INFORMĂRI PROVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/2

Repartizarea judecătorilor pe camere

2013/C 114/02

La 18 martie 2013, Conferința plenară a Tribunalului a decis, ca urmare a intrării în funcție a domnului judecător Wetter, să modifice deciziile Tribunalului din 20 septembrie 2010 (1), din 26 octombrie 2010 (2), din 29 noiembrie 2010 (3), din 20 septembrie 2011 (4), din 25 noiembrie 2011 (5), din 16 mai 2012 (6), din 17 septembrie 2012 (7), din 9 octombrie 2012 (8) și din 29 noiembrie 2012 (9), privind repartizarea judecătorilor pe camere.

Pentru perioada cuprinsă între 18 martie 2013 și 31 august 2013, judecătorii vor fi repartizați pe camere după cum urmează:

Camera întâi extinsă, întrunită în complet de cinci judecători:

Domnul Azizi, președinte de cameră, doamna Labucka, domnul Frimodt Nielsen, domnul Gratsias, doamna Kancheva și domnul Buttigieg, judecători.

Camera întâi, întrunită în complet de trei judecători:

Domnul Azizi, președinte de cameră;

a)	Domnul Frimodt Nielsen și doamna Kancheva, judecători;

b)	Domnul Frimodt Nielsen și domnul Buttigieg, judecători;

c)	Doamna Kancheva și domnul Buttigieg, judecători.

Camera a doua extinsă, întrunită în complet de cinci judecători:

Domnul Forwoodd, președinte de cameră, domnul Dehousse, doamna Wiszniewska-Białecka, domnul Prek și domnul Schwarcz, judecători.

Camera a doua, întrunită în complet de trei judecători:

Domnul Forwoodd, președinte de cameră;

Domnul Dehousse, judecător;

Domnul Schwarcz, judecător.

Camera a treia extinsă, întrunită în complet de cinci judecători:

Domnul Czúcz, președinte de cameră, doamna Labucka, domnul Frimodt Nielsen, domnul Gratsias, doamna Kancheva și domnul Buttigieg, judecători.

Camera a treia, întrunită în complet de trei judecători:

Domnul Czúcz, președinte de cameră;

Doamna Labucka, judecător;

Domnul Gratsias, judecător.

Camera a patra extinsă, întrunită în complet de cinci judecători:

Doamna Pelikánová, președinte de cameră, domnul Vadapalas, doamna Jürimäe, domnul O’Higgins și domnul van der Woude, judecători.

Camera a patra, întrunită în complet de trei judecători:

Doamna Pelikánová, președinte de cameră;

Doamna Jürimäe, judecător;

Domnul van der Woude, judecător.

Camera a cincea extinsă, întrunită în complet de cinci judecători:

Domnul Papasavvas, președinte de cameră, domnul Vadapalas, doamna Jürimäe, domnul O’Higgins și domnul van der Woude, judecători.

Camera a cincea, întrunită în complet de trei judecători:

Domnul Papasavvas, președinte de cameră;

Domnul Vadapalas, judecător;

Domnul O’Higgins, judecător.

Camera a șasea extinsă, întrunită în complet de cinci judecători:

Domnul Kanninen, președinte de cameră, doamna Martins Ribeiro, domnul Soldevila Fragoso, domnul Popescu, domnul Berardis și domnul Wetter, judecători.

Camera a șasea, întrunită în complet de trei judecători:

Domnul Kanninen, președinte de cameră;

a)	Domnul Soldevila Fragoso și domnul Berardis, judecători;

b)	Domnul Soldevila Fragoso și domnul Wetter, judecători;

c)	Domnul Berardis și domnul Wetter, judecători.

Camera a șaptea extinsă, întrunită în complet de cinci judecători:

Domnul Dittrich, președinte de cameră, domnul Dehousse, doamna Wiszniewska-Białecka, domnul Prek și domnul Schwarcz, judecători.

Camera a șaptea, întrunită în complet de trei judecători:

Domnul Dittrich, președinte de cameră;

Doamna Wiszniewska-Białecka, judecător;

Domnul Prek, judecător.

Camera a opta extinsă, întrunită în complet de cinci judecători:

Domnul Truchot, președinte de cameră, doamna Martins Ribeiro, domnul Soldevila Fragoso, domnul Popescu, domnul Berardis și domnul Wetter, judecători.

Camera a opta, întrunită în complet de trei judecători:

Domnul Truchot, președinte de cameră;

Doamna Martins Ribeiro, judecător;

Domnul Popescu, judecător.

Pentru perioada cuprinsă între 18 martie 2013 și 31 august 2013:

—

în Camera întâi extinsă, judecătorii care vor forma completul de judecată extins împreună cu președintele de cameră vor fi ceilalți doi judecători ai Camerei întâi sesizate inițial, cel de al patrulea judecător din acea cameră și un judecător din Camera a treia întrunită în complet de trei judecători. Acesta din urmă, care nu va fi președintele de cameră, va fi desemnat potrivit ordinii prevăzute la articolul 6 din Regulamentul de procedură al Tribunalului;

—

în Camera a treia extinsă, judecătorii care vor forma completul de judecată extins împreună cu președintele de cameră vor fi ceilalți doi judecători ai Camerei a treia sesizate inițial și doi judecători din Camera întâi, formațiune compusă din patru judecători. Acești doi din urmă judecători, dintre care niciunul nu va fi președintele de cameră, vor fi desemnați potrivit ordinii prevăzute la articolul 6 din Regulamentul de procedură al Tribunalului;

—

în Camera a șasea extinsă, judecătorii care vor forma completul de judecată extins împreună cu președintele de cameră vor fi ceilalți doi judecători ai Camerei a șasea sesizate inițial, cel de al patrulea judecător din acea cameră și un judecător din Camera a opta, formațiune compusă din trei judecători. Acest din urmă judecător, care nu va fi președintele de cameră, va fi desemnat potrivit ordinii prevăzute la articolul 6 din Regulamentul de procedură al Tribunalului;

—

în Camera a opta extinsă, judecătorii care vor forma completul de judecată extins împreună cu președintele de cameră vor fi ceilalți doi judecători ai Camerei a opta sesizate inițial și doi judecători din Camera a șasea, formațiune compusă din patru judecători. Acești doi din urmă judecători, dintre care niciunul nu va fi președintele de cameră, vor fi desemnați potrivit ordinii prevăzute la articolul 6 din Regulamentul de procedură al Tribunalului;

—

în Camera întâi întrunită în complet de trei judecători, președintele de cameră va forma completul de judecată în mod succesiv cu judecătorii menționați la litera a), la litera b) sau la litera c), în funcție de completul din care face parte judecătorul raportor. În cauzele în care președintele de cameră este judecător raportor, președintele de cameră va forma completul de judecată cu judecătorii din fiecare dintre aceste formațiuni în alternanță, în ordinea înregistrării cauzelor, cu excepția situațiilor de conexitate a unor cauze;

—

în Camera a șasea întrunită în complet de trei judecători, președintele de cameră va forma completul de judecată în mod succesiv cu judecătorii menționați la litera a), la litera b) sau la litera c), în funcție de completul din care face parte judecătorul raportor. În cauzele în care președintele de cameră este judecător raportor, președintele de cameră va forma completul de judecată cu judecătorii din fiecare dintre aceste formațiuni în alternanță, în ordinea înregistrării cauzelor, cu excepția situațiilor de conexitate a unor cauze.

(1) JO C 288, 23.10.2010, p. 2.

(2) JO C 317, 20.11.2010, p. 5.

(3) JO C 346, 18.12.2010, p. 2.

(4) JO C 305, 15.10.2011, p. 2.

(5) JO C 370, 17.12.2011, p. 5.

(6) JO C 174, 16.6.2012. p. 2.

(7) JO C 311, 13.10.2012, p. 2.

(8) JO C 343, 10.11.2012, p. 2.

(9) JO C 9, 12.01.2013, p. 3.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/5

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 28 februarie 2013 — Inalca SpA — Industria Alimentari Carni, Cremonini SpA/Comisia Europeană

(Cauza C-460/09 P) (1)

(Recurs - Răspundere extracontractuală a Uniunii Europene - Constatare a unor neregularități referitoare la restituiri la exportul de carne de vită cu destinația Iordania - Anchetă efectuată de OLAF - Comunicare către autoritățile naționale a concluziilor OLAF - Constituire de garanții - Cerere de rambursare a cheltuielilor aferente acesteia - Legătură de cauzalitate - Recurs incident - Termen de prescripție - Punct de plecare)

2013/C 114/03

Limba de procedură: italiana

Părțile

Recurente: Inalca SpA — Industria Alimentari Carni, Cremonini SpA (reprezentanți: F. Sciaudone și C. D'Andria, avocați)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană (reprezentanți: V. Di Bucci și P. Rossi, agenți)

Obiectul

Recurs declarat împotriva Ordonanței Tribunalului de Primă Instanță (Camera a șasea) din 4 septembrie 2009, Inalca și Cremonini/Comisia, T-174/06, prin care Tribunalul a respins o acțiune în răspundere extracontractuală prin care se solicita repararea prejudiciului pretins a fi fost suferit de recurente ca urmare a comunicării către autoritățile italiene a unor concluzii referitoare la recurente, care rezultau dintr-o anchetă efectuată de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) pentru verificarea legalității anumitor restituiri la exportul de carne de vită cu destinația Iordania

Dispozitivul

1.	Respinge recursul principal și recursul incident.

2.	Obligă Inalca SpA — Industria Alimentari Carni și Cremonini SpA la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului principal.

3.	Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului incident.

(1) JO C 24, 30.1.2010.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/5

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 28 februarie 2013 — Comisia Europeană/Ungaria

(Cauza C-473/10) (1)

(Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Dezvoltarea căilor ferate comunitare - Alocarea capacităților de infrastructură feroviară - Tarifarea utilizării infrastructurii feroviare - Directivele 91/440/CEE și 2001/14/CE - Transpunere incompletă)

2013/C 114/04

Limba de procedură: maghiara

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: H. Støvlbæk, B. Simon și A. Sipos, agenți)

Pârâtă: Ungaria (reprezentanți: M. Fehér, K. Szíjjártó și G. Koós, agenți)

Interveniente în susținerea pârâtei: Republica Cehă (reprezentanți: M. Smolek, T. Müller și J. Očková, agenți), Republica Polonă (reprezentanți: M. Szpunar, B. Majczyna și M. Laszuk, agenți)

Obiectul

Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Neadoptarea, în termenul prevăzut, a tuturor dispozițiilor necesare pentru a se conforma articolului 6 alineatul (3) și anexei II la Directiva 91/440/CEE a Consiliului din 29 iulie 1991 privind dezvoltarea căilor ferate comunitare (JO L 237, p. 25, Ediție specială, 07/vol. 2, p. 86), precum și articolelor 4 alineatul (2), 6 alineatele (1) și (2), 7 alineatul (3), 11 și 14 alineatul (2) din Directiva 2001/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2001 privind alocarea capacităților de infrastructură feroviară, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare și certificarea în materie de siguranță (JO L 75, p. 29, Ediție specială, 07/vol. 8, p. 66)

Dispozitivul

Prin neadoptarea, în termenul prevăzut, a tuturor actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma articolului 6 alineatele (1) și (2), precum și articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2001/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2001 privind alocarea capacităților de infrastructură feroviară și tarifarea utilizării infrastructurii feroviare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2007, Ungaria nu și a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestor dispoziții.

2.	Respinge în rest acțiunea.

3.	Comisia Europeană și Ungaria suportă propriile cheltuieli de judecată.

4.	Republica Cehă și Republica Polonă suportă propriile cheltuieli de judecată.

(1) JO C 328, 4.12.2010.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/6

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 28 februarie 2013 — Comisia Europeană/Regatul Spaniei

(Cauza C-483/10) (1)

(Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Dezvoltarea căilor ferate comunitare - Directiva 2001/14/CE - Alocarea capacităților de infrastructură feroviară - Tarifare - Tarife - Independența administrării)

2013/C 114/05

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: H. Støvlbæk și R. Vidal Puig, agenți)

Pârât: Regatul Spaniei (reprezentanți: S. Centeno Huerta și B. Plaza Cruz, agenți)

Interveniente în susținerea pârâtului: Republica Cehă (reprezentanți: M. Smolek, J. Očková și T. Müller, agenți), Republica Franceză (reprezentanți: G. de Bergues și M. Perrot, agenți)

Obiectul

Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Încălcarea articolului 10 alineatul (7) din Directiva 91/440/CEE a Consiliului din 29 iulie 1991 privind dezvoltarea căilor ferate comunitare (JO L 237, p. 25, Ediție specială, 07/vol. 2, p. 86) și a articolului 4 alineatul (1), a articolului 11, a articolului 13 alineatul (2), a articolului 14 alineatul (1) și a articolului 30 alineatul (1) din Directiva 2001/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2001 privind alocarea capacităților de infrastructură feroviară, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare și certificarea în materie de siguranță (JO L 75, p. 29, Ediție specială, 07/vol. 8, p. 66) — Redevențe — Independență de gestiune

Dispozitivul

Prin neadoptarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma articolului 4 alineatul (1), articolului 11, articolului 13 alineatul (2) și articolului 14 alineatul (1) din Directiva 2001/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2001 privind alocarea capacităților de infrastructură feroviară și tarifarea utilizării infrastructurii feroviare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2007, Regatul Spaniei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestor dispoziții.

2.	Obligă Regatul Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.

3.	Republica Cehă și Republica Franceză suportă propriile cheltuieli de judecată.

(1) JO C 328, 4.12.2010.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/6

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 28 februarie 2013 — Comisia Europeană/Republica Austria

(Cauza C-555/10) (1)

2013/C 114/06

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: G. Braun, B. Simon, R. Vidal Puig și H. Støvlbæk, agenți)

Pârâtă: Republica Austria (reprezentanți: C. Pesendorfer și U. Zechner, agenți)

Intervenientă în susținerea pârâtei: Republica Italiană (reprezentanți: G. Palmieri, agent și S. Fiorentino, avvocato dello Stato)

Obiectul

Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Neadoptarea, în termenul prevăzut, a tuturor actelor necesare pentru a se conforma articolului 6 alineatul (3) și anexei II la Directiva 91/440/CEE a Consiliului din 29 iulie 1991 privind dezvoltarea căilor ferate comunitare (JO L 237, p. 25, Ediție specială, 07/vol. 2, p. 86), precum și articolului 4 alineatul (2) și articolului 14 alineatul (2) din Directiva 2001/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2001 privind alocarea capacităților de infrastructură feroviară, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare și certificarea în materie de siguranță (JO L 75, p. 29, Ediție specială, 07, vol. 08, p. 66)

Dispozitivul

1.	Respinge acțiunea.

2.	Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.

3.	Republica Italiană suportă propriile cheltuieli de judecată.

(1) JO C 30, 29.1.2011.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/7

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 28 februarie 2013 — Comisia Europeană/Republica Federală Germania

(Cauza C-556/10) (1)

(Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Transport - Dezvoltarea căilor ferate comunitare - Directiva 91/440/CEE - Articolul 6 alineatul (3) și anexa II - Directiva 2001/14/CEE - Articolul 4 alineatul (2) și articolul 14 alineatul (2) - Administratorul infrastructurii - Independență organizatorică și decizională - Structură de holding - Directiva 2001/14 - Articolul 7 alineatul (3) și articolul 8 alineatul (1) - Stabilirea tarifelor pe baza costurilor directe - Tarifare - Costuri directe - Costuri totale - Directiva 2001/14 - Articolul 6 alineatul (2) - Lipsa unor măsuri de stimulare pentru reducerea costurilor - Directiva 91/440 - Articolul 10 alineatul (7) - Directiva 2001/14 - Articolul 30 alineatul (4) - Organism de control - Competențe)

2013/C 114/07

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: G. Braun și H. Støvlbæk, agenți)

Pârâtă: Republica Federală Germania (reprezentanți: T. Henze, J. Möller, N. Graf Vitzthum, agenți și R. Van der Hout, advocaat)

Interveniente în susținerea pârâtei: Republica Cehă (reprezentanți: M. Smolek, J. Očková și T. Müller, agenți), Republica Italiană (reprezentanți: G. Palmieri, agent și S. Fiorentino, avvocato dello Stato

Obiectul

Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Neadoptarea, în termenul stabilit, a tuturor actelor necesare pentru a se conforma articolului 6 alineatul (3) și anexei II la Directiva 91/440/CEE Consiliului din 29 iulie 1991 privind dezvoltarea căilor ferate comunitare (JO L 237, p. 25, Ediție specială, 07/vol. 2, p. 86), precum și articolului 2, articolului 6 alineatul (2), articolului 7 alineatul (3), articolului 8 alineatul (1), articolului 14 alineatul (2) și articolului 30 alineatul (4) din Directiva 2001/14/CE Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2001 privind alocarea capacităților de infrastructură feroviară, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare și certificarea în materie de siguranță (JO L 75, p. 29, Ediție specială, 07/vol. 8, p. 66)

Dispozitivul

1.	Respinge acțiunea.

2.	Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.

3.	Republica Cehă și Republica Italiană suportă propriile cheltuieli de judecată.

(1) JO C 38, 5.2.2011.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/7

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 26 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Haparanda tingsrätt — Suedia) — Åklagaren/Hans Åkerberg Fransson

(Cauza C-617/10) (1)

(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - Domeniu de aplicare - Articolul 51 - Punere în aplicare a dreptului Uniunii - Sancționarea comportamentelor care aduc atingere unei resurse proprii a Uniunii - Articolul 50 - Principiul ne bis in idem - Sistem național care implică două proceduri separate, administrativă și penală, pentru sancționarea aceluiași comportament ilicit - Compatibilitate)

2013/C 114/08

Limba de procedură: suedeza

Instanța de trimitere

Haparanda tingsrätt

Părțile din procedura principală

Reclamant: Åklagaren

Pârât: Hans Åkerberg Fransson

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Haparanda tingsrätt — Interpretarea articolului 6 TUE și a articolului 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene — Jurisprudență națională care impune existența unui temei clar în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului sau în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pentru înlăturarea aplicării dispozițiilor naționale susceptibile a fi contrare principiului ne bis in idem — Reglementare națională potrivit căreia unul și același comportament contrar dreptului fiscal poate fi sancționat, pe de o parte, pe plan administrativ printr-o taxă suplimentară și, pe de altă parte, pe plan penal prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea — Compatibilitate cu principiul ne bis in idem a unui sistem național care implică două proceduri separate pentru sancționarea aceluiași comportament ilicit

Dispozitivul

Principiul ne bis in idem enunțat la articolul 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene nu se opune ca un stat membru să impună, pentru aceleași fapte de nerespectare a obligațiilor declarative în domeniul taxei pe valoarea adăugată, în mod succesiv, o sancțiune fiscală și o sancțiune penală în măsura în care prima sancțiune nu îmbracă un caracter penal, aspect care trebuie verificat de instanța națională.

Dreptul Uniunii nu reglementează raporturile dintre Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, și ordinile juridice ale statelor membre și nu stabilește nici consecințele care trebuie deduse de instanța națională în cazul unui conflict între drepturile garantate de această convenție și o normă de drept național.

Dreptul Uniunii se opune unei practici judiciare care subordonează obligația instanței naționale de a lăsa neaplicată orice dispoziție contrară unui drept fundamental garantat de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene condiției ca această contrarietate să reiasă cu claritate din textul acestei carte sau din jurisprudența aferentă, din moment ce refuză instanței naționale puterea de a aprecia pe deplin, eventual cu cooperarea Curții, compatibilitatea respectivei dispoziții cu aceeași cartă.

(1) JO C 72, 5.3.2011.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/8

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 26 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Bundesgerichtshof — Germania) — Air France/Heinz-Gerke Folkerts, Luz-Tereza Folkerts

(Cauza C-11/11) (1)

(Trimitere preliminară - Transport aerian - Regulamentul (CE) nr. 261/2004 - Articolele 6 și 7 - Zbor cu legătură directă - Constatare a unei întârzieri la sosirea la destinația finală - Durată a întârzierii egală sau mai mare de trei ore - Dreptul la compensație al pasagerilor)

2013/C 114/09

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesgerichtshof

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Air France

Pârâți: Heinz-Gerke Folkerts, Luz-Tereza Folkerts

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Bundesgerichtshof — Interpretarea articolelor 6 și 7 din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 din 11 februarie 2004 (JO L 46, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 12, p. 218) — Zbor intercontinental compus din mai multe tronsoane — Situație în care zborul sosește la destinația finală cu o întârziere de zece ore, deși întârzierea la plecarea zborului se încadrează în limitele stabilite la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 — Drept eventual la despăgubire

Dispozitivul

Articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 trebuie să fie interpretat în sensul că este datorată o compensație, în temeiul articolului menționat, pasagerului unui zbor cu legătură directă care a avut, la plecare, o întârziere inferioară pragurilor stabilite la articolul 6 din regulamentul menționat, dar care a ajuns la destinația finală cu o întârziere egală sau mai mare de trei ore față de ora de sosire prevăzută, dat fiind că respectiva compensație nu este condiționată de existența unei întârzieri la plecare și, în consecință, de respectarea condițiilor prevăzute la articolul 6 menționat.

(1) JO C 95, 26.3.2011.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/9

Hotărârea Curții (Camera a patra) din 21 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Korkein hallinto-oikeus — Finlanda) — A Oy

(Cauza C-123/11) (1)

(Libertatea de stabilire - Articolul 49 TFUE - Legislație fiscală - Fuziunea unei societăți-mamă stabilite într-un stat membru cu o filială stabilită într-un alt stat membru - Posibilitatea societății mamă de a deduce pierderile filialei care rezultă din activitatea acesteia din urmă - Excludere pentru filialele nerezidente)

2013/C 114/10

Limba de procedură: finlandeza

Instanța de trimitere

Korkein hallinto-oikeus

Părțile din procedura principală

Reclamantă: A Oy

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Korkein hallinto-oikeus — Interpretarea articolelor 49 TFUE și 54 TFUE — Libertatea de stabilire — Legislație fiscală națională — Fuziune cu o societate-mamă stabilită într-un stat membru a unei filiale care și-a încetat activitatea într-un alt stat membru — Deductibilitate pentru societatea beneficiară, în statul membru în care este stabilită, a pierderilor consolidate ale societății absorbite care rezultă din activitatea acesteia din urmă în celălalt stat membru

Dispozitivul

Articolele 49 TFUE și 54 TFUE ne se opun, în împrejurările din cauza principală, unei legislații naționale care exclude posibilitatea ca o societate-mamă, care fuzionează cu o filială stabilită într-un alt stat membru care și-a încetat activitatea, să deducă din venitul său impozabil pierderile suferite de această filială în exercițiile fiscale anterioare fuziunii, chiar dacă acea legislație națională acordă o asemenea posibilitate atunci când fuziunea se realizează cu o filială rezidentă. Cu toate acestea, o asemenea legislație este incompatibilă cu dreptul Uniunii dacă ea nu acordă societății-mamă posibilitatea de a demonstra că filiala sa nerezidentă a epuizat posibilitățile de luare în considerare a acestor pierderi și că nu există posibilitatea ca ele să fie luate în considerare în statul său de reședință în cadrul unor exerciții viitoare, fie de ea însăși, fie de către un terț.

Regulile de calcul al pierderilor filialei nerezidente în vederea preluării lor de către societatea mamă rezidentă, într o operațiune precum cea în discuție în litigiul principal, nu trebuie să constituie o inegalitate de tratament cu regulile de calcul aplicabile dacă acea fuziune ar fi fost realizată cu o filială rezidentă.

(1) JO C 145, 14.5.2011.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/9

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 28 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Bundesfinanzhof — Germania) — Manfred Beker, Christa Beker/Finanzamt Heilbronn

(Cauza C-168/11) (1)

(Libera circulație a capitalurilor - Impozit pe venit - Venituri din capital - Convenție privind prevenirea dublei impuneri - Dividende distribuite de societăți stabilite în state membre și în state terțe - Determinarea plafonului de deducere a reținerii la sursă efectuate în străinătate din impozitul pe venit național - Neluare în considerare a cheltuielilor personale și legate de modul de viață - Justificare)

2013/C 114/11

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesfinanzhof

Părțile din procedura principală

Reclamanți: Manfred Beker, Christa Beker

Pârât: Finanzamt Heilbronn

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Bundesfinanzhof — Interpretarea articolului 56 CE — Reglementare națională în materia impozitului pe venit al persoanelor fizice care permite deducerea impozitelor plătite în străinătate doar în ceea ce privește partea din impozitul național pe venit referitor la veniturile din străinătate — Metodă de stabilire a acestei părți din impozitul național pe venit, în urma căreia cheltuielile și obligațiile excepționale deductibile sunt alocate proporțional și veniturilor din străinătate, determinând astfel o reducere care corespunde plafonului de deducere a impozitelor plătite în străinătate

Dispozitivul

Articolul 63 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia, în cadrul unui sistem prin care se urmărește limitarea dublei impuneri, atunci când persoane supuse impozitului în mod nelimitat plătesc, pentru venituri de origine străină, în statul de proveniență al veniturilor menționate, un impozit echivalent cu impozitul pe venit aplicabil în statul membru respectiv, deducerea acestui impozit străin din valoarea impozitului pe venit din acest stat membru se efectuează prin înmulțirea impozitului datorat în temeiul veniturilor impozabile din același stat membru, care cuprinde veniturile de origine străină, cu raportul dintre veniturile de origine străină și suma veniturilor, această ultimă sumă neținând seama de cheltuielile privind modul de viață sau situația personală sau familială.

(1) JO C 211, 16.7.2011.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/10

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 21 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de rechtbank van eerste aanleg te Brussel — Belgia) — RVS Levensverzekeringen NV/Belgische Staat

(Cauza C-243/11) (1)

(Asigurare de viață - Impozit anual pe operațiunile de asigurare - Directiva 2002/83/CE - Articolul 1 alineatul (1) litera (g) și articolul 50 - Noțiunea „stat membru al angajamentului” - Întreprindere de asigurare stabilită în Țările de Jos - Asigurat care a încheiat un contract de asigurare în Țările de Jos și, după încheierea contractului, și-a transferat reședința obișnuită în Belgia - Libera prestare a serviciilor)

2013/C 114/12

Limba de procedură: olandeza

Instanța de trimitere

Rechtbank van eerste aanleg te Brussel

Părțile din procedura principală

Reclamantă: RVS Levensverzekeringen NV

Pârât: Belgische Staat

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Rechtbank van eerste aanleg te Brussel — Interpretarea articolului 50 din Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea de viață (JO L 345, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 4, p. 192) — Reglementare națională care supune operațiunile de asigurare unui impozit anual dacă riscul este situat în Belgia, în considerarea reședinței obișnuite a asiguratului, persoană fizică, sau a sediului asiguratului, persoană juridică — Societate de asigurări stabilită în Țările de Jos, fără activitate în Belgia, cu excepția uneia dintre persoanele asigurate, expatriată în Belgia ulterior încheierii contractului — Loc de impozitare — Articolele 49 TFUE și 56 TFUE — Restricții

Dispozitivul

Articolul 50 din Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea de viață trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să perceapă un impozit indirect pe primele de asigurare de viață plătite de asigurați persoane fizice care au reședința obișnuită în acest stat membru atunci când contractele de asigurare în cauză au fost încheiate în alt stat membru, în care respectivii asigurați aveau, la data încheierii contractului, reședința obișnuită.

(1) JO C 252, 27.8.2011.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/10

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 28 februarie 2013 — Republica Portugheză/Comisia Europeană

(Cauza C-246/11 P) (1)

(Recurs - Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) - Regulamentul (CEE) nr. 2052/88 - Articolul 13 alineatul (3) - Regulamentul (CEE) nr. 4253/88 - Articolul 21 alineatul (1) - Subvenție globală de sprijin pentru investiții locale în Portugalia - Reducerea contribuției financiare)

2013/C 114/13

Limba de procedură: portugheza

Părțile

Recurentă: Republica Portugheză (reprezentanți: L. Inez Fernandes, S. Rodrigues și A. Gattini, agenți)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană (reprezentanți: L. Flynn, A. Steiblytė și P. Guerra e Andrade, agenți)

Obiectul

Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a opta) din 3 martie 2011, Portugalia/Comisia (T-387/07), prin care Tribunalul a respins o cerere de anulare în parte a Deciziei C(2007) 3772 a Comisiei din 31 iulie 2007 privind reducerea contribuției acordate prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională (FEDR) în ceea ce privește subvenția globală de sprijin pentru investiții locale în Portugalia în temeiul Deciziei C(95) 1769 a Comisiei din 28 iulie 1995

Dispozitivul

1.	Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 3 martie 2011, Portugalia/Comisia (T-387/07).

Anulează Decizia C(2007) 3772 a Comisiei din 31 iulie 2007 privind reducerea contribuției acordate prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională (FEDR) în ceea ce privește subvenția globală de sprijin pentru investiții locale în Portugalia în temeiul Deciziei C(95) 1769 a Comisiei din 28 iulie 1995.

3.	Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată aferente atât procedurii în primă instanță, cât și celei de recurs.

(1) JO C 219, 23.7.2011.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/11

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 21 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Superior de Justicia de Galicia — Spania) — Concepción Salgado González/Instituto Nacional de la Seguridad Social (INSS), Tesorería General de la Seguridad Social (TGSS)

(Cauza C-282/11) (1)

(Articolul 48 TFUE - Securitatea socială a lucrătorilor migranți - Regulamentele (CEE) nr. 1408/71 și (CE) nr. 883/2004 - Asigurare pentru limită de vârstă și deces - Proceduri speciale de aplicare a legislației naționale privind asigurarea pentru limită de vârstă - Calculul prestațiilor)

2013/C 114/14

Limba de procedură: spaniola

Instanța de trimitere

Tribunal Superior de Justicia de Galicia

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Concepción Salgado González

Pârâți: Instituto Nacional de la Seguridad Social (INSS), Tesorería General de la Seguridad Social (TGSS)

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Tribunal Superior de Justicia de Galicia — Interpretarea art. 48 TFUE, a art. 3 și a anexei VI litera D punctul 4 (în prezent litera G) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității (JO L 149, p. 2, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 26) și a art. 87 alin. (5) și a anexei XI punctul 2 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 a Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO L 166, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82) — Asigurare de bătrânețe și de deces — Modalități speciale de aplicare a legislației naționale privind asigurarea de bătrânețe — Calculul prestațiilor — Legislație națională care stabilește prestația în funcție de o bază medie de cotizație pentru o perioadă de referință de 15 ani

Dispozitivul

Articolul 48 TFUE și articolul 3, articolul 46 alineatul (2) litera (a) și articolul 47 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 629/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2006, precum și punctul 4 din rubrica H din anexa VI la acesta trebuie interpretate în sensul că se opun reglementării unui stat membru, precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia cuantumul teoretic al pensiei pentru limită de vârstă a lucrătorului care desfășoară o activitate independentă, migrant sau nonmigrant, este calculat în mod invariabil pornind de la bazele de contribuție ale acestui lucrător pe o perioadă de referință fixă care precedă plata ultimei sale contribuții în acest stat, cărora li se aplică un divizor fix, nici această perioadă, nici acest divizor neputând fi adaptate pentru a ține seama de faptul că lucrătorul în cauză și a exercitat dreptul de liberă circulație.

(1) JO C 269, 10.9.2011.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/11

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 21 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Hof van Cassatie van België — Belgia) — ProRail NV/Xpedys NV, DB Schenker Rail Nederland NV, Nationale Maatschappij der Belgische Spoorwegen NV, FAG Kugelfischer GmbH

(Cauza C-332/11) (1)

(Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 - Cooperare în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială - Îndeplinire directă a unui act de cercetare - Desemnarea unui expert - Misiune desfășurată parțial pe teritoriul statului membru al instanței de trimitere și parțial pe teritoriul altui stat membru)

2013/C 114/15

Limba de procedură: olandeza

Instanța de trimitere

Hof van Cassatie van België

Părțile din procedura principală

Reclamantă: ProRail NV

Pârâte: Xpedys NV, DB Schenker Rail Nederland NV, Nationale Maatschappij der Belgische Spoorwegen NV, FAG Kugelfischer GmbH

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Hof van Cassatie van België — Interpretarea articolelor 1 și 17 din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială (JO L 174, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 138) și a articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială („Bruxelles I”) (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74) — Îndeplinirea directă a actului de cercetare de către instanța solicitantă — Desemnarea unui expert și încredințarea în sarcina acestuia, de către instanțele unui stat membru, a unei misiuni care trebuie să se desfășoare parțial pe teritoriul instanțelor în cauză și parțial pe teritoriul unui alt stat membru — Aplicare obligatorie sau neobligatorie a mecanismului prevăzut la articolul 17 din Regulamentul nr. 1206/2001

Dispozitivul

Articolul 1 alineatul (1) litera (b) și articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială trebuie interpretate în sensul că instanța unui stat membru care dorește ca un act de cercetare încredințat unui expert să fie efectuat pe teritoriul altui stat membru nu este neapărat obligată să recurgă la mijlocul de obținere a probelor prevăzut de aceste dispoziții pentru a putea dispune efectuarea acestui act de cercetare.

(1) JO C 269, 10.9.2011.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/12

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 26 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Constitucional Madrid — Spania) — Procedură penală împotriva Stefano Melloni

(Cauza C-399/11) (1)

(Cooperare polițienească și judiciară în materie penală - Mandat european de arestare - Proceduri de predare între statele membre - Decizii pronunțate în urma unui proces la care persoana în cauză nu a fost prezentă în persoană - Executarea unei pedepse pronunțate în lipsă - Posibilitate de revizuire a hotărârii)

2013/C 114/16

Limba de procedură: spaniola

Instanța de trimitere

Tribunal Constitucional Madrid

Părțile din procedura penală principală

Procedură penală împotriva: Stefano Melloni

Cealaltă parte: Ministerio Fiscal

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Tribunal Constitucional Madrid — Interpretarea articolului 4a Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (JO L 190, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 3), astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 de modificare a Deciziilor-cadru 2002/584/JAI, 2005/214/JAI, 2006/783/JAI, 2008/909/JAI și 2008/947/JAI, de consolidare a drepturilor procedurale ale persoanelor și de încurajare a aplicării principiului recunoașterii reciproce cu privire la deciziile pronunțate în absența persoanei în cauză de la proces (JO L 81, p. 24) și a articolelor 47, 48 și 53 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene — Decizii pronunțate în urma unui proces la care persoana interesată nu a compărut — Executarea unei pedepse pronunțate în lipsă — Posibilitate de revizuire a hotărârii

Dispozitivul

Articolul 4a alineatul (1) din Decizia cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretat în sensul că se opune ca autoritatea judiciară de executare, în cazurile menționate în această dispoziție, să supună executarea unui mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse condiției ca respectiva hotărâre de condamnare pronunțată în lipsă să poată fi revizuită în statul membru emitent.

2.	Articolul 4a alineatul (1) din Decizia cadru 2002/584, astfel cum a fost modificată prin Decizia cadru 2009/299, este compatibil cu cerințele care decurg din articolul 47 și din articolul 48 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Articolul 53 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că nu permite unui stat membru să condiționeze predarea unei persoane condamnate în lipsă de posibilitatea ca hotărârea de condamnare să fie supusă revizuirii în statul membru emitent, cu scopul de a evita să se aducă atingere dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare garantate de constituția acestuia.

(1) JO C 290, 1.10.2011.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/13

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 28 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Finanzgericht Baden-Württemberg — Germania) — Katja Ettwein/Finanzamt Konstanz

(Cauza C-425/11) (1)

(Acord între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor - Egalitate de tratament - Lucrători frontalieri care desfășoară o activitate independentă - Resortisanți ai unui stat membru al Uniunii Europene - Venituri profesionale realizate în acest stat membru - Transferul reședinței în Elveția - Refuzarea unui avantaj fiscal în statul membru menționat din cauza mutării reședinței)

2013/C 114/17

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Finanzgericht Baden-Württemberg

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Katja Ettwein

Pârâtă: Finanzamt Konstanz

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Finanzgericht Baden-Württemberg — Interpretarea Acordului din 21 iunie 1999 dintre Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor, aprobat în numele Comunității prin Decizia Consiliului și a Comisiei din 4 aprilie 2002 (JO L 114, p. 6, Ediție specială, 11/vol. 74, p. 97) și, în special, a articolelor 1, 2, 11, 16 și 21 din acord, precum și a articolelor 9, 13 și 15 din anexa la acord — Impozitarea directă a lucrătorilor frontalieri — Reglementare a unui stat membru care permite impozitarea comună a soților (Ehegattensplitting) în cazul în care aceștia își au reședința într-un stat membru al Uniunii sau al Spațiului Economic European și care o exclude în cazul în care reședința se află în Confederația Elvețiană

Dispozitivul

Articolul 1 litera (a) din Acordul încheiat între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor, semnat la Luxemburg la 21 iunie 1999, precum și articolul 9 alineatul (2), articolul 13 alineatul (1) și articolul 15 alineatul (2) din anexa I la acest acord trebuie interpretate în sensul că se opun reglementării unui stat membru prin care se refuză beneficiul impozitării comune în temeiul așa-numitei metode de „splitting”, prevăzută de această reglementare, unor soți resortisanți ai acestui stat ale căror venituri impozabile sunt supuse în totalitate impozitului pe venit în același stat, pentru simplul motiv că reședința acestora este situată pe teritoriul Confederației Elvețiene.

(1) JO C 331, 12.11.2011.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/13

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 28 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de High Court of Ireland — Irlanda) — Margaret Kenny și alții/Minister for Justice, Equality and Law Reform și alții

(Cauza C-427/11) (1)

(Articolul 141 CE - Directiva 75/117/CEE - Egalitate de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin - Discriminare indirectă - Justificare obiectivă - Condiții)

2013/C 114/18

Limba de procedură: engleza

Instanța de trimitere

High Court of Ireland

Părțile din procedura principală

Reclamante: Margaret Kenny, Patricia Quinn, Nuala Condon, Eileen Norton, Ursula Ennis, Loretta Barrett, Joan Healy, Kathleen Coyne, Sharon Fitzpatrick, Breda Fitzpatrick, Sandra Hennelly, Marian Troy, Antoinette Fitzpatrick, Helena Gatley

Pârâți: Minister for Justice, Equality and Law Reform, Minister for Finance, Commissioner of An Garda Síochána

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — High Court of Ireland — Interpretarea articolului 157 TFUE și a Directivei 75/117/CEE a Consiliului din 10 februarie 1975 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la aplicarea principiului egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin (JO L 45, p.19, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 156) [înlocuită prin Directiva 2006/54/CE] — Noțiunea de justificare obiectivă în contextul unei discriminări indirecte aparente între lucrătorii de sex masculin și de sex feminin în cadrul funcției publice — Criterii

Dispozitivul

Articolul 141 CE și Directiva 75/117/CEE a Consiliului din 10 februarie 1975 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la aplicarea principiului egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin trebuie interpretate în sensul că:

—

lucrătorii efectuează aceeași muncă sau o muncă de valoare egală dacă, luând în considerare un ansamblu de factori, precum natura muncii, condițiile de formare profesională și condițiile de muncă, aceștia pot fi considerați ca aflându-se într-o situație comparabilă, aspect a cărui verificare este de competența instanței naționale;

—	în cadrul unei discriminări salariale indirecte, revine angajatorului sarcina de a furniza o justificare obiectivă cu privire la diferența de remunerare constatată între lucrătorii care se consideră discriminați și persoanele de referință;

—

justificarea de către angajator a diferenței de remunerare care evidențiază o aparentă discriminare pe motive de sex trebuie să se raporteze la persoanele de referință care, ca urmare a faptului că situația acestora este descrisă prin date statistice valabile, privind un număr suficient de persoane, care nu constituie expresia unor fenomene pur fortuite sau conjuncturale și care, în general, par semnificative, au fost luate în considerare de instanța națională pentru a constata diferența menționată și

—

interesul unor bune raporturi de muncă poate fi luat în considerare de instanța națională printre alte elemente care îi permit să aprecieze dacă diferențele dintre remunerațiile a două grupuri de lucrători se datorează unor factori obiectivi și străini de orice discriminare pe motive de sex și sunt în conforme cu principiul proporționalității.

(1) JO C 311, 22.10.2011.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/14

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 21 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Fővárosi Törvényszék (fostă Fővárosi Bíróság) — Ungaria) — Banif Plus Bank Zrt./Csaba Csipai, Viktória Csipai

(Cauza C-472/11) (1)

(Directiva 93/13/CEE - Clauze abuzive care figurează în contractele încheiate cu consumatorii - Examinare din oficiu de către instanța națională a caracterului abuziv al unei clauze - Obligația instanței naționale care a constatat din oficiu caracterul abuziv al unei clauze de a invita părțile să își prezinte observațiile înainte de a stabili consecințele unei asemenea constatări - Clauze contractuale care trebuie să fie luate în considerare cu ocazia examinării caracterului abuziv)

2013/C 114/19

Limba de procedură: maghiara

Instanța de trimitere

Fővárosi Törvényszék (fostă Fővárosi Bíróság)

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Banif Plus Bank Zrt.

Pârâți: Csaba Csipai, Viktória Csipai

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Fővárosi Bíróság — Interpretarea articolului 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273) — Legislație națională care prevede limite în examinarea de către instanța națională a caracterului abuziv al contractelor așa-zis de adeziune atunci când părțile nu îi solicită în mod expres să constate acest caracter abuziv — Posibilitatea instanței naționale care a constatat caracterul abuziv al unei condiții contractuale generale care figurează în contractul supus aprecierii sale, în lipsa unei cereri specifice în acest sens, de a solicita părților în litigiu să prezinte o declarație referitoare la clauza contractuală menționată pentru a putea examina problema nulității contractului pentru acest motiv

Dispozitivul

Articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că instanța națională care a constatat din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale nu are obligația, pentru a putea stabili consecințele acestei constatări, să aștepte ca consumatorul, informat cu privire la drepturile sale, să prezinte o declarație prin care să solicite anularea clauzei menționate. Cu toate acestea, principiul contradictorialității impune, în regulă generală, instanței naționale care a constatat din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale să informeze părțile în litigiu cu privire la acest aspect și să le dea posibilitatea să îl discute în contradictoriu, potrivit modalităților prevăzute în această privință de normele naționale de procedură.

2.	Pentru a efectua o apreciere cu privire la caracterul eventual abuziv al clauzei contractuale pe care se întemeiază cererea cu care este sesizată, instanța națională trebuie să țină seama de toate celelalte clauze din contract.

(1) JO C 370, 17.12.2012.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/15

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 28 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Finanzgericht Rheinland-Pfalz — Germania) — Helga Petersen, Peter Petersen/Finanzamt Ludwigshafen

(Cauza C-544/11) (1)

(Libera prestare a serviciilor - Libera circulație a lucrătorilor - Reglementare a unui stat membru care permite scutirea de impozit pe veniturile obținute din activități efectuate într-un alt stat în cadrul ajutorului pentru dezvoltare - Condiții - Stabilirea angajatorului pe teritoriul național - Refuz în cazul în care angajatorul este stabilit pe teritoriul altui stat membru)

2013/C 114/20

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Finanzgericht Rheinland-Pfalz

Părțile din procedura principală

Reclamanți: Helga Petersen, Peter Petersen

Pârâtă: Finanzamt Ludwigshafen

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Finanzgericht Rheinland-Pfalz — Interpretarea articolului 56 TFUE — Restricții privind libera prestare a serviciilor în cadrul Uniunii — Reglementare a unui stat membru care permite scutirea de impozit pe veniturile obținute din activități efectuate în străinătate în cadrul ajutorului pentru dezvoltare — Limitarea acestei scutiri la cazurile în care angajatorul este stabilit pe teritoriul național

Dispozitivul

Articolul 45 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale a unui stat membru potrivit căreia veniturile obținute din activități salariate de către un contribuabil rezident în acest stat membru și supus integral la plata impozitului sunt scutite de impozitul pe venit în cazul în care angajatorul este stabilit în statul membru menționat, însă nu sunt scutite în cazul în care acesta este stabilit în alt stat membru.

(1) JO C 25, 28.1.2012

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/16

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 21 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal du travail de Bruxelles — Belgia) — Patricia Dumont de Chassart/Office national d'allocations familiales pour travailleurs salariés (ONAFTS)

(Cauza C-619/11) (1)

(Securitate socială - Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 - Articolul 72, articolul 78 alineatul (2) litera (b) și articolul 79 alineatul (1) litera (a) - Prestații familiale pentru orfani - Cumularea perioadelor de asigurare și de activitate salariată - Perioade realizate într-un alt stat membru de părintele supraviețuitor - Neluare în considerare)

2013/C 114/22

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Tribunal du travail de Bruxelles

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Patricia Dumont de Chassart

Pârât: Office national d'allocations familiales pour travailleurs salariés (ONAFTS)

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Tribunal du travail de Bruxelles — Interpretarea articolelor 17 CE, 39 CE și 43 CE, precum și a articolului 72 și a articolului 79 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității (JO L 149, p. 2, Ediție specială, 5/vol. 1, p. 26) — Prestații pentru orfani în sarcina statului de reședință — Admisibilitate, din perspectiva principiilor egalității de tratament și al nediscriminării a unei dispoziții comunitare care condiționează dobândirea dreptului la prestații de îndeplinirea anumitor perioade de asigurare de către părintele defunct, cu excluderea părintelui supraviețuitor — Reglementare națională mai favorabilă, care permite și părintelui supraviețuitor să beneficieze de regulile privind asimilarea perioadelor de asigurare — Tratament mai puțin favorabil al lucrătorilor, părinți supraviețuitori, care și-au exercitat dreptul la liberă circulație — Discriminare

Dispozitivul

Articolul 72, articolul 78 alineatul (2) litera (b) și articolul 79 alineatul (1) al doilea paragraf litera (a) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1399/1999 al Consiliului din 29 aprilie 1999, trebuie interpretate în sensul că, în cazul în care o reglementare națională a unui stat membru prevede că atât părintele decedat, cât și părintele supraviețuitor, dacă au calitatea de lucrători, pot constitui temei pentru dreptul la prestații pentru orfani, aceste dispoziții impun ca perioadele de asigurare și de activitate salariată realizate de părintele supraviețuitor într-un alt stat membru să fie luate în considerare la cumularea perioadelor necesare dobândirii dreptului la prestații în primul dintre aceste state membre. Nu are relevanță în această privință faptul că părintele supraviețuitor nu ar putea să se prevaleze de nicio perioadă de asigurare sau de activitate salariată în acest stat membru în perioada de referință stabilită pentru dobândirea acestui drept de reglementarea națională menționată.

(1) JO C 49, 18.2.2012.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/16

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 21 februarie 2013 — Seven for all mankind LLC/Seven SpA — Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

(Cauza C-655/11 P) (1)

(Recurs - Marcă comunitară - Procedură de opoziție - Marcă verbală anterioară - Élementul „SEVEN” - Similitudinea semnelor - Risc de confuzie - Motiv relativ de refuz)

2013/C 114/23

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Seven for all mankind LLC (reprezentanți: A. Gautier-Sauvagnac și B. Guimberteau, avocați)

Celelalte părți din procedură: Seven SpA (reprezentant: L. Trevisan, avocat), Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (reprezentant: J. Crespo Carrillo, agent)

Obiectul

Recurs introdus împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șasea) din 6 octombrie 2011, SEVEN/OAPI — SEVEN FOR ALL MANKIND (SEVEN FOR ALL MANKIND) (T-176/10), prin care Tribunalul a anulat decizia R 1514/2008-2 a Camerei a doua de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (OAPI) din 28 ianuarie 2010 de respingere a căii de atac formulate împotriva deciziei de anulare a deciziei diviziei de opoziție prin care se respinge în parte opoziția titularului mărcilor figurative comunitare și internațională cuprinzând elementul verbal „Seven” pentru produse din clasele 3, 9, 12, 14, 15, 16, 18, 20, 25 și 28 împotriva înregistrării mărcii verbale „SEVEN FOR ALL MANKIND” pentru produse din clasele 14 și 18 — Interpretarea și aplicarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 — Factori care trebuie luați în considerare în cadrul examinării similitudinii semnelor

Dispozitivul

1.	Respinge recursul.

2.	Obligă Seven for all mankind LLC să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Seven SpA.

3.	Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) suportă propriile cheltuieli de judecată.

(1) JO C 65, 3.3.2012.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/17

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 28 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal da Relação de Lisboa — Portugalia) — Ordem dos Técnicos Oficiais de Contas/Autoridade da Concorrência

(Cauza C-1/12) (1)

(Ordinul experților contabili - Reglementare privind sistemul de formare obligatorie pentru experții contabili - Articolul 101 TFUE - Asociere de întreprinderi - Restrângerea concurenței - Justificări - Articolul 106 alineatul (2) TFUE)

2013/C 114/24

Limba de procedură: portugheza

Instanța de trimitere

Tribunal da Relação de Lisboa

Părțile din procedura principală

Reclamant: Ordem dos Técnicos Oficiais de Contas

Pârâtă: Autoridade da Concorrência

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Tribunal da Relação de Lisboa — Interpretarea articolelor 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 101 și 102 TFUE — Noțiunea „asociație de întreprinderi” — Ordinul experților contabili — Crearea unui sistem de formare profesională obligatorie pentru membrii ordinului — Formare organizată exclusiv de ordin — Libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor

Dispozitivul

Un regulament precum Regulamentul privind obținerea de credite pentru formare (Regulamento da Formação de Créditos), adoptat de un ordin profesional precum Ordem dos Técnicos Oficiais de Contas (Ordinul experților contabili), trebuie considerat o decizie adoptată de o asociere de întreprinderi, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE.

Împrejurarea că un ordin profesional precum Ordem dos Técnicos Oficiais de Contas are obligația legală de a institui un sistem de formare obligatorie destinat membrilor săi nu poate să excludă din domeniul de aplicare al articolului 101 TFUE normele adoptate de ordinul profesional menționat, în măsura în care acestea îi sunt imputabile în exclusivitate.

Împrejurarea că normele respective nu au o influență directă asupra activității economice a ordinului profesional menționat nu aduce atingere aplicării articolului 101 TFUE întrucât încălcarea reproșată aceluiași ordin profesional privește o piață pe care el însuși desfășoară o activitate economică.

Un regulament care instituie un sistem de formare obligatorie a experților contabili pentru a garanta calitatea serviciilor oferite de aceștia, precum Regulamentul privind obținerea de credite pentru formare, adoptat de un ordin profesional precum Ordem dos Técnicos Oficiais de Contas, constituie o restrângere a concurenței interzisă de articolul 101 TFUE, în măsura în care, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere, acesta elimină concurența pe o parte semnificativă din piața relevantă în beneficiul acestui ordin profesional și impune, pe cealaltă parte a pieței menționate, condiții discriminatorii în detrimentul concurenților ordinului profesional respectiv.

(1) JO C 89, 24.3.2012.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/18

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 21 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Nejvyšší správní soud — Republica Cehă) — Město Žamberk/Finanční ředitelství v Hradci Králové, devenită Odvolací finanční ředitelství

(Cauza C-18/12) (1)

(Fiscalitate - TVA - Directiva 2006/112/CE - Articolul 132 alineatul (1) litera (m) - Scutire - Prestări de servicii strâns legate de sport și de educația fizică - Practicarea unor activități sportive în mod neorganizat și nesistematic - Parc acvatic municipal)

2013/C 114/25

Limba de procedură: ceha

Instanța de trimitere

Nejvyšší správní soud

Părțile din procedura principală

Reclamant: Město Žamberk

Pârâtă: Finanční ředitelství v Hradci Králové, devenită Odvolací finanční ředitelství

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Nejvyšší správní soud — Interpretarea art. 132 alin. (1) lit. (m) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembre 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7) — Scutiri — Prestații de servicii care au o strânsă legătură cu practicarea unui sport sau a educației fizice — Practicarea eventuală și nesistematică a activităților sportive de recreere pe un sit de scăldat (un parc acvatic) gestionat de municipalitate și dispunând de instalații pentru aceste activități.

Dispozitivul

Articolul 132 alineatul (1) litera (m) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că activitățile sportive cu caracter neorganizat, nesistematic și care nu au drept scop participarea la competiții sportive pot fi considerate drept practicare a sportului în sensul acestei dispoziții.

Articolul 132 alineatul (1) litera (m) din Directiva 2006/112/CE trebuie interpretat în sensul că accesul la un parc acvatic care oferă vizitatorilor posibilitatea de a practica activități sportive, pe lângă alte tipuri de activități de destindere sau de recreere, poate fi considerat o prestare de servicii strâns legată de sport. Revine instanței de trimitere să stabilească dacă, în lumina elementelor de interpretare furnizate de Curte în prezenta hotărâre și având în vedere împrejurările speciale ale cauzei principale, această situație se regăsește în speță.

(1) JO C 98, 31.3.2012.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/18

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 21 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de l’Ankenævnet for Uddannelsesstøtten — Danemarca) — LN/Styrelsen for Videregående Uddannelser og Uddannelsesstøtte

(Cauza C-46/12) (1)

(Cetățenia Uniunii - Libera circulație a lucrătorilor - Principiul egalității de tratament - Articolul 45 alineatul (2) TFUE - Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 - Articolul 7 alineatul (2) - Directiva 2004/38/CE - Articolul 24 alineatele (1) și (2) - Derogare de la principiul egalității de tratament în privința ajutoarelor pentru studii constând în burse de studiu sau împrumuturi - Cetățean al Uniunii care studiază într un stat membru gazdă - Activitate salariată anterioară și posterioară începerii studiilor - Obiectivul principal al persoanei interesate la intrarea pe teritoriul statului membru gazdă - Incidență asupra calificării sale drept lucrător și asupra dreptului său la o bursă de studiu)

2013/C 114/26

Limba de procedură: daneza

Instanța de trimitere

Ankenævnet for Uddannelsesstøtten

Părțile din procedura principală

Reclamant: LN

Pârâtă: Styrelsen for Videregående Uddannelser og Uddannelsesstøtte

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Ankenævnet for Uddannelsesstøtten — Interpretarea articolului 7 alineatul (1) litera (c) coroborat cu articolul 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO L 158, p. 77, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56) — Egalitate de tratament a cetățenilor Uniunii — Legislația unui stat membru care prevede posibilitatea pentru cetățenii Uniunii de a obține ajutor pentru studii în cazul în care sunt salariați sau lucrători care desfășoară activități independente în acel stat membru — Respingerea unei cereri de acordare a unei burse formulate de un cetățean al Uniunii care a fost salariat în statul membru gazdă în cazul în care obiectivul principal al intrării sale în acest stat membru era de a urma studii

Dispozitivul

Articolul 7 alineatul (1) litera (c) și articolul 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE trebuie interpretate în sensul că cetățeanului Uniunii care urmează studii într-un stat membru gazdă și care desfășoară în paralel în statul respectiv o activitate salariată reală și efectivă de natură să îi confere calitatea de „lucrător” în sensul articolului 45 TFUE nu i se pot refuza ajutoarele pentru studii acordate resortisanților statului membru în cauză. Revine instanței de trimitere sarcina de a efectua verificările de fapt necesare pentru a aprecia dacă activitățile salariate ale reclamantului din litigiul principal sunt suficiente pentru a-i conferi această calitate. Împrejurarea că persoana interesată a intrat pe teritoriul statului membru gazdă cu intenția principală de a urma studii în acel stat nu are relevanță pentru a stabili dacă persoana în cauză are calitatea de „lucrător” în sensul articolului 45 TFUE și, prin urmare, dacă are dreptul la ajutoarele respective în aceleași condiții cu un resortisant al statului membru gazdă, conform articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității.

(1) JO C 109, 14.4.2012.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/19

Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 7 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Najvyšší súd Slovenskej republiky — Slovacia) — Protimonopolný úrad Slovenskej republiky/Slovenská sporiteľňa, a.s.

(Cauza C-68/12) (1)

(Noțiunea de înțelegere - Acord încheiat între mai multe bănci - Întreprindere concurentă care operează pe piața relevantă în mod pretins nelegal - Incidență - Lipsă)

2013/C 114/27

Limba de procedură: slovaca

Instanța de trimitere

Najvyšší súd Slovenskej republiky

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Protimonopolný úrad Slovenskej republiky

Pârâtă: Slovenská sporiteľňa, a.s.

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Najvyšší súd Slovenskej republiky — Interpretarea articolului 101 alineatele (1) și (3) din Tratatul FUE — Noțiunea de înțelegere — Acord încheiat între mai multe bănci prin care se urmărește să fie reziliate și să nu fie reînnoite convențiile de conturi curente încheiate cu o întreprindere concurentă stabilită pe teritoriul unui alt stat membru — Efect asupra calificării ca înțelegere nelegală al împrejurării, care nu a fost evocată la momentul încheierii acordului, că întreprinderea concurentă operează pe piața în cauză în mod nelegal

Dispozitivul

Articolul 101 TFUE trebuie interpretat în sensul că faptul că o întreprindere prejudiciată de un acord având ca obiect restrângerea concurenței operează pe piața relevantă în mod pretins nelegal la momentul încheierii acestui acord nu este relevant pentru a stabili dacă acordul respectiv constituie o încălcare a dispoziției menționate.

Articolul 101 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că pentru a constata existența unui acord care restrânge concurența nu este necesar să se demonstreze comportamentul personal al reprezentantului statutar al unei întreprinderi sau consimțământul special, sub formă de mandat, prin care acest reprezentant a autorizat comportamentul angajatului său care a participat la o reuniune anticoncurențială.

3.	Articolul 101 alineatul (3) TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se aplică unui acord interzis de articolul 101 alineatul (1) TFUE decât dacă întreprinderea care invocă dispoziția respectivă face dovada că sunt îndeplinite cele patru condiții cumulative prevăzute de aceasta.

(1) JO C 165, 9.6.2012.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/20

Hotărârea Curții (Camera a opta) din 21 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Alba Iulia — România) — SC Mora IPR SRL/Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Sibiu

(Cauza C-79/12) (1)

(Fiscalitate - TVA - Directiva 2006/112/CE - Articolul 211 - Amânare de la plata TVA-ului la import)

2013/C 114/28

Limba de procedură: româna

Instanța de trimitere

Curtea de Apel Alba Iulia

Părțile din procedura principală

Reclamantă: SC Mora IPR SRL

Pârâte: Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Sibiu

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Curtea de Apel Alba Iulia — Interpretarea articolului 211 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7) — Interpretarea articolului 26 alineatul (2) TFUE și a articolelor 28 TFUE, 30 TFUE și 107 TFUE — Dreptul statelor membre de a autoriza amânarea la plata TVA-ului la import — Admisibilitatea unei reglementări naționale care impune o condiție, ce nu este prevăzută de directivă, privind obținerea unui certificat de amânare a plății — Modificări legislative succesive prin care numai anumite persoane impozabile sunt scutite de la plata TVA-ului la import — Discriminare — Încălcarea interdicției taxelor vamale la import.

Dispozitivul

Articolul 211 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că nu se opune aplicării unei reglementări a unui stat membru, precum cea în discuție în litigiul principal, care condiționează amânarea de la plata taxei pe valoarea adăugată datorată pentru bunurile importate de obținerea unui certificat pe care dispozițiile acestei directive nu îl prevăd în mod obligatoriu, în măsura în care condițiile de obținere a unui asemenea certificat respectă principiul neutralității fiscale, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere.

(1) JO C 126, 28.4.2012.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/20

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 21 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Bundesfinanzhof — Germania) — Finanzamt Köln-Nord/Wolfram Becker

(Cauza C-104/12) (1)

(A șasea directivă TVA - Articolul 17 alineatul (2) litera (a) - Dreptul de deducere a taxei achitate în amonte - Necesitatea existenței unei legături directe și imediate între operațiunea în amonte și o operațiune taxată în aval - Criteriul de determinare a acestei legături - Servicii avocațiale prestate în cadrul unei proceduri penale pentru fapte de corupție, declanșată cu titlu personal împotriva administratorului și asociatului principal al unei societăți cu răspundere limitată)

2013/C 114/29

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesfinanzhof

Părțile din procedura principală

Reclamant: Finanzamt Köln-Nord

Pârât: Wolfram Becker

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Bundesfinanzhof — Interpretarea articolului 17 alineatul (2) litera (a) și a articolului 22 alineatul (3) litera (b) din Directiva 77/388/CEE: A șasea directivă a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare (JO L 145, p. 1) — Originea și sfera de aplicare a dreptului de deducere — Necesitatea unei legături directe și imediate între activitatea economică a persoanei impozabile și o prestare de servicii — Servicii avocațiale prestate în cadrul unei proceduri penale pentru corupție, inițiată împotriva administratorului, asociat principal al unei societăți cu răspundere limitată

Dispozitivul

Existența unei legături directe și imediate între o operațiune dată și ansamblul activității persoanei impozabile pentru a determina dacă bunurile și serviciile au fost utilizate de aceasta „în scopul operațiunilor sale taxabile”, în sensul articolului 17 alineatul (2) litera (a) din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/115/CE a Consiliului din 20 decembrie 2001, depinde de conținutul obiectiv al bunului sau al serviciului achiziționat de această persoană impozabilă.

În prezenta cauză, prestările de servicii avocațiale, al căror obiectiv constă în evitarea unor sancțiuni penale împotriva unor persoane fizice, administratori ai unei întreprinderi obligate la plata impozitului, nu îi dau acestei întreprinderi dreptul de a deduce, cu titlu de taxă în amonte, taxa pe valoarea adăugată datorată pentru serviciile prestate.

(1) JO C 138, 12.5.2012.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/21

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 21 februarie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Consiglio di Stato — Italia) — Ministero per i beni e le attività culturali și alții/Ordine degli Ingegneri di Verona e Provincia și alții

(Cauza C-111/12) (1)

(Directiva 85/384/CEE - Recunoașterea reciprocă a titlurilor oficiale de calificare în domeniul arhitecturii - Articolul 10 și articolul 11 litera (g) - Legislație națională care recunoaște echivalența titlurilor de arhitect și de inginer civil, dar rezervă arhitecților lucrările care privesc imobile clasificate care fac parte din patrimoniul artistic - Principiul egalității de tratament - Situație strict internă a unui stat membru)

2013/C 114/30

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Consiglio di Stato

Părțile din procedura principală

Reclamanți: Ministero per i beni e le attività culturali, Ordine degli Ingegneri della Provincia di Venezia, Ordine degli Ingegneri della Provincia di Padova, Ordine degli Ingegneri della Provincia di Treviso, Ordine degli Ingegneri della Provincia di Vicenza, Ordine degli Ingegneri di Verona e Provincia, Ordine degli Ingegneri della Provincia di Rovigo, Ordine degli Ingegneri della Provincia di Belluno

Pârâți: Ordine degli Ingegneri di Verona e Provincia, Consiglio Nazionale degli Ingegneri, Consiglio Nazionale degli Architetti, Pianificatori, Paesaggisti e Conservatori, Ordine degli Architetti Pianificatori Paesaggisti e Conservatori della Provincia di Verona, Alessandro Mosconi, Comune di S. Martino Buon Albergo (VR), Istituzione di Ricovero e di Educazione di Venezia (IRE), Ordine degli Architetti della Provincia di Venezia

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Consiglio di Stato — Interpretarea articolelor 10 și 11 din Directiva 85/384/CEE a Consiliului din 10 iunie 1985 privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare în domeniul arhitecturii, inclusiv a măsurilor destinate să faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de stabilire și a libertății de a presta servicii (JO L 223, p. 15, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 117) — Recunoașterea reciprocă a titlurilor oficiale de calificare în domeniul arhitecturii — Legislație națională care rezervă arhitecților realizarea lucrărilor asupra unor imobile clasificate care fac parte din patrimoniul artistic — Verificarea, de la caz la caz, a aptitudinii titularilor diplomelor de arhitect și de inginer obținute în alte state membre de a efectua astfel de lucrări

Dispozitivul

Articolele 10 și 11 din Directiva 85/384/CEE a Consiliului din 10 iunie 1985 privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare în domeniul arhitecturii, inclusiv a măsurilor destinate să faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de stabilire și a libertății de a presta servicii trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale potrivit căreia persoanele care dispun de un titlu oficial de calificare eliberat de alt stat membru decât statul membru gazdă care le dă acces la activitățile din domeniul arhitecturii și care este menționat expres la respectivul articol 11 nu pot exercita în acest din urmă stat activități care privesc imobile de interes artistic decât în măsura în care demonstrează, dacă este cazul, în cadrul unei verificări specifice a capacității profesionale, că au calificări speciale în domeniul bunurilor culturale.

(1) JO C 151, 26.5.2012.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/22

Cerere de decizie preliminară introdusă de Kúria (Ungaria) la 5 decembrie 2012 — BDV Hungary Trading Kft., în lichidare voluntară/Nemzeti Adó- és Vámhivatal Közép-magyarországi Regionális Adó Főigazgatósága

(Cauza C-563/12)

2013/C 114/33

Limba de procedură: maghiara

Instanța de trimitere

Kúria

Părțile din procedura principală

Reclamantă: BDV Hungary Trading Kft., în lichidare voluntară

Pârâtă: Nemzeti Adó- és Vámhivatal Közép-magyarországi Regionális Adó Főigazgatósága

Întrebările preliminare

Articolul 15 din Directiva 77/388/CEE (1), a Consiliului din 17 mai 1977, A șasea directivă privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare (denumită în continuare „vechea Directivă TVA”) și articolul 146 din Directiva 2006/112/CE (2) a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (denumită în continuare „noua Directivă TVA”), pot fi interpretate în sensul că transportul în afara teritoriului Comunității de mărfuri destinate exportului trebuie să aibă loc într-o anumită perioadă pentru a fi calificat drept livrare scutită la export?

Clauzele de comerț internațional: faptul că vânzătorul, cumpărătorul sau transportatorul au acționat cu bună-credință sau cu rea-credință, cu atenția cuvenită sau eventual în mod culpabil, perioada de declarare, faptul că transportul bunurilor a avut loc efectiv în afara perioadei, dar în perioada de stabilire a taxelor sunt relevante pentru răspunde la prima întrebare?

Este compatibil cu principiile neutralității fiscale, securității juridice și proporționalității faptul că legislația unui stat membru prevede condiții suplimentare față de cele stabilite de directive și supune calificarea drept operațiune scutită la export anumitor condiții obiective care nu sunt prevăzute de directive?

Articolele 15 din vechea Directivă TVA și articolele 131 și 273 din noua Directivă TVA pot fi interpretate în sensul că, pentru a preveni evaziunea, abuzul și frauda fiscală și pentru stabilirea și colectarea corecte a taxelor, un stat membru poate supune exporturile scutite condițiilor prevăzute la articolul 11 alineatul 1 din Legea nr. LXXIV din 1992 privind taxa pe valoarea adăugată, precum și la articolul 98 paragraful 1, din Legea nr. CXXVII din 2007 privind taxa pe valoarea adăugată?

Modificarea de către autoritatea fiscală a calificării unei operațiuni drept export scutit, ca urmare a neîndeplinirii unor condiții care nu sunt prevăzute de articolele 15 și 146 din directive, și impunerea de către aceasta a plății taxelor de către contribuabil sunt compatibile cu principiile fundamentale ale dreptului Uniunii și cu prevederile directivelor? Dacă da, în ce circumstanțe este acest lucru posibil?

(1) JO L 145, p. 1.

(2) JO L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/23

Cerere de decizie preliminară formulată de Debreceni Munkaügyi Bíróság (Ungaria) la 31 decembrie 2012 — József Dutka/Mezőgazdasági és Vidékfejlesztési Hivatal

(Cauza C-614/12)

2013/C 114/34

Limba de procedură: maghiara

Instanță de trimitere

Debreceni Munkaügyi Bíróság

Părțile din procedura principală

Reclamant: József Dutka

Pârât: Mezőgazdasági és Vidékfejlesztési Hivatal

Întrebările preliminare

Ținând seama de articolul 6 TUE și de articolul 30 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie să se considere că dreptul Uniunii este pus în aplicare în sensul articolului 51 alineatul (1) din Cartă atunci când dreptul intern prevede încetarea raportului juridic de muncă în mod automat sau printr-o decizie?

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, articolul 30 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că interzice concedierea nejustificată sau în sensul că o interzice în măsura în care impune ca motivele concedierii să reiasă cu claritate din documentul prin care se pune capăt raportului juridic de muncă și ca lucrătorul să poată controla veridicitatea și pertinența acestora?

În cazul unui răspuns afirmativ, o reglementare națională care conferă statului membru posibilitatea de a destitui (concedia) lucrătorul fără motiv exclusiv în cadrul raporturilor juridice în care statul are calitatea de angajator prin intermediul organelor sale administrative este contrară obligației de a justifica concedierile impuse la articolul 30 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene?

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/23

Cerere de decizie preliminară introdusă de Hanseatisches Oberlandesgericht Hamburg (Germania) la 10 ianuarie 2013 — Datenlotsen Informationssysteme GmbH/Technische Universität Hamburg-Harburg

(Cauza C-15/13)

2013/C 114/36

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Hanseatisches Oberlandesgericht Hamburg

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Datenlotsen Informationssysteme GmbH

Pârâtă: Technische Universität Hamburg-Harburg

Intervenientă: Hochschul-Informations-System GmbH

Întrebările preliminare

Prin „contract de achiziție publică” în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/18/CE (1) a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii se înțelege și un contract în care, deși autoritatea contractantă nu exercită asupra adjudecatarului un control similar celui exercitat asupra propriilor servicii, atât autoritatea contractantă, cât și adjudecatarul se supun controlului exercitat de același organism care, la rândul său, este o autoritate contractantă în sensul Directivei 2004/18, iar autoritatea contractantă și adjudecatarul își desfășoară activitatea, în esență, pentru organismul comun al acestora (operațiune orizontală in house)?

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare:

2.	Controlul similar celui exercitat asupra propriilor servicii trebuie să privească întreaga activitate a adjudecatarului sau este suficient să se limiteze la domeniul achizițiilor?

(1) JO L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/24

Recurs introdus la 8 februarie 2013 de Groupement des cartes bancaires (CB) împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șaptea) din 29 noiembrie 2012 în cauza T-491/07, CB/Comisia

(Cauza C-67/13 P)

2013/C 114/38

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurent: Groupement des cartes bancaires (CB) (reprezentanți: F. Pradelles, avocat, J. Ruiz Calzado, avocat)

Celelalte părți din procedură: Comisia Europeană, BNP Paribas, BPCE, fostă Caisse Nationale des Caisses d'Epargne et de Prévoyance (CNCEP), Société générale

Concluziile

Recurentul solicită Curții:

—	anularea Hotărârii Tribunalului din 29 noiembrie 2012, pronunțată în cauza T-491/07, CB/Comisia;

—

trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal, cu excepția cazului în care Curtea se consideră suficient de informată pentru a anula Decizia C(2007) 5060 final a Comisiei din 17 octombrie 2007 privind o procedură de aplicare a articolului 81 [CE] (cauza COMP/D1/38.606 — Groupement des Cartes Bancaires „CB”);

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată corespunzătoare prezentei proceduri, inclusiv la plata cheltuielilor de judecată suportate de recurent la Curte și la Tribunal.

Motivele și principalele argumente

În susținerea recursului, recurentul invocă trei motive.

În primul rând, recurentul susține că Tribunalul a săvârșit erori de drept în aplicarea noțiunii de restrângere a concurenței prin obiectul său.

Tribunalul ar fi săvârșit erori de drept în aplicarea articolului 101 alineatul (1) TFUE în ceea ce privește conținutul măsurilor Groupement des cartes bancaires „CB” (denumit în continuare „Groupement”). Mai precis, printre altele, Tribunalul ar fi interpretat eronat jurisprudența referitoare la noțiunea de practică care restrânge concurența, prin obiectul său, considerând că măsurile menționate mai sus constituiau o restrângere a concurenței, prin obiectul său, deși acestea nu erau în sine suficient de nocive pentru concurență. În plus, Tribunalul ar fi săvârșit alte erori de drept, luând în considerare „geneza” adoptării măsurilor. Astfel, acesta ar fi interpretat în mod eronat jurisprudența privind noțiunea de decizie a unei asocieri de întreprinderi, drept expresie a voinței Groupement, și ar fi denaturat elementele de probă puse la dispoziția sa pentru a atribui Groupement o intenție anticoncurențială în adoptarea măsurilor contestate.

De asemenea, Tribunalul ar fi săvârșit erori de drept în aplicarea articolului 101 alineatul (1) TFUE cu privire la obiectivele măsurilor Groupement. Mai precis, Tribunalul ar fi interpretat eronat jurisprudența, considerând că combaterea parazitismului, obiectiv legitim vizat de măsurile adoptate de Groupement și recunoscut de Tribunal, nu putea fi luată în considerare decât în cadrul aplicării articolului 101 alineatul (3) TFUE iar nu în cadrul aplicării articolul 101 alineatul (1) TFUE.

Pe de altă parte, Tribunalul ar fi săvârșit erori de drept în aplicarea articolului 101 alineatul (1) TFUE cu privire la contextul adecvat al măsurilor adoptate de Groupement. Mai precis, Tribunalul ar fi interpretat eronat jurisprudența referitoare la luarea în considerare a contextului juridic, înșelându-se asupra obligației sale de a ține cont de experiența stabilită. În special, acesta ar fi interpretat eronat Hotărârea Curții C-209/07, Beef Industry Development și Barry Brothers din 20 noiembrie 2008, dorind să stabilească o legătură între această hotărâre și prezenta cauză, deși cele două situații ar fi fundamental diferite. În plus, Tribunalul ar fi săvârșit mai multe erori de drept în luarea în considerare a contextului economic și a funcționării bidimensionale a pieței în prezentul litigiu. În sfârșit, Tribunalul ar fi ignorat jurisprudența privind natura și întinderea controlului său asupra aprecierilor economice complexe, neefectuând controlul a minima pe care ar trebui să îl facă.

În al doilea rând, recurentul apreciază că Tribunalul a săvârșit erori de drept în aplicarea noțiunii de restrângere a concurenței, prin efectul său. Tribunalul ar fi săvârșit erori de drept în cadrul examinării sale a efectelor măsurilor adoptate de Groupement. Astfel, prin faptul nu ar fi răspuns la motivele invocate de recurent în ceea ce privește efectele pretins anticoncurențiale ale măsurilor, Tribunalul nu si-ar fi respectat obligația sa de motivare.

În al treilea rând, Tribunalul ar fi încălcat principiile proporționalității și securității juridice, întrucât nu a anulat ordinul cuprins la articolul 2 al doilea paragraf din Decizia C(2007) 5060 final a Comisiei. Încălcarea principiului proporționalității ar fi caracterizată de menținerea ordinului adresat de Comisie, deși acesta nu numai că nu era necesar pentru încetarea încălcării pretins constatate, ci era și disproporționat în raport cu obiectivul urmărit. În plus, Tribunalul ar fi încălcat principiul securității juridice, prin faptul că nu a anulat ordinul menționat mai sus, deși acesta este formulat general și ambiguu, lăsând Groupement în incertitudine cu privire la măsurile pe care le poate adopta pentru a combate parazitismul și pentru a asigura protecția sistemului „CB”.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/25

Cerere de decizie preliminară introdusă de Amtsgericht Rüsselsheim (Germania) la 8 februarie 2013 — Markus Weiss/Condor Flugdienst GmbH

(Cauza C-68/13)

2013/C 114/39

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Amtsgericht Rüsselsheim

Părțile din procedura principală

Reclamant: Markus Weiss

Pârâtă: Condor Flugdienst GmbH

Întrebările preliminare

1.	Împrejurările excepționale în sensul articolului 5 alineatul (3) din regulament (1) trebuie să privească în mod direct zborul rezervat?

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: câte zboruri anterioare efectuate de aeronava utilizată pentru zborul programat sunt relevante pentru existența unor împrejurări excepționale? Există o limită în timp pentru luarea în considerare a unor împrejurări excepționale care au intervenit cu ocazia zborurilor anterioare? În caz afirmativ, cum se calculează această limită în timp?

În cazul în care împrejurări excepționale care au intervenit cu ocazia zborurilor anterioare sunt relevante în privința unui zbor efectuat ulterior, măsurile rezonabile pe care operatorul de transport aerian trebuie să le adopte în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din regulament trebuie să vizeze numai prevenirea apariției împrejurărilor excepționale sau și prevenirea unei întârzieri mai mari?

(1) Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, JO L 46, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 12, p. 218.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/26

Cerere de decizie preliminară introdusă de Arbeidshof te Brussel (Belgia) la 15 februarie 2013 — Federaal agentschap voor de opvang van asielzoekers/Selver Saciri și alții

(Cauza C-79/13)

2013/C 114/40

Limba de procedură: olandeza

Instanța de trimitere

Arbeidshof te Brussel

Părțile din procedura principală

Apelantă: Federaal agentschap voor de opvang van asielzoekers

Intimați: Selver Saciri, Danijela Dordevic, Danjel Saciri (reprezentat de Selver Saciri și de Danijela Dordevic), Sanela Saciri (reprezentat de Selver Saciri și de Danijela Dordevic), Denis Saciri (reprezentat de Selver Saciri și de Danijela Dordevic), Openbaar Centrum voor Maatschappelijk Welzijn van Diest

Întrebările preliminare

În cazul în care un stat membru alege, în conformitate cu articolul 13 alineatul (5) din Directiva 2003/9/CE (1) a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de stabilire a standardelor minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre, să acorde ajutorul material sub forma unei alocații financiare, revine acestui stat membru și responsabilitatea de a se asigura că solicitantul de azil beneficiază, sub orice formă, de măsurile minime de protecție prevăzute la articolul 13 alineatele (1) și (2), la articolul 14 alineatele (1), (3) și (5) și la articolul 14 alineatul (8) din această directivă?

Alocația financiară prevăzută la articolul 13 alineatul (5) din directivă trebuie acordată începând cu data depunerii cererii de azil și a cererii de primire sau începând cu data expirării termenului prevăzut la articolul 5 alineatul (1) din această directivă ori începând cu o altă dată? În cazul în care statul membru sau o altă instituție desemnată de acesta nu îi acordă nicio primire materială, alocația financiară trebuie să fie de natură să permită solicitantului de azil să își asigure cazarea în orice moment, dacă este cazul într-un hotel, până la momentul la care i se oferă o cazare stabilă sau până când este el însuși în măsură să obțină o cazare pentru o perioadă mai îndelungată?

Faptul că un stat membru acordă primirea materială numai în măsura în care structurile de primire existente organizate de stat pot să asigure această cazare și că îndreaptă solicitanții de azil care nu găsesc un loc în cadrul acestor structuri spre asistența socială pusă la dispoziția tuturor locuitorilor acestui stat, fără să prevadă normele legale și structurile necesare pentru ca entitățile care nu au fost instituite de statul însuși să fie efectiv în măsură să acorde solicitanților de azil o primire decentă într-un termen scurt, este compatibil cu directiva?

(1) Directiva 2003/9/CE a Consiliului (JO L 31, p. 18, Ediție specială, 19/vol. 06, p. 48)

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/26

Acțiune introdusă la 15 februarie 2013 — Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord/Consiliul Uniunii Europene

(Cauza C-81/13)

2013/C 114/41

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (reprezentanți: C. Murrell, agent, A. Dashwood, QC)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Reclamantul solicită Curții:

—

Anularea Deciziei 2012/776/UE a Consiliului privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul de stabilire a unei asocieri între Comunitatea Economică Europeană și Turcia, privind adoptarea de dispoziții referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială (1);

—	obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Printr-o acțiune introdusă în temeiul articolului 263 TFUE, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord solicită anularea, în conformitate cu articolul 264 TFUE, a Deciziei 2012/776/UE a Consiliului din 6 decembrie 2012 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul de stabilire a unei asocieri între Comunitatea Economică Europeană și Turcia, privind adoptarea de dispoziții referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială.

Regatul Unit solicită Curții:

(i)	anularea deciziei;

(ii)	obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

3.	Articolul 48 TFUE este temeiul juridic material specificat în decizie.

Propunerea de decizie a Consiliului de asociere anexată la Decizia Consiliului ar urma să abroge și să înlocuiască Decizia nr. 3/80 a Consiliului de asociere privind aplicarea regimurilor de securitate socială ale statelor membre ale Comunităților Europene în raport cu lucrătorii turci și cu membrii familiilor acestora.

Regatul Unit susține că articolul 48 TFUE nu poate servi drept temei juridic material pentru o măsură destinată să aibă astfel de consecințe. Aceasta este o prevedere destinată să faciliteze libertatea de mișcare pentru resortisanții statelor membre în cadrul pieței interne. Temeiul juridic corect este articolul 79 alineatul (2) litera (b) TFUE. Acesta conferă competența de a adopta măsuri în domeniul legat de „definirea drepturilor resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere legală pe teritoriul unui stat membru, inclusiv condițiile care reglementează libertatea de circulație și de ședere în celelalte state membre”. Decizia Consiliului este tocmai o astfel de măsură.

Articolul 79 alineatul (2) litera (b) TFUE se află în titlul V al părții a treia din TFUE. Potrivit Protocolului nr. 21 la tratate, măsurile adoptate în temeiul titlului V nu se aplică Regatului Unit (sau Irlandei), cu excepția cazului în care acesta indică intenția sa de „a participa” la acestea. Prin alegerea greșită a articolului 48 TFUE, în loc de articolul 79 alineatul (2) litera (b) TFUE, ca temei juridic material al deciziei, Consiliul a refuzat să recunoască dreptul Regatului Unit de a alege să nu participe la adoptarea deciziei și să nu fie obligat prin aceasta.

7.	Anularea Deciziei 2012/776/UE a Consiliului este, așadar, solicitată pentru motivul că a fost adoptată pe baza unui temei juridic greșit, consecința fiind faptul că nu au fost recunoscute drepturile Regatului Unit în temeiul Protocolului nr. 21.

În sprijinul susținerii sale, Regatul Unit se întemeiază pe prevederile exprese ale articolului 48 și ale articolul 79 alineatul (2) litera (b) TFUE, interpretate în contextul tratatului si în lumina jurisprudenței. În continuare, acesta se sprijină pe faptul că Decizia 2012/776/UE a Consiliului este aproape identică cu nouă decizii ale Consiliului care au fost adoptate în cadrul altor acorduri de asociere în temeiul articolului 79 alineatul (2) litera (b).

(1) JO L 340, p. 19.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/28

Recurs introdus la 22 februarie 2013 de 1. garantovaná a.s. împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a treia) din 12 decembrie 2012 în cauza T-392/09: 1. garantovaná a.s./Comisia Europeană

(Cauza C-90/13 P)

2013/C 114/43

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: 1. garantovaná a.s. (reprezentanți: B. Hartnett, Barrister, O. Geiss, avocat, P. Lasok QC, J. Holmes, Barrister)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

Concluziile

Recurenta solicită Curții:

—	anularea Hotărârii Tribunalului din 12 decembrie 2012 pronunțate în cauza T-392/09 în măsura în care privește cel de al doilea motiv invocat prin cererea recurentei introdusă la Tribunal;

—	admiterea acestui motiv ca întemeiat;

—	reducerea cuantumului amenzii la 2,1 milioane EUR, reprezentând 10 % din cifra de afaceri a recurentei pe anul 2008 menționată la punctul 84 din hotărârea atacată, și

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurentă.

Motivele și principalele argumente

Recurenta susține că Tribunalul a comis o eroare de drept prin faptul că a respins cel de al doilea motiv al acesteia.

Articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 (1) prevede că „[…] amenda nu depășește 10 % din cifra de afaceri totală [a întreprinderii în cauză] din exercițiul financiar precedent”. „Exercițiul financiar precedent” înseamnă ultimul exercițiu financiar complet imediat anterior datei de adoptare a deciziei Comisiei prin care s-a constatat că s-a săvârșit o încălcare a normelor privind concurența și s-a aplicat o amendă.

În prezenta cauză, „cifra de afaceri […] din exercițiul financiar precedent” a fost cea realizată în 2008, iar nu cea avută în vedere de Comisie. Utilizarea cifrei de afaceri realizate în 2007 a avut ca efect sporirea amenzii impuse Garantovaná la puțin sub 100 % din cifra sa de afaceri aferentă exercițiului financiar imediat anterior datei de adoptare a deciziei Comisiei (22 iulie 2009).

Potrivit recurentei, utilizarea de către Comisie a cifrei de afaceri realizate în 2007 contravine textului clar și finalității articolului 23 alineatul (2) și este nelegală. În consecință, astfel cum s-a arătat prin cel de al doilea motiv invocat de Garantovaná în procedura în fața Tribunalului, amenda ar trebui să fie redusă fie în conformitate cu articolul 23 alineatul (2), fie în exercitarea competenței de fond de care dispune Curtea potrivit articolului 261 TFUE și articolului 31 Regulamentul nr. 1/2003.

(1) Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 [CE] și 82 [CE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167, rectificare în Ediție specială, 08/vol. 4, p. 269).

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/28

Recurs introdus la 25 februarie 2013 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șaptea) din 13 decembrie 2012, cauza T-103/08, Versalis SpA, già Polimeri Europa SpA, Eni SpA/Comisia Europeană

(Cauza C-93/13 P)

2013/C 114/44

Limba de procedură: italiana

Părțile

Recurentă: Comisia Europeană (reprezentanți: V. Di Bucci, G. Conte, R. Striani, agenți)

Celelalte părți din procedură: Versalis SpA, già Polimeri Europa SpA, Eni SpA

Concluziile

—	Anularea hotărârii atacate în măsura în care reduce la 106 200 000 de euro cuantumul amenzii aplicate prin decizie societăților ENI și Versalis;

—	respingerea în tot a acțiunii formulate în primă instanță;

—	obligarea reclamanților din primă instanță la plata cheltuielilor de judecată aferente celor două grade de jurisdicție.

Motivele și principalele argumente

(i)

Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a reținut încălcarea de către Comisie a dreptului la apărare al ENI, aplicând o majorare în temeiul unei încălcări repetate, la amenda aplicată în solidar societăților ENI și Versalis pentru două încălcări săvârșite în trecut de societăți controlate în proporție de 100 % sau aproape 100 % de ENI, deși cele două decizii prin care s-au constatat astfel de încălcări nu fuseseră adresate ENI (care nu primise, așadar, o comunicare privind obiecțiunile pentru încălcările menționate). În special, Tribunalul ar fi ignorat faptul că, în legătură cu constatarea încălcării repetate, dreptul la apărare este garantat dacă, în momentul în care Comisia își anunță intenția de a imputa încălcarea repetată, aceasta dă părților posibilitatea de a demonstra că nu sunt îndeplinite condițiile corespunzătoare. Tribunalul a omis, în plus, să aprecieze că, stabilind încălcarea repetată pentru o încălcare succesivă a normelor de concurență, Comisia nu sancționează retroactiv prima încălcare, ci deduce pur și simplu consecințele din faptul că aceeași întreprindere (entitate economică) a săvârșit o nouă încălcare.

(ii)

Tribunalul a depășit limitele competenței sale și a încălcat principiul disponibilității, articolul 21 din Statutul Curții, precum și articolul 44 alineatul (1) și articolul 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, pronunțându-se asupra unei probleme de drept (referitoare la o pretinsă încălcare a principiului egalității de tratament la calcularea amenzii) care nu fusese ridicată de reclamanți în cererea introductivă.

(iii)

Tribunalul a săvârșit o eroare de drept cu ocazia interpretării și aplicării principiului egalității de tratament în raport cu „coeficientul de multiplicare” în scop de descurajare și nu a motivat corespunzător acest aspect. În special, Tribunalul a ignorat marja de discreție a Comisiei în cadrul stabilirii amenzilor în lumina circumstanțelor relevante, obligând-o să recurgă la un calcul pur matematic pentru a fixa coeficientul de multiplicare care trebuia aplicat ENI și Versalis. În plus, Tribunalul a solicitat eronat Comisiei să asigure o proporționalitate directă între procentajul de majorare a amenzii în scop de descurajare și cifra de afaceri a întreprinderilor, iar nu între coeficienții de multiplicare sau amenzile rezultate în urma aplicării coeficienților de multiplicare (amenzile multiplicate) și cifra de afaceri globală a întreprinderilor.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/29

Acțiune introdusă la 27 februarie 2013 — Comisia Europeană/Republica Federală Germania

(Cauza C-100/13)

2013/C 114/45

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: G. Wilms și G. Zavvos, agenți)

Pârâtă: Republica Federală Germania

Concluziile reclamantei

Comisia Europeană solicită să se decidă următoarele:

—

prin utilizarea de către autoritățile germane a unor liste de norme de construcții pentru a solicita autorizații suplimentare în vederea accesului efectiv pe piață și a utilizării produselor pentru construcții, în loc să adopte metodele și criteriile de evaluare impuse în cadrul normelor europene armonizate, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Directivei 89/106/CEE a Consiliului privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la materialele de construcții (1), în special în temeiul articolului 4 alineatul (2) și al articolului 6 alineatul (1);

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată corespunzătoare procedurii.

Motivele și principalele argumente

Pârâta ar fi încălcat articolele 4 și 6 din Directiva 89/106/CEE. Utilizarea unor liste de norme de construcții ar determina solicitarea unor autorizații suplimentare prealabile pentru accesul efectiv pe piață și pentru utilizarea acestor produse. În multe cazuri, nu ar fi vorba despre eventuale cerințe privind caracteristici noi. În plus, aceasta ar consta mai degrabă în menținerea unor cerințe stabilite anterior armonizării, care ar fi putut și ar fi trebuit să fie acoperite prin adoptarea unor metode și criterii de evaluare impuse în cadrul armonizat.

(1) JO 1989, L 40, p. 12, Ediție specială, 13/vol. 9, p. 3.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/30

Hotărârea Tribunalului din 7 martie 2013 — Bilbaína de Alquitranes și alții/ECHA

(Cauza T-93/10) (1)

(REACH - Identificarea smoalei de gudron de cărbune la temperatură înaltă drept substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită - Acțiune în anulare - Act supus căilor de atac - Act normativ care nu presupune măsuri de executare - Afectare directă - Admisibilitate - Egalitate de tratament - Proporționalitate)

2013/C 114/46

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: Bilbaína de Alquitranes, SA (Luchana-Baracaldo, Spania), Cindu Chemicals BV (Uithoorn, Țările de Jos), Deza, a.s. (Valašske Meziříčí, Republica Cehă), Industrial Química del Nalón, SA (Oviedo, Spania), Koppers Denmark A/S (Nyborg, Danemarca), Koppers UK Ltd (Scunthorpe, Regatul Unit), Rütgers Germany GmbH (Castrop-Rauxel, Germania), Rütgers Belgium NV (Zelzate, Belgia) și Rütgers Poland sp. z o.o. (Kędzierzyn-Koźle, Polonia) (reprezentanți: inițial K. Van Maldegem, R. Cana, avocați și P. Sellar, solicitor, ulterior K. Van Maldegem și R. Cana)

Pârâtă: Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) (reprezentanți: M. Heikkilä și W. Broere, agenți asistați de de J. Stuyck, avocat)

Obiectul

Cerere de anulare în parte a deciziei ECHA, publicată la 13 ianuarie 2010, prin care se identifică smoala de gudron de cărbune la temperatură înaltă (CE nr. 2 660 282) drept substanță care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 57 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 396, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 60, p. 3, rectificare în JO 2009, L 36, p. 84), în conformitate cu articolul 59 din acest regulament.

Dispozitivul

1.	Respinge acțiunea.

2.	Obligă Bilbaína de Alquitranes, SA, Cindu Chemicals BV, Deza, a.s., Industrial Química del Nalón, SA, Koppers Denmark A/S, Koppers UK Ltd, Rütgers Germany GmbH, Rütgers Belgium NV și Rütgers Poland sp. z o.o. la plata cheltuielilor de judecată.

(1) JO C 113, 1.5.2010.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/30

Hotărârea Tribunalului din 7 martie 2013 — Rütgers Germany și alții/ECHA

(Cauza T-94/10) (1)

(REACH - Identificarea uleiului antracenic drept substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită - Acțiune în anulare - Act supus căilor de atac - Act normativ care nu presupune măsuri de executare - Afectare directă - Admisibilitate - Egalitate de tratament - Proporționalitate)

2013/C 114/47

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: Rütgers Germany GmbH (Castrop-Rauxel, Germania); Rütgers Belgium NV (Zelzate, Belgia); Deza, a.s. (Valašske Meziříčí, Republica Cehă); Industrial Química del Nalón, SA (Oviedo, Spania); și Bilbaína de Alquitranes, SA (Luchana-Baracaldo, Spania) (reprezentanti: inițial K. Van Maldegem, R. Cana, avocați, și P. Sellar, solicitor, ulterior K. Van Maldegem și R. Cana)

Pârâtă: Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) (reprezentanți: M. Heikkilä și W. Broere, agenți, asistați de J. Stuyck, avocat)

Obiectul

Cerere de anulare în parte a deciziei ECHA, publicată la 13 ianuarie 2010, prin care se identifică uleiul antracenic (CE nr. 2 926 027) drept substanță care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 57 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 396, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 60, p. 3, rectificare în JO 2009, L 36, p. 84), în conformitate cu articolul 59 din acest regulament

Dispozitivul

1.	Respinge acțiunea.

2.	Obligă Rütgers Germany GmbH, Rütgers Belgium NV, Deza, a.s., Industrial Química del Nalón, SA și Bilbaína de Alquitranes, SA la plata cheltuielilor de judecată.

(1) JO C 113, 1.5.2010.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/31

Hotărârea Tribunalului din 7 martie 2013 — Cindu Chemicals și alții/ECHA

(Cauza T-95/10) (1)

(REACH - Identificarea uleiului antracenic cu conținut scăzut de antracen drept substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită - Acțiune în anulare - Act supus căilor de atac - Act normativ care nu presupune măsuri de executare - Afectare directă - Admisibilitate - Egalitate de tratament - Proporționalitate)

2013/C 114/48

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: Cindu Chemicals BV (Uithoorn, Țările de Jos); Deza, a.s. (Valašske Meziříčí, Republica Cehă); Koppers Denmark A/S (Nyborg, Danemarca); și Koppers UK Ltd (Scunthorpe, Regatul Unit) (reprezentanți: inițial K. Van Maldegem, R. Cana, avocați, și P. Sellar, solicitor, ulterior K. Van Maldegem și R. Cana)

Pârâtă: Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) (reprezentanți: M. Heikkilä și W. Broere, agenți, asistați de J. Stuyck, avocat)

Intervenientă în susținerea pârâtei: Comisia Europeană (reprezentanți: inițial P. Oliver și G. Wilms, ulterior P. Oliver și E. Manhaeve, agenți, asistați de K. Sawyer, barrister, ulterior P. Oliver et E. Manhaeve)

Obiectul

Cerere de anulare în parte a deciziei ECHA, publicată la 13 ianuarie 2010, prin care se identifică uleiul antracenic cu conținut scăzut de antracen (CE nr. 2 926 048) drept substanță care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 57 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 396, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 60, p. 3, rectificare în JO 2009, L 36, p. 84), în conformitate cu articolul 59 din acest regulament

Dispozitivul

1.	Respinge acțiunea.

2.	Cindu Chemicals BV, Deza, a.s., Koppers Denmark A/S și Koppers UK Ltd suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA).

3.	Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.

(1) JO C 113, 1.5.2010.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/31

Hotărârea Tribunalului din 7 martie 2013 — Rütgers Germany și alții/ECHA

(Cauza T-96/10) (1)

(REACH - Identificarea uleiului antracenic (pastă antracenică) drept substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită - Acțiune în anulare - Act supus căilor de atac - Act normativ care nu presupune măsuri de executare - Afectare directă - Admisibilitate - Egalitate de tratament - Proporționalitate)

2013/C 114/49

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: Rütgers Germany GmbH (Castrop-Rauxel, Germania); Rütgers Belgium NV (Zelzate, Belgia); Deza, a.s. (Valašske Meziříčí, Republica Cehă); Koppers Denmark A/S (Nyborg, Danemarca); și Koppers UK Ltd (Scunthorpe, Regatul Unit) (reprezentanți: inițial K. Van Maldegem, R. Cana, avocați, și P. Sellar, solicitor, ulterior K. Van Maldegem și R. Cana)

Pârâtă: Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) (reprezentanți: M. Heikkilä și W. Broere, agenți, asistați de J. Stuyck, avocat)

Obiectul

Anularea în parte a deciziei ECHA, publicată la 13 ianuarie 2010, prin care se identifică uleiul antracenic (pastă antracenică) (CE nr. 292-603-2) drept substanță care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 57 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 396, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 60, p. 3, rectificare în JO 2009, L 36, p. 84), în conformitate cu articolul 59 din acest regulament

Dispozitivul

1.	Respinge acțiunea.

2.	Obligă Rütgers Germany GmbH, Rütgers Belgium NV, Deza, a.s., Koppers Denmark A/S și Koppers UK Ltd la plata cheltuielilor de judecată.

(1) JO C 113, 1.5.2010.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/32

Hotărârea Tribunalului din 7 martie 2013 — Acino/Comisia

(Cauza T-539/10) (1)

(Medicamente de uz uman - Suspendarea introducerii pe piață și retragerea anumitor loturi de medicamente care conțin substanța activă Clopidogrel - Modificarea autorizației de introducere pe piață - Interzicerea introducerii pe piață a medicamentelor - Regulamentul (CE) nr. 726/2004 și Directiva 2001/83/CE - Proporționalitate - Obligația de motivare)

2013/C 114/51

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Acino AG, fostă Acino Pharma GmbH (Miesbach, Germania) (reprezentanți: R. Buchner și E. Burk, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: inițial A. Sipos, G. Wilms, B. R. Killmann și M. Šimerdová, ulterior B. R. Killmann și M. Šimerdová, agenți)

Obiectul

Cerere de anulare a Deciziilor Comisiei din 29 martie 2010 și din 16 septembrie 2010 privind suspendarea introducerii pe piață a medicamentelor de uz uman care conțin substanța activă Clopidogrel fabricată într-o anumită unitate, retragerea de pe piață a loturilor din aceste medicamente, modificarea autorizațiilor de introducere pe piață, precum și interzicerea introducerii pe piață a medicamentelor menționate

Dispozitivul

1.	Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei, în măsura în care acțiunea este îndreptată împotriva Deciziilor Comisiei C(2010) 2204 și C(2010) 2208 din 29 martie 2010 și împotriva Deciziilor Comisiei C(2010) 6429 și C(2010) 6436 din 16 septembrie 2010.

2.	Respinge în rest acțiunea.

3.	Obligă Acino AG la plata cheltuielilor de judecată.

(1) JO C 30, 29.1.2011.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/34

Ordonanța Tribunalului din 26 februarie 2013 — Castiglioni/Comisia

(Cauza T-591/10) (1)

(Acțiune în anulare - Acțiune în despăgubire - Contracte de achiziții publice de lucrări - Procedură de cerere de ofertă - Construirea, restructurarea și întreținerea unor clădiri și infrastructuri la situl Ispra al Centrului Comun de Cercetare - Criterii de selecție - Respingerea ofertei unui ofertant și decizie de atribuire a contractului către alt ofertant - Motive noi - Acțiune în parte vădit lipsită de orice temei juridic și în parte vădit inadmisibilă)

2013/C 114/56

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamantă: Castiglioni Srl (Busto Arsizio, Italia) (reprezentant: G. Turri, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: inițial S. Delaude et N. Bambara, ulterior S. Delaude et F. Moro, agenți, asistați de D. Gullo, avocat)

Obiectul

Pe de o parte, cerere de anulare a deciziei de la Commission din 29 octombrie 2010 de respingere a ofertei prezentate de reclamantă în cadrul procedurii de cerere de ofertă ISM/2010/C05/004/0C privind încheierea unui acord-cadru multiplu pentru executarea lucrărilor de construcții, de renovare și de întreținere a clădirilor și a infrastructurilor la situl Ispra al Centrului Comun de Cercetare al Comisiei, a deciziei de a atribui contractul către alt ofertant, precum și a anunțului de participare și, pe de altă parte, cerere de daune interese.

Dispozitivul

1.	Respinge acțiunea.

2.	Obligă Castiglioni Srl la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor aferente procedurii privind măsurile provizorii.

(1) JO C 55, 19.2.2011.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/35

Acțiune introdusă la 29 ianuarie 2013 — Club Hotel Loutraki și alții/Comisia

(Cauza T-57/13)

2013/C 114/57

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: Club Hotel Loutraki (Loutraki, Grecia), Vivere Entertainment AE (Atena, Grecia), Theros International Gaming, Inc. (Patra, Grecia), Elliniko Casino Kerkyras (Atena), Casino Rodos (Rodos, Grecia) și Porto Carras AE (Alimos, Grecia) (reprezentant: S. Pappas, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamantele solicită Tribunalului:

—	anularea Deciziei Comisiei COMP F3/MC/erg*2012/127386 din 29 noiembrie 2012 prin care s-a respins plângerea formulată de reclamante la 4 aprilie 2012 privind un pretins ajutor de stat acordat de autoritățile elene în favoarea operatorului public de jocuri (OPAP);

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii formulate, reclamantele invocă patru motive.

Primul motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului reclamantelor de a fi ascultate, prevăzut la articolul 108 alineatul (2) TFUE, întrucât Comisia nu a deschis procedura oficială de investigare în temeiul articolului 4 alineatul (4) și al articolelor 6 și 20 din Regulamentul nr. 659/1999, fapt care reprezintă un abuz de putere.

—

Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 4 și următoarele din regulament, întrucât a desfășurat, în esență, o procedură oficială de investigare fără să respecte condițiile legale, privându-le în acest fel pe reclamante și pe celelalte persoane interesate de dreptul de a fi ascultate.

—	În subsidiar, reclamantele susțin că le-au fost încălcate drepturile de a fi implicate în această cauză în cursul examinării preliminare.

Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea obligației de motivare și pe încălcarea drepturilor reclamantelor la bună administrare, în conformitate cu articolul 296 TFUE și, respectiv, cu articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

—

Întrucât nu a luat în considerare datele și cifrele economice de importanță crucială, decizia atacată nu precizează în mod clar și neechivoc raționamentul urmat de Comisie pentru a le permite reclamantelor să determine motivele care au condus la concluzia că măsurile în discuție nu reprezintă ajutoare de stat. Aceste deficiențe nu pot fi justificate prin prisma obligației de protejare a secretului comercial.

—	Reclamantele contestă, de asemenea, natura confidențială a dimensiunii economice decisive.

Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului reclamantelor la protecție jurisdicțională efectivă, prevăzut la articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDH) și la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

—

Pentru motive similare celor evocate în cadrul celui de al doilea motiv, a fost încălcat și dreptul reclamantelor la protecție jurisdicțională efectivă. Reclamantele întâmpină dificultăți în contestarea directă a temeiniciei deciziei atacate, întrucât nu sunt în măsură să determine raționamentul care stă la baza acesteia, care se întemeiază doar pe date economice care nu au fost divulgate.

Cel de al patrulea motiv se întemeiază pe o eroare vădită de drept săvârșită cu ocazia evaluării conformității acordului ALV și a anexei la acesta pentru a ajunge la concluzia potrivit căreia prin acestea nu se conferă niciun avantaj economic OPAP.

—

Acordarea unui avantaj economic, condiție oficială pentru existența unui ajutor de stat, trebuie să fie apreciată în cadrul unei piețe distincte, iar nu în urma unei evaluări paralele a altor măsuri similare conferite aceluiași destinatar pe o altă piață, indiferent dacă ele sunt sau nu sunt comparabile. În caz contrar, protecția concurenței ar fi în mod considerabil incompletă.

—	În orice caz, o asemenea evaluare nu poate fi efectuată pe baza unor măsuri aplicate în cursul unor perioade diferite.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/36

Acțiune introdusă la 29 ianuarie 2013 — Club Hotel Loutraki și alții/Comisia

(Cauza T-58/13)

2013/C 114/58

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: Club Hotel Loutraki (Loutraki, Grecia); Vivere Entertainment AE (Atena, Grecia); Theros International Gaming, Inc. (Patra, Grecia); Elliniko Casino Kerkyras (Atena); Casino Rodos (Rodos, Grecia); Porto Carras AE (Alimos, Grecia) și Kazino Aigaiou AE (Syros, Grecia) (reprezentant: S. Pappas, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamantele solicită Curții:

—	anularea Deciziei C(2012) 6777 final a Comisiei privind ajutorul de stat SA 33988 (2011/N) din 3 octombrie 2012;

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii formulate, reclamantele invocă patru motive.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului reclamantelor de a fi ascultate, prevăzut la articolul 108 alineatul (2) TFUE, prin faptul că nu a fost inițiată de Comisie o procedură oficială de investigare conform articolului 4 alineatul (4), articolului 6 și articolului 20 din Regulamentul nr. 659/1999, ceea ce constituie un abuz de putere.

—

Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 4 și următoarele din regulamentul menționat, întrucât în esență a realizat o procedură oficială de investigare fără a respecta cerințele formale ale acesteia, privându-le astfel pe reclamante, precum și pe celelalte părți interesate, de exercitarea dreptului de a fi ascultate.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare și a dreptului reclamantelor la o bună administrare prevăzut la articolului 296 TFUE și, respectiv, la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

—

Prin omiterea tuturor informațiilor și cifrelor economice importante, decizia atacată nu prezintă în mod clar și neechivoc raționamentul urmat de Comisie, astfel încât să le permită reclamantelor să ia cunoștință de motivele care au condus la concluzia că măsurile în cauză nu constituie ajutoare de stat. Aceste deficiențe nu pot fi justificate prin referirea la obligația de păstrare a confidențialității informațiilor legate de afaceri.

—	Reclamantele contestă de asemenea natura confidențială a dimensiunilor economice decisive.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului reclamantelor la protecție jurisdicțională efectivă prevăzut la articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO) și la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

—

Pentru aceleași considerente precum cele prezentate în cadrul celui de al doilea motiv, dreptul reclamantelor la protecție jurisdicțională efectivă a fost încălcat. Reclamantele întâmpină dificultăți în contestarea directă a substanței deciziei atacate, întrucât nu pot cunoaște în niciun mod raționamentul pe care este întemeiată aceasta, care se bazează exclusiv pe date economice care rămân în totalitate nedivulgate.

Al patrulea motiv, întemeiat pe o eroare vădită în aprecierea conformității acordului VLT împreună cu Addendumul și în stabilirea faptului că acestea nu conferă operatorului public de jocuri de noroc (OPAP) un avantaj economic.

—

Conferirea unor avantaje economice, condiție obligatorie de existență a unui ajutor de stat, trebuie să fie apreciată în raport cu o piață determinată, iar nu în urma unei evaluări de ansamblu împreună cu alte măsuri similare acordate aceluiași beneficiar, dar pe o piață diferită, independent dacă acestea sunt sau nu sunt comparabile. În caz contrar, protecția conferită concurenței ar fi insuficientă.

—	În orice caz, nu se poate efectua o astfel de apreciere de ansamblu cu privire la măsuri care urmează să fie aplicate în perioade diferite.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/37

Recurs introdus la 30 ianuarie 2013 de BT împotriva Ordonanței Tribunalului Funcției Publice din 3 decembrie 2012 în cauza F-45/12 BT/Comisia

(Cauza T-59/13 P)

2013/C 114/59

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: BT (București, România) (reprezentant: N. Visan, avocat)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Tribunalului:

—	anularea Ordonanței Tribunalului Funcției Publice din 3 decembrie 2012 în cauza F-45/12;

—	rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii formulate de reclamanta-recurentă și

—	obligarea pârâtei-intimată la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea recursului, recurenta invocă șapte motive.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea unuia dintre principiile care guvernează procedura administrativă, principiul rolului activ, întrucât Tribunalul Funcției Publice a considerat că cererea introductivă nu cuprindea motivele invocate, fără să verifice din oficiu legalitatea deciziei atacate în primă instanță care nu ar fi trebuit să se limiteze la motivele invocate de reclamantă.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 6 paragraful 1 și a articolului 47 primul și al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Încălcarea principiului „accesului la justiție” și a principiului imparțialității instanței, întrucât Tribunalul Funcției Publice a respins acțiunea recurentei ca vădit inadmisibilă fără să i se dea posibilitatea să îndrepte și/sau să completeze cererea introductivă, un drept prevăzut și recunoscut nu numai în legislația oricărui stat european, dar și de instanțele europene (de exemplu Curtea Europeană a Drepturilor Omului).

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de „acces la justiție” care se concretizează și prin respingerea de către Tribunal a dreptului de a depune un memoriu în replică la memoriul în apărare al pârâtei — și aceasta în condițiile în care reclamanta-intimată a solicitat expres un al doilea schimb de memorii. Neacordarea acestui drept (de a depune memoriul în replică) a privat recurenta de posibilitatea de a îndrepta neregularitatea invocată de Tribunal, și acesta la momentul la care recurenta nu mai putea formula o nouă acțiune care să respecte cerințele legale deoarece termenul de introducere a unei acțiuni a expirat (articolul 78 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice).

Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului referitor la dreptul de a susține cauza în fața unei instanțe și pe încălcarea principiului caracterului public al ședințelor de judecată, întrucât nu a existat o ședință publică; acest principiu este prevăzut de Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice și de articolul 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.

5.	Al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului caracterului echitabil al judecății, întrucât Tribunalul Funcției Publice nu a ascultat recurenta cu privire la cauza inadmisibilității acțiunii formulate (articolul 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului).

Al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 21 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție și a articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, întrucât Tribunalul Funcției Publice a aplicat în realitate o „normă de cristalizare a procedurii jurisdicționale” apreciind că cererea introductivă nu cuprinde motivele invocate.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care Tribunalul nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, în situația în care recurenta este în prezent un caz social ca urmare a consecințelor încetării contractului de muncă încheiat cu Comisia Europeană, încalcă articolul 89 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice „[c]heltuielile de judecată rămân la aprecierea Tribunalului în cazul în care acesta nu se pronunță asupra fondului cauzei”.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/38

Acțiune introdusă la 11 februarie 2013 — InterMune UK și alții/EMA

(Cauza T-73/13)

2013/C 114/60

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: InterMune UK Ltd (Londra, Regatul Unit), InterMune, Inc. (Brisbane, Statele Unite) și InterMune International AG (Muttenz, Elveția) (reprezentanți: I. Dodds-Smith și A. Williams, solicitors, T. de la Mare, barrister, și F. Campbell, avocat)

Pârâtă: Agenția Europeană pentru Medicamente

Concluziile

Reclamantele solicită Tribunalului:

—

anularea deciziei, comunicată de pârâtă reclamantelor la 15 ianuarie 2013, de a divulga anumite informații în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 (1), în măsura în care decizia privește divulgarea de informații furnizate anterior pârâtei de către reclamante și care nu sunt încă în domeniul public și

—	obligarea pârâtei la plata către reclamante a cheltuielilor de judecată și a altor cheltuieli aferente prezentei proceduri.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii formulate, reclamantele invocă trei motive.

Primul motiv este întemeiat pe faptul că pârâta nu a realizat în mod corespunzător evaluarea comparativă pe care trebuie să o efectueze în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, în sensul de a aprecia dacă există, în fapt, un interes public în divulgarea informațiilor în litigiu care să fie superior necesității de a proteja interesele comerciale ale reclamantelor împotriva prejudiciului substanțial pe care l-ar cauza o astfel de divulgare.

Al doilea motiv este întemeiat pe faptul că pârâta nu a luat în considerare în mod corespunzător alți factori importanți, relevanți în evaluarea comparativă impusă de lege, inclusiv:

—	cerințele reglementării specifice a Uniunii Europene, [mai ales Regulamentul (CE) nr. 726/2004 (2), în special articolul 14 alineatul (11) din acesta];

—	principiile de interpretare impuse tuturor instituțiilor Uniunii Europene de articolul 39 alineatul (3) din TRIPs (Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală) în cadrul interpretării reglementării UE;

—

drepturile fundamentale de proprietate și la respectarea vieții private, astfel cum sunt protejate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, evaluate în lumina unei examinări atente a tuturor faptelor relevante, de natură să permită o analiză de proporționalitate care să țină seama de fapte și

—	obligația de a urma propriile orientări și politici publicate, privind importanța protejării informațiilor comerciale confidențiale.

Al treilea motiv este întemeiat pe susținerea că dacă pârâta ar fi efectuat în mod corespunzător evaluarea comparativă necesară și ar fi luat în considerare în mod corespunzător toți factorii relevanți, singura concluzie legală, proporțională și/sau rezonabilă ar fi fost aceea că informațiile în litigiu nu trebuie divulgate.

(1) Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76).

(2) Regulamentul (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004 de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea și supravegherea medicamentelor de uz uman și veterinar și de instituire a unei Agenții Europene pentru Medicamente (JO L 136, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 44, p. 83).

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/38

Acțiune introdusă la 15 februarie 2013 — Regatul Unit/BCE

(Cauza T-93/13)

2013/C 114/61

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (reprezentanți: K. Beal, QC, și E. Jenkinson, agent)

Pârâtă: Banca Centrală Europeană

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

—	Anularea în parte a Deciziei Băncii Centrale Europene din 11 decembrie 2012 de modificare a Deciziei BCE/2007/7 privind termenii și condițiile TARGET2-ECB (Decizia BCE/2012/31) (JO L 13, p. 8);

—	Anularea în parte a Orientării Băncii Centrale Europene din 5 decembrie 2012 privind sistemul transeuropean automat de transfer rapid cu decontare pe bază brută în timp real (TARGET2) (Orientarea BCE/2012/27) (JO L 30, p. 1);

—	Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă șapte motive.

1.	Primul motiv se întemeiază pe lipsa oricărei competențe a BCE de a publica actele atacate sau în subsidiar pe lipsa competenței BCE de a publica actele atacate în lipsa unui instrument legislativ, precum un regulament, adoptat fie de Consiliu, fie, alternativ, de însăși BCE;

Al doilea motiv se întemeiază pe împrejurarea că actele atacate impun de jure sau de facto o condiție referitoare la stabilirea sediului în ceea ce privește sistemele de compensare prin contrapartide centrale („CPC-uri”) care intenționează să efectueze operațiuni de compensare sau de decontare în moneda euro și ale căror tranzacții zilnice depășesc un anumit volum. În plus sau în subsidiar, acestea impun restricții sau obstacole privind natura și/sau nivelul serviciilor sau al capitalului care pot fi furnizate CPC-urilor stabilite în state membre care nu fac parte din zona euro. Actele atacate încalcă toate sau unele dintre articolele 48, 56 și/sau 63 TFUE, în măsura în care:

—

CPC-urile stabilite în state membre care nu fac parte din zona euro, precum Regatul Unit, vor fi obligate să își transfere centrele de administrare și de control în state membre care sunt membre ale Eurosistemului. Aceste CPC-uri vor fi de asemenea obligate să se reconstituie ca persoane juridice recunoscute de dreptul național al altui stat membru;

—

în cazul în care astfel de CPC-uri nu își transferă sediile conform cerințelor, accesul lor la piețele financiare în statele membre din cadrul Eurosistemului fie nu va fi acordat în aceleași condiții ca cele aplicabile CPC-urilor stabilite pe teritoriul statelor respective, fie va fi împiedicat în totalitate;

—	asemenea CPC-uri nerezidente nu vor avea dreptul să beneficieze în aceleași condiții, sau în niciun mod, de facilitățile oferite de BCE sau de băncile centrale naționale (denumite în continuare „BCN”) din cadrul Eurosistemului;

—	în consecință, capacitatea unor astfel de CPC-uri de a oferi clienților din Uniune servicii de compensare sau de decontare în moneda euro va fi restricționată sau chiar interzisă în totalitate.

Al treilea motiv se întemeiază pe împrejurarea că actele atacate încalcă articolul 101 și/sau articolul 102 TFUE coroborat cu articolul 106 TFUE și cu articolul 13 TUE, întrucât:

—	impun efectiv ca toate operațiunile de compensare care au loc în moneda euro și care depășesc un anumit nivel să fie efectuate de CPC-uri stabilite într-un stat membru din zona euro;

—	dispun efectiv ca BCE și/sau zona euro și/sau BCN să nu furnizeze lichidități în moneda euro către CPC-uri stabilite în state membre care nu fac parte din zona euro, în cazul în care acestea depășesc pragurile stabilite prin decizie.

Al patrulea motiv se întemeiază pe împrejurarea că cerința impusă CPC-urilor stabilite în state membre care nu fac parte din zona euro, de a adopta o personalitate juridică și un sediu diferite, constituie o discriminare directă sau indirectă pe motiv de naționalitate. Aceasta încalcă de asemenea principiul general al egalității de tratament din dreptul Uniunii Europene, întrucât CPC-urile stabilite în state membre diferite sunt supuse unui tratament diferențiat, fără nicio justificare obiectivă.

Al cincilea motiv se întemeiază pe împrejurarea că actele atacate încalcă prevederile relevante din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (JO 2012 L 201, p. 1).

6.	Al șaselea motiv se întemeiază pe împrejurarea că actele atacate încalcă toate sau unele dintre articolele II, XI, XVI și XVII din Acordul General privind Comerțul cu Servicii (GATS).

Al șaptelea motiv se întemeiază pe împrejurarea că, fără să își asume sarcina de a demonstra că asemenea restricții nu sunt justificate de un interes public (sarcina de a dovedi necesitatea unei derogări, în cazul în care intenționează să o aplice, revenind BCE), Regatul Unit susține că nicio justificare invocată de BCE, întemeiată pe ordinea publică, nu ar satisface cerința proporționalității, întrucât sunt disponibile măsuri mai puțin restrictive pentru a asigura controlul asupra instituțiilor financiare care sunt stabilite în Uniune, însă în afara zonei euro.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/39

Recurs introdus la 17 februarie 2013 de Ioannis Ntouvas împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice pronunțate la 11 decembrie 2012 în cauza F-107/11, Ntouvas/ECDC

(Cauza T-94/13 P)

2013/C 114/62

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurent: Ioannis Ntouvas (Agios Stefanos, Grecia) (reprezentant: V. Kolias, avocat)

Cealaltă parte din procedură: Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (Stockholm, Suedia)

Concluziile recurentului

Recurentul solicită Tribunalului:

—

anularea Hotărârii Tribunalului Funcției Publice pronunțate la 11 decembrie 2012 în cauza F-107/11, Ntouvas/ECDC, prin care a fost respinsă acțiunea având ca obiect anularea raportului de evaluare a recurentului întocmit pentru exercițiul de evaluare 2010 și prin care acesta a fost obligat la plata tuturor cheltuielilor de judecată;

—	anularea deciziei contestate în primă instanță și

—	obligarea ECDC la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță și în recurs.

Motivele și principalele argumente

În susținerea recursului formulat, recurentul invocă 14 motive.

Primul motiv este întemeiat pe încălcarea normelor de drept referitoare la sarcina probei și la administrarea probelor, în condițiile în care Tribunalul Funcției Publice a admis cererea pârâtului privind prelungirea termenului pentru depunerea observațiilor sale în apărare în cadrul procedurii în primă instanță, deși pârâtul nu dovedise existența împrejurărilor care, în opinia sa, justificau o astfel de prelungire a termenului.

Al 2-lea motiv este întemeiat pe săvârșirea unei erori de ordin substanțial în ceea ce privește stabilirea situației de fapt, în condițiile în care Tribunalul Funcției Publice a considerat că cererea formulată în primă instanță fusese comunicată pârâtului la 7 noiembrie 2011, iar nu la 4 noiembrie 2011.

Al 3-lea motiv este întemeiat pe aprecierea eronată a situației de fapt, în condițiile în care Tribunalul Funcției Publice a interpretat și a apreciat greșit documentele din dosar care contraziceau argumentele prezentate de pârât pentru a-și susține cererea de prelungire a termenului în care putea să își formuleze apărarea în primă instanță.

Al 4-lea motiv este întemeiat pe calificarea juridică eronată a situației de fapt, în condițiile în care Tribunalul Funcției Publice a considerat în mod greșit ca fiind „excepționale” circumstanțele invocate de pârât pentru a solicita prelungirea termenului în care putea să își formuleze apărarea în primă instanță.

Al 5-lea motiv este întemeiat pe stabilirea eronată și, în subsidiar, pe calificarea juridică eronată a situației de fapt, în condițiile în care Tribunalul Funcției Publice a considerat în mod greșit că recurentul nu formulase o cerere de judecare în lipsă și, în subsidiar, că afirmațiile acestuia nu constituiau o cerere de judecare în lipsă.

6.	Al 6-lea motiv este întemeiat pe aprecierea eronată a documentelor din dosar, în condițiile în care Tribunalul Funcției Publice a stabilit că două posturi din cadrul serviciilor pârâtului era semnificativ diferite unul de celălalt.

Al 7-lea motiv este întemeiat pe stabilirea eronată a sarcinii probei, în condițiile în care Tribunalul Funcției Publice a respins, ca nedovedit, argumentul recurentului potrivit căruia exista un conflict de interese în ceea ce privește cel puțin unul dintre membrii Comitetului paritar pentru evaluări din cadrul pârâtului, deși respectivele elemente de probă constau în documente care figurau în cererea formulată în primă instanță și erau ușor accesibile pârâtului; în subsidiar, Tribunalul nu și-a îndeplinit obligația care îi revenea, în calitate de instanță administrativă sesizată cu un litigiu de dreptul muncii, de a dispune măsurile de organizare a procedurii necesare în vederea obținerii respectivelor documente. În plus, Tribunalul a interpretat în mod greșit temeiul juridic al cererii formulate de recurent, precum și articolul 9 alineatul (6) din Norma de aplicare nr. 20 privind evaluările (denumită în continuare „Norma de aplicare”) adoptată de directorul ECDC la 17 aprilie 2009.

8.	Al 8-lea motiv este întemeiat pe interpretarea eronată a argumentului prin care se invocă inexistența unor norme de procedură în cadrul Comitetului paritar pentru evaluări al ECDC și pe faptul că respectivul argument nu a fost examinat.

Al 9-lea motiv este întemeiat pe denaturarea elementelor de probă și, în subsidiar, pe modul în care a fost realizată calificarea juridică a situației de fapt, în condițiile în care Tribunalul Funcției Publice a considerat ca fiind neîntemeiat argumentul invocat de recurent potrivit căruia Comitetul paritar al ECDC nu verificase elementele pe care trebuia să le verifice în temeiul articolului 9 alineatul (4) din Norma de aplicare.

10.	Al 10-lea motiv este întemeiat pe aprecierea eronată și, în subsidiar, pe calificarea juridică eronată a situației de fapt, în condițiile în care Tribunalul Funcției Publice a considerat că avizul emis de Comitetul paritar pentru evaluări al ECDC cuprindea o motivare suficientă.

11.

Al 11-lea motiv este întemeiat pe interpretarea eronată a unui argument și pe calificarea juridică eronată a situație de fapt, în condițiile în care Tribunalul Funcției Publice a interpretat în mod greșit susținerea invocată de recurent referitoare la motivarea insuficientă a avizului Comitetului paritar pentru evaluări al ECDC ca fiind o susținere prin care se invocă săvârșirea unei erori vădite de apreciere și în condițiile în care Tribunalul Funcției Publice a considerat că respectiva motivare era suficientă.

12.	Al 12-lea motiv este întemeiat pe aprecierea eronată a situației de fapt, în condițiile în care Tribunalul Funcției Publice a stabilit că raportul de evaluare contestat nu era afectat de o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește eficiența recurentului în raport cu volumul său de muncă.

13.

Al 13-lea motiv este întemeiat pe calificarea juridică eronată a situației de fapt, în condițiile în care Tribunalul Funcției Publice a considerat că erau proporționale criticile formulate în cadrul raportului de evaluare contestat, chiar dacă ECDC nu îl informase pe recurent, în perioada care a făcut obiectul evaluării, cu privire la pretinsele probleme referitoare la conduita acestuia.

14.	Al 14-lea motiv este întemeiat pe aprecierea eronată a situației de fapt, în condițiile în care Tribunalul Funcției Publice a considerat volumul de muncă al recurentului ca fiind mai redus decât a fost în realitate.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/41

Acțiune introdusă la 20 februarie 2013 — Toshiba/Comisia

(Cauza T-104/13)

2013/C 114/63

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Toshiba Corp. (Tokyo, Japan) (reprezentant: J. MacLennan, Solicitor, J. Jourdan, A. Schulz and P. Berghe, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea articolului 1 alineatul (2) litera (d) din Decizia Comisiei din 5 decembrie 2012, în cazul COMP/39.437 — tuburi pentru ecrane de televizor și calculator;

—	anularea articolului 1 alineatul (2) litera (e) din Decizia Comisiei din 5 decembrie 2012, în cazul COMP/39.437 — tuburi pentru ecrane de televizor și calculator;

—	anularea articolului 2 alineatul (2) litera (g) din decizia atacată sau, în subsidiar, reducerea amenzii după cum Tribunalul va considera adecvat;

—	anularea articolului 2 alineatul (2) litera (h) din decizia atacată, sau, în subsidiar, anularea articolului 2 alineatul (2) litera (h) în măsura în care Toshiba este obligată să răspundă în solidar sau, în subsidiar, reducerea amenzii după cum Tribunalul va considera adecvat;

—	dispunerea oricărei măsuri necesare în împrejurările cauzei;

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă șase motive.

1.	Primul motiv se întemeiază pe faptul că, prin decizia atacată, Toshiba Corporation a fost considerată în mod eronat răspunzătoare pentru încălcarea articolului 101 TFUE pentru perioada 16 mai 2000 — 11 aprilie 2002.

2.	Al doilea motiv se întemeiază pe faptul că, prin decizia atacată, Toshiba Corporation a fost considerată în mod eronat răspunzătoare pentru încălcarea articolului 101 TFUE pentru perioada 12 aprilie 2002 — 31 martie 2003.

3.	Al treilea motiv se întemeiază pe faptul că, prin decizia atacată, Toshiba Corporation a fost considerată în mod eronat răspunzătoare pentru încălcarea articolului 101 TFUE pentru perioada 1 aprilie 2003 — 12 iunie 2006.

Al patrulea motiv se întemeiază pe faptul că, prin decizia atacată, Toshiba Corporation a fost considerată în mod eronat răspunzătoare în solidar pentru participarea la încălcare a Matsushita Toshiba Picture Display Co., Ltd. (denumită în continuare „MTPD”) în perioada 1 aprilie 2003 — 12 iunie 2006.

5.	Al cincilea motiv, invocat în subsidiar față de al patrulea motiv, se întemeiază pe faptul că, prin decizia atacată, MTPD a fost considerată în mod eronat răspunzătoare pentru participarea la încălcare în perioada 1 aprilie 2003 — 12 iunie 2006.

6.	Al șaselea motiv se întemeiază pe faptul că, prin decizia atacată, în mod eronat s-a aplicat o amendă la articolul 2 alineatul (2) litera (g) și la articolul 2 alineatul (2) litera (h) sau, în subsidiar, în mod eronat s-au calculat aceste amenzi.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/42

Acțiune introdusă la 23 februarie 2013 — VTZ și alții/Consiliul

(Cauza T-108/13)

2013/C 114/64

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamanți: Volžskij trubnyi zavod OAO (VTZ OAO) (Volzhsky, Rusia), Taganrogskij metallurgičeskij zavod OAO (Tagmet OAO) (Taganrog, Rusia), Sinarskij trubnyj zavod OAO (SinTZ OAO) (Kamensk-Uralsky, Rusia) și Severskij trubnyj zavod OAO (STZ OAO) (Polevskoy, Rusia) (reprezentant: J. Bellis, F. Di Gianni și G. Coppo, avocați)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile

Reclamanții solicită Curții:

—

Anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1269/2012 al Consiliului din 21 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 585/2012 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile anumitor tuburi și țevi obținute fără sudură, din fier sau din oțel, originare, printre altele, din Rusia, ca urmare a unei reexaminări intermediare parțiale în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului, în măsura în care include vânzările menționate la punctele 22-33 din regulamentul atacat în obiectul anchetei de reexaminare;

—	ca o consecință a anulării parțiale solicitate mai sus, corectarea cotei taxei antidumping aplicabilă TMK Group de la 28,7 % la 13,6 % și

—	obligarea Consiliului la plata cheltuielilor aferente prezentei proceduri.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii formulate, reclamanții invocă trei motive.

Prin intermediul primului motiv, reclamanții susțin că Consiliul s-a întemeiat în mod nejustificat pe alte criterii decât cele stabilite în textul prevederilor vamale relevante atunci când a determinat clasificarea țevilor la care se face trimitere la punctele 23-33 din regulamentul atacat.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanții susțin că temeiurile invocate de Consiliu atunci când a concluzionat că țevile la care se face trimitere la punctele 23-33 din regulamentul contestat nu intră în sfera codului CN 7304 59 10 sunt eronate.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, reclamanții susțin că, în lumina împrejurărilor specifice ale cauzei, simplul fapt că țevile la care se face trimitere la punctele 23-33 din regulamentul atacat erau de fapt utilizate pentru producerea de tuburi și țevi cu alte diametre și grosimi arată că le era aplicabil codul 7304 59 10.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/42

Recurs introdus la 22 februarie 2013 de Maria Concetta Cerafogli împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice din 12 decembrie 2012 în cauza F-43/10 Cerafogli/ECB

(Cauza T-114/13 P)

2013/C 114/65

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: Maria Concetta Cerafogli (Frankfurt am Main, Germania) (reprezentant: L. Levi, avocat)

Cealaltă parte din procedură: Banca Centrală Europeană

Concluziile

Recurenta solicită Tribunalului:

—	Anularea hotărârii atacate;

—

în consecință:

—

anularea deciziei Băncii Centrale Europene din 24 noiembrie 2009 de respingere a plângerilor recurentei pentru discriminare și atingere adusă demnității sale ca urmare a comportamentului managementului acesteia și, în măsura în care este necesar, anularea deciziei din 24 martie 2010 de respingere a recursului extraordinar;

—	admiterea cererilor recurentei, astfel cum sunt formulate în acțiunea administrativă și, mai precis:

—	încetarea oricărei forme de discriminare și de hărțuire morală a recurentei, fie în formă verbală, fie în cadrul sarcinilor care îi sunt încredințate și al modalităților de lucru;

—	obținerea unei retractări scrise din partea domnului G., cu privire la declarațiile sale jignitoare și amenințătoare;

—	în orice caz, obținerea reparării prejudiciului moral și material suferit evaluat ex aequo et bono la 50 000 EUR (prejudiciul moral) și la 15 000 EUR (prejudiciul material);

—

obligarea BCE la prezentarea raportului complet al anchetei administrative interne, cu toate anexele acestuia, inclusiv a proceselor verbale ale ședințelor. În plus, obligarea BCE la prezentarea tuturor comunicărilor dintre echipa însărcinată cu ancheta și/sau persoana care a condus ancheta, și Comitetul executiv și/sau președintele BCE;

—	citarea ca martor a fostului consilier pe probleme sociale al intimatei.

—	obligarea intimatei la plata cheltuielilor suportate atât în procedura de recurs, cât și în procedura în primă instanță.

Motivele și principalele argumente

În susținerea recursului, recurenta invocă cinci motive.

Primul motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare, pe denaturarea elementelor din dosar, pe încălcarea principiului proporționalității, pe încălcarea articolului 20 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 (1) și pe încălcarea dreptului la o cale de atac jurisdicțională efectivă. În această privință, recurenta apreciază că Tribunalul Funcției Publice a Uniunii Europene (denumit în continuare „TFP”) a săvârșit o eroare de drept și că a încălcat dreptul său la apărare întrucât a considerat că recurenta nu se putea întemeia pe obligația BCE de a respecta dreptul la apărare. Astfel, decizia de respingere a cererii sale de asistență i-a afectat grav interesele și, în plus, procedura a fost „inițiată” împotriva recurentei în sensul jurisprudenței (Hotărârea Comisia/Lisrestal). Întrucât recurenta nu a putut lua cunoștință de dosar, ea nu a fost în măsură nici să își apere în mod satisfăcător drepturile cu privire la actele de procedură în fața instanței europene, astfel încât dreptul său la o protecție jurisdicțională efectivă a fost de asemenea încălcat.

Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului la o cale de atac jurisdicțională efectivă și pe încălcarea obligației de motivare a instanței. În această privință, recurenta a solicitat TFP să oblige BCE să prezinte, în conformitate cu articolul 55 din Regulamentul de procedură al TFP, documentele anchetei, inclusiv anexele la raportul de anchetă și procesele-verbale ale ședințelor. Hotărârea atacată a refuzat să ia aceste măsuri de organizare a procedurii, încălcând dreptul recurentei la o cale de atac jurisdicțională efectivă și obligația de motivare a instanței.

Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea mandatului de către comisia de anchetă și pe încălcarea obligației sale de asistență, întrucât constatările rezultate din cele două reexaminări (și anume ancheta și aprecierea TFP) sunt foarte limitate, din moment ce demonstrează numai existența unor colegi care au prezentat aprecieri negative cu privire la recurentă și la activitatea sa. Or, aceasta nu corespundea obiectivului cererii sale de asistență — și, în consecință, mandatului comisiei de anchetă — care consta în special în evaluarea constatărilor privind afirmațiile negative la adresa recurentei. În plus, hotărârea atacată nu ia în considerare caracterul injust al situației, și anume faptul că recurenta nu a fost informată cu privire la afirmațiile negative prezentate, astfel încât ea s-a aflat într-o situație de neputință în care, în ceea ce privește atingerea adusă reputației sale, nu s-a putut apăra.

Al patrulea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 6 alineatul (5) din Circulara Administrativă 1/2006 a Comitetului executiv al BCE din 21 martie 2006 privind anchetele administrative interne, întrucât hotărârea atacată a considerat în mod greșit că raportul de anchetă însoțit de întregul dosar trebuia comunicat numai persoanei care a condus ancheta.

Al cincilea motiv este întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe o încălcare a obligației de motivare a instanței, întrucât definirea erorii vădite de apreciere formulate în hotărârea atacată nu este în conformitate cu jurisprudența Tribunalului. De asemenea, hotărârea atacată este greșită în ceea ce privește controlul unei erori vădite de apreciere.

(1) Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 30, p. 142)

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/43

Acțiune introdusă la 22 februarie 2013 — Dennekamp/Parlamentul European

(Cauza T-115/13)

2013/C 114/66

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: Gert-Jan Dennekamp (Giethoorn, Țările de Jos) (reprezentant: O. Brouwer și T. Oeyen, avocați)

Pârât: Parlamentul European

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

—

Anularea Deciziei Parlamentului European din 11 decembrie 2012 prin care se refuză accesul la (i) toate documentele care indică actualii membri ai Parlamentului European (denumiți în continuare „membrii PE”) care sunt afiliați la sistemul de pensii suplimentare, (ii) o listă cu numele membrilor PE care erau membri ai sistemului de pensii suplimentare după septembrie 2005 și (iii) o listă a numelor actualilor membri ai sistemului de pensii suplimentare pentru care Parlamentul European plătește o contribuție lunară. Această decizie a fost comunicată reclamantului la 12 decembrie 2012 într-o scrisoare având referința A (2012) 13180 și

—	obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în temeiul articolului 87 din Regulamentul de procedură al Tribunalului și a cheltuielilor de judecată efectuate de orice parte intervenientă.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii formulate, reclamantul invocă două motive.

Primul motiv, întemeiat pe o încălcare a articolelor 11 și 42 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”); eroare de drept în cadrul aplicării articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 (1) în coroborare cu articolul 8 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 (2), întrucât decizia atacată restrânge în mod nelegal domeniul de aplicare al dreptului de a primi și de a transmite informații cuprins în articolul 11 din cartă și dreptul de acces la documente oficiale cuprins în articolul 42 din cartă, efectuând o aplicare eronată a articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 în coroborare cu articolul 8 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 prin aceea că:

—	în primul rând, Parlamentul European a săvârșit o eroare considerând că reclamantul nu a invocat motive precise și legitime atunci când a arătat necesitatea transmiterii datelor cu caracter personal incluse in documentele solicitate;

—	în al doilea rând, Parlamentul European a considerat în mod greșit că informațiile privind afilierea la sistemul complementar de pensii intră în sfera privată a membrilor PE respectivi și

—	în al treilea rând, Parlamentul European a săvârșit o eroare de drept considerând că interesul legitim al membrilor PE prevalează asupra necesității de transmitere a datelor.

2.	Al doilea motiv, prin care se susține că Parlamentul European, ca urmare a erorilor de drept săvârșite, nu și-a îndeplinit obligația de a motiva decizia atacată în mod suficient și corespunzător, încălcând astfel obligația de motivare în temeiul articolului 296 TFUE.

(2) Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 30, p. 142).

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/44

Acțiune introdusă la 4 martie 2013 — Italia/Comisia

(Cauza T-125/13)

2013/C 114/67

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamantă: Republica Italiană (reprezentanți: G. Palmieri și S. Fiorentino, avvocati dello Stato)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea Deciziei C(2012) 9448 final a Comisiei Europene din 19 decembrie 2012, notificată la 20 decembrie 2012, privind injecțiile de capital efectuate de societatea SEA S.p.A. în favoarea SEA Handling SpA;

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În prezenta cauză, statul reclamant atacă decizia Comisiei Europene prin care măsurile instituite de SEA SpA, concesionara administrării aeroporturilor Milano Malpensa și Milano Linate în favoarea filialei SEA Handling SpA, însărcinată cu administrarea serviciilor de asistență la sol din aceleași aeroporturi — măsuri constând în esență în aporturi repetate de capital până la acoperirea pierderilor de operare — au fost declarate ajutor de stat incompatibil cu piața internă.

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive.

Primul motiv se întemeiază pe încălcarea principiilor bunei administrări și securității juridice.

—

se afirmă în această privință că decizia atacată a fost adoptată cu încălcarea principiilor bunei administrări și securității juridice care, în consecință, au determinat și o speranță legitimă a destinatarilor în legalitatea măsurilor, atât ca urmare a duratei excesive a întregii proceduri, și în special a procedurii prealabile de investigare, cât și ca urmare a îndoielilor legate de decizie și de abordările adoptate de Comisie în cursul aceleiași proceduri.

Al doilea motiv se întemeiază pe încălcarea cerințelor procedurale esențiale din cauza inexistenței procedurii prealabile de investigare și a încălcării dreptului de a fi ascultat.

—

se afirmă în această privință că decizia atacată a fost adoptată cu încălcarea dreptului de a fi ascultat și a dreptului la apărare al părților, din cauza extinderii de către Comisie a obiectului examinării la o perioadă care nu făcea obiectul deciziei inițiale de deschidere a procedurii prealabile de investigare.

Al treilea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 107 și a articolului 108 alineatul (3) TFUE și pe reconstituirea eronată a situației de fapt, precum și pe existența unei erori de motivare în ceea ce privește imputarea măsurilor în litigiu autorităților publice.

—	potrivit guvernului reclamant, decizia atacată este eronată în măsura în care impută autorităților publice măsurile în litigiu și, în orice caz, nu furnizează o probă adecvată și o motivare suficientă în acest sens.

Al patrulea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 107 și a articolului 108 alineatul (3) TFUE și pe reconstituirea eronată a situației de fapt, precum și pe existența unei erori de motivare în ceea ce privește imputarea măsurilor în litigiu autorităților publice.

—	se arată în această privință că decizia atacată este eronată în măsura în care consideră comportamentul SEA neconform cu cel al operatorului prudent în economia de piață și, în orice caz, nu furnizează o probă adecvată și o motivare suficientă în acest sens.

20.4.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/47

Acțiune introdusă la 22 ianuarie 2013 — ZZ/Comisia Europeană

(Cauza F-7/13)

2013/C 114/71

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: ZZ (reprezentant: E. Boigelot, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Obiectul și descrierea litigiului

Anularea deciziei de respingere a reclamației formulate împotriva deciziei luate ca răspuns la cererea reclamantului, repartizat la Delegația Comisiei la Antananarivo, Madagascar, prin care a solicitat despăgubiri pentru dificultățile întâmpinate cu ocazia instalării sale în orașul menționat.

Concluziile reclamantului

—

Anularea deciziei luate de șeful de unitate din cadrul Direcției generale de resurse umane și securitate, având ca obiect „cerere formulată în temeiul articolului 90 alineatul (1) din statut — 0/867/11, prin care se solicită acordarea de despăgubiri pentru dificultățile întâmpinate cu ocazia instalării la Antananarivo”, prin care se respinge această cerere pentru motivul că „condițiile cerute pentru o asemenea despăgubire a prejudiciului moral și psihologic” nu ar fi îndeplinite întrucât din situația de fapt ar reieși că Delegația a luat toate măsurile pentru rezolvarea problemelor întâlnite, dispunând efectuarea de lucrări suplimentare în locuința inițială și propunând posibilități alternative de cazare pe perioada efectuării acelor lucrări;

—

anularea răspunsului la reclamația reclamantului prin care AIPN îi respinge reclamația pentru motivele că (i) «în speță, administrației nu i se poate imputa nicio eroare administrativă și, a fortiori, nicio încălcare a dispozițiilor legale», că (ii) reclamantul «nu a adus nici măcar un minim de început de probă privind pretinsele prejudicii morale și psihologice» și că (iii) «decizia contestată s-a întemeiat cu precădere pe dovezile de bunăvoință ale administrației față de reclamant» și că „potrivit unei jurisprudențe constante, o eventuală nemotivare poate fi remediată printr-o motivare adecvată furnizată în etapa răspunsului la reclamație”, situație care s-ar întâlni în speță;

—	obligarea Comisiei la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul moral și psihologic suferit de reclamant, evaluată în mod provizoriu, sub rezerva majorării sau diminuării în cursul procesului, la 30 000 de euro;

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

		ISSN 1977-1029 doi:10.3000/19771029.C_2013.114.ron
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene		C 114

Ediţia în limba română	Comunicări şi informări	Anul 56 20 aprilie 2013

Informarea nr.	Cuprins	Pagina
	IV Informări
	INFORMĂRI PROVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE
	Curtea de Justiție a Uniunii Europene
2013/C 114/01	Ultima publicație a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Jurnalul Oficial al Uniunii EuropeneJO C 108, 13.4.2013	1

	Tribunalul
2013/C 114/02	Repartizarea judecătorilor pe camere	2