Sistemul perspectivelor financiare şi cadrul financiar multianual

Priorităţile bugetare stabilite de acordurile interinstituţionale

În anii '80, echilibrul politic şi instituţional al sistemului financiar comunitar a fost marcat de tensiuni din ce în ce mai intense. Acest climat conflictual între cele două componente ale autorităţii bugetare (Parlamentul European şi Consiliul) s-a tradus printr-o funcţionare din ce în ce mai dificilă a procedurii bugetare anuale, prin dezechilibre bugetare şi printr-o inadaptare crescândă a resurselor la nevoile comunitare. De aceea, Comunitatea a instituit un sistem menit să îmbunătăţească procedura bugetară.

Prin încheierea unui acord interinstituţional (AII), Parlamentul European, Consiliul şi Comisia convin în avans asupra principalelor priorităţi bugetare ale unei perioade multianuale. Aceste priorităţi bugetare se traduc prin instituirea unui cadru pentru cheltuielile comunitare (cadrul financiar multianual), sub forma unor perspective financiare. Sistemul perspectivelor financiare îmbunătăţeşte astfel procedura bugetară şi asigură respectarea disciplinei bugetare. Cadrul financiar multianual nu este menţionat în tratate.

Perspectivele financiare şi cadrul financiar multianual: asigurarea disciplinei bugetare

Cadrul financiar multianual indică nivelul maxim şi compoziţia cheltuielilor previzibile ale Comunităţii. Primul AII a fost încheiat în 1988 în vederea perspectivelor financiare pentru perioada 1988-1992 („pachetul Delors I”), menite să asigure resursele necesare execuţiei bugetare a Actului Unic. De atunci, perspectivele financiare au fost actualizate în 1992 pentru perioada 1993-1999 („pachetul Delors II”), în 1999 pentru perioada 2000-2006 („Agenda 2000”) şi în 2006 pentru perioada 2007-2013.

Sistemul perspectivelor financiare vizează astfel să consolideze disciplina bugetară, să ţină sub control creşterea totală a cheltuielilor şi să asigure derularea armonioasă a procedurii bugetare. Cadrul financiar introduce o dublă plafonare: pe de o parte, o plafonare a cheltuielilor totale, iar pe de altă parte, o plafonare a fiecărei categorii de cheltuieli.

Structura cadrului financiar

Pentru fiecare perioadă de programare, cadrul financiar defineşte „plafoanele” (valoarea maximă a creditelor de angajament şi a creditelor de plată) aferente fiecărui „capitol” (categoriile de cheltuieli) pentru fiecare an. Procedura bugetară anuală stabileşte nivelul exact al cheltuielilor şi defalcarea acestora între diferitele linii bugetare pentru anul în cauză.

Defalcarea cheltuielilor pe capitole se face în funcţie de priorităţile politice ale Uniunii pentru perioada vizată. Structura cadrului financiar pentru perioada 2007-2013 este următoarea:

1.	Creştere durabilă
1 a.	Competitivitate pentru creştere şi ocuparea forţei de muncă
1 b.	Coeziune pentru creştere şi ocuparea forţei de muncă
2.	Conservarea şi gestionarea resurselor naturale (inclusiv cheltuielile privind piaţa şi plăţile directe)
3.	Cetăţenie, libertate, securitate şi justiţie
3 a.	Libertate, securitate şi justiţie
3 b.	Cetăţenie
4.	UE ca actor global
5.	Administraţie
6.	Compensări

Etanşeitatea între capitole înseamnă că o linie bugetară este finanţară doar în cadrul unui capitol determinat. Astfel, fiecare capitol trebuie să fie suficient finanţat pentru a permite o eventuală redistribuire a cheltuielilor între diferitele acţiuni ale unui capitol în funcţie de necesităţi sau pentru a face faţă unor cheltuieli neprevăzute.

„Marja pentru cheltuieli neprevăzute” între plafonul resurselor proprii şi plafonul creditelor de plată este menită:

să permită o revizuire a cadrului financiar, dacă este cazul, pentru a face faţă unor cheltuieli neprevăzute la momentul adoptării perspectivelor financiare;
să contribuie la absorbţia efectelor unei creşteri economice mai slabe decât cea prognozată. În astfel de situaţii în care VNB-ul (venitul naţional brut) este mai mic decât cel prognozat, plafonul de credite de plată, care are o valoare absolută, poate fi finanţat în limita plafonului resurselor proprii exprimat în procentaj din PNB (produsul naţional brut), folosind marja.

Legătura cu sistemul resurselor proprii

Plafonul global al creditelor de angajament se obţine prin însumarea diferitelor plafoane ale fiecărui capitol. Pentru a verifica compatibilitatea perspectivelor financiare cu plafonul resurselor proprii, care reprezintă limita absolută a resurselor pe care statele membre le pot pune la dispoziţia Uniunii, s-a stabilit şi un plafon anual pentru creditele de plată. Acest plafon este global şi nu este repartizat pe capitole. Plafonul este exprimat ca procentaj din venitul naţional brut (VNB) estimat de Comunitate.

Modalităţile de aplicare a cadrului financiar

Modalităţile de aplicare a cadrului financiar sunt prevăzute în Acordul interinstituţional, care conţine normele şi procedurile referitoare la gestiunea anuală a cadrului financiar (cum ar fi ajustările tehnice, ajustările legate de execuţia bugetară sau de extinderea Uniunii, precum şi procedurile de revizuire a perspectivelor financiare). Aceasta permite îmbunătăţirea procedurii bugetare anuale.

În fiecare an, Comisia efectuează o ajustare tehnică, pe propria răspundere, a cadrului financiar aferent anului următor. Această ajustare se referă la următoarele operaţiuni:

dat fiind că, cadrul financiar este exprimat în preţuri constante, se impune ajustarea acestuia în fiecare an pentru a ţine cont de inflaţie, astfel încât fiecare plafon aferent unui capitol să îşi păstreze puterea de cumpărare iniţială. Ajustarea tehnică are loc, de obicei, la sfârşitul anului n–2 pentru un an dat, pe baza celor mai recente date şi previziuni economice disponibile. Ulterior, nu se mai efectuează nicio altă ajustare tehnică pentru anul în cauză;
plafonul resurselor proprii este exprimat ca procentaj din VNB. Traducerea acestui plafon în valoare absolută înseamnă că, în scopul ajustării tehnice, calculele trebuie să se bazeze pe ultimele date disponibile referitoare la VNB-ul Uniunii. Cu această ocazie, se verifică compatibilitatea între creditele totale de plată şi resursele proprii disponibile.

De asemenea, Comisia poate propune celor două componente ale autorităţii bugetare adaptarea cadrului financiar în două situaţii:

reeşalonarea creditelor de plată disponibile pentru operaţiunile structurale în cazul în care se constată întârzieri în programarea acestor intervenţii;
o reevaluare a nevoilor aferente anumitor capitole, în urma aderării unor noi state membre.

În sfârşit, cele două componente ale autorităţii bugetare pot revizui cadrul financiar, la propunerea Comisiei. Scopul este de a permite Comunităţii să facă faţă, odată cu respectarea plafonului resurselor proprii, necesităţii de a angaja acţiuni neprevăzute la momentul adoptării perspectivelor financiare.

See also