Participarea comunitară la iniţiativa de reducere a datoriei ţărilor sărace puternic îndatorate (ŢSPÎ)

Această comunicare stabileşte contribuţia Comunităţii la iniţiativa mondială de reducere a datoriei ţărilor sărace puternic îndatorate (ŢSPÎ).

ACT

Communication from the Commission to the Council, the European Parliament and the Economic and Social Committee on a Community participation in the debt relief initiative for highly indebted poor countries (HIPC) [COM(99) 518 final – Not published in the Official Journal] (Comunicare a Comisiei din 26 octombrie 1999 privind participarea Comunităţii la iniţiativa de reducere a datoriei ţărilor sărace puternic îndatorate (ŢSPÎ) [COM(99) 518 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial]).

SINTEZĂ

Context

Iniţiativa se înscrie în cadrul iniţiativei la nivel mondial în favoarea ţărilor puternic îndatorate (ŢSPÎ) lansată de Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi de Banca Mondială în 1996. Ea reprezintă un efort coordonat de către toţi donatorii şi, în special, de către creditorii multilaterali, în scopul relaxării îndatorării celor mai sărace ţări. Pentru prima dată, s-a subliniat o relaţie strânsă între strategiile de combatere a sărăciei, programele de ajustare structurală şi iniţiativa reducerii datoriei.

La summitul G7 de la Cologne care a avut loc în iulie 1999, miniştrii au aprobat o iniţiativă extinsă care oferă o reducere a datoriei mai profundă, mai amplă şi mai rapidă. Costul total al iniţiativei este estimat la aproximativ 61 de miliarde EUR la valoarea netă actualizată din 2004. Această iniţiativă, decisă iniţial pentru o perioadă de doi ani, a fost reînnoită de patru ori (în 1998, în 2000, în 2002 şi în 2004).

Ţări eligibile

Iniţiativa vizează cele mai sărace ţări care fac eforturi de adaptare în mod concertat şi se angajează să lupte împotriva sărăciei. Iniţiativa se referă, în special, la cele mai sărace ţări, care beneficiază deja de ajutorul suplimentar furnizat de Banca Mondială şi de FMI, şi a căror îndatorare se consideră a fi nesustenabilă după aplicarea tuturor celorlalte măsuri de reducere a datoriei. Anumite ţări din Africa, zona Caraibelor şi Pacific (ACP) se numără printre ţările în cauză.

Rolul Comunităţii Europene

Ca partener important al ţărilor în curs de dezvoltare, Comunitatea are de jucat un rol-cheie, mai ales dat fiind costul total ridicat al iniţiativei. Resursele acordate provenite din dobânzile FED în temeiul Decision No. 98/453/CE of July 1998 concerning exceptional assistance for the heavily indebted ACP countries (Decizia nr. 98/453/CE din iulie 1998 privind ajutorul excepţional în favoarea ţărilor ACP puternic îndatorate) nu vor fi suficiente pentru a acoperi finanţarea noii iniţiative extinse.

Comunitatea a semnalat că este dispusă să utilizeze fondurile din cadrul instrumentelor existente din Fondul european de dezvoltare (FED) pentru a aduce o contribuţie substanţială la reducerea datoriei ţărilor ACP care sun eligibile pentru iniţiativa ŢSPÎ. Până în prezent, Comunitatea a alocat peste 1,6 miliarde EUR acestei iniţiative. Comunitatea contribuie la iniţiativă în calitate de donator şi de creditor, în special pentru ţările ACP. Resursele FED sunt utilizate numai pentru ţările ACP eligibile pentru această iniţiativă. Pentru ţările din Asia şi America Latină s-a alocat o contribuţie de 54 de milioane EUR din buget.

Rolul Comunităţii ca creditor

Comunitatea susţine, în principal, dezvoltarea prin ajutoare nerambursabile. Prin urmare, ea nu este decât un mic creditor multilateral. Conform celor mai recente estimări, ea nu reprezintă decât aproximativ 2 % din costul total al iniţiativei privind ŢSPÎ. În calitate de creditor, costul contribuţiei comunitare până în prezent a fost estimat la 680 de milioane EUR. Resursele acordate provin în principal din dobânzile FED şi din rezervele intra-ACP.

Rolul Comunităţii ca donator

În plus faţă de contribuţia Comunităţii în calitate de creditor, ea participă la iniţiativă în calitate de donator. Resursele nealocate din cel de al 8-lea FED şi din FED precedente au reprezentat principala sursă de finanţare pentru contribuţia UE ca donator. În calitate de donator, Comunitatea a alocat până în prezent 934 de milioane EUR Fondului fiduciar pentru ŢSPÎ gestionat de Banca Mondială.

Participare suplimentară

Ca partener important al ţărilor în curs de dezvoltare, Comisia a considerat că Comunitatea ar trebui să facă un efort suplimentar. În 2001, Consiliul a aprobat o contribuţie suplimentară de 60 de milioane EUR care permite rambursarea anticipată şi totală a împrumuturilor speciale acordate ţărilor ACP cel mai puţin dezvoltate eligibile pentru iniţiativa privind ŢSPÎ.

Ultima actualizare: 24.03.2006