Măsuri restrictive pentru combaterea terorismului

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

Regulamentul are obiectivul de a preveni și de a interzice finanțarea actelor de terorism*.

Prezentul regulament a fost adoptat pe baza Poziției comune 2001/931/PESC.

ASPECTE-CHEIE

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

Se aplică din 28 decembrie 2001.

CONTEXT

În septembrie 2001, după atentatele din 11 septembrie, șefii de guvern au transformat lupta împotriva terorismului într-una dintre prioritățile UE. Combaterea finanțării terorismului reprezintă un mod important de realizare a acestui lucru. În aceeași lună, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a susținut o înghețare a tuturor activelor financiare și a resurselor economice utilizate pentru săvârșirea unor acte de terorism.

TERMENI-CHEIE

Acte de terorism: acțiuni intenționate care pot să dăuneze grav unei țări sau organizații internaționale și care sunt considerate a fi o infracțiune în dreptul național.
Fonduri, alte active financiare și resurse economice: activele de orice tip, corporale sau necorporale, mobile sau imobile.

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 al Consiliului din 27 decembrie 2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului (JO L 344, 28.12.2001, pp. 70-75)

Modificările succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 2580/2001 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

DOCUMENTUL CONEX

Poziția comună 2001/931/PESC a Consiliului din 27 decembrie 2001 privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului (JO L 344, 28.12.2001, pp. 93-96)

A se vedea versiunea consolidată.

Data ultimei actualizări: 13.04.2022