Autovehicule și remorci: documentele de înmatriculare pentru vehicule

Această directivă armonizează forma și conținutul certificatelor de înmatriculare ale vehiculelor.

ACT

Directiva 1999/37/CE a Consiliului din 29 aprilie 1999 privind documentele de înmatriculare pentru vehicule.

SINTEZĂ

Directiva se aplică documentelor emise de țările UE. Aceasta are trei obiective:

Certificatul de înmatriculare emis de țările UE trebuie să respecte un model descris în anexa la directivă. Acest lucru facilitează verificarea deținerii de drept în cazul unui vehicul înmatriculat într-o altă țară din UE, în special atunci când solicitantul nu este posesorul certificatului de înmatriculare. Prima parte a certificatului de înmatriculare se referă la circulația pe căile rutiere, iar partea a doua este rezervată informațiilor privind dreptul de proprietate.

Țările UE pot emite un certificat de înmatriculare constând numai din partea I a modelului. Această situație se aplică în cazul vehiculelor care urmează a fi utilizate numai pe teritoriul acestora, iar țările respective au la dispoziție un sistem de accesare a registrului vehiculelor în cadrul controalelor rutiere.

Un certificat de înmatriculare emis de o țară a UE trebuie să fie recunoscut de celelalte țări ale UE. Directiva 2014/46/UE impune, de asemenea, țărilor UE să păstreze o evidență electronică a datelor privind toate vehiculele înmatriculate pe teritoriul lor.

Autoritățile unei țări a UE sunt notificate în cazul în care un control tehnic efectuat în conformitate cu Directiva 2014/45/UE arată că autorizația de utilizare a unui anumit vehicul a fost suspendată. Această suspendare trebuie înregistrată electronic și trebuie efectuat un control tehnic suplimentar. Suspendarea rămâne valabilă până când vehiculul obține un rezultat adecvat la un nou control tehnic.

În cazul în care un autovehicul sau o remorcă înmatriculat(ă) anterior într-o țară din UE este înmatriculat(ă) într-o altă țară din UE, autoritățile competente din țara UE în care are loc înmatricularea trebuie să înapoieze certificatul de înmatriculare autorităților din țara UE în care a fost emis acesta, la solicitarea acestora din urmă.

REFERINȚE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Directiva 1999/37/CE

1.6.1999

1.6.2004

JO L 138, 1.6.1999

Act(e) de modificare

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Directiva 2003/127/CE

5.2.2004

15.1.2005

JO L 10, 16.1.2004

Act de aderare

1.5.2004

-

JO L 236, 23.9.2003

Directiva 2006/103/CE

1.1.2007

1.1.2007

JO L 363, 20.12.2006

Directiva 2013/22/UE

1.7.2013

1.7.2013

JO L 158, 10.6.2013

Directiva 2014/46/UE

19.5.2014

20.5.2017

JO L 127, 29.4.2014

ACTE CONEXE

Directiva 2014/45/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind inspecția tehnică periodică a autovehiculelor și a remorcilor acestora și de abrogare a Directivei 2009/40/CE (Jurnalul Oficial L 127 din 29.4.2014).

Directiva 2014/47/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor comerciale care circulă în Uniune și de abrogare a Directivei 2000/30/CE (Jurnalul Oficial L 127 din 29.4.2014).

Ultima actualizare: 04.08.2014