12.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 342/1

1.

salută succesul important al politicii europene de cercetare puse în aplicare prin intermediul programelor-cadru succesive până la Orizont 2020, cel mai mare program integrat de cercetare din lume, bazat pe excelența științifică și accelerarea inovării;

2.

reamintește că Orizont 2020 este principalul instrument de sprijin pentru dezvoltarea cercetării și a inovării în Europa în cadrul strategiei globale Europa 2020 și pentru realizarea Spațiului european de cercetare (SEC);

3.

reafirmă relevanța Strategiei Europa 2020, care propune o abordare consolidată a „triunghiului cunoașterii” (cercetare – formare – inovare), cu schimbări în procesul învățării și cu obiectivul de a ridica nivelul formării pentru toți, stimulând colaborarea dintre universități și întreprinderi. Pe de altă parte, Comitetul propune să se găsească soluții pentru a spori coordonarea și complementaritatea cu programele Erasmus+ și Interreg, inclusiv Interreg Europe, care vizează cooperarea interregională; subliniază că realizarea SEC trebuie urmărită în continuare și că aceasta necesită atingerea unor obiective multiple, printre care se numără excelența științifică, componentă esențială și indispensabilă, dar nu exclusivă;

4.

subliniază actualitatea obiectivelor SEC și interesul de a le realiza în continuare, în special în ceea ce privește dezvoltarea unor forme de cooperare transnațională, mobilitatea cunoștințelor, realizarea unei piețe unice a muncii pentru cercetători și inovatori, egalitatea între femei și bărbați sau accesul la informații și știință;

5.

propune ca, în vederea garantării continuității proiectului de construcție a unei Europe a cunoașterii, să fie recenzate toate talentele europene și să se monitorizeze cariera cercetătorilor, să se prevadă parcursuri europene care să le permită să beneficieze de programe de sprijin pentru cariera lor în cercetare de-a lungul etapelor de tranziție și să li se consolideze integrarea în mediul întreprinderilor;

6.

refuză cantonarea dezbaterii privind bugetul doar la Programul-cadru. În funcție de modalitățile de evaluare, partea din suma alocată politicii de coeziune destinată cercetării și inovării variază între 43 și 110 miliarde EUR, fără a ține seama de contribuțiile importante ale altor politici sectoriale și ale Planului Juncker;

7.

solicită ca inovarea și cercetarea să fie din nou incluse printre principalele priorități ale dezbaterii privind viitorul Europei și printre cele care figurează în Declarația de la Roma (1), ca guvernanța transversală a chestiunilor legate de cercetare, inovare și formare în cadrul Uniunii să fie consolidată și ca efortul bugetar global realizat de Uniunea Europeană în domeniul cercetării și inovării să fie sporit prin toate aceste politici, în cadrul CFM actual și viitor. În acest context general, în conformitate cu proiectul de raport al Parlamentului European (2) și cu raportul Grupului independent la nivel înalt privind maximizarea impactului programelor de cercetare și inovare ale UE (Raportul Lamy) (3), bugetul Programului-cadru ar trebui sporit semnificativ, pentru a menține cel puțin ritmul de creștere al actualului Program-cadru (4). În orice caz, stimularea necesară a cercetării și inovării nu trebuie să aducă atingere politicii de coeziune, care rămâne principalul instrument de finanțare al UE pentru realizarea coeziunii economice și sociale și a convergenței între orașele și regiunile sale. Întregul potențial al mijloacelor de acțiune ale politicilor de coeziune, dar și de cercetare și inovare va trebui mobilizat și combinat, în vederea impulsionării dezvoltării regionale;

8.

solicită noi eforturi colective, care să nu se concentreze doar asupra excelenței științifice în Europa, ci și asupra excelenței științifice și a capacității de inovare a Europei în ansamblu, mobilizând întregul potențial al tuturor regiunilor sale, contribuind la consolidarea capacităților lor și promovând inovarea deschisă și colaborativă;

9.

consideră că acest obiectiv ambițios este cu atât mai necesar în contextul unei globalizări ale cărei efecte nu se află încă sub control, în special la nivel local și regional, și în raport cu care cercetarea și inovarea sunt factori de reziliență, de înaltă valoare adăugată și de competitivitate durabilă;

10.

dorește să promoveze o abordare globală a finanțărilor europene, naționale și regionale, fără de care această ambiție și dezbaterea privind bugetul UE ar fi lipsite de sens; reamintește importanța obiectivului de a consacra 3 % din PIB cercetării și inovării publice și private, obiectiv pe care strategia Europa 2020 l-a stabilit pentru toate statele membre, care a stagnat la 2,03 % din 2015 încoace și care a fost subminat, printre altele, de scăderea finanțării disponibile în numeroase state membre. În acest sens, consideră că este esențial să se continue consolidarea sistemelor de cercetare și inovare, ținând seama de contextul din fiecare țară și regiune, printr-o mai bună coordonare a politicilor la nivel european și prin promovarea reformelor necesare la nivel național și regional, inclusiv prin intermediul semestrului european și al strategiilor de specializare inteligentă;

11.

consideră necesară clarificarea dezbaterii privind sinergiile și propune cinci principii operaționale care ar putea fi împărtășite de Uniune, statele membre, regiuni și orașe:

12.

reamintește că valoarea adăugată europeană a Programului-cadru se bazează, în primul rând, pe dimensiunea sa colectivă și colaborativă și pe contribuția sa la conectarea în rețea a cercetătorilor și a ecosistemelor de inovare. Această dimensiune trebuie să continue să prevaleze asupra sprijinului acordat proiectelor individuale;

13.

este preocupat că numărul cererilor de propuneri, în comparație cu Programul-cadru anterior, a scăzut în medie, ceea ce reprezintă un obstacol serios în calea diseminării în regiuni. Este nevoie de o abordare competitivă, specifică unui demers de excelență, care nu ar trebui să conducă la excludere și la o concentrare excesivă;

14.

afirmă că menținerea deschiderii Programului-cadru este indispensabilă pentru a-i asigura difuzarea în întreaga Europă, în toate regiunile sale și în rândul cetățenilor săi; pledează pentru sporirea inovării în instrumentele Programului-cadru, pentru a combina excelența, integrarea și participarea;

15.

reamintește importanța menținerii unui echilibru între cercetarea fundamentală și cercetarea aplicată, dar și între cercetarea liberă și cea care răspunde unor întrebări ridicate de societate și de actorii economici, pentru a urmări atât inovarea incrementală, cât și inovarea revoluționară, ambele de natură să creeze noi activități și noi locuri de muncă;

16.

remarcă întâietatea acordată proiectelor cu un nivel ridicat de maturitate tehnologică (Technology Readiness Levels – TRL), care favorizează inovarea incrementală, încurajându-i pe cercetători să se concentreze pe idei mature care pot fi introduse pe piață într-un interval de timp scurt. În același timp, subliniază că este la fel de important să se acorde sprijin proiectelor care se află într-o fază incipientă de maturizare tehnologică, pentru a genera mai multă inovare pe piață. Subliniază importanța inovațiilor revoluționare bazate pe TRL mai scăzute și care permit introducerea rapidă pe piață de noi produse și servicii În orice caz, asistența acordată IMM-urilor pe piață și crearea de locuri de muncă durabile ar trebui să fie o prioritate esențială a politicii în domeniul inovării. Acesta ar trebui să fie rolul principal al unui Consiliu european al inovării;

17.

solicită să se țină seama în mai mare măsură de toate formele de excelență și inovare și reamintește că inovarea netehnologică și inovarea socială trezesc nevoia de noi cunoștințe, care să poată structura noi domenii de excelență;

18.

susține că este necesar să se dea o recunoaștere deplină inovării sociale, care corespunde unor idei înnoitoare (produse, servicii și modele) ce permit să se ofere răspunsuri unor nevoi ale societății în sensul larg al termenului;

19.

subliniază că cercetarea și inovarea nu sunt axate exclusiv pe întreprinderi, ci privesc și politicile publice, sănătatea, cultura și viața comunității, economia socială și noile modele economice, aspecte care contribuie la crearea de noi parteneriate, noi activități și noi relații sociale. Prin urmare, fructificarea rezultatelor inovării ar trebui să se concentreze nu numai asupra conceptului de produs cu o valoare economică pe piață, ci și asupra celui de serviciu cu o valoare socială pentru cetățeni;

20.

subliniază că termenul de excelență este utilizat pentru a face referire la realități foarte diferite; propune să se facă deosebire între următoarele obiective, la realizarea cărora trebuie să contribuie Programul-cadru:

21.

sugerează ca, la evaluarea impactului proiectelor, să se țină seama, atât în faza ex ante în cazul propunerilor, cât și în faza ex post în cazul proiectelor autorizate, de:

22.

sugerează ca, pentru a contribui la promovarea excelenței sub toate formele sale, teritoriilor să li se acorde un rol sporit în viitorul Program-cadru:

23.

solicită formularea a două noi provocări societale pentru stimularea producției de excelență științifică cu privire la unele mize majore pentru viitorul societăților europene:

24.

preconizează consolidarea rolului interdisciplinarității și al științelor umane și sociale și asumarea de riscuri în abordarea provocărilor societale, pentru a cataliza noi idei și soluții, în special prin introducerea unor cereri în alb de proiecte;

25.

încurajează adoptarea unei noi abordări complementare, bazată pe misiuni, pentru a reuși activitatea de explorare și proiectele pe scară largă, precum și pe perspective transversale asupra modelului de orașe inteligente, asupra problemelor de mediu sau asupra chestiunilor maritime; reamintește, în acest sens, solicitarea Comitetului de stabilire a unui obiectiv vizând ca 10 % din proiectele sprijinite de viitorul Program-cadru să aibă un impact semnificativ asupra cercetării marine și maritime (5);

26.

este surprins că numeroase posibilități oferite de reglementările actuale nu sunt suficient utilizate și propune mai multe domenii în care sunt necesare îmbunătățiri:

27.

solicită Comisiei să prezinte acele elemente ale evaluării care permit justificarea nivelului ridicat de finanțare a marilor întreprinderi în cadrul programului Orizont 2020, în contextul în care cheltuielile lor în materie de cercetare și dezvoltare au înregistrat creșteri reduse, și, în consecință, să propună evoluții pentru următorul Program-cadru;

28.

insistă asupra necesității de a finanța activitățile de cercetare prin subvenții; regretă tendința de a înlocui subvențiile cu împrumuturi, însă recunoaște că proiectele cu un nivel înalt de maturitate tehnologică, care sunt apropiate de activitățile pieței, trebuie să poată recurge la astfel de împrumuturi, printre alte instrumente;

29.

consideră că elaborarea unor instrumente financiare în sprijinul obiectivelor Programului-cadru nu se justifică decât dacă ele permit, în parteneriat cu instituțiile financiare, acoperirea unor riscuri ridicate pentru care piața prezintă neajunsuri, de exemplu după modelul ofertei InnovFin; deplânge slabul angajament al actualei versiuni a planului Juncker pentru acoperirea acestui tip de risc;

30.

atrage atenția asupra necesității de a îmbunătăți finanțarea proiectelor de inovare pentru IMM uri, punând accentul pe programele Industria 4.0, care reprezintă o modalitate mai bună de structurare a țesutului industrial al UE, creând în plus o cerere internă de tehnologie care stimulează dezvoltarea europeană;

31.

constată că excelența științifică este prezentă în centrele și ecosistemele de inovare. Majoritatea beneficiarilor programului Orizont 2020 (universități, institute de cercetare, IMM-uri, organizații ale societății civile) sunt profund înrădăcinați în teritoriile lor, iar calitatea acestor teritorii contribuie la calitatea științei. Această realitate trebuie pe deplin recunoscută în Programul-cadru;

32.

reamintește că dimensiunea teritorială va trebui să fie în mod sistematic luată în considerare la elaborarea tuturor politicilor, dat fiind că strategiile de specializare inteligentă (RIS3) aduc actorilor științifici și întreprinderilor resurse și creează valoare pentru teritorii și cetățeni;

33.

subliniază că RIS3 au fost adoptate și dezvoltate de regiuni cu scopul structurării investițiilor în cercetare și inovare în slujba dezvoltării economice, în complementaritate cu alte regiuni, și că concilierea investițiilor regiunilor și a investițiilor europene în proiecte structurante în domenii de specializare inteligentă sporește impactul Programului-cadru, evitând finanțarea proiectelor care nu sunt conectate la realitățile locale;

34.

afirmă că Programul-cadru trebuie să promoveze consolidarea capacităților în materie de cercetare și inovare în cadrul teritoriilor, pentru a le ajuta să progreseze pe calea excelenței, în special în domeniile de specializare inteligentă, și să consolideze capacitatea tuturor regiunilor de a participa la programul Orizont 2020, aducându-și contribuția prin proiecte de calitate;

35.

subliniază importanța orașelor ca platforme de inovare care joacă un rol central în realizarea excelenței; de asemenea, subliniază că o prea mare concentrare a științei în platforme de inovare împiedică propagarea asupra întregii structuri economice și sociale și că trebuie create zone de excelență îndepărtate de centrele principale; reamintește rolul crucial pe care îl joacă politica regională în acest domeniu;

36.

propune un nou parteneriat pentru excelența cercetării și inovării în Europa – între UE, statele membre, orașe și regiuni – bazat pe o guvernanță pe mai multe niveluri consolidată, pe respectarea principiului subsidiarității, pe o cultură comună a inovării deschise și pe valorificarea inițiativelor provenite de la nivel local, în cadrul unei abordări ascendente;

37.

solicită o contribuție mai importantă a Programului-cadru la consolidarea centrelor și a ecosistemelor teritoriale de inovare, mai mult sprijin pentru rețelele de transfer de tehnologie și demararea unei noi acțiuni în materie de „conexiuni teritoriale”, pentru recunoașterea și finanțarea prin intermediul Programului-cadru a rețelelor teritoriale de excelență, după modelul inițiativei Vanguard;

38.

invită regiunile inovatoare să formeze consorții europene, în vederea creării de inovații revoluționare în întreaga Europă. Identificarea posibilităților de colaborare, cartografierea componentelor lanțului valoric și identificarea principalelor părți interesate și a capacităților prin specializare inteligentă constituie un pas important în procesul de creare a valorii adăugate europene;

39.

regretă că, la jumătatea perioadei, Orizont 2020 suferă de un deficit de participare a țărilor UE-13  (6) și subliniază diferențele în materie de participare la nivel regional și local; reamintește importanța mobilizării Programului-cadru, și nu doar a politicii de coeziune, în toate teritoriile Uniunii, pentru a-i susține pe cei care se află în prima linie a excelenței și pentru a asigura accesul lor la colaborări europene;

40.

dorește ca programul „Răspândirea excelenței și extinderea participării la Orizont 2020” să fie continuat și extins în această perspectivă. Solicită o abordare specifică pentru regiunile unde dezvoltarea cercetării și inovării a rămas puternic în urmă și care sunt situate în țări neeligibile pentru acest program, adică pentru majoritatea regiunilor ultraperiferice, fără a se ignora însă excelența ca criteriu fundamental. Subliniază că Orizont 2020 s-a mobilizat în măsură redusă (1 %) pentru acest program, observă absența unei evoluții semnificative în accesul la Programul-cadru și este surprins să constate că țările care beneficiază cel mai mult de pe urma unuia sunt avantajate și de pe urma celuilalt. Consideră că această situație subminează legitimitatea Programului-cadru și solicită noi inițiative;

41.

propune o abordare integrată a progresului spre excelență, bazată pe planuri de coordonare specifice fiecărei țări și fiecărei regiuni, astfel încât să se acționeze în domeniul reformelor necesare, construind centre de excelență accesibile tuturor, luptând împotriva exodului de creiere și pledând în favoarea participării depline la rețelele europene de cercetare. Acest plan de coordonare ar urma să fie finanțat prin fondurile regionale, naționale și europene, printre care se numără programul Orizont 2020 și fondurile structurale și de investiții europene;

42.

propune, în acest scop, consolidarea accesului la colaborările europene:

43.

reafirmă cu tărie că, în conformitate cu valorile UE, cooperarea în cadrul rețelelor ar trebui să aibă întâietate asupra concurenței în contextul Programului-cadru și atrage atenția asupra importanței acestor rețele ca surse de proiecte și de excelență;

44.

subliniază, în acest sens, relevanța programului „Regiuni ale cunoașterii”, integrat în cel de al 7-lea Program-cadru, care permitea interacțiuni verificate prin politica regională, contribuind la lansarea unor forme durabile de colaborare între actorii din triunghiul cunoașterii în teritorii, la implicarea sectorului privat (în special a IMM-urilor) în proiecte ale Programului-cadru, la sprijinirea cooperării transnaționale între ecosisteme inovatoare și la integrarea actorilor locali și regionali în SEC;

45.

solicită instaurarea unei politici ambițioase de dezvoltare a acestor rețele de cooperare:

46.

reamintește numeroasele posibilități existente în cadrul programului Orizont 2020 pentru sprijinirea acestor inițiative; este îngrijorat de nivelul lor scăzut de finanțare și de slaba mobilizare și solicită o utilizare mai intensă a acțiunilor de coordonare și de sprijin; încurajează o mai bună recunoaștere a inițiativelor inovatoare lansate de teritorii prin intermediul Programului-cadru. De asemenea, solicită consolidarea sprijinului acordat formelor de cooperare interregională legate de RIS3, atât în cadrul programului Orizont 2020, cât și al politicii de coeziune;

47.

observă că implicarea teritoriilor în punerea în aplicare a programului Orizont 2020 a sporit de la lansarea programului, cu un număr tot mai mare de regiuni partenere pentru instrumentele de programare în comun, cum ar fi acțiunile ERA-NET, Marie Skłodowska-Curie COFUND și parteneriatele public-privat în domeniul cercetării și inovării, cum ar fi inițiativa Clean Sky;

48.

solicită dezvoltarea acestor acțiuni elaborate în comun, simplificarea și armonizarea normelor de punere în aplicare și, de exemplu, înlesnirea, cu acordul statelor membre, a participării regiunilor la inițiativele de programare în comun (articolul 185);

49.

solicită să se continue eforturile de simplificare administrativă în gestionarea ajutoarelor, să se continue și să se consolideze centralizarea subvențiilor și a sprijinului în cadrul unui portal unic de acces la informații, să se pună la dispoziție informații cu privire la programe în toate limbile oficiale ale UE, precum și în ceea ce privește toate procedurile aferente și platforma de gestionare a ajutoarelor de pe portalul participanților, pentru a înlesni accesul acestora;

50.

încurajează mecanismele de acordare a unei creșteri suplimentare (top up) la nivelul UE în cazul Programului-cadru, în vederea sprijinirii inițiativelor de excelență lansate de teritorii, în măsură să mobilizeze finanțări semnificative și diversificate;

51.

consideră că experiența strategiilor de specializare inteligentă și a punerii lor în aplicare oferă elemente foarte utile pentru gestionarea programului Orizont 2020 și a viitorului Program-cadru și pentru definirea programelor de lucru care stabilesc temele eligibile pentru finanțare; invită autoritățile implicate în această programare să asocieze mai mult teritoriile în acest proces, pentru a consolida coerența în raport cu mizele concrete;

52.

consideră că este esențial ca diferitele provocări ale programului Orizont 2020 să țină seama de impactul socio-economic asupra regiunilor, încă de la etapa de concepere și planificare a acestui program și de identificare a domeniilor sale de finanțare, astfel încât alegerea făcută să contribuie în mod eficace la îmbunătățirea calității vieții în toate regiunile europene;

53.

solicită revizuirea tuturor prevederilor din Programul-cadru din perspectiva principiilor subsidiarității și complementarității, pentru a consolida legătura dintre diferiții actori nu doar prin prisma cofinanțării, ci și a unei noi repartizări a rolurilor, concentrând acțiunea Programului-cadru asupra subiectelor care oferă o valoare adăugată europeană;

54.

recomandă dezvoltarea mărcii de excelență, acordată celor mai bune cereri respinse în cadrul instrumentului pentru IMM-uri, astfel încât aceasta să devină un adevărat instrument pentru parteneriat gestionat în comun de către UE și regiuni, pentru ca acestea să își coordoneze cât mai bine acțiunea atât înaintea depunerii candidaturilor, cât și după aceasta. Aceste principii sunt valabile pentru celelalte măsuri vizate de marca de excelență, cum este cazul acțiunilor Marie Skłodowska-Curie, al burselor Consiliului European pentru Cercetare și al tuturor celorlalte proiecte ce favorizează sinergiile;

55.

subliniază rolul teritoriilor ca terenuri de probă și primi utilizatori (early adopters), prin intermediul achizițiilor publice; solicită relaxarea cadrului de reglementare a acestor activități și simplificarea dispozitivului de sprijinire a achizițiilor publice inovatoare, puțin utilizate în prezent și cu reguli insuficient asimilate de autoritățile contractante;

56.

reafirmă importanța unei abordări exhaustive a inovării (incrementală și revoluționară, tehnologică și netehnologică, a inovării prin concepție și prin utilizare, a inovării sociale, a inovării deschise și colaborative); reamintește că platformele și ecosistemele de la nivel teritorial sunt principalii actori ai inovării, transferului și valorificării. În cadrul înființării Consiliului european al inovării (EIC), Comitetul cere Comisiei să țină seama de rolul pe care îl joacă teritoriile la nivel local în acest sens și să le asocieze la viitoarele misiuni ale EIC;

57.

propune introducerea, în viitorul Program-cadru, a unei noi structuri în cazul instrumentului pentru IMM-uri, ale cărui condiții de programare și de punere în aplicare ar asocia în amonte și în aval teritoriile, astfel încât să se potrivească mai bine cu specializările inteligente și cu finanțările locale și pentru a atenua efectul de descurajare indus de nivelul său foarte redus de succes;

58.

se opune oricărei idei de transfer al unei părți a fondurilor politicii de coeziune către acțiuni ale Programului-cadru, pentru a finanța în mod automat mai multe proiecte sau pentru a sprijini acești „respinși excelenți”; dorește să apere autonomia politicilor regionale și să promoveze abordarea propusă privind realizarea în comun și consolidarea elementelor de complementaritate și a formelor de cooperare;

59.

insistă asupra necesității de a ține seama, încă de la conceperea proiectelor, de mizele reprezentate de efectul de propagare, de diseminarea și asumarea rezultatelor. Constată că impactul actual al proiectelor este limitat în aceste domenii; sprijină, în consecință, dezvoltarea de programe europene și locale consacrate acestor activități. Solicită o mai mare implicare a orașelor și teritoriilor în exploatarea și diseminarea rezultatelor proiectelor în contextul Programului-cadru;

60.

sprijină, totodată, dezvoltarea de instrumente menite să stimuleze trecerea de la validarea conceptului la piață, cum ar fi proiectul-pilot „Calea rapidă spre inovare” sau organizarea de noi sectoare industriale prin inițiativa INNOSUP și componenta sa „Proiecte facilitate prin clustere pentru noi lanțuri valorice industriale”, solicitând extinderea acestora;

61.

consideră că, pentru a permite abordări intersectoriale și parteneriate de colaborare la nivelul UE, ar trebui pusă în aplicare o combinație de instrumente de sprijin pentru clustere, destinată mai degrabă grupurilor de întreprinderi decât întreprinderilor individuale. Mai mult, rolul pe care îl pot îndeplini clusterele, de punți de legătură între actorii din interiorul și din afara regiunilor și de canale de sprijin antreprenorial pentru IMM-uri, ar trebui să se reflecte în politicile UE;

62.

solicită Comisiei o evaluare a impactului reformelor introduse în 2013 pentru a încuraja sinergiile dintre Orizont 2020 și fondurile ESI;

63.

regretă că cel de-al doilea pilon nu pune suficient accentul pe industriile emergente și că rețelele de excelență ale centrelor și ecosistemelor de inovare orientate către industria viitorului, cum ar fi inițiativa Vanguard, nu se bucură de sprijin suficient. Este preocupat de dificultățile persistente întâmpinate la finanțarea proiectelor-pilot industriale și a proiectelor demonstrative la scară largă și solicită Comisiei Europene să sporească fără întârziere finanțarea și să aibă în vedere noi acțiuni în acest domeniu;

64.

propune crearea unui program de sprijinire a infrastructurii demonstrative, pentru a încuraja punerea în rețea a spațiilor de testare, a proiectelor demonstrative și a proiectelor-pilot, după modelul punerii în rețea a infrastructurii de cercetare;

65.

observă că, într-un moment în care noțiunea de progres este contestată și dezbătută, relația dintre știință și societate trebuie să fie pusă în centrul reflecției asupra viitorului politicii europene în domeniul cercetării și inovării, indiferent dacă este vorba despre orientările cercetării, despre condițiile pentru gestionarea proiectelor sau despre opțiunile de dezvoltare a noilor utilizări sociale și tehnice ale științei;

66.

sugerează, prin urmare, promovarea încrederii în știință și progres și, totodată, elaborarea unei abordări din perspectiva dezvoltării durabile; în acest sens, intenționează să susțină principiul precauției, care reprezintă un principiu al prudenței ce impune să se acționeze cu luarea pe deplin în considerare a riscurilor;

67.

subliniază miza enormă reprezentată astăzi de știința deschisă (open science), prin intermediul accesului liber la rezultatele cercetării și la publicații, de disponibilitatea informațiilor fiabile și totodată pluraliste pentru marele public și de dezbaterea cu cetățenii și cu părțile interesate;

68.

consideră că între știința liberă și știința cu finalități definite trebuie să existe un spațiu de dialog între actorii științifici și economici, dar și cu cei ai societății civile, pentru a efectua schimburi și a stabili împreună noile mari chestiuni științifice, cu respectarea independenței fiecăruia;

69.

insistă asupra nevoii urgente de promovare, în rândul tinerilor și a familiilor lor, a științei, a tehnologiei și a profesiilor aferente, printre care se numără cele legate de industrie, punând un accent special pe încurajarea femeilor să înceapă o carieră științifică și tehnică;

70.

regretă nivelul slab de finanțare a programului „Știința cu și pentru societate”, fragmentarea acestuia și, prin urmare, impactul său limitat; solicită să se acorde prioritate acțiunilor cu valoare adăugată europeană și realizate în cadrul unei veritabile colaborări cu părțile interesate, statele membre, regiunile și orașele;

71.

pledează pentru principiul științei deschise, dar dorește să păstreze specificul Programului-cadru, inclusiv în contextul retragerii Regatului Unit din UE. Speră că această retragere nu va duce la reducerea resurselor destinate Programului-cadru și că acest subiect va fi tratat în mod coerent în cadrul negocierii globale cu Regatul Unit;

72.

solicită consolidarea formelor de cooperare internațională în contextul Programului-cadru, cu parteneri asociați și cu țări emergente, dar și în cadrul politicii de vecinătate sau al bazinelor maritime, cum este cel al Mării Mediterane.

12.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 342/10

1.

salută demersul prin care Comisia Europeană asociază Comitetul European al Regiunilor la exercițiul de analiză prospectivă privind PAC după 2020 și observă că agricultura, alimentația și regiunile rurale se confruntă cu provocări majore, care fac ca reformarea PAC să devină esențială;

2.

subliniază că PAC joacă – și trebuie să joace în continuare – un rol fundamental în construcția europeană; obiectivele stipulate la articolul 39 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene rămân în vigoare pe deplin în cadrul procesului de revizuire în care ne aflăm;

3.

observă că sectorul agricol este cel de al doilea mare sector de ocupare a forței de muncă în UE, asigurând locuri de muncă pentru 22 de milioane de agricultori și 44 de milioane de persoane în restul lanțului agroalimentar, care oferă unui număr de peste 500 de milioane de europeni alimente de cea mai bună calitate, la prețuri accesibile; efectele agriculturii asupra ocupării forței de muncă sunt și mai mari dacă se iau în considerare producția, reparația și comercializarea mașinilor agricole, precum și producerea și comercializarea factorilor de producție agricolă;

4.

solicită ca PAC să devină o politică agricolă justă, durabilă, solidară și de calitate, în serviciul agricultorilor, al regiunilor, al consumatorilor și al cetățenilor; consideră că doar o politică agricolă și alimentară europeană puternică și comună poate asigura securitatea alimentară europeană și teritorii rurale dinamice;

5.

semnalează că agricultorii și crescătorii de animale sunt principalii actori și beneficiari ai PAC. Fără colaborarea lor nu este posibilă punerea în aplicare a măsurilor care vizează realizarea obiectivelor dorite. PAC trebuie să țină cont de rolul și implicarea lor, în special de necesitatea ca exploatațiile agricole și de creștere a animalelor să fie sustenabile din punct de vedere economic, astfel încât acestea să poată asigura condiții de viață decente și menținerea unui mediu rural activ, cu un nivel adecvat de ocupare a forței de muncă;

6.

consideră că, la elaborarea viitoarei PAC, vor trebui implicați consumatorii europeni. Diseminarea beneficiilor PAC, securitatea alimentară și protecția mediului înconjurător reprezintă provocări care ar trebui abordate în comun de consumatorii europeni;

7.

este convins de faptul că, pentru ca agricultura să devină o meserie atractivă și pentru a garanta o agricultură europeană sigură și de calitate, existența unor piețe reglementate ar permite o mai bună remunerare a agricultorilor, utilizând instrumente și măsuri de gestionare publice și private care să stabilizeze prețurile agricole și să împiedice practicile comerciale neloiale, precum și de faptul că este necesară consolidarea poziţiei agricultorilor în raport cu cea a celorlalți actori din cadrul acestui sector;

8.

recunoaște că supraviețuirea PAC este condiționată de caracterul său legitim din punct de vedere economic, social, ecologic, teritorial și internațional. Sectorul agricol european dispune de importante calități, care formează temeiul competitivității sale, precum capacitatea de inovare, soliditatea logisticii și a infrastructurii, o mare diversitate, zone agricole cu importante atuuri naturale, culturale și istorice, numeroase exploatații familiale și un spirit antreprenorial foarte dezvoltat, dar și produse obținute cu respectarea unor norme stricte în materie de mediu și de sănătate. Toate aceste atuuri oferă un potențial care trebuie fructificat mai bine, printr-o PAC orientată, pentru a consolida în continuare agricultura și zonele rurale;

9.

este convins că PAC trebuie reformată urgent, pentru ca să răspundă în mai mare măsură așteptărilor cetățenilor și, într-un scenariu bazat pe resurse bugetare constante, să își poată justifica bugetul, într-un context în care acesta stârnește invidia tuturor;

10.

este convins că succesul PAC se bazează pe unitate și că, în viitor, ea nu ar trebui să evolueze spre renaționalizare, sperând totodată că regiunile vor fi consolidate, în conformitate cu principiul subsidiarității; menținându-și caracterul de politică comună, PAC trebuie să fie totuși flexibilă, pentru a se ține seama de diferitele realități agricole, în special ale regiunilor mediteraneene și ultraperiferice;

11.

atrage atenția Comisiei Europene asupra interesului crescând al consumatorilor pentru alimente produse pe plan local, de calitate superioară și la prețuri echitabile, care respectă standardele privind protecția animalelor și au o înaltă valoare atât ecologică, cât și socială, favorizând totodată crearea de locuri de muncă și de valoare adăugată; acest lucru este evidențiat de creșterea cererii;

12.

consideră că trebuie sprijinită și consolidată trasabilitatea modurilor de producție a alimentelor, fiind vorba de o garanție de siguranță pentru consumatori și producători;

13.

subliniază că meseria de agricultor nu este atractivă din punct de vedere economic în numeroase sectoare și subsectoare de producție, ceea ce agravează structura demografică a forței de muncă, deja foarte nefavorabilă pentru reînnoirea exploatațiilor (1); consideră că lipsa tinerilor care să se dedice agriculturii reprezintă o ameninţare la adresa menținerii agriculturii familiale europene și a vitalității zonelor rurale; consideră că este esențial să se adopte măsuri de sprijin pentru intrarea în sector a tinerilor agricultori;

14.

constată că, în ciuda unui buget important, PAC cunoaște o scădere puternică a ocupării forței de muncă agricole (numărul de exploatații din UE a scăzut cu 20 % între 2007 și 2013); constată că bugetul PAC a scăzut în ultimii 30 de ani, de la 75 % la 40 % din bugetul UE;

15.

reamintește că producția agricolă trebuie promovată de PAC, așa cum prevede tratatul, punând la dispoziția agricultorilor mijloace prin care să poată obține venituri în principal prin intermediul pieței, la un cost rezonabil și justificat pentru cetățenii și consumatorii europeni; subliniază că, din numeroase studii, rezultă că PAC a contribuit la concentrarea producției agricole în unele regiuni în detrimentul altora, subminând obiectivele europene de coeziune teritorială;

16.

consideră că PAC trebuie să reflecte diversele realități agroclimatice din Europa, în special pe cele din zonele defavorizate, cum ar fi, de exemplu, agricultura de pajiște de deal, agricultura din zonele de munte, condițiile din bazinul mediteraneean, din regiunile boreale și din regiunile ultraperiferice; PAC trebuie să țină seama de funcțiile lor de protecție a teritoriului și solurilor, de sprijinire a menținerii comunităților rurale și a valorilor lor culturale, precum și de rolul lor în menținerea unui sistem social activ în aceste regiuni;

17.

reamintește că, în ciuda avertismentelor Curții de Conturi Europene, repartizarea fondurilor publice rămâne foarte inegală între exploatații și între statele membre; constată că atribuirea plăților directe pe baza suprafeței a dus la o puternică concentrare a terenurilor agricole și a plăților directe, deși acestea ar trebui să țină seama în mai mare măsură de diversitatea modelelor agricole, de nivelul veniturilor, de valoarea adăugată produsă, de locurile de muncă ocupate și să vegheze la menținerea activității agricole în toate regiunile;

18.

constată că un număr mare de agricultori au un venit foarte mic, sub pragul de sărăcie, și că acest lucru intră în contradicție cu obiectivul Tratatului de la Roma: „asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populația agricolă” (articolul 39), fiind necesară securizarea veniturilor agricole (prețuri, ajutoare directe);

19.

consideră că ajutoarele din cadrul PAC ar trebui să fie alocate doar producătorilor angajați cu adevărat în activități agricole și că nu trebuie sprijinite exploatațiile inactive, în care venitul agricol este nesemnificativ pentru proprietarii lor;

20.

subliniază că agricultorii sunt prea adesea obligați să-și vândă produsele la prețuri inferioare costurilor de producție, intrând în spirala reducerea costurilor – scăderea prețurilor;

21.

susține concluziile Grupului operativ pentru piețele agricole al CE, din noiembrie 2016, și solicită Comisiei Europene să prezinte o propunere legislativă pentru a combate practicile comerciale neloiale;

22.

ia notă de faptul că exportul de resurse genetice europene, în special al unor rase de animale, contribuie la eroziunea genetică a raselor autohtone importante, în special în țările terțe, și contravine obiectivului de dezvoltare durabilă nr. 15 al ONU privind conservarea biodiversității, îndeosebi a resurselor genetice cu implicații în materie de securitate alimentară;

23.

consideră că reglementarea piețelor, așa cum a demonstrat studiul COR privind programul de responsabilizare a piețelor din sectorul produselor lactate, este – pentru multe sectoare – mai eficientă și mai puțin costisitoare decât luarea de măsuri după declanșarea unei crize, permițând, ca atare, o mai bună utilizare a bugetului PAC;

24.

consideră că sistemele de asigurare a venitului ar putea să fie mai avantajoase pentru societățile de asigurare decât pentru agricultori, costându-i mult pe contribuabili în caz de scădere puternică a prețurilor, dacă nu se abordează volatilitatea acestora; solicită efectuarea unui studiu și a unei evaluări a sistemului de asigurare introdus în SUA; ar trebui analizată situația specifică a regiunilor ultraperiferice, în condițiile de piață specifice;

25.

consideră că este necesar să se dispună de un cadru legislativ clar și stabil, care să le garanteze agricultorilor și crescătorilor de animale securitatea juridică necesară pentru a putea lua decizii de ordin economic pe termen mediu și lung;

26.

subliniază că UE, care a devenit primul importator și exportator de alimente la nivel mondial, și-a sporit dependența de țările terțe, desfășurând o politică comercială în contradicție cu propriile obiective de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră;

27.

constată că o parte tot mai mare de produse agricole care, în trecut, erau produse în Europa, sunt importate din țări care practică costuri scăzute ale forței de muncă, ceea ce reprezintă un dezavantaj concurențial important, având în vedere prețul de producție din UE;

28.

ia notă, de asemenea, de aspectele pozitive pentru economie ale exporturilor europene, când este vorba despre produse agricole și alimentare cu mare valoare adăugată, care generează venituri și creează locuri de muncă în sectorul agricol și agroalimentar european;

29.

observă că cooperativele, organizațiile de producători și anumite forme de integrare a producătorilor pot juca un rol esențial în sectoarele agroalimentare, permițând agricultorilor să-și concentreze oferta, să micșoreze costurile, să furnizeze o serie de servicii și să-și consolideze poziția în cadrul lanțului alimentar;

30.

constată că exporturile europene de excedente (lapte praf, pui de găină, concentrat de tomate etc.) la prețuri mai mici decât costurile de producție din Europa și la costurile de producţie din Africa micșorează capacitățile de producție ale țărilor africane și favorizează emigrarea populației rurale, contrar angajamentului UE de a ține seama de obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) adoptate de Organizația Națiunilor Unite în 2015, în contextul „coerenței politicilor în favoarea dezvoltării”; constată, de asemenea, că UE este cel mai mare importator de alimente din țările în curs de dezvoltare, fapt ce determină crearea de locuri de muncă în sectorul agroalimentar din aceste țări; remarcă totuși că importurile europene (fructe, legume, carne de miel etc.) la prețuri mai mici decât costurile de producție din Europa determină scăderea capacităților de producție din UE și pot comporta riscuri din punctul de vedere al siguranței alimentare;

31.

observă că prețurile agricole din Europa sunt tot mai legate de cel mai mic preț oferit pe piața mondială și că agricultorii europeni sunt, ca atare, supuși unei concurențe crescânde, deși trebuie să respecte standarde de mediu și de sănătate mai stricte;

32.

subliniază că valoarea adăugată a muncii de producție agricolă s-a concentrat în mare parte în amonte și în aval, deseori poziţia producătorilor agricoli fiind prea slabă față de a agroindustriei și a distribuției; o mai bună concertare în cadrul lanțului de aprovizionare, între sectorul agricol, industria agroalimentară și sectorul comercial trebuie să conducă la o mai bună repartizare a marjelor;

33.

constată că zonele rurale rămân în urma zonelor urbane și că acest decalaj este cu atât mai îngrijorător cu cât continuă să se adâncească, mai ales din cauza accelerării pe care a cunoscut-o dezvoltarea marilor orașe și a capitalelor (2);

34.

regretă dispariția accelerată a biodiversității agricole și sălbatice, care pune în pericol reziliența sistemelor noastre agricole și a spațiilor noastre naturale;

35.

este preocupat de eroziunea și degradarea solurilor (din cauza unor practici agricole prea puțin durabile, care le pun în pericol fertilitatea) și de artificializarea crescândă a solurilor agricole, care fac să dispară spații necesare pentru securitatea alimentară europeană;

36.

constată poluarea de către agricultură a anumitor pânze freatice și râuri, ca și exploatarea lor, uneori exagerată, în scopuri de irigații;

37.

subliniază că încălzirea globală are deja efecte însemnate pentru agricultură, care sporesc urgența reorientării modurilor de producție;

38.

subliniază necesitatea realizării de investii în inovarea digitală, ceea ce poate avea un impact pozitiv asupra unor aspecte precum durabilitatea, siguranța alimentară, utilizarea eficientă a resurselor, reducerea cantității de deșeuri, lanțurile scurte de aprovizionare etc.; subliniază, în același timp, că ar trebui analizate cu atenție efectele economice și sociale ale acestor evoluții asupra agriculturii familiale; își exprimă îngrijorarea cu privire la potențiala utilizare a volumelor mari de date (big data) de către întreprinderile private, care riscă să pună exploatațiile agricole într-o situație de supraveghere tehnică și financiară;

39.

constată că decizia Regatului Unit de a părăsi Uniunea Europeană poate duce la reducerea resurselor pentru PAC, precum și la pierderea unor piețe ale UE în Regatul Unit; cere Regatului Unit și UE să mențină relații strânse de cooperare comercială în sectoarele agricol și alimentar;

40.

subliniază că proporția din bugetul UE alocată agriculturii – deși stabilită la doar 0,70 % din PIB-ul european în 2014 – poate doar sprijini o adevărată politică europeană comună de importanță strategică pentru securitatea alimentară, însă, în ce privește dezvoltarea rurală şi al doilea pilon, resursele nu ating un nivel suficient într-o serie de domenii, fiind necesară luarea în considerare a noilor obiective ale PAC în noul buget;

41.

respinge ideea cofinanțării primului pilon al PAC, care ar pune sub semnul întrebării faptul că singura politică integrată a UE este PAC, ar renaționaliza în practică PAC și ar defavoriza agricultorii din cele mai sărace state membre ale UE, cu o mai mare rată de dependență de finanțările europene;

42.

constată că costul pentru sănătatea publică al anumitor regimuri alimentare ce favorizează obezitatea, diabetul etc. și al anumitor practici agricole (utilizarea excesivă de antibiotice în anumite ferme de animale, amestecuri de pesticide etc.) este mult mai mare decât bugetul PAC; solicită o corelare mai strânsă a politicilor agricole cu cele alimentare;

43.

recomandă să se disemineze și să se încurajeze consumul de produse alimentare care sunt parte a unei alimentații sănătoase, cum ar fi cea mediteraneană, prin programe specifice de sprijin pentru vin, fructe și legume, produse apicole, îmbunătățind calitatea și valoarea adăugată ale producției;

44.

reamintește caracteristicile regiunilor ultraperiferice și, având în vedere că este de neconceput ca modelul agricol european să fie transpus în regiunile ultraperiferice, articolul 349 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) autorizează în mod explicit Consiliul să adopte dispoziții specifice pentru adaptarea legislației UE, inclusiv a PAC, în contextul aplicării ei în regiunile ultraperiferice. În acest context, PAC după 2020 trebuie să mențină un tratament diferențiat pentru regiunile ultraperiferice, concretizat în realizarea adaptărilor necesare ale FEADR, POSEI, ajutoarelor de stat și ale celorlalte instrumente care urmează să fie instituite;

45.

propune ca viitoarea politică agricolă europeană după 2020 să se structureze în jurul următoarelor obiective, acceptate în mare măsură:

46.

subliniază că, din cauza complexității PAC, este dificil și chiar riscant pentru întreprinzători și agricultori să solicite subvenții. Pentru ca PAC să fie în continuare acceptată și să rămână atractivă, simplificarea sa este imperios necesară. Este de dorit să se simplifice și să se accelereze procesul, în special pentru operațiunile de mică valoare, inclusiv prin simplificarea sarcinilor administrative;

47.

speră că bugetul PAC va fi menținut la un nivel suficient de ridicat, în conformitate cu principiile definite în tratatele europene și pe măsura statutului său de unică politică integrată a Uniunii Europene, pentru a răspunde nevoilor agriculturii europene și ale zonelor și comunităţilor rurale, precum și pentru a răspunde cerințele formulate de societate;

48.

observă că agricultura poate face față unor probleme precum cele menționate mai sus, legate de climă, energie, producție alimentară și biodiversitate. Pentru aceasta însă este nevoie de o susținere financiară a inițiativelor tehnice și a abordărilor inovatoare de natură antreprenorială sau cooperativă, în vederea accelerării tranziției;

49.

atrage atenția asupra necesității, în ceea ce privește plățile directe și plățile pe suprafață, de a concentra resursele în special pe exploatațiile agricole mici și pe cele familiale, dând, în același timp, întâietate soluțiilor financiare în cazul exploatațiilor mari afectate de plafonarea ajutoarelor;

50.

cere Comisiei Europene să prezinte o evaluare precisă a rezultatelor aplicării PAC actuale în raport cu aplicarea obiectivelor care i-au fost atribuite în tratatele europene în materie de venituri agricole și de stabilizare a piețelor;

51.

recomandă combaterea volatilității prețurilor agricole, oferind agricultorilor perspectiva unor venituri determinate de piață, astfel încât lanțurile alimentare să devină mai echitabile (3);

52.

solicită continuarea tratamentului acordat agriculturii în regiunile ultraperiferice în temeiul articolului 349 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, prin programele POSEI, astfel cum a recunoscut însăși Comisia Europeană în raportul său către Parlamentul European și Consiliu [COM(2016) 797 din 15 decembrie 2016];

53.

solicită să se acorde mai mult sprijin viticulturii, cultivării măslinelor și creșterii animalelor practicate pe terenuri în pantă abruptă sau de munte și în zonele defavorizate, cu randament scăzut, precum regiunile ultraperiferice, dar și modalităților de gestionare agricolă care contribuie la îmbunătățirea biodiversității pajiștilor și pășunilor de munte;

54.

solicită ca, în calitatea sa de cel mai mare importator și exportator de alimente la nivel mondial, UE să își folosească toată influența pentru a modifica regulile comerțului internațional cu produse agricole introduse de OMC în 1994, astfel încât relațiile comerciale să devină mai echitabile și mai solidare; ia notă de faptul că volatilitatea prețurilor este o provocare pentru agricultura europeană și îndeamnă Comisia Europeană să conceapă măsuri de atenuare a riscurilor ce apar în urma unei expuneri crescute la piața mondială;

55.

este de părere că, în ceea ce privește veniturile din agricultură, o abordare bazată mai degrabă pe piață decât pe subvenții poate spori nivelul de recunoaștere economică a meseriei de agricultor și deci atractivitatea acesteia; în acest sens, recomandă UE să își reglementeze piețele agricole pentru a preveni eventualele deficite sau excedente și să stabilizeze prețurile agricole la niveluri satisfăcătoare;

56.

propune să se introducă un sistem anual de economisire precauționară, cu posibilitatea reportării de la an la an, în cazul utilizării parțiale (4);

57.

cere UE să garanteze condiții echitabile în acordurile comerciale și în parteneriatele bilaterale încheiate cu țările terțe; în acest scop, consideră obligația de a înceta exporturile de produse agricole și alimentare la prețuri mai mici decât costurile medii de producție europene grație ajutoarelor publice acordate ca fiind legată de dreptul de a proteja producția europeană de importuri prea ieftine, care subminează capacitatea sa de producție sau nu se aliniază la standardele de producție europene;

58.

subliniază importanța lanțurilor scurte locale și regionale, pentru că, pe de o parte, sunt mai durabile din punct de vedere ecologic deoarece transportul generează mai puțină poluare, și, pe de altă parte, pentru că promovează o agricultură ce consacră o calitate tipică, tradiția și patrimoniul economic și cultural;

59.

invită UE să revizuiască capitolele despre agricultură din acordurile bilaterale de „liber schimb” sau de „parteneriat” economic cu țările terțe, care să beneficieze de resurse adecvate și să acorde prioritate fermelor familiale cu utilizare intensivă a forței de muncă și axate cu precădere pe piețele locale și regionale și pe lanțurile scurte de aprovizionare; totodată, cere UE ca, în acordurile comerciale, să țină seama cum se cuvine de interesele sectorului său agricol, pentru a reduce la minimum riscurile pentru producția europeană, identificând o listă strategică de produse care ar putea fi vulnerabile la presiuni excesive. Solicită ca produsele care pot fi vulnerabile la liberalizare să beneficieze de un tratament special și diferențiat în acordurile comerciale;

60.

propune revizuirea legislației UE în materie de concurență pentru a permite tuturor actorilor unei filiere, inclusiv consumatorilor și autorităților publice, să distribuie echitabil valoarea adăugată și marjele de-a lungul întregului lanț valoric, permițându-le agricultorilor să progreseze către o poziție mai echitabilă în lanțul alimentar și să-și întărească poziția pe piață;

61.

solicită revizuirea legislației UE privind atribuirea contractelor de achiziții publice în sectorul alimentației colective, care să includă o clauză privind aprovizionarea locală cu alimente, și invită autorităţile locale şi regionale să intensifice schimburile de bune practici, pentru a favoriza o alimentație din surse locale, o piață locală pentru producția agricolă ecologică și prelucrarea artizanală, care să creeze locuri de muncă în mediul rural;

62.

cere ca activitățile de cercetare finanțate din bugetele UE și de către BEI, desfășurate în context agricol și rural, să urmărească mai ales:

63.

solicită trecerea de la un model de plăți directe pe hectar la plăți directe pe hectar modulate pe activ agricol (acesta fiind un agricultor activ) cu stabilirea unui plafon, pentru:

64.

solicită, în contextul înverzirii, consolidarea treptată a practicilor benefice pentru climă și mediu, prin:

65.

recomandă ca, pentru a respecta drepturile lucrătorilor agricoli, în viitor să se reducă plățile directe alocate unei exploatații agricole care nu a respectat standardele sociale în vigoare în propriul stat membru;

66.

solicită o consolidare a celui de al doilea pilon al PAC și sporirea bugetelor alocate dezvoltării rurale; pledează și pentru mai multă subsidiaritate, astfel încât statele membre să poate transfera fonduri de la primul pilon către cel de al doilea;

67.

atrage atenția asupra contribuției majore pe care o au abordarea denumită „dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității” (CLLD) și abordarea LEADER la realizarea obiectivelor PAC la nivel local și regional, recomandând, prin urmare, ca, în cadrul programelor naționale și regionale de punere în aplicare a PAC, acestora să li se aloce un procent de până la 20 % din resursele prevăzute pentru punerea în aplicare a celui de al doilea pilon;

68.

reiterează faptul că statele membre și regiunile ar trebui să dispună de mai multe competențe în materie de reglementare a terenurilor și de impunere de restricții în acest sens, în special pentru a combate fenomenul de acaparare a terenurilor și concentrare funciară din Europa, care limitează posibilitățile tinerilor agricultori de a înființa o exploatație agricolă (5);

69.

solicită insistent să se rezerve dezvoltării zonelor rurale un procent suficient din fonduri, consolidând Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), pentru a se asigura dezvoltarea armonioasă și integrată a zonelor respective, inclusiv prin crearea unei infrastructuri locale, sprijinirea IMM-urilor, reînnoirea satelor și o diversificare economică cât mai largă;

70.

recomandă UE să acorde o atenție deosebită regiunilor ultraperiferice, în care sectorul agricol este esențial pentru crearea de locuri de muncă și de bunăstare, precum și pentru promovarea dezvoltării industriei agroalimentare, cercetării și inovării, pentru protecția și promovarea unor teritorii amenajate de calitate, precum și pentru lupta împotriva schimbărilor climatice;

71.

propune ca fondurile din cel de al doilea pilon să fie direcționate în primul rând către:

72.

propune să se treacă de la o abordare de tip „ghișeu” la una de tip „convenție” între anumite tipuri de întreprinderi, de sectoare și zone; pornind de la un număr mic de obiective (calitate, productivitate, durabilitate), propune sprijinirea unor proiecte de inovare construite în acest sens și care pot avea un impact pozitiv asupra ocupării forței de muncă;

73.

propune consolidarea sprijinului financiar al UE destinat dezvoltării rurale, care a fost redus în mod semnificativ în comparație cu perioada de programare anterioară, menținând destule fonduri disponibile pentru primul pilon;

74.

propune sprijinirea consistentă și fermă a investițiilor durabile pentru menținerea exploatațiilor agricole familiale, în special în cadrul producției, distribuției și diversificării;

75.

recomandă adoptarea unei strategii rurale, astfel încât toate politicile UE să contribuie în mai mare măsură la inovare și colaborare pentru dezvoltarea zonelor rurale, în conformitate cu obiectivele de coeziune teritorială (6);

76.

propune simplificarea integrării resurselor diverselor fonduri de finanțare a dezvoltării rurale neagricole, pentru a sprijini:

77.

pledează cu convingere și pentru fructificarea potențialului mai amplu al zonelor agricole și forestiere – în special în zonele periurbane – în scopuri economice, ecologice, climatice, energetice și recreative, cum ar fi producerea la nivel local a alimentelor și a energiei și turismul rural. Prin urmare, PAC nu ar trebui să se concentreze numai pe operatorii agricoli. Inițiativele LEADER sunt și trebuie să rămână o oportunitate de colaborare și inovare pentru actorii din zonele rurale și periurbane;

78.

solicită o evaluare mai temeinică a fondurilor structurale, sprijinind dezvoltarea zonelor rurale și promovând strategii globale, pentru consolidarea acestor zone prin îmbunătățirea conectivității atât pentru transporturi, cât și pentru banda largă digitală, și asigurând în același timp protecția mediului, prin punerea în aplicare a „testului rural”, așa cum se recomandă în Declarația de la Cork 2.0 (7);

79.

subliniază că o dezvoltare teritorială echilibrată trebuie să ofere un sprijin adecvat zonelor rurale și periurbane interioare, precum și zonelor dezavantajate (de exemplu, regiunile montane, de frontieră, sau alte regiuni caracterizate de handicapuri naturale sau demografice), pentru a face posibile investițiile necesare pentru creșterea economică, crearea de locuri de muncă, incluziunea socială și durabilitatea mediului;

80.

solicită îmbunătățirea legăturilor dintre mediul rural și cel urban, implicând pe deplin orașele mai mici și localitățile rurale, astfel încât politicile UE să nu încurajeze o relație de concurență între dimensiunile urbană, costieră și rurală;

81.

salută inițiativa Comisiei Europene destinată „satelor inteligente” și contribuția Parlamentului European la reușita procesului, și propune extinderea acestei noțiuni la cea de „zone rurale inteligente”; solicită, de asemenea, să i se acorde posibilitatea de a juca un rol cât mai important în discuțiile privind instituirea unui cadru de acțiune la nivel local și regional cu privire la această inițiativă;

82.

subliniază că trebuie continuată armonizarea regulilor de funcționare a fondurilor structurale prin intermediul cadrului strategic comun, pentru a facilita programarea și gestionarea dezvoltării rurale și pentru a favoriza abordările integrate și adaptate la nivel local (8);

83.

propune consolidarea abordării fondurilor principale în vederea armonizării gestiunii proiectelor finanțate din mai multe fonduri;

84.

propune lansarea unei dezbateri privind integrarea diverselor fonduri de dezvoltare regională care nu se referă la sectorul agricol.

12.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 342/20

1.

salută angajamentul Comisiei Europene (CE) de a contribui în mod activ și constructiv la realizarea obiectivelor strategice ale Agendei 2030 și de a crea premisele pentru confruntarea cu o serie de mize fundamentale și integrate, cu caracter global;

2.

observă că documentul programatic adoptat de Comisia Europeană la 22 noiembrie 2016, sub forma unei comunicări, propune o strategie foarte ambițioasă și cuprinzătoare, concentrată pe dezvoltare durabilă;

3.

recunoaște angajamentul Comisiei de a face eforturi de integrare a Agendei în Strategia Europa 2020 și deci în fondurile structurale și de investiții europene; având în vedere complexitatea și multitudinea diverselor cadre de referință, subliniază nevoia de coerență între politici, de integrare și de un cadru de guvernanță omogen;

4.

subliniază că, pentru a obține rezultate, este esențială participarea la procesele decizionale a tuturor nivelurilor de guvernare, în special a autorităților locale și regionale (ALR);

5.

observă că, dat fiind că politicile Uniunii Europene trebuie să respecte principiul subsidiarității, obiectivele de durabilitate au legătură directă cu responsabilitățile, competențele și funcțiile nivelurilor subnaționale de guvernare;

6.

reamintește că instituțiile teritoriale – regiuni, provincii, comitate, districte, metropole, orașe mici, municipalități – sunt factori veritabili de decizie politică, chemați să definească nivelurile și metodele de guvernanță cele mai adecvate pentru articularea obiectivelor UE și ONU cu cele ale comunităților locale;

7.

reamintește că între cele 17 obiective de dezvoltare durabilă, sunt două pentru care autoritățile locale exercită funcții esențiale ce permit atingerea lor: obiectivele 10 și 11. Primul urmărește reducerea decalajelor dintre regiuni, în timp ce al doilea exercită funcții fundamentale în materie de urbanism, transport, protecție socială și comportamente inspirate de modelul de viață durabil;

8.

subliniază, în acest context, că în comunicare nu se analizează necesitatea de a măsura progresele în realizarea ODD nu numai la nivelul ONU, la nivel european și național, ci și la nivel subnațional și invită, prin urmare, Comisia Europeană să țină seama de acest aspect atunci când va elabora indicatorii ce vor fi folosiți la măsurarea progreselor respective și să utilizeze competențele specifice și rețelele existente la nivel local;

9.

reiterează că la acestea se adaugă prioritățile care decurg din exercitarea integrată a competențelor care vizează transversal alte obiective strategice, cum ar fi Agenda urbană, incluziunea socială, politicile UE privind clima și energia, reducerea emisiilor, reducerea riscurilor de dezastre, politicile de mediu și economia circulară, mobilitatea, specializarea inteligentă, orașele (și teritoriile) inteligente, care au făcut obiectul summitului de la Bratislava, și Convenția primarilor pentru climă și energie;

10.

recomandă fructificarea ocaziei de revizuire la jumătatea perioadei a cadrului financiar multianual (CFM), pentru a suprapune Agenda 2030 cu Strategia Europa 2020, prin reexaminarea orientărilor-cheie, integrându-le în noile obiective de dezvoltare durabilă (ODD);

11.

apreciază eforturile depuse la elaborarea documentului de lucru care însoțește comunicarea Key European action supporting the 2030 Agenda and the Sustainable Development Goals [Acțiuni-cheie europene de sprijinire a Agendei 2030 și a obiectivelor de dezvoltare durabilă – SWD(2016) 390 final], care propune integrarea Strategiei Europa 2020 cu obiectivele Agendei 2030, valorificând relațiile dintre cei trei piloni, cele 7 inițiative emblematice și cele 5 obiective ce decurg din prioritățile Strategiei Europa 2020 și care sunt legate de cele 11 obiective tematice propuse pentru Fondurile de coeziune;

12.

reamintește că, în orice caz, pentru a realiza toate obiectivele propuse în comunicarea privind viitorul durabil, este esențial ca ele să fie declinate la nivel teritorial. În acest sens, propune adaptarea la contextul local a obiectivelor Agendei 2030, acesta reprezentând singurul mod de influențare concretă și durabilă a vieții cetățenilor;

13.

este de acord că, având în vedere complexitatea diverselor niveluri de guvernare, este nevoie de o acțiune de îndrumare și control care să îmbogățească procesul decizional prin evaluarea politicilor și a inovațiilor din structurile instituționale (măsurarea efectelor);

14.

consideră că unele legături dintre prioritățile Comisiei Juncker și ODD se regăsesc în domenii care prezintă importanță pentru ALR. Acesta este, în primul rând, cazul cu prioritățile ocupaționale, în măsura în care vizează competențele la care se referă ODD 4 (formare și educație), domeniu în care autoritățile locale și regionale exercită competențe importante, în special din perspectiva costurilor de tranziție către o Europă durabilă;

15.

propune ca Planul de investiții al Comisiei Europene să se refere și la infrastructura materială și imaterială care ține de competența ALR (protecție socială, rețele de informare, rețele de mobilitate, rețele de energie și telecomunicații, eliminarea deșeurilor, gestionarea integrată a apei etc.), în multe cazuri acestea fiind în convergență cu diverse ODD (printre care ODD nr. 8, 9, 12 și 13);

16.

reamintește că și prioritatea nr. 3 a Comisiei (O uniune energetică rezilientă, cu o politică prospectivă în domeniul schimbărilor climatice) se întrepătrunde cu diverse ODD în domenii de interes ale ALR. Acest lucru este valabil pentru ODD 5, 7 și 13, în cazul cărora ALR sunt atât beneficiarii, cât și actorii politicilor menite să combată schimbările climatice și să asigure aprovizionarea durabilă cu energie pentru toți și protecția drepturilor sociale, pentru garantarea cărora sunt esențiale serviciile furnizate la nivel local;

17.

subliniază că prioritatea nr. 7, care urmărește crearea unui spațiu de justiție și de protecție a drepturilor fundamentale bazat pe încredere reciprocă, presupune elaborarea de politici vizând egalitatea de gen, context în care ALR pot juca un rol semnificativ, în deplină convergență cu ODD 5 și în conformitate cu necesitatea de a reface încrederea cetățenilor în instituțiile europene;

18.

subliniază că reziliența la dezastre reprezintă unul dintre aspectele fundamentale ale dezvoltării durabile și face apel la instituțiile Uniunii Europene ca această considerație să devină unul dintre pilonii esențiali ai acțiunilor viitoare în domeniul dezvoltării durabile în Europa (1);

19.

observă că prioritatea nr. 8 are ca obiectiv abordarea fenomenului migrației, de dimensiuni globale și de amploare istorică, este pe deplin conformă cu ODD 1 și 10 și implică în mod transversal competențele ALR, supuse adesea unor presiuni puternice, generate de necesitatea de a gestiona fluxuri migratorii de o amploare extraordinară;

20.

observă că acțiunile întreprinse pentru realizarea ODD riscă să nu poată fi introduse totdeauna într-un cadru de politici integrate, spre deosebire de ce întâmplă în cazul politicii de coeziune. Ca atare, este fundamental să fie stabilite prioritățile care țin seama de imperativele cele mai urgente, dintr-o perspectivă dinamică, orientată spre realizarea pe termen lung a tuturor ODD. Prin urmare, este indispensabil să se țină seama de propunerea CoR referitoare la necesitatea de adoptare a unui cod de conduită privind participarea ALR;

21.

subliniază că obiectivele necesită un echilibru între nevoile actuale și cele ale generațiilor viitoare, alături de un echilibru între nevoile diverselor niveluri de guvernare, aspecte esențiale pentru reducerea înaltelor costuri ale tranziției, asumate de ALR. Caracterul nesustenabil al costurilor ar putea pune în pericol acceptarea din partea cetățenilor și punerea efectivă în aplicare a măsurilor în cauză, afectând în special capacitatea regiunilor marginale (zone interne) de a contribui la durabilitatea generală și, pe un plan mai general, la caracterul durabil al ODD;

22.

subliniază necorelarea în timp a măsurilor europene (2020) evocate în comunicare și a Agendei 2030 și speră să fie prevăzute instrumente economice și financiare, ca sprijin suplimentar față de redefinirea obiectivelor pe întreaga perioadă de referință, care să fie compatibile cu cele ale Agendei 2030;

23.

regretă lipsa din comunicare a unei analize a riscurilor ce pot apărea în etapa de punere în aplicare a ODD 17. Analiza ar putea fi de mare ajutor, astfel încât ALR să poată dispune de instrumente adecvate pentru a depăși problemele legate de aplicarea politicilor legate de obiective. Un instrument indispensabil îl reprezintă adaptarea la contextul local a tuturor indicatorilor, pentru a permite monitorizarea constantă a evoluției inegalităților, inclusiv prin intermediul unor indicatori alternativi la PIB, cum ar fi indicatorii calitativi în măsură să măsoare atât caracterul echitabil al dezvoltării, cât și progresul social din teritorii;

24.

subliniază că realizarea unui subset de obiective care să fie atribuite autorităților regionale și locale trebuie să fie însoțită de alocarea unor resurse adecvate. Aceste resurse pot fi disponibilizate atât prin transferuri specifice de la nivel național, cât și printr-o mai mare responsabilizare financiară la nivel local;

25.

consideră că trebuie promovate platforme și inițiative care permit schimbul de bune practici între ALR și că trebuie utilizate cele puse deja la dispoziție de organisme internaționale precum platforma Live a PNUD, de cunoștințe privind dezvoltarea durabilă, evitând utilizarea Agendei 2030 ca pretext de recentralizare a politicilor. În acest sens, Comitetul așteaptă cu interes lansarea platformei multipartite anunțate de CE, pentru a facilita la nivel teritorial aplicarea elementelor universale cuprinse în Agendă, și mai ales încurajarea schimbului de bune practici și partajarea progreselor realizate de cele mai dinamice regiuni europene; Comitetul speră să fie asociat așa cum se cuvine acestei platforme, în calitatea sa instituțională de adunare reprezentativă a autorităţilor locale și regionale;

26.

recunoaște că îmbunătățirea condițiilor de viață în cadrul UE depinde, pe lângă capacitatea de a consolida coeziunea economică, socială și teritorială, și de bunăstarea și de nivelul de securitate din regiuni aflate în afara UE. În acest sens, în conformitate cu noile orientări prevăzute în comunicarea privind noul consens pentru dezvoltare, Comitetul insistă asupra necesității de consolidare a acțiunilor de cooperare descentralizată și de dezvoltare a țărilor terțe, favorizând utilizarea platformelor de informare și dezbatere aflate la dispoziția ALR: ARLEM, CORLEAP, Forumul bienal al cooperării descentralizate și atlasul cooperării descentralizate, care permit țărilor partenere să se întâlnească, să dialogheze și să schimbe bune practici;

27.

este de acord cu poziția Comisiei Europene în favoarea Agendei urbane pentru UE, adoptată în 2016 în cadrul Pactului de la Amsterdam, care urmează să fie pusă în aplicare împreună cu autoritățile locale pentru a acoperi toate aspectele legate de dezvoltarea durabilă și pentru a contribui la punerea în aplicare a „noii agende urbane globale”;

28.

consideră că strategiile de dezvoltare urbană durabilă și de cooperare orizontală și verticală într-un sistem de guvernanță participativă trebuie să țină seama de diversitatea orașelor și de importanța inovării sociale și a planificării orientate spre viitor, printr-o abordare integrată și coordonată, în special în fața provocărilor importante, cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții în orașe;

29.

recomandă ca analiza Agendei 2030 și a obiectivelor acesteia să se coreleze inclusiv cu modelul european de dezvoltare, care este structurat în jurul sistemelor locale de producție (clustere), formate în principal din IMM-uri. În lumina acestei logici, speră ca modelele de dezvoltare să acorde o atenție deosebită și centrelor urbane mai mici, dat fiind că dezvoltarea teritorială concentrată prea mult poate declanșa capcana subdezvoltării, care, la rândul ei, poate genera alte fenomene de marginalizare și de declin demografic;

30.

evaluează drept pozitiv faptul că documentul consideră dimensiunile economică, socială și de mediu ale dezvoltării durabile ca fiind pilonii spre care trebuie să conveargă orientările strategice ale CE, pentru a aborda ODD și cele 13 politici sectoriale adoptate în CFM 2014-2020. Cu toate acestea, consideră că, date fiind noile provocări globale, este necesară consolidarea dezvoltării locale prin adăugarea dimensiunii teritoriale;

31.

subliniază că trebuie să li se atribuie ALR rolul de actori politici, ținând seama de apropierea acestora de cetățeni și de capacitatea lor de a găsi un consens nou în raport cu instituțiile europene și cu proiectul de integrare. Guvernanţa pe mai multe niveluri reprezintă soluția optimă pentru politicile care urmăresc să construiască un viitor durabil și să combine cele 10 priorități ale Comisiei, cele 11 obiective tematice ale Fondurilor de coeziune și cele 17 ODD ale Agendei 2030;

32.

reiterează că politicile și programele de dezvoltare gestionate în mod centralizat și de sus în jos nu sunt cele mai bune metode de a aborda aspectele complexe ale dezvoltării durabile și combaterii diferitelor tipuri de sărăcie, autorităților locale și regionale trebuind să li se acorde responsabilitatea și autonomia necesară pentru a da răspunsuri adecvate la probleme sociale majore;

33.

subliniază necesitatea consolidării politicilor consacrate în Carta drepturilor fundamentale a UE, cu o planificare durabilă a politicii sociale, la care să fie asociate toate nivelurile de guvernanță, deoarece numai în acest fel se poate garanta accesul tuturor la servicii de bază și poate fi găsită o soluție la noile cerințe induse de schimbările demografice, cu ajutorul unor politici locale de promovare a îmbătrânirii active și în condiții bune de sănătate;

34.

atrage atenția Comisiei asupra necesității participării la politici menite să promoveze sănătatea cetățenilor, ca o prioritate pentru incluziunea socială, îmbunătățind condițiile de viață în zonele urbane și periferice, pe lângă garantarea accesului la servicii publice, activități de agrement și sportive, inclusiv pentru persoane cu handicap, și promovarea acțiunilor sanitare preventive pentru toată populația, inclusiv pentru persoane vârstnice, migranți și alte categorii expuse riscului de sărăcie și de excluziune socială; încurajează statele membre și autoritățile locale și regionale să acționeze în același sens;

35.

consideră că potențialul economiei sociale constă în crearea de locuri de muncă și în combaterea șomajului în rândul tinerilor și al femeilor. Prin urmare, este esențial ca agenda să atragă atenția asupra responsabilității sociale a întreprinderilor (RSI) și a necesității de a crea empatie în rândul tinerilor și spirit antreprenorial. În plus, noua strategie trebuie să cuprindă, printr-o abordare transversală, diversele dimensiuni ale durabilității și noile perspective oferite de creativitate;

36.

consideră că este necesară integrarea culturii în Agenda 2030, indicând în mod clar rolul pe care ea îl joacă într-o logică de dezvoltare durabilă și în crearea de noi locuri de muncă care participă la formarea de idealuri europene comune, diseminând la nivel mondial aspirațiile și principiile democrației, justiției sociale și solidarității. Cultura contribuie eficient la strategiile de dezvoltare incluzivă și influențează profund ODD, îmbunătățind sistemele de educație, combătând excluziunea socială și sărăcia, eliminând cauzele inegalității, facilitând egalitatea de șanse și eliminând disparitățile dintre generații și cele demografice;

37.

subliniază că teme aparent globale, ca schimbările climatice, reducerea emisiilor de CO2, economisirea energiei, producția de energie din surse regenerabile, protejarea biodiversităţii, reducerea exploatării resurselor, transportul integrat și economia circulară sunt, în realitate, dependente de politicile și acțiunile de la nivel local. Din acest motiv, Comitetul recomandă acordarea unei atenții cu totul speciale modurilor de producție care protejează mediul;

38.

consideră necesar, având în vedere diversitatea sectoarelor implicate, să se adopte o abordare integrată și de cooperare între actorii guvernanței pe mai multe niveluri și părțile interesate din punct de vedere ecologic. În acest sens, conceptul de coeziune stabilește legături între eficiența economică, coeziunea socială, dezvoltarea culturală și echilibrul ecologic, plasând dezvoltarea durabilă în centrul elaborării politicilor;

39.

împărtășește opinia conform căreia activitățile umane și schimbările climatice sporesc constant presiunile exercitate asupra ecosistemelor marine. În acest sens, ar trebui să se atragă atenția asupra măsurilor luate de Comisie în favoarea unor oceane sigure, curate și gestionate în mod durabil, continuând totodată punerea în aplicare a Agendei pentru creștere albastră, care vizează fructificarea potențialului oceanelor și mărilor Europei, pentru a crea locuri de muncă, valoare economică și durabilitate; De asemenea, reamintește că inovarea în economia albastră poate contribui la asigurarea utilizării eficiente și durabile a resurselor marine prețioase (2);

40.

recomandă ca toate instituțiile să-și asume angajamente pentru a reduce risipa de alimente și a recupera deșeurile, stimulând investițiile și ocuparea forței de muncă în contextul mai larg al economiei ecologice. UE trebuie să se angajeze să sprijine ferm dorința de a abandona modelul economiei lineare, consolidându-l pe cel de economie circulară, așa cum a subliniat CoR în propriile sale avize pe următoarele teme: „Spre o economie circulară: revizuirea legislației UE în materie de deșeuri”, „Propuneri legislative de modificare a directivelor privind deșeurile” și „Un plan de acțiune al UE pentru economia circulară”;

41.

consideră că modelele de dezvoltare, influențate de noii factori impuși de concurență, cum ar fi, printre altele, rețelele care permit interconectarea unui număr nelimitat de utilizatori cu un număr infinit de date, dau în mod clar o imagine clară a clivajului dintre nevoia întreprinderilor de a reduce timpii de comercializare și timpul rezervat ajungerii la un consens ori procedurilor birocratice. Autoritățile locale și regionale reprezintă dimensiunea adecvată pentru a accelera luarea deciziilor politice la viteza impusă de piețe;

42.

solicită un sprijin real pentru modelele de dezvoltare și, în special, pentru rețelele intangibile care, dat fiind că facilitează accesul la un număr infinit de date, determină noii factori competitivi la nivel local și trecerea la noi modele de producție;

43.

consideră că nu trebuie amânată elaborarea strategiilor de activare a politicilor structurale, care să includă transformarea radicală a modelului de producție printre pilonii dezvoltării, favorizând producția durabilă și prin utilizarea de stimulente, până când – prin inovații – tranziția către economia circulară va deveni viabilă din punct de vedere economic. Este evident că astfel de politici contribuie la depășirea noilor provocări determinate de procesele de globalizare și reprezintă un răspuns clar la compromisul ce trebuie găsit între cerințele de la nivel social care pun în opoziție mediul și piața muncii;

44.

recunoaște că globalizarea, generată mai ales de o mai bună mobilitate a persoanelor, a bunurilor și a datelor, determină intensificarea concurenței internaționale, nu numai între întreprinderi, ci și între regiuni. Este, prin urmare, necesar să se acționeze decisiv asupra factorilor care stau la baza competitivității teritoriale, cum ar fi capitalul social și instituțional, infrastructura, inovarea, pentru revitalizarea economiilor europene;

45.

reamintește că ALR joacă un rol crucial în relația dintre parteneriatele public-privat, fiind în măsură să recunoască eterogenitatea formelor de dezvoltare capabile să promoveze investiții orientate spre fructificarea resurselor locale ale fiecărui teritoriu;

46.

regretă că, în comunicarea adoptată de Comisie lipsește cu desăvârșire conceptul de „capital teritorial”, elaborat de OCDE în 2001 și preluat de Comisia Europeană în 2005. În acest sens, se reamintește că noțiunea se referă la un ansamblu de active locale (naturale, umane, artificiale, organizatorice, relaționale și cognitive), care reprezintă potențialul competitiv al unei regiuni;

47.

observă că efectele crizei și ale globalizării s-au manifestat puternic asupra relațiilor care garantau coeziunea la nivelul teritoriilor, generând fracturi (între orașe și mediul rural, între centru și periferie) și modificând dinamicile construcției sociale. Având în vedere acest lucru, trebuie asumată sarcina de a preschimba vechile modele de politică teritorială, definite de abordări funcționaliste care iau în considerare teritoriul ca un simplu spațiu, în matrice instituționale noi care, dimpotrivă, atribuie teritoriului un rol de actor colectiv;

48.

recunoaște că Pactul de la Amsterdam acordă o atenție crescândă rolului politicilor urbane, menite să pună în aplicare măsuri de încurajare a coeziunii sociale și a dezvoltării economice, cu convingerea că orașele pot contribui în mod pozitiv la procesul de inovare;

49.

subliniază că ALR joacă un rol esențial în protejarea și dezvoltarea structurilor urbane, a zonelor rurale și a patrimoniului comun și pot contribui la ceea ce Agenda 2030 numește o lume transformată, printr-o atitudine proactivă și prin asumarea angajamentului de:

50.

reiterează că autoritățile locale și regionale sunt în măsură să dezvolte forme de democrație participativă, în special prin implicarea femeilor, a tinerilor, a persoanelor în vârstă și a minorităților, ca bază pentru elaborarea și punerea în aplicare a strategiilor integrate de dezvoltare economică la nivel local;

51.

pledează pentru o abordare ascendentă și pentru definirea unui cadru juridic adecvat, căruia să i se aloce resurse suficiente. Un astfel de sistem nou poate fi generat cu succes doar prin sporirea tot mai mult a descentralizării în diversele țări ale UE. Guvernele naționale ar trebui:

52.

reamintește că autoritățile naționale trebuie să implice ALR, inclusiv printr-o eventuală abordare ascendentă, în pregătirea planurilor de acțiune locale, pentru a realiza ODD, ținând seama de punctele forte și de cele slabe, pe baza principiului „fără a exclude pe nimeni” și a eficienței cheltuielilor;

53.

este convins că, pentru ca politicile și acordurile globale să fructifice pe deplin angajamentele și experiențele de la nivel local, autoritățile locale și regionale trebuie să fie o componentă a dialogului structurat și o parte integrantă a guvernanței și nu doar o simplă parte interesată. Eforturile depuse de ALR pentru a colecta și furniza informații ar trebui să fie recunoscute ca parte a procesului de luare a deciziilor, inclusiv prin acțiuni cum ar fi:

54.

cere ca nivelurile european și național să prevadă resursele necesare evaluărilor ex ante și ex post ale impactului politicilor privind dezvoltarea durabilă. Acest lucru implică un efort de îmbunătățire a coordonării tuturor politicilor puse în aplicare atât de către UE, cât și de statele membre și de autoritățile locale și regionale;

55.

cere Comisiei să utilizeze într-un mod mai strategic și funcțional PNR, care au fost deja incluse în mod oficial în programarea fondurilor de coeziune, folosind eficient instrumentele deja adoptate în cadrul acțiunii desfășurate în sprijinul dezvoltării durabile. Acest lucru ar permite, în contextul semestrului european, să se evidențieze nu doar măsurile de reformă programate și subliniate la nivel național în favoarea ODD, ci și cele referitoare la dimensiunea locală și regională;

56.

recomandă ca nivelurile european și internațional de guvernare să coordoneze sistemul complex de relații internaționale, controlând focarele regionale de tensiune și îndrumând transformarea și restructurarea cadrului instituțional și de producție moștenit din secolul trecut. Autorităților locale ar trebui să li se acorde competențele necesare pentru a fi în măsură să transforme echilibrele geoeconomice fragile în oportunități de dezvoltare pentru revitalizarea competitivității sistemelor de producție locale pe piața mondială.

12.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 342/27

1.

recunoaște că această comunicare a UE este un element important al unei reforme politice mai ample la nivelul Uniunii. Valoarea sa adăugată constă în faptul că propune măsuri concrete pentru a completa orientările strategice ale Consiliului din 2014, în cadrul cărora liderii europeni au convenit să imprime o anumită direcție elaborării în următorii ani a viitoarelor politici din domeniul justiției și al afacerilor interne, inclusiv în materie de imigrație și azil;

2.

consideră că, într-un domeniu atât de sensibil și strategic, statele membre ale UE și instituțiile Uniunii Europene trebuie să continue pe calea conceperii unei strategii pentru această regiune, în contextul relațiilor ei cu Uniunea Europeană și, în consecință, a unei adevărate politici în domeniul migrației, și să își asume responsabilitatea politică pentru punerea sa în aplicare, în interesul popoarelor Europei, luând în același timp în considerare caracteristicile statelor membre, caracteristicile țărilor de origine și drepturile migranților, conform convenţiilor internaționale și europene;

3.

recunoaște că există o legătură strânsă între politica în materie de migrație și politica de dezvoltare. Cooperarea internațională, națională, regională și locală este esențială pentru concretizarea unei politici comune în domeniul migrației la nivel european și pentru punerea în aplicare a Agendei europene privind migrația;

4.

susține adoptarea unei abordări holistice în materie de gestionare a migrației, care să permită o gestionare mai descentralizată și mai eficientă a fluxurilor de migrație. Această gestionare descentralizată va garanta egalitatea de tratament și egalitatea în drepturi;

5.

subliniază că este extrem de important să se reducă numărul de decese pe mare în încercarea de traversare spre Europa și să se continue și să se depună în continuare eforturi tot mai susținute pentru salvarea persoanelor aflate în pericol; își exprimă regretul adânc pentru sutele de vieți deja pierdute și salută toate țările și organizațiile care încearcă prevenirea acestei tragedii umane (1); reamintește că din eforturile de a crea o politică în domeniul migrației cuprinzătoare și umană trebuie să facă parte și dezvoltarea unor căi legale suplimentare, sigure și accesibile pentru migrația către UE, cum ar fi vizele umanitare, relocarea şi reîntregirea familiei extinse;

6.

salută măsurile suplimentare pe care le aduce prezenta comunicare comună pentru a consolida inițiativele de-a lungul rutei de migrație central-mediteraneene, inclusiv în Libia și în vecinătatea acestei țări. Având în vedere numărul ridicat de vieți pierdute pe mare și pe ruta de migrație central-mediteraneeană, chestiunea gestionării fluxurilor și a salvării de vieți reprezintă în continuare o prioritate;

7.

consideră că guvernanța pe mai multe niveluri este o condiție preliminară indispensabilă pentru atingerea unor rezultate optime. În acest cadru, este esențial ca UE, autoritățile naționale și cele subnaționale să lucreze în strânsă cooperare cu autoritățile locale și regionale din țările de tranzit și cu societatea civilă, cu asociațiile migranților și comunitățile locale din țările-gazdă și să fie receptive la opiniile acestora;

8.

subliniază că succesul acestor acțiuni necesită o strânsă cooperare cu partenerii relevanți din țările situate de-a lungul rutei central-mediteraneene și eforturi concertate din partea instituțiilor UE și a statelor membre, precum și cooperare cu organizații internaționale precum Înaltul Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM). Atrage atenția asupra faptului că unele dintre acțiunile propuse pot fi implementate cu succes doar dacă situația de pe teren permite acest lucru. Aceste acțiuni ar trebui considerate ca venind în completarea unui mare număr de inițiative care au fost deja puse în aplicare de către UE și statele sale membre, în special în cadrul Agendei europene privind migrația și al Programului de parteneriat privind migrația (2);

9.

dorește să își exprime aprecierea față de eforturile depuse de Italia, Malta, Grecia, Cipru, Franța, Spania și Portugalia, care și-au conectat deja centrele de coordonare naționale pentru supravegherea frontierelor Eurosur la Rețeaua mediteraneeană Seahorse;

10.

observă că ruta central-mediteraneeană a devenit ruta dominantă pentru migranții și refugiații care încearcă să ajungă în Europa. Peste 180 000 de persoane au fost detectate, în 2016, pe ruta central-mediteraneeană, marea majoritate a acestora ajungând pe continentul european prin Italia. Aproape 90 % dintre acestea pleacă din Libia, unde situația politică și economică instabilă oferă persoanelor care introduc ilegal migranți un teren propice de extindere a activităților; subliniază necesitatea urgentă de a se reduce numărul de traversări și de a împiedica bărcile și ambarcațiunile pneumatice să plece în mod ilegal către UE. Subliniază importanța acțiunilor de prevenire la toate nivelurile de guvernare;

11.

remarcă faptul că înseși persoanele care introduc ilegal migranți și traficanții de persoane contribuie, prin acțiunile lor și încălcarea drepturilor omului, la instabilitatea din Libia, sporind vulnerabilitatea migranților. Găsirea unei soluții durabile la provocările în materie de guvernanță și de securitate din Libia continuă să fie o prioritate pentru Uniunea Europeană, statele membre și partenerii internaționali, întrucât aceasta este o condiție prealabilă pentru gestionarea durabilă a situației actuale;

12.

observă că majoritatea migranților din Libia sunt resortisanți ai unor țări terțe, cea mai mare parte provenind din țări din Africa Subsahariană. Prin urmare, o abordare eficientă trebuie să aibă în vedere o serie de acțiuni în sudul Libiei;

13.

subliniază valoarea adăugată a măsurilor anunțate în comunicare: extinderea programelor de formare pentru garda de coastă libiană, asigurarea unor surse durabile de finanțare pentru acoperirea nevoilor de formare în viitor, acțiuni ferme de intensificare a luptei împotriva persoanelor care introduc ilegal migranți și a traficanților și acordarea de stimulente pentru participarea Tunisiei, Algeriei și Egiptului la Rețeaua mediteraneeană Seahorse, pentru a se asigura adeziunea la nivel subregional; subliniază că, în toate aceste activități, o prioritate-cheie trebuie să fie restabilirea respectului pentru drepturile fundamentale ale omului și statul de drept, în beneficiul migranților și populațiilor locale;

14.

reiterează necesitatea unui angajament serios alături de autoritățile libiene pentru a asigura îmbunătățirea condițiilor din centrele pentru migranți, acordându-se o atenție deosebită persoanelor vulnerabile și minorilor, asigurându-se o strânsă cooperare cu Organizația Internațională pentru Migrație și cu Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, precum și monitorizarea eficace a standardelor de către acestea;

15.

salută intensificarea colaborării cu autoritățile locale din Libia și implicarea alături de acestea în promovarea unor mijloace de existență alternative și în sprijinirea capacității de rezistență a comunităților locale care găzduiesc migranți, precum și cooperarea pe plan tehnic, astfel încât autoritățile locale libiene să poată concepe strategii de dezvoltare pentru teritoriile lor și să-și îmbunătățească serviciile prin care vin în sprijinul populației;

16.

subliniază necesitatea unei strategii de cooperare, pe termen mediu și lung, astfel încât să se acorde sprijin și asistență autorităților locale și naționale libiene pentru consolidarea capacităților lor în domeniul gestionării teritoriului;

17.

încurajează promovarea cooperării transfrontaliere, a dialogului și a schimbului de informații dintre Libia și țările sudice învecinate, inclusiv prin valorificarea la maximum a posibilităților oferite de Comunitatea de Informații Africa-Frontex;

18.

subliniază că realizarea unor acțiuni comune cu Libia trebuie însoțită de reducerea la minimum a riscului de a se crea în timp alte rute în țările învecinate; salută, de aceea, o abordare regională cuprinzătoare, prin intensificarea cooperării cu Egiptul, Tunisia și Algeria, prin aprofundarea dialogului și a cooperării operaționale în materie de migrație cu aceste țări. Este necesar să se acorde în continuare asistență acestor țări pentru a-și dezvolta propriile sisteme de azil și de acordare de sprijin persoanelor care au nevoie de protecție internațională;

19.

având în vedere diferitele proiecte și programe din regiune ale UE, care vizează aspecte interconectate, coordonarea acestor inițiative este esențială, dacă se dorește să fie eficiente, în contextul măsurilor de realizare a obiectivelor menționate anterior;

20.

observă că, până în prezent, reacția comună a UE la migrația neregulamentară s-a manifestat sub forma unor abordări privind securitatea centrate pe stat, care vizează, în principal, combaterea introducerii ilegale de imigranți prin colaborare cu autoritățile statului;

21.

solicită să se acorde mai multă atenție diferitelor realități economice locale implicate în migrația neregulamentară. Printre părțile implicate, se numără: societățile de transport care facilitează circulația ilegală a migranților, populațiile locale care furnizează hrană și cazare cu scopul de a-și câștiga existența, forțele de securitate locale care își sporesc veniturile prin luare de mită și taxe rutiere, elitele politice care utilizează resursele financiare obținute prin facilitarea migrației neregulamentare pentru a obține avantaje și influență de natură politică, grupurile armate care alimentează introducerea ilegală de imigranți și exploatarea ființelor umane pentru a-și consolida poziția etc. Înțelegerea comportamentului acestor diverși actori și a relației lor cu autoritățile locale, precum și a dinamicii stabilitate-conflict reprezintă o condiție prealabilă necesară pentru o gestionare eficace a migrației, dar și pentru a se garanta implicarea lor în dezbaterile privind strategiile care urmăresc stabilizarea țării și definirea viitorului ei;

22.

prin urmare, salută propunerea privind consolidarea sprijinului socioeconomic acordat autorităților locale situate de-a lungul rutei de migrație, implicându-le în implementarea unor strategii care să permită populațiilor locale să beneficieze de condiții de viață mai bune și, prin urmare, și de perspective de viitor mai bune pentru teritoriul lor;

23.

subliniază că, în măsura în care sunt concepute în mod corespunzător, politicile privind migrația ar putea contribui la asigurarea unor mijloace de subzistență alternative și la îmbunătățirea funcționării instituțiilor pe termen lung, ceea ce ar permite soluționarea din interior a unora dintre cauzele profunde ale migrației. Pentru a asigura apariția unor astfel de politici eficiente, actualele politici în materie de migrație trebuie să accepte faptul că la originea migrației neregulamentare transsahariene se află probleme de guvernanță și stabilitate;

24.

reiterează faptul că rutele de migrație neregulamentară traversează numeroase țări din regiune în care autoritățile de stat nu funcționează corespunzător sau nu există. Libia este un exemplu evident în acest sens. Mai multe rapoarte au arătat că veniturile provenite din introducerea ilegală de imigranți și din traficul de persoane consolidează capacitatea forțelor armate neregulate, care funcționează ca autorități de facto pe teren, ceea ce le permite să submineze procesele mai ample de soluționare a conflictelor. Chiar și în cazurile în care autoritățile de stat oficiale încă mai există, colaborarea cu astfel de actori în combaterea migrației ilegale este în sine o întreprindere politică care ar putea sfârși prin consolidarea intereselor persoanelor care introduc ilegal migranți și ale forțelor armate neregulate aliate cu autoritățile guvernamentale. În contextul unei suveranități fragmentate, nu există interlocutori neutri;

25.

subliniază că schimbările climatice și dezastrele naturale pot reprezenta factori care să ducă la migrație și la dislocarea oamenilor. Mai mult, solicită să se efectueze investiții în reziliența la riscurile de dezastre, ca acțiune preventivă pentru a combate cauzele primare ale migrației;

26.

încurajează continuarea eforturilor în direcția unui angajament sistematic, alături de autoritățile libiene, cu accent pe gestionarea frontierelor, combaterea migrației ilegale și abordarea drepturilor omului și a nevoilor migranților din Libia, incluzând dezvoltarea, în colaborare cu societatea civilă, a unor alternative la detenția migranților, măsură la care nu ar trebui să se recurgă decât în ultimă instanță și numai în condiții care respectă standardele internaționale în materie de protecție umanitară și drepturile omului. Formarea și sprijinul logistic pentru abordarea acestor aspecte ar trebui să fie elemente importante ale programelor de consolidare a capacităților finanțate de UE;

27.

sugerează să se analizeze, împreună cu UNHCR, posibilitatea de a lua măsurile concrete necesare pentru transferul migranților care au nevoie de protecție internațională din Libia în statele membre ale UE și în alte țări partenere din lume;

28.

solicită consolidarea inițiativei-pilot care vizează stabilizarea comunităților din zonele afectate de strămutări interne și de tranzitul migranților, în special prin cooperarea în vederea definirii de strategii pentru teritoriile lor, care să vizeze punerea în valoare a potențialului țării respective, ca spațiu de viață pentru populații, de exemplu prin crearea de oportunități de angajare pentru persoanele care au nevoie de protecție, ceea ce ar oferi și avantajul de a facilita acceptarea acestora de către comunitățile-gazdă, precum și, printre altele, prin îmbunătățirea serviciilor și utilităților publice destinate populației;

29.

susține consolidarea returnărilor voluntare în curs din Libia în țările de origine, atunci când situația de pe teren permite acest lucru și în coordonare cu partenerii internaționali, în special OIM;

30.

salută recunoașterea autorităților locale și regionale, ca actori importanți în ceea ce privește soluționarea aspectelor legate de migrație și gestionarea ei, precum și salvarea de vieți omenești și combaterea criminalității;

31.

reiterează faptul că orașele sunt actori de prim ordin în contextul global al migrației, fiind totodată afectate în modul cel mai direct de consecințele negative ale acesteia. Autorităților locale le revine responsabilitatea imediată pentru condițiile de viață, succesele și provocările imigranților. Administrațiile locale pot reuși să rezolve probleme care pun la grea încercare guvernele naționale sau pe care acestea nu reușesc să le rezolve (3);

32.

subliniază rolul autorităților locale din țările de origine, de tranzit și de destinație în politica în domeniul migrației, în special în ceea ce privește incluziunea și coeziunea socială. Autoritățile locale sunt în prima linie în ceea ce privește soluționarea provocărilor legate de migrație, având în vedere mandatul lor, prezența pe teren și experiența în gestionarea de zi cu zi a realităților unor societăți din ce în ce mai diverse. Migrația este însă o chestiune de răspundere comună, gestionată la toate nivelurile: european, național, regional și local. În același timp, este important să se ţină seama de situația de la nivel local și regional, astfel încât să se asigure o primire cât mai bună şi mai sustenabilă a migranților și deci integrarea cu succes a acestora;

33.

consideră că UE ar trebui să profite de potențialul și experiența regiunilor care formează frontiera sa maritimă sudică – atât la Marea Mediterană, cât și la Oceanul Atlantic – și care constituie adevărate punți de dezvoltare a unor relații reciproc avantajoase cu țările terțe;

34.

subliniază necesitatea de a consolida comunitățile locale din Libia, în conformitate cu Declarația de la Malta a membrilor Consiliului European privind aspectele externe ale migrației (4) și sprijină, prin urmare, proiecte precum inițiativa de la Nicosia; solicită Serviciului European de Acțiune Externă și Comisiei Europene ca, în colaborare cu CoR și cu asociațiile autorităților locale și regionale, să analizeze posibilitatea unor proiecte similare în alte țări;

35.

recunoaște valoarea adăugată a inițiativei de la Nicosia, ca fiind un proiect de consolidare a capacităților în sprijinirea autorităților locale libiene, desfășurat în parteneriat cu autoritățile locale și regionale europene și cu contribuția financiară a Comisiei Europene. Atrage atenția asupra faptului că această inițiativă trebuie consolidată, pentru ca intervențiile sale să devină mai eficace și să aibă rezultate mai bune, ținându-se seama însă de necesitatea de a se lua în considerare complexitatea problemei legitimității în Libia și de a nu se trece cu vederea toate implicațiile politice;

36.

recunoaște că capacitățile autorităților locale de pe ruta central-mediteraneeană nu sunt bine dezvoltate. Problema devine mai complexă atunci când se caută soluții la nevoi specifice, în special într-un climat fragil din punct de vedere economic. Autoritățile locale trebuie să dispună de instrumente pentru a evalua nevoile cele mai urgente ale diferitelor grupuri de migranți, în special copiii și adolescenții neînsoțiți și femeile;

37.

subliniază că este necesar să se acorde o atenție specială protecției copilului. În ultimele trei luni, s-a înregistrat un număr record de decese în rândul refugiaților și migranților în zona centrală a Mării Mediterane, printre care aproximativ 190 de copii. Ne alăturăm apelului pe care UNICEF îl adresează UE și statelor sale membre, de a-și lua se angajamentul să protejeze copiii refugiați și migranții, în special pe cei neînsoțiți, împotriva exploatării și violenței și a traficului de copii, prin consolidarea programelor de protecție a copiilor din Libia;

38.

precizează că, pe lângă faptul că generează creșterea capacităților tehnice ale autorităților locale, sprijinul acordat de UE pentru dezvoltarea capacităților autorităților locale asigură și satisfacerea eficientă a nevoilor de bază și serviciile necesare. Datele empirice arată că gestionarea descentralizată a serviciilor sociale și a bunurilor publice contribuie la planificarea optimă și rentabilă a dezvoltării, precum și la obținerea de rezultate;

39.

susține promovarea programelor în materie de descentralizare și guvernanță locală, în conformitate cu strategiile naționale de reducere a sărăciei;

40.

insistă asupra faptului că asigurarea coerenței și interacțiunii dintre politicile naționale în materie de migrație și inițiativele locale destinate furnizării de servicii și asigurării protecției migranților, precum și de promovare a incluziunii lor sociale, atunci când aceștia au dreptul la protecție internațională, este un aspect care merită o atenție deosebită. Este necesar ca administrațiile locale să dispună cel puțin de autoritate și de resurse pentru a răspunde în mod adecvat necesităților comunităților de migranți aflate în jurisdicția lor. În mod ideal, acestea ar trebui să poată funcționa într-un context politic general favorabil unei abordări incluzive, dacă sunt întrunite condițiile necesare;

41.

atrage atenția asupra faptului că Libia s-a confruntat cu tulburări politice și sociale în ultimii șase ani, ca rezultat direct al „Primăverii arabe”. Criza generală cu care Libia se confruntă din 2014 a provocat un haos total și deteriorarea puternică a condițiilor de viață din întreaga țară. Absența aproape totală a statului și mijloacele foarte limitate aflate la dispoziția consiliilor municipale fac ca fragilitatea instituțională să reprezinte un obstacol major pentru stabilitate și dezvoltare. În același timp, această țară a optat pentru reforme destinate instituirii unui sistem de guvernanță descentralizată, aprobând Legea nr. 59 (privind guvernanța locală) în 2012, ceea ce, în ciuda instabilității din țară, rămâne un punct de referință pentru toate partidele din Libia, indiferent de apartenența lor politică;

42.

subliniază că mulți tineri din orașele libiene sunt implicați în afaceri legate de migrație, aceasta fiind o sursă profitabilă de venit. Tinerii care au participat la conflicte armate sau activități ale miliției sunt deosebit de dificil de integrat. Tineretul pune mari probleme organizațiilor sociale tradiționale (triburi, familii, școli și instituții). Drogurile și criminalitatea sunt larg răspândite. Lipsa unor politici pentru tineret a accentuat gravitatea situației în ceea ce privește această categorie;

43.

subliniază faptul că consiliile locale nu doar din Libia, ci și din diferite țări situate de-a lungul rutei mediteraneene pot juca un rol important. În calitatea lor de actori instituționali și legitimi cărora le revine responsabilitatea problemelor locale, ele sunt invitate să contribuie într-o măsură substanțială la stabilizare. Acest rol se sprijină pe dezvoltarea economică locală, coordonarea cu actorii din domeniul securității și aplicarea unor politici eficiente în materie de tineret și migrație. Dar administrațiile locale au nevoie stringentă de asistență pentru a fi în măsură să își asume aceste responsabilități;

44.

pledează pentru programe care să contribuie la consolidarea, responsabilizarea și eficacitatea guvernanței locale în Libia și în alte țări situate pe ruta central-mediteraneeană, concentrându-se pe trei dimensiuni ale guvernanței locale: gestionarea, furnizarea de servicii și participarea. Ar trebui depuse eforturi pentru a îmbunătăți perspectivele economice locale, viața socială și incluziunea politică a tinerilor cu studii superioare în zonele rurale și urbane, pentru diminuarea factorilor care duc la radicalizare și migrație;

45.

subliniază că este posibilă crearea de condiții favorabile la nivel local pentru o guvernanță îmbunătățită, în pofida lipsei de facto a capacității administrațiilor locale în această etapă, și pledează pentru necesitatea vitală de a sprijini guvernanța locală, deoarece acest lucru va promova inevitabil stabilitatea și va crea condițiile necesare pentru reconstrucția viitoare, o condiție prealabilă pentru gestionarea eficientă și sustenabilă a migrației în Libia;

46.

subliniază importanța participării femeilor și a angajamentului tinerilor, care ar trebui să rămână în centrul diverselor activități de sprijin, în special prin implicarea organizațiilor societății civile active și a oamenilor politici independenți;

47.

insistă asupra valorii adăugate a obiectivelor urmărite în ce privește reducerea efectelor negative ale diferitelor forme de migrație, ale strămutării și instabilității, prin creșterea atractivității economice a zonelor rurale și prin activități de sprijinire a autorităților locale în noul mandat, în aplicarea măsurilor de descentralizare;

48.

recunoaște că tragedia începe în țările de origine, nu pe mare. Prin urmare, încurajează UE să contribuie la dezvoltarea economică locală în țările situate de-a lungul rutei central-mediteraneene, prin sprijinirea autorităților locale în direcția îndeplinirii rolului lor de actori ai dezvoltării locale și prin facilitarea participării tinerilor și femeilor la activitatea antreprenorială și la activitățile socioeconomice de la nivel local;

49.

își oferă în continuare sprijinul la conceperea și punerea în aplicare a politicii UE în domeniul migrației, bazându-se, de asemenea, pe cunoștințele și expertiza Adunării autorităților locale și regionale din zona euromediteraneeană (ARLEM).

12.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 342/32

1.

salută Comunicarea comună privind guvernanța oceanelor, adoptată la 10 noiembrie 2016 de Comisia Europeană și de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate;

2.

sprijină acțiunile menite să asigure oceane sigure, curate și gestionate în mod durabil;

3.

este de acord cu obiectivul de a garanta faptul că Uniunea Europeană este un actor mondial puternic care poate institui o agendă pentru o mai bună guvernanță a oceanelor, plecând de la o abordare internațională transsectorială, bazată pe norme; această inițiativă întreprinsă de UE va avea ca scop final atingerea unui standard internațional în ce privește condițiile sociale, economice și de mediu aplicabile activităților legate de mare, instituirea unor condiții de concurență echitabile în slujba unei durabilități corespunzătoare a oceanelor și consolidarea competitivității actorilor europeni care operează în acest sector;

4.

sprijină pe deplin concluziile recente ale Consiliului (1), care solicită o abordare mai coerentă a aspectelor interne și externe ale guvernanței oceanelor, care să includă sinergii între UE, statele membre și strategiile regionale;

5.

reamintește, printre altele, avizele sale anterioare privind Comunicarea Comisiei „Spre o politică maritimă integrată” (2), amenajarea spațiului maritim și managementul integrat al zonelor costiere (3), dezvoltarea potențialului energiei oceanice (4) și o mai bună protecție a mediului marin (5);

6.

subliniază rolului de lider al Uniunii Europene în cadrul guvernanței maritime care vizează să asigure pentru zonele costiere europene și pentru mările europene politica și sistemul de reglementare cele mai cuprinzătoare la nivel mondial, care să recunoască rolul autorităților locale și regionale, al comunităților costiere și al actorilor socioeconomici pentru a se asigura că factorii economici, de mediu, climatici și sociali sunt abordați într-o manieră corectă în cadrul unei tendințe de guvernanță cuprinzătoare și pe mai multe niveluri;

7.

consideră că guvernanța oceanelor este afectată de așa-numita „tragedie a bunurilor comune”. Deși există o serie de acorduri globale sau maritime generale, cum ar fi Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării sau acordurile specializate încheiate în special sub egida Organizației Maritime Internaționale (OMI), există un grad considerabil de fragmentare. În acest context, rolul UE este atât să conducă prin puterea exemplului, cât și să ofere stimulente, astfel încât partenerii din afara UE să preia standardele înalte care există în cadrul politicii marine a UE. Astfel de stimulente, inclusiv consolidarea capacităților, ar putea fi incluse în acordurile internaționale sau în programele de comerț și de dezvoltare pe care UE le negociază cu țările terțe;

8.

atrage atenția asupra faptului că UE și statele membre au competențe simultane privind relațiile internaționale care includ problemele marine aferente. Acest lucru necesită o coordonare strânsă între nivelurile de guvernare și asigurarea faptului că pozițiile de la nivelul UE și de la nivel național privind forurile internaționale au fost supuse evaluării impactului teritorial, astfel încât interesele autorităților regionale și locale competente să fie pe deplin integrate în aceste poziții;

9.

subliniază faptul că multe dintre aspectele aferente guvernanței oceanelor prezintă în mod inevitabil o dimensiune locală ca urmare a extracției resurselor, a beneficiilor economice pentru zonele costiere, a comunităților de pescuit și porturilor sau a impactului asupra mediului, în zonele costiere și mările europene. Politica privind mediul și clima și deciziile economice privind oceanele din alte părți ale lumii afectează autoritățile locale și regionale din UE. Aceasta necesită investiții semnificative în amenajarea spațiului maritim și susținerea guvernanței la nivel local și regional;

10.

subliniază faptul că politica privind mediul marin este direct legată de politicile economice, de mediu sau de amenajare a teritoriului destinate zonelor costiere. Modul în care autoritățile locale și regionale administrează politicile destinate zonelor costiere va avea un efect direct asupra activităților desfășurate în larg. Deseori, în chestiuni precum parcurile eoliene, activitățile offshore au fost percepute ca o soluție simplă pentru a realiza proiecte care au întâmpinat rezistență în zonele costiere;

11.

subliniază că autoritățile locale și regionale au competențe și o experiență pozitivă în gestionarea unei serii de domenii precum pescuitul, recoltarea crustaceelor și acvacultura; subvențiile (de exemplu, subvenționarea flotelor ineficiente), politicile economice și de mediu (de exemplu, deșeurile marine) și inspecțiile (de exemplu, inspecția autovehiculelor) care au un impact pozitiv sau negativ în alte teritorii din afara spațiului UE. De asemenea, acestea fac parte adesea din cadrul autorităților portuare;

12.

reamintește activitățile de cercetare recente întreprinse de CoR (6) și OCDE (7) privind economia maritimă și albastră. Insistă asupra faptului că, în conformitate cu Agenda pentru o mai bună reglementare, este necesar să se efectueze în prealabil evaluarea impactului, inclusiv a impactului teritorial, în vederea identificării eventualelor amenințări provenite din toate sectoarele, a posibilelor măsuri de atenuare și a consecințelor socioeconomice preconizate, înainte de introducerea unei noi reglementări, autorizarea noilor tehnologii extractive sau definirea unor noi zone marine protejate;

13.

reamintește noile obiective de dezvoltare durabilă ale ONU, semnate de toate statele membre ale UE și ale ONU. Guvernanța oceanelor are consecințe pentru obiectivul de dezvoltare durabilă nr. 14 privind viața marină și pentru obiectivul nr. 13 privind acțiunile de combatere a schimbărilor climatice, dar și pentru obiectivul nr. 11 privind orașele și comunitățile durabile. Comitetul salută planul Comisiei de a transpune aceste obiective în diverse politici ale UE (8), întrucât acest lucru poate constitui o bună bază pentru a institui o înțelegere comună la nivel internațional care să depășească soluțiile sectoriale pentru guvernanța durabilă a oceanelor;

14.

consideră, pe de altă parte, că includerea de bunuri și mărfuri de origine oceanică din țări terțe pe piața unică a UE ar trebui să fie condiționată de faptul că țările respective evoluează progresiv către standardele mai ridicate ale UE, cum ar fi, de exemplu, cele privind interzicerea capturilor aruncate înapoi în mare;

15.

consideră că cele trei domenii prioritare, divizate în 14 acțiuni, stabilite în comunicarea comună, alcătuiesc o bază relevantă în vederea adoptării de măsuri ulterioare la nivelul UE și la nivel internațional privind guvernanța oceanelor. Deși comunicarea are legătură, în primul rând, cu dimensiunea internațională a politicii maritime, ea include și un unghi de abordare din perspectiva locală și regională, în ceea ce privește atât competența și impactul teritorial direct, pe de o parte, cât și gradul de specializare și dependență față de ocean, de cealaltă parte;

16.

în ceea ce privește Acțiunea 1 privind eliminarea lacunelor la nivelul cadrului de guvernanță internațională a oceanelor în vederea îmbunătățirii cadrului juridic și a garantării unor condiții de concurență echitabile, constată că, la nivel internațional, există deja un cadru juridic cuprinzător care include dispoziții referitoare la delimitarea spațiului maritim, navigație, statutul arhipelagic și regimurile de tranzit, zonele economice exclusive, jurisdicția platoului continental, exploatarea minieră a fundului mării, regimul de exploatare, protecția mediului marin, cercetările științifice și soluționarea litigiilor; reamintește că, în ceea ce privește acest aspect, trebuie luate în considerare liniile actuale de demarcație administrativă, precum și specificitățile culturale și tradiționale ale comunităților locale și regionale europene, în scopul conturării politicii de guvernanță a oceanelor;

17.

consideră că politicile UE sunt deja solide în ceea ce privește reglementările în materie de pescuit, amenajarea spațiului maritim și strategiile macroregionale. În unele țări, planurile de amenajare a teritoriului reprezintă un important instrument politic pentru planificarea la nivel local a terenurilor şi a suprafeţelor de apă. Autoritățile locale sunt şi în prezent responsabile pentru planificarea zonelor costiere și a apelor teritoriale. Ca instrument, planurile de amenajare a teritoriului nu trebuie să fie afectate de procedurile administrative şi cadrul juridic propuse de Comisia Europeană. Principala provocare atât la nivelul UE, cât și, în special, la nivel mondial este lipsa de control și punerea fermă în aplicare. Prin urmare, prin puterea exemplului, UE este în măsură să introducă cerințe de reciprocitate și să ofere stimulente la negocierea noilor norme internaționale cu părți terțe și organizații. Această inițiativă globală pentru punerea în aplicare a normelor respective este necesară pentru a garanta condiții de concurență echitabile pentru toate țările, regiunile și operatorii economici;

18.

în ceea ce privește Acțiunea 2, este de acord cu faptul că promovarea gestionării regionale a pescuitului și a cooperării în zone oceanice esențiale pentru eliminarea lacunelor de la nivelul guvernanței regionale va îmbunătăți poziția pescuitului european și îi va ajuta pe ceilalți să atingă standardele înalte care se aplică în UE;

19.

este preocupat de faptul că orientările Comisiei cu privire la mineritul marin ar acționa ca un factor de descurajare din perspectiva concentrării pe planurile de utilizare eficientă a resurselor UE, cu atât mai mult cu cât tehnologia pentru exploatarea resurselor naturale nu este verificată și poate dăuna mediului natural. Solicită coordonarea cu negocierile purtate de statele membre la nivelul Autorității Internaționale pentru Fundul Mărilor și Oceanelor;

20.

recomandă, în acest sens, ca UE să promoveze și să furnizeze stimulente pentru alte țări și organizații în vederea introducerii sistemului european de cartonașe galbene și roșii drept model pentru combaterea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (INN) la scară globală, inclusiv introducerea pe lista neagră și interdicția de export care rezultă în urma neconformității. Comitetul solicită accelerarea planurilor actuale pentru un instrument electronic de gestionare a certificatelor de captură. Astfel de măsuri ar stimula industria în regiunile care aplică strict dispozițiile;

21.

consideră că Acțiunea 3 privind îmbunătățirea coordonării și a cooperării dintre organizațiile internaționale și lansarea de parteneriate pentru oceane în scopul gestionării acestora va fi în beneficiul nodurilor maritime regionale, oferindu-le o mai bună expunere la nivel internațional;

22.

consideră că centrele locale și regionale de competitivitate și excelență din regiunile cu o dimensiune maritimă pronunțată, inclusiv cele ultraperiferice, pot avea un rol crucial de jucat și trebuie susținute financiar în crearea de echipe internaționale de cercetare și de platforme de transfer de tehnologie, pentru a veni în sprijinul activității UE în materie de guvernanță a oceanelor;

23.

se opune ideii de a crea de la zero noi reguli internaționale și organizații. Comitetul este de acord cu Comisia asupra faptului că este mai înțelept să se îmbunătățească sistemul de guvernanță actual și punerea sa în aplicare, punând accentul pe ineficiențe și intensificând coordonarea internațională. În această privință, este important ca, înainte de lansarea unor măsuri noi într-un cadru specific (de exemplu, referitoare la explorarea petrolului), să se înțeleagă corect efectul colateral în alte domenii și sectoare ale politicilor (de exemplu, asupra pescuitului);

24.

în ceea ce privește gestionarea biodiversității în zonele din afara jurisdicției naționale, recomandă ca UE să îmbunătățească coordonarea cu EMSA (9) și EFCA, precum și să implice îndeaproape regiunile europene în cadrul acțiunilor de coordonare și consultare cu regiunile europene adiacente;

25.

consideră că guvernanța oceanelor face parte din guvernanța UE pe mai multe niveluri și, prin urmare, necesită punerea în comun a resurselor naționale și ale UE pentru consolidarea capacităților, inspecție, punerea în aplicare, descurajarea și urmărirea în justiție a tuturor entităților care încalcă cadrele juridice existente. Aceasta necesită implicarea autorităților competente de la nivel local și regional în ce privește Acțiunea 4 privind consolidarea capacităților, întrucât acest lucru va fi în beneficiul direct al regiunilor costiere și maritime sub multe aspecte tehnice și administrative;

26.

subliniază că Acțiunea 5 privind asigurarea siguranței și securității mărilor şi oceanelor este esențială pentru navigatori, întreprinderi și pentru operatorii portuari și constituie un element esențial al luptei împotriva muncii forțate și traficului de ființe umane. UE trebuie să continue să fie instanța supremă în domeniu, cu cel mai cuprinzător cadru juridic privind siguranța și securitatea pe mare și în porturi și să își utilizeze influența considerabilă la nivel internațional pentru a genera acorduri reciproce în alte părți ale lumii;

27.

consideră că prin cooperarea dintre autoritățile naționale și Frontex, EMSA și EFCA trebuie să se consolideze capacitatea de supraveghere maritimă comună, UE furnizând, acolo unde este cazul, navele și tehnologia de ultimă oră pentru efectuarea eficientă a supravegherii;

28.

consideră că, în ceea ce privește Acțiunea 6, este imperativ să pună în aplicare Acordul de la Paris privind schimbările climatice (COP21) pentru a atenua impactul negativ al schimbărilor climatice asupra oceanelor, liniilor de țărm și ecosistemelor și pentru a soluționa problema costurilor viitoare ale încălzirii globale și ale creșterii nivelului oceanelor. Obiectivele globale privind schimbările climatice necesită măsuri de adaptare la nivel local, având în vedere că schimbările climatice au cel mai mare impact la nivel local. Prin urmare, după cum a afirmat recent CoR (10), autoritățile locale și regionale au un rol esențial de jucat în pregătirea și punerea în aplicare a cadrelor de adaptare naționale, ale UE și internaționale, care se confruntă cu consecințele schimbărilor climatice asupra oceanelor lumii. În acest scop, este nevoie de capacități specifice și sprijin financiar pentru toate regiunile, inclusiv cele ultraperiferice, având în vedere amplasarea lor strategică în Oceanul Atlantic, Oceanul Indian și Marea Caraibilor. De asemenea, în conformitate cu Acordul de la Paris, este esențial nu doar să se includă măsuri de adaptare la schimbările climatice în gestionarea maritimă, ci și ca o parte importantă din combustibilii fosili existenți să fie lăsați sub pământ. În acest sens, consideră că, pentru a fi consecventă, acțiunea 6 ar trebui să fie consolidată prin integrarea unei abordări de lucru pentru a preveni realizarea unor noi prospectări petroliere în zonele sensibile din mările Europei.

29.

subliniază că Acțiunea 7 privind lupta împotriva pescuitului ilegal și consolidarea gestionării sustenabile a resurselor alimentare oceanice pe plan mondial este în beneficiul direct al sectorului pescuitului din UE. Aceasta presupune consolidarea organizațiilor regionale actuale de gestionare a pescuitului (ORGP) și asigurarea deplinei lor operabilități, necesitând acordarea unui mandat mai bun pentru Comisia Europeană în vederea negocierii și susținerii ORGP;

30.

este de acord, în conformitate cu Acțiunea 8, că subvențiile acordate sectorului pescuitului care dăunează mediului, atât pe teritoriul UE, cât și în țările terțe, trebuie eliminate treptat. Trebuie definite stimulente adecvate și măsuri de atenuare pentru a se asigura viabilitatea comunităților care depind în mare măsură de pescuit, atât în UE cât și pe alte meleaguri;

31.

consideră că Acțiunea 9 privind lupta împotriva deșeurilor marine și „mării de plastic” este una dintre cele mai relevante inițiative ale acestei propuneri. Aceasta este în beneficiul direct al turismului și al pescuitului. Dacă oamenii vor continua să arunce în acelaşi ritm materiale plastice în natură, în 2050, cantitatea de plastic din mări va depăşi, ca greutate, cantitatea de peşte. Competențele deținute de autoritățile locale și regionale în ce privește gestionarea și prevenirea deșeurilor pot aduce o contribuție esențială. Autoritățile locale joacă un rol important prin capacitatea lor de a valorifica energia provenită din incinerarea materialelor plastice colectate. În prezent, în UE, aproximativ 28 % din deșeurile de plastic ajung în depozite de deşeuri. Un cadru solid al UE privind mediul, având drept obiectiv prevenirea, incluzând o eventuală interzicere a microplasticelor la nivelul UE, necesită o punere în aplicare corectă la nivel local și regional, continuând investițiile în tehnologii mai ecologice, inclusiv dezvoltarea de politici personalizate de prevenire a deșeurilor marine la nivel local și regional. Acest cadru ar trebui să includă realizarea de progrese către un regim comun nu numai pentru instalațiile portuare de preluare, ci și în ce privește taxele pentru deșeurile generate pe nave și reziduurile de încărcătură, spre a descuraja navele să le arunce în mare înainte de a acosta în porturi. Deși autoritățile regionale și locale europene se numără printre cei mai mari producători de deșeuri marine și plastice, acestea sunt și cele mai afectate de deșeurile provenite din afara UE, motiv pentru care cooperarea internațională este vitală;

32.

salută inițiativa Comisiei Europene de a combate poluarea oceanelor și, în special, a deșeurilor mari, dar observă că acesta este un prim pas în obținerea unor oceane mai curate și că UE și statele membre pot da exemplu prin introducerea unui plan comun pentru înlăturarea în cele din urmă a deșeurilor nocive din mare, cum ar fi muniția, substanțele chimice și materialele nucleare. Prin urmare, Comitetul subliniază, în această privință, importanța proiectelor-pilot care pot ajuta la dezvoltarea și susținerea capacităților, a tehnologiei și a angajamentelor europene pentru pace. Astfel de proiecte pot reprezenta o sursă atât de exporturi de tehnologie, cât și de know-how care pot influența țările și organizațiile terțe sub forma unui stimulent pentru introducerea de politici similare în alte locuri;

33.

consideră că un astfel de plan comun privind poluarea oceanelor poate aduce beneficii tangibile pentru regiunile și comunitățile maritime, nu numai în mod direct, sub formă de know-how, expertiză și protecție civilă sporită, capacități de căutare, de salvare și de recuperare, ci și, la scară mai largă, sub forma creșterii aferente a veniturilor din turism și pescuit și a unei dezvoltări economice mai accentuate, precum și a unor beneficii asupra mediului și sănătății, nu doar pentru zonele costiere europene, ci și pentru regiunile adiacente și pentru întregul ecosistem al oceanelor;

34.

observă că Acțiunea 10 privind promovarea amenajării spațiului maritim (MSP) la nivel global, incluzând eventuale orientări internaționale ale Comisiei Oceanografice Interguvernamentale (IOC) și ale UNESCO privind MSP, este coerentă cu avizele anterioare ale CoR în care se evidențiau politicile avansate ale UE cu privire la MSP și contribuția autorităților locale și regionale. Aceasta este, totodată, o oportunitate pentru întreprinderile din UE de a furniza servicii și produse din domeniu în întreaga lume;

35.

este de acord, în acest sens, cu Acțiunea 11, care are ca obiectiv realizarea obiectivului global de conservare a 10 % din zonele marine și de coastă și promovarea gestionării și aplicării eficiente a normelor privind zonele marine protejate (ZMP), pentru a se crea efectiv „parcuri oceanice”. Studiile actuale privind proiecte similare din Australia evidențiază beneficii pentru turism și pescuit în regiunile învecinate, care pot fi replicate în alte regiuni, inclusiv în anumite zone ale apelor teritoriale europene. Comitetul subliniază, în această privință, importanța implicării și responsabilizării părților interesate de la nivel local în ceea ce privește identificarea și gestionarea zonelor marine protejate. Într-adevăr, ZMP cu probleme de finanțare sau cu disponibilitate limitată a datelor științifice pot reprezenta o barieră semnificativă în calea dezvoltării economice sustenabile (de exemplu în materie de energie marină sau dezvoltare portuară);

36.

în ceea ce privește Acțiunea 12, consideră că o strategie coerentă în ceea ce privește observarea oceanelor, datele referitoare la industria de pescuit de la nivel național și contabilitatea marină va impulsiona serviciile de date și observarea. În această privință, platformele UE și internaționale existente care se ocupă de batimetria oceanelor și a fundului mării, cum ar fi EMODnet sau programul „Copernicus” de observare a oceanelor, trebuie să fie integrate și interoperabile. Inițiative precum IPBES (o platformă globală și un organism interguvernamental deschis tuturor statelor membre ale ONU pentru a consolida legătura dintre știință, politică și cunoștințele locale pentru luarea de decizii privind biodiversitatea și serviciile de ecosistem) merită încurajate, alături de dezvoltarea de noi instrumente, cum ar fi IPBES Nordic, MAES UE (Cartografierea și evaluarea ecosistemelor și a serviciilor acestora) și ESMERALDA (Îmbunătățirea cartografierii serviciilor ecosistemice pentru elaborarea de politici și luarea de decizii);

37.

consideră că o combinare a diverselor baze de date actuale și viitoare constituie un corpus interdisciplinar de cunoștințe și date marine care aduce laolaltă mai multe domenii, cum ar fi protecția mediului, pescuitul și acvacultura, ajutorul în caz de dezastre, serviciile de reacție rapidă și de salvare, controlul la frontiere și monitorizarea migrației și transporturile; consideră că nu există nicio necesitate imediată pentru crearea altor baze de date; în schimb, consideră că bazele de date existente pot fi astfel coordonate încât să fie utile pentru statele membre;

38.

subliniază că deținerea de baze de date compatibile, redundante și intersectate, colectarea de informații marine și cartografierea oceanelor necesită mai multe sinergii, nu doar între UE și diverse instituții competente naționale, ci și cu alte state membre și organizații internaționale, întrucât datele comune trebuie să reprezinte punctele de plecare pentru a oferi răspunsuri comune, transoceanice;

39.

insistă că informațiile în domeniul marin nu trebuie să reprezinte un efort doar al sectorului public; sectorul privat, întreprinderile de pescuit și de transport maritim, ingineria maritimă, telecomunicațiile, biotehnologia și companiile de exploatare marină a petrolului și a gazelor pot juca un rol esențial în colectarea și partajarea datelor de mediu pe care acestea le colectează în timpul propriilor lor activități pe mare. UE și alte organisme internaționale trebuie să ofere stimulente și să faciliteze acest lucru, astfel încât colectarea să nu reprezinte o sarcină exagerată;

40.

își reiterează solicitarea adresată Comisiei Europene de a promova cele mai bune practici în ceea ce privește utilizarea parteneriatelor public-privat în economia albastră (11). Un astfel de demers ar trebui să ia în considerare potențialul oferit de întreprinderile mici și mijlocii și capacitatea administrativă limitată a unora dintre autoritățile naționale competente;

41.

evidențiază impactul teritorial asimetric al multora dintre provocările cu care se confruntă oceanele noastre, ceea ce înseamnă că datele marine aferente diverselor politici trebuie să fie disponibile pentru autoritățile locale și regionale într-un mod ușor de accesat și de utilizat;

42.

solicită, în conformitate cu avizele anterioare ale CoR privind „creșterea albastră” (12), consolidarea investițiilor în știința și inovarea „albastre” (Acțiunea 13) și subliniază, în această privință, importanța educației și a capacităților profesionale pentru marinari, dezvoltate în strânsă cooperare cu industriile marine;

43.

susține dezvoltarea de parteneriate internaționale în domeniul cercetării, al inovării și al științei marine, care ar trebui concepute pentru a stimula regiunile care investesc în cercetarea și inovarea marină (Acțiunea 14). În această privință, politicile și programele europene cum ar fi Orizont 2020, precum și FEPAM, LIFE, MIE și FEDR, pot fi utilizate pentru dezvoltarea parteneriatelor de cercetare și inovare în domeniul oceanelor, inclusiv cu țările terțe;

44.

recunoaște rolul important pe care îl poate avea strategia de creștere albastră în acest domeniu și solicită promovarea unor inițiative strategice la nivel local și regional, difuzarea de bune practici și proiecte de succes și punerea în aplicare a acestora în alte regiuni, cu un accent special asupra cercetării și inovării aplicate domeniilor activităților maritime și costiere;

45.

consideră că guvernanța oceanelor afectează autoritățile locale și regionale într-o manieră foarte asimetrică, punându-le în fața unor provocări pentru care, de cele mai multe ori, acestea nu sunt pregătite. În același timp, schimbările de la nivelul cadrelor de reglementare, pescuitul sau exploatarea resurselor naturale din alte părți ale lumii pot avea un efect economic sau social direct asupra comunităților costiere europene și în acele zone care depind semnificativ de activitățile aferente oceanului;

46.

cu toate acestea, consideră că autoritățile locale și regionale ale Europei au de jucat un rol proactiv în introducerea de politici sustenabile pentru a preveni pescuitul în exces și poluarea marină, contribuind la guvernanța pe mai multe niveluri în cadrul UE și militând ca UE și statele sale membre, în a căror jurisdicție intră peste 10 % din oceanele lumii, să conducă prin exemplul propriu în negocierile internaționale în domeniul oceanelor;

47.

solicită, în conformitate cu Acordul interinstituțional și cu pachetul privind o mai bună legiferare, ca un dialog structurat privind guvernanța oceanelor să fie organizat periodic de către Comisie, împreună cu Consiliul, Parlamentul și CoR pentru a dezvolta în comun noi inițiative în domeniul politicilor marine, cu contribuții active din partea reprezentanților regiunilor marine și a comunităților costiere afectate ale UE, în special regiunile insulare, izolate și îndepărtate, sau a reprezentanților lor direcți, care pot cuprinde forumurile actuale ale părților implicate în diversele strategii macroregionale ale UE care au legătură cu mările și care pot reuni reprezentați ai ORGP.

12.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 342/38

1.

Peste o treime dintre cetățenii UE locuiesc și lucrează în regiunile de frontieră ale Europei. Frontierele respective au un impact atât direct, cât și indirect asupra vieților lor. Cooperarea transfrontalieră (CTF) s-a dovedit a fi cel mai eficient instrument pentru depășirea efectului de barieră și a separării create de frontiere, pentru integrarea zonelor de frontieră și pentru creșterea calității vieții cetățenilor din regiunile de frontieră.

2.

Cooperarea teritorială europeană joacă un rol important în eliminarea obstacolelor frontaliere și în stimularea cooperării transfrontaliere. În perioada 2014-2020, peste 10 miliarde EUR vor fi investite în cooperarea dintre regiuni, dintre care aproximativ 6,6 miliarde EUR vor fi direcționate către regiunile transfrontaliere.

3.

Proiectele Interreg A au înregistrat numeroase realizări concrete pentru mulți cetățeni europeni aflați în regiuni extrem de diverse, de pe întreg teritoriul UE. Un instrument important și de succes în programele de cooperare transfrontalieră (1) sunt proiectele de tip interpersonal și la scară mică, concepute să promoveze convergența în regiunile de frontieră și să stabilească la nivel local contacte directe între oameni.

4.

Proiectele de tip interpersonal (P2P) și la scară mică pot fi definite în funcție de amploarea, durata și conținutul lor. Proiectele la scară mică au, de obicei, o valoare mai scăzută decât proiectele mari obişnuite (de exemplu, o valoare maximă de 100 000 EUR (2)). De asemenea, ele pot avea o durată limitată, iar principalul lor obiectiv este de a finanța inițiative din diferite domenii de cooperare transfrontalieră, cu impact la nivel local, pentru a sprijini principalele obiective tematice ale programelor UE (printre care consolidarea încrederii, crearea unor condiții-cadru favorabile și a unei abordări ascendente, precum și demararea unor noi parteneriate). Proiectele de tip interpersonal sunt proiecte la scară mică care se concentrează în primul rând pe promovarea contactelor și a interacțiunii dintre oamenii din diferite părți ale frontierei. În cele mai multe cazuri, acestea dispun de un buget redus și, de asemenea, au o durată limitată. Activitățile din cadrul unor astfel de proiecte se desfășoară în zone geografice mai mici (de obicei, la nivel euroregional), iar abordările lor sunt, de obicei, adaptate la realitatea zonei.

5.

Proiectele de tip interpersonal (P2P) și proiectele la scară mică se desfășoară într-o gamă largă de domenii precum cultura (de exemplu, învățarea limbii din țara învecinată), sportul, turismul, educația și formarea profesională, economia, știința, protecția mediului și ecologia, sănătatea, transportul și infrastructura de mici dimensiuni (lacunele din infrastructura transfrontalieră), cooperarea administrativă, activitățile de promovare etc.

6.

Proiectele de tip interpersonal (P2P) și proiectele la scară mică se adresează unei game largi de beneficiari: municipalități, ONG-uri (numeroase tipuri de asociații, platforme, rețele, fundații, biserici etc.), instituții de învățământ (școli, centre de formare profesională și universități), instituții de asistență în domeniul afacerilor și institute de cercetare, printre altele.

7.

Aceste proiecte au fost susținute de mai multe generații de programe de cooperare transfrontalieră. În perioada actuală, proiectele P2P și la scară mică din cadrul a 19 programe CTF (aproximativ o treime dintre acestea) sunt susținute, în principal, prin intermediul unui Fond pentru proiecte mici sau al unui instrument similar (denumite uneori microproiecte, fond de disponibilizare sau Proiect-cadru de susținere a proiectelor/inițiativelor de mică amploare). Aceste fonduri pentru proiecte mici iau de obicei forma unui „proiect-umbrelă”, sub care sunt puse în aplicare mai multe proiecte secundare mai mici.

8.

În general, gradul de finanțare a fost mai degrabă redus – de la 1,5 % până la 20 % din creditele alocate programelor (mai scăzut în vechile state ale UE, în timp ce în statele membre noi și de-a lungul „vechilor” frontiere externe, cererea a fost mult mai mare).

9.

Studiile independente cu privire la cooperarea transfrontalieră și toate evaluările Interreg (3) de până acum confirmă faptul că, în cadrul programelor Interreg A, rezultatele de cea mai bună calitate nu sunt realizate în principal prin proiectele emblematice, ci succesul este determinat, mai curând, de varietatea diferitelor proiecte cu adevărat transfrontaliere, care abordează nevoile specifice regiunii și implică, totodată, în mod direct cetățenii, autoritățile locale și organizațiile societății civile. În cele mai multe cazuri, gestionarea acestor programe (subprograme) Interreg A este descentralizată. De la începutul programului Interreg (1990), programele cu cele mai bune rezultate în urma evaluării au fost adesea cele gestionate în mod descentralizat, multe dintre acestea incluzând sprijin pentru proiectele P2P și proiectele la scară mică.

10.

În pofida impactului pozitiv, aceste proiecte se confruntă cu unele dificultăți majore. Acestea nu sunt ancorate în reglementări, iar proiectele mai mari sunt adesea preferate de autoritățile de management datorită faptului că sunt mai rentabile (proiectele P2P având un cost administrativ mai ridicat) și au un impact cuantificabil. De asemenea, este dificil să se facă o corelare între efectele necuantificabile ale unor astfel de proiecte și indicatorii aferenți Strategiei Europa 2020 care se concentrează pe locuri de muncă și creștere economică (ca urmare a lipsei metodologiei și a indicatorilor de evaluare corespunzători).

11.

Obiectivul principal al prezentului aviz este să furnizeze o listă bazată pe dovezi cu privire la beneficiile și valoarea adăugată a acestor proiecte și la implementarea lor descentralizată prin intermediul euroregiunilor și al unor structuri similare, cum ar fi gruparea europeană de cooperare teritorială (GECT); să ofere recomandări pentru simplificarea în continuare a acestora; și, în cele din urmă, să prezinte propuneri specifice pentru viitoarele programe de cooperare transfrontalieră, contribuind astfel la dezbaterea privind viitorul politicii de coeziune după 2020.

12.

consideră că proiectele P2P și la scară mică au, în general, o valoare adăugată europeană mare și contribuie în mod semnificativ la îndeplinirea obiectivului general al programelor de cooperare transfrontalieră, prin eliminarea obstacolelor frontaliere și prin integrarea zonelor de frontieră și a cetățenilor din aceste zone. Trebuie subliniate următoarele beneficii specifice ale unor astfel de proiecte:

13.

observă însă că teritoriile eligibile de dimensiuni mai mari sunt cele care oferă avantaje în ceea ce privește extinderea parteneriatelor, deși este conștient de posibilele impacturi negative: este mai greu ca programele să reflecte nevoile specifice ale diferitelor părți ale unui teritoriu vast. Există o tendință de a sprijini proiectele mai mari, iar acest sprijin devine mai puțin accesibil pentru actorii locali/regionali;

14.

sugerează că managementul descentralizat al unor astfel de programe, de pildă prin promovarea unor subprograme care să permită, de asemenea, finanțarea proiectelor la scară mică și P2P, reprezintă cea mai bună soluție în fața acestei tendințe, întrucât ar menține programele mai apropiate de cetățeni;

15.

subliniază avantajele fondurilor pentru proiecte mici (sau ale instrumentelor similare de finanțare a proiectelor P2P și a proiectelor la scară mică), gestionate în mod descentralizat:

16.

este conștient de faptul că această abordare poate crea costuri de administrare comparativ mai mari. Trebuie subliniat faptul că, pe lângă gestionarea obișnuită a proiectelor, au loc multe alte activități (de exemplu, activităţi de sensibilizare, consultanță în vederea elaborării, implementării și evidenței contabile). Fără o astfel de abordare descentralizată și abordare ascendentă, aceste proiecte sunt dificil de realizat;

17.

constată că avantajele implementării descentralizate a proiectelor P2P și a proiectelor la scară mică sunt obținute cel mai bine prin implicarea euroregiunilor și a unor structuri transfrontaliere similare (4). Acestea ar putea să ia, de asemenea, forma juridică a unei GECT, care este foarte potrivită pentru un astfel de rol;

18.

recomandă ca aceste structuri să aibă o experiență considerabilă în domeniul cooperării transfrontaliere la nivel local și regional, astfel încât să poată asigura succesul implementării. Acestea ar trebui să fie:

19.

subliniază că, pentru ca valoarea adăugată a proiectelor de tip P2P și a proiectelor la scară mică și managementul lor descentralizat să poată fi menținute, aceste proiecte și proceduri trebuie să fie foarte simple;

20.

menționează că poziția CoR a fost exprimată în avizul său privind Simplificarea fondurilor ESI din perspectiva autorităților locale și regionale  (7). Recomandările privind cooperarea transfrontalieră, cum ar fi eliminarea cooperării teritoriale europene din domeniul de aplicare a normelor privind ajutoarele de stat sau o abordare mai flexibilă în aplicarea obiectivelor tematice ale Strategiei Europa 2020, sunt chiar mai relevante pentru proiectele P2P și pentru proiectele la scară mică;

21.

afirmă că procedurile simplificate trebuie să fie proporționale cu sumele în cauză, atât pentru managementul acestor proiecte (administrație, gestiune financiară, mecanisme de control etc.), cât și pentru grupurile-țintă (reducerea sarcinilor administrative, oferirea în prealabil a unor informații orientate spre obiective, aplicarea principiului „o singură dată” (8)). Aceste proceduri simplificate trebuie aplicate în toate fazele ciclului proiectelor;

22.

recomandă ca, în timpul controlului, monitorizării și auditului, să se acorde mai multă atenție conținutului și rezultatelor, și nu numai proceselor;

23.

invită toate nivelurile de gestiune partajată să permită și să utilizeze opțiunile simplificate corespunzătoare în materie de costuri ca abordare principală în ceea ce privește proiectele de tip P2P și la scară mică. În pofida controlului necesar al finanțării publice, CoR solicită ca aplicarea principiului „o singură dată”, sumele forfetare, ratele forfetare și declarațiile simplificate de costuri (de exemplu, costurile unitare standardizate) să fie promovate în ceea ce privește evidența contabilă a acestor proiecte;

24.

consideră că, având în vedere situația actuală din UE (naționalismul în creștere, retragerea Regatului Unit din UE, criza migrației, dificultățile economice și monetare), există în mod evident o nevoie din ce în ce mai puternică de a comunica beneficiile specifice și valoarea adăugată a acțiunilor UE. Cooperarea transfrontalieră și, în special, proiectele de tip P2P și la scară mică sunt printre exemplele cele mai concrete ale unor astfel de beneficii specifice și valori adăugate în viața de zi cu zi a cetățenilor. În acest caz, fondurile UE au efecte pozitive clare în viața reală, în perspectivele și percepțiile cetățenilor UE;

25.

sugerează că toți actorii implicați ar trebui să depună eforturi pentru a crește vizibilitatea rezultatelor și beneficiilor unor astfel de proiecte – nu atât în regiunile de frontieră, unde sunt evidente, cât mai ales la nivel național (în statele membre) și la nivel european (în instituțiile UE) unde se adoptă deciziile privind politica de coeziune. Prezentul aviz, alături de o broșură care conține exemple de proiecte specifice, își propune să contribuie la aceste eforturi. Comunicarea acestor rezultate poate fi, de asemenea, facilitată de Ziua Europeană a Cooperării;

26.

recunoaște necesitatea punerii în aplicare a unei metodologii specifice de evaluare a fondurilor pentru proiecte mici (și a instrumentelor similare) de sprijinire a proiectelor de tip P2P și la scară mică. Având în vedere caracterul „necuantificabil” al proiectelor de tip P2P, este clar că indicatorii standard privind rezultatele nu sunt adecvați pentru o astfel de evaluare (de exemplu, pentru a măsura nivelul de încredere sau depășirea prejudecăților). Se sugerează că simplul fapt că are loc o cooperare transfrontalieră între cetățeni și instituțiile regiunilor de frontieră este un rezultat pozitiv în sine (similar cu numărul tot mai mare de studenți care studiază în străinătate datorită programului Erasmus). Numărul cetățenilor implicați și al partenerilor colaboratori ar trebui să fie suficient. Proiectele la scară mică contribuie la definirea indicatorilor unei anume priorități de investiții, dar chiar și în cazul acestor proiecte, care nu sunt integral de tip P2P, ar trebui să se ia în considerare cooperarea dintre parteneri și numărul persoanelor implicate în mod activ în procesul de cooperare transfrontalieră, deoarece se consolidează capacitatea unor astfel de parteneri de a dezvolta în continuare o astfel de cooperare în viitor. Astfel de proiecte extind sfera operațiunilor desfășurate de UE, printr-o abordare adaptată la realitatea zonei și concentrată asupra cetățenilor, care devin actori implicați în consolidarea integrării europene în regiunea respectivă. Deseori, competențele profesionale și interculturale dobândite de membrii echipelor de proiect transfrontaliere sunt mai valoroase decât rezultatul proiectului în sine (investiții la scară mică);

27.

recomandă ca proiectele de tip interpersonal și proiectele la scară mică să fie ancorate în reglementările care guvernează sprijinul acordat de UE pentru cooperarea transfrontalieră ca instrument legitim în programele de cooperare transfrontalieră și invită Comisia să adopte dispozițiile necesare în propunerea pentru noua generație de reglementări;

28.

recomandă, de asemenea, Comisiei să încurajeze proiectele de tip interpersonal și la scară mică să participe în cadrul programelor de cooperare transfrontalieră, în special în cazul în care există cerere pentru astfel de proiecte la nivel local și regional. Ar trebui asigurate alocări suficiente pentru a satisface această cerere ascendentă. O atenție deosebită ar trebui acordată granițelor care vor fi afectate de retragerea Regatului Unit din UE (9), trebuind găsite soluții pentru continuarea cooperării cu autoritățile locale și regionale din Regatul Unit și cu alți parteneri;

29.

subliniază că beneficiile complete ale unor astfel de proiecte pot fi obținute prin managementul descentralizat, fie prin fonduri pentru proiecte mici sau prin orice alt instrument similar, fie direct cu ajutorul comitetelor de coordonare de la fața locului. Este esențial ca fiecare regiune de frontieră să fie liberă să utilizeze instrumentele și procedurile existente care s-au dovedit eficiente timp de mai mulți ani, asigurând continuitatea unei astfel de finanțări cu obiectivul general de a menține programele mai apropiate de cetățeni;

30.

recomandă ca euroregiunile sau structurile similare și GECT să constituie cadrul care să garanteze implementarea descentralizată a proiectelor de tip P2P și a proiectelor la scară mică, asigurând continuitatea acestora și luând în considerare rolurile deja existente ale acestor structuri (de exemplu, beneficiarii „proiectelor-umbrelă”) care și-au dovedit utilitatea. În zonele de frontieră în care nu există astfel de structuri, ar trebui încurajată înființarea lor sau ar trebui găsite alte soluții adecvate, respectând, pe cât posibil, principiile enunțate mai sus;

31.

subliniază că, pentru a menține valoarea adăugată și beneficiile proiectelor de tip interpersonal și ale proiectelor la scară mică, atât proiectele în sine, cât și gestionarea lor trebuie să fie cât mai simple cu putință. Ar trebui să se pună mai mult accent pe conținut decât pe proceduri și ar trebui preferate opțiunile simplificate în materie de costuri;

32.

atrage atenția asupra faptului că adesea, proiectele de tip interpersonal (P2P) reunesc parteneri din serviciile publice sau semipublice; ele atenuează efectul diferențelor de reglementare și de finanțare între organizațiile din diferite state membre. Cu toate acestea, dincolo de finanțarea temporară a proiectelor, proiectele P2P de succes ar trebui să poată fi continuate printr-o finanțare structurală. Ar trebui depuse mai multe eforturi în următoarea perioadă de programare pentru a comunica autorităților legislative de la nivel național experiența transfrontalieră. Statele membre ar trebui să fie implicate într-un pact transfrontalier pentru a reduce efectele frontierelor care rezultă din reglementările și finanțarea națională.

33.

invită statele membre, Comisia și Parlamentul European să ia în considerare aceste recomandări specifice și să includă toate normele necesare pentru punerea lor în aplicare atunci când elaborează propuneri legislative pentru următoarea generație de programe de cooperare transfrontalieră, când adoptă aceste programe și în cursul implementării lor cu succes. Astfel, se va garanta că beneficiile integrării europene sunt resimțite puternic în rândul cetățenilor din regiunile de frontieră ale Europei.

12.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 342/43

1.

salută cu satisfacție comunicarea Comisiei Europene „Viitorii lideri ai Europei: inițiativa privind întreprinderile nou-înființate și extinderea acestora” ca reprezentând o dezvoltare și extindere a Small Business Act; invită totodată Comisia să aibă în vedere actualizarea și menținerea omogenității Small Business Act;

2.

împărtășește temerea exprimată în comunicare privind consecințele negative ale fragmentării, în continuare, a pieței unice, inclusiv a pieței unice digitale, asupra potențialului de creștere a întreprinderilor nou-înființate și a celor în curs de extindere;

3.

amintește faptul că sprijină pe deplin activitățile care vizează dezvoltarea antreprenoriatului inovator și eliminarea barierelor care limitează posibilitățile de dezvoltare a acestuia;

4.

atrage atenția asupra faptului că întreprinderile nou-înființate și cele în curs de extindere fac uz de forme inovatoare și flexibile de ocupare a forței de muncă, printre care: munca de la distanță, programul de lucru flexibil, împrumutul și leasingul de salariați, contractarea, partajarea fișei postului sau a postului. În cazul în care sunt prezentate ca o opțiune reală pentru angajat, aceste forme de ocupare a forței de muncă pot avea un impact pozitiv asupra concilierii sarcinilor aferente vieții de familie cu cele ale vieții profesionale și pot contribui la soluționarea problemei șomajului pe termen lung;

5.

subliniază că este deosebit de importantă colaborarea în condiții de parteneriat între autoritățile publice europene, naționale, regionale și locale pentru crearea condițiilor care să faciliteze extinderea scării la care operează întreprinderile nou-înființate;

6.

solicită Comisiei să întreprindă ea însăși acțiuni pentru a inspira statele membre să țină seama în mai mare măsură de problematica creativității, a antreprenoriatului, a economiei și a finanțelor, la toate nivelurile învățământului economic și de altă natură;

7.

subliniază rolul realizărilor regiunilor și orașelor în dezvoltarea inspirată de inovare a sistemului economic mondial, datorită capacității lor de adaptare flexibilă la schimbarea condițiilor de piață, a celor tehnologice și a celor culturale;

8.

atrage atenția că sprijinirea entităților inovatoare cu o dinamică a creșterii deosebit de ridicată se transferă și altor actori de pe piață. Alături de tendința actuală în ce privește economia circulară, economia socială și cea bazată pe partajare (1), sinergiile obţinute prin acțiunile de sprijinire și de facilitare juridică vor contribui la rândul lor la dezvoltarea societăților în ansamblul lor;

9.

subliniază că vor avea o semnificație crucială măsurile care duc la o mai bună corelare între strategiile sectoriale, conectând mediul universitar, mediul de afaceri și autoritățile publice de la toate nivelurile în așa fel încât obiectivele realizate să aibă un numitor comun;

10.

subliniază că diversitatea și instabilitatea legislației din statele membre UE reprezintă una din problemele esențiale care limitează extinderea întreprinderilor europene nou-înființate (2);

11.

îndeamnă Comisia să exploreze elaborarea unor definiții unificate ale întreprinderilor nou-înființate (start-up) și în curs de extindere (scale-up) și să simplifice în mai mare măsură soluțiile juridice referitoare la IMM-uri;

12.

este de acord cu analiza de până în prezent, elaborată în cadrul programului Orizont 2020 (referitoare la posibilitatea de a beneficia de recomandări din partea experților) și în urma activității Observatorului european al clusterelor și al mutațiilor industriale;

13.

propune verificarea setului de instrumente și indicatori după trei cicluri de încercare, astfel încât să nu se acumuleze doar date cu privire la cele două tipuri de întreprindere, ci să se elaboreze totodată studii cu privire la aspectele calitative, care permit definirea principalelor probleme;

14.

salută faptul că, în conformitate cu prioritățile politice ale Comisiei Europene în cadrul Strategiei privind piața unică, acțiunile din cadrul programului COSME sunt, în mare măsură, menite să susțină întreprinderile nou-înființate sau în curs de extindere;

15.

își exprimă preocuparea față de ritmul lent al activităților care vizează eliminarea fragmentării sistemelor fiscale, în special a regimului taxei pe valoarea adăugată (TVA) existente în cele 28 de state membre ale UE. Fragmentarea îngreunează dezvoltarea și comerțul transfrontalier al IMM-urilor, în special în cazul întreprinderilor nou-înființate;

16.

propune Comisiei să pună la dispoziție resurse suplimentare pentru a sprijini întreprinderile nou-înființate să dezvolte și apoi să pună în aplicare strategii de protejare a drepturilor de proprietate intelectuală;

17.

evidențiază problema procedurilor ineficiente și exagerat de îndelungate prevăzute în statele membre ale UE în ce privește insolvența întreprinderilor, ceea ce împiedică multe întreprinderi care acționează corect, dar sunt supraîndatorate, să beneficieze de o a doua șansă;

18.

salută comunicarea din 22 noiembrie 2016 [COM(2016) 723] – Propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind cadrele de restructurare preventivă, a doua șansă și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie și de modificare a Directivei 2012/30/UE –, al cărei scop este limitarea obstacolelor principale rezultate din diferențe între cadrele statelor membre în ce privește restructurarea și falimentul și care împiedică circulația liberă a capitalului; își exprimă totodată îngrijorarea cu privire la faptul că propunerea se limitează la aspectele financiare, tratând lucrătorii angajați în întreprinderi ca pe niște creditori de același rang cu o bancă sau orice alt deținător de capital și prezentând redresarea unei întreprinderi doar ca pe o restructurare financiară între părțile implicate;

19.

este convins de argumentația Comisiei în ce privește valoarea adăugată rezultată din aplicarea soluțiilor legislative propuse la nivelul UE și, în consecință, apreciază că directiva este conformă cu principiul subsidiarității. Din aceleași motive, consideră că directiva este conformă cu principiul proporționalității;

20.

își exprimă totuși temerea că, având în vedere absența în prezent a unei posibilități de armonizare a sistemelor juridice ale statelor membre în ceea ce privește procedura de insolvență, s-ar putea ca acest instrument legislativ să nu reușească să mărească de manieră hotărâtoare numărul întreprinderilor nou-înființate capabile să reziste pe piață mai mult de 2-3 ani;

21.

reamintește faptul că, la 20 mai 2015, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au adoptat Regulamentul (UE) 2015/848 privind procedurile de insolvență din statele membre și sprijină abordarea conform căreia procedurile de insolvență nu mai trebuie privite exclusiv din perspectiva lichidării, ci ca instrument pentru a garanta conservarea resurselor întreprinderii – inclusiv a dreptului la muncă al salariaților ei – și, în măsura posibilităților, pentru a asigura supraviețuirea întreprinderii. Salută, de asemenea, instituirea până în iunie 2019 a unui sistem digital interconectat de „registre de insolvență” care trebuie create în fiecare stat membru și care vor fi accesibile gratuit prin intermediul portalului european e-justiție. Atrage totuși atenția că este nevoie de un sprijin suplimentar pentru specializarea judecătorilor și profesionalizarea administratorilor însărcinați cu soluționarea insolvenței;

22.

salută rezoluția legislativă a Parlamentului European din 5 aprilie 2017 privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind fondurile de piață monetară [COM(2013) 615] și propunerea de stabilire a unei noi categorii de fonduri de piață monetară (FPM), a căror valoare a activului net prezintă o volatilitate scăzută, concepute în mod specific pentru a se aplica micilor întreprinderi în economia reală;

23.

îndeamnă autoritățile publice de la nivel național, regional și local să inițieze și să se angajeze activ în:

24.

consideră necesară facilitarea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii pe piața unică europeană, în special prin stabilirea unor praguri adecvate pentru exonerarea lor la nivelul statelor membre de cerințele privind reorganizarea sau reînregistrarea;

25.

încurajează Comisia să demareze lucrările pentru crearea bazei pentru introducerea unei vize pentru întreprinderi nou-înființate și a unui catalog de condiții în acest sens, care să permită valorificarea sigură și benefică a capitalului calificat, intelectual sau financiar, din țări terțe, lucru care ar putea contribui la dezvoltarea economiei Uniunii Europene;

26.

salută eforturile depuse de Comisie pentru a îmbunătăți posibilitățile de acces la piața achizițiilor publice pentru întreprinderile nou-înființate și cele în curs de extindere și subliniază necesitatea de a supraveghea îndeaproape transpunerea și punerea în aplicare a Directivei privind achizițiile publice (2014/24/UE) la nivelul statelor membre, pentru a se garanta că acestea din urmă valorifică pe deplin dispozițiile existente pentru a îmbunătăți posibilitățile de acces al IMM-urilor la achizițiile publice;

27.

se alătură cu satisfacție ideii instituirii unor brokeri ai inovării, însărcinați cu crearea unei rețele de cumpărători interesați de achizițiile publice pentru inovare, punerea lor în legătură cu întreprinderile inovatoare și sprijinirea acestui tip de întreprinderi prin facilitarea accesului lor la capital de risc;

28.

aprobă modificările propuse în programul Orizont 2020 vizând sprijinirea abordărilor ascendente și intersectoriale și a inovațiilor radicale, de o însemnătate socială fundamentală și cu un mare potențial de creștere;

29.

salută consolidarea în continuare a Rețelei întreprinderilor europene (RIE) prin extinderea gamei sale de servicii, care va cuprinde consultanță specializată în domeniul amplificării scării de activitate economică, al informării cu privire la prevederile naționale și europene, posibilitățile de a obține finanțare, încheierea de parteneriate și modalitățile de a avea acces la achizițiile publice transfrontaliere;

30.

subliniază importanța birourilor regionale ale rețelei RIE în a crea legături strânse de colaborare cu incubatoarele locale de antreprenoriat, acceleratoarele și parcurile științifico-tehnologice, întrucât aceste instituții, aflate în apropierea întreprinderilor nou-înființate în viața de toate zilele, cunosc îndeaproape problemele și nevoile lor reale;

31.

subliniază că intensificarea, conform declarațiilor Comisiei, a activităților vizând crearea de legături între clustere, ecosistemele locale și regionale de antreprenoriat, în special în ce privește căutarea de investitori și stabilirea de contacte între aceștia și marile întreprinderi și crearea unor rețele de contacte în rândul factorilor de decizie locali, ar trebui extinsă prin punerea în rețea a întreprinderilor nou-înființate cu centrele științifice, ca potențiali beneficiari ai soluțiilor tehnologice și netehnologice inovatoare;

32.

invită Comisia să introducă măsuri de sprijin care au ca scop înființarea unor incubatoare de întreprinderi inovatoare și care să-i sprijine și să-i însoțească pe antreprenori în etapele inițiale ale întreprinderii, prin consolidarea capacităților lor de management, prin punerea la dispoziție a unor linii de finanțare alternativă, prin încheierea unor contracte cu „întreprinderi-locomotivă” (elevator pitch), prin sprijinirea internaționalizării acestora etc.;

33.

atrage atenția asupra discrepanțelor tehnologice în creștere dintre regiunile metropolitane și regiunile mai slab dezvoltate și periferice. În acest sens, propune Comisiei să ia măsuri de sprijinire a conectării regiunilor cu vocație de lider cu cele ale căror economii se bazează pe sectorul agricol;

34.

deși rămân încă multe lucruri de făcut, salută progresele înregistrate în direcția spiritului antreprenorial în regiunile mai puțin dezvoltate și sugerează Comisiei să sprijine în continuare inițiativele în curs care vizează promovarea spiritului antreprenorial în aceste regiuni, dar și să aibă în vedere posibilitatea de a lansa noi inițiative, ca instrument diferit dedicat conectării proiectelor;

35.

subliniază că ar fi deosebit de oportune măsuri suplimentare de consolidare și interconectare a entităților care activează în domeniul antreprenoriatului în sectoarele tradiționale ale economiei, inclusiv în sectorul artizanatului și în industriile culturale și creative, în regiunile rurale și periferice și în zonele periurbane;

36.

susține ideea Comisiei de creare a unei platforme europene care să slujească la stabilirea de contacte între întreprinderile nou-înființate și potențialii parteneri (în paralel cu platformele publice și private existente). Acest instrument ar intensifica procesul de dezvoltare a rețelei ecosistemelor antreprenoriale și a clusterelor în Europa;

37.

apreciază direcția preconizată a acțiunilor Comisiei în acest domeniu (circumscrisă de inițiativele „Coaliția pentru competențe și locuri de muncă în sectorul digital”, „Planul de cooperare sectorială în materie de competențe” și „instrumentul pentru datele masive”);

38.

sprijină inițiativa extinderii programului „Erasmus” pentru tinerii întreprinzători, astfel încât să cuprindă incubatoarele și întreprinderile pe piețele internaționale;

39.

este îngrijorat de faptul că în comunicare, care tratează o problematică deosebit de amplă, se tratează prea superficial măsurile preconizate și se prezintă selectiv măsurile viitoare [lipsesc, de exemplu, informațiile cu privire la programul privind centrele de inovare digitală (digital innovation hubs) și se schițează doar propunerea de înființare a unui Consiliu European al Inovării, fără să se determine condițiile pentru funcționarea lui];

40.

solicită Comisiei să furnizeze informații mai detaliate cu privire la competențele preconizate ale acestui consiliu și temeiul lui juridic;

41.

este convins că factorul determinant al calității lucrărilor Consiliului European al Inovării va fi asigurarea faptului că el beneficiază de o reprezentare corespunzătoare a mediului de afaceri și a domeniilor conexe, a mediului științific și a autorităților publice;

42.

recomandă Comisiei Europene să pregătească o analiză privind posibilitatea de a acorda sprijin autorităților teritoriale, de exemplu prin schimburi de experiență sau prin înființarea unor grupuri de reprezentanți ai mediului economic, alcătuite din persoane cu experiență, care ar ajuta la dezvoltarea antreprenoriatului, a întreprinderilor nou-înființate și a întreprinderilor în curs de extindere din teritoriul respectiv;

43.

subliniază rolul important pe care-l joacă, în prezent și în viitor, autoritățile locale și regionale, mediul universitar și întreprinderile înseși – așa-numitul „model tripartit” (triple helix) – în propagarea spiritului antreprenorial, în construirea unei culturi a științei și inovării în regiunile europene și în crearea unor ecosisteme puternice de antreprenoriat la nivel regional;

44.

face apel la Comisie să asocieze autoritățile regionale și locale la analiza planificată vizând evaluarea în ansamblu a condițiilor și a practicilor statelor membre în ce privește întreprinderile nou-înființate și cele în curs de extindere. Autoritățile locale și regionale sunt cel mai aproape de întreprinderile locale, având sens să se valorifice cunoștințele ample ale acestora cu privire la mediile de afaceri locale;

45.

consideră că, prin realizarea pieței unice digitale, concurența va dobândi o nouă dimensiune și fiecare regiune va trebui să intre în competiție cu alte entități europene, care vor beneficia de aceeași bază normativă. Acest lucru reprezintă deci o oportunitate pentru întreprinderile nou-înființate care nu au avut, până în prezent, ocazia de a se internaționaliza și de a pătrunde pe noi piețe transfrontaliere;

46.

arată că faptul că întreprinderile nou-înființate și în curs de extindere tind să caute soluții inovatoare și atipice face ca efectele implementării acestora din urmă să nu fie previzibile decât în mică măsură. Acest lucru îngreunează obținerea de fonduri în cadrul programelor obișnuite;

47.

recomandă Comisiei să relaxeze sistemul de finanțare, astfel încât să devină mai elastic în raport cu ideile inovatoare, și totodată să stimuleze autoritățile de management al fondurilor europene să acorde mai multă atenție selecției experților;

48.

apreciază drept pozitivă abordarea Comisiei în ce privește crearea unui fond de fonduri de capital de risc la nivel european, care ar avea șansa de a reduce fragmentarea pieței fondurilor de capital de risc în UE;

49.

propune redemararea eforturilor de explorare a posibilității de a mobiliza fondurile de capital de risc locale în cadrul autorităților teritoriale;

50.

invită Comisia să stimuleze diferențierea între diversele surse de finanțare; în practică, fondurile de capital de risc, fondurile de investiții în societăți necotate și investitorii providențiali (business angels) sunt instrumente încă slab dezvoltate în Europa;

51.

salută cu satisfacție anunțul creșterii bugetului COSME și, în principiu – cu condiția ca fondurile să nu fie transferate de la Mecanismul pentru interconectarea Europei sau programul Orizont 2020 –, și creșterea bugetului pentru FEIS, ceea ce permite finanțarea suplimentară a IMM-urilor la început de drum sau doritoare să-și extindă activitățile; Este necesară în special facilitarea integrării și parteneriatelor între IMM-uri și întreprinderile nou-înființate;

52.

apreciază direcția acțiunilor Comisiei vizând crearea de stimuli suplimentari pentru finanțarea cu capital de risc, de exemplu prin crearea posibilității ca fondurile private sau ale autorităților teritoriale să aibă acces la garanții publice în cazul obținerii de finanțare prin îndatorare, întrucât aceasta ar putea duce la creșterea numărului investițiilor de capital și al investiților în instrumente de datorie pentru întreprinderile nou-înființate și în curs de extindere;

53.

îndeamnă la elaborarea, la nivelul UE, a unui program de sprijinire extrafinanciară a întreprinderilor nou-înființate și în curs de extindere, care să le permită explorarea unor noi piețe, ducând la creșterea numărului de locuri de muncă și la dezvoltarea în mai mare măsură a inovării pe teritoriul UE;

54.

consideră că este necesar să se promoveze un ecosistem european de investiții bazat pe măsuri de sprijin financiar și fiscal care să atragă și să stimuleze investițiile private în întreprinderi inovatoare, pentru ca acestea să se dezvolte și să crească în cele mai bune condiții economice și financiare si să atingă un înalt grad de competitivitate. În acest scop, consolidarea instrumentelor alternative de finanțare (capital de risc, împrumuturi participative, garanții etc.) capătă o importanță deosebită. În acest sens, se impune o simplificare reală a mecanismelor de punere în aplicare a instrumentelor financiare cofinanțate din fondurile structurale;

55.

atrage atenția asupra dezvoltării intensive a platformelor de finanțare participativă ca sursă alternativă de finanțare a soluțiilor inovatoare create de întreprinderile nou-înființate;

56.

solicită Comisiei să efectueze o analiză a oportunităților și riscurilor pe care le prezintă finanțarea participativă pentru societatea europeană, în special pentru investitorii direcți, care s-ar putea să aibă un acces inegal la informații și să fie slab pregătiți pentru acest tip de tranzacții în comparație cu investitorii profesioniști;

57.

arată că un cadru juridic conceput corespunzător, care să reglementeze funcționarea platformelor de finanțare participativă în UE, ar permite exploatarea pe deplin a potențialului acestei surse. O parte integrantă a acestuia ar trebui să constea în standarde care să asigure protecția intereselor investitorilor;

58.

sprijină consolidarea inițiativei „Start-up Europe” și extinderea domeniului său de aplicare pentru a cuprinde și alte sectoare, în afară de TIC și de întreprinderile nou-înființate bazate pe internet. În acest sens, solicită totodată simplificarea în mai mare măsură a structurilor, pentru a face tot mai ușoară și eficace orientarea întreprinderilor nou-înființate care doresc să acceseze numeroasele posibilități oferite de programele europene;

59.

îndeamnă CE să adopte – plecând de la domeniile care prezintă în prezent un interes deosebit, precum economia vârstei a treia, întreprinderile sociale sau modelul tripartit – o strategie în domeniul inițiativelor de afaceri inovatoare cu profil social, care au consecințe în ce privește calitatea vieții, astfel încât sistemul de stimulare să sprijine activitatea ascendentă și creativitatea socială;

60.

atrage atenția asupra potențialului existent în colaborarea dintre întreprinderile nou-înființate și cele în curs de extindere și întreprinderile mari. Trebuie valorificate bunele practici din regiunile UE, în care colaborarea conduce la sinergii între întreprinderi de dimensiuni diferite și aparținând unor sectoare diferite;

61.

salută faptul că Comisia a dat asigurări cu privire la lansarea unei platforme pentru eliminarea provocărilor societale;

62.

atrage atenția că ar putea avea o valoare adăugată conectarea unei astfel de platforme cu sistemul achizițiilor publice, ceea ce ar putea contribui la dinamizarea creșterii întreprinderilor sociale. Ar fi însă recomandabilă o relaxare substanțială a sistemului, astfel încât problemele să poată fi rezolvate de manieră creativă, respectiv în modul cel mai avantajos din perspectiva beneficiarului final şi nu neapărat într-un mod previzibil, plecând de la indicatorii existenți.

12.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 342/51

1.

subliniază că IMM-urile, principalele motoare de creștere economică și de generare de locuri de muncă, necesită atât un mediu de reglementare simplu, clar, consecvent și stabil din punct de vedere juridic, cât și un mediu economic bazat pe un nivel suficient al capacităților de investiții publice și private;

2.

subliniază impactul disproporționat al birocrației asupra IMM-urilor, costurile relative de asigurare a conformității în domenii precum impozitarea sau obligațiile de raportare fiind disproporționat de mari pentru ele prin comparație cu întreprinderile mai mari;

3.

prin urmare, subliniază cu tărie necesitatea unui cadru european de reglementare mai favorabil IMM-urilor, prin îndepărtarea barierelor de la toate nivelurile aflate în calea creării și dezvoltării de întreprinderi;

4.

recunoaște progresele realizate prin intermediul „Small Business Act” pentru Europa (SBA) din 2008 (1), revizuirea SBA din 2011 (2), precum și prin Planul de acțiune „Antreprenoriat 2020” din 2013 (3);

5.

își reiterează sprijinul, exprimat în avizul privind ameliorarea pieței unice (4), față de obiectivul Comisiei de a facilita înregistrarea TVA și obligațiile de raportare, care se înscrie în strategia privind piața unică; regretă, însă, că reprezentanții locali și regionali nu au fost consultați în mod oficial pentru a se asigura luarea în considerare a preocupărilor acestora – de exemplu în ceea ce privește nevoile IMM-urilor din regiunile transfrontaliere;

6.

subliniază necesitatea unei politici europene coerente, vizibile și actualizate în domeniul IMM-urilor, orientate către obținerea de rezultate și punerea în aplicare, care să se bazeze pe inițiativele anterioare și să le consolideze, și care să integreze principiul „Gândiți mai întâi la scară mică” în toate nivelurile de guvernare și în toate politicile;

7.

prin urmare, își reiterează solicitările privind revizuirea și consolidarea SBA, precum și acordarea unui rol mai important regiunilor și orașelor în punerea în aplicare a principiilor acestei inițiative; își reafirmă angajamentului de a promova punerea în aplicare a SBA prin inițiativa „Regiuni europene întreprinzătoare” (REI);

8.

atrage atenția asupra faptului că rețeaua reprezentanților IMM-urilor acționează ca interfața principală între Comisia Europeană și factorii de decizie politică de la nivel național; invită Comisia să includă în mod oficial și sistematic reprezentanții locali și regionali pentru IMM-uri în această rețea;

9.

recunoaște că UE are, în esență, un mediu de reglementare propice întreprinderilor; subliniază totuși că există în continuare diferențe în ceea ce privește timpul, costul și volumul formalităților necesare înființării unei întreprinderi; solicită statelor membre să își alinieze normele la cele mai bune practici, cu respectarea principiului subsidiarităţii şi evaluarea oportunităţii acestora; subliniază, în acest sens, că bune practici precum, printre altele, Iniciativa Lisboa, care permite înfiinţarea unei întreprinderi în 36 de minute, poate constitui o sursă de inspirație;

10.

subliniază rolul clusterelor în a sprijini întreprinderile mici să crească prin testarea pieţei și analize de piață, prin generarea de posibilități de inovare și de calificare, și recomandă să se acorde un sprijin specific acestor activități prin intermediul unor programe precum COSME;

11.

subliniază rezultatele seminarului ECON pe tema „Reglementare inteligentă – creștere inteligentă” desfășurat la Seggauberg, Stiria, și ale dialogului cu cetățenii organizat ulterior, care evidențiază necesitatea obținerii de rezultate concrete prin abordări noi și inovatoare;

12.

subliniază importanța integrării principiului „Gândiți mai întâi la scară mică” în politicile UE și în procesul de luare a deciziilor; solicită criterii de evaluare a impactului orientate mai ferm în favoarea IMM-urilor și o analiză mai sistematică a impactului teritorial al normelor;

13.

subliniază că normele contradictorii și care se suprapun din cadrul diferitelor politici ale UE – politica regională, ajutoarele de stat, achizițiile publice, protecția mediului, relația tensionată dintre sprijinul pentru clustere și normele în materie de concurență și conformitate – au un efect disproporționat asupra IMM-urilor;

14.

își exprimă îngrijorarea cu privire la blocajele cauzate de cerințele incoerente și definițiile contradictorii din cadrul diverselor politici sectoriale ale UE, cum ar fi pachetele separate de norme privind achizițiile publice, politica regională și politica din domeniul concurenței (5) sau definiții divergente ale inovării în politica regională și politica din domeniul concurenței (6);

15.

are convingerea că povara ce apasă asupra IMM-urilor legată de cerințele de raportare nu poate fi rezolvată prin simplificarea unui singur act legislativ; prin urmare, îndeamnă Comisia și statele membre să adopte o abordare globală, bazată pe o evaluare completă a tuturor cerințelor de raportare cu care se confruntă IMM-urile;

16.

propune examinarea opțiunilor pentru reducerea poverii administrative a IMM-urilor prin măsuri precum crearea unui prag sub care întreprinderile trebuie să furnizeze mai puține informații, limitând numărul de chestionare obligatorii și evitând crearea de noi chestionare, prin includerea, de exemplu, a unor informații statistice în cele existente;

17.

salută faptul că, de acum înainte, în cadrul noii generații de acorduri de liber schimb, IMM-urile vor beneficia de capitole specifice menite să le înlesnească accesul la alte piețe, printre altele printr-o securitate juridică sporită, prin reducerea sau eliminarea obstacolelor netarifare, prin extinderea criteriilor de selecție pentru alegerea celui mai bun ofertant și prin consolidarea protecției drepturilor de proprietate intelectuală și industrială; face trimitere, în acest sens, la avizul său din 12 februarie 2015 cu privire la TTIP;

18.

salută eforturile de a reduce povara asupra IMM-urilor în cadrul Agendei pentru o mai bună reglementare, a programului REFIT și a Acordului interinstituțional privind o mai bună legiferare;

19.

își reiterează îngrijorarea, exprimată în avizul privind programul REFIT (7), cu privire la faptul că reprezentanții aleși ai autorităților locale și regionale, precum și CoR în calitate de reprezentant instituțional al acestora, nu sunt incluși în Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare, în pofida ponderii și mandatului conferit de Tratatul de la Lisabona;

20.

salută integrarea de către Parlament și Consiliu a principiilor unei mai bune reglementări în întregul ciclu de politici și extinderea evaluărilor impactului; regretă că Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare nu include un angajament al Consiliului și Parlamentului de a efectua sistematic evaluări ale impactului;

21.

subliniază că introducerea de modificări sau norme suplimentare în etapele ulterioare ale procesului legislativ sau în cursul transpunerii directivelor UE de către statele membre ar trebui să meargă mână în mână cu angajamentul de a efectua evaluări ale impactului, pentru a evita suprareglementarea și a asigura că dimensiunea REFIT a unei anumite reglementări nu este diminuată;

22.

recunoaște importanța consultărilor cu părțile interesate în pregătirea propunerilor legislative; constată, cu toate acestea, că, odată ce au avut loc consultări, respondenții se pot găsi în situația de a se întreba în ce măsură preocupările lor au fost luate în considerare; sugerează participarea reprezentanților locali și regionali în comitetele de evaluare a impactului, ceea ce le-ar permite să efectueze o examinare suplimentară a propunerilor Comisiei;

23.

subliniază că rolul instituțional al CoR în cadrul platformei REFIT nu ar trebui confundat cu cel al altor părți interesate; prin urmare, consideră că reprezentanții comisiilor CoR ar trebui să poată să-l sprijine pe reprezentantul CoR în cadrul Platformei prin participarea la ședințele platformei legate de dosarele ce privesc atribuțiile lor;

24.

se angajează să includă principiile unei mai bune legiferări în propria sa activitate prin valorificarea expertizei comisiilor tematice relevante atunci când se emite un aviz privind un dosar care afectează IMM-urile;

25.

constată că activitatea Platformei REFIT se concentrează în principal pe aspecte specifice din cadrul legislației UE care pot fi îmbunătățite fără a se modifica în mod fundamental un întreg act legislativ; consideră că această abordare restrictivă ar trebui completată printr-una mai ambițioasă, care să vizeze îmbunătățiri structurale ale cadrului de reglementare al UE pe termen mediu;

26.

consideră că prioritățile specifice ce pot fi identificate în domeniul reglementării inteligente pentru IMM-uri sunt accesul IMM-urilor la achizițiile publice și normele privind TVA și impozitare; vede, de asemenea o nevoie clară de măsuri în ceea ce privește accesul IMM-urilor la piața unică, accesul la finanțare, sprijinirea IMM-uri din fondurile structurale și de investiții europene (fondurile ESIF) și un echilibru mai bun între nevoile IMM-urilor și piața forței de muncă, consumatori și protecția mediului;