O politică energetică pentru Europa

O politică energetică europeană conduce în mod decisiv Uniunea Europeană (UE) către o economie caracterizată de un consum redus de energie mai sigură, mai competitivă şi mai durabilă. Obiectivele energetice care se doresc a fi atinse cu prioritate se referă la garantarea unei funcţionări competitive a pieţei interne de energie, a securităţii aprovizionării strategice, a unei reduceri concrete a emisiilor de gaze cu efect de seră provocate de producerea sau consumul de energie, precum şi a afirmării Uniunii Europene ca voce unitară pe scena internaţională.

ACT

Comunicarea Comisiei către Consiliul European şi Parlamentul European din 10 ianuarie 2007 – O politică energetică pentru Europa [COM(2007) 1 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial].

SINTEZĂ

Prezenta comunicare, analiză strategică a situaţiei energetice europene, introduce pachetul intregrat de măsuri care defineşte politica energetică europeană (pachetul „energie”).

DE CE ESTE NECESARĂ O POLITICĂ ENERGETICĂ EUROPEANĂ

Uniunea Europeană (UE) trebuie să accepte provocările energetice reale, atât în ceea ce priveşte durabilitatea şi emisiile de gaze cu efect de seră, cât şi securitatea aprovizionării şi dependenţa faţă de importuri, sau altfel spus, competitivitatea şi funcţionarea eficientă a pieţei interne de energie.

Definirea unei politici energetice europene se impune ca reacţia cea mai eficientă la aceste provocări, privite ca numitori comuni ai ansamblului statelor membre.

UE înţelege să poarte o nouă revoluţie industrială şi să creeze o economie cu o eficienţă energetică ridicată şi cu emisii reduse de CO2. În acest scop, ea şi-a stabilit câteva obiective energetice majore.

REALIZAREA PIEŢEI INTERNE DE ENERGIE

O piaţă internă de energie a fost elaborată la nivel comunitar, cu scopul de a garanta utilizatorilor o libertate de alegere reală, la preţuri echitabile şi competitive. Cu toate acestea, aşa cum se subliniază în comunicarea privind perspectivele pieţei interne de energie şi în sondajul privind starea concurenţei în sectoarele gazelor şi electricităţii, există încă obstacole în calea economiei, iar utilizatorii europeni nu beneficiază pe deplin de avantajele liberalizării pieţelor de gaz şi electricitate. Asigurarea existenţei unei pieţei interne de energie eficiente rămâne deci imperativă.

O piaţă concurenţială

Trebuie operată o separare mai clară între gestionarea reţelelor de gaz şi electricitate şi activităţile de producţie sau de furnizare.

Atunci când o întreprindere controlează în acelaşi timp gestionarea şi activităţile de producţie şi de furnizare, există un risc serios de discriminare şi de abuz. O întreprindere cu integrare verticală are, în fapt, un interes scăzut de a-şi mări capacitatea reţelei şi de a se expune astfel unui concurenţe mai mari pe piaţă şi, prin urmare, la o scădere a preţurilor.

Separarea gestionării reţelelor de activităţile de producţie sau de furnizare va încuraja întreprinderile să investească mai mult în reţele, favorizând astfel intrarea pe piaţă a noilor veniţi şi consolidând securitatea aprovizionării.

Separarea se poate baza fie pe stabilirea unui operator de sistem independent care să asigure întreţinerea, dezvoltarea şi exploatarea reţelelor, în timp ce întreprinderea cu integrare verticală rămâne proprietara reţelelor, fie pe o separare totală a proprietăţii.

Piaţa integrată şi interconectată

Piaţa internă de energie depinde în mod fundamental de situaţia reală a comerţului transfrontalier de energie. Ori, schimburile comerciale se dovedesc adesea dificile din cauza diferenţelor dintre normele tehnice naţionale şi a unei interconectări inegale a reţelelor.

Prin urmare, se impune o reglementare eficientă la nivel comunitar. Aceasta priveşte în special armonizarea nivelurilor de putere şi de independenţă ale autorităţilor de reglementare din domeniul energiei, accentuarea cooperării dintre acestea şi obligarea lor să ia în considerare obiectivul comunitar de realizare a pieţei interne de energie şi definirea la nivel comunitar a aspectelor tehnice şi de reglementare, cum ar fi normele de securitate comune necesare schimburilor transfrontaliere.

Pentru ca reţeaua energetică europeană să devină realitate, planul prioritar de interconectare subliniază importanţa unui sprijin politic şi financiar acordat realizării infrastructurilor identificate ca fiind esenţiale şi a numirii de coordonatori europeni pentru urmărirea proiectelor prioritare cele mai problematice.

Un serviciu public de energie

Uniunea Europeană înţelege că trebuie să persevereze în lupta sa împotriva penuriei de energie, prin elaborarea unei carte a consumatorilor de energie. Carta va încuraja în special elaborarea de sisteme de ajutor pentru cetăţenii cei mai vulnerabili în faţa creşterii preţului la energie, precum şi îmbunătăţirea nivelului minim de informaţii puse la dispoziţia cetăţenilor cu privire la diferiţii furnizori şi opţiunile de aprovizionare.

GARANTAREA SECURITĂŢII APROVIZIONĂRII CU ENERGIE

Reducerea vulnerabilităţii Uniunii Europene în ceea ce priveşte importurile, întreruperile de aprovizionare, eventualele crize energetice sau incertitudinea care planează asupra viitorului aprovizionării, se impune ca o prioritate. Iar această incertitudine s-a dovedit deseori mai problematică pentru statele membre care depind de un singur furnizor de gaze naturale.

Noua politică energetică insistă, deci, asupra importanţei mecanismelor care să asigure solidaritatea statelor membre, precum şi asupra diversificării surselor de aprovizionare şi a metodelor de transport.

Mecanismele de stocare strategică a petrolului trebuie să fie consolidate, iar posibilităţile de îmbunătăţire a securităţii aprovizionării cu gaze naturale exploatate. Trebuie asigurată o mai bună securitate a aprovizionării cu electricitate, care rămâne esenţială.

REDUCEREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ

Sectorul energetic generează 80 % din emisiile de gaze cu efect de seră din UE.

Fiind hotărâtă să lupte împotriva schimbărilor climatice, UE s-a angajat să reducă emisiile interne cu cel puţin 20 % până în 2020. În plus, ea face apel la semnarea unui acord internaţional prin care ţările dezvoltate să se angajeze să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 30 % până în 2020. În cadrul acestui acord, UE şi-ar stabili ca nou obiectiv reducerea propriilor emisii cu 30 % faţă de 1990. Aceste obiective constituie partea centrală a Strategiei UE pentru limitarea schimbărilor climatice.

Ori, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră presupune utilizarea unei cantităţi mai scăzute de energie şi utilizarea în mai mare măsură a energiei nepoluante.

Eficienţa energetică

Reducerea consumului său de energie cu 20 % până în 2020 este obiectivul pe care UE şi l-a stabilit în cadrul Planului de acţiune privind eficienţa energetică (2007-2012).

În acest scop, trebuie făcute eforturi concrete, în special în ceea ce priveşte economisirea energiei în sectorul transporturilor, stabilirea de cerinţe minime de eficienţă pentru echipamentele care folosesc energie electrică, sensibilizarea consumatorilor de energie cu privire la un comportament raţional şi econom, îmbunătăţirea eficienţei producţiei, transportului şi furnizării de energie termică şi electricitate, precum şi dezvoltarea tehnologiilor energetice şi a performanţelor energetice ale construcţiilor.

În plus, UE înţelege necesitatea concretizării unei abordări comune, la scară planetară, pentru economisirea energiei, prin încheierea unui acord internaţional privind eficienţa energetică.

Energii regenerabile

Utilizarea surselor de energie regenerabilă (energia eoliană, solară şi fotovoltaică, biomasă şi biocombustibili, energie geotermică şi pompe de căldură) contribuie în mod indiscutabil la limitarea schimbărilor climatice. În plus, ajută la securitatea aprovizionării cu energie şi la crearea şi creşterea numărului de locuri de muncă în Europa, graţie creşterii producţiei şi consumului de energie locală.

Sursele de energie regenerabilă continuă să ocupe, totuşi, o poziţie marginală în paleta energetică europeană, costul lor păstrându-se mai ridicat decât cel al surselor de energie tradiţionale.

Pentru ca sursele de energie regenerabilă să se impună mai bine, UE şi-a stabilit, în Foaia de parcurs pentru energia regenerabilă, obiectivul minim obligatoriu pentru surse de energie regenerabilă de 20 % din totalul surselor de energie până în 2020.

Acest obiectiv necesită progrese în cele trei sectoare principale vizate de către sursele de energie regenerabilă: electricitatea (creşterea producţiei de electricitate pornind de la surse de energie regenerabilă şi asigurarea producţiei de electricitate durabile pornind de la combustibili fosili, în special graţie elaborării sistemelor de captare şi stocare a CO2), biocombustibilii care, până în 2020, vor trebui să reprezinte 10 % din combustibilul destinat transporturilor şi, în final, sistemele de încălzire şi de răcire.

DEZVOLTAREA TEHNOLOGIILOR ENERGETICE

Tehnologiile energetice au un rol fundamental în echilibrarea concurenţei şi durabilităţii energetice, consolidând în acelaşi timp securitatea aprovizionării. De asemenea, ele se dovedesc a fi esenţiale pentru realizarea celorlalte obiective energetice.

Fiind astăzi lider mondial în sectorul energiilor regenerabile, UE înţelege necesitatea consolidării acestei poziţii şi impunerii sale în aceeaşi manieră pe piaţa în continuă creştere a tehnologiilor energetice cu emisii reduse de carbon.

UE trebuie astfel să dezvolte tehnologiile cu un randament energetic ridicat existente, dar şi tehnologii noi, în special tehnologii destinate eficienţei energetice şi energiilor regenerabile.

Deşi operează o diversificare notabilă a paletei sale energetice, UE rămâne în mare măsură dependentă de petrol şi cărbune, şi trebuie prin urmare să acorde o atenţie deosebită tehnologiilor combustibililor fosili cu emisii reduse de carbon, în special tehnologiilor de captare şi de stocare a emisiilor de carbon.

Investiţiile în aceste dezvoltări tehnologice vor contribui în mod direct la strategia comunitară pentru creştere şi locuri de muncă.

Comisia propune o schiţă de plan strategic european pentru tehnologiile energetice, care va acoperi întregul proces de inovaţie, de la cercetarea fundamentală până la introducerea pe piaţă. Acest plan strategic va sprijini al şaptelea Program-cadru pentru cercetare, care prevede o creştere de 50 % a cheltuielilor anuale cu cercetarea în domeniul energiei, precum şi programul „Energie inteligentă – Europa”.

LUÂND ÎN CONSIDERARE VIITORUL ENERGIEI NUCLEARE

În faţa preocupărilor din ce în ce mai importante în domeniul securităţii aprovizionării cu energie şi al emisiilor de CO2, energia nucleară prezintă avantajul de a fi una dintre sursele de energie cu emisii reduse de carbon, ale cărei costuri şi aprovizionare sunt cele mai stabile.

Decizia de a utiliza sau nu energie nucleară rămâne la latitudinea statelor membre. Programul nuclear informativ subliniază, totuşi, nevoia de a derula o acţiune comună coerentă în domeniul securităţii, siguranţei şi neproliferării, precum şi în ceea ce priveşte dezafectarea instalaţiilor şi gestionarea deşeurilor.

IMPLEMENTAREA UNEI POLITICII ENERGETICE INTERNAŢIONALE COMUNE

Uniunea Europeană nu poate realiza singură obiectivul unei energii sigure, competitive şi durabile. Pentru aceasta, ea trebuie să se implice şi să coopereze cu ţările dezvoltate şi ţările în curs de dezvoltare, cu utilizatorii şi producătorii de energie, precum şi cu ţările de tranzit. Din perspectiva eficienţei şi coerenţei, este prin urmare esenţial ca statele membre şi Uniunea Europeană să vorbească cu o voce unitară referitor la chestiunile energetice internaţionale.

Uniunea Europeană va fi un actor cheie în elaborarea acordurilor internaţionale din domeniul energiei, în special în consolidarea cartei energiei, având iniţiativa unui acord cu privire la eficienţa energetică, precum şi participând activ la regimul stabilit prin Protocolul de la Kyoto privind schimbările climatice.

Relaţiile UE atât cu ţările consumatoare de energie (cum ar fi Statele Unite (EN), India (EN), Brazilia (EN) sau China (EN)), cât şi cu ţările producătoare (Rusia (EN), Norvegia (EN), OPEC (EN) şi Algeria, de exemplu) sau de tranzit (cum este Ucraina (EN)) sunt fundamentale din punct de vedere al securităţii geopolitice şi al stabilităţii economice. Prin urmare, UE se va strădui să dezvolte parteneriate energetice transparente, previzibile şi reciproce cu aceste ţări, în special cu cele cu care se învecinează. UE propune în egală măsură un parteneriat nou cu Africa, vizând o gamă largă de chestiuni energetice.

În plus, UE se angajează să ajute ţările în curs de dezvoltare să pună în aplicare servicii energetice descentralizate, accesibile, fiabile şi durabile. UE încurajează aceste ţări, şi în special Africa, să investească imediat în energiile regenerabile şi în noua generaţie de tehnologii energetice nepoluante.

CONTEXT

Elaborarea unei politici energetice europene stă la baza proiectului european, prin tratatele CECO (Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului) din 1951 şi Euratom (Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice) din 1957. În pofida schimbărilor economice şi geopolitice survenite ulterior, aceasta rămâne irefutabilă.

Pachetul „energie” înaintat de Comisia Europeană la 10 ianuarie 2007 se înscrie în dinamica iniţiată prin Cartea verde privind o strategie europeană pentru o energie sigură, competitivă şi durabilă din martie 2006 şi repoziţionează energia ca partea centrală a acţiunii europene.

Pe baza pachetului „energie”, şefii de stat şi de guvern au adoptat, la 9 martie 2007, în cadrul Consiliului European de primăvară, un plan de acţiune global în domeniul energiei pentru perioada 2007-2009.

See also