Strategia privind schimbările climatice: bazele strategiei

Pe baza unei analize a efectelor schimbărilor climatice şi a costurilor şi avantajelor unei acţiuni în acest domeniu, Comisia pune bazele unei viitoare strategii comunitare privind schimbările climatice. Această strategie s-ar baza în special pe aplicarea politicilor existente, pe elaborarea unor noi măsuri care să fie coordonate cu celelalte politici europene, pe intensificarea cercetării, pe consolidarea cooperării internaţionale şi pe sensibilizarea cetăţenilor.

ACT

Communication from the Commission to the Council, the European Parliament, the European Economic and Social committee and the Committee of the Regions - Winning the Battle Against Global Climate Change [COM(2005) 35 – Official Journal C 125 of 21 May 2005] (Comunicare a Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor – Câştigarea luptei împotriva schimbărilor climatice globale.

SINTEZĂ

Schimbările climatice au loc. Oamenii de ştiinţă sunt de acord în proporţie covârşitoare că schimbările climatice sunt cauzate de emisiile de gaze cu efect de seră generate de activităţile umane. Aceste emisii care cresc constant sunt, într-adevăr, responsabile pentru creşterea temperaturilor, iar această creştere este de aşteptat să continue în următoarele decenii, ajungând la niveluri cuprinse între + 1,4° Celsius şi + 5,8° Celsius la nivel global până în 2100 în comparaţie cu temperaturile din 1990, conform Grupului interguvernamental privind schimbările climatice al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Pe baza unei analize a efectelor schimbărilor climatice şi a costurilor şi avantajelor unei acţiuni în acest domeniu, Comisia consideră că o serie de elemente ar trebui incluse în viitoarea strategie a Uniunii Europene (UE) privind schimbările climatice.

Elementele unei strategii privind schimbările climatice

O strategie de combatere a schimbărilor climatice reprezintă sinonimul a patru provocări: la nivelul riscului climatic însuşi şi al voinţei politice de a-i face faţă, la nivelul participării internaţionale la combaterea schimbărilor climatice, la nivelul inovării necesare pentru o schimbare a modurilor de producere şi de utilizare a energiei şi la nivelul adaptării ţărilor la efectele inevitabile ale schimbărilor climatice.

Astfel, orice strategie ar trebui să includă:

• extinderea luptei împotriva schimbărilor climatice la toate ţările poluante (cu responsabilităţi comune, dar diferenţiate) şi la toate sectoarele implicate (ansamblul modurilor de transport, despădurire etc.);
• consolidarea inovării, ceea ce include aplicarea şi utilizarea tehnologiilor existente şi dezvoltarea unor tehnologii noi (în special prin politici active de sprijin care să profite de înlocuirea normală a echipamentelor);
• utilizarea şi dezvoltarea instrumentelor bazate pe piaţă (cum ar fi schema de comercializare a certificatelor de emisii introdusă de UE);
• realizarea unor eforturi de prevenire şi de corectare pentru adaptarea la schimbările climatice, în funcţie de regiunile şi de sectoarele economice cele mai afectate.

Aceste elemente s-ar putea concretiza prin următoarele acţiuni:

• garantarea aplicării imediate şi efective a politicilor convenite pentru a atinge obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 8 % faţă de nivelul din 1990, aşa cum a fost fixat în Protocolul de la Kyoto. Măsurile vizate sunt în special cele identificate în Cartea verde privind securitatea aprovizionării cu energie şi în Cartea albă privind politica transporturilor, precum şi măsurile de promovare a tehnologiilor fără efecte asupra climei, cum ar fi tehnologiile ecologice;
• creşterea gradului de sensibilizare a cetăţenilor pentru a-i încuraja să-şi schimbe comportamentul, în special prin lansarea unei campanii de sensibilizare la nivelul UE;
• intensificarea şi orientarea mai bună a cercetărilor, pe de o parte pentru a aprofunda cunoştinţele privind schimbările climatice şi impactul acestora la nivel local şi global, iar pe de altă parte pentru a elabora strategii de atenuare a acestor schimbări, care să prezinte un bun raport cost-eficienţă (în special în sectorul energiei şi al transporturilor, dar şi în agricultură şi industrie), precum şi strategii de adaptare la schimbările climatice;
• consolidarea cooperării cu ţările terţe, pe de o parte, la nivel ştiinţific şi prin transfer de tehnologii ecologice, şi, pe de altă parte, în mod specific cu ţările în curs de dezvoltare prin elaborarea de politici de dezvoltare ecologice şi prin întărirea capacităţilor de adaptare a ţărilor celor mai vulnerabile. Astfel, UE ar trebui să acţioneze în continuare ca forţă motrice în negocierile internaţionale în acest domeniu;
• demararea unei noi etape a programului european pentru schimbări climatice în 2005 pentru a determina noi măsuri care să fie luate în sinergie cu Strategia de la Lisabona, mai ales în ceea ce priveşte eficienţa energetică, energia regenerabilă, sectorul transporturilor şi captarea şi stocarea carbonului.

Beneficiile şi costurile strategiei

Beneficiile reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră derivă în principal din prevenirea daunelor provocate de schimbările climatice, cum ar fi creşterea nivelului mărilor şi a inundaţiilor, scăderea resurselor de apă potabilă, riscurile pentru sănătate, modificarea ecosistemelor, riscurile pentru economiile bazate pe agricultură sau turism, multiplicarea pericolelor de incendiu şi de fenomene atmosferice extreme (furtuni, valuri de căldură), creşterea în consecinţă a costurilor şi a cheltuielilor cu asigurarea etc. Totuşi, este dificil să se evalueze cu precizie valoarea beneficiilor unei asemenea acţiuni. De altfel, nu toate regiunile şi sectoarele economice vor fi afectate la fel în cadrul Uniunii Europene.

Costurile unei acţiuni sunt, de asemenea, dificil de evaluat. Ele ar fi legate în principal de restructurarea sistemelor de transport, precum şi de producerea şi de utilizarea energiei. De altfel, aceste costuri ar creşte semnificativ dacă celelalte ţări mari producătoare de gaze cu efect de seră nu ar lua nicio măsură. În opinia Comisiei, o politică de combatere a schimbărilor climatice mai puţin ambiţioasă nu este o alternativă bună, deoarece nu ar permite atingerea obiectivelor fixate şi, prin urmare, ar genera costuri suplimentare cauzate de schimbările climatice.

Concentraţiile de gaze cu efect de seră în atmosferă

În 2005, Consiliul European a confirmat ceea ce Consiliul declarase deja în 1996, şi anume, creşterea temperaturii globale trebuie limitată la 2° Celsius faţă de nivelul preindustrial. Acest obiectiv de 2° Celsius este adesea prezentat în termeni de concentraţie atmosferică de gaze cu efect de seră şi exprimat în părţi pe milion (ppmv).

Cercetările recente arată că un nivel mai mic de 550 ppmv (echivalente CO2) reprezintă în cel mai bun caz o şansă din şase de a respecta obiectivul de 2° Celsius, iar dacă această concentraţie ar trebui să atingă 650 ppmv, probabilitatea ar fi de una din şaisprezece. În consecinţă, limitarea creşterii temperaturilor la 2° ar necesita foarte probabil stabilizarea concentraţiilor de gaze cu efecte de seră la niveluri net inferioare. Cu toate acestea, cuantificarea unui obiectiv de reducere depinde de rezultatul discuţiilor care vor avea loc la nivel internaţional cu privire la nivelul şi la tipul participării celorlalţi mari producători de gaze cu efect de seră. În consecinţă, Comisia nu recomandă adoptarea unui obiectiv comunitar specific în acest stadiu.

ACTE CONEXE

Decizia nr. 280/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 februarie 2004 privind un mecanism de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de punere în aplicare a Protocolului de la Kyoto [Jurnalul Oficial L 49 din 19.2.2004]

Comunicare a Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European – Schimbările climatice – Către o strategie comunitară post-Kyoto [COM(98) 353 – Nepublicată în Jurnalul Oficial].

Decizia 2002/358/CE a Consiliului din 25 aprilie 2002 privind aprobarea, în numele Comunităţii Europene, a Protocolului de la Kyoto la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice şi îndeplinirea în comun a angajamentelor care decurg din acesta [Jurnalul Oficial L 130 din 15.5.2002].

Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului [Jurnalul Oficial L 275 din 25.10.2003].

Ultima actualizare: 08.06.2005