Codificare, reformare, autoreglementare, coreglementare, analize de impact, consultări etc. – instituţiile europene dispun de o multitudine de instrumente pentru a îmbunătăţi şi simplifica legislaţia comunitară. Prin acest acord interinstituţional, instituţiile europene se angajează să conlucreze pentru o mai bună legiferare.

Acordul interinstituţional se referă la Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene (UE) şi Comisie. Acesta stabileşte principiile generale şi modalităţile de cooperare între instituţii, în special în cadrul procesului legislativ. Acordul are ca obiectiv optimizarea elaborării şi aplicării dreptului Uniunii.

Cele trei instituţii convin, mai întâi, să asigure o mai bună coordonare a procesului legislativ. Aceasta presupune ca instituţiile să se informeze reciproc în timp util cu privire la proiectele şi activităţile lor, de exemplu, prin intermediul calendarului legislativ anual sau prin sincronizarea tratamentului dosarelor comune la nivelul organelor de pregătire ale fiecărei instituţii.

Cele trei instituţii se angajează să intensifice transparenţa şi accesibilitatea informaţiilor pentru cetăţeni, de exemplu, prin difuzarea mai frecventă a dezbaterilor publice, prin utilizarea sistematică a noilor tehnologii ale informaţiei, prin extinderea accesului publicului la EUR-Lex, precum şi prin organizarea unor conferinţe de presă comune ale celor trei instituţii, de îndată ce au ajuns la un acord cu ocazia procedurii legislative ordinare.

Pentru fiecare propunere, Comisia va explica şi va motiva în faţa Parlamentului European şi a Consiliului alegerea instrumentului legislativ şi a temeiului juridic. Aceasta se asigură că acţiunea propusă este simplă şi necesară.

UE legiferează doar în măsura în care este necesar. Uneori, este util să se recurgă la mecanisme de reglementare alternative, cum sunt coreglementarea şi autoreglementarea.

Coreglementarea este un mecanism care conferă realizarea obiectivelor definite de un act legislativ comunitar părţilor interesate recunoscute în domeniu (operatorii economici, parteneri sociali, organizaţii neguvernamentale etc.). Actul legislativ de bază defineşte cadrul şi sfera coreglementării. Părţile interesate pot apoi încheia acorduri voluntare pentru realizarea obiectivelor actului legislativ.

Prin autoreglementare, se înţelege posibilitatea ca operatorii economici, partenerii sociali, organizaţiile neguvernamentale sau asociaţiile să adopte între ei şi pentru ei înşişi orientări comune la nivel european. Aceste orientări pot, de exemplu, lua forma unor coduri de conduită sau a unor acorduri sectoriale. În general, nu implică luarea unei poziţii din partea instituţiilor europene. Totuşi, acestea din urmă îşi rezervă posibilitatea de a adopta un act legislativ atunci când este vorba de un domeniu care ţine de competenţa UE.

Cele trei instituţii se angajează să elaboreze o legislaţie clară, simplă şi eficientă. Comisia este invitată să procedeze la consultări prelegislative şi să facă publice rezultatele acestor consultări. Aceasta va continua să efectueze analize de impact pentru proiectele legislative majore, cu scopul de a evalua consecinţele lor economice, sociale şi de mediu. Dacă Parlamentul European sau Consiliul adoptă un amendament substanţial, este, de asemenea, de dorit să se efectueze o analiză de impact a amendamentului. Pentru a îmbunătăţi consecvenţa textelor, este necesară o verificare juridică înaintea adoptării finale a actului.

Pentru ca statele membre să transpună dreptul comunitar în mod corect şi în termenele prescrise, directivele trebuie să includă un termen obligatoriu de transpunere, care să nu depăşească o perioadă de doi ani. În cazul nerespectării termenului de transpunere, Comisia poate iniţia o procedură privind încălcarea dreptului comunitar. Comisia redactează rapoarte anuale pentru a evalua transpunerea directivelor în diferitele statele membre.

Simplificarea legislaţiei se poate face în mai multe moduri: prin abrogarea actelor care nu mai sunt aplicate sau prin codificarea ori reformarea actelor. Codificarea este o procedură care vizează abrogarea actelor care fac obiectul codificării şi înlocuirea lor cu un act unic care nu aduce nicio modificare de fond acestor acte. Reformarea constă în adoptarea unui nou act juridic care integrează într-un text unic atât modificările de fond aduse unui act anterior, cât şi dispoziţiile neschimbate ale acestuia din urmă. Noul act juridic înlocuieşte şi abrogă actul anterior.

Referinţe

Act	Intrarea în vigoare	Termen de transpunere în legislaţia statelor membre	Jurnalul Oficial
Acordul interinstituţional	16.12.2003	-	JO C 321 din 31.12.2003

Acord interinstituţional din 22 decembrie 1998 privind orientările comune pentru calitatea redactării legislaţiei comunitare [Jurnalul Oficial C 73 din 17.3.1999].

Acest acord interinstituţional stabileşte orientările pentru calitatea redactării legislaţiei comunitare. De exemplu, toate actele se redactează respectând o structură standard (titlu, preambul, parte dispozitivă, anexe). Conţinutul actelor trebuie să fie redactat în mod concis şi omogen.

Acord interinstituţional din 20 decembrie 1994 - Metoda de lucru accelerată pentru codificarea oficială a textelor legislative [Jurnalul Oficial C 102 din 4.4.1996]. Acest acord interinstituţional reaminteşte faptul că codificarea nu implică modificări de fond ale actelor vizate. Propunerea de codificare a Comisiei este examinată de Parlamentul European şi de Consiliu după o procedură accelerată.

Acordul interinstituţional din 28 noiembrie 2001 privind utilizarea mai structurată a tehnicii de reformare a actelor legislative [Jurnalul Oficial C 77 din 28.3.2002].

Acest acord interinstituţional stabileşte modalităţile de reformare a actelor: aceasta trebuie să fie justificată de motive indicate în mod explicit în expunerea de motive. Trebuie să se precizeze dispoziţiile actului anterior care rămân neschimbate.