(21)

În conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază și în lipsa oricărei cooperări din partea producătorilor-exportatori coreeni sau malaezieni, cu excepția unei societăți noi, prețul de export a fost calculat utilizând prețurile de export coreene și malaeziene pentru produsul în cauză către SUA, rezultat din statisticile privind importurile ale SUA. Aceste cifre au fost ajustate în funcție de tipul de produs, proporțional cu tonajul fiecărui tip de produs, pe baza informațiilor oferite în cerere.

(c)   Comparația

(22)	Valoarea normală medie ponderată și prețul de export mediu ponderat al produselor în cauză s-au comparat, în conformitate cu articolul 2 alineatul (11) din regulamentul de bază, ambele la nivelul franco fabrică.

(23)

În sensul unei comparații echitabile între valoarea normală și prețul de export, s-a ținut seama de diferențele constatate în ceea ce privește factorii care afectează prețurile și comparabilitatea prețurilor, în conformitate cu articolul 2 alineatul (10) din regulamentul de bază. În acest sens, s-au operat ajustări în ceea ce privește costul transportului terestru și maritim, asigurările, manipularea și încărcarea și costurile auxiliare.

(d)   Marja de dumping

(24)

Comparația dintre valoarea normală construită și prețul de export calculat a indicat existența dumpingului în ambele țări în cauză, marja de dumping fiind egală cu suma cu care valoarea normală stabilită depășea prețul de export. Marja de dumping astfel stabilită, exprimată ca procent din prețul de import CIF frontieră comunitară, era 15,1 % pentru Coreea și 61,3 % pentru Malaezia.

3.   Evoluția importurilor în cazul abrogării măsurilor

(a)   Observații preliminare

(25)

În afară de analiza existenței unui dumping în cursul perioadei de anchetă, s-a efectuat o examinare a probabilității de continuare a dumpingului. În lipsa oricărei cooperări din partea producătorilor-exportatori coreeni sau malaezieni, cu excepția unei societăți noi și având în vedere absența informațiilor publice disponibile privind industria produselor în cauză, concluziile de mai jos se bazează în principal pe datele disponibile în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază, și anume date Eurostat, cererea de reexaminare și statisticile americane.

(b)   Capacitatea de producție a Coreei și a Malaeziei

(26)	Capacitatea disponibilă în Coreea și Malaezia este estimată la 35 300 de tone și capacitatea acestora la export este estimată la 20 000 de tone. Aceasta reprezintă mai mult de un sfert din consumul comunitar.

(c)   Prețurile de export ale Coreei și ale Malaeziei către Comunitate

(27)

După cum s-a menționat în observațiile preliminare, exporturile produsului în cauză din aceste două țări în cauză către piața comunitară sunt aproape inexistente. În ceea ce privește exporturile către alte țări terțe, se afirmă în cerere că exporturile de produs în cauză către SUA se efectuează la prețuri de dumping.

(d)   Concluzie privind probabilitatea continuării dumpingului

(28)

Având în vedere cele de mai sus, adică marjele mari de dumping, uriașa capacitate de producție neutilizată disponibilă în aceste țări împreună cu capacitățile uriașe de export ale acestora, se poate concluziona că importurile care fac obiectul unui dumping din aceste două țări către UE vor fi reluate dacă aceste măsuri vor expira. În plus, în pofida nivelului crescut de taxe antidumping impuse exporturilor acestora care practic au încetat, niciunul dintre producătorii-exportatori din Malaezia nu a solicitat o reexaminare intermediară. În continuare, trebuie reținut faptul că societățile exportatoare coreene nu au cooperat niciodată la ancheta inițială. De asemenea, lipsa cooperării la această anchetă sugerează că acești producători-exportatori nu doreau sau nu puteau să demonstreze că nu ar avea loc niciun dumping în cazul expirării măsurilor.

D.   DEFINIȚIA INDUSTRIEI COMUNITARE

(29)

Trei societăți au cooperat pe deplin la anchetă. Aceste societăți sunt stabilite în Franța (Interfit), Austria (Erne Fittings) și Italia (Virgilio Cena). De asemenea, grupul austriac are o societate afiliată în Germania (Siekmann Fittings). Ancheta a stabilit că cei trei producători comunitari solicitanți care au cooperat pe deplin reprezentau mai mult de 50 % din producția comunitară de produse în cauză, constituind deci industria comunitară, în sensul articolului 4 alineatul (1) și al articolului 5 alineatul (4) din regulamentul de bază.

E.   SITUAȚIA PE PIAȚA COMUNITARĂ

1.   Consumul pe piața comunitară

(30)

Consumul comunitar s-a calculat pe baza volumului combinat al vânzărilor realizate de producătorii comunitari solicitanți și alți producători comunitari, astfel cum a fost indicat în cerere, și pe baza importurilor din țările în cauză și a importurilor din alte țări terțe, ambele pe baza datelor Eurostat.

(31)

Pe această bază, în timpul perioadei examinate, consumul comunitar a crescut cu 26 %, de la 58 561 de tone în 2002 la 73 519 tone în timpul perioadei de anchetă. Accesoriile de țevărie sunt utilizate în principal în industria petrochimică, sectorul construcțiilor, in industria producătoare de energie, industria construcțiilor navale și a instalațiilor industriale ceea ce, împreună cu redresarea industriei siderurgice, poate explica această creștere.

(32)	Tabelul 1 Consumul comunitar Consumul comunitar 2002 2003 2004 2005 2006 PA Tone 58 561 62 122 64 480 56 255 65 667 73 519 Indice 100 106 110 96 112 126 Evoluție anuală 100 6 4 –14 16 13 Sursă: Eurostat, cererea, răspunsuri verificate ale industriei comunitare la chestionar.

2.   Importuri din țările în cauză

(a)   Volumul și cota de piață

(33)	Volumul importurilor din Malaezia și Coreea a scăzut sever de la 404 la 11 tone. Acesta pare să fie rezultatul unor măsuri antidumping în vigoare din februarie 2002. Cota de piață a acestor două țări este de minimis.

(34)

Tabelul 2 Importuri provenite din țările în cauză Importuri din țările în cauză 2002 2003 2004 2005 2006 PA Tone 404 22 54 94 17 11 Indice 100 5 13 23 4 3 Evoluție anuală 100 –95 8 10 –19 –1 Cota de piață a consumului comunitar exprimată în procente 1 % 0,04 % 0,08 % 0,17 % 0,03 % 0,01 % Sursă: Eurostat.

(b)   Evoluția prețurilor importurilor și subcotarea

(35)	Datorită volumului foarte limitat de importuri din țările în cauză și având în vedere marea varietate de tipuri de produse diferite, prețurile puse la dispoziție de Eurostat nu pot fi considerate o sursă de încredere pentru o analiză detaliată.

(36)

În lipsa cooperării în țările în cauză, marjele de subcotare a prețurilor au fost calculate folosind aceeași metodologie ca și în cerere, adică comparând prețurile de export ale țărilor în cauză către SUA și prețurile solicitanților practicate pe piața comunitară. Marja de subcotare este de 25,2 % pentru Coreea și de 53,3 % pentru Malaezia.

3.   Situația economică a industriei comunitare

(a)   Producție, capacitatea de producție și utilizarea capacităților

(37)	Producția industriei comunitare a crescut cu 5 % în cursul perioadei examinate, în timp ce consumul comunitar a crescut cu 26 %.

(38)	Tabelul 3 Volumul producției Volumul producției 2002 2003 2004 2005 2006 PA Tone 46 454 43 504 47 155 40 881 49 300 48 922 Indice 100 94 102 88 106 105 Evoluție anuală 100 –6 8 –14 18 –1 Sursă: Răspunsuri verificate ale industriei comunitare la chestionar.

(39)	În timpul perioadei examinate, capacitatea de producție a industriei comunitare a crescut cu 6 %, în pofida unei scăderi ușoare în 2003.

(40)	Tabelul 4 Capacitatea de producție Capacitatea de producție 2002 2003 2004 2005 2006 PA Tone 89 400 87 800 89 700 90 300 94 800 95 000 Indice 100 98 100 101 106 106 Evoluție anuală 100 –2 2 1 5 0 Sursă: Răspunsuri verificate ale industriei comunitare la chestionar.

(41)	În timpul perioadei examinate, utilizarea capacităților a scăzut cu 1 %.

(42)	Tabelul 5 Utilizarea capacităților Utilizarea capacității 2002 2003 2004 2005 2006 PA % 52 50 53 45 52 51 Indice 100 95 101 87 100 99 Evoluție anuală 100 –5 6 –14 13 –1 Sursă: Răspunsuri verificate ale industriei comunitare la chestionar.

(b)   Volumul vânzărilor și prețurile de vânzare

(43)	Între 2002 și perioada de anchetă, vânzările industriei comunitare către clienți independenți pe piața Comunității au crescut cu 11 %.

(44)

Tabelul 6 Vânzările industriei comunitare către clienți independenți Vânzările industriei comunitare către clienți independenți 2002 2003 2004 2005 2006 PA Tone 34 968 34 893 38 401 32 841 36 908 38 750 Indice 100 100 110 94 106 111 Evoluție anuală 100 –0,2 10 16 12 5 Sursă: Răspunsuri verificate ale industriei comunitare la chestionar.

(45)

În cursul perioadei examinate, prețul de vânzare mediu practicat de industria comunitară pe piața comunitară a crescut treptat. Între 2002 și perioada de anchetă, creșterea totală a acestuia a fost de 63 %. Această creștere se explică în parte prin creșterea costului materiei prime principale, tuburi din oțel și în parte prin faptul că doi producători comunitari și-au reorientat gama de produse pentru a se concentra asupra unor tipuri speciale mai scumpe.

(46)

Tabelul 7 Prețuri de vânzare practicate de industria comunitară Prețuri de vânzare practicate de industria comunitară 2002 2003 2004 2005 2006 PA EUR/tonă 1 553 1 652 1 783 2 133 2 217 2 528 Indice 100 106 115 137 143 163 Evoluție anuală 100 6 8 23 5 20 Sursă: Răspunsuri verificate ale industriei comunitare la chestionar.

(c)   Cota de piață

(47)	Cota de piață globală deținută de industria comunitară a scăzut între 2002 și perioada de anchetă cu 7 puncte procentuale.

(48)	Tabelul 8 Cota de piață a vânzărilor industriei comunitare Cota de piață a vânzărilor industriei comunitare 2002 2003 2004 2005 2006 PA Procentajul pieței 60 % 56 % 60 % 58 % 56 % 53 % Sursă: Eurostat și răspunsuri verificate ale industriei comunitare la chestionar.

(d)   Creșterea

(49)

În timp ce consumul comunitar a crescut cu 26 % pe durata perioadei examinate, volumul vânzărilor industriei comunitare pe piață nu a crescut decât cu 11 %, iar cota de piață a industriei comunitare pe piață a scăzut cu 7 puncte procentuale. În consecință, tendința de creștere a consumului comunitar nu a fost însoțită de o creștere proporțională a vânzărilor realizate de industria comunitară.

(e)   Rentabilitatea și randamentul investițiilor

(50)	În cursul perioadei examinate, rentabilitatea, exprimată ca procentaj din valoarea netă a vânzărilor către părți independente, a evoluat după cum urmează:

(51)	Tabelul 9 Rentabilitate Rentabilitate 2002 2003 2004 2005 2006 PA Procentajul din valoarea netă a vânzărilor 2 % 1 % 4 % 1 % 6 % 10 % Sursă: Răspunsuri verificate ale industriei comunitare la chestionar.

(52)

Rentabilitatea industriei comunitare a urmat o tendință pozitivă, în conformitate cu creșterea prețurilor de vânzare ale industriei comunitare. În pofida unei scăderi semnificative în 2003 și 2005, rentabilitatea generală a ajuns la 10 %. Acest lucru s-a datorat unei reorientări către fabricarea de produse cu o valoare adăugată mai mare în timpul perioadei examinate, când profitul mediu al industriei comunitare era de 4 %.

(53)	Randamentul investițiilor, exprimat în profituri/pierderi în raport cu valoarea contabilă netă a investițiilor, a urmat aceeași evoluție ca și rentabilitatea.

(54)	Tabelul 10 Randamentul investițiilor Randamentul investițiilor 2002 2003 2004 2005 2006 PA % 6 2 11 4 18 37 Indice 100 37 184 62 310 618 Evoluție anuală 100 –63 147 – 122 248 309 Sursă: Răspunsuri verificate ale industriei comunitare la chestionar.

(f)   Fluxul de numerar

(55)

Au avut loc fluctuații importante în fluxul de numerar între 2002 și 2005 și o creștere dramatică în 2006 și în timpul perioadei de anchetă. De asemenea, această creștere a fluxului de numerar indică faptul că industria se redresează. Acest nivel al fluxului de numerar permite societăților să investească din nou în producția de accesorii de țevărie după perioade de scădere.

(56)	Tabelul 11 Flux de numerar Fluxul de numerar 2002 2003 2004 2005 2006 PA EUR 1 310 693 3 826 570 2 378 520 1 233 797 7 559 501 10 040 180 Indice 100 292 181 94 577 766 Evoluție anuală 100 192 – 110 –87 483 189 Sursă: Răspunsuri verificate ale industriei comunitare la chestionar.

(g)   Investițiile și capacitatea de a mobiliza capital

(57)	Investițiile industriei comunitare au crescut cu 65 % în cursul perioadei examinate. Majoritatea acestora s-au axat pe echipament pentru creșterea productivității. Niciuna dintre societățile examinate nu a menționat vreo dificultate în a mobiliza capital în prezent.

(58)	Tabelul 12 Investiții Investițiile 2002 2003 2004 2005 2006 PA EUR 5 839 416 5 824 908 3 438 352 7 422 926 9 986 636 9 643 822 Indice 100 100 59 127 171 165 Evoluție anuală 100 –0,2 –41 68 44 –6 Sursă: Răspunsuri verificate ale industriei comunitare la chestionar.

(h)   Stocuri

(59)	Tabelul de mai jos arată că stocurile finale au avut o evoluție stabilă; cu toate acestea, o scădere ușoară de aproximativ 1 % a avut loc în perioada examinată.

(60)	Tabelul 13 Stocuri Stocuri finale în volum 2002 2003 2004 2005 2006 PA Tone 7 233 7 115 7 449 7 206 7 580 7 190 Indice 100 98 103 100 105 99 Evoluție anuală 100 –2 5 –3 5 –5 Sursă: Răspunsuri verificate ale industriei comunitare la chestionar.

(i)   Ocuparea forței de muncă, productivitate și costurile forței de muncă

(61)	După o scădere de 5 % în 2003, în timpul perioadei examinate numărul global de angajați a scăzut cu 2 %.

(62)	Tabelul 14 Ocuparea forței de muncă Ocuparea forței de muncă 2002 2003 2004 2005 2006 PA Numărul angajaților 760 725 719 692 729 741 Indice 100 95 95 91 96 98 Evoluție anuală 100 –5 –0,8 –3 5 2 Sursă: Răspunsuri verificate ale industriei comunitare la chestionar.

(63)	În conformitate cu creșterea producției și scăderea ocupării forței de muncă, productivitatea a crescut cu 8 % în cursul perioadei examinate.

(64)	Tabelul 15 Productivitate Productivitatea 2002 2003 2004 2005 2006 PA Tone/angajat 61 60 66 59 68 66 Indice 100 98 107 97 111 108 Evoluție anuală 100 –2 9 –11 14 –3 Sursă: Răspunsuri verificate ale industriei comunitare la chestionar.

(65)

În cursul perioadei examinate, costurile forței de muncă din industria comunitară au crescut treptat. Creșterea totală a costurilor forței de muncă pentru această perioadă a fost de 22 %. Principala creștere a costurilor forței de muncă a avut loc în cadrul unei societăți care și-a schimbat gama de produse de la produse de bază la produse specializate, lucru ce a necesitat calificări profesionale superioare.

(66)

Tabelul 16 Costurile forței de muncă Costurile forței de muncă/Salarii 2002 2003 2004 2005 2006 PA EUR 28 941 652 28 436 139 29 607 915 29 754 664 33 069 402 35 312 821 Indice 100 98 102 103 114 122 Evoluție anuală 100 –2 4 1 11 8 Sursă: Răspunsuri verificate ale industriei comunitare la chestionar.

4.   Efectul altor factori

(a)   Activitatea de export a industriei comunitare

(67)	Exporturile industriei comunitare de accesorii de țevărie în timpul perioadei examinate nu au fost foarte stabile, indicând fluctuații puternice. În ansamblu, nivelul exporturilor către țări terțe a scăzut cu 15 %, această reducere datorându-se, în principal, cursului de schimb EUR/USD nefavorabil.

(68)	Tabel 17 Exporturile industriei comunitare Exporturile industriei comunitare 2002 2003 2004 2005 2006 PA Tone 10 893 8 003 9 358 8 410 11 890 9 278 Indice 100 73 86 77 109 85 Evoluție anuală 100 –27 12 –9 32 –24 Sursă: Răspunsuri verificate ale industriei comunitare la chestionar.

(b)   Volum și prețuri ale importurilor provenite din alte țări terțe

(69)

Regulamentul (CE) nr. 964/2003 a stabilit taxe antidumping la importurile de produse în cauză din Republica Populară Chineză (58,6 %) și Thailanda (58,9 %). Măsurile sunt aplicabile produsului în cauză originar din China și expediat din una dintre țările următoare: Filipine, Indonezia, Sri Lanka și Taiwan. În pofida măsurilor aflate în vigoare împotriva importurilor din China, exporturile acestora din China către UE au crescut constant.

(70)	Volumul total de produse în cauză importate din alte țări terțe decât țările în cauză a crescut de peste două ori în cursul perioadei examinate, de la 9 654 tone în 2002 la 24 105 tone la finalul perioadei de anchetă.

(71)	Volumul importurilor de produse în cauză în Comunitate din alte țări decât Coreea și Malaezia a evoluat după cum urmează:

(72)	Tabelul 18 Importurile din alte țări terțe Importuri din alte țări terțe 2002 2003 2004 2005 2006 PA Tone 9 654 12 453 11 488 13 344 19 020 24 105 Indice 100 129 119 138 197 250 Evoluție anuală 100 29 –10 19 59 53 Sursă: Eurostat.

(73)	Cota de piață a importurilor originare din țări terțe, altele decât țările în cauză, a ajuns la 33 % din consumul comunitar. Aceasta înseamnă o creștere de 99 % în perioada examinată de la 16 % la 33 %.

(74)

Tabelul 19 Cota de piață a importurilor din alte țări terțe Cota de piață a importurilor din alte țări terțe 2002 2003 2004 2005 2006 PA Procentajul pieței 16 % 20 % 18 % 24 % 29 % 33 % Indice 100 122 108 144 176 199 Evoluție anuală 100 22 –14 36 32 23 Sursă: Eurostat și informații privind piața furnizate de producătorii solicitanți.

(75)

Tabelul 20 Importurile principale în UE Importurile din alte țări terțe în tone 2002 2003 2004 2005 2006 PA China 859 1 428 1 772 2 236 5 846 8 339 Taiwan 1 101 2 372 1 894 2 540 4 774 5 854 Vietnam 1 835 1 214 767 694 1 224 1 475 India 1 522 1 569 1 537 1 763 1 552 2 096 Thailanda 676 1 508 778 558 1 622 2 334

(c)   Redresarea în urma efectelor dumpingului

(76)

Așa cum rezultă din evoluția pozitivă a majorității indicatorilor menționați mai sus, situația economică a industriei comunitare s-a restabilit parțial între 2002 și jumătatea anului 2007 în urma efectelor prejudiciabile ale importurilor care fac obiectul unui dumping originare din cele două țări în cauză.

5.   Concluzie privind situația industriei comunitare

(77)

Măsurile în vigoare au permis o redresare parțială a industriei comunitare din 2002. Industria comunitară a reușit să crească volumul vânzărilor sale și prețurile sale. Indicatorii de prejudiciu cum ar fi producția, capacitatea de producție, rentabilitatea, investițiile, randamentul investițiilor și productivitatea au cunoscut, de asemenea, o evoluție pozitivă. Acest fapt demonstrează că industria comunitară a depus eforturi pentru a-și îmbunătăți nivelul de competitivitate. Prin urmare, vânzările industriei comunitare în Comunitate sunt profitabile din 2002.

(78)

Cu toate acestea, industria comunitară nu a reușit să profite de creșterea semnificativă a consumului în Comunitate și unii dintre factorii pozitivi sunt, de asemenea, rezultatul dispariției unui producător comunitar important din Regatul Unit, ale cărui activități au fost preluate de două dintre societățile care sprijină cererea.

(79)	Cu toate acestea, se poate concluziona că instituirea măsurilor împotriva Coreei și a Malaeziei a avut un efect pozitiv asupra situației economice a industriei comunitare.

(80)	Ținând seama de începutul redresării industriei comunitare, nu s-a putut stabili continuarea prejudiciului cauzat de importurile care fac obiectul unui dumping. Prin urmare, s-a examinat dacă prejudiciul va reapărea dacă se permite expirarea măsurilor.

F.   PROBABILITATEA REAPARIȚIEI PREJUDICIULUI

(81)

Astfel cum s-a menționat anterior, producătorii coreeni și malaezieni au potențialul de a redirecționa un volum uriaș de exporturi către piața comunitară dacă se permite expirarea măsurilor. În conformitate cu cererea, aceste țări depind foarte mult de piețele de export: 75 % pentru Coreea și 84 % pentru Malaezia. În plus, se pare că alte piețe de export, cum ar fi cea americană și cea japoneză, nu pot absorbi capacitatea disponibilă, deoarece volumul de exporturi către aceste țări este deja important și, prin urmare, aceste exporturi vor fi direcționate către piața comunitară. În plus, se pare că există o supracapacitate generală pe piața asiatică.

(82)

În ceea ce privește prețurile, rezultă din statisticile americane că prețurile de export malaeziene și coreene către SUA erau mai scăzute decât cele ale industriei comunitare. Deși nu a putut fi efectuată o analiză detaliată datorită numeroaselor tipuri de produse diferite, este probabil că acești exportatori își vor alinia prețurile la nivelul celor foarte scăzute din celelalte țări asiatice în vederea redobândirii cotei de piață pierdute. Această politică de prețuri, demonstrată prin lipsa cooperării acestora împreună cu abilitatea acestora de a expedia cantități importante de produse în cauză către piața comunitară, ar avea probabil un impact negativ asupra industriei comunitare.

(83)	În plus, trebuie reținut faptul că, pentru a realiza economii de scară, industria comunitară trebuie să rămână competitivă pentru a produce un anumit volum de produse standard care se află, prin urmare, în concurență directă cu importurile din Coreea și Malaezia.

(84)	Ținând seama de cele menționate anterior, se concluzionează că expirarea măsurilor ar duce, foarte probabil, la o reapariție a prejudiciului cauzat industriei comunitare de importurile care fac obiectul unui dumping.

G.   INTERESUL COMUNITĂȚII

1.   Introducere

(85)

În conformitate cu articolul 21 din regulamentul de bază, s-a examinat dacă extinderea măsurilor antidumping în vigoare ar contraveni intereselor industriei comunitare în ansamblu. Determinarea interesului Comunității a presupus o evaluare a tuturor intereselor implicate, respectiv cele ale industriei comunitare, ale importatorilor/comercianților, precum și ale utilizatorilor produsului în cauză. Nu a fost primită nicio observație din partea utilizatorilor.

(86)

Pentru evaluarea impactului probabil al continuării sau al expirării măsurilor, Comisia a cerut informații tuturor părților interesate menționate anterior. Comisia a trimis chestionare de eșantionare la 64 de importatori de produs în cauză și a primit unsprezece răspunsuri. Comisia a trimis un chestionar acestor unsprezece societăți și a primit doar două răspunsuri parțiale care nu au oferit nicio dovadă că măsurile aflate în vigoare le afectaseră în mod semnificativ. Este evident faptul că importatorii au găsit alte surse de ofertă, după cum rezultă din cota de piață importantă (33 %) deținută de alte țări terțe, ceea ce a dovedit că pe piața comunitară condițiile de concurență sunt asigurate.

(87)	În plus, faptul că prezenta anchetă este o reexaminare, în care se analizează deci o situație în care măsuri antidumping sunt deja în vigoare, permite să se evalueze orice impact negativ anormal al măsurilor asupra părților vizate de actualele măsuri antidumping.

(88)	Pe această bază, s-a examinat dacă, în ciuda concluziilor privind continuarea dumpingului și a probabilității reapariției dumpingului, au existat motive imperioase care ar fi putut duce la concluzia că menținerea măsurilor în acest caz particular nu era în interesul Comunității.

2.   Interesele industriei comunitare

(89)

Industria comunitară s-a dovedit o industrie viabilă din punct de vedere structural. Acest fapt a fost confirmat de evoluția pozitivă a situației sale economice în momentul restabilirii unei concurențe efective după instituirea măsurilor antidumping care sunt în prezent în vigoare. Într-adevăr, eforturile depuse de industria comunitară în vederea raționalizării producției sale și a creșterii competitivității sale au condus la o marjă a profitului rezonabilă în ultimii doi ani din perioada examinată.

(90)

Ținând seama de cele menționate anterior, pare necesară menținerea măsurilor existente pentru a evita impactul negativ al importurilor care fac obiectul unui dumping, care ar putea pune în pericol procesul de redresare a industriei comunitare și, în ultimă instanță, existența însăși a industriei comunitare. De asemenea, trebuie reținut faptul că, în cazul dispariției industriei comunitare, acest fapt ar avea un impact negativ și asupra industriei în aval, al cărei număr de furnizori s-ar reduce considerabil.

3.   Interesul importatorilor/comercianților

(91)

Astfel cum a fost menționat mai sus, doar doi dintre cei 64 de importatori independenți au răspuns la chestionarul Comisiei. Totuși, aceștia nu au exprimat nicio opinie negativă în legătură cu posibilitatea continuării măsurilor. Lipsa cooperării indică ea însăși că situația economică în acest sector nu a fost foarte afectată de măsuri. Acest lucru este confirmat de faptul că importatorii au continuat să comercializeze produsul în cauză în cantități semnificative, chiar mărind volumul importat în cursul perioadei examinate.

(92)

Prin urmare, s-a ajuns la concluzia că situația economică a importatorilor produsului în cauză nu a fost influențată negativ de instituirea măsurilor antidumping în vigoare în prezent. Din aceleași motive, este, de asemenea, puțin probabil ca menținerea respectivelor măsuri să conducă la o deteriorare a acesteia în viitor.

4.   Interesele utilizatorilor

(93)

Niciun utilizator nu s-a făcut cunoscut Comisiei în timpul anchetei actuale. Utilizatorii produsului în cauză sunt în principal industria petrochimică și cea a construcțiilor. Lipsa de cooperare a acestora pare să confirme faptul că accesoriile de țevărie reprezintă o parte foarte mică a costurilor de producție totale și că măsurile aflate în vigoare nu par să fi cauzat vreo scădere a competitivității pentru acestea.

(94)	S-a concluzionat că menținerea măsurilor la același nivel nu ar duce la deteriorarea situației utilizatorilor.

5.   Concluzie privind interesul comunitar

(95)

Ancheta a arătat că măsurile antidumping existente au permis industriei comunitare să se redreseze într-o anumită măsură. Expirarea măsurilor ar pune în pericol procesul de redresare și ar putea conduce la dispariția industriei comunitare. În consecință, menținerea măsurilor este în interesul industriei comunitare.

(96)	În plus, s-a remarcat că măsurile în vigoare nu au avut un efect negativ semnificativ asupra situației economice a utilizatorilor și a importatorilor. Prin urmare, s-a ajuns la concluzia că nu există motive întemeiate împotriva continuării măsurilor antidumping în vigoare.

H.   MĂSURILE ANTIDUMPING

(97)

Toate părțile interesate au fost informate cu privire la faptele și considerentele esențiale pe baza cărora se intenționează să se recomande menținerea măsurilor actuale. De asemenea, acestora li s-a acordat o perioadă în cursul căreia să își prezinte observațiile după comunicarea informațiilor. Nu a fost primit niciun comentariu din partea Coreei; a fost primit un comentariu din partea unei societăți malaeziene, dar acesta nu a fost de natură să modifice concluziile de mai sus.

(98)	Din cele menționate anterior rezultă că, în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, taxele antidumping pentru importurile de accesorii de țevărie originare din Republica Coreea și Malaezia, instituite prin Regulamentul (CE) nr. 1514/2002, ar trebui menținute,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Se instituie o taxă antidumping definitivă la importurile de accesorii de țevărie (altele decât accesoriile turnate, flanșele și accesoriile filetate), din fier sau oțel (cu excepția oțelului inoxidabil), având diametrul exterior de maximum 609,6 mm, de tipul celor utilizate pentru sudarea cap la cap sau în alte scopuri, originare din Republica Coreea și Malaezia încadrate la codurile NC ex 7307 93 11, ex 7307 93 19, ex 7307 99 30 și ex 7307 99 90 (coduri TARIC 7307931191, 7307931193, 7307931194, 7307931195, 7307931199, 7307931991, 7307931993, 7307931994, 7307931995, 7307931999, 7307993092, 7307993093, 7307993094, 7307993095, 7307993098, 7307999092, 7307999093, 7307999094, 7307999095, 7307999098).

(2)   Nivelul taxei antidumping definitive aplicabile prețului net franco frontieră comunitară, înainte de vămuire, al produselor descrise la alineatul (1) și fabricate de societățile enumerate mai jos, se fixează după cum urmează:

Țara	Societatea	Nivelul taxei (%)	Codul adițional TARIC
Malaezia
	Anggerik Laksana Sdn Bhd, Selangor Darul Ehsan	59,2	A324
	Toate celelalte societăți	75	A999
Republica Coreea
	Toate societățile	44	—

(3)   Cu excepția cazului în care se prevede altfel, se aplică dispozițiile în vigoare în materie de taxe vamale.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

---

(1)  JO L 56, 6.3.1996, p. 1.

(2)  JO L 228, 24.8.2002, p. 1.

(3)  JO L 139, 6.6.2003, p. 1.

(4)  JO L 355, 1.12.2004, p. 4.

(5)  JO L 355, 1.12.2004, p. 9.

(6)  JO L 116, 29.4.2006, p. 1.

(7)  JO C 286, 23.11.2006, p. 8.

(8)  JO C 192, 18.8.2007, p. 15.

---

16.10.2008

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 275/32

---

REGULAMENTUL (CE) NR. 1002/2008 AL COMISIEI

din 15 octombrie 2008

de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul unic OCP) (1),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1580/2007 al Comisiei din 21 decembrie 2007 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentelor (CE) nr. 2200/96, (CE) nr. 2201/96 și (CE) nr. 1182/2007 ale Consiliului în sectorul fructelor și legumelor (2), în special articolul 138 alineatul (1),

întrucât:

Regulamentul (CE) nr. 1580/2007 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XV la regulamentul respectiv,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Valorile forfetare de import prevăzute la articolul 138 din Regulamentul (CE) nr. 1580/2007 se stabilesc în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 16 octombrie 2008.

---

(1)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)  JO L 350, 31.12.2007, p. 1.

---

---

16.10.2008

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 275/34

---

REGULAMENTUL (CE) NR. 1003/2008 AL COMISIEI

din 15 octombrie 2008

de stabilire a taxelor la import în sectorul cerealelor aplicabile de la 16 octombrie 2008

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul unic OCP) (1),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1249/96 al Comisiei din 28 iunie 1996 de stabilirea a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1766/92 al Consiliului în ceea ce privește drepturile de import în sectorul cerealelor (2), în special articolul 2 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 prevede că taxa la import pentru produsele care se încadrează la codurile NC 1001 10 00, 1001 90 91, ex 1001 90 99 (grâu comun de calitate superioară), 1002, ex 1005, cu excepția hibrizilor pentru sămânță și ex 1007, cu excepția hibrizilor destinați însămânțării, este egală cu prețul de intervenție valabil pentru aceste produse la data importării, majorat cu 55 %, din care se deduce prețul la import CIF aplicabil lotului în cauză. Cu toate acestea, taxa respectivă nu poate depăși nivelul taxelor din Tariful Vamal Comun.

(2)	Articolul 136 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 prevede că, pentru calcularea taxei la import menționate la alineatul (1) din articolul de mai sus, se stabilesc periodic, pentru produsele în cauză, prețuri CIF reprezentative la import.

(3)

În temeiul articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1249/96, prețul care trebuie utilizat pentru calcularea taxei la import pentru produsele care se încadrează la codurile NC 1001 10 00, 1001 90 91, ex 1001 90 99 (grâu comun de calitate superioară), 1002 00, 1005 10 90, 1005 90 00 și 1007 00 90 este prețul CIF reprezentativ la import, stabilit zilnic în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 4 din regulamentul menționat anterior.

(4)	Este necesar să se stabilească taxele la import pentru perioada începând cu 16 octombrie 2008, aplicabile până la stabilirea și intrarea în vigoare a unei noi taxe.

(5)	Cu toate acestea, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 608/2008 al Comisiei din 26 iunie 2008 privind suspendarea temporară a taxelor vamale la importul anumitor cereale pentru anul de comercializare 2008/2009 (3), aplicarea anumitor taxe stabilite prin prezentul regulament se suspendă,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Începând de la 16 octombrie 2008, taxele la import în sectorul cerealelor menționate la articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 sunt stabilite în anexa I la prezentul regulament, pe baza elementelor menționate în anexa II.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 16 octombrie 2008.

---

(1)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)  JO L 161, 29.6.1996, p. 125.

(3)  JO L 166, 27.6.2008, p. 19.

---

---

---

16.10.2008

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 275/37

---

REGULAMENTUL (CE) NR. 1004/2008 AL COMISIEI

din 15 octombrie 2008

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1725/2003 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 39 și Standardul Internațional de Raportare Financiară (IFRS) 7

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (1), în special articolul 3 alineatul (1),

întrucât:

(1)	Prin Regulamentul (CE) nr. 1725/2003 din 29 septembrie 2003 (2), au fost adoptate anumite standarde internaționale și interpretări care existau la 14 septembrie 2002.

(2)

La 13 octombrie 2008, Consiliul pentru Standardele Internaționale de Contabilitate (IASB) a adoptat amendamente la Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 39 Instrumente financiare: recunoaștere și evaluare și la Standardul Internațional de Raportare Financiară (IFRS) 7 Instrumente financiare: informații de furnizat, denumite în continuare „amendamente la IAS 39 și IFRS 7”. Amendamentele la IAS 39 și IFRS 7 permit reclasificarea anumitor instrumente financiare în afara categoriei „deținut(ă) în vederea tranzacționării” în situații rare, cum ar fi actuala situație de criză financiară. Criza financiară actuală este considerată a fi o asemenea situație rară care ar justifica utilizarea de către societăți a acestei posibilități.

(3)	În conformitate cu amendamentele la IAS 39 și IFRS 7, trebuie să se permită companiilor să își reclasifice anumite instrumente financiare cu începere de la 1 iulie 2008.

(4)

Consultarea cu grupul de experți tehnici (TEG) al Grupului consultativ european pentru raportarea financiară (EFRAG) confirmă faptul că modificările la IAS 39 și IFRS 7 îndeplinesc criteriile tehnice pentru adoptare stabilite la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1606/2002. În conformitate cu Decizia 2006/505/CE a Comisiei din 14 iulie 2006 de instituire a Grupului de examinare a avizelor privind standardele contabile în vederea consilierii Comisiei cu privire la obiectivitatea și neutralitatea avizelor Grupului consultativ european pentru raportări financiare (EFRAG) (3), Grupul de examinare a avizelor privind standardele contabile a analizat avizul EFRAG privind adoptarea și a confirmat Comisiei Europene că acesta este echilibrat și obiectiv.

(5)	Regulamentul (CE) nr. 1725/2003 trebuie modificat în consecință.

(6)

Având în vedere contextul crizei financiare actuale și faptul că anumite instrumente financiare nu mai sunt tranzacționate sau piețele aferente au devenit inactive sau se confruntă cu dificultăți, este necesar să se pună imediat în aplicare modificările care permit reclasificarea anumitor instrumente financiare și, prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în regim de urgență.

(7)	Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetul de reglementare contabilă,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

În anexa la Regulamentul (CE) nr. 1725/2003, Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 39 Instrumente financiare: recunoaștere și evaluare și Standardul Internațional de Raportare Financiară (IFRS) 7 Instrumente financiare: informații de furnizat sunt modificate după cum se stabilește în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

---

(1)  JO L 243, 11.9.2002, p. 1.

(2)  JO L 261, 13.10.2003, p. 1.

(3)  JO L 199, 21.7.2006, p. 33.

---

---

16.10.2008

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 275/42

---

DECIZIA COMISIEI

din 10 octombrie 2008

de stabilire, pentru exercițiul financiar 2008 și pentru un anumit număr de hectare, a alocărilor financiare definitive destinate statelor membre pentru restructurarea și reconversia podgoriilor în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului

[notificată cu numărul C(2008) 5738]

(Numai textele în limbile bulgară, spaniolă, cehă, germană, greacă, franceză, italiană, maghiară, malteză, portugheză, română, slovenă și slovacă sunt autentice)

(2008/799/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind organizarea comună a pieței vitivinicole (1), în special articolul 14 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Normele de restructurare și reconversie a podgoriilor sunt stabilite de Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 și de Regulamentul (CE) nr. 1227/2000 al Comisiei din 31 mai 2000 privind stabilirea unor norme de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului privind organizarea comună a pieței vitivinicole, cu privire la potențialul de producție (2).

(2)

Modalitățile de planificare financiară și de participare la finanțarea sistemului de restructurare și reconversie stabilite de Regulamentul (CE) nr. 1227/2000 prevăd ca referirile la un exercițiu financiar dat să se raporteze la plățile efectiv realizate de statele membre între 16 octombrie și data de 15 octombrie a anului următor.

(3)

În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, Comisia alocă în fiecare an statelor membre o primă tranșă de credite, pe baza unor criterii obiective, luând în considerare situațiile și nevoile speciale, precum și eforturile acceptate, ținându-se cont de obiectivul planului de măsuri.

(4)	Comisia a stabilit alocările financiare orientative pentru anul de comercializare 2007/2008 prin Decizia 2007/719/CE (3).

(5)

În temeiul articolului 17 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1227/2000, se aplică o sancțiune în cazul în care cheltuielile reale pe hectar ale unui stat membru depășesc cheltuielile prevăzute în suma inițială. Pentru exercițiul financiar 2008, o asemenea sancțiune, în valoare de 6 169 EUR, se aplică Slovaciei.

(6)

În temeiul articolului 16 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1227/2000, statele membre pot prezenta o cerere de finanțare ulterioară în cadrul exercițiului financiar în curs. Pentru exercițiul financiar 2008, asemenea cereri au fost depuse de Republica Cehă, Spania, Italia, Ungaria și România.

(7)

În temeiul articolului 17 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1227/2000, cererile de finanțare ulterioară notificate Comisiei de către statele membre sunt acceptate proporțional cu suma totală alocată statelor membre, utilizându-se creditele disponibile după deducerea, pentru toate statele membre, a sumei valorilor notificate în temeiul articolului 16 alineatul (1) literele (a) și (b) din regulamentul menționat. Această dispoziție se aplică, pentru exercițiul financiar 2008, Republicii Cehe, Spaniei, Italiei, Ungariei și României. Dat fiind că cererile de finanțare ulterioară prezentate de aceste state membre au fost inferioare sumei disponibile pentru realocare, s-au putut satisface integral cererile statelor membre menționate,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Alocările financiare definitive pentru anul de comercializare 2007/2008 destinate statelor membre în cauză, pentru un anumit număr de hectare, în vederea restructurării și reconversiei podgoriilor în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1493/1999, pentru perioada exercițiului financiar 2008, figurează în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Republicii Bulgaria, Republicii Cehe, Republicii Federale Germania, Republicii Elene, Regatului Spaniei, Republicii Franceze, Republicii Italiene, Republicii Cipru, Marelui Ducat al Luxemburgului, Republicii Ungare, Republicii Malta, Republicii Austria, Republicii Portugheze, României, Republicii Slovenia și Republicii Slovace.

---

(1)  JO L 179, 14.7.1999, p. 1.

(2)  JO L 143, 16.6.2000, p. 1.

(3)  JO L 289, 7.11.2007, p. 59.

---

---

16.10.2008

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 275/45

---

DECIZIA NR. 318/05/COL A AUTORITĂȚII DE SUPRAVEGHERE A AELS

din 14 decembrie 2005

de încheiere a procedurii de investigație formală prevăzută la articolul 1 alineatul (2) din Partea I a Protocolului 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea cu privire la scutirile de la plata taxelor pe acte și a taxelor de înregistrare privind înființarea societății Entra Eiendom AS (Norvegia)

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE A AELS,

AVÂND ÎN VEDERE Acordul privind Spațiul economic european (1), în special articolele 61-63 și Protocolul 26,

AVÂND ÎN VEDERE Acordul între statele AELS privind instituirea unei Autorități de Supraveghere și a unei Curți de Justiție (2), în special articolul 24 și articolul 1 din Partea I a Protocolului 3,

AVÂND ÎN VEDERE Orientările Autorității (3) de aplicare și interpretare a articolelor 61 și 62 din Acordul SEE,

DUPĂ CE părțile interesate au fost invitate să-și prezinte observațiile în conformitate cu dispozițiile menționate anterior (4) și având în vedere observațiile acestora,

ÎNTRUCÂT:

I.   FAPTE

1   Procedură și corespondență

Prin scrisoarea din 22 mai 2002 (Doc. nr: 02-3856 D), Autoritatea a solicitat guvernului norvegian ca acesta să prezinte informațiile relevante privind înființarea societății Entra Eiendom AS (denumită în continuare „Entra”) pentru ca, astfel, Autoritatea să poată evalua dacă înființarea acestei întreprinderi s-a realizat în conformitate cu normele pentru ajutoarele de stat. Autoritățile norvegiene au răspuns printr-o scrisoare din partea Misiunii Norvegiei pe lângă Uniunea Europeană din 25 iunie 2002, înaintând o scrisoare din 20 iunie 2002 din partea Ministerului muncii și administrației guvernamentale, ambele primite și înregistrate de Autoritate la 26 iunie 2002 (Doc. nr. 02-4850 A).

Prin scrisoarea din 10 octombrie 2002 (Doc. nr. 02-7036 D), Autoritatea a solicitat informații suplimentare. Scrisoarea făcea referire, la punctul 1, la scutirea de la plata taxelor pe acte și a taxelor de înregistrare în legătură cu schimbarea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobiliare și, la punctul 2, la deducerea valorii evaluate pe baza condițiilor speciale de încetare. Autoritățile norvegiene au prezentat informațiile suplimentare printr-o scrisoare din partea Misiunii Norvegiei pe lângă Uniunea Europeană din 14 noiembrie 2002, înaintând o scrisoare din partea Ministerului comerțului și industriei din 7 noiembrie 2002, ambele primite și înregistrate de Autoritate la 14 noiembrie 2002 (Doc. nr. 02-8219 A).

Printr-un telefax de la Ministerul comerțului și industriei din 9 decembrie 2002, primit și înregistrat de Autoritate în aceeași zi (Doc. nr. 02-8912 A), guvernul norvegian a solicitat ca Autoritatea să își prezinte concluziile în cazul privitor la înființarea întreprinderii Entra. Prin scrisoarea din 17 decembrie 2002 (Doc. nr. 02-9062 D) către Misiunea Norvegiei pe lângă Uniunea Europeană, Autoritatea a informat autoritățile norvegiene cu privire la faptul că poate fi în măsură să încheie acea parte a cazului care are de-a face cu deducerea valorii evaluate pe baza condițiilor speciale de încheiere, în funcție de prezentarea unor documente suplimentare specificate și detaliate privind acest aspect.

Aceste documente detaliate au fost prezentate prin telefax de către Ministerul comerțului și industriei la 23 ianuarie 2003 și au fost primite și înregistrate de Autoritate la 23 ianuarie 2003 (Doc. nr. 03-424 A). Printr-o scrisoare către Misiunea Norvegiei pe lângă Uniunea Europeană, din 31 ianuarie 2003 (Doc. nr. 03-588 D), Autoritatea a informat autoritățile norvegiene cu privire la faptul că – întrucât nu pare să se fi acordat nici un ajutor – „nu va obiecta față de evaluarea valorii realizate în cadrul bilanțului de deschidere al proprietăților transferate de la statul norvegian către Entra Eiendom AS”. Totuși, Autoritatea a subliniat faptul că această declarație s-a realizat fără a aduce atingere problemei privind taxele pe acte și taxele de înregistrare.

Prin scrisoarea din 2 aprilie 2003 (Doc. nr. 03-1827 D), Autoritatea a abordat din nou problema scutirii de taxe de înregistrare și de accize și a cerut autorităților norvegiene să furnizeze informații suplimentare și de clarificare. Informațiile suplimentare au fost prezentate prin scrisoarea din partea Misiunii Norvegiei către Misiunea europeană, din 5 iunie 2003, care înaintează o scrisoare din partea Ministerului comerțului și industriei din 4 iunie 2003, ambele primite și înregistrate de Autoritate la 10 iunie 2003 (Doc. nr. 03-3631 A).

La 16 iunie 2004, Autoritatea a decis deschiderea procedurii de investigație formală (Dec. nr. 132/04/COL). Decizia de a începe procedura de investigație formală a fost publicată la 23 decembrie 2004.

Printr-un telefax din 13 august 2004 (Înregistrarea nr. 290206) și o scrisoare din partea Misiunii norvegiene pe lângă Uniunea Europeană din 17 august 2004, primite și înregistrate de Autoritate la 18 august 2004 (Înregistrarea nr. 290456), autoritățile norvegiene au solicitat prelungirea cu o lună a termenului de predare a observațiilor.

Prin scrisoarea din 17 august 2004 (Înregistrarea nr. 290305), Autoritatea și-a exprimat acordul cu privire la prelungirea termenului cu o lună.

Printr-un telefax din 16 septembrie 2004 (Înregistrarea nr. 292867) și o scrisoare din partea Misiunii norvegiene pe lângă UE din 20 septembrie 2004, care înaintau o scrisoare din partea Ministerului comerțului și industriei din 16 septembrie 2004, primite și înregistrate de Autoritate la 21 septembrie 2004 (Înregistrarea nr. 293392), autoritățile norvegiene și-au prezentat observațiile față de decizia de deschidere. Autoritățile norvegiene au ajuns la concluzia că scutirea de la plata taxelor pe acte și a taxelor de înregistrare prevăzute la înființarea societății Entra nu reprezintă un ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE.

Autoritatea nu a mai primit observații cu privire la decizia de deschidere din partea altor părți interesate, în termenul de o lună de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prin scrisoarea din 4 mai 2005, primită și înregistrată de Autoritate la 9 mai 2005 (Înregistrarea nr. 318691), firma de avocatură Selmer, care reprezintă societatea Entra, a prezentat observațiile față de decizia Autorității de a începe o procedură de investigație formală (a se vedea punctul 3.4 de mai jos).

Cazul a fost dezbătut la o reuniune la Oslo, la data de 19 mai 2005, cu participarea reprezentanților din partea diferitelor ministere norvegiene și a reprezentanților din partea Autorității.

Printr-un telefax din partea Ministerului Modernizării din 26 iulie 2005 (Înregistrarea nr. 327938) și o scrisoare din partea Misiunii Norvegiei pe lângă UE din 1 august 2005, primite și înregistrate la 3 august 2005 (Înregistrarea nr. 329110), care înaintau o scrisoare din 30 iunie 2005 din partea Ministerului comerțului și industriei, autoritățile norvegiene au prezentat informații suplimentare cu privire la cazul în care scutirea constituie un avantaj economic pentru Entra. Concluzia Ministerului comerțului și industriei a fost că scutirea nu reprezintă un avantaj pentru Entra.

2   Înființarea societății Entra

2.1   Propunere de înființare a unei noi societăți cu răspundere limitată

Guvernul norvegian a prezentat reorganizarea organismului public, Direcția de construcție și proprietăți publice („Statsbygg”), și înființarea societății Entra, la data de 4 iunie 1999 (5). La aceeași dată, Guvernul a prezentat un Act special privind conversia unor părți ale activității imobiliare a Statsbygg într-o societate cu răspundere limitată pentru a soluționa unele probleme de tranziție privind transformarea și înființarea societății Entra (6). Alineatul 3 din acest Act (denumit în continuare „actul contestat”) menționează că reînregistrarea în registrul de proprietăți imobiliare și în alte registre publice trebuie să se realizeze prin schimbarea numelui. Ca urmare a acestui fapt, societatea Entra nu a fost obligată să plătească taxe pe acte și taxe de înregistrare, însă, cu toate acestea, a devenit titularul din Registrul de proprietăți imobiliare.

Statsbygg este un organism administrativ („Forvaltningsbedrift”), care răspunde în fața Ministerului Modernizării. Statsbygg acționează în numele guvernului norvegian în calitate de gestionar și consultant pe probleme de construcție și proprietate și oferă locații pentru organizațiile guvernamentale. Statsbygg a continuat operațiunile și gestionarea proprietăților care nu au fost transferate societății Entra. În prezent, Statsbygg gestionează o suprafață de aproximativ 2,2 milioane m2, în Norvegia și în străinătate. Portofoliul de proprietăți constă în clădiri de birouri, școli, spații de cazare și clădiri specializate în toată țara, ambasade și reședințe în afara Norvegiei. Bugetul anual de construcție este de aproximativ 2,3 miliarde NOK (în jur de 288 milioane EUR). Statsbygg are 669 de angajați (în octombrie 2005) (7).

În St.prp. nr. 84 (1998-1999) se menționează, printre altele, că scopul reorganizării este cel de a clarifica rolurile diferite ale Statsbygg și de a dobândi o utilizare mai eficientă a clădirilor aflate în posesia statului. Pentru a asigura condiții cadru mai bune pentru ca Statsbygg să fie în competiție cu alte întreprinderi private, clădirile exploatate pe o piață concurențială („konkuranseutsatte bygg”) trebuiau să difere de clădirile cu o utilitate specială și să devină parte a unui nou portofoliu de proprietăți imobiliare deținute de societatea Entra. Guvernul a indicat că, într-o fază ulterioară, vânzarea unei părți din societate entităților private interesate poate constitui o alternativă.

Entra are, în cadrul statutului său, următoarea clauză privind obiectul de activitate: „Scopul principal al societății este de a oferi locații agențiilor de stat. Societatea poate deține, achiziționa, vinde, opera și administra proprietăți imobiliare și realiza alte activități conexe. De asemenea, societatea poate deține acțiuni sau interese și poate participa în cadrul altor societăți care realizează activități, cum sunt cele menționate în fraza precedentă” (traducere neoficială realizată de Autoritate).

2.2   Bilanțul de deschidere al societății Entra

În propunerea prezentată Parlamentului, guvernul norvegian a stabilit principiile fundamentale care stau la baza transferului de active către noua întreprindere. Nu s-a tras nici o concluzie cu privire la valoarea reală a activelor care trebuie transferate. Dimpotrivă, se afirmă că această problemă va fi rezolvată într-o etapă ulterioară, întrucât este scris că: „bilanțul final de deschidere al societății va fi prezentat în cadrul bugetului pentru anul 2000” (8). De asemenea, nu s-a stabilit nici o metodologie specifică pentru a determina această valoare.

Începând cu 4 iunie 1999 și până la stabilirea evaluării finale prin Decretul Regal din 22.06.2000, valoarea activelor care urmau să fie transferate a constituit obiectul unei cercetări atente. Scopul era să se stabilească valoarea de tranzacție corectă în conformitate cu principiile din cadrul Propunerii nr. 84 (1998-99) privind transferul activelor. Pentru a ajunge la acest preț, s-au luat în considerare mai multe metode și ipoteze.

În primul rând, Statsbygg i-a solicitat consultantului independent Catella Eiendom Consult AS (CEC) să realizeze o evaluare a proprietăților care urmau să fie transferate. Această evaluare s-a realizat conform cadrului de evaluare al Asociației norvegiene a evaluatorilor și supraveghetorilor (NTF), prin evaluarea fiecărei proprietăți în parte și adunarea apoi a proprietăților individuale pentru a obține valoarea totală a portofoliului. Rezultatul s-a ridicat la suma de 3 852 110 000 NOK. Ulterior, această evaluare a fost auditată de Asociația norvegiană a evaluatorilor și supraveghetorilor (NTF), care au ajuns la concluzia că valoarea obținută este acceptabilă, însă fixată cu precauție.

În al doilea rând, Statsbygg și-a realizat propria evaluarea a activelor. Aceasta s-a efectuat în conformitate cu o altă metodologie. Statsbygg a utilizat fluxurile reduse de lichidități pentru portofoliul total ca bază pentru calculele acestora, în loc să considere fiecare proprietate ca fiind un calcul separat care trebuie adăugat la total. Rezultatul s-a ridicat la suma de 3 137 500 000 NOK.

În al treilea rând, Ministerul Administrației a realizat, de asemenea, o evaluare, pe baza acelorași principii ca ale Statsbygg-ului, însă cu ipoteze diferite. Rezultatul s-a ridicat la suma de 3 337 500 000 NOK.

În acest stadiu, distanța dintre evaluarea cea mai mare și cea mai mică era de 714 610 000 NOK, sau o diferență de 22 % față de prețul cel mai mic considerat. Fără a mai intra în detalii, trebuie menționat că metodele utilizate diferă în mod semnificativ. Această observație s-a făcut, de asemenea, în cadrul unui audit independent realizat de PricewaterhouseCoopers (PWC), unde au fost evaluate cele trei valori menționate anterior.

În evaluarea acestora, PWC a ajuns la concluzia că, date fiind diferențele metodologice mari, compararea detaliată a celor trei evaluări poate fi o sarcină atât dificil de asamblat, cât și, mai ales, cu relevanță mică. Aceștia au concluzionat că „În opinia noastră, toate cele trei valori se află la o distanță rezonabilă”. În plus, PWC a subliniat faptul că nu se poate obține o anumită cifră despre care să se spună că este valoarea „corectă”. Dimpotrivă, acest preț ar face obiectul negocierilor dintre părți și, de aceea, ar putea fluctua în funcție de ipoteza emisă.

În al patrulea rând, Ministerul a decis să reevalueze valoarea. În urma unei discuții vaste cu privire la măsura în care faptul că agențiile guvernamentale și-au putut încheia contractele de închiriere pe baza unui aviz de 12 luni afectează valoarea de piață a proprietăților, valoarea proprietăților s-a fixat acum la suma de 2 837 550 000 NOK. Această valoare a fost prezentată Stortinget-ului (9) în legătură cu bugetul de stat pentru 1999-2000. Totuși, Propunerea rezervă guvernului dreptul de a realiza ajustări finale.

În al cincilea rând, dreptul de ajustare a bilanțului final a fost exercitat de către Minister, care a ajuns la o valoare mai mare, în urma ajustării, inter alia, a unor contracte de închiriere ale societății Entra și a modificării din nou, în consecință, a ipotezelor modelului. Prin Decret Regal, valoarea bilanțului final de deschidere a fost fixată la suma de 3 222 871 000 NOK.

Acest proces este rezumat mai jos. După cum se poate observa, distanța dintre valorile sugerate variază de la 3 852 110 000 NOK la 2 837 550 000 NOK. Această diferență de 1 014 560 000 NOK, adică 35,8 % față de prețul cel mai mic, se poate explica atât prin diferențele de metodologie aplicată, cât și prin ipotezele emise pentru diferite modele.

Evaluare realizată de Catella Eiendoms Consult (CEC) (10)	3 852 110 000 NOK
Recomandarea Statsbygg-ului	3 137 500 000 NOK
Evaluarea ministerului	3 337 500 000 NOK
Valoarea reevaluată a ministerului datorită condițiilor de încheiere (11)	2 837 550 000 NOK
Bilanțul final de deschidere (12)	3 222 871 000 NOK

Bilanțul final de deschidere s-a fundamentat pe fluxul redus de lichidități din portofoliul total, după cum era utilizat în recomandarea inițială a Statsbygg-ului, însă pe baza anumitor schimbări ale ipotezelor.

Entra s-a fondat inițial ca societate „minimă” bazată pe contribuții de lichidități. Ulterior, s-au transferat proprietăți, capital și personal (active și pasive) de la stat către societatea Entra în schimbul emiterii de acțiuni, intrând în vigoare de la 1 iulie 2000. Dreptul de proprietate și titlul proprietăților în cauză au fost transferate de la statul norvegian către societatea Entra și înregistrate pe numele acesteia. Pe baza actului de înființare a societății Entra, nu s-au plătit taxe pe acte și taxe de înregistrare. Aceasta este o societate cu răspundere limitată aflată 100 % în proprietatea statului norvegian.

Societatea [grupul (13)] are un venit din activitatea curentă în valoare de 1 072 milioane NOK [aproximativ 128 milioane EUR (14)] în 2004 și un profit de dinainte de impozitare de 134 milioane NOK (aproximativ 16 milioane EUR). Capitalul propriu consolidat al grupului (valoarea contabilă), începând cu data de 31.12.2004, a fost de 1 288 milioane NOK (aproximativ 154 milioane EUR). La sfârșitul anului, portofoliul de proprietăți al grupului (valoarea contabilă) era de 8 768 milioane NOK (aproximativ 1 047 milioane EUR). La 31.12.2004, Entra avea 133 de angajați. Portofoliul total de proprietăți constă din aproximativ 110 proprietăți, ridicându-se la aproximativ 900 000 m2  (15).

Conform autorităților norvegiene, taxele pe acte acumulate simulate se estimează la 80 571 775 NOK, iar taxa de înregistrare realizată se estimează la suma de 147 300 NOK (150 de proprietăți * 982 NOK), în total 80 719 075 NOK (în jur de 9,87 milioane EUR) (16).

3   Evaluarea guvernului norvegian cu privire la faptul dacă scutirea de la plata taxelor pe acte și a taxelor de înregistrare este în conformitate cu dispozițiile privind ajutoarele de stat din cadrul Acordului SEE

3.1   Evaluarea guvernului prezentată în legătură cu înființarea societății Entra

Propunerea nr. 84 (1998-99), capitolul 7.6.1. cuprinde o evaluare realizată de guvernul norvegian cu privire la faptul dacă scutirea de timbru fiscal și taxe de înregistrare este în conformitate cu dispozițiile privind ajutoarele de stat din cadrul Acordului SEE. Textele cuprind cele ce urmează (traducere neoficială realizată de Autoritate):

3.2   Argumente prezentate de autoritățile norvegiene înainte ca Autoritatea să decidă deschiderea procedurii de cercetare formală

Prin scrisoarea din 20 iunie 2002, Ministerul muncii și Administrația guvernamentală au furnizat informații privind condițiile cadru pentru societatea Entra și stabilirea bilanțului de deschidere al acesteia. Ministerul a descris metoda fluxului de lichidități utilizată pentru a evalua valoarea totală a portofoliului de proprietăți și a declarat că această metodă a fost utilizată „întrucât satisface mai bine cerințele Propunerii nr. 84 către Storting (1998-99) pentru a furniza societății condițiile cadru care să le ajute să meargă în pas cu ceilalți concurenți din același sector”. Scrisoarea nu descrie dacă, și dacă da, în ce măsură influențează neachitarea accizelor bilanțul de deschidere. De asemenea, nu a discutat dacă alineatul 3 din Actul contestat solicită ca scutirea de accize să fie asociată cu creșterea evaluării portofoliului care corespunde sumei ce ar fi trebuit plătite în cazul în care înregistrarea în registrul de proprietăți imobiliare ar fi fost tratată ca o schimbare de titlu și nu ca o schimbare de nume.

Prin scrisoarea din 7 noiembrie 2002, Ministerul comerțului și industriei și-a dezvoltat mai detaliat argumentele prezentate deja în lucrările preliminare cu privire la faptul că investitorii privați pot să aleagă soluții care evită transferul formal al titlului și evită, astfel, plata taxelor pe acte și a taxelor de înregistrare. Întrucât înregistrarea transferului de titlu nu era obligatorie, întreprinderile puteau, indiferent dacă se aflau sub proprietate privată sau publică, evita în mod legal taxele pe acte și taxele de înregistrare prin simplul fapt că nu înregistrau nici un transfer al dreptului de proprietate. Menținerea titlului asupra proprietarului original constituia un risc pentru noul proprietar privind „deținătorul de bună-credință” față de terța parte. Totuși, acest risc poate fi eliminat prin înregistrarea unei „limitări privind dreptul de proprietate”. Înregistrarea declarației pentru limitarea dreptului de proprietate nu excludea riscul privind procedurile de execuție/extincția creditorului sau falimentul proprietății privind drepturile unui succesor legal față de proprietatea debitorului. Conform autorităților norvegiene, această metodă a fost utilizată extrem de des de către întreprinderile aflate în proprietatea persoanelor private, în mod special între părțile înrudite.

În opinia Ministerului, proprietarul privat al societății Statsbygg probabil ar fi realizat de-fuziunea Statsbygg-ului fără să transmită obligația de plată a taxei de înregistrare sau a accizei. Această metodă nu a reprezentat o opțiune realistă în cazul instituirii societății Entra. Aceasta se datorează, printre altele, obstacolelor care se ivesc din faptul că Statsbygg se află sub incidența controlului public și politic. Metode, cum ar fi păstrarea titlului de proprietate în cadrul Statsbygg ar însemna ca societatea Entra să depindă de aprobarea din partea unui organism public pentru tranzacțiile cu privire la proprietăți. Dacă titlul de proprietăți ar rămâne în cadrul Statsbygg-ului, aceasta ar însemna că statul este atât chiriașul, cât și deținătorul formal de titlu. Pentru a utiliza astfel de metode pentru Statsbygg/Entra, s-ar estompa distincția între rolurile diferite ale celor două entități. Statsbygg-ului îi revine sarcina de a deține și administra clădiri publice necomerciale, în timp ce Entra operează la nivel comercial.

În scrisoarea din 7 noiembrie 2002, Ministerul a prezentat, de asemenea, un argument împotriva aplicării articolului 61 din Acordul SEE, care nu a fost menționat în lucrările preliminare citate anterior. Ministerul a repetat că valoarea portofoliului de proprietăți imobiliare s-a fundamentat pe metoda „capitalizării nete”. Pe scurt, această metodă implică faptul că fluxul ulterior de lichidități al proprietății (chiria netă de la contractele existente plus evaluarea chiriei nete ulterioare după expirarea contractelor existente) a fost redus la valoarea curentă printr-un factor care observă o rată importantă de cerință privind rentabilitatea. Această rată a fost fixată la 9,5 %, întrucât reflectă o analiză comparativă față de operatorii privați asemănători din domeniu. Conform Ministerului, dacă taxele pe acte și taxele de înregistrare ar fi trebuit plătite, costurile ar fi fost activate ca activă, în timp ce valoarea proprietăților s-ar fi redus în mod corespunzător. Astfel, aceasta ar fi redus bilanțul total al societății Entra sau evaluarea totală a activei. Prin contrast, dacă acciza ar fi fost introdusă fără ajustarea valorii proprietăților, rezultatul ar fi fost „o valoare mai mare a totalului de active, ceea ce duce la o rată de rentabilitate de numai 9,1 %, care este cu mult sub nivelul solicitat al societății Entra Eiendom AS. Acest fapt ar crea un dezavantaj important pentru Entra Eiendom AS față de operatorii privați”.

Prin scrisoarea din 4 iunie 2003, Ministerul comerțului și industriei a prezentat informații și argumente suplimentare cu privire la, printre altele, măsurile utilizate de întreprinderile private. În plus, Ministerul a repetat argumentele din scrisoarea de la data de 7 noiembrie 2002, despre motivul pentru care consideră că neplata taxei nu afectează structura de capital a societății, soliditatea și valoarea totală a acesteia.

Pentru cel de-al treilea argument suplimentar pentru ca scutirea de accize să nu fie considerată ajutor de stat, Ministerul a făcut referire la așa numitul „principiu al continuității” din dreptul norvegian. Acesta a afirmat că acest principiu este un termen umbrelă pentru o serie de reguli care implică faptul că întreprinderea care realizează achiziția preia poziția juridică a societății care realizează transferul. Scopul principiului continuității este cel de a facilita fuziunile și de-fuziunile. Atunci când se aplică principiul continuității, se consideră că situația juridică a întreprinderii care realizează transferul continuă în cadrul societății care realizează achiziția. Conform Ministerului, continuitatea cu privire la poziția legată de taxă și accize a reprezentat un aspect important al principiului. Într-adevăr, Actul de înregistrare, interpretat în lumina legislației societății, implica faptul că reorganizarea activităților private în numeroase cazuri se putea realiza fără a declanșa cereri privind taxele de înregistrare și taxele pe acte. Pe această bază, Ministerul a argumentat că scutirea de taxe era o măsură generală, care nu reprezenta un ajutor de stat în sensul prevăzut la articolul 61 alineatul (1) din Acordul SEE. Punctul 9, Concluzia, din scrisoarea de la data de 4 iunie 2003, stipulează următoarele:

3.3   Argumente prezentate de autoritățile norvegiene după ce Autoritatea a deschis procedura de cercetare formală

În scrisoarea din partea Ministerului comerțului și industriei, din 16 septembrie 2004, autoritățile norvegiene au discutat despre decizia Autorității de a deschide procedura de cercetare formală. Opinia guvernului norvegian a fost că nu s-a îndeplinit nici una din condițiile articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE. De aceea, neplata accizelor de către societatea Entra nu constituie un ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE.

În primul rând, Ministerul a reiterat argumentul prezentat anterior conform căruia această măsură nu a reprezentat un avantaj pentru societatea Entra. Aceasta nu a schimbat structura capitalului, soliditatea și valoarea totală a societății. Dacă taxele pe acte și taxele de înregistrare ar fi sporit în bilanțul de deschidere, ar fi existat un bilanț de deschidere alternativ. Ministerul a afirmat că opinia guvernului norvegian este că măsurile de taxare în cauză nu trebuie separate în mod diferit de bilanțul de deschidere al societății. În plus, regula principală privind taxele pe acte și taxele de înregistrare are ca scop taxarea transferurilor reale între diferite entități economice. Acolo unde transferul este doar aparent, iar entitățile care realizează transferul și achiziția sunt în fond aceleași, principiul de bază din dreptul norvegian, conform Ministerului, este cel de a permite întreprinderii care realizează achiziția să păstreze poziția juridică a întreprinderii care realizează transferul (principiul continuității). Ministerul consideră că principiul continuității nu se limitează doar la transferurile specifice, ci este socotit ca fiind regula principală dacă entitatea care realizează transferul și entitatea care realizează achiziția sunt în fond aceleași. Conform autorităților norvegiene, societatea Entra nu a fost, în consecință, scutită de o taxă suportată, în mod obișnuit, din bugetul său.

În al doilea rând, Ministerul a făcut referire la faptul că transferul titlului în cazul de față prin intermediul alineatului 3 din Actul contestat s-a realizat ca schimbare de nume și nu ca transfer al titlului. Astfel, obligația societății Entra de a plăti accize nu s-a emis niciodată și, conform autorităților norvegiene, nu a existat nici o pierdere de venituri fiscale și, prin urmare, nu s-au consumat resursele statului.

În al treilea rând, autoritățile norvegiene au argumentat că măsura în cauză nu a afectat comerțul între părțile contractante. Ministerul a considerat că un studiu de piață poate arăta dacă piața proprietăților imobiliare pentru spațiile comerciale urbane din Norvegia are un caracter pur național și nu face obiectul concurenței transfrontaliere. Ministerul a socotit că, în afară de investițiile străine în instituțiile financiare, investitorii care nu sunt de origine norvegiană nu operează pe piața imobiliară norvegiană.

În al patrulea rând, Ministerul a argumentat că scutirea de taxe pe acte și taxe de înregistrare nu a constituit o măsură selectivă. Ministerul a făcut referire la faptul că un criteriu principal privind aplicarea articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE pentru o măsură fiscală îl reprezintă faptul că măsura prevede o excepție pentru aplicarea sistemului fiscal în favoarea anumitor întreprinderi din cadrul statului AELS. Astfel, trebuie stabilit mai întâi sistemul comun aplicabil. Dacă măsura fiscală deroghează sistemul comun, aceasta trebuie cercetată pentru a vedea în ce măsură este justificată derogarea de natura schemei generale a sistemului fiscal. Ministerul a considerat că practicarea schimbărilor de nume ca procedură de transferare a titlului de proprietate nu a reprezentat o derogare de la sistemul fiscal. În cazul în care Autoritatea descoperă că această metodă constituie o derogare de la sistemul fiscal, Ministerul consideră derogarea ca fiind justificată de natura sau schema generală a sistemului fiscal.

În cele din urmă, Ministerul a făcut referire la decizia C 27/99 a Comisie, din data de 5 iunie 2002 (17), privind scutirile de taxe de transfer în cazul restructurării anumitor întreprinderi publice în societăți pe acțiuni în Italia. Conform Ministerului, situația reală din cazul italian era asemănătoare cazului în atenția prezentului document și se pot face aceleași observații. Concluzia Ministerului a fost că scutirea era justificată de natura sau schema generală a sistemului și nu a reprezentat un ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE.

Prin scrisoarea din 30 iunie 2005, Ministerul comerțului și industriei a prezentat o serie de argumente suplimentare cu privire la motivul pentru care scutirea de taxe pe acte și taxe de înregistrare nu reprezintă un avantaj economic pentru Entra. Ministerul a făcut referire la faptul că bilanțul de deschidere pentru societatea Entra a fost pregătit cu ajutorul metodei privind valoarea netă actualizată (NPV). S-a estimat și decontat viitorul flux de lichidități preconizat pentru fiecare clădire, cu rata rentabilității necesară. Rata rentabilității s-a fixat cu ajutorul Modelului de stabilire a rentabilității unui mijloc fix, în urma comparării altor societăți imobiliare concurente. Capitalul propriu s-a fixat la aproximativ 40 %, care era comparabil cu alte societăți asemănătoare.

Ministerul a socotit că valoarea calculată a proprietăților a fost cel mai bine estimată din ceea ce ar fi fost dispus să plătească pentru portofoliu un investitor, „care nu trebuie să plătească taxe pe acte și taxe de înregistrare”. Dacă cumpărătorul portofoliului (în cazul de față societatea Entra) ar trebui să plătească taxele pe acte și taxele de înregistrare, din prețul pe care investitorul ar fi dispus să îl achite s-ar reduce suma echivalentă taxelor pe acte și taxelor de înregistrare. Valoarea fixă a activelor proprietăților din bilanț s-ar fi redus cu aceeași sumă, în timp ce activele financiare fixe ar fi sporit cu aceeași sumă, astfel încât valoarea activelor ar fi rămas aceeași. În ceea ce privește elementul de pasiv, nu s-ar fi schimbat capitalul propriu și datoria totală, deși ar fi crescut datoria pe termen scurt în funcție de valoarea taxelor pe acte și taxelor de înregistrare. Concluzia Ministerului a fost că poziția financiară a societății Entra nu s-ar fi schimbat în urma scutirii de taxe pe acte și taxe de înregistrare.

Ministerul a admis că nu se poate trage o concluzie generală conform căreia întotdeauna vânzătorul proprietății va fi cel care suportă de facto cheltuiala accizei, întrucât acest rezultat depinde de circumstanțe speciale. Cu toate acestea, în cazul în cauză, vânzătorul ar fi cel care ar suporta cheltuiala, întrucât metoda de evaluare a proprietății imobiliare care a fost utilizată în legătură cu societatea Entra în cadrul bilanțului de deschidere presupune următoarele (traducere neoficială realizată de Autoritate): „Într-un astfel de caz, și atunci când se utilizează metoda NPV, toate tipurile de costuri legate de achiziție vor fi scăzute din prețul de achiziție, deoarece toate elementele fac parte din însăși metoda de evaluare a valorii, întrucât, altfel, cumpărătorul nu obține rata de rentabilitate necesară. …).”

3.4   Observațiile părților interesate

Prin scrisoarea din 4 mai 2005, firma de avocatură Selmer, care reprezintă societatea Entra, și-a prezentat observațiile față de decizia Autorității de a deschide procedura de cercetare formală. Firma Selmer a argumentat că scutirea de taxe pe acte și taxe de înregistrare nu constituie un avantaj pentru Entra și că scutirea se încadrează în natura și logica generală a sistemului norvegian.

În primul rând, firma Selmer a făcut referire la faptul că s-a decis instituirea societății cu un capital propriu de 40 % din capitalul total. Ca o consecință a acestui fapt, dacă societatea Entra ar fi trebuit să plătească taxele pe acte și taxele de înregistrare, valoarea proprietăților ar fi scăzut cu suma echivalentă taxelor pe acte și taxelor de înregistrare, iar statul norvegian ar trebui să introducă aceeași sumă în societate, pentru a menține capitalul propriu la 40 %. Firma Selmer consideră că acest fapt nu schimbă situația economică a societății și că Entra nu a primit nici un avantaj economic.

În al doilea rând, firma Selmer a afirmat că toate reorganizările de stat s-au desfășurat într-un mod consecvent, fundamentat pe principiul continuității și a făcut referire la reorganizările Corporației norvegiene de radiodifuziune (NRK), ale Telenor, ale Societății naționale de căi ferate (NSB), Posten Norge, Avinor, Mesta și Statkraft. De aceea, firma Selmer consideră că scutirea de taxe pe acte și taxe de înregistrare se încadrează în natura și logica generală a sistemului norvegian.

4   Legislația norvegiană privind accizele și taxa de înregistrare pentru înregistrarea transferului imobiliar

4.1   Ce anume determină obligația de a plăti accize și taxe de înregistrare?

Toate proprietățile imobiliare din Norvegia sunt identificate în Registrul de proprietăți imobiliare („Eiendomsregisteret”), care, începând din 1995, conține informații de la „Tinglysingsregisteret/Grunnboken” și „GAB-registeret (Grunneiendommer, Adresser og Bygninger)” (18).

Tinglysingsregisteret s-a înființat în urma Actului de înregistrare din 1935 nr. 2 („Lov om tinglysing”). Fiecare proprietate este identificată printr-un cod de înregistrare în cadrul căruia pot fi incluse informații cu privire la dreptul de proprietate, titlu și datorii etc. Registrul conține, inter alia, informații privind diferite drepturi și obligații față de proprietatea în cauză. Părțile interesate care acționează de bună-credință au dreptul de a se baza pe informațiile cuprinse în Registrul de proprietăți imobiliare.

Conform secțiunii 7 alineatul (1) din Actul privind taxele pe acte din 1975 nr. 59 („Lov om dokumentavgift”), înregistrarea transferului titlului de proprietate („hjemmelsoverføring”) pentru proprietatea imobiliară transmite obligația de a plăti taxele pe acte („dokumentavgift”). Rata taxei este 2,5 % în funcție de valoarea de vânzare a proprietății. Noul titular răspunde de plata accizei, cf. secțiunea 2-6 din Regulamentul privind taxele pe acte, Ministerul finanțelor, 16 septembrie 1975 și amendamentele ulterioare.

În plus, înregistrarea transferului titlului în Registrul de proprietăți imobiliare se supune unei taxe de înregistrare („tinglysingsgebyr”) conform Actului privind taxele de judecată din 1982 nr. 86 („Rettsgebyrloven”). La instituirea societății Entra, această taxă s-a fixat la 982 NOK (în jur de 123 EUR) pentru fiecare document înregistrat. Dispozițiile privind condițiile de percepere a taxei pe acte și a taxei de înregistrare sunt identice.

După cum s-a menționat anterior, acciza se transmite prin înregistrarea transferului titlului către o altă entitate juridică („hjemmelsoverføring”). În consecință, dacă nu se transferă titlul unei alte persoane juridice, ci doar se schimbă numele aceleiași entități juridice în registru („grunnboken”), nu trebuie să se plătească acciza.

Nu există nici o obligație juridică de a înregistra („tinglyse”) în registru drepturile cu privire la proprietatea imobiliară (dreptul de proprietate etc.). Nu este necesară înregistrarea transferului de titlul pentru a afecta transferul drepturilor de proprietate. Totuși, posesorul drepturilor poate alege să își înregistreze drepturile pentru a-și proteja aceste drepturi de terți.

4.2   Când se poate schimba desemnarea titularului fără a include accizele?

Metoda cu privire la plata accizelor din 1990 până la 1 iulie 2005 – și, astfel, în perioada în care s-a instituit societatea Entra – este descrisă în două seturi de circulare, și anume Circulara G-37/90 din data de 25 mai 1990 din partea Ministerului norvegian al justiției și circularele anuale din partea Direcției vamale și pentru accize din Norvegia (NCE) („Toll- og Avgiftsdirektoratet”) (19). Conform punctului 1.1 din ultimele circulare, nu se acordă scutirea de timbru fiscal dacă nu există o bază juridică directă în Actul privind taxele pe acte sau dacă nu se realizează prin decizii parlamentare (20).

(i)   Fuziuni

În cazul fuziunilor, nu există, conform Ministerului norvegian al justiției, nici un transfer al titlului în scopul Actului privind taxele pe acte. De aceea, este suficient ca fuziunea să fie înregistrată în cadrul Registrului de proprietăți imobiliare prin confirmarea faptului că societatea a fuzionat cu o alta. Registrul societăților poate emite o astfel de confirmare, care nu determină plata taxei de înregistrare și a accizei. Acest caz se aplică fuziunilor dintre societățile cu răspundere limitată în sensul secțiunii 14 alineatul (7) din Legea nr. 59 din data de 4 iunie 1976 („Actul privind societățile cu răspundere limitată”) (21) și, de asemenea, altor fuziuni realizate în baza capitolului 14 din aceeași lege și fuziunilor dintre casele de economii (Capitolul 8 din Legea nr. 1 din data de 24 mai 1961; „Actul privind casele de economii”) (22).

(ii)   De-fuziuni conform Actului privind societățile cu răspundere limitată din 1976

Dacă, în cazul de-fuziunilor, dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile a fost transferat de la societatea originală („A”) către societatea care s-a separat („B”), atât Circulara G-37/90, cât și punctul 1.4 din circularele anuale din cadrul Direcției vamale și pentru accize din Norvegia prevăd că trebuie achitată atât taxa de înregistrare, cât și taxa pe acte (23).

În opoziție, în cazul în care bunul imobiliar rămâne în cadrul societății originale (A), de care s-a separat o parte (B), nu există nici o obligație de plată a taxei de înregistrare și a taxei pe acte (24). Motivul pentru aceasta îl constituie faptul că, în acest caz, bunul imobiliar nu se transferă unei noi entități juridice (acesta ar fi fost cazul dacă bunul imobiliar a fost transferat societății care s-a separat).

(iii)   Transferul dreptului de proprietate de la proprietatea comună către o formă de parteneriat

În perioada respectivă, transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile de la proprietatea comună către un parteneriat general sau un parteneriat limitat (sau vice versa) presupunea transferul de la o entitate juridică la alta. Astfel, atât Circulara G-37/90, cât și punctul 1.5 din circularele anuale din partea Direcției vamale și pentru accize din Norvegia au afirmat că aceasta va determina, prin urmare, plata accizei.

(iv)   Trecerea de la o formă de corporație la alta

O situație care nu este menționată în Circulară este situația în care o întreprindere se transformă dintr-o formă de corporație în alta. În scrisoarea guvernului norvegian din 4 iunie 2002 se afirmă că, în astfel de situații, regula principală este că „trebuie să aibă loc transferul unui titlu. Prin urmare, trebuie plătite taxa de înregistrare și taxele pe acte. Astfel s-a pus în practică legislația.” Totuși, guvernul norvegian susține că ar trebui să fie posibil să se ia în considerare derogările de la această regulă pe baza considerațiilor legate de principiul continuității (25).

Cu privire la aceasta, Autoritatea observă că Curtea de apel (Frostating Lagmannsrett), printr-un ordin din data de 1997-10-09 publicat în LF-1997-671, susține că transformarea dintr-o „kommandittselskap” într-o „aksjeselskap” („North West Terminalen AS”) a determinat plata accizei. În această privință, Lagmannsrett-ul a făcut referire la circularele menționate anterior din partea Ministerului justiției și a Direcției vamale și pentru accize și a afirmat că din Actul privind taxele pe acte rezultă că trebuie plătite accizele, în cazul în care actul în sine nu prevede altfel, în mod direct, sau nu se conformează altor dispoziții. Întrucât societatea nouă era o entitate juridică diferită de cea originală, nu conta că aceiași proprietari au continuat societatea nouă și că, astfel, singura schimbare în realitate era forma sub care opera societatea.

În plus, se poate face referire la un caz menționat în Anexa 1 din scrisoarea guvernului norvegian de la data de 4 iunie 2002, în care autoritățile norvegiene au refuzat să scutească de taxe o societate care a trecut de la „selveiende institusjon” la „allmenaksjeselskap”.

(v)   Transferul dreptului de proprietate de la o municipalitate către o entitate juridică separată deținută în totalitate de municipalitatea respectivă

În cadrul reuniunii care a avut loc între autoritățile norvegiene și Autoritate la 19 mai 2005, autoritățile norvegiene au indicat că este foarte probabil ca, în conformitate cu circularele aplicabile în momentul instituirii societății Entra, să se fi cerut timbru fiscal în legătură cu o reorganizare, în care dreptul de proprietate asupra unei clădiri să treacă de la o municipalitate către o societate cu răspundere limitată deținută de municipalitate. În opoziție, se aplica de ceva timp metoda că nu se cere timbru fiscal în ceea ce privește transferul titlurilor în legătură cu reorganizările realizate în conformitate cu actul norvegian din 29 ianuarie 1999 privind societățile intermunicipale (26).

(vi)   Metoda aplicată după 1 iulie 2005

Întrucât înregistrarea schimbării numelui din cadrul Registrului de proprietăți imobiliare a avut loc în legătură cu instituirea societății Entra, regulile descrise anterior alcătuiesc comparația potrivită cu dispoziția de la alineatul 3 din Actul contestat. Totuși, trebuie menționat că, la 21 iunie 2005, Ministerul justiției a adoptat o nouă Circulară (G-6/05) privind procedura de transferare a proprietății imobiliare în legătură cu fuziunile, de-fuziunile și transformările societăților (27). Noua circulară a introdus, intrând în vigoare de la 1 iulie 2005, o nouă metodă cu privire la situațiile în care desemnarea titularului se poate schimba fără a fi considerată un transfer de titlu. Conform noii Circulare, înregistrarea în ceea ce privește de-fuziunile bazate pe principiul continuității vor fi tratate acum la fel ca și fuziunile în legătură cu regulile privind accizele și, astfel, nu vor mai depinde de timbrul fiscal. Același lucru se aplică transformărilor realizate pe baza regulilor din capitolele 13, 14 și 15 din Actul privind societățile cu răspundere limitată și Actul privind societățile publice cu răspundere limitată.

În opoziție, conform noii Circulare, acciza trebuie plătită în continuare atunci când proprietatea imobiliară se transferă conform unui set de reguli care nu se bazează pe continuitate [spre exemplu, fuziunea parteneriatelor generale („ansvarlige selskaper”)]. Transferul de la o societate la alta, spre exemplu, de la un parteneriat general la o societate cu răspundere limitată va continua, de asemenea, să depindă de plata accizei.

5   Alte reorganizări ale întreprinderilor publice

După cum se afirmă în scrisoarea din 4 iunie 2003 din partea autorităților norvegiene, alte reorganizări conțin dispoziții asemănătoare Actului contestat (Posten AS, NSB AS, Mesta AS, Avinor AS, Telenor AS și întreprinderile de sănătate) (28).

Autoritatea observă că alte reorganizări s-au realizat, de asemenea, acolo unde nu s-a adoptat o dispoziție asemănătoare celei care se află în Actul contestat. Reorganizările de care a aflat Autoritatea, în cazul cărora nu s-a adoptat o astfel de dispoziție, includ instituirea societăților BaneTele AS, Secora AS și Statkraft AS.

BaneTele AS este furnizor de rețea de fibră în bandă largă în întreaga țară. Această societate cu răspundere limitată s-a instituit la 1 iulie 2001. Înaintea acestei date, activitățile realizate făceau parte din Administrația națională de căi ferate („Jernbaneverket”). BaneTele este o societate cu răspundere limitată, deținută 100 % de statul norvegian, reprezentat de Ministerul comerțului și industriei. Administrația națională de căi ferate răspunde de gestionarea rețelei naționale de căi ferate, în numele Ministerului transporturilor și comunicațiilor. Propunerea de a institui societatea cu răspundere limitată BaneTele a fost prezentată Parlamentului în St.prp. nr. 80 (2000-2001) Omdanning av BaneTele til aksjeselskap  (29) și Ot.prp. nr. 93 (2000-2001) Om lov om omdanning av Jernbaneverkets kommersielle televirksomhet til aksjeselskap  (30) .Ot.prp. nr. 93 (2000-2001) și legea următoare (Legea din 15 iunie 2001) nu conțin dispoziții asemănătoare alineatului 3 din Actul contestat.

Secora AS este un contractant specializat în dezvoltarea unor porturi și căi navigabile de coastă sigure și eficiente. Această societate cu răspundere limitată s-a instituit la 1 ianuarie 2005. Activitățile erau realizate înainte de unitatea de producție a Administrației norvegiene de coastă („Kystverket”). Secora AS este deținută 100 % de statul norvegian reprezentat de Ministerul pescuitului și problemelor costiere. Administrația norvegiană de coastă este agenția norvegiană națională pentru gestiune costieră, siguranță și comunicații maritime. Propunerea de a institui societatea Secora AS a fost prezentată în St.prp. nr. 1 (2004-2005) Om omdanning av Kystverkets produksjonsvirksomhet til statlig aksjeselskap m.m  (31). și în Ot.prp. nr. 20 (2004-2005) Om lov om omdanning av Kystverkets produksjonsvirksomhet til statsaksjeselskap  (32). Ot.prp. nr. 20 (2004-2005) și legea următoare (Legea din 17 decembrie 2004) nu conțin dispoziții asemănătoare alineatului 3 din Actul contestat.

Statkraft AS este cel mai mare producător de energie electrică din Norvegia. Această societate cu răspundere limitată s-a instituit la 1 octombrie 2004. Societatea era înainte o întreprindere de stat [„Statsforetak (SF)”], iar întreprinderea de stat Statkraft SF încă mai există în calitate de proprietar formal al societății Statkraft AS. Prima propunere de a institui societatea cu răspundere limitată a fost prezentată Parlamentului în St.meld. nr. 22 (2001-2002) Et mindre og bedre statlig eierskap  (33) și apoi în St.prp. nr. 53 (2003-2004) Statens eierskap i Statkraft SF  (34) și în Ot.prp. nr. 63 (2003-2004) Om lov om omorganisering av Statkraft SF  (35). În St. prp. nr. 53 (2003-2004), guvernul a afirmat că această reorganizare va determina ca societatea Statkraft AS să plătească accizele (traducere neautorizată realizată de Autoritate) „conform regulilor obișnuite din actul” privind accizele și că aceste costuri vor reduce surplusul întreprinderii și, astfel, de asemenea baza pentru dividende. Accizele au fost estimate la suma de 1 500 milioane NOK (aproximativ 188 milioane EUR) (36).

II.   APRECIERE

1   Existența ajutoarelor de stat

Articolul 61 alineatul (1) din Acordul SEE stipulează următoarele:

Pentru a fi considerată ajutor de stat conform articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE, măsura trebuie să îndeplinească toate cele patru criterii care urmează:

1.	ajutorul trebuie acordat de stat sau prin intermediul resurselor statului;

2.	ajutorul trebuie să confere un avantaj destinatarilor, care să reducă costurile pe care aceștia le suportă în mod obișnuit pe parcursul afacerii;

3.	avantajul trebuie să fie specific sau selectiv în sensul că favorizează anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri;

4.	ajutorul trebuie să denatureze sau să amenințe că va denatura concurența și să afecteze comerțul între părțile contractante.

Întrucât Autoritatea, prin decizia de a deschide cercetările formale, a tras concluziile preliminare cu privire la faptul că au fost îndeplinite toate condițiile menționate, guvernul norvegian argumentează că nu a fost îndeplinită nici una dintre condiții (37). De aceea, Autoritatea trebuie să examineze scutirea de accize în lumina jurisprudenței, pentru a vedea dacă aceasta constituie un ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE.

1.1   Ajutorul trebuie acordat de stat sau prin intermediul resurselor statului

În ceea ce privește prima condiție menționată anterior, jurisprudența (38) stabilită spune că această condiție este îndeplinită atunci când o măsură determină în mod direct sau indirect o anumită formă de sarcină financiară asupra fondurilor publice.

În decizia sa de a deschide procedura de cercetare formală, Autoritatea a tras concluziile preliminare conform cărora dispoziția de la alineatul 3 din Actul contestat a dus la neplata unei accize care s-ar fi plătit în mod obișnuit. Această scutire de plată a accizei a determinat ca statul norvegian să aibă o pierdere directă în cadrul veniturilor fiscale, fapt care echivalează cu consumarea resurselor statului. De aceea, Autoritatea a ajuns la concluzia preliminară că s-a îndeplinit prima condiție.

Cu toate acestea, în observațiile acestora cu privire la decizia de deschidere a procedurii de cercetare, autoritățile norvegiene au argumentat (37) că, întrucât obligația societății Entra de a plăti acciza nu s-a transmis niciodată (întrucât „transferul titlului în cazul în cauză s-a realizat ca schimbare de nume și nu ca transfer de titlu”), nu s-au înregistrat pierderi în cadrul veniturilor fiscale și, prin urmare, nu s-au consumat resursele statului.

Autoritatea nu își poate exprima acordul cu privire la acest argument. În mod obișnuit, beneficiul sub forma scutirii de taxe conform articolului 61 alineatul (1) se realizează printr-o derogare specială. Totuși, întrucât articolul 61 alineatul (1) se concentrează asupra efectului, și nu asupra formalității din spatele sistemului juridic național, acesta cuprinde, de asemenea, situațiile în care scutirea de taxe este determinată în mod indirect prin faptul că se face referire la o anumită noțiune juridică (in casu„schimbarea numelui”), din care rezultă că nu trebuie să se plătească taxe. În ambele situații, și cu referire la cazul în cauză, efectul este că înregistrarea în registrul de proprietăți imobiliare se poate realiza fără a solicita accize doar din cauza dispoziției legislative speciale. Dacă nu ar fi fost dispoziția specială, nu s-ar fi putut realiza o astfel de înregistrare fără taxe.

În propunerea adresată Parlamentului (39), guvernul norvegian a afirmat că nu este foarte sigur dacă transferul proprietăților din partea Statsbygg către Entra determină plata accizei. Totuși, după cum se demonstrează mai jos la punctul 1.2, guvernul norvegian nu a dovedit într-un mod convingător că înregistrarea transferului de proprietăți de la stat la societatea Entra putea fi scutită de accize în absența dispoziției speciale de la alineatul 3 din Actul de la data de 18 februarie 2000. Nici o altă dispoziție din dreptul norvegian nu menționează în mod explicit că o astfel de tranzacție este derogată de la regula generală conform căreia înregistrarea schimbării proprietarului determină plata accizei. În plus, Autoritatea nu poate înțelege cum reorganizarea Statsbygg-ului – în absența alineatului 3 din Actul de la data de 18 februarie 2000 – ar fi putut fi derogată conform Actului de înregistrare așa cum a fost interpretat în acel moment.

De aceea, Autoritatea susține în continuarea că prima condiție este îndeplinită.

1.2   Măsura trebuie să fie specifică sau selectivă în sensul că favorizează „anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri”

1.2.1   Selectivitatea materialului

În decizia sa de a deschide cercetările formale, Autoritatea a ajuns la concluzia preliminară conform căreia adoptarea unei legi speciale care scutește de plata accizelor, [numai pentru o singură societate (Entra)], trebuie clasificată ca fiind o măsură selectivă.

În opoziție, în ceea ce privește argumentele prezentate anterior despre principiul continuității, autoritățile norvegiene susțin că metoda de schimbare a numelui, ca procedură de transferare a titlului de proprietate nu reprezintă o derogare de facto de la sistemul comun privind taxa de înregistrare. De aceea, aceasta este o măsură generală.

Autoritatea face referire la capitolul 17B.3.1 din Ghidul Autorității pentru ajutoarele de stat pentru fiscalitatea directă în afaceri în legătură cu caracterul specific sau selectiv al măsurilor fiscale, care stipulează următoarele:

Actul contestat se aplică doar unei anumite tranzacții între Statsbygg și Entra. Este adevărat că s-au adoptat acte asemănătoare atunci când s-au instituit alte societăți de stat cu răspundere limitată (a se vedea Partea I de mai sus). Totuși, faptul că s-au introdus reguli asemănătoare în legătură cu o gamă de alte privatizări de stat nu înseamnă că lex specialis în cauză devine neselectivă.

În primul rând, nu trebuie să se treacă cu vederea faptul că, în alte reorganizări de stat, nu s-au adoptat dispozițiile asemănătoare la Actul contestat. Spre exemplu, atunci când s-a instituit societatea BaneTele AS (40), noua societate cu răspundere limitată nu a fost scutită de plata accizelor. Același lucru este valabil pentru instituirea societății Secora AS (41). În cazul reorganizării societății Statkraft, guvernul norvegian a afirmat că societatea trebuie să plătească accizele conform regulilor obișnuite (42).

În al doilea rând, oricum cazul ar fi că legislația fiscală care tratează reorganizările întreprinderilor de stat mai favorabil decât pe cele care vizează restructurările întreprinderilor private este selectivă în sensul articolului 61 alineatul (1). Totuși, conform Actului privind taxele pe acte, punctul de pornire l-a constituit faptul că toate transferurile de titluri între diferite entități determină plata accizelor indiferent dacă noul proprietar continuă sau nu aceeași activitate ca cea anterioară. După cum s-a arătat anterior, până în iulie 2005, atât circulara din 1990 din partea Ministerului justiției, cât și o gamă de circulare consecutive din partea Direcției vamale și pentru accize conțineau doar o excepție semnificativă la această regulă. Ambele seturi de circulare afirmau clar că, numai în cazul în care dreptul de proprietate se transferă în contextul fuziunilor dintre societăți cu răspundere limitată, observațiile privind continuitatea implică faptul că înregistrarea cu noul titular se poate realiza prin schimbarea numelui și nu prin schimbarea titlului care determină plata accizei. În opoziție, acciza a fost determinată în urma înregistrării sau a transferului titlului de proprietate în Registrul de proprietăți imobiliare pentru de-fuziuni, transformări dintr-o formă de corporație în alta, transferurile de proprietate de la proprietăți comune la o formă de parteneriat și transferul de proprietate de la o municipalitate la o entitate juridică separată aflată în întregime în posesia municipalității (43). Acest fapt a fost clarificat, de asemenea, în hotărârea judecătorească a Frostating lagmannsrett, citată anterior, care a susținut că accizele trebuie plătite în cazul în care un tip de societate cu răspundere nelimitată („kommandittselskap”) se transformă într-o societate cu răspundere limitată, chiar dacă sunt aceiași proprietari în societatea nouă și singura schimbarea reală a fost cea a formei sub care operează societatea.

Autoritatea consideră că instituirea societății Entra nu poate fi considerată analogă fuziunii. Aceasta seamănă mult mai mult fie cu o de-fuziune, o transformare a unei entități juridice în alta, sau cu separarea unei municipalități dintr-o entitate dată într-o entitate juridică separată. Astfel, scutirile de accize care seamănă cu cea menționată la alineatul 3 din Actul contestat nu erau deschise pentru majoritatea tranzacțiilor comparabile, în momentul instituirii societății Entra.

De aceea, nu se poate afirma despre alineatul 3 din Actul contestat că este o prelungire a unei reguli (neselective) deja generale privind neplata în legătură cu anumite tipuri de transfer al titlului în Registrul de proprietăți imobiliare. În consecință, măsura a fost în mod substanțial selectivă.

1.2.2   Se justifică scutirea de plată a accizei prin natura sau schema generală a sistemului fiscal?

Conform jurisprudenței CEJ (Curtea de justiție europeană) (44), se poate face o deosebire între:

—	tratamentul diferențiat care rezultă din aplicarea, în anumite situații, a acelorași principii ca și cele care stau la baza regulilor obișnuite (fără ajutor);

—	tratamentul diferențiat care, întrucât favorizează anumite întreprinderi, se îndepărtează de logica internă a regulilor obișnuite (ajutor) (45).

Această distincție este descrisă, de asemenea, în capitolul 17B.3.4(1) din Ghidul Autorității pentru ajutoarele de stat pentru fiscalitatea directă în afaceri legată de justificarea derogării prin „natura sau schema generală a sistemului”: „Natura distinctivă a unor măsuri nu înseamnă neapărat că acestea trebuie considerate ajutoare de stat. Acesta este cazul măsurilor a căror rațiune economică le face necesare pentru buna funcționare și eficacitate a sistemului fiscal. Totuși, furnizarea unei astfel de justificări depinde de statul AELS.” Această din urmă regulă de probă a fost confirmată de CEJ (46).

Autoritățile norvegiene argumentează că „deși Autoritatea consideră că metoda (cu schimbarea numelui ca procedură de transferare a titlului de proprietate fără a transmite obligația de a plăti acciza) constituie o derogare de la regula principală, aceasta se justifică prin natura sau schema generală a sistemului fiscal”. Pentru a-și susține poziția, autoritățile norvegiene susțin că principiul continuității și observațiile privind aplicarea principiului în scopul, inter alia, accizelor în cazul de față determină faptul că scutirea de accize ține de logica și natura legislației norvegiene relevante. În opinia acestora, Actul contestat reflectă principiul continuității și se încadrează în regulile generale care guvernează restructurările.

În ceea ce privește acest argument, Autoritatea observă că, în cazul de față, problema este sfera principiului continuității față de obligațiile de a plăti accizele și nu sfera principiului continuității în sine, și anume aplicarea acestuia în cadrul dreptului societăților.

Pe baza analizei regulilor privind accizele, menționate anterior la punctul I.4, Autoritatea își exprimă opinia că, în timp ce este posibil ca principiul continuității să fi avut un loc fundamental în cadrul dreptului norvegian în perioada instituirii societății Entra, în același timp, acesta nu a constituit o parte inerentă și generală a regulilor și practicării accizelor în legătură cu alte tipuri de reorganizări ale societăților.

După cum s-a afirmat deja, până în iulie 2005, considerentele privind continuitatea presupuneau că înregistrarea cu un nou titular se putea realiza sub forma unei schimbări de nume și nu a unei schimbări de titlu care să determine plata accizei, doar atunci când se transfera dreptul de proprietate, în contextul fuziunilor între diferite societăți cu răspundere limitată.

În opoziție, acciza era rezultatul înregistrării sau al transferului sau al dreptului de proprietate din cadrul Registrului de proprietăți imobiliare pentru de-fuziuni, transformări dintr-o formă de corporație în alta, transferuri de proprietate de la o proprietate comună la o formă de parteneriat și transferul de proprietate de a o municipalitate la o entitate juridică deținută în totalitate de municipalitate (47).

Autoritățile norvegiene explică faptul că logica din spatele derogărilor de la regula generală privind accizele se poate găsi în principiul continuității. Totuși, autoritățile nu explică logica din spatele tratamentului diferit al tipurilor de transfer enumerate anterior. Dimpotrivă, guvernul norvegian afirmă doar că, de fapt, este mai logic să se trateze în același fel fuziunile și anumite alte reorganizări. Cu toate acestea, intrând în vigoare abia din iulie 2005, după aproximativ cinci ani de la instituirea societății Entra, interpretarea Actului privind taxele pe acte s-a schimbat, astfel încât s-a adaptat tratamentul anumitor situații diferite. Pe această bază, Autoritatea consideră că este dificil de stabilit o altă logică în spatele interpretării Actului privind taxele pe acte care prevala în momentul înființării societății Entra, decât ceea ce urmează din circularele citate, și anume faptul că doar fuziunile dintre societățile cu răspundere limitată pot fi scutite de accize, care trebuie altminteri plătite. Această aplicare a principiului continuității față de Actul privind taxele pe acte s-a limitat la astfel de cazuri și nu la alte cazuri, după cum se menționează anterior.

După cum se afirmă anterior la punctul 1.2.1, Autoritatea, în orice caz, consideră că instituirea societății Entra seamănă mai degrabă cu aceste situații în care înregistrarea în Registrul de proprietăți imobiliare, în perioada respectivă, ar fi determinat plata accizelor, decât cu cele care nu necesitau aceasta. Pe această bază, Autoritatea nu poate considera că derogarea de la Actul contestat poate fi justificată prin natura și logica regulilor norvegiene privind accizele, în momentul în care s-a aplicat scutirea. Nu schimbă evaluarea conform căreia, de asemenea, reorganizările asemănătoare ale activităților comerciale publice sunt scutite de accize. Îndeplinirea obiectivelor care stau la baza principiului continuității nu pot justifica faptul că derogarea de la regula generală privind accizele poate fi aplicată reorganizărilor specifice, dacă reorganizările private cele mai comparabile nu fac obiectul unor derogări asemănătoare.

1.2.3   „Cazul italian”

Autoritățile norvegiene fac referire la o decizie a Comisiei Europene și argumentează că situația reală a acestui caz este aceeași cu a cazului societății Entra.

În Decizia Comisiei din 5 iunie 2002 (48), Comisia a examinat dreptul italian care prevede un regim fiscal special pentru societățile pe acțiuni cu un acționariat public majoritar stabilit conform unei legi specifice. În această privință, dreptul italian prevede în mod specific o scutire de toate taxele de transfer în legătură cu transformarea întreprinderilor speciale și municipale în societăți pe acțiuni („scutirea de taxă de transfer”). În sistemul juridic italian, taxele de transfer se aplică, în mod normal, creării unei entități economice noi sau transferării de bunuri între entități economice diferite. Totuși, autoritățile italiene au explicat că dreptul italian reflectă, în general, principiul neutralității fiscale (care înseamnă că nu se aplică nici o taxă) în contextul transformării statutului juridic al societății (i.e. „când se schimbă statutul juridic al unei firme, însă firma rămâne aceeași din punct de vedere economic”) (49).

Comisia a considerat că, deși pare că închiderea întreprinderii municipale și stabilirea unei societăți pe acțiuni „noi” ar echivala cu crearea unei entități economice noi, aceasta se datorează în aparență doar detaliilor tehnice de ordin juridic. În realitate, societatea pe acțiuni nouă este aceeași entitate economică ca și întreprinderea municipală care operează conform unui statut juridic diferit. În lumina acestui fapt, Comisia a acceptat că principiul general privind neutralitatea fiscală în dreptul italian se aplică în mod asemănător cu privire la situațiile incluse în regimul fiscal special. De aceea, nu trebuie să se plătească nici o taxă de transfer (50).

Autoritatea înțelege că raționamentul Comisiei este că, acolo unde dreptul național referitor la timbrele fiscale în legătură cu transformările realizate de întreprinderile private – astfel încât accentul cade mai degrabă pe continuarea aceleiași entități economice, decât pe măsura în care entitatea juridică utilizată în acel caz este aceeași –, logica unui astfel de regim fiscal este de a extinde acel principiu pentru a cuprinde, de asemenea, situațiile în care statul sau municipalitatea separă o entitate economică care a fost condusă până în acel moment ca fiind o parte a statului sau a municipalității într-o entitate juridică separată.

Autoritatea este total de acord cu o astfel de abordare. Totuși, trebuie evaluată logica fiecărui sistem fiscal, în funcție de meritele proprii. Decizia Comisiei s-a bazat complet pe faptul că sistemul juridic italian prevede posibilitatea scutirii de taxa de transfer în contextul trecerii de la o formă de corporație la alta. În opoziție, legislația norvegiană, după cum este aceasta interpretată și aplicată de autoritățile fiscale, nu a oferit o astfel de posibilitate. În realitate, după cum s-a afirmat deja, cazurile care pot fi comparate cu societatea Entra privind reorganizările private (în legătură cu de-fuziunile sau trecerea de la o formă de corporație la alta) nu erau scutite de plata accizelor. În opinia Autorității, situațiile reale ale celor două cazuri sunt așadar diferite. Faptul că principiul continuității poate să fi existat în alte domenii ale dreptului norvegian, inclusiv, cel mai important, în cadrul dreptului societăților și al legislației privind fiscalitatea directă a entității în cauză, nu poate avea greutate pentru evaluarea asemănării dintre situația italiană și cea norvegiană.

1.2.4   Concluzie privind selectivitatea

În concluzie, măsura trebuie considerată ca fiind selectivă în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE și nu poate evita această clasificare prin referirea la natura și logica regulilor norvegiene privind accizele.

1.3   Măsura trebuie să confere destinatarilor un avantaj care să reducă costurile pe care le suportă în mod obișnuit pe parcursul afacerii

Conform jurisprudenței Curții europene de justiție (CEJ) (51) și capitolului 17B.3.1(2) din Ghidul Autorității pentru ajutoarele de stat, „măsura trebuie să confere destinatarilor un avantaj, care să îi scutească de taxele suportate de obicei din bugetele acestora. Avantajul se poate acorda prin reducerea taxei suportate de firmă în diferite moduri, inclusiv:” (…) „reducerea totală sau parțială a sumei taxei (cum ar fi scutirea sau creditul fiscal)”.

Prin adoptarea dispoziției statutare de la alineatul 3 din Actul contestat, Entra a fost scutită de costul accizelor în valoare de aproximativ 81 milioane NOK (în jur de 10 milioane EUR). După cum se demonstrează anterior la punctul 1.1 și 1.2, aceste accize ar fi trebuit plătite altfel din bugetele acesteia. Pornind de la aceasta, Autoritatea, în decizia sa de a deschide cercetarea formală, a tras concluzia preliminară că societății Entra i s-a acordat un avantaj în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE.

În opoziție, autoritățile norvegiene argumentează că această condiție nu este îndeplinită din două motive: în primul rând, scutirea nu a plasat societatea Entra într-o poziție competitivă mai bună față de un investitor privat. În al doilea rând, structura capitalului, soliditatea și valorile totale din cadrul societății ar fi rămas neschimbate dacă s-ar fi plătit accize. În cele ce urmează, Autoritatea va discuta aceste argumente pe rând.

1.3.1   Comparația cu societățile private

După cum se face referire anterior la punctul I.3.1, în propunerea către Parlament, guvernul norvegian a afirmat că un investitor privat poate alege să nu transfere titlul ci, de exemplu, să mențină titlul într-un holding, atunci când se instituie o nouă societate. Conform autorităților norvegiene, statul trebuie să transfere proprietățile unei entități juridice noi. Astfel, conform autorităților norvegiene, nu există o denaturare a concurenței când Entra este scutită de accize.

Conform Tribunalului european de primă instanță, nu există neapărat un avantaj în sensul articolului 87 alineatul (1) CE (care corespunde articolului 61 alineatul (1) SEE) în toate situațiile în care se introduce o măsură pentru a scuti o societate publică de dezavantajele structurale pe care le are față de concurenții din sectorul privat (52). Articolul 61 alineatul (1) din Acordul SEE urmărește doar să interzică avantajele pentru anumite întreprinderi, iar conceptul de ajutor cuprinde doar beneficiile sau scutirea de sarcinile asumate în mod obișnuit în bugetul unei întreprinderi și care trebuie privite ca avantaj economic, pe care întreprinderea care îl primește trebuie să îl obțină în condiții de piață normale. Totuși, Autoritatea nu este de acord cu autoritățile norvegiene cu privire la faptul că argumentele prezentate de Norvegia pot duce la concluzia că o comparație cu operatorii privați arată că societății Entra nu i s-a acordat un avantaj prin scutirea de accize.

Metodele pe care le poate utiliza un investitor privat pentru a evita plata accizei sunt deschise în mod egal întreprinderilor instituite în legătură cu privatizările de stat. Dezavantajul structural pe care pretind că l-au înfruntat autoritățile norvegiene nu era de ordin juridic. Dreptul norvegian ar fi făcut imposibilă instituirea și transferul proprietăților societății Entra fără a înregistra acest fapt în Registrul de proprietăți imobilare. În plus, Entra și autoritățile norvegiene ar fi putut lua aceleași măsuri preventive ca și un operator privat. Motivul pentru care nu s-au utilizat aceste metode față de Statsbygg și Entra a fost pur și simplu că autoritățile norvegiene au considerat că dezavantajele politice, administrative și practice legate de aceste metode erau atât de negative, încât Entra trebuia să devină noul titular.

În opinia Autorității, aceste observații nu pot duce la concluzia că societății Entra nu i s-a acordat un avantaj prin scutirea de plata accizei. Aceasta rezultă deja din faptul că toate metodele care pot fi utilizate pentru a evita accizele se bazează pe neînregistrarea transferului dreptului de proprietate (reținerea titlului). Dacă nu se transferă titlul („grunnbokshjemmel”), nu trebuie plătită nici o acciză. Însă operatorii privați care nu transferă titlul nu dispun de protecția oferită de înregistrare, în timp ce Entra a obținut această protecție. De aceea, aceste metode nu sunt echivalente cu procedura care a avut loc în cazul de față, în care Entra a devenit noul titular.

În plus, chiar dacă acesta ar fi fost cazul, Autoritatea nu consideră că pretinsa problema structurală pentru statul norvegian are un caracter fundamental diferit față de cea cu care se confruntă operatorii privați. Poate fi corect faptul că netransferarea practică a titlului poate determina, în unele privințe, dezavantaje mai mari pentru o entitate publică decât pentru o societate privată. Totuși, în opinia Autorității, întrebările privind relațiile inter partes dintre proprietarul anterior și cel actual al bunului imobiliar trebuie privite separat față de discuțiile legate de înregistrarea în Registrul de proprietăți imobiliare. Această înregistrare nu afectează, în mod obișnuit, relația inter partes dintre cele două entități juridice, ci are importanță doar față de terți. Astfel, înregistrarea se poate dovedi importantă pentru ca să evite cumpărătorul ca un terț, care, de bună-credință, cumpără ulterior proprietatea de la proprietarul precedent, să aibă un titlu mai puternic asupra bunului imobiliar. De asemenea, are însemnătate asupra protejării de creditorii proprietarului precedent, după cum poate influența și abilitatea cumpărătorului de a obține o ipotecă și alte împrumuturi. În toate aceste situații, dezavantajele neînregistrării în Registrul de proprietăți imobiliare sunt în mod fundamental aceleași pentru întreprinderile private și publice. De fapt, în unele privințe, metodele descrise pot fi mai puțin favorabile pentru întreprinderile private față de cele publice, întrucât înregistrarea declarației privind limitarea dreptului de proprietate nu exclude riscul privind procedurile de execuție/extincția creditorului sau falimentul proprietății privind drepturile unui succesor legal față de proprietatea debitorului.

În cele din urmă, Autoritatea subliniază că autoritățile norvegiene nu au demonstrat că o parte privată ar alege cu siguranță să nu transfere titlul. Norvegia a argumentat doar că este mult mai posibil ca un operator privat să decidă, în circumstanțe asemănătoare, să nu transfere titlul în Registrul de proprietăți imobiliare.

1.3.2   Argumentul privind bilanțul de deschidere

După cum s-a menționat deja, autoritățile norvegiene argumentează (53) că scutirea de accize nu trebuie privită în mod separat față de bilanțul de deschidere al societății. Acestea afirmă că măsura în cauză nu a schimbat structura capitalului, soliditatea și valoarea totală a societății. Din punct de vedere teoretic, dacă acciza ar fi sporit în bilanțul de deschidere, ar fi existat un bilanț de deschidere alternativ în care valoarea proprietăților ar fi fost redusă cu o sumă echivalentă accizei.

După cum se demonstrează anterior, la punctul 1.2, conform regulilor obișnuite din cadrul sistemului fiscal norvegian, societatea Entra era obligată să plătească acciza. În consecință, indiferent de modul în care a fost stabilit bilanțul de deschidere, valoarea tranzacției dintre vânzător și cumpărător este cea care constituie baza fiscală pentru acciză. Indiferent de observațiile pe care le poate avea cumpărătorul (Entra) sau vânzătorul (statul) față de prețul convenit, autoritățile fiscale trebuie să aplice acel preț și nimic altceva atunci când calculează acciza care trebuie achitată.

Din principiu, Autoritatea nu este de acord cu autoritățile norvegiene cu privire la faptul că existența acestei scutiri de taxă nu constituie un avantaj în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE, dacă scutirea de accize influențează stabilirea bilanțului de deschidere al societății Entra într-un mod în care se presupune că a neutralizat avantajul care rezultă din scutirea de taxe. Conform legislației norvegiene, societatea Entra ar fi fost obligată, în absența alineatului 3 din Actul contestat, să plătească autorităților fiscale acciza privind prețul convenit al tranzacției pentru înregistrarea care a avut loc, fără a fi relevant dacă prețul tranzacției ar fi putut arăta diferit. Taxa nu a fost achitată niciodată, iar absența achitării acestei taxe este cea care este luată în considerare în prezentul caz. Forma bilanțului de deschidere al societății Entra, influențat de alte circumstanțe, mai ales dacă vânzătorul ar fi acceptat o valoare mai mică pentru clădiri în cazul în care Entra ar fi plătit acciza, reprezintă factori care nu pot fi luați în considerare atunci când se determină faptul dacă societatea a primit sau nu un avantaj.

Argumentul autorităților norvegiene conform căruia scutirea de taxe trebuie privită în legătură cum un preț al proprietății imobiliare, care ar fi fost diferit în alte condiții, este construit pe raționamentul că ajutorul care decurge din scutirea de taxe a determinat ca Entra să aibă o pierdere netă sub forma fixării unui preț mai mare pentru proprietățile imobiliare transferate. Totuși, a lua în considerare posibilele consecințe economice ulterioare mai mult sau mai puțin directe ale unei măsuri de ajutor pentru un anumit beneficiar al ajutorului respectiv ar fi, în opinia Autorității, în contradicție cu abordarea aplicată în general în cazurile privind ajutoarele de stat. În aceeași privință, poate să nu se admită în mod obișnuit că trebuie avute în vedere efectele economice ulterioare ale măsurii de ajutor din cadrul relațiilor contractuale dintre beneficiarul ajutorului și alte entități juridice, atunci când se evaluează dacă, și în ce grad, măsura de ajutor poate fi considerată un avantaj în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE. În această privință, Autoritatea subliniază faptul că statul norvegian, în calitate de agent al fiscului și vânzător de proprietăți imobiliare, trebuie privit ca două entități diferite în scopul regimului privind ajutoarele de stat.

De aceea, Autoritatea nu poate fi de acord cu guvernul norvegian că societatea Entra nu a primit un avantaj în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE prin faptul că a fost scutită de accize și că primește în continuarea protecția acordată de faptul că se află în Registrul de proprietăți imobiliare.

În scrisoarea din 4 iunie 2003 din partea Ministerului comerțului și industriei, Ministerul afirmă că: „Din punct de vedere teoretic, dacă taxa pe acte și taxa de înregistrare ar fi fost sporite în bilanțul de deschidere, bilanțul de deschidere ajustat și alternativ ar fi fost după cum este descris în anexa 2”). Anexa 2 descrie un bilanț de deschidere alternativ în care totalul activelor și pasivelor/capitalului propriu este același, însă în care i.a valoarea proprietăților scade cu echivalentul sumei pentru acciză. Concluzia Ministerului este că societatea Entra nu a primit nici un avantaj economic în urma scutirii de accize.

Bilanțul ipotetic de deschidere descris de autoritățile norvegiene se bazează pe presupunerea că cumpărătorul (Entra) nu ar reduce rata cerută a rentabilității (9,5 %) și rata capitalului propriu (40 %), dacă ar trebui plătită acciza. Aceasta presupune că bilanțul ipotetic de deschidere se bazează pe ipoteza că vânzătorul va plăti întotdeauna 100 % din acciză și că valoarea clădirilor, într-un bilanț de deschidere alternativ, ar scădea cu exact aceeași sumă care echivalează cu valoarea accizei.

Autoritatea nu are nici un motiv să pună sub semnul întrebării metoda valorii nete actualizate care a fost utilizată atunci când s-a stabilit bilanțul de deschidere al societății Entra. Totuși, după cum arată încercările proprii ale guvernului norvegian de a găsi valoarea corectă a proprietăților imobiliare (a se vedea punctul I.2.2 de mai sus și diferențele semnificative dintre valorile alternative), s-ar fi putut utiliza alte metode. De asemenea, s-ar fi putut utiliza și alte ipoteze, iar acele metode și ipoteze diferite ar fi putut foarte bine determina o situația în care sarcina privind taxa să nu fie suportată 100 % de vânzător. Într-o situație de piață obișnuită cu mai mulți ofertanți, este mult mai probabil ca sarcina suplimentară a accizei determinate de prețul convenit al tranzacției să se fi împărțit între vânzător și cumpărător.

Autoritatea consideră că nu este posibilă stabilirea unei reguli generale conform căreia prețul pieței pentru o clădire să crească fix cu suma pe care cumpărătorul trebuie s-o plătească în mod obișnuit pentru impozitele indirecte privind înregistrarea clădirii respective în situațiile în care acele impozite fie au fost plătite deja, fie nu vor fi cerute datorită unei derogări legislative. Într-adevăr, în scrisoarea din 30 iunie 2005 din partea Ministerului comerțului și industriei, Ministerul recunoaște că nu se poate trage o astfel de concluzie exhaustivă și că argumentul guvernului cu privire la efectul net asupra neplății accizei se bazează doar pe utilizarea metodei specifice pentru evaluarea valorii pe care guvernul a ales-o să se aplice societății Entra.

În cazul de față, Norvegia a ales să nu perceapă accize pentru Entra și a menționat că evaluarea ulterioară a valorii proprietăților imobiliare depinde de această premisă. De aceea, Norvegia practic susține că în situația ipotetică în care ar fi decis că Entra trebuie să achite accizele obișnuite, ar fi ales în continuare metoda valorii nete actualizate și ar fi utilizat aceleași ipoteze pentru calcularea prețului de vânzare. Dacă s-ar accepta un astfel de argument, ar însemna ca scopul articolului 61 alineatul (a) din Acordul SEE să depindă de capacitatea unui stat SEE de a convinge Autoritatea și Curtea AELS că ar fi făcut pași imaginari în situații ipotetice.

În cele din urmă, Autoritatea subliniază faptul că în acele foarte puține cazuri în care Curtea de justiție – în diferite tipuri de situații – a acceptat un argument quid pro quo, întotdeauna a fost o condiție prealabilă ca mecanismul care contracarează să se decidă înainte (și nu ex post facto) într-un mod definit clar, obiectiv și transparent (54). Totuși, nu se menționează nicăieri în cadrul lucrărilor de pregătire pentru legislația potrivită că era o condiție prealabilă pentru acordarea avantajului care determină scutirea de plata accizei, că acest avantaj trebuie realizat de o evaluare mai ridicată a valorii proprietății imobiliare relevante, decât ar fi plătit o entitate privată pentru clădirea respectivă la o vânzare deschisă. Dimpotrivă, argumentul autorităților norvegiene că Entra nu a beneficiat de un avantaj față de situația în care ar fi plătit acciza, pare să contrazică scopul exprimat în mod explicit care se află în spatele scutirii societății Entra de plata accizei. După cum s-a citat anterior la punctul I.3.1, din propunerea guvernului către Stortinget, s-a explicat că scopul clauzei privind scutirea de taxe a fost ca Entra să nu poarte sarcina economică a accizei, întrucât întreprinderile private aflate în competiție pot fi scutite, într-o măsură mai mare, de această sarcină prin alte mijloace. Cu alte cuvinte, în propunerea către Parlament, există o ipoteză la bază conform căreia plata accizei ar situa într-adevăr societatea Entra într-o poziție mai puțin avantajoasă din punct de vedere economic, decât dacă Entra nu a plătit accizele. În plus, intenția Parlamentului a fost ca Entra să nu fie pusă într-o astfel de poziție dezavantajoasă.

1.3.3   Concluzie privind avantajul

În concluzie, Autoritatea susține în continuare că alineatul 3 din Actul contestat i-a conferit societății Entra un avantaj în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE.

1.4   Măsura trebuie să denatureze sau să amenințe că va denatura concurența și trebuie să afecteze comerțul dintre părțile contractante

În decizia de deschidere a cercetării, Autoritatea a ajuns la concluzia preliminară că măsura amenință să denatureze concurența și afectează comerțul în cadrul SEE în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE. În opoziție, autoritățile norvegiene susțin că măsura în cauză „nu va afecta comerțul dintre părțile contractante” și că Autoritatea trebuie să evalueze piața adecvată. În plus, autoritățile norvegiene pretind că „investitorii care nu sunt de origine norvegiană nu au operat pe piața proprietăților imobiliare din Norvegia” (55).

CEJ susține (56) că concurența este denaturată din momentul în care ajutorul financiar din partea statului întărește poziția unei întreprinderi față de alte întreprinderi concurente. Acordarea ajutorului reduce costurile și acordă beneficiarilor, prin aceasta, un avantaj de concurență asupra celor care trebuie să suporte toate costurile pe cheltuiala lor. Pe această bază, Autoritatea consideră că ajutorul acordat societății Entra sub forma scutirii de accize denaturează concurența în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE. Într-adevăr, autoritățile norvegiene nu au argumentat că nu se denaturează concurența (ci doar că nu este afectat comerțul).

Revenind asupra problemei privind efectul asupra comerțului, trebuie să se cerceteze dacă ajutorul în cauză este capabil să întărească poziția unei întreprinderi față de cea a unei întreprinderi concurente în cadrul comerțului SEE (57). După cum susține Curtea AELS, nu se solicită Autorității să stabilească dacă ajutorul de stat are un efect considerabil asupra comerțului dintre părțile contractante, ci numai să cerceteze dacă ajutorul poate avea un astfel de efect (58). De aceea, criteriul efectului asupra comerțului este interpretat, în mod tradițional, într-o manieră nerestrictivă, cu scopul, în termeni generali, de a considera că o măsură constituie ajutor de stat dacă este capabilă să afecteze comerțul dintre statele SEE (59).

Conform capitolului 17B.3(2) din Ghidul Autorității pentru ajutoarele de stat, „conform jurisprudenței stabilite, în scopul prezentei prevederi, criteriul de afectare a comerțului este atins dacă firma care primește ajutorul realizează o activitate economică care cuprinde comerțul între părțile contractante”. Totuși, ajutorul de stat poate afecta comerțul în cadrul SEE chiar dacă întreprinderea care primește acest ajutor nu participă în sine în cadrul activităților transfrontaliere (60). Acest fapt are loc întrucât acordarea sprijinului de stat unei întreprinderi poate determina menținerea sau creșterea achiziției interne, care are drept consecință reducerea oportunităților pentru întreprinderile instituite în alte state SEE de a-și oferi serviciile pe piața statului respectiv (61).

Conform propriei Prezentări anuale a societății Entra pentru 2001, aceasta se angajează în „dezvoltarea, închirierea, gestionarea, operarea, vânzarea și achiziția de proprietăți imobiliare în Norvegia”.

Societatea Entra este un membru al „Asociației proprietăților imobiliare comerciale” („Foreningen Næringseiendom”) (62), ai cărei membri dirijează total sau parțial același tip ce activități ca și Entra. Asociația proprietăților imobiliare comerciale are 74 de membri (în octombrie 2005). Membrii cuprind societăți cum ar fi ABB AS–Eiendom, Investitorii Aberdeen în domeniul proprietăților, Avantor AS, ICA Eiendom Norge AS, KLP Eiendom AS, Linstow ASA, Mustad Eiendom AS, NCC Property Development AS, Reitan Eiendom AS, Skanska Eiendomsutvikling AS, Smedvig Eiendom AS, Steen & Strøm ASA, Storebrand Eiendom AS, Umoe Sterkorder AS, Veidekke Eiendom AS, Vesta Forsikring AS-Eiendom și Vital Eiendomsforvaltning AS (63).

Cea mai mare societate (sau grup de societăți) norvegiană de proprietăți imobiliare este Olav Thon Gruppen. Acest grup activa de asemenea în anul 2000, când s-a instituit societatea Entra. În prezent, Olav Thon Gruppen deține 320 de proprietăți în Norvegia și 18 în străinătate (în principal la Bruxelles). Prima proprietate de la Bruxelles a fost cumpărată în anul 1988 (Thon Belgium SA). Grupul are aproximativ 3 400 de angajați. Pe lângă închirierea de birouri, Grupul este implicat, de asemenea, în domeniul hotelier, în cel al restaurantelor și al centrelor comerciale (64).

Una dintre societățile menționate anterior, Linstow AS, deține și dezvoltă proprietăți imobiliare în Norvegia, precum și în Statele Baltice, Portugalia și Suedia. Linstow AS este deținută în totalitate de Grupul Anders Wilhelmsen care a achiziționat și a de-cotat societatea de la Bursa de valori din Oslo, în 1999. Grupul Anders Wilhelmsen este unul dintre proprietarii societății maritime Royal Caribbean Cruise Line (RCCL). Linstow AS i.a. gestionează portofoliul norvegian (Portofoliul Nordea) de proprietăți deținute de Curzon Global Partners. Portofoliul este alcătuit din 31 de proprietăți (până în noiembrie 2005) răspândite pe întreg teritoriul Norvegiei. Curzon Global Partners este o societate de gestiune a investițiilor cu baza la Londra deținută de IXIS AEW Europe (IAE). IAE este un gestionar european al investițiilor în domeniul proprietăților imobiliare deținut de Groupe Caisse d'Epargne și Caisse des Dépôts din Franța. IAE răspunde de gestionarea unor active în valoare de aproximativ 11 miliarde EUR (65).

Una dintre celelalte societăți, ICA Eiendom Norge AS, este societatea-fiică a ICA Fastigheter AB, o societate suedeză. ICA Fastigheter AB este o filială deținută în totalitate de ICA AB. ICA Fastigheter AB construiește, gestionează și vinde proprietăți imobiliare în Scandinavia și Țările baltice. Portofoliul acesteia are o valoare contabilă de 5,7 miliarde SEK și constă, în principal, din facilități de înmagazinare și facilități de depozitare. În afară de societățile și magazinele ICA, societatea oferă, de asemenea, proprietăți imobiliare clienților externi. Grupul ICA (ICA AB) este una dintre principalele societăți mici din regiunea nordică care are peste 2 600 de magazine proprii și asociate în Scandinavia și Țările baltice (66).

În aceeași perioadă în care s-a instituit Entra (în 2000), s-a instituit și Aberdeen Property Investors Norway AS în calitate de societate-fiică a Aberdeen Property Investors. Aberdeen Property Investors face parte din Aberdeen Asset Management PLC, un grup de gestionare a fondului independent aflat pe lista Bursei de valori de la Londra. În prezent, Aberdeen Property Investors gestionează 7,8 miliarde EUR în investiții privind proprietățile în Europa de Nord, dintre care 9 miliarde NOK (aproximativ 1,1 miliarde EUR) se află în Norvegia. În 2001, Aberdeen Property Investors Norway AS a cumpărat Norske Liv Eiendom, o altă societate imobiliară de pe piața norvegiană, iar în prezent societatea gestionează portofoliile imobiliare ale i.a. NSB, Nordea Liv și API Eiendomsfond. Aberdeen Property Investors are 200 de angajați în Norvegia (67).

Dintre societățile menționate anterior care sunt pe aceeași piață ca și Entra (dezvoltarea, închirierea, gestionarea, operarea, vânzarea și achiziția proprietăților în Norvegia) și care erau active în 2000, când s-a instituit Entra, reiese, astfel, clar că unele dintre ele aveau proprietari care nu erau de origine norvegiană, unele erau active atât în Norvegia, cât și în afara ei, iar unele gestionau portofolii imobiliare deținute de clienți străini.

Din descrierea de la punctul I de mai sus rezultă că bunurile și activitățile transferate societății Entra erau expuse concurenței. În consecință, societatea Entra concurează cu alți furnizori de imobile/proprietăți. Acest fapt se aplică societății Entra în calitate de proprietar, cumpărător, vânzător, operator și administrator al proprietăților imobiliare. Entra operează pe întreg teritoriul Norvegiei pe o piață unde activează agenții economici din alte state SEE. Prin urmare, este îndeplinită, de asemenea, condiția 4, întrucât măsura afectează sau amenință să afecteze concurența și comerțul dintre părțile contractante.

2   Compatibilitatea ajutorului

Pe baza observațiilor de mai sus, scutirile de taxe în discuție constituie un ajutor în termenii articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE.

Autoritățile norvegiene argumentează că măsura în discuție nu cuprinde vreun ajutor și nu aduc nici un argument privind compatibilitatea. Totuși, după evaluarea posibilei implicări a ajutorului de stat, trebuie să se aibă în vedere dacă un astfel de ajutor poate fi compatibil cu Acordul SEE în virtutea articolului 61 alineatele (2) și (3) din Acord.

Aplicarea excepțiilor conform articolului 61 alineatul (2) nu este adecvată. Instituirea societății Entra nu atrage după sine un ajutor care să aibă un caracter social acordat consumatorilor individuali, sau un ajutor care să acopere pagubele cauzate de calamități naturale sau situații excepționale.

La articolul 61 alineatul (3) litera (a) se poate considera că ajutorul este compatibil cu Acordul SEE atunci când urmărește să promoveze dezvoltarea economică în zone în care standardul de viață este anormal de scăzut, sau în care există un grad de ocupare a forței de muncă extrem de scăzut. Întrucât măsura vizată nu se limitează la astfel de zone, nu se aplică această dispoziție. De asemenea, nu este aplicabilă nici scutirea prevăzută la articolul 61 alineatul (3) litera (b). În cele din urmă, în ceea ce privește scutirea prevăzută la articolul 61 alineatul (3) litera (c), Autoritatea nu poate înțelege că se poate considera că ajutorul facilitează dezvoltarea anumitor activități economice sau anumitor zone economice în sensul acestui articol. În consecință, ajutorul nu se califică pentru nici una dintre scutirile prevăzute la articolul 61 alineatul (3) din Acordul SEE.

3   Norme de procedură și caracterul ajutorului

3.1   Obligația de notificare

Articolul 1 alineatul (3) din Partea I a Protocolului 3 din Acordul pentru Supraveghere și Curte expune: „Autoritatea de Supraveghere a AELS va fi informată, în timp util pentru a-i permite prezentarea observațiilor, cu privire la orice planuri de acordare sau modificare a ajutorului.” Se consideră că ajutorul furnizat fără notificare sau ajutorul care este notificat cu întârziere, și anume notificat după ce este „pus în aplicare”, constituie un ajutor ilegal.

Scutirea de accize prevăzută la instituirea societății Entra nu a fost notificată Autorității și a fost pusă în aplicare.

3.2   Recuperare

Autoritatea atrage atenția guvernului norvegian asupra articolului 1 din Partea a II-a a Protocolului 3 din Acordul pentru Supraveghere și Curte. Scutirea de accize a fost introdusă după intrarea în vigoare a Acordului SEE. De aceea, orice ajutor în acest caz trebuie calificat ca fiind ajutor nou. După cum se afirmă anterior, nu s-a primit nici o notificare privind acest ajutor. Ajutorul din cazul de față trebuie considerat ilegal, conform definiției de la articolul 1 litera (f) din Partea a II-a a Protocolului 3 din Acordul pentru Supraveghere și Curte.

Conform articolului 14 din Partea a II-a a Protocolului 3 din Acordul pentru Supraveghere și Curte, în cazurile de ajutor ilegal, dacă este declarat incompatibil, Autoritatea ordonează, ca regulă, ca statul AELS vizat să recupereze ajutorul de la destinatar.

Autoritatea este de opinie că nu există principii generale care să împiedice restituirea în cazul de față. Conform jurisprudenței stabilite, abolirea ajutorului ilegal prin intermediul recuperării este consecința logică în urma descoperirii că este ilegal. În consecință, recuperarea ajutorului de stat acordat ilegal, în scopul restaurării situației care exista anterior, nu poate fi considerată, în principiu, disproporționată față de obiectivele Acordului SEE privind ajutorul de stat. Prin restituirea ajutorului, destinatarul pierde avantajul de care a beneficiat față de concurenții săi de pe piață și se restaurează situația anterioară plății (68). De asemenea, din această funcție de restituire a ajutorului decurge că, în general, cu excepția situațiilor excepționale, Autoritatea nu depășește limitele libertății sale, recunoscute de jurisprudența Curții de Justiție, dacă solicită statului AELS vizat să recupereze sumele acordate prin intermediul ajutorului ilegal, întrucât nu face decât să restaureze situația anterioară (69). În plus, având în vedere natura obligatorie în ceea ce privește supravegherea ajutorului de stat prin intermediul Autorității, conform Protocolului 3 din Acordul pentru Supraveghere și Curte, întreprinderile care au primit ajutor nu se pot aștepta, în principiu, ca ajutorul să fie legal, decât dacă a fost acordat în conformitate cu procedura prevăzută în dispozițiile Protocolului respectiv (70).

4   Concluzie

În lumina observațiilor precedente, Autoritatea consideră că scutirea de taxe pe acte și de taxe de înregistrare adoptată în legătură cu instituirea societății Entra reprezintă un ajutor de stat care nu este compatibil cu funcționarea Acordului SEE. În consecință, Autoritatea închide procedura prevăzută la articolul 1 alineatul (2) din Partea I a Protocolului 3 din Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curte cu o decizie negativă și ordonează autorităților norvegiene să recupereze de la societatea Entra ajutorul de stat, plus dobânzile aferente,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

1.

Scutirea de taxe pe acte și de taxe de înregistrare prevăzută la instituirea societății Entra Eiendom AS (ref. alineatul 3 din legea de la 18 februarie 2000, nr. 11) constituie un ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul SEE. Acest ajutor a fost acordat prin încălcarea normelor de procedură de la articolul 1 alineatul (3) din Partea I a Protocolului 3 din Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea și nu se califică pentru scutiri conform articolului 61 alineatul (2) sau articolului 61 alineatul (3) din Acordul SEE.

2.

Guvernul norvegian are obligația de a recupera de la societatea Entra taxa fiscală prevăzută anterior și taxele de înregistrare prevăzute anterior, plus dobânzile aferente calculate pe baza ratei dobânzii de referință relevantă, începând de la data la care trebuiau achitate accizele până la data recuperării acestora.

3.	Guvernul norvegian este informat printr-o scrisoare care conține o copie a prezentei decizii.

4.	Guvernul norvegian informează Autoritatea, în termen de două luni de la data notificării prezentei decizii, cu privire la măsurile luate pentru respectarea acesteia.

5.	Comisia CE este informată, conform Protocolului 27 litera (d) din Acordul SEE, prin intermediul unei copii a prezentei decizii.

6.	Alte state AELS, state membre ale CE și părți interesate sunt informate prin publicarea prezentei decizii în limba autentică în cadrul secțiunii SEE din Jurnalul Oficial al Comunităților Europene și în Suplimentul SEE al acestuia.

7.	Prezenta decizie este autentică în limba engleză.

---

(1)  Denumit în continuare Acordul SEE.

(2)  Denumit în continuare Acordul pentru Supraveghere și Curte.

(3)  Reguli de procedură și de fond în domeniul ajutoarelor de stat (Ghidul pentru ajutoare de stat), adoptate și emise de Autoritatea de supraveghere a AELS din 19 ianuarie 1994, publicate în Jurnalul Oficial L 231, 3.9.1994. Ghidul pentru ajutoare de stat este accesibil la adresa Autorității: www.eftasurv.int

(4)  Decizia nr. 132/04/COL. Decizia de începere a procedurii formale de cercetare a fost publicată în JO C 319, 23.12.2004, p. 17 și în Suplimentul SEE nr. 64, la aceeași dată, p. 46. De asemenea, decizia este accesibilă la adresa Autorității: http://www.eftasurv.int/fieldsofwork/fieldstateaid/stateaidregistry/sadecinor04/132_04_entra.DOC.

(5)  „St prp nr 84 (1998-99) Om ny strategi for Statsbygg og etablering av Statens utleiebygg AS”. Numele orginal al societății era „Statens utleiebygg AS”. În continuare „Entra” se utilizează pentru Entra Eiendom AS și Statens utleiebygg AS.

(6)  „Ot prp nr 83 (1998-99) Om lov om omdanning av deler av Statsbyggs eiendomsvirksomhet til aksjeselskap”. Legea din 18 februarie 2000, nr. 11.

(7)  Sursă: http://www.statsbygg.no/english/

(8)  Traducere neoficială realizată de Autoritatea de supraveghere.

(9)  „St.prp. nr. 1 Tillegg nr. 10 (1999-2000) Om etablering av Statens utleiebygg AS”.

(10)  „Porteføljevurdering konkurransebyggene Statsbygg” Scrisoarea către Statsbygg din 10.8.1999 care cuprinde evaloarea CEC-ului.

(11)  „St.prp. nr. 1 Tillegg nr. 10 (1999-2000) Om etablering av Statens utleiebygg AS”.

(12)  „Statens utleiebygg AS – Fastsettelse av åpningsbalanse og endelige bevilgninger til egenkapital og lån”. Kongelig resolusjon av 22.6.2000.

(13)  Grupul constă din, în afară de Entra eiendom AS, Entra Service AS, Universitetsgaten 2 AS, Biskop Gunnerus gate 14 AS, Instituttveien 24 AS, Entra Kultur 1 AS, Langkaia 1 AS, Kr Augustgate 23 AS, Nonnen utbygging AS și Krambugt 3 AS. Sursă: Raportul anual pe 2004. A se vedea http://www.entraeiendom.no/files/Entra_Eiendom_Arsrapport_2004.pdf

(14)  Rata de schimb medie pe 2004: 1 EUR = 8,3715 NOK.

(15)  Sursă: Raportul anual Entra pe 2004.

(16)  Rata de schimb la 30 iunie 2000: 1 EUR = 8,1815 NOK.

(17)  JO L 77, 24.03.2003, p. 21.

(18)  Sursă: Statens Kartverk – Tinglysingen, a se vedea: http://www.statkart.no/IPS/tinglysing/?module=Articles;action=ArticleFolder.publicOpenFolder;ID=2207

(19)  f. inter alia Dokumentavgift 2000 – S12-DOK-2001 și Rundskriv nr. 12/2005 S, la care se face referire mai jos. A se vedea de asemenea http://www.toll.no/upload/dokumentavgift1_1.pdf

(20)  Textul în norvegiană spune următoarele: „Det gis ikke fritak for dokumentavgift med mindre det er direkte hjemmel i loven eller stortingsvedtak”.

(21)  De asemenea, se face referire la legea nr. 44 și legea nr. 45 din 13 iunie 1997 privind societățile cu răspundere limitată și, respectiv, societățile publice cu răspundere limitată.

(22)  Se face referire la Circulara G-37/90, pagina 1, la punctul 1.3. din Dokumentavgift 2000 și la punctul 1.3 din Rundskriv nr. 12/2005 S.

(23)  Autoritatea ține cont de remarca guvernului norvegian de la punctul 4.3, din cadrul scrisorii din 4 iunie 2003 cu privire la faptul că se poate discuta „dacă înregistrarea documentului este necesară în continuare pentru a exprima transferul titlului. Întrebarea se află în atenția Ministerului justiției”. Totuși, realitatea este că circularele consecutive ale guvernului au menținut această poziție până în iunie 2005 și au schimbat modul de înregistrare cu privire la înregistrări după această dată.

(24)  Acest lucru este valabil chiar dacă societatea care s-a separat (B) preia numele societății originale (A), întrucât, în realitate, proprietarul bunului imobiliar rămâne același, și anume societatea originală (A). Aceasta va fi considerată o simplă schimbare de nume. A se vedea, de asemenea, opinia Ministerului norvegian al justiției publicată în U87-4.

(25)  Cf. punctul 7h) din scrisoare.

(26)  Cf. ex. punctul 3.9 din Rundskriv nr. 12/2005 S.

(27)  „Rundskriv G-6/05: Den tinglysingsmessige fremgangsmåten når fast eiendom blir overført i forbindelse med fusjon, fisjon og omdanning”. Circulara se poate găsi la adresa Ministerului justiției: http://odin.dep.no/jd/norsk/dok/regelverk/rundskriv/012081-250018/dok-bn.html

(28)  Pentru unele reorganizări, nu se menționează în lucrările de pregătire motive pentru scutirile de taxe. Pentru altele, dispoziția este considerată o deviere de la regula obișnuită privind accizele. În plus, se afirmă că dispoziția corespunde unor dispoziții asemănătoare în legătură cu alte transformări ale întreprinderilor de stat în societăți cu răspundere limitată. În cele din urmă, se afirmă deseori că această prevedere corespunde abordării privind transferul proprietăților imobiliare în cazul fuziunilor societăților publice cu răspundere limitată și băncilor.

(29)  A se vedea http://www.odin.dep.no/repub/00-01/stprp/80

(30)  A se vedea http://www.odin.dep.no/repub/00-01/otprp/93

(31)  A se vedea http://www.odin.dep.no/filarkiv/226433/STP0405001-T06-TS.pdf

(32)  A se vedea http://www.odin.dep.no/repub/04-05/otprp/20

(33)  A se vedea http://odin.dep.no/nhd/norsk/dok/regpubl/stmeld/024001-040006/dok-bn.html

(34)  A se vedea http://www.odin.dep.no/filarkiv/208116/STP0304053-TS.pdf

(35)  A se vedea http://odin.dep.no/filarkiv/207892/OTP0304063-TS.pdf

(36)  Textul spune următoarele în norvegiană: „Den foreslåtte omorganiseringen av Statkraft vil medføre at det påløper dokumentavgift til staten, jf Stortingets vedtak om dokumentavgift § 1 første ledd. Utgiften vil være i størrelsesorden 1,5 milliarder kroner. Departementet legger til grunn at Statkraft betaler dokumentavgift i tråd med lovens normalordning. Utgifter til dokumentavgift vil redusere overskuddet til selskapet og dermed også utbyttegrunnlaget”.

(37)  Scrisoarea din 16 septembrie 2004 din partea Ministerului comerțului și industriei.

(38)  Cf. cazurile unite 67/85, 68/85 și 70/85 Van der Kooy v Comisie [1988] ECR 219; cazul C-290/83, Comisia v Franța[1985] ECR 439; cazul C-482/99 Republica Franceză v Comisie [2002] ECR I-4397; cazul C-379/98 Preussen Elektra AG v Schleswag AG [2001] ECR-I 2099.

(39)  St.prp.nr.84 (1998-99) „Om ny strategi for Statsbygg og etablering av Statens utleiebygg AS”. Prezentată la 4 iunie 1999.

(40)  Lov av 15.6.2001„Om omdanning av Jernbaneverkets kommersielle televirksomhet til aksjeselskap”.

(41)  Lov av 17.12.2004„Om omdanning av Kystverkets produksjonsvirksomhet til statsaksjeselskap”.

(42)  Textul spune următoarele în norvegiană: „Departementet legger til grunn at Statkraft betaler dokumentavgift i tråd med lovens normalordning”.

(43)  A se vedea punctul I.4 de mai sus.

(44)  A se vedea în acest context: cazul 173/73 Italia v Comisie [1974] ECR 709 (alineatul 33) și cazul C-75/97 Regatul Belgiei v. Comisie [1999] ECR pagina I-3671.

(45)  Cf., inter alia, cazurile unite E-5/04, E-6/04 și E-7/04 Fesil, Pil și Regatul Norvegiei v Autoritatea de supraveghere a AELS, hotărârea judecătorească din 21 iulie 2005 (alineatele 82-85); cazul 173/73 Italia v Comisie, [1974] ECR 709 (alineatul 33), cazul C-143/99 Adria Wien Pipeline [2001] ECR I-8365 (alineatul 42); cazul C-157/01 Regatul Țărilor de Jos v Comisie, citate anterior (alineatul 42), și cazul C-308/01 GIL Insurance Ltd, citat anterior.

(46)  Cf. ex. cazul C-157/01 Regatul Țărilor de Jos v Comisie, citat anterior, alineatul 43.

(47)  A se vedea punctul I.4 de mai sus.

(48)  Cazul C 27/99 publicat în JO L 77, 24.3.2003, p. 21.

(49)  Cf. alineatul 37 din decizie.

(50)  Cf. alineatele 76-81 din decizie.

(51)  Cf. cazul 173/73 Italia v Comisie [1974] ECR 709.

(52)  Cf. cazul T-157/01 Danske Busvognmænd v Comisie, hotărârea judecătorească din 16 martie 2004, alin. 57.

(53)  Scrisorile din 4 iunie 2003, 16 septembrie 2004 și 30 iunie 2005 din partea Ministrului comerțului și industriei.

(54)  Cf. pentru o abordare corespunzătoare în cadrul unui domeniu asemănător pentru ajutorul de stat, cazul C-280/00 Altmark Trans GmbH [2003] ECR I-7747 (alineatele 83-95). A se vedea, de asemenea, punctele Avocatului general Jacobs 117-129 din cazul C-126/01 GEMO [2003] ECR I-13769.

(55)  A se vedea scrisoarea din 16 septembrie 2004 din partea Ministerului comerțului și industriei.

(56)  Cazul 730/79 Philip Morris Holland BV v Comisie [1980] ECR 2671, alineatul 11.

(57)  Cf. inter alia, cazul C-126/01 Gemo, hotărârea judecătorească din data de 20 noiembrie 2003; cazul E-6/98 Guvernul Norvegiei v Autoritatea de supraveghere a AELS [1999] Raportul Curții AELS, pagina 76, alineatul 59; cazul 730/79, Philip Morris v Comisie [1980] ECR 2671, alineatul 11.

(58)  Cazurile unite E-5/04, E-6/04 și E-7/04 Fesil, Pil și Regatul Norvegiei v. Autoritatea de supraveghere a AELS, hotărârea judecătorească din data de 21 iulie 2005, alin. 94.

(59)  Cazurile unite T-298/97 - T-312/97 e.a., Alzetta a.o. v Comisie [2000] ECR-2319, alineatele 76-78.

(60)  Cazul T-55/99 CETM v Comisie [2000] ECR II-3207, alineatul 86.

(61)  Cazul C-303/88 Italia v Comisie [1991] ECR I-1433, alineatul 27; cazurile unite C-278/92 to C-280/92 Spania v Comisie [1994] ECR I-4103, alineatul 40.

(62)  Asociația proprietăților imobiliare comerciale face parte din Federația industriilor imobiliare norvegiene [„Byggenæringens Landsforening (BNL)”]. BNL face parte din Confederația întreprinderii norvegiene (NHO).

(63)  Sursă: http://www.foreningen-naringseiendom.no/medlemsbedriftene.

(64)  Sursă: http://www.olavthon.no/

(65)  Sursă: http://www.ne.no/linstow

(66)  Sursă: http://www.ica.no/FrontServlet?s=eiendom&state=eiendom_dynamic&viewid=919&expand=1

(67)  Sursă: http://www.aberdeenpropertyinvestors.no

(68)  Cf. Cazul C-350/93 Comisia v Italia [1995] ECR I-699, alineatul 22.

(69)  Cf Cazul C-75/97 Belgia v Comisie[1999] ECR I-3671, alineatul 66, și Cazul C-310/99 Italia v Comisie [2002] ECR I-2289, alineatul 99.

(70)  Cf. Cazul C-169/95 Spania v Comisie [1997] ECR I-135, alineatul 51.

---

16.10.2008

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 275/65

---

RECOMANDAREA NR. 119/07/COL A AUTORITĂȚII DE SUPRAVEGHERE A AELS

din 16 aprilie 2007

privind monitorizarea nivelurilor de fond ale dioxinei, ale PCB de tipul dioxinelor și ale PCB, altele decât cele de tipul dioxinelor din produsele alimentare

AUTORITATEA AELS DE SUPRAVEGHERE,

AVÂND ÎN VEDERE Acordul privind Spațiul Economic European (denumit în continuare Acordul SEE), în special articolul 109 și Protocolul 1,

AVÂND ÎN VEDERE Acordul dintre statele AELS privind înființarea unei Autorități de Supraveghere și a unei Curți de Justiție, în special articolul 5 alineatul (2) litera (b) și Protocolul 1,

AVÂND ÎN VEDERE Actul menționat la punctul 54zna din capitolul XII al anexei II la Acordul SEE,

Regulamentul (CE) nr. 466/2001 al Comisiei din 8 martie 2001 de stabilire a nivelurilor maxime pentru anumiți contaminanți din produsele alimentare  (1),

astfel cum a fost modificat și adaptat la Acordul SEE prin Protocolul 1,

AVÂND ÎN VEDERE actul menționat la punctul 54zzc din capitolul XII al anexei II la Acordul SEE,

Directiva 2002/69/CE a Comisiei din 26 iulie 2002 de stabilire a metodelor de prelevare a probelor și a metodelor de analiză pentru controlul oficial al dioxinelor și determinarea PCB de tipul dioxinei din produsele alimentare  (2),

astfel cum a fost modificată și adaptată pentru Acordul SEE prin Protocolul 1,

AVÂND ÎN VEDERE Decizia 37/07/COL a Autorității AELS de Supraveghere din 27 februarie 2007, prin care membrul competent al Colegiului este instruit să adopte recomandarea dacă proiectul de recomandare este compatibil cu avizul Comitetului pentru produse alimentare al AELS (EFC),

ÎNTRUCÂT Regulamentul (CE) nr. 466/2001 al Comisiei stabilește nivelurile maxime pentru dioxine și pentru totalul de dioxine și de bifenili policlorurați de tipul dioxinelor (PCB) din produsele alimentare,

ÎNTRUCÂT este necesară generarea de date sigure pe teritoriul Spațiului Economic European cu privire la prezența de dioxine, furani și PCB de tipul dioxinelor într-o gamă cât mai mare de produse alimentare în vederea obținerii unei imagini de ansamblu clare asupra tendințelor în timp a prezenței de fond a acestor substanțe în produsele alimentare,

ÎNTRUCÂT Recomandarea 144/06/COL a Autorității AELS de Supraveghere din 11 mai 2006 privind reducerea prezenței de dioxine, furani și PCB în produsele nutritive și în produsele alimentare recomandă ca statele AELS să efectueze monitorizări aleatorii ale prezenței de dioxine, PCB de tipul dioxinelor și, dacă este posibil, de PCB, altele decât cele de tipul dioxinelor în produsele alimentare, în conformitate cu Recomandarea 2004/705/CE a Comisiei (3),

ÎNTRUCÂT Recomandarea 2004/705/CE recomandă statelor membre frecvența minimală a eșantioanelor care trebuie analizate anual pentru diferite categorii de produse alimentare, precum și formatul raportului referitor la rezultatele monitorizării prezenței de fond a dioxinelor, a furanilor și a PCB de tipul dioxinelor în produsele alimentare,

ÎNTRUCÂT este indicată modificarea programului actual de monitorizare prevăzut de Recomandarea 2004/705/CE prin luarea în considerare a experienței acumulate, precum și participarea statelor AELS din SEE la investigarea nivelurilor de dioxină, de PCB de tipul dioxinelor și de PCB, altele decât cele de tipul dioxinelor din produsele alimentare,

ÎNTRUCÂT este important ca datele colectate în temeiul prezentei recomandări să fie raportate periodic Autorității AELS de Supraveghere și ca, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din Protocolul 1 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție, Autoritatea AELS de Supraveghere să transmită informațiile Comisiei Europene, care va garanta introducerea acestor date într-o bază de date. Ar trebui furnizate, de asemenea, datele din ultimii ani obținute printr-o metodă de analiză conformă cu cerințele prevăzute de Directiva 2002/69/CE a Comisiei,

ÎNTRUCÂT măsurile prevăzute în prezenta recomandare sunt conforme cu avizul Comitetului pentru produse alimentare al AELS care asistă Autoritatea AELS de Supraveghere,

RECOMANDĂ STATELOR AELS:

1.

Să efectueze începând din anul 2007 și în continuare până la 31 decembrie 2008 monitorizarea prezenței de fond a dioxinelor, furanilor și bifenililor policlorurați (PCB) în produsele alimentare, prin utilizarea frecvenței minime de eșantioane care trebuie analizate anual, astfel cum este prevăzut în tabelul din anexa I cu titlu orientativ.

2.	Dacă este posibil, să efectueze, de asemenea, analiza PCB, altele decât cele de tipul dioxinelor, pe aceleași eșantioane.

3.

Să prezinte cu regularitate Autorității AELS de Supraveghere datele rezultate din monitorizare împreună cu informațiile și în formatul prevăzute în anexa II pentru introducerea acestora într-o singură bază de date. Ar trebui prezentate, de asemenea, datele din ultimii ani obținute prin utilizarea unei metode de analiză conformă cu cerințele prevăzute de Directiva 2002/69/CE și care reflectă nivelurile de fond.

4.	Trimiterile la Recomandarea 2004/705/CE din Recomandarea 144/06/COL a Autorității AELS de Supraveghere din 11 mai 2006 se interpretează ca trimiteri la prezenta recomandare.

---

(1)  JO L 77, 16.3.2001, p. 1.

(2)  JO L 209, 6.8.2002, p. 5.

(3)  JO L 321, 22.10.2004, p. 45.

---

---

---

---