18.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 391/1

—

salută propunerea de elaborare a unei strategii maritime pentru zona Oceanului Atlantic și de elaborare a unui plan de acțiune pentru Atlantic pe perioada 2014-2020;

—

subliniază că sprijinirea Strategiei pentru Oceanul Atlantic de către Comitet este condiționată de adoptarea unei abordări mai cuprinzătoare, care să includă pe deplin dimensiunea teritorială, să dezvolte legături clare între zona terestră și cea maritimă și să contribuie și la îndeplinirea altor obiective esențiale ale politicilor UE; solicită, prin urmare, Comisiei Europene ca strategia să fie numită „O strategie integrată pentru zona Oceanului Atlantic”;

—

recunoaște că proiectele din cadrul planului de acțiune pentru Atlantic vor trebui să recurgă la surse de finanțare existente la nivelul UE – fonduri care țin de Cadrul strategic comun (CSC) sau din afara acestuia – și la alte fonduri de la nivel național, regional, local și din sectorul privat;

—

nu este de acord cu propunerea de a se desființa Forumul pentru Atlantic după adoptarea planului de acțiune și propune menținerea sa până în 2020, cu misiunea de a supraveghea implementarea, de a face bilanțul progreselor și de a încuraja atingerea obiectivelor strategiei;

—

este de părere că structura de guvernanță trebuie să valorifice la maximum contribuția numeroaselor părți interesate și a posibililor participanți la Strategia pentru Oceanul Atlantic și solicită să se aplice o abordare bazată pe guvernanța pe mai multe niveluri în procesul de elaborare, implementare, evaluare și revizuire planului de acțiune.

Raportor

dl Paul O’DONOGHUE (IE-ALDE), membru al Consiliului comitatului Kerry și al Autorității Regionale South-West

Document de referință

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Elaborarea unei strategii maritime pentru zona Oceanului Atlantic

COM(2011) 782 final

1.

salută propunerea de elaborare a unei strategii maritime pentru zona Oceanului Atlantic și de elaborare a unui plan de acțiune pentru Atlantic pe perioada 2014-2020;

2.

consideră că zona Atlanticului a suferit până acum de pe urma lipsei unei viziuni strategice comune cu privire la dezvoltarea sa viitoare și consideră că propunerea examinată oferă oportunități reale de a defini o astfel de viziune strategică, care trebuie sa aibă în centrul său coeziunea teritorială și prosperitatea;

3.

sprijină argumentele în favoarea unei strategii europene, dat fiind că provocările și oportunitățile din zona Atlanticului depășesc cadrul frontierelor naționale, necesitând o abordare mai globală și mai integratoare; în același timp, insistă pe faptul că strategia trebuie să demonstreze că are o reală valoare adăugată la nivel de rezultate și de punere în aplicare;

4.

înțelege abordarea Comisiei Europene de a face această propunere sub forma unei „strategii bazate pe bazinele maritime”, în cadrul politicii maritime integrate (și nu sub forma unei strategii macroregionale); cu toate acestea, subliniază că Comitetul nu poate sprijini Strategia pentru Oceanul Atlantic decât dacă aceasta adoptă o abordare mai cuprinzătoare, care să includă pe deplin dimensiunea teritorială, să dezvolte legături clare între zona terestră și cea maritimă și să contribuie și la îndeplinirea altor obiective esențiale ale politicilor UE;

5.

solicită, prin urmare, Comisiei Europene să modifice numele strategiei, intitulând-o „O strategie integrată pentru zona Oceanului Atlantic” și consideră, totodată, că asemenea strategii ar trebui elaborate și pentru alte zone maritime europene, fructificând experiențele acumulate în zona atlantică (ca, de exemplu, în regiunea Mării Nordului);

6.

recunoaște necesitățile specifice ale regiunilor ultraperiferice din zona Oceanului Atlantic și consideră că strategia poate oferi prilejuri favorabile pentru creșterea eficienței și coerenței cadrului de politici al UE în aceste regiuni;

7.

solicită ca Strategia pentru Oceanul Atlantic și planul de acțiune aferent să fie axate puternic pe crearea de locuri de muncă, pe creștere economică durabilă și pe investiții, contribuind în același timp la îmbunătățirea mediului marin;

8.

consideră că, în ceea ce privește zona geografică acoperită, strategia ar trebui să adopte o abordare pragmatică și să definească relativ flexibil frontierele acestei zone, pentru ca problemele să poată fi abordate fără a se impune limite artificiale; în același timp, solicită totuși revizuirea acoperirii geografice către nord, pentru a permite asocierea Islandei la această strategie;

9.

se teme că învățămintele valoroase desprinse din elaborarea strategiilor macroregionale existente și a altor strategii transnaționale (1) nu sunt luate în considerare în cazul procesului privind Strategia pentru Oceanul Atlantic, în special în domenii precum guvernanța, elaborarea, comunicarea și asumarea politicilor, obiectivele și evaluarea;

10.

atrage atenția asupra răspunderii considerabile care revine Forumului pentru Atlantic, și anume de a fi la înălțimea așteptărilor părților interesate, de a asigura un proces participativ de implicare în elaborarea planului de acțiune și de a institui cadre coerente atât pentru programarea, cât și pentru implementarea măsurilor și proiectelor prioritare;

11.

nu contestă provocările și oportunitățile identificate de Comisia Europeană, însă estimează că planul de acțiune trebuie să se concentreze pe obținerea unor rezultate concrete și să abordeze provocările pentru care se vor putea oferi răspunsuri mai eficiente printr-o abordare bazată pe parteneriat;

12.

subliniază că temele planului de acțiune trebuie să fie aliniate mai strict la cele ale Strategiei Europa 2020 și ale inițiativelor sale emblematice, fiind totodată coerente cu temele Cadrului strategic comun (CSC) și cu propunerile de reformă a fondurilor acestui CSC;

13.

în general, este de acord cu temele identificate de Comisia pentru Arcul Atlantic (CPMR) (2), și anume: (1) accesibilitatea și transporturile în zona Atlanticului; (2) economia și industriile maritime; (3) clima și mediul; (4) cercetarea și inovarea și (5) atractivitatea teritoriilor;

14.

subliniază importanța pescuitului, a pescuitului fructelor de mare, a acvaculturii și a lanțului de prelucrare și comercializare a produselor marine în regiunea Atlanticului și numărul de locuri de muncă care depind de această activitate. Orice strategie de creștere economică și de ocupare a forței de muncă pentru această regiune trebuie neapărat să depună eforturi în vederea consolidării și întăririi acestei filiere profesionale;

15.

consideră că planul de acțiune trebuie să răspundă necesității ca mediul marin din zona Atlanticului să fie abordat în mod planificat; afirmă că, în acest scop, va fi nevoie de o coordonare de comun acord a planificării teritoriale maritime și a proceselor de management marin în întreaga zonă, precum și de o mai bună coordonare între cadrele de planificare pentru spațiul maritim și cel terestru;

16.

consideră că litoralul regiunilor din zona Oceanului Atlantic este foarte atractiv, atât în ce privește persoanele care vin pentru a se instala definitiv, cât și activitățile sezoniere, legate în special de navigația în scopuri recreative sau sportive și de turism. Este important ca teritoriile respective să se pregătească să primească aceste fluxuri de populație, care pot exercita presiuni asupra litoralului pe plan funciar, economic, ecologic etc.;

17.

subliniază că strategia trebuie să valorifice realizările proiectelor anterioare și actuale din zona Atlanticului care au fost finanțate de UE, inclusiv prin evaluarea acțiunilor finanțate până în prezent și prin identificarea celor care ar putea fi incluse în Planul de acțiune; toate acestea ar putea avea consecințe asupra anumitor programe, impunând extinderea proiectelor pentru ca impactul lor să fie mai important și mai concret;

18.

pledează pentru ca planul de acțiune să aibă și o dimensiune externă, care să permită promovarea unor obiective strategice împreună cu părțile interesate din întreaga zonă a Oceanului Atlanticului;

19.

recunoaște că proiectele din cadrul planului de acțiune pentru Atlantic vor trebui să recurgă la sursele de finanțare existente la nivelul UE – fonduri care țin de Cadrul strategic comun (CSC) sau din afara acestuia – și la alte fonduri de la nivel național, regional, local și din sectorul privat; subliniază că această situație ridică o serie de întrebări cu privire la modalitățile concrete prin care strategia va atrage sprijin financiar în vederea implementării sale , cu atât mai mult cu cât elaborarea planului de acțiune se desfășoară în paralel cu procesul de programare pentru diferitele programe de finanțare ale UE;

20.

insistă asupra faptului că, pentru a se obține rezultate concrete, fondurile disponibile trebuie să corespundă cât mai bine planului de acțiune; prin urmare, este cu atât mai necesar ca strategia să adopte o abordare teritorială mai integrată, iar planul de acțiune să corespundă cât mai direct obiectivelor Strategiei Europa 2020 și să fie compatibil cu cerințele de reglementare ale diferitelor fonduri ale UE;

21.

sugerează ca Forumul pentru Atlantic să intre în dialog cu autoritățile de gestionare de resort din cele cinci state membre, pentru a se asigura că acordurile naționale de parteneriat reflectă în mod adecvat prioritățile Strategiei pentru Oceanului Atlantic și că există un grad suficient de complementaritate între programele operaționale și măsurile planului de acțiune; cu toate acestea, se teme că o strategie care ține de domeniul politicii maritime integrate nu permite decât o marjă limitată de aliniere la programele finanțate în temeiul CSC, cu excepția Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM);

22.

menționează că elaborarea planului de acțiune va trebui să se facă în conformitate cu principiile și obiectivele fondurilor, în special ale celor care țin de Cadrul strategic comun;

23.

dată fiind concentrarea tematică strictă care a fost deja impusă autorităților de gestionare, nu este favorabil alocării de resurse pentru planul de acțiune pentru Atlantic în cadrul fiecărui program operațional ;

24.

cu toate acestea, propune ca Forumul pentru Atlantic să colaboreze cu autoritățile de gestionare pe durata procesului de programare, pentru a stabili modalitățile prin care s-ar putea finanța măsurile din planul de acțiune, printr-o aliniere clară la prioritățile tematice selectate în programul respectiv și la criteriile specifice de selecție a proiectelor;

25.

subliniază potențialul anumitor elemente ale Regulamentelor CSC, ca de exemplu abordarea„multi-fonduri”, în ce privește sprijinirea și implementarea unor obiective esențiale ale Strategiei pentru Oceanul Atlantic; de asemenea, afirmă că prin asigurarea coerenței dintre strategie și anumite abordări integrate din CSC (cum ar fi dimensiunea urbană, investițiile teritoriale integrate sau planurile de acțiune comune), s-ar putea valorifica experiența și expertiza autorităților locale pentru a contribui la îndeplinirea unor obiective esențiale pentru Atlantic;

26.

pe lângă aceasta, propune ca rapoartele anuale de implementare pentru programele respective să includă în mod necesar o evaluare a contribuției programelor reglementate de CSC la obiectivele Strategiei pentru Oceanul Atlantic și la implementarea planului de acțiune;

27.

consideră că viitoarele programele de cooperare teritorială vor fi esențiale pentru concretizarea unor aspecte fundamentale ale Strategiei pentru Oceanul Atlantic și subliniază că în zona corespunzătoare strategiei propuse, funcționează la ora actuală peste 10 programe de cooperare teritorială (transfrontalieră, transnațională și interregională);

28.

este de acord cu menținerea programului (transnațional) pentru zona Atlanticului, cu creșterea pachetului financiar respectiv, astfel încât să corespundă anumitor obiective ambițioase ale Strategiei pentru Oceanul Atlantic; pe lângă aceasta, propune ca programul pentru zona Atlanticului să reprezinte vehiculul adecvat pentru a lansa apeluri specifice privind inițiativele strategice ale Strategiei pentru Oceanul Atlantic (proiecte emblematice), precum și pentru finanțarea platformei pentru implementare (a se vedea punctele 40 și 41);

29.

propune ca Forumul pentru Atlantic să implice programul INTERACT în sprijinirea măsurilor de sensibilizare a cetățenilor și să asocieze autoritățile de gestionare din programele de cooperare teritorială existente în procesul de elaborare a planului de acțiune pentru Atlantic;

30.

subliniază că această implicare ar fi utilă:

31.

este îngrijorat de faptul că nu există suficientă coerență cu alte programe ale UE, ceea ce va face ca obiectivele Strategiei pentru Oceanul Atlantic și necesitățile sale în vederea finanțării planului său de acțiune să nu dispună de resurse suficiente în perioada de programare 2014-2020;

32.

evocă exemplul noilor „proiecte integrate” din cadrul Programului LIFE+ (2014-2020), care au o durată mai lungă și acoperă teritorii mai întinse, scopul lor fiind de a contribui la o mai bună implementare a politicii privind mediul și clima, dar care nu preconizează finanțarea de proiecte în mediul marin (3); consideră că în acest caz se irosește o ocazie de a contribui concret la anumite obiective esențiale ale politicii maritime integrate și ale Strategiei pentru Oceanul Atlantic;

33.

de asemenea, regretă că zona Atlanticului a fost trecută cu vederea în momentul identificării rețelelor centrale din cadrul rețelelor transeuropene și solicită să se recurgă în mod prioritar la mecanismul „Conectarea Europei”, pentru a aborda problemele fundamentale ale zonei Atlanticului legate de accesibilitate și de caracterul periferic (în transporturi, energie și TIC);

34.

se întreabă cum își propune Forumul pentru Atlantic să direcționeze și să utilizeze mai bine celelalte fonduri UE disponibile și să atragă mai multe resurse în vederea îndeplinirii obiectivelor strategiei; propune, de exemplu, ca planul de acțiune să promoveze parteneriatele de cercetare în întreaga zonă a Atlanticului, astfel încât să valorifice sprijinul acordat de Programul-cadru Orizont 2020;

35.

este îngrijorat de faptul că nu s-a pus accentul pe atragerea finanțării din sectorul privat și pe implicarea sectorului privat, în general, în îndeplinirea obiectivelor strategiei; consideră că aceasta este o provocare pe care Forumul pentru Atlantic trebuie să o abordeze în cursul proceselor de consultare și prin campanii de comunicare specific concepute;

36.

observă că actuala criză a bugetelor publice face necesară atragerea investițiilor internaționale în zona Atlanticului pentru a valorifica oportunitățile existente (în sectoare precum energiile maritime din surse regenerabile, alimentele din sursă oceanică și acvacultura, resursele marine, transportul maritim și dezvoltarea porturilor); sugerează că planul de acțiune trebuie să aibă ca element central promovarea zonei Atlanticului ca zonă favorabilă investițiilor și afacerilor;

37.

propune ca Forumul pentru Atlantic să colaboreze cu Comisia Europeană și cu Banca Europeană de Investiții pentru a examina potențialul creării unui instrument financiar specific care să faciliteze pregătirea unor „proiecte finanțabile” prin combinarea subvențiilor cu împrumuturi și cu instrumente de capital și de garantare în caz de riscuri și pe cel al măsurilor de raționalizare a implementării proiectelor;

38.

subliniază că succesul Strategiei pentru Oceanul Atlantic depinde de ancorarea ei solidă în structurile politice și administrative; aceasta presupune:

39.

este de părere că structura de guvernanță trebuie să valorifice la maximum contribuția numeroaselor părți interesate și a posibililor participanți la Strategia pentru Oceanul Atlantic și solicită să se aplice o abordare bazată pe guvernanța pe mai multe niveluri în procesul de elaborare, implementare, evaluare și revizuire planului de acțiune;

40.

cu toate acestea, recunoaște că fără un angajament politic puternic din partea statelor membre, la cel mai înalt nivel, combinat cu procese de coordonare pe plan național în toate domeniile politice relevante, Strategia pentru Oceanul Atlantic nu va răspunde așteptărilor și nu va reuși să-și îndeplinească obiectivele; de asemenea, crede că planul de acțiune va eșua dacă nu se asigură implicarea deplină a părților interesate de pe plan local și regional și aproprierea strategiei de către acestea;

41.

nu este de acord cu propunerea de a se desființa Forumul pentru Atlantic după adoptarea planului de acțiune și propune menținerea sa până în 2020, cu misiunea de a supraveghea implementarea (printr-o platformă pentru implementare, cf. punctele 27 și 41), de a face bilanțul progreselor și de a încuraja atingerea obiectivelor strategiei;

42.

propune elaborarea următorului model de guvernanță pentru Strategia pentru Oceanul Atlantic: (a) Forumul pentru Atlantic – asigură supravegherea politică la nivelul UE, cuprinzând și o platformă pentru implementare , care să fie punctul de contact pentru strategie, să inițieze măsuri de consolidare a capacității, să ofere asistență cu privire la redactarea proiectelor și să promoveze și să gestioneze concretizarea planului de acțiune; (b) puncte de coordonare la nivel național și regional – care să promoveze coerența politicilor și să încurajeze implicarea părților interesate și a potențialilor promotori de proiecte în introducerea Strategiei pentru Oceanul Atlantic;

43.

subliniază că zona Atlanticului este un spațiu geografic complex, cu caracteristici, culturi și perspective extrem de diferite; consideră că succesul strategiei depinde de intensificarea eforturilor în direcția extinderii și aprofundării cooperării în întreaga zonă a Atlanticului, atât din punct de vedere al nivelului acestei cooperări, cât și al naturii sale; se așteaptă ca Strategia pentru Oceanul Atlantic: (a) să ofere un punct comun de referință în acest scop, dar (b) și să includă în mod necesar o acțiune de consolidare a capacităților, care să ducă la un spirit de cooperare mai marcat;

44.

consideră că, după adoptare, planul de acțiune pentru Oceanul Atlantic va necesita un modul de informare și comunicare, pentru a mări gradul de vizibilitate, a promova înțelegerea obiectivelor, a atrage o participare mai largă (în special din sectorul privat) și, în timp, pentru a face cunoscute realizările strategiei;

45.

subliniază beneficiile posibile pe care Regulamentul GECT le poate oferi, ca instrument care contribuie la implementarea strategiei;

46.

propune înființarea în cadrul Comisiei Europene a unui grup operativ interservicii pentru Strategia pentru Oceanul Atlantic , care să asigure coerența la nivelul domeniilor politice pertinente și compatibilitatea obiectivelor Strategiei pentru Oceanul Atlantic cu cele ale programelor UE și ale solicitărilor de finanțare ale UE; în plus, dat fiind caracterul orizontal al strategiei, propune ca grupul operativ să fie prezidat de Secretariatul general;

47.

subliniază că trebuie să se țină seama mai bine de faptul că procesul de adoptare a planului de acțiune se cere finalizat urgent și propune ca întâlnirile Forumului pentru Atlantic (comitetele de conducere și de coordonare) să fie organizate mai des, pentru a stabili etapele importante și a garanta că se acționează la timp;

48.

așteaptă cu interes documentul de consultare preconizat, care trebuie să stea la baza unui proces mai cuprinzător și mai bine structurat de mobilizare și de consultare a părților interesate în următoarea perioadă a anului 2012 și solicită Comisiei Europene să-și extindă și să-și aprofundeze urgent dialogul cu părțile interesate pentru ca acestea, inclusiv la nivel local și regional, să aibă sentimentul că și-au asumat suficient planul de acțiune și să garanteze că procesul cuprinde componente definite în mod autentic „de jos în sus” și orientate în mod real către cetățeni;

49.

este îngrijorat de faptul că seminarele tematice propuse, câte unul pentru fiecare stat membru, nu sunt suficiente pentru a implica părțile interesate și a le ajuta să-și asume strategia; în consecință, propune activități suplimentare pe tema Strategiei pentru Oceanul Atlantic, care să ducă la o viziune comună, să dezbată aspectele legate de guvernanță, să stabilească ținte și indicatori verificabili ai succeselor obținute și să clarifice impactul financiar; de asemenea, propune ca Comisia Europeană să-și mobilizeze reprezentanțele naționale pentru a face posibilă o participare mai largă la procesul adoptării planului de acțiune;

50.

subliniază că este necesară devansarea calendarului propus pentru adoptarea planului de acțiune, pentru a-l alinia la prioritățile relevante din cadrul programelor de finanțare pe perioada 2014-2020;

51.

recomandă ca procesul privind Strategia pentru Oceanul Atlantic să urmărească într-o primă instanță un acord referitor la o viziune strategică pentru zona Atlanticului , care va constitui referința pentru Planul de acțiune 2014-2020; propune, de asemenea, ca acest plan de acțiune:

52.

solicită ca Strategia pentru Oceanul Atlantic și procesul de elaborare al planului său de acțiune să fie incluse în propunerea conform căreia Comisia Europeană va evalua în 2013 valoarea adăugată a abordării macroregionale, conform solicitării Consiliului European;

53.

propune adoptarea planului de acțiune de către Forumul pentru Atlantic și solicită viitoarei Președinții irlandeze să facă din aprobarea planului de acțiune de către Consiliul European una dintre prioritățile mandatului său, punând accentul pe obținerea de rezultate, pe un proces credibil de monitorizare și de evaluare permanentă și pe planificarea unei evaluări la jumătatea perioadei.

18.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 391/7

—

subliniază faptul că toți actorii-cheie, inclusiv autoritățile locale și regionale, care administrează sisteme de pensii suplimentare pentru majoritatea angajaților din sectorul public, ar trebui implicați în procesul de consultare pentru reformarea sistemelor de pensii naționale;

—

subliniază că mai multe aspecte ale politicii de pensii ale UE și ale Strategiei Europa 2020 se întăresc reciproc. Atingerea unei rate mai ridicate de ocupare a forței de muncă în cadrul Strategiei Europa 2020 va contribui în general la viabilitatea sistemelor de protecție socială, precum și de pensii. Pensiile adecvate reprezintă, pe de altă parte, și o premisă esențială pentru îndeplinirea obiectivului stabilit de Strategia Europa 2020 de reducere a sărăciei, întrucât persoanele vârstnice din UE sunt în continuare o grupă socioeconomică vulnerabilă. Pe lângă o reformă a sistemelor de pensii este nevoie și de o serie de măsuri însoțitoare de politică a pieței forței de muncă pentru a garanta și pe viitor venituri adecvate la o vârstă înaintată;

—

date fiind preocupările exprimate în legătură cu transparența, precum și cu nivelul tarifelor și al costurilor asociate diferitelor sisteme de pensii private, consideră necesară realizarea unui studiu comparativ la scară europeană, în vederea aplicării celor mai bune practici la nivelul întregii UE.

Raportor

dl Paul LINDQUIST (SE-PPE), președintele Consiliului local al orașului Lidingö

Document de referință

Comunicarea Comisiei Europene către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor: „Carte albă – O agendă pentru pensii adecvate sigure și viabile”

COM(2012) 55 final

1.

salută eforturile Comisiei de a aborda provocările considerabile cu care sunt confruntate sistemele de pensii ale multor state membre;

2.

consideră că este foarte important să se asigure pensii adecvate și viabile pe termen lung, ținând seama nu doar de perspectivele de creștere din Europa, ci și de interesul public și de bunăstarea cetățenilor Uniunii;

3.

este de părere că viabilitatea economică pe termen lung a sistemelor de pensii reprezintă o premisă fundamentală pentru pensii sigure și adecvate;

4.

subliniază faptul că sistemul public de pensii va continua să joace un rol important în viitor în asigurarea faptului că fiecare pensionar primește o pensie adecvată;

5.

consideră că un sistem de pensii bazat pe venituri adecvate obținute pe parcursul întregii vieți contribuie la garantarea unei pensii viabile pe termen lung;

6.

subliniază că sistemele de pensii s-au dezvoltat într-o perioadă lungă de timp în funcție de condițiile existente în fiecare stat membru. Organizarea sistemului public de pensii este prin urmare sarcina fiecărui stat membru;

7.

subliniază faptul că toți actorii-cheie, inclusiv autoritățile locale și regionale, care administrează sisteme de pensii suplimentare pentru majoritatea angajaților din sectorul public, ar trebui implicați în procesul de consultare pentru reformarea sistemelor de pensii naționale;

8.

atrage atenția asupra faptului că în mai multe state membre partenerii sociali sunt responsabili de organizarea asigurărilor de pensii ocupaționale. În acest caz, eventualele modificări în acest domeniu trebuie efectuate desigur de către partenerii sociali;

9.

constată că Cartea albă se bazează pe articolul 153 din TFUE. Organizarea sistemelor de pensii este în primul rând de competența statelor membre. UE poate însă sprijini și completa activitățile statelor membre în domeniul protecției sociale. Cartea albă nu conține niciun fel de propuneri legislative concrete și, prin urmare, nu pune niciun fel de probleme în ceea ce privește principiile subsidiarității și proporționalității. Comitetul dorește însă să sublinieze că orice viitoare propunere legislativă privind pensiile va trebui analizată cu atenție din punctul de vedere al respectării principiului subsidiarității;

10.

subliniază că mai multe aspecte ale politicii de pensii ale UE și ale Strategiei Europa 2020 se întăresc reciproc. Atingerea unei rate mai ridicate de ocupare a forței de muncă în cadrul Strategiei Europa 2020 va contribui în general la viabilitatea sistemelor de protecție socială, precum și de pensii. Pensiile adecvate reprezintă, pe de altă parte, și o premisă esențială pentru îndeplinirea obiectivului stabilit de Strategia Europa 2020 de reducere a sărăciei, întrucât persoanele vârstnice din UE sunt în continuare o grupă socioeconomică vulnerabilă (1). Pe lângă o reformă a sistemelor de pensii este nevoie și de o serie de măsuri însoțitoare de politică a pieței forței de muncă pentru a garanta și pe viitor venituri adecvate la o vârstă înaintată;

11.

sprijină obiectivul Comisiei privind mărirea vârstei de pensionare ca urmare a speranței de viață crescute, acolo unde este cazul. Aceasta poate contribui la viabilitatea financiară a sistemelor de pensii. În acest sens vor fi necesare diferite soluții practice în diferite state membre;

12.

consideră că o vârstă de pensionare flexibilă poate determina mai multe persoane să decidă să părăsească mai târziu câmpul muncii decât ar fi posibil în cazul unei vârste de pensionare fixe. În funcție de situația individuală, se permite astfel prelungirea vieții profesionale;

13.

subliniază importanța unei participări sporite a lucrătorilor vârstnici pe piața forței de muncă (cei cu vârsta între 55 și 64 de ani). O creștere considerabilă a ratei de ocupare (2) ar genera mai multe beneficii atât în ceea ce privește creșterea economică, cât și viabilitatea sporită a sistemelor de pensii;

14.

constată că în cazul ocupării femeilor, tinerilor și migranților există un mare potențial de creștere și dorește prin urmare să sublinieze cât este de importantă creșterea ratei de ocupare în toate grupele de vârstă. La fel de importantă este îmbunătățirea condițiilor pentru asigurarea unui acces timpuriu al tinerilor și migranților pe piața forței de muncă;

15.

invită statele și angajatorii să pună în aplicare măsuri care să faciliteze și să încurajeze rămânerea pe piața forței de muncă a lucrătorilor mai vârstnici;

16.

ar aprecia, acolo unde este posibil, o utilizare mai extinsă a pensionării progresive, o tranziție graduală de la un loc de muncă cu normă întreagă la pensionarea deplină;

17.

atrage atenția asupra faptului că odată cu înaintarea în vârstă crește considerabil și probabilitatea unei capacități de muncă limitate în urma unor probleme de sănătate de durată sau a unor handicapuri (3). De aceea, este deosebit de important să există măsuri eficace de reconversie și adaptare pentru schimbarea carierei și a locului de muncă pe parcursul întregii vieți profesionale și să se promoveze la nivel social învățarea pe tot parcursul vieții, precum și îmbătrânirea activă și în condiții bune de sănătate;

18.

este de părere că autoritățile și partenerii sociali ar trebui să conceapă și să pună în aplicare măsuri suplimentare, pentru a promova și sprijini ocuparea în continuare a lucrătorilor mai vârstnici și pentru a reduce sau a elimina discrepanța temporală între vârsta propriu-zisă de pensionare și vârsta legală de pensionare;

19.

consideră că pensiile ocupaționale pot reprezenta o completare importantă a pensiilor publice. De aceea, UE ar trebui să promoveze difuzarea bunelor practici, pentru a stimula dezvoltarea sistemelor de pensii ocupaționale în statele membre și pentru a extinde contribuția acestora în cadrul unui sistem de pensii bazat pe mai mulți piloni;

20.

solicită Comisiei Europene și statelor membre să țină seama în mai mare măsură de faptul că angajații întreprinderilor mici și mijlocii, precum și lucrătorii cu calificare scăzută, cei atipici sau aflați în situații de precaritate structurală nu beneficiază adesea de sistemele de pensii ocupaționale în aceeași măsură precum alți angajați;

21.

constată că pensia profesională se deosebește de cea privată. Între sistemele de pensii ocupaționale și produsele de asigurare există de altfel o mare diferență. Adoptarea unor dispoziții suplimentare în materie de solvabilitate poate duce la creșterea costurilor sistemelor de pensii profesionale, fără a asigura neapărat condiții îmbunătățite de pensie pentru angajați;

22.

consideră că pensiile publice, combinate eventual cu pensiile ocupaționale, ar trebui astfel calculate încât cetățenii să își poată menține un nivel de trai adecvat la pensie, însă ar trebui încurajate și economiile private, precum și cel de-al treilea pilon de pensii;

23.

evidențiază posibilitatea de a încuraja eliminarea obstacolelor în calea unei inserții profesionale sporite. Pensiile ocupaționale în funcție de vârstă, care sunt caracteristice sistemelor orientate către beneficii, fac ca angajarea și menținerea în câmpul muncii a angajaților mai în vârstă să fie relativ scumpe;

24.

atrage atenția asupra faptului că în cazul pensiilor ocupaționale este necesară adesea o anumită durată de angajare, pentru ca perioadele de contribuție să poată fi luate în considerare. Mulți lucrători mai tineri schimbă însă relativ frecvent locul de muncă și uneori și țara. Comitetul consideră important să li se recunoască acestor lucrători contribuțiile plătite;

25.

salută în principiu transferabilitatea drepturilor la pensie și așteaptă cu interes propunerile Comisiei. Chestiunea este însă deosebit de complexă, întrucât trebuie să se țină seama de multitudinea de sisteme de pensii ocupaționale existente în diferitele state membre. Trebuie mai ales vegheat ca acei angajatori dispuși să finanțeze pensii ocupaționale să nu fie obstrucționați în acest sens. În plus, trebuie să se acorde mai multă atenție implicațiilor fiscale și legislației în materie de împărțire a patrimoniului comun;

26.

date fiind preocupările exprimate în legătură cu transparența, precum și cu nivelul tarifelor și al costurilor asociate diferitelor sisteme de pensii private, consideră necesară realizarea unui studiu comparativ la scară europeană, în vederea aplicării celor mai bune practici la nivelul întregii UE;

27.

laudă Comisia pentru faptul că a luat în considerare recomandarea Comitetului (4) de a se ține seama în mai mare măsură de chestiunea tratamentului egal. Acest aspect este de o importanță deosebită pentru autoritățile locale și regionale, deoarece în cadrul acestora în numeroase domenii femeile reprezintă majoritatea (5);

28.

sprijină recomandarea transmisă de Comisie către statele membre, de a introduce aceeași vârstă de pensionare pentru femei și bărbați, pentru a reduce diferențele specifice de gen și a face cu putință pensii mai ridicate pentru femei;

29.

este de părere că marile diferențe în ceea ce privește rata de ocupare între femeile și bărbații cu vârsta cuprinsă între 55 și 64 de ani fac necesară acordarea unei atenții speciale aspectelor de tratament egal referitoare la prelungirea vieții profesionale și îmbătrânirea activă, de exemplu prin intermediul unor măsuri destinate reconcilierii activității profesionale cu sarcinile familiale;

30.

subliniază că lipsa de posibilități de îngrijire alternativă implică în principal pentru femei în multe state membre obligații suplimentare, care adesea au drept urmare ieșirea prematură la pensie;

31.

subliniază că o rată de ocupare sporită a femeilor atrage după sine cerințe sporite privind accesul la o îngrijire de bună calitate a copiilor și a bătrânilor. Este important ca autoritățile locale și regionale să dispună de mijloace adecvate pentru a putea face față acestei sarcini;

32.

constată că, în unele state membre, femeile sunt mai adesea afectate decât bărbații de afecțiuni cronice persistente sau de infirmități, ceea ce implică o capacitate redusă de muncă, în timp ce în alte state membre, bărbații sunt mai expuși acestui risc. Autoritățile locale și regionale ar trebui, prin urmare, să poarte o răspundere specială privind asigurarea unui bun mediu de muncă pentru personalul lor;

33.

atrage atenția asupra faptului că posibilitatea muncii cu fracțiune de normă, de exemplu în perioada îngrijirii copiilor mici, poate reprezenta pentru multe persoane, și nu în ultimul rând pentru femei, o premisă importantă pentru rămânerea în câmpul muncii. Totodată trebuie să se asigure că nimeni nu este forțat să continue să lucreze cu fracțiune de normă, ceea ce ar avea consecințe negative asupra pensiei viitoare;

34.

Pentru ca concediul parental legal să nu ducă la reduceri ale pensiilor, ar trebui să li se solicite statelor membre să caute posibilități pentru a se ține seama de astfel de perioade la calcularea drepturilor de pensie. Acest lucru ar trebui să fie valabil și pentru serviciul militar;

35.

consideră că reformele trebuie să vizeze crearea unor sisteme de pensii care să garanteze stabilitatea pe termen lung. Reformele vor avea succes doar dacă sunt percepute ca fiind juste, ceea ce presupune ca opinia publică să fie bine informată cu privire la problemele reale și soluțiile posibile;

36.

subliniază că informațiile cuprinzătoare privind pensiile sunt importante pentru a facilita cetățenilor luarea unor decizii privind planificarea pensiilor lor. În afară de aceasta, libera circulație în UE implică faptul că din ce în ce mai mulți cetățeni ai Uniunii dobândesc pe parcursul vieții lor profesionale drepturi la pensie în diferite țări, ceea ce sporește nevoia de informații cuprinzătoare;

37.

prin urmare, solicită Comisiei să ia în considerare dezvoltarea unei platforme online comune pentru furnizarea de informații cuprinzătoare privind pensiile;

38.

subliniază faptul că sistemele de pensii adecvate sunt importante pentru bunăstarea cetățenilor și sunt de o importanță capitală pentru a evita împovărarea financiară a autorităților locale și regionale;

39.

solicită Comisiei să prevadă evaluări de impact corespunzătoare pentru măsurile sale viitoare în acest domeniu, în care să se investigheze în special consecințele pentru autoritățile locale și regionale;

40.

solicită Comisiei să evalueze dacă în acest domeniu este necesară o coordonare în cadrul metodei deschise de coordonare, pentru a promova atât libera circulație a persoanelor, cât și viabilitatea sistemelor de pensii.

18.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 391/11

—

subliniază că Strategia UE privind regiunea Mării Baltice oferă o bază solidă pentru a verifica în ce măsură o strategie specifică pentru o macroregiune geografică mai amplă poate consolida cu adevărat competitivitatea UE și poate sta la baza creșterii inteligente, durabile și favorabile incluziunii;

—

salută eforturile de a alinia în mai mare măsură obiectivele revizuite ale Strategiei UE pentru regiunea Mării Baltice – salvarea mării, conectarea regiunii și creșterea prosperității – cu cele ale Strategiei Europa 2020;

—

dorește să remarce că, pentru a se consolida coeziunea și competitivitatea economică, trebuie să existe relații mai strânse între cercetare, inovare și părțile interesate din sectorul industrial. Regiunile și universitățile din întreaga macroregiune a Mării Baltice ar trebui să coopereze, pentru a constitui un model pentru rețelele de specializare inteligentă;

—

consideră că ar trebui acordată în continuare atenție susținerii inițiativelor care privesc dezvoltarea durabilă și propunerii unor măsuri suplimentare menite să ridice nivelul de ocupare a forței de muncă și de competențe și să consolideze prosperitatea și incluziunea;

—

subliniază că, deși Strategia UE privind regiunea Mării Baltice este o strategie internă a UE, cooperarea cu țări terțe și în special cu Rusia este esențială pentru succesul strategiei;

—

subliniază că ar trebui folosite pe cât posibil structurile Dimensiunii Nordice, în contextul unei cooperări mai strânse între UE și Rusia în regiunea Mării Baltice;

—

este preocupat de lipsa de vizibilitate a localităților și a regiunilor în punerea în aplicare a strategiei și propune ca atât strategia, cât și planul de acțiune revizuit să prevadă în mod explicit că la punerea în aplicare trebuie să se țină seama de principiul guvernării pe mai multe niveluri;

—

insistă asupra faptului că factorii politici trebuie să dovedească un angajament clar și să-și asume un rol de conducere, dacă se dorește obținerea de progrese în implementarea strategiei în toate țările participante;

—

observă că contribuția programelor naționale care au legătură cu fondurile structurale la punerea în aplicare a Strategiei UE pentru regiunea Mării Baltice trebuie clarificată, luându-se în considerare diferențele dintre regiunile statelor membre și dintre nevoile acestora în materie de dezvoltare.

Raportor

dna Pauliina HAIJANEN (FI-PPE), membră a Comitetului de administrație al Consiliului local Laitila

Document de referință

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Mării Baltice

COM(2012) 128 final

1.

salută comunicarea Comisiei din 23 martie 2012 și consideră că măsurile propuse de aceasta reprezintă un pas în direcția cea bună, către mai buna orientare a Strategiei UE pentru regiunea Mării Baltice, alinierea politicilor și a finanțării, clarificarea responsabilităților diverșilor actori și îmbunătățirea comunicării;

2.

evidențiază faptul că Strategia UE pentru regiunea Mării Baltice își propune să amelioreze coordonarea politicilor și coeziunea dintre regiunile din această zonă, în vederea rezolvării unor probleme comune care afectează regiunea Mării Baltice și a consolidării prosperității regiunii în mod durabil. Strategia se ocupă de chestiuni care nu pot fi rezolvate separat de diferitele regiuni și state membre. Un factor-cheie îl constituie cooperarea și acțiunea coordonată între statele membre, regiunile și localitățile din această macroregiune, UE, organizațiile pan-baltice, instituțiile finanțatoare și organismele neguvernamentale;

3.

arată că Avizul Comitetului Regiunilor privind rolul autorităților locale și regionale în îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020 (CdR 72/2011 fin) evidențiază potențialul regiunii Mării Baltice de a fi un deschizător de drumuri la nivel european;

4.

subliniază că, în calitate de primă strategie macroregională integrată, Strategia UE privind regiunea Mării Baltice oferă o bază solidă pentru a verifica în ce măsură o strategie specifică pentru o macroregiune geografică mai amplă poate consolida cu adevărat competitivitatea UE și poate sta la baza creșterii inteligente, durabile și favorabile incluziunii. Aceste experiențe trebuie să joace un rol activ în dezbaterea privind politica de coeziune europeană în special, în perspectiva următoarei perioade de programare;

5.

atrage atenția asupra poziției Comisiei Europene, conform căreia implementarea strategiilor macroregionale nu ar trebui să presupună crearea de noi reglementări, instituirea de noi organisme sau aprobarea unor finanțări suplimentare; consideră, totuși, că ar trebui să existe și „trei da”: aplicarea și monitorizarea de comun acord la nivelul macroregiunilor a reglementărilor existente; crearea – sub responsabilitatea organismelor UE – a unei platforme, unei rețele sau grupări teritoriale a autorităților regionale și locale și a statelor membre, cu participarea părților interesate; utilizarea de comun acord a surselor de finanțare existente în Uniune pentru dezvoltarea și punerea în aplicare a strategiilor macroregionale;

6.

salută eforturile de a alinia în mai mare măsură obiectivele Strategiei UE pentru regiunea Mării Baltice cu cele ale Strategiei Europa 2020. Cele trei obiective generale ale strategiei prezentate în comunicare – salvarea mării, conectarea regiunii și creșterea prosperității – se potrivesc bine cu obiectivele Europa 2020 pentru creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. În plus, din punctul de vedere al implementării Strategiei Europa 2020, este esențial să se sublinieze necesitatea aprofundării cooperării regionale în cadrul activităților de inovare;

7.

observă că, pentru implementarea Strategiei Mării Baltice, este important ca inițiativele emblematice ale Strategiei Europa 2020 să se traducă în activități concrete. Dintre aceste inițiative emblematice, o considerație deosebită ar trebui acordată inițiativelor Agenda digitală și O Uniune a inovării, planul de acțiune actualizat trebuind să pună un accent mai puternic asupra promovării obiectivelor acestora în regiunea Mării Baltice. Strategia UE pentru regiunea Mării Baltice și rețelele de cooperare care operează aici oferă o bază excelentă pentru dezvoltarea cercetării regionale și a strategiilor de inovare pentru specializare inteligentă;

8.

îndeamnă atât statele membre, cât și factorii de la nivel local și regional să analizeze în ce mod se poate transpune în măsuri concrete, prin cooperare, obiectivul actualizat de sporire a prosperității în Strategia UE pentru regiunea Mării Baltice. În viitor, planul de acțiune va trebui să schițeze în mod clar măsuri menite să ridice nivelul de ocupare a forței de muncă și de competențe și să consolideze prosperitatea și incluziunea. În prezent, el are doar o legătură superficială cu inițiativele emblematice ale Strategiei Europa 2020 în aceste domenii;

9.

consideră că, în punerea în aplicare a Strategiei pentru regiunea Mării Baltice, trebuie luată în considerare prioritatea privind „creștere favorabilă incluziunii – promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forței de muncă, în măsură să asigure coeziunea economică, socială și teritorială” a Strategiei Europa 2020, având în vedere că există încă decalaje semnificative sub aspectul bunăstării și al performanțelor economice între regiunile din zona Mării Baltice. Ar trebui acordată în continuare atenție promovării măsurilor pentru îmbunătățirea mediului și susținerii inițiativelor emblematice care privesc dezvoltarea durabilă;

10.

subliniază că, în viitor, va fi mai important să se ia în considerare sinergiile între diversele programe de finanțare, în vederea realizării obiectivelor Europa 2020. În ceea ce privește viitorul program Orizont 2020 pentru cercetare și inovare, ar trebui să aibă loc o coordonare strânsă și integrată cu instrumentele politicii de coeziune folosite de statele membre din regiunea Mării Baltice, pentru a evidenția perspectiva regională și pentru a încuraja regiunile să-și sporească acțiunile în domeniile cercetării și inovării;

11.

dorește să menționeze că Strategia UE pentru regiunea Mării Baltice le-a oferit autorităților locale și regionale noi oportunități de a-și consolida competitivitatea regională și potențialul de inovare, precum și de a promova specializarea regională inteligentă. De aceea, regiunile și universitățile din întreaga macroregiune a Mării Baltice ar trebui să coopereze, pentru a constitui un model pentru rețelele de specializare inteligentă, orientându-se către problemele și activitățile esențiale în fiecare regiune și către dobândirea excelenței și a unei mase critice prin comunicarea în rețea. Dezvoltarea și consolidarea sistemelor de inovare pe model tripartit și cvadripartit, în colaborare cu universitățile, sectorul public, sectorul privat și cetățenii din regiunea Mării Baltice, sunt esențiale în acest sens;

12.

propune ca statele membre UE din regiunea Mării Baltice să încurajeze centrele de cercetare să se concentreze asupra domeniilor de cercetare care sprijină specializările inteligente în propria lor regiune și să împărtășească expertiza de care dispun prin intermediul unei rețele de cooperare a întregii regiuni a Mării Baltice. Ar fi important ca țările din afara UE aflate la frontierele regiunii Mării Baltice să fie încurajate să participe, de asemenea, la această cooperare în domeniul cercetării, de exemplu pe teme de mediu și energie care afectează bazinul maritim comun;

13.

dorește să remarce că, pentru a se consolida coeziunea și competitivitatea economică, trebuie să existe relații mai strânse între cercetare, inovare și părțile interesate din sectorul industrial. Sectorul afacerilor și industria, precum și universitățile, trebuie să aibă ocazia de a juca un rol mai activ în toate activitățile desfășurate în contextul strategiei;

14.

recomandă stimularea cooperării în materie de inovare și clustere între statele membre UE și țările terțe, precum și promovarea cooperării în domeniul marketingului în regiunea Mării Baltice, în vederea atragerii investițiilor și a turismului din afara UE. Aceste măsuri, împreună cu dimensiunea de mediu puternică a strategiei, reprezintă un pas semnificativ către atingerea obiectivelor Europa 2020 în regiunea Mării Baltice;

15.

subliniază că, în lumina observațiilor de mai sus, țările din regiunea Mării Baltice ar trebui să abordeze aceste chestiuni în programele lor naționale de reformă (PNR) și că autoritățile locale și regionale ar trebui implicate îndeaproape în lucrările pregătitoare;

16.

ia notă de faptul că obiectivul esențial al Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Mării Baltice constă în curățarea și îmbunătățirea stării celei mai poluate mări din Europa, aceasta presupunând de asemenea asigurarea unei dezvoltări sociale și economice armonioase a regiunilor învecinate, atât din interiorul, cât și din exteriorul UE;

17.

subliniază că, deși aceasta este o strategie internă a UE, cooperarea cu țări terțe și în special cu Rusia este esențială pentru succesul strategiei;

18.

ar dori să evidențieze faptul că, în 2011, Rusia a aprobat la nivel federal Strategia pentru dezvoltarea socială și economică a Districtului de Nord-Vest al Rusiei până în 2020. Strategia pentru Rusia de Nord-Vest stabilește obiective pentru economia, infrastructura și logistica regiunii. Se speră că această strategie va promova o cooperare strategică mai strânsă între regiunea Mării Baltice care face parte din UE și Rusia, în special pe teme de mediu, economie, transport, energie, turism și protecție civilă;

19.

subliniază că ar trebui folosite pe cât posibil structurile Dimensiunii Nordice, în contextul unei cooperări mai strânse între UE și Rusia în regiunea Mării Baltice. Politica Dimensiunii Nordice privește întreaga regiune nordică drept o entitate unică, în scopul consolidării coordonării dintre diversele mecanisme de cooperare în regiunea Mării Baltice și cea a Mării Barents;

20.

salută și susține pașii concreți întreprinși de nivelul local și regional pentru a dezvolta cooperarea practică, în special cu orașul Sankt Petersburg și cu regiunea Leningrad. Un bun exemplu de astfel de abordare de jos în sus este așa numitul proces de la Turku, care reprezintă o inițiativă comună a orașului Turku, a regiunii Finlandei de Sud-Vest și a orașelor Hamburg și Sankt Petersburg;

21.

salută faptul că în comunicarea Comisiei sunt luate în considerare opiniile cu privire la consolidarea unei aplicări și guvernanțe flexibile, dar ferme, a strategiei, așa cum se arată în avizul CoR privind Strategia Mării Baltice (CdR 255/2009 fin), atunci când se precizează care sunt rolurile și responsabilitățile principalelor părți implicate (punctele naționale de contact, coordonatorii domeniilor prioritare, conducătorii acțiunilor orizontale și liderii proiectelor emblematice);

22.

consideră că propunerile Comisiei de a clarifica structura de guvernanță a strategiei și de a o face mai eficientă reprezintă un pas în direcția corectă, însă este preocupat de lipsa de vizibilitate a localităților și a regiunilor în punerea în aplicare a strategiei. Propune, prin urmare, ca atât strategia, cât și planul de acțiune revizuit să prevadă în mod explicit că la punerea în aplicare trebuie să se țină seama de principiul guvernării pe mai multe niveluri;

23.

subliniază că succesul strategiilor macroregionale în Europa depinde în mare măsură de angajamentul și contribuțiile actorilor de la nivel local și regional la realizarea obiectivelor. Implicarea sectorului privat este, de asemenea, crucială. Factorii politici trebuie să dovedească un angajament clar și să-și asume un rol de conducere, dacă se dorește obținerea de progrese în implementarea strategiei în toate țările participante;

24.

observă că este în continuare nevoie de o mai mare implicare a actorilor de la nivel local și regional în punerea în aplicare a Strategiei Mării Baltice. Trebuie să se țină seama de acest lucru nu numai la actualizarea planului de acțiune al strategiei, ci și în momentul definirii rolului diverselor părți implicate. În prezent, un număr mare de coordonatori ai domeniilor prioritare, de exemplu, vin din ministere sau din alte organe ale administrației centrale. Ar trebui în special să li se solicite punctelor naționale de contact să mențină o legătură permanentă cu autoritățile locale și regionale și organizațiile acestora;

25.

observă că, deși Strategia UE pentru regiunea Mării Baltice nu a fost aprobată decât după ce actuala perioadă de programare a UE începuse de mult, diverse programe ale fondurilor structurale au permis desfășurarea unui număr mare de proiecte care sprijină strategia. Programele de cooperare teritorială europeană puse în practică în regiunea Mării Baltice au constituit un instrument principal de finanțare pentru impulsionarea în special a măsurilor de la nivel local și regional;

26.

atrage atenția asupra deficitului de instrumente de finanțare adecvate proiectelor transnaționale și cu mai multe părți implicate. Faptul că deciziile în materie de finanțare pentru fiecare partener sunt luate în momente diferite devine o problemă atunci când se utilizează surse de finanțare diferite, acest lucru încetinind semnificativ implementarea. Deciziile de finanțare nu sunt neapărat coordonate, așa încât unii parteneri rămân fără susținere, ceea ce poate constitui un obstacol în calea lansării unui proiect;

27.

consideră că este important faptul că propunerile de regulamente publicate de Comisie în octombrie 2011 obligă statele membre să țină seama de o posibilă strategie macroregională la elaborarea și implementarea unor noi programe bazate pe fonduri structurale și subliniază că în special noul program transnațional pentru regiunea Mării Baltice trebuie să fie coerent cu prioritățile Strategiei UE pentru regiunea Mării Baltice. Programarea pentru perioada următoare ar trebui să demareze chiar la începutul lui 2014, pentru a se evita întârzierile inutile ale activităților din cadrul proiectelor în curs;

28.

observă că contribuția programelor naționale care au legătură cu fondurile structurale la punerea în aplicare a Strategiei UE pentru regiunea Mării Baltice trebuie clarificată, luându-se în considerare diferențele dintre regiunile statelor membre și dintre nevoile acestora în materie de dezvoltare. Acordarea unei atenții speciale, în activitățile programelor naționale, promovării specializării regionale inteligente oferă oportunități uriașe pentru atingerea obiectivelor strategiei. De asemenea, contractul de parteneriat între statele membre și Comisia Europeană ar trebui să includă și o referire la Strategia UE pentru regiunea Mării Baltice;

29.

consideră că este important să se asigure fonduri inițiale, așa cum se propune în comunicarea Comisiei, ca mod de promovare a cooperării în privința proiectelor, deoarece acest lucru ar implica în mai mare măsură atât factorii locali și regionali, cât și reprezentanții organizațiilor și ai societății civile în activitățile din cadrul proiectelor;

30.

subliniază că, pe viitor, va fi important ca finanțarea să vizeze măsurile directe de punere în aplicare a strategiei, iar combinarea unor forme diferite de finanțare să fie permisă. Pe lângă finanțarea publică, trebuie promovate utilizarea serviciilor oferite de diverse instituții financiare, evidențiindu-se rolul finanțării private. Trebuie dezvoltate tehnici care să permită includerea mai multor măsuri de cooperare internațională în proiecte finanțate prin programele naționale care au legătură cu fondurile structurale;

31.

salută propunerea, în comunicarea Comisiei, a unor indicatori pentru monitorizarea aplicării strategiei, însă subliniază că sistemul de monitorizare și evaluare trebuie să fie cât mai simplu posibil și bazat pe indicatori care să poată ilustra în mod realist rezultatele obținute prin cooperare în baza strategiei. Comitetul Regiunilor este dispus să participe la dezbaterile privind crearea și selectarea indicatorilor;

32.

subliniază că implementarea strategiilor macroregionale necesită un proces de decizie transparent, un schimb de informații cuprinzător și elaborarea unor practici comune la toate nivelurile. Trebuie îmbunătățit, în mod special, atât fluxul de informații dintre statele membre din regiunea Mării Baltice, cât și cel dinlăuntrul acestora. Aceasta va încuraja un angajament mai amplu în îndeplinirea obiectivelor strategiei;

33.

subliniază că sporirea comunicării cu privire la strategie va genera și o mai mare familiarizare a publicului larg cu activitățile UE. Crearea unor pagini de internet cu privire la strategie și consultarea publicului cu privire la actualizarea planului de acțiune al strategiei reprezintă un pas în direcția corectă;

34.

propune Comisiei colectarea și publicarea sistematică de informații cu privire la programele de finanțare, așa încât să poată fi oferită consultanță financiară în mod centralizat, atât la nivel național, cât și local. În prezent, problema este că părțile implicate în proiecte nu au un acces corespunzător la informații. Cunoștințele cu privire la instrumentele de finanțare adecvate ar trebui difuzate în mod mai eficient, așa încât părțile interesate să poată alege fără probleme instrumentele adecvate nevoilor lor;

35.

observă că Strategia UE pentru regiunea Mării Baltice le-a oferit statelor membre și autorităților locale și regionale noi oportunități de a consolida competitivitatea și inovarea regională, precum și specializarea regională inteligentă. De asemenea, strategia a generat un mai mare interes și o mai mare implicare a factorilor locali și regionali în cooperarea din regiunea Mării Baltice și a multiplicat și consolidat noi forme de cooperare;

36.

propune ca Comitetul Regiunilor să continue să monitorizeze activ implementarea Strategiei UE pentru regiunea Mării Baltice (pe baza planului de acțiune actualizat care va fi publicat în ultima parte a lui 2012) și să-și prezinte observațiile și concluziile în cadrul dezbaterii mai ample cu privire la strategiile macroregionale, mai ales în perspectiva viitoarei perioade de programare a UE (2014-2020).

18.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 391/16

—

solicită ca rolul autorităților locale și regionale să fie recunoscut cum se cuvine și ca acestora să le fie asigurate resurse și capacități adecvate, precum și instrumentele de guvernanță potrivite, dat fiind că ele îndeplinesc funcții de prim-plan, fie direct, ca parteneri în cadrul unor proiecte energetice locale durabile, fie în ceea ce privește planificarea noilor infrastructuri, eliberarea autorizațiilor, investițiile, achizițiile publice, producția și menținerea sub control a consumului de energie;

—

reafirmă că trebuie acordată prioritate integrării în rețeaua de distribuție a energiei din surse regenerabile, produsă la nivel local din surse descentralizate și diversificate, precum energia eoliană, hidraulică, geotermală, solară și cea obținută pe bază de biomasă, printre altele; pentru aceasta, sunt necesare infrastructuri de transport de energie și de distribuție mai inteligente (smart grid), care să constituie premisa unei concurențe efective, concretizată în beneficii reale pentru consumatorii finali;

—

subliniază că, pentru a răspunde nevoii de flexibilitate a sistemului energetic, resimțită tot mai acut, trebuie asigurate tehnologii de stocare adecvate pentru toate nivelurile de tensiune – cum ar fi centralele care funcționează pe baza acumulării prin pompare –, care să facă posibilă stocarea surplusului pentru a-l converti ulterior în curent electric la scară industrială; în acest sens ar trebui dezvoltate și aplicate instrumente strategice pentru stimularea tehnologiei și pentru cercetarea în domeniu;

—

recomandă consolidarea rolului deținut de tehnologiile informației și comunicării (TIC), ca vectori de facilitare a preluării inovației și de multiplicare a informației, precum și ca soluții de reducere a consumului de energie în sectoare strategice, precum „Proiectele urbane inteligente” (smart cities), care includ politici privitoare la mobilitatea durabilă, infrastructurile inteligente de distribuție (smart grids) și sectorul construcțiilor durabile;

—

subliniază că sunt urgent necesare definitivarea pieței interne a energiei, care va contribui la garantarea aprovizionării cu energie la prețuri accesibile până în 2014, depășirea izolării în domeniul energetic a unor state membre până în 2015, asigurarea unei repartiții juste a resurselor între regiuni și stabilizarea și îmbunătățirea condițiilor-cadru pentru sectorul energetic european, astfel încât să se limiteze costurile suplimentare ale tranziției energetice.

Raportor

dl Ugo CAPPELLACCI (IT-PPE), președintele Regiunii Autonome Sardinia

Document de referință

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Perspectiva energetică 2050

COM(2011) 885 final

1.

este de acord cu imperativul stabilirii de urgență a unei strategii europene pe termen lung pentru sectorul energetic, care să poată contribui în mod concret la obiectivul decarbonizării Uniunii Europene în perspectiva anului 2050. Transformarea sistemului energetic ține de responsabilitatea față de generațiile viitoare, dar reprezintă și o reală oportunitate de creștere, dezvoltare, ocupare a forței de muncă, competitivitate și consolidare a independenței energetice pentru Europa;

2.

salută Perspectiva energetică 2050, dar consideră că nu este suficient de detaliată și de clară pentru a permite autorităților regionale și locale și investitorilor să facă, încă de pe acum, dar și după 2020, alegeri inspirate pe calea către un nou model energetic și pentru a asigura un grad suficient de siguranță a planificării, subliniind în același timp că, în siajul ei, trebuie adoptate în prezent măsuri concrete. Ar trebui, de exemplu, să fie posibil să se ia în considerare interdicția de acordare de ajutoare de stat pentru combustibili fosili;

3.

observă că din Perspectiva energetică lipsește o evaluare a situației inițiale, din punctul de vedere al obiectivelor stabilite pentru acest deceniu în Strategia energetică 2020; în aceste condiții, este necesară remedierea în prealabil a acestei lacune, în vederea stabilirii obiectivelor și a cadrului politic pentru 2030, la care face referire ultima concluzie a Perspectivei energetice. În plus, este necesar ca 2030 și 2040 să constituie faze intermediare ale procesului de transformare a sistemului energetic, în concordanță cu obiectivele de reducere a emisiilor prevăzute în Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050 (1). Un parcurs în etape ar putea implica utilizarea combustibililor/surselor de energie de tranziție, în măsură să însoțească gradual transformarea, asigurând în același timp independența și securitatea energetică. În plus, acesta ar contribui la înlesnirea obținerii unor rezultate concrete, a monitorizării și a evaluării progreselor înregistrate în aplicarea măsurilor;

4.

este de părere că abordarea neutră din punct de vedere tehnologic (technology-neutral) adoptată în document nu este adecvată și că ea trebuie reconsiderată, astfel încât, pe termen lung, să se acorde prioritate abordărilor, tehnologiilor și combustibililor care dau rezultate certe și care pot fi utilizate în mod durabil și sigur, pe baza experienței și cunoștințelor existente în privința surselor de energie regenerabile și a tehnologiilor inovatoare. În plus, o transformare a sistemului energetic din punct de vedere durabil nu poate face abstracție de schimbările care afectează disponibilitatea resurselor, induse de actuala criză economică, și nici de potențialul ei impact asupra mediului și societății;

5.

este convins de importanța interdependenței dintre politicile de mediu și cele sociale și, implicit, de necesitatea ca, pe termen mediu și lung, să se asigure tuturor posibilități egale de acces la o energie sigură, durabilă, cu impact asupra mediului cât mai scăzut cu putință și la prețuri abordabile și să se garanteze accesul tuturor la modalitățile de menținere sub control a consumului de energie în gospodării și la mijloacele de producere a energiei la nivel local, la costuri rezonabile, din surse regenerabile;

6.

solicită implicarea autorităților locale și regionale în procesul de elaborare a politicilor, cum ar fi politica de decarbonizare a energiei, în ceea ce privește eficiența energetică, menținerea sub control a consumului de energie, producția și noile tehnologii, revizuirea Perspectivei energetice în funcție de potențialul și nevoile autorităților locale și regionale, precum și susținerea rolului important al acestora cu resurse, capacități și instrumente de guvernanță corespunzătoare;

7.

semnalează faptul că transformarea sistemelor energetice va presupune eforturi și consecințe diferite pentru diversele regiuni, în funcție de vocația energetică și de resursele de care dispune fiecare, și că eventualele costuri economice, financiare și administrative ale unei acțiuni europene în domeniul energiei ar trebui justificate printr-o evaluare de impact detaliată, care să țină cont în mod corespunzător de realitățile specifice de la nivel local și regional, în special în ce privește aspectele legate de izolare în domeniul energetic;

8.

este de acord cu faptul că schimbarea structurală a sistemelor energetice presupune realizarea și/sau modernizarea infrastructurilor, dar atrage atenția asupra costurilor neuniforme ale acestei transformări pentru diversele regiuni din Europa, fapt ce reprezintă o amenințare pentru coeziunea socială;

9.

recomandă crearea de instrumente cu care să poată fi evaluate efectele transformării sistemelor energetice la nivel local și regional, atât din punct de vedere economic, cât și social și de mediu. Amintește așadar importanța creșterii calității și a extinderii domeniului de aplicare a celor mai obișnuiți indicatori macroeconomici utilizați în evaluarea eficienței politicilor, prin introducerea, pe de o parte, a tematicii energiei privite din perspectiva durabilității, și, pe altă parte, a unei dimensiuni sociale și de mediu în măsură să reflecte variațiile în materie de coeziune socială, de acces la bunuri și servicii de bază la costuri rezonabile, de stare de sănătate, de sărăcie (inclusiv energetică), de resurse naturale și de calitate a vieții în general;

10.

este convins că îndeplinirea obiectivelor de anvergură mondială ale sectorului energetic reclamă inițiative întreprinse la nivel local. Subliniază, în această privință, că existența unor ținte teritoriale și-a dovedit deja eficacitatea în diverse contexte locale și regionale, ca expresie a unei guvernanțe pe mai multe niveluri a transformării sistemului energetic;

11.

evidențiază, în cadrul noului sistem energetic, importanța cooperării și solidarității transfrontaliere și deci a nevoii de coordonare la nivel european. La toate nivelurile de guvernare trebuie depuse eforturi care să fie neapărat însoțite de o strânsă cooperare cu autoritățile regionale și locale, care reclamă o definire clară a rolurilor și a mecanismelor de interacțiune;

12.

solicită ca rolul autorităților locale și regionale să fie recunoscut cum se cuvine și ca acestora să le fie asigurate resurse și capacități adecvate, precum și instrumentele de guvernanță potrivite, dat fiind că ele îndeplinesc funcții de prim-plan, fie direct, ca parteneri în cadrul unor proiecte energetice locale durabile, fie în ceea ce privește planificarea noilor infrastructuri, eliberarea autorizațiilor, investițiile, achizițiile publice, producția și menținerea sub control a consumului de energie. În plus, dialogul social și implicarea partenerilor sociali, recomandate în Perspectiva energetică pentru gestionarea schimbării, necesită o capacitate de informare extinsă și intermedierea de către autoritățile locale și regionale, care nu trebuie numai recunoscute, ci și sprijinite cu eficiență;

13.

recomandă acordarea unui sprijin permanent acțiunilor și comportamentelor pozitive deja existente la nivel local, prin amplificarea nivelului de angajare și integrare a acestora în toate formele de cooperare, de exemplu în cadrul Convenției primarilor sau al altor structuri interregionale, naționale sau internaționale, susținând rolul lor stimulator în promovarea schimbării, în încurajarea dezvoltării economice în teritoriu și în crearea de rețele de informare și colaborare;

14.

împărtășește părerea potrivit căreia, pentru scăderea cererii de energie, este prioritară promovarea economiilor de energie prin sensibilizare, educare și schimbarea comportamentului cetățenilor, dar și prin susținerea dezvoltării unor noi tehnologii, în măsură să asigure un consum de resurse mai eficient, o creștere economică și o competitivitate sporite, precum și un grad mai mare de ocupare a forței de muncă, statele membre urmând să promoveze sistemele de autoconsum energetic, în vederea încurajării unei maxime raționalizări a utilizării energiei, a unui sistem energetic cât mai difuz și a participării mai concrete a cetățenilor la luarea de decizii privind tipul și utilizarea energiei. Dorind să disocieze creșterea economică de consumul de energie, subliniază că, în cazul în care reducerea consumului de energie este rezultatul creșterii eficienței proceselor și al economisirii, ea poate fi considerată un indicator de dezvoltare, și nu de recesiune, dovedindu-se profitabilă pentru economie;

15.

își reafirmă poziția de susținere a eficienței energetice ca una din măsurile hotărâtoare în vederea îndeplinirii obiectivelor de reducere a emisiilor, stabilite pentru 2050. Este de acord cu necesitatea identificării unor măsuri de eficiență energetică mai ambițioase și a unor strategii care să garanteze un raport optim costuri-eficiență și consideră că și stabilirea unui cadru obligatoriu la nivel european ar fi utilă în acest sens. Subliniază totodată că trebuie acționat urgent în direcția unor aspecte care ar putea să contribuie neîntârziat și în mod semnificativ la reducerea consumului de energie, cum ar fi creșterea eficienței energetice a clădirilor și o mobilitate mai durabilă;

16.

la definirea și punerea în practică a acțiunilor urgente și necesare pentru transformarea energetică trebuie garantată întotdeauna coerența măsurilor individuale, în vederea asigurării durabilității. În special trebuie evaluat riscul de a provoca efecte negative în anumite domenii prin progresele obținute în alte domenii;

17.

este în favoarea creării de valoare adăugată în materie de economisire a energiei prin mecanisme de piață durabile, conform analizei realizate în Planul 2011 pentru eficiență energetică  (2);

18.

apreciază faptul că, în mod evident, creșterea ponderii energiei din surse regenerabile este o constantă a tuturor scenariilor de decarbonizare, deja în perspectiva lui 2030, și că, în 2050, aceasta va fi preponderentă în raport cu celelalte tipuri de energie. Regretă totuși faptul că niciunul dintre scenariile Perspectivei energetice nu ia în considerare soluții care să integreze energia din surse regenerabile și eficiența energetică, pentru a conferi un caracter durabil mai pronunțat transformărilor în direcția unui scenariu fără energii fosile al sistemului energetic și pentru a progresa pe calea decarbonizării sectorului. În plus, deși ia notă de faptul că sursele regenerabile sunt recunoscute în Perspectiva energetică drept esențiale în sectorul încălzirii și răcirii, regretă lipsa unei analize aprofundate a rolului prioritar pe care acest sector, care are un impact semnificativ asupra consumului energetic total, ar trebui să îl joace (i) în procesul de decarbonizare a sistemului energetic european până în 2050 și, prin urmare, (ii) în elaborarea politicilor energetice actuale și viitoare;

19.

reiterează observațiile din Rezoluția CdR 7/2011 din 30 iunie-1 iulie 2011 pe tema Priorități în domeniul infrastructurii energetice ante și post 2020 și reafirmă prioritățile de promovare a rețelelor de transport de energie și de integrare în rețeaua de distribuție a energiei din surse regenerabile produsă la nivel local din surse descentralizate și diversificate, precum energia eoliană, hidraulică, geotermală, solară și cea obținută pe bază de biomasă, printre altele; pentru aceasta, sunt necesare infrastructuri de transport de energie și de distribuție mai inteligente (smart grid), care să constituie premisa unei concurențe efective, concretizată în beneficii reale pentru consumatorii finali. Pentru a răspunde nevoii de flexibilitate a sistemului energetic, resimțită tot mai acut, trebuie asigurate tehnologii de stocare adecvate pentru toate nivelurile de tensiune – cum ar fi centralele care funcționează pe baza acumulării prin pompare –, care să facă posibilă stocarea surplusului pentru a-l converti ulterior în curent electric la scară industrială; în acest sens ar trebui dezvoltate și aplicate instrumente strategice pentru stimularea tehnologiei și pentru cercetarea în domeniu;

20.

este de acord cu necesitatea asigurării unei diversificări a aprovizionării, pentru garantarea menținerii securității energetice. Atrage atenția asupra faptului că este important să se traseze linii directoare clare pentru o fază de tranziție în care sursele convenționale de energie (gaze, cărbune, petrol), în forma lor cea mai durabilă și eficientă din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon (utilizând în principal tehnologiile de captare și stocare a dioxidului de carbon), să poată juca un rol de însoțire pe parcursul procesului de decarbonizare a sistemului energetic, odată cu dezvoltarea tehnologiilor, infrastructurilor și comportamentelor necesare schimbării;

21.

își exprimă preocuparea pentru importanța acordată în cadrul strategiei tehnologiilor care nu sunt încă disponibile la scară comercială și recomandă ca recursul la exploatarea surselor neconvenționale de gaze, precum gazul de șist, și la utilizarea tehnologiilor pentru care există încă factori de risc care nu sunt pe deplin evaluați și controlați și care pot avea o dimensiune transfrontalieră, să facă obiectul, la nivel european, al unei analize și al unei dezbateri privind eventualele consecințe sociale și de mediu pe termen scurt și lung, cu respectarea legislației în vigoare și, așa cum se întâmplă în cazul gazelor de șist, cu analizarea oportunității introducerii unei reglementări. Prin urmare, salută intenția Comisiei de a încuraja cercetarea în materie de tehnologii care pot contribui la decarbonizarea proceselor de transformare a energiei și propune includerea analizei ciclului de viață ca element esențial de avut în vedere la luarea de decizii;

22.

se arată foarte critic față de legătura cauzală dintre decarbonizare și energia nucleară prezentată de Comisie în Perspectiva energetică și față de presupunerea că energia nucleară poate contribui la diminuarea costurilor de sistem și a prețurilor energiei electrice, în condițiile în care „costurile privind securitatea și costurile pentru dezafectarea centralelor existente și pentru eliminarea deșeurilor vor crește probabil”. CoR recomandă așadar să se acorde o atenție deosebită scenariilor pe termen lung bazate pe surse neconvenționale de energie regenerabilă și faptului că îngrijorarea crescândă a populației în ce privește securitatea nucleară poate induce scăderea investițiilor private în sector și, implicit, necesitatea unei contribuții publice mai mari, sub forma subvențiilor sau a creșterii prețurilor energiei electrice, ceea ce ar afecta cu precădere categoriile cele mai sărace de populație;

23.

consideră că stabilirea unui cadru de referință pentru investiții, cel puțin până în 2030, poate spori eficiența Perspectivei energetice și poate crea condițiile unei mai mari siguranțe pe piață, atât pentru actorii privați, cât și pentru cei instituționali, mai ales dacă Perspectiva va face trimitere la obiective naționale de investiții care să țină seama de planurile de acțiune ale autorităților locale și regionale. O mai mare siguranță în ceea ce privește investițiile ar putea contribui și la îndeplinirea obiectivelor pentru 2020, în special a celor privind eficiența și reducerea consumului de energie, pentru care trebuie să se depună în continuare eforturi sporite. Cadrul de referință ar avea de câștigat și de pe urma unei cartografieri la scară europeană a competențelor filierelor de eficiență energetică și de energie din surse regenerabile, prin care să fie dirijate investițiile, în vederea consolidării dinamicii de creștere a acestor filiere și a operatorilor din cadrul lor;

24.

solicită în special să se identifice clar resursele necesare promovării unor investiții descentralizate în domeniul energiei durabile (menținerea sub control a consumului de energie și producerea de energie din surse regenerabile), care să contribuie la utilizarea eficientă a resurselor și la dezvoltarea unei economii ecologice și a locurilor de muncă în acest sector la nivel local și regional; de asemenea, solicită să se identifice un instrument financiar gestionat la nivel descentralizat, pentru facilitarea implementării planurilor de acțiune pentru energie durabilă (SEAP – Sustainable Energy Action Plan) și să se acorde sprijin (economic și legislativ) micilor producători descentralizați de energie din surse regenerabile, inclusiv autorităților locale și regionale, astfel încât integrarea acestora în rețea să fie înlesnită;

25.

recomandă ca experiența pozitivă a programului „Energie inteligentă – Europa” să fie perpetuată și extinsă și să fie clar identificate modalitățile de utilizare a unei părți importante din fondurile disponibile în contextul politicii de coeziune. Consideră, printre altele, că, în cadrul fondurilor structurale, se impune atribuirea de resurse pentru facilitarea stabilirii unor forme de colaborare la nivel local în vederea dezvoltării descentralizate a tehnologiilor cu emisii scăzute de dioxid de carbon și cu înaltă eficiență energetică, iar în cazul specific al Fondului social european, că este necesară atribuirea de resurse pentru crearea capitalului uman capabil să planifice, să gestioneze și să ofere asistență tehnică pe teme privind energia, în ceea ce privește atât soluțiile, cât și tehnologiile și parteneriatele pentru implementare;

26.

consideră că autoritățile locale trebuie să beneficieze în continuare de o modalitate simplificată de acces la finanțare din partea Băncii Europene de Investiții (BEI), pentru energie durabilă. Trebuie să se acorde prioritate proiectelor care combină eficiența energetică și sursele de energie regenerabile pentru o dezvoltare durabilă în teritoriu, simplificând procedurile și înlesnind accesul organismelor mai mici la finanțare;

27.

atrage în mod explicit atenția asupra faptului că finanțarea efectivă a infrastructurii energetice nu se poate face doar prin măsuri naționale și, ca atare, propune un sprijin financiar considerabil pentru proiectele din sectorul energetic, în special pentru a folosi pe scară mai largă soluțiile care implică surse de energie regenerabilă, inclusiv în sectorul încălzirii și răcirii clădirilor;

28.

propune conceperea unei strategii de susținere a formării de clustere și de parteneriate regionale, precum și de cooperare a celor existente, care s-au dovedit a fi, în unele zone, instrumente viabile de dezvoltare a piețelor ecologice ale energiei și a eficienței energetice, de mobilizare a investițiilor și de creare de competențe profesionale și locuri de muncă;

29.

este de acord cu necesitatea promovării unui angajament puternic la nivel european în materie de inovare și cercetare, nutrind convingerea că dezvoltarea unor tehnologii novatoare, mai eficiente și mai puțin scumpe, poate contribui la un sentiment sporit de siguranță în acest sector și la atragerea de capitaluri, inclusiv prin alocarea de resurse în mod echilibrat în cadrul noului program „Orizont 2020”;

30.

susține hotărât nevoia de concordanță, din punctul de vedere al obiectivelor și priorităților, între noul program de cercetare Orizont 2020 și Perspectiva energetică 2050;

31.

consideră că inovarea și cercetarea care vizează producția de energie pe scară mică ar trebui să beneficieze de un sprijin mai substanțial, ca, de exemplu, în cazul energiei hidroelectrice obținute de pe urma cursurilor de apă mai mici, al energiei eoliene pentru gospodării individuale sau grupuri de gospodării, al energiei solare localizate și – acolo unde este posibil – al producției de căldură din surse termale;

32.

dorește să încurajeze centrarea într-o măsură mai mare a cercetării și dezvoltării pe potențialul energiei marine (a valurilor și a mareelor), care oferă posibilități uriașe de obținere de energie în condiții de siguranță, securitate și durabilitate;

33.

propune crearea de mecanisme care să poată fi reproduse, pe baza celor mai bune practici din diverse regiuni, pentru a susține înființarea unor clustere ale inovării, a unor platforme teritoriale de inovare în domeniul energetic sau a altor forme de parteneriat public-privat între autoritățile locale și regionale, mediul universitar și industrie. Acest tipuri de parteneriat ar putea reprezenta instrumente importante de dezvoltare regională și a economiilor locale, asigurând inovații și tehnologii mai ușor de adaptat, mai accesibile și mai economicoase la nivel local;

34.

consideră că politicile agricole și forestiere vor fi puternic influențate de Perspectiva energetică și că va fi, prin urmare, necesară sprijinirea unor activități de cercetare care să permită adaptarea și evoluția acestor filiere în sensul unei durabilități sporite;

35.

recomandă consolidarea rolului deținut de tehnologiile informației și comunicării (TIC), ca vectori de facilitare a preluării inovației și de multiplicare a informației, precum și ca soluții de reducere a consumului de energie în sectoare strategice, precum „Proiectele urbane inteligente” (smart cities), care includ politici privitoare la mobilitatea durabilă, infrastructurile inteligente de distribuție (smart grids) și sectorul construcțiilor durabile;

36.

propune să se sublinieze – mai ales de către statele membre – faptul că rolul cercetării și pregătirii de specialiști în domeniul energiei este deosebit de important, pentru ca, mai apoi, să se poată dispune de resurse calificate și de programe de studiu adecvate, pentru conceperea viitoarelor tehnologii eficiente din domeniu, pentru introducerea de inovații și punerea în practică a unor planuri strategice;

37.

subliniază că sunt urgent necesare definitivarea pieței interne a energiei, care va contribui la garantarea aprovizionării cu energie la prețuri accesibile până în 2014, depășirea izolării în domeniul energetic a unor state membre până în 2015, asigurarea unei repartiții juste a resurselor între regiuni și stabilizarea și îmbunătățirea condițiilor-cadru pentru sectorul energetic european, astfel încât să se limiteze costurile suplimentare ale tranziției energetice;

38.

recomandă să se continue dezvoltarea sistemului de comercializare a certificatelor de emisii, cu modificarea fundamentală a procedurii de atribuire gratuită a certificatelor care, în forma ei actuală, subminează obiectivul de reglementare al ETS, prin menținerea prețului certificatelor la un preț prea redus. În acest demers trebuie să se țină seama de situația entităților industriale care își desfășoară activitatea pe piețele internaționale și a căror competitivitate ar putea avea de suferit din cauza fenomenului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon (carbon leakage) în țări terțe.

18.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 391/21

—

este convins de urgența economică și socială a promovării adaptării în regiunile de coastă, inclusiv din cauza costurilor mai mari pe care le-ar determina lipsa de acțiune, și în pofida persistenței crizei datoriei suverane în unele țări din zona euro. Comitetul consideră că viitoarea strategie europeană de adaptare trebuie să fie suficient de amănunțită pentru a ține seama de diferențele regionale;

—

recunoaște că instrumentul de management integrat al zonei litorale (integrated coastal zone management – ICZM) este fundamental pentru facilitarea integrării politicilor în regiunile de coastă, mai ales în ceea ce privește problemele ce nu sunt reglementate încă pe deplin, cum ar fi eroziunea, adaptarea la schimbările climatice și infrastructura ecologică, și pentru a încuraja cooperarea regională între actorii locali, de exemplu prin intermediul unor inițiative precum Sardinia Charter în bazinul mediteraneean;

—

subliniază că punerea la punct a instrumentelor prin care pot fi evaluate atât costurile, cât și beneficiile adaptării poate impulsiona în mod eficient acele procese locale și regionale care stau la baza planificării și acțiunii la nivel teritorial și poate crea condițiile pentru definirea strategiilor mai eficiente din punct de vedere economic;

—

reiterează că ar fi oportun să fie consultat regulat cu privire la negocierile europene și internaționale privind clima și, de aceea, solicită: (i) participarea sa într-un grup de lucru european privind adaptarea la schimbările climatice, care să se concentreze asupra zonelor cu handicapuri permanente, între care cel determinat de efectele schimbărilor climatice și, ca atare, asupra regiunilor de coastă, insulelor, zonelor de munte și regiunilor ultraperiferice; și (ii) acreditarea sa cu statut de observator pe lângă Comitetul pentru adaptare.

Raportor general

dl Ugo CAPPELLACCI (IT-PPE), președintele Regiunii autonome Sardinia

Document de referință

Sesizare din partea Președinției cipriote

1.

subliniază că adaptarea la schimbările climatice și procesul de identificare a opțiunilor de adaptare (adaptation assessment) (1)  (2) trebuie să fructifice participarea proactivă a autorităților locale și regionale, atât în ceea ce privește etapa de planificare, cât și cea a măsurilor. Reiterează (3) ca atare rolul esențial al autorităților teritoriale în combaterea efectelor schimbărilor climatice, apreciază recunoașterea pe care acest rol a dobândit-o la nivel european (4) și mondial (5) și solicită ca această recunoaștere să fie menționată explicit și în viitoarea strategie europeană pentru adaptare;

2.

amintește că schimbările climatice și consecințele acestora reprezintă una dintre provocările principale cu care se vor confrunta autoritățile locale și regionale din Uniunea Europeană în anii care vor urma. În acest context, trebuie să se acorde prioritate absolută luării măsurilor necesare pentru a încerca limitarea, pe cât posibil, a creșterii temperaturii medii la nivel global (atenuare), dar și pregătirii, la diferite niveluri, pentru acele schimbări care sunt inevitabile (adaptare);

3.

subscrie concluziilor Conferinței Rio+20, conform cărora adaptarea la schimbările climatice reprezintă o prioritate globală imediată și urgentă, iar strategia de reducere a riscurilor de dezastre naturale și cea de adaptare la schimbările climatice trebuie să fie mai bine integrate și coordonate (6). Cu toate acestea, Comitetul subliniază că povara acestei priorități globale se resimte la nivel local, în termeni de responsabilități ale autorităților teritoriale în domeniul gestionării și prevenirii dezastrelor și de daune aduse mediului, economiei, structurii sociale și identității culturale a populațiilor afectate;

4.

consideră că adaptarea la nivel local nu trebuie înțeleasă ca soluție temporară la o solicitare unică, ci, mai degrabă, ca evaluare graduală și durabilă, pe baza mai multor stimuli combinați în mod diferit. Ca atare, este de acord cu propunerea legislativă a Comisiei pentru perioada 2014-2020, în sensul că adaptarea la schimbările climatice trebuie să fie o componentă esențială a acordurilor de parteneriat și a programelor operative referitoare la cele cinci fonduri ale Cadrului strategic comun (în conformitate cu principiile de dezvoltare durabilă), în aceeași măsură ca protecția mediului, utilizarea eficientă a resurselor, atenuarea adaptării la schimbări, rezistența la dezastre și prevenirea și gestionara riscului (7);

5.

observă că impactul schimbărilor climatice nu este același în timp și spațiu și că soluțiile comune de adaptare sunt adesea ineficiente. Ca atare, consideră că strategiile comune și măsurile tranșante (no regrets) convenite de mai multe state membre trebuie integrate în strategii bazate pe evaluări implementare la nivel regional și local și adaptate tipului de măsuri, scării (proporției) și raportului costuri-beneficii;

6.

ia act de mărimea costurilor induse de efectele schimbărilor climatice, observând și că autoritățile regionale au preluat cam o treime din cheltuielile pentru protecția coastelor europene (8) în perioada 1998-2015. Comitetul reafirmă (9) că finanțarea necesară adaptării rămâne un factor critic și crucial pentru implementarea la nivel local;

7.

subliniază vulnerabilitatea regiunilor de coastă la schimbările climatice  (10). În aceste regiuni se resimt deja presiuni puternice din punctul de vedere al concentrării activităților economice, infrastructurilor și centrelor urbane. Un procent de 12 % din suprafața regiunilor europene de coastă, adică o fâșie de până la 10 km depărtare de coastă, se află la cel mult 5 m deasupra nivelului mării și, ca atare, este o zonă foarte vulnerabilă la inundații, în vreme ce 20 % din zona de coastă se confruntă cu grave probleme de eroziune, pierderea de soluri fiind de aproximativ 15 km2 pe an (11). La rândul său, eroziunea este considerată cauza principală (65 % din total) a dispariției ecosistemelor de coastă în perioada 2000-2006 (12), în timp ce unele estimări arată că 35 % din zonele umede ale UE ar putea dispărea până în 2100, în raport cu 1995 (13);

8.

menționează că diferențele regionale au o importanță considerabilă asupra tipului de impact. În Marea Baltică, fauna marină ar putea suferi de pe urma creșterii prevăzute a temperaturii apei. Regiunile de la Marea Nordului și regiunile de pe coasta Atlanticului sunt mai expuse riscului de inundații, din cauza creșterii nivelului mediu al mării. În Mediterana prevalează riscurile de eroziune și deficitul de apă dulce cauzat de salinizarea din ce în ce mai pronunțată a pânzei freatice și de perioadele prelungite de secetă. Eroziunea este o problemă și pentru Marea Neagră, în timp ce regiunile periferice sunt în general vulnerabile la toate tipurile de efecte, de la inundații la secetă, trecând prin fenomene naturale extreme, precum cicloanele (14). De asemenea, impactul va depinde nu doar de nivelul de vulnerabilitate și de capacitatea de reacție a sistemelor naturale, ci și de structura sistemelor umane, precum organizarea sistemelor medicale sau mecanismele de reducere a riscului de producere a dezastrelor naturale, inclusiv tsunami, ori mecanismele de alertare în legătură cu aceste dezastre;

9.

subliniază dimensiunile problemei la nivel european, cu 447 regiuni de coastă răspândite în 22 de state membre și în șase bazine maritime principale. Un procent de 41 % din populația europeană locuiește în aceste regiuni, corespunzând unei proporții identice din populația activă a Uniunii (15). 35 % din Produsul intern brut (PIB) al celor 22 de țări cu regiuni de coastă, reprezentând 3 500 de miliarde EUR, este generat la mai puțin de 50 de km depărtare de coastă, iar valoarea bunurilor economice aflate la cel mult 500 de m de linia de coastă este estimată la o sumă cuprinsă între 500 și 1 000 de miliarde EUR (16). Toate acestea subliniază importanța regiunilor de coastă din perspectivă productivă și valoarea economică și socială pentru dezvoltarea și coeziunea teritoriului, valori ce ar trebui prezervate în mod obligatoriu sau consolidate suplimentar în procesul de adaptare la schimbările climatice;

10.

în consecință, este convins de urgența economică și socială a promovării adaptării în regiunile de coastă, inclusiv din cauza costurilor mai mari pe care le-ar determina lipsa de acțiune, și în pofida persistenței crizei datoriei suverane în unele țări din zona euro. Unele studii recente (17) arată că, fără măsuri suplimentare de protecție în raport cu anul 1995, media daunelor provocate la nivelul Uniunii se va cifra la 11,7 miliarde EUR pe an în perioada 2041-2070 și la 17,4 miliarde EUR anual în perioada 2071-2100. Numărul persoanelor expuse în fiecare an riscului de inundații ar putea crește până la 40 000 și, respectiv, până la 80 000, în aceleași perioade de referință. Costurile anuale pentru adaptare sunt însă estimate la circa 1 miliard EUR în perioada 2041-2070 și la 0,7 miliarde EUR în perioada 2071-2100. De aici rezultă că avantajele adaptării depășesc cu mult costurile lipsei de acțiune. Comitetul menționează de asemenea că aceleași studii sugerează necesitatea adaptării independent de schimbările climatice, pur și simplu ca urmare a dezvoltării socioeconomice a regiunilor de coastă și, ca atare, a valorii sporite a bunurilor și investițiilor care trebuie protejate;

11.

subliniază de asemenea că, atât în ce privește daunele, cât și adaptarea, costurile variază considerabil în funcție de statele membre și de PIB-ul acestora și că mai ales insulele sunt obligate să se confrunte cu cheltuieli mai mari pentru a implementa măsuri în teritoriu, din cauza situației lor geografice specifice;

12.

subliniază faptul că regiunile de coastă găzduiesc importante habitate naturale și contribuie la prezervarea biodiversității  (18) , a peisajului, a unor ecosisteme delicate ca, de exemplu, zonele umede, precum și la utilizarea serviciilor ecosistemice, de a căror salvare depinde atractivitatea și durabilitatea economică a acestor regiuni, dar și identitatea lor culturală. De asemenea, Comitetul observă că rețeaua NATURA 2000 protejează un segment considerabil din regiunile de coastă și marine (19);

13.

subliniază caracterul complex și multidisciplinar al adaptării în regiunile de coastă. Astfel, aceste regiuni funcționează ca interfață între sistemele terestre (centre urbane, industrie, agricultură, păduri, bazine hidrografice) și cele marine (pescuit, acvacultură, activități portuare, transport maritim, turism). De asemenea, regiunile de coastă dispun de competențe de gestionare (referitoare, de exemplu, la riscurile de inundații, la furnizarea apei potabile sau la exploatarea solului), distribuite adesea la niveluri de guvernare diferite (20);

14.

salută intenția Comisiei de a defini o strategie integrată la nivel european și instrumente comune de adaptare și este convins că o strategie europeană de adaptare la schimbările climatice prezente și viitoare ar putea conferi valoare adăugată măsurilor luate de statele membre sau de autoritățile teritoriale, fără a încălca principiul de subsidiaritate, nu în ultimul rând pentru că efectele schimbărilor climatice au un caracter transfrontalier;

15.

consideră însă că viitoarea strategie europeană de adaptare trebuie să fie suficient de amănunțită pentru a ține seama de diferențele regionale în ceea ce privește: (i) tipul impactului; (ii) nivelul de vulnerabilitate și efectele pe termen lung; (iii) condițiile economice (de exemplu bunuri și resurse cu riscuri); (iv) structura socială (de exemplu, densitatea populației și capacitatea sistemelor umane) și (v) caracteristicile structurale (de exemplu, caracterul periferic sau prezența unor handicapuri precum vulnerabilitatea ridicată la schimbări climatice, specifică regiunilor de coastă sau insulelor, precum și zonelor de munte (21) și regiunilor ultraperiferice);

16.

subliniază și faptul că viitoarea strategie ar trebui să identifice măsuri de adaptare care, însoțite de instrumente de finanțare, să fie destul de flexibile pentru a se adecva – pe de o parte – specificului regional și – pe de altă parte – evoluțiilor continue ale procesului de adaptare. Aceste măsuri ar trebui, în plus, să se coreleze cu măsurile de atenuare, astfel încât să nu ducă la eșecul adaptării, inducând astfel creșterea producției de gaze cu efect de seră sau a vulnerabilității;

17.

consideră că, în special în ce privește adaptarea regiunilor de coastă, rolul UE ar trebui să fie concentrat pe inițiative de: (i) coordonare și cooperare între diversele niveluri de guvernare unde impactul sau măsurile au o dimensiune transfrontalieră; (ii) formare; (iii) dobândirea de cunoștințe pentru a umple lacunele, ceea ce în cazul regiunilor de coastă presupune adesea dinamici complexe și necesitatea unor abordări multidisciplinare; (iv) diseminarea expertizei, a bunelor practici și a poveștilor de succes; (v) asistență tehnică și financiară, pentru a pune la punct strategii regionale și locale integrate de adaptare și pentru a le implementa; (vi) cercetare și dezvoltarea de tehnologii inovatoare de adaptare; (vii) definirea unor programe de cooperare transnațională pentru adaptarea la nivel macro-regional și asigurarea asistenței tehnice și financiare în acest scop;

18.

de asemenea, Comisia ar trebui să joace un rol-cheie în coordonarea și evaluarea numeroaselor proiecte de cercetare și de investiții cofinanțate din fonduri europene, evitând suprapunerile, potențând sinergiile și promovând distribuirea și aplicarea pe scară largă a bunelor practici și mecanisme. În acest sens, Comisia Europeană ar trebui să vegheze la coordonarea măsurilor comune între state sau regiuni costiere limitrofe, precum și la punerea în aplicare a unor proiecte comune de cercetare și de investiții;

19.

reiterează (22) necesitatea de a urmări o mai mare coerență între politicile europene, în special cu cea de protecție a mediului. Observă că, de exemplu, implementarea Directivelor „Habitat” (92/43/CEE) și „Păsări” (79/409/CEE) poate fi compromisă prin aplicarea unor măsuri de adaptare, mai ales dacă este vorba de infrastructură. În acest context, este important să se pună la punct mecanisme eficiente și transparente de concertare locală, pentru a stabili măsurile de restaurare și/sau de compensare pentru acele situri de interes comunitar care vor suferi efecte negative sau daune în urma măsurilor de adaptare;

20.

recunoaște că instrumentul de management integrat al zonei litorale (integrated coastal zone management – ICZM) este fundamental pentru facilitarea integrării politicilor în regiunile de coastă, mai ales în ceea ce privește problemele ce nu sunt reglementate încă pe deplin, cum ar fi eroziunea, adaptarea la schimbările climatice și infrastructura ecologică, și pentru a încuraja cooperarea regională între actorii locali, de exemplu prin intermediul unor inițiative precum Sardinia Charter în bazinul mediteraneean (23). Ca atare, salută procesul de revizuire a recomandării din 2002, care ține seama de cel mai articulat cadru politic european definit în ultimii ani pentru gestionarea zonelor marine și de coastă (24). În acest sens, Comitetul speră că va fi folosită această ocazie pentru a corela mai bine instrumentul ICZM cu procesele de adaptare;

21.

salută perspectiva ca asistența financiară europeană să crească semnificativ în următorul cadru financiar multianual 2014-2020, cu cel puțin 20 % din totalul cheltuielilor destinate activităților legate de climă, dar subliniază necesitatea asigurării unui raport echitabil și realist al competențelor de finanțare între diversele niveluri de guvernare, ținând seama și de actualele dificultăți economice cu care se confruntă administrațiile teritoriale și cu respectarea principiilor complementarității și adiționalității. Trebuie facilitată identificarea unor resurse alternative;

22.

în acest sens, propune (25) din nou ca o parte a veniturilor provenite din sistemul european de comercializare a cotelor de emisie să fie pusă la dispoziția autorităților locale și regionale, pentru implementarea măsurilor de adaptare (și atenuare). De asemenea, Comisia ar trebui să elaboreze recomandări pentru atragerea sectorului privat, între care companiile de asigurare, în evaluarea și partajarea riscurilor și în acțiuni de sensibilizare;

23.

subliniază că este important ca procesul de adaptare să nu fie luat în considerare doar din perspectiva costurilor, ci și – mai ales – ca o ocazie și în termeni de beneficii în comparație cu alternativa lipsei de reacție, insistând (26) asupra unuia dintre potențialele instrumente de dezvoltare a economiilor regionale competitive și ecologice. Cu toate acestea, subliniază că premisa este de a avea o guvernanță locală conștientă de riscurile și efectele schimbărilor climatice, competentă în ceea ce privește măsurile ce trebuie adoptate și capabilă să asigure la nivel local integrarea politicilor și măsurilor și să exploateze toate posibilitățile de finanțare disponibile;

24.

deși remarcă faptul că unele regiuni au un rol activ în confruntarea cu schimbările climatice, se observă în general riscul ca gravitatea problemei să nu fie suficient conștientizată. Comitetul consideră așadar că este importantă organizarea unor campanii de informare care să determine legătura cauză-efect dintre schimbările climatice și problemele cu care se confruntă regiunile, ca de exemplu lipsa apei, erodarea plajelor, valurile de căldură, inundațiile și alunecările de teren. În același timp, pot fi oferite informații și exemple concrete sau de succes în aplicarea instrumentelor disponibile în procesul de adaptare și atenuare (27);

25.

consideră că este esențială utilizarea Fondului social european pentru a crea la nivel teritorial capacitatea și flexibilitatea necesare în gestionarea adaptării, atât în sectorul public, cât și în cel privat. De exemplu, se cuvine consolidată guvernanța locală, pentru a integra strategiile de adaptare în politicile sectoriale respective sau pentru a favoriza elaborarea unei legislații regionale adecvate. Pe de altă parte, competențele de proiectare și de construcție ale sectorului privat trebuie corelate cu noile necesități impuse de politicile integrate și multidisciplinare (28);

26.

invită Comisia să perfecționeze și să dezvolte în continuare următoarele elemente, inclusiv pe baza experiențelor dobândite în urma execuției proiectelor individuale: (i) instrumente de inventariere, pentru a dispune de date și informații geografice și la o scară utilă, în sprijinul proceselor decizionale de la nivel local și regional; (ii) un cadru de referință clar și comun pentru evaluarea vulnerabilității, efectelor și riscurilor; și (iii) orientări pentru definirea strategiilor locale de adaptare în regiunile de coastă, care să țină seama de caracterul neapărat multidisciplinar al măsurilor și al aspectelor de guvernanță pe mai multe niveluri în aceste zone;

27.

consideră mai ales că este nevoie de elaborarea unor indicatori de vulnerabilitate pentru regiunile de coastă și a unor instrumente bazate pe acești indicatori, pentru analiza vulnerabilității. De asemenea, acești indicatori pot, împreună cu prognozele privind cronologia evenimentelor și cu indicarea capacității de adaptare, să faciliteze identificarea și definirea priorităților de intervenție în teritoriu, astfel încât resursele să poată fi concentrate acolo unde este mai multă nevoie de ele;

28.

salută dezvoltarea platformelor informative precum CLIMATE-ADAPT, dar subliniază că se cuvine îmbunătățit accesul utilizatorilor finali la conținut, conform principiilor unui sistem partajat de informații referitoare la mediu (SPIM) (29), de exemplu prin traducerea informațiilor într-un număr suficient de limbi. De asemenea, consideră că ar fi util să se ia în considerare crearea, în cadrul platformei, a unei secțiuni destinate finanțării adaptării la nivel local și regional, ca și a unei bănci de date privind investițiile;

29.

semnalează că este important să se focalizeze mai mult eforturile pe cercetare, astfel încât aceasta să răspundă mai bine nevoilor politicii teritoriale, de exemplu prin punerea la punct a unor strategii de adaptare și a unor măsuri economice eficiente, dat fiind că vor fi concepute pentru a răspunde unor realități locale și regionale specifice. De asemenea, trebuie facilitată crearea sau – acolo unde există deja – consolidarea mecanismelor de dialog și/sau parteneriat între știință, politică și, pe cât posibil, societatea civilă, de exemplu prin participarea comună la proiecte europene;

30.

confirmă (30) că, în cazul regiunilor de coastă este fundamentală coordonarea politicilor adoptate, ca și focalizarea cercetării în sensul evaluării efectelor în zonele limitrofe sau transfrontaliere, astfel încât problema să nu fie pur și simplu transferată de la o unitate teritorială la alta. O abordare participativă în identificarea acestor măsuri și implicarea tuturor actorilor relevanți ar putea facilita implementarea măsurilor coerente din perspectivă teritorială;

31.

consideră că costul adaptării și incapacitatea de a înțelege oportunitățile și beneficiile potențiale reprezintă un obstacol important în pregătirea strategiilor locale și mai ales în implementarea acestora. Ca atare, subliniază că punerea la punct a instrumentelor prin care pot fi evaluate atât costurile, cât și beneficiile adaptării poate impulsiona în mod eficient acele procese locale și regionale care stau la baza planificării și acțiunii la nivel teritorial și poate crea condițiile pentru definirea strategiilor mai eficiente din punct de vedere economic;

32.

este convins că – chiar în condițiile existenței capacităților, conștientizării și a unui suport științific suficient – lipsa resurselor financiare la nivel local și regional împiedică acțiunile eficiente. Cu toate acestea, consideră că trebuie stabilite modalități de finanțare directă a măsurilor la nivel teritorial, prin intermediul unor instrumente de parteneriat, precum, spre exemplu, LIFE+ și programul Orizont 2020, al unor instrumente de piață (cum ar fi plata pentru serviciile ecosistemelor sau beneficiile ce decurg din comercializarea cotelor de emisii), precum și al instrumentelor fiscale de tipul stimulentelor;

33.

subliniază că trebuie remediată flexibilitatea limitată a măsurilor de adaptare, de exemplu acordând preferință strategiilor reversibile, măsurilor „soft” în detrimentul celor „hard” (de exemplu, un sistem de alertă mai eficient mai degrabă decât mari lucrări marginale) sau promovând dezvoltarea infrastructurii ecologice, al cărei obiectiv de restaurare a habitatelor naturale stă la temelia unei abordări ecosistemice a adaptării;

34.

în acest sens, arată că ICZM a devenit obligatoriu pentru statele membre din bazinul mediteraneean, odată cu intrarea în vigoare, în martie 2011, a Protocolului la Convenția de la Barcelona privind managementul integrat al zonelor litorale ale Mării Mediterane și că acest protocol se referă în mod specific la utilizarea unei abordări ecosistemice, în vederea asigurării unei dezvoltări durabile a coastelor (31). De asemenea, observă că strategia UE privind biodiversitatea (32) consideră abordările ecosistemice ca alternative economice eficiente la soluțiile tehnologice de adaptare și atenuare, motiv pentru care Comitetul așteaptă cu nerăbdare contribuția pe care viitoarea strategie europeană pentru infrastructură ecologică o poate aduce la procesul de adaptare în regiunile de coastă;

35.

solicită Comisiei să-i consulte în prealabil pe reprezentanții autorităților locale și regionale, pentru a avea siguranța că propunerea unei strategii europene pentru adaptare este conformă cu principiul proporționalității și că ea va acorda suficientă atenție și se va apleca în detaliu asupra nivelului local, mai ales în ceea ce privește regiunile cele mai vulnerabile, precum cele de coastă, insulele și zonele montane;

36.

își exprimă convingerea că poate juca un rol activ în dezvoltarea platformelor informative precum CLIMATE-ADAPT și OURCOAST, mai ales pentru a contribui la focalizarea conținutului acestor platforme asupra nevoilor și specificului local, sporind astfel beneficiile pentru autoritățile locale și regionale rezultate din diseminarea acestor informații;

37.

reiterează (33) că ar fi oportun să fie consultat regulat cu privire la negocierile europene și internaționale privind clima și, de aceea, solicită: (i) participarea sa într-un grup de lucru european privind adaptarea la schimbările climatice, care să se concentreze asupra zonelor cu handicapuri permanente, între care cel determinat de efectele schimbărilor climatice și, ca atare, asupra regiunilor de coastă, insulelor, zonelor de munte și regiunilor ultraperiferice; și (ii) acreditarea sa cu statut de observator pe lângă Comitetul pentru adaptare (34);

38.

își exprimă convingerea că este nevoie de mai multă solidaritate și interacțiune între regiuni, atât la nivel european, cât și internațional, astfel încât să fie utilizate cunoștințele și experiențele dobândite de autoritățile locale și regionale în ceea ce privește procesul de adaptare la schimbările climatice. Ca atare, salută acele inițiative prin care se stabilesc angajamente comune de către administrațiile locale (precum Durban Adaptation Charter), care promovează parteneriate inovatoare (precum Abordarea teritorială a schimbărilor climatice (35)) sau cele destinate creării unei rețele de împărtășire a experiențelor, de cooperare și de schimburi de tehnologii ecologice, cum este Centrul și rețeaua de tehnologie în domeniul climei (36).

18.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 391/27

—

observă că regiunile de munte sunt deosebit de sensibile la schimbările climatice și susține promovarea integrării adaptării la schimbările climatice într-un proiect mai amplu, de creștere a rezilienței individuale și colective, care să țină seama de toate punctele slabe pe plan ecologic, energetic și social, în mod inevitabil interconectate;

—

observă că Uniunea Europeană este pe punctul de a se dota, în 2013, cu o strategie de adaptare și consideră că este esențial ca această strategie să aibă o dimensiune regională și locală, conform prevederilor articolului 174 TFUE. Este de dorit ca această strategie europeană privind adaptarea să cuprindă un capitol special dedicat regiunilor de munte;

—

subliniază faptul că creșterea vulnerabilității zonelor montane preconizată pentru deceniile următoare reclamă intensificarea cercetării științifice și un sistem bun de schimb de informații. Este important ca fondurile destinate adaptării la schimbările climatice să fie prevăzute în mod expres în bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020. Trebuie prevăzute politici de îmbunătățire a accesului și de furnizare de servicii de interes general în zonele deosebit de vulnerabile;

—

subliniază că multe regiuni montane au început deja să elaboreze strategii de adaptare, impunându-se, de urgență, coordonarea obiectivelor și examinarea rezultatelor. Trebuie armonizate inițiativele – în prezent dispersate – din domeniul ecologic, care aparțin multor asociații, institute de cercetare și administrații din zonele montane.

Raportor

dl Luciano CAVERI (IT-ALDE), consilier al Regiunii Autonome Valle d'Aosta

Document de referință

Aviz din proprie inițiativă

1)

observă că, în ultimii ani s-au acumulat în Uniunea Europeană o amplă literatură științifică, precum și numeroase documente politice și proiecte științifice care subliniază că regiunile de munte sunt deosebit de sensibile la schimbările climatice, întrucât pe o arie restrânsă se întâlnesc habitate diferite în ceea ce privește altitudinea, expunerea și influența curentelor atmosferice. Și Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (Intergovernmental Panel on Climate Change – IPCC) consideră zonele de munte ca făcând parte dintre regiunile cu risc climatic major (hot spot). În plus, în Capitolul 13 din Agenda 21 (Summitul Pământului de la Rio, 1992), dedicat chiar regiunilor de munte, la punctul 4 se afirmă că acestea sunt „zonele cele mai sensibile la schimbările climatice” chestiune care este de actualitate și în contextul Conferinței Rio+20, din iunie 2012. Cele mai multe terenuri împădurite din Europa se află în zonele montane, funcționând așadar ca absorbant de carbon prin captarea unor mari cantități de CO2. De asemenea, ele îmbunătățesc calitatea aerului, atenuând efectele negative ale poluării și oferă importante resurse de apă și peisagistice. Cu toate acestea, sunt zone sensibile la schimbările climatice. Zonele montane, alături de cele de coastă, atrag cei mai mulți turiști, date fiind caracteristicile lor climatice, biodiversitatea, bogăția peisajelor, resursele de apă, aspectele culturale, arhitectura, tradițiile și obiceiurile lor;

2)

subliniază că schimbările climatice afectează toate zonele Uniunii Europene și, în fond, lumea întreagă, însă efectele lor concrete asupra unui anumit teritoriu și, prin urmare, pregătirile necesare și reacțiile la aceste efecte depind de o gamă largă de factori. Orice măsură de reacție la schimbările climatice trebuie deci să se adapteze la situațiile specifice ale diverselor teritorii. Autoritățile locale și regionale reprezentate în cadrul CoR sunt, de aceea, parteneri esențiali pentru elaborarea și punerea în aplicare a soluțiilor adecvate;

3)

amintește că schimbările climatice și consecințele acestora reprezintă una dintre provocările principale cu care se vor confrunta autoritățile locale și regionale din Uniunea Europeană în anii care vor urma. În acest context, trebuie să se acorde prioritate absolută luării măsurilor necesare pentru a încerca limitarea, pe cât posibil, a creșterii temperaturii medii la nivel global (atenuare), dar și pregătirii, la diferite niveluri, în vederea acelor schimbări care sunt inevitabile (adaptare);

4)

subliniază că zonele de munte, un tezaur de biodiversitate, sunt amenințate de schimbările climatice rapide: din totalul siturilor Natura 2000,43 % se găsesc în zone de munte și 118 dintre cele 1 148 de specii enumerate în anexele II și IV ale directivei privind habitatele naturale sunt legate de mediul montan (1);

5)

evidențiază faptul că variațiile climatice greu de sesizat în zonele de câmpie se regăsesc amplificate în zonele montane și joacă un rol de diagnosticare timpurie a evoluției climatice pe scară largă, constituind o sursă de observație excepțională pentru cercetarea științifică și un banc de încercare pentru dezvoltarea și evaluarea politicilor de adaptare;

6)

reafirmă că schimbările climatice se manifestă deja și provoacă: riscuri hidrogeologice sporite (aluviuni, alunecări de teren) și creșterea vulnerabilității persoanelor și a infrastructurilor, scăderea disponibilității apei mai ales în timpul verii (inclusiv în teritoriile învecinate nemontane), variații ale debitelor fluviilor (în regiunea alpină sunt așteptate creșteri de nivel pe cursurile apelor în timpul iernii și secete estivale mai frecvente), topirea ghețarilor (din 1850, ghețarii alpini au pierdut cca două treimi din volumul total, procesul fiind mult accelerat după 1985) reducerea permafrostului, scăderea duratei stratului de zăpadă în special la cote de sub 1 500 m, schimbări în frecvența avalanșelor, punerea în pericol a biodiversității și migrația plantelor și animalelor, modificări în structura turismului din perioada de vară și de iarnă și în producția de energie electrică, incertitudini cu privire la producția agricolă și pagube în silvicultură. Sensibilitatea mediului alpin la această evoluție climatică rapidă îl transformă într-o zonă de „handicap permanent”. Creșterea de temperatură înregistrată în ultimii 150 de ani în Alpi (+ 1,5 °C) reprezintă dublul mediei mondiale, de + 0,7 °C (2). Vulnerabilitatea resurselor hidrice alpine a fost analizată de Agenția Europeană de Mediu în 2009 (3);

7)

subliniază că tradițiile și culturile de la munte sunt întemeiate pe noțiunea importantă de „conștientizare a limitelor și posibilităților mediului înconjurător”. Relația cu constrângerile fizice puternice din aceste zone a permis, de-a lungul timpului, elaborarea unor criterii rafinate de durabilitate și de utilizare rațională a resurselor. Aceste valori fundamentale pot fi integrate într-o viziune modernă cu ajutorul noilor tehnologii, generând o cunoaștere și modele de dezvoltare care ar fi de folos nu numai în zonele de munte, ci și în zonele de periferie, și care pot avea în multe cazuri valoare universală (precum modelul de parteneriat Rural/Urban, RURBAN – TCUM/EU DG REGIO);

8)

insistă asupra faptului că schimbările climatice vor pune la încercare capacitatea noastră de adaptare mai mult decât oricare alt obstacol cu care s-a confruntat specia umană, însă ele constituie doar un indicator parțial al unei crize mai complexe, a mediului înconjurător și a umanității, care constă în:

9)

subliniază că aceste probleme vor provoca diverse reacții economice și sociale, în funcție de zonele geografice și, de aceea, regretă că unul dintre puținele proiecte care analizează impactul schimbărilor climatice asupra economiei europene, proiectul PESETA (2009) al Centrului Comun de Cercetare al Uniunii Europene (Joint Research Centre – JRC), nu ia în considerare regiunile de munte;

10)

relevă faptul că, în Cartea albă privind adaptarea [COM(2009) 147 final], Comisia Europeană recunoaște faptul că efectele climatice variază de la o regiune la alta și că orice strategie de adaptare va putea funcționa doar cu condiția cooperării tuturor nivelurilor de guvernanță. Adaptarea constituie un proces dinamic pe termen lung, care necesită relații strânse între decidenții politici, cercetători, specialiști, întreprinzători și administratori locali;

11)

salută lansarea, în primăvara anului 2012, a consultării publice în vederea pregătirii Strategiei europene privind adaptarea, prevăzută pentru 2013, precum și instituirea platformei CLIMATE-ADAPT, instrument util pentru a reuni exemple de bune practici și pentru planificarea la nivel de regiune și de zonă urbană, care cuprinde și o secțiune dedicată regiunilor montane;

12)

susține promovarea integrării adaptării la schimbările climatice într-un proiect mai amplu, de creștere a rezilienței individuale și colective, care să țină seama de toate punctele slabe pe plan ecologic, energetic și social, în mod inevitabil interconectate;

13)

observă că Uniunea Europeană este pe punctul de a se dota, în 2013, cu o strategie de adaptare și consideră că este esențial ca această strategie să aibă o dimensiune regională și locală, conform prevederilor articolului 174 TFUE. Este de dorit ca această strategie europeană privind adaptarea să cuprindă un capitol special dedicat regiunilor de munte;

14)

de asemenea, este important ca strategia europeană de adaptare să cuprindă un capitol specific dedicat regiunilor ultraperiferice, ale căror constrângeri și particularități sunt recunoscute în articolul 349 TFUE;

15)

subliniază faptul că creșterea vulnerabilității zonelor montane preconizată pentru deceniile următoare reclamă intensificarea cercetării științifice și un sistem bun de schimb de informații. Este important ca fondurile destinate adaptării la schimbările climatice să fie prevăzute în mod expres în bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020;

16)

solicită ca, în ceea ce privește noile puncte slabe generate de schimbările climatice, să fie prevăzute politici de îmbunătățire a accesului și de furnizare de servicii de interes general în zonele deosebit de vulnerabile;

17)

subliniază că atenuarea schimbărilor climatice și resursele puse în slujba acesteia trebuie să aibă prioritate față de adaptare. Dacă la nivel mondial nu se obțin reducerile considerabile de emisii de gaze cu efect de seră prevăzute de Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, va fi imposibil să se prevină creșterea în viitor a temperaturii globale, schimbările climatice și fenomenele climatice extreme care vor afecta comunitățile locale;

18)

atrage atenția asupra faptului că este necesară conceperea unor acțiuni strâns interconectate pentru rezolvarea problemelor actuale și pentru gestionarea celor viitoare în sectoare care fac deja obiectul programării UE, cunoscut fiind faptul că multe dintre aceste decizii trebuie luate în considerare în cadrul sistemului democrației locale europene, conform principiului subsidiarității. De exemplu:

19)

subliniază că multe regiuni montane au început deja să elaboreze strategii de adaptare, impunându-se, de urgență, coordonarea obiectivelor și examinarea rezultatelor. Trebuie armonizate inițiativele – în prezent dispersate – din domeniul ecologic, care aparțin multor asociații, institute de cercetare și administrații din zonele montane;

20)

solicită monitorizarea rezultatelor obținute, prin elaborarea unor indicatori de eficiență a acțiunilor și prestațiilor și a unei bănci de date unificate, în vederea consultării proiectelor și a cadastrului energetic;

21)

conchide, cu referire la cauzele și efectele schimbărilor climatice, că acestea trebuie abordate la toate nivelurile, în multe comunități geografice diferite și la scară globală. Trebuie precizat în special că, de obicei, comunitățile cele mai sărace de pe planetă sunt primele afectate de schimbările climatice și necesită un sprijin deosebit. Resursele Uniunii Europene și ale statelor membre trebuie alocate în scopuri de atenuare și de adaptare, conform priorităților identificate în strategiile convenite și în tratatele internaționale, și utilizate la nivelul la care își vor dovedi cel mai bine eficiența. Din acest motiv, autoritățile locale și regionale trebuie implicate în definirea acțiunilor de atenuare a schimbărilor climatice și de adaptare la acestea, astfel încât să se profite la maximum de competențele și experiența lor, precum și de proximitatea lor față de cetățeni.

18.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 391/31

—

avertizează în privința unui scenariu care ar duce la amânarea până după începutul lui 2013 a acordului privind cadrul financiar multianual (CFM);

—

insistă asupra faptului că o foarte mare parte din investițiile publice în statele membre depind de fondurile structurale și amintește angajamentele luate în cadrul Pactului pentru creștere economică și locuri de muncă, încheiat cu ocazia Consiliului European din 28 și 29 iunie 2012;

—

susține, pe baza actualizării propunerii Comisiei din 6 iulie 2012, solicitarea Parlamentului European ca viitorul buget să reprezinte 1,14 % din VNB al UE (inclusiv costurile aderării Croației);

—

regretă că marea majoritate a subiectelor din cadrul de negociere al Consiliului, inclusiv orice formă de condiționalitate macroeconomică, constituie subiecte care trebuie adoptate prin codecizie, și nu prin procedura de aprobare;

—

dezaprobă faptul că metoda de repartizare a alocărilor naționale și ratele de plafonare în ceea ce privește politica de coeziune și de dezvoltare rurală sunt incluse în cadrul de negociere al Consiliului; consideră că este vorba nu numai despre un domeniu de codecizie, ci și despre un domeniu de consultare obligatorie a CoR și își rezervă dreptul de a se adresa Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care Comisia Europeană nu prezintă o propunere legislativă asupra căreia Comitetul să aibă posibilitatea de a se pronunța;

—

salută metoda actuală de negociere a Consiliului prin care componentele cheltuieli și resurse din cadrul de negociere sunt abordate în comun și își reafirmă sprijinul pentru cele două noi resurse proprii propuse de Comisie, cea bazată pe TVA și noua taxă pe tranzacțiile financiare (TTF);

—

susține fără rezerve propunerea Consiliului de transformare a politicii de coeziune în subrubrică, mai curând decât într-un subplafon și își reiterează solicitarea de majorare a bugetelor alocate politicii de coeziune (un nivel cel puțin egal cu cel din perioada 2007-2013), precum și sprijinul acordat creării unei noi categorii de regiuni denumite „de tranziție”;

—

salută propunerea Consiliului de integrare a programelor Galileo, ITER și GMES în rubrica 1 a cadrului financiar multianual și își reiterează solicitarea ca Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) să fie menținut și integrat în CFM.

Raportor general

Mercedes BRESSO (IT-PSE), membră a Consiliului regional Piemont

Documente de referință

Propunere modificată de regulament al Consiliului de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020

COM(2012) 388 final

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – O agendă de simplificare pentru CFM pentru perioada 2014-2020

COM(2012) 42 final

1.

ia notă de publicarea de către Comisie, la 6 iulie 2012, a propunerii sale modificate de regulament al Consiliului de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020, care ține seama de luarea în considerare a aderării Croației și de calculele făcute pe baza celor mai recente statistici (2007-2009);

2.

salută adoptarea în sesiunea plenară a Parlamentului European, la 13 iunie 2012, a unei rezoluții privind cadrul financiar multianual și resursele proprii și își exprimă satisfacția că se pune accent pe faptul că bugetul UE este efectiv în proporție de 94 % un buget de investiții, iar cheltuielile sale administrative sunt, la rândul lor, foarte scăzute; subliniază efectele multiplicatoare și efectul de pârghie legate de aceste investiții prin intermediul cofinanțărilor private și publice la nivel local, regional și național, și insistă asupra rolului de neînlocuit jucat de bugetul UE, ca resursă publică stabilă multianuală, în susținerea creșterii economice și a ocupării forței de muncă;

3.

se declară extrem de îngrijorat de evoluția din prezent a negocierilor în cadrul Consiliului cu privire la suma totală a cadrului financiar multianual (CFM), la conținutul politicilor și la resurse, evoluție care ar putea compromite inclusiv menținerea fondurilor pentru cele trei categorii de regiuni definite în cadrul politicii de coeziune. Speră așadar că se va putea ajunge la un rezultat pozitiv până la summitul extraordinar al UE din 22-23 noiembrie 2012; aceasta ar putea permite depășirea blocajelor dintre cei doi colegiuitori și deci evitarea unei întârzieri care s-ar putea dovedi dăunătoare pentru Uniunea Europeană, precum și punerea fără întârziere în practică a Strategiei Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii;

4.

sub acest aspect, subliniază lipsa manifestă de coerență între angajamentele luate de statele membre în cadrul Pactului pentru creștere economică și locuri de muncă, încheiat cu ocazia Consiliului European din 28 și 29 iunie 2012, și unele dintre pozițiile adoptate în cursul negocierilor;

5.

amintește că gravitatea crizei economice și sociale care afectează UE impune demararea urgentă a programării în 2014, doar astfel fiind posibil aportul de fonduri europene, esențiale pentru realizarea de investiții în statele membre, în regiuni și orașe;

6.

scoate în evidență reducerea bugetului UE în raport cu bugetele naționale, în condițiile extinderii atribuțiilor și sarcinilor conferite Uniunii prin Tratatul de la Lisabona, în special în domeniile afacerilor externe [articolul 27 alineatul (3) TUE], schimbărilor climatice (articolul 191 TFUE), energiei (articolul 194 TFUE), sportului (articolul 165 TFUE), spațiului (articolul 189 TFUE), turismului (articolul 195 TFUE) și protecției civile (articolul 196 TFUE);

7.

insistă asupra faptului că o foarte mare parte din investițiile publice în statele membre depind de fondurile structurale care, în 13 state membre, reprezintă peste 30 % din investițiile publice, iar în 6 state membre, peste 60 %;

8.

recunoaște că tratatele (articolul 312 TFUE) prevăd dispoziții specifice pentru cazul în care CFM nu este adoptat înainte de a expira, la sfârșitul lui 2013, temeiul legal al tuturor programelor de cheltuieli multianuale ale UE, cu excepția primului pilon al politicii agricole comune (PAC). Subliniază că, printre aceste dispoziții specifice ale Tratatului, se numără obligația legală pentru reprezentanții autorității bugetare de a continua negocierea. Insistă totuși asupra faptului că opțiunile constând fie în adoptarea de noi programe sectoriale fără regulament CFM, fie în prelungirea duratei programelor existente s-ar dovedi extrem de complicate;

9.

avertizează în privința unui scenariu care ar duce la amânarea până după începutul lui 2013 a acordului privind CFM, în măsura în care astfel ar fi imposibile programarea și alocarea fondurilor din cadrul strategic comun după 2014, cu un impact negativ asupra coeziunii economice, sociale și teritoriale europene; consideră că o amânare a acordului privind CFM până după începutul lui 2013 ar pune sub semnul întrebării și perioada de programare 2014-2020 prevăzută până în prezent de Comisia Europeană, de Parlamentul European și de Consiliu și ar implica, printre altele, reevaluarea opțiunii propuse inițial de CoR, și anume o perioadă de programare de 5+5 ani, după o perioadă de tranziție de unul sau doi ani;

10.

își reafirmă poziția anterioară, conform căreia UE trebuie să dispună de un buget credibil de cel puțin 1 %, astfel încât să poată realiza obiectivele majore europene, în concordanță cu obiectivele Strategiei Europa 2020 și cu nevoile de la nivel local și regional; reamintește faptul că, în 2000, Consiliul a stabilit plafonul resurselor proprii la 1,29 % din VNB în ceea ce privește creditele de angajament și la 1,23 % în ce privește creditele de plată; subliniază că, de atunci, discrepanța dintre plafonul resurselor proprii și cele ale CFM a continuat să se adâncească, ajungând la 25 %; de asemenea, insistă asupra faptului că CFM stabilește doar niveluri maxime de cheltuieli, în vreme ce bugetul anual al UE nu a atins vreodată nici pe departe aceste niveluri, atât sub aspectul creditelor de angajament, cât și al creditelor de plată; prin urmare, pe baza actualizării propunerii Comisiei din 6 iulie 2012, susține solicitarea Parlamentului European ca viitorul buget să reprezinte 1,14 % din VNB al UE (inclusiv costurile aderării Croației);

11.

salută faptul că cadrul de negociere din 18 septembrie 2012, s-a eliminat propunerea de a se încheia programul de ajutor alimentar acordat persoanelor celor mai defavorizate; în același timp, deplânge lipsa de claritate cu privire la chestiunea bugetului acordat acestuia și își reafirmă poziția în favoarea menținerii programului în cadrul rubricii 2 din CFM;

12.

salută unele aspecte ale documentului de discuție al Președinției cipriote (30 august 2012), dar nutrește unele preocupări în legătură cu propunerile de dezbatere pe tema politicii de coeziune, în special în ceea ce privește eligibilitatea, domeniul de aplicare și dimensiunile „plaselor de siguranță” pentru regiuni și statele membre, declarându-se împotriva ajustării disproporționate în cazul regiunilor de tranziție și al celor mai dezvoltate;

13.

regretă că marea majoritate a subiectelor din cadrul de negociere al Consiliului (versiunea din 19 iunie 2012), în special la punctele 21-47 și 53-78, sunt subiecte care trebuie adoptate prin codecizie, și nu prin procedura de aprobare și subliniază că PE trebuie implicat plenar în negocierea aflată în desfășurare;

14.

dezaprobă faptul că metoda de repartizare a alocărilor naționale și ratele de plafonare în ceea ce privește politica de coeziune și de dezvoltare rurală sunt incluse în cadrul de negociere al Consiliului (punctele 30-45), dar nu apar în proiectul de regulament privind dispozițiile comune celor cinci fonduri acoperite de cadrul strategic comun; de asemenea, este surprins de faptul că la punctul 35 din cadrul de negociere din 18 septembrie 2012 se atribuie obiectivelor Strategiei Europa 2020 o funcție de repartizare a fondurilor structurale între statele membre. Acest lucru ridică întrebarea dacă aceste obiective reprezintă cu adevărat necesitățile de dezvoltare ale regiunilor și, de asemenea, ridică semne de întrebare considerabile în ce privește guvernanța și metodologia, cu atât mai mult cu cât această funcție de redistribuire, cu siguranță, nu era prevăzută în momentul stabilirii lor, în 2010;

15.

consideră că, în temeiul articolului 177 din TFUE, este vorba nu numai despre un domeniu de codecizie, ci și despre un domeniu de consultare obligatorie a CoR și că, prin urmare, în vederea apărării prerogativelor sale, așa cum sunt definite la articolul 263 alineatul (3) din TFUE, CoR va evalua cu atenție cadrul juridic al acestei chestiuni și, în cazul în care Comisia Europeană nu prezintă o propunere legislativă asupra căreia CoR să aibă posibilitatea de a se pronunța, își rezervă dreptul de a se adresa Curții de Justiție a Uniunii Europene;

16.

ca urmare a avizelor sale adoptate de la începutul anului 2012 cu privire la diferite propuneri legislative ale Comisiei Europene, își reafirmă sprijinul acordat:

17.

reamintește, în ce privește fondurile alocate obiectivului de cooperare teritorială europeană, propunerea sa ca aceste fonduri să fie distribuite unor programe de cooperare, și nu statelor membre. Prin urmare, propune revizuirea punctului 40 din cadrul de negociere din 18 septembrie 2012, cu atât mai mult cu cât situația negocierilor actuale, vizând doar repartizarea pentru componentele privind cooperarea transfrontalieră și transnațională, duce la considerarea cooperării interregionale ca fiind o rămășiță a celorlalte două;

18.

susține propunerea recurgerii mai susținute la împrumuturi, mai curând decât la subvenții nerambursabile, cum se întâmplă de cele mai multe ori, în vederea stimulării implicării beneficiarilor. De asemenea, consideră că sumele provenite din rambursarea împrumuturilor ar trebuie repuse apoi la dispoziție prin utilizarea fondurilor revolving;

19.

își reafirmă dorința de a se trece la o reformă a sistemului actual de resurse proprii prin care să se reducă contribuțiile directe ale statelor membre la bugetul UE, crescând în același timp resursele proprii ale UE disponibile pentru soluționarea provocărilor viitoare (1), și să se răspundă necesității de eliminare a corecturilor financiare actuale și a exceptărilor, considerând așadar că, din nevoia de transparență, echilibru și durabilitate, noul cadru financiar multianual trebuie neapărat, după cum a declarat Parlamentul European, să se întemeieze pe un acord cu privire la noi resurse proprii;

20.

salută metoda actuală de negociere a Consiliului prin care componentele cheltuieli și resurse din cadrul de negociere sunt abordate în comun și își reafirmă sprijinul pentru cele două noi resurse proprii propuse de Comisie, cea bazată pe TVA și noua taxă pe tranzacțiile financiare (TTF);

21.

în acest sens, îndeamnă unele state membre să nu își penalizeze populațiile, întreprinderile și autoritățile locale și regionale prin refuzul de a accepta noua taxă pe tranzacțiile financiare, întrucât refuzul lor va duce la punerea în aplicare a unei cooperări consolidate și la crearea unei Europe bugetare cu două viteze;

22.

consideră că, în condițiile unei cooperări consolidate, o TTF poate servi ca bază, din punct de vedere juridic, pentru o nouă resursă proprie a UE și că țările participante ar putea transfera către bugetul UE o parte a încasărilor lor. Acest transfer va trebui însă să reducă în egală măsură contribuția lor la buget pe baza VNB, fără modificarea regulilor aplicate la calculul contribuțiilor naționale ale țărilor neparticipante;

23.

își reafirmă sprijinul pentru simplificarea sistemului extrem de complex de reduceri și de măsuri corective și pentru înlocuirea sistemului actual de reduceri cu un mecanism general de corectare;

24.

este uimit de faptul că așa-numita modificare „tehnică” a regulamentului Consiliului de către Comisia Europeană include un element de o importanță fundamentală, precum extinderea condiționalității macroeconomice de la un singur fond, cel de coeziune, la toate cele cinci fonduri acoperite de cadrul strategic comun (a se vedea articolul 8 din proiectul de regulament modificat);

25.

își reafirmă opoziția clară și fermă la orice formă de condiționalitate macroeconomică și consideră nerelevantă opțiunea de extindere la toate rubricile bugetare, cerută de anumite state membre;

26.

amintește că este vorba despre un domeniu al codeciziei care trebuie clarificat în cadrul regulamentului privind dispozițiile comune celor cinci fonduri acoperite de CSC;

27.

susține fără rezerve propunerea Consiliului de transformare a politicii de coeziune în subrubrică, mai curând decât într-un subplafon, dar insistă pentru ca mecanismul Conectarea Europei (MCE) să nu fie inclus în acest subrubrică, dată fiind natura sa diferită, și regretă în continuare că nu s-a profitat de ocazia de a regrupa într-o singură rubrică toate finanțările UE în favoarea dezvoltării teritoriale (adică cele cinci fonduri ale cadrului strategic comun);

28.

își reînnoiește solicitarea de flexibilitate în cadrul fiecărei rubrici și de creare a unei rezerve de flexibilitate pentru a primi creditele sau marjele neutilizate până la jumătatea perioadei, în loc să fie returnate statelor membre; consideră că o asemenea rezervă de flexibilitate ar putea servi, printre altele, ca instrument în cadrul intervențiilor macroeconomice și financiare, permițând anticiparea șocurilor asimetrice în interiorul Uniunii Europene;

29.

evidențiază din nou faptul că propunerea supusă examinării prevede efectuarea în 2016 a unei „evaluări” a punerii în aplicare a cadrului financiar multianual și reafirmă că, în locul acesteia, ar trebui să se treacă la o revizuire completă la jumătatea perioadei în 2017 (din care ar face parte evaluarea propusă);

30.

cu privire la principalele subrubrici din CFM, își reafirmă:

31.

își reiterează solicitarea ca Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) să fie menținut și integrat în CFM, dar, ca și Parlamentul European, insistă ca, în virtutea caracterului său neprogramabil, acest fond să fie inclus în buget peste plafonul liniei bugetare vizate. De asemenea, se opune extinderii domeniului său de aplicare la compensarea efectelor acordurilor comerciale bilaterale sau multilaterale asupra activității agricole (punctul 95, ibid.);

32.

salută propunerea Consiliului de integrare a programelor Galileo, ITER și GMES în rubrica 1 a cadrului financiar multianual (anexa 1, ibid.), după cum a solicitat în avizul său privind noul cadru financiar multianual post-2013;

33.

insistă să fie transferate în CFM și sumele care corespund mecanismelor de rezervă sus-menționate;

34.

consideră că, pentru moment, chestiunea referitoare la o calitate mai bună a cheltuielii, susținută de statele membre și de Parlamentul European deopotrivă, nu primește un răspuns satisfăcător, întrucât aceasta constă în adăugare unor noi proceduri de control și audit, într-o complexitate sporită a procedurilor, într-un accent exagerat asupra performanței și a absorbției cantitative, în detrimentul calității strategiilor, conducând în cele din urmă la mai multă centralizare, ceea ce penalizează nivelurile de guvernanță inferioare față de nivelurile superioare;

35.

speră ca comunicarea privind calitatea cheltuielilor, anunțată de Comisie, să permită o diferențiere a contabilizării cheltuielilor publice pentru investiții în contextul Pactului de stabilitate;

36.

se ridică împotriva recursului excesiv din partea Comisiei la acte delegate, cum ar fi cele propuse în cazul acțiunilor orientative din cadrul strategic comun; acest lucru ar exclude CoR din procedura consultativă și decizională europeană, în situații în care poate fi vorba de domenii esențiale pentru autoritățile locale și regionale;

37.

în schimb, se declară întru totul de acord cu Comisia Europeană cu privire la faptul că simplificarea la nivelul UE nu va atinge eficiența maximă decât dacă este însoțită de eforturi depuse în paralel la nivel național și subnațional, subliniind totodată că eforturile cele mai mari trebuie depuse la nivel național;

38.

salută raționalizarea programelor propuse în cadrul financiar multianual, în special reducerea numărului de programe financiare propuse și regruparea programelor și subprogramelor în numeroase domenii;

39.

pledează în favoarea unei mai mari implicări a Băncii Europene de Investiții în punerea în aplicare a proiectelor finanțate din fonduri structurale.

18.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 391/37

—

salută propunerea Comisiei Europene de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui program pentru competitivitatea întreprinderilor și întreprinderile mici și mijlocii (2014-2020), pentru că reprezintă un angajament în direcția recunoașterii competitivității ca factor fundamental și prioritar în asigurarea unei creșteri economice susținute și a mai multor locuri de muncă în UE;

—

atrage atenția asupra numeroaselor inițiative existente luate de autoritățile locale și regionale din toate statele membre, de exemplu centre locale pentru întreprinderile mici, microcredite acordate de autoritățile locale sau regionale sau consultanța gratuită din partea unor experți cu privire la înființarea micilor întreprinderi, care oferă adesea baza pentru demararea cu succes a unei microîntreprinderi;

—

atrage atenția asupra nevoilor tinerilor întreprinzători, pentru care demararea unei întreprinderi reprezintă adesea singura posibilitate de dezvoltare profesională și care sunt dispuși să-și asume riscuri cu privire la o anumită activitate, extinzând-o adesea pe piața europeană. Acești întreprinzători au potențialul de a fi competitivi pe piețele globale;

—

observă că ajungerea la o competitivitate în plan global este posibilă numai prin eliminarea neajunsurilor de pe piața europeană, din cauza cărora IMM-urile Europei sunt mai puțin capabile să concureze cu omoloagele lor din alte părți ale lumii. IMM-urile trebuie să joace un rol mai important în punerea în aplicare a proiectelor UE, iar poziția lor ar trebui îmbunătățită în raport cu întreprinderile mari, care sunt adesea contractanții generali pentru asemenea proiecte. În acest scop, subliniază importanța asocierii IMM-urilor în rețele de întreprinderi.

Raportor

dl Witold KROCHMAL (PL-AE), membru al Consiliului local Wołów

Document de referință

Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui program pentru competitivitatea întreprinderilor și întreprinderile mici și mijlocii (2014-2020)

COM(2011) 834 final

1.

salută propunerea Comisiei Europene de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui program pentru competitivitatea întreprinderilor și întreprinderile mici și mijlocii (2014-2020), pentru că reprezintă un angajament în direcția recunoașterii competitivității ca factor fundamental și prioritar în asigurarea unei creșteri economice susținute și a mai multor locuri de muncă în UE;

2.

consideră că regulamentul propus vine în completarea inițiativelor anterioare ale CE din cadrul Strategiei Europa 2020; recunoaște rolul jucat de IMM-uri în sistemul economic al UE și este conștient de neajunsurile și de caracterul turbulent al mediului antreprenorial pentru IMM-uri, care poate încetini sau chiar limita dezvoltarea întreprinderilor și creșterea competitivității lor;

3.

subliniază că poziția CoR se sprijină pe rezultatele anchetei „Regiuni și orașe care favorizează activitatea IMM-urilor” (1), desfășurată în rândul autorităților locale și regionale de către Platforma de monitorizare a Strategiei Europa 2020 a Comitetului;

4.

recunoaște că statele membre și regiunile poartă cea mai mare parte a răspunderii pentru rezolvarea neajunsurilor pieței, dar consideră că UE poate fi de ajutor în anumite domenii, prin promovarea bunelor practici, asigurarea funcționării eficiente a pieței unice și îmbunătățirea condițiilor mediului de afaceri, așa încât întreprinderile, inclusiv IMM-urile, să poată concura durabil la scară globală, ceea ce presupune un efort în direcția unei economii cu emisii reduse de dioxid de carbon și eficiente din punctul de vedere al resurselor;

5.

consideră că acest program va spori în mod semnificativ încrederea în sectorul antreprenorial al Europei, atât pe piețele europene cât și pe cele globale. Efectul unei încrederi crescute a piețelor va fi un interes mai mare față de întreprinderi și o politică mai expansivă a întreprinderilor existente, inclusiv a IMM-urilor, care reprezintă sursa principală a creșterii economice (58 % din cifra de afaceri totală din UE) și a ocupării forței de muncă (67 % din locurile de muncă din sectorul privat) și care au creat, între 2002 și 2010, 85 % din noile locuri de muncă în acest sector;

6.

consideră că este justificat ca programul să sublinieze importanța sectorului turismului, unde operează un număr mare de IMM-uri din UE, care oferă un loc de muncă multor persoane;

7.

subliniază importanța sprijinirii întreprinderilor și IMM-urilor în diferitele etape ale dezvoltării acestora, de la întreprinderile nou înființate până la cele care există deja sau cele care trebuie restructurate, pornindu-se de la premisa că sprijinul determină intensificarea potențialului de competitivitate al întreprinderii pe piața UE și pe piețele externe;

8.

recunoaște faptul că una din principalele condiții pentru succesul programului este promovarea și dezvoltarea unei culturi a antreprenoriatului și a unei etici antreprenoriale în societatea europeană; ca atare, salută posibilitatea de a lua parte la competiția Premiul european pentru spirit antreprenorial la nivel național, regional și local, precum și la alte proiecte de acest tip;

9.

menționează că, în fiecare an, trei regiuni europene primesc premiul de Regiune europeană întreprinzătoare, ca recunoaștere a condițiilor favorabile pe care le asigură pentru IMM-uri;

10.

consideră că promovarea antreprenoriatului ar trebui să înceapă din școală, prin dezvoltarea unor atitudini pozitive cu privire la antreprenoriat și prin promovarea autonomiei economice. Aceasta va permite luarea de decizii bazate pe informații suficiente cu privire la natura activității pe care doresc să o desfășoare studenții în momentul în care trebuie să intre pe piața forței de muncă. Pentru ca absolvenții de liceu și ai universităților să poată începe să lucreze pe cont propriu pe baza competențelor dobândite, astfel încât probabilitatea cererii pentru serviciile pe care le oferă aceștia să fie ridicată, trebuie avut grijă ca formarea lor să nu piardă din vedere nevoile pieței;

11.

solicită integrarea în formarea profesională a tendințelor antreprenoriale și a temelor referitoare la dezvoltarea întreprinderii, având în vedere că educația continuă pentru întreprinzători este esențială pentru nivelul competitivității;

12.

atrage atenția asupra nevoilor tinerilor întreprinzători, pentru care demararea unei întreprinderi reprezintă adesea singura posibilitate de dezvoltare profesională și care sunt dispuși să-și asume riscuri cu privire la o anumită activitate, extinzând-o adesea pe piața europeană. Acești întreprinzători au potențialul de a fi competitivi pe piețele globale;

13.

atrage atenția asupra numeroaselor inițiative existente luate de autoritățile locale și regionale din toate statele membre, de exemplu centre locale pentru întreprinderile mici, microcredite acordate de autoritățile locale sau regionale sau consultanța gratuită din partea unor experți cu privire la înființarea micilor întreprinderi, care oferă adesea baza pentru demararea cu succes a unei microîntreprinderi;

14.

de asemenea, atrage atenția asupra poziției întreprinzătorilor femei și a grupurilor-țintă specifice, inclusiv – printre alții – a întreprinzătorilor imigranți și expatriați, care au nevoie de inițiative speciale pentru a dezvolta competitivitatea propriilor întreprinderi, ținându-se seama de politicile existente ale UE în acest domeniu;

15.

face apel la autoritățile locale și regionale să pună în aplicare programul; atrage îndeosebi atenția asupra nevoii de a elimina sau reduce birocrația și obstacolele din calea obținerii fondurilor externe și de a se simplifica documentația prezentată pentru contracte și de a se renunța la cerința prezentării unor garanții bancare în cazul lucrărilor de dimensiuni mici;

16.

observă că ajungerea la o competitivitate în plan global este posibilă numai prin eliminarea imperfecțiunilor de pe piața europeană, din cauza cărora IMM-urile Europei sunt mai puțin capabile să concureze cu omoloagele lor din alte părți ale lumii. IMM-urile trebuie să joace un rol mai important în punerea în aplicare a proiectelor UE, iar poziția lor ar trebui îmbunătățită în raport cu întreprinderile mari, care sunt adesea contractanții generali pentru asemenea proiecte. În acest scop, subliniază importanța asocierii IMM-urilor în rețele de întreprinderi;

17.

arată că UE, împreună cu statele membre, trebuie să asigure o funcționare efectivă a pieței unice și să îmbunătățească mediul de afaceri prin eliminarea sau reducerea dificultăților cu care se confruntă IMM-urile legate de obținerea accesului la finanțare, de posibilitățile reduse pe care le au acestea de a se extinde pe piețe din afara țării lor de origine, atât în cadrul pieței unice, cât și în afara ei, precum și de poverile fiscale excesive și de birocrație. Aceste condiții trebuie îndeplinite, asigurându-se totodată accesul la cunoaștere și la noi tehnologii inovatoare, precum și cooperarea cu instituțiile locale de învățământ profesional și universitar, care trebuie să țină seama, în programele lor, de IMM-uri ca forță motrice a economiei europene;

18.

consideră că programul ar trebui să pună un accent mai mare pe participarea sporită a IMM-urilor la activitățile, proiectele și programele UE de cercetare și inovare, inclusiv prin instituirea unor parteneriate public-privat. O participare mai activă în cadrul proiectelor de cercetare îmbunătățește competențele la nivelul întreprinderilor și, astfel, competitivitatea lor pe plan mondial.

Propunerea privind programul de cercetare și inovare „Orizont 2020” insistă în mod deosebit asupra necesității de a îmbunătăți participarea IMM-urilor la proiectele de cercetare. O participare mai strânsă ar înlesni acestor IMM-uri, care uneori sunt lideri mondiali în domeniul lor, accesul la informații și cunoștințe;

19.

observă că numai o astfel de abordare le va permite întreprinderilor și IMM-urilor să se dezvolte într-un mod care să țină seama de angajamentele pentru o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon, bazată pe cele mai recente tehnologii ecologice care să permită realizarea obiectivelor în domeniile politicii climatice și energetice;

20.

salută bugetul propus pentru acest program, de 2,522 mld EUR. Observă totodată că suma de 1,4 mld EUR alocată instrumentelor financiare care trebuie să susțină direct întreprinderile și IMM-urile reprezintă numai 56 % din bugetul total al programului. În cazul în care cererea de instrumente financiare este mai ridicată decât se poate prevedea în mod rezonabil, ar trebui ca procentajul de fonduri alocate să fie modificat printr-o decizie a comitetului în care sunt reprezentate toate țările care beneficiază de Programul pentru competitivitatea întreprinderilor și întreprinderile mici și mijlocii (COSME), prevăzut la articolul 16 al propunerii de regulament. Partea rămasă a bugetului, alocată activităților de sprijinire a mediului IMM, garantează faptul că fondurile alocate pentru întregul program pe perioada 2014-2020 sunt utilizate eficient și cu succes;

21.

consideră adecvată alocarea a 1,7 % din bugetul programului pentru susținerea din punct de vedere administrativ a acestuia, deoarece aceste fonduri trebuie să garanteze funcționarea eficientă a programului, fără să prezinte o povară excesivă asupra bugetului;

22.

este de părere că măsurile finanțate de la bugetul programului nu pot constitui un substitut pentru inițiativele de la nivel național, regional sau local, ci ar trebui să consolideze aceste măsuri și să le facă mai eficiente, conferindu-le o dimensiune UE, prin coordonarea eficientă și înlăturarea obstacolelor transfrontaliere din calea cooperării între actorii privați și autoritățile publice. Această cooperare ar trebui încurajată prin intermediul creării de rețele „pe orizontală”, mai degrabă decât printr-o centralizare „pe verticală”;

23.

consideră că sprijinul oferit ar trebui să fie pe deplin justificat de obiective și ar trebui să genereze efecte pozitive pe teritoriul Europei prin efecte de stimulare și de multiplicare, precum și de fructificare a rezultatelor obținute;

24.

subliniază că există o mare dependență a competitivității de productivitate, inovare și eficiență (sursa creșterii durabile a veniturilor), de capacitatea întreprinderilor de a profita pe deplin de oportunități precum piața unică europeană și de soluțiile instituționale care creează condiții pentru creșterea durabilă a întreprinderilor. De aceea, proiectele care consolidează factorii cu impactul cel mai mare asupra competitivității durabile a întreprinderilor și a IMM-urilor trebuie tratate ca prioritate;

25.

atrage atenția asupra faptului că participarea țărilor terțe la program pe baza unor protocoale la acordurile de asociere și pe baza altor acorduri ar trebui considerată o oportunitate de a extinde domeniul de activitate al întreprinderilor active în zona UE și de a acumula experiență cu privire la modul de funcționare a întreprinderilor în afara pieței UE; ar trebui să fie posibilă și participarea altor țări terțe la program, finanțarea fiind asigurată din alte programe destinate cooperării statelor membre UE cu țările din afara UE;

26.

atrage atenția asupra importanței evoluției educației în spiritul antreprenorial, inclusiv printr-o formare pe tot parcursul vieții, în direcția dezvoltării unor competențe, atitudini și a integrării RSI, care să le permită întreprinzătorilor să facă față mizelor de pe piața globală modernă, respectând totodată etica profesională tradițională din Europa;

27.

crede că eforturile de a promova antreprenoriatul și de a dezvolta atitudini favorabile spiritului întreprinzător ar trebui să-i cuprindă și pe acei întreprinzători care pornesc pe calea activității independente, aflați la începutul vieții lor profesionale, printre care se numără și femeile care fac acest efort și-și asumă riscurile aferente;

28.

este de părere că măsurile de îmbunătățire a accesului IMM-urilor la finanțare, printre care mecanismul de capitaluri proprii și mecanismul de garantare a împrumuturilor, ar trebui să vină în completarea instrumentelor financiare folosite în prezent în cadrul politicii de coeziune. Ar trebui să existe și posibilitatea de a le corela cu alte fonduri specific desemnate din statele membre;

29.

subliniază importanța posibilității acordării transfrontaliere de credit și de împrumuturi, IMM-urile putând profita astfel de potențialul uriaș al pieței unice, ceea ce ar trebui să consolideze competitivitatea și durabilitatea inițiativelor de afaceri, de exemplu în sectorul turismului;

30.

acordă o atenție deosebită concentrării mecanismului de capitaluri proprii pentru creștere (EFG) asupra fondurilor care oferă capital de risc. Subliniază că, pe baza unei evaluări adecvate a riscurilor, gestionarul programului ar trebui să contribuie la sprijinirea cât mai multor IMM-uri, inclusiv a celor care, în condițiile unor proceduri bancare obișnuite, au șanse reduse de a obține asistență, însă pot contribui la consolidarea potențialului general al IMM-urilor și pot reduce semnificativ șomajul;

31.

rămâne sceptic cu privire la nivelul mecanismului de garantare a împrumuturilor și solicită Comisiei să precizeze ce criterii au fost folosite la stabilirea acestui nivel, cu atât mai mult cu cât Programul-cadru pentru competitivitate și inovare (PCI) nu a stabilit niciun plafon. Comitetul subliniază că împrumuturile pentru întreprinderile nou înființate, investițiile sau transferurile depășesc adesea în mod semnificativ limitele stabilite, exprimându-și în acest sens preocuparea că acest fenomen ar putea duce la situația în care împrumuturi mai mari ar putea fi garantate prin programul Orizont, cu toate că acesta ar trebui utilizat doar pentru proiecte de inovare;

32.

ca atare, solicită reîntoarcerea la precedentul Program-cadru pentru competitivitate și inovare, care nu stabilea niciun plafon;

33.

consideră legitimă abordarea individuală a negocierilor cu instituțiile aflate în căutare de finanțare cu partajarea riscurilor pentru împrumuturile pe care le acordă, atât în ceea ce privește dimensiunile împrumuturilor, care depind de valoarea riscului de portofoliu garantat și de perioada pentru care sunt acordate împrumuturile;

34.

solicită ca ambele instrumente financiare orientate către capitalul de risc și fondurile alocate acoperirii portofoliilor de datorii ale IMM-urilor să fie supuse unor controale continue în materie de reducere a riscurilor;

35.

consideră adecvat transferul gestiunii indirecte a programului către Fondul european de investiții și către alte entități însărcinate cu punerea în aplicare în numele Comisiei, aceasta din urmă fiind răspunzătoare pentru monitorizarea constantă a programului. Această formă de gestiune garantează faptul că se va face uz de experiențele pozitive ale FEI, acumulate timp de peste 10 ani, ca instrument de sprijinire a IMM-urilor;

36.

recomandă să se folosească cunoștințele în acest domeniu ale Băncii Europene de Investiții (BEI) și ale Rețelei întreprinderilor europene, cu experiență în domeniul internaționalizării IMM-urilor, inclusiv în afara UE;

37.

consideră că, pentru a asigura implementarea cu succes a programului și eficiența acestuia, trebuie să se coopereze îndeaproape cu autoritățile locale și regionale și cu instituțiile care gestionează programul, ceea ce va facilita fluxul de informație în fiecare domeniu de implementare a programului;

38.

consideră importante experiențele în domeniul internaționalizării IMM-urilor în afara UE și transferul de informații pe acest subiect; acestea ar trebui să ajute IMM-urile să reducă costurile de tranzacție legate de activitățile transfrontaliere. Acesta este un domeniu care trebuie dezvoltat de experți din cadrul instituțiilor UE, în colaborare cu autoritățile naționale și regionale;

39.

atrage atenția și asupra posibilității de a crea centre de difuzare a informațiilor cu privire la IMM-uri. Comitetul nu dorește însă să sugereze o formă anume sau un mod anume de funcționare a acestor organisme. Aceste aspecte trebuie stabilite în cadrul acordurilor de cooperare multilaterală dintre țări și regiuni;

40.

propune ca gestionarea directă a programului să aibă loc în principal la nivel regional, cu sprijinul și supravegherea autorităților naționale. Acest nivel de gestiune ar trebui să conceapă totodată un sistem de monitorizare a riscurilor asociate proiectelor desfășurate;

41.

propune ca monitorizarea proiectelor să reprezinte totodată o parte a evaluării punerii în aplicare, pe baza indicatorilor pentru realizarea obiectivelor pe termen mediu stabiliți în anexa 1 la propunere. Monitorizarea ar trebui să cuprindă totodată informații cu privire la punerea în practică, în cadrul programului, a unor măsuri legate de protecția climei și de alte politici ale UE;

42.

subliniază că aceste activități trebuie să fie coerente și coordonate cu activitățile de monitorizare desfășurate de Comisia Europeană, ai cărei reprezentanți, alături de angajați ai Curții de Conturi și ai Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), vor efectua audituri, controale și inspecții la fața locului;

43.

consideră că strategiile de auditare ar trebui să fie orientate către evaluarea obiectivă a punerii în aplicare a programului și nu ar trebui să constituie o povară pentru beneficiarii acestuia. Sistemele de monitorizare ar trebui să ia în seamă etapele de implementare a proiectelor, așa încât să nu aibă un impact negativ asupra ritmului punerii în aplicare și să nu ducă la costuri suplimentare exagerate;

44.

atrage atenția asupra faptului că, în contextul situației bugetare actuale din multe țări, guvernele naționale caută metodele cele mai simple de sporire a veniturilor la buget prin sporirea nivelului diverselor contribuții care sporesc costul mâinii de lucru, ceea ce poate duce, în practică, la prăbușirea IMM-urilor sau a tranziției acestora către o economie ecologică. Solicităm de aceea protejarea IMM-urilor, deoarece politica descrisă mai sus va întârzia ieșirea din criza economică și ar putea anula în final valoarea adăugată a programului. IMM-urile reprezintă un instrument eficace de reducere a șomajului;

45.

consideră că sarcinile administrative legate de înființarea noilor întreprinderi și poverile fiscale impuse societăților care funcționează pot face dificilă îmbunătățirea competitivității întreprinderilor, și mai ales a IMM-urilor, în multe țări europene. Ca atare, Comitetul Regiunilor solicită reducerea cu 25 % a sarcinii administrative nete în toată legislația relevantă a UE până în 2020 și consideră că ar fi o idee bună să se ia în considerare înlăturarea unei game mai largi de obstacole din calea părților interesate din sectorul IMM-urilor;

46.

consideră că programul ar trebui să ofere premii suplimentare pentru țările și regiunile care au adoptat sistemele cele mai favorabile IMM-urilor, permițându-le acestora să se dezvolte, să-și sporească competitivitatea și să se extindă pe piețele externe, în scopul de a sprijini astfel de activități. Promovarea unei atitudini pozitive urmărește încurajarea unor tendințe corespunzătoare în diferite țări și regiuni;

47.

face apel la Comisia Europeană să facă toate eforturile de îmbunătățire a accesului la informațiile privind dezvoltarea piețelor în țările aflate în creștere rapidă, modalitățile de a investi în aceste țări, sistemele juridice actuale și modurile locale tradiționale de a face afaceri;

48.

consideră că informațiile cu privire la piețele externe trebuie să fie ușor accesibile pentru IMM-uri, adică ar trebui să fie ieftine, corecte și disponibile în termen foarte scurt. Alături de centrele de informare pentru IMM-uri, reprezentanțele diplomatice ale UE în acele regiuni ale lumii ar trebui să joace un rol esențial;

49.

subliniază că dezvoltarea spiritului întreprinzător al cetățenilor UE necesită schimbări în sistemul de învățământ și în formare, ceea ce reprezintă o activitate pe termen lung. Există, de aceea, riscul ca obiectivele pe termen mediu și lung să nu poată fi realizate;

50.

atrage atenția asupra posibilității ca activitățile IMM-urilor să fie reglementate excesiv la nivelul UE, la nivel național sau local. O astfel de reglementare excesivă ar putea complica inutil procedurile asociate activităților propriu-zise și obținerii de sprijin în cadrul diverselor programe, ceea ce va avea un impact negativ asupra competitivității IMM-urilor. Reducerea birocrației și a obstacolelor care împiedică demararea și administrarea unei afaceri trebuie să fie considerată prioritară.

18.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 391/49

—

este de părere că în cadrul dispozițiilor privind achizițiile publice ar trebui să se acorde mai multă atenție considerațiilor privind raportul costuri-beneficii. În cazul unei achiziții, autoritatea contractantă este interesată în primul rând de obținerea unei anumite mărfuri, a unui serviciu sau de executarea unor lucrări de construcții; dispozițiile trebuie să asigure că în final cetățenii, cumpărătorii și vânzătorii sunt în egală măsură mulțumiți de rezultatul acțiunii. Dispozițiile clare și inteligibile facilitează cu siguranță mai mult decât orice altă măsură și comerțul transfrontalier;

—

consideră că, din păcate, și unele propuneri noi sunt dificil de înțeles și extrem de detaliate. În plus, s-au adăugat o serie de noi dispoziții. Deși s-au adăugat câteva dispoziții privind facilitarea achizițiilor publice, alte noutăți generează sarcini administrative suplimentare pentru autoritățile contractante, în timp ce este necesară o stabilitate juridică pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a achizițiilor publice;

—

este convins că este posibil să se conceapă dispoziții mai simple, dar și mai eficiente pentru achizițiile publice, așa cum demonstrează nu în ultimul rând Acordul privind achizițiile publice (AAP), care este mult mai simplu decât reglementarea UE. Se solicită Comisiei să mărească considerabil pragurile pentru achizițiile publice. Având în vedere cota neglijabilă de achiziții publice transfrontaliere și sarcinile administrative pe care le reprezintă cadrul de reglementare pentru autoritățile contractante și contractanți, astfel de praguri scăzute nu sunt utile;

—

subliniază că propunerea contravine dreptului statelor membre de a-și organiza ele însele administrațiile și vine în contradicție cu principiul subsidiarității. Este important să se respecte principiile subsidiarității și proporționalității. O măsură propusă de UE trebuie să fie, pe de o parte, necesară pentru atingerea obiectivului propus și, pe de altă parte, să fie mai eficientă decât măsurile respective de la nivel național.

Raportor

Catarina SEGERSTEN-LARSSON, (SE-PPE), membră a Consiliului general al regiunii Värmland

Documente de referință

Avizul privind pachetul de măsuri privind achizițiile publice, compus din

1.

constată că în Cartea verde a Comisiei Europene intitulată „Modernizarea politicii UE în domeniul achizițiilor publice – Către o piață europeană a achizițiilor publice mai performantă” [COM(2011) 15 final] a fost abordat un număr mare de întrebări privind achizițiile publice;

2.

și-a prezentat în mai 2011 poziția cu privire la Cartea verde și a subliniat printre altele în avizul său că este foarte important ca IMM-urile să poată participa la achizițiile publice, că dispozițiile existente sunt prea detaliate și că ar trebuie să existe posibilități de a ține seama de aspectele de mediu, de a impune obligații sociale și de a realiza achiziții în domeniul inovării. În continuare, Comitetul s-a pronunțat pentru menținerea distincției între serviciile de categoria A și cele de categoria B, pentru introducerea unor pașapoarte europene pentru achizițiile publice, pentru utilizarea extinsă a procedurii de negociere și pentru acorduri-cadru îmbunătățite;

3.

constată că noile directive propuse privind achizițiile publice conțin o serie de dispoziții detaliate noi față de directivele existente. Unele propuneri au în vedere facilități pentru IMM-uri. Sunt excluse anumite forme de cooperare între autorități. Mediul, aspectele sociale și inovațiile dobândesc o importanță mai mare, acesta fiind și cazul achizițiilor electronice. O altă noutate o reprezintă propunerea de eliminare a distincției între serviciile de categoria A și cele de categoria B, fiind propus un nou sistem pentru achiziționarea de servicii sociale. Se propun, de asemenea, dispoziții privind supravegherea achizițiilor publice, precum și consultarea;

4.

a subliniat că, deja în faza de elaborare a directivelor aflate în prezent în vigoare, este necesar să se simplifice în mod considerabil cadrul de reglementare. Din cauza complexității sale și a neclarității prevederilor, sistemul existent duce la numeroase probleme și acțiuni în justiție. Acest sistem poate fi înțeles și ca un semn de neîncredere față de autoritățile contractante; de asemenea, își exprimă regretul că în centrul atenției se află procedura de achiziții publice și nu rezultatul acesteia sub aspectul interesului general;

5.

este de părere că în cadrul dispozițiilor privind achizițiile publice ar trebui să se acorde mai multă atenție considerațiilor privind raportul costuri-beneficii. În cazul unei achiziții, autoritatea contractantă este interesată în primul rând de obținerea unei anumite mărfuri, a unui serviciu sau de executarea unor lucrări de construcții; dispozițiile trebuie să asigure că în final cetățenii, cumpărătorii și vânzătorii sunt în egală măsură mulțumiți de rezultatul acțiunii. Dispozițiile clare și inteligibile facilitează cu siguranță mai mult decât orice altă măsură și comerțul transfrontalier;

6.

consideră că, din păcate, și unele propuneri noi sunt dificil de înțeles și extrem de detaliate. În plus, s-au adăugat o serie de noi dispoziții. Deși s-au adăugat câteva dispoziții privind facilitarea achizițiilor publice, alte noutăți generează sarcini administrative suplimentare pentru autoritățile contractante, în timp ce este necesară o stabilitate juridică pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a achizițiilor publice;

7.

menționează că, în conformitate cu articolul 5, alineatul (4) din Tratatul UE, măsurile Uniunii nu trebuie să depășească nici din punct de vedere formal, nici substanțial măsura necesară pentru îndeplinirea obiectivelor tratatelor. Propunerea acestor detalii exacte contravine simplificării urmărite a dispozițiilor privind achizițiile publice și reprezintă o povară inacceptabilă pentru autoritățile contractante – în special pentru cele mici de la nivel local și regional;

8.

este de părere că s-ar fi putut crea un cadru juridic mai ușor de utilizat prin dispoziții mai simple și mai puține, completate, dacă este cazul, cu orientări pentru jurisprudența Curții Europene de Justiție. Acestea pot fi actualizate continuu fără să fie necesară în acest scop modificarea directivelor;

9.

consideră că este întru totul posibil să se conceapă dispoziții mai simple, dar și mai eficiente pentru achizițiile publice, așa cum demonstrează nu în ultimul rând Acordul privind achizițiile publice (AAP), care este mult mai simplu decât reglementarea UE. Se solicită Comisiei să mărească considerabil pragurile pentru achizițiile publice. Având în vedere cota neglijabilă de achiziții publice transfrontaliere și sarcinile administrative pe care le reprezintă cadrul de reglementare pentru autoritățile contractante și contractanți, astfel de praguri scăzute nu sunt utile. Acordul privind achizițiile publice (AAP) încheiat recent înlocuiește acordul din 1994. Comitetul Regiunilor solicită deja de acum Comisiei să renegocieze acordul încheiat în decembrie 2011 pentru a mări considerabil pragurile;

10.

consideră că este extrem de important ca dispozițiile să fie astfel concepute încât IMM-urile să poată participa ușor la achizițiile publice, cu evidențierea posibilităților de subcontractare. Și în această privință, un cadru juridic mai simplu ar fi util, deoarece IMM-urile nu își pot permite să angajeze juriști specializați în dreptul achizițiilor publice și nici alți experți. Întreprinderile își cunosc mărfurile sau serviciile, nu posedă însă expertiză în ceea ce privește dispozițiile referitoare la achizițiile publice. Se propun câteva prevederi care trebuie să asigure facilități întreprinderilor, de exemplu în ceea ce privește transmiterea documentelor și pașaportul european pentru achiziții publice, lucru care merită apreciat pozitiv. În schimb, CoR respinge propunerea privind împărțirea obligatorie pe loturi sau oferirea unei justificări corespunzătoare în caz contrar;

11.

ia notă de faptul că ar trebui excluse de la aplicarea dispozițiilor relevante atribuirea contractelor către o întreprindere controlată sau cooperarea în scopul îndeplinirii în comun a sarcinilor publice ale autorităților contractante implicate, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile menționate în directivă. Reglementarea propusă privind excepțiile referitoare la cooperarea în cadrul entitățile controlate, precum și cooperarea între autoritățile contractante este concepută mult prea îngust, nu va fi fezabilă în practică și, prin urmare, permite directivei să intervină în procedurile administrative interne ale statelor membre;

12.

în avizul său privind Cartea verde, a propus ca procedura de negociere să se utilizeze în aceleași condiții ca în domeniul utilităților publice și își menține această poziție. Nu este clar de ce autoritățile care operează în domeniul tradițional sunt mai puțin apte pentru negocieri decât autoritățile contractante din domeniul utilităților publice. Autoritățile contractante nu achiziționează doar produse standard, ci și produse foarte complexe, printre acestea numărându-se sistemele IT sau produsele tehnico-medicale. În aceste cazuri, ca și în cazul multor servicii complexe, este oportună utilizarea procedurii de negociere;

13.

consideră că extinderea posibilităților de utilizare a procedurii de negociere ar putea ajuta IMM-urile, deoarece ar asigura mai multă flexibilitate. O problemă frecventă pentru aceste întreprinderi o reprezintă dificultățile legate de modificarea și completarea ofertelor. În acest context, dispozițiile ar trebui să fie mai puțin rigide;

14.

este de părere că apar numeroase dificultăți în legătură cu atribuirea de contracte pentru tehnologiile informației și comunicațiilor (sisteme TIC), în cazul cărora încheierea unor contracte adiționale, de exemplu pentru licențe suplimentare sau pentru noi module, este adesea însoțită de probleme. Aceste dificultăți pot fi atât de natură tehnică, cât și legate de costuri;

15.

subliniază că pentru autoritățile contractante locale și regionale se propune un sistem ceva mai simplu, conform dispozițiilor OMC, în ceea ce privește invitația la o procedură concurențială de ofertare în cazul achiziției competitive. Dacă fac uz de această posibilitate, acestea nu mai trebuie să publice un anunț separat de participare înainte de inițierea procedurii de achiziție. Această propunere este utilă întrucât aduce simplificări atât pentru autorități, cât și pentru întreprinderi;

16.

în răspunsul său la Cartea verde, s-a pronunțat în favoarea conceperii dispozițiilor acordului-cadru în conformitate cu directiva în vigoare privind utilitățile publice ca punct de plecare pentru elaborarea unor dispoziții mai flexibile. Din păcate, Comisia propune în schimb o modificare a directivei privind utilitățile publice, prin care cadrul de reglementare ar deveni la fel de complex ca și pentru domeniul tradițional. În plus, ar trebui afirmat clar că, în cazul produselor și serviciilor destinate uzului individual, de exemplu, al accesoriilor pentru persoanele cu handicap, contractele ar trebui concepute astfel încât fiecare cetățean în parte să poată alege unul din furnizorii enumerați în acordul-cadru;

17.

sprijină achizițiile publice electronice și salută inițiativa Comisiei Europene în acest sens. Achizițiile publice electronice aduc simplificări atât cumpărătorilor, cât și vânzătorilor. Perioada de tranziție propusă de doi ani până la instituirea obligației de depunere și primire electronică a ofertelor este în schimb mult prea scurtă, în special pentru întreprinderile mici. Ar trebui să fie la latitudinea autorității contractante să decidă cum se procedează în această privință, întrucât în acest domeniu există diferențe mari între sectoare economice și între statele membre, autoritățile contractante având cea mai bună imagine de ansamblu. Nu este de înțeles de ce pentru organismele centrale de achiziție trebuie să se aplice reguli speciale și termene mai reduse în acest sens, cel puțin nu atunci când este vorba de organisme centrale de achiziție, în special de cele de la nivel local și regional;

18.

în continuare, subliniază necesitatea absolută a revizuirii sistemului de coduri CPV de către Comisia Europeană. Acest sistem este dificil pentru căutări, este ambiguu și în anumite părți ilogic. Un sistem de coduri CPV funcțional facilitează achizițiile electronice;

19.

în opinia Comitetului, trebuie menținută neapărat distincția actuală între serviciile de categoria A și cele de categoria B; articolele 74-76 propuse privind serviciile sociale și de altă natură trebuie suprimate. Aceste servicii nu au decât o relevanță transfrontalieră foarte redusă. Modelul propus pentru serviciile sociale nu compensează dezavantajele pe care le aduce cu sine suprimarea tratamentului special pentru serviciile de categoria B. Ar trebui excluse nu doar serviciile sociale și cele din domeniul sănătății; și în cazul serviciilor juridice, încrederea personală joacă un rol esențial, astfel încât este dificil să se realizeze achiziția prin metoda tradițională a concurenței. Și în cazul serviciilor de catering și al serviciilor de formare profesională există adesea puncte de legătură cu serviciile sociale, situația fiind similară, printre altele, și pentru serviciile de curățenie a spațiilor care sunt prestate în folosul cetățenilor vârstnici și celor cu handicap;

20.

este de părere că autoritățile își pot aduce o contribuție importantă la îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020 prin utilizarea puterii lor de cumpărare, în special în ce privește inițiativele emblematice referitoare la Uniunea inovării și o Europă eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor;

21.

salută faptul că în directivele propuse, se acordă o pondere mai mare posibilității de a introduce considerente ecologice și sociale, chiar dacă dispozițiile nu pot fi întotdeauna ușor aplicate, de exemplu calcularea costurilor pe ciclu de viață prevăzută la articolul 67. Ar trebui să se lase la latitudinea autorităților contractante să decidă dacă și ce cerințe trebuie impuse, deoarece mărfurile și serviciile pot fi de natură foarte diferită și este nevoie ca obiectivele politice să fie definite prin decizii politice la nivel local și regional. Există o diferență uriașă între achiziția de ciment și de tomografe cu rezonanță magnetică. Însă CoR constată că trebuie să existe, în orice caz, o legătură concretă cu obiectul contractului, pentru a împiedica deciziile de atribuire netransparente și arbitrare și a asigura concurența loială între întreprinderi;

22.

consideră că, la efectuarea achiziției publice, trebuie să existe posibilitatea, pentru autoritatea contractantă, de a alege între oferta cu prețul cel mai scăzut și oferta cea mai rentabilă economic. În cazul anumitor produse standardizate, precum combustibilii, prețul este singurul criteriu realist de evaluare. Acest lucru este valabil și pentru anumite produse complexe, precum anumite medicamente, a căror calitate a fost deja asigurată de către autorități prin proceduri de autorizare a vânzărilor. Achiziționarea la prețul cel mai redus nu trebuie în niciun caz echivalată cu renunțarea la cerințele privind calitatea. În cazul unor astfel de achiziții, se stabilesc în mod obligatoriu cerințe privind calitatea și abia după ce acestea sunt îndeplinite se acceptă oferta cu prețul cel mai redus. În plus, achizițiile la prețul cel mai redus favorizează întreprinderile mici, deoarece acestea au adesea cheltuieli administrative scăzute și pot oferi prețuri concurențiale. Invers, concurența bazată pe considerente sociale și de mediu ar putea scoate de pe piață multe întreprinderi mici. Faptul că în propunere se vorbește de „costul cel mai scăzut” în loc de „prețul cel mai scăzut” creează confuzie. Conceptul de „costul cel mai scăzut” este legat mai degrabă de oferta cea mai rentabilă economic și indică faptul că în afară de preț trebuie să se țină seama și de alte criterii. Din motive de claritate, trebuie păstrată formularea din directiva în vigoare;

23.

menționează că, în continuare, Comisia propune noi dispoziții care se referă la relația cu subcontractanții și la modificarea contractului în timpul perioadei sale de valabilitate. CoR consideră că aceste aspecte nu ar trebui să fie nici pe viitor reglementate în directivă, ele ținând în primul rând de legislația națională privind contractele. În schimb, ar putea fi oportun să se ofere explicații în acest sens prin documente explicative;

24.

constată că Comisia propune o serie de dispoziții ample privind organismele naționale de supraveghere și sprijinirea achizițiilor publice. Se constată că în Cartea verde nu s-a purtat nicio dezbatere în acest sens. Conform articolului 2 din Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, Comisia trebuie să realizeze consultări ample înainte de propunerea unui act legislativ. În acest context, trebuie să se țină seama de importanța locală și regională a măsurilor luate în considerare, cu excepția cazurilor extrem de urgente. Înființarea unor organisme de supraveghere naționale este cu siguranță foarte importantă pentru autoritățile locale și regionale. Acest lucru este valabil în special pentru statele membre în care autoritățile subnaționale au puteri legislative;

25.

subliniază că propunerea contravine dreptului statelor membre de a-și organiza ele însele administrațiile și vine în contradicție cu principiul subsidiarității. Este important să se respecte principiile subsidiarității și proporționalității. O măsură propusă de UE trebuie să fie, pe de o parte, necesară pentru atingerea obiectivului propus și, pe de altă parte, să fie mai eficientă decât măsurile respective de la nivel național. În cazul de față, nu există niciun fel de indicii că sistemul propus este mai eficient decât acțiunile întreprinse de statele membre în conformitate cu sistemele naționale respective. Structurile guvernamentale și judiciare existente ar trebui să fie în măsură să-și asume noile roluri de asigurare a punerii în aplicare, fără a fi necesară înființarea unor noi organisme de supraveghere în fiecare stat membru. Mai mult, modelul propus de Comisie pare să combine sarcini diferite într-un mod care contravine separării tradiționale a sarcinilor între autoritățile publice și instanțele judiciare.

(c.1)

Serviciile de reprezentare juridică în fața unei instanțe judecătorești și alte servicii juridice sunt legate strâns de sistemul juridic național respectiv, ceea ce exclude în general dispozițiile transfrontaliere. Mai mult, astfel de servicii necesită un nivel deosebit de încredere, care nu poate fi definit în mod obiectiv într-o procedură de achiziții publice.

(c.2)

Criteriile precum viabilitatea economică nu ar trebui să aibă nicio relevanță atunci când este vorba de securitatea națională, inclusiv de serviciile de urgență.

(d)

Excepțiile privind dreptul exclusiv, prevăzute la articolul 18 din Directiva 2004/18/CE și la articolele 24 și 25 din Directiva 2004/17/CE, ar trebui menținute, precum și dispozițiile de la articolul 16 litera d) privind excepțiile pentru tranzacțiile prin care autoritățile contractante urmăresc atragerea de bani sau de capital. Aceste prevederi sunt necesare în statele membre.

(g)

Tratatele Europene conferă în mod explicit statelor membre dreptul de a transfera drepturi exclusive. Acest drept ar trebui să se reflecte în normele privind achizițiile publice.