Strategia pentru politica de protecţie a consumatorilor 2007-2013

Comunicarea vizează consolidarea din 2007 până în 2013 a comerţului cu amănuntul în cadrul pieţei interne astfel încât consumatorii să îşi poată face cumpărăturile liber în toată Uniunea Europeană, cu acelaşi nivel de protecţie, profitând de cele mai bune preţuri şi calităţi ale produselor.

ACT

Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European şi Comitetul Economic şi Social European din 13 martie 2007 - Strategia UE pentru politica de protecţie a consumatorilor 2007 2013 - Mai multă putere consumatorilor, bunăstare crescută şi protecţie eficientă a acestora [COM(2007) 99 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial].

SINTEZĂ

Strategia pentru politica de protecţie a consumatorilor (2007-2013) vizează stabilirea unui nivel egal de siguranţă şi protecţie în toată Uniunea Europeană (UE) şi o piaţă internă mai bine integrată, prin intermediul obiectivelor următoare:

PRIORITĂŢI 2007-2013

Priorităţile actualei politici comunitare rămân cele din perioada precedentă: un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor şi aplicarea normelor privind protecţia consumatorilor. Această politică se concentrează pe cinci domenii:

ACŢIUNI PREVĂZUTE DE STRATEGIE

O mai bună legiferare privind protecţia consumatorilor

Comisia intenţionează să simplifice legislaţia prin modificarea directivelor esenţiale pentru protecţia consumatorilor. În acest scop, ea a publicat o carte verde privind revizuirea acquis-ului comunitar (a se vedea rubrica „Acte conexe” de mai jos).

Comisia va privilegia o armonizare ascendentă a legislaţiei în vederea stabilirii unui nivel foarte ridicat al protecţiei consumatorilor.

Sporirea metodelor de aplicare a legislaţiei şi a căilor de atac

Controlul aplicării legilor în domeniul protecţiei consumatorilor este una dintre priorităţile politicii de protecţie a consumatorilor. Comisia va verifica sistemele naţionale privind controlul legislaţiei din domeniul protecţiei consumatorilor prin intermediul sondajelor şi al altor instrumente. În plus, ea va consolida monitorizarea mecanismelor extrajudiciare de soluţionare a conflictelor.

De asemenea, Comisia contează pe statele membre pentru transpunerea, în termenele stabilite (12.12.2007), a directivei privind practicile comerciale neloiale şi pentru aplicarea regulamentului privind cooperarea în materie de protecţie a consumatorilor.

În cele din urmă, ea anunţă crearea unor mecanisme de recurs colectiv în cazul încălcării reglementărilor.

Îmbunătăţirea monitorizării pieţelor de consum şi a politicilor naţionale în favoarea consumatorilor

Supravegherea pieţei va fi consolidată prin intermediul instrumentelor existente, cum ar fi sistemul de avertizare rapidă RAPEX,şi prin cooperarea cu ţările terţe, în special China şi SUA, ţări cu care UE a încheiat acorduri de cooperare în domeniul siguranţei produselor de consum.

Poziţionarea consumatorilor în centrul altor politici şi reglementări ale UE

Comisia doreşte să poziţioneze consumatorul în centrul politicilor comunitare, precum sănătatea, întreprinderile, industria, mediul înconjurător sau transporturile (în special transportul aerian).

De asemenea, ea va asigura protecţia serviciilor de interes general şi păstrarea serviciilor universale în UE.

Consumatori mai bine informaţi şi educaţi

Comisia va continua să cofinanţeze acţiunile care vizează îmbunătăţirea informării consumatorilor, cum ar fi cele ale Reţelei Centrelor Europene ale Consumatorilor (Reţeaua ECC-Net) şi campaniile de informare în noile state membre.

Context

Noua strategie pentru politica de protecţie a consumatorilor 2007-2013 vizează integrarea celor 27 de pieţe interne naţionale în cea mai mare piaţă de vânzări cu amănuntul din lume. După ultima extindere, previziunile demografice sunt de 495 milioane de locuitori, conform Eurostat.

Posibilităţile de achiziţionare online nu sunt destul de exploatate nici de către persoanele fizice, nici de către întreprinderi; cheltuielile pentru consum încă reprezintă 58 % din PIB-ul UE-27, conform Comisiei. Comisia remarcă, de asemenea, că segmentele de populaţie nu profită în acelaşi mod de această piaţă cu amănuntul; segmentele cele mai sensibile (copiii, persoanele în vârstă) sunt dezavantajate.

ACTE CONEXE

Carte verde privind revizuirea acquis-ului comunitar în domeniul protecţiei consumatorilor [Jurnalul Oficial C 61 din 15.3.07]. Legislaţia actuală privind protecţia consumatorilor se bazează pe o armonizare minimă şi pe posibilitatea oferită statelor membre de a introduce o legislaţie mai strictă.

Această carte verde a lansat o consultare publică, terminată la 15 mai 2007, privind revizuirea legilor în domeniul protecţiei consumatorilor, propunând trei soluţii posibile cu privire la gradul de armonizare:

În plus, ea propune revizuirea celor 9 directive esenţiale pentru protecţia consumatorilor şi crearea unei noi directive privind creditul de consum. De asemenea, ea anunţă redactarea a două rapoarte de monitorizare, unul referitor la directiva privind serviciile financiare pentru consumatori şi celălalt referitor la directiva privind siguranţa generală a produselor.

Pentru mai multe informaţii cu privire la această consultare, vizitaţi pagina Direcţiei Generale Sănătate şi Consumatori.

Rezoluţia Consiliului din 31 mai 2007 privind Strategia europeană pentru politica de protecţie a consumatorilor (2007-2013) [Jurnalul Oficial C162 din 14.7.2007]

See also

Ultima actualizare: 16.08.2007