O politică comună de imigrare pentru Europa

Politica europeană comună de imigrare trebuie să asigure un cadru flexibil care să ţină cont de situaţiile specifice ale statelor membre ale Uniunii Europene (UE) şi să fie pusă în aplicare printr-un parteneriat între ţările şi instituţiile UE. Această comunicare prezintă zece principii pe care se va baza politica comună şi acţiunile necesare pentru punerea lor în aplicare. Principiile sunt menite să garanteze că imigraţia legală contribuie la dezvoltarea socioeconomică a UE, că acţiunile statelor membre sunt coordonate, că se dezvoltă şi mai mult cooperarea cu ţările terţe şi că imigraţia ilegală şi traficul de persoane sunt combătute eficient.

ACT

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către Consiliu, către Comitetul Economic şi Social European şi către Comitetul Regiunilor din 17 iunie 2008 – O politică comună de imigrare pentru Europa: principii, acţiuni şi instrumente [COM(2008) 359 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial].

SINTEZĂ

Această comunicare prezintă zece principii comune şi acţiuni concrete pentru punerea lor în aplicare, principii pe baza cărora va fi elaborată politica europeană comună în materie de imigrare. Pentru a se ajunge la o abordare coordonată şi integrată a imigraţiei, aceste principii sunt legate de cele trei direcţii principale ale politicii Uniunii Europene (UE), şi anume prosperitatea, solidaritatea şi securitatea.

Politica comună de imigrare se va baza pe un parteneriat între ţările şi instituţiile UE. Ea va fi evaluată în mod regulat prin intermediul unui nou mecanism de monitorizare şi evaluare, care include o evaluare anuală. Consiliul European va face recomandări pe baza unui raport al Comisiei privind situaţia imigraţiei la nivel european şi la nivel naţional.

PROSPERITATE: contribuţia imigrării legale la dezvoltarea socioeconomică a UE

Reguli clare şi condiţii de egalitate

Politica comună de imigrare ar trebui să fie clară, transparentă şi echitabilă şi să fie orientată înspre promovarea imigraţiei legale. Astfel, cetăţenii ţărilor terţe ar trebui să fie informaţi cu privire la condiţiile de intrare şi şedere legală în UE. În plus, ar trebui să se garanteze tratamentul echitabil al resortisanţilor ţărilor terţe care au domiciliul legal pe teritoriul statelor membre. Pentru a pune în aplicare aceste principii, UE şi statele membre trebuie:

• să definească norme clare şi transparente pentru intrarea şi şederea pe teritoriul UE;
• să furnizeze informaţii imigranţilor potenţiali şi solicitanţilor, în special în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile acestora;
• să asigure asistenţă şi sprijin pentru întrunirea cerinţelor de intrare şi şedere, atât în ţările de origine, cât şi în cele de destinaţie;
• să depună eforturi pentru o politică comună şi flexibilă în materie de vize.

Corelarea calificărilor şi a nevoilor

Conform Strategiei de la Lisabona, promovarea imigraţiei economice ar trebui să se bazeze pe o evaluare în funcţie de nevoi a pieţelor muncii din UE. Progresul în toate sectoarele şi la toate nivelurile de competenţă ar trebui corelat cu economia bazată pe cunoaştere şi cu creşterea economică. În acelaşi timp, ar trebui să se ţină cont de principiul preferinţei UE, şi anume dreptul statelor membre de a stabili contingentele de admisie şi drepturile imigranţilor. În termeni practici, acestea presupun următoarele acţiuni din partea UE şi a statelor membre:

• o evaluare a cerinţelor actuale, pe termen mediu şi viitoare (până în 2020) ale pieţei europene a muncii în materie de calificări;
• dezvoltarea unor „profiluri de imigrare” la nivel naţional, care să conţină informaţii privind situaţia de pe piaţa muncii şi calificările disponibile şi colectarea unor date cuprinzătoare şi comparabile privind imigraţia;
• dezvoltarea unor instrumente şi politici de corelare a forţei de muncă, sprijinirea unor mecanisme de recunoaştere a calificărilor obţinute în afara UE şi organizarea formării în ţările de origine;
• analizarea potenţialului actual şi viitor al antreprenoriatului în rândul imigranţilor, inclusiv a cadrului legislativ şi operaţional de înfiinţare a companiilor şi elaborarea unor măsuri de sprijin;
• promovarea unor măsuri de creştere a inserţiei profesionale în rândul resortisanţilor din ţările terţe, care să vizeze în special femeile, şi oferirea unor alternative la munca la negru.

Integrarea este cheia pentru o imigrare reuşită

Integrarea ca un „proces cu două dimensiuni” ar trebui promovată, conform principiilor de bază comune cu privire la integrare. Participarea imigranţilor ar trebui sprijinită, iar coeziunea socială şi abordările bazate pe diversitate ar trebui dezvoltate în societăţile-gazdă. În acest scop, UE şi statele membre ar trebui:

• să consolideze cadrul european pentru integrare;
• să sprijine gestionarea diversităţii şi evaluarea rezultatelor politicilor de integrare din statele membre;
• să promoveze programe de integrare orientate către imigranţii nou-sosiţi;
• să asigure şanse egale de promovare pe piaţa muncii pentru lucrătorii din ţările terţe;
• să asigure imigranţilor acelaşi acces la programele de asistenţă socială ca cel al cetăţenilor europeni;
• să dezvolte modalităţi prin care să crească participarea imigranţilor în societate;
• să revizuiască Directiva 2003/86/CE a Consiliului privind dreptul la reîntregirea familiei;
• să continue să aplice politica UE în materie de azil, elaborând în acelaşi timp noi măsuri, în special prin intermediul Planului strategic în materie de azil.

SOLIDARITATE: coordonarea între statele membre şi cooperarea cu ţările terţe

Transparenţă, încredere şi cooperare

La baza politicii comune de imigrare ar trebui să se afle principiul solidarităţii, al încrederii reciproce, al transparenţei, responsabilităţii şi al efortului comun al UE şi al statelor membre. Prin urmare, acestea ar trebui:

• să îmbunătăţească schimbul de informaţii pentru a adopta abordări coordonate acolo unde este necesar;
• să dezvolte mecanisme de monitorizare a impactului măsurilor naţionale, pentru a atinge concordanţa la nivelul UE;
• să instituie sisteme interoperabile pentru a gestiona mai eficient imigraţia;
• să asigure o mai bună comunicare internă şi externă a politicilor UE.

Folosirea eficientă şi coerentă a mijloacelor disponibile

În numele solidarităţii, provocările specifice cu care se confruntă frontierele externe ale unor state membre ar trebui incluse într-un cadru financiar. În acest sens, UE şi statele membre ar trebui:

• să completeze resursele naţionale recurgând la programul-cadru privind solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii (2007-2013);
• să sprijine punerea în aplicare a politicilor naţionale şi capacitatea de a reacţiona la situaţii ad hoc cu ajutorul mecanismelor programului de mai sus;
• să realizeze evaluări continue ale alocării resurselor în statele membre în cadrul programului şi să modifice aceste alocări dacă este cazul;
• să continue dezvoltarea gestionării activităţilor finanţate din resurse UE şi resurse naţionale, pentru a preveni dubla utilizare.

Parteneriatul cu ţările terţe

Imigraţia ar trebui să facă parte integrantă din politica externă a UE. Colaborarea în privinţa tuturor aspectelor chestiunilor legate de migraţie ar trebui promovată în parteneriatele cu ţările terţe. În acest scop, UE şi statele membre ar trebui:

• să susţină dezvoltarea sistemelor de imigraţie şi azil din ţările terţe, precum şi cadrele legislative ale acestora;
• să consolideze cooperarea şi crearea capacităţilor în ţările partenere şi să dezvolte parteneriate pentru mobilitate în materie de migraţie a forţei de muncă;
• să utilizeze instrumentele de politică dezvoltate în cadrul „Abordării globale a migraţiei”, în special să consolideze cooperarea cu ţările (potenţial) candidate şi să garanteze disponibilitatea şi utilizarea eficientă a instrumentelor financiare necesare pentru punerea în aplicare a acestui cadru;
• să colaboreze cu partenerii africani pentru a pune în aplicare „procesul de la Rabat” din 2006 şi Parteneriatul UE-Africa privind migraţia, mobilitatea şi ocuparea forţei de muncă;
• să consolideze colaborarea cu ţările din vecinătatea Europei, America Latină, Caraibe şi Asia, pentru a dezvolta o înţelegere reciprocă a provocărilor pe care le reprezintă migraţia;
• să dezvolte mijloacele legale şi operaţionale pentru a oferi posibilităţi de migraţie circulară şi să colaboreze cu ţările de origine în ceea ce priveşte imigraţia ilegală;
• să încorporeze dispoziţii privind securitatea socială în acordurile de asociere încheiate cu ţările terţe.

SECURITATE: combaterea eficientă a imigrării ilegale

O politică în domeniul vizelor care este în interesul Europei şi al partenerilor acesteia

Cu o politică comună în domeniul vizelor, intrarea vizitatorilor legali pe teritoriul UE ar trebui să fie facilitată, iar securitatea internă, consolidată. Politica respectivă ar trebui să se bazeze pe utilizarea noilor tehnologii şi pe un schimb intens de informaţii între statele membre. Pentru a permite acest lucru, UE şi statele membre ar trebui:

• să instituie o abordare pe patru niveluri cu controale ale solicitanţilor în toate etapele;
• să introducă vizele Schengen uniforme la nivel european;
• să utilizeze centre consulare comune pentru emiterea vizelor;
• să studieze posibilitatea introducerii unei autorizaţii electronice de călătorie pentru resortisanţii ţărilor terţe;
• să examineze mai în detaliu procedurile de emitere a vizelor, în special în ceea ce priveşte vizele pe termen lung.

Gestionarea integrată a frontierelor

Protejarea integrităţii spaţiului Schengen este esenţială. Prin urmare, gestionarea frontierelor externe ar trebui îmbunătăţită, iar dezvoltarea politicilor legate de controlul la frontiere ar trebui aliniată cu cea privind controalele vamale şi prevenirea ameninţărilor. În practică, UE şi statele membre ar trebui:

• să consolideze aspectele funcţionale ale Agenţiei Europene pentru Gestionarea Frontierelor Externe (Frontex);
• să dezvolte o abordare integrată a gestionării frontierelor, bazată pe o mai bună utilizare a tehnologiilor informaţiei şi pe cel de Al şaptelea program-cadru (al şaptelea PC);
• să continue dezvoltarea sistemului european de supraveghere a frontierelor (EUROSUR);
• să colaboreze cu ţările terţe pentru a dezvolta gestionarea frontierelor în ţările de origine şi de tranzit relevante;
• să ofere ajutor financiar pentru dezvoltarea sistemului integrat de gestionare a frontierelor europene;
• să instituie un birou unic de control la frontierele terestre printr-o colaborare mai strânsă între autorităţile din statele membre.

Intensificarea luptei împotriva imigrării ilegale şi zero toleranţă pentru traficul de persoane

Ar trebui dezvoltată o politică coerentă pentru combaterea imigrării ilegale şi a traficului de persoane. Ar trebui luate măsuri împotriva muncii nedeclarate şi a angajării ilegale şi pentru protejarea victimelor traficului de persoane. Pentru a atinge aceste obiective, UE şi statele membre ar trebui:

• să asigure resursele pentru investigarea cazurilor de contrabandă şi trafic;
• să colaboreze cu reprezentanţii lucrătorilor şi ai angajatorilor pentru a combate angajarea ilegală;
• să dezvolte instrumente de analiză a riscurilor şi să asigure evaluarea politicilor şi îmbunătăţirea tehnicilor de măsurare;
• să sprijine colaborarea între administraţii, în special în ceea ce priveşte controalele încrucişate, şi să ofere asistenţă pentru a facilita schimburile de bune practici;
• să încurajeze utilizarea elementelor biometrice ca instrumente eficiente în lupta împotriva imigraţiei şi traficului ilegal;
• să asigure aplicarea drepturilor fundamentale ale omului pentru resortisanţii ţărilor terţe care rezidă în mod ilegal pe teritoriul UE;
• să ofere protecţie şi asistenţă victimelor traficului de persoane, inclusiv în ceea ce priveşte recuperarea victimelor şi reintegrarea acestora în societate;
• să extindă cadrul juridic pentru a-l face aplicabil noilor fenomene infracţionale şi exploatării sexuale a copiilor;
• să asigure punerea eficientă în aplicare pe teritoriul UE a instrumentelor internaţionale din domeniul traficului ilegal cu migranţi şi al traficului de persoane.

Politici de returnare eficiente şi viabile

Politicile de returnare fac parte integrantă din politicile privind imigrarea. Regularizarea masivă a imigranţilor ilegali nu ar trebui încurajată; totuşi, nu ar trebui împiedicată regularizarea individuală. Prin urmare, UE şi statele membre ar trebui:

• să garanteze că deciziile de returnare sunt recunoscute reciproc în UE şi să promoveze colaborarea între statele membre la punerea în aplicare a acestor decizii;
• să asigure că Directiva privind standardele comune pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală este implementată şi aplicată după intrarea în vigoare;
• să dezvolte mijloace de identificare a persoanelor returnate fără documente şi să studieze posibilitatea aplicării unui laissez-passer european pentru returnarea acestora;
• să promoveze punerea în aplicare de către ţările terţe a acordurilor de readmisie;
• să instituie o abordare europeană comună privind regularizarea imigranţilor ilegali.

Context

În Europa fără frontiere interne din zilele noastre, gestionarea coordonată a imigraţiei este extrem de importantă. Începând din 1999, UE a încercat să facă acest lucru în temeiul Tratatului de instituire a Comunităţii Europene (acum conform Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene). Cu toate acestea, Comisia consideră că rezultatele obţinute până în prezent nu sunt suficiente. Este necesară o politică europeană comună pentru a asigura cadrul unor acţiuni coerente. O viziune asupra unei astfel de politici a fost prezentată în Comunicarea Comisiei „Către o politică de imigrare comună” din 5 decembrie 2007. Ulterior, Consiliul European a confirmat importanţa elaborării unei politici comune şi a solicitat Comisiei să înainteze propuneri în 2008.

Ultima actualizare: 16.05.2011