12.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 327/1

1.1

Prezentul aviz exploratoriu al CESE are ca obiectiv evidențierea contribuției specifice pe care o pot aduce întreprinderile publice la competitivitatea UE. El dorește să precizeze mizele specifice existente în domeniu pentru politicile și instituțiile europene.

1.2

Avizul se înscrie în cadrul definit de tratate, care acordă o amplă marjă de manevră statelor membre în ceea ce privește conceperea, organizarea și finanțarea serviciilor lor de interes general. De asemenea, conform tratatelor, statele membre sunt competente în ceea ce privește alegerea și statutul (privat, public sau în parteneriat public-privat) întreprinderilor însărcinate cu executarea sarcinilor de servicii publice (1).

1.3

De la caz la caz, în funcție de analiza unui anumit sector, a obiectivelor și a misiunilor stabilite, precum și a orientărilor pe termen lung care trebuie promovate, o autoritate publică poate să hotărască să recurgă la o întreprindere publică ca mijloc de acțiune.

1.4

În sensul Directivei 80/723/CEE a Comisiei din 25 iunie 1980 privind transparența relațiilor financiare între statele membre și întreprinderile publice, prin „întreprindere publică” se înțelege: „o întreprindere asupra căreia autoritățile publice pot exercita direct sau indirect o influență hotărâtoare în virtutea dreptului de proprietate asupra acesteia, a participării lor financiare la aceasta sau a normelor care îi reglementează activitatea”

Se consideră că autoritățile publice exercită o influență dominantă atunci când acestea, în mod direct sau indirect în relație cu o întreprindere:

1.5

De-a lungul istoriei lor, toate țările europene au creat întreprinderi publice, fie în mod direct, fie naționalizând sau trecând în administrația locală întreprinderi private. Motivele pentru această acțiune au fost extrem de variate:

1.6

Măsurarea eficacității, a eficienței și, atunci când este cazul, evaluarea nevoii de reformare a întreprinderilor publice nu se pot limita la indicatorii obișnuiți de rentabilitate ai activităților economice, ci trebuie să integreze ansamblul acestor obiective și misiuni care le-au fost încredințate de către autoritățile publice.

1.7

Conform definiției oficiale europene, competitivitatea reprezintă „capacitatea de îmbunătățire durabilă a nivelului de viață al locuitorilor și de a le furniza acestora un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă și de coeziune socială”.

1.8

În fiecare an, Uniunea pierde câte puțin teren în materie de productivitate. Această încetinire este sinonimă cu deteriorarea competitivității. Printre indicatorii care scot în evidență acest regres se numără inovarea insuficientă, lipsa de investiții în infrastructuri și tehnologii, precum și în capitalul uman.

1.9

Competitivitatea Uniunii Europene și atractivitatea ei se bazează deci pe investițiile realizate în infrastructuri, educație și formare, în cercetare și dezvoltare, sănătate și protecție socială, protecția mediului etc. - tot atâtea domenii în care autoritățile publice pot face uz, printre altele, de întreprinderi publice ca mijloc de intervenție.

1.10

Însă statele și autoritățile publice regionale și locale nu sunt prin natura lor virtuoase, astfel că există totodată deficiențe ale întreprinderilor publice, care pot fi cauzate de:

1.11

Întreprinderea publică poate face parte dintr-o strategie defensivă sau ofensivă din partea autorității publice competente:

1.12

Acest lucru presupune că autoritatea publică își asumă responsabilitățile care îi revin în ceea ce privește definirea orientărilor strategice, lăsând totodată o marjă largă de autonomie de gestiune conducerii întreprinderii. Cu toate acestea, autoritatea publică trebuie să vegheze și la organizarea unui control real și a unei reglementări publice veritabile, ceea ce necesită aplicarea unei guvernanțe a întreprinderilor publice bazată pe participarea tuturor părților implicate, precum și a reprezentanților personalului întreprinderilor.

1.13

În ceea ce privește serviciile de interes economic general pe care le furnizează statele membre prin intermediul întreprinderilor lor publice, acestea propun activități de natură industrială și comercială, aflate adesea în concurență directă cu activitățile altor întreprinderi.

1.14

Printre întreprinderile publice care își desfășoară activitatea într-un mediu liberalizat și concurențial trebuie menționate în primul rând industriile de rețea (electricitate, gaz, comunicații electronice, transporturi, servicii poștale), a căror accesibilitate și furnizare continue, de bună calitate și la prețuri accesibile sunt indispensabile, nu numai pentru cetățeni, ci și, deopotrivă, pentru o mare parte a întreprinderilor private. Prin urmare, acestea joacă un rol fundamental pentru economia națională și pentru competitivitatea globală a unui stat membru. Aceste afirmații sunt valabile și pentru alte sectoare, precum audiovizualul, locuințele, sistemele de sănătate sau sociale, în care deficiențele pieței nu permit oricărui cetățean să-și exercite drepturile fundamentale, într-un fel sau altul.

2.1

În scrisoarea de sesizare, viitoarea Președinție lituaniană a solicitat, în special, să se pună accentul pe îmbunătățirea eficacității întreprinderilor publice și pe importanța acestora pentru competitivitatea națională. Ea solicită o analiză a situației actuale și a bunelor (sau relelor) practici, analiză care lipsește din păcate la nivelul UE, precum și o reformă structurală bazată pe evaluarea eficacității acestui tip de întreprinderi în contextul coordonării politicii economice și a impactului acesteia asupra pieței interne.

2.2

Cu toate că legislația UE nu privește decât anumite domenii specifice de activitate ale întreprinderilor publice (ajutoare de stat și servicii de interes economic general), viitoarea Președinție lituaniană propune, în ceea ce privește reforma întreprinderilor publice, ca inițiativele luate la nivel european să se limiteze la măsuri nelegislative și să nu se stabilească obiective privind noul cadru legislativ. Privatizarea eventuală a întreprinderilor publice ar trebui, de asemenea, să rămână în competența exclusivă a statelor membre.

2.3

În sfârșit, viitoarea Președinție lituaniană regretă că deocamdată nu a avut loc, în contextul documentelor și inițiativelor existente sau prevăzute ale Comisiei Europene, o dezbatere generală privind reforma întreprinderilor publice, gestionarea acestora, îmbunătățirea eficienței lor și a contribuției lor la competitivitate și la realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020. Comisia și Parlamentul European s-au concentrat până în prezent doar asupra a două aspecte: respectarea regulilor în materie de ajutoare de stat și regulile privind prestarea serviciilor de interes economic general.

3.1

CESE nu poate decât să sprijine solicitarea viitoarei Președinții lituaniene care vizează o analiză a situației actuale și a bunelor (sau relelor) practici, precum și o reformă structurală bazată pe evaluarea eficacității acestui tip de întreprinderi în contextul coordonării politicii economice și a impactului acesteia asupra pieței interne.

3.2

Tratatele presupun obligația consolidată a Uniunii și a statelor membre de a veghea la buna funcționare a serviciilor de interes economic general, ceea ce implică dezvoltarea unei dinamici progresive de evaluare a performanțelor acestor servicii. Atâta timp cât acest obiectiv nu va fi realizat, evaluările de performanță nu vor putea contribui la satisfacerea nevoilor cetățenilor și ale economiei în plan național și european.

3.3

O asemenea evaluare va trebui să servească la creșterea eficacității și a eficienței serviciilor de interes economic general și la adaptarea acestora la evoluțiile necesităților cetățenilor și ale întreprinderilor. În plus, ea va trebui să furnizeze autorităților publice acele elemente care să le permită să aleagă opțiunile cele mai pertinente. Totodată, ea va avea de jucat un rol esențial pentru a se ajunge la un echilibru armonios între piață și interesul general, precum și între obiectivele economice, cele sociale și cele de mediu.

3.4

În avizul său privind o evaluare independentă a serviciilor de interes general  (2), CESE a prezentat propuneri concrete pentru definirea, în plan comunitar, a modalităților de schimb de opinii, de confruntare, de comparație și de coordonare. În consecință, este responsabilitatea Uniunii să stimuleze dinamica acestei evaluări independente, cu respectarea principiului subsidiarității și a principiilor enunțate în protocolul anexat tratatelor reformate, elaborând, în cadrul unui dialog cu reprezentanții părților interesate, o metodologie de evaluare armonizată pe scară europeană, pe baza unor indicatori comuni, precum și modalitățile de funcționare a acesteia.

3.5

În contextul reflecțiilor sale privind modul în care întreprinderile publice ar putea contribui în mai mare măsură la redresarea economică și la competitivitatea Uniunii, CESE s-a ocupat, în diverse avize, de chestiunea serviciilor economice de interes general din Europa.

3.6

Începând cu 8 octombrie 2001 există un statut al societății europene. Acest statut, care a intrat în vigoare de la 8 octombrie 2004, oferă întreprinderilor care operează în mai multe state membre posibilitatea de a se constitui ca societate unică de drept comunitar și, astfel, de a aplica aceleași norme: un sistem unic de gestiune și de publicare a informațiilor financiare. Societățile care adoptă acest statut evită astfel să fie nevoite să se conformeze legislației naționale a fiecărui stat membru în care au o filială, ceea ce le reduce costurile administrative.

3.7

În acest cadru, ar trebui avută în vedere implementarea unui „statut al întreprinderii publice europene”, așa cum a propus Comisia Europeană în 2011 în legătură cu Galileo (3), care este în prezent o „întreprindere publică europeană de facto”.

3.8

În mod specific, s-ar putea avea în vedere crearea de întreprinderi publice europene pentru marile rețele de infrastructură transeuropene, definite în tratate drept politică comună, în domeniul energiei sau transporturilor, în colaborare cu întreprinderile naționale sau locale active în aceste sectoare, pentru a se aplica noile dispoziții și competențe cuprinse în Tratatul de la Lisabona, în special în ceea ce privește politica Uniunii în domeniul energiei (articolul 194 TFUE).

3.9

În avizul său privind Cartea verde Către o rețea energetică europeană sigură, sustenabilă și competitivă  (4), CESE și-a exprimat dorința de a se efectua studii privind caracterul oportun și fezabilitatea unui SIG european pentru energie, aflat în slujba cetățenilor, cu o abordare comună din perspectiva prețului, fiscalității, normelor financiare, securității, continuității, dezvoltării economice și protecției mediului.

3.10

În aceeași Carte verde, Comisia pledează în favoarea unei gestionări la nivel european a sistemului de transport de gaze, prin crearea progresivă a unei întreprinderi independente, însărcinate cu gestionarea unei rețele unice de transport de gaze în toată Europa.

3.11

Asemenea servicii comunitare, independent de statutul prestatorului lor (public, privat, PPP), vor putea aduce o valoare adăugară în domenii esențiale și multinaționale sau transnaționale, precum securitatea aprovizionării cu energie, securizarea resurselor de apă, conservarea biodiversității, menținerea calității aerului, securitatea internă și externă etc., în măsura în care aceste servicii pot fi prestate mai eficient la nivel european decât la nivel național sau local.

3.12

În acest context, CESE se pronunță în favoarea parteneriatelor public (Uniune și statele membre) - privat pentru sporirea securității aprovizionării cu energie și pentru a se ajunge la o gestionare integrată a rețelelor interconectate de energie (gaz, electricitate, petrol). El preconizează în același timp dezvoltarea rețelei de turbine eoliene offshore și conectarea parcurilor eoliene la rețeaua terestră, ceea ce ar putea reduce semnificativ costurile de exploatare și de investiții și ar putea stimula mai mult investirea în noi proiecte de rețele (5).

3.13

În cadrul competențelor fiecărui stat membru, de exemplu în materie de mix energetic, problemele de natură socială și societală ridicate de gestionarea și utilizarea resurselor naturale, a energiei nucleare, de schimbările climatice, de gestionarea durabilă și de securitate depășesc frontierele tradiționale ale statelor și își vor găsi un răspuns mai satisfăcător printr-o concepție europeană a interesului general și a serviciilor corespunzătoare.

3.14

S-ar putea ridica și chestiunea activităților economice ale agențiilor executive europene.

3.15

În prezent acestea sunt în număr de șase (6), coordonând, în perioada 2007-2013, programe în valoare de circa 28 de miliarde EUR. Majoritatea acestor programe se desfășoară în domenii în care UE are competența de a sprijini statele membre.

3.16

Pe de o parte, aceste agenții executive pot fi considerate drept o formă de subcontractare a anumitor funcții ale Comisiei, impunându-se în acest caz întrebarea în ce măsură sunt ele cu adevărat independente, în vreme ce, pe de altă parte, misiunile și responsabilitățile lor le cer să intervină direct în activități economice și sociale. Ne-am îndepărtat oare așa de mult de definiția extinsă formulată de CJCE a noțiunilor de activitate economică și de întreprindere?

12.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 327/5

1.1

CESE salută eforturile depuse de guvernele Serbiei în decursul ultimului deceniu în vederea reformării economiei și a instituțiilor acestei țări. Comitetul consideră că procesul de aderare a Serbiei la UE reprezintă o ocazie de consolidare și implementare efectivă a reformelor întreprinse. CESE subliniază importanța implicării societății civile în procesul de aliniere a legislației sârbe la acquis-ul UE și invită guvernul Serbiei și instituțiile UE să își intensifice sprijinul acordat organizațiilor societății civile și să le implice mai îndeaproape în viitoarele etape către aderarea la UE.

1.2

CESE salută decizia Consiliului European de a deschide negocierile cu Serbia cel târziu în ianuarie 2014. CESE felicită Belgradul și Priștina pentru semnarea Primului acord de principiu privind normalizarea relațiilor (Bruxelles, 19 aprilie 2013) și a planului de punere în aplicare a acestuia, adoptat în mai. Comitetul invită ambele părți să pună în aplicare acest acord, cu ajutorul UE. CESE subliniază că organizațiile societății civile trebuie implicate în etapa de punere în aplicare, întrucât pot aduce o contribuție decisivă la reconciliere.

1.3

CESE încurajează autoritățile publice sârbe să organizeze mai multe audieri publice și consultări cu organizațiile societății civile, atât în stadiile incipiente ale proceselor de definire a politicilor, cât și etapa de punere în aplicare. CESE subliniază importanța implicării acestor organizații în domenii-cheie ale procesului de reformă, precum statul de drept, cooperarea și reconcilierea regională, dezvoltarea socio-economică, mediul, agricultura, drepturile minorităților și lupta împotriva discriminării.

1.4

CESE recomandă guvernului să acorde o atenție deosebită combaterii traficului de persoane, a corupției și a criminalității organizate. De asemenea, CESE insistă asupra faptului că securitatea apărătorilor drepturilor omului și a activiștilor din organizațiile societății civile implicați în combaterea criminalității organizate ar trebui recunoscută drept o necesitate și garantată de către guvern.

1.5

CESE subliniază că, deși s-au făcut progrese considerabile în ceea ce privește promovarea unei societăți mai incluzive, încă mai sunt multe de făcut în vederea edificării unei societăți în care toți oamenii sunt egali, indiferent de gen, orientare sexuală, origine sau religie. CESE solicită guvernului să nu irosească timp și să pună în aplicare Strategia de combatere a discriminării adoptată în iunie 2013. Comitetul recomandă ca, în strânsă colaborare cu organizațiile societății civile, Comisia Europeană (CE) să utilizeze rapoartele sale anuale pentru a monitoriza punerea în aplicare a acestei strategii.

1.6

CESE salută includerea Oficiului pentru cooperarea cu societatea civilă (OCSC) în Grupul de experți al prim-ministrului din cadrul Organului de coordonare pentru aderarea la UE. CESE salută și participarea organizațiilor societății civile, inclusiv a reprezentanților partenerilor sociali, în cadrul Consiliul prim-ministrului pentru integrare europeană. Acest demers constituie o bună practică, ce ar trebui dusă mai departe, analizându-se posibilitatea participării organizațiilor societății civile, inclusiv a reprezentanților partenerilor sociali, la lucrările viitoarei echipe responsabile de negocierile de aderare a Serbiei. În orice caz, ar trebui să se asigure organizarea frecventă a unor consultări pe o gamă amplă de teme cu organizațiile societății civile, pentru a se identifica opinii și recomandări esențiale comune. Este important ca experții organizațiilor societății civile să fie invitați să se alăture mai multor subgrupuri de experți din cadrul acestui Grup de experți al organului de coordonare.

1.7

CESE invită CE să recurgă la IPA II pentru a oferi mai mult sprijin pentru consolidarea capacității organizațiilor societății civile (inclusiv a partenerilor sociali) și să se concentreze în special pe creșterea sprijinului acordat parteneriatelor, nu numai celor dintre organizațiile societății civile, ci și celor dintre organizațiile societății civile și autoritățile publice. Fondurile disponibile în cadrul Facilității pentru societatea civilă ar trebui majorate și direcționate spre mai multe proiecte derulate inclusiv de către partenerii sociali. Ar trebui să se acorde prioritate în continuare dezvoltării capacității pe care o au organizațiile societății civile de a se angaja constructiv în procesul de integrare europeană, prin promovarea unor proceduri simplificate pentru selectarea și implementarea proiectelor, precum și prin utilizarea granturilor instituționale și a subgranturilor. Nu este suficient să se acorde doar sprijin financiar, ci este necesară și sprijinirea unor mecanisme de îmbunătățire a dialogului dintre societatea civilă și autoritățile publice.

1.8

CESE solicită insistent Delegației UE în Serbia să autorizeze în continuare acordarea de subgranturi pentru organizațiile mai mici ale societății civile prin intermediul organizațiilor mai mari, considerând că acest lucru ar reprezenta un pas înainte spre asigurarea disponibilității acestor fonduri pentru întreaga comunitate a organizațiilor societății civile.

1.9

Creșterea transparenței cheltuielilor publice trebuie să rămână o acțiune fundamentală în cadrul strategiei pentru dezvoltarea societății civile, în timp ce mecanismele de planificare și de plată a sumelor cofinanțate pentru proiectele UE implementate de organizațiile societății civile ar trebui îmbunătățite, iar cofinanțarea ar trebui majorată.

1.10

CESE invită guvernul sârb să depună mai multe eforturi pentru punerea în aplicare a unui cadru instituțional și legislativ prielnic dezvoltării și sustenabilității societății civile. CESE recomandă să se aibă în vedere introducerea unei legi care să reglementeze redirecționarea unui procent din impozitul pe venit, în temeiul căreia cetățenii să poată dedica o parte din impozitul lor pe venit organizațiilor societății civile, pentru a promova filantropia individuală (pe baza modelului existent în țările Europei Centrale și de Est), precum și introducerea unor stimulente fiscale pentru filantropia individuală și corporatistă.

1.11

CESE recomandă să se revizuiască recent adoptata Lege privind achizițiile publice, care a creat obstacole organizațiilor societății civile ce intenționează să participe la proceduri de achiziții publice. Această lege introduce obligativitatea unor garanții financiare de care organizațiile societății civile nu au cum să dispună. Acest lucru ar putea să le împiedice să participe la procedurile de achiziții publice, nu doar în domeniul serviciilor sociale, ci și în sectorul serviciilor de sănătate și educaționale.

1.12

CESE invită guvernul Serbiei să elaboreze o strategie cuprinzătoare pentru combaterea și reducerea economiei subterane. Aceasta ar duce la îmbunătățirea situației financiare a țării, ar împiedica concurența neloială și ar crea, astfel, un mediu economic mai propice, garantând totodată o mai bună respectare a drepturilor sociale ale lucrătorilor și contribuind, în același timp, la recâștigarea încrederii în instituții și la promovarea conceptului de stat de drept.

1.13

CESE subliniază importanța dialogului social și invită toate părțile interesate să utilizeze în cel mai bun mod cu putință instituțiile existente, în special Consiliul Social și Economic (CSE). CESE solicită guvernului să promoveze într-o mai mare măsură CSE și să îl consulte într-o manieră mai sistematică cu privire la toate politicile în legătură cu care angajatorii și lucrătorii au un interes legitim. CESE consideră că dialogul social ar trebui să aibă un caracter regulat și structural, și nu ad-hoc, și că ar trebui să fie mai eficient și orientat spre rezultate.

1.14

CESE solicită ca promovarea dialogului social să se numere printre principalele priorități ale instituțiilor UE în ceea ce privește Serbia și să se reflecte, prin urmare, în toate programele CE aflate la dispoziția acestei țări. Acest proces ar necesita o mai mare implicare a CSE, care ar trebui, de asemenea, să fie implicat și consultat în mod oficial în fiecare etapă a negocierilor de aderare și să participe la procesul de monitorizare a punerii în aplicare a Acordului de stabilizare și asociere UE-Serbia. CSE ar trebui să poată prezenta observații și avize în atenția instituțiilor UE în momentul evaluării progreselor înregistrate de Serbia pe calea spre aderarea la UE.

1.15

CESE consideră că dialogul social ar trebui încurajat în mai mare măsură la nivel local și regional, pe baza structurilor regionale ale CSE. De asemenea, dialogul social ar trebui dezvoltat mai sistematic la nivel sectorial, mai ales în sectorul privat. Semnarea – și aplicarea – unui număr cât mai mare cu putință de acorduri colective sectoriale ar duce la stabilizarea relațiilor industriale din Serbia. Autorităților locale și regionale ar trebui să li se reamintească în mod constant avantajele și importanța dialogului social.

1.16

CESE ia notă de faptul că a fost instituit un grup de lucru tripartit care să revizuiască legislația muncii, inclusiv a legilor privind grevele, înregistrarea sindicatelor și reprezentativitatea partenerilor sociali. CESE invită Organizația Internațională a Muncii (OIM) și CE să sprijine aceste lucrări aflate în curs de desfășurare, pentru a asigura alinierea deplină a legislației și practicii sârbe la standardele internaționale și europene.

1.17

CESE consideră că consolidarea capacității partenerilor sociali de a participa activ la dialogul social ar trebui inclusă în prioritățile programelor de asistență UE. Este nevoie de sprijin pentru ca acestea să își poată dezvolta capacitatea de a aduce o contribuție eficace la toate chestiunile economice, sociale și juridice, inclusiv în cadrul negocierilor de aderare la UE. Ar trebui consolidate structura organizatorică a acestora, comunicarea lor internă și capacitatea de a furniza servicii membrilor.

1.18

CESE subliniază că în Serbia încă se încalcă cu regularitate drepturile fundamentale ale lucrătorilor și că mecanismele de împiedicare și de sancționare a încălcărilor atunci când acestea se produc nu sunt suficient de eficiente. CESE invită guvernul sârb să revizuiască funcționarea Agenției pentru soluționarea amiabilă a conflictelor de muncă. CESE propune să se analizeze posibilitatea instituirii unor instanțe judecătorești specializate în domeniul conflictelor de muncă. În plus, CESE solicită CE să includă în rapoartele sale anuale un capitol referitor la drepturile sindicale și la drepturile fundamentale ale lucrătorilor, în strânsă cooperare cu sindicatele naționale și europene și cu OIM.

1.19

Antreprenoarele sârbe joacă un rol important în întreaga regiune balcanică și sunt organizate în rețele eficiente. În prezent, pentru a contribui la dezvoltarea în continuare a spiritului antreprenorial feminin la nivel local, se lucrează la o abordare regională unitară. CESE recomandă să se intensifice sprijinul acordat de la nivel european, național și regional, în vederea accelerării semnificative a avantajelor economice și sociale. În plus, este necesar să se recunoască faptul că sprijinirea spiritului antreprenorial feminin în Serbia este impusă și de imperative de ordin economic și social.

1.20

CESE recomandă ca între CESE și organizațiile societății civile din Serbia să se instituie un comitet consultativ mixt (CCM) al societății civile UE-Serbia. Acest organism mixt al societății civile ar putea fi creat odată deschise oficial negocierile cu privire la aderarea Serbiei la UE. Prin acest CCM, organizațiile societății civile ale celor două părți vor fi în măsură să poarte un dialog mai aprofundat și să furnizeze autorităților politice o contribuție cu privire la capitolele negocierilor de aderare.

2.1

În ultimul deceniu, Serbia a depus eforturi colosale pentru a-și reforma instituțiile, cadrul juridic și reglementările economice, în așa fel încât să se conformeze standardelor internaționale și europene și să promoveze o economie de piață deschisă și eficientă.

2.2

Semnarea, în 2008, Acordului de stabilizare și asociere (ASA) dintre Serbia și UE a reprezentat o expresie clară a poziției favorabile a autorităților sârbe față de aderarea la UE și a dat un nou impuls procesului de reformă. În 2010 a intrat în vigoare un Acord interimar privind comerțul și aspecte legate de comerț (care face parte din ASA).

2.3

Noul guvern, care a intrat în funcție în 2012, a confirmat angajamentul Serbiei față de aderarea la UE. Acesta a luat măsuri practice pentru continuarea reformelor întreprinse până acum, concentrându-se în special asupra luptei împotriva corupției, a consolidării statului de drept, a protecției drepturilor minorităților și a redresării economice, și, totodată, a depus eforturi în vederea îmbunătățirii cooperării regionale.

2.4

În decembrie 2012, Consiliul a solicitat Comisiei Europene ca, până în primăvara anului 2013, să elaboreze un raport în care să evalueze progresele înregistrate de Belgrad în dialogul cu Priștina și în reformele orientate spre UE. Pe baza acestui raport, care cuprinde o recomandare pozitivă, la reuniunea sa din 28 iunie 2013, Consiliul European a decis că s-au îndeplinit condițiile necesare pentru deschiderea negocierilor cu Serbia în vederea aderării la UE.

2.5

La 19 aprilie 2013, Belgradul și Priștina au convenit în sfârșit cu privire la viitorul părții de nord din Kosovo, aflată sub control sârb, în cadrul celei de-a zecea runde de negocieri purtate sub egida UE, semnând Primul acord de principiu privind normalizarea relațiilor. Cele două părți au adoptat în mai un plan de punere în aplicare și, cu ajutorul UE, au instituit un comitet de punere în aplicare.

3.1

Serbia este încă o țară aflată în tranziție. Deși au avut loc unele privatizări, o mare parte din economia sa constă încă din întreprinderi de stat, care deseori au nevoie acută de restructurare. Șomajul a înregistrat o creștere puternică (24 % din forța de muncă în 2012). Persoanele tinere încearcă să emigreze. Populația îmbătrânește. O mare parte din populație încă muncește în agricultură și trăiește în zone rurale, unde lipsa de investiții frânează dezvoltarea eficientă. Economia informală este larg răspândită, subminând economia per ansamblu, conducând la slăbirea bugetului de stat și lăsând angajații fără protecție socială. Corupția, uneori corelată cu criminalitatea organizată, nu împiedică doar dezvoltarea economică, ci și consolidarea instituțională. În plus, este imperios necesară reforma sistemului judiciar, dacă se dorește garantarea respectării efective a drepturilor cetățenilor și ale organizațiilor.

3.2

CESE a evidențiat aceste diferite probleme în avizul său pe tema „Relațiile UE-Serbia: rolul societății civile” (29 mai 2008), însă, în același timp, a subliniat eforturile depuse de autoritățile publice pentru realizarea reformelor necesare. S-au introdus multe reglementări noi, au fost create noi instituții, mai ales în vederea organizării dialogului cu partenerii sociali și cu alte organizații ale societății civile, iar drepturile minorităților sunt în prezent recunoscute în mod oficial. Deși acest proces încă nu s-a încheiat, principala problemă o reprezintă punerea în practică a tuturor acestor schimbări instituționale și legislative.

3.3

Serbia a ratificat 77 de tratate și convenții ale Consiliului Europei, inclusiv unele fundamentale, precum Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, Convenția Consiliului Europei privind protecția copiilor, Programul de acțiune împotriva corupției și Carta socială europeană. Alte opt convenții au fost semnate, dar încă mai trebuie ratificate, printre acestea numărându-se Convenția privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. La nivel internațional, Serbia a ratificat 75 de convenții ale OIM (dintre care în prezent sunt în vigoare 73).

3.4

După cum a subliniat Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei (1), în cazul multora dintre aceste convenții, este necesar să se ia unele măsuri suplimentare în vederea aplicării lor corespunzătoare. Comisarul Consiliului Europei a evidențiat problema persoanelor dispărute și a persoanelor strămutate cu forța în timpul războiului, discriminarea tot mai răspândită a romilor, violența împotriva femeilor și homofobia larg răspândită.

3.5

Deși în octombrie 2011 guvernul a adoptat o strategie privind media, încă mai au loc acte de violență și amenințări la adresa jurnaliștilor. Imixtiunea economică și politică în media este și ea o realitate, care amenință independența mediei și capacitatea jurnaliștilor de a-și face meseria. În plus, sindicaliștii încă sunt hărțuiți sau concediați pentru apartenența la o organizație sindicală.

3.6

CESE consideră că, în mod clar, continuarea consolidării procesului de reformă, reforma sistemului judiciar și respectarea efectivă a drepturilor civile și sociale și a drepturilor omului constituie o prioritate pentru Serbia. Relațiile dintre UE și Serbia ar trebui în mod clar să se concentreze asupra acestor aspecte. Aceste chestiuni sunt esențiale și pentru organizațiile societății civile și, prin urmare, participarea activă a acestora din urmă ar trebui încurajată pe toate căile.

4.1

Libertatea de întrunire și de asociere este garantată de constituție și, în general, este respectată. Totuși, libertatea de asociere este periclitată de intensificarea amenințărilor din partea unor grupuri naționaliste violente.

4.2

Societatea civilă sârbă este concentrată în orașe și este reprezentată neuniform între regiuni. În mediul rural, societatea civilă este foarte limitată, iar capacitățile sale nu sunt bine dezvoltate. Este nevoie de mai mult sprijin pentru încurajarea mișcărilor de tip asociativ, pentru consolidarea capacităților și pentru sprijinirea creării de rețele între organizațiile societății civile din zonele rurale și/sau din orașele mici.

4.3

Ar trebui acordată o atenție deosebită agriculturii, dezvoltării grupurilor de interese din acest sector și participării agricultorilor la dialogul social. Agricultura joacă în continuare un rol esențial în Serbia: aproximativ un sfert din populația activă muncește în acest sector, care totodată este și un sector economic esențial. Agricultura și politica agricolă vor fi de mare importanță în viitorul proces de aderare la UE; în același timp, alinierea la legislația UE va reprezenta o provocare deosebită pentru sectorul agricol sârb.

4.4

Grupurile de interes bine organizate și structurate ar putea nu doar sã contribuie la promovarea intereselor agricole, ci și, mai presus de toate, să ofere un sprijin util în viitorul proces de integrare, mai ales în ceea ce privește elaborarea și punerea în aplicare a unor programe de sprijin specifice pentru agricultură, pentru zonele rurale și pentru locuitorii acestora.

4.5

Între organizațiile societății civile există mai multe parteneriate și coaliții active, însă acestea dispun de resurse limitate și nu sunt sprijinite în suficientă măsură pentru a putea deveni mai active și mai influente. În ceea ce privește parteneriatele dintre organizațiile societății civile și autoritățile publice, mecanismele existente SECO (2) și KOCD (3) sunt exemple ce ar putea deveni bune practici, atât timp cât contribuția lor este luată în considerare și dacă se asigură finanțare și sprijin continuu și sistematic.

4.6

Cele mai importante obstacole din calea sustenabilității organizațiilor societății civile sunt faptul că sprijinul din partea statului este insuficient și nu se bazează pe priorități bine definite, nivelul slab al sponsorizării de către întreprinderi, lipsa donațiilor individuale, retragerea donatorilor internaționali, cooperarea scăzută cu autoritățile locale și răspunderea limitată afactorilor decizionali în general. Ar trebui să se depună eforturi și să se acorde sprijin în vederea creșterii numărului de aderenți ai organizațiilor societății civile. O bază de membri limitată aduce atingere imaginii și recunoașterii acestor organizații, în condițiile în care finanțarea publică încă nu este corespunzător reglementată la toate nivelurile. Capacitatea organizațiilor societății civile de a influența agenda socială și politică este în general slabă, excepție făcând în jur de douăsprezece organizații ale societății civile puternice, majoritatea situate în Belgrad.

4.7

CESE salută eforturile depuse pentru îmbunătățirea cadrului juridic al asociațiilor și fundațiilor, din care fac parte Legea privind asociațiile (octombrie 2009), Legea privind fondurile și fundațiile (noiembrie 2010), Legea privind voluntariatul (mai 2010) și Metodele contabile simplificate pentru asociațiile și fundațiile mici (încă neadoptată). Totuși, au fost adoptate și alte legi importante, dar care încă nu au fost puse în aplicare, cum este cazul Legii privind asigurările sociale (2011). CESE sprijină dezvoltarea unui cadru, prevăzut de lege, care să asigure organizațiilor societății civile un acces echitabil la resurse publice menite să sprijine furnizarea de servicii sociale.

4.8

CESE salută modificările aduse articolului 41 din Regulamentul de procedură al guvernului privind audierile publice, care definește criteriile pentru audierile publice obligatorii, prevăzând că audierile publice trebuie să fie o regulă, și nu o excepție, și stabilind termene rezonabile pentru durata lor. CESE subliniază necesitatea de a se asigura că mecanismul este pus în aplicare în mod corespunzător. Ar trebui să se acorde prioritate sensibilizării autorităților publice cu privire la avantajele cooperării cu organizațiile societății civile, atât în primele etape ale procesului de elaborare a politicilor, cât și ulterior, când acestea din urmă sunt puse în aplicare. În plus, ar trebui avută în vedere introducerea unor proceduri privind numirea reprezentanților organizațiilor societății civile în cadrul diferitor organe de la nivel local și național, ținându-se seama de cele mai bune practici din țările vecine și de propunerile organizațiilor societății civile.

4.9

Oficiul pentru cooperarea cu societatea civilă (OCSC) și-a început efectiv activitatea în 2011. Planul operațional pentru perioada 2013-2014 cuprinde o serie de obiective fundamentale care trebuie urmărite:

4.10

CESE salută eforturile depuse de OCSC în vederea creșterii transparenței finanțării organizațiilor societății civile din bugetul de stat prin publicarea unui Raport anual de sinteză privind fondurile alocate asociațiilor și altor organizații ale societății civile din bugetul de stat al Republicii Serbia. Totuși, Oficiului ar trebui să i se confere mai multe competențe, în așa fel încât să crească rata răspunsurilor primite din partea organismelor administrative de la toate nivelurile, pentru a se asigura că datele colectate sunt complete și publicate anual. CESE salută, prin urmare, sprijinul oferit de Delegația UE Oficiului pentru cooperarea cu societatea civilă prin programul de trei ani de asistență tehnică demarat în decembrie 2012 (4).

4.11

Cifrele din 2011 arată că fondurile alocate și efectiv plătite pentru cofinanțarea programelor/proiectelor au fost limitate, chiar și în cazul în care era asigurat sprijinul donatorilor, în pofida faptului că organizațiile societății civile au mare nevoie de această finanțare.

5.1

Dialogul social este esențial pentru dezvoltarea economică pentru realizarea coeziunii sociale de care are nevoie Serbia. În 2008 a fost semnat un acord colectiv general. În aprilie 2011, Consiliul Social și Economic al Republicii Serbia (CSE) a adoptat un nou acord social și economic, semnat de liderii partenerilor sociali și de prim-ministru, care cuprindea o serie de angajamente importante asumate către părți. În acest acord se afirma că dialogul social reprezintă o precondiție pentru realizarea obiectivelor comune de dezvoltare, pentru soluționarea cu succes a problemelor legate de criza economică și pentru asigurarea progresului economic și social în Serbia. În 2012, CSE a semnat un acord privind salariul minim. La nivel sectorial, în 2011 și 2012 au fost semnate patru acorduri colective sectoriale, în agricultură, construcții, industria chimică și metalurgie. Ministrul muncii a extins aceste acorduri colective în așa fel încât să se aplice tuturor angajatorilor publici. De asemenea, există acorduri colective aplicabile majorității sectorului public, acoperind cadrele medico-sanitare, funcționarii publici de la nivel local și național, lucrătorii din sectorul educației și culturii și poliția.

5.2

CSE a fost instituit prin lege în 2005 și constituie platforma instituțională pentru negocieri tripartite. În plus, în prezent există 18 consilii economice și sociale la nivel local și regional, însă, mai ales din cauza lipsei de angajament din partea autorităților regionale, nici jumătate dintre acestea nu sunt pe deplin operaționale. CSE se confruntă încă cu o serie de probleme care îi îngreunează activitățile, cea mai importantă dintre acestea fiind lipsa de resurse financiare și umane. Cu toate acestea, Consiliul a reușit să creeze grupuri de lucru permanente responsabile de probleme economice, de legislație, de acordurile colective și de securitatea și sănătatea în muncă. În prezent, reprezentanții partenerilor sociali participă cu regularitate la ședințele CSE, spre deosebire de guvern, care deseori este reprezentat de funcționari. De la reinstituirea Consiliului, în septembrie 2012, implicarea lor a crescut. Până și prim-ministrul a devenit membru al CSE, însă CSE întâmpină în continuare probleme la organizarea sesiunilor sale.

5.3

Totuși, chiar dacă dialogul social a reușit să dea rezultate, încă mai trebuie consolidat și extins. Partenerii sociali sunt lipsiți de putere, mai ales în sectorul privat. Acordurile colective, dacă sunt semnate, nu sunt neapărat puse în practică; de asemenea, există o serie de domenii vaste care pur și simplu nu se regăsesc în dialogul social. La nivel național, SEC nu este consultat în mod sistematic cu privire la toate chestiunile din sfera sa de competență sau, dacă este consultat, consultarea este pur formală, recomandările sale fiind deseori ignorate de către guvern. O excepție pozitivă în acest sens o constituie Ministerul Muncii, care solicită Consiliului să elaboreze avize cu privire la toate proiectele de legislație și de strategii. Mai mult, acest minister a propus recent și instituirea unui grup de lucru tripartit, care să elaboreze modificările legislației muncii. Alte îmbunătățiri s-au înregistrat în ceea ce privește legislația din domeniul învățământului, Ministerul Educației și Științei prezentând Consiliului trei proiecte de legi în vederea formulării unui aviz. În pofida acestor semne pozitive, CSE este de cele mai multe ori ignorat în continuare în ceea ce privește politicile și măsurile economice care au totuși un impact direct asupra activităților întreprinderilor și ale lucrătorilor.

5.4

În 2005 a fost înființată Agenția pentru soluționarea amiabilă a conflictelor de muncă, responsabilă de soluționarea conflictelor de muncă atât individuale, cât și colective. Agenția se concentrează în principal pe cazurile individuale, în situația cărora un arbitru, care dispune de aceleași mijloace juridice pe care le are la dispoziție și o instanță judecătorească poate adopta o decizie cu forță obligatorie. Totuși, se pare că în practică agenția nu a reușit cu adevărat să se impună ca alternativă și că majoritatea conflictelor sunt încă înaintate instanțelor, care sunt în mod notoriu suprasolicitate. În ceea ce privește soluționarea litigiilor colective, agenția își asumă rolul de mediator și, astfel, nu poate impune părților o soluție la conflict, ci încearcă să determine ambele părți să ajungă pe cale voluntară la o înțelegere amiabilă.

5.5

În iunie 2013, guvernul Serbiei ar trebui să semneze cu OIM un „program pentru o muncă decentă”. Acest program ar trebui să contribuie la revizuirea diferitelor aspectele ale legislației și procedurilor sociale în vederea alinierii lor pe deplin la standardele internaționale, precum și la consolidarea capacităților partenerilor sociali de a aduce o contribuție eficientă la dialogul social, cu sprijinul fondurilor și programelor UE.

5.6

Mai ales în vederea negocierilor de aderare la UE, este de o importanță crucială ca partenerii sociali să fie mai bine implicați în politicile guvernului în domeniul economic, social și al ocupării forței de muncă. Partenerii sociali ar trebui să fie implicați și în pregătirile pentru îndeplinirea condițiilor necesare pentru ca Serbia să devină eligibilă pentru Fondul social european și alte fonduri ale UE. Numai atunci va fi posibil ca partenerii sociali sârbi să își îndeplinească efectiv viitorul rol în forumurile de democrație participativă de la nivelul UE.

6.1

Uniunea patronală sârbă (UPS) este principalul grup național de interese al angajatorilor. Această asociație reprezintă antreprenorii sârbi în cadrul CSE. Totuși, faptul că majoritatea marilor întreprinderi care își desfășoară activitatea în Serbia, precum și alte organizații, ca, de exemplu, Asociația întreprinderilor mici și mijlocii (AIMM), nu sunt membre ale UPS îi slăbește legitimitatea ca participant la dialogul social.

6.2

În trecut, Camera de comerț și industrie a Serbiei, care este cea mai mare asociație antreprenorială, nu a fost implicată în lucrările CSE, din cauza unui sistem de aderare obligatorie. Totuși, la 1 ianuarie 2013, în Serbia a fost adoptat sistemul de aderare voluntară, iar Camera contribuie cu un ferm angajament la dialogul social, mai ales în domeniul formării profesionale, al promovării comerțului extern și al dezvoltării regionale. Camera sprijină consolidarea poziției Uniunii patronale sârbe în cadrul CSE, cu condiția de a fi în măsură să exprime cele mai variate interese ale angajatorilor prin intermediul unui proces eficient de consultare la care să participe toate asociațiile angajatorilor.

6.3

Dată fiind rata ridicată a șomajului, angajatorii ar trebui să poată avea o influență mai puternică asupra dezvoltării unui mediu de afaceri prielnic. Ar trebui încurajat antreprenoriatul, precum și accelerarea creării de noi întreprinderi, mai ales mici și mijlocii, acestea fiind una dintre principalele surse de noi locuri de muncă din Europa. Printre obstacolele majore din calea îmbunătățirii climatului antreprenorial se numără: lipsa de transparență și previzibilitate a cadrului legislativ, lipsa de atractivitate a sistemului fiscal, inclusiv perceperea unor taxe parafiscale, dificultatea accesului la finanțare, complexitatea procedurilor de înregistrare a întreprinderilor, formalitățile administrative legate de comerțul exterior etc. Comunitatea antreprenorilor din Serbia consideră în general că este insuficient implicată în procesul legislativ și în evaluarea impactului acestuia, mai ales în ceea ce privește efectele asupra IMM-urilor.

6.4

Sindicatele sunt fragmentate și ineficiente. Multe dintre ele sunt membre ale uneia dintre primele două confederații sârbe ca mărime: Confederația sindicatelor autonome din Serbia (SSSS) și Confederația sindicală „Independența” („Nezavisnost”). Mai există două confederații care susțin că sunt reprezentative: Asociația sindicatelor libere și independente din Serbia (ASNS) și Confederația sindicatelor libere (KSSS). Conform unei noi legi, aflată în prezent pe masa dezbaterilor, reprezentativitatea trebuie verificată. În plus, potrivit Ministerului Muncii, în cadrul întreprinderilor există în jur de 2 000 de organizații sindicale care nu sunt membre ale niciunei confederații naționale. Toate organizațiile relevante ale lucrătorilor ar trebui implicate mai îndeaproape în procesul decizional din cadrul parteneriatului social pentru a reprezenta interesele lucrătorilor. Rolul sindicatelor din Serbia este esențial pentru consolidarea dialogului social.

6.5

Dificultățile tranziției și criza economică au accentuat fragmentarea și slăbirea sindicatelor. Procedura greoaie de înregistrare a sindicatelor, ostilitatea și uneori hărțuirea din partea managerilor care nu sunt dispuși să accepte dialogul social la nivel de întreprindere sunt toate aspecte ce împiedică dezvoltarea normală a reprezentării lucrătorilor și subminează dialogul social. Totuși, în acest context, ar trebui salutată cooperarea eficientă ce a început să aibă loc în ultimii ani între cele două confederații reprezentative, SSSS și Nezavisnost.

12.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 327/11

1.1

Unul din elementele cele mai importante ale unei strategii pentru a readuce Europa pe calea creșterii durabile este asigurarea adecvată a finanțării pe termen lung cu costuri rezonabile. Documentul consultativ al Comisiei privind această chestiune este binevenit și oportun.

1.2

CESE salută concentrarea Cărții verzi asupra investițiilor productive și a creării de capital corporal și necorporal cu durată lungă, dar îndeamnă Comisia să acorde mai multă atenție nevoii de a finanța investiții de capital cu o „utilitate socială” mai mare.

1.3

Dacă băncile vor avea probabil un rol mai puțin proeminent în viitor, în calitate de furnizori de finanțare pe termen lung, atunci pot apărea oportunități pentru alți intermediari, cum ar fi băncile naționale și multilaterale de dezvoltare, investitorii instituționali, fondurile suverane și, cel mai important, piețele de obligațiuni. Totuși, este important să se evite crearea de obstacole care să împiedice băncile să își îndeplinească rolul de principali furnizori de finanțare pe termen lung și să se instituie un cadru juridic prin care să se evite deplasarea finanțării și a fluxurilor de capital în afara sectorului reglementat.

1.4

CESE salută recapitalizarea recentă a BEI, în urma căreia aceasta își va consolida capacitatea de a mobiliza fonduri pentru finanțarea suplimentară a investițiilor private și de a juca un rol anticiclic mai puternic în finanțarea investițiilor și acordarea de credite IMM-urilor. Chiar dacă o injecție de capital de 10 miliarde de euro este semnificativă, CESE consideră că este prea puțin în comparație cu ceea ce este necesar în situația actuală.

1.5

Trebuie notată ca o evoluție pozitivă și inițiativa Europa 2020 de emitere de obligațiuni pentru finanțarea de proiecte, chiar dacă aceasta se află într-o fază-pilot. Aceste obligațiuni pentru finanțarea proiectelor au fost dezvoltate în comun de Comisie și BEI. Ar trebui avute în vedere și asociații similare în participațiune cu fonduri suverane.

1.6

Dacă inițiative de genul obligațiunilor pentru finanțarea de proiecte reușesc să extindă piața finanțării prin obligațiuni, acestea ar trebui intensificate de îndată ce se încheie și se evaluează faza-pilot.

1.7

Cartea verde analizează rolul economiilor în asigurarea finanțării investițiilor pe termen lung. În timp ce unele state membre au adoptat sisteme de economii speciale în vederea mobilizării economiilor pe termen mai lung destinate investițiilor sociale extinse, poate fi oportună crearea unui instrument de economii în UE sau zona euro, eventual care să ofere o rată a dobânzii mai ridicată.

1.8

Unele state membre au reușit, prin utilizarea iscusită a sistemului de impozitare, să încurajeze economiile pentru pensii și de altă natură. Cetățenii au tendința de a ezita în fața perspectivei de a plăti impozit pe venit și, în plus, impozite pe economiile pe termen lung din venitul impozitat deja. În contextul investițiilor responsabile din punct de vedere social, ar trebui să se poată concepe și comercializa produse de economii personale adecvate cu impozite reduse sau fără impozite, care să aibă limite anuale corespunzătoare, astfel încât să se încurajeze o planificare financiară pe termen lung mai amplă.

1.9

Viziunea pe termen scurt din sistemul financiar a constituit un impediment major pentru investițiile adecvate pe termen lung și este strâns legată de guvernanța corporativă. Schimbarea stimulentelor pentru promovarea performanței pe termen lung nu este o misiune ușoară. CESE salută sugestiile Comisiei în ceea ce privește consolidarea drepturilor de vot și creșterea dividendelor pentru investitorii pe termen lung, precum și modificarea Directivei privind drepturile acționarilor. În plus, ar trebui luată în considerare utilizarea coordonată a reducerilor fiscale aplicate câștigurilor de capital pentru a stimula participarea pe termen mai lung a administratorilor de fonduri.

1.10

În ce privește capitalul de risc, Cartea verde cuprinde câteva sugestii interesante. CESE a propus deja extinderea rolului FEI dincolo de acordarea de împrumuturi, în așa fel încât să includă furnizarea de capital de risc. Acest lucru fusese prevăzut în 1994 în momentul creării Fondului. Dacă FEI ar fi recapitalizat în mod corespunzător, la fel ca BEI, acesta ar putea deveni unul din principalii furnizori de finanțare a capitalului de risc pentru IMM-uri.

1.11

În final, având în vedere că guvernele naționale și regionale s-au angajat deja, prin intermediul organismelor de dezvoltare regională, în promovarea supraviețuirii și creșterii pe termen lung a IMM-urilor, aceste organisme ar putea să își asume un rol în funcționarea platformelor de tranzacționare ale IMM-urilor. Acest rol ar putea cuprinde aspecte variind de la evaluarea bonității financiare a IMM-urilor cliente până la acordarea de garanții limitate investitorilor instituționali.

1.12

CESE ar dori să se pună mai mult accentul pe investițiile responsabile din punct de vedere social și propune crearea unui observator care să monitorizeze condițiile de investiții pe termen lung.

2.1

Principala motivație a Comisiei Europene pentru elaborarea acestei cărți verzi este nevoia de a readuce Europa pe calea creșterii inteligente, durabile și favorabile incluziunii. Europa se confruntă cu cerințe de investiții majore pe termen lung, la scară largă, ca bază pentru o creștere durabilă. Realizarea acestui lucru este deosebit de complicată din cauza aversiunii actuale față de risc a gospodăriilor și a întreprinderilor și a nevoii de consolidare fiscală a multor guverne, toate laolaltă limitând furnizarea de finanțare a investițiilor pe termen mai lung.

2.2

În prezent, sunt problematice eșecurile căilor tradiționale de intermediere financiară. În UE, băncile au constituit principala sursă de finanțare a investițiilor, dar, în momentul de față, multe dintre ele se concentrează pe reducerea efectului de levier, neavând astfel capacitatea de a-și îndeplini rolul lor obișnuit. Cartea verde privește dincolo de criza actuală, căutând soluții pentru asigurarea finanțării pe termen lung necesare pentru investiții.

2.3

Comisia se concentrează asupra investițiilor productive și creării de capital corporal și necorporal cu durată lungă care tinde să fie mai puțin prociclic decât capitalul cu o durată mai scurtă de viață. Comisia definește finanțarea pe termen lung ca modalitatea prin care sistemul financiar plătește pentru investițiile cu o viață lungă de proiect.

2.4

Europa s-a angajat într-un program de reformă a sectorului financiar pentru a asigura o mai mare stabilitate și încredere în piețele financiare. Stabilitatea sistemului financiar este o condiție necesară pentru încurajarea investițiilor pe termen lung, dar nu este o condiție suficientă. Comisia identifică o serie de domenii suplimentare în care trebui acționat, cum ar fi:

3.1.1

Bănci comerciale. Analiza Comisiei privind provocările legate de garantarea finanțării adecvate pe termen lung în Europa este în esență corectă. Rolul proeminent tradițional al băncilor ca furnizori principali de finanțare pe termen lung este în schimbare, acesta putând fi mai restrâns în viitor. Nu se face referire la posibila incoerență dintre anumite norme bancare noi și obiectivele Cărții verzi de a stimula investițiile pe termen lung. Cartea verde observă doar că efectele reformelor financiare actuale și probabil viitoare ar putea reduce nivelul de activitate a băncilor în lanțul de intermediere. Ar trebui să se asigure un echilibru mai bun între normele prudențiale ale Acordului Basel III și stimulente pentru ca băncile să asigure în continuare finanțarea investițiilor pe termen lung. În orice caz, probabil vor apărea oportunități pentru alte tipuri de intermediari, cum ar fi băncile naționale și multilaterale de dezvoltare, investitorii instituționali, utilizarea sporită a piețelor de obligațiuni și a fondurilor suverane.

3.1.2

Bănci naționale și multilaterale de dezvoltare. Aceste instituții au un rol important în partajarea riscului cu investitorii și operatorii privați pentru dezvoltarea unor proiecte importante, prevenind astfel eșecul pieței. De asemenea, ele au un rol anticiclic prin acțiunile lor strategice pe termen mai lung. BEI și FEI au jucat un rol proeminent în partajarea riscurilor, iar recenta recapitalizare a BEI, deși inadecvată în opinia CESE, va consolida, fără îndoială, capacitatea acesteia de a susține finanțarea suplimentară a investițiilor private. CESE încurajează BEI să depună eforturi pentru promovarea proiectelor importante de infrastructură transfrontalieră care se confruntă cu obstacole specifice de finanțare.

3.1.3

CESE salută lansarea inițiativei Europa 2020 de emitere de obligațiuni pentru finanțarea de proiecte, care se află în fază-pilot într-o serie de proiecte de investiții în infrastructură, sub formă de parteneriat public-privat, în domeniul energiei, transportului și al TIC (1). Comisia aduce în discuție rolul potențial al fondurilor suverane în finanțarea investițiilor pe termen mai lung. Ca în cazul obligațiunilor pentru finanțarea de proiecte, dezvoltate în comun de Comisie și BEI, poate fi util să se lanseze o inițiativă comună similară cu fondurile suverane, lărgind astfel rezerva de surse disponibile de finanțare a investițiilor pe termen mai lung.

3.1.4

În ce privește investitorii instituționali, Cartea verde observă un potențial conflict între nevoia de reglementare eficientă a activelor cu risc în rândul asigurătorilor și nevoia de a-i stimula să finanțeze investițiile pe termen mai lung. În prezent au loc discuții pe această temă între Comisie și autoritățile europene responsabile de asigurări. Comisia intenționează să facă propuneri privind fondurile de investiții pe termen lung (LTIF) în vederea stimulării procesului de creare a unei serii de mecanisme pentru mutualizarea riscurilor care implică diferite tipuri de investitori instituționali. Propunerea recomandă cu tărie acest lucru. Fondurile de pensii ar putea juca un rol mai important în investițiile pe termen lung, însă acestea se confruntă cu o serie de obstacole de natură instituțională, de reglementare și politice. Acestea se tem în special de mandatul pe care factorii de decizie ar putea încerca să-l impună de a finanța anumite tipuri de proiecte care nu sunt în interesul membrilor lor. Ar trebui consultate fondurile de pensii cu privire la modalitățile de minimizare sau depășire a acestor obstacole. În acest context, ar putea fi utilă crearea unei uniuni bancare.

3.1.4.1

În contextul favorizării unei participări mai extinse a investitorilor instituționali la acordarea de finanțare pe termen lung, ar putea să le revină un rol și stimulentelor de impozitare a venitului persoanelor juridice. Un sistem de deduceri degresive în ce privește investițiile în proiecte mari de infrastructură ar putea duce la participarea crescută a investitorilor instituționali la acestea.

3.2.1

Cartea verde notează că, pentru a lărgi și adânci rezerva de surse disponibile de finanțare pe termen lung, unele piețe de capital din Europa trebuie să se dezvolte și să se maturizeze. Piețele de obligațiuni din UE sunt mai puțin dezvoltate decât cele din SUA și sunt considerate a fi inaccesibile de majoritatea întreprinderilor de dimensiune intermediară (mid-caps) și de IMM-uri. Chiar și lansarea inițiativei de emitere de obligațiuni pentru finanțarea de proiecte a fost salutată cu precauție de agențiile de rating, ceea ce arată sarcina dificilă legată de creșterea capacității pieței de obligațiuni. Dacă inițiative de genul obligațiunilor pentru finanțarea de proiecte, care ar putea genera până la 4,6 miliarde de euro pentru proiecte de infrastructuri noi, reușesc să extindă piața finanțării prin obligațiuni, acestea ar trebui intensificate de îndată ce se încheie și se evaluează faza-pilot.

3.3.1

Cartea verde cuprinde o examinare aprofundată a factorilor care influențează economiile pe termen lung în domeniul finanțării. În timp ce unele state membre au făcut eforturi să impulsioneze economiile pe termen lung, sunt necesare eforturi suplimentare în ceea ce privește oferta. Cartea verde sugerează posibilitatea instituirii unor instrumente de economii în întreaga UE, concepute astfel încât să mobilizeze mai multe economii pe termen lung destinate obiectivelor sociale mai largi. Această idee poate avea avantaje în contextul extinderii infrastructurilor transfrontaliere. De asemenea, poate stimula mobilitatea pe piața forței de muncă și planificarea pensionării pe piața unică. Pentru a stimula economiile pe termen mai lung, ar putea fi necesar să se ofere noi produse de economii cu rate ale dobânzii mai ridicate sau diferențiate.

3.3.2

Fiscalitate. Se examinează în detaliu relația dintre fiscalitate, economiile pe termen lung și investițiile pe termen lung. Supunerea investițiilor la regimul fiscal al societăților tinde să genereze o predilecție față de datorii în detrimentul finanțării prin capitaluri proprii. În procesul de căutare a reformelor corespunzătoare pentru încurajarea finanțării prin capitaluri proprii a investițiilor pe termen mai lung, ar putea fi util să se aibă în vedere utilizarea unui sistem de deduceri degresive. Astfel de sisteme se aplică pe scară largă la impozitarea câștigurilor de capital, acestea putând fi configurate în așa fel încât să compenseze unele avantaje fiscale actuale ale finanțării datoriilor.

3.3.3

În ce privește economiile pe termen lung și sistemul de impozitare, Comisia subliniază că este important să se asigure o ofertă stabilă și adecvată de economii și de stimulente necesare pentru realizarea acestei oferte. Unele state membre au reușit să stimuleze economiile pentru pensii și de altă natură prin utilizarea iscusită a sistemului de impozitare. Cetățenii au tendința de a ezita în fața perspectivei de a plăti impozit pe venit și, în plus, impozite pe economiile pe termen lung din venitul impozitat deja. Ar trebui să se poată concepe și comercializa produse de economii personale adecvate cu impozite reduse sau fără impozite, care să aibă limite anuale corespunzătoare, astfel încât să se încurajeze o planificare financiară pe termen lung mai amplă.

3.3.4

Utilizarea stimulentelor fiscale pentru a obține rezultatele dorite cu privire la investițiile pe termen lung are și dezavantaje. Trebuie tratate chestiuni serioase, cum ar fi efectul de balast și arbitrajul. Cu toate acestea, utilizarea stimulentelor fiscale într-o perspectivă coerentă și robustă de planificare pe termen mai lung este necesară pentru stimularea și realizarea nivelurilor dorite de investiții.

3.3.5

Guvernanță corporativă. Perspectiva pe termen scurt este un aspect central pentru asigurarea de investiții pe termen lung și este strâns legată de guvernanța corporativă. Până în prezent, multe dintre stimulentele pentru administratorii de fonduri, directorii băncilor de investiții și directorii de întreprindere au avut tendința de a fi pe termen scurt. Schimbarea stimulentelor pentru încurajarea performanței pe termen lung nu va fi o sarcină ușoară. Cartea verde cuprinde o serie de sugestii interesante, printre care consolidarea drepturilor de vot și creșterea dividendelor pentru investitorii pe termen lung, precum și modificarea Directivei privind drepturile acționarilor. Este posibil ca utilizarea mai proactivă a reducerilor de impozite pe câștigurile de capital să fie un mijloc de încurajare a participării pe termen mai lung a administratorilor de fonduri.

3.4.1

Cartea verde subliniază dificultățile tot mai mari pe care le întâmpină IMM-urile din multe state membre la accesarea fondurilor pentru a supraviețui și a se dezvolta. Dincolo de consecințele reducerii efectului de levier de către bănci, IMM-urile se confruntă cu un set de surse alternative de finanțare fragmentate și furnizate treptat. Băncile locale au pierdut sau au redus, într-o mare măsură, legăturile cu regiunile lor locale. Relațiile dintre bănci și IMM-uri au scăzut în intensitate și trebuie reclădite sau consolidate. Au fost lansate o serie de inițiative pentru a asigura IMM-urilor surse de finanțare nebancare, inclusiv accesul la fonduri de capital de risc, utilizarea finanțării activelor (2), finanțarea lanțului de aprovizionare și finanțarea colectivă. Mai sunt multe de făcut. Sectorul asigurărilor și fondurile de pensii sunt dispuse să-și asume un rol mai proeminent, însă ele necesită stimulente adecvate, care, în prezent, ar trebui luate în discuție de Comisie. Măsurile adoptate în viitor pentru a ajuta IMM-urile să aibă acces la finanțare pe termen lung ar trebui să garanteze că acestea pot beneficia de aceste măsuri în condițiile preconizate inițial – fără ca băncile să adauge condiții suplimentare excesive, în cazul în care măsurile sunt puse în aplicare prin intermediul împrumuturilor bancare.

3.4.2

Capital de risc. Comisia sugerează o abordare de tipul „fond al fondurilor” pentru a crea o masă critică de finanțare prin capital de risc. În plus, fondul de garanții propus pentru investitorii instituționali ar putea extinde piața. CESE a propus deja extinderea rolului FEI dincolo de acordarea de împrumuturi astfel încât să includă și furnizarea de capital de risc (3). Acest lucru fusese prevăzut în 1994 în momentul creării FEI. Dacă FEI ar fi recapitalizat, la fel ca BEI, acesta ar putea deveni unul din principalii furnizori de finanțare a capitalului de risc pentru IMM-uri.

3.4.2.1

Extinderea finanțării de risc pentru IMM-uri este strâns legată de extinderea sau crearea de noi platforme de tranzacționare pentru finanțarea prin capitaluri proprii a IMM-urilor. Cartea verde cuprinde o serie de propuneri utile pe această temă. Având în vedere că guvernele naționale și regionale s-au angajat deja, prin intermediul organismelor de dezvoltare regională, în promovarea supraviețuirii și creșterii pe termen lung a IMM-urilor, aceste organisme ar putea să își asume un rol în funcționarea platformelor de tranzacționare ale IMM-urilor. Acest rol ar putea cuprinde aspecte variind de la evaluarea bonității financiare a IMM-urilor cliente până la acordarea de garanții limitate investitorilor instituționali.

3.4.3

CESE ar fi dorit susținerea mai puternică prin Cartea verde a investițiilor în fonduri responsabile din punct de vedere social prin instituirea unor norme fiscale și financiare corespunzătoare, precum și prin achiziții publice. În acest sens, probabil este oportună crearea unui observator european pentru investițiile pe termen lung. Acest organism, alături de participarea activă a societății civile organizate, ar putea monitoriza evoluția ofertei și cererii de investiții și economii pe termen lung și ar putea contribui la furnizarea adecvată de informații relevante pentru agenții economici care iau decizii privind investițiile solide pe termen lung.

12.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 327/15

1.1

În opinia Comitetului Economic și Social European (CESE), este esențial să se adopte o abordare comună a gestionării riscurilor vamale și a siguranței lanțului de aprovizionare, pentru a asigura o aplicare uniformă și nediscriminatorie a legislației europene de către toate autoritățile interesate pe întregul teritoriu al uniunii vamale (UV), aceasta fiind o competență exclusivă a Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 3 din TFUE.

1.2

CESE sprijină cu convingere propunerile Comisiei, pentru că acestea sunt destinate să asigure mai eficient și efectiv gestionarea riscurilor și a circulației mărfurilor care traversează frontierele UE, printr-o strategie comună, utilizând sisteme informatice adecvate pentru gestionarea riscurilor la nivelul Uniunii.

1.3

CESE își manifestă marea preocupare pentru faptul că UV – inițiată prin Tratatul de la Roma, din 1957, și pusă în aplicare în 1968 ca politică comună de asigurare a unei zone comerciale unice, în care persoanele și mărfurile circulă liber și este utilizat un sistem de ghișeu unic pentru activitățile vamale ale tuturor operatorilor vamali, pe o bază nediscriminatorie în toată UE – prezintă încă orientări și aplicări diferite, care împiedică gestionarea eficientă și efectivă a riscurilor vamale, încetinind astfel fluxurile de schimburi comerciale și libera circulație a mărfurilor în UE.

1.4

CESE consideră că este esențială îmbunătățirea capacităților vamale în toate punctele teritoriului european, pentru a asigura un nivel ridicat de gestionare a riscurilor în toată UV, în ceea ce privește implementarea uniformă de definiții și clasificări, precum și colectarea și transmiterea informațiilor către băncile de date ale UE, conform unor criterii precise comune, verificate printr-un sistem unic de asigurare a calității și monitorizate, cu prevederea de sancțiuni pentru contravenienți.

1.5

CESE recomandă elaborarea unor standarde tehnice comune, care să fie obligatorii, pentru implementarea omogenă a gestionării riscurilor de calitate la toate frontierele externe ale Uniunii, însoțite de eforturi comunitare pentru asigurarea unor înalte calificări, care să țină seama și de diversitatea situațiilor de la nivel național.

1.6

CESE insistă asupra necesității de a asigura interoperativitatea deplină dintre diversele bănci de date existente în cadrul sistemului european de supraveghere a pieței, pe baza unei strategii comune și prin sprijinirea puternică a programelor UE de dezvoltare tehnologică, pentru a garanta schimbul de informații în timp real între diversele autorități de la niveluri diferite și pentru a îmbunătăți combaterea eventualelor riscuri de dumping sanitar, ecologic și social.

1.7

CESE solicită consolidarea acțiunilor UE de dezvoltare a resurselor umane calificate și de întărire a capacităților manageriale, inclusiv prin măsuri de reechilibrare a distribuției sarcinilor de control și prin înființarea unui Grup operativ vamal comun, care să asigure – la cerere – o intervenție rapidă de sprijin în situații dificile.

1.8

CESE consideră că este esențială consolidarea parteneriatului dintre autoritățile vamale, transportatori și agenți economici autorizați (AEO), prin întărirea statutului și a avantajelor acestora, în vederea asigurării unei cooperări optime în gestionarea riscurilor, efectuând schimbul de date printr-o operație unică, fără inutile duplicări birocratice.

1.9

CESE solicită aplicarea unui sistem de guvernanță reînnoit, care să includă toate autoritățile naționale și de la nivelul UE, agențiile și sistemele de alertă și informare europene, în vederea asigurării unei cooperări mai structurate și sistematice între vămi și celelalte autorități active pe piața internă.

1.10

CESE solicită ca pachetul de măsuri stabilite în planul multianual de supraveghere a pieței să fie pus în aplicare în mod coerent și coordonat, pentru a evita dublarea controalelor, diferențe în aplicarea criteriilor, multiplicarea cererilor pentru date identice, interpretări divergente din partea diverselor autorități de control și supraveghere a pieței și neajunsuri sub aspectul interoperabilității.

2.1

Uniunea vamală este o competență exclusivă a Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 3 din TFUE.

2.2

CESE subliniase deja în 2004 necesitatea „reorientării abordării strategice privind politicile referitoare la serviciile vamale, care – pe bună dreptate – pune un accent hotărât pe mizele implicate de punerea în aplicare a politicilor vamale comune la noile frontiere externe ale Uniunii, după extindere. De asemenea, Comitetul recunoaște că contextul s-a schimbat datorită noilor preocupări în materie de proceduri de securitate, mai ales după evenimentele din Statele Unite, în scopul protejării cetățenilor Uniunii”  (1).

2.3

În fața gravelor probleme de funcționare cu care se confruntă UV din cauza diferențelor de aplicare a legislației UE, care riscă să-i compromită eficiența globală prin neajunsuri, risipă și lipsă de coordonare între ceea ce este necesar și resursele disponibile, CESE a subliniat că trebuie „să se aibă în vedere o politică vamală unică, bazată pe proceduri uniforme, actualizate, transparente, eficiente și simplificate, care să fie în măsură să contribuie la competitivitatea economică a UE la nivel mondial …”  (2).

2.4

UV este brațul operațional al unei bune părți a măsurilor de politică comercială a UE și pune în aplicare numeroase acorduri internaționale legate de fluxurile comerciale ale UE, dezvoltând – prin intermediul administrațiilor statelor membre – importante procese orizontale de gestionare a datelor și a operatorilor comerciali, precum și „gestionarea riscurilor, care include identificarea, evaluarea, analizarea și atenuarea a nenumărate tipuri și niveluri diferite de riscuri asociate comerțului internațional cu mărfuri”  (3).

2.5

Introducerea unei abordări comune în gestionarea integrată a riscurilor, la punctele de intrare și ieșire, ar urmări realizarea următoarelor obiective:

3.1

Așa cum se menționează în raportul Comisiei privind situația uniunii vamale, de la sfârșitul anului 2012, „vama este singura autoritate publică ce exercită atribuții depline de supraveghere și control al tuturor bunurilor care traversează frontierele externe ale UE și care, odată puse în liberă circulație de către o vamă din orice punct al UE, se pot deplasa liber în orice zonă de pe teritoriul vamal al Uniunii”  (4).

3.2

Datorită acestei poziții unice, autoritățile vamale ale Uniunii sunt responsabile în primul rând de supravegherea comerțului internațional al UE și contribuie astfel la punerea în aplicare a dimensiunii exterioare a pieței interne, a politicii comerciale comune și a celorlalte politici cu un impact asupra comerțului, precum și a securității de ansamblu a lanțului de aprovizionare.

3.3

CESE a subliniat că „o uniune vamală eficientă este o condiție sine qua non a procesului de integrare europeană, pentru asigurarea unei libere circulații a bunurilor […], însoțită de o maximă protecție a consumatorilor și mediului și de combaterea eficientă a fraudei și contrafacerii […], pe întregul teritoriu al Uniunii”  (5) și a recomandat o politică vamală unică, bazată pe proceduri uniforme, actualizate, transparente, eficiente și simplificate.

3.4

Deși se bazează pe o legislație și politică comună, funcționarea operativă a UV este complexă și este pusă în aplicare în UE de 27 de administrații diferite, utilizând un amestec de factori umani, tehnici și financiari de la diverse niveluri, atât pentru aplicarea procedurilor de vămuire și de control, cât și pentru gestionarea și procesarea datelor, managementul operatorilor economici, gestionarea diverselor niveluri de risc asociate comerțului internațional cu bunuri și siguranței lanțului de aprovizionare.

3.5

CESE subliniază că trebuie evitat ca statelor membre să le fie îngrădită libertatea de mișcare atunci când este vorba de aplicarea legislației vamale, astfel încât acestea să poată face față în continuare amplorii fluxurilor comerciale respective. În acest sens, CESE constată că statele membre și-au înmulțit dispozitivele de promovare a schimburilor, prin dematerializarea formalităților, simplificarea procedurilor și acordarea statutului de operator autorizat.

3.6

Orice armonizare trebuie să se bazeze pe bune practici, și nu pe un nivel mediu european.

3.7

Pentru a raționaliza costurile, a orienta lucrările în funcție de rezultatele urmărite, inclusiv veniturile (sub aspect financiar), și a obține progrese reale, CESE consideră că se impune concentrarea controalelor nu atât pe tranzacțiile individuale, cât pe o abordare sistemică (systems-based approach), care să se bazeze pe o evaluare a riscurilor.

4.1

În contextul unor fluxuri comerciale în creștere constantă, al unor modele din ce în ce mai complexe și al unor ritmuri din ce în ce mai susținute, funcționarea operativă a UV este supusă unor presiuni crescânde, odată cu creșterea rapidă a numărului de sarcini de îndeplinit și a așteptărilor părților interesate. Modernizarea funcțiilor operative, într-un mediu vamal informatizat, presupune:

4.2

Pentru a concepe strategii eficiente și comune de analiză, control și gestionare a riscurilor, este necesară o schimbare culturală în cadrul tuturor administrațiilor interesate, către obiective strategice și metodologii comune, într-un cadru de gestionare comună a riscurilor, împreună cu alte agenții și cu partenerii internaționali, în special în ceea ce privește siguranța, sănătatea și mediul.

4.3

În special gestionarea eficientă a riscurilor necesită o cooperare mai strânsă la nivel național și european între autoritățile vamale și autoritățile de supraveghere a pieței, a cărei absență ar reprezenta un impediment serios în elaborarea unor criterii comune și a unor profiluri specifice de risc.

4.4

În introducerea unei abordări comune de gestionare a riscurilor la punctele de intrare și ieșire trebuie să se țină seama de faptul că, în prezent, prin mai mult de 60 de acte normative (6), vămilor le sunt delegate responsabilități de control, în timp ce autoritățile de supraveghere sunt responsabile pentru o serie de procese interdependente, de la inspecții la verificarea prin eșantionare, de la probele de laborator la interpretarea rezultatelor, de la evaluarea riscurilor la măsurile de corecție și sancționare, pentru a îmbunătăți siguranța produselor care circulă pe piață, în conformitate cu prevederile Actului privind piața unică I (7) și II (8).

4.5

Metodologiile de evaluare a riscului ar trebui grupate într-o platformă sistemică unică – între altele, prin intermediul grupurilor de cooperare administrativă – prin implicarea la diverse niveluri a autorităților vamale și de supraveghere a pieții, și ar trebui să poată beneficia de experiențele dobândite prin utilizarea diverselor bănci de date, existente în domenii variate.

4.6

Autoritățile vamale și cele de supraveghere a pieței ar trebui să grupeze resurse și competențele pentru a „aplica metode favorabile IMM-urilor”  (9), inclusiv prin punerea în aplicare a orientărilor de către ambele tipuri de autorități, cu consolidarea coordonării și cooperării, a schimburilor de informații și a activităților comune, în vederea gestionării specifice a livrărilor ce prezintă riscuri ridicate de siguranță.

5.1

Parteneriatul dintre autoritățile vamale, operatorii comerciali și transportatori este esențial pentru a garanta integritatea lanțului de aprovizionare, în interesul cetățenilor, întreprinderilor și al administrației publice.

5.2

Acest parteneriat ar trebui să se bazeze pe mecanisme solide de încredere reciprocă, care presupun:

5.3

Restrângerea controalelor intruzive este prevăzută deja de Convenția de la Kyoto pentru simplificarea controalelor vamale (revizuită), desfășurată sub egida Organizației Mondiale a Vămilor (World Customs Organisation - WCO) (10), ca și în cadrul negocierilor OMC privind facilitarea schimburilor comerciale (11), în ciuda tentațiilor de înăsprire a controalelor sistematice, în special după evenimentele din 11 septembrie 2001.

5.4

Trebuie combătută fragmentarea fluxurilor de informații și depășite dificultățile care apar din cauza diferențelor dintre diversele state membre în ce privește capacitatea de gestionare a riscurilor, pentru a garanta un nivel uniform de gestionare și de analiză electronică a riscurilor: la temelia acestora se găsește dezvoltarea unei culturi europene comune a gestionării riscului și a siguranței aprovizionării.

6.1

Programele multianuale de cercetare și dezvoltare ale Uniunii Europene – în special al șaptelea Program-cadru – dar și programele de furnizare interoperabilă de servicii pan-europene de guvernare electronică administrațiilor publice, întreprinderilor și cetățenilor (IDABC) (12) și ISA (13) – au reprezentat bazele dezvoltării a diverse proiecte comune în materie de gestionare a riscurilor, utilizând instrumente noi de evitare a apariției unor procese și domenii naționale în materie de infrastructură și aplicații informatice, care să difere considerabil de la un stat membru la altul.

6.2

Este esențial ca eforturile de inovare și de cercetare-dezvoltare din domeniul gestionării riscurilor și din cel al siguranței lanțurilor de aprovizionare să fie coordonate la nivelul UE, pentru a asigura rapida difuzare și comercializare a tehnologiilor. În special proiectele demonstrative proof-of-concept și liniile-pilot de producție sunt condiții indispensabile pentru difuzarea tehnologiilor la scară industrială. Parteneriatele public-privat pot fi instrumentul de finanțare a acestor inițiative, prin fonduri structurale sau în cadrul programului Orizont 2020 și al altor programe ale UE.

7.1

De asemenea, Comitetul a subliniat recent că este „necesară o cooperare mai strânsă între autoritățile vamale, autoritățile de supraveghere a pieței, serviciile Comisiei și agențiile europene, pentru a asigura un control de calitate mai riguros al bunurilor care trec peste graniță”  (14), insistând asupra necesității de a se furniza informații adecvate și o formare comună.

7.2

Comisia menționează că „la nivel UE, punerea în comun mai eficientă a capacităților și resurselor statelor membre este necesară pentru realizarea obiectivelor UE de gestionare a riscurilor la fiecare punct al frontierei externe într-un mod mai eficient”, inclusiv prin „instalarea în timp real a unui mecanism electronic privind riscul”, consolidând astfel capacitățile la nivelul Uniunii.

7.3

În opinia CESE, chestiunea cooperării și coordonării în materie de gestionare a riscurilor reprezintă unul din punctele nevralgice ale propunerii Comisiei, nu doar la nivelul coordonării sistemice dintre autoritățile statelor membre, ci și la nivelul Uniunii însăși, între diversele direcții generale și diversele agenții care operează în domeniu.

8.1

CESE salută inițiativa Comisiei de a asigura în mod eficient și efectiv o gestionare a riscurilor și a circulației mărfurilor care traversează frontierele UE, printr-o strategie comună aplicabilă la mai multe niveluri, pentru a identifica tipul și nivelul de risc și gama de răspunsuri posibile, într-un cadru european de coordonare între organisme diverse, pe baza unei abordări uniforme și a unor criterii comune, definite în prealabil.

8.2

CESE este convins de necesitatea centralizării procesului de vămuire electronică, Comisia trebuind să dispună de sisteme informatice adecvate pentru o gestionare la nivelul Uniunii a riscului, pe baza unei rețele de bănci de date interoperaționale și cu utilizarea sistematică a metodelor de lucru standardizate, care asigură protecția împotriva riscurilor de dumping sanitar, ecologic și social pentru lucrători, consumatori și întreprinderi.

8.3

CESE consideră că este esențială sporirea capacităților vamale, astfel încât în toate punctele teritoriului european să se asigure un nivel identic de gestionare a riscurilor, conform unor criterii comune precise, verificate printr-un sistem unic de asigurare a calității și monitorizate, cu prevederea de sancțiuni pentru contravenienți.

8.4

În opinia CESE, această chestiune trebuie circumscrisă corect în cadrul planului multianual de supraveghere a pieței, care definește 20 de acțiuni concrete  (15), ce trebuie realizate până în 2015, luând în considerare următoarele aspecte în mod special:

8.5

CESE consideră că gestionarea controalelor vamale și a supravegherii pieței nu se poate face separat și că diversele autorități interesate ar trebui să se colaboreze la definirea unei abordări comune la nivel european, precum și la obținerea unei depline interoperabilități a instrumentelor de analiză, colectare și procesare a datelor în rețea.

8.6

CESE este în favoarea unui sistem de sprijinire a capacităților de gestionare a riscurilor la nivelul statelor membre, pentru a asigura standarde de calitate omogene, cu un mecanism european de verificare, control și monitorizare și cu sancțiuni, dar și cu eforturi mai mari la nivelul UE pentru asigurarea unor înalte calificări, necesare mai ales acolo unde efortul și costurile sunt mai ridicate, cum este cazul frontierelor spațiului Schengen.

8.7

În acest sens, CESE solicită consolidarea acțiunilor UE de dezvoltare a resurselor umane calificate și de întărire a capacităților manageriale, inclusiv prin înființarea unui Grup operativ vamal comun, care să asigure o intervenție rapidă de sprijin în situații dificile.

8.8

În vederea asigurării unor norme comune clare și coerente, la nivelul pieței unice, pentru garantarea aceluiași nivel de securitate, CESE solicită cu hotărâre o cooperare mai strânsă și îmbunătățirea schimbului de informații – pe baza unor standarde comune de înalt nivel – între autoritățile vamale, autoritățile de supraveghere a pieței, serviciile Comisiei și agențiile europene, pentru a asigura un control de calitate mai riguros al bunurilor care trec peste graniță.

8.9

CESE își însușește concluziile Consiliului cu privire la progresele realizate în cadrul Strategiei pentru evoluția uniunii vamale (16) în ceea ce privește îmbunătățirea guvernanței UV, capacitatea UV de a-și măsura impactul și de a promova aplicarea uniformă a legislației, de a îmbunătăți cooperarea dintre agenții și, mai ales, de „a adopta o abordare mai cuprinzătoare a lanțului internațional de aprovizionare în scopul îmbunătățirii controalelor, permițând o facilitare sporită a comerțului și aducând beneficii reale și tangibile operatorilor economici autorizați”.

12.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 327/20

1.1

Comitetul Economic și Social European (CESE) sprijină abordarea globală prezentată în planul de acțiune și și-a exprimat poziția cu privire la multe din cele 11 acțiuni propuse, a căror punere în aplicare necesită însă timp și diverse măsuri de susținere (inclusiv economice).

1.2

CESE consideră că unele acțiuni riscă să rămână literă moartă sau să nu poată fi puse în aplicare pe deplin, pentru că nu se ține seama de impactul crizei economice asupra sectorului, în special în țările cele mai afectate de măsurile de austeritate.

1.3

În punerea în aplicare a planului, se recomandă să se țină seama de diversitatea formelor pe care le îmbracă IMM-urile și microîntreprinderile și să se fructifice această diversitate.

1.4

CESE apreciază favorabil propunerea de instituire a unui grup permanent pentru competitivitatea comerțului cu amănuntul și dorește ca partenerii sociali europeni și reprezentanții organizațiilor de consumatori și ai IMM-urilor să poată face parte din acesta.

1.5

CESE recomandă ca informațiile relevante și veridice să fie nu doar disponibile, ci și accesibile efectiv pentru consumator, printr-o prezentare sintetică și ușor de înțeles (și nu o prezentare tehnică sau juridică).

1.6

Se recomandă ca statele membre să fie stimulate să identifice formele de comerț cu amănuntul care pot fi considerate de interes general (social și cultural), cum prevede Directiva privind serviciile.

1.7

CESE solicită ca întreprinderile să fie stimulate să integreze comerțul pe internet (on-line) și cel tradițional (off-line), care în prezent sunt încă, în multe cazuri, soluții folosite alternativ, inclusiv prin prisma nevoii de a depăși problemele referitoare la orele și zilele de deschidere/închidere a unităților comerciale.

1.8

Concentrarea excesivă în sectorul distribuției comerciale pune probleme diverse, între care o dificultate obiectivă de a pune în aplicare o concurență efectivă.

1.9

Așa cum a mai făcut într-un aviz anterior al său (1), CESE propune să fie dezbătută la nivel european problema abuzului în stabilirea prețurilor de transfer, prin fixarea prețurilor tranzacțiilor în interiorul grupului, pe baza parametrilor de evaluare legați de obligațiile fiscale ale grupului respectiv, în loc să se raporteze la condițiile normale ale pieței.

1.10

CESE recomandă să se depună eforturi în direcția unui comerț durabil și a reducerii risipei, inclusiv prin promovarea sistemului de vânzare în vrac, care reduce ambalajele poluante.

1.11

Comisia trebuie să se străduiască în continuare în direcția inovării și a schimbărilor, în mod activ, utilizând toate instrumentele de care dispune, concurența fiind o condiție a schimbării și nu un catalizator.

1.12

Pentru CESE este esențială corelarea dintre calificările necesare și competențele salariaților și consideră că participarea întreprinderilor nu ar trebui să se reducă la conținuturile formării profesionale, ci să cuprindă și investiții specifice.

1.13

În siajul experiențelor Consiliului European al calificărilor în sectorul comerțului (European Skills Council for commerce), CESE încurajează statele membre să înființeze forumuri bilaterale între partenerii sociali, pentru dezvoltarea formării profesionale (adecvarea calificărilor la necesitățile întreprinderilor, planuri de formare, finanțare, stabilirea nevoilor de formare, realizare și feedback în materie de formare).

1.14

CESE sprijină inițiativa Comisiei de a lansa un dialog cu toate părțile interesate, pentru a stabili la nivelul UE măsuri eficiente de combatere a economiei informale, a muncii la negru și a economiei subterane. Comitetul pledează pentru ca statele membre să dea dovadă de o puternică voință politică, pe care Comisia ar putea să o coordoneze prin intermediul unui parteneriat consolidat.

2.1

Pentru a realiza piața internă a distribuției comerciale, în cadrul Strategiei Europa 2020, planul de acțiune propune o foaie de parcurs cu cinci priorități și 11 acțiuni, care vor trebui să fie puse în aplicare până în 2014. Comisia va asigura monitorizarea acestora, iar în 2015 va prezenta un raport cu privire la progresele înregistrate.

2.2

În UE, distribuția comercială are un rol esențial în stimularea creșterii și în crearea de locuri de muncă și de modele de consum inovatoare și mai sustenabile. Acest sector reprezintă 11 % din PIB și aproape 15 % din totalul forței de muncă, adică aproximativ 36 de milioane de angajați, în peste 6 milioane de întreprinderi, adică 29 % din totalul întreprinderilor, dintre care un procent foarte ridicat este reprezentat de IMM-uri și microîntreprinderi.

2.3

Planul de acțiune scoate în evidență faptul că distribuția comercială este din ce în ce mai integrată cu celelalte sectoare economice și că este din ce în ce mai greu de făcut distincție între ele. Se evidențiază că subzistă încă obstacole ce împiedică crearea unei piețe interne eficiente, competitive și integrate pentru distribuția comercială. De aceea, este nevoie de îmbunătățirea competitivității și productivității sectorului și de consolidarea performanțelor sale economice, sociale și ecologice, ținând seama de diversitatea generală și, în special, de situația IMM-urilor și a microîntreprinderilor.

2.4

CESE observă că, în ciuda procesului de modernizare a sectorului în ultimii 20 de ani, multe IMM-uri comerciale își încetează activitatea în prezent, nu doar din motive de concurență sporită a prețurilor și din cauza subțierii marjei de profit, ci și din cauza crizei economice care a determinat o reducere semnificativă a consumului și scăderea tendinței de a face cumpărături.

2.5

Criza financiară, creșterea prețurilor materiilor prime, îmbătrânirea populației, nevoia de mai multă durabilitate și inovarea tehnologică (de exemplu, plățile electronice și serviciul de self-scanning la magazine) schimbă în profunzime procesele și modelele comerciale, atât ale marii distribuții organizate, cât și ale IMM-urilor.

2.6

CESE salută propunerea de instituire a unui grup permanent pentru competitivitatea comerțului cu amănuntul (state membre, părți interesate, IMM-uri), care are ca obiectiv concentrarea dezbaterii politice asupra problemelor din acest sector, identificarea căilor de dezvoltare, monitorizarea progreselor realizate și formularea de recomandări. CESE cere ca partenerii sociali din sector (UNI - Europa commerce și Eurocommerce), care întrețineau de la sfârșitul anilor '80 un dialog social constructiv, să fie asociați la acest grup, ca și reprezentanții societății civile, în special organizațiile consumatorilor și ale IMM-urilor.

2.7

CESE recomandă Comisiei și statelor membre să stimuleze și favorizeze toate formele echitabile și echilibrate de colaborare și de asociere comercială între activitățile comerciale independente și între marile întreprinderi din sectorul distribuției și independenți, pe baza unor contracte însoțite de garanții clare și echilibrate.

3.1

Drepturile sunt reale doar atunci când sunt exercitate, dacă sunt cunoscute. Informația nu este egală cu cunoașterea, care este primul drept al consumatorilor, astfel încât aceștia să poată orienta consumul în mod liber, urmărind bunăstarea și avantajul individual și colectiv. În prezent, multe decizii de achiziționare sunt însoțite de o cantitate amplă de informații disponibile.

3.2

Una dintre cele mai mari probleme actuale din acest sector o reprezintă marketingul în cazul marilor distribuitori, care se concentrează aproape exclusiv pe prețul de vânzare pentru consumatori, neglijând raportul calitate-preț. În multe state membre, rezultatul este o scădere a calității produselor alimentare, inclusiv din cauza substituirii ingredientelor naturale cu înlocuitori. Acest aspect reduce alegerea consumatorilor, care adesea sunt disponibili să plătească mai mult pentru un produs de calitate, dar nu reușesc să-l găsească în ofertă.

3.3

Cunoașterea trăsăturilor produselor permite cetățenilor să facă cumpărături în cunoștință de cauză, orientând oferta spre calitate, diversificare și serviciu. Dar mai multe informații disponibile nu înseamnă mai multă cunoaștere, iar adesea se întâmplă contrariul: în fața avalanșei de informații, consumatorul preferă deseori să nu le citească, din lipsă de timp și din cauza limbajului prea tehnic și puțin inteligibil.

3.4

Pe lângă elaborarea de orientări privind bunele practici și coduri de conduită (acțiunea 1) (2), Comisia ar trebui să prevadă instrumente eficiente și obligatorii, astfel încât producătorii și distribuitorii să ofere consumatorilor date prin care aceștia să poată recunoaște ușor toate trăsăturile produselor, serviciilor și prețurilor proprii, esențiale pentru alte scopuri sociale, ecologice, teritoriale și economice. În plus, toate informațiile necesare ar trebui să fie disponibile în mesaje scurte și ușor de înțeles. Astfel, consumatorii vor putea hotărî în mod liber să privilegieze una sau alta din aceste caracteristici și să nu se bazeze doar pe aspectele de marketing.

3.5

Sistemul ofertei produce multe cunoștințe utile consumatorilor, pentru ca aceștia să poată alege, dar se concentrează în principal pe aspectele legate de achiziția și de utilizarea la început a produsului, concentrându-se pe satisfacția inițială și neglijând restul duratei de viață a produsului (grad de reciclare a ambalajului, durata performanțelor, disponibilitatea asistenței și piese de schimb, valoarea la momentul eventualei revânzări la a doua mână, servicii postvânzare).

3.6

Pe lângă propunerile de metodologii de măsurare și comunicarea impactului global asupra mediului pe care îl au produsele și organizațiile (acțiunea 2) (3), Comisia ar trebui să-și asume misiunea de a completa cunoștințele care stau la baza deciziilor consumatorilor de a cumpăra un produs sau altul (4). În acest mod, punerea în aplicare a acțiunii ar trebui să ofere indicații clare despre:

3.7

Ca atare, CESE propune ca această acțiune să fie implementată efectiv și în mod realist pentru a-i proteja mai bine pe consumatori, dar și în folosul întreprinderilor, în special al IMM-urilor, astfel încât acestea să o poată pune în practică.

4.1

În cazurile în care interzice impunerea respectării anumitor cerințe, Directiva privind serviciile precizează că „această interdicție nu se referă la cerințele de planificare care nu vizează obiective economice, ci țin de motive imperative de interes general”. Astfel, ea „nu afectează libertatea statelor membre de a defini, în conformitate cu legislația Uniunii, serviciile de interes economic general”. Printre „motivele imperative de interes general”, directiva citează în mod explicit „conservarea patrimoniului național istoric și artistic; obiectivele de politică socială și de politică culturală”.

4.2

Există forme de comerț cu amănuntul care sunt expresii ale culturii și stilurilor de viață specifice unor teritorii. Aceste forme – și doar acestea – trebuie să poată concura într-un sistem de întreprinderi similare, care să ducă la îmbunătățiri constante ale calității și eficienței, în beneficiul consumatorilor. Expunerea acestor unități comerciale la riscul de a fi strivite de marile întreprinderi ar putea duce pe termen scurt la conformarea la principiile libertății de piață, dar ar distruge un patrimoniu cultural și moduri de viață greu de recuperat, ceea ce ar slăbi pe plan economic atât comunitatea, cât și regiunea respectivă.

4.3

Concurența a forțat întreprinderile comerțului cu amănuntul să-și îmbunătățească serviciile și să-și sporească eficiența productivă. Este esențial ca Comisia să distingă între – pe de o parte – o concurență sănătoasă între întreprinderile similare, care stimulează căutarea de îmbunătățiri continue pe planul calității și eficienței, în beneficiul consumatorilor, și – pe de altă parte – celelalte forme de concurență economică sau comercială între întreprinderi.

4.4

Ca atare, este important ca într-o regiune să existe o concurență sănătoasă între întreprinderile din acest sector, indiferent de dimensiune, nu într-o logică de rivalitate, ci pentru ca să se poată stimula reciproc, într-un cerc virtuos. Acest lucru va duce la îmbunătățirea serviciilor, la mărirea gamei de produse, la structuri mai comode, la prețuri mai avantajoase sau chiar la favorizarea identității comunității locale.

4.5

Acolo unde forța economică a marilor lanțuri de distribuție reușește să disloce negoțul tradițional, trebuie recunoscut că acest aspect este dăunător, pentru că distruge patrimoniul cultural și de stiluri de viață, precum și țesutul local și teritorial, economic și social al unei regiuni și al unei comunități, a căror valoare depășește simplele beneficii la nivelul asortimentului și al prețului pentru consumatori.

4.6

În ceea ce privește acțiunile 3 și 4, Comisia – în conformitate cu Directiva privind serviciile – trebuie să stimuleze statele membre să examineze dacă și care forme de comerț cu amănuntul pot contribui la realizarea unor obiective de politică socială și culturală. Comisia trebuie să stimuleze deci integrarea comerțului tradițional cu amănuntul și a comerțului independent de la nivel local în cadrul intereselor generale, acolo unde acesta este o formă de exprimare a regiunii și a caracteristicilor sale. Cu toate acestea, trebuie evitat – pe bună dreptate – ca interesele specifice legate de regiune să nu fie prezentate ca interese generale ale colectivității, precum mediul sau amenajarea urbană. În acest scop, Comisia trebuie să arate foarte clar care sunt interesele generale acceptabile ale unei regiuni și, dacă este cazul, să ceară fiecărei regiuni/fiecărui teritoriu să stabilească o listă cu o ierarhie de trei interese prioritare care ar trebui luate în considerare în momentul evaluării unor noi sedii comerciale.

4.7

Comerțul cu amănuntul desfășurat în mediu on-line nu poate înlocui comerțul fizic, dar cele două tipuri trebuie să găsească forme de integrare, mai ales pentru că comerțul cu amănuntul îndeplinește o funcție socială esențială, care nu se reduce la aprovizionarea cu mărfuri și la furnizarea de servicii la cel mai mic preț.

4.8

CESE cere Comisiei să stimuleze, împreună cu statele membre și cu organizațiile IMM-urilor, acțiunile de formare în cadrul IMM-urilor cu privire la diversele forme de vânzare complementare tipului tradițional.

4.9

Posibilitățile de dezvoltare a comerțului on-line nu sunt previzibile, pentru că depind de modul în care piețele și instituțiile îl vor reglementa. Comisia ar trebui să lanseze și să faciliteze orice acțiune de valorificare a serviciilor altele decât vânzarea, adică a celor care nu sunt direct legate de o achiziție specifică în cadrul comerțului cu amănuntul desfășurat off-line.

4.10

Astăzi, unitățile comerciale oferă gratuit clienților multe servicii (de exemplu, expunerea în vitrină – window shopping) al căror cost este suportat din marja de vânzare. Din acest motiv, producătorii descurajează adesea comerțul on-line, obligându-i pe clienți să cumpere off-line. Cu toate acestea, consumatorii se deprind din ce în ce mai mult cu un model mixt de achiziții, on-line (confruntând ofertele și prețurile) și off-line (atingerea produselor și încercarea lor). CESE recomandă să se depășească faza acestei competiții dintre modurile on-line și off-line, promovând integrarea și valorificarea serviciilor oferite de negoțul tradițional, dat fiind că acesta din urmă generează relații sociale și efective, care nu pot fi transformate în relații digitale. Este nevoie de integrare, nu de substituire.

4.11

CESE subliniază că la nivelul statelor membre există dispoziții legislative diferite cu privire la orele de deschidere/închidere a unităților comerciale și la munca pe timpul nopții și în zilele de duminică. În plus, aceste dispoziții fac obiectul dezbaterii în multe state membre, în condițiile concurenței dintre unitățile comerciale independente, IMM-uri și microîntreprinderi și din cauza consecințelor asupra personalului. CESE invită Comisia să acționeze în continuare în vederea depășirii acestui obstacol din calea realizării pieței unice și a modelului social european, inclusiv prin integrarea celor două tipuri de comerț, on-line și off-line.

5.1

În opinia CESE, sectorul distribuției comerciale este unul dintre cele mai concentrate. Într-adevăr, în fiecare stat membru, piața este controlată de trei-cinci întreprinderi, adesea de dimensiuni multinaționale. Această realitate pune o mare problemă în planul concurenței, dat fiind că sectorul a devenit prea puternic în raport cu furnizorii săi, care sunt mult mai numeroși.

6.1

CESE se declară în favoarea acțiunii 6, destinată să-i sprijine pe vânzătorii cu amănuntul, astfel încât să adopte măsuri de reducere a risipei de alimente (6), fiind de acord cu decizia de adoptare în 2013 a unei comunicări privind alimentarea durabilă.

6.2

CESE sprijină acțiunea 7 a Comisiei, care urmărește „ca lanțurile de aprovizionare să devină mai ecologice și mai durabile” prin orice metodă de reducere a consumului de energie și a producției de materii poluante. În ceea ce privește substanțele poluante, una din practicile pe care CESE le propune spre promovare este un model de distribuire în vrac a produselor de larg consum, ca alternativă la produsele împachetate. Pentru a pune în aplicare în mod concret această măsură, destinată reducerii produselor ambalate, CESE cere Comisiei să consulte toate părțile interesate.

6.3

Această practică este utilizată astăzi în mod limitat și pentru foarte puține produse, dar ar putea fi extinsă pe scară largă:

6.4

Sistemul de vânzare în vrac este folosit în prezent pe scară mică, de exemplu pentru vânzarea laptelui proaspăt, dar și pe scară largă, de exemplu în cazul carburantului pentru mașini, un produs distribuit în vrac foarte des. Produsul în sine nu este foarte ecologic, dar prin distribuția sa nu se produce nici măcar un singur gram de plastic și nici nu se irosește produsul.

6.5

Acest model de distribuție va duce la o schimbare a structurii punctelor de vânzare, care ar trebui echipate cu mijloace de reaprovizionare între depozit și raioanele magazinelor sau cel puțin cu sisteme de reumplere a distribuitoarelor. În orice caz, raioanele nu vor mai fi un suport lipsit de dinamism și nediferențiat.

6.6

Pentru a avea o șansă reală de răspândire, o astfel de schimbare de model ar trebui promovată de marii distribuitori, care livrează cea mai mare parte a produselor de consum și care ar dispune de capacitatea și resursele necesare pentru lansarea acestui proces de mare transformare. În acest context, și IMM-urile ar trebui să joace un rol-cheie.

6.7

Comisia ar putea contribui la lansarea acestei schimbări, postulând valoarea ei socială și ecologică și utilizând toate instrumentele de care dispune – inclusiv cele economico-financiare – pentru a promova și înlesni inițiativele și proiectele concrete.

7.1

Relansarea economiei reale depinde și de inovarea pe care sectorul va putea să o impună (acțiunea 8), fiind esențial ca IMM-urile să aibă acces într-un număr mai mare și mai ușor la credite bancare, pentru a lansa proiecte și activități inovatoare.

7.2

Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în SUA, este esențial ca investițiile în inovare ale întreprinderilor să se împletească cu protecția lucrătorilor și cu calitatea locurilor de muncă.

7.3

Comisia pare să aștepte aceste schimbări prin „creșterea competitivității sectorului comerțului cu amănuntul”, a cărei promovare ar reprezenta singurul obiect al acțiunilor propuse în comunicare. Deși absența concurenței reprezintă un obstacol în calea schimbării, prezența ei nu garantează însă neapărat schimbarea.

7.4

Atunci când caracterizează întreprinderile comerciale ca fiind „multiplicatori ai inovării”, Comisia recunoaște că IMM-urile din comerțul cu amănuntul, dat fiind că sunt în contact mai direct cu consumatorii, percep mai bine noile cerințe și, ca atare, pentru că sunt mai flexibile decât o întreprindere mare, reușesc să-și adapteze mai ușor oferta la cererea variabilă și diversificată.

7.5

Cu toate acestea, unele schimbări de sistem sau de model necesită o capacitate de a duce la bun sfârșit proiecte și – mai ales – o putere de negociere care fac din marile întreprinderi actori necesari. Comisia trebuie să depună toate eforturile pentru a include toate întreprinderile – mici, mijlocii și mari – în procesele de inovare și schimbare.

7.6

CESE sprijină înființarea unei bănci de date care să cuprindă toate reglementările europene și naționale referitoare la etichetarea mărfurilor alimentare (acțiunea 9) (7).

7.7

CESE sprijină Comisia în eforturile sale de asigurare a unei mai bune integrări a pieței plăților efectuate cu cardul, pe internet și de pe telefonul mobil (acțiunea 10) (8) și dorește accelerarea difuzării acestor moduri de plată.

8.1

Adecvarea competențelor este fundamentală pentru creșterea calității locurilor de muncă (9) în acest sector, care reprezintă adesea principala oportunitate de a intra sau reintra pe piața muncii, dar care nu este perceput totdeauna sau nu peste tot ca un domeniu atractiv și interesant, în care să fie investită propria viață profesională.

8.2

Pentru a spori competitivitatea și productivitatea comerțului cu amănuntul, este esențial să existe o corelare mai strânsă între competențele solicitate și cele ale lucrătorilor (acțiunea 11), aceștia din urmă trebuind să poată să-și îmbunătățească performanțele profesionale, mai ales în raport cu creșterea nivelurilor de automatizare.

8.3

Comisia dorește să consolideze cooperarea dintre partenerii sociali, în vederea îmbunătățirii politicilor de formare și recalificare, inclusiv în cadrul unui Consiliu european al competențelor sectoriale.

8.4

În ciuda măsurilor de inovare tehnologică, productivitatea sectorului rămâne mai degrabă scăzută, iar IMM-urile se confruntă cu dificultăți în investițiile făcute în noile tehnologii, în inovare și în formarea profesională a propriilor angajați.

8.5

Cu toate acestea, planul de acțiune nu poate ignora faptul că, în cadrul pieței interne, sectorul suferă din cauza dumpingului social și al concurenței neloiale dintre întreprinderile comerciale, indiferent de dimensiunea lor, în măsura în care sistemele de relații industriale și de contracte colective diferă de la o țară la alta, ceea ce generează modele diferite de dezvoltare și politici investiționale divergente.

8.6

Analiza rămâne una limitată, din cauză că nu face referire decât la adecvarea dintre competențele solicitate și cele disponibile, neținând seama de toate aspectele care împiedică în prezent crearea efectivă a unei piețe interne europene integrate și competitive în acest sector în ceea ce privește condițiile de muncă, organizarea activității, salariile scăzute, flexibilitatea, locurile de muncă precare și prezența multor falși independenți.

8.7

Comunicarea propune investiții în formare profesională, pentru care sunt responsabile guvernele, indivizii și sistemul de învățământ, și invită întreprinderile să joace un rol mai important în elaborarea noilor programe de studii, de formare și de ucenicie. În opinia CESE, participarea întreprinderilor nu ar trebui să se reducă doar la identificarea nevoilor de formare, ci ar trebui și să adopte o abordare proactivă, prin investiții specifice pentru dobândirea competențelor necesare (10).

8.8

Aceste investiții publice și private, integrate între ele, i-ar ajuta nu doar pe tineri să intre pe piața muncii, ci și pe celelalte categorii de lucrători care găsesc mai greu un loc de muncă (șomerii de lungă durată, lucrătorii vârstnici, imigranții și persoanele cu dizabilități). Va trebui acordată atenție specială locurilor de muncă pentru femei, care sunt cele mai expuse riscului de excludere de pe piața muncii din cauza proceselor de reorganizare și care se confruntă cu mai multe dificultăți în concilierea vieții private cu cea profesională.

8.9

Adecvarea competențelor și consolidarea formelor de parteneriat dintre școli și întreprinderi și a formării profesionale centrate pe ucenicie nu vor putea da rezultatele scontate în materie de mobilitate a lucrătorilor și de creștere a productivității sectorului decât dacă – în același timp – certificatele de studii, stagiile practice, formele de ucenicie și competențele dobândite sunt recunoscute la scară europeană.

8.10

În ciuda eforturilor depuse la nivel național, munca la negru și economia subterană rămân probleme grave care provoacă concurență neloială între întreprinderi din punctul de vedere al costului muncii. Lucrătorii care ajung în economia informală rămân nu doar în afara sistemului de asigurări medicale și sociale, ci sunt excluși și de la formare și stagii, ceea ce are consecințe negative evidente asupra șanselor acestora de a dobândi competențe și calificări profesionale.

8.11

Ca atare, este lăudabilă inițiativa Comisiei de a lansa un dialog cu toate părțile interesate, pentru a evalua impactul economiei informale asupra condițiilor de muncă și pentru a stabili măsuri eficiente la nivelul UE de combatere a acesteia. În opinia CESE, această inițiativă va fi cu atât mai eficientă cu cât statele membre vor face dovada unei puternice voințe politice în acest sens, care ar putea fi coordonată de Comisie, printr-un parteneriat consolidat.

8.12

CESE consideră că este esențial ca măsurile privind modul de combatere a muncii la negru și a muncii informale să facă obiectul unei dezbateri permanente între partenerii sociali din sector, în cadrul dialogului social european (11).

12.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 327/26

1.1

CESE ia notă de publicarea, de către Comisia Europeană, a Cărții verzi care face obiectul prezentului aviz și consideră că aceasta reflectă o evoluție pozitivă și importantă a modului în care Comisia înțelege să abordeze problematica practicilor comerciale neloiale (PCN).

1.2

CESE consideră că recurgerea la astfel de practici comerciale neloiale este nu numai „inechitabilă” sau „imorală”, ci și contrară principiilor juridice fundamentale și intereselor din perspectiva cererii și ofertei. Având în vedere că, în realitate, este vorba de a abuza de o poziție semnificativ mai puternică pe piață, recomandăm utilizarea termenului „practici comerciale abuzive”, utilizat în mod obișnuit în franceză și engleză, de exemplu.

1.3

În opinia Comitetului, amploarea și intensitatea practicilor comerciale neloiale actuale sunt în principal, rezultatul concentrărilor și achiziționările de întreprinderi din ultimii ani.

1.4

CESE consideră că rezultatele obținute până în prezent de Forumul la nivel înalt pentru îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente nu sunt foarte clare și că abordările propuse sunt insuficiente pentru rezolvarea problemei practicilor neloiale. Prin urmare, el solicită Comisiei Europene să prezinte noi inițiative.

1.5

Deși nu are nicio îndoială că se poate recurge la practici neloiale în cadrul oricărei relații contractuale, CESE are convingerea că situația este cu atât mai gravă în cazul relației dintre supermarketuri, pe de o parte, și IMM-urile din domeniul agroalimentar, pe de altă parte, caracterizată prin forme și cote de manifestare a abuzurilor pe care nu le întâlnim în alte cazuri.

1.6

CESE apreciază în mod deosebit faptul că Comisia pune explicit sub semnul îndoielii existența unei reale libertăți contractuale în cadrul relațiilor care sunt semnificativ dezechilibrate, opinie îmbrățișată și de CESE.

1.7

Comitetul consideră că Cartea verde a Comisiei Europene surprinde foarte bine natura și tipologia practicilor comerciale neloiale. Cu toate acestea, are ferma convingere că Comisia ar trebui să furnizeze o definiție uniformizată a PCN, similară celei enunțate deja în Directiva 2005/29/CE, dat fiind că practicile la care se referă Cartea verde amintesc într-o oarecare măsură de „practicile de comercializare înșelătoare” (1).

1.8

PCN sunt mai importante într-un „climat de teamă”, atunci când partea contractantă mai slabă se teme că partea mai puternică ar putea pune capăt relației comerciale. Aceasta este situația în care distribuitorii mari exercită în mod neloial presiuni asupra furnizorilor lor și/sau transmit prețuri prea mari distribuitorilor și, în consecință, consumatorilor.

1.9

În opinia CESE, consecințele negative ale recurgerii la practicile comerciale neloiale nu se limitează la relațiile dintre întreprinderi și nu afectează numai părțile contractante mai slabe. Victime sunt, în aceeași măsură, și consumatorii și interesele economice naționale, fapt insuficient subliniat în Cartea verde.

1.10

CESE consideră că adoptarea, în mai multe state membre, a unor legi care să limiteze recurgerea la practici comerciale neloiale este dovada faptului că actuala stare de fapt este inacceptabilă. Deși aceste legi nu au dat, din diverse motive, rezultatele scontate, nu se poate spune că nu au dus la nimic. Transparența sporită în repartizarea beneficiilor și încetarea recurgerii la practicile cele mai scandaloase, de șantaj, constituie un succes.

1.11

Deși CESE nu are niciun motiv să considere că adoptarea acestor legi de către statele membre au efecte negative asupra liberei circulații a bunurilor în UE, pot apărea anumite limitări. Cu toate acestea, niciuna dintre aceste legi nu are caracter protecționist și se aplică în aceeași măsură întreprinderilor locale și celor din alte state membre.

1.12

CESE recomandă ca inexistența libertății contractuale în anumite relații să constituie punctul de plecare al oricărei reflecții viitoare privind modalitățile de rezolvare a problemei PCN.

1.13

Totodată, CESE recomandă ca orice viitoare propunere de reglementare a relațiilor comerciale dezechilibrate să ia în considerare „factorul teamă”. Trebuie asigurat echilibrul indispensabil dinte părțile contractante, astfel încât acestea să întrețină o relație loială. Din acest motiv, reglementarea privind PCN nu poate avea ca prim obiectiv numai protejarea părții contractante mai slabe, ci și protejarea intereselor economice naționale, astfel încât, de exemplu, furnizorii de produse alimentare vizați să nu trebuiască să participe activ la procedurile administrative și judiciare.

1.14

CESE solicită Comisiei Europene să adopte o legislație care să interzică recurgerea la PCN. Această legislație ar trebui să se bazeze pe o listă orientativă a celor mai curente practici de acest tip utilizate de părțile contractante mai puternice și care sunt menite să transfere propriile costuri și riscuri firești asupra părților mai slabe.

1.15

CESE solicită Comisiei Europene să conlucreze cu autoritățile naționale din domeniul concurenței în vederea unei revizuiri radicale, pe baza experienței concrete din ultimele decenii, a reglementării în vigoare în materie de concurență, care se dovedește învechită, în vederea promovării unei concurențe loiale bazate și pe schimbul loial de informații relevante în acest sector, pentru a lua în considerare toate pozițiile dominante reale.

2.1

Cartea verde stabilește o diferență între lanțurile de aprovizionare și de distribuție de produse alimentare și nealimentare. Această distincție este pe deplin justificată, având în vedere caracteristicile specifice ale lanțului de aprovizionare cu produse alimentare în raport cu celelalte.

2.2

În ultimii douăzeci de ani, întreprinderile de aprovizionare și distribuție au cunoscut o puternică concentrare, ceea ce a dus la apariție oligopolurilor. În ceea ce privește lanțurile de aprovizionare/distribuție, acest fenomen este extrem de prezent în sectorul comerțului cu amănuntul, ceva mai puțin în industria prelucrătoare și cel mai puțin în producția agricolă primară. Această situație a dus la mari dezechilibre în cadrul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare, întrucât oligopolurile dispun de o capacitate de negociere enormă față de partenerii lor comerciali, a căror structură este mai fragmentată.

2.3

CESE este convins că dezechilibrele structurale care au apărut astfel duc, în numeroase cazuri, la practici comerciale neloiale, iar aceste practici contravin deseori nu numai principiilor echității, onestității și moralității, ci și principiilor fundamentale ale legii.

2.4

Este falsă afirmația prezentă în Cartea verde cum că dezbaterile privind PCN au demarat la nivelul UE abia în 2009. În acel an, această problematică a fost înscrisă în agenda Comisiei Europene, dar, încă din anul 2005, Comitetul Economic și Social European a elaborat un important aviz (2), care – într-un moment în care chestiunea PCN era încă tabu – a subliniat și criticat o serie de aspecte negative ale procedeelor utilizate de lanțurile de comerț cu amănuntul. Trebuie amintit totodată rolul important al declarației din 2007 a deputaților europeni privind investigarea și remedierea abuzurilor de putere ale marilor lanțuri de comerț cu amănuntul care operează în Uniunea Europeană (3), prin care aceștia solicitau Comisiei Europene să adopte măsurile necesare soluționării acestei probleme.

2.5

CESE consideră că rezultatele obținute până în prezent de Forumul la nivel înalt pentru îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente nu sunt concludente, întrucât cadrul propus de punere în aplicare a bunelor practici nu a permis să se ajungă la un acord în vederea rezolvării problemei practicilor comerciale neloiale, o situație pe care au deplâns-o deja, printre alții, trei comisari europeni (4).

2.6

Raportul Rețelei europene în domeniul concurenței confirmă faptul că PCN sunt o realitate, în special în sectorul alimentar. Această concluzie este în acord cu convingerea CESE că gravitatea modului în care supermarketurile abuzează, având în vedere poziția lor economică dominantă, de IMM-urile din sectorul producerii și prelucrării alimentelor este cu mult mai mare decât în cadrul relațiilor contractuale din alte sectoare. Dovada este faptul că acești furnizori de produse alimentare sunt absolut singurii care se plâng de ani de zile de marile lanțuri de comerț cu amănuntul.

2.7

CESE observă că Comisia Europeană confirmă faptul că recurgerea la PCN are un impact negativ asupra economiei UE ca atare și nu numai asupra relațiilor contractuale dintre două întreprinderi.

3.1.1

Până în prezent, nu exista, în mod oficial, nicio îndoială cu privire la existența unei libertăți contractuale în relațiile comerciale, nici chiar în cazul relațiilor dintre supermarketuri și IMM-urile din sectorul agroalimentar. Până de curând, această libertate se număra printre principalele argumente pe care le invocau nu numai supermarketurile, ci și autoritățile publice împotriva reglementării practicilor comerciale neloiale, care ar dăuna acestei libertăți. CESE consideră extrem de semnificativ faptul că Cartea verde în dezbatere a abandonat această poziție și recunoaște în mod explicit faptul că nu există libertate contractuală în cazul unui dezechilibru de forță economică între doi parteneri contractuali.

3.1.2

Pentru Comitetul Economic și Social European, recunoașterea acestei lipse a libertății contractuale constituie premisa fundamentală a unei căutări eficace de soluții cuprinzătoare pentru problemele care decurg din dezechilibrele existente la nivelul rețelei de aprovizionare și distribuție, în special în sectorul produselor alimentare.

3.1.3

În această parte a Cărții verzi, Comisia Europeană surprinde foarte bine care sunt natura și principalele tipuri de PCN. În cazul relațiilor dintre supermarketuri și furnizorii de produse alimentare, partea cea mai slabă nu dispune de soluții reale, întrucât pe piață nu există decât câțiva mari clienți și, ceea ce este mai important, modul în care aceștia îi tratează pe furnizori este extrem de similar.

3.1.4

O serie de exemple menționate în Cartea verde dezvăluie faptul că anumiți clienți nu ezită să recurgă la orice mijloace pentru a obține avantaje suplimentare, care nu se justifică, în detrimentul celeilalte părți contractante. Unul dintre acestea îl constituie plățile pentru servicii fictive sau servicii nesolicitate, care nu au nicio valoare pentru cealaltă parte.

3.1.5

Răspunsurile CESE la întrebările formulate în această secțiune a Cărții verzi sunt următoarele:

3.2.1

CESE salută faptul că Comisia Europeană prezintă în această parte informațiile obținute din partea unor autorități naționale din domeniul concurenței. Pe lângă cele menționate, recomandăm cu căldură cooperarea cu autoritățile franceze și cehe, care au o experiență directă în punerea în aplicare a legislației lor naționale destinate combaterii PCN. În cursul controalelor pe care le efectuează, aceste autorități de combatere a monopolului au dreptul să verifice documentele contabile (contracte, facturi, extrase de cont, etc.,) pe baza cărora se poate dovedi recurgerea la PCN.

3.2.2

Exemplele citate, furnizate de organismele de concurență din Regatul Unit, Spania și Irlanda demonstrează că nu este exagerat ca numeroase practici să fie calificate drept „imorale”, întrucât ele sunt în mod evident în afara legii (în special în cazurile de „hărțuire și intimidare”).

3.3.1

Impactul negativ al recurgerii la PCN asupra părții contractante mai slabe de către partea mai puternică este neîndoielnic, aceste practici determinând în mod logic o încetinire a investițiilor și inovării în producție. Cu toate acestea, impactul asupra consumatorilor nu este, în opinia CESE, suficient evidențiat, întrucât acesta nu se traduce numai prin limitarea inovării. Această secțiune nu face nicio referire la amenințarea intereselor economice ale statului, care este evocată anterior în Cartea verde. Această amenințare este mai evidentă în țările din Europa Centrală și de Est, unde supermarketurile sunt în întregime în mâinile unor întreprinderi din alte state membre. Având în vedere că producătorii locali – în marea lor majoritate IMM-uri – nu sunt în măsură să facă față condițiilor comerciale, care deseori se bazează pe șantaj, întregul sector agroalimentar din regiune intră în declin, iar țările care, în mod tradițional, erau capabile să își asigure prin mijloace proprii nevoile în materie de produse alimentare de bază, și-au pierdut, în mare măsură, securitatea alimentară. Astfel, producția locală este înlocuită de importuri, adesea de o calitate îndoielnică.

3.3.2

Răspunsurile CESE la întrebările formulate în această secțiune a Cărții verzi sunt următoarele:

4.1

Din analiza actualelor cadre juridice efectuată la nivelul statelor membre și al UE, reies două aspecte. În primul rând, recurgerea la PCN de către anumiți actori economici puternici este în prezent un fapt de notorietate publică și de necontestat, iar autoritățile competente din mai multe state membre au ajuns la concluzia că actuala stare de lucruri trebuie reglementată.

4.2

Nivelul actual de recurgere la PCN, în special în relațiile dintre marile lanțuri de comerț cu amănuntul și producătorii de alimente, pune în evidență caracterul învechit al legislației din domeniul concurenței. Anumite forme de PCN evidențiază distorsiunea gravă a mediului concurențial și existența unor poziții dominante clare, pe care actuala legislație privind monopolurile nu reușește să o abordeze.

4.3

În contextul revizuirii legislației în domeniul concurenței, CESE consideră că este perfect legitim să se interzică la nivelul UE recurgerea la anumite PCN bine definite și să se efectueze armonizarea necesară a unui cadru juridic fragmentat. Cu toate acestea, trebuie să existe o legătură logică între reglementarea practicilor comerciale neloiale și legislația revizuită privind monopolurile, astfel încât să se garanteze că sancțiunea este aplicată numai inițiatorului logic al contractelor care recurg la PCN, respectiv părții care deține o poziție dominantă.

4.4

Pentru a fi eficace, această reglementare armonizată trebuie să ia în considerare „amenințarea cu radierea”, așadar imposibilitatea părților contractante mai slabe, în special a furnizorilor din categoria IMM-urilor care aprovizionează supermarketuri, de a depune plângere; trebuie să se aibă în vedere posibilitatea de a se face mai mult decât soluționarea problemelor în cadrul relațiilor dintre întreprinderi.

4.5

Răspunsurile CESE la întrebările formulate în această secțiune a Cărții verzi sunt următoarele:

5.1.1

CESE este de acord cu opinia Comisiei Europene că actualele mecanisme aplicate la nivel național pentru combaterea PCN sunt în general inadecvate. Această situație se explică în principal prin faptul că nu se ia în considerare un anumit climat de teamă generat de lipsa unei reale libertăți contractuale și amenințarea cu radierea. Până în prezent, aceste probleme au fost cel mai bine soluționate în Franța, unde organismele de control pot acționa pe baza unei informații neoficiale și din proprie inițiativă. Eliminarea PCN se bazează totodată pe protecția intereselor economice naționale și nu pe protecția părții contractante mai slabe.

5.1.2

Unele state membre dispun de o legislație destinată combaterii practicilor comerciale neloiale, altele nu. În plus, există diferențe semnificative între fiecare dintre aceste legislații. Aceste două aspecte constituie, fără îndoială, obstacole în calea schimburilor transfrontaliere (întrebarea 16).

5.1.3

În opinia CESE, singura abordare comună adecvată pentru soluționarea impactului negativ al diferențelor existente între legislațiile aplicabile ar fi adoptarea unei legislații armonizate în ceea ce privește combaterea PCN (întrebarea 17).

5.2.1

CESE este de acord cu opinia Comisiei Europene potrivit căreia nu există niciun mecanism specific de combatere a PCN la nivelul UE. De asemenea, el este de acord că, pentru îndepărtarea „factorului teamă”, este necesar să li se acorde organelor naționale competente în acest domeniu dreptul de a acționa din proprie inițiativă, de a accepta plângeri anonime sau neoficiale și de a impune sancțiuni (întrebarea 18).

6.1

CESE este de acord că PCN intervin de-a lungul întregului lanț de aprovizionare cu produse alimentare și nealimentare, dar, în conformitate cu cele afirmate mai sus, este convins că gravitatea situației este maximă în cadrul relațiilor dintre supermarketuri și producătorii din IMM-uri.

6.2

În ceea ce privește listarea, nu este deloc limpede rațiunea taxei pe care trebuie să o plătească furnizorul. În marea majoritate a cazurilor, plata acestei taxe – care este condiția preliminară și necesară a oricărei cooperări comerciale – nu-i oferă furnizorului nicio garanție că clientul său îi va cumpăra marfa respectivă sau că nu-l va radia fără motiv.

6.3

„Retrocomisioanele” au intrat în practica curentă a marilor lanțuri de comerț cu amănuntul. CESE consideră că utilitatea generală a acestora este puțin spus îndoielnică. Pe de o parte, aceste „retrocomisioane” sunt emblematice pentru abuzurile comise de o poziție dominantă, întrucât ele adesea maschează servicii nesolicitate și fictive, și, pe de altă parte, reduc semnificativ transparența în ceea ce privește repartizarea beneficiilor. Din cauza „retrocomisioanelor”, furnizorii (și observatorii externi) au mari dificultăți în a determina suma reală plătită pentru bunurile furnizate. În realitate, furnizarea de bunuri este condiționată de acceptarea serviciilor propuse de client. În opinia CESE, cheltuielile pentru serviciile reale și justificate furnizate de client furnizorului ar trebui incluse în prețul de achiziționare a produselor alimentare.

6.4

Răspunsurile CESE la întrebările formulate în această secțiune a Cărții verzi sunt următoarele:

12.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 327/33

1.1

CESE sprijină obiectivul Comisiei de a plasa reglementarea inteligentă în fruntea programului său de lucru. Reglementarea este o necesitate, dar trebuie bine concepută pentru îndeplinirea obiectivelor politice ale UE la costuri minime. CESE salută eforturile depuse de Comisia Europeană de-a lungul anilor pentru promovarea conceperii și aplicării unor instrumente de reglementare mai bune, printre care evaluările impactului și implicarea părților interesate.

1.2

Prin urmare, Comitetul:

2.1

În noiembrie 2011, Comisia a publicat un raport pe tema „Reducerea la minimum a sarcinii normative impuse IMM-urilor. Adaptarea reglementărilor UE la necesitățile microîntreprinderilor” (1), care propune măsuri ce vizează în mod specific IMM-urile. Acest raport analiza principiul „a gândi mai întâi la scară mică” definit în „Small Business Act” (2) (SBA), care prevede luarea în considerare a impactului asupra IMM-urilor în cadrul elaborării legislației și simplificarea mediului de reglementare existent. Comisia și-a exprimat voința de a aborda sarcinile impuse IMM-urilor și prin intermediul noului Program privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT) (3), lansat în decembrie 2012.

2.2

Comunicarea Comisiei prezentată la Consiliul European de primăvară pe tema „Reglementarea inteligentă – luarea în considerare a nevoilor întreprinderilor mici și mijlocii” (4), adoptat la 7 martie 2013, evaluează toate măsurile adoptate de Comisie începând din 2011, în ceea ce privește sarcinile impuse IMM-urilor.

Raportul trece în revistă progresele realizate în următoarele domenii:

3.1.1

CESE a sprijinit și încurajat întotdeauna inițiativele privind o mai bună reglementare, după cum o dovedesc diversele sale avize (5). El recunoaște faptul că, în timp ce reglementarea inteligentă este necesară în cazul tuturor întreprinderilor, birocrația are un impact disproporționat asupra microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici. Prin urmare, aplicarea principiului „a gândi mai întâi la scară mică” se numără printre orientările prioritare în cadrul elaborării unei noi legislații și de-a lungul procesului decizional;

3.1.2

IMM-urile sunt diferite sub aspectul dimensiunii, al domeniului de activitate, al obiectivelor, al finanțării, al gestiunii, al localizării geografice și al statutului juridic (6). Prin urmare, factorii de decizie politică trebuie să ia în considerare aceste diferențe atunci când elaborează acte normative care le sunt destinate și să țină cont de faptul că reglementările, luate în parte, nu par extrem de constrângătoare, dar, printre altele, acumularea dispozițiilor și a normelor descurajează o microîntreprindere sau o întreprindere mică să dezvolte noi idei, să se extindă pe piețele existente sau să își mărească numărul de angajați;

3.1.3

În consecință, multe IMM-uri, în special microîntreprinderile și întreprinderile mici, percep legislația mai curând ca pe un mijloc de a împiedica dezvoltarea antreprenorială decât ca pe un mijloc de încurajare a creșterii. CESE consideră că o reglementare mai inteligentă la nivelul UE nu va ajuta decât cu condiția ca legislația să identifice în mod clar acele întreprinderi pe care încearcă să le ajute și să stabilească scutirile (în cazul în care există) de care acestea beneficiază sau pe care le pot solicita. Prin urmare, CESE solicită insistent Comisiei să pună din plin în aplicare testul IMM în cadrul tuturor exercițiilor de evaluare a impactului desfășurate în diferitele sale direcții generale. El consideră necesar să se includă în testul IMM costurile și beneficiile potențiale ale propunerilor în funcție de dimensiunea întreprinderii și să se facă o distincție clară între microîntreprinderi, întreprinderile mici și cele mijlocii. Dacă nu se efectuează corect, testul IMM va primi un aviz negativ din partea Comitetului de evaluare a impactului.

3.2.1

În consecință, CESE recunoaște rolul EI (7) ca un element esențial al elaborării politicilor în materie de IMM-uri la nivelul UE. Comitetul insistă ca Comisia să pregătească evaluări ale impactului solide, logice și adaptate. CESE reamintește Comisiei că trebuie respectate principiile subsidiarității și proporționalității. Evaluarea impactului trebuie focalizată și pe analiza cheltuielilor. Costurile din ce în ce mai mari impuse întreprinderilor prin reglementare fac ca anumite activități, care ar fi totuși profitabile în lipsa reglementării, să se dovedească nerentabile. Ca urmare, unele întreprinderi marginale vor fi obligate să părăsească piața, ceea ce va reduce potențialul activității economice din sectorul privat. CESE invită Comisia să publice anual o declarație verificată de experți independenți, privind costul total net al propunerilor de reglementare pentru întreprinderi. Această declarație ar trebui să raporteze de asemenea schimbările esențiale aduse propunerilor politice introduse ca urmare a evaluărilor impactului.

3.2.2

CESE recunoaște că evaluările impactului sunt documente tehnice, ale căror lungime și limbaj le pot conferi un caracter ermetic, în special pentru micile întreprinderi care ar dori să își aducă contribuția. Comitetul recomandă ca acestea să devină mai accesibile (8) prin utilizarea unui model standard și prin redactarea unui rezumat clar, care să redea principalele puncte abordate și care să se concentreze pe fiecare subgrup de IMM-uri.

3.2.3

CESE pledează ca evaluările impactului să facă obiectul unui control independent și transparent din partea părților interesate, în special a organizațiilor de întreprinderi, care reprezintă microîntreprinderile, întreprinderile mici și întreprinderile mijlocii, pentru a garanta calitatea acestora și conformitatea lor cu orientările în acest domeniu (9).

3.2.4

Evaluările impactului trebuie să analizeze în detaliu în ce mod și în ce măsură ar trebui să se recurgă la măsuri și modele speciale (scutiri, simplificări etc.) pentru reducerea sarcinii impuse IMM-urilor de reglementare. CESE salută utilizarea sporită a testelor IMM, dar amintește necesitatea analizei aprofundate și individualizate a impactului legislației asupra celor trei subgrupe diferite și ulterior examinarea posibilității de a scuti microîntreprinderile de noile reglementări sau de a se adopta regimuri mai flexibile.

3.2.5

CESE observă că Comisia pare să abandoneze proiectul de aplicare generalizată a exceptărilor de la reglementările UE în cazul microîntreprinderilor, după încheierea exercițiului de evaluare a impactului. CESE salută această evoluție și subliniază că reglementarea inteligentă ar trebui modulată în funcție de tipul și dimensiunea întreprinderii, fără să fie exagerat de complexă. Dacă se îndeplinesc aceste condiții, întreprinzătorii vor putea cu ușurință să răspundă prin proceduri interne adecvate, care să îndeplinească obiectivele reglementării inteligente.

3.2.6

Microîntreprinderile și întreprinderile mici recunosc că sunt mai apropiate de clienții lor decât marile întreprinderi multinaționale. De asemenea, ele recunosc că clienții doresc într-o măsură din ce în ce mai mare să facă apel la întreprinderile locale care respectă principiile etice și mediul. Prin urmare, CESE amintește Comisiei că este esențial ca standardele și normele privind calitatea întreprinderilor, produsele și serviciile acestora să fie respectate de întreprinderi, dacă doresc să aibă succes și să rămână competitive pe diferite piețe. Astfel, exceptarea microîntreprinderilor de la normele privind protecția consumatorilor și a mediului poate, de exemplu, să aducă prejudicii acelor întreprinderi (10).

3.2.7

Comitetul consideră că studiile de impact, dincolo de aspectele menționate mai sus, trebuie să urmărească și măsurarea cu precizie a efectului de domino pe care l-ar putea avea o măsură de reducere a sarcinii administrative prin modificarea reglementărilor destinate IMM-urilor. Într-adevăr, este posibil să se producă efecte colaterale, care pot modifica echilibrele sociale și raporturile cu administrația de stat (muncă la negru, cunoașterea datelor de natură fiscală, cotizații sociale, calificări și tipul contractului de muncă etc.).

O reglementare inteligentă destinată IMM-urilor trebuie, prin natura sa, să aibă grijă ca efectele externe pe care le induce să fie – dacă nu neutre – fără consecințe negative. În acest sens, CESE Amintește Comisiei că reglementarea inteligentă nu ar trebui să aducă atingere drepturilor lucrătorilor (11) și nici să reducă nivelul de protecție de bază a acestora, în special din punctul de vedere al securității și sănătății în muncă.

3.3.1

CESE salută introducerea unui tablou de bord anual privind IMM-urile, care să permită monitorizarea măsurilor concrete pe parcursul ciclului decizional. Așteptăm punerea sa în aplicare și rezultatele.

3.3.2

CESE consideră că Comisia Europeană ar trebui să monitorizeze în permanență tabloul de bord privind IMM-urile prin intermediul unui serviciu centralizat de coordonare, în strânsă cooperare cu diferitele instituții și organe ale UE. Statele membre și organizațiile de IMM-uri sunt și ele invitate să participe la acest exercițiu.

3.4.1

CESE salută faptul că foile de parcurs care informează părțile interesate cu privire la eventualele inițiative ale Comisiei sunt puse la dispoziția acestora în cadrul lucrărilor pregătitoare și consultative planificate. Este necesară o largă informare cu privire la consultările cu părțile interesate, astfel încât acestea să poată răspunde în timp util. Cu toate acestea, consultările trebuie să aibă o bază calitativă, nu cantitativă, și trebuie să se sprijine pe date empirice, colectate prin interviuri cu adevărații întreprinzători, inclusiv lucrătorii, și cu organizațiile întreprinderilor sau în cadrul vizitelor sau al observațiilor efectuate asupra microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici. CESE amintește Comisiei că foaia de parcurs ar trebui să conțină întotdeauna o primă evaluare aproximativă a costurilor prevăzute, pentru a permite părților interesate să efectueze o analiză calitativă a posibilelor consecințe. CESE amintește Comisiei că o largă consultare a părților interesate este de o importanță crucială pentru colectarea de date de calitate superioară, în vederea elaborării de propuneri privind reglementarea inteligentă.

3.4.2

La încheierea consultării, multe asociații de întreprinderi și membrii acestora se întreabă dacă eforturile depuse pentru a ajuta la identificarea eventualelor probleme și a posibilelor soluții au avut o utilitate. CESE pledează ca unele dintre acestea să participe, prin intermediul unei proceduri oficiale, la lucrările Comitetului de evaluare a impactului în calitate de experți externi, pentru o analiză suplimentară a propunerilor Comisiei, astfel încât să se asigure o înțelegere corespunzătoare a diferitelor concepte implicate.

3.4.3

CESE a constat o creștere relativă a numărului de acte delegate adoptate în ultimii ani de instanțele legislative. Multe dintre deciziile adoptate prin acte delegate au un impact semnificativ asupra IMM-urilor. Prin urmare, Comitetul consideră că trebuie extins domeniul consultărilor la anumite acte delegate esențiale, care pot avea un impact economic, de mediu și/sau social considerabil asupra unui anumit sector sau asupra principalelor părți interesate.

3.4.4

CESE pledează pentru un dialog real și structurat privind IMM-urile cu diferitele părți interesate în cursul procesului legislativ. Acest parteneriat trebuie să se bazeze pe participarea tuturor IMM-uri și a organizațiilor acestora, în special a asociațiilor de întreprinderi mici care militează pentru aplicarea principiului „a gândi mai întâi la scară mică” și a principiului „doar o singură dată”, menționate în „Small Business Act” (12), pentru a stimula îndeplinirea obiectivelor de eficacitate.

3.4.5

CESE sprijină Rețeaua întreprinderilor europene (Enterprise Europe Network, EEN). Regretă însă că potențialul acesteia nu a fost exploatat la maximum, dat fiind că multe IMM-uri europene nu sunt la curent cu existența sa. Serviciile oferite de Rețeaua întreprinderilor europene ar trebui să se bazeze pe cererile și nevoile reale ale IMM-urilor, în strânsă colaborare cu organizațiilor IMM-urilor. Comitetul consideră că organizațiile care găzduiesc Rețeaua întreprinderilor europene ar trebui să beneficieze de un sprijin care să le permită să consacre mai multe resurse nevoilor IMM-urilor în relațiile acestora cu administrația publică. CESE consideră că acest sprijin ar trebui să vizeze în special cele mai mici întreprinderi, care ar trebui consultate în mod direct prin punctul de contact de la nivel local al rețelei, când există probleme legate de reglementare. Rezultatele întâlnirilor directe și contribuțiile organizațiilor de IMM-uri ar trebui luate în considerare de către toate serviciile Comisiei, pentru a se pune în aplicare principiul a gândi mai întâi la scară mică.

3.4.6

CESE salută prelungirea mandatului grupului la nivel înalt de experți independenți privind sarcinile administrative (numit „Grupul Stoiber”) (13). El ar dori ca acest grup să joace un nou rol determinant, de asistare a Comisiei în procesul de pregătire, monitorizare și punere în aplicare a politicilor privind microîntreprinderile și întreprinderile mici, în strânsă cooperare cu organizații de IMM-uri și sindicate.

3.4.7

CESE ia notă de rezultatele consultării „TOP 10” privind cele mai grave cazuri de birocrație care afectează IMM-urile (14). El invită Comisia să răspundă cât mai curând, prin prezentarea de propuneri concrete de simplificare.

3.5.1

CESE susține necesitatea verificării sistematice a adecvării politicilor procesului decizional privind IMM-urile (15) (așa-numitul „program REFIT”). El așteaptă cu nerăbdare rezultatele evaluărilor efectuate cu titlu experimental (16) și dorește să încurajeze Comisia să lanseze, în cadrul programului său pentru 2014, și alte verificări de acest tip, în domeniile-cheie pe care Comitetul le consideră esențiale pentru creștere și crearea de locuri de muncă. Comisia este invitată să publice pe site-ul său internet toate verificările privind adecvarea pe care le-a efectuat sau intenționează să le efectueze.

3.5.2

De asemenea, CESE propune să se realizeze o verificare cuprinzătoare a adecvării legislației UE care se aplică întreprinderilor care efectuează schimburi comerciale în afara granițelor UE. CESE consideră că sarcina administrativă impusă de această legislație este considerabilă și că o astfel de verificare ar contribui semnificativ la programele UE în materie de reglementare inteligentă, creștere economică și comerț.

3.5.3

CESE invită Comisia să utilizeze programul REFIT pentru identificarea reglementărilor existente și a propunerilor în curs de adoptare care nu mai prezintă nicio utilitate și să propună eliminarea lor și, totodată, să continue consolidarea legislației existente în cadrul eforturilor de simplificare. Se recomandă ca toate obiectivele de reducere să fie măsurabile și să ofere întreprinderilor schimbări concrete și pozitive.

3.5.4

CESE consideră că Comisia ar trebui să se recurgă la o mai bună selecție a instrumentelor juridice, care să includă mecanisme de autoreglementare și coreglementare (17).

3.6.1

CESE subliniază că reglementarea inteligentă este o responsabilitate comună a tuturor actorilor implicați în procesul de elaborare a politicilor UE, atât la nivel european, cât și la nivelul statelor membre.

3.6.2

La nivel european:

3.6.3

La nivelul statelor membre:

12.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 327/38

1.1

CESE recunoaște că este important ca Europa să dispună de un sistem autonom de supraveghere a spațiului, pentru a-și proteja infrastructura spațială și pentru a-și securiza lansările, și salută inițiativa Comisiei, care abordează această temă pentru prima dată și propune soluții pentru demararea unui proces de colaborare și integrare la nivelul Uniunii Europene în acest domeniu.

1.2

CESE sprijină ideea Comisiei ca statele membre să-i înainteze spre aprobare propuneri operaționale în cazurile în care există un interes european evident cu privire la calitatea și cantitatea informațiilor prevăzute și la schimbul de cunoștințe privind metodologiile și capacitățile de analiză a datelor.

1.3

CESE este conștient de dificultatea de a găsi soluții comune pentru toate statele membre și consideră soluția Comisiei un prim pas important spre obiective mai ambițioase de colaborare. Dată fiind prezența în acest program a unor puternice interese militare, devine foarte complexă crearea unei infrastructuri comune, pe care CESE ar dori-o realizată cât mai repede cu putință, plecând chiar de la această inițiativă. Cu toate acestea, este bine să se pună bazele acestei colaborări între civili și militari, la care ar trebui să participe și Agenția Spațială Europeană (ESA), Agenția Europeană de Apărare și Direcția de gestionare a crizelor și de planificare.

1.4

CESE consideră că finanțările prevăzute pentru activitatea programului european de supraveghere spațială și de urmărire a obiectelor aflate pe orbita terestră, denumit SST (Space Surveillance and Tracking), în acești 7 ani de funcționare a serviciului, trebuie utilizate cu prioritate pentru a construi primul nucleu al capacității europene independente, în care ar putea fi transferată o parte a capacității existente în prezent în cadrul departamentelor de apărare ale statelor membre. Această capacitate ar putea fi realizată prin utilizarea telescoapelor optice deja operaționale în Europa (Insulele Canare) și prin construirea a cel puțin un radar european de clasă echivalentă celor aflate în dotarea structurilor de apărare. Astfel, s-ar putea evolua în direcția unei investiții durabile, prin care ar putea fi transferate în sectorul civil noi capacități și competențe, pentru a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor europeni.

1.5

Pentru perioada celor 7 ani acoperiți de program, CESE consideră că trebuie definite, prin previziuni specifice, următoarele aspecte: nivelul serviciilor scontate din partea partenerilor naționali în termeni de cantitate de informații ce trebuie furnizate, tipologia, frecvența și calitatea acestor servicii, precum și disponibilitatea lor, astfel încât să se poată conta pe instrumentele necesare pentru evaluarea serviciilor, la fel cum se întâmplă în cazul programelor de cercetare din cel de-al șaptelea Program-cadru, unde acești parametri sunt clar definiți și corelați.

1.6

În opinia CESE, criteriile de acces la program ar trebui să rămână deschise și să fie explicate mai clar în textul articolului 7 alineatul (1) litera a). Este esențial să poată participa la program nu doar țările care dispun deja de o capacitate independentă (de exemplu, Franța, Germania, Regatul Unit), ci toate cele care pot pune la dispoziție competențe pentru procesarea datelor. Textul propus ar trebui revizuit în acest sens.

1.7

CESE observă că ansamblul activităților de supraveghere a spațiului, cunoscut sub numele de programul pregătitor pentru capacități de cunoaștere a situației spațiale (Space Situational Awareness – SSA), cuprinde, pe lângă programul SST, și programul Space Weather privind fenomenele meteorologice spațiale (și referitor la activitatea magnetică a soarelui) și monitorizarea obiectelor din apropierea Pământului (Near-Earth Objects – NEO).

1.8

Recunoscut fiind faptul că pericolul reprezentat de activitatea solară pentru infrastructurile spațiale este cel puțin la fel de mare, dacă nu cu mult mai accentuat decât în cazul evenimentelor foarte intense, CESE consideră că aceste două aspecte ar trebui să facă obiectul unei monitorizări paralele, așa cum prevedea inițial definiția SSA, și invită ca atare Comisia să stabilească un cadru complet și integrat al aspectelor multiple ale apărării infrastructurilor spațiale, mai ales împreună cu ESA, care participă deja activ în programul de protecție împotriva radiațiilor solare. În concluziile Conferinței privind spațiul și siguranța, desfășurată la Madrid în zilele de 10 și 11 martie 2011, despre care se face referire în analiza impactului, se arată clar care este calea pentru consolidarea cooperării în acest domeniu între toate părțile interesate, în special UE, ESA și statele membre.

1.9

CESE este de acord cu propunerea Comisiei de consolidare a cooperării cu SUA și alte state interesate de un proiect comun de protejare a infrastructurilor spațiale, permițând astfel să se evite coliziunile periculoase și uneori catastrofale cu obiecte minuscule care pot scoate din uz un satelit costisitor și indispensabil activităților umane.

2.1

Comunicarea de față propune crearea unui nou program european de supraveghere spațială și de urmărire a obiectelor aflate pe orbita terestră, denumit SST (Space Surveillance and Tracking).

2.2

Programul a fost înființat ca răspuns la necesitatea de a proteja infrastructurile spațiale europene, în special cele reprezentate de programele Galileo și Copernicus/GMES, dar și lansările europene, împotriva riscurilor de coliziune cu deșeurile spațiale.

2.3

Comunicarea definește și cadrul legal al programului și schema de finanțare a acestuia pentru perioada 2014-2020.

2.4

Comunicarea este însoțită de un raport (1) în care se discută în special cinci sisteme de finanțare și de gestionare a programului, indicându-se caracteristicile, costurile și beneficiile acestuia.

2.5

Textul legislativ propriu-zis este precedat de o expunere de motive care îi explicitează contextul.

2.6

Contribuția indicativă globală a Uniunii la punerea în aplicare a programului SST este de 70 de milioane EUR pentru perioada 2014-2020.

2.7

Această sumă acoperă contribuția la funcționarea senzorilor aflați deja în posesia statelor membre participante – în mod normal, prin intermediul structurilor militare ale acestora – și a unui serviciu de alertă bazat pe datele furnizate de statele membre participante și asigurat de Centrul Satelitar al Uniunii Europene (CSUE).

2.8

Participarea la program este facultativă și prevede că statele participante trebuie să dispună de senzori (telescoape, radare) deja operaționali, precum și de resursele tehnice și umane necesare sau de competențe relevante în domeniul procesării datelor.

2.9

În conformitate cu sinteza evaluării impactului, ce însoțește propunerea, costurile minime asociate evenimentelor legate de coliziunile deșeurilor cu sateliți europeni operaționali ar fi în Europa de 140 de milioane EUR/an, cu o creștere estimată până la 210 milioane EUR, dacă se ține seama de creșterea preconizată de 50 % pentru serviciile legate de industria de sateliți în următorii ani. Aceste date reprezintă o estimare foarte prudentă și nu cuprind pierderile „pe teren”, adică pierderile economice cauzate de întreruperi în funcționare, legate de datele transmise prin satelit.

2.10

Este importantă observația că aproape toate aceste pierderi sunt cauzate nu atât de pierderea fizică a sateliților, cât de reducerea duratei de funcționare, determinată de manevrele de evitare a coliziunilor.

2.11

Deși unele state membre utilizează în prezent propriul serviciu de supraveghere, Comisia consideră că implicarea UE ar fi necesară pentru agregarea investițiilor necesare finanțării proiectului, stabilirea măsurilor în materie de gestionare, definirea unei politici a datelor și asigurarea exploatării capacităților existente și viitoare într-un mod coordonat.

2.12

În prezent, standardul de referință pentru toate serviciile de alertă este Rețeaua de supraveghere a spațiului (Space Surveillance Network – SSN) din SUA, administrată de Ministerul apărării (Department of Defense) din Statele Unite. În acest context, se consideră că cooperarea dintre UE și SUA, prin care datele provenite din Statele Unite sunt oferite cu titlu gratuit, este insuficientă, dat fiind că aceste date nu sunt destul de acurate, iar UE nu are control asupra gestionării lor.

2.13

Ca atare, înființarea acestui serviciu ar răspunde strategiei care urmărește autonomia Europei în domenii considerate esențiale, în special în ceea ce privește accesul la spațiu.

2.14

În prezent, se consideră că, în Europa, 65 % din senzorii pentru sateliții din partea inferioară a orbitei terestre (Low Earth Orbit – LEO) sunt în întregime sau parțial administrați de instituții legate de sectorul apărării (2).

2.15

Se consideră că Agenția Spațială Europeană (ESA) nu este agenția potrivită pentru execuția unui astfel de program, pentru că nu este dotată cu echipamente de procesare a datelor confidențiale, precum cele provenind de la senzorii gestionați de structurile militare.

2.16

Organismul european care ar trebui să se ocupe de activitățile operative legate de coordonare este Centrul Satelitar al Uniunii Europene (CSUE), o agenție a UE înființată prin acțiunea comună a Consiliului la 20 iulie 2001. Aceasta furnizează utilizatorilor civili și militari produse și servicii de informare constând în imagini geospațiale de diverse niveluri de clasificare de securitate. CSUE ar putea înlesni furnizarea unor servicii SST și va participa (în colaborare cu statele membre interesate) la constituirea și funcționarea sistemului SST, care reprezintă unul din obiectivele programului de sprijinire a SST. Cu toate acestea, în prezent, statutul acestui organism nu prevede nicio măsură în domeniul SST.

2.17

Se prevede că, pentru gestionarea programului, va fi necesară angajarea a 50 de persoane (inclusiv personal pus la dispoziție de statele membre participante, de CSUE și de Comisie).

3.1

CESE consideră că propunerea nu prevede crearea de instrumente și competențe suficiente la nivel european pentru colectarea și analiza datelor, consecința fiind că, după scurgerea celor cinci ani ai perioadei de finanțare a acestui program, Europa se va găsi în aceeași situație de la începutul perioadei, fiind așadar nevoită să reînnoiască probabil această convenție, pentru a asigura continuitatea furnizării de date de către structura de apărare a statelor membre participante.

3.2

În raport cu finanțarea propusă de 70 de milioane EUR, nu sunt definite cerințe cu privire la disponibilitatea, calitatea și relevanța datelor ce vor trebui furnizate de structurile naționale. Ca atare, criteriile de evaluare a serviciului oferit vor fi greu de stabilit. Acest lucru va fi posibil doar atunci când Comisia va fi publicat actele de punere în aplicare ce vor trebui să fie redactate.

3.3

Dat fiind că statele membre consideră că ESA nu oferă destule garanții pentru procesarea datelor sensibile, agenția desemnată în acest sens ar fi CSUE. Trebuie notat însă că la nivelul statelor membre, țările ce dispun de un serviciu de supraveghere și monitorizare (precum Regatul Unit, Franța, Germania) îl structurează în cadrul unei colaborări între agențiile spațiale și cele de apărare, ceea ce presupune că – în practică – modelul de colaborare între agențiile spațiale și cele de apărare s-a dovedit eficient. Ca atare, nu este clar motivul pentru care a fost exclusă ESA de la un serviciu de acest tip, cu atât mai mult cu cât agenția participă deja la un serviciu global de alertă și de gestionare a dezastrelor, Carta internațională privind spațiul și dezastrele majore (International Charter on Space and Major Disasters).

3.4

Programul SST este unul din cele trei elemente ale programului pregătitor pentru capacități de cunoaștere a situației spațiale (Space Situational Awareness – SSA), dezvoltat de ESA în mod preoperațional începând cu 2009, celelalte două fiind fenomenele meteorologice spațiale (Space Weather) și obiectele din apropierea Pământului (Near-Earth Objects).

3.5

Programul pregătitor de cunoaștere a situației spațiale (SSA) al ESA este finanțat dintr-un buget de 55 de milioane EUR. Nu este clar care este legătura dintre aceste două programe și – mai ales – nu se înțelege cum va fi sprijinit acest serviciu de SST prin intermediul unui serviciu analog care generează și gestionează alerte legate de riscurile induse de radiația solară.

3.6

Este util să se compare gravitatea daunelor cauzate de coliziunea cu deșeuri cu cea a daunelor ce derivă din activitatea geomagnetică solară. Conform unui studiu al Administrației Naționale a Oceanelor și Atmosferei (NOAA) (3) din Statele Unite, pierderile economice cauzate de furtunile solare infrastructurii de comunicații prin sateliți sunt uriașe. În 2003, activitatea solară intensă a distrus ADEOS-2, un satelit japonez de 640 de milioane USD. În 1997, o furtună magnetică a cauzat pierderea satelitului de telecomunicații Telstar, în valoare de 270 de milioane USD, în timp ce în, 1989, o altă furtună magnetică a provocat timp de nouă ore întreruperea furnizării de energie electrică în regiunea Canadei, cu pagube estimate la 6 miliarde USD.

3.7

Se estimează că o super-furtună solară (solar superstorm) precum cea survenită în 1859 ar provoca astăzi, doar în cazul sateliților de pe orbita geostaționară, daune de 30 de miliarde USD, în afara pagubelor pe care le-ar suferi rețeaua electrică, pagubele totale putând ajunge la 1-2 mii de miliarde USD, necesitând o perioadă de patru până la zece ani pentru deplina recuperare a capacității operaționale (4).

3.8

Nivelul de risc legat de activitatea solară este cel puțin egal celui cauzat de deșeuri. Din acest motiv, ar trebui ca cele două riscuri să facă obiectul unei supravegheri comune, așa cum preconizase de altfel Conferința de la Madrid din martie 2011. Comunicarea nu precizează însă cine va pune în aplicare un serviciu operațional privind alertele legate de activitatea solară.

3.9

CESE consideră că propunerea ar trebui să ia în considerare protejarea infrastructurii spațiale europene, inclusiv o activitate suplimentară de monitorizare a fenomenelor meteorologice spațiale și calendarele de realizare și de integrare a celor două sisteme.

4.1

Articolul 5 alineatul (2) prevede că nu se construiesc noi capacități, ci că doar se vor reutiliza capacitățile existente ale statelor membre. Cu toate acestea, la punctul 2 al expunerii de motive se menționează explicit că nu sunt suficiente capacitățile actuale. Prin urmare, nu este foarte clar în detaliu ce tip de sistem se dorește a fi realizat, din cele cinci tipuri menționate în raportul însoțitor (Evaluarea impactului).

4.2

Specificațiile tehnice al acestui sistem nu sunt stabilite în mod explicit. Deși sunt descrise obiectivele, decizia de stabilire a componentelor sistemului este amânată pentru o dezbatere a statelor membre.

4.3

Relația dintre utilizările militară și civilă. Sistemul este conceput ca unul civil. Cu toate acestea, cele mai multe informații provin din surse militare. Nu există condiții sau protocoale explicite care să oblige partea militară să furnizeze aceste informații componentei civile. Și în acest caz, propunerea menționează că acest aspect va fi stabilit în viitor.

4.4

Raportul dintre statele membre și UE. Propunerea menționează că toți senzorii sunt și vor trebui să rămână proprietatea statelor membre. Nu pare să existe cerințe explicite care să garanteze un nivel minim de flux de date și informații.

4.5

Definirea serviciului. Propunerea nu menționează explicit acest aspect. Ca atare, nu se poate estima dacă va fi suficient pentru proiectele stabilite în cadrul programului.

4.6

În rezoluția sa din 26 septembrie 2008, intitulată „Promovarea politicii spațiale europene”, Consiliul sublinia necesitatea „de a dezvolta o capacitate care să răspundă necesităților utilizatorului european de conștientizare cuprinzătoare a situației în mediul spațial”.

4.7

Este important să se continue dezvoltarea activă a programului de monitorizare și urmărire spațială (SST) și a programelor actuale privind capacitatea de cunoaștere a situației spațiale (SSA).

4.8

„Indicatorii de rezultat și de impact” menționați la punctul 1.4.4 sunt mai degrabă tautologici, furnizând date operaționale modeste pentru evaluarea ex post a eficienței programului.

4.9

Deși este definită guvernanța, nu același lucru se poate spune despre modelul operațional al sistemului. Participarea statelor membre nu este obligatorie. Care este baza minimă pentru ca serviciul să poată funcționa?

12.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 327/42

1.1

Având în vedere valoarea economică incontestabilă a mărcilor, precum și impactul lor pozitiv asupra funcționării pieței interne, actualul cadru legislativ de protecție supranațională este în mod clar insuficient. Cu toate acestea, propunerea de directivă reprezintă un progres față de situația actuală, caracterizată prin divergențele în materie de reglementare dintre mărcile UE și cele naționale.

1.2

Prin urmare, Comitetul pledează pentru o consolidare a protecției drepturilor de proprietate intelectuală inerente utilizării legitime a unei mărci comerciale; pentru aceasta, este necesar să se promoveze pe cât posibil registrul comunitar al mărcilor și să se recomande Comisiei Europene să se sprijine pe OAPI în exercitarea funcțiilor sale de monitorizare a respectării drepturilor în cauză.

1.3

În acest sens, dreptul Uniunii atribuie titularului unei mărci atât utilizarea sa exclusivă cu scop lucrativ (ius utendi), cât și posibilitatea de a împiedica subminarea exploatării sale prin acțiunile unor terți prin imitarea sau însușirea frauduloasă a semnelor sale distinctive (ius prohibendi). Comitetul solicită să se adopte măsuri preventive și reparatorii împotriva pirateriei, care provoacă scăderea competitivității întreprinderilor europene.

1.4

Cu toate acestea, legislația comunitară în vigoare nu stabilește precis condițiile în care titularul unei mărci poate lua măsurile necesare pentru împiedicarea acțiunilor menționate.

1.5

În general, tot acest proces de armonizare ar trebui să se finalizeze în următorii ani cu o uniformizare a dreptului mărcilor, prin adoptarea unui cod UE al mărcilor, care ar trebui să prevadă, printre altele, crearea unei proceduri flexibile, uniforme și necostisitoare prin care să le fie mai ușor persoanelor interesate să opteze din proprie inițiativă pentru înregistrarea voluntară a mărcii comerciale, punând astfel capăt decalajelor legislative existente în prezent.

1.6

CESE ar trebui să joace un rol activ în procedura legislativă de adoptare a tuturor actelor privind proprietatea intelectuală, motiv pentru care regretă faptul că nu i-a fost prezentată spre consultare propunerea de modificare a regulamentului privind marca comunitară.

1.7

CESE speră ca, pe viitor, să existe un sistem care să garanteze o protecție uniformă a mărcilor pentru întreprinderi și consumatori.

2.1

La nivel internațional, legislația cu privire la mărci este reglementată de Convenția pentru protecția proprietății industriale, încheiată la Paris, la 20 martie 1883, revizuită pentru ultima dată la Stockholm, la 14 iulie 1967 și modificată la 28 septembrie 1979 (1) (denumită în continuare Convenția de la Paris).

2.2

În temeiul articolului 19 din Convenția de la Paris, statele cărora li se aplică aceasta își rezervă dreptul de a încheia în mod separat între ele acorduri particulare privitoare la proprietatea industrială.

2.3

Această dispoziție a stat la baza adoptării Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor, adoptat în cadrul Conferinței diplomatice de la Nisa, din 15 iunie 1957, revizuit pentru ultima dată la Geneva, la 13 mai 1977 și modificat la 28 septembrie 1979 (2). Clasificarea Nisa se revizuiește o dată la cinci ani de către un comitet de experți.

2.4

Potrivit bazei de date a Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), dintre statele membre ale Uniunii, doar Republica Cipru și Republica Malta nu sunt părți ale Aranjamentului de la Nisa, deși ambele utilizează Clasificarea Nisa.

2.5

Protecția mărcilor este un aspect prin definiție teritorial, dat fiind că marca reprezintă un drept de proprietate care protejează un semn pe un teritoriu definit.

2.5.1

La nivelul dreptului primar al Uniunii, protecția proprietății intelectuale este inclusă la articolul 17 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

2.5.2

De asemenea, articolul 118 din TFUE prevede că „în cadrul instituirii sau al funcționării pieței interne, Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile referitoare la crearea de titluri europene de proprietate intelectuală pentru a asigura o protecție uniformă a drepturilor de proprietate intelectuală în Uniune, precum și la înființarea unor sisteme centralizate de autorizare, coordonare și control la nivelul Uniunii”.

2.6

În Uniunea Europeană coexistă protecția mărcii naționale și cea a mărcii comunitare. Titularul unei mărci naționale poate exercita drepturile derivate din aceasta pe teritoriul statului membru a cărui legislație națională protejează marca. Titularul unei mărci comunitare poate exercita aceste drepturi pe teritoriul celor douăzeci și opt de state membre, întrucât marca are efecte pe tot acest teritoriu.

2.7

Legislațiile statelor membre cu privire la mărci au fost parțial armonizate prin Directiva 89/104/CEE din 21 decembrie 1988, codificată ulterior ca Directiva 2008/95/CE.

2.8

În paralel cu sistemele mărcilor naționale și în legătură cu acestea, Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară, codificat ca Regulamentul (CE) nr. 207/2009, a instituit un sistem unic de înregistrare a drepturilor unitare, care are aceleași efecte în întreaga UE. În acest context, a fost înființat Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (OAPI), responsabil cu înregistrarea și administrarea mărcilor comunitare.

2.9

În ultimii ani, Comisia a inițiat dezbateri publice privind proprietatea intelectuală, la care a participat și CESE, iar în anul 2011 a anunțat o revizuire a sistemului mărcilor din Europa în vederea modernizării sale, atât la nivelul UE, cât și la nivel național, pentru a-l face mai eficace, mai eficient și mai coerent în ansamblu.

2.10

În Rezoluția sa din 25 septembrie 2008 privind un plan european global de combatere a contrafacerii și a pirateriei, Consiliul a solicitat revizuirea Regulamentului (CE) 1383/2003 al Consiliului din 22 iulie privind intervenția autorităților vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum și măsurile care trebuie aplicate mărfurilor ce aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală (3). CESE speră să se aducă îmbunătățiri cadrului juridic, în vederea întăririi protecției drepturilor de proprietate intelectuală de către autoritățile vamale și a garantării certitudinii juridice corespunzătoare.

2.11

Sistemul european al mărcilor se bazează pe principiul coexistenței și complementarității dintre protecția mărcilor naționale și cea a mărcilor europene.

2.12

Regulamentul privind marca comunitară prevede un sistem cuprinzător, care reglementează toate aspectele de drept material și procedural; în schimb, nivelul apropierii legislative prevăzut de directivă se limitează doar la anumite dispoziții de drept material, drept care propunerea prevede ca normele materiale să fie similare și cel puțin dispozițiile procedurale principale să fie compatibile.

2.13

Obiectivul propunerii este stimularea inovării și creșterii economice prin sporirea accesibilității și eficienței pentru întreprinderi a sistemelor de înregistrare a mărcilor la nivelul întregii UE, grație scăderii costurilor și complexității, precum și creșterii vitezei, a previzibilității și a certitudinii juridice.

2.14

Această inițiativă de reformare vizează următoarele obiective concrete:

2.15

Pe de o parte, propunerea de directivă actualizează și îmbunătățește dispozițiile aflate în vigoare cu privire la:

2.16

Pe de altă parte, propunerea vizează o mai mare apropiere a dispozițiilor de drept material, prin protecția indicațiilor geografice, a mențiunilor tradiționale și a mărcilor de renume, subliniind mărcile ca obiecte ale dreptului de proprietate, dat fiind că ele pot face obiectul transferurilor de drepturi reale, precum și reglementarea mărcilor colective.

2.17

În ce privește alinierea principalelor norme procedurale, propunerea se referă la desemnarea și clasificarea produselor și serviciilor, examinarea ex officio, taxele, procedura de opoziție, neutilizarea ca mijloc de apărare într-o procedură de opoziție, procedura de decădere din drepturi sau de declarare a nulității și neutilizarea ca mijloc de apărare în cadrul procedurilor de declarare a nulității.

2.18

De asemenea, propunerea vizează facilitarea cooperării între oficii, în completarea cadrului juridic de cooperare în contextul revizuirii regulamentului; articolul 52 prevede un temei juridic pentru a facilita cooperarea dintre OAPI și oficiile pentru proprietate intelectuală ale statelor membre.

3.1

CESE întâmpină cu satisfacție propunerea de directivă a Comisiei Europene, care este deosebit de bine-venită într-un context economic global caracterizat printr-o competitivitate acerbă, precum și prin încetinirea ritmului economiei în Europa.

3.1.1

În acest sens, marca contribuie, pe de o parte, la crearea unei valori în afaceri și la fidelizarea clientului și, pe de altă parte, la protecția consumatorilor.

3.1.2

Cel din urmă aspect capătă o importanță deosebită din mai multe motive:

3.2

Propunerea de directivă va îmbunătăți în mod semnificativ cadrul juridic actual al legislațiilor statelor membre sub trei aspecte:

3.3

De asemenea, propunerea include, în lumina evoluției economice, comerciale și juridice, noutăți importante, cum ar fi definiția mărcii, permițând o identificare diferită de cea grafică, ce permite o identificare mai exactă a mărcii, întrucât se admite posibilitatea de a înregistra mărci ce pot fi reprezentate prin mijloace tehnologice care să ofere garanții satisfăcătoare.

3.4

Este salutară intenția de a realiza o mai mare apropiere a dreptului material, și anume adăugarea unei protecții a indicațiilor geografice și a mențiunilor tradiționale, protecția mărcilor de renume și tratarea mărcilor ca obiecte ale dreptului de proprietate, în ce privește transferurile și unele aspecte esențiale ale exploatării comerciale. Introducerea în propunerea de directivă a noțiunilor de mărci colective și de mărci de garantare este foarte importantă atât pentru întreprinderi, cât și pentru consumatori.

3.5

În sfârșit, CESE întâmpină cu satisfacție armonizarea principalelor norme procedurale, întrucât astfel se stabilesc norme comune pentru denumirea și clasificarea produselor și serviciilor, în conformitate cu principiile stabilite de Curtea de Justiție, examinarea ex officio, procedurile de opoziție, de decădere din drepturi sau de declarare a nulității.

3.6

De asemenea, Comitetul apreciază pozitiv faptul că procedura de elaborare a propunerii de directivă s-a desfășurat în mod public și cu participarea sectoarelor interesate ale societății civile.

3.7

Cu toate acestea, trebuie manifestate anumite obiecții în ce privește obiectul și conținutul propunerii supuse examinării, fără a aduce atingere prevederilor propunerii de modificare a Regulamentului (CE) nr. 207/2009 aflat în vigoare, care stabilea un sistem unic de înregistrare a drepturilor unitare și care, împreună cu propunerea de directivă, formează un pachet legislativ.

3.8

În acest sens, Comitetul este uimit de faptul că propunerea COM (2013) 161 final din 27.3.2013 de modificare a Regulamentului privind marca comunitară menționat mai sus nu i-a fost prezentată pentru aviz consultativ.

3.9

Având în vedere că este vorba de un act cu impact direct asupra funcționării pieței interne (articolul 118 TFUE) și care afectează nivelul de protecție al consumatorilor (articolul 169 din TFUE), o interpretare contextuală și coerentă a dispozițiilor Tratatelor care atribuie în mod expres Comitetului un rol consultativ în domeniile respective duce la concluzia că este indispensabilă participarea Comitetului la procedura legislativă de adoptare a acestui act.

3.10

În acest sens, dreptul Uniunii conferă titularului unei mărci atât utilizarea exclusivă a acesteia cu scop lucrativ (ius utendi), cât și posibilitatea de a preîntâmpina subminarea exploatării acesteia de către terți, prin imitarea sau însușirea frauduloasă a semnelor sale distinctive (ius prohibendi) [articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009].

3.11

Cu toate acestea, legislația comunitară în vigoare nu definește cu precizie condițiile în care titularul unei mărci poate întreprinde acțiunile necesare pentru a împiedica aceste activități.

3.11.1

Cu toate că propunerea de directivă sporește considerabil numărul de motive pentru care titularul unei mărci este autorizat să interzică utilizarea acesteia de către terți (articolul 10), stabilind inclusiv o nouă dispoziție în acest sens, încălcarea drepturilor titularului prin prezentare, ambalaj sau celelalte suporturi (articolul 11) sau utilizarea necorespunzătoare a mărcii de către un agent sau reprezentant al titularului (articolul 13), determinarea exactă a sferei de aplicare a dreptului rămâne la latitudinea judecătorului competent, în cazul inițierii unei proceduri judecătorești de către interesat.

3.11.2

Așadar, fiecare organ jurisdicțional va aprecia dacă există sau nu un risc de confuzie sau de însușire frauduloasă de către un terț a unei mărci protejate și, în cazul în care acestea există, va determina la ce despăgubiri are dreptul titularul mărcii, în funcție de plângerea introdusă.

3.11.3

În consecință, propunerea de directivă nu oferă o protecție uniformă a drepturilor de exploatare ale titularului mărcii, și nici a drepturilor consumatorilor atunci când aceștia ar putea fi afectați de utilizarea necorespunzătoare sau frauduloasă a unei mărci comerciale.

3.12

Complementaritatea dintre sistemul supranațional și sistemele interne de protecție a drepturilor titularului unei mărci presupune, prin urmare, un risc evident pentru ca această protecție să fie cât mai eficientă și mai promptă cu putință, în conformitate cu obiectivele propunerii de directivă.

3.12.1

Astfel, de exemplu, nu se garantează rezolvarea divergențelor interne rezultate din transpunerea incorectă a dispozițiilor Directivei 2004/48/CE (privind respectarea dreptului de proprietate intelectuală), care se referă la măsurile de siguranță privind acțiunea de:

3.12.2

Această incertitudine juridică va fi și mai mare în cazurile de încălcare a drepturilor titularului mărcii care au loc în diverse state membre.

3.13

Situația este cu atât mai gravă cu cât însăși propunerea de directivă prevede unele circumstanțe care sporesc gradul de complexitate a acestei protecții.

3.13.1

Astfel, de exemplu, la alineatul (3) de la articolul 4 (motive absolute de refuz sau nulitate) stabilește că „o marcă poate fi declarată nulă în cazul în care cererea de înregistrare a mărcii a fost făcută cu rea-credință de către solicitant” și că „orice stat membru poate prevedea, de asemenea, ca unei astfel de mărci să i se refuze înregistrarea”.

3.14

Dat fiind că, potrivit OAPI, este exclusă din noțiunea de rea-credință lipsa intenției de utilizare, ce autoritate va stabili criterii uniforme pentru ca evaluatorii competenți să poată estima existența altor cauze care să presupună o acțiune de rea-credință?

3.15

Această lacună legislativă este paradoxală dacă se compară cu noua dispoziție de la alineatul (5) al articolului 10 din propunerea de directivă care sprijină titularul unei mărci înregistrate în încercarea sa de a evita ca terțe persoane să introducă produse provenite din teritoriile din afara Uniunii vamale, chiar dacă acestea nu sunt comercializate în mod liber pe teritoriul respectiv. Prin urmare, propunerea nu este în acest sens în concordanță cu jurisprudența în vigoare a Curții de Justiție referitoare la bunurile în tranzit (a se vedea cauzele C-446/09 și C-495/09, Philips vs Nokia) și anulează orice prezumție sau probă privind buna-credință cu care ar putea acționa părțile terțe în cauză (4).

3.16

Pe de altă parte, s-ar consolida în mod clar prevenirea și pedepsirea acestui tip de practici comerciale ilegale dacă, în propunerea de directivă s-ar stabili un temei juridic specific pentru a acorda Comisiei Europene posibilitatea de a-și intensifica acțiunea prin cooperarea cu autoritățile din statele terțe ale căror întreprinderi utilizează aceste practici în mod generalizat și sistematic.

3.17

De asemenea, nu este suficientă nici dispoziția de la articolul 45 alineatul (1) din propunerea de directivă, care stabilește cu caracter general că statele membre prevăd o procedură administrativă eficientă și rapidă la oficiile lor pentru formularea unei opoziții în ceea ce privește înregistrarea unei mărci din motivele prevăzute la articolul 5. Natura acestei proceduri ar trebui precizată mai detaliat și, de asemenea, trebuie delimitat legislativ termenul rezonabil în care trebuie să acționeze autoritățile naționale competente pentru respectarea dispozițiilor alineatului (1) de la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a UE (dreptul la o bună administrație).

3.18

În mod similar, din motive de eficiență și previzibilitate aferente unei protecții supranaționale a titularilor dreptului de marcă, este necesară o revizuire a conținutului altor dispoziții ale propunerii de directivă, cum ar fi cele de la articolele 44 și 52. În ce privește primele, care stabilesc aplicarea unei taxe suplimentare (per clasă) pentru fiecare clasă de produse și servicii suplimentare, înregistrată după prima clasă care ar trebui inclusă în taxa de solicitare de înregistrare inițială, ar trebui stabilită un cuantum maxim pentru aceste taxe.

3.19

Pe de altă parte, în legătură cu articolul 52, care prevede cooperarea dintre statele membre și OAMI în vederea promovării convergenței practicilor și a instrumentelor și pentru a obține rezultate coerente cu examinarea și înregistrarea mărcilor, ar trebui să se stabilească o dispoziție specifică care, în conformitate cu prevederile de la articolul 291 alineatul (2) din TFUE, să confere Comisiei competențe de punere în aplicare, în vederea adoptării unui „cod de conduită” obligatoriu.

3.20

Cooperarea administrativă dintre OAPI și oficiile naționale respective trebuie privită ca pe o chestiune de interes comun, în conformitate cu dispozițiile articolului 197 din TFUE. În acest domeniu, ar fi deosebit de util să se faciliteze schimburile reciproce de informații și de funcționari și să se sprijine programele de formare, alocând în acest sens fonduri din bugetele publice.

3.21

În general, tot acest proces de armonizare ar trebui să se finalizeze în următorii ani cu o uniformizare a dreptului mărcilor, prin adoptarea unui cod UE al mărcilor, care ar trebui să prevadă, printre altele, crearea unei proceduri flexibile, uniforme și necostisitoare, prin care persoanelor interesate să le fie mai ușor să opteze din proprie inițiativă pentru înregistrarea voluntară a mărcii comerciale.

12.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 327/47

1.1

Comitetul salută propunerile Comisiei de modificare a directivelor contabile, atât sub aspectul dezvăluirii informațiilor nefinanciare, cât și al asigurării diversității în cadrul organelor de conducere. Aceste modificări restrânse contribuie la îmbunătățirea cadrului de guvernanță corporativă al UE (1).

1.2

Comitetul recomandă Parlamentului European și Consiliului să ia în considerare echilibrul obținut prin intermediul acestor modificări, care sporesc transparența socială, societală, de mediu și guvernanță (criterii ESG). Propunerea Comisiei prezintă un dispozitiv flexibil și adecvat de îmbunătățire a comunicării cu acționarii, investitorii, lucrătorii și celelalte părți interesate. Ea nu vizează decât societățile mari, evitând să impună cerințe suplimentare întreprinderilor de dimensiuni mai mici.

2.1

Comitetul recunoaște că o combinație echilibrată a elementelor următoare permite furnizarea de informații nefinanciare acționarilor reuniți în Adunare generală și oferă toate datele necesare părților interesate ale marilor societăți. Acest ansamblu de criterii urmărește îndeplinirea obiectivelor de transparență și coerență evocate:

2.2

Comitetul consideră că, în vederea asigurării echilibrului preconizat, adoptarea propunerii de directivă de modificare a directivelor contabile intervine într-un moment propice:

2.3

Comitetul salută faptul că modificarea directivelor contabile deschide noi perspective, întrucât ea:

2.4

Comitetul atrage atenția Parlamentului European și Consiliului asupra următoarelor recomandări:

2.5

Comitetul este de acord cu propunerea de modificare a celei de-a 4-a directive, și care constă în introducerea obligației de a furniza informații privind politica de diversitate a societății în ceea ce privește organele sale de conducere.

2.6

CESE subliniază că consiliile de administrație și organele de supraveghere nu sunt singurele care ar trebui avute în vedere și că ar putea fi utilă extinderea politicii de diversitate la comitetele consiliilor de administrație și mai ales la comitetul de audit.

2.7

Comitetul reamintește că, în majoritatea statelor membre, obiectivul constând în asigurarea prezenței femei în cadrul consiliilor de administrație într-o anumită proporție nu a fost atins (5).

2.8

El consideră că se impune includerea, printre criteriile de diversitate, a participării administratorilor salariați proveniți din câmpul muncii, și mai ales din Comitetul european de întreprindere, care ar urma să fie mandatați de către organizațiile sindicale.

2.9

În cele din urmă, Comitetul recomandă Comisiei să procedeze la modificarea directivelor în condițiile respectării unei clauze de neregresiune în raport cu legislațiile naționale existente și să efectueze o evaluare a impactului modificărilor directivelor contabile asupra practicilor întreprinderilor sub aspectul publicării de rapoarte și dezvăluirii de informații nefinanciare, în termen de cinci ani după intrarea în vigoare a noii directive.

3.1

Această propunere de modificare a directivelor contabile se înscrie în linia eforturilor inițiate în 2001, odată cu Cartea verde privind responsabilitatea socială a întreprinderilor (6), căreia i s-a alăturat comunicarea din 2006 (7), și reprezintă urmarea angajamentelor formulate în planul de acțiune care figurează în comunicarea din 2011 (8). Necesitatea modificării reiese din rezultatele studiului de impact, care a beneficiat de contribuții considerabile în cursul consultării publice și care a demonstrat limitele utilității informațiilor nefinanciare dezvăluite de întreprinderi. Calitatea informațiilor variază, iar numărul întreprinderilor implicate este insuficient.

3.2

În aprilie 2011, în comunicarea sa referitoare la Actul privind piața unică, Comisia a afirmat necesitatea îmbunătățirii transparenței societăților în ceea ce privește aspectele sociale și de mediu.

3.3

Încă din 2005, din momentul publicării avizului său privind informațiile și instrumentele de măsură (9), Comitetul a acordat atenția cuvenită celei de-a 4-a directive privind conturile anuale, care conține o prevedere referitoare la informațiile nefinanciare, prin care se oferă întreprinderilor posibilitatea de a face publice anumite informații privind aspectele sociale și de mediu ale activităților lor. În 2012, Comitetul și-a manifestat sprijinul față de Comisie în vederea realizării obiectivului de sporire a diversității în cadrul consiliilor de administrație și organelor de supraveghere. În avizul său din 2012 (10) privind Comunicarea referitoare la RSI, Comitetul și-a reafirmat poziția în favoarea unui raport nefinanciar obligatoriu.

3.4

Regatul Unit a fost primul stat membru care a adoptat încă din 1992, în domeniul guvernanței întreprinderii, un cod (așa-numitul cod Cadbury) (11), care a introdus principiul „conformare sau justificare”. Această prevedere a fost adoptată, sub diverse forme, și de alte țări, printre care Germania și Danemarca. Flexibilitatea metodei permite exercitarea, în anumite domenii sensibile, a dreptului de a nu divulga informații referitoare de exemplu la combaterea corupției, a cărei eficacitate poate impune o anumită discreție, chiar confidențialitate.

3.5

Câteva state membre, printre care Franța, Țările de Jos, Regatul Unit, Suedia și Spania au adoptat în ultimul deceniu legislații care urmăreau să ofere un cadru național de raportare, în perspectiva armonizării standardelor europene.

3.6

În cursul Președinției irlandeze, a fost încheiat un acord european privind transparența în sectorul extractiv, care revizuiește Directiva contabilă. Directiva impune în prezent obligativitatea transparenței (țară cu țară și proiect cu proiect) tuturor plăților efectuate de întreprinderile europene din sectoarele extractive și forestiere către țările în care operează.

3.7

În rezoluția sa din februarie 2013 (12), Parlamentul European recunoscut importanța pe care o are dezvăluirea de către întreprinderi a informațiilor privind durabilitatea, mai precis aspectele sociale și de mediu, în vederea trecerii în revistă a riscurilor de durabilitate și a sporirii încrederii investitorilor și consumatorilor. PE a solicitat Comisiei să prezinte o propunere pe tema dezvăluirii informațiilor nefinanciare de către întreprinderi.

3.8

Într-un context de criză, în care opinia publică din statele membre solicită întreprinderilor să acționeze mai etic, practicile RSI sunt considerate factori de luat în considerare în cadrul politicii comerciale a Uniunii Europene, a politicii sale de dezvoltare, precum și a punerii în aplicare a Strategiei Europa 2020. Ele încurajează dialogul social și cel civil (dialogul societal), urmând să permită totodată o mai bună înțelegere a realităților de-a lungul întregului lanț de subcontractare. Evenimentele catastrofale, precum prăbușirea clădirii Rana Plaza din Bangladesh, reafirmă necesitatea luării în considerare a responsabilității contractantului.

12.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 327/52

1.1

Cetățenii se află în centrul integrării europene. Raportul privind cetățenia UE subliniază că cetățenia UE conferă noi drepturi cetățenilor și creează noi oportunități pentru aceștia. Raportul atrage atenția asupra faptului că dreptul pe care cetățenii statelor membre îl asociază cel mai îndeaproape cu cetățenia UE este dreptul de a circula și de a se stabili liber în UE: posibilitatea de a se deplasa dintr-un stat membru UE în altul, pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp, pentru a munci, a studia, a urma un program de formare, a călători în scop profesional sau a face cumpărături în străinătate (1).

1.2

Raportul privind cetățenia UE 2013 prezintă douăsprezece noi acțiuni în următoarele șase domenii, menite să elimine obstacolele rămase în calea exercitării de către cetățeni a drepturilor pe li le conferă UE, inclusiv dreptul de a circula liber în interiorul Uniunii. Acestea includ (2):

1.3

Comitetul Economic și Social European (CESE) salută propunerea Comisiei Europene (CE) de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind promovarea liberei circulații a cetățenilor și întreprinderilor prin simplificarea acceptării anumitor documente oficiale în Uniunea Europeană și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 – COM(2013) 228 final – 2013/0119 (COD).

1.4

Propunerea este conformă cu Raportul privind cetățenia UE, întrucât introduce măsuri care vor consolida capacitatea cetățenilor UE de a se bucura cu adevărat de conținutul drepturilor care le sunt conferite prin statutul lor de cetățenii UE.

1.5

Deși Tratatul de la Lisabona și Carta drepturilor fundamentale a UE au întărit drepturile cetățenilor UE definite de Tratatul de la Maastricht, inclusiv dreptul de a circula și de a se stabili liber pe teritoriul UE, procesul administrativ care sprijină exercitarea acestui drept nu a fost reformat în mod corespunzător. Astfel, prezentarea unei apostile – o formalitate bazată pe Convenția de la Haga referitoare la apostilă din 1961, care avea drept scop să faciliteze circulația la nivel internațional într-o lume lipsită de tehnologie – nu reflectă suprimarea frontierelor interne ale UE și prin urmare mai degrabă îngreunează decât facilitează aplicarea dreptului cetățeniei UE la liberă circulație pe teritoriul UE.

1.6

Simplificarea următoarelor documente oficiale în UE, enumerate în propunere, este o măsură importantă care va avea drept rezultat un cadru juridic mai coerent, care va facilita dreptul la libera circulație pe teritoriul UE:

Simplificarea acestor documente oficiale va facilita, fără îndoială, promovarea liberei circulații a cetățenilor și întreprinderilor, întrucât va duce la creșterea comerțului pe piața internă și va înlesni obținerea unor astfel de documente de către cetățenii fiecărui stat membru.

1.7

Introducerea unui cadru simplificat pentru acceptarea anumitor documente oficiale până la nivelul administrației publice locale trebuie considerată un important instrument de politică întrucât:

1.8

CESE regretă că reformele introduse prin propunerea care urmărește să faciliteze cetățenilor și întreprinderilor exercitarea dreptului lor la circulație în interiorul UE sunt prezentate la 20 de ani după introducerea cetățeniei UE și la 42 de ani după Convenția de la Haga. De fapt, UE nu a evoluat în paralel cu progresul tehnologic, de care s-ar fi putut profita pentru a reduce sau a elimina sarcinile cu care se confruntă cetățenii și întreprinderile în exercitarea dreptului lor la liberă circulație. CESE subliniază că Sistemul de informare al pieței interne (IMI) este un instrument important care ar trebui exploatat mai bine pentru a permite cetățenilor să își exercite drepturile fundamentale.

1.9

Prin urmare, CESE conchide că recomandările politice prezentate de CE privind:

1.10

CESE recomandă următoarele:

2.1

Programul de la Stockholm din 2009 „O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora” (6) a subliniat că este important să se pună în practică cetățenia Uniunii și să se plaseze cetățenii în centrul politicilor UE în domeniul justiției. Planul de acțiune aferent (7) a confirmat acest mandat și a afirmat că un spațiu judiciar european funcțional „ar trebui în special să servească interesele cetățenilor și ale întreprinderilor astfel încât să susțină activitatea economică pe piața unică […]”. CE a răspuns reafirmându-și angajamentul față de facilitarea liberei circulații a documentelor oficiale în UE în Raportul său privind cetățenia din 2010, iar în decembrie 2010 a prezentat publicului o viziune concretă în Cartea sa verde intitulată „Mai puține demersuri administrative pentru cetățeni: promovarea liberei circulații a documentelor oficiale și recunoașterea efectelor actelor de stare civilă” (8).

2.2

În paralel cu documentele menționate mai sus, a fost adoptat un Act privind piața unică (9), menit să consolideze încrederea cetățenilor în piața internă și în valorificarea la maxim a potențialului acesteia ca motor de creștere al economiei UE. În acest scop a fost necesară, printre altele, eliminarea barierelor disproporționate care împiedicau exercitarea libertăților specifice pieței interne de către cetățeni și întreprinderi. Promovarea mobilității cetățenilor și întreprinderilor în UE este unul din principiile de bază ale Actului privind piața unică II (10).

2.3

Planul de acțiune al CE privind dreptul european al societăților comerciale și guvernanța corporativă (11) pune accentul pe sprijinirea întreprinderilor europene în special în ceea ce privește consolidarea securității juridice pentru operațiunile transfrontaliere. Agenda digitală pentru Europa (12) se referă la legislația propusă privind identificarea electronică și semnăturile electronice (13), care include introducerea cadrului de reglementare pentru mecanismele administrative comune referitoare la identificarea electronică a cetățenilor și a întreprinderilor.

2.4

Planul de acțiune Antreprenoriat 2020 (14), publicat recent, subliniază că reducerea sarcinii de reglementare excesive rămâne una dintre prioritățile agendei politice a UE. Planul de acțiune solicită eliminarea sau reducerea birocrației ori de câte ori este posibil pentru toate întreprinderile și în special pentru microîntreprinderi. Prin urmare, reducerea birocrației, simplificarea procedurilor pentru utilizarea și acceptarea la nivel transfrontalier a documentelor oficiale între statele membre, precum și armonizarea regulilor aferente contribuie la toate acele măsuri care urmăresc obținerea de progrese pe calea către realizarea unei Europe pentru cetățeni și a unei pieți unice funcționale pentru întreprinderile din UE.

2.5

Raportul privind cetățenia UE subliniază faptul că cetățenia UE creează noi drepturi și oportunități pentru cetățeni. Raportul atrage atenția asupra faptului că dreptul pe care cetățenii statelor membre îl asociază cel mai îndeaproape cu cetățenia UE este dreptul de a circula și de a se stabili liber în UE: posibilitatea de a se deplasa dintr-un stat membru UE în altul, pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp, pentru a munci, a studia, a urma un program de formare, a călători în scop profesional sau a face cumpărături în străinătate. Raportul privind cetățenia UE 2013 prezintă douăsprezece noi acțiuni în următoarele șase domenii, menite să elimine obstacolele rămase în calea exercitării de către cetățeni a drepturile pe care li le conferă UE, inclusiv dreptul de a circula și de a face afaceri în mod liber pe teritoriul UE. Acestea includ (15):

2.6

Deși Tratatul de la Lisabona și Carta drepturilor fundamentale a UE au întărit drepturile cetățenilor UE definite de Tratatul de la Maastricht, inclusiv dreptul de a circula și de a se stabili liber pe teritoriul UE, procesul administrativ care sprijină exercitarea acestui drept nu a fost reformat în mod corespunzător. În realitate, cadrul juridic rămâne fragmentat în UE, întrucât statele membre continuă să aplice formalități administrative, cum ar fi prezentarea unei apostile pentru legalizarea copiilor și traducerilor – o formalitate bazată pe Convenția de la Haga referitoare la apostilă din 1961, care urmărea facilitarea circulației la nivel internațional. Această formalitate nu reflectă suprimarea frontierelor în UE și mai degrabă îngreunează decât facilitează aplicarea dreptului cetățeniei UE la libera circulație pe teritoriul UE.

2.7

În prezent, de exemplu, cetățenii care se mută într-un alt stat membru trebuie să investească mult timp și mulți bani pentru a garanta că documentele din statul membru de origine sunt autentice. CESE recunoaște faptul că întreprinderile și cetățenii vor beneficia cu siguranță de un cadru de norme coerente și transparente, care se vor aplica anumitor documente oficiale esențiale pentru fluxul de bunuri, servicii și persoane în UE și pe piața internă.

2.8

UE nu a evoluat în paralel cu progresul tehnologic, care poate fi exploatat pentru a reduce sau elimina sarcinile cu care se confruntă cetățenii și întreprinderile în exercitarea dreptului lor la liberă circulație. CESE înțelege că IMI, o aplicație bazată pe web care permite autorităților locale, regionale și naționale să comunice rapid și ușor cu autoritățile omoloage din alte țări, reprezintă o platformă TIC adecvată, care va facilita cooperarea administrativă după punerea în aplicare a propunerii. IMI va servi și ca un important registru al modelelor celor mai utilizate documente oficiale naționale din UE, inclusiv pentru traducerea lor în toate limbile oficiale ale Uniunii, pentru a ajuta autoritățile care nu dispun de o expertiză lingvistică suficientă să evalueze corectitudinea sau calitatea traducerilor documentelor oficiale ce le sunt prezentate (16).

2.9

CESE regretă că reformele introduse prin propunerea menită să faciliteze cetățenilor și întreprinderilor exercitarea dreptului lor la circulație în interiorul UE este prezentată la 20 de ani după lansarea cetățeniei UE și la 42 de ani după Convenția de la Haga.

3.1.1

CESE este de acord cu faptul că definiția „documentelor oficiale”, enunțată la articolul 3 alineatul (1) din propunere, vizează documentele oficiale importante care au legătură cu drepturile conferite de UE cetățenilor și întreprinderilor din Uniune.

3.1.2

Cu toate acestea, CESE subliniază că documentele oficiale identificate în propunere ar trebui să fie doar o primă parte a unei serii de documente oficiale care ar trebui să facă obiectul unui proces de simplificare direcționat către îmbunătățirea mobilității în interiorul UE, a activităților transfrontaliere și a funcționării pieței unice a UE.

3.1.3

CESE subliniază că viitoarele exerciții de simplificare referitore la documentele oficiale ar trebui să vizeze documente oficiale importante, precum cele referitoare la mobilitatea lucrătorilor în interiorul UE (care este fundamentală pentru dezvoltarea întreprinderilor transfrontaliere și a comerțului) sau persoanele cu dizabilități, în măsură în care astfel de documente oficiale nu fac obiectul altor directive UE. Astfel de documente oficiale, pot include, de exemplu, certificate de acreditare educaționale naționale și documente oficiale în domeniul securității sociale.

3.2.1

CESE subliniază faptul că cerințele actuale care impun prezentarea unei apostile au la bază procedurile internaționale, nereflectând astfel evoluția UE ca piață unică. Există aproximativ 12,5 milioane de cetățeni care trăiesc într-un alt stat membru decât cel de origine și peste 380 000 de microîntreprinderi și de IMM-uri implicate în practici de subcontractare transfrontaliere, care sunt confruntați continuu cu o birocrație inutilă la mutarea dintr-un stat membru în altul sau la derularea unor afaceri transfrontaliere. Această situația nu reflectă o Uniune Europeană fără frontiere.

3.2.2

Prin urmare, CESE este de acord cu obiectivul propunerii CE de scutire a documentelor oficiale de cerințele juridice și administrative în vigoare în statele membre. CESE consideră că aceasta constituie o primă etapă dintr-un program continuu de simplificare a documentelor oficiale.

3.2.3

CESE este de acord cu adoptarea unor dispoziții care să garanteze luarea măsurilor de verificare necesare în caz de îndoieli întemeiate. CESE recunoaște că vor exista cazuri în care va fi necesară coordonarea administrativă între statele membre pentru a garanta că un document oficial sau copia sa legalizată sunt autentice.

3.2.4

CESE sprijină principiul conform căruia un cetățean sau o întreprindere ar trebui să aibă un grad maxim de certitudine în ceea ce privește extinderea scutirii documentelor oficiale prezentate de toate tipurile de legalizare sau formalități similare. O astfel de certitudine va permite cetățenilor și întreprinderile să își planifice în mod proactiv activitățile și să se bucure cu adevărat de beneficiile și câștigurile tangibile și intangibile identificate în Evaluarea impactului realizată de CE (17).

3.2.5

CESE observă că, în cadrul sistemului actual, 99 % din numărul de aproximativ 1,4 milioane de apostile prezentate anual pentru activități intra-UE nu dau naștere la probleme. Prin urmare, CESE consideră că opțiunea politică prezentată de CE cu privire la cooperarea administrativă (adică bazată pe IMI în caz de îndoieli întemeiate cu privire la autenticitatea documentelor oficiale și pe formularele multilingve) ar trebui să ducă la rezultate mai bune.

3.2.6

CESE recomandă ca definiția „îndoielilor întemeiate”, așa cum este prezentată în propunerea CE, ar trebui reformulată într-un mod mai neechivoc pentru a elimina incertitudinea. În acest context, CESE propune următorul amendament: