Strategia pentru Brazilia 2007-2013

Documentul privind strategia pentru Brazilia în perioada 2007-2013 defineşte obiectivele şi programele de acţiune ale cooperării cu Uniunea Europeană (UE). Se identifică două priorităţi de cooperare pe baza nevoilor ţării, şi anume intensificarea relaţiilor dintre UE şi Brazilia şi promovarea mediului înconjurător în cadrul dezvoltării durabile. Pe baza acestor două priorităţi, documentul de strategie prezintă acţiunile care trebuie întreprinse şi modalităţile de punere în aplicare a acestora. Prin urmare, acest document constituie deopotrivă un cadru de orientare pentru asistenţa financiară.

ACT

Comisia Europeană – Document privind strategia de ţară 2007-2013 pentru Brazilia (EN).

SINTEZĂ

Acest document privind strategia de ţară (DSŢ) oferă un cadru strategic pentru cooperarea dintre Uniunea Europeană (UE) şi Brazilia în perioada 2007-2013. Documentul propune măsuri „flexibile” pentru reducerea sărăciei şi îmbunătăţirea situaţiei economice, politice şi de mediu a ţării.

Identificarea celor două priorităţi de cooperare se bazează pe nevoile Braziliei pornind de la analizarea situaţiei sale. Prima prioritate constă în stimularea schimburilor, contactelor şi transferului de know-how între UE şi Brazilia, pentru ameliorarea incluziunii sociale, reducerea inegalităţilor şi îmbunătăţirea cunoştinţelor reciproce. A doua prioritate constă în sprijinirea proiectelor de mediu în cadrul dezvoltării durabile.

Situaţia politică, economică, socială şi de mediu

La nivel politic, Brazilia este o democraţie stabilizată. Cu toate acestea, rămân câteva provocări, printre care constituirea unor majorităţi parlamentare stabile, consolidarea legăturilor dintre cele trei niveluri de putere (federal, de stat şi municipal), lupta împotriva corupţiei şi alocării ilegale a finanţelor publice, îmbunătăţirea funcţionării justiţiei şi a administraţiei publice, aplicarea legislaţiei privind drepturile omului şi combaterea violenţei, deseori asociată cu traficul de droguri şi excluziunea socială.

La nivel economic, ţara acordă prioritate stabilităţii macroeconomice. Datoria publică a scăzut puternic, însă rămâne un factor de vulnerabilitate. Mai mult, ratele ridicate ale dobânzilor sunt un obstacol în calea investiţiilor private. În schimb, ţara este foarte activă la nivelul comerţului exterior.

La nivel social, indicatorii sociali şi de sănătate înregistrează o îmbunătăţire. În pofida progreselor realizate în ceea ce priveşte accesul la educaţie, există încă dezechilibre regionale. În plus, bogăţiile şi veniturile sunt repartizate foarte inegal.

Mediul înconjurător din Brazilia este unul dintre cele mai bogate de pe planetă. Ţara trebuie să conserve cei 6,5 milioane de km2 care constituie bazinul amazonian şi să lupte împotriva despăduririi, schimbărilor climatice, degradării calităţii resurselor de apă şi poluării urbane.

Două mari domenii prioritare

Prima prioritate este intensificarea relaţiilor bilaterale. Obiectivul este sprijinirea iniţiativelor luate în cadrul dialogurilor sectoriale UE-Brazilia, care pot contribui la incluziunea socială şi la reducerea inegalităţilor. Resursele se alocă pentru intensificarea dialogurilor şi finanţarea activităţilor menite să îmbunătăţească guvernanţa şi să elaboreze politici. Intensificarea relaţiilor UE-Brazilia are ca obiect, de asemenea, încurajarea înţelegerii reciproce şi promovarea imaginii UE în Brazilia, prin schimburi universitare şi crearea unui Institut de studii europene în Brazilia.

A doua prioritate constă în promovarea mediului înconjurător în cadrul dezvoltării durabile. Datorită bogăţiei şi amplitudinii biomurilor sale, Brazilia are un rol important de jucat în ceea ce priveşte problemele de mediu ale planetei. Resursele de cooperare se alocă aşadar dezvoltării durabile. În acest scop, UE se angajează să asiste Brazilia în realizarea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM), precum şi în respectarea angajamentelor sale legate de Convenţia privind diversitatea biologică, Convenţia-cadru privind schimbările climatice (EN) (FR) şi Protocolul de la Kyoto. UE sprijină, de asemenea, eforturile de stopare a defrişărilor şi de gestionare durabilă a resurselor naturale. În sfârşit, trebuie să se intensifice lupta împotriva sărăciei în zonele rurale, aceasta fiind atât cauza, cât şi consecinţa degradării resurselor naturale.

Modalităţi

Pentru punerea în aplicare a DSŢ, este prevăzut un buget de 61 de milioane EUR, în cadrul instrumentului de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (ICD). Strategia de cooperare pentru dezvoltare va fi definită în două programe indicative naţionale (PIN), unul pentru perioada 2007-2010 (65 % din fonduri), altul pentru 2011-2013 (35 % din fonduri). Pentru întreaga perioadă 2007-2013, s-a propus acordarea a 70 % din fonduri pentru consolidarea relaţiilor bilaterale şi a 30 % din fonduri pentru promovarea mediului înconjurător.

Activităţile sprijinite sunt următoarele: un mecanism de sprijinire a dialogurilor sectoriale; campanii de sensibilizare în media; participarea unor experţi şi reprezentanţi ai societăţii civile din UE şi Brazilia; programe de învăţământ superior pentru Brazilia (finanţarea de burse de studii şi schimburi de cadre didactice); crearea unui Institut de studii europene; acţiuni care să garanteze accesul populaţiei locale la terenuri, încurajarea producţiilor nepoluante, creşterea veniturilor şi a bunăstării.

Se definesc rezultate pentru activităţile întreprinse în cadrul fiecărei priorităţi. Activităţile privind obiectivul de intensificare a relaţiilor bilaterale trebuie să conducă la: dialoguri sectoriale; o cooperare consolidată între instituţii, organizaţiile societăţii civile şi părţile interesate ale ambilor parteneri; creşterea schimburilor şi a parteneriatelor interuniversitare; difuzarea de informaţii privind UE, precum şi organizarea de studii europene în Brazilia.

Activităţile în cadrul celei de-a doua priorităţi privind promovarea mediului înconjurător trebuie să aibă următoarele rezultate: reducerea ratei anuale a defrişărilor; creşterea veniturilor populaţiei rurale sărace; implementarea unor strategii de amenajare a teritoriului; o mai bună respectare a statului de drept în zonele forestiere; creşterea protecţiei durabile şi crearea de valoare la nivel local; capacităţi de gestionare locale consolidate pentru producţia sustenabilă; deschiderea unor noi circuite de comercializare şi intensificarea cercetării în beneficiul activităţilor în domeniul mediului înconjurător.

Context

Cooperarea dintre cei doi parteneri este un obiectiv esenţial al UE. Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Braziliei şi primul investitor al acestei ţări. În ceea ce priveşte Brazilia, aceasta este un protagonist regional şi tinde să devină unul internaţional. Relaţiile bilaterale se bazează în principal pe Acordul-cadru de cooperare între UE şi Brazilia şi acoperă o varietate de domenii.

Prezentul DSŢ are ca obiectiv continuarea cooperării dintre cele două ţări şi a realizărilor în baza DSŢ 2002-2006. Acestea se înscriu în cadrul regional al Mercosur (Acordul-cadru de cooperare între UE şi Mercosur (DE) (EN) (FR), Strategia regională 2007-2013), precum şi al Strategiei pentru America Latină 2007-2013.

ACTE CONEXE

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi către Consiliu din 30 mai 2007 intitulată: „Către un parteneriat strategic între Uniunea Europeană şi Brazilia” [COM(2007) 281 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial].

Ultima actualizare: 12.06.2008