Hotărârile judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești: competență, recunoaștere și executare (Bruxelles IIa)

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, cunoscut sub numele de „Regulamentul Bruxelles IIa”, este un instrument juridic unic menit să ajute cuplurile internaționale să rezolve litigiile, care implică mai multe țări, cu privire la divorț și la custodia copiilor lor.

Acesta stabilește:

• norme care determină instanța competentă în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești în litigiile care implică mai mult de o țară;
• norme care facilitează recunoașterea și executarea, într-un alt stat membru al Uniunii Europene (UE), a hotărârilor judecătorești pronunțate într-un alt stat membru al UE;
• o procedură de soluționare a cazurilor în care un părinte răpește un copil dintr-un stat membru și îl duce în alt stat membru.

Regulamentul nu se referă la aspecte materiale care țin de dreptul familiei. Responsabilitatea cu privire la acestea îi revine fiecărui stat membru în parte.

ASPECTE-CHEIE

Regulamentul se aplică în cauze civile care implică mai mult de o țară și sunt legate de:

• divorț;
• separarea de drept;
• anularea căsătoriei;
• orice aspect al răspunderii părintești (cum ar fi încredințarea și dreptul de vizită).

Unul dintre principalele sale obiective este de a susține dreptul copiilor de a păstra legătura cu ambii părinți, chiar dacă aceștia sunt separați sau locuiesc în state membre diferite ale UE.

Regulamentul nu reglementează:

• cauzele de divorț sau dreptul aplicabil în cazurile de divorț;
• probleme legate de divorț, cum ar fi întreținerea;
• stabilirea și contestarea paternității;
• hotărârile judecătorești privind adopția și măsurile premergătoare acesteia;
• desfacerea sau declararea nulității adopției;
• prenumele și numele copilului;
• independența copiilor de părinții sau tutorii lor legali;
• actele fiduciare și moștenirile;
• măsurile luate ca urmare a faptelor penale săvârșite de copii.

Materia matrimonială

Nu există o regulă generală privind competența în materie matrimonială. Pentru a determina statul membru al cărui instanțe au dreptul să se pronunțe într-o cauză, regulamentul stabilește șapte temeiuri de competență alternative pe baza naționalității sau a reședinței obișnuite a soților.

Răspunderea părintească

Aceasta se aplică pentru:

• încredințarea și dreptul de vizită;
• tutela, curatela și alte construcții juridice similare;
• desemnarea și atribuțiile oricărei persoane sau al oricărui organism însărcinat de a se ocupa de copil sau de bunurile copilului, de a-l reprezinta sau a-l asista;
• plasarea copilului într-o familie substitutivă sau într-un centru de plasament;
• măsurile de protecție a copilului privind administrarea, conservarea sau folosința bunurilor acestuia.

Astfel de aspecte țin, în general, de competența instanțelor din statul membru în care își are reședința obișnuită copilul. Dacă este imposibil de stabilit reședința obișnuită a copilului (de exemplu, în cazul refugiaților), statul membru în care este prezent copilul primește competentă, în mod automat.

Răpirea copiilor

Regulamentul prevede, de asemenea, norme de soluționare a cazurilor de deplasare sau reținere ilicită a copiilor.

Instanțele din statul membru în care își avea reședința obișnuită copilul, imediat înaintea răpirii, sunt competente în continuare până când reședința copilului se mută într-un alt stat membru.

Recunoașterea

În temeiul regulamentului, orice stat membru trebuie să recunoască în mod automat hotărârile judecătorești pronunțate într-un alt stat membru în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești. Recunoașterea poate fi refuzată dacă, de exemplu:

• recunoașterea contravine în mod evident ordinii publice;
• pârâtul nu a primit documentul de demarare a procedurii în timp util pentru a-și putea pregăti apărarea (în cazurile în care hotărârea s-a pronunțat în absența pârâtului);
• recunoașterea este incompatibilă cu o altă hotărâre pronunțată într-o acțiune între aceleași părți.

Recunoașterea hotărârilor referitoare la răspunderea părintească poate fi refuzată și:

• în cazul în care copilului nu i s-a oferit posibilitatea de a fi ascultat;
• la solicitarea oricărei persoane care susține că hotărârea se opune exercitării răspunderii sale părintești, în cazul în care hotărârea a fost pronunțată fără ca această persoană să fi avut posibilitatea de a fi ascultată.

Punerea în aplicare

Hotărârile judecătorești cu privire la exercitarea răspunderii părintești care sunt executorii în statul membru în care au fost pronunțate se pot executa și într-un alt stat membru al UE după ce s-a încuviințat executarea la cererea oricărei părți interesate. Cu toate acestea, nu este necesară nicio asemenea încuviințare în cazul hotărârilor de acordare a dreptului de vizită sau care vizează înapoierea unui copil și care au fost certificate de instanța judecătorească de origine în conformitate cu regulamentul.

Cooperarea între autoritățile centrale în materia răspunderii părintești

Fiecare stat membru desemnează o autoritate centrală (sau mai multe) ale cărei atribuții cuprind:

• acordarea de asistență părinților care solicită înapoierea unui copil răpit de către un alt părinte și deplasat într-o altă țară a UE;
• promovarea schimbului de informații cu privire la legislația și procedurile naționale;
• facilitarea comunicării dintre instanțele judecătorești;
• acordarea de asistență părinților sau tutorilor legali care solicită recunoașterea și executarea hotărârilor;
• urmărirea rezolvării dezacordurilor dintre părinți sau tutorii legali prin mijloace alternative precum medierea.

Autoritățile centrale se întrunesc în mod regulat ca membre ale Rețelei Judiciare Europene în materie civilă și comercială.

Acordurile existente

Ca regulă generală, acest regulament înlocuiește convențiile existente referitoare la aceleași aspecte încheiate între două sau mai multe state membre. În relațiile dintre statele membre, regulamentul are întâietate față de anumite convenții multilaterale:

• Convenția de la Haga din 1961 (dreptul aplicabil protecției minorilor);
• Convenția de la Luxemburg din 1967 (recunoașterea hotărârilor referitoare la căsătorie);
• Convenția de la Haga din 1970 (recunoașterea divorțurilor);
• Convenția Europeană din 1980 (încredințarea copiilor);
• Convenția de la Haga din 1980 (aspectele civile ale răpirii internaționale de copii).

În ceea ce privește Convenția de la Haga din 19 octombrie 1996 privind răspunderea părintească și măsurile de protecție a copiilor (a se vedea sinteza), regulamentul este aplicabil integral în cazul în care copilul își are reședința obișnuită pe teritoriul unei țări a UE.

Exceptări și norme speciale

Danemarca nu este parte semnatară a regulamentului și, prin urmare, nu este obligată să îl aplice.

Se aplică norme speciale:

• relațiilor Finlandei și Suediei cu Danemarca, Islanda și Norvegia cu privire la aplicarea Convenției nordice privind căsătoria din 6 februarie 1931;
• relațiilor dintre Sfântul Scaun și Portugalia, Italia, Spania și Malta.

Abrogare

Regulamentul Bruxelles IIa a fost revizuit prin Regulamentul (UE) 2019/1111 (Regulamentul Bruxelles IIa reformat), care devine aplicabil de la 1 august 2022 (a se vedea sinteza).

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

Acesta se aplică de la 1 martie 2005.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

• Formulare în materie matrimonială și în materia responsabilității parentale (Portalul european e-justiție)
• Dreptul familiei (Comisia Europeană).
• Probleme în materie de familie și moștenire (site-ul web).

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 (JO L 338, 23.12.2003, pp. 1-29).

Modificările succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

DOCUMENTE CONEXE

Decizia 2010/405/UE a Comisiei din 12 iulie 2010 de autorizare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept (JO L 189, 22.7.2010, pp. 12-13).

Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului din 20 decembrie 2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp (JO L 343, 29.12.2010, pp. 10-16).

Decizia 2012/714/UE a Comisiei din 21 noiembrie 2012 de confirmare a participării Lituaniei la cooperarea consolidată în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept (JO L 323, 22.11.2012, pp. 18-19).

Decizia 2014/39/UE a Comisiei din 27 ianuarie 2014 de confirmare a participării Greciei la cooperarea consolidată în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept (JO L 23, 28.1.2014, pp. 41-42).

Data ultimei actualizări: 03.09.2021