Recunoașterea reciprocă a sancțiunilor financiare, precum anumite amenzi pentru depășirea limitei de viteză

Facilitarea aplicării sancțiunilor financiare în cazuri transfrontaliere, indiferent de locația din UE unde acestea au fost impuse, contribuie la asigurarea tratamentului egal pentru cetățenii UE.

ACT

Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor financiare

SINTEZĂ

CARE ESTE ROLUL DECIZIEI-CADRU?

Decizia-cadru introduce măsuri specifice, pe principiul recunoașterii reciproce, permițând unei autorități judiciare sau administrative să transmită o sancțiune financiară direct unei autorități dintr-o altă țară UE și să i se asigure recunoașterea și executarea sancțiunii fără formalități suplimentare.

ASPECTE-CHEIE

Decizia-cadru se aplică în cazul tuturor infracțiunilor pentru care pot fi impuse sancțiuni financiare, iar verificările privind dubla incriminare (adică în cazul în care o contravenție este prevăzută atât de legea statului emitent, cât și de cea a statului de executare) sunt eliminate pentru 39 de contravenții catalogate, cum sunt:

participarea într-o organizație criminală;
terorism;
traficul de ființe umane, arme și vehicule furate;
escrocherie (obținerea de bani sau bunuri materiale pe căi frauduloase);
viol;
infracțiuni ale codului rutier.

Sancțiunile trebuie să fie impuse de către autoritatea judiciară sau administrativă a unei țări din UE și să rezulte în urma unei hotărâri definitive, adică să nu mai existe posibilitatea de a face recurs împotriva hotărârii.

Când se transmite hotărârea de impunere a sancțiunii financiare, țara UE care impune sancțiunea trebuie să transmită un certificat în limba țării UE în care se execută hotărârea.

Hotărârea este transmisă autorităților competente din țara UE unde persoana fizică sau juridică (o societate) are proprietăți sau venituri, are domiciliul permanent sau, în cazul unei persoanei juridice, are sediul social.

Țara UE căreia îi este transmisă hotărârea poate refuza executarea acesteia dacă certificatul nu este transmis, este incomplet sau nu corespunde vizibil hotărârii luate. De asemenea, această țară poate refuza executarea de un număr limitat de ori, inclusiv dacă:

hotărârea a fost pronunțată cu referire la aceleași acte în statul de executare sau în orice alt stat, diferit de statul emitent și, în cel de al al doilea caz, a fost executată;
hotărârea face referire la un act care nu este enumerat ca infracțiune în decizia-cadru și nu constituie o contravenție conform legislației naționale a statului de executare;
executarea hotărârii este prescrisă (adică termenul limită de executare a expirat) conform legilor din statul de executare și face referire la acte care se încadrează în jurisdicția statului respectiv conform propriei legislații a acestuia;
hotărârea a fost impusă asupra unei persoane care nu ar fi putut fi răspunzătoare penal, conform legislației statului de executare, ca urmare a vârstei insuficiente;
hotărârea prevede o valoare a sancțiunii financiare de sub 70 € sau o valoare echivalentă.

Executarea hotărârii este guvernată de legea statului de executare. De asemenea, statul de executare poate:

decide să reducă valoarea sancțiunii financiare în conformitate cu valoarea prevăzută de legislația națională, cu condiția ca actele să nu fi fost comise pe teritoriul statului emitent;
impune pedeapsa cu închisoarea sau alte sancțiuni prevăzute de legislația națională în eventualitatea nerecuperării sancțiunii financiare.

Amnistia, grațierea și revizuirea condamnării pot fi acordate atât de către statul emitent, cât și de către cel de executare.

Pentru informații suplimentare, consultați:

REFERINȚE

Act	Intrarea în vigoare	Termen de transpunere în legislația statelor membre	Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Decizia-cadru 2005/214/JAI	22.3.2005	22.3.2007	JO L 76, 22.3.2005, pp. 16-30

Act(e) de modificare	Intrarea în vigoare	Termen de transpunere în legislația statelor membre	Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Decizia-cadru 2009/299/JAI	28.3.2009	28.3.2011	JO L 81, 27.3.2009, pp. 24-36

Data ultimei actualizări: 19.06.2015