Vamă 2013 (2008-2013)

Administraţiile vamale ale statelor membre ale Uniunii Europene (UE) joacă un rol important în protejarea intereselor Comunităţii Europene (CE). De asemenea, acestea garantează un nivel de protecţie a cetăţenilor şi a operatorilor economici comunitari echivalent oriunde pe teritoriul CE. Prezenta decizie stabileşte programul de acţiune Vamă 2013 (2008-2013) în cadrul Comunităţii. Acest program îşi propune să promoveze crearea unui sistem vamal electronic pan-european care să garanteze că activităţile vamale corespund nevoilor pieţei interne, care protejează interesele financiare ale CE şi care sporeşte securitatea şi siguranţa.

ACT

Decizia nr. 624/2007/CE a Parlamentului European şi Consiliului, din 23 mai 2007, de instituire a unui program de acţiune pentru vamă în Comunitate (Vamă 2013) [Jurnalul Oficial L 154 din 14.6.2007].

SINTEZĂ

Scopul programului Vamă 2013 este de a ajuta administraţiile vamale ale ţărilor participante pentru a facilita comerţul legitim şi de a simplifica şi accelera procedurile vamale. Programul va fi pus în aplicare pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2008 şi 31 decembrie 2013.

Obiective

Programul Vamă 2013 va avea ca obiective principale:

Acţiuni

Programul Vamă 2013 va include acţiuni în domeniul sistemelor de comunicare şi schimb de informaţii, analize comparative, seminarii şi ateliere de lucru, grupurile de proiect şi grupuri de coordonare, vizite de lucru, activităţi de formare cât şi acţiuni de monitorizare.

Participarea la program

Ţările participante la programul Vamă 2013 sunt statele membre ale UE. Programul este, de asemenea, deschis participării ţărilor candidate care beneficiază de o strategie de preaderare, ţările potenţial candidate (după încheierea de acorduri-cadru privind participarea lor la programele comunitare), precum şi unele ţări partenere din cadrul politicii europene de vecinătate (cu condiţia să se apropie de un nivel suficient de abordare şi în conformitate cu acordurile-cadru referitoare la acesta).

Impactul bugetar

Programul Vamă 2013 se va derula pe o perioadă de şase ani, conform perioadei perspectivelor financiare 2007-2013. Suma alocată de la bugetul comunitar se ridică la 328,8 milioane de euro.

CONTEXT

Programul Vamă 2013 continuă activităţile începute în cadrul programelor anterioare în domeniul vamal, în special Vamă 2007, şi constituie un suport din ce în ce mai important pentru realizarea sistemului electronic vamal.

Referinţe

Act

Data intrării în vigoare

Termen de transpunere în legislaţia statelor membre

Jurnalul Oficial

Decizia nr. 624/2007/CE

4.7.2007

-

JO L 154 din 14.6.2007

ACTE CONEXE

Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European, din 6 aprilie 2005, „Programele Comunitare Vamă 2013 şi Fiscalis 2013” [COM(2005) 111 final - Nepublicată în Jurnalul Oficial]. Anticipând propunerea sa cu privire la viitorul program Vamă 2013 (2007-2013), Comisia propune extinderea programului Vamă 2007. Comisia consideră că programul Vamă contribuie la obiectivul de creştere economică durabilă. Un obiectiv al programului 2013 este de a asigura fluxul armonios al schimburilor comerciale, controlând eficient mărfurile. Ca şi în programele anterioare, activităţile contribuie la buna funcţionare a pieţei interne prin dezvoltarea şi menţinerea implementării comune a legislaţiei vamale comunitare. În plus, noul program trebuie să îndeplinească noile provocări şi de schimbările care au loc, ca şi în domeniul securităţii (gestionarea frontierelor externe şi de control al întregului lanţ internaţional de aprovizionare), crearea unui mediu informatizat pentru vamă şi al luptei împotriva contrafacerii şi pirateriei.

Decizia nr. 253/2003/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 11 februarie 2003, de adoptare a unui program de acţiune pentru vamă în Comunitate (Vamă 2007). Programul Vamă 2007 (2003-2007) îşi propune să sprijine şi să completeze acţiunile întreprinse de către statele membre pentru a asigura funcţionarea pieţei interne în domeniul vamal. Această decizie va fi abrogată cu efect de la 1 ianuarie 2008.

Ultima actualizare: 14.06.2007