Controlul ajutoarelor de stat în Uniunea Europeană (UE): un aspect important al concurenței

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului - norme detaliate privind aplicarea Articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ajutorul de stat)

SINTEZĂ

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) interzice ajutorul de stat, cu excepția cazurilor în care acesta este justificat în baza dezvoltării economice generale. Comisiei Europene îi revine responsabilitatea de a se asigura că ajutorul de stat respectă normele Uniunii Europene.

Pentru a nu permite întreprinderilor de pe piața internă a UE să beneficieze de avantaje selective care denaturează concurența, ajutoarele de stat sunt interzise, de regulă. În anumite cazuri însă, intervenția statului este necesară pentru a compensa un eșec al pieței. Comisia asigură respectarea acestor norme și aplicarea egală a scutirilor în întreaga UE. Procedurile sunt prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului, precum și în actele de modificare a acestuia și în măsurile de punere în aplicare.

Diferite scheme de ajutor examinate de Comisie

Ca regulă generală, țările UE trebuie să notifice Comisiei măsurile noi de ajutor înainte de a le pune în aplicare. Într-o notificare, țările UE trebuie să furnizeze toate informațiile necesare pentru a-i permite Comisiei să ia o decizie.

Comisia trebuie, de asemenea, să examineze informațiile pe care le primește cu privire la un presupus ajutor ilegal, adică un ajutor acordat fără autorizare prealabilă. Dacă presupunerea este fondată, Comisia demarează o investigație preliminară, ca și în cazul ajutoarelor notificate.

De asemenea, Comisia examinează schemele de ajutor existente pentru a se asigura că acestea sunt în continuare compatibile cu piața internă.

Examinarea preliminară

Fiecare notificare declanșează o investigație preliminară. Din momentul în care primește o notificare completă, Comisia are la dispoziție două luni pentru a decide dacă:

nu există ajutor în sensul normelor UE sau

ajutorul este compatibil cu normele UE, pentru că efectele sale pozitive compensează denaturarea concurenței sau

rămân îndoieli serioase în ceea ce privește compatibilitatea măsurii cu normele privind ajutorul de stat.

În primele două cazuri, măsura poate fi pusă imediat în aplicare, dar în al treilea caz, Comisia deschide o procedură de investigație aprofundată.

Procedura oficială de investigare

Decizia de inițiere a acestei proceduri este trimisă țării UE în cauză. Aceasta conține temeiul de fapt și de drept al investigației, inclusiv evaluarea preliminară realizată de Comisie. Țările UE și părțile terțe interesate au la dispoziție o lună pentru a-și prezenta observațiile. Țara UE în cauză este invitată și ea să comenteze asupra observațiilor prezentate de către părțile interesate.

Decizia finală

Comisia adoptă o decizie finală la sfârșitul investigației oficiale. Există trei rezultate posibile:

decizie pozitivă (adică măsura nu constituie ajutor sau ajutorul este compatibil cu piața internă);

decizie condițională (măsura este compatibilă, dar punerea sa în aplicare este supusă anumitor condiții);

decizie negativă (măsura este incompatibilă și nu poate fi pusă în aplicare).

Cazul poate fi închis și dacă țara UE în cauză își retrage notificarea.

Recuperarea ajutorului

În cazul în care Comisia ia o decizie negativă în privința unui ajutor deja acordat, aceasta impune, în mod normal, țării UE să recupereze ajutorul (plus o dobândă) de la beneficiar. Dacă țara UE nu respectă decizia în timp util, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Termenul de prescripție pentru recuperare este de zece ani.

ACT

Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din tratatul privind funcționarea uniunii Europene

REFERINȚE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Regulamentul (CE) nr. 659/1999

16.4.1999

-

JO L 83, 27.3.1999, pp. 1-9

Act(e) de modificare

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Regulamentul (UE) nr. 734/2013

20.8.2013

-

JO L 204, 31.7.2013, pp. 15-22

Modificările și corecturile succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 659/1999au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

ACTE CONEXE

Acte de punere în aplicare

Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (JO L 140, 30.4.2004, pp. 1-134)

Regulamentul (UE) nr. 372/2014 al Comisiei din 9 aprilie 2014 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 794/2004 în ceea ce privește calcularea anumitor termene, gestionarea plângerilor, identificarea și protejarea informațiilor confidențiale (JO L 109, 12.4.2014, pp. 14-22)

Comunicare a Comisiei

Comunicare a Comisiei privind o procedură simplificată de tratare a anumitor tipuri de ajutoare de stat (JO C 136, 16.6.2009, pp. 3-12)

Data ultimei actualizări: 21.09.2015