Asigurarea de răspundere a operatorilor de transport aerian

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (CE) nr. 785/2004 cu privire la cerințele de asigurare a operatorilor de transport aerian și a operatorilor de aeronave

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

Regulamentul stabilește cerințele minime de asigurare a operatorilor de transport aerian și a operatorilor de aeronave pentru răspunderea față de pasageri, bagaje, mărfuri și terțe părți.

ASPECTE-CHEIE

Domeniul de aplicare

Prezentul regulament se aplică tuturor operatorilor de transport aerian și tuturor operatorilor de aeronave care efectuează zboruri în cadrul, spre, din sau deasupra teritoriului unei țări a UE. Toți operatorii de transport aerian și toți operatorii de aeronave trebuie să fie asigurați, în special față de:

Regulamentul nu se aplică:

Conformitate

Operatorii de transport aerian și, în cazul în care este necesar, operatorii de aeronave trebuie să facă dovada respectării regulamentului prin depunerea la autoritățile competente ale țării UE în cauză* a unui certificat de asigurare sau a altui document de asigurare valabil.

Asigurarea privind răspunderea față de pasageri, bagaje și mărfuri

În ceea ce privește răspunderea față de pasageri, cuantumul minim al asigurării este de 250 000 DST* pe pasager. Cu toate acestea, în ceea ce privește operațiunile necomerciale ale aeronavelor cu o MMD de 2 700 kg sau mai puțin, țările UE pot fixa un nivel inferior al cuantumului minim al asigurării, dar acesta să nu fie mai mic de 100 000 DST pe pasager.

În ceea ce privește răspunderea pentru bagaje, cuantumul minim al asigurării trebuie să fie de 1 288 DST pe pasager pentru operațiunile comerciale (Regulamentul delegat (UE) 2020/1118).

În ceea ce privește răspunderea pentru mărfuri, cuantumul minim al asigurării trebuie să fie de 22 DST pe kilogram pentru operațiunile comerciale (Regulamentul delegat (UE) 2020/1118).

Asigurarea privind răspunderea față de terțe părți

Cuantumul minim al asigurării pe accident și pe aeronavă depinde de MMD a aeronavei.

Punerea în aplicare și sancțiuni

Pentru a lua în considerare inflația, Regulamentul (UE) nr. 285/2010 a revizuit plafoanele de compensații din Regulamentul (CE) nr. 785/2004.

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

Se aplică de la 30 aprilie 2005.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

TERMENI-CHEIE

Masa maximă la decolare: aceasta corespunde unei valori certificate specifice pentru toate tipurile de aeronave, fiind indicată în certificatul de navigabilitate a aeronavei.
Țara UE în cauză: țara UE care a acordat licența de funcționare operatorului de transport aerian din UE sau în care este înregistrată aeronava operatorului. În cazul operatorilor de transport aerian din afara UE și a operatorilor de aeronave care utilizează aeronave înregistrate în afara UE, aceasta înseamnă țara UE spre care sau din care se efectuează zborurile.
DST: un drept special de tragere sau o creanță virtuală asupra monedelor aflate în circulație liberă în țările membre ale Fondului Monetar Internațional (DST conform definiției Fondului Monetar Internațional).

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Regulamentul (CE) nr. 785/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind cerințele de asigurare a operatorilor de transport aerian și a operatorilor de aeronave (JO L 138, 30.4.2004, pp. 1-6)

Modificările și corecturile succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 785/2004 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

DOCUMENTE CONEXE

Regulamentul (UE) nr. 996/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 privind investigarea și prevenirea accidentelor și incidentelor survenite în aviația civilă și de abrogare a Directivei 94/56/CE (JO L 295, 12.11.2010, pp. 35-50)

A se vedea versiunea consolidată.

Regulamentul (CE) nr. 1008/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 septembrie 2008 privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate (reformare) (JO L 293, 31.10.2008, pp. 3-20)

A se vedea versiunea consolidată.

Regulamentul (CE) nr. 889/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 mai 2002 de modificare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2027/97 privind răspunderea operatorilor de transport aerian în caz de accidente (JO L 140, 30.5.2002, pp. 2-5)

Decizia 2001/539/CE a Consiliului din 5 aprilie 2001 privind încheierea de către Comunitatea Europeană a Convenției pentru unificarea anumitor norme referitoare la transportul aerian internațional (Convenția de la Montreal) (JO L 194, 18.7.2001, p. 38)

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și către Consiliu – Cerințele de asigurare a operatorilor de aeronave din UE – Raport privind funcționarea Regulamentului 785/2004 [COM(2008) 216 final din 24.4.2008]

Data ultimei actualizări: 13.08.2020