27.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 189/1

(1)

Dreptul Uniunii prevede cerințe referitoare la alimente și la siguranța alimentelor, precum și la hrana animalelor și la siguranța hranei animalelor, în toate etapele de producție, inclusiv norme care să vizeze garantarea unor practici corecte în comerț și furnizarea de informații consumatorilor. Acesta stabilește, de asemenea, cerințe în ceea ce privește prevenirea și combaterea bolilor transmisibile ale animalelor și a zoonozelor, precum și cerințe privind bunăstarea animalelor, subprodusele de origine animală, sănătatea plantelor și materialul de reproducere a plantelor, protecția soiurilor de plante, organismele modificate genetic și introducerea pe piață și utilizarea produselor de protecție a plantelor, precum și utilizarea sustenabilă a pesticidelor. Dreptul Uniunii prevede, de asemenea, efectuarea unor controale oficiale, precum și alte activități oficiale menite să asigure o punere în aplicare eficientă și respectarea cerințelor menționate.

(2)

Obiectivul general al dreptului Uniunii în domeniile menționate este de a contribui la un nivel înalt de sănătate umană, animală și a plantelor de-a lungul lanțului alimentar, la un nivel înalt de protecție și informare a consumatorilor și la un nivel înalt de protecție a mediului, favorizând în același timp competitivitatea și crearea de locuri de muncă.

(3)

Urmărirea acestui obiectiv general necesită resurse financiare adecvate. Prin urmare, este necesar ca Uniunea să contribuie la finanțarea măsurilor luate în diferitele domenii relevante pentru respectivul obiectiv general. De asemenea, în vederea direcționării eficiente a cheltuielilor, ar trebui să fie stabilite obiective specifice și indicatori care să permită evaluarea realizării obiectivelor respective.

(4)

Finanțarea din partea Uniunii a cheltuielilor privind produsele alimentare și hrana pentru animale s-a realizat în trecut sub formă de granturi, proceduri de achiziții publice și plăți către organizațiile internaționale active în domeniu. Este adecvat ca această finanțare să se continue în același mod.

(5)

Contribuția financiară din partea Uniunii poate fi utilizată de statele membre, de asemenea, pentru a sprijini acțiuni privind sănătatea plantelor sau animalelor în vederea controlului, prevenirii sau eradicării organismelor dăunătoare sau bolilor animalelor, realizate de organizațiile active în acest domeniu.

(6)

Din motive de disciplină bugetară, este necesar să se stabilească prin prezentul regulament lista de măsuri eligibile care pot beneficia de o contribuție din partea Uniunii, precum și costurile eligibile și ratele aplicabile.

(7)

Luând în considerare Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului (3), suma maximă pentru cheltuielile privind alimentele și furajele pentru perioada 2014-2020 urmează să fie de 1 891 936 000 EUR.

(8)

De asemenea, ar trebui să se acorde finanțare la nivelul Uniunii pentru a face față unor circumstanțe excepționale, cum ar fi situații de urgență legate de sănătatea animalelor și a plantelor, în cazul în care creditele din rubrica bugetară 3 sunt insuficiente, dar sunt necesare măsuri de urgență. Pentru a face față acestor situații de criză, ar trebui să fie mobilizată o sursă de finanțare, de exemplu, prin intermediul instrumentului de flexibilitate, în conformitate cu Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (4).

(9)

Legislația în vigoare prevede că unele dintre costurile eligibile se rambursează la rate fixe. În privința altor costuri, dreptul în materie nu prevede nicio restricție pentru rambursare. Pentru a raționaliza și simplifica sistemul, ar trebui să se stabilească o rată maximă fixă pentru rambursare. Este adecvat ca rata respectivă să fie stabilită la nivelul uzual aplicat pentru granturi. De asemenea, este necesar să se prevadă posibilitatea de a crește această rată maximă în anumite circumstanțe.

(10)

Având în vedere importanța atingerii obiectivelor prezentului regulament, este adecvat ca pentru anumite acțiuni să fie finanțate 100 % din costurile eligibile, cu condiția ca punerea în aplicare a acestor acțiuni să implice și costuri neeligibile.

(11)

Uniunea are responsabilitatea de a asigura ca fondurile să fie cheltuite în mod corespunzător, dar și de a lua măsuri pentru a răspunde necesității de a simplifica programele sale de cheltuieli, pentru a reduce sarcina administrativă și costurile pentru beneficiarii fondurilor și pentru toți actorii implicați, în conformitate cu Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 8 octombrie 2010 intitulată „Reglementarea inteligentă în Uniunea Europeană”.

(12)

Dreptul Uniunii solicită statelor membre să pună în aplicare anumite măsuri atunci când anumite boli ale animalelor sau zoonoze apar sau evoluează. Prin urmare, Uniunea ar trebui să contribuie financiar la astfel de măsuri de urgență.

(13)

De asemenea, este necesară reducerea, prin măsuri adecvate de eradicare, combatere și supraveghere, a numărului focarelor epidemice de boli ale animalelor și de zoonoze care prezintă un risc pentru sănătatea umană și animală, precum și prevenirea apariției unor astfel de focare epidemice. Programele naționale de eradicare, combatere și supraveghere a acestor boli și zoonoze ar trebui, prin urmare, să beneficieze de finanțare din partea Uniunii.

(14)

Din motive organizaționale și de eficiență a operațiunilor de finanțare în domeniile sănătății animalelor și a plantelor, este adecvat să se stabilească norme privind conținutul, transmiterea, evaluarea și aprobarea programelor naționale, inclusiv a celor implementate în regiunile ultraperiferice ale Uniunii menționate la articolul 349 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”). Din aceleași motive, ar trebui stabilite și termenele de raportare și de transmitere a cererilor de plată.

(15)

Prin Directiva 2000/29/CE a Consiliului (5), se solicită statelor membre adoptarea anumitor măsuri de urgență pentru eradicarea unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale („dăunători”). Uniunea ar trebui să contribuie financiar la eradicarea dăunătorilor respectivi. Uniunea ar trebui să contribuie și la finanțarea în anumite condiții a unor măsuri de urgență vizând combaterea dăunătorilor care au cel mai puternic impact asupra Uniunii și care nu pot fi eradicați din anumite zone, precum și pentru măsuri de prevenire vizând dăunătorii respectivi.

(16)

Măsurile de urgență luate împotriva dăunătorilor ar trebui să fie eligibile pentru cofinanțare din partea Uniunii în cazul în care măsurile respective prezintă o valoare adăugată pentru întreaga Uniune. Din acest motiv, Uniunea ar trebui să contribuie la finanțarea măsurilor împotriva dăunătorilor enumerați în anexa I partea A secțiunea I și în anexa II partea A secțiunea I la Directiva 2000/29/CE în cadrul titlului „Organisme dăunătoare a căror apariție în vreo parte a Uniunii nu se cunoaște și care sunt relevante pentru întreaga Uniune”. În cazul dăunătorilor despre care se știe că sunt prezenți în Uniune, ar trebui să fie eligibile pentru o contribuție financiară din partea Uniunii numai măsurile care vizează dăunătorii cu cel mai mare impact asupra Uniunii. Astfel de dăunători îi includ în special pe cei care fac obiectul măsurilor din cadrul Directivelor 69/464/CEE (6), 93/85/CEE (7), 98/57/CE (8) sau 2007/33/CE (9) ale Consiliului. Uniunea ar trebui să contribuie și la finanțarea măsurilor împotriva dăunătorilor care nu sunt incluși în anexa I sau anexa II la Directiva 2000/29/CE, care fac obiectul unor măsuri naționale și care sunt provizoriu eligibile pentru a fi incluse pe lista din anexa I partea A secțiunea I sau din anexa II partea A secțiunea I din Directiva 2000/29/CE. Măsurile care vizează dăunătorii care fac obiectul măsurilor de urgență luate de Uniune în vederea eradicării lor ar trebui, de asemenea, să fie eligibile pentru o contribuție financiară din partea Uniunii.

(17)

Este necesară depistarea în timp util a prezenței anumitor dăunători. Studiile efectuate de statele membre în vederea stabilirii prezenței dăunătorilor sunt esențiale pentru a asigura eradicarea imediată a epidemiilor cauzate de dăunătorii respectivi. Studiile epidemiologice efectuate de un stat membru sunt esențiale pentru a proteja teritoriul tuturor celorlalte state membre. Uniunea poate contribui la finanțarea acestor studii în general, cu condiția ca acestea să includă cel puțin una sau două dintre categoriile critice de dăunători, și anume dăunătorii a căror prezență nu a fost constatată în Uniune și dăunătorii care fac obiectul măsurilor de urgență ale Uniunii.

(18)

Contribuția financiară din partea Uniunii acordată unor măsuri în domeniul sănătății animalelor și plantelor ar trebui să acopere costuri eligibile specifice, dar ar trebui să acopere, de asemenea, în cazuri excepționale și temeinic justificate, costurile suportate de statele membre pentru aplicarea unor alte măsuri necesare. Aceste măsuri pot include punerea în aplicare a unor măsuri de biosecuritate consolidate, în cazul apariției unei boli sau a prezenței de dăunători, distrugerea și transportarea carcaselor în cursul programelor de eradicare, precum și costurile de despăgubire a proprietarilor în urma unor campanii de vaccinare de urgență.

(19)

Regiunile ultraperiferice ale statelor membre se confruntă cu dificultăți cauzate de depărtarea și de dependența lor de un număr limitat de produse. Este adecvat ca Uniunea să acorde o contribuție financiară statelor membre pentru programele pe care acestea le desfășoară pentru combaterea dăunătorilor în respectivele regiuni ultraperiferice în conformitate cu obiectivele Regulamentului (UE) nr. 228/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (10). Dat fiind faptul că anumite regiuni ultraperiferice intră sub incidența unor norme naționale specifice acestor regiuni, și nu sub incidența normelor Uniunii prevăzute în Directiva 2000/29/CE, contribuția financiară din partea Uniunii ar trebui să se aplice normelor în vigoare în regiunile respective, indiferent dacă acestea sunt norme ale Uniunii sau norme naționale.

(20)

Controalele oficiale efectuate de către statele membre reprezintă un instrument esențial pentru a verifica și monitoriza punerea în aplicare, conformitatea și respectarea cerințelor relevante ale Uniunii. Eficacitatea și eficiența sistemelor oficiale de control este vitală pentru menținerea unui nivel înalt de siguranță pentru oameni, animale și plante de-a lungul lanțului alimentar, asigurând în același timp un nivel înalt de protecție a mediului. Pentru astfel de măsuri de control ar trebui să fie pus la dispoziție un sprijin financiar din partea Uniunii. În particular, o astfel de contribuție financiară ar trebui să se acorde laboratoarelor de referință ale Uniunii pentru a le ajuta să suporte costurile care rezultă din punerea în aplicare a programelor de lucru aprobate de Comisie. În plus, deoarece eficiența controalelor oficiale depinde și de existența în cadrul autorităților de control a unui personal bine pregătit, care să cunoască bine dreptul Uniunii, Uniunea ar trebui să fie în măsură să contribuie la formarea profesională a personalului respectiv și la programele de schimb relevante organizate de autoritățile competente.

(21)

Gestionarea eficientă a controalelor oficiale depinde de un schimb rapid de date și de informații referitoare la astfel de controale. În plus, punerea în aplicare adecvată și armonizată a normelor relevante depinde de instituirea unor sisteme eficiente, care implică autoritățile competente din statele membre. Prin urmare, înființarea și operarea bazelor de date și a sistemelor informatizate de gestionare a informațiilor în respectivele scopuri ar trebui să fie, de asemenea, eligibile pentru a beneficia de o contribuție financiară.

(22)

Uniunea ar trebui să aloce fonduri pentru activități tehnice, științifice, de coordonare și comunicare care sunt necesare pentru a asigura punerea în aplicare corectă a dreptului Uniunii și pentru a asigura adaptarea dreptului la evoluțiile științifice, tehnologice și societale. Ar trebui puse la dispoziție fonduri și pentru proiecte care au ca scop îmbunătățirea eficacității și a eficienței controalelor oficiale.

(23)

În temeiul articolului 3 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (11), orice propunere transmisă autorității legislative care conține derogări de la dispozițiile respectivului regulament trebuie să indice în mod clar astfel de derogări și să menționeze motivele specifice care le justifică. Prin urmare, având în vedere natura specifică a obiectivelor vizate prin prezentul regulament și ținând seama de faptul că autoritățile competente respective din statele membre sunt cel mai în măsură să pună în aplicare activitățile asociate obiectivelor respective, respectivele autorități ar trebui să fie considerate ca fiind beneficiari identificați în sensul articolului 128 alineatul (1) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012. Prin urmare, ar trebui să fie posibil ca acestor autorități să li se acorde granturi fără publicarea în prealabil a unor proceduri de achiziții publice prin cereri de propuneri.

(24)

Prin derogare de la articolul 86 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 și ca o excepție de la principiul neretroactivității, prevăzut la articolul 130 din respectivul regulament, costurile aferente măsurilor de urgență menționate la articolele 7 și 17 din prezentul regulament ar trebui să fie eligibile începând cu data la care statul membru notifică Comisiei apariția unei boli sau prezența unui dăunător, din cauza naturii urgente și neprevizibile a măsurilor respective. Angajamentele bugetare corespunzătoare și plata cheltuielilor eligibile ar trebui să fie efectuate de către Comisie, în urma evaluării cererilor de plată transmise de statele membre.

(25)

Este extrem de important ca astfel de măsuri de urgență să fie puse în aplicare imediat. Prin urmare, ar fi contraproductiv să se excludă, de la finanțare, costurile suportate înainte de transmiterea cererii de grant, întrucât acest fapt ar încuraja statele membre să-și concentreze eforturile lor imediate pe pregătirea unei cereri de grant, în loc să se concentreze pe punerea în aplicare a măsurilor de urgență.

(26)

Având în vedere amploarea dreptului Uniunii în vigoare privind punerea în aplicare a măsurilor de eradicare și de supraveghere epidemiologică, precum și constrângerile tehnice în ceea ce privește alte cunoștințe disponibile, punerea în aplicare a măsurilor prevăzute în prezentul regulament trebuie să fie efectuată, în primul rând, de către autoritățile competente ale statelor membre. Prin urmare, în anumite cazuri, este necesar să se cofinanțeze costurile salariale ale personalului din administrațiile naționale.

(27)

Programarea permite coordonarea și ierarhizarea priorităților și, prin urmare, contribuie la utilizarea eficientă a resurselor financiare ale Uniunii. În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, Comisiei ar trebui să-i fie conferite competențe de executare în ceea ce privește adoptarea programelor de lucru pentru punerea în aplicare a anumitor măsuri prevăzute în prezentul regulament.

(28)

Pentru a asigura utilizarea responsabilă și eficientă a resurselor financiare ale Uniunii, Comisia ar trebui să fie abilitată să verifice faptul că finanțarea din partea Uniunii este utilizată în mod eficient pentru punerea în aplicare a măsurilor eligibile, fie prin controale la fața locului, fie prin verificări de documente.

(29)

Interesele financiare ale Uniunii ar trebui să fie protejate pe tot parcursul ciclului de cheltuieli, inclusiv prin prevenirea, detectarea și investigarea neregulilor și prin recuperarea fondurilor pierdute, plătite eronat sau utilizate incorect.

(30)

Lista bolilor animalelor eligibile pentru finanțare în cadrul măsurilor de urgență este anexată prezentului regulament și cuprinde bolile animalelor menționate la articolul 3 alineatul (1), articolul 4 alineatul (1), articolul 6 alineatul (2) și articolul 14 alineatul (1) din Decizia 2009/470/CE a Consiliului (12). Pentru a lua în considerare bolile animalelor care trebuie notificate în conformitate cu Directiva 82/894/CEE a Consiliului (13) și bolile susceptibile să constituie o nouă amenințare pentru Uniune, ar trebui să-i fie delegată Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește completarea listei respective.

(31)

Listele privind bolile animalelor și zoonozele eligibile pentru finanțare în cadrul programelor de eradicare, combatere și supraveghere epidemiologică sunt anexate la prezentul regulament și cuprind bolile animalelor și zoonozele menționate în anexa I la Decizia 2009/470/CE. Pentru a lua în considerare situațiile provocate de bolile animalelor care au un impact semnificativ asupra producției de animale sau a comerțului cu acestea, evoluția zoonozelor care reprezintă o amenințare la adresa oamenilor sau noile evoluții științifice sau epidemiologice, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește completarea listelor respective.

(32)

Este deosebit de important ca, atunci când adoptă acte delegate în temeiul prezentului regulament, în timpul lucrărilor pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(33)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în ceea ce privește întocmirea programelor de lucru anuale și multianuale, stabilirea contribuției financiare pentru măsurile de urgență sau, atunci când este cazul, pentru a răspunde unor evenimente imprevizibile, stabilirea procedurilor de depunere a cererilor de către statele membre și a rapoartelor și cererilor de plată a granturilor. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (14).

(34)

Dreptul Uniunii ar trebui să fie pus în aplicare astfel încât să asigure obținerea beneficiilor preconizate, în lumina experienței acumulate. Prin urmare, Comisia ar trebui să evalueze funcționarea și eficiența prezentului regulament și să comunice rezultatele celorlalte instituții.

(35)

Diferite comitete asistă în prezent Comisia la punerea în aplicare a normelor în vigoare ale Uniunii care intră sub incidența prezentului regulament, în special comitetele instituite prin Deciziile 66/399/CEE (15), 76/894/CEE (16) ale Consiliului, prin Directivele 98/56/CE (17), 2008/90/CE ale Consiliului (18) și prin Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (19). Este adecvat să se raționalizeze procedura comitetelor în acest domeniu. Comitetului instituit prin articolul 58 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 ar trebui să i se atribuie sarcina de a asista Comisia în exercitarea competențelor sale de executare în privința cheltuielilor din domeniile relevante și ar trebui să se modifice denumirea comitetului respectiv pentru a reflecta sarcinile sale extinse. Prin urmare, Deciziile 66/399/CEE și 76/894/CEE ar trebui să fie abrogate, iar Directivele 98/56/CE și 2008/90/CE și Regulamentul (CE) nr. 178/2002 ar trebui să fie modificate în consecință.

(36)

Prezentul regulament înlocuiește dispozițiile Deciziei 2009/470/CE. Prezentul regulament înlocuiește, de asemenea, articolul 13c alineatul (5) și articolele 22-26 din Directiva 2000/29/CE, articolul 66 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (20), capitolul VII din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului (21), articolul 22 din Directiva 2009/128/CE a Parlamentului European și a Consiliului (22) și articolul 76 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (23). Prin urmare, Directiva 2000/29/CE, Regulamentele (CE) nr. 882/2004 și (CE) nr. 396/2005, Directiva 2009/128/CE și Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 ar trebui să fie modificate în consecință.

(37)

Pentru introducerea cofinanțării Uniunii pentru costuri suportate de statele membre destinate despăgubirii proprietarilor pentru valoarea plantelor, produselor vegetale sau altor obiecte distruse care fac obiectul măsurilor menționate la articolul 16 din Directiva 2000/29/CE, este necesară elaborarea unor orientări privind condițiile aplicabile în ceea ce privește limitele valorii de piață a culturilor și arborilor în cauză. Această introducere ar trebui să se aplice, în consecință, numai de la 1 ianuarie 2017,

(a)

care reglementează alimentele și siguranța lor, în orice etapă de producție, prelucrare, distribuție și eliminare a alimentelor, inclusiv normele care vizează garantarea unor practici corecte în comerț și care protejează interesele și informarea consumatorilor, precum și fabricarea și utilizarea materialelor și a obiectelor destinate să vină în contact cu alimentele;

(b)

care reglementează hrana pentru animale și siguranța acesteia, în toate etapele de producție, prelucrare, distribuție și eliminare a hranei pentru animale și utilizarea ei, inclusiv normele care vizează garantarea unor practici corecte în comerț și care protejează interesele și informațiile consumatorilor;

(c)

de stabilire a cerințelor de sănătate animală;

(d)

de stabilire a cerințelor privind bunăstarea animalelor;

(e)

privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare pentru plante sau produse vegetale, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2000/29/CE („dăunători”);

(f)

privind producția, în vederea introducerii pe piață, și introducerea pe piață a materialului de reproducere a plantelor;

(g)

de stabilire a cerințelor pentru introducerea pe piață a produselor de protecție a plantelor și utilizarea sustenabilă a pesticidelor;

(h)

care au ca scop prevenirea și reducerea la minimum a riscurilor pentru sănătatea publică și animală conferite de subprodusele de origine animală și produsele derivate;

(i)

care reglementează diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic;

(j)

privind protecția dreptului de proprietate intelectuală în ceea ce privește soiurile de plante, precum și conservarea și schimbul de resurse genetice vegetale.

(a)

îndeplinirea obiectivului general de a contribui la un nivel înalt de sănătate pentru oameni, animale și plante de-a lungul lanțului alimentar și în domenii conexe, prin prevenirea și eradicarea bolilor și dăunătorilor și prin asigurarea unui nivel înalt de protecție a consumatorilor și a mediului, consolidând în același timp competitivitatea industriei alimentelor și a furajelor din Uniune și favorizând crearea de locuri de muncă;

(b)

îndeplinirea următoarelor obiective specifice:

(a)

pentru obiectivul specific de la alineatul (1) litera (b) punctul (i), reducerea numărului de cazuri de boli legate de siguranța alimentelor sau de zoonoze în rândul populației din Uniune;

(b)

pentru obiectivul specific de la alineatul (1) litera (b) punctul (ii):

(c)

pentru obiectivul specific de la alineatul (1) litera (b) punctul (iii):

(d)

pentru obiectivul specific de la alineatul (1) litera (b) punctul (iv), o tendință favorabilă a rezultatelor controalelor în domenii de interes special efectuate și raportate de către experții Comisiei în statele membre.

(a)

activitățile transfrontaliere puse în aplicare împreună de două sau mai multe state membre pentru a combate, a preveni sau a eradica dăunători sau boli ale animalelor;

(b)

statele membre al căror venit național brut pe cap de locuitor calculat pe baza celor mai recente date Eurostat este mai mic de 90 % din media Uniunii.

(a)

sunt destinate să evite victime umane sau perturbări economice majore pentru Uniune în ansamblu;

(b)

sunt sarcini specifice indispensabile pentru Uniune în ansamblu, stabilite explicit de Comisie în programul de lucru adoptat în conformitate cu articolul 36 alineatul (1); sau

(c)

sunt puse în aplicare în țări terțe.

(a)

sănătății umane;

(b)

sănătății sau bunăstării animalelor; sau

(c)

producției agricole sau de acvacultură sau a unor sectoare conexe ale economiei.

(a)

costurile de despăgubire a proprietarilor pentru valoarea animalelor lor sacrificate sau abatorizate, în limita valorii de piață a acestor animale în cazul în care nu ar fi fost afectate de boală;

(b)

costurile de sacrificare sau abatorizare a animalelor și costurile de transport aferente;

(c)

costurile de despăgubire a proprietarilor pentru valoarea produselor de origine animală distruse, în limita valorii de piață a respectivelor produse imediat înainte ca o suspiciune privind boala să apară sau să fie confirmată;

(d)

costurile de curățare, dezinsecție și dezinfecție a exploatațiilor și a echipamentelor, pe baza epidemiologiei și a caracteristicilor agentului patogen;

(e)

costurile asociate cu transportul și distrugerea furajelor contaminate și, în cazul în care nu pot fi dezinfectate, a echipamentelor contaminate;

(f)

costurile de achiziționare, stocare, administrare sau distribuire de vaccinuri și momeli, precum și costurile de inoculare, în cazul în care Comisia decide sau autorizează aceste acțiuni;

(g)

costurile de transport și de eliminare a carcaselor;

(h)

în cazuri excepționale și justificate în mod corespunzător, alte costuri esențiale pentru eradicarea bolii, astfel cum se prevede în decizia de finanțare menționată la articolul 36 alineatul (4) din prezentul regulament.

(a)

situația bolilor animalelor care au un impact semnificativ asupra producției sau comerțului animalier;

(b)

evoluția zoonozelor care reprezintă o amenințare la adresa oamenilor; sau

(c)

noile evoluții în domeniul științific sau epidemiologic.

(a)

costurile de eșantionare a animalelor;

(b)

costurile de testare, cu condiția ca acestea să se limiteze la:

(c)

costurile de despăgubire a proprietarilor pentru valoarea animalelor lor sacrificate sau abatorizate, în limita valorii de piață a acestor animale în cazul în care nu ar fi fost afectate de boală;

(d)

costurile de sacrificare sau abatorizare a animalelor;

(e)

costurile de despăgubire a proprietarilor pentru valoarea produselor de origine animală distruse, în limita valorii de piață a respectivelor produse imediat înainte ca o suspiciune privind boala să apară sau să fie confirmată;

(f)

costurile de achiziționare, depozitare, inoculare, administrare sau distribuire a dozelor de vaccinuri sau vaccinurile și momelile utilizate în cadrul programelor;

(g)

costurile de curățare, dezinfectare și dezinsectizare a exploatației și a echipamentelor, pe baza epidemiologiei și a caracteristicilor agentului patogen; și

(h)

în cazuri excepționale și pe deplin justificate, costurile suportate pentru punerea în aplicare a unor măsuri necesare, altele decât cele menționate la literele (a)-(g), cu condiția ca aceste măsuri să fie prevăzute în decizia de acordare a grantului menționată la articolul 13 alineatele (3) și (4).

(a)

o descriere a situației epidemiologice a bolii animale sau a zoonozei înainte de data la care începe programul;

(b)

o descriere și o delimitare a zonelor geografice și administrative în care urmează să se aplice programul;

(c)

durata programului;

(d)

măsurile care urmează să fie puse în aplicare;

(e)

bugetul estimat;

(f)

obiectivele care trebuie să fie atinse până la sfârșitul programului și beneficiile preconizate ale acestuia; și

(g)

indicatorii adecvați pentru măsurarea gradului de realizare a obiectivelor programului.

(a)

lista programelor naționale aprobate tehnic și propuse pentru cofinanțare;

(b)

suma provizorie alocată fiecărui program;

(c)

nivelul maxim provizoriu al contribuției financiare a Uniunii pentru fiecare program; și

(d)

eventualele condiții provizorii care ar trebui îndeplinite pentru a obține contribuția financiară a Uniunii.

(a)

măsuri de eradicare a unui dăunător într-o zonă infestată, luate de către autoritățile competente în temeiul articolului 16 alineatele (1) și (2) din Directiva 2000/29/CE sau în temeiul măsurilor Uniunii adoptate în conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din respectiva directivă;

(b)

măsuri care să limiteze răspândirea unui dăunător împotriva căruia au fost luate măsuri de limitare a răspândirii sale la nivelul Uniunii, în temeiul articolului 16 alineatul (3) din Directiva 2000/29/CE, într-o zonă infestată din care dăunătorul respectiv nu poate fi eradicat, în cazul în care respectivele măsuri sunt esențiale pentru a proteja Uniunea împotriva răspândirii dăunătorului în alte zone. Aceste măsuri se referă exclusiv la eradicarea dăunătorului din zona-tampon, în cazul în care prezența sa este detectată în zona-tampon respectivă;

(c)

măsuri de protecție suplimentare luate împotriva răspândirii dăunătorului, împotriva căruia au fost adoptate măsuri de către Uniune în temeiul articolului 16 alineatul (3) din Directiva 2000/29/CE, altele decât măsurile de eradicare menționate la litera (a) și măsurile de limitare a răspândirii menționate la litera (b), în cazul în care aceste măsuri sunt esențiale pentru a proteja Uniunea împotriva răspândirii dăunătorului în alte zone.

(a)

programele vizează dăunători menționați în anexa I partea A secțiunea I și în anexa II partea A secțiunea I din Directiva 2000/29/CE;

(b)

programele vizează organisme dăunătoare care fac obiectul unei măsuri adoptate de Comisie în temeiul articolului 16 alineatul (3) din Directiva 2000/29/CE;

(c)

programele vizează organisme dăunătoare pentru care au fost adoptate măsuri în conformitate cu Directivele 69/464/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE sau 2007/33/CE; sau

(d)

programele vizează organisme dăunătoare care nu sunt incluse în anexa I sau anexa II la Directiva 2000/29/CE, care fac obiectul unei măsuri adoptate de o autoritate competentă a unui stat membru, în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din Directiva 2000/29/CE, și care sunt în mod provizoriu eligibile pentru a fi incluse pe lista din anexa I partea A secțiunea I și din anexa II partea A secțiunea I din Directiva 2000/29/CE.

(a)

costurile cu personalul, indiferent de statutul său, direct implicat în punerea în aplicare a măsurilor, precum și costurile cu închirierea echipamentelor, cu consumabilele și orice alte materiale necesare, cu produsele de tratare, cu eșantionarea și cu testele de laborator;

(b)

costurile contractelor de servicii încheiate cu părțile terțe pentru punerea în aplicare a unei părți a măsurilor;

(c)

costurile de despăgubire a operatorilor sau proprietarilor implicați pentru tratamentul, distrugerea și îndepărtarea ulterioară a plantelor, a produselor vegetale și a altor obiecte, precum și pentru curățarea și dezinfectarea sediilor, terenului, apei, solului, mediilor de cultură, instalațiilor, utilajelor și echipamentelor;

(d)

costurile de despăgubire a proprietarilor în cauză pentru valoarea plantelor distruse, a produselor vegetale și a altor obiecte care intră sub incidența măsurilor menționate la articolul 16 din Directiva 2000/29/CE, în limita valorii de piață a acestor plante, produse vegetale și obiecte în cazul în care nu ar fi fost afectate de respectivele măsuri; dacă este cazul, valoarea reziduală se deduce din suma de despăgubire; și

(e)

în cazuri excepționale și temeinic justificate, costurile suportate pentru aplicarea unor măsuri necesare altele decât cele menționate la literele (a)-(d), cu condiția ca astfel de măsuri să fie prevăzute în decizia de finanțare menționată la articolul 36 alineatul (4).

(a)

programele vizează dăunătorii menționați în anexa I partea A secțiunea I și în anexa II partea A secțiunea I din Directiva 2000/29/CE;

(b)

programele vizează dăunătorii care fac obiectul unei măsuri adoptate de Comisie în temeiul articolului 16 alineatul (3) din Directiva 2000/29/CE.

(a)

costurile de eșantionare;

(b)

costurile de testare, cu condiția ca acestea să se limiteze la:

(c)

în cazuri excepționale și pe deplin justificate, costurile suportate pentru realizarea unor măsuri necesare, altele decât cele menționate la literele (a) și (b), cu condiția ca astfel de măsuri să fie prevăzute în decizia de acordare a grantului menționată la articolul 22 alineatele (3) și (4).

(a)

dăunătorii vizați prin program;

(b)

descrierea și delimitarea zonelor geografice și administrative în care urmează să fie aplicat programul și descrierea situației din zonele respective în ceea ce privește prezența dăunătorilor în cauză;

(c)

durata programului;

(d)

numărul de inspecții vizuale, eșantioane și teste programate în ceea ce privește dăunătorii și plantele, produsele vegetale și alte obiecte în cauză;

(e)

bugetul estimat;

(f)

obiectivele care trebuie să fie atinse până la sfârșitul programului și beneficiile preconizate; și

(g)

indicatorii adecvați pentru măsurarea gradului de realizare a obiectivelor programului.

(a)

lista programelor de supraveghere epidemiologică aprobate tehnic și propuse pentru cofinanțare;

(b)

suma provizorie alocată fiecărui program;

(c)

nivelul maxim provizoriu al contribuției financiare a Uniunii aferente fiecărui program; și

(d)

eventualele condiții provizorii care ar trebui îndeplinite pentru a obține contribuția financiară a Uniunii.

(a)

costurile cu personalul direct implicat în punerea în aplicare a măsurilor, indiferent de statutul său, precum și costurile legate de închirierea echipamentelor, consumabile, produsele de tratare;

(b)

costurile contractelor de servicii încheiate cu părțile terțe pentru punerea în aplicare a unei părți a măsurilor;

(c)

costurile de eșantionare;

(d)

costurile de testare, cu condiția ca acestea să se limiteze la:

(a)

dăunătorii vizați prin program;

(b)

descrierea și delimitarea zonelor geografice și administrative în care urmează să fie aplicat programul și descrierea situației din zonele respective în ceea ce privește prezența dăunătorilor în cauză;

(c)

o analiză tehnică a situației fitosanitare a regiunii;

(d)

durata programului;

(e)

activitățile incluse în program și, dacă este cazul, numărul de inspecții vizuale, eșantioane și teste programate în ceea ce privește dăunătorii și plantele, produsele vegetale și alte obiecte în cauză;

(f)

bugetul estimat;

(g)

obiectivele care trebuie să fie atinse până la sfârșitul programului și beneficiile preconizate; și

(h)

indicatorii adecvați pentru măsurarea gradului de realizare a obiectivelor programului.

(a)

lista programelor pentru regiunile ultraperiferice aprobate tehnic și propuse pentru cofinanțare;

(b)

suma provizorie alocată fiecărui program;

(c)

nivelul maxim provizoriu al contribuției financiare a Uniunii aferente fiecărui program; și

(d)

eventualele condiții provizorii care ar trebui îndeplinite pentru a obține contribuția financiară a Uniunii.

(a)

costurile cu personalul, indiferent de statutul său, direct implicat în activitățile laboratoarelor desfășurate în calitatea lor de laboratoare de referință ale Uniunii;

(b)

costurile legate de fondul de rulment;

(c)

costul materialelor consumabile;

(d)

costurile legate de expedierea eșantioanelor, de misiuni, reuniuni, activități de formare.

(a)

costul organizării activităților de formare, care include activitățile de formare deschise participanților din țări terțe, sau a activităților de schimb de experiență;

(b)

costurile de deplasare, de cazare și de diurnă ale personalului autorităților competente care participă la formarea profesională.

(a)

costul prelevării de eșantioane și al testelor de laborator;

(b)

costul echipamentelor necesare pentru efectuarea controalelor oficiale și a colectării de date.

(a)

să aibă o valoare adăugată demonstrată pentru Uniune în ansamblul său și să fie disponibile în întreaga Uniune pentru toți utilizatorii interesați; și

(b)

să fie necesare pentru punerea în aplicare eficace și eficientă a normelor menționate la articolul 1.

(a)

punerea în aplicare eficace a măsurilor care beneficiază de contribuția financiară a Uniunii;

(b)

conformitatea practicilor administrative cu normele Uniunii;

(c)

existența documentelor justificative necesare și corelarea lor cu măsurile care beneficiază de o contribuție din partea Uniunii.

1.

La articolul 17, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Comisia este asistată de Comitetul permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, instituit prin articolul 58 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (25). Acest comitet este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (26).

(25)  Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (JO L 31, 1.2.2002, p. 1)."

(26)  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).”"

2.

La articolul 18, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Comisia este asistată de Comitetul permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, instituit prin articolul 58 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002. Acest comitet este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.”

1.

La articolul 13c, alineatul (5) se elimină.

2.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 15a

Statele membre prevăd că oricine care află despre prezența unui dăunător menționat în anexa I sau anexa II sau a unui dăunător care face obiectul unei măsuri în temeiul articolului 16 alineatul (2) sau (3) sau are motive să suspecteze o astfel de prezență să înștiințeze în scris autoritatea competentă în termen de zece zile calendaristice și, în cazul în care autoritatea competentă solicită acest lucru, să furnizeze informațiile de care dispune în legătură cu respectiva prezență.”

3.

Articolele 22-26 se elimină.

27.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 189/33

(1)

În 1997, prin Regulamentul (CE) nr. 820/97 al Consiliului (3), au fost consolidate normele Uniunii privind identificarea și trasabilitatea bovinelor în contextul epidemiei de encefalopatie spongiformă bovină (ESB) și al necesității sporite de a urmări originea și circulația animalelor, utilizând crotalii convenționale.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 al Parlamentului European și al Consiliului (4) prevede că fiecare stat membru trebuie să instituie un sistem de identificare și înregistrare a bovinelor în conformitate cu respectivul regulament.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 instituie un sistem de identificare și de înregistrare a bovinelor care cuprinde crotalii aplicate pe ambele urechi ale fiecărui animal, baze de date computerizate, pașapoarte pentru animale și registre individuale păstrate în fiecare exploatație.

(4)

Trasarea cărnii de vită și mânzat la sursă prin identificare și înregistrare este o condiție obligatorie pentru etichetarea referitoare la origine de-a lungul întregului lanț alimentar. Aceste măsuri asigură protecția consumatorilor și sănătatea publică și promovează încrederea consumatorilor.

(5)

Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 și, mai precis, identificarea bovinelor și sistemele de etichetarea facultativă a cărnii de vită și mânzat au fost incluse în comunicarea Comisiei din 22 octombrie 2009 intitulată „Program de acțiune pentru reducerea sarcinii administrative în UE – Planuri de reducere sectorială și acțiuni pentru 2009” ca obligații de informare având o importanță specială în ceea ce privește sarcinile pe care le presupun pentru întreprinderi.

(6)

Utilizarea sistemelor electronice de identificare (IDE) ar putea fluidiza procesele de trasabilitate prin citirea și înregistrarea automată și mai exactă în registrul exploatației. În plus, ea ar permite raportarea automată în baza de date electronică a deplasărilor animalelor și, astfel, îmbunătățirea vitezei, fiabilității și preciziei sistemului de trasabilitate. Totodată, utilizarea sistemelor IDE ar îmbunătăți gestionarea anumitor plăți directe către fermieri.

(7)

Sistemele IDE bazate pe identificarea prin frecvențe radio s-au îmbunătățit considerabil în ultimii zece ani. Această tehnologie permite o citire mai rapidă și mai exactă a codurilor de identificare individuale ale animalelor direct în sistemele de prelucrare a datelor. Aceasta are ca rezultat o reducere a timpului necesar pentru a identifica animalele potențial infectate sau alimentele potențial contaminate, ducând astfel la îmbunătățirea fiabilității bazelor de date și la creșterea capacității de a reacționa prompt în eventualitatea izbucnirii unei epidemii, economisindu-se costuri cu forța de muncă, chiar dacă aceasta presupune creșterea costurilor cu echipamentele.

(8)

Prezentul regulament este coerent cu faptul că sistemele IDE au fost deja introduse în Uniune pentru alte specii de animale decât bovinele, cum ar fi sistemul obligatoriu utilizat pentru ovine și caprine.

(9)

Având în vedere progresele tehnologice în domeniul sistemelor IDE, mai multe state membre au decis să înceapă să pună în aplicare IDE facultativă a bovinelor. Aceste inițiative sunt susceptibile de a determina dezvoltarea unor sisteme diferite în statele membre individuale și de către diferite părți interesate. Dezvoltarea unor sisteme diferite ar împiedica armonizarea ulterioară a standardelor tehnice la nivelul Uniunii. Ar trebui asigurată interoperabilitatea sistemelor IDE ale statelor membre, precum și coerența cu standardele ISO relevante sau cu alte standarde tehnice internaționale adoptate de organizații internaționale de standardizare recunoscute, cu condiția ca aceste standarde internaționale să fie în măsură să garanteze, cel puțin, un nivel mai ridicat de performanță decât standardele ISO.

(10)

Raportul Comisiei din 25 ianuarie 2005 privind posibilitatea introducerii EID a bovinelor concluzionează că s-a demonstrat faptul că identificarea prin frecvențe radio a progresat suficient pentru ca aceasta să poată fi deja introdusă în practică. Raportul respectiv concluzionează, de asemenea, că este foarte recomandabil să se treacă la IDE a bovinelor în Uniune, deoarece, printre alte avantaje, aceasta ar contribui la reducerea sarcinilor administrative.

(11)

În conformitate cu comunicarea Comisiei din 10 septembrie 2008 intitulată „Plan de acțiune privind punerea în aplicare a strategiei UE în materie de sănătate animală”, Comisia urmează să simplifice obligațiile de informare, cum ar fi registrele exploatațiilor și pașapoartele animalelor, în cursul perioadei de introducere a sistemelor IDE.

(12)

Comunicarea Comisiei din 19 septembrie 2007 intitulată „O nouă strategie în materie de sănătate animală pentru Uniunea Europeană (2007-2013) desfășurată sub deviza «Prevenirea este mai eficientă decât vindecarea» ” propune luarea în considerare a IDE pentru bovine ca o posibilă îmbunătățire a sistemului actual al Uniunii în materie de identificare și înregistrare în vederea simplificării obligațiilor de informare, cum ar fi registrele exploatațiilor și pașapoartele animalelor, și sugerează punerea în aplicare a unui schimb electronic al pașapoartelor de bovine. Acest schimb ar implica introducerea IDE, cu introducerea datelor în timp real. Un astfel de schimb ar duce la economii de costuri și eforturi considerabile pentru autoritățile competente ale statelor membre și pentru alte părți interesate și ar reduce volumul de muncă în momentul transferului de date din pașapoartele animalelor în bazele de date electronice. Prezentul regulament este coerent cu respectiva inițiativă.

(13)

Astfel, este de așteptat ca prezentul regulament să contribuie la unele obiective-cheie ale strategiilor majore ale Uniunii, inclusiv Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, prin accelerarea creșterii economice și îmbunătățirea coeziunii și a competitivității.

(14)

Anumite țări terțe au stabilit deja norme care permit utilizarea tehnologiilor avansate de IDE. Uniunea ar trebui să instituie norme similare pentru a stimula comerțul și a spori competitivitatea în cadrul sectorului.

(15)

În lumina dezvoltării tehnologice a unor noi tipuri de dispozitive electronice de identificare, este adecvat să se extindă sfera de aplicare a mijloacelor de identificare prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 pentru a permite utilizarea dispozitivelor electronice de identificare ca mijloace oficiale de identificare. Întrucât introducerea dispozițiilor corespunzătoare presupune investiții considerabile, este necesar să se prevadă o perioadă de tranziție de cinci ani, pentru a le acorda statelor membre timpul necesar pentru pregătiri. Pe parcursul perioadei de tranziție crotaliile convenționale vor continua să fie singurul mijloc oficial de identificare a bovinelor.

(16)

Introducerea IDE obligatorii în întreaga Uniune ar putea avea efecte adverse din punct de vedere economic pentru anumiți operatori. Prin urmare, este adecvat ca atunci când IDE devine un mijloc oficial de identificare, deținătorii să o poată folosi în mod voluntar. În cadrul unui astfel de regim facultativ, IDE ar fi aleasă de către deținătorii care ar putea avea beneficii economice de pe urma acesteia, în timp ce altor deținători ar trebui să li se permită să continue să își identifice animalele prin două crotalii convenționale.

(17)

Statele membre au sisteme de creștere a animalelor, practici agricole și organizări sectoriale foarte diferite. Prin urmare, statelor membre ar trebui să li se permită să introducă pe teritoriul lor IDE obligatorie numai în cazul în care ele o consideră adecvată, după ce au luat în considerare toți factorii respectivi, inclusiv impactul asupra micilor fermieri, și în urma consultărilor cu organizațiile reprezentative ale industriei zootehnice. Pe durata schimburilor comerciale de animale care au loc în interiorul Uniunii, obligația de identificare electronică a bovinelor ar trebui să revină statului membru care a introdus obligativitatea utilizării IDE pe teritoriul său. Acest lucru nu înseamnă că statul membru respectiv este obligat să identifice din nou animalele care au fost deja identificate electronic în statul membru de expediere.

(18)

Animalele și carnea introduse în Uniune din țări terțe ar trebui să fie supuse unor cerințe de identificare și trasabilitate care oferă un nivel de protecție echivalent.

(19)

Atunci când sunt importate în Uniune animale vii din țări terțe, acestea ar trebui să fie supuse, la sosire, acelorași cerințe de identificare care se aplică animalelor născute în Uniune.

(20)

Cele două mijloace oficiale de identificare alocate unui animal ar trebui să poarte același cod de identificare. Cu toate acestea, în timpul fazei inițiale de adaptare la utilizarea dispozitivelor electronice de identificare ca mijloace oficiale de identificare, nu se poate exclude faptul că, în anumite cazuri, constrângerile tehnice legate de configurația codului original de identificare al unui animal ar putea împiedica reproducerea codului respectiv pe un dispozitiv electronic de identificare. Această situație ar putea apărea atunci când caracterele care formează codul de identificare existent al unui animal împiedică convertirea codului respectiv în format electronic. Prin urmare, ar trebui să se prevadă derogări tranzitorii specifice pentru a permite aplicarea unui dispozitiv electronic de identificare și în cazul acestor animale, cu condiția să fie asigurată trasabilitatea completă și ca animalele să poată fi identificate individual, inclusiv exploatația în care s-au născut.

(21)

Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 prevede că autoritatea competentă emite un pașaport pentru fiecare animal care trebuie să fie identificat în conformitate cu regulamentul respectiv. Aceasta generează o sarcină administrativă considerabilă pentru statele membre. Autoritățile competente ale statelor membre au obligația de a crea o bază de date electronice în conformitate cu articolele 14 și 18 din Directiva 64/432/CEE a Consiliului (5). Întrucât aceste baze de date trebuia să fie complet funcționale de la 31 decembrie 1999, ele ar trebui să asigure în mod suficient trasabilitatea deplasărilor interne ale bovinelor. În consecință, pașapoartele ar trebui să fie emise doar pentru animalele destinate comerțului în interiorul Uniunii. Cu toate acestea, prezentul regulament nu ar trebui să excludă dispoziții naționale în ceea ce privește emiterea de pașapoarte pentru animale care nu sunt destinate comerțului în interiorul Uniunii.

(22)

BOVEX, proiectul-pilot pentru schimbul de pașapoarte pentru bovine între statele membre, a fost pus în aplicare de către Comisie cu scopul de a facilita schimbul de date între statele membre, asigurând totodată trasabilitatea animalelor în timpul circulației lor în interiorul Uniunii. Odată ce schimbul de date între bazele de date electronice naționale este complet operațional, cerința de a emite pașapoarte pentru animale pe hârtie nu ar trebui să se mai aplice animalelor care efectuează deplasări în interiorul Uniunii. Acest lucru ar trebui să contribuie la reducerea sarcinii administrative a statelor membre și a operatorilor economici.

(23)

Titlul II secțiunea II din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 stabilește norme pentru un sistem de etichetare facultativă a cărnii de vită și mânzat, prin care se prevede autorizarea anumitor specificații de etichetare de către autoritatea competentă a statului membru în cauză. Sarcinile administrative apărute și costurile suportate de statele membre și de operatorii economici care aplică acest sistem nu sunt proporționale cu beneficiile sistemului. Întrucât, de la adoptarea respectivului regulament, au intrat în vigoare noi acte legislative, normele specifice privind sistemul de etichetare facultativă au devenit inutile și ar trebui, prin urmare, eliminate. Cu toate acestea, nu ar trebui periclitate dreptul operatorilor de a informa consumatorii prin indicarea voluntară pe etichetă a caracteristicilor cărnii și dreptul consumatorilor de a primi informații care pot fi verificate. Prin urmare, la fel ca în cazul oricăror alte tipuri de carne, informațiile despre produse alimentare din carne de vacă care depășesc cerințele obligatorii de etichetare ar trebui să respecte legislația orizontală actuală, inclusiv Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (6).

(24)

Pentru a preveni riscul de fraudă în etichetarea cărnii și pentru a proteja consumatorii europeni, controalele și sancțiunile aplicabile ar trebui să aibă un efect suficient de disuasiv.

(25)

În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, Comisia a prezentat un raport Parlamentului European și Consiliului privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență a cărnii folosite ca ingredient. Acest raport ar fi trebuit să fie însoțit de o propunere legislativă, dacă este cazul, pentru a asigura mai multă transparență pe parcursul lanțului cărnii și pentru a informa mai bine consumatorii europeni. Ținând seama de cele mai recente probleme legate de etichetarea produselor din carne care au afectat funcționarea lanțului alimentar, Parlamentul European și Consiliul au așteptat ca raportul să fie adoptat cât mai curând posibil în al doilea semestru al anului 2013 și acesta a fost adoptat în final la 17 decembrie 2013.

(26)

Ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, este necesar să se alinieze competențele conferite Comisiei în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1760/2000 la dispozițiile articolelor 290 și 291 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

(27)

Pentru a asigura că normele necesare pentru funcționarea adecvată a identificării, înregistrării și trasabilității bovinelor și a cărnii de vită și mânzat sunt aplicate, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește cerințele pentru mijloacele alternative de identificare a bovinelor; circumstanțele speciale în care statele membre pot prelungi perioadele maxime pentru aplicarea mijloacelor de identificare; datele care trebuie schimbate între bazele de date electronice ale statelor membre; perioada maximă pentru anumite obligații de raportare; cerințele pentru mijloacele de identificare; adăugarea mijloacelor de identificare la lista prevăzută în anexa I; normele privind informațiile din baza de date electronică ce trebuie incluse în pașapoartele animalelor și în registrele individuale care sunt păstrate în fiecare exploatație; identificarea și înregistrarea deplasărilor bovinelor când sunt scoase din ferme în perioada pășunatului sezonier, inclusiv a transhumanței; norme pentru etichetarea anumitor produse care ar trebui să fie echivalente cu normele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1760/2000; dispozițiile privind etichetarea referitoare la o prezentare simplificată a indicațiilor de origine în cazul unei șederi foarte scurte a unui animal în statul membru sau țara terță în care s-a născut sau în care a fost sacrificat; și definițiile și cerințele aplicabile termenilor sau categoriilor de termeni care pot fi incluși pe eticheta cărnii de vită și mânzat preambalată proaspătă sau congelată. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(28)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1760/2000 în ceea ce privește înregistrarea exploatațiilor care recurg la mijloace alternative de identificare; caracteristicile tehnice și modalitățile detaliate pentru schimbul de date între bazele de date electronice ale statelor membre; recunoașterea operabilității depline a sistemului de schimb de date; formatul și concepția mijloacelor de identificare; procedurile și standardele tehnice pentru punerea în aplicare a IDE; normele privind configurația codului de identificare, dimensiunea maximă și componența anumitor grupuri de animale, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (7).

(29)

Punerea în aplicare a acestui regulament ar trebui să fie monitorizată. Prin urmare, în termen de cel mult cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament în ceea ce privește dispozițiile legate de etichetarea facultativă a cărnii de vită și mânzat, respectiv nouă ani în cazul dispozițiilor legate de IDE, Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului două rapoarte referitoare atât la punerea în aplicare a prezentului regulament, cât și la fezabilitatea tehnică și economică a introducerii IDE obligatorii în întreaga Uniune. Aceste rapoarte ar trebui să fie însoțite, dacă este cazul, de propuneri legislative adecvate.

(30)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 ar trebui modificat în mod corespunzător,

1.

La articolul 1 alineatul (2), a doua teză se elimină.

2.

La articolul 2, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:

3.

La articolul 3 primul paragraf, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

4.

Articolul 4 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 4

Obligația de a identifica animalele

(1)   Toate animalele dintr-o exploatație se identifică prin cel puțin două mijloace de identificare enumerate în anexa I și în conformitate cu normele adoptate în temeiul alineatului (3) și aprobate de autoritatea competentă. Cel puțin unul dintre mijloacele de identificare este vizibil și conține un cod de identificare vizibil.

Primul paragraf nu se aplică animalelor născute înainte de 1 ianuarie 1998 și care nu sunt destinate comerțului în interiorul Uniunii. Animalele respective sunt identificate prin cel puțin un mijloc de identificare.

Pentru a asigura adaptarea la progresul tehnic, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 22b în ceea ce privește adăugarea de mijloace de identificare la lista prevăzută în anexa I, asigurând însă interoperabilitatea lor.

Mijloacele de identificare sunt atribuite exploatației, distribuite și aplicate animalelor în conformitate cu norme stabilite de către autoritatea competentă.

Cele două mijloace de identificare, autorizate în conformitate cu actele delegate și actele de punere în aplicare adoptate în temeiul alineatului (3) și al prezentului alineat și care sunt aplicate unui animal, poartă același cod unic de identificare, care, împreună cu înregistrarea animalelor, permite identificarea individuală a animalului și a exploatației în care s-a născut.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), atunci când caracterele care formează codul de identificare nu permit aplicarea unui dispozitiv electronic de identificare cu același cod unic de identificare, statul membru în cauză poate permite ca, sub supravegherea autorității competente, al doilea mijloc de identificare să poată conține un cod diferit, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(3)   Pentru a asigura trasabilitatea adecvată și adaptabilitatea la progresul tehnic și funcționarea optimă a sistemului de identificare, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 22b în ceea ce privește cerințele pentru mijloacele de identificare prevăzute în anexa I, precum și măsurile tranzitorii necesare pentru introducerea unui anumit mijloc de identificare.

Pe baza standardelor ISO relevante sau a altor standarde tehnice internaționale adoptate de organizații internaționale de standardizare recunoscute, cu condiția ca aceste standarde internaționale să fie în măsură să garanteze, cel puțin, un nivel mai ridicat de performanță și de fiabilitate decât standardele ISO, Comisia stabilește, prin intermediu actelor de punere în aplicare, normele necesare în ceea ce privește:

Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 23 alineatul (2).

(4)   Începând de la 18 iulie 2019, statele membre se asigură că este introdusă infrastructura necesară pentru a permite identificarea animalelor pe baza unui dispozitiv electronic de identificare ca mijloc oficial de identificare în conformitate cu prezentul regulament.

Începând de la 18 iulie 2019, statele membre pot introduce dispoziții naționale pentru a face obligatorie utilizarea unui dispozitiv electronic de identificare ca unul dintre cele două mijloace de identificare menționate la alineatul (1).

Statele membre care recurg la opțiunea stabilită la paragraful al doilea prezintă Comisiei textul acestor dispoziții naționale și pun la dispoziție informațiile aferente pe internet. Comisia ajută statele membre la publicarea acestor informații prin furnizarea, pe pagina sa de internet, a linkurilor către paginile de internet relevante ale statelor membre.

(5)   Prin derogare de la alineatul (1), bovinele destinate evenimentelor culturale și sportive, altele decât târgurile și expozițiile, pot fi identificate prin mijloace alternative de identificare care oferă standarde de identificare echivalente cu cele menționate la alineatul (1).

Exploatațiile care utilizează mijloace alternative de identificare menționate la primul paragraf sunt înregistrate în baza de date electronică prevăzută la articolul 5.

Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele necesare privind o astfel de înregistrare. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 23 alineatul (2).

Pentru a asigura trasabilitatea pe baza standardelor de identificare echivalente cu cele prevăzute la alineatul (1), Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 22b în ceea ce privește cerințele pentru mijloacele alternative de identificare menționate la primul paragraf inclusiv măsurile tranzitorii necesare pentru introducerea lor.

Comisia poate stabili, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele privind formatul și concepția mijloacelor alternative de identificare menționate la primul paragraf, inclusiv măsurile tranzitorii necesare pentru introducerea lor. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 23 alineatul (2).

(6)   Statele membre se informează reciproc și comunică Comisiei modelul mijloacelor de identificare utilizate pe teritoriul lor. Statele membre publică aceste informații pe internet. Comisia ajută statele membre la publicarea acestor informații prin furnizarea, pe pagina sa de internet, a linkurilor către paginile de internet relevante ale statelor membre.”

5.

Se introduc următoarele articole:

„Articolul 4a

Perioada de aplicare a mijloacelor de identificare

(1)   Mijloacele de identificare menționate la articolul 4 alineatul (1) se aplică animalului înainte de expirarea perioadei maxime, care urmează să fie stabilită de către statul membru în care s-a născut animalul. Perioada maximă este calculată de la nașterea animalului și nu depășește 20 de zile.

Prin derogare de la primul paragraf, din motive legate de dezvoltarea fiziologică a animalelor, pentru al doilea mijloc de identificare perioada respectivă poate fi prelungită până la 60 de zile de la nașterea animalului.

Niciun animal nu poate părăsi exploatația în care s-a născut înainte ca cele două mijloace de identificare să fie aplicate animalului respectiv.

(2)   Pentru a permite aplicarea mijloacelor de identificare în circumstanțe speciale caracterizate de dificultăți practice, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 22b pentru a stabili circumstanțele speciale în care statele membre pot prelungi perioadele maxime de aplicare a mijloacelor de identificare prevăzute la alineatul (1) primul și al doilea paragraf. Statele membre care recurg la această opțiune informează Comisia în acest sens.

Articolul 4b

Identificarea animalelor din țări terțe

(1)   Orice animal care face obiectul controalelor veterinare, în temeiul Directivei 91/496/CEE, introdus în Uniune dintr-o țară terță și care este destinat unei exploatații de destinație de pe teritoriul Uniunii, este identificat în exploatația de destinație prin intermediul mijloacelor de identificare menționate la articolul 4 alineatul (1).

Identificarea inițială aplicată animalului în țara terță de origine este înregistrată în baza de date electronică, prevăzută la articolul 5, împreună cu codul unic de identificare al mijlocului de identificare alocat animalului de către statul membru de destinație.

Primul paragraf nu se aplică animalelor destinate direct unui abator situat într-un stat membru, cu condiția ca animalele să fie sacrificate în termen de 20 de zile de la respectivele controale veterinare în temeiul Directivei 91/496/CEE.

(2)   Mijloacele de identificare a animalelor menționate la articolul 4 alineatul (1) se aplică într-o perioadă maximă care urmează să fie stabilită de statul membru în care este situată exploatația de destinație. Perioada respectivă nu depășește 20 de zile de la controalele veterinare menționate la alineatul (1).

Prin derogare de la primul paragraf, din motive legate de dezvoltarea fiziologică a animalelor, pentru al doilea mijloc de identificare perioada respectivă poate fi prelungită până la 60 de zile de la nașterea animalului.

În toate cazurile, cele două mijloace de identificare menționate la articolul 4 alineatul (1) primul paragraf se aplică animalelor înainte ca acestea să iasă din exploatația de destinație.

(3)   În cazul în care exploatația de destinație este situată într-un stat membru care a introdus dispoziții naționale în temeiul articolului 4 alineatul (4) al doilea paragraf menite să introducă utilizarea obligatorie a unui dispozitiv electronic de identificare, aceste animale sunt identificate prin intermediul respectivului dispozitiv electronic de identificare în exploatația de destinație în Uniune, într-o perioadă care urmează să fie stabilită de statul membru de destinație. Perioada respectivă nu depășește 20 de zile de la controalele veterinare menționate la alineatul (1).

Prin derogare de la primul paragraf, din motive legate de dezvoltarea fiziologică a animalelor, pentru al doilea mijloc de identificare perioada respectivă poate fi prelungită până la 60 de zile de la nașterea animalului.

În toate cazurile, dispozitivul electronic de identificare se aplică animalelor înainte ca acestea să iasă din exploatația de destinație.

Articolul 4c

Identificarea animalelor deplasate dintr-un stat membru în altul

(1)   Animale deplasate dintr-un stat membru în altul păstrează mijloacele de identificare inițiale aplicate acestora în temeiul articolului 4 alineatul (1).

Cu toate acestea, prin derogare de la primul paragraf, începând de la 18 iulie 2019, autoritatea competentă a statului membru de destinație poate permite:

(2)   În cazul în care exploatația de destinație este situată într-un stat membru care a introdus dispoziții naționale menite să introducă utilizarea obligatorie a unui dispozitiv electronic de identificare, animalele sunt identificate prin intermediul respectivului dispozitiv electronic de identificare, cel târziu în exploatația de destinație, într-o perioadă maximă care urmează să fie stabilită de către statul membru în care este situată exploatația de destinație. Perioada maximă respectivă nu depășește 20 de zile de la data sosirii animalelor la exploatația de destinație.

Prin derogare de la primul paragraf, din motive legate de dezvoltarea fiziologică a animalelor, pentru al doilea mijloc de identificare perioada respectivă poate fi prelungită până la 60 de zile de la nașterea animalului.

În toate cazurile, dispozitivul electronic de identificare se aplică animalelor înainte ca acestea să iasă din exploatația de destinație.

Cu toate acestea, primul paragraf nu se aplică animalelor destinate direct unui abator situat pe teritoriul statului membru care a introdus dispoziții naționale menite să introducă utilizarea obligatorie a unui dispozitiv electronic de identificare.

Articolul 4d

Îndepărtarea, modificarea sau înlocuirea mijloacelor de identificare

Niciun mijloc de identificare nu poate fi îndepărtat, modificat sau înlocuit fără autorizarea autorității competente. Autorizarea respectivă poate fi acordată numai în cazul în care îndepărtarea, modificarea sau înlocuirea nu compromit trasabilitatea animalului, iar identificarea sa individuală, inclusiv a exploatației în care s-a născut, este posibilă.

Orice înlocuire a codului de identificare este înregistrată în baza de date electronică prevăzută la articolul 5, împreună cu codul unic de identificare al mijlocului inițial de identificare aplicat animalului.”

6.

Articolul 5 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 5

Autoritatea competentă a statelor membre creează o bază de date electronică în conformitate cu articolele 14 și 18 din Directiva 64/432/CEE.

Statele membre pot face schimb de date electronice între bazele lor de date electronice de la data la care Comisia recunoaște operabilitatea deplină a sistemului de schimb de date. Schimbul se face astfel încât să se garanteze protecția datelor și să se prevină orice abuz, pentru a proteja interesele deținătorului.

Pentru a garanta schimbul electronic de date între statele membre, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 22b menite să stabilească norme privind datele care urmează să fie schimbate între bazele de date electronice ale statelor membre.

Comisia, prin intermediul actelor de punere în aplicare, stabilește condițiile tehnice și modalitățile în care se efectuează acest schimb de date și recunoaște operabilitatea deplină a sistemului de schimb de date. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 23 alineatul (2).”

7.

Articolul 6 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 6

(1)   În cazul în care un stat membru nu face schimb de date electronice cu alte state membre în cadrul sistemului de schimb electronic de date menționat la articolul 5, se aplică următoarele:

(2)   Pentru a permite retrasarea circulației animalului până la exploatația de origine situată într-un stat membru, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 22b menite să stabilească norme privind informațiile din baza de date electronică ce trebuie incluse în pașaportul animalului, inclusiv măsurile tranzitorii necesare pentru introducerea lor.”

8.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 6a

Prezentul regulament nu împiedică stabilirea de către un stat membru a unor dispoziții naționale în ceea ce privește emiterea de pașapoarte pentru animale care nu sunt destinate comerțului în interiorul Uniunii.”

9.

Articolul 7 se modifică după cum urmează:

10.

Articolul 8 se elimină.

11.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 9a

Formare

Statele membre se asigură că orice persoană care răspunde de identificarea și înregistrarea animalelor a primit instrucțiuni și îndrumări cu privire la dispozițiile relevante din prezentul regulament și la orice acte delegate și de punere în aplicare adoptate de către Comisie în conformitate cu prezentul regulament.

Atunci când dispozițiile relevante sunt modificate, informațiile corespunzătoare se pun la dispoziția persoanei menționate la primul paragraf.

Statele membre se asigură că sunt disponibile cursuri de formare adecvate.

Comisia facilitează schimbul de bune practici în vederea îmbunătățirii calității informațiilor și cursurilor de formare din întreaga Uniune.”

12.

Articolul 10 se elimină.

13.

Articolul 12 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 12

În sensul prezentului titlu, se aplică următoarele definiții:

14.

Articolul 13 se modifică după cum urmează:

15.

La articolul 14, paragraful al patrulea se înlocuiește cu următorul text:

„Pentru a asigura respectarea normelor orizontale privind etichetarea din această secțiune, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 22b menite să stabilească, pe baza experienței privind carnea tocată, norme echivalente cu cele de la primele trei alineate ale prezentului articol pentru resturile de carne de vită și mânzat sau pentru carnea de vită și mânzat tranșată.”

16.

Articolul 15 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 15

Etichetarea obligatorie a cărnii de vită și mânzat provenită din țări terțe

Prin derogare de la articolul 13, carnea de vită și mânzat importată pe teritoriul Uniunii pentru care nu sunt disponibile toate informațiile menționate la articolul 13 este etichetată cu mențiunea:

«Origine: non-UE» și «Sacrificare în (numele țării terțe)».”

17.

De la 13 decembrie 2014:

18.

Articolele 19, 20 și 21 se elimină.

19.

Articolul 22 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 22

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta respectarea dispozițiilor prezentului regulament.

Controalele prevăzute sunt efectuate fără a aduce atingere controalelor la care Comisia poate proceda în temeiul articolului 9 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95.

Toate sancțiunile impuse de statele membre deținătorului, operatorului sau organizației care comercializează carne de vită și mânzat sunt eficace, disuasive și proporționale.

Autoritatea competentă efectuează în fiecare an un număr minim de controale oficiale în ceea ce privește identificarea și înregistrarea animalelor care acoperă cel puțin 3 % din exploatații.

Autoritatea competentă crește imediat rata minimă de controale oficiale menționată la al doilea paragraf în cazul în care se stabilește că dispozițiile privind identificarea și înregistrarea animalelor nu au fost respectate.

Selecția exploatațiilor care trebuie să facă obiectul controalelor efectuate de autoritatea competentă se face pe baza unei analize de risc.

Fiecare stat membru prezintă un raport anual către Comisie până la 31 august privind punerea în aplicare a controalelor efectuate în anul precedent.

(2)   În pofida alineatului (1), autoritatea competentă impune unui deținător următoarele sancțiuni administrative:

(3)   În pofida alineatului (1), atunci când operatorii sau organizațiile care comercializează carne de vită și mânzat au etichetat-o fără a respecta obligațiile prevăzute la titlul II, statele membre cer, dacă este cazul și în conformitate cu principiul proporționalității, scoaterea de pe piață a cărnii respective. În plus față de sancțiunile menționate la alineatul (1), statele membre pot autoriza ca această carne de vită și mânzat:

(4)   Experții Comisiei, împreună cu autoritățile competente:

(5)   Un stat membru pe teritoriul căruia se efectuează un control la fața locului furnizează experților Comisiei ajutorul de care au nevoie pentru îndeplinirea atribuțiilor care le revin. Rezultatul controalelor efectuate este dezbătut cu autoritatea competentă din statul membru respectiv înainte de stabilirea și difuzarea unui raport final. Acest raport, conține, după caz, recomandări pentru statele membre cu privire la îmbunătățirea conformității cu prezentul regulament.”

20.

Se introduc următoarele articole:

„Articolul 22a

Autorități competente

Statele membre desemnează autoritatea competentă sau autoritățile responsabile de asigurarea respectării prezentului regulament și a oricărui act adoptat de Comisie pe baza regulamentului.

Ele informează Comisia și celelalte state membre cu privire la identitatea autorităților respective.

Articolul 22b

Exercitarea delegării de competențe

(1)   Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.

(2)   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 4 alineatele (1), (3) și (5), articolul 4a alineatul (2), articolul 5, articolul 6 alineatul (2), articolul 7 alineatele (1), (2) și (6), articolul 13 alineatul (6), articolul 14 alineatul (4) și articolul 15a se conferă Comisiei pe o perioadă de cinci ani de la 17 iulie 2014. Comisia prezintă un raport privind delegarea de competențe cel târziu cu nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opun prelungirii respective cel târziu cu trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

(3)   Delegarea de competențe menționată la articolul 4 alineatele (1), (3) și (5), articolul 4a alineatul (2), articolul 5, articolul 6 alineatul (2), articolul 7 alineatele (1), (2) și (6), articolul 13 alineatul (6), articolul 14 alineatul (4) și articolul 15a poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificată în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(5)   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 4 alineatele (1), (3) și (5), articolului 4a alineatul (2), articolului 5, articolului 6 alineatul (2), articolului 7 alineatele (1), (2) și (6), articolului 13 alineatul (6), articolului 14 alineatul (4) și articolului 15a intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat vreo obiecție în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.”

21.

Articolul 23 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 23

Procedura comitetului

(1)   Comisia este asistată, pentru actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 4 alineatele (3) și (5), articolului 5 și articolului 13 alineatul (6), de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, instituit în temeiul articolului 58 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (9).

Comitetul respectiv este un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (10).

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

În cazul în care avizul comitetului urmează să fie obținut prin procedură scrisă, această procedură se încheie fără rezultat atunci când, în termenul stabilit pentru emiterea avizului, președintele comitetului decide în acest sens sau o majoritate simplă a membrilor comitetului solicită acest lucru.

(9)  Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și cerințelor generale ale legislației în domeniul alimentar, de înființare a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor referitoare la siguranța produselor alimentare (JO L 31, 1.2.2002, p. 1)."

(10)  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).”"

22.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 23a

Raportare și evoluții legislative

Până la:

Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului rapoartele corespunzătoare referitoare la punerea în aplicare și impactul prezentului regulament, inclusiv, în primul caz, posibilitatea de revizuire a dispozițiilor privind etichetarea facultativă, iar, în al doilea caz, fezabilitatea tehnică și economică a introducerii identificării electronice obligatorii în întreaga Uniune.

Aceste rapoarte sunt însoțite, dacă este cazul, de propuneri legislative adecvate.”

23.

Se introduce următoarea anexă:

27.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 189/50

(1)

Uniunea a încheiat o serie de acorduri comerciale internaționale multilaterale, regionale și bilaterale care creează drepturi și obligații în beneficiul reciproc al părților.

(2)

Este esențial ca Uniunea să dispună de instrumente adecvate pentru a asigura exercitarea eficace a drepturilor sale în temeiul acordurilor comerciale internaționale în vederea protejării intereselor sale economice. Acest lucru este cu precădere necesar în situațiile în care țările terțe adoptă măsuri comerciale restrictive care reduc beneficiile ce le revin operatorilor economici ai Uniunii în temeiul acordurilor comerciale internaționale. Uniunea ar trebui să fie în măsură să reacționeze rapid și în mod flexibil în contextul procedurilor și al termenelor prevăzute de acordurile comerciale internaționale pe care le-a încheiat. Prin urmare, este nevoie de norme care să prevadă cadrul pentru exercitarea drepturilor Uniunii în anumite situații specifice.

(3)

Mecanismele de soluționare a litigiilor stabilite prin acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și prin alte acorduri comerciale internaționale, inclusiv acorduri regionale sau bilaterale, vizează găsirea unei soluții pozitive la eventualele litigii apărute între Uniune și cealaltă parte sau celelalte părți la acordurile respective. Uniunea ar trebui însă să aibă posibilitatea de a suspenda concesii sau alte obligații, în conformitate cu aceste mecanisme de soluționare a litigiilor, atunci când alte căi de a găsi o soluție pozitivă nu dau rezultate. Măsurile luate de Uniune în astfel de cazuri ar trebui să aibă scopul de a determina țara terță în cauză să respecte normele aplicabile ale comerțului internațional pentru a restabili o situație de beneficii reciproce.

(4)

În conformitate cu Acordul OMC privind măsurile de salvgardare, un membru al OMC care intenționează să aplice o măsură de salvgardare sau care urmărește prelungirea unei astfel de măsuri trebuie să facă eforturi pentru a menține un nivel al concesiilor și al altor obligații substanțial echivalent între el și membrii exportatori care ar fi afectați negativ de măsura de salvgardare respectivă. Norme similare sunt prevăzute și de către alte acorduri comerciale internaționale, inclusiv regionale sau bilaterale, încheiate de Uniune. Uniunea ar trebui să ia măsuri de reechilibrare prin suspendarea concesiilor sau a altor obligații în cazurile în care țara terță în cauză nu aplică ajustări adecvate și proporționale. Măsurile luate de Uniune în astfel de cazuri ar trebui să aibă scopul de a determina introducerea de către țările terțe a unor măsuri de stimulare a comerțului, pentru a restabili o situație de beneficii reciproce.

(5)

Articolul XXVIII din Acordul General pentru Tarife și Comerț 1994 (GATT 1994) și înțelegerea aferentă acestuia reglementează modificarea sau retragerea concesiilor prevăzute în listele tarifare ale membrilor OMC. Membrii OMC afectați de o astfel de modificare au dreptul, în anumite condiții, de a retrage concesii substanțial echivalente. În astfel de situații, Uniunea ar trebui să adopte măsuri de reechilibrare, cu excepția cazului în care sunt convenite ajustări compensatorii. Măsurile luate de Uniune ar trebui să aibă ca scop determinarea țărilor terțe să pună în aplicare măsuri de stimulare a comerțului.

(6)

Uniunea ar trebui să aibă posibilitatea de a asigura respectarea drepturilor sale în domeniul achizițiilor publice în cazul în care un partener comercial nu reușește să își respecte angajamentele asumate în cadrul Acordului OMC privind achizițiile publice sau în cadrul altor acorduri comerciale internaționale. Acordul OMC privind achizițiile publice prevede că eventualele litigii care decurg din acord nu au drept rezultat suspendarea concesiilor sau a altor obligații prevăzute în orice alt acord acoperit al OMC. Măsurile Uniunii ar trebui să vizeze asigurarea menținerii unui nivel substanțial echivalent al concesiilor, astfel cum se prevede în acordurile comerciale internaționale relevante.

(7)

Statele membre ar trebui să asigure aplicarea pe teritoriile lor a măsurilor de politică comercială în domeniul achizițiilor publice în modul care corespunde cel mai bine structurilor și practicilor lor administrative, respectând dreptul Uniunii.

(8)

Măsurile de politică comercială adoptate în temeiul prezentului regulament ar trebui să fie selectate și concepute pe baza unor criterii obiective, inclusiv eficacitatea măsurilor în determinarea respectării în țările terțe a normelor comerțului internațional, potențialul lor de a oferi ajutor operatorilor economici din Uniune afectați de măsurile adoptate de țări terțe, precum și a scopului de a minimiza efectele economice negative asupra Uniunii, inclusiv în ceea ce privește materiile prime esențiale.

(9)

Prezentul regulament ar trebui să se concentreze asupra măsurilor cu privire la care Uniunea are experiență legată de concepere și aplicare. Posibilitatea de a extinde domeniul de aplicare al regulamentului pentru a asigura adoptarea de măsuri în sectorul drepturilor de proprietate intelectuală și de măsuri suplimentare privind serviciile ar trebui să fie evaluată în cadrul reexaminării funcționării prezentului regulament, ținând cont în mod corespunzător de particularitățile fiecărui domeniu.

(10)

Atunci când se asigură respectarea drepturilor Uniunii, originea unei mărfi ar trebui să fie determinată în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului (2). Atunci când se asigură respectarea drepturilor Uniunii în urma soluționării unui litigiu în domeniul achizițiilor publice, originea unui serviciu ar trebui să fie determinată pe baza originii persoanei fizice sau juridice care îl furnizează. Autoritățile sau entitățile contractante ar trebui să aplice măsurile normale de precauție și obligația de diligență (due diligence) în momentul evaluării informațiilor și a garanțiilor acordate de către ofertanți în ceea ce privește originea mărfurilor și a serviciilor.

(11)

Comisia ar trebui să reexamineze domeniul de aplicare, funcționarea și eficiența prezentului regulament, inclusiv măsurile posibile în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală și măsurile suplimentare privind serviciile, cel târziu în termen de trei ani de la data primei sale puneri în aplicare sau nu mai târziu de cinci ani de la data intrării în vigoare a regulamentului, oricare dintre aceste date este mai apropiată. Comisia ar trebui să prezinte un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la evaluarea sa. Reexaminarea poate fi urmată de propuneri legislative adecvate.

(12)

Este important să se asigure o comunicare și un schimb de opinii eficace între Comisie, pe de o parte, și Parlamentul European și Consiliul, pe de altă parte, în special în cazul litigiilor în cadrul acordurilor comerciale internaționale care pot duce la adoptarea de măsuri în conformitate cu prezentul regulament.

(13)

Regulamentul (CE) nr. 3286/94 al Consiliului (3), ar trebui modificat pentru a se face trimitere la prezentul regulament în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor de politică comercială.

(14)

Pentru a se asigura condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Aceste competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (4).

(15)

Având în vedere gradul ridicat de complexitate pe care îl presupune analizarea impactului multiplu pe care îl pot avea măsurile de politică comercială adoptate în temeiul prezentului regulament și în scopul de a oferi suficiente posibilități ca ele să beneficieze de cel mai larg sprijin posibil, Comisia nu ar trebui să adopte acte de punere în aplicare în cazul în care comitetul menționat de prezentul regulament în mod excepțional nu emite niciun aviz cu privire la proiectul de act de punere în aplicare prezentat de Comisie.

(16)

Pentru a proteja interesele Uniunii, Comisia ar trebui să adopte acte de punere în aplicare imediat aplicabile atunci când, în cazuri bine justificate legate de necesitatea de a adapta măsurile de politică comercială la comportamentul părții terțe în cauză, există motive imperioase de urgență care impun acest lucru.

(17)

Prezentul regulament nu aduce atingere eventualei adoptări de măsuri de politică comercială pe baza altor acte relevante ale Uniunii sau a dispozițiilor Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, respectând în același timp dispozițiile aplicabile ale acordurilor comerciale internaționale privind suspendarea sau retragerea concesiilor sau a altor obligații,

(a)

de a răspunde la cazurile de încălcare de către țările terțe a normelor comerțului internațional care afectează interesele Uniunii, în vederea găsirii unei soluții satisfăcătoare care să restabilească beneficiile operatorilor economici din Uniune;

(b)

de a reechilibra concesiile sau alte obligații în relațiile comerciale cu țări terțe, atunci când tratamentul acordat mărfurilor din Uniune este modificat într-un mod care afectează interesele Uniunii.

(a)

„țară” înseamnă orice stat sau teritoriu vamal distinct;

(b)

„concesii sau alte obligații” înseamnă concesii tarifare sau orice alte beneficii pe care Uniunea s-a angajat să le aplice în cadrul schimburilor sale comerciale cu țări terțe în temeiul acordurilor comerciale internaționale la care este parte;

(c)

„nivelul anulării sau al reducerii avantajelor” înseamnă măsura în care sunt afectate beneficiile care îi revin Uniunii în temeiul unui acord comercial internațional. Cu excepția cazului în care este definit altfel în acordul în cauză, acesta include orice impact economic negativ care rezultă în urma unei măsuri luate de o țară terță;

(d)

„penalitate de preț obligatorie” înseamnă obligația autorităților sau a entităților contractante care desfășoară proceduri de achiziții publice de a crește, sub rezerva anumitor excepții, prețul serviciilor și/sau al mărfurilor originare din anumite țări terțe care au fost oferite în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor.

(a)

după soluționarea litigiilor comerciale în conformitate cu Memorandumul de înțelegere al OMC privind regulile și procedurile de soluționare a litigiilor („Memorandumul de înțelegere al OMC privind soluționarea litigiilor”), dacă Uniunea a fost autorizată să suspende concesii sau alte obligații prevăzute în acordurile multilaterale și plurilaterale acoperite de Memorandumul de înțelegere al OMC privind soluționarea litigiilor;

(b)

după soluționarea litigiilor comerciale în temeiul altor acorduri comerciale internaționale, inclusiv al acordurilor regionale sau bilaterale, atunci când Uniunea are dreptul de a suspenda concesii sau alte obligații prevăzute în astfel de acorduri;

(c)

pentru reechilibrarea concesiilor sau a altor obligații, reechilibrare la care aplicarea unei măsuri de salvgardare de către o țară terță poate da dreptul în conformitate cu articolul 8 din Acordul OMC privind măsurile de salvgardare sau cu dispozițiile privind măsurile de salvgardare incluse în alte acorduri comerciale internaționale, inclusiv în acorduri bilaterale sau regionale;

(d)

în caz de modificare a concesiilor de către un membru al OMC în temeiul articolului XXVIII din GATT 1994, dacă nu au fost convenite ajustări compensatorii.

(a)

în cazul în care se suspendă concesii sau alte obligații ca urmare a soluționării unui litigiu comercial în conformitate cu Memorandumul de înțelegere al OMC privind soluționarea litigiilor, nivelul lor nu depășește nivelul autorizat de Organul de soluționare a litigiilor al OMC;

(b)

în cazul în care se suspendă concesii sau alte obligații ca urmare a parcurgerii unei proceduri de soluționare a unui litigiu internațional în cadrul altor acorduri comerciale internaționale, inclusiv acorduri bilaterale sau regionale, nivelul lor nu depășește nivelul anulării sau al reducerii avantajelor ca urmare a măsurii luate de țara terță în cauză, așa cum este stabilit de Comisie sau recurgând la arbitraj, după caz;

(c)

în cazul unei reechilibrări a concesiilor sau a altor obligații în temeiul dispozițiilor privind măsurile de salvgardare din acordurile comerciale internaționale, măsurile Uniunii sunt substanțial echivalente cu nivelul concesiilor sau al altor obligații afectate de măsura de salvgardare, în conformitate cu condițiile din Acordul OMC privind măsurile de salvgardare sau cu dispozițiile privind măsurile de salvgardare din alte acorduri comerciale internaționale, inclusiv acorduri regionale sau bilaterale, în temeiul cărora este aplicată măsura de salvgardare;

(d)

în cazul în care concesiile sunt retrase în cadrul schimburilor comerciale cu o țară terță în legătură cu articolul XXVIII din GATT 1994 și cu înțelegerea aferentă acestuia (5), acestea sunt substanțial echivalente cu concesiile modificate sau retrase de către țara terță în cauză, în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul XXVIII din GATT 1994 și în înțelegerea aferentă acestuia.

(a)

eficacitatea măsurilor pentru a determina țările terțe să respecte normele comerțului internațional;

(b)

potențialul măsurilor de a oferi ajutor operatorilor economici din Uniune afectați de măsurile adoptate de țara terță;

(c)

disponibilitatea altor surse de aprovizionare pentru mărfurile și serviciile în cauză, pentru a se evita sau reduce la minimum orice efecte negative asupra industriilor din aval, autorităților sau entităților contractante sau asupra consumatorilor finali din Uniune;

(d)

evitarea complexității administrative disproporționate și a costurilor disproporționate în aplicarea măsurilor;

(e)

orice criterii specifice care pot fi stabilite în acordurile comerciale internaționale în legătură cu cazurile menționate la articolul 3.

(a)

suspendarea concesiilor tarifare și impunerea unor taxe vamale noi sau mai mari, inclusiv restabilirea taxelor vamale la nivelul națiunii celei mai favorizate sau impunerea unor taxe vamale care depășesc nivelul națiunii celei mai favorizate sau introducerea unor taxe suplimentare asupra importurilor și exporturilor de mărfuri;

(b)

introducerea sau creșterea restricțiilor cantitative la importul sau exportul de mărfuri, prin intermediul contingentelor, al licențelor de import sau export sau al altor măsuri;

(c)

suspendarea concesiilor privind mărfurile, serviciile sau furnizorii în domeniul achizițiilor publice, prin:

(a)

includ praguri, în funcție de caracteristicile mărfurilor sau serviciilor respective, peste care se impune aplicarea excluderii și/sau a penalității de preț obligatorii, luând în considerare dispozițiile acordului comercial în cauză și nivelul de anulare sau de prejudiciere;

(b)

stabilesc care sunt sectoarele sau categoriile de mărfuri sau servicii cărora li se aplică, precum și eventualele excepții;

(c)

stabilesc autoritățile sau entitățile contractante sau categoriile de autorități sau entități contractante, enumerate per stat membru, ale căror proceduri de achiziții publice sunt reglementate. Pentru a se asigura pe ce bază sunt stabilite acestea, fiecare stat membru prezintă o listă a autorităților sau entităților contractante adecvate sau a categoriilor de autorități sau entități contractante adecvate. Măsurile garantează că se realizează un nivel adecvat de suspendare a concesiilor sau a altor obligații și o repartizare echitabilă între statele membre.

(a)

în cazul unei persoane fizice, țara al cărei resortisant este persoana respectivă sau în care aceasta are drept de ședere permanentă;

(b)

în cazul unei persoane juridice, oricare dintre următoarele:

(a)

dacă țara terță ale cărei măsuri au fost considerate ca fiind încălcări ale normelor comerțului internațional în cadrul unei proceduri de soluționare a litigiilor se conformează acestor norme sau dacă a fost găsită o altă soluție satisfăcătoare pentru ambele părți;

(b)

în cazurile de reechilibrare a concesiilor sau a altor obligații în urma adoptării de către o țară terță a unei măsuri de salvgardare, atunci când măsura de salvgardare este retrasă sau expiră, sau când țara terță în cauză acordă Uniunii compensații adecvate și proporționale ulterior adoptării unui act de punere în aplicare în conformitate cu articolul 4 alineatul (1);

(c)

în cazurile de modificare a concesiilor de către un membru al OMC în temeiul articolului XXVIII din GATT 1994, atunci când țara terță în cauză acordă Uniunii compensații adecvate și proporționale ulterior adoptării unui act de punere în aplicare în conformitate cu articolul 4 alineatul (1).

(a)

evoluțiile de la nivel internațional în ceea ce privește suspendarea altor obligații în temeiul Acordului General pentru Comerțul cu Servicii (GATS);

(b)

evoluții în cadrul Uniunii în ceea ce privește adoptarea de norme comune privind sectoarele de servicii;

(c)

eficacitatea unor eventuale măsuri de politică comercială suplimentare ca mijloc de a asigura respectarea drepturilor Uniunii în temeiul acordurilor comerciale internaționale;

(d)

mecanismele disponibile de asigurare a punerii în aplicare la nivel practic în mod uniform și eficient a unor posibile măsuri suplimentare de politică comercială referitoare la servicii; și

(e)

implicațiile pentru furnizorii de servicii prezenți în Uniune la momentul adoptării unor acte de punere în aplicare în temeiul prezentului regulament.

27.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 189/59

(1)

Uniunea și-a stabilit obiectivul de a menține și a dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție, în cadrul căruia se asigură libera circulație a persoanelor. Pentru instituirea treptată a acestui spațiu, Uniunea urmează să adopte măsuri privind cooperarea judiciară în materie civilă având implicații transfrontaliere, în special atunci când sunt necesare pentru buna funcționare a pieței interne.

(2)

În conformitate cu articolul 81 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), astfel de măsuri pot include măsuri care urmăresc asigurarea, printre altele, a recunoașterii reciproce și a executării hotărârilor judecătorești între statele membre, a accesului efectiv la justiție și eliminarea obstacolelor din calea bunei desfășurări a procedurilor civile, la nevoie prin promovarea compatibilității normelor de procedură civilă aplicabile în statele membre.

(3)

La 24 octombrie 2006, prin „Cartea verde privind creșterea eficienței punerii în aplicare a hotărârilor judecătorești în Uniunea Europeană: poprirea asigurătorie a conturilor bancare”, Comisia a lansat o consultare referitoare la necesitatea unei proceduri europene uniforme de indisponibilizare a conturilor bancare și la caracteristicile posibile ale unei astfel de proceduri.

(4)

Prin Programul de la Stockholm din decembrie 2009 (3), care stabilește prioritățile în materie de libertate, securitate și justiție pentru perioada 2010-2014, Consiliul European a invitat Comisia să evalueze necesitatea și fezabilitatea prevederii anumitor măsuri provizorii și asigurătorii la nivelul Uniunii, de exemplu pentru a preîntâmpina dispariția activelor înainte de executarea unei creanțe, și să prezinte propuneri adecvate pentru îmbunătățirea eficacității executării hotărârilor judecătorești în Uniune, în ceea ce privește conturile bancare și activele debitorilor.

(5)

Proceduri naționale pentru obținerea unor măsuri asigurătorii, cum ar fi ordonanțele de indisponibilizare a conturilor bancare, există în toate statele membre, însă condițiile în care se dispun astfel de măsuri și eficacitatea executării acestora variază considerabil. Mai mult, recursul la măsurile asigurătorii naționale se poate dovedi dificil în cauzele cu implicații transfrontaliere, în special atunci când creditorul încearcă că indisponibilizeze mai multe conturi bancare situate în state membre diferite. Prin urmare, pare necesară și adecvată adoptarea unui instrument juridic al Uniunii cu caracter obligatoriu și direct aplicabil, care să stabilească o procedură nouă la nivelul Uniunii care să permită indisponibilizarea, în mod eficient și rapid, a fondurilor existente în conturile bancare, în cauzele transfrontaliere.

(6)

Procedura instituită prin prezentul regulament ar trebui să servească ca mijloc suplimentar și opțional pentru creditor, care este liber să folosească orice altă procedură pentru obținerea unei măsuri echivalente în temeiul dreptului intern.

(7)

Un creditor ar trebui să poată obține o măsură asigurătorie sub forma unei ordonanțe asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare (denumită în continuare „ordonanță asigurătorie” sau „ordonanță”) care să împiedice transferul sau retragerea fondurilor pe care le deține debitorul său într-un cont bancar deținut într-un stat membru, dacă există riscul ca, în lipsa unei astfel de măsuri, executarea ulterioară a creanței sale împotriva debitorului să fie împiedicată sau îngreunată în mod considerabil. Indisponibilizarea fondurilor deținute în contul debitorului ar trebui să aibă drept consecință împiedicarea utilizării fondurilor atât de către debitor, cât și de către persoanele împuternicite de acesta să efectueze plăți prin intermediul contului respectiv, de exemplu printr-un ordin de plată programată sau prin debitare directă sau prin folosirea unei cărți de credit.

(8)

Domeniul de aplicare al prezentului regulament ar trebui să includă toate aspectele de drept civil și comercial, cu excepția anumitor aspecte bine definite. În special, prezentul regulament nu ar trebui să se aplice creanțelor față de un debitor împotriva căruia au fost inițiate proceduri de insolvență. Acest lucru ar trebui să însemne că ordonanța asigurătorie nu poate fi emisă împotriva debitorului după deschiderea procedurilor de insolvență în legătură cu acesta, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului (4). Pe de altă parte, excluderea ar trebui să permită utilizarea ordonanței asigurătorii pentru a asigura recuperarea plăților păgubitoare efectuate de un astfel de debitor către părți terțe.

(9)

Prezentul regulament ar trebui să se aplice conturilor deținute la instituții de credit a căror activitate constă în a primi de la public depozite sau alte fonduri rambursabile și în a acorda credite pe cont propriu.

Prin urmare, nu ar trebui să se aplice instituțiilor financiare care nu primesc astfel de depozite, de exemplu instituțiilor care oferă finanțare pentru proiecte de export și de investiții sau pentru proiecte în țările în curs de dezvoltare sau instituțiilor care oferă servicii privind piața financiară. În plus, prezentul regulament nu ar trebui să se aplice conturilor deținute la băncile centrale sau de către acestea atunci când acestea acționează în funcția lor de autorități monetare, nici conturilor care nu pot fi indisponibilizate printr-o ordonanță națională echivalentă unei ordonanțe asigurătorii sau care nu pot face obiectul unui sechestru în temeiul dreptului statului membru unde este deținut contul în cauză.

(10)

Prezentul regulament ar trebui să se aplice exclusiv cauzelor transfrontaliere și ar trebui să definească ce constituie o cauză transfrontalieră în acest context specific. În sensul prezentului regulament, ar trebui să se considere că există o cauză transfrontalieră atunci când instanța care instrumentează cererea de emitere a ordonanței asigurătorii este situată într-un stat membru, iar contul bancar vizat de ordonanța asigurătorie este deținut în alt stat membru. Se consideră că există o cauză transfrontalieră atunci când creditorul este domiciliat într-un stat membru, iar instanța și contul bancar care trebuie indisponibilizat se află în alt stat membru.

Prezentul regulament nu ar trebui să se aplice indisponibilizării conturilor bancare deținute în statul membru în care se află instanța sesizată cu cererea de emitere a ordonanței asigurătorii dacă și domiciliul creditorului se află în statul membru respectiv, chiar dacă creditorul solicită în același timp o ordonanță asigurătorie care se referă la unul sau la mai multe conturi deținute în alt stat membru. Într-un astfel de caz, creditorul ar trebui să depună două cereri separate, una pentru o ordonanță asigurătorie și una pentru o măsură națională.

(11)

Procedura ordonanței asigurătorii ar trebui să poată fi solicitată de un creditor care dorește să garanteze executarea unei hotărâri judecătorești ulterioare pe fond înainte de inițierea procedurilor pe fond și în orice moment pe parcursul unei astfel de proceduri. Ar trebui de asemenea să poată fi solicitată de un creditor care a obținut deja o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic care impune debitorului să plătească creanța creditorului.

(12)

Ordonanța asigurătorie ar trebui să poată fi solicitată în scopul garantării creanțelor deja exigibile. De asemenea, ordonanța asigurătorie ar trebui să poată fi solicitată pentru creanțe care nu au devenit încă exigibile, atât timp cât creanțele respective decurg dintr-o tranzacție sau dintr-un eveniment care a avut deja loc și cuantumul lor poate fi determinat, inclusiv pentru creanțe legate de răspunderea delictuală și cvasidelictuală, precum și creanțe care decurg din acțiuni civile în despăgubire sau în restituire născute în urma unei fapte care face obiectul unor proceduri penale.

Ar trebui să se acorde creditorului posibilitatea de a solicita ca ordonanța asigurătorie să fie emisă pentru cuantumul creanței principale sau pentru un cuantum inferior. Aceasta din urmă poate fi în interesul său dacă, de exemplu, a obținut deja o altă garanție pentru o parte a creanței sale.

(13)

Pentru a asigura o legătură strânsă între procedura pentru ordonanța asigurătorie și procedura pe fond, competența internațională de emitere a ordonanței ar trebui să aparțină instanțelor statului membru ale cărui instanțe sunt competente să soluționeze cauza pe fond. În sensul prezentului regulament, noțiunea de procedură pe fond ar trebui să acopere orice procedură care urmărește obținerea unui titlu executoriu privind creanța subiacentă, inclusiv, de exemplu, procedurile sumare referitoare la ordine de plată și procedurile de tipul „procédure de référé” existente în Franța. În cazul în care debitorul este un consumator cu domiciliul într-un stat membru, competența de a emite o ordonanță ar trebui să aparțină numai instanțelor respectivului stat membru.

(14)

Condițiile pentru emiterea ordonanței asigurătorii ar trebui să garanteze un echilibru corespunzător între interesul creditorului de a obține o ordonanță și interesul debitorului de a împiedica utilizarea abuzivă a ordonanței.

Prin urmare, atunci când creditorul solicită o ordonanță asigurătorie înainte de a obține o hotărâre judecătorească, instanța la care este depusă cererea ar trebui să fie încredințată, pe baza probelor înaintate de creditor, că acesta din urmă va avea probabil câștig de cauză pe fond cu privire la creanța sa împotriva debitorului.

Mai mult, în toate situațiile, inclusiv atunci când a obținut deja o hotărâre judecătorească, creditorului ar trebui să i se solicite să demonstreze convingător pentru instanță că creanța sa are nevoie urgentă de protecție judiciară și că, în lipsa ordonanței, executarea unei hotărâri judecătorești existente sau viitoare poate să fie împiedicată sau îngreunată în mod substanțial pentru că există un risc real ca, până la momentul când creditorul poate executa hotărârea judecătorească existentă sau una viitoare, debitorul să risipească, să ascundă, sau să distrugă activele sale sau să le înstrăineze sub valoarea lor, într-o măsură neobișnuită sau printr-o acțiune neobișnuită.

Instanța ar trebui să evalueze probele înaintate de creditor în sprijinul existenței unui astfel de risc. Probele respective ar putea fi legate, de exemplu, de comportamentul debitorului cu privire la creanța creditorului sau, într-un litigiu anterior între părți, de istoricul creditului debitorului, de natura activelor debitorului și de orice acțiune recentă întreprinsă de debitor în legătură cu activele sale. În evaluarea probelor, instanța poate considera că retragerile din conturi și cheltuielile făcute de debitor pentru a susține cursul normal al afacerii sale sau cheltuielile familiale recurente nu sunt, în sine, neobișnuite. Simpla neplată sau contestare a creanței sau simplul fapt că debitorul are mai mulți creditori nu ar trebui, în sine, să fie considerate probe suficiente pentru a justifica emiterea unei ordonanțe. De asemenea, simplul fapt că situația financiară a debitorului este deficitară sau în curs de deteriorare nu ar trebui să constituie o bază suficientă pentru emiterea unei ordonanțe. Cu toate acestea, instanța poate lua acești factori în considerare în evaluarea globală a existenței riscului.

(15)

Pentru a garanta efectul surpriză al ordonanței asigurătorii și pentru a se asigura că aceasta va fi un instrument util pentru un creditor care va încerca să recupereze datorii de la un debitor în cauze transfrontaliere, debitorul nu ar trebui să fie informat în legătură cu cererea creditorului și nici să fie audiat înainte de emiterea ordonanței sau notificat în legătură cu ordonanța înainte de punerea sa în aplicare. În cazul în care, pe baza probelor și a informațiilor furnizate de creditor sau, după caz, de martorul sau martorii săi, instanța nu este convinsă de faptul că indisponibilizarea contului sau a conturilor în cauză este justificată, aceasta nu ar trebui să emită ordonanța.

(16)

În situațiile în care creditorul solicită o ordonanță asigurătorie înaintea inițierii procedurii pe fond, prezentul regulament ar trebui să îi impună să inițieze o astfel de procedură într-un termen specificat și, de asemenea, să furnizeze probe cu privire la această inițiere instanței unde a depus cererea sa de emitere a ordonanței. În cazul în care creditorul nu îndeplinește această obligație, instanța ar trebui să hotărască din oficiu revocarea ordonanței sau ordonanța ar trebui să înceteze automat.

(17)

Având în vedere absența unei audieri preliminare a debitorului, prezentul regulament ar trebui să prevadă garanții specifice pentru a împiedica utilizarea abuzivă a ordonanței și pentru a proteja drepturile debitorului.

(18)

O astfel de garanție importantă ar trebui să fie posibilitatea de a solicita creditorului să depună o garanție pentru a asigura faptul că debitorul poate fi compensat într-un stadiu ulterior pentru orice prejudiciu cauzat acestuia de către ordonanța asigurătorie. În funcție de dreptul intern, această garanție ar putea fi furnizată sub forma unei garanții financiare sau a unei asigurări alternative, precum o garanție bancară sau o ipotecă. Instanța ar trebui să aibă libertatea de a stabili garanția într-un cuantum suficient, astfel încât să prevină utilizarea abuzivă a ordonanței și să asigure despăgubirea debitorului, și ar trebui ca instanța să aibă posibilitatea, în absența dovezilor specifice privind cuantumul prejudiciului potențial, să ia în considerare cuantumul pentru care urmează să se emită ordonanța drept o orientare în stabilirea cuantumului garanției.

În cazurile în care creditorul nu a obținut încă o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic care impune debitorului să plătească creanța creditorului, furnizarea unei garanții ar trebui să fie regula, iar instanța ar trebui să scutească de îndeplinirea acestei cerințe sau să impună furnizarea garanției într-un cuantum mai mic numai în mod excepțional, dacă consideră că această garanție este inadecvată, inutilă sau disproporționată în circumstanțele cauzei. Aceste circumstanțe ar putea fi, de exemplu, dacă creditorul are o cauză deosebit de puternică, dar nu are suficiente mijloace pentru a furniza garanția, dacă creanța este legată de întreținere sau de plata salariilor sau dacă cuantumul creanței este de așa natură, încât ordonanța este puțin probabil să cauzeze prejudicii debitorului, de exemplu o datorie a unei întreprinderi mici.

În cazul în care creditorul a obținut deja o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic, furnizarea garanției ar trebui să rămână la latitudinea instanței. Furnizarea unei garanții poate, de exemplu, să fie adecvată, cu excepția circumstanțelor excepționale menționate anterior, în situația în care hotărârea judecătorească a cărei executare intenționează să o asigure ordonanța asigurătorie nu este încă executorie sau este executorie numai în mod provizoriu din cauza unei căi de atac în curs.

(19)

Un alt element important pentru obținerea unui echilibru adecvat între interesele debitorului și cele ale creditorului ar trebui să fie o normă privind răspunderea creditorului pentru orice prejudiciu cauzat debitorului prin ordonanța asigurătorie. Prezentul regulament ar trebui prin urmare să prevadă, ca standard minim, răspunderea creditorului pentru orice prejudiciu cauzat debitorului de către ordonanța asigurătorie din vina creditorului. În acest context, sarcina probei îi revine debitorului. În ceea ce privește motivele de răspundere menționate în prezentul regulament, ar trebui să se prevadă o normă armonizată care să instituie o prezumție relativă de vinovăție a creditorului.

În plus, statele membre ar trebui să poată menține sau introduce în dreptul intern alte motive de răspundere decât cele menționate în prezentul regulament. Pentru astfel de motive de răspundere, statele membre ar trebui să poată menține sau introduce alte tipuri de răspundere, precum răspunderea obiectivă.

Prezentul regulament ar trebui să prevadă de asemenea o normă referitoare la conflictul de legi care să precizeze faptul că legea aplicabilă răspunderii creditorului ar trebui să fie legea statului membru de executare. În cazul în care există mai multe state membre de executare, legea aplicabilă ar trebui să fie legea statului membru de executare în care debitorul își are reședința obișnuită. În cazul în care debitorul nu își are reședința obișnuită în niciunul dintre statele membre de executare, legea aplicabilă ar trebui să fie legea statului membru de executare cu care cauza are cea mai strânsă legătură. Pentru determinarea legăturii celei mai strânse, cuantumul sumei indisponibilizate în diferitele state membre de executare ar putea fi unul dintre factorii pe care instanța să îi ia în considerare.

(20)

Pentru depășirea dificultăților de ordin practic existente în ceea ce privește obținerea de informații cu privire la coordonatele contului bancar al debitorilor în context transfrontalier, prezentul regulament ar trebui să prevadă un mecanism care să permită creditorului să solicite ca informațiile necesare pentru identificarea contului debitorului să fie obținute de instanță, anterior emiterii unei ordonanțe asigurătorii, de la autoritatea de informare desemnată a statului membru în care creditorul crede că debitorul deține un cont. Dat fiind caracterul specific al unei astfel de intervenții din partea autorităților publice și al unui astfel de acces la date cu caracter personal, accesul la informațiile privind contul ar trebui, de regulă, să fie acordat numai în cazurile în care creditorul a obținut deja o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un instrument autentic cu caracter executoriu. Totuși, cu titlu de excepție, ar trebui să fie posibil pentru creditor să depună o cerere de informații privind contul chiar dacă hotărârea judecătorească, tranzacția judiciară sau instrumentul autentic obținut de acesta nu are încă caracter executoriu. O astfel de cerere ar trebui să fie posibilă în cazul în care cuantumul care trebuie indisponibilizat este substanțial, ținând seama de circumstanțele relevante, iar instanța a ajuns, pe baza probelor înaintate de creditor, la concluzia că există o nevoie urgentă în ceea ce privește informațiile privind contul, întrucât există riscul ca, în absența acestora, executarea ulterioară a creanței creditorului față de debitor să fie susceptibilă de a fi pusă în pericol și ca acest lucru să conducă la o deteriorare substanțială a situației financiare a creditorului.

Pentru a permite funcționarea respectivului mecanism, statele membre ar trebui să prevadă în dreptul intern una sau mai multe metode de obținere a informațiilor respective, care să fie eficace și eficiente și care să nu fie disproporționate în ceea ce privește costurile și să nu necesite mult timp. Mecanismul respectiv ar trebui să se aplice numai dacă toate condițiile și cerințele pentru emiterea ordonanței asigurătorii sunt îndeplinite, iar creditorul a precizat în mod corespunzător în cererea sa motivele pentru care consideră că debitorul deține unul sau mai multe conturi într-un anumit stat membru, de exemplu din cauza faptului că debitorul lucrează sau exercită o activitate profesională sau deține proprietăți în respectivul stat membru.

(21)

Pentru a asigura protecția datelor cu caracter personal ale debitorului, informațiile obținute referitoare la identificarea contului sau conturilor bancar(e) al(e) debitorului nu ar trebui furnizate creditorului. Acestea ar trebui furnizate numai instanței solicitante și, în mod excepțional, băncii debitorului în cazul în care aceasta sau altă entitate responsabilă pentru executarea ordonanței în statul membru de executare nu poate identifica un cont al debitorului pe baza informațiilor furnizate în ordonanță, de exemplu atunci când există conturi deținute la aceeași bancă de mai multe persoane care au același nume și aceeași adresă. Dacă, într-un asemenea caz, în ordonanță se arată că numărul sau numerele de cont(uri) care urmează să fie indisponibilizat(e) a fost sau au fost obținut(e) printr-o cerere de informații, banca ar trebui să solicite respectivele informații de la autoritatea de informare din statul membru de executare și ar trebui să poată să facă o astfel de solicitare în mod simplu și informal.

(22)

Prezentul regulament ar trebui să acorde creditorului dreptul la o cale de atac împotriva refuzului de emitere a ordonanței asigurătorii. Acest drept nu ar trebui să aducă atingere posibilității creditorului de a face o nouă cerere pentru o ordonanță asigurătorie pe baza unor fapte sau probe noi.

(23)

Structurile de executare în materia indisponibilizării conturilor bancare variază considerabil în statele membre. Pentru a se evita suprapunerea acestora în statele membre și pentru a respecta în măsura posibilului procedurile naționale, prezentul regulament ar trebui, în privința executării și a punerii în aplicare a ordonanței asigurătorii, să se bazeze pe metodele și structurile existente pentru executarea și punerea în aplicare a ordonanțelor naționale echivalente din statul membru în care ordonanța urmează să fie executată.

(24)

Pentru a asigura executarea rapidă, prezentul regulament ar trebui să prevadă transmiterea ordonanței din statul membru de origine către autoritatea competentă a statului membru de executare prin orice mijloace adecvate care asigură conținutul conform, fidel și ușor de citit al documentelor transmise.

(25)

În momentul primirii ordonanței asigurătorii, autoritatea competentă din statul membru de executare ar trebui să adopte măsurile necesare pentru ca aceasta să fie executată în conformitate cu dreptul intern, fie prin transmiterea ordonanței primite către bancă sau către orice altă entitate răspunzătoare pentru executarea unor astfel de ordonanțe în statul membru respectiv, fie, în situația în care dreptul intern prevede acest lucru, prin transmiterea unor instrucțiuni băncii în vederea executării ordonanței.

(26)

În funcție de metoda disponibilă în temeiul legislației statului membru de executare pentru ordonanțele naționale echivalente, aplicarea ordonanței asigurătorii ar trebui realizată fie prin blocarea cuantumului indisponibilizat în contul debitorului, fie, atunci când dreptul intern prevede acest lucru, prin transferarea acestui cuantum într-un cont dedicat indisponibilizării, care ar putea fi un cont deținut de autoritatea de executare competentă, de instanță, de banca la care debitorul deține contul sau de banca desemnată în calitate de entitate coordonatoare pentru indisponibilizarea conturilor bancare într-o anumită cauză.

(27)

Prezentul regulament nu ar trebui să împiedice solicitarea în prealabil a plății taxelor aferente executării ordonanței asigurătorii. Această chestiune ar trebui lăsată la latitudinea dreptului intern al statului membru în care ordonanța urmează să fie executată.

(28)

O ordonanță asigurătorie ar trebui să aibă aceeași ordine de prioritate, dacă este cazul, ca și o ordonanță națională echivalentă în statul membru de executare. În cazul în care, în temeiul dreptului intern, anumite măsuri de executare au prioritate în raport cu măsurile asigurătorii, aceeași prioritate ar trebui să le fie acordată în raport cu ordonanțele asigurătorii în temeiul prezentului regulament. În sensul prezentului regulament, ordonanțele in personam existente în anumite sisteme juridice naționale ar trebui considerate drept ordonanțe naționale echivalente.

(29)

Prezentul regulament ar trebui să prevadă impunerea în sarcina băncii sau altei entități responsabile pentru executarea ordonanței asigurătorii din statul membru de executare a unei obligații de a declara dacă și în ce măsură ordonanța a condus la indisponibilizarea unor fonduri ale debitorului și a unei obligații în sarcina creditorului de a asigura eliberarea oricăror fonduri indisponibilizate care depășesc cuantumul menționat în ordonanță.

(30)

Prezentul regulament ar trebui să garanteze dreptul debitorului la un proces echitabil și dreptul său la o cale de atac eficace și, prin urmare, având în vedere natura ex parte a procedurilor de emitere a unei ordonanțe asigurătorii, ar trebui să îi permită să conteste ordonanța sau executarea acesteia din motivele prevăzute în prezentul regulament imediat după punerea în aplicare a ordonanței.

(31)

În acest context, prezentul regulament ar trebui să impună ca ordonanța asigurătorie, toate documentele înaintate de creditor instanței din statul membru de origine și traducerile necesare să fie comunicate sau notificate rapid debitorului după punerea în aplicare a ordonanței. Instanța ar trebui să dispună de competențe discreționare pentru a atașa orice alte documente pe care și-a întemeiat decizia și de care debitorul ar putea avea nevoie în cursul exercitării căii de atac, cum ar fi transcrierea literală a oricărei audieri.

(32)

Debitorul ar trebui să poată să solicite o revizuire a ordonanței asigurătorii, în special dacă condițiile sau cerințele prevăzute în prezentul regulament nu au fost îndeplinite sau dacă circumstanțele care au condus la emiterea ordonanței s-au schimbat atât de mult, încât emiterea ordonanței nu ar mai fi justificată. De exemplu, ar trebui să fie disponibilă o cale de atac pentru debitor în cazul în care cauza nu este una transfrontalieră, astfel cum se definește în prezentul regulament, în cazul în care normele privind competența stabilite în prezentul regulament nu au fost respectate, în cazul în care creditorul nu a inițiat procedurile pe fond în termenele prevăzute în prezentul regulament, iar drept consecință instanța nu a revocat ordonanța din oficiu sau ordonanța nu a încetat automat, în cazul în care creanța creditorului nu necesita protecție urgentă sub forma unei ordonanțe asigurătorii deoarece nu exista riscul ca executarea ulterioară a creanței respective să fie împiedicată sau să devină semnificativ mai dificilă sau în cazul în care furnizarea garanției nu a fost în conformitate cu cerințele prevăzute în prezentul regulament.

O cale de atac ar trebui să fie de asemenea disponibilă pentru debitor în cazul în care ordonanța și declarația privind indisponibilizarea nu i-au fost notificate sau comunicate astfel cum se prevede în prezentul regulament sau în cazul în care documentele care i-au fost comunicate sau notificate nu îndeplinesc cerințele privind regimul lingvistic prevăzute în prezentul regulament. Cu toate acestea, o astfel de cale de atac nu ar trebui acordată în cazul în care absența notificării sau a comunicării sau absența traducerii este remediată într-un termen dat. Pentru a remedia absența notificării sau a comunicării, creditorul ar trebui să adreseze o cerere organismului responsabil cu notificarea sau comunicarea în statul membru de origine, prin care să îi solicite să notifice sau să comunice documentele relevante debitorului prin scrisoare recomandată sau, în cazul în care debitorul a fost de acord să ridice documentele de la sediul instanței, creditorul ar trebui să furnizeze instanței traducerile necesare ale documentelor. O astfel de cerere nu ar trebui să fie necesară în cazul în care absența notificării sau a comunicării a fost deja remediată prin alte mijloace, de exemplu dacă, în conformitate cu dreptul intern, instanța a procedat la notificare sau comunicare din oficiu.

(33)

Chestiunea părții care trebuie să furnizeze traducerile necesare în temeiul prezentului regulament și a părții care trebuie să suporte costurile acestora este lăsată la latitudinea dreptului intern.

(34)

Competența de a admite căile de atac împotriva emiterii ordonanței asigurătorii ar trebui să aparțină instanțelor din statul membru în care a fost emisă ordonanța. Competența de a admite căile de atac împotriva executării ordonanței ar trebui să aparțină instanțelor sau, după caz, autorităților de executare competente din statul membru de executare.

(35)

Debitorul ar trebui să aibă dreptul de a solicita eliberarea fondurilor indisponibilizate în cazul în care furnizează o garanțe alternativă corespunzătoare. O astfel de garanție alternativă ar putea fi furnizată sub forma unei garanții financiare sau a unei asigurări alternative, precum o garanție bancară sau o ipotecă.

(36)

Prezentul regulament ar trebui să garanteze faptul că indisponibilizarea contului debitorului nu afectează cuantumuri care sunt exceptate de la înființarea unui sechestru în temeiul dreptului statului membru de executare, de exemplu cuantumuri necesare pentru a asigura traiul debitorului și al familiei acestuia. În funcție de sistemul procedural aplicabil în respectivul stat membru, cuantumul relevant ar trebui să fie exceptat ex officio de organismul responsabil, care ar putea fi instanța, banca sau autoritatea competentă de executare, înainte de punerea în aplicare a ordonanței, sau exceptat la cererea debitorului după punerea în aplicare a ordonanței. În situația în care conturile din mai multe state membre sunt indisponibilizate și exceptarea a fost aplicată mai mult de o dată, creditorul ar trebui să fie în măsură să solicite din partea instanței competente a oricărui stat membru de executare sau, în situația în care dreptul intern al statului membru de executare în cauză prevede acest lucru, din partea autorității de executare competente din statul membru respectiv o adaptare a exceptării aplicate în statul membru respectiv.

(37)

Pentru a garanta că ordonanța asigurătorie este emisă și executată rapid și fără întârziere, prezentul regulament ar trebui să stabilească termene maxime până la care diferitele etape ale procedurii trebuie să fie îndeplinite. Instanțelor sau autorităților implicate în procedură ar trebui să li se permită să deroge de la termenele respective numai în circumstanțe excepționale, de exemplu în cauze caracterizate printr-o complexitate de drept sau de fapt.

(38)

Pentru calcularea perioadelor și termenelor stabilite prin prezentul regulament, ar trebui să se aplice dispozițiile Regulamentului (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului (5).

(39)

Pentru a facilita aplicarea prezentului regulament, ar trebui prevăzută o obligație pentru statele membre de a comunica Comisiei anumite informații cu privire la legislația și procedurile lor referitoare la ordonanțele asigurătorii și ordonanțele naționale echivalente.

(40)

Pentru a facilita aplicarea în practică a prezentului regulament, ar trebui stabilite formulare-tip, în special pentru cererea de emitere a unei ordonanțe, pentru ordonanța în sine, pentru declarația privind indisponibilizarea fondurilor și pentru cererea privind o cale de atac în temeiul prezentului regulament.

(41)

Pentru a spori eficiența procedurilor, prezentul regulament ar trebui să permită utilizarea cea mai largă cu putință a tehnologiilor de comunicare moderne acceptate de normele procedurale ale statului membru în cauză, în special pentru completarea formularelor-tip prevăzute în prezentul regulament și pentru comunicarea dintre autoritățile implicate în proceduri. În plus, metodele de semnare a ordonanței asigurătorii și a altor documente în temeiul prezentului regulament ar trebui să fie neutre din punct de vedere tehnologic, pentru a permite aplicarea metodelor existente, cum ar fi certificarea digitală sau autentificarea securizată, și evoluțiile tehnice viitoare în acest domeniu.

(42)

Pentru a se asigura condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite Comisiei competențe de executare în ceea ce privește stabilirea și modificarea ulterioară ale formularelor-tip prevăzute în prezentul regulament. Aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (6).

(43)

Ar trebui să se folosească procedura de consultare pentru adoptarea actelor de punere în aplicare privind stabilirea și modificarea ulterioară a formularelor-tip prevăzute în prezentul regulament, în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(44)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În special, acesta vizează asigurarea respectării vieții private și de familie, protecției datelor cu caracter personal, a dreptului de proprietate și a dreptului la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, astfel cum sunt prevăzute la articolele 7, 8, 17 și, respectiv, 47.

(45)

În contextul accesului la datele cu caracter personal, al utilizării și al transmiterii datelor respective în temeiul prezentului regulament, ar trebui să se respecte cerințele Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7), astfel cum sunt transpuse în dreptul intern al statelor membre.

(46)

Cu toate acestea, este necesar să se prevadă anumite condiții specifice accesului la datele cu caracter personal, utilizării și transmiterii acestora în sensul aplicării prezentului regulament. În acest context, s-a luat în considerare avizul Autorității Europene pentru Protecția Datelor (8). Notificarea persoanei vizate de colectarea informațiilor ar trebui efectuată în conformitate cu dreptul intern. Cu toate acestea, notificarea debitorului cu privire la divulgarea informațiilor referitoare la contul sau conturile acestuia ar trebui decalată cu 30 de zile, pentru a împiedica punerea în pericol a efectului ordonanței asigurătorii prin notificarea timpurie.

(47)

Deoarece obiectivul prezentului regulament, și anume stabilirea unei proceduri la nivelul Uniunii pentru măsuri asigurătorii care să permită unui creditor să obțină o ordonanță asigurătorie care să împiedice punerea în pericol a executării ulterioare a creanței creditorului prin transferarea sau retragerea fondurilor deținute de debitor într-un cont bancar aflat pe teritoriul Uniunii, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele acestuia, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.

(48)

Prezentul regulament ar trebui să se aplice numai statelor membre care au obligații în temeiul lui în conformitate cu tratatele. Prin urmare, procedura pentru obținerea unei ordonanțe asigurătorii europene, astfel cum este prevăzută în prezentul regulament, ar trebui să fie disponibilă numai creditorilor care își au domiciliul într-un stat membru care are obligații în temeiul prezentului regulament, iar ordonanțele emise în temeiul prezentului regulament ar trebui să se refere numai la indisponibilizarea conturilor bancare care sunt deținute într-un astfel de stat membru.

(49)

În conformitate cu articolul 3 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, Irlanda a notificat intenția sa de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentului regulament.

(50)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu are obligații în temeiul acestuia și nu face obiectul aplicării sale.

(51)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu are obligații în temeiul acestuia și nu face obiectul aplicării sale,

(a)

drepturi de proprietate care decurg dintr-un regim matrimonial sau dintr-o relație considerată de legea aplicabilă unei astfel de relații ca având efecte comparabile cu cele ale căsătoriei;

(b)

testamente și succesiuni, inclusiv obligațiile de întreținere rezultate ca urmare a unui deces;

(c)

creanțe față de un debitor în legătură cu care au fost deschise proceduri de faliment, proceduri pentru lichidarea societăților insolvabile sau a altor persoane juridice, acorduri amiabile, concordate sau alte proceduri similare;

(d)

securitate socială;

(e)

arbitraj.

(a)

statul membru al instanței sesizate cu cererea de emitere a ordonanței asigurătorii în temeiul articolului 6; sau

(b)

statul membru în care creditorul își are domiciliul.

1.

„cont bancar” sau „cont” înseamnă orice cont cu fonduri care este deținut într-o bancă pe numele debitorului sau pe numele unui terț în numele debitorului;

2.

„bancă” înseamnă o instituție de credit, astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (10), inclusiv sucursalele, în înțelesul articolului 4 alineatul (1) punctul 17 din regulamentul respectiv, care aparțin instituțiilor de credit ale căror sedii centrale se află pe teritoriul Uniunii sau, în conformitate cu articolului 47 din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (11), în afara Uniunii, în cazul în care aceste sucursale se află pe teritoriul Uniunii;

3.

„fonduri” înseamnă sume de bani cu care este creditat un cont, în orice monedă, precum și sume similare rambursate la cerere, cum ar fi depozitele de pe piața monetară;

4.

„stat membru în care este deținut contul bancar” înseamnă:

5.

„creanță” înseamnă o creanță de plată a unei sume de bani specifice care a ajuns la scadență sau o creanță de plată a unei sume de bani determinabile care decurge dintr-o tranzacție sau dintr-un eveniment care a avut deja loc, cu condiția ca instanța să poată fi sesizată cu privire la acest drept;

6.

„creditor” înseamnă o persoană fizică domiciliată într-un stat membru sau o persoană juridică domiciliată într-un stat membru sau orice altă entitate domiciliată într-un stat membru, care are capacitate procesuală activă sau pasivă în temeiul dreptului unui stat membru și care solicită sau care a obținut deja o ordonanță asigurătorie referitoare la o creanță;

7.

„debitor” înseamnă o persoană fizică sau juridică sau orice altă entitate care are capacitate procesuală activă sau pasivă în temeiul dreptului unui stat membru, împotriva căreia creditorul încearcă să obțină sau a obținut deja o ordonanță asigurătorie referitoare la o creanță;

8.

„hotărâre judecătorească” înseamnă o hotărâre pronunțată de o instanță dintr-un stat membru, indiferent de denumirea acestei hotărâri, inclusiv o hotărâre privind stabilirea costurilor sau cheltuielilor de către un executor judecătoresc;

9.

„tranzacție judiciară” înseamnă o tranzacție care a fost aprobată de o instanță dintr-un stat membru sau a fost încheiată în fața unei instanțe dintr-un stat membru în cursul unei proceduri;

10.

„act autentic” înseamnă un act care a fost întocmit sau înregistrat în mod oficial ca act autentic într-un stat membru și a cărui autenticitate:

11.

„stat membru de origine” înseamnă statul membru în care a fost emisă ordonanța asigurătorie;

12.

„stat membru de executare” înseamnă statul membru în care este deținut contul bancar care urmează a fi indisponibilizat;

13.

„autoritate de informare” înseamnă autoritatea pe care un stat membru a desemnat-o ca fiind competentă pentru obținerea informațiilor necesare privind contul sau conturile debitorului în temeiul articolului 14;

14.

„autoritate competentă” înseamnă autoritatea sau autoritățile pe care un stat membru a desemnat-o (le-a desemnat) ca fiind competentă (competente) pentru primire, transmitere, notificare sau comunicare în temeiul articolului 10 alineatul (2), al articolului 23 alineatele (3), (5) și (6), al articolului 25 alineatul (3), al articolului 27 alineatul (2), al articolului 28 alineatul (3) și al articolului 36 alineatul (5) al doilea paragraf;

15.

„domiciliu” înseamnă domiciliu astfel cum a fost determinat în conformitate cu articolele 62 și 63 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (12).

(a)

înainte de inițierea de către creditor a procedurii pe fond într-un stat membru împotriva debitorului sau în orice moment pe durata procedurii până la pronunțarea hotărârii sau la aprobarea sau încheierea unei tranzacții judiciare;

(b)

după ce creditorul a obținut într-un stat membru o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic care impune debitorului să plătească creanța creditorului.

(a)

denumirea și adresa instanței la care este depusă cererea;

(b)

detalii privind creditorul: numele și datele de contact și, după caz, numele și datele de contact ale reprezentantului creditorului, precum și:

(c)

detalii privind debitorul: numele și datele de contact și, după caz, numele și datele de contact ale reprezentatului debitorului, precum și, dacă este cazul:

(d)

un număr prin care banca poate fi identificată, precum IBAN-ul sau BIC-ul acestuia și/sau numele și adresa băncii la care debitorul deține unul sau mai multe conturi care urmează să fie indisponibilizat(e);

(e)

dacă este disponibil, numărul contului sau al conturilor care urmează să fie indisponibilizat/indisponibilizate și, într-un astfel de caz, precizarea dacă alte conturi deținute de debitor la aceeași bancă ar trebui indisponibilizate;

(f)

în cazul în care niciuna dintre informațiile cerute la litera (d) nu poate fi furnizată, o declarație privind faptul că s-a introdus o cerere pentru obținerea de informații privind contul sau conturile în temeiul articolului 14, în cazul în care o astfel de cerere este posibilă, și o indicare a motivelor pentru care creditorul crede că debitorul deține unul sau mai multe conturi într-o bancă dintr-un anumit stat membru;

(g)

cuantumul pentru care se cere ordonanța asigurătorie:

(h)

în cazul în care creditorul nu a obținut încă o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic:

(i)

în cazul în care creditorul a obținut deja o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic, o declarație conform căreia hotărârea judecătorească, tranzacția judiciară sau actul autentic nu au fost încă executate sau, dacă au fost executate parțial, o indicare a gradului de neexecutare;

(j)

o descriere a tuturor circumstanțelor relevante care justifică emiterea ordonanței asigurătorii, astfel cum se prevede la articolul 7 alineatul (1);

(k)

după caz, o indicare a motivelor pentru care creditorul crede că ar trebui să fie exonerat de furnizarea unei garanții în temeiul articolului 12;

(l)

o listă a probelor furnizate de către creditor;

(m)

o declarație, astfel cum se prevede la articolul 16, prin care să se menționeze dacă creditorul a depus la alte instanțe sau autorități o cerere de emitere a unei ordonanțe naționale echivalente sau dacă o astfel de ordonanță a fost deja obținută sau refuzată și, în cazul în care a fost obținută, măsura în care a fost executată;

(n)

menționarea opțională a contului bancar al creditorului care va fi folosit de debitor pentru orice plată voluntară a creanței;

(o)

o declarație conform căreia informațiile furnizate de creditor în cadrul cererii sunt adevărate și complete în măsura cunoștințelor de care acesta dispune și potrivit căreia creditorul este conștient de faptul că orice declarație falsă sau incompletă făcută intenționat poate avea consecințe juridice în temeiul dreptului statului membru pe teritoriul căruia este depusă cererea sau răspunderea creditorului în temeiul articolului 13.

(a)

la data depunerii la instanță a actului de sesizare a instanței sau a unui act echivalent, cu condiția ca creditorul să nu fi neglijat ulterior să ia măsurile pe care era obligat să le ia pentru ca actul să fie notificat sau comunicat debitorului; sau

(b)

în cazul în care actul trebuie notificat sau comunicat înainte de fi depus în instanță, la data primirii acestuia de către autoritatea responsabilă pentru notificare sau comunicare, cu condiția ca creditorul să nu fi neglijat apoi să ia măsurile pe care era obligat să le ia pentru ca actul să fie depus la instanță.

(a)

dacă ordonanța este revocată din cauza neinițierii de către creditor a procedurii pe fond, cu excepția situației în care respectiva omisiune a fost o consecință a plății creanței de către debitor sau a unei alte forme de înțelegere între părți;

(b)

dacă creditorul nu a solicitat eliberarea cuantumurilor indisponibilizate excesiv astfel cum se prevede la articolul 27;

(c)

dacă se descoperă ulterior că emiterea ordonanței nu a fost justificată sau a fost justificată numai pentru un cuantum mai mic din cauza nerespectării obligațiilor care îi revin creditorului în temeiul articolului 16; sau

(d)

dacă ordonanța este revocată sau executarea sa este încetată din cauza faptului că creditorul nu și-a respectat obligațiile din prezentul regulament privind notificarea sau comunicarea sau traducerea documentelor sau obligațiile privind remedierea absenței notificării sau a absenței traducerii.

(a)

în care debitorul își are reședința obișnuită, astfel cum este definită la articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului (13); sau, în absența acesteia,

(b)

care are cea mai strânsă legătură cu cauza.

(a)

obligația pentru toate băncile de pe teritoriul lor să informeze, la cererea autorității de informare, dacă debitorul deține un cont la acestea;

(b)

accesul autorității de informare la informațiile relevante în cazul în care acestea sunt deținute de autoritățile sau de administrațiile publice în registre sau în alt mod;

(c)

posibilitatea instanțelor de a obliga debitorul să dezvăluie banca sau băncile din statul membru în cauză unde își deține contul sau conturile bancare, în cazul în care această obligație este însoțită de o ordonanță in personam care interzice retragerea sau transferul de către debitor a fondurilor pe care le deține în cont sau în conturi, până la concurența cuantumului care urmează să fie indisponibilizat prin ordonanța asigurătorie; sau

(d)

orice altă metodă eficientă și eficace în vederea obținerii informațiilor relevante, cu condiția ca metoda respectivă să nu fie disproporționată în ceea ce privește costurile și să nu necesite mult timp.

(a)

partea A, referitoare la informațiile stabilite la alineatul (2) care urmează să fie furnizate băncii, creditorului și debitorului; și

(b)

partea B, referitoare la informațiile prevăzute la alineatul (3) care urmează să fie furnizate creditorului și debitorului pe lângă informațiile prevăzute la alineatul (2).

(a)

denumirea, adresa instanței și numărul cauzei;

(b)

detalii cu privire la creditor, indicate la articolul 8 alineatul (2) litera (b);

(c)

detalii cu privire la debitor, indicate la articolul 8 alineatul (2) litera (c);

(d)

denumirea și adresa băncii care vizată de ordonanță;

(e)

în cazul în care creditorul a furnizat numărul de cont al debitorului în cadrul cererii, numărul (numerele) de cont care urmează să fie indisponibilizate și, după caz, precizarea dacă alte conturi deținute de debitor la aceeași bancă trebuie de asemenea indisponibilizate;

(f)

după caz, o indicație privind faptul că numărul fiecărui cont care urmează să fie indisponibilizat a fost obținut în urma unei cereri în temeiul articolului 14 și că banca obține numărul sau numerele în cauză, dacă este necesar, în temeiul articolului 24 alineatul (4) al doilea paragraf, de la autoritatea de informare a statului membru de executare;

(g)

cuantumul care urmează să fie indisponibilizat prin ordonanță;

(h)

o instrucțiune în atenția băncii pentru punerea în aplicare a ordonanței în conformitate cu articolul 24;

(i)

data emiterii ordonanței;

(j)

în cazul în care creditorul a indicat un cont în cererea sa în temeiul articolului 8 alineatul (2) litera (n), autorizația acordată băncii în temeiul articolului 24 alineatul (3) de a elibera și transfera, la cererea debitorului și în conformitate cu dreptul statului membru de executare, fonduri până la concurența cuantumului menționat în ordonanță din contul indisponibilizat în contul indicat de creditor în cererea sa;

(k)

informații privind modul în care se poate găsi versiunea electronică a formularului care trebuie utilizat pentru declarația prevăzută la articolul 25.

(a)

o descriere a obiectului cauzei și motivarea instanței pentru emiterea ordonanței;

(b)

cuantumul depus de creditor ca garanție, dacă este cazul;

(c)

după caz, termenul limită pentru inițierea procedurii pe fond și pentru dovedirea acesteia în fața instanței emitente;

(d)

după caz, menționarea documentelor care trebuie traduse în temeiul articolului 49 alineatul (1) a doua teză;

(e)

după caz, o indicație privind faptul că creditorul este responsabil cu inițierea executării ordonanței și, prin urmare, după caz, o indicație privind faptul că creditorul este responsabil cu transmiterea acesteia către autoritatea competentă din statul membru de executare, în temeiul articolului 23 alineatul (3), și cu inițierea notificării sau comunicării către debitor, în temeiul articolului 28 alineatele (2), (3) și (4); și

(f)

informații cu privire la căile de atac disponibile pentru debitor.

(a)

până la revocarea ordonanței;

(b)

până la încheierea executării ordonanței; sau

(c)

până când o măsură privind executarea unei hotărâri judecătorești, a unei tranzacții judiciare sau a unui act autentic, obținută de creditor în legătură cu creanța care urma să fie garantată prin ordonanța asigurătorie, produce efecte cu privire la fondurile indisponibilizate prin ordonanță.

(a)

asigurându-se că cuantumul respectiv nu este transferat sau retras din contul sau din conturile indicate în ordonanță sau identificate în temeiul alineatului (4); fie

(b)

în cazul în care dreptul intern prevede acest lucru, transferând cuantumul respectiv într-un cont dedicat indisponibilizării.

(a)

respectiva autorizare a băncii este precizată în mod specific în ordonanță în conformitate cu articolul 19 alineatul (2) litera (j);

(b)

dreptul statului membru de executare permite eliberarea și transferul; și

(c)

nu există ordonanțe concurente cu privire la contul în cauză.

(a)

obține numărul contului sau numerele conturilor de la autoritatea de informare a statului membru de executare dacă, în conformitate cu articolul 19 alineatul (2) litera (f), se precizează în ordonanță faptul că numărul contului sau numerele conturilor care urmează a fi indisponibilizat(e) a fost sau au fost obținut(e) în urma unei cereri în temeiul articolului 14; și

(b)

în toate celelalte cazuri, nu pune în aplicare ordonanța.

(a)

conturile de economii al căror unic titular este debitorul;

(b)

conturile curente al căror unic titular este debitorul;

(c)

conturile de economii cu doi titulari, sub rezerva articolului 30;

(d)

conturile curente cu doi titulari, sub rezerva articolului 30.

(a)

atunci când ordonanța acoperă mai multe conturi în același stat membru sau în state membre diferite; sau

(b)

atunci când ordonanța a fost emisă după punerea în aplicare a uneia sau mai multor ordonanțe naționale echivalente împotriva aceluiași debitor și vizând garantarea aceleiași creanțe.

(a)

ordonanța asigurătorie, utilizând părțile A și B ale formularului menționat la articolul 19 alineatele (2) și (3);

(b)

cererea pentru emiterea ordonanței asigurătorii înaintate de către creditor instanței;

(c)

copii ale tuturor documentelor înaintate de către creditor instanței în vederea obținerii ordonanței.

(a)

condițiile sau cerințele stabilite în prezentul regulament nu sunt îndeplinite;

(b)

ordonanța, declarația în temeiul articolului 25 și/sau celelalte documente menționate la articolul 28 alineatul (5) nu au fost notificate sau comunicate debitorului în termen de 14 zile de la indisponibilizarea contului sau conturilor sale;

(c)

documentele care au fost notificate sau comunicate debitorului în conformitate cu articolul 28 nu au respectat cerințele lingvistice prevăzute la articolul 49 alineatul (1);

(d)

cuantumurile indisponibilizate care depășesc cuantumul prevăzut de ordonanță nu au fost eliberate în conformitate cu articolul 27;

(e)

creanța a cărei executare creditorul a urmărit să o garanteze prin intermediul ordonanței a fost plătită integral sau parțial;

(f)

o hotărâre judecătorească privind fondul cauzei a respins creanța a cărei executare creditorul a urmărit să o garanteze prin intermediul ordonanței; sau

(g)

hotărârea judecătorească asupra fondului sau tranzacția judiciară ori actul autentic a cărui executare creditorul a urmărit să o garanteze prin intermediul ordonanței a fost casat(ă) sau, după caz, anulat(ă).

(a)

dacă creditorul solicită organismului responsabil cu notificarea sau comunicarea în temeiul dreptului statului membru de origine să notifice sau să comunice documentele debitorului; sau

(b)

în cazul în care debitorul a precizat în cererea sa de introducere a unei căi de atac că este de acord să ridice documentele de la sediul instanței din statul membru de origine și în cazul în care creditorul a fost responsabil cu furnizarea traducerilor, dacă creditorul transmite instanței în cauză orice traducere solicitată în temeiul articolului 49 alineatul (1).

(a)

se limitează pe motiv că anumite cuantumuri deținute în cont ar trebui să fie exceptate de la înființarea unui sechestru în conformitate cu articolul 31 alineatul (3) sau că cuantumurile exceptate de la înființarea unui sechestru nu au fost luate în considerare sau nu au fost calculate corect în punerea în aplicare a ordonanței, astfel cum se prevede la articolul 31 alineatul (2); sau

(b)

încetează pe motiv că:

(a)

instanța care a emis ordonanța asigurătorie poate dispune eliberarea fondurilor indisponibilizate dacă debitorul furnizează instanței respective o garanție în cuantumul specificat în ordonanță sau o asigurare alternativă într-o formă acceptabilă în dreptul statului membru în care se află instanța și de o valoare cel puțin echivalentă cu respectiva sumă;

(b)

instanța competentă sau, în cazul în care dreptul intern prevede astfel, autoritatea de executare competentă din statul membru de executare poate înceta executarea ordonanței asigurătorii în statul membru de executare dacă debitorul furnizează respectivei instanțe sau autorități o garanție în cuantumul indisponibilizat în statul membru respectiv sau o asigurare alternativă într-o formă acceptabilă în dreptul statului membru în care se află instanța și de o valoare cel puțin echivalentă cu cuantumul respectiv.

(a)

referitoare la contestarea unei ordonanțe asigurătorii aparține instanțelor statului membru de origine; și

(b)

referitoare la contestarea executării ordonanței asigurătorii în statul membru de executare aparține instanțelor statului membru de executare sau, în cazul în care dreptul intern al statului membru respectiv prevede acest lucru, autorității de executare competente.

(a)

Regulamentului (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului (14), cu excepția articolului 10 alineatul (2), articolului 14 alineatele (3) și (6), articolului 17 alineatul (5), articolului 23 alineatele (3) și (6), articolului 25 alineatele (2) și (3), articolului 28 alineatele (1), (3), (5) și (6), articolului 29, articolului 33 alineatul (3), articolului 36 alineatele (2) și (4) și articolului 49 alineatul (1) din prezentul regulament;

(b)

Regulamentului (UE) nr. 1215/2012;

(c)

Regulamentului (CE) nr. 1346/2000;

(d)

Directivei 95/46/CE, cu excepția articolului 14 alineatul (8) și articolului 47 din prezentul regulament;

(e)

Regulamentului (CE) nr. 1206/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (15);

(f)

Regulamentului (CE) nr. 864/2007, cu excepția articolului 13 alineatul (4) din prezentul regulament.

(a)

instanțele desemnate ca fiind competente pentru emiterea unei ordonanțe asigurătorii [articolul 6 alineatul (4)];

(b)

autoritatea desemnată ca fiind competentă pentru obținerea informațiilor privind contul bancar (articolul 14);

(c)

metodele de obținere a informațiilor privind contul bancar, disponibile în conformitate cu dreptul lor intern [articolul 14 alineatul (5)];

(d)

instanțele la care trebuie introdusă calea de atac (articolul 21);

(e)

autoritatea sau autoritățile desemnată (desemnate) ca fiind competentă (competente) pentru primirea, transmiterea și notificarea sau comunicarea ordonanței asigurătorii și a altor documente în temeiul prezentului regulament (articolul 4 punctul 14);

(f)

autoritatea competentă pentru executarea ordonanței asigurătorii, în conformitate cu capitolul 3;

(g)

măsura în care conturile comune și cele ale mandatarilor pot fi indisponibilizate în conformitate cu dreptul intern (articolul 30);

(h)

normele aplicabile cuantumurilor exceptate de la înființarea unui sechestru în temeiul dreptului intern (articolul 31);

(i)

dacă, în temeiul dreptului intern, băncile au dreptul să perceapă taxe pentru punerea în aplicare a ordonanțelor naționale echivalente sau pentru furnizarea de informații privind contul bancar și, în acest caz, cărei părți îi revine obligația de a plăti taxele, cu titlu provizoriu și în final (articolul 43);

(j)

baremul taxelor sau alt set de norme de stabilire a taxelor percepute de orice autoritate sau alt organism implicat în prelucrarea sau în executarea ordonanței asigurătorii (articolul 44);

(k)

dacă se acordă o ordine de prioritate ordonanțelor naționale echivalente în temeiul dreptului intern (articolul 32);

(l)

instanțele sau, după caz, autoritatea de executare competente pentru acordarea unei căi de atac [articolul 33 alineatul (1), articolul 34 alineatul (1) sau (2)];

(m)

instanțele la care trebuie introdusă o cale de atac, termenul, dacă este prevăzut, pentru introducerea unei astfel de căi de atac în dreptul intern și evenimentul care marchează începutul termenului (articolul 37);

(n)

o specificare a taxelor judiciare (articolul 42); și

(o)

limbile acceptate pentru traducerea documentelor [articolul 49 alineatul (2)].

(a)

oportunității includerii instrumentelor financiare în domeniul de aplicare al prezentului regulament; și

(b)

oportunității ca cuantumurile creditate în contul debitorului ulterior punerii în aplicare a ordonanței asigurătorii să facă obiectul indisponibilizării în temeiul ordonanței.

(a)

numărul de cereri de emitere a unei ordonanțe asigurătorii și numărul de cazuri în care ordonanța a fost emisă;

(b)

numărul de cereri de introducere a unei căi de atac în temeiul articolelor 33 și 34 și, dacă este posibil, numărul de cazuri în care cererile de introducere a căii de atac au fost admise; și

(c)

numărul de căi de atac introduse în temeiul articolului 37 și, dacă este posibil, numărul de cazuri în care o astfel de cale de atac s-a încheiat cu succes.

27.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 189/93

(1)

Obiectivul politicii Uniunii în domeniul frontierelor externe ale Uniunii îl reprezintă asigurarea monitorizării eficiente a trecerii frontierelor externe, inclusiv prin supravegherea frontierelor, contribuind totodată la asigurarea protecției și salvarea vieților. Supravegherea frontierelor are drept scop prevenirea trecerii neautorizate a frontierei, combaterea criminalității transfrontaliere și reținerea sau luarea altor măsuri împotriva persoanelor care au trecut frontiera în mod neregulamentar. Supravegherea frontierelor ar trebui să constituie o modalitate eficientă de împiedicare și descurajare a persoanelor de a se sustrage verificărilor efectuate la punctele de trecere a frontierei. În acest scop, supravegherea frontierelor nu se limitează la depistarea tentativelor de trecere neautorizată a frontierei, ci se extinde pentru a cuprinde și demersuri precum interceptarea navelor suspectate că ar încerca să intre în Uniune fără să se supună verificărilor la frontieră, precum și modalități de rezolvare a anumitor situații, cum ar fi acțiunile de căutare și de salvare, care ar putea interveni în cadrul unei operațiuni maritime de supraveghere a frontierelor, și modalități de efectuare cu succes a unei astfel de operațiuni.

(2)

Politicile Uniunii privind managementul frontierelor, azilul și imigrația, precum și punerea lor în aplicare ar trebui să fie guvernate de principiul solidarității și al distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre, în conformitate cu articolul 80 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Ori de câte ori este necesar, actele Uniunii, adoptate în cadrul politicilor menționate, trebuie să conțină măsuri adecvate care să confere efecte juridice acestui principiu și să promoveze repartizarea sarcinilor, inclusiv prin transferul, în mod voluntar, al persoanelor care beneficiază de protecție internațională.

(3)

Domeniul de aplicare a prezentului regulament ar trebui să se limiteze la operațiunile de supraveghere a frontierelor efectuate de statele membre la frontierele lor maritime externe în contextul cooperării operative coordonate de Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene („agenția”), instituită prin Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului (2). Măsurile coercitive și de investigare sunt reglementate în conformitate cu dreptul penal național și cu instrumentele de asistență juridică reciprocă existente în domeniul cooperării judiciare în materie penală în Uniune.

(4)

Agenția răspunde de coordonarea cooperării operative între statele membre în domeniul managementului frontierelor externe, inclusiv în ceea ce privește supravegherea frontierelor. Printre sarcinile agenției se numără și acordarea de asistență statelor membre în circumstanțe care necesită o asistență tehnică sporită la frontierele externe, ținând seama de faptul că anumite situații pot să constituie urgențe umanitare și să presupună desfășurarea unor acțiuni de salvare pe mare. Pentru a consolida și mai mult această cooperare sunt necesare norme specifice în ceea ce privește activitățile de supraveghere a frontierelor pe care le efectuează unitățile maritime, terestre și aeriene ale unui stat membru la frontiera maritimă a altor state membre sau în marea liberă, în contextul cooperării operative coordonate de agenție.

(5)

Cooperarea cu țările terțe învecinate este esențială pentru a împiedica trecerile neautorizate ale frontierei, pentru a combate criminalitatea transfrontalieră și pentru a evita pierderea de vieți pe mare. În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 și în măsura în care este asigurată respectarea drepturilor fundamentale ale migranților, agenția poate coopera cu autoritățile competente din țările terțe, în special în materie de analiză de risc și de pregătire, și ar trebui să faciliteze cooperarea operativă între statele membre și țările terțe. În cazul în care cooperarea cu țări terțe se desfășoară pe teritoriul sau în marea teritorială a țărilor respective, statele membre și agenția ar trebui să respecte norme și standarde cel puțin echivalente cu cele prevăzute de dreptul Uniunii.

(6)

Sistemul european de supraveghere a frontierelor (Eurosur) instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1052/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3) are ca obiectiv consolidarea schimbului de informații și a cooperării operative între statele membre și cu agenția. Se asigură astfel îmbunătățirea considerabilă a gradului de conștientizare a situației și a capacității de reacție a statelor membre, inclusiv cu sprijinul agenției, în scopul depistării, prevenirii și combaterii imigrației ilegale și a criminalității transfrontaliere și pentru a contribui la asigurarea protecției și salvarea vieților migranților la frontierele externe ale statelor membre. Atunci când coordonează operațiuni de supraveghere a frontierelor, agenția ar trebui să furnizeze statelor membre informații și analize cu privire la aceste operațiuni în conformitate cu regulamentul respectiv.

(7)

Prezentul regulament înlocuiește Decizia 2010/252/UE a Consiliului (4), care a fost anulată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene („Curtea”) prin hotărârea sa din 5 septembrie 2012 în cauza C-355/10. În hotărârea respectivă, Curtea a menținut efectele Deciziei 2010/252/UE până la intrarea în vigoare a unor noi norme. Prin urmare, de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, respectiva decizie încetează să mai producă efecte.

(8)

În cursul operațiunilor maritime de supraveghere a frontierelor statele membre ar trebui să respecte obligațiile care le revin în temeiul dreptului internațional, în special al Convenției Organizației Națiunilor Unite asupra dreptului mării, al Convenției internaționale pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, al Convenției internaționale privind căutarea și salvarea pe mare, al Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate și al Protocolului său împotriva traficului ilegal de migranți pe cale terestră, aeriană și maritimă, al Convenției Organizației Națiunilor Unite privind statutul refugiaților, al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, al Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice, al Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, al Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului și al altor instrumente internaționale relevante.

(9)

Atunci când coordonează operațiuni maritime de supraveghere a frontierelor, agenția ar trebui să își îndeplinească atribuțiile cu respectarea deplină a dreptului relevant al Uniunii, inclusiv a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („Carta”) și a dreptului internațional relevant, în special atribuția menționată la considerentul 8.

(10)

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (5) și cu principiile generale ale dreptului Uniunii, toate măsurile luate în cursul unei operațiuni de supraveghere ar trebui să fie proporționale cu obiectivele urmărite, să fie nediscriminatorii și să respecte pe deplin demnitatea umană, drepturile fundamentale și drepturile refugiaților și ale solicitanților de azil, inclusiv principiul nereturnării. În cazul cererilor de protecție internațională formulate pe teritoriul statelor membre, inclusiv la frontieră, în apele teritoriale sau în zonele de tranzit, statele membre și agenția sunt obligate să respecte dispozițiile acquis-ului în materie de azil, în special Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului (6).

(11)

Aplicarea prezentului regulament nu ar trebui să aducă atingere Directivei 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (7), în special în ceea ce privește asistența care urmează să fie acordată victimelor traficului de persoane.

(12)

Prezentul regulament ar trebui să se aplice cu respectarea deplină a principiului nereturnării, astfel cum este definit în Cartă și astfel cum este interpretat de jurisprudența Curții și a Curții Europene a Drepturilor Omului. În conformitate cu principiul respectiv, nicio persoană nu ar trebui să fie debarcată, forțată să intre, condusă către sau predată în alt mod autorităților într-o țară în care există un risc semnificativ să fie supusă pedepsei cu moartea, torturii, persecuției sau altor tratamente sau pedepse inumane sau degradante, în care i s-ar pune în pericol viața sau libertatea din rațiuni legate de rasă, religie, naționalitate, orientare sexuală, apartenență la un anumit grup social sau o anumită opinie politică sau din care există un risc serios să fie expulzată, îndepărtată sau extrădată într-o altă țară, cu încălcarea principiului nereturnării.

(13)

Posibila existență a unui acord între un stat membru și o țară terță nu exonerează statele membre de obligațiile care le revin în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul internațional, în special în ceea ce privește respectarea principiului nereturnării, ori de câte ori acestea au sau ar trebui să aibă cunoștință de faptul că deficiențele sistemice pe care procedura de azil și condițiile de primire a solicitanților de azil le prezintă în țara terță respectivă constituie motive puternice să se creadă că solicitantul de azil s-ar confrunta cu un risc semnificativ de a fi supus unor tratamente inumane sau degradante sau atunci când au sau ar trebui să aibă cunoștință de faptul că țara terță respectivă aplică practici care încalcă principiul nereturnării.

(14)

În cursul unei operațiuni maritime de supraveghere a frontierelor pot apărea situații în care este necesar să se acorde asistență unor persoane aflate în pericol. În conformitate cu dreptul internațional, fiecare stat trebuie să ceară comandantului unei nave care arborează pavilionul acestuia să acorde asistență fără întârziere oricărei persoane aflate în pericol pe mare și să acționeze cât mai repede posibil pentru salvarea persoanelor aflate în pericol, în măsura în care comandantul poate face acest lucru fără a expune nava, echipajul sau pasagerii unor riscuri grave. O astfel de asistență ar trebui să fie acordată indiferent de naționalitatea sau de statutul persoanelor cărora le este destinată și indiferent de circumstanțele în care aceste persoane sunt găsite. Comandantului navei și echipajului nu ar trebui să li se aplice sancțiuni penale pentru unicul motiv de a fi salvat persoane aflate în pericol pe mare și de a le fi adus într-un loc sigur.

(15)

Obligația de a acorda asistență unor persoane aflate în pericol ar trebui să fie îndeplinită de statele membre în conformitate cu dispozițiile aplicabile ale instrumentelor internaționale care reglementează situațiile de căutare și de salvare și în conformitate cu cerințele referitoare la protecția drepturilor fundamentale. Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere responsabilităților autorităților de căutare și de salvare, printre care se numără și responsabilitatea de a se asigura că acțiunile de coordonare și de cooperare sunt realizate astfel încât persoanele salvate să poată fi aduse într-un loc sigur.

(16)

Atunci când zona operativă a unei operațiuni maritime include regiunea de căutare și de salvare a unei țări terțe, la planificarea unei operațiuni maritime ar trebui să se urmărească stabilirea unor canale de comunicare cu autoritățile de căutare și de salvare din țara terță respectivă, asigurându-se astfel faptul că autoritățile respective vor fi în măsură să răspundă în cazurile de căutare și de salvare care se află în desfășurare în regiunea lor de căutare și de salvare.

(17)

În temeiul Regulamentului (CE) nr. 2007/2004, operațiunile de supraveghere a frontierelor coordonate de agenție sunt efectuate conform unui plan operativ. În cazul operațiunilor maritime, planul operativ ar trebui, așadar, să conțină informații concrete cu privire la jurisdicția și legislația relevante care se aplică în zona geografică unde se desfășoară operațiunea comună, proiectul-pilot sau intervenția rapidă, inclusiv trimiteri la dreptul Uniunii și la dreptul internațional în materie de interceptare, salvare pe mare și debarcare. Planul operativ ar trebui stabilit în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament care reglementează acțiunile de interceptare, salvare pe mare și debarcare realizate în contextul operațiunilor de supraveghere a frontierelor maritime coordonate de agenție și ținând seama de circumstanțele specifice ale operațiunii în cauză. Planul operativ ar trebui să includă proceduri prin care se asigură faptul că persoanele care au nevoie de protecție internațională, victimele traficului de persoane, minorii neînsoțiți și alte persoane vulnerabile sunt identificate și li se oferă o asistență adecvată, inclusiv accesul la protecție internațională.

(18)

În temeiul Regulamentului (CE) nr. 2007/2004, în practică, pentru fiecare operațiune maritimă, se creează o structură de coordonare în statul membru gazdă, din care fac parte ofițeri din statul membru gazdă, ofițeri invitați și reprezentanți ai agenției, inclusiv ofițerul coordonator al agenției. Această structură de coordonare, denumită de obicei centru internațional de coordonare, ar trebui să fie folosită drept canal de comunicare între ofițerii implicați în operațiunea maritimă și autoritățile în cauză.

(19)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute la articolele 2 și 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și de Cartă, în special respectarea demnității umane, dreptul la viață, interzicerea torturii și a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante, interzicerea traficului de persoane, dreptul la libertate și securitate, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, dreptul la azil și la protecție împotriva îndepărtării și expulzării, principiul nereturnării și al nediscriminării, dreptul la o cale de atac eficientă și drepturile copilului. Statele membre și agenția ar trebui să aplice prezentul regulament în conformitate cu drepturile și principiile respective.

(20)

Având în vedere că obiectivul prezentului regulament, și anume adoptarea unor norme specifice pentru supravegherea frontierelor maritime de către polițiștii de frontieră care acționează sub coordonarea agenției, nu poate să fie atins în mod satisfăcător de către statele membre din cauza diferențelor dintre legislațiile și practicile proprii, dar, dat fiind caracterul multinațional al operațiunilor, poate să fie mai bine realizat la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la același articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.

(21)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu îi revin obligații în temeiul acestuia și acesta nu i se aplică. Având în vedere că prezentul regulament se bazează pe acquis-ul Schengen, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 4 din protocolul menționat, în termen de șase luni de la decizia Consiliului cu privire la prezentul regulament, dacă îl va transpune în dreptul intern.

(22)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în sensul Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (8), care intră sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (9).

(23)

În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în sensul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (10), care intră sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (11).

(24)

În ceea ce privește Liechtenstein, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în sensul Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (12), care intră sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (13).

(25)

Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului (14); prin urmare, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu îi revin obligații în temeiul acestuia și acesta nu i se aplică.

(26)

Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (15); prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu îi revin obligații în temeiul acestuia și acesta nu i se aplică,

1.

„agenția” înseamnă Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene, instituită prin Regulamentul (CE) nr. 2007/2004;

2.

„operațiune maritimă” înseamnă o operațiune comună, un proiect-pilot sau o intervenție rapidă efectuată de statele membre pentru supravegherea frontierelor lor maritime externe sub coordonarea agenției;

3.

„stat membru gazdă” înseamnă un stat membru în care se desfășoară sau din care se lansează o operațiune maritimă;

4.

„stat membru participant” înseamnă un stat membru care participă la o operațiune maritimă prin punerea la dispoziție de echipament tehnic, polițiști de frontieră detașați în cadrul echipelor europene de polițiști de frontieră sau alt personal relevant, dar care nu este un stat membru gazdă;

5.

„unitate participantă” înseamnă o unitate maritimă, terestră sau aeriană aflată sub responsabilitatea statului membru gazdă sau a unui stat membru participant care ia parte la o operațiune maritimă;

6.

„centru internațional de coordonare” înseamnă structura de coordonare înființată în statul membru gazdă pentru coordonarea unei operațiuni maritime;

7.

„centru național de coordonare” înseamnă centrul național de coordonare înființat pentru scopurile Sistemului european de supraveghere a frontierelor (Eurosur) în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1052/2013;