Drepturile victimelor criminalităţii (propunere)

Comisia propune norme minime privind victimele criminalităţii. Propunerea de directivă este menită să garanteze că se ţine seama de nevoile specifice ale victimelor cu ocazia procedurii penale, indiferent de natura infracţiunii sau de locul comiterii ei în Uniunea Europeană (UE).

PROPUNERE

Propunere de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea şi protecţia victimelor criminalităţii [COM(2011) 275 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial].

SINTEZĂ

Comisia propune o directivă care vizează să garanteze că victimele * criminalităţii beneficiază de acelaşi nivel de protecţie, sprijin şi acces la justiţie în toate ţările Uniunii Europene (UE). Aceasta va înlocui Decizia-cadru 2001/220/JAI privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale şi face parte dintr-un ansamblu de măsuri menite să consolideze drepturile victimelor.

Directiva va recunoaşte statutul de victimă nu doar pentru persoanele care au suferit un prejudiciu în urma unei infracţiuni penale, ci şi pentru unii membri ai familiei * dacă persoana în cauză decedează în urma infracţiunii.

Informarea şi sprijinirea victimelor

Pentru a-şi putea exercita drepturile, victimele trebuie să primească suficiente informaţii într-o formă comprehensibilă. De asemenea, acestea trebuie să aibă acces la servicii de asistenţă psihologică şi să beneficieze de o asistenţă practică. Propunerea vizează să garanteze victimelor:

Participarea victimelor la procedurile penale

Victimele au un interes legitim să se facă dreptate. În plus, acestea trebuie să poată participa la procedura penală la care sunt parte. În acest sens, propunerea Comisiei prevede o serie de drepturi care trebuie să li se asigure:

Protecţia victimelor şi recunoaşterea vulnerabilităţii lor

Comisia propune adoptarea unor măsuri pentru protejarea victimelor şi familiilor acestora împotriva unor eventuale represalii sau intimidări din partea autorului infracţiunii. Astfel, autorităţile trebuie să se asigure de reducerea contactului cu acesta din urmă, în special în clădirile în care se desfăşoară procedurile.

Pe durata anchetei, victimele vor fi audiate rapid şi nu mai mult decât este necesar. Dacă doresc, victimele pot fi însoţite de un reprezentat legal sau de o persoană aleasă de acestea. Trebuie să se protejeze viaţa lor privată şi viaţa familiei lor.

Propunerea de directivă recunoaşte că unele persoane se confruntă cu un risc deosebit de ridicat de a suferi din nou în cadrul procedurilor judiciare. Acestor victime vulnerabile li se acordă, după evaluarea nevoilor lor individuale, anumite drepturi şi servicii suplimentare. Copiii, persoanele cu handicap, victimele violenţei sexuale sau ale traficului de persoane sunt considerate de propunere ca victime vulnerabile.

Pentru a răspunde mai bine nevoilor victimelor, este important să se garanteze că practicienii din domeniul justiţiei, personalul poliţiei şi furnizorii de servicii de sprijinire a victimelor beneficiază de o formare adecvată.

Termeni-cheie ai actului

Referinţe

Propunere

Jurnalul Oficial

Procedură

COM(2011) 275

-

2011/129/COD

ACTE CONEXE

Propunere de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind recunoaşterea reciprocă a măsurilor de protecţie în materie civilă [COM(2011) 276 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial].

Regulamentul propus vizează ca toate măsurile de protecţie decise de un stat membru să fie uşor recunoscute în restul UE, fără alte formalităţi decât un certificat standardizat multilingv.

Procedura de codecizie (2011/0130/COD)

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor din 18 mai 2011 intitulată „Consolidarea drepturilor victimelor în Uniunea Europeană” [COM(2011) 274 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial].

Ultima actualizare: 11.07.2011