Efectul direct al dreptului Uniunii Europene

SINTEZĂ PRIVIND:

Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, Van Gend en Loos împotriva Administration fiscale néerlandaise – principiul fundamental al efectului direct

CE STABILEȘTE ACEASTĂ HOTĂRÂRE?

• În hotărârea sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Curtea) stabilește efectul direct al dreptului Uniunii Europene (UE).
• Hotărârea prevede că dreptul UE nu creează numai obligații pentru statele membre ale UE, ci și drepturi pentru persoanele fizice. Prin urmare, persoanele fizice pot să se bucure de aceste drepturi și să invoce direct dreptul UE în fața instanțelor naționale și europene, indiferent dacă există sau nu testul privind dreptul național (adică dacă nu există cale de atac în dreptul intern).

ASPECTE-CHEIE

Efectul direct orizontal și vertical

Efectul direct include două aspecte: un efect vertical și un efect orizontal.

• Efectul direct vertical intervine în relațiile între persoanele fizice și țară. Asta înseamnă că persoanele fizice pot să invoce o dispoziție din dreptul UE în raport cu statul.
• Efectul direct orizontal intervine în relațiile între persoanele fizice. Asta înseamnă că o persoană fizică poate să invoce o dispoziție din dreptul UE în raport cu o altă persoană fizică.
• În funcție de tipul de act în cauză, Curtea a acceptat fie un efect direct complet (și anume un efect direct orizontal și un efect direct vertical), fie un efect direct parțial (limitat la un efect direct vertical).

Efectul direct și legislația primară

• În ceea ce privește legislația primară, Curtea a stabilit principiul efectului direct în hotărârea Van Gend en Loos. Cu toate acestea, ea a indicat drept condiție ca obligațiile să fie precise, clare, necondiționate și să nu necesite măsuri complementare, cu caracter național sau european.
• În hotărârea Becker, Curtea a refuzat efectul direct în cazul în care țările posedă o marjă de apreciere referitoare la punerea în aplicare a dispoziției vizate, indiferent cât de mică este această marjă. În cauza Kaefer și Procacci împotriva Statului francez, Curtea a afirmat că dispoziția vizată este necondiționată, deoarece nu lasă niciun aspect la discreția statelor membre și, prin urmare, are efect direct.

Efectul direct și legislația secundară

Principiul efectului direct se referă și la acte din legislația secundară, adică acte adoptate de instituțiile UE, cum sunt regulamentele, directivele și deciziile, care sunt derivate din principiile și obiectivele stabilite în tratate. Cu toate acestea, sfera de aplicare a efectului direct depinde de tipul actului.

• Regulamentele sunt direct aplicabile în statele membre, astfel cum se prevede la articolul 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și, prin urmare, au efect direct. Cu toate acestea, în conformitate cu principiile generale, acest lucru se aplică numai cu condiția ca normele să fie suficient de clare, precise și relevante pentru situația fiecărui justițiabil în parte (efect direct, astfel cum a fost clarificat prin hotărârea Curții în cauza Politi împotriva Ministero delle Finanze).
• Directivele sunt acte adresate statelor membre, care trebuie transpuse în legislația națională. Totuși, în anumite cazuri, Curtea le recunoaște un efect direct, în scopul de a proteja drepturile persoanelor fizice. Astfel, Curtea a stabilit în hotărârea Van Duyn împotriva Home Office că o directivă are un efect direct dacă dispozițiile acesteia sunt necondiționate și suficient de clare și precise și dacă statul membru nu a transpus directiva în termenul prevăzut. Cu toate acestea, efectul direct nu poate fi decât vertical – statele membre au obligația de a pune în aplicare directivele, dar directivele nu pot fi invocate de un stat membru împotriva unei persoane fizice (a se vedea hotărârea Ratti).
• Deciziile pot avea un efect direct atunci când desemnează un stat membru ca destinatar. Prin urmare, Curtea recunoaște numai un efect vertical direct (hotărârea Hansa Fleisch împotriva Landrat des Kreises Schleswig-Flensburg).
• Acordurile internaționale. În hotărârea Demirel împotriva Stadt Schwäbisch Gmünd, Curtea de Justiție a recunoscut efectul direct al unor acorduri în temeiul acelorași criterii stabilite în cauza Van Gend en Loos.
• Avizele și recomandările nu au un caracter juridic obligatoriu. Prin urmare, acestea nu au efect direct.

CONTEXT

Alături de supremația dreptului UE (numită și prevalență), efectul direct este un principiu fundamental al dreptului UE.

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Hotărârea Curții din data de 5 februarie 1963, NV Algemene Transport- en Expeditie Onderneming van Gend & Loos împotriva Administration fiscale néerlandaise, C-26/62, ECLI:EU:C:1963:1.

DOCUMENTE CONEXE

Hotărârea Curții din data de 10 noiembrie 1992, Hansa Fleisch Ernst Mundt GmbH & Co. KG împotriva Landrat des Kreises Schleswig-Flensburg, C-156/91, ECLI:EU:C:1992:423

Hotărârea Curții din data de 12 decembrie 1990, Peter Kaefer și Andréa Procacci împotriva Statului francez, cauze conexate C-100/89 și C-101/89, ECLI:EU:C:1990:456.

Hotărârea Curții din data de 30 septembrie 1987, Meryem Demirel împotriva Stadt Schwäbisch Gmünd, C-12/86, ECLI:EU:C:1987:400.

Hotărârea Curții din data de 19 ianuarie 1982, Ursula Becker împotriva Finanzamt Münster-Innenstadt, C-8/81, ECLI:EU:C:1982:7.

Hotărârea Curții din data de 5 aprilie 1979, Ministerul Public împotriva Tullio Ratti, C-148/78, ECLI:EU:C:1979:110.

Hotărârea Curții din data de 4 decembrie 1974, Yvonne van Duyn împotriva Home Office, C-41-74, ECLI:EU:C:1974:133.

Hotărârea Curții din data de 14 decembrie 1971, Politi s.a.s. împotriva Ministero delle Finanze della Repubblica Italiana, C-43/71, ECLI:EU:C:1971:122.

Data ultimei actualizări: 25.11.2022