8.7.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 184/1

A.

întrucât Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA) este noul instrument financiar care înlocuiește instrumentele și programele pentru țările candidate și potențiale candidate, respectiv Phare, SAPARD, ISPA, asistența financiară de preaderare pentru Turcia și CARDS și vizează canalizarea fondurilor UE într-un mod flexibil către nevoile specifice și capacitatea de gestionare ale acestor țări;

B.

întrucât IPA este alcătuit din următoarele cinci componente care acoperă prioritățile definite în conformitate cu necesitățile țărilor beneficiare, și anume:

C.

întrucât IPA reprezintă un factor-cheie pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, a standardelor sociale, a infrastructurii și a cooperării regionale și transfrontaliere, precum și pentru promovarea drepturilor omului în țările candidate și potențial candidate;

D.

întrucât scopul controlului parlamentar asupra execuției bugetului în domeniul politicii de extindere nu este doar acela de a se asigura că fondurile UE au fost folosite conform dispozițiilor de reglementare și politicilor UE, dar și acela de a evalua dacă au fost alocate în mod efectiv priorităților identificate în cadrul strategiei și în rapoartele referitoare la progresele înregistrate de țările beneficiare și dacă au permis atingerea rezultatelor dorite având în vedere interesele comune ale UE;

E.

întrucât este vital să se examineze riguros și încă de la început punerea în aplicare a IPA, astfel încât să se evite problemele care au fost identificate cu întârziere în punerea în aplicare a instrumentelor anterioare de preaderare, ținând seama de faptul că neregulile care nu sunt abordate la timp vor deveni mai frecvente și că va fi foarte dificil să fie remediate mai târziu, întrucât vor lua forma unor practici neregulamentare permanente;

F.

întrucât lupta împotriva corupției și reformele sectoriale (din domeniile judiciar, al poliției și al administrației publice) au importanță nu doar pentru buna guvernare și statul de drept, dar și asupra climatului general de afaceri;

G.

întrucât IPA, în special prin revizuirea documentelor indicative de planificare multianuală (DIPM-uri), oferă o flexibilitate considerabilă permițând adaptarea la evoluția necesităților și a capacității de gestionare a țărilor beneficiare;

H.

întrucât, în conformitate cu articolul 27 din Regulamentul (CE) nr. 1085/2006 al Consiliului („Regulamentul IPA”), Comisia este obligată să prezinte Parlamentului European și Consiliului, până la 31 decembrie 2010, un raport de evaluare intermediară a punerii în aplicare a IPA, însoțit, după caz, de o propunere legislativă în vederea modificării respectivului regulament;

I.

întrucât, ca răspuns la solicitarea Parlamentului, Comisia s-a angajat să realizeze încă din 2009 o evaluare intermediară a pachetului de instrumente de ajutor extern, inclusiv a IPA;

J.

întrucât este necesar ca Parlamentul să înceapă deja să comunice cu parlamentele naționale ale țărilor beneficiare din cadrul IPA,

1.

salută dialogul structurat stabilit cu Comisia cu privire la punerea în aplicare a IPA și își reafirmă poziția în această privință, în special nevoia de a oferi tuturor țărilor beneficiare acces egal la întreaga gamă a instrumentelor politice disponibile în cadrul instrumentului, de a acorda o importanță adecvată luptei împotriva corupției și a criminalității organizate și de a acorda o atenție sporită dezvoltării capacității instituționale, în special la nivel parlamentar, dezvoltării organizațiilor societății civile, promovării principiului toleranței și al nediscriminării, dezvoltării umane și cooperării regionale în domeniile politice cheie;

2.

își exprimă mulțumirea cu privire la rata ridicată de punere în aplicare a angajamentelor IPA în 2007; cu toate acestea, regretă că primele programe IPA au fost adoptate abia la sfârșitul lui 2007 și că punerea în aplicare propriu-zisă a început abia în 2008, parțial din cauza adoptării târzii a noului instrument și parțial din cauză că țările beneficiare au instituit cu întârziere structurile și sistemele de gestiune necesare; îndeamnă Comisia să continue punerea în aplicare a proiectelor și să monitorizeze alocarea fondurilor și rezultatele care sunt obținute pentru a asigura că IPA generează un impact vizibil în țările în cauză;

3.

observă că, datorită adoptării cu întârziere a Regulamentului IPA și a Regulamentului (CE) nr. 718/2007 („Regulament de punere în aplicare a IPA”) și, prin urmare, a primului cadrul financiar indicativ multianual și a DIPM, monitorizarea, evaluarea și raportarea pe 2007 a programelor și proiectelor IPA a fost limitată și nu a avut încă rezultate; subliniază că tranziția ușoară de la instrumentele anterioare de preaderare la IPA necesită continuitate în ceea ce privește programarea, o punere în aplicare adecvată a proiectelor și efectuarea plăților;

4.

consideră că a existat o coerență satisfăcătoare între programele naționale IPA pe 2007 și politica de preaderare a UE, întrucât majoritatea obiectivelor stabilite în programe au corespuns priorităților identificate în respectivele rapoarte referitoare la progresele înregistrate, întocmite de către Comisie;

5.

observă faptul că țările candidate se concentrează în principal pe punerea în aplicare a standardelor europene, respectiv standarde statistice, de mediu și fiscale, fapt care corespunde politicii de extindere a UE; subliniază totuși faptul că importanța criteriilor politice, în special guvernarea democratică, respectarea drepturilor omului, a libertății de religie, a drepturilor femeilor, a drepturilor minorităților și statul de drept nu trebuie să fie subminate, întrucât nerespectarea lor poate conduce la complicații și întârzieri ale negocierilor; consideră că ar trebui să existe un echilibru mai bun între proiectele destinate întrunirii criteriilor politice și proiectele destinate punerii în aplicare a acquis-ului;

6.

reamintește Comisiei că legitimitatea Uniunii și capacitatea acesteia de a promova reforme pot fi intensificate considerabil dacă IPA își direcționează asistența în domeniile în care cetățenii țărilor candidate și potențial candidate pot beneficia în mod direct de aceasta, în special având în vedere nevoile și provocările generate de criza financiară mondială;

7.

prin urmare, consideră că IPA ar trebui să sprijine eforturile țărilor beneficiare de a îndeplini cerințele prevăzute în foaia de parcurs pentru liberalizarea vizelor, astfel încât cetățenii din Balcanii de Vest să se poată bucura în sfârșit de libertatea de circulație și să participe în întregime la programele și proiectele comunitare; salută intenția Comisiei de a majora în continuare alocarea fondurilor IPA destinate programelor Tempus, Erasmus Mundus și Tineretul în acțiune;

8.

ia act de faptul că Comisia se pregătea să acorde Croației acreditarea pentru gestionarea descentralizată a componentelor I-IV și Turciei pentru gestionarea descentralizată a componentelor I și II spre sfârșitul anului 2008; încurajează Comisia să continue să colaboreze intensiv cu țările candidate și potențial candidate astfel încât aceste țări să devină capabile în viitorul apropiat să gestioneze fonduri în mod descentralizat și să aibă astfel acces complet la toate componentele IPA; subliniază totuși că puterile de gestiune sunt conferite condiționat și sub rezerva exercitării lor efective;

9.

subliniază faptul că utilizarea IPA este o responsabilitate comună a Comisiei și a guvernelor naționale ale statelor candidate și potențial candidate; invită Comisia să amelioreze cooperarea și comunicarea dintre delegațiile sale și autoritățile respective, să instituie un control permanent asupra procedurilor de punere în aplicare a proiectelor și să depună eforturi pentru elaborarea unor măsuri comune de îmbunătățire a capacității administrative a țărilor beneficiare;

10.

subliniază necesitatea ca gestionarea și controlul IPA să fie transparente și eficiente, ținând seama de particularitățile sistemelor interne de audit și de control ale fiecărei țări, precum și de bunele practici din cadrul procedurilor de preaderare aplicate în fostele țări candidate;

11.

se așteaptă ca, în fiecare an, Comisia să prezinte un raport Parlamentului și Comisiei pentru control bugetar a acestuia, competentă în fond, cu privire la plățile efectuate pe baza fondurilor IPA și la execuția acestor fonduri, precum și la fondurile rămase din resursele ISPA, IPARD și SAPARD, care să conțină detalii privind fiecare țară beneficiară și exemple de bune practici, precum și constatări referitoare la toate problemele sau neregulile întâlnite;

12.

menționează că aspectele orizontale, cum ar fi evaluarea impactului asupra mediului, buna guvernare, implicarea societății civile, egalitatea de șanse și nediscriminarea nu sunt suficient de prezente și vizibile în proiectele IPA pe 2007; invită Comisia să dezvolte în special programe regionale sau orizontale cu beneficiari multipli, în special în domeniul luptei împotriva corupției și criminalității organizate, al dialogului intercultural și al egalității de gen;

13.

observă că sunt alocate fonduri limitate pentru zone geografice mari sau arii politice largi și că aceste fonduri sunt mai degrabă fragmentate în multe proiecte mici decât concentrate în proiecte mai puține și mai vizibile; arată că programele naționale anuale ar trebui să găsească un echilibru între furnizarea unui răspuns adecvat priorităților cheie identificate în rapoartele referitoare la progrese și evitarea supra-fragmentării fondurilor;

14.

subliniază necesitatea, ca un aspect extrem de important și urgent, de a folosi IPA pentru a consolida în toate țările beneficiare lupta împotriva corupției și criminalității organizate, acordând o atenție specială spălării banilor, migrației ilegale și traficului de ființe umane; observă că, deși toate rapoartele referitoare la progresele pe 2008 au identificat corupția ca o problemă serioasă și o prioritate cheie, nu toate programele IPA pe 2007 iau în considerare în mod suficient aspectele legate de corupție; sugerează că ar trebui alocate fonduri în acest scop, ca în cazul Croației (15) și Muntenegrului (16) și invită Comisia să dezvolte o strategie mai coerentă în acest context, bazată pe învățămintele trase din ultimele runde de extindere;

15.

observă că organizațiile societății civile din țările beneficiare ar trebui să se implice mai activ în dezvoltarea și inițierea proiectelor; indică faptul că viitoarele programe IPA ar trebui să abordeze dependența sistematică a organizațiilor societății civile de donatori, astfel încât să se evite existența unor astfel de organizații „la cerere”, și ar trebui, de asemenea, să abordeze dezvoltarea unor organizații ale societății civile de-a lungul liniilor de conflict etno-politic, în special în Bosnia și Herțegovina, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și Kosovo (17); se așteaptă ca noua facilitate pentru societatea civilă să abordeze multe dintre problemele privind diversitatea, complexitatea și fragmentarea programelor UE;

16.

insistă asupra faptului că sprijinul constant pentru organizațiile societății civile în țările candidate și potențial candidate este necesar pentru a crea un mediu competitiv între acestea și pentru a garanta că acestea au o activitate sustenabilă de punere în aplicare a IPA, urmărind în special obținerea de rezultate, și sunt active în continuare în domeniul gestionării proiectelor;

17.

observă faptul că proiectele și activitățile finanțate prin IPA nu au mare succes în termeni de vizibilitate UE „pe teren” și nu au generat o legitimitate „ascendentă” pentru o abordare UE ulterioară;

18.

consideră că educația și ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, ca precondiții pentru stabilitate și dezvoltare pe termen lung, încă nu au fost abordate corespunzător; subliniază necesitatea combaterii șomajului, în special a șomajului printre tineri și pe termen lung, ca un aspect transversal de mare importanță; în acest sens sugerează examinarea de către Comisie a posibilității unei mai mari utilizări a flexibilității asigurate în cadrul IPA, astfel încât să permită finanțarea, acolo unde este necesar, a măsurilor referitoare la componentele III-V, prin intermediul primelor două componente;

19.

observă că sprijinul financiar regional în cadrul IPA este relativ mic ca dimensiune (aproximativ 10 % din totalul IPA), în special având în vedere faptul că vizează 11 arii de intervenție în șase țări, de la educație și tineret până la securitate nucleară;

20.

își exprimă îngrijorarea în legătură cu faptul că alocările totale din cadrul IPA pe 2007 pentru componenta II au fost de doar 38 800 000 milioane EUR din totalul IPA de 497 200 000 milioane EUR (ceea ce reprezintă mai puțin de 8 %); subliniază faptul că acest lucru contrazice declarația Comisiei conform căreia cooperarea transfrontalieră contribuie la reconciliere și la bunele relații de vecinătate și este în special relevant într-o regiune cu o istorie recentă marcată de conflicte; regretă faptul că a fost dificil să se stabilească, în practică, o cooperare eficientă, din mai multe motive, inclusiv neconcordanța dintre structurile și procedurile aplicate de unii parteneri, precum și din cauza unor dificultăți politice; invită țările beneficiare și Comisia, în cadrul acestei componente, să consolideze cooperarea existentă și să dezvolte o nouă cooperare, în conformitate cu obiectivul promovării bunelor relații de vecinătate și a integrării economice, în special în domeniile mediului, al patrimoniului natural și cultural și al luptei împotriva corupției și criminalității organizate;

21.

își exprimă, de asemenea, îngrijorarea în legătură cu faptul că niciunul din programele IPA pe 2007 trimise de țările beneficiare nu abordează direct problema drepturilor femeilor sau a egalității de gen, deși aspecte legate de egalitatea de gen au fost identificate ca o provocare majoră atât în rapoartele privind progresele, cât și în DIPM; solicită, din nou, Comisiei să asigure fonduri de preaderare pentru consolidarea drepturilor femeilor în Balcani, în special prin intermediul ONG-urilor pentru femei și al organizațiilor femeilor; invită Comisia să aloce, în consecință, fonduri IPA, pentru a promova integrarea aspectelor de egalitate de gen în buget în cadrul politicii de preaderare și pentru a încuraja țările beneficiare să prezinte propuneri relevante de proiecte;

22.

subliniază necesitatea implicării a cât mai multe organizații neguvernamentale în conceperea și punerea în aplicare a proiectelor finanțate de IPA pentru a se asigura că asistența IPA reflectă nevoi și așteptări reale, pentru a contribui la creșterea vizibilității proiectelor IPA și pentru a promova dezvoltarea unei societăți civile energice și proactive în țările beneficiare;

23.

invită Curtea de Conturi Europeană să trimită până la sfârșitul anului 2010 un raport intermediar special de evaluare privind punerea în aplicare a IPA;

24.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și Curții de Conturi Europene precum și guvernelor, parlamentelor și instituțiilor naționale de control ale statelor beneficiare din cadrul IPA.

8.7.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 184/7

A.

întrucât, în conformitate cu principiile subsidiarității și proporționalității, adoptarea unui instrument comunitar, cu efect transfrontalier, în domeniul cooperării judiciare în materie civilă nu poate fi avută în vedere decât în ipoteza în care se demonstrează că obstacolul care împiedică realizarea sau funcționarea pieței interne nu poate fi înlăturat la nivel național;

B.

întrucât întârzierea efectuării plăților și neachitarea datoriilor pun în pericol interesele deopotrivă ale întreprinderilor și ale consumatorilor, în special, atunci când creditorul și autoritățile de executare nu dețin informații în legătură cu locul de activitate sau activele debitorului; întrucât această situație este agravată de contextul economic actual, în care lichiditățile sunt esențiale pentru ca întreprinderile să supraviețuiască;

C.

întrucât problemele legate de recuperarea transfrontalieră a datoriilor pot constitui un obstacol important în calea liberei circulații a ordinelor de plată în UE și pot împiedica accesul la justiție; întrucât, în plus, dacă hotărârile judecătorești nu pot fi executate, sunt periclitate acțiunea justiției și normele de integritate comercială;

D.

întrucât, în general, recuperarea creanțelor reprezintă o problemă majoră, agravată în cazul în care este vorba de creanțe transfrontaliere, în special pentru micile întreprinderi care nu au la dispoziție nici avocați specializați, nici servicii specifice de recuperare a creanțelor și care sunt deseori în situația regretabilă de a fi obligate să aloce personal, resurse financiare deja limitate și, în special, timp pentru a rezolva această problemă, în loc să se axeze pe activitățile de producție;

E.

întrucât există indicii că Directiva privind combaterea întârzierii efectuării plăților (3) nu este respectată sau cunoscută suficient; întrucât directiva respectivă ar avea un impact considerabil asupra reducerii cazurilor de plată întârziată sau de neplată, dacă ar fi actualizată și pusă în aplicare în mod corespunzător;

F.

întrucât există diferențe semnificative între diferitele sisteme legislative naționale în materie de contracte și insolvabilitate cu privire la modul în care creditorii își pot garanta creanța în momentul semnării contractului, în special prin intermediul clauzelor privind rezerva de proprietate sau alte asemenea mecanisme care sunt uneori eludate din cauza acestor diferențe;

G.

întrucât adoptarea legislației comunitare privind executarea efectivă a hotărârilor judecătorești ar trebui să-i vizeze pe toți debitorii, fără nicio deosebire între debitorii de bună-credință și cei de rea-credință;

H.

întrucât evitarea, întârzierea plății și neplata datoriilor sunt adesea exacerbate de lipsa de atenție a părților la momentul încheierii precontractelor sau a contractelor; întrucât trebuie acordată o importanță mai mare responsabilității comerciale și utilizării posibile a clauzelor opționale de natură europeană din Cadrul Comun de Referință (CCR), care ar garanta faptul că părțile țin seama în mod corespunzător de aceste aspecte de la începutul raportului comercial;

I.

întrucât Parlamentului i s-a adus la cunoștință că ar putea exista o problemă gravă în cazurile transfrontaliere în care sunt implicați debitori recalcitranți, adică persoane care și-ar putea plăti datoriile sau să se achite de obligații dar care nu fac acest lucru, sau persoane în cazul cărora există riscul că nu își vor plăti datoriile, deși a fost pronunțată o hotărâre judecătorească împotriva lor; întrucât se pare că astfel de persoane dețin deseori active substanțiale față de diferite entități, reprezentanți sau trusturi și întrucât realizarea executării nu este posibilă în absența informațiilor necesare; întrucât, deseori este necesar ca aceste informații să fie obținute fără a alerta debitorul recalcitrant, acesta având frecvent posibilitatea de a transfera în scurt timp activele în cadrul unei jurisdicții diferite;

J.

întrucât, a fost supus atenției Parlamentului și faptul că anumite state suverane nu respectă sentințele arbitrale sau hotărârile emise de instanțele dintr-un alt stat, ceea ce a generat apariția „fondurilor vultur” care achiziționează datoria suverană la o valoare inferioară, urmărind ulterior să obțină un beneficiu din achitarea acesteia; întrucât se poate spune că ar fi mai bine și mai just să le fie oferite creditorilor inițiali mijloacele de a obține reparația prin mijloace proprii;

K.

întrucât se susține că există puține state care nu posedă deloc active în afara propriilor granițe și întrucât, în cazul în care debitorul nu are nicio posibilitate de a obține executarea (numai) în propriul său stat membru sau în statul membru în cauză, singurul mijloc de a obține reparații este apelarea la jurisdicțiile străine, în special cele din alte state membre ale Uniunii Europene;

L.

întrucât în conformitate cu Regulamentul Bruxelles I (4), fiecare stat membru stabilește măsuri provizorii proprii, care sunt reglementate de dreptul intern, și întrucât în conformitate cu regulamentul respectiv deciziile ex parte nu fac nici obiectul unei recunoașteri nici al unei executări reciproce; întrucât deciziile inter partes sunt aplicate de instanța competentă prin intermediul măsurilor reparatorii pe cât posibil echivalente pe care aceasta le poate acorda;

M.

întrucât măsurile provizorii includ: i) ordine de divulgare a informațiilor privind activele care pot face obiectul unor măsuri executorii dispuse prin hotărâre judecătorească; ii) ordine privind măsuri conservatorii cu privire la active dispuse până la executarea unei hotărâri judecătorești; iii) aceste ordine pot avea, de asemenea, forma unor ordine interimare de plată, prin care se acordă plăți imediate creditorului până la soluționarea litigiului;

N.

întrucât acordarea de măsuri provizorii ar trebui să fie supusă unor condiții similare cu cele aplicate de Curtea de Justiție, și anume creditorul ar trebui să convingă instanța că are o creanță întemeiată (un drept executoriu atestat prin ordin judecătoresc ori act autentic sau suficiente dovezi prima facie privind creanța – fumus boni juris) și să demonstreze caracterul urgent (un risc real ca recuperarea creanței să fie amenințată în cazul în care măsura nu este acordată (periculum in mora), și întrucât acordarea unor astfel de măsuri poate fi subordonată constituirii unei garanții;

O.

întrucât în cazul litigiilor mici, în special atunci când cheltuielile de judecată ar putea fi prohibitive, întârzierea justiției poate fi considerată denegare de justiție, și întrucât în cazurile mai importante, lipsa informațiilor privind activele poate constitui cel mai mare obstacol; întrucât, prin urmare, apelarea la ordine care prevăd măsuri provizorii ar putea furniza o soluție rezonabilă în ambele tipuri de cazuri;

P.

întrucât, în plus, orice măsură comunitară de punere la dispoziție a informațiilor trebuie, de asemenea, neapărat preconizată în contextul acestui tip de cazuri, în care lipsa de informații este cauza unor mari nedreptăți; întrucât, în cazul în care nu sunt puse la dispoziția creditorului informații despre activele debitorului (și a fortiori ale debitorului recalcitrant), care pot fi poprite în cadrul executării hotărârii, creditorul nu va putea obține executarea acesteia;

Q.

întrucât în practică, această chestiune nu se limitează doar la cazurile în care a fost pronunțată o hotărâre care nu a fost executată, ci poate apărea înainte ca reclamanții să introducă acțiunea;

R.

întrucât, totuși este absolut esențial ca toate măsurile propuse să fie proporționale; întrucât, de asemenea, acestea nu ar trebui să se limiteze la reproducerea soluțiilor oferite în temeiul măsurilor naționale existente și ar trebui să se limiteze la acțiunile cu caracter transfrontalier, iar armonizarea inutilă și neadecvată ar trebui evitată;

S.

întrucât au fost exprimate unele preocupări legate de faptul că anumite sugestii privind punerea în aplicare efectivă a hotărârilor Uniunii Europene prin asigurarea transparenței activelor debitorilor ar putea aduce atingere drepturilor fundamentale cum ar fi dreptul la viața privată (la protecția datelor), ar periclita garanțiile procedurale și ar putea contraveni tradițiilor constituționale din numeroase state membre;

T.

întrucât toate propunerile trebuie să fie rentabile și integrate în alte domenii ale politicilor comunitare, pentru a evita suprapunerea inutilă a eforturilor,

1.

salută Cartea Verde a Comisiei din 6 martie 2008, menționată anterior, deoarece aceasta contribuie la realizarea Strategiei de la Lisabona;

2.

afirmă că lipsa de transparență în ceea ce privește informațiile necesare pentru a-i obliga pe debitori să își îndeplinească obligațiile contravine principiilor comune al bunei-credințe și al răspunderii pecuniare; subliniază că lipsa cunoștințelor cu privire la legislațiile naționale referitoare la modalitățile de executare sau la ineficiența acestora este de natură să frâneze realizarea pieței interne unificate și antrenează costuri nejustificate;

3.

subliniază că plățile întârziate, neplățile și problema recuperării datoriilor dăunează intereselor creditorilor și consumatorilor, scad încrederea în piața internă și subminează acțiunile în justiție;

4.

susține o strategie integrată și eficientă, bazată pe principiile unei „mai bune legiferări”, și consideră că obiectivul de realizat ar trebui să fie acela al unei plăți care să asigure nediscriminarea, protejarea informațiilor sensibile și garanții legale cu măsuri proporționale, care să asigure transparența necesară și să reducă semnificativ costurile de prelucrare și de gestionare;

5.

insistă asupra faptului că creditorul ar trebui să aibă acces, sub supravegherea sau prin intermediul unei autorități competente, nu numai la informațiile publice disponibile, dar și la informațiile necesare inițierii procedurii de executare și recuperării creanțelor, prin modalități aplicabile pe întreg teritoriul pieței interne;

6.

împărtășește opinia Comisiei conform căreia recuperarea transfrontalieră a datoriilor prin executarea hotărârilor judecătorești reprezintă o problemă majoră pentru piața internă, dar consideră că soluțiile sugerate de Comisie trebuie prelucrate în continuare pentru a rezolva problema principală, și anume cea a debitorilor recalcitranți;

7.

consideră că elaborarea unui astfel de manual ar putea fi minuțioasă și costisitoare, pentru persoanele care urmăresc obținerea de reparații fiind mai ușor să existe un singur sistem, iar în majoritatea cazurilor creditorii vor trebui să apeleze la consilierea unui avocat din jurisdicția străină competentă; consideră, cu toate acestea, că o versiune simplificată ar putea fi utilă în absența unui sistem transfrontalier funcționabil;

8.

consideră cu tărie că ar fi utilă publicarea anuarelor naționale cu avocații străini care își exercită drepturile de a profesa în cadrul pieței interne în temeiul Directivei 77/249/CEE (5) și al Directivei 98/5/CE (6); subliniază că asemenea anuare naționale ar putea fi conectate la site-ul web al Comisiei și că ar putea fi complementare manualului;

9.

se opune acordării accesului nejustificat, sistematic și arbitrar la toate tipurile de date privind populația, securitatea socială și administrația fiscală, și este în favoarea unui cadru adecvat și proporțional destinat să asigure garantarea efectivă a hotărârilor judecătorești în Uniunea Europeană;

10.

susține că accesul corespunzător la registrele populației (în cazul în care acestea există) poate fi util pentru identificarea persoanelor fizice care sunt în situația nefericită de a nu fi achitat pensiile alimentare sau de a nu fi rambursat împrumuturile private, precum și pentru a împiedica abuzurile;

11.

consideră că, deși în cadrul anumitor jurisdicții un acces îmbunătățit la registrele securității sociale și ale administrației fiscale a fost o inovație reușită, este necesar, de asemenea, să se asigure respectarea normelor privind protecția și confidențialitatea datelor; subliniază că aceasta constituie o chestiune sensibilă pentru opinia publică; totuși, remarcă faptul că ar putea apărea și probleme de ordin juridic în cazul în care informațiile obținute ar fi folosite în alte scopuri decât cel pentru care au fost culese;

12.

în plus, observă că declarațiile fiscale și dosarele de securitate socială sunt confidențiale în numeroase state membre și că ideea creării unui registru, cu toate riscurile de pierdere a dosarelor pe care acesta le presupune, nu ar fi binevenită în aceste state și ar fi considerată un abuz din partea puterii executive;

13.

reafirmă că, dacă propunerea ar fi disproporționată față de obiectivul urmărit, ar putea genera abuzuri și constitui o încălcare a dreptului la viața privată;

14.

consideră că ideea unei cooperări ameliorate între autoritățile publice de executare merită să fie examinată în continuare, dar subliniază că astfel de autorități nu există în toate statele membre;

15.

consideră că declarația debitorului poate face parte în mod util din procedura de executare a unei hotărâri judecătorești, care poată fi completată cu sancțiuni în temeiul dreptului intern;

16.

consideră că acțiunea comunitară nu este necesară în acest domeniu, cât timp nu se dovedește ineficacitatea instrumentelor existente în statele membre;

17.

sugerează că s-ar putea preconiza introducerea anumitor măsuri comunitare provizorii care s-ar adăuga măsurilor pronunțate de instanțele naționale; consideră că această măsură ar putea avea forma unei proceduri simple, flexibile, care s-ar aplica în întreaga UE, evitându-se astfel întârzierile și cheltuielile inutile; consideră că o astfel de procedură ar fi eficientă și echitabilă și pentru terții care nu sunt parte în proces;

18.

sugerează că o astfel de măsură ar putea fi aplicată și în cazul cererilor de arbitraj și că ar putea fi, de asemenea, luată în considerare în contextul viitoarei revizuiri a Regulamentului Bruxelles I;

19.

invită Comisia să trateze această chestiune cu prioritate și să realizeze a) o evaluare detaliată a problemei; b) un studiu de fezabilitate referitor la instrumentele comunitare posibile și c) un studiu de impact a eventualelor mijloace de reparație comunitare, limitat la aspectele transfrontaliere; consideră că analiza Comisiei ar trebui, de asemenea, să identifice și să justifice în mod adecvat temeiul juridic corespunzător pentru fiecare instrument comunitar propus, care ar trebui să se limiteze la cazurile transfrontaliere, să fie complementar cu aplicarea mijloacelor de reparație din dreptul intern în acest domeniu, fără a interfera cu acestea;

20.

îndeamnă Comisia să țină seama în mod corespunzător de măsurile contractuale sau precontractuale care ar putea fi legate de CCR sau de alt instrument facultativ derivat, pentru a se asigura că părțile unui contract european transfrontalier iau în considerare, la momentul semnării contractului, chestiunile legate de situațiile de plată întârziată sau de neplată;

21.

așteaptă cu nerăbdare revizuirea Directivei privind întârzierea efectuării plăților și îndeamnă Comisia să acționeze cât mai rapid, dat fiind actualul context economic;

22.

sugerează realizarea unui studiu privind abordările juridice divergente la nivel național în ceea ce privește riscul contractului și alte mecanisme asemănătoare, pentru a permite recunoașterea reciprocă a acestora;

23.

sugerează ca partea care a dobândit drepturi de proprietate recunoscute printr-o hotărâre judecătorească să se poată folosi de drepturile respective în aceleași condiții ca transmițătorul;

24.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și parlamentelor statelor membre.

8.7.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 184/12

A.

recunoscând importanța procesului de petiționare și caracteristicile sale specifice, care permit comisiei competente să caute soluții și explicații pentru cetățenii UE care adresează petiții Parlamentului;

B.

având în vedere numărul din ce în ce mai mare de cetățeni UE care adresează petiții Parlamentului și eforturile depuse de Comisia pentru petiții în vederea accelerării în continuare a procedurilor pentru a oferi servicii superioare cetățenilor care îi solicită asistența;

C.

întrucât multe dintre recomandările adoptate în raportul anual din 2007 nu au fost încă puse în aplicare de autoritățile Parlamentului, cum ar fi solicitarea privind îmbunătățirea urgentă a resurselor administrative ale Comisiei pentru petiții, inclusiv expertiza lingvistică și juridică, pentru a mări capacitatea Parlamentului de a cerceta în mod independent petițiile care îi sunt adresate, și cooperarea mai strânsă cu SOLVIT în domeniul petițiilor și al plângerilor referitoare la piața internă și crearea unui portal comun al UE pentru cetățenii europeni;

D.

conștient de faptul că, în ciuda progreselor considerabile înregistrate în dezvoltarea structurilor și politicilor Uniunii în această perioadă, cetățenii rămân direct conștienți de multe dintre problemele aplicării politicilor și programelor Uniunii, deoarece sunt direct afectați de acestea și întrucât problemele respective fac adesea obiectul petițiilor primite;

E.

întrucât instituirea „inițiativei cetățenilor” prin Tratatul de la Lisabona va avea drept consecință o participare publică sporită la activitățile Uniunii Europene;

F.

având în vedere faptul că, în consecință, Parlamentul are responsabilitatea de a asigura o mai bună aplicare a legislației comunitare de către statele membre în interesul cetățenilor și al rezidenților UE și de a lucra astfel în cooperare cu statele membre pentru a atinge acest obiectiv;

G.

întrucât, cu toate acestea, multe state membre sunt reticente și nu cooperează în mod activ cu comisia competentă, în special neparticipând la reuniunile acesteia, și întrucât acest lucru denotă o lipsă de cooperare loială cu instituția;

H.

întrucât lipsa unei cooperări active și timpurii cu comisia competentă în interesul aplicării corecte a legislației comunitare ridică îndoieli asupra dorinței și intenției statului membru respectiv de a aplica în mod corect politicile și obiectivele UE și, prin urmare, expune autoritățile la măsuri sub formă de sancțiuni și penalități disponibile în temeiul tratelor, dar și la critici din partea publicului;

I.

recunoscând, cu toate acestea, că multe state membre demonstrează un bun nivel de cooperare și colaborează cu Parlamentul pentru a răspunde problemelor cetățenilor exprimate prin procesul de petiționare;

J.

recunoscând contribuția constructivă adusă procesului de petiționare de către serviciile Comisiei, care oferă în mod regulat, la cererea comisiei competente, evaluări preliminare ale multora dintre petițiile primite;

K.

întrucât această cooperare ar putea fi și ar trebui să fie și mai strânsă, în special în ceea ce privește procedurile prevăzute la articolele 226 și 228 din Tratatul CE în cazuri justificate corespunzător;

L.

întrucât Parlamentul consideră că ar fi legitim să-și utilizeze competențele prevăzute la articolul 230 din Tratatul CE, în cazul în care acest lucru se dovedește a fi necesar pentru a opri o încălcare gravă a dreptului comunitar, descoperită în cursul examinării unei petiții și în condițiile în care persistă o diferență semnificativă de interpretare între Parlament și Comisie, în ciuda eforturilor de a o rezolva, în ceea ce privește acțiunea solicitată în conformitate cu dreptul comunitar, în vederea protejării drepturilor cetățenilor în cazul respectiv;

M.

întrucât procedura privind încălcarea dreptului comunitar nu oferă o soluție pentru petiționari nici atunci când un stat membru este obligat de Curtea de Justiție să își modifice legislația pentru ca aceasta să fie în conformitate cu legislația UE;

N.

întrucât incapacitatea de a oferi cetățenilor UE care au fost sau care au devenit victime ale aplicării incorecte a legislației UE o soluție fără caracter judiciar în mod direct reprezintă o nedreptate fundamentală care necesită o analiză suplimentară din partea instituțiilor UE, în special din partea Parlamentului;

O.

întrucât, în temeiul articolului 230 din Tratatul CE, Parlamentul are dreptul să introducă acțiuni în fața Curții de Justiție în aceleași condiții ca și Consiliul și Comisia, și întrucât, în temeiul articolului 201 din Tratatul CE, acesta are competența de a-și exercita controlul asupra activităților Comisiei, și dispune, astfel, atât de instrumentele juridice, cât și de cele politice, pentru a răspunde mai eficient preocupărilor cetățenilor;

P.

întrucât Parlamentul ar trebui să își revizuiască propriile proceduri pentru a facilita acțiunile, în special în temeiul articolului 121 din Regulamentul său de procedură, înaintea Curții de Justiție atunci când sunt în joc drepturile petiționarilor;

Q.

întrucât ar trebui reamintit faptul că, în conformitate cu articolul 6 din Tratatul UE, Uniunea se întemeiază pe principiile libertății, democrației, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale statului de drept, principii care constituie, de asemenea, un element de bază al criteriilor de la Copenhaga de aderare la UE și întrucât articolul 7 din Tratatul UE prevede proceduri specifice care pot fi inițiate în cazul unor încălcări grave și persistente ale principiilor menționate sau atunci când există un risc clar ca acest lucru să se întâmple;

R.

având în vedere propunerile de rezoluții depuse în plen în 2008 și adoptate de o majoritate covârșitoare de membri, în temeiul articolului 192 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Parlamentului, pe baza petițiilor primite referitoare la impactul conductei de gaz Nord Stream din Marea Baltică și la anuarele profesionale înșelătoare;

S.

întrucât preocupările tot mai mari în ceea ce privește securitatea aprovizionării cu energie au avut drept rezultat proiecte de conducte de gaz natural și gaz natural lichefiat care, în special atunci când sunt realizate fără ca riscurile și alternativele să fie evaluate, au provocat preocupări în rândul petiționarilor cu privire la insuficienta atenție acordată potențialelor riscuri grave pentru mediu, sănătatea umană și securitate, în special în cazul proiectelor din Marea Baltică, Țara Galilor și Irlanda;

T.

întrucât din examinarea petițiilor reiese în mod clar că listele de proiecte menționate în anexele la Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (1), astfel cum a fost modificată, nu includ un număr de instalații și activități importante, care au apărut ulterior ultimelor amendamente la anexe, cum ar fi instalațiile de regazeificare și instalațiile biodiesel;

U.

întrucât numeroasele petiții ce au ca obiect rețeaua Natura 2000 au indicat în mod constant faptul că stoparea pierderii biodiversității constituie o provocare majoră pentru Uniune și că Directiva privind habitatele (2) și Directiva privind păsările (3) sunt instrumente de bază, indispensabile pentru îndeplinirea angajamentului UE de a pune capăt pierderii biodiversității până în 2010;

V.

întrucât examinarea petițiilor a arătat, de asemenea, că lipsa unor resurse suficiente de apă dulce este deseori agravată de alți factori, cum ar fi cererea tot mai mare de apă datorată urbanizării excesive și proiectelor destinate activităților de agrement, îngrijirea inadecvată a infrastructurii și prevenirea deficitară a scurgerilor, utilizarea intensivă a apei de către agricultura industrială și o politică a prețurilor care nu încurajează utilizarea durabilă a apei;

W.

având în vedere recomandările făcute de Comisia pentru petiții ca urmare a vizitelor la Fos-sur-Mer, în Cipru și în România;

X.

ținând seama de îngrijorarea exprimată de Comisia pentru petiții cu privire la anumite proiecte de infrastructură în Bulgaria, în munții Rila, cercetați în timpul unei vizite de constatare a faptelor efectuate în 2008;

Y.

întrucât deși doamna Ann Abraham, ombudsmanul parlamentului și al serviciului de sănătate din Regatul Unit, s-a adresat Comisiei pentru petiții în decembrie 2008, prezentându-și rezultatelor obținute în patru ani de activitate, răspunsul dat ulterior de guvernul Regatului Unit în ianuarie 2009, care menționa posibile plăți compensatorii pentru persoanele afectate în mod disproporționat, nu poate fi considerat o soluție corespunzătoare pentru numeroasele victime ale catastrofei;

Z.

recunoscând cooperarea pozitivă și constructivă cu Ombudsmanul european în 2008, sprijinul oferit de Comisia pentru petiții pentru recomandările acestuia din raportul anual din 2007 și din rapoartele speciale privind plângerile 1487/2005/ și, respectiv, 3453/2005 referitoare la utilizarea limbilor în aplicarea de către Consiliu și Comisie a procedurii privind încălcarea dreptului comunitar și salutând modificările pragmatice aduse statutului său și aprobate de Parlament,

AA.

întrucât, în 2008, Comisia pentru petiții a primit 1 886 de petiții, dintre care 1 065 au fost declarate admisibile și 821 au fost declarate inadmisibile; întrucât numărul petițiilor care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 191 alineatul (1) din Regulamentul de procedură a crescut semnificativ de la începutul anului 2007,

1.

salută implicarea și contribuția petiționarilor la fiecare reuniune a Comisiei pentru petiții, ceea ce permite un dialog direct și deschis cu reprezentanții Parlamentului European și continuă să încurajeze cetățenii UE și asociațiile de comunități să prezinte chestiuni care fac parte din domeniul de activitate al Uniunii Europene și care îi afectează direct, considerând că acest proces permite Parlamentului, ca instituție, să joace un rol important în monitorizarea punerii în aplicare a dreptului comunitar de către statele membre și să apere și să promoveze mai bine drepturile fundamentale ale tuturor cetățenilor UE, așa cum sunt acestea definite în Tratatul UE;

2.

îndeamnă parlamentele naționale și regionale, în calitatea acestora de reprezentanți ai cetățenilor UE, să rămână vigilente în ceea ce privește modul în care statele membre aplică tratatele și legislația UE, în special în ceea ce privește problemele legate de mediu, drepturi sociale și ocuparea forței de muncă, libera circulație a persoanelor, a mărfurilor și a serviciilor, serviciile financiare, drepturile fundamentale ale cetățenilor, inclusiv dreptul la proprietatea dobândită în mod legal, recunoașterea calificărilor profesionale și toate formele de discriminare și invită instituțiile europene să comunice eficient cu cetățenii, astfel încât aceștia să fie conștienți de drepturile pe care le au și de obligațiile instituțiilor naționale și locale;

3.

subliniază faptul că, în conformitate cu principiul subsidiarității, Parlamentul nu poate considera ca admisibile petițiile prin care se caută o cale de atac la deciziile autorităților competente sau ale organismelor judiciare din statele membre și că astfel de informații sunt comunicate petiționarilor într-un mod clar și inteligibil; subliniază, în plus, faptul că, înainte de a fi declarate admisibile, plângerile trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 191 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Parlamentului;

4.

solicită implementarea într-un termen rezonabil a recomandărilor adoptate în raportul anual din 2007 și care nu au fost încă puse în aplicare;

5.

invită Comisia, toate statele membre, reprezentanții permanenți ai acestora și instituțiile lor naționale, regionale și locale să coopereze pe deplin cu comisia competentă a Parlamentului European la investigarea acuzațiilor sau a propunerilor din petiții, pe o bază constructivă și de loialitate, în vederea găsirii de soluții la problemele ridicate în petiții;

6.

solicită ca organismele competente ale Parlamentului European, ale Comisiei și ale Consiliului să efectueze o revizuire exhaustivă a procedurilor posibile de asigurare a acțiunilor de remediere și să se negocieze un nou acord interinstituțional care să prevadă puteri sporite pentru comisiile de anchetă, pentru a consolida drepturile cetățenilor UE;

7.

consideră că o astfel de revizuire ar completa o eventuală punere în aplicare a Tratatului de la Lisabona, oferind garanții suplimentare bazate pe drepturile și obligațiile declarate ale cetățenilor și ale instituțiilor UE;

8.

reamintește că, astfel cum a subliniat Parlamentul în rezoluția sa din 20 aprilie 2004 referitoare la Comunicarea Comisiei privind articolul 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană (4), respectarea și promovarea valorilor pe care este întemeiată Uniunea și apărarea democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale reprezintă o responsabilitate specială a Parlamentului, în calitatea acestuia de reprezentant al cetățenilor europeni ales în mod direct și amintește, în continuare, că Parlamentul și-a exprimat în rezoluția respectivă opinia potrivit căreia „ignorarea unei eventuale necesități de a impune penalizări ar fi de natură să creeze impresia că Uniunea nu este pregătită sau nu este în măsură să utilizeze toate mijloacele pe care le are la dispoziție pentru a-și apăra valorile”;

9.

invită încă o dată Comisia să se asigure că procesul de petiționare beneficiază de o recunoaștere mai ridicată și că i se acordă o importanță mai mare, în special în ceea ce privește aplicarea procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar și cerința de a informa Comisia pentru petiții direct și oficial atunci când se iau decizii pentru inițierea procedurilor în temeiul articolelor 226 și/sau 228, legate de problemele formulate în petițiile individuale;

10.

reamintește faptul că Parlamentul a considerat că presupusele grave încălcări ale dreptului comunitar, pe care Comisia pentru petiții le-a considerat bine întemeiate în cadrul examinării unor petiții, dar pe care statele membre vizate le-au respins și care pot să creeze un precedent la nivel național, ar trebui să fie examinate, în ultimă instanță, de către Curtea de Justiție, pentru a se putea garanta consecvența și coerența dreptului comunitar și existența unei piețe interne (5);

11.

recunoaște că procedurile privind încălcarea dreptului comunitar, chiar și atunci când sunt încheiate cu succes, pot să nu aibă drept rezultat remedierea imediată a problemelor specifice ridicate de petiționari, subminând astfel în mod frecvent încrederea cetățenilor în capacitatea instituțiilor UE de a le răspunde așteptărilor;

12.

consideră că, deoarece sunt indicii clare că obiectivul de stopare a pierderii biodiversității în UE până în 2010 nu poate fi atins, trebuie întreprinse acțiuni urgente pentru a eficientiza aplicarea directivelor privind habitatele și păsările și solicită Comisiei să depună toate eforturile, pentru a asigura că directivele respective sunt aplicate de statele membre într-un mod compatibil cu acest obiectiv;

13.

invită Comisia, în cooperare cu Parlamentul, să promoveze în rândul statelor membre importanța gândirii orientate către viitor, în special în domeniul aprobării planificării, în ceea ce privește contribuția adusă la prevenirea eventualelor încălcări ale acelor dispoziții care au fost adoptate, dar care nu au intrat încă în vigoare;

14.

recunoaște că uneori găsirea unor soluții pentru plângerile petiționarilor este imposibilă, din cauza unor deficiențe în însăși legislația comunitară aplicabilă;

15.

este preocupat de numărul mare de petiții adresate Comisiei pentru petiții care solicită drept de vot la alegerile locale pentru persoanele rezidente în Letonia, dar care nu sunt cetățeni letoni; reamintește că Comisia ONU pentru drepturile omului, Comisia ONU pentru eliminarea discriminării rasiale, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Congresul autorităților locale și regionale al Consiliului Europei, Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Comisia Europeană împotriva rasismului și intoleranței și Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa au recomandat să se permită persoanelor care nu sunt cetățenii unei țări să participe la alegerile locale; solicită Comisiei Europene să monitorizeze îndeaproape și să încurajeze regularizarea statutului „necetățenilor” din Letonia, mulți dintre aceștia fiind născuți în această țară;

16.

observă că multe petiții primite de Parlamentul European din partea unor persoane sau asociații privesc, în mare parte, aspecte care nu constituie încălcări ale dreptului comunitar și ar trebui, prin urmare, soluționate după epuizarea tuturor căilor de atac puse la dispoziție de justiția națională din statele membre; observă, în continuare că, după ce au fost luate toate măsurile adecvate la nivel național, instanța de recurs indicată este Curtea Europeană a Drepturilor Omului;

17.

observă faptul că petiția „un singur sediu”, semnată de 1 500 000 de persoane, prin care se solicită un singur sediu pentru Parlamentul European, nu a fost încă abordată în mod cuprinzător; recomandă Comisiei pentru petiții să trateze această problemă în regim prioritar pe durata următoarei legislaturi;

18.

prin urmare, invită comisiile legislative competente să ia în considerare propunerile sau sugestiile făcute din când în când de Comisia pentru petiții cu privire la aplicarea de către statele membre a legislației UE specifice, în vederea unei posibile examinări sau a unei investigații suplimentare;

19.

reamintește solicitarea adresată de către Parlament Comisiei de a-și intensifica monitorizarea implementării Directivei 2006/114/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind publicitatea înșelătoare și comparativă (6) în ceea ce privește societățile editoare de anuare profesionale care recurg la practici înșelătoare și să prezinte un raport Parlamentului cu privire la fezabilitatea și posibilele consecințe ale extinderii domeniului de aplicare al Directivei 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori (7), mai precis prin înlocuirea cuvântului „consumator” cu sintagma „destinatarul practicii”;

20.

sprijină solicitarea Ombudsmanului adresată Consiliului privind extinderea opțiunilor lingvistice de pe paginile web ale Președințiilor, astfel încât acestea să cuprindă cele mai vorbite limbi din Uniunea Europeană, obiectivul fiind garantarea accesului direct al cetățenilor la activitățile Președințiilor Consiliului; atrage atenția în acest sens asupra Președinției franceze a Consiliului, care și-a publicat site-ul web oficial în conformitate cu recomandările Ombudsmanului;

21.

susține solicitarea adresată de Ombudsman Comisiei, referitoare la implementarea directivei privind timpul de lucru (8), de a gestiona plângerile cetățenilor în conformitate cu principiile bunei administrări în domeniul puterilor discreționare ale Comisiei în ceea ce privește inițierea procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar;

22.

salută cooperarea constructivă dintre Ombudsman și UE, realizată în cadrul instituțional adecvat; susține solicitările repetate ale Ombudsmanului privind necesitatea unui cod de bună conduită administrativă, comun tuturor instituțiilor și organismelor UE, astfel cum a fost aprobat de Parlament în rezoluția sa din 6 septembrie 2001 referitoare la raportul special al Ombudsmanului European prezentat Parlamentului European în urma anchetei din proprie inițiativă privind existența și gradul de accesibilitate al publicului la un cod de bună conduită administrativă, în cadrul diferitelor instituții și organisme comunitare (9); consideră că Ombudsmanul, Comisia și Parlamentul ar trebui să dezvolte un portal comun UE destinat analizării plângerilor adresate instituțiilor UE;

23.

solicită implementarea de către toate părțile a Rezoluției 550 (1984) a Consiliului de Securitate al ONU referitoare la Cipru, care ar avea drept consecință retrocedarea în totalitate a proprietăților către proprietarii legitimi din Varosha; sugerează că, în cazul în care nu există rezultate vizibile până la sfârșitul lui 2009, comisia competentă ar putea lua în considerare discutarea problemei petiționarilor din Famagusta în plen;

24.

solicită autorităților române să adopte măsuri de conservare și protejare a patrimoniului cultural și arhitectural al României, în conformitate cu articolul 151 din Tratatul CE, astfel cum prevede Declarația Parlamentului din 11 octombrie 2007 privind măsurile de protejare a catedralei romano-catolice Sf. Iosif din București, România, un monument istoric și arhitectural periclitat (10); subliniază faptul că, în ceea ce privește problemele legate de retrocedarea proprietăților confiscate în timpul regimului comunist, regimul proprietății constituie un aspect care ține de competențele naționale;

25.

solicită autorităților franceze să pregătească o evaluare epidemiologică pentru a determina impactul asupra zonei din apropierea Fos-Berre, în imediata vecinătate a uzinei de incinerare de la Fos-sur-Mer, aflată în construcție; recunoaște faptul că Directiva 1999/30/CE a Consiliului din 22 aprilie 1999 privind valorile limită pentru dioxidul de sulf, dioxidul de azot și oxizii de azot, pulberile în suspensie și plumbul din aerul înconjurător (11) nu interzice construirea unei uzine de incinerare într-o zonă care este deja afectată de poluare atmosferică, dar subliniază că, în conformitate cu Directiva 1999/30/CE și Directiva 96/62/CE a Consiliului din 27 septembrie 1996 privind evaluarea și gestionarea calității aerului înconjurător (12), trebuie adoptate măsuri pentru a garanta respectarea standardelor europene în domeniul poluării atmosferice;

26.

reamintește recomandările cuprinse în raportul anual al Comisiei pentru petiții din 2007, în vederea revizuirii procedurilor administrative privind analizarea petițiilor, cum ar fi, de exemplu, transferarea înregistrării petițiilor la secretariatul Comisiei pentru petiții, cooperarea strânsă cu SOLVIT, dezvoltarea în continuare a bazei de date cu petiții, dezvoltarea unui portal UE pentru cetățenii europeni etc.; salută redactarea de către deputați a unui cod al bunelor practici pentru analizarea petițiilor, cod ce ar urma să intre în vigoare la începutul următoarei legislaturi parlamentare;

27.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție, precum și raportul Comisiei pentru petiții, Consiliului, Comisiei, Ombudsmanului European, guvernelor statelor membre, precum și parlamentelor statelor membre, comisiilor pentru petiții ale acestora și ombudsmanilor lor sau organelor competente similare.

8.7.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 184/18

A.

întrucât egalitatea între bărbați și femei reprezintă un principiu fundamental al dreptului comunitar și întrucât în temeiul articolului 2 din tratat, acesta face parte din misiunile Comunității;

B.

întrucât articolul 3 alineatul (2) din tratat stabilește principiul abordării integrate a egalității, prevăzând faptul că, prin toate acțiunile pe care le desfășoară, Comunitatea urmărește să elimine inegalitățile și să promoveze egalitatea între bărbați și femei;

C.

întrucât procentul deputatelor din Parlament este în creștere constantă, trecând de la 17,5 % în 1979 la 31,08 % în 2009;

D.

întrucât un număr mic de deputate exercită funcții de conducere în cadrul organelor Parlamentului European (de exemplu funcția de președinte sau de membru al comisiilor sau delegațiilor);

E.

întrucât în cadrul direcțiilor generale de politici interne și de politici externe ale Parlamentului, femeile sunt subreprezentate și constituie 66,5 %, respectiv 66 % din personal și subliniind, în același timp, progresele semnificative realizate în ultimii ani în cadrul Direcției Generale Politici Interne, răsplătite prin acordarea „Premiului pentru egalitate-2007- cele mai bune practici”, atât pentru crearea unui mediu de lucru propice egalității și abordării integrate a dimensiunii de gen, cât și pentru creșterea considerabilă a numărului de femei care ocupă funcții importante de conducere (de exemplu, numărul femeilor care ocupă funcția de șef de unitate a crescut, din 2005, de la 5 % la 30 %);

F.

întrucât majoritatea comisiilor parlamentare acordă în general o anumită importanță abordării integrate a egalității de gen (de exemplu, în cadrul lucrărilor legislative, al relațiilor oficiale cu Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen sau al elaborării unui plan de acțiune în domeniul egalității), în timp ce o proporție mică a comisiilor acordă puțin interes sau nu acordă interes deloc acestei probleme;

G.

subliniind faptul că folosirea rețelei responsabile pentru abordarea integrată a egalității în cadrul comisiilor parlamentare, compusă din deputați și din membri ai personalului Secretariatului, nu a produs, până în prezent, rezultatele scontate;

H.

subliniind că Grupul la nivel înalt privind egalitatea de gen și diversitate a propus crearea unei rețele similare în cadrul delegațiilor interparlamentare, în scopul integrării chestiunilor privind egalitatea de gen în cadrul relațiilor externe ale Uniunii Europene,

1.

subliniază faptul că revendicarea egalității între femei și bărbați trebuie să se facă printr-o abordare practică care nu pune în opoziție femeile și bărbații;

2.

subliniază faptul că abordarea integrată a egalității constituie o evoluție pozitivă atât pentru femei, cât și pentru bărbați;

3.

subliniază faptul că abordarea integrată a egalității implică reorganizarea, ameliorarea, dezvoltarea și evaluarea politicilor, astfel încât toți actorii asociați în mod normal deciziilor politice să integreze dimensiunea egalității de gen în toate politicile;

4.

reamintește necesitatea de a adopta și de a aplica o strategie care să aibă obiective concrete în ceea ce privește o abordare integrată a egalității de gen în cadrul politicilor comunitare care țin de competența comisiilor și a delegațiilor parlamentare;

5.

subliniază importanța mandatului Grupului la nivel înalt asupra egalității de gen și diversității și îl invită să încurajeze și să promoveze în continuare acest proces în cadrul Parlamentului, precum și în cadrul relațiilor și al cooperării cu Comisia, Consiliul și cu celelalte instituții;

6.

felicită comisiile parlamentare care au făcut operațională abordarea integrată a egalității în lucrările lor și solicită celorlalte comisii, precum și delegațiilor, să facă același lucru;

7.

solicită ca recurgerea la rețeaua responsabilă de abordarea integrată a egalității să fie consolidată în ceea ce privește delegațiile interparlamentare și misiunile de observare a alegerilor;

8.

încurajează Secretarul General să acorde prioritate formării legate de abordarea integrată a egalității între funcționarii din cadrul comisiilor și al delegațiilor parlamentare, indiferent de nivel; repetă cererea sa de a oferi o formare în domeniul egalității între femei și bărbați tuturor deputaților Parlamentului, începând chiar cu următoarea legislatură;

9.

continuă să încurajeze crearea de conexiuni între funcționarii secretariatelor comisiilor parlamentare și ai delegațiilor interparlamentare ale direcțiilor generale de politici interne și de politici externe, care sunt formați în mod special cu privire la abordarea integrată a egalității de gen în scopul schimbului constant de bune practici;

10.

subliniază necesitatea de a dispune, în cadrul comisiilor și al delegațiilor parlamentare, de instrumente adecvate pentru a face bine cunoscută abordarea integrată a egalității, ca de exemplu indicatori, date și statistici clasificate în funcție de sex, precum și repartiția resurselor bugetare din punctul de vedere al egalității între femei și bărbați;

11.

subliniază faptul că punerea în aplicare a abordării integrate a egalității trebuie să țină seama de specificitatea fiecărei comisii sau delegații parlamentare; solicită ca delegațiile și comisiile să participe în mod activ la evaluările efectuate periodic sub egida Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen, pe baza chestionarului trimis președinților și vicepreședinților însărcinați cu abordarea integrată a egalității de gen, incluzând neîndeplinirea obligațiilor în domeniul respectiv în cadrul lucrărilor comisiilor și delegațiilor, precum și evoluția punerii în aplicare a abordării integrate a egalității în cadrul fiecărei comisii;

12.

subliniază importanța pentru comisiile și delegațiile parlamentare a unei definiri clare a rolului și responsabilităților acestora în domeniul abordării integrate a egalității de gen;

13.

subliniază importanța unei colaborări eficiente și coordonate între Grupul la nivel înalt privind egalitatea de gen și diversitatea și rețeaua responsabilă de abordarea integrată a egalității de gen în cadrul comisiilor și delegațiilor interparlamentare, precum și Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen;

14.

invită Secretarul General să continue aplicarea strategiei integrate care vizează concilierea vieții de familie cu viața profesională și facilitarea evoluției carierei femeilor funcționar;

15.

invită grupurile politice să țină seama de obiectivul participării echilibrate a bărbaților și a femeilor, în cadrul numirii în funcții de conducere;

16.

invită Biroul Parlamentului să sublinieze în contactele sale cu parlamentele statelor membre modelul pozitiv oferit de Grupul la nivel înalt în ceea ce privește egalitatea de gen și diversitatea;

17.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și Consiliului Europei.

8.7.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 184/20

A.

întrucât relațiile dintre Comunitățile Europene și Turkmenistan sunt în prezent reglementate de Acordul dintre Comunitatea Economică Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind comerțul și cooperarea comercială și economică încheiat în decembrie 1989; întrucât acest acord nu conține o clauză privind drepturile omului;

B.

întrucât Acordul provizoriu privind comerțul și aspecte legate de comerț din 2 decembrie 1998, încheiat între Comunitatea Europeană, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Turkmenistan, pe de altă parte, este în prezent supus aprobării Consiliului;

C.

întrucât Acordul de parteneriat și cooperare (APC) cu Turkmenistan a fost inițiat în mai 1997 și semnat în 1998; întrucât între timp 11 state membre au ratificat APC - Franța, Irlanda, Regatul Unit și Grecia încă nu l-au ratificat - iar cele 12 noi state membre îl vor ratifica printr-un protocol unic; întrucât Turkmenistanul a ratificat APC în 2004;

D.

întrucât APC, odată ratificat, va fi încheiat pe o perioadă inițială de 10 ani, după care va fi reînnoit pe baze anuale, cu condiția ca niciuna dintre părți să nu îl denunțe; întrucât părțile pot extinde sau modifica APC sau îl pot reconfigura, pentru a putea lua în considerare noile evoluții;

E.

întrucât Turkmenistanul are un rol important în regiunea Asiei Centrale, astfel că este de dorit o bună cooperare a acestei țări cu Uniunea Europeană;

F.

întrucât situația din Turkmenistan s-a îmbunătățit de când are un nou președinte; întrucât regimul și-a demonstrat intenția de a aplica reforme majore; întrucât este încă necesar un progres substanțial în câteva domenii-cheie cum ar fi drepturile omului, statul de drept, democrația și libertățile individuale;

G.

întrucât Acordul comercial provizoriu (ACP) propus între Comunitățile Europene și Turkmenistan stipulează respectarea democrației și a drepturilor omului ca o condiție pentru cooperare;

H.

întrucât, prin urmare, ACP ar avea potențialul de a contribui la progresul actualelor reforme democratice din Turkmenistan;

I.

întrucât ACP conține un mecanism ce permite denunțarea sa de oricare dintre părți, prin notificarea celeilalte părți,

1.

observă că după schimbarea președintelui în Turkmenistan se afirmă dorința de a întreprinde reforme în domenii cheie; salută îndeosebi crearea Institutului Național pentru Democrație și Drepturile Omului; ia act de procesul de revizuire a Constituției, care vizează consolidarea democrației, a libertăților individuale și a statului de drept; ia act, de asemenea, de revizuirea legii electorale; salută aderarea de către Turkmenistan la convenții internaționale precum cel de-al doilea Protocol opțional la Pactul internațional privind drepturile civile și politice care vizează abolirea pedepsei cu moartea și Convenția privind drepturile politice ale femeilor; salută reformele din sistemul de învățământ, vizând îmbunătățirea calității și egalitatea între studenți;

2.

invită guvernul Turkmenistanului să acționeze rapid în spiritul democrației și al statului de drept; solicită, mai ales, alegeri democratice și transparente, libertate religioasă, dezvoltarea unei veritabile societăți civile, eliberarea tuturor prizonierilor politici și a prizonierilor de conștiință, eliminarea restricțiilor la călătorii și accesul unor observatori independenți;

3.

subliniază necesitatea ca Uniunea Europeană să încurajeze în continuare aceste evoluții; subliniază faptul că măsurile guvernului din Turkmenistan trebuie monitorizate cu atenție și în mod periodic;

4.

solicită Consiliului și Comisiei să-l informeze în detaliu și regulat despre situația drepturilor omului în Turkmenistan;

5.

regretă că, în mai multe domenii, îndeosebi în ceea ce privește drepturile omului și democrația, situația este încă nesatisfăcătoare; atrage atenția îndeosebi asupra necesității eliberării necondiționate a tuturor prizonierilor politici; subliniază importanța eliminării tuturor obstacolelor la libertatea de mișcare și în ceea ce privește accesul observatorilor independenți, inclusiv a Crucii Roșii Internaționale; solicită noi îmbunătățiri în domeniul drepturilor civile, inclusiv pentru organizațiile neguvernamentale; subliniază nevoia de a realiza reforme la toate nivelurile și domeniile administrației;

6.

subliniază importanța relațiilor economice și comerciale pentru deschiderea societății turkmene și pentru îmbunătățirea situației democratice, economice și sociale a cetățenilor turkmeni;

7.

consideră ACP, care reglementează în același timp relațiile economice, ca o posibilă piatră de temelie în construirea de relații constante și durabile între UE și Turkmenistan, și ca un potențial catalizator pentru procesul de reformă din Turkmenistan;

8.

subliniază că ACP nu reprezintă un cec în alb pentru Turkmenistan; solicită, prin urmare, o monitorizare strictă și revizuiri periodice ale evoluțiilor din domenii cheie în Turkmenistan și, dacă este cazul, suspendarea acordului dacă există dovezi că nu sunt respectate condițiile acestuia; solicită actualizări periodice ale monitorizării de către Comisie și Consiliu;

9.

invită Consiliul și Comisia să includă în APC o clauză suspensivă clară privind drepturile omului; subliniază necesitatea respectării Declarației Universale a Drepturilor Omului a ONU; invită Consiliul să accepte orice solicitare a Parlamentului European de suspendare a acordului;

10.

invită Consiliul și Comisia să includă o clauză de revizuire și în APC; solicită să fie consultat cu ocazia oricărei revizuiri a APC;

11.

subliniază că, pentru intrarea în vigoare a APC, este necesar avizul conform al Parlamentului; deși avizul său conform nu este necesar și pentru ACP, solicită ca aspectele subliniate în prezenta rezoluție să fie luate în considerare pe deplin, întrucât altfel avizul său conform privind APC ar putea fi periclitat; prin urmare, intenționează să își fundamenteze avizul privind ACP pe răspunsurile primite din partea Consiliului și a Comisiei în declarațiile acestora;

12.

însărcinează Președintele să transmită prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre și guvernului și parlamentului Turkmenistanului.

8.7.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 184/23

A.

întrucât migrația în Europa va continua să fie o realitate atât timp cât există diferențe considerabile între Europa și celelalte regiuni ale lumii în ceea ce privește situația materială și calitatea vieții;

B.

întrucât o abordare comună privind imigrarea în Uniunea Europeană a devenit o necesitate, mai ales într-un spațiu comun fără controlarea frontierelor interne, unde acțiunea sau lipsa de acțiune a unui stat membru are un impact direct asupra celorlalte și asupra UE în ansamblul său;

C.

întrucât o migrație gestionată în mod deficitar poate afecta coeziunea socială din țările de destinație și poate avea efecte adverse asupra țărilor de origine, precum și asupra migranților înșiși;

D.

întrucât migrația reglementară reprezintă o oportunitate de pe urma căreia pot profita atât migranții, țările de origine ale acestora (care beneficiază de pe urma sumelor de bani trimise de migranți), cât și statele membre; întrucât progresul în domeniul migrației reglementare trebuie, totuși, să fie însoțit de acțiuni eficiente de combatere a imigrației nereglementare, reamintind, în acest context, în special faptul că o astfel de imigrație încurajează existența unor rețele criminale de trafic de persoane;

E.

întrucât o politică comunitară comună în domeniul migrației trebuie să se bazeze nu numai pe combaterea migrației nereglementare, dar și pe cooperarea cu țările terțe și țările de tranzit, precum și pe o politică adecvată privind integrarea migranților;

F.

întrucât politicile europene privind migrația trebuie să respecte normele dreptului internațional, în special cele care privesc drepturile omului, demnitatea umană și dreptul de azil;

G.

întrucât UE este și trebuie să fie în continuare un mediu primitor pentru cei cărora li s-a acordat dreptul de ședere, indiferent dacă aceștia sunt migranți din motive ce țin de căutarea unui loc de muncă, reunificarea familiei, studii sau sunt persoane care au nevoie de azil;

H.

întrucât migranții au avut un rol decisiv în dezvoltarea UE și a proiectului european în ultimele decenii și este esențial să fie recunoscută atât importanța pe care aceștia o au, cât și faptul că Uniunea continuă să aibă nevoie de munca prestată de migranți;

I.

întrucât, în conformitate cu EUROSTAT, îmbătrânirea populației UE va deveni o realitate pe termen mediu, așteptându-se o scădere a populației active cu aproximativ 50 de milioane de persoane până în 2060; întrucât imigrația ar putea constitui un important stimul pentru obținerea unor rezultate economice bune în UE;

J.

întrucât Strategia de la Lisabona, în ceea ce privește aspectele legate de creșterea economică și ocuparea forței de muncă, este condiționată de o posibilă lipsă a forței de muncă care ar putea împiedica realizarea obiectivelor sale și întrucât șomajul este în creștere în momentul de față; întrucât acest deficit ar putea fi atenuat pe termen scurt printr-o gestionare adecvată și structurată a imigrării economice;

K.

întrucât migranții sunt deseori nevoiți să desfășoare activități ocazionale sau care nu necesită o înaltă calificare sau activități pentru care sunt supracalificați;

L.

întrucât UE ar trebui să-și intensifice, de asemenea, eforturile depuse în abordarea problemelor legate de deficitul de forță de muncă și de calificare pe plan intern, prin exploatarea sectoarelor în care există în prezent o încadrare pe posturi necorespunzătoare, cum ar fi persoanele cu handicap, cei dezavantajați sub aspectul educației sau cei aflați în șomaj de mai mult timp, solicitanții de azil care sunt deja rezidenți;

M.

întrucât numărul de femei în rândul imigranților este în continuă creștere în UE, reprezentând aproximativ 54 % din numărul total al imigranților;

N.

întrucât majoritatea femeilor imigrante întâmpină dificultăți semnificative de integrare și acces pe piața muncii din cauza nivelului scăzut de educație și a stereotipurilor și practicilor negative aduse din țara de origine, precum și din cauza stereotipurilor negative și a discriminării existente în statele membre; întrucât, cu toate acestea, numeroase tinere cu un nivel ridicat de educație vin pe teritoriul UE pentru a ocupa locuri de muncă relativ necalificate,

1.

sprijină ferm stabilirea unei politici europene comune de imigrare, bazată pe un nivel înalt de solidaritate politică și operațională, încredere reciprocă, transparență, parteneriat, răspundere comună și eforturi comune, bazate pe principii comune și acțiuni concrete, precum și pe valorile consacrate prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

2.

reiterează faptul că gestionarea fluxurilor de migrație trebuie să se bazeze pe o abordare coordonată, care să ia în considerare situația demografică și economică a UE și a statelor sale membre;

3.

consideră că dezvoltarea unei politici comune de imigrare ar avea mult de câștigat ca urmare a unor consultări frecvente și periodice cu reprezentanții societății civile, cum ar fi organizațiile ce lucrează în favoarea comunităților de migranți și împreună cu acestea;

4.

regretă că, până în prezent, a fost făcut prea puțin pentru instituirea unei politici comune legale de imigrare și salută noile instrumente legislative adoptate în cadrul politicii europene comune de imigrare;

5.

subliniază faptul că o politică europeană comună de imigrare, în condițiile în care este coerentă și echilibrată, contribuie la creșterea credibilității UE în relațiile cu țările terțe;

6.

reiterează faptul că gestionarea eficientă a migrației necesită implicarea autorităților regionale și locale și un parteneriat autentic și cooperarea cu țările terțe de origine și de tranzit, deoarece acestea au deseori impresia că le sunt impuse decizii în mod unilateral; subliniază faptul că o astfel de cooperare nu poate avea loc decât în condițiile în care țara terță respectă legislația internațională în domeniul drepturilor omului și al protecției persoanei și este semnatară a Convenției de la Geneva privind statutul refugiaților din 1951;

7.

consideră că imigrarea în Uniunea Europeană nu reprezintă o soluție pentru a depăși provocările cu care se confruntă statele în curs de dezvoltare și că politica comună de imigrare trebuie să fie însoțită de o politică eficientă, ce urmărește dezvoltarea țărilor de origine;

8.

salută adoptarea de către Consiliul European a Pactului european privind imigrația și azilul maia sus menționat, precum și acțiunile, instrumentele și propunerile oferite de Comisie în comunicarea sus-menționată privind o Politică comună de imigrare pentru Europa: principii, acțiuni și instrumente; invită Consiliul și Comisia să treacă rapid la etapa de implementare a acestor angajamente;

9.

salută implicațiile instituționale ale Tratatului de la Lisabona, în special extinderea procedurii de codecizie și a procedurii de vot cu majoritate calificată la toate politicile în materie de imigrație, clarificările cu privire la competențele UE în materie de vize și controale la frontieră, extinderea competențelor UE în materie de azil, precum și extinderea competențelor UE în domeniul imigrației legale și nereglementare;

10.

consideră că o politică comună privind imigrarea necesită, de asemenea, stabilirea unei politici comune privind dreptul de azil și reamintește rezoluția mai sus menționată privind viitorul Sistemului european comun de azil (CEAS), precum și propunerea Comisiei referitoare la un regulament de creare a unui Oficiu european de sprijin în materie de azil;

11.

consideră că migrația legală continuă să fie necesară pentru a aborda problemele demografice, de piața muncii și de calificări din Europa, datorate efectelor declinului demografic și a îmbătrânirii populației asupra economiei; aceasta contribuie și la dezvoltarea țărilor terțe prin intermediul ciclului de schimb de cunoștințe și expertiză și prin transferul sumelor de bani trimise de migranți; solicită implementarea unor sisteme sigure, care să faciliteze aceste transferuri financiare către țările terțe;

12.

consideră că migrația reglementară trebuie să constituie alternativa la imigrația nereglementară, deoarece oferă o cale de intrare legală, sigură și organizată în Uniunea Europeană;

13.

reamintește faptul că, potrivit estimărilor Comisiei, va fi nevoie de 60 de milioane de lucrători migranți până în 2050, acest lucru făcând necesară deschiderea unor canale pentru migrația legală;

14.

subliniază necesitatea unei evaluări complete a nevoilor de calificare și ale pieței în Uniunea Europeană; consideră, totuși, că fiecare stat membru ar trebui să-și mențină controlul asupra numărului de persoane necesare nevoilor sale de pe piața forței de muncă și să țină cont de principiul preferinței comunitare pe perioada aplicării măsurilor tranzitorii;

15.

sprijină dezvoltarea unor „profiluri de imigrare” pe plan național, menite să ofere o imagine integrată a situației privind imigrația din fiecare stat membru la orice moment dat, plasând necesitățile cu care se confruntă piața muncii în centrul acestor profiluri;

16.

reiterează necesitatea creșterii atractivității Uniunii Europene pentru lucrătorii cu înaltă calificare, inclusiv prin facilitarea informațiilor privind piețele de muncă țintă sau gazdă, luând în considerare implicațiile pe care aceasta le-ar putea avea asupra exodului de creiere în țările de origine; consideră că exodul de creiere poate fi diminuat prin migrații temporare sau circulare, prin oferirea de formare în țările de origine pentru a conserva profesiile din sectoarele cheie, îndeosebi în domeniul educației și al sănătății și prin semnarea de acorduri cu țările de origine; solicită statelor membre să nu se angajeze în recrutări active în acele țări în curs de dezvoltare care sunt afectate de lipsa resurselor umane în sectoare cheie cum ar fi sănătatea și educația;

17.

solicită Comisiei și statelor membre să elaboreze mecanisme, orientări și alte instrumente menite să faciliteze migrația temporară și circulară, precum și, în cooperare cu țările de origine, măsuri menite să contrabalanseze pierderile de resurse umane și care să ofere un sprijin concret formării profesionale în sectoarele cheie afectate de exodul de talente;

18.

salută abordarea inițiată de documentul referitor la „cartea albastră” în vederea unei politici comune în domeniul imigrației, dar solicită statelor membre să facă progrese în direcția unor reguli comune privind o politică în domeniul imigrației care nu se limitează la lucrători înalt calificați;

19.

își exprimă satisfacția cu privire la adoptarea cărții albastre în ceea ce privește condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate și solicită Comisiei să prezinte cât mai curând posibil inițiative pentru alte categorii de locuri de muncă, de asemenea cu scopul combaterii în continuare a imigrației ilegale și a exploatării imigranților ce nu dispun de documente;

20.

solicită adoptarea unor noi măsuri menite să faciliteze în continuare accesul studenților și al cercetătorilor, precum și circulația acestora în UE;

21.

atrage atenția asupra importanței recunoașterii competențelor imigranților, ținând cont, în special, de calificările formale, non-formale și informale obținute în țara de origine; consideră că această recunoaștere va combate irosirea competențelor, care în prezent se observă în mod recurent în rândul populației imigrante, în special în rândul femeilor, care ajung să ocupe locuri de muncă pentru care sunt supra-calificate;

22.

solicită Comisiei să ia în considerare, în viitoarele documente privind acest subiect, problema recunoașterii calificărilor, precum și stimularea învățării continue, asigurând, de asemenea, că statele membre oferă imigranților posibilități de învățare a limbii țării gazdă, ca mijloc de integrare socială, profesională și culturală în cadrul Uniunii Europene și oferindu-le posibilități mai bune de susținere a dezvoltării copiilor lor; solicită, de asemenea, Comisiei să folosească rezultatele consultărilor privind educația lingvistică a copiilor migranți și predarea în statul membru de reședință, a limbii și a culturii țării de origine și solicită respectarea principiilor subsidiarității și proporționalității în cadrul legislativ care va fi propus;

23.

reafirmă că rețeaua EURES (Rețeaua europeană pentru ocuparea și mobilitatea locurilor de muncă) este unul dintre instrumentele adecvate pentru a obține echilibrul dintre cerere și ofertă pe piața muncii într-un mod transparent, responsabil și eficient; astfel, sugerează extinderea conceptului de rețea EURES în vederea facilitării contactului dintre angajatorii europeni care sunt în căutare de muncitori cu anumite calificări și solicitanții de locuri de muncă din țări terțe; propune utilizarea centrelor speciale (deja create și în curs de înființare) sau a reprezentanțelor UE în țări terțe, ca o platformă a acestei extinderi a rețelei EURES, astfel încât să se asigure continuitatea eforturilor de consiliere si extinderea din punct de vedere al instrumentelor de sprijin pentru auto-ocuparea forței de muncă sau utilizarea microcreditelor; subliniază faptul că nevoia Europei de muncă de înaltă calificare nu ar trebui să conducă la „exodul de creiere” din țările terțe, cu efecte negative asupra economiilor lor emergente și infrastructurii sociale;

24.

consideră că imigranților din așa-numitele țări terțe ar trebui să li se acorde dreptul la mobilitate în interiorul UE, astfel încât aceștia – având statutul de rezidenți legali într-un stat membru – să se poată angaja ca lucrători frontalieri într-un alt stat membru fără a fi obligați să solicite un permis de muncă și că acestor imigranți ar trebui să li se acorde libertate deplină de mișcare ca lucrători, după o perioadă de 5 ani de ședere legală într-un stat membru;

25.

subliniază importanța coordonării între autoritățile de la nivelul local, regional, național și european, care se ocupă, în principal, cu formarea, și între autoritățile cu responsabilități în domeniul gestionării nevoilor pieței forței de muncă, în spiritul principiului preferinței comunitare; subliniază faptul că o astfel de cooperare este indispensabilă pentru implementarea eficientă a unei politici de imigrare care să permită compensarea lipsei forței de lucru existente în anumite sectoare și state membre, precum și integrarea eficientă și adecvată a imigranților;

26.

invită Comisia să furnizeze mai multe informații în țările de origine cu privire la posibilitățile de migrare legală, precum și cu privire la drepturile și obligațiile migranților care ajung în Uniunea Europeană;

27.

invită statele membre să utilizeze în mod adecvat mecanismele comunitare de finanțare referitoare la politica de imigrare, astfel încât să se creeze locuri de muncă mai numeroase și mai bune pentru imigranți;

28.

subliniază faptul că integrarea ameliorează diversitatea culturală în UE și că ar trebui să se bazeze pe includere socială, anti-discriminare și egalitate de șanse, îndeosebi accesul la serviciile de sănătate, educație, învățarea de limbi străine și ocuparea unui loc de muncă; consideră că politicile de integrare ar trebui să fie bazate pe programe inovative adecvate și recunoaște rolul esențial în integrarea imigranților pe care îl au autoritățile locale și regionale, sindicatele, organizațiile de imigranți, federațiile profesionale și asociațiile;

29.

sprijină eforturile de integrare ale statelor membre și ale migranților legali, precum și ale beneficiarilor protecției internaționale, respectând identitatea și valorile Uniunii Europene și ale statelor membre, inclusiv drepturile omului, statul de drept, democrația, toleranța și egalitatea, libertatea de opinie și școlarizarea obligatorie a copiilor; reamintește că procesul de integrare este un proces dual care presupune adaptări atât din partea imigranților, cât și din partea populației țării-gazdă, după cum este prevăzut în „principiile de bază comune” (PBC) adoptate de Consiliu și este un proces care ar putea fi facilitat prin intermediul schimbului de cele mai bune practici; recunoaște că integrarea este mai dificil de obținut în statele membre care se confruntă cu presiuni semnificative legate de migrare, datorate situării lor geografice specifice, dar insistă, cu toate acestea, asupra faptului că acest obiectiv nu trebuie abandonat; invită celelalte state membre să contribuie la ușurarea unor astfel de presiuni într-un spirit de solidaritate, facilitând integrarea beneficiarilor de drept de azil ce se găsesc în statele membre UE, în paralel cu promovarea migrării legale;

30.

subliniază faptul că un proces de integrare reușit reprezintă cel mai bun instrument pentru eliminarea neîncrederii și a suspiciunii între cetățenii nativi și migranți și are un rol fundamental în îndepărtarea oricăror idei sau acțiuni cu caracter xenofob;

31.

încurajează dezvoltarea unor mecanisme de învățare reciprocă și a schimbului de cele mai bune practici între statele membre, în vederea consolidării capacității țărilor gazdă de a gestiona diversitatea tot mai mare și, de asemenea, un sistem de indicatori comuni și o capacitate statistică adecvată, care ar urma să fie utilizate de statele membre pentru a evalua rezultatele politicii de imigrare;

32.

reamintește că un element cheie îl reprezintă includerea organizațiilor migranților, care au un rol deosebit în procesul de integrare, prin faptul că oferă migranților oportunități de participare democratică; invită statele membre să elaboreze sisteme de sprijinire a societății civile în procesul de integrare, prin facilitarea prezenței migranților în viața civilă și politică a societății gazdă, a participării la partidele politice, sindicate și oportunitatea de a vota la alegerile locale;

33.

salută inițiativa Comisiei și a Comitetului Economic și Social ce urmărește o mai mare coerență a politicilor de integrare, prin lansarea Forumului pentru Integrare Europeană, cu participarea și implicarea organizațiilor sociale și a asociațiilor imigranților, având drept obiectiv schimbul de experiențe și prezentarea unor recomandări; invită statele membre să își coordoneze eforturile de integrare prin schimbul de cele mai bune practici cuprinse în planurile naționale de integrare;

34.

solicită Comisiei să ofere un sprijin financiar corespunzător integrării structurale și culturale a imigranților prin intermediul programelor Uniunii Europene, precum „Învățare de-a lungul vieții”, „Cetățeni pentru Europa”, „Tineretul în acțiune” și „Cultura 2007-2013”; constată că în majoritatea cazurilor profesorii nu sunt pregătiți să aibă în clasă un număr mare de copii migranți și solicită o mai bună pregătire a profesorilor și un sprijin financiar adecvat;

35.

semnalează că programele de învățare continuă joacă un rol esențial în procesul de integrare prin dezvoltarea competențelor, în special lingvistice; consideră, totodată, că participarea liberă la programe de învățare continuă reprezintă un drept și o oportunitate pentru imigranții nou-veniți;

36.

invită Comisia și statele membre să continue promovarea politicilor anti-discriminatorii, inclusiv a politicilor implementate de autoritățile publice;

37.

solicită statelor membre să respecte și să sprijine directivele în materie: directivele 2000/78/CE (17), 2000/43/CE (18) și 2004/113/CE (19) care urmăresc combaterea discriminării;

38.

invită statele membre să ratifice Convenția internațională privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și a membrilor familiilor acestora, adoptată la 18 decembrie 1990 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (20);

39.

invită Comisia să colecteze date structurate pe gen privind imigrarea în UE și să dispună analizarea acestor date de către Institutul European pentru Egalitatea de Gen, pentru a evidenția nevoile și problemele specifice cu care se confruntă femeile imigrante și metodele cele mai potrivite de integrare a acestora în societățile din țările gazdă;

40.

invită statele membre să ia în considerare, atunci când își definesc politicile de integrare, dimensiunea de gen, situația specifică și nevoile femeilor migrante;

41.

invită statele membre să garanteze respectarea drepturilor fundamentale ale femeilor imigrante, indiferent dacă statutul acestora este sau nu legal;

42.

invită statele membre să sprijine campaniile de informare destinate femeilor migrante, în scopul informării acestora cu privire la drepturile lor, la posibilitățile de educație și de formare lingvistică, de formare profesională și de acces la încadrarea în muncă, precum și pentru a preveni căsătoriile forțate, mutilarea genitală a femeilor și alte forme de constrângere mentală sau fizică;

43.

subliniază necesitatea unui plan general care să stabilească obiectivele și arhitectura globală a strategiei Uniunii Europene de gestionare a frontierelor, să detalieze modalitățile în care se presupune că vor funcționa împreună toate programele și sistemele similare din acest domeniu, precum și modalitățile de optimizare a relațiilor dintre acestea; consideră că, atunci când analizează arhitectura strategiei UE de gestionare a frontierelor, Comisia ar trebui să se oprească, mai întâi, asupra eficacității sistemelor actuale de gestionare a frontierelor statelor membre, pentru a obține o sinergie optimă între acestea și să ofere informații suplimentare în legătură cu rentabilitatea noilor sisteme propuse, precum sistemul intrare/ieșire, sistemul electronic de autorizare a călătoriilor, controlul automatizat al frontierelor și programul de înregistrare a călătorilor, în cadrul gestionării integrate a frontierelor Uniunii Europene;

44.

subliniază faptul că gestionarea integrată a frontierelor ar trebui să creeze un echilibru între asigurarea liberei circulații transfrontaliere a unui număr tot mai mare de persoane și asigurarea unei securități sporite pentru cetățenii Uniunii Europene; nu neagă faptul că utilizarea de date oferă avantaje clare; consideră, totodată, că încrederea opiniei publice în acțiunile guvernului poate fi menținută doar dacă sunt introduse în acest domeniu garanții suficient de solide privind protecția datelor, precum și mecanisme de supraveghere și căi de atac;

45.

solicită o evaluare a fezabilității unei abordări integrate pe patru niveluri, care să prevadă efectuarea de controale în mod sistematic la fiecare etapă a călătoriei imigranților în Uniune;

46.

subliniază că strategia Uniunii Europene de gestionare a frontierelor ar trebui completată prin măsuri concrete destinate consolidării frontierelor țărilor terțe în cadrul Parteneriatului UE-Africa și al Politicii europene de vecinătate (Parteneriatul estic, EUROMED);

47.

solicită înlocuirea vizelor Schengen existente la nivel național cu vize Schengen uniforme la nivel european, înlesnind egalitatea de tratament al tuturor solicitanților de vize; își exprimă dorința de a fi informat în legătură cu calendarul precis și detaliile atât ale studiului de politică, cât și ale studiului tehnic, care vor fi întreprinse de Comisie pentru a analiza fezabilitatea, consecințele practice și impactul unui sistem care să oblige resortisanții țărilor terțe să obțină o autorizație electronică înainte de a călători pe teritoriul Uniunii Europene (Sistemul electronic de autorizare a călătoriilor, SEAC); face apel la îmbunătățirea cooperării dintre consulatele statelor membre și la introducerea treptată a unor servicii consulare comune în materie de vize;

48.

invită Consiliul să adopte dispozitive bazate pe solidaritatea între statele membre în vederea repartizării costurilor poliției de frontieră și a coordonării politicilor naționale ale statelor membre;

49.

consideră că lupta eficientă împotriva imigrației ilegale constituie o componentă vitală a unei politici globale a Uniunii Europene în domeniul migrației și regretă, prin urmare, că procesul decizional eficient din acest domeniu este paralizat din cauza capacității insuficiente a statelor membre de a coopera în mod concret în interesul reciproc;

50.

își exprimă indignarea în fața tragediilor umane cauzate de rutele maritime ale imigrației ilegale, în special la granițele maritime de sud ale Uniunii, unde vase cu oameni părăsesc coastele africane și pornesc în călătorii periculoase către Europa; solicită cu fermitate adoptarea unor măsuri urgente pentru a pune capăt acestei tragedii umane și consolidarea dialogului și a cooperării cu țările de origine;

51.

reamintește că imigrația nereglementară este coordonată, deseori, de rețele criminale care, până acum, s-au dovedit a fi mai eficiente decât acțiunea comună la nivel european; are convingerea că astfel de rețele sunt responsabile de moartea a sute de oameni, care își pierd viețile pe mare, în fiecare an; reamintește că, în conformitate cu obligațiile internaționale, statelor membre le revine o răspundere comună de a salva viețile omenești în largul mării; prin urmare, invită Comisia și Consiliul să își intensifice eforturile în lupta împotriva crimei organizate și a traficului de persoane și a contrabandei, prezente în diverse regiuni ale UE și, mai ales, să încerce să distrugă toate rețelele, combătând nu doar traficanții de persoane, care nu constituie decât veriga vizibilă, ci și pe cei care, aflați la conducerea rețelelor, profită cel mai mult de pe urma acestor activități criminale;

52.

solicită Comisiei să-și intensifice programele de sensibilizare în țările de tranzit și de origine cu privire la pericolele imigrației nereglementare;

53.

salută noua directivă de stabilire a sancțiunilor la adresa angajatorilor de resortisanți din țări terțe cu ședere ilegală și consideră că aceasta constituie un instrument eficient de limitare a exploatării lucrătorilor imigranți și de reducere a atractivității unuia dintre principalii factori care încurajează imigrația nereglementară;

54.

îndeamnă statele membre să nu acumuleze întârzieri în transpunerea noii directive, care prevede sancțiuni pentru angajatorii care angajează imigranți ilegali;

55.

consideră consolidarea canalelor de dialog cu țările de origine și adoptarea de acorduri de cooperare cu țările respective ca fiind de o importanță fundamentală în vederea eradicării fenomenului inuman și catastrofal al migrației nereglementare;

56.

consideră că, în ciuda creșterilor repetate ale bugetului, la insistențele Parlamentului, Agenția europeană pentru gestionarea cooperării operative la frontierele externe ale statelor membre ale Uniunii Europene (FRONTEX) nu este încă în măsură să asigure o coordonare eficientă a eforturilor de control la frontierele externe ale Uniunii, dat fiind mandatul său limitat și deoarece nu se depun eforturi pentru a determina țările terțe să-și asume angajamente în ceea ce privește îndeosebi operațiunile maritime;

57.

salută inițiativa Comisiei privind propunerea de revizuire a mandatului FRONTEX și consideră că se impune în mod urgent întărirea agenției, în special prin extinderea capacității ei de coordonare și a abilității de a coordona misiuni permanente, în zonele confruntate cu presiuni migratorii ridicate, la solicitarea statelor membre afectate, precum și a capacității ei de a asocia țări terțe; consideră că trebuie să se pună accentul și pe creșterea capacității FRONTEX în domeniul analizei riscurilor și în cel al culegerii de informații secrete;

58.

consideră că FRONTEX necesită resurse adecvate, nu doar financiare, dacă se dorește să-și îndeplinească mandatul în mod semnificativ și solicită să se aplice noile tehnologii în scopul combaterii imigrației nereglementare, solicită statelor membre să intensifice punerea în comun a mijloacelor tehnice, iar Comisiei să facă propuneri legislative pentru instituirea unei solidarități obligatorii pe aceleași baze ca și cele avute în vedere pentru Echipele de intervenție rapidă la frontieră (RABIT);

59.

solicită agenției FRONTEX și Comisiei să realizeze un studiu estimativ privind posibilitatea ca FRONTEX să obțină propriul său echipament și cerințele privind posibilitatea recalificării operațiunilor întreprinse de FRONTEX într-un instrument de pază a coastelor UE, evitând subminarea controlului statelor membre asupra propriilor frontiere;

60.

consideră că FRONTEX poate atinge o eficacitate deplină doar dacă se intensifică eforturile privind acțiunile complementare, precum readmiterea și cooperarea cu țările terțe; invită Comisia să sprijine FRONTEX în această privință;

61.

sprijină crearea unor birouri specializate ale FRONTEX, pentru a lua în considerare și a evalua cu mai multă precizie situațiile specifice de la frontierele deosebit de sensibile, în special în ceea ce privește frontierele terestre din est și frontierele maritime din sud;

62.

constată că diferențele existente în interpretarea termenilor juridici, interpretarea normelor din domeniul dreptului maritim internațional și diferențele din legislația și procedurile naționale au frânat operațiunile FRONTEX; solicită realizarea unor studii detaliate în vederea identificării unei abordări comune și a clarificării diferențelor contradictorii dintre legislațiile și procedurile naționale;

63.

solicită o cooperare intensificată și constantă între FRONTEX și organele și agențiile naționale;

64.

solicită să se examineze dezvoltarea în continuare a conceptului EUROSUR ce poate fi realizată inclusiv prin îmbunătățirea coordonării între statele membre;

65.

constată că pescarii, ambarcațiunile particulare și lucrătorii independenți aflați în largul mării întâlnesc adesea imigranți ilegali înaintea forțelor navale ale țării în cauză; insistă asupra necesității de a informa într-un mod mai clar părțile respective în legătură cu obligațiile care le revin în temeiul dreptului internațional de a ajutora imigranții aflați în pericol și solicită crearea unui mecanism de compensare a pierderilor de activitate cauzate de operațiunile de salvare;

66.

subliniază necesitatea evidentă a unor statistici fiabile în scopul instituirii unor instrumente concrete de combatere a imigrației nereglementare la nivelul Uniunii Europene și invită Comisia să ia toate măsurile necesare pentru a asigura realizarea acestor statistici;

67.

consideră că migranților ce nu au drept de azil sau aflați în ședere nereglementară pe teritoriul statelor membre trebuie să li se solicite să părăsească teritoriul Uniunii Europene; în acest sens, ia act de adoptarea unei directive privind returnarea și invită statele membre, în cadrul transpunerii acesteia, să mențină dispozițiile mai favorabile prevăzute deja de dreptul lor intern; invită statele membre să se asigure că returnările sunt realizate cu respectarea legii și a demnității persoanelor implicate, privilegiindu-se returnările voluntare;

68.

solicită crearea, în cadrul centrelor de cazare închise și deschise, a unui sistem de consiliere pentru întoarcere, care să reprezinte un punct de contact pentru persoanele care doresc informații suplimentare în legătură cu asistența pentru returnare;

69.

solicită Comisiei să creeze mecanisme de monitorizare și asistență pentru reintegrarea socială și profesională în țările de origine destinate migranților care au fost returnați;

70.

invită statele membre să acorde prioritate înscrierii politicilor lor de readmisie în cadrul unei politici comune, bazată de preferință pe acorduri bilaterale;

71.

în ceea ce privește acordurile de readmisie, solicită informarea periodică a Parlamentului și a comisiilor sale competente, pe tot parcursul discuțiilor cu țările terțe, cu privire la progresul negocierilor și la orice obstacole cu care se confruntă negociatorii;

72.

solicită Comisiei să se asigure că statele membre nu au încheiat acorduri bilaterale de readmisie decât cu țările terțe care acordă persoanelor readmise garanții depline referitoare la respectarea drepturilor omului și care au semnat Convenția de la Geneva din 1951;

73.

invită Comisia să continue implementarea efectivă a obligației țărilor terțe de a reprimi cetățenii care locuiesc în mod nereglementar pe teritoriul Uniunii Europene, după cum se specifică în articolul 13 din Acordul de la Cotonou din 23 iunie 2000; solicită întărirea acestor prevederi în cadrul negocierilor privind noul Acord ACP (Statele din Africa, Caraibe și Pacific);

74.

subliniază necesitatea ca politica de returnare să dobândească o adevărată dimensiune europeană, prin recunoașterea reciprocă a deciziilor de returnare; îndeamnă la sporirea cooperării între statele membre cu privire la punerea în aplicare a returnărilor și întărirea rolului FRONTEX în operațiile comune de returnare;

75.

invită la întărirea cooperării cu țările de origine și de tranzit, inclusiv prin intermediul cooperării consulare, pentru a facilita procedurile de readmitere și îndeamnă Comisia să evalueze acordurile de readmisie existente, pentru a facilita implementarea acestora și pentru a trage învățăminte pentru negocierea acordurilor viitoare;

76.

invită Consiliul să examineze oportunitatea propunerii unor prevederi legale cu privire la instituirea unui permis european de liberă trecere eliberat pentru cetățenii țărilor terțe aflați în ședere ilegală pentru a facilita readmisia în țările terțe; ar trebui luate măsuri pentru a integra permisul european de liberă trecere în acordurile de readmisie ale Uniunii pentru a-i conferi obligativitate asupra țărilor terțe vizate;

77.

regretă profund faptul că statele membre nu au dat dovadă de suficientă solidaritate în fața amenințării crescânde a imigrației; solicită revizuirea urgentă a programului cadru privind solidaritatea și gestionarea fluxurilor migratoare, pentru perioada 2007-2013 (21), precum și a celor patru obiective financiare ale sale, astfel încât acestea să reflecte noile realități datorate unor presiuni ridicate ale migrației și să poată fi folosite pentru a răspunde unor nevoi urgente, precum fluxurile migratorii masive;

78.

ia act de angajamentele luate de statele membre în cadrul Pactului european sus-menționat privind imigrația și azilul, în ceea ce privește nevoia de solidaritate; salută, în special, includerea unui mecanism voluntar de împărțire a responsabilității, care permite realocarea intra-europeană a beneficiarilor dreptului de azil acordat de statele membre, care se confruntă cu presiuni migratorii specifice și disproporționate asupra sistemelor naționale de acordare de azil, acest lucru datorându-se în special situației lor geografice sau demografice sau altor state membre și invită statele membre să pună în practică aceste angajamente; salută, de asemenea, alocarea în acest scop a 5 milioane de euro, în cadrul bugetului european pentru 2009, sub forma Fondului European pentru refugiați; insistă totuși asupra introducerii unor instrumente obligatorii; invită Comisia să implementeze imediat acest mecanism și să propună urgent o inițiativă legislativă pentru a institui un asemenea mecanism la nivel european, în mod permanent;

79.

salută reformarea Regulamentului Dublin și propunerile de dispoziții referitoare la un mecanism de suspendare a transferurilor Dublin în cazul în care există îngrijorări cu privire la posibilitatea ca aceste transferuri să aibă drept consecință privarea solicitanților de standardele adecvate de protecție din statele membre responsabile, îndeosebi în ceea ce privește condițiile de primire și acces la procedura de azil, precum și în cazurile în care aceste transferuri Dublin ar genera costuri suplimentare pentru statele membre care se confruntă cu presiuni specifice și disproporționate la originea cărora se află în special localizarea geografică și situația demografică; subliniază totuși că aceste dispoziții s-ar putea dovedi mai degrabă o declarație politică decât un instrument eficient care să ofere statului membru respectiv un sprijin consistent fără a crea un instrument binar obligatoriu pentru toate statele membre;

80.

salută propunerea Comisiei de reformare a regulamentului privind înființarea Eurodac, având drept obiectiv compararea amprentelor digitale și le reamintește statelor membre obligațiile de a preleva amprentele digitale și de a transmite datele în conformitate cu regulamentul Eurodac aflat în vigoare; consideră că trebuie valorificate datele biometrice, precum amprentele digitale, pentru a crește eficiența operațiunilor de control la frontiere;

81.

regretă că în urma cooperării cu țările terțe nu au fost obținute suficiente rezultate, cu excepția notabilă a cooperării Spaniei cu state terțe precum Senegalul și alte țări din Africa Subsahariană și de Nord; solicită sprijinirea specifică a țărilor terțe de tranzit și origine, pentru a le ajuta să-și constituie un sistem de gestionare eficientă a frontierelor, implicând FRONTEX în misiuni de ajutorare la graniță în respectivele țări;

82.

reamintește Comisiei, Consiliului și statelor membre necesitatea esențială a continuării dialogului inițiat cu țările de origine și de tranzit în cadrul procesului subiacent conferințelor ministeriale UE-Africa privind migrația și dezvoltarea desfășurate la Tripoli, Rabat și Lisabona;

83.

solicită aplicarea instrumentelor de politici elaborate în cadrul „abordării globale a migrației” (22), precum și al „Procesului de la Rabat” privind migrația și dezvoltarea din 2006 și al Parteneriatului UE-Africa cu privire la migrație, mobilitate și ocuparea forței de muncă, convenit la Lisabona în decembrie 2007;

84.

subliniază importanța unei politici de dezvoltare în țările terțe de origine sau de tranzit, ca o metodă de răspuns la provocările imigrației încă din stadiul inițial; solicită o coordonare îmbunătățită a politicilor europene de dezvoltare și de imigrare, luând pe deplin în considerare obiective strategice precum Obiectivele de dezvoltare ale mileniului;

85.

constată totuși că politica de dezvoltare nu poate constitui unica alternativă la migrație, deoarece dezvoltarea solidară nu poate exista fără mobilitate permanentă;

86.

solicită consolidarea cooperării cu Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) și alte organizații internaționale în scopul înființării de noi birouri regionale în zone sensibile în care este necesar să se acorde asistență practică în ceea ce privește, printre altele, migrația legală sau întoarcerea voluntară a imigranților;

87.

subliniază importanța înființării unor centre de informare și de gestionare a migrației, precum cel inaugurat în Mali în octombrie 2008; consideră că astfel de centre ar trebui să poată contribui într-o măsură semnificativă la soluționarea problemelor legate de migrație, abordând temerile migranților potențiali, ale migranților care se întorc și ale migranților care își au reședința în UE; invită Comisia să ofere informațiile necesare cu privire la proiectele de înființare a altor centre în cadrul Parteneriatului UE-Africa și îi adresează solicitarea de a examina posibilitatea înființării de astfel de centre în țările învecinate din estul UE;

88.

subliniază faptul că toate acordurile cu țările de origine sau de tranzit trebuie să includă capitole referitoare la cooperarea privind imigrația și solicită crearea unei politici ambițioase, împreună cu țările terțe, privind cooperarea poliției și a instituțiilor judiciare, pentru a lupta împotriva organizațiilor criminale internaționale care se ocupă cu traficul de persoane și pentru a aduce pe cei răspunzători în fața justiției, cu participarea activă a Europol și a Eurojust; invită, de asemenea, Comisia să-și intensifice sprijinul, inclusiv asistența tehnică și financiară, în favoarea țărilor terțe, astfel încât să creeze condițiile economice și sociale care să descurajeze imigrația nereglementară, traficul de droguri și criminalitatea organizată;

89.

invită Comisia să promoveze negocierea unor acorduri globale europene, precum cel semnat cu Republica Capul Verde, să realizeze progrese în negocierile globale cu Maroc, Senegal și Libia și să promoveze încheierea de acorduri cu principalele țări de origine a imigrației;

90.

solicită să se acorde sprijin țărilor terțe în ceea ce privește dezvoltarea cadrului legislativ național și crearea de sisteme în materie de imigrație și azil, în condițiile respectării pe deplin a dreptului internațional și invită, de asemenea, țările terțe să semneze și să respecte Convenția de la Geneva din 1951;

91.

invită statele membre să inițieze un proces de reflecție cu privire la problematica „refugiaților din motive de mediu”, care nu pot fi considerați în prezent drept refugiați economici și care nu sunt nici recunoscuți drept refugiați în sensul Convenției de la Geneva;

92.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

8.7.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 184/35

A.

întrucât definirea politică a politicii privind TEN-T, astfel cum este descrisă în Decizia nr. 1692/96/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 iulie 1996 privind orientările comunitare pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport (3) și în Decizia nr. 884/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 de modificare a Deciziei nr. 1692/96/CE privind orientările comunitare pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport (4) a condus la elaborarea unei liste de deziderate în care sunt cuprinse 30 de proiecte prioritare inspirate în primul rând de interesele naționale;

B.

întrucât competitivitatea externă a transportului de mărfuri feroviar și maritim în raport cu transportul rutier trebuie îmbunătățită pentru a se asigura echilibrul utilizării autostrăzilor, a rutelor maritime și a coridoarelor de marfă feroviare;

C.

întrucât cele 30 de proiecte prioritare au condus la prezentarea de către Comisie a unei propuneri de a se prevedea o finanțare de către UE a întregii rețele transeuropene de transport de aproximativ 20 000 000 000 EUR în cadrul financiar 2007-2013, această sumă fiind în cele din urmă redusă, la insistențele Consiliului, la aproximativ 8 000 000 000 EUR, din care numai 5 300 000 000 EUR pentru cele 30 de proiecte prioritare;

D.

având în vedere incapacitatea notorie a Uniunii Europene de a respecta normele privind finanțarea TEN-T prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 680/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 de stabilire a normelor generale pentru acordarea asistenței financiare comunitare în domeniul rețelelor transeuropene de transport și energetice (5), lucru care generează incertitudine în planificarea finanțării proiectelor;

E.

întrucât este necesară întărirea capacității Comisiei de a continua cele mai importante proiecte transfrontaliere, în special în sectorul feroviar, care necesită o cooperare permanentă mai strânsă între statele membre participante, precum și o finanțare multianuală care depășește termenul cadrului financiar multianual;

F.

întrucât anexele la Comunicarea Comisiei din 14 mai 2008 menționată mai sus arată că aproximativ 49 % din creditele pentru proiectele din sectorul transporturilor sunt cheltuite pe șosele, aproximativ 31 % pe căi ferate și aproximativ 9 % pe transport urban, nefiind însă clar care proiecte anume sunt cofinanțate,

1.

recunoaște că primele încercări de elaborare a unei politici comunitare privind infrastructura transporturilor, inspirate de „verigile-lipsă” ale mesei rotunde a industriașilor (ERT) au fost stimulate de Comunicarea Comisiei din 2 decembrie 1992 intitulată „Dezvoltarea viitoare a politicii comune din domeniul transporturilor”, în vederea „realizării creșterii economice, a competitivității și ocupării forței de muncă” și au fost consolidate de fostul comisar pentru transporturi, Karel Van Miert; constată că prin Regulamentul (CE) nr. 2236/95 al Consiliului din 18 septembrie 1995 de stabilire a normelor generale de acordare a ajutorului financiar comunitar în domeniul rețelelor transeuropene (6) și prin Decizia nr. 884/2004/CE s-a încercat o orientare în sensul obiectivelor menționate anterior; atrage atenția asupra impulsului dat acestei politici de comisarul responsabil de energie și transport, vicepreședinta Loyola de Palacio;

2.

consideră că rapoartele coordonatorilor TEN-T reprezintă exemple interesante pentru coordonarea și integrarea în continuare a unui număr limitat de proiecte importante selectate; prin urmare, solicită Comisiei și statelor membre să depună eforturi în vederea îmbunătățirii proiectelor prioritare existente; investițiile pe termen mediu și lung ar trebui să continue, ținându-se seama de obiectivul finalizării întregii rețele;

3.

salută prezentarea rapidă a Comunicării Comisiei din 4 februarie 2009 menționate mai sus, cu scopul unei revizuiri fundamentale a infrastructurii transporturilor din UE și a politicii privind TEN-T în funcție de provocările din prezent și din viitor din domeniul transporturilor, mobilității transfrontaliere, financiar, economic și social precum și de cele legate de siguranță și mediu;

4.

în acest context, nu vede motivele pentru care s-ar introduce vaga noțiune de pilon conceptual al TEN-T, care ar supraîncărca lista de priorități; contrar obiectivului proclamat de Comisie, un pilon prezentat expres drept conceptual nu este în măsură să îmbunătățească credibilitatea politicii privind TEN-T, care are la bază dezvoltarea unor proiecte concrete;

5.

este de acord, prin urmare, cu dezvoltarea unei abordări mai coerente și integrate a rețelelor care să reflecte nevoia de conexiuni intermodale pentru cetățeni și mărfuri; subliniază, prin urmare, că trebuie să se acorde prioritate căilor ferate, porturilor, căilor navigabile maritime și interioare durabile și conexiunilor acestora cu interiorul țărilor respective sau nodurilor intermodale din legăturile de infrastructură cu noile state membre și din interiorul acestora și că trebuie, de asemenea, să se acorde o atenție deosebită legăturilor de transport transfrontaliere și îmbunătățirii legăturilor cu aeroporturile și porturile maritime din rețelele transeuropene; subliniază că de aceeași atenție ar trebui să beneficieze necesitățile diferite, dar complementare ale călătorilor și ale mărfurilor; recomandă statelor membre și autorităților regionale să îmbunătățească stațiile intermediare și interconexiunile locale ca legături la TEN-T pentru a minimiza costurile asociate unei situații periferice;

6.

invită Comisia să ofere un sprijin deosebit proiectelor prioritare cu legături intermodale și interoperabilitate consecventă care traversează mai multe state membre; subliniază că stabilirea legăturii cu zonele economice de-a lungul acestor proiecte prioritare reprezintă o sarcină națională;

7.

constată și salută faptul că formele de transport ecologice beneficiază de o atenție disproporționat de mare pe lista proiectelor prioritare; invită Comisia, în acest context, să se asigure că aceste proporții se vor păstra în viitor la executarea proiectelor;

8.

subliniază necesitatea integrării protecției climei și a dezvoltării durabile pentru toate modurile de transport în politica europeană privind infrastructurile, astfel încât să se respecte obiectivele UE de reducere a emisiilor de CO2;

9.

invită Comisia să îndemne statele membre să integreze legislația europeană privind mediul în procesul decizional și în cel de planificare cu privire la proiectele TEN-T cum ar fi Natura 2000, evaluarea strategică de mediu, evaluarea impactului asupra mediului, calitatea aerului, directiva-cadru privind apa, directiva privind habitatul și directiva privind păsările, precum și rapoartele referitoare la indicatori pentru transporturi și mediu întocmite de Agenția Europeană de Mediu în cadrul Mecanismului de raportare privind transporturile și mediul (TERM);

10.

îndeamnă Comisia să reducă la minimum dispozițiile neclare sau contradictorii referitoare la declarații de interes comun și la aplicarea legislației din domeniul mediului; pe lângă aceasta, consideră că, odată ce proiectelor li se acordă statutul TEN-T, statele membre nu trebuie să se folosească în mod abuziv de legislația europeană menționată la punctul 9 pentru a bloca implementarea proiectelor TEN-T;

11.

invită Comisia și statele membre să ia în considerare noile evoluții precum criza financiară mondială, schimbările demografice, extinderea, noile țări vecine și conexiunile intensificate cu țările din Europa de Est și din zona mediteraneană drept factori relevanți pentru politica europeană din domeniul infrastructurilor transporturilor;

12.

subliniază că, mai ales în contextul prezentei crize economice, dezvoltarea TEN-T și integrarea transportului din Uniune cu cel din statele vecine este cea mai sigură cale de a asigura, pe termen lung, durabilitatea pieței interne și coeziunea economică și socială a Uniunii Europene;

13.

invită Comisia să-și intensifice eforturile pentru a asigura o mai bună coordonare europeană a dezvoltării teritoriale (Agenda teritorială a Uniunii Europene și principiul coeziunii teritoriale) și a planificării transporturilor, ținând seama de accesibilitatea regională prin rețele îmbunătățite între regiuni; trebuie luate în considerare diferențele semnificative dintre zonele de munte, de coastă/insulare, centrale, periferice și alte zone transfrontaliere, precum și necesitatea unei mai bune integrări în sistemele de mobilitate urbană;

14.

solicită Comisiei să acorde o prioritate deosebită proiectelor de primă importanță referitoare la principalele rute feroviare, rutiere și pe căi navigabile interioare, pentru a se asigura legăturile transfrontaliere cu noile state membre și cu țările terțe;

15.

propune în acest sens ca Schema de dezvoltare a spațiului comunitar (SDSC) să fie inclusă drept bază de planificare, iar rezultatele disponibile ale studiilor ORATE să fie incluse drept informații științifice generale orientate spre planificare cu privire la dezvoltarea transporturilor;

16.

evidențiază necesitatea includerii atât a obiectivelor Strategiei de la Lisabona, cât și a obiectivelor Planului de redresare în elaborarea politicilor privind TEN-T, dată fiind importanța crucială a mobilității, accesibilității și a aspectului logistic al acestora pentru competitivitatea UE, precum și pentru îmbunătățirea coeziunii teritoriale;

17.

invită Comisia și statele membre să integreze coridoarele ecologice, rețelele feroviare de marfă, coridoarele Sistemului european de gestionare a traficului feroviar (ERTMS), „autostrăzile” maritime cum ar fi transportul maritim pe distanță scurtă, căile navigabile interioare existente cu capacitate limitată sau ecluzele cu capacitate insuficientă, porturile terestre, platformele logistice, nodurile de mobilitate urbană, precum și extinderea preconizată a TEN-T către țările din cadrul Politicii Europene de Vecinătate, din Europa de Est și din zona mediteraneană într-un concept TEN-T intermodal care să aibă la bază măsuri planificate în favoarea unor moduri mai ecologice, mai economice din punctul de vedere al consumului de petrol și mai sigure, pentru a asigura compatibilitatea conexiunilor dintre diferitele moduri de transport, în special a legăturilor feroviare din porturi; de asemenea, solicită să fie atinsă o coerență între cadrul TEN-T actual și viitor și propunerile legislative privind coridoarele de transport feroviar de mărfuri;

18.

constată că până nu demult, în conformitate cu cele mai recente studii, numai 1 % din fondurile europene pentru infrastructură sunt utilizate pentru căile navigabile interioare; consideră că este necesar un sprijin european suficient pentru a dezvolta infrastructura căilor navigabile interioare din Europa, în vederea valorificării pe deplin a potențialului căilor navigabile interioare ca mod de transport durabil și fiabil;

19.

invită Comisia să depună eforturi pentru a garanta că extinderea transportului feroviar de mărfuri este intensificată pentru a asigura o eficiență sporită a rețelelor și un transport mai rapid;

20.

salută în acest sens propunerea Comisiei de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind rețeaua feroviară europeană pentru un transport de marfă competitiv (COM(2008)0852) și Comunicarea Comisiei din 18 octombrie 2007 menționată mai sus;

21.

subliniază importanța facilitării comunicării de informații în cadrul transporturilor intermodale pentru a promova și a sprijini interacțiunea dintre infrastructura imaterială și cea materială (sisteme informatice precum ERTMS/RIS/ITS/SESAR/Galileo), pentru a îmbunătăți interoperabilitatea, materialul rulant (echipamentele materiale și informatice ERTMS din trenuri și reducerea poluării acustice de către vagoanele de marfă), logistica ecologică, conexiunile și nodurile intermodale, serviciile „din ușă în ușă” descentralizate ale lanțului de aprovizionare și gestionarea mobilității;

22.

evidențiază importanța dezvoltării pentru TEN-T a unor sisteme inteligente de transport armonizate și standardizate, în vederea realizării unei gestionări a transporturilor mai eficiente, mai fluente, mai sigure și mai ecologice;

23.

recomandă să fie îmbunătățită punerea în aplicare a TEN-T prin asigurarea unui acces mai bun la informații prin intermediul sistemelor precum Sistemul informațional TENtec și prin stabilirea unei metode deschise de coordonare, care să conțină valori de referință și un schimb de bune practici;

24.

pune accent asupra necesității sporirii eficienței infrastructurii existente în cadrul proiectelor TEN-T pe termen scurt, în special în cazurile în care punerea în aplicare a astfel de proiecte a început deja, pentru a crește viabilitatea și eficiența coridoarelor fără a se aștepta realizarea pe termen lung a unor megaproiecte în cadrul acestor coridoare;

25.

susține „opțiunea structurală 3 pentru forma TEN-T” enunțată în cartea verde, adică un nivel dublu, constând într-o rețea globală care are la bază actualele hărți TEN-T și o „rețea centrală” intermodală, care urmează să fie definită, ale cărei priorități sunt căile ferate, liniile navigabile și porturile durabile, precum și conexiunile acestora cu centrele logistice;

26.

susține noțiunea de „rețea centrală” compusă dintr-un „pilon geografic” și un „pilon conceptual”, acesta din urmă conținând criterii și obiective care permit identificarea flexibilă în timp, mai degrabă decât identificarea rigidă la începutul exercițiului bugetar pentru toată durata acestuia a proiectelor, coridoarelor și elementelor de rețea; consideră că ar trebui să fie posibilă creșterea gradului de flexibilitate a TEN-T în timpul exercițiului bugetar, pentru o adaptare la condițiile de piață schimbătoare;

27.

recunoaște rolul crucial al statelor membre, în parteneriat deplin cu autoritățile regionale și locale respective, părțile interesate din cadrul societății civile și populațiile locale, în ceea ce privește luarea deciziilor, planificarea și finanțarea infrastructurilor de transporturi, inclusiv coordonarea și cooperarea transfrontalieră la nivel european; se așteaptă la mai multă coerență din partea Consiliului în ceea ce privește raportul dintre cererile de proiecte TEN-T și deciziile cu privire la bugetele TEN-T; având în vedere revizuirea la jumătatea perioadei a cadrului financiar al UE și discuțiile actuale pe marginea Planului de redresare a UE, solicită statelor membre să considere în mod serios problema sprijinului financiar necesar pentru infrastructurile de transport care fac parte din rețeaua TEN-T ca pe o prioritate în conformitate cu politica UE elaborată până în prezent;

28.

este în totalitate de acord cu obiectivul comunitar de reducere a sarcinii administrative și, prin urmare, îndeamnă insistent Comisia să revizuiască cadrele financiare ale proiectelor prioritare TEN-T în vederea reducerii în continuare a birocrației;

29.

solicită statelor membre și Comisiei să intensifice coordonarea politicilor aplicate la nivel național, pentru a asigura coerența cofinanțării și realizării programului TEN-T în conformitate cu articolele 154 și 155 din Tratatul CE;

30.

subliniază, în această privință, că în contextul crizei financiare, Uniunea Europeană, statele membre și regiunile trebuie cu atât mai mult să își întemeieze deciziile referitoare la proiectele de infrastructură de transport pe evaluări solide ale relației costuri-beneficii, pe durabilitate și pe valoarea adăugată transfrontalieră la nivel european;

31.

cu toate acestea, întrucât investițiile în infrastructura de transport reprezintă un element esențial pentru soluționarea crizei economice și financiare, invită Comisia să accelereze proiectele de infrastructură legate de TEN-T și finanțate din fondurile structurale și/sau de coeziune; invită statele membre să-și reevalueze prioritățile de investiții luând în considerare această abordare, pentru a accelera realizarea proiectelor TEN-T de care răspund, în special pe porțiunile transfrontaliere;

32.

reamintește Comisiei că pentru proiectele de infrastructură de transport, cofinanțarea prin fondurile TEN-T, fondurile de coeziune, fondurile regionale sau prin intermediul BEI trebuie să întrunească următoarele criterii: viabilitate economică, competitivitate sporită, promovarea pieței unice, gestionarea durabilă a mediului, transparență pentru contribuabili și participarea cetățenilor (principiul parteneriatului); în acest sens, subliniază importanța dezvoltării de parteneriate de tip public-privat în vederea finanțării proiectelor TEN-T și necesitatea unor soluții flexibile pentru problemele care apar în cadrul unor lucrări de o astfel de amploare (dificultăți geografice și tehnice, opoziție din partea publicului etc.);

33.

invită Comisia să garanteze în acest sens că proiectele evaluate în cadrul programelor de finanțare UE țin seama de posibilul impact al acestora asupra finanțării la nivel național a altor investiții necesare (care nu sunt sprijinite din fonduri UE); consideră că sumele utilizate de statele membre pentru completarea proiectelor finanțate de UE nu ar trebui alocate în detrimentul menținerii liniilor de alimentare sau al investițiilor în acestea; consideră, prin urmare, că proiectele ar trebui elaborate și evaluate cel puțin parțial pe baza potențialului acestora de a integra (și nu de a neglija) dezvoltarea și întreținerea unei infrastructuri de alimentare complementare și necesare;

34.

subliniază necesitățile de investiții în creștere rapidă ale pieței europene de transport aerian în cadrul pachetului „Cerul unic european II”, precum și ale „abordării privind un sistem aviatic total” propuse; prin urmare, invită Comisia să examineze, în cadrul revizuirii cadrului bugetar al TEN-T, posibilitatea creșterii cotei de finanțare disponibile pentru aeroporturi și pentru ATM/ANS;

35.

constată că este necesară intensificarea programelor de cercetare și dezvoltare cu privire la cele mai bune și eficiente practici în finanțarea infrastructurii de transport și la efectele benefice asupra competitivității și a ocupării calitative și cantitative a forței de muncă, inclusiv experiențele din domeniul parteneriat public-privat în această privință, după cum a început deja să se procedeze în studiile actuale ale Comisiei;

36.

subliniază necesitatea creării unui grup de lucru în cadrul agenției executive a TEN-T pentru a spori gradul de utilizare a parteneriatelor de tip public-privat în finanțarea unor proiecte sau porțiuni prioritare, precum și necesitatea difuzării soluțiilor respective ca bune practici;

37.

subliniază faptul că dependența sporită de parteneriatele de tip public-privat și de Banca Europeană de Investiții nu ar putea înlocui o porțiune semnificativă de finanțare bugetară destinată proiectelor de anvergură, cu o perioadă de rambursare care se extinde către generația următoare;

38.

se pronunță în favoarea reexaminării bugetului TEN-T de către statele membre în cadrul revizuirii la jumătatea perioadei a perspectivelor financiare 2009-2010 în vederea reducerii drastice a altor proiecte și a planurilor de dezvoltare a căilor ferate și a căilor navigabile, strâns legate de acestea;

39.

subliniază necesitatea alocării unui procent din taxele rutiere percepute pentru infrastructura rutieră proiectelor TEN-T, pentru a spori efectul de pârghie al împrumuturilor;

40.

solicită Comisiei să publice o culegere de exemple de legături feroviare regionale transfrontaliere care au fost demontate sau abandonate, punând accentul în special pe cele care s-ar putea interconecta cu TEN-T;

41.

solicită Comisiei și statelor membre să considere rețeaua Eurovelo și pista de biciclete „Cortina de fier” drept o șansă pentru promovarea rețelelor de infrastructură ciclistă transfrontalieră europeană, sprijinind mobilitatea ușoară și turismul durabil;

42.

solicită Comisiei, în vederea consolidării competitivității întregii rețele feroviare TEN, să propună, înainte de încheierea mandatului său, o inițiativă legislativă privind deschiderea piețelor interne ale transportului feroviar de persoane începând cu 1 ianuarie 2012;

43.

își exprimă regretul cu privire la ritmul scăzut al punerii în practică a proiectelor prioritare pe porțiunile frontaliere, în special pe porțiunile din zona Munților Pirinei care sunt vitale pentru Peninsula Iberică și Franța;

44.

recomandă Comisiei să continue să implice Parlamentul și Consiliul European în cadrul propunerilor și alegerilor sale (multi)anuale cu privire la cofinanțarea proiectelor TEN-T;

45.

solicită Comisiei să informeze Parlamentul European și Consiliul în mod regulat, cel puțin o dată pe an, cu privire la stadiul de realizare a fiecărui proiect prioritar, la fiabilitatea costului proiectului, la fezabilitatea fiecărui proiect și la calendarul de punere în practică a proiectului;

46.

solicită Comisiei și BEI să prezinte Parlamentului și Consiliului o listă anuală a proiectelor specifice care beneficiază de cofinanțare, în cazul cofinanțării regionale, al cofinanțării în contextul coeziunii și al cofinanțării de către BEI a proiectelor TEN-T, astfel cum se practică deja în cazul cofinanțării pentru TEN-T;

47.

susține că, din punct de vedere ecologic și economic, sistemele de transport multimodal care permit folosirea diferitelor mijloace de transport pe un anumit traseu sunt, în multe cazuri, singura opțiune viabilă și durabilă pentru viitor;

48.

subliniază faptul că, în cadrul spațiului Schengen recent extins, infrastructura de transport dintre Europa de Vest și Europa de Est are o importanță deosebită, având în vedere creșterea economică care îi este asociată, în special în noile state membre; invită Comisia și statele membre să dezvolte și să promoveze legăturile transnaționale rutiere și feroviare dintre Europa de Est și Europa de Vest, sprijinind în special infrastructura de transport transfrontalier printr-un program de acțiune specific pus în aplicare împreună cu autoritățile naționale, regionale și locale; subliniază, de asemenea, că o mai bună interconexiune a rețelelor TEN-T și a rețelelor de transport din țările terțe ar duce, în special, la îmbunătățirea situației zonelor de frontieră și ar aduce o valoare adăugată cooperării interregionale și UE în ansamblul său;

49.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

8.7.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 184/41

A.

întrucât UE dorește limitarea încălzirii globale la 2 °C și înjumătățirea reducerii biodiversității; întrucât, conform raportului Eliasch, se estimează că vor fi necesare între 17 și 33 miliarde USD anual pentru a reduce la jumătate defrișările până în 2030;

B.

întrucât administrarea durabilă a pădurilor prezintă o importanță fundamentală pentru combaterea defrișărilor, constituind în același timp un aspect esențial al dezvoltării economice;

C.

întrucât defrișările sunt responsabile de aproximativ 20 % din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial, reprezintă o cauză importantă a reducerii biodiversității și o amenințare gravă la adresa dezvoltării și, în special, la adresa mijloacelor de existență ale populației sărace;

D.

întrucât defrișările au loc într-un ritm alarmant de 13 milioane de hectare pe an, majoritatea în pădurile tropicale, dar și, într-o oarecare măsură, în Europa, în special în Europa Centrală și de Est;

E.

întrucât efectele negative pe care le au defrișările asupra mediului, precum perturbarea pe termen lung a condițiilor hidrologice, fenomenele de stepizare și deșertificare și reducerea biodiversității sunt greu reversibile, iar costurile economice totale pe care le generează acestea depășesc cu mult cheltuielile pentru măsurile de protecție și de ameliorare;

F.

întrucât degradarea pădurilor are loc sub diferite forme și este greu de definit, dar are efecte semnificative asupra climei, biodiversității și asupra bunurilor și serviciilor;

G.

întrucât, în conformitate cu cel de-al patrulea raport de evaluare al grupului interguvernamental privind schimbările climatice, pentru a limita încălzirea globală la 2 °C, o deviere semnificativă de la tendința actuală de creștere a emisiilor de gaze în țările în curs de dezvoltare, inclusiv o reducere a emisiilor rezultate în urma defrișărilor, trebuie realizată în plus față de reducerea cu 25-40 % în țările industrializate până în 2020, comparativ cu nivelurile din 1990;

H.

întrucât reducerea defrișărilor va avea un efect important nu numai asupra atenuării schimbărilor climatice, ci și asupra adaptării la acestea,

1.

subliniază nevoia unei mai mari coordonări între politicile de conservare și gestionare durabilă a pădurilor și alte politici interne și externe ale UE; solicită o evaluare cuantificată a impactului asupra pădurilor al politicilor UE în domenii precum energia (în special biocombustibilii), agricultura, producția și consumul durabil, achizițiile, comerțul și cooperarea pentru dezvoltare;

2.

invită Comisia să prezinte Parlamentului și Consiliului propuneri de cerințe comunitare stricte de durabilitate pentru lemnul și produsele din lemn provenite din păduri;

3.

invită Comisia să publice, până la sfârșitul anului 2009, un studiu exhaustiv de evaluare a consecințelor pe care le au producția, consumul și comerțul cu produse alimentare și nealimentare în cadrul UE asupra defrișării și degradării pădurilor; solicită ca, în acest studiu, să se evalueze și să se precizeze toate efectele negative ale diferitelor sectoare industriale și să se formuleze recomandări pentru viitoare măsuri politice și inovații destinate reducerii acestor efecte;

4.

subliniază necesitatea abordării cu o deosebită atenție a aspectelor hidrologice în cadrul administrării pădurilor și atrage atenția asupra faptului că, în vederea redresării, respectiv a îmbunătățirii capacității de reținere a apei a ecosistemelor, este esențial ca resursele forestiere și de apă să fie gestionate în comun și ca politicile UE în acest domeniu să fie armonizate;

5.

salută politicile privind achizițiile publice ecologice și promovarea unor instrumente cum ar fi etichetarea ecologică și sistemele de certificare forestieră; solicită adoptarea rapidă și punerea în aplicare a politicilor de achiziții publice ecologice în cazul produselor din lemn în întreaga Uniune Europeană; invită statele membre să-și fundamenteze politica de achiziții publice pe standarde ridicate de durabilitate și, în consecință, să stabilească obiective realiste în ceea ce privește aceste standarde;

6.

consideră că țările în curs de dezvoltare trebuie să beneficieze de un sprijin financiar semnificativ pentru a pune capăt, cel târziu până în 2020, defrișărilor masive ale pădurilor tropicale și că demonstrarea angajamentului în acest sens va fi decisivă în cadrul negocierilor internaționale pe marginea unui acord mondial global privind clima de după 2012;

7.

recunoaște faptul că mobilizarea unor fonduri suficiente în cadrul unui acord la nivel mondial privind clima va avea un rol esențial în reducerea la jumătate și, eventual, stoparea defrișărilor la nivel mondial; în acest sens, sprijină propunerea Comisiei de creare a unui mecanism mondial privind carbonul forestier (MMCF) în cadrul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, bazat pe un sistem de finanțare permanentă; invită statele membre să-și consolideze angajamentul pentru stoparea defrișărilor și a degradării pădurilor la nivel mondial prin alocarea unei părți considerabile din veniturile obținute din licitațiile în cadrul sistemului de comercializare a cotelor de emisie (ETS) pentru măsurile de reducere a defrișărilor și degradării pădurilor în țările în curs de dezvoltare și prin axarea negocierilor asupra surselor de finanțare, astfel cum se subliniază în Comunicarea Comisiei din 28 ianuarie 2009 intitulată „Pentru încheierea la Copenhaga a unui acord cuprinzător privind schimbările climatice” (COM(2009)0039); invită statele membre să sprijine propunerea Comisiei privind acceptarea sugestiei de finanțare prezentate de Norvegia și alocarea pentru MMCF a unei părți din veniturile viitoare obținute în urma licitării unităților de cantitate atribuită;

8.

consideră că sprijinul oferit prin intermediul MMCF ar trebui să depindă de performanțe și să fie acordat pe baza rezultatelor verificate în ceea ce privește reducerea defrișărilor masive și degradarea pădurilor; subliniază că acest sprijin ar trebui să aibă și efecte secundare pozitive, precum protecția biodiversității, îmbunătățirea rezistenței și îmbunătățirea condițiilor de viață din regiunile forestiere;

9.

subliniază necesitatea de a respecta pe deplin drepturile locuitorilor din regiunile forestiere, inclusiv dreptul populațiilor indigene la consimțământul liber, prealabil și în cunoștință de cauză cu privire la utilizarea pădurilor pe care acestea le utilizează în mod normal; consideră esențială implicarea eficace și la scară largă a comunităților locale și a populațiilor indigene în toate etapele de evaluare, planificare și punere în aplicare a măsurilor de reducere a emisiilor rezultate în urma degradării pădurilor și a defrișărilor;

10.

subliniază că orice mecanism din cadrul programului comun al ONU pentru reducerea emisiilor rezultate în urma defrișărilor și a degradării pădurilor în țările în curs de dezvoltare, care va fi adoptat ca parte a acordului internațional privind clima de după 2012, ar trebui să asigure în primul rând protecția pădurilor bătrâne;

11.

ia act de faptul că procesul de defrișare din Europa de Est contribuie la degradarea mediului natural și afectează, printre altele, calitatea condițiilor de trai;

12.

constată că, pe termen mediu și lung, creditele forestiere de pe piața carbonului ar putea face parte dintr-o combinație de politici care abordează problema defrișărilor, cu condiția să se asigure folosirea unor metodologii precise de contabilizare a carbonului forestier și mecanisme fiabile de monitorizare; subliniază faptul că o decizie finală cu privire la includerea creditelor forestiere în ETS ar trebui luată în urma unei analize riguroase a fezabilității a tuturor mecanismelor de finanțare potențiale și a unei evaluări a rezultatelor Conferinței părților de la Copenhaga, precum și în urma concluziilor rezultate în urma proiectelor-pilot;

13.

reamintește că orice credite alocate proiectelor forestiere care vor fi utilizate pentru a compensa emisiile de gaze cu efect de seră în țările industrializate nu pot fi contabilizate a doua oară în raport cu obiectivele de deviere de la tendințele actuale pe care țările în curs de dezvoltare trebuie să le îndeplinească în conformitate cu acordul internațional privind clima de după 2012;

14.

evidențiază că orice sistem de compensare în vederea reducerii defrișărilor și a degradării pădurilor în cadrul unui viitor regim privind clima trebuie să ia în considerare nu numai captarea carbonului, dar și serviciile ecosistemice și avantajele sociale pe care le oferă pădurile;

15.

solicită UE să promoveze standarde sociale și de mediu stricte pentru reducerea emisiilor rezultate în urma defrișărilor și a degradării pădurilor (REDD); solicită UE să promoveze mecanismele REDD care acționează dincolo de strategia actuală bazată pe proiecte a Mecanismului de dezvoltare nepoluantă (CDM) și care abordează cauzele fundamentale ale defrișărilor, precum guvernarea deficitară, sărăcia, corupția și neaplicarea legilor, prin sprijinirea unor reforme vizând politicile și instituțiile atât la nivel local, cât și la nivel național;

16.

regretă faptul că în comunicarea Comisiei, în pofida titlului acesteia, nu este abordată problema degradării pădurilor; invită Comisia să elaboreze planuri de acțiune și proiecte-pilot și să-și demonstreze angajamentul față de propria sa politică forestieră în vederea stopării nu numai a defrișărilor, ci și a degradării pădurilor (inclusiv în Uniunea Europeană), elaborând și instituind, în plus, sisteme adecvate de monitorizare pentru a obține date relevante cu privire la solul și biomasa pădurilor;

17.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

8.7.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 184/43

A.

întrucât transporturile urbane ocupă un loc important în ansamblul transporturilor și întrucât articolele 70-80 din Tratatul CE reprezintă în acest sens temeiul juridic care conferă Uniunii Europene competențe comune cu statele membre în acest domeniu;

B.

întrucât numeroase directive și regulamente europene transversale și modale au un impact asupra transporturilor urbane și coerența lor trebuie asigurată printr-o abordare specifică a problematicii deplasărilor urbane;

C.

întrucât planul european privind clima adoptat de Consiliul European din 8-9 martie 2007 stabilește o serie de obiective ambițioase de reducere cu 20 % a consumului de energie, de realizare a unei reduceri de 20 % în privința emisiei de gaze cu efect de seră și de asigurare a unui procent de 20 % de energie din surse regenerabile din totalul energiei consumate până în 2020 și întrucât aceste obiective nu pot fi îndeplinite fără o strategie adaptată corespunzător la transporturile urbane;

D.

întrucât programul de cercetare și dezvoltare CIVITAS a cunoscut un succes deosebit, ceea ce demonstrează interesul autorităților locale și al societăților care organizează transporturile față de investițiile europene în programe de deplasări urbane inovatoare;

E.

întrucât fondul de coeziune și fondurile structurale finanțează programe de mobilitate urbană, dar prezintă două inconveniente: pe de o parte, nu se bazează pe o strategie și pe obiective europene de mobilitate urbană și, pe de altă parte, sunt distribuite inegal pe teritoriul Uniunii;

F.

întrucât zonele urbane reprezintă poli privilegiați ai intermodalității și interconexiunii dintre rețelele transeuropene de transporturi, care trebuie să contribuie la realizarea obiectivelor generale în favoarea unei mobilități europene durabile și a unei competitivități durabile a rețelelor din orașele Uniunii;

G.

întrucât zonele urbane reprezintă centre economice importante și întrucât transportul de mărfuri are, pe de o parte, o importanță vitală pentru aprovizionarea populației iar, pe de altă parte, întâmpină dificultăți din cauza capacității limitate de depozitare și a intervalelor de timp foarte mici alocate pentru livrare;

H.

întrucât respectarea cu strictețe a principiului subsidiarității și a dreptului la autonomie locală în materie de planificare nu este compatibilă cu o politică europeană prescriptivă, dar permite Uniunii să adopte o strategie de stimulare asemănătoare politicii sale regionale și de coeziune fără a impune soluții de la vârf la bază;

I.

întrucât problematica zonelor urbane nu poate fi abordată prin politici modale, ci prin intermediul unei abordări care se concentrează pe utilizatori și a sistemelor de deplasare integrate;

J.

întrucât o politică eficientă și sustenabilă în domeniul transportului urban în beneficiul cetățenilor europeni și al economiei europene nu poate fi realizată decât prin asigurarea unui tratament egal pentru transportul de mărfuri și transportul de pasageri, precum și pentru diferitele moduri de transport;

K.

întrucât traficul poate fi redus substanțial printr-o planificare urbană care să țină cont de schimbările demografice în societate, asigurând, de exemplu, locuințe proiectate pentru persoanele în vârstă în centrul orașelor și magazine în apropierea zonelor rezidențiale;

L.

întrucât sunt necesare strategii solide în materie de deplasări urbane în vederea optimizării instrumentelor relevante, prin crearea unor platforme de comutare intermodale și prin integrarea diferitelor sisteme de deplasare;

M.

întrucât este necesar ca informațiile statistice disponibile să fie mai fiabile și mai sistematizate, pentru a permite evaluarea politicilor publice locale și schimburile de bune practici în materie de deplasări urbane;

N.

întrucât diferitele tehnici utilizate în transporturile urbane prezintă o importanță economică și tehnologică pentru competitivitatea și comerțul exterior al Uniunii;

O.

întrucât apropierea datei următoarelor alegeri legislative europene îl constrânge să respecte calendarul prevăzut inițial de desfășurare a dezbaterii parlamentare referitoare la planul de acțiune privind transporturile urbane anunțat de Comisie,

1.

consideră regretabilă nepublicarea planului de acțiune privind mobilitatea urbană anunțat de Comisie și își exprimă acordul față de inițiativele separate, dar subliniază necesitatea unei abordări coerente; în consecință, hotărăște să dea curs raportului său din proprie inițiativă, respectând pe deplin principiile subsidiarității și proporționalității, și să elaboreze propuneri pentru un plan de acțiune european privind mobilitatea urbană;

2.

reamintește că transportul urban este supus principiului subsidiarității; totuși, subliniază că adesea autoritățile locale nu pot răspunde acestor provocări fără a beneficia de cooperare și coordonare la nivel european și că Comisia trebuie să furnizeze studii și un cadru juridic, să finanțeze cercetarea și să promoveze și să difuzeze bunele practici în formate care să fie accesibile tuturor în toate limbile oficiale ale UE;

3.

solicită Comisiei să publice o culegere a dispozițiilor normative europene cu caracter obligatoriu din acest domeniu și să propună regiunilor și orașelor un cadru comun de referință care să le faciliteze luarea deciziilor privind planificarea și punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare;

4.

propune lansarea imediată a unui program de actualizare a statisticilor și bazelor de date privind mobilitatea urbană de către Eurostat, care să cuprindă, în special:

5.

sugerează lansarea imediată unui portal internet și a unui forum european privind mobilitatea urbană, pentru a facilita schimbul și transmiterea de informații, bune practici și experiențe inovatoare, în special în materie de moduri de deplasare ușoare;

6.

sugerează crearea unui premiu european anual care să integreze trofeele CIVITAS în cadrul săptămânii europene a mobilității, pentru a recompensa inițiativele sau proiectele remarcabile sau reproductibile din domeniul transporturilor;

7.

propune crearea unei noi generații a inițiativei CIVITAS (CIVITAS IV), pe baza cererilor de proiecte care vizează, inter alia:

8.

propune intensificarea cercetării și dezvoltării pentru sisteme de transport inteligente (ITS) și ameliorarea corelării acestora cu nevoile și obiectivele locuitorilor și autorităților locale și orientarea lor către următoarele aspecte:

9.

solicită o majorare a fondurilor naționale și comunitare destinate aplicațiilor ITS pentru a permite autorităților locale să extindă rețeaua ITS;

10.

solicită ca principiul abordării integrate să fie promovat într-un cadru de guvernanță bazat pe principiul parteneriatului care să asocieze actorii urbani și periurbani, naționali și europeni și care să țină seama de problematica transporturilor: inserție socială, poluare sonoră, siguranță, competitivitate, mediu etc.; solicită din nou ca instituirea unei abordări integrate să fie obligatorie în contextul programării și alegerii proiectelor finanțate din fonduri structurale;

11.

recomandă punerea în aplicare a planurilor de deplasări urbane durabile integrate în aglomerațiile urbane care numără peste 100 000 de locuitori, incluzând:

12.

propune crearea unui forum european permanent pentru autoritățile reprezentative care organizează transporturile, inclusiv asociațiile de utilizatori și de cetățeni și federațiile profesionale ale întreprinderilor de transport, privind guvernanța transporturilor urbane, destinat promovării schimburilor și difuzării celor mai bune practici;

13.

propune ca finanțarea europeană în materie de transporturi urbane să depindă de existența unor planuri integrate de mobilitate urbană (planuri de deplasări urbane);

14.

încurajează cooperarea dintre autoritățile responsabile cu organizarea transportului public, a traficului și a spațiilor de parcare în orașe europene care numără peste 250 000 de locuitori și integrarea operațională a acestor autorități, în zone comparabile, în funcție de fluxul de călători și de mărfuri, și ținând cont de caracteristicile locale;

15.

îndeamnă autoritățile organizatoare de transporturi să-și fixeze obiective proactive, coerente de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră prin intermediul politicilor de mobilitate detaliate în planurile de deplasări urbane durabile menționate anterior și să transpună aceste obiective în obligații de performanță specifice impuse operatorilor de servicii de transport public sau privat;

16.

propune evaluarea experiențelor în materie de integrare tarifară (inclusiv cu proiectul „Interoperable Fare Management”), informare intermodală și informare între autoritățile organizatoare de transport în aglomerările urbane ale Uniunii, pentru a înlesni schimbul de bune practici;

17.

încurajează crearea în cadrul Comisiei a unui observator al mobilității urbane, dar nu dorește înființarea unei noi agenții;

18.

regretă faptul că în perioada actuală de finanțare 2007-2013 doar aproximativ 9 % (8 000 000 000 EUR) din fondurile structurale prevăzute pentru transport (82 000 000 000 EUR) sunt destinate transportului urban; consideră că acest procentaj este mult prea redus pentru a răspunde provocărilor reprezentate de o mobilitate adaptată în orașele europene și de protecția mediului și a climei;

19.

recomandă insistent să se analizeze, pentru cadrul financiar 2014-2020, posibilitatea creării unui instrument financiar european pentru mobilitatea urbană (un program integrat de tipul programului Marco Polo) care să permită cofinanțarea:

propune ca aceste finanțări să fie atribuite sub formă de stimulente, pe baza unor proceduri de ofertare care respectă specificațiile comunitare;

20.

solicită Comisiei să întocmească un raport privind zonele cu acces reglementat din orașe pentru a evalua efectele acestora asupra mobilității, calității vieții, emisiilor și factorilor externi, precum și asupra sănătății și siguranței, luând în considerare necesitatea unui sistem de sancționare a contravențiilor și infracțiunilor aferente traficului transfrontalier;

21.

propune crearea unei rețele de informare și de vânzare a titlurilor de transport urban pentru principalele orașe de destinație ale Uniunii, în gările și aeroporturile din locul de plecare, atunci când acesta se situează în UE;

22.

recomandă elaborarea unei „carte a utilizatorilor” modurilor de transport urbane, pentru a include pietonii și cicliștii și distribuția de mărfuri și servicii care să abordeze utilizarea în comun a drumurilor în vederea reducerii discrepanțelor existente;

23.

consideră că modelul de planificare urbană axat pe trasee scurte este cel mai potrivit pentru a garanta în orașe o mobilitate care să respecte atât mediul, cât și clima;

24.

încurajează Comisia și autoritățile locale să-și intensifice și să-și extindă inițiativele referitoare la zilele fără mașini, după modelul celor adoptate în cadrul zilei europene fără mașini care are loc în fiecare an;

25.

solicită Comisiei să prezinte o abordare armonizată în privința spațiilor verzi și să creeze un simbol unic pentru spațiile verzi europene cât de curând posibil, pentru a împiedica dezvoltarea de către orașe și state membre a unor concepte diferite care ar aduce inconveniente considerabile pentru cetățeni și companii;

26.

consideră că dezvoltarea rețelelor interurbane ar trebui să facă parte din conceptul mobilității urbane, pentru a permite interconectarea orașelor mari, dezvoltarea lor economică și pentru a facilita transportul rapid de persoane și mărfuri;

27.

sugerează să se creeze o politică europeană de standardizare și de certificare a echipamentelor din punctul de vedere al siguranței și al sănătății, al confortului (zgomot, vibrații, etc.), al interoperabilității rețelelor („banda bus”, tramvai-tren, etc.), al accesibilității persoanelor cu mobilitate redusă sau al persoanelor cu cărucioare pentru copii, al modurilor de deplasare ușoare și al tehnologiilor de propulsare ecologice (pentru autobuz, taxi, etc.), pe baza unui instrument de contabilizare a emisiilor de CO2, precum și pe baza unei evaluări a impactului costurilor pentru operatori și utilizatori;

28.

îndeamnă să se depună eforturi permanente pentru a garanta că toate deciziile țin cont de necesitatea asigurării unui raport corect între costuri și beneficii și a subvenționării utilizatorilor cu posibilități financiare limitate;

29.

recomandă să se elaboreze o serie de orientări referitoare la formularea unor recomandări minime privind calitatea serviciilor, evaluarea și participarea utilizatorilor și a cetățenilor, în cadrul deschiderii către concurență a rețelelor de transport urbane, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1370/2007;

30.

sugerează ca o parte importantă a creditelor alocate în baza planului european de redresare economică să fie alocată finanțării investițiilor și lucrărilor de transporturi urbane și transporturi în comun în curs, ce pot fi finanțate imediat și pot fi realizate înainte de 31 decembrie 2009;

31.

constată că în cadrul Planului european de redresare economică se preferă utilizarea fondurilor structurale pentru proiecte durabile în domeniul infrastructurii; solicită insistent statelor membre și regiunilor să direcționeze, de urgență, o parte importantă a acestor fonduri înspre transportul urban ecologic;

32.

solicită Comisiei să ia notă de propunerile din prezenta rezoluție precum și de dorința Parlamentului European de a lua inițiativa în acest domeniu, pentru a crea în cel mai scurt timp un plan de acțiune;

33.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

8.7.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 184/50

A.

întrucât sistemele inteligente de transport (STI) sunt aplicații avansate ce folosesc tehnologii informatice și de comunicare (TIC) pentru transport și oferă servicii inovatoare pentru modurile de transport și pentru gestiunea traficului;

B.

întrucât STI au un mare potențial pentru utilizarea mai eficientă a tuturor modurilor de transport care pot îndeplini cerințele și provocările politicii europene de transport;

C.

întrucât congestionarea traficului rutier afectează 10 % din rețeaua rutieră și costurile anuale se ridică la 1 % din PIB al UE, numărul accidentelor rutiere încă se ridică la 42 953 (2006), cu mult peste obiectivul intermediar stabilit, acela de a-l reduce până la 25 000 până în anul 2010, iar transportul rutier reprezintă 72 % din totalitatea emisiilor de CO2 asociate transportului, în timp ce 40 % din cantitatea de emisii de CO2 rezultate în Europa din transportul rutier sunt generate de traficul urban;

D.

întrucât STI s-au dovedit a fi esențiale pentru reducerea consumului de energie și pentru ecologizarea transporturilor;

E.

întrucât au fost dezvoltate aplicații inteligente pentru diverse moduri de transport, ca de exemplu transportul feroviar (ERTMS și TAF-TSI), transportul maritim și transportul pe căi navigabile interioare (LRITS, SafeSeaNet, VTMIS, RIS), transportul aerian (SESAR) și transportul pe uscat, de exemplu transportul de animale vii,

1.

subliniază faptul că STI reprezintă un instrument-cheie pentru utilizarea eficientă a infrastructurii existente și pentru a face transportul mai eficient, mai sigur, mai stabil și mai ecologic, contribuind astfel la dezvoltarea mobilității durabile pentru cetățeni și pentru economie;

2.

subliniază efectul pozitiv pe care îl au STI asupra dezvoltării durabile în ceea ce privește îmbunătățirea eficienței economice a tuturor regiunilor, inclusiv a zonelor urbane, prin crearea unor condiții de accesibilitate reciprocă, prin intensificarea comerțului local și interregional și prin dezvoltarea pieței interne a Uniunii Europene și a ocupării forței de muncă în cadrul activităților care depind de punerea în aplicare a STI;

3.

consideră că ITS pot îmbunătăți condițiile de viață ale cetățenilor europeni, în special ale celor care locuiesc în zone urbane, și că vor contribui la ameliorarea siguranței rutiere, la reducerea emisiilor nocive și a poluării mediului, la sporirea eficienței transporturilor și a accesibilității în zonele periferice și la menținerea priorității de reducere a traficului;

4.

deploră întârzierea în stabilirea unui cadru comun pentru implementarea STI în UE și lipsa unei dezvoltări coordonate a STI cu obiective specifice, în principal din cauza obstacolelor din calea interoperabilității, a lipsei de cooperare eficientă a tuturor actorilor și a unor chestiuni nerezolvate legate de caracterul privat al datelor și responsabilitate;

5.

salută Planul de acțiune al Comisiei privind STI (planul de acțiune) ca un cadru comun de acțiuni și programe cu termene-limită clare pentru furnizarea rezultatelor;

6.

crede cu tărie că este necesar să se elaboreze un instrument care să integreze utilizarea STI în politica de transport; susține un instrument legislativ de stabilire a cadrului pentru dezvoltarea STI și solicită Comisiei să ofere mai multe informații în legătură cu situația actuală a acțiunilor, a fondurilor și a programării planului de acțiune, pentru a se asigura că directiva ce trasează cadrul pentru implementarea STI stabilește un set clar de acțiuni cu termene-limită;

7.

este informat despre ajutorul financiar comunitar limitat oferit (în 2008) către acțiunea EasyWay, care reprezintă un proiect pentru dezvoltarea STI în întreaga Europă, pe rutele principalei rețele rutiere trans-europene (TERN) în 21 de state membre ale UE, un proiect condus de autoritățile rutiere naționale și de operatori cu parteneri din rândul părților interesate publice și private;

8.

subliniază faptul că STI trebuie implementate de-a lungul tuturor modurilor de transport și pentru toți călătorii din Europa, în cadrul unei abordări coordonate cu aplicațiile Galileo; susține cu tărie implementarea imediată a sistemului pentru a spori intermodalitatea între sectorul public și cel privat și în cadrul rețelei de transport public prin îmbunătățirea informațiilor generale și prin sporirea capacității de gestiune;

9.

îndeamnă Comisia și statele membre să rezolve problema responsabilității, care reprezintă un obstacol major pentru dezvoltarea fluentă și coerentă a STI în Europa;

10.

consideră că interoperabilitatea în dezvoltarea STI reprezintă un punct maxim pentru implementarea coerentă și eficientă a STI în Europa; subliniază că, în cazul investițiilor în TERN (construcție sau întreținere), ar trebui depuse eforturi pentru realizarea introducerii necesare a serviciilor STI;

11.

întrucât există o ofertă considerabilă pe piața europeană a STI, solicită Comisiei să definească specificațiile pentru nivelul minim al aplicațiilor și serviciilor STI care poate fi atins de toate statele membre și care este necesar pentru introducerea, implementarea și operarea STI;

12.

consideră că este important să se pregătească o evaluare a cererii de pe piață, în care să se abordeze nevoile reale dincolo de nivelul minim definit al aplicațiilor STI și să se consolideze aspectele interne de piață ale STI prin standardizare și prin elaborarea unui cadru de reglementare corespunzător;

13.

subliniază importanța cooperării transfrontaliere la frontierele externe ale UE, atât la nivel tehnic cât și la nivel administrativ, aceasta fiind crucială pentru introducerea eficientă a STI în UE;

14.

subliniază nevoia de a furniza o cantitate critică de date și informații în următoarele cinci domenii de bază, aceasta reprezentând o cantitate minimă de informații necesară pentru dezvoltarea eficientă a STI: traficul în timp real și informații de călătorie; date referitoare la rețelele rutiere; date publice pentru hărți digitale; date pentru servicii minime universale de informații despre trafic și sisteme naționale multimodale door-to-door de planificare a călătoriilor;

15.

solicită crearea unor servicii minime universale de informații despre trafic, care să acopere rețeaua trans-europeană (TEN-T);

16.

subliniază că, pentru adoptarea și implementarea pe scară largă a STI, este necesar ca atât informațiile despre trafic precum și orarul stabilit pentru diferitele mijloace de transport să fie respectate;

17.

subliniază importanța furnizării în timp real a informațiilor pentru călători și infrastructură, într-un mod care să fie mai precis, mai fiabil și mai uniform, respectând în același timp elementele specifice ale Europei (geografice, culturale și lingvistice) și asigurând continuitatea geografică;

18.

consideră că este esențial pentru dezvoltarea STI să se garanteze accesul sectorului privat la date despre drumuri, trafic și călătorie, respectând în același timp dreptul la intimitate și rezolvând problema drepturilor de proprietate intelectuală;

19.

consideră că este esențial să se asigure STI armonizate, interoperabile și fiabile, care să păstreze în același timp libertatea utilizatorilor de a alege un anumit STI;

20.

invită Comisia și statele membre să coordoneze și să asocieze STI cu inițiativele UE de mobilitate urbană pentru a obține o mobilitate de transport mai eficientă și o fluiditate a gestiunii și pentru a reduce congestionarea de pe străzi, de pe coridoarele TEN-T, coridoarele pentru transportul de mărfuri și din aglomerațiile urbane;

21.

consideră necesară cooperarea inter-frontalieră și dezvoltarea de programe pentru desfășurarea efectivă și implementarea STI, ca de exemplu proiectul EasyWay;

22.

invită Comisia să identifice informațiile prioritare, echipamentele de transport și standardele vehiculelor pentru a avansa dezvoltarea STI și măsurile ce promovează o infrastructură mai armonizată a autostrăzilor;

23.

consideră că este esențial ca evaluarea costului economic pentru fiecare vehicul și pentru infrastructura ce derivă din dezvoltarea STI să se bazeze pe o analiză costuri-beneficii care acoperă toate costurile asociate (economice, sociale și cele legate de mediu);

24.

preconizează dezvoltarea procedurilor și sistemelor de informare a utilizatorilor cu privire la serviciile de transporturi urbane disponibile și la starea rețelelor acestora, în special prin utilizarea tehnologiei GSM;

25.

recomandă activarea cercetărilor privind sistemele de integrare tarifară între autoritățile organizatoare ale unei regiuni și în special privind procesele tehnice;

26.

încurajează dezvoltarea tehnologiilor intermodale care oferă un acces mai bun al persoanelor cu mobilitate redusă la transporturi și la mobilitatea urbană;

27.

invită Comisia și statele membre să se pregătească pentru dezvoltarea armonizată și integrarea aplicației eCall în toate țările UE până în 2010, de îndată ce testele de standardizare vor fi finalizate;

28.

consideră că aplicațiile și dezvoltarea STI ar trebui:

29.

solicită Comisiei să continue procesul de reducere a costurilor de comunicare, astfel încât echipamentele de comunicare și de informare bazate pe telecomunicații să poată avea o sferă mai largă de utilizare;

30.

salută inițiativa „e-Freight” propusă și solicită Comisiei să introducă principiul „cargoului inteligent” în vederea realizării unei abordări multimodale a serviciilor STI pentru mărfuri, acordându-se o atenție deosebită produselor periculoase;

31.

invită Comisia și statele membre să acorde aceeași atenție atât pasagerilor, cât și mărfurilor, pentru a se evita discriminarea împotriva traficului de pasageri, aceasta având efecte negative îndeosebi asupra mobilității persoanelor;

32.

pledează pentru un cadru de reglementare corespunzător privind interfața om-mașină (IOM) și alte protocoale STI și subliniază nevoia de a rezolva chestiunile legate de responsabilitate;

33.

invită Comisia să rezolve, în cadrul transportului, problema utilizatorilor vulnerabili, inclusiv a persoanelor cu mobilitate redusă, și să extindă acțiunile privind consolidarea implementării SAAV și a altor proiecte precum STI și IOM pentru utilizatorii vehiculelor pe două roți, în conformitate cu sub-acțiunile propuse în planul de acțiune;

34.

invită Comisia să utilizeze pe deplin potențialul STI pentru adoptarea unor măsuri preventive de combatere a smogului și a concentrațiilor ridicate de ozon și de reducere a nivelurilor emisiilor sonore, de particule fine și de NOx și CO2;

35.

subliniază importanța definirii unei platforme comune pentru interfețe standardizate și protocoale care ar facilita utilizarea STI, a sistemelor cooperative și a specificațiilor pentru comunicarea între infrastructuri (I2I), între vehicule și infrastructură (V2I) și între vehicule (V2V);

36.

invită Comisia să implementeze o hartă rutieră pentru STI cu platforme comune, pentru aplicațiile și dezvoltarea STI cu participarea sectorului privat și a celui public, și să elaboreze cadrul adecvat pentru rezolvarea chestiunilor legate de responsabilitatea STI;

37.

observă că ar trebui încurajată instruirea în legătură cu aplicațiile STI pentru a spori capacitatea utilizatorilor în ceea ce privește transportul și pentru a facilita interacțiunea om-mașină;

38.

invită Comisia și statele membre să furnizeze un forum comun pentru schimbul de informații și pentru rezolvarea chestiunilor legate de STI;

39.

subliniază necesitatea de a respecta viața privată și consideră că aspectele legate de protecția și siguranța vieții private și a datelor trebuie avute în vedere în proiectarea și dezvoltarea STI, atunci când se definesc arhitectura și măsurile de implementare [„proiectare cu respectarea vieții private” (privacy by design)];

40.

invită toate părțile interesate de aplicațiile STI să respecte directivele CE privind protecția datelor personale și a vieții private în domeniul comunicațiilor (Directivele 95/46/CE (11) și 2002/58/CE (12)) și invită Comisia să asigure utilizarea corespunzătoare a datelor în aplicațiile și desfășurarea STI;

41.

consideră că folosirea datelor anonime în aplicațiile STI este necesară pentru implementarea nestingherită a acestora, garantându-se în același timp dreptul la viața privată și respectarea cadrului juridic al CE privind protecția datelor;

42.

invită Comisia și statele membre să demonstreze o conducere puternică și o guvernare veritabilă față de implementarea STI în Europa;

43.

încurajează dezvoltarea unor sisteme naționale și europene multimodale door-to-door de planificare a călătoriilor, luându-se în considerare alternativele de transport în comun și interconectarea acestora în Europa;

44.

îndeamnă Comisia să se folosească mai bine de capacitățile UE din programele EGNOS și Galileo ale Sistemului de Navigație Globală prin Satelit (GNSS) și să sporească nivelul de interconectivitate multimodală;

45.

subliniază că aceste tehnologii ar trebui aplicate în așa fel încât să se evite incompatibilitatea dintre modurile de transport și să existe libertatea alegerii utilizării oricărora din aceste tehnologii;

46.

invită Comisia și statele membre să ia în considerare faptul că ITS trebuie să implice activ, în procesele de planificare și de realizare, autoritățile locale și regionale și părțile interesate care operează pe teritoriul european;

47.

subliniază importanța parteneriatelor public-private (PPP) în aplicarea ITS și invită Comisia și statele membre să ia măsuri active pentru promovarea și facilitarea utilizării acestora;

48.

invită Comisia să furnizeze o explicație completă în legătură cu finanțarea planului de acțiune și programarea acestuia și invită Consiliul să garanteze fonduri suficiente;

49.

recomandă statelor membre ca, în cadrul revizuirii la mijloc de termen a utilizării fondurilor structurale, să evalueze și să includă printre prioritățile pentru perioada 2010 - 2013 mobilitatea urbană și reducerea congestiei în trafic, prin intermediul STI;

50.

subliniază că este necesar să se definească și să se valorifice mai bine potențialul semnificativ al zonelor urbane și evidențiază rolul pe care îl pot avea zonele rurale și periferice în dezvoltarea echilibrată și în realizarea obiectivelor pe termen mediu și lung;

51.

consideră ca fiind de importanță absolută implementarea rețelelor de transport inteligente în zonele cu potențial turistic ridicat, în vederea fluidizării traficului, a diminuării accidentelor și a creșterii securității; consideră că STI contribuie la dezvoltarea economică a regiunilor, inclusiv a celor periferice;

52.

subliniază importanța cooperării interregionale, transfrontaliere și transnaționale pentru dezvoltarea și punerea în aplicare a STI și solicită Comisiei să elaboreze un sistem de schimb de bune practici disponibil pe scară largă în toate limbile UE, iar statelor membre să împărtășească și să facă schimb, de la o regiune la alta, de bune practici, pentru realizarea obiectivului dublu de a obține transferul cunoștințelor în cadrul sectorului STI și de a evita fragmentarea în interiorul sistemului;

53.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.