Efectele transfrontaliere ale accidentelor industriale

SINTEZĂ PRIVIND:

Decizia 98/685/CE privind încheierea Convenției asupra efectelor transfrontaliere ale accidentelor industriale

Convenția asupra efectelor transfrontaliere ale accidentelor industriale

CARE ESTE ROLUL DECIZIEI ȘI AL CONVENȚIEI?

• Decizia încheie, în numele Comunității Europene [în prezent Uniunea Europeană (UE)], Convenția asupra efectelor transfrontaliere ale accidentelor industriale.
• Convenția urmărește să protejeze sănătatea umană și mediul împotriva accidentelor industriale care pot provoca efecte transfrontaliere și să promoveze cooperarea internațională activă între părțile contractante înainte, în timpul și după acest tip de accidente.

ASPECTE-CHEIE

• În data de 18 martie 1992, la Helsinki, 26 de țări, inclusiv 14 țări ale UE și UE însăși, au semnat Convenția asupra efectelor transfrontaliere ale accidentelor industriale în cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite. Prin intermediul acestei Decizii a Consiliului, convenția a fost aprobată în numele Comunității.
• Convenția stabilește o serie de măsuri menite să protejeze sănătatea umană și mediul împotriva efectelor transfrontaliere ale accidentelor industriale și să promoveze cooperarea internațională activă între părțile contractante înainte, în timpul și după acest tip de accidente.
• Aceasta se aplică accidentelor industriale care pot să provoace efecte transfrontaliere, inclusiv accidentelor provocate de catastrofe naturale, cu excepția:
  • accidentelor nucleare sau situațiilor de urgență radiologică;
  • accidentelor care survin la instalațiile militare;
  • cedării digurilor;
  • accidentelor din transporturile terestre;
  • evacuării accidentale de organisme care au suferit modificări genetice;
  • accidentelor cauzate de activitățile în mediul marin și evacuărilor de substanțe nocive în mare.
• Părțile contractante trebuie să identifice activitățile periculoase exercitate în limitele jurisdicției lor și să notifice părțile afectate despre orice activitate de acest tip propusă sau existentă. La inițiativa oricăreia dintre ele, celelalte părți trebuie să se angajeze în discuții privind identificarea activităților periculoase care pot să provoace efecte transfrontaliere.
• Statele semnatare trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru a preveni accidentele industriale. În special, acestea trebuie:
  • să determine operatorii să acționeze în vederea reducerii riscului unor astfel de accidente;
  • să instituie politici care implică alegerea amplasamentului noilor activități periculoase și modificările importante ale activităților periculoase existente în scopul limitării riscului pentru populație și mediu;
  • să se pregătească pentru urgențele provocate de accidentele industriale, introducând măsurile necesare, inclusiv planuri de urgență, pentru a preveni și a limita pe cât posibil efectele transfrontaliere. Părțile semnatare trebuie să facă eforturi pentru ca aceste planuri să fie compatibile.
• În temeiul convenției, statele contractante trebuie să supravegheze ca informațiile adecvate să fie comunicate publicului în zonele care pot fi atinse de un accident industrial ca urmare a unei activități periculoase. De asemenea, dacă este cazul, statele contractante trebuie să ofere publicului posibilitatea de a participa la procesul decizional privind măsurile de prevenire și pregătire.
• Persoanele fizice sau juridice care sunt afectate sau care pot fi afectate de efectele transfrontaliere ale unui accident industrial care intervine pe teritoriul unui stat semnatar trebuie să beneficieze de acces la procedurile administrative și judiciare pertinente în condiții echivalente cu un cetățean al statului în cauză.
• Fiecare parte la convenție trebuie să introducă un sistem de notificare.
• În caz de accident industrial sau de amenințare iminentă cu un accident industrial care are sau poate avea efecte transfrontaliere, statul de origine trebuie:
  • să notifice statele afectate fără întârziere;
  • să asigure declanșarea planurilor de urgență;
  • să asigure luarea unor măsuri de intervenție adecvate imediat ce este posibil, pentru a contracara și a limita pe cât posibil efectele. Statele contractante trebuie să facă eforturi pentru a-și coordona măsurile de intervenție.
• Statul de origine poate solicita asistență din partea celorlalți semnatari.
• Fiecare parte contractantă trebuie să desemneze un punct de contact în scopul notificării accidentelor industriale și un punct de contact în scopul asistenței reciproce. Acestea trebuie notificate celorlalte părți semnatare în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a convenției.
• Părțile contractante trebuie să încurajeze în mod activ cooperarea științifică și tehnică și să faciliteze schimbul de tehnologie în vederea limitării riscurilor și a consecințelor accidentelor industriale. De asemenea, acestea trebuie să sprijine inițiativele internaționale adecvate care vizează elaborarea de norme privind răspunderea.
• Părțile la convenție trebuie să se întrunească cel puțin o dată pe an.
• Convenția prevede trei mecanisme pentru soluționarea diferendului dintre semnatari:
  • căutarea unei soluții pe calea negocierii;
  • supunerea diferendului Curții Internaționale de Justiție;
  • arbitraj.
• Ultimele două metode pot fi utilizate doar în cazurile în care părțile nu au putut să soluționeze diferendul pe calea negocierii.
• Utilizarea acestor metode este opțională și pe baza reciprocității; într-o declarație scrisă, o parte poate accepta utilizarea obligatorie a uneia sau a ambelor metode în relațiile acesteia cu orice altă parte care acceptă aceeași obligație.
• În cazul în care părțile la diferend au acceptat cele două mijloace de soluționare a diferendelor, diferendul nu poate fi supus decât Curții Internaționale de Justiție, în afara cazului în care părțile la diferend au convenit altfel.
• Statele semnatare trebuie să notifice celelalte părți în mod regulat cu privire la punerea în aplicare a convenției.

DE CÂND SE APLICĂ DECIZIA ȘI CONVENȚIA?

• Decizia se aplică de la 23 martie 1998.
• Convenția a intrat în vigoare pentru Comunitatea Europeană la 19 aprilie 2000, la 90 de zile după data depunerii celui de-al 16-lea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.

DOCUMENTE PRINCIPALE

Decizia 98/685/CE a Consiliului din 23 martie 1998 privind încheierea Convenției asupra efectelor transfrontaliere ale accidentelor industriale (JO L 326, 3.12.1998, pp. 1-4)

Convenția asupra efectelor transfrontaliere ale accidentelor industriale – Declarație a Comunității Europene privind competența (JO L 326, 3.12.1998, pp. 5-33)

ACTE CONEXE

Propunere de decizie a Consiliului privind o propunere de modificare a anexei I la Convenția CEE-ONU privind efectele transfrontaliere ale accidentelor industriale [COM(2006) 493 final, 13.9.2006]

Propunere de decizie a Consiliului privind poziția care trebuie adoptată, în numele Uniunii Europene, la cea de a opta Conferință a părților la Convenția de la Helsinki asupra efectelor transfrontaliere ale accidentelor industriale, în ceea ce privește propunerea de modificare a anexei I [COM(2014) 652 final, 23.10.2014]

Decizia nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 decembrie 2013 privind un mecanism de protecție civilă al Uniunii (JO L 347, 20.12.2013, pp. 924-947)

Directiva 2012/18/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 iulie 2012 privind controlul pericolelor de accidente majore care implică substanțe periculoase, de modificare și ulterior de abrogare a Directivei 96/82/CE (Directiva Seveso III) a Consiliului (JO L 197, 24.07.2012, pp. 1-37)

Data ultimei actualizări: 20.02.2017