Protejarea biodiversității Europei (Natura 2000)

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 92/43/CEE a Consiliului privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică

CARE ESTE OBIECTIVUL DIRECTIVEI?

ASPECTE-CHEIE

Protecția siturilor (rețeaua Natura 2000)

Procedura de consultare

Obiective și măsuri de conservare

Evaluarea planurilor/proiectelor

Protejarea speciilor

Țările UE trebuie:

DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?

Aceasta se aplică de la 10 iunie 1992. Țările UE au avut obligația de a o integra în legislația națională până la 10 iunie 1994.

CONTEXT

Rețeaua Natura 2000 reprezintă aproape o cincime din suprafața terestră a UE și peste 250 000 km2 de suprafață marină.

A se vedea, de asemenea:

* TERMENI-CHEIE

Arie specială de conservare: un sit de importanță comunitară (adică europeană) desemnat de către țările UE, în care se iau măsurile de conservare necesare pentru a asigura că stadiul corespunzător de conservare a habitatelor naturale și/sau a populațiilor din speciile pentru care a fost desemnat respectivul sit este menținut sau refăcut.

ACTUL PRINCIPAL

Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (JO L 206, 22.7.1992, pp. 7-50)

Modificările succesive aduse Directivei 92/43/CEE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

ACTE CONEXE

Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice (JO L 20, 26.1.2010, pp. 7-25)

A se vedea versiunea consolidată.

Raport al Comisiei către Consiliu și Parlamentul European – Starea naturii în Uniunea Europeană – Raport privind stadiul și tendințele privind tipurile de habitat și speciile vizate de Directiva privind habitatele și Directiva privind păsările pentru perioada 2007-2012 în conformitate cu articolul 17 din Directiva privind habitatele și cu articolul 12 din Directiva privind păsările [COM(2015) 219 final, 20.5.2015]

Data ultimei actualizări: 21.02.2017