Regimul comun aplicabil importurilor

Acest regulament urmăreşte să stabilească regimul comun aplicabil importurilor în Uniunea Europeană (UE) în temeiul principiului libertăţii importurilor şi să definească procedurile care îi permit Uniunii Europene să aplice, când este cazul, măsurile de salvgardare şi supraveghere necesare pentru a-şi apăra interesele.

ACT

Regulamentul (CE) nr. 260/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind regimul comun aplicabil importurilor.

SINTEZĂ

Acest regulament instituie principiul libertăţii de a importa produse care provin din ţările din afara Uniunii Europene (UE) şi care fac obiectul unor posibile măsuri de salvgardare. Acest regulament se aplică importurilor în Uniunea Europeană de produse originare din ţări terţe, cu excepţia produselor textile supuse unui regim special aplicabil importurilor şi produselor originare din ţări terţe care sunt supuse unui regim de import propriu statului în cauză.

Procedura de informare şi consultare

Statele membre ale UE trebuie să informeze Comisia în cazul în care evoluţia importurilor sugerează necesitatea recurgerii la măsuri de supraveghere sau de salvgardare. Se pot demara consultări fie la cererea unui stat membru, fie la iniţiativa Comisiei. Consultările se desfăşoară în cadrul unui comitet consultativ, compus din reprezentanţi ai fiecărui stat membru şi prezidat de către un reprezentant al Comisiei.

Aceste consultări au ca obiect examinarea condiţiilor de efectuare a importurilor, a situaţiei economice şi comerciale şi a eventualelor măsuri care urmează a fi adoptate. Dacă este necesar, consultările pot avea loc în scris, iar statele membre îşi pot exprima opinia sau pot cere consultări orale, într-un termen cuprins între cinci şi opt zile lucrătoare.

Procedura de anchetă

În cazul în care, în urma încheierii consultărilor, se constată că există suficiente dovezi pentru a justifica deschiderea unei anchete, Comisia deschide o anchetă în termen de o lună şi publică un aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, care conţine un rezumat al informaţiilor primite.

Ancheta încearcă să stabilească dacă importurile produsului respectiv ameninţă să producă sau produc un prejudiciu grav producătorilor respectivi din Uniune. Imediat ce se declanşează ancheta, Comisia caută şi verifică toate informaţiile pe care le consideră necesare pentru derularea anchetei.

În cadrul anchetei, Comisia examinează următoarele elemente:

• volumul importurilor;
• preţul importurilor;
• impactul pe care îl au acestea asupra producătorilor din Uniunea Europeană;
• factorii, alţii decât evoluţia importurilor, care cauzează sau pot să fi cauzat un prejudiciu producătorilor respectivi din Uniunea Europeană.

La încheierea anchetei, Comisia prezintă un raport comitetului consultativ şi, în funcţie de concluziile anchetelor sale, fie decide închiderea anchetei, fie aplicarea unor măsuri de supraveghere sau de salvgardare.

Această procedură de anchetă nu exclude adoptarea, mai ales în circumstanţe speciale, unor măsuri de supraveghere sau de salvgardare provizorii. În acest caz, durata aplicării unor astfel de măsuri nu poate depăşi 200 de zile.

Măsuri de supraveghere

Importurile unui anumit produs pot fi supuse unor controale ale Uniunii Europene în temeiul unei decizii a Consiliului sau a Comisiei, dacă evoluţia pieţei acestui produs ameninţă să cauzeze un prejudiciu producătorilor din UE de produse similare sau concurente şi dacă interesele UE reclamă aceasta.

În mod normal, Comisia este cea care adoptă decizia de a stabili măsuri de supraveghere. Această supraveghere poate consta în controale a posteriori ale importurilor (supraveghere statistică) sau în controale prealabile. În cel de-al doilea caz, punerea în liberă circulaţie a produselor aflate sub supraveghere prealabilă este condiţionată de prezentarea unui document de import. Acest document se eliberează gratuit de către statele membre, pentru orice cantitate solicitată, în termen de cel mult cinci zile de la primirea unei declaraţii de la importator, indiferent unde este acesta stabilit în Uniunea Europeană. Acest document este valabil pe întreg teritoriul Uniunii Europene, indiferent de statul membru care l-a emis.

Măsurile de supraveghere nu se aplică neapărat pe întreg teritoriul UE. În cazul în care, într-un termen de opt zile lucrătoare de la încheierea consultărilor privind oportunitatea de a institui o supraveghere la nivelul UE, importurile unui produs nu sunt supuse unei supravegheri comunitare prealabile, Comisia poate stabili o supraveghere limitată la importurile a căror destinaţie este una sau mai multe regiuni din Uniunea Europeană.

Statele membre trebuie să informeze Comisia lunar cu privire la documentele de import eliberate (în cazurile de supraveghere prealabilă) şi privind importurile primite (în cazurile de supraveghere prealabilă şi ulterioară).

Măsuri de salvgardare

Măsurile de salvgardare se pot aplica în cazul produselor importate în UE în cantităţi atât de mari şi/sau în astfel de condiţii sau modalităţi încât cauzează sau ameninţă să cauzeze un prejudiciu grav producătorilor din UE. În ceea ce priveşte membrii Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), aceste măsuri sunt cumulative.

În cazul în care se întrunesc aceste condiţii, Comisia poate modifica perioada de valabilitate a documentelor de import eliberate cu privire la supraveghere şi poate institui o procedură de autorizare a importurilor, în special un sistem de contingente pentru importuri.

La stabilirea unui contingent, se ţine seama de interesul de a menţine, pe cât posibil, fluxul schimburilor comerciale tradiţionale şi volumul bunurilor exportate în temeiul contractelor încheiate înaintea intrării în vigoare a măsurii de salvgardare. În principiu, nivelul contingentului nu trebuie să fie mai mic decât media importurilor efectuate în cursul ultimilor trei ani.

Măsurile de salvgardare se aplică fiecărui produs care este pus în liberă circulaţie după intrarea lor în vigoare. În cazuri excepţionale, acestea pot fi limitate la una sau mai multe regiuni din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, ele nu împiedică punerea în liberă circulaţie a produselor care sunt în drum spre Uniunea Europeană.

Aceste măsuri sunt luate de către Comisie sau către Consiliu. În cazul în care un stat membru a solicitat intervenţia Comisiei, Comisia ia o decizie în termen de cel mult cinci zile lucrătoare. Comisia comunică decizia sa Consiliului şi statelor membre. Orice stat membru poate înainta decizia Consiliului în termen de o lună. În acest caz, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate să confirme, să modifice sau să anuleze decizia respectivă. În cazul în care, în termen de trei luni, Consiliul nu ia o hotărâre, decizia Comisiei se consideră abrogată.

În orice caz, dacă interesele Uniunii Europene o cer, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată cu privire la o propunere din partea Comisiei elaborată în conformitate cu condiţiile descrise mai sus, poate adopta măsuri de salvgardare.

Nu se poate aplica nicio măsură de salvgardare unui produs originar dintr-o ţară în curs de dezvoltare care este membră a OMC atât timp cât ponderea acestei ţări în importurile UE ale produsului respectiv nu depăşeşte 3 %, cu condiţia ca ţările în curs de dezvoltare membre ale OMC a căror pondere în importuri este mai mică de 3 % să nu contribuie cu mai mult de 9 % la importurile totale ale produsului respectiv în UE.

În principiu, durata măsurilor de salvgardare nu poate depăşi cinci ani, exceptând cazurile în care prelungirea are loc în aceleaşi condiţii ca şi adoptarea măsurilor iniţiale. Perioada de aplicare a măsurilor nu poate în niciun caz depăşi opt ani.

În plus faţă de măsurile de salvgardare propriu-zise, regulamentul prevede că, la propunerea Comisiei, Consiliul poate adopta măsurile corespunzătoare pentru a permite exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor Uniunii Europene sau ale tuturor statelor membre pe plan internaţional, în special în ceea ce priveşte comerţul cu produse de bază.

Acest regulament nu împiedică îndeplinirea obligaţiilor care decurg din acordurile speciale încheiate între Uniunea Europeană şi ţări terţe. Regulamentul nu împiedică nici adoptarea sau aplicarea de către statele membre a unor măsuri justificate prin considerente de ordine publică, de moralitate publică, de siguranţă publică, de protecţie a sănătăţii şi a vieţii persoanelor şi animalelor sau de conservare a plantelor, de protecţie a patrimoniului naţional, de protecţie a proprietăţii industriale şi comerciale şi de formalităţi speciale în cadrul schimburilor valutare.

Ultima actualizare: 10.02.2011