Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT)

Crearea Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), care vizează să consolideze capacitatea de inovare a țărilor Uniunii Europene (UE) integrând învățământul superior, cercetarea și inovarea și promovând sinergiile și cooperarea dintre acestea, în conformitate cu cele mai înalte standarde.

ACT

Regulamentul (CE) nr. 294/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2008 de înființare a Institutului European de Inovare și Tehnologie.

SINTEZĂ

EIT promovează integrarea, sinergiile și cooperarea între cele trei elemente ale triunghiului cunoașterii - învățământul, cercetarea și inovarea - prin promovarea excelenței, pe baza rețelelor strategice create în acest mod.

Printre altele, acesta contribuie la finanțarea „comunităților de cunoaștere și inovare” (CCI-uri), alcătuite din instituții de învățământ superior, companii, institute de cercetare și alte părți care colaborează la proiecte inovatoare.

Obiectivele principale

Principalele obiective ale EIT sunt următoarele:

Guvernanță

EIT a fost creat în 2008 și își are sediul în Budapesta, Ungaria, fiind un organism comunitar independent. Activitățile sale se efectuează în conformitate cu acțiunile la nivel regional, național și interguvernamental. EIT deține personalitate juridică. Acesta are un statut specific, care stabilește operațiunile sale și responsabilitățile principalilor săi actori, inclusiv ale comitetului executiv, ale directorului și ale funcției de auditor intern.

Comunitățile de cunoaștere și inovare (CCI-uri)

EIT se bazează pe CCI-uri sau pe parteneriatele independente între instituții de învățământ superior, institute de cercetare, companii și alte părți interesate în cadrul procesului de inovare sub forma unor rețele strategice.

Responsabilitățile principale ale CCI-urilor includ:

CCI-urile sunt finanțate de EIT și sunt selectate prin intermediul cererilor de propuneri. Acestea au un grad mare de libertate pentru a-și defini forma juridică și componența.

În principiu, perioada de activitate a unei CCI este de la 7 la 15 ani, cu posibilitate de prelungire.

O CCI trebuie să includă cel puțin trei organizații partenere, independente una de cealaltă și înregistrate în cel puțin trei țări UE diferite. Cel puțin două treimi dintre organizațiile partenere care alcătuiesc o CCI trebuie să își aibă sediul în țări UE. Fiecare CCI include cel puțin o instituție de învățământ superior și o societate privată.

Programul strategic de inovare al EIT pentru 2014-2020

Prioritățile EIT, necesitățile strategice și financiare pe termen lung, printre altele, sunt subliniate în cadrul programelor strategice de inovare cu durata de șapte ani (SIP). Pe baza acestor SIP, EIT adoptă un program de lucru cu durata de trei ani, inclusiv o evaluare a necesităților și surselor sale de finanțare.

Pentru perioada 2014-2020, obiectivele și indicatorii de performanță ai EIT sunt definiți în cadrul programului Orizont 2020.

Sunt disponibile informații suplimentare pe site-ul EIT.

REFERINȚE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Regulamentul (CE) nr. 294/2008

29.4.2008

-

JO L 97, 9.4.2008, p. 1-12

Act(e) de modificare

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Regulamentul (CE) nr. 1292/2013

1.1.2014

-

JO L 347, 20.12.2013, p. 174-184

ACTE CONEXE

Decizia 2008/634/CE adoptată de comun acord de reprezentanții guvernelor statelor membre la 18 iunie 2008 privind stabilirea sediului Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT) (JO L 206, 2.8.2008).

Regulamentul (UE) nr. 1290/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de stabilire a normelor de participare și diseminare pentru „Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) - Orizont 2020” și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1906/2006 (JO L 347, 20.12.2013).

Regulamentul (UE) nr. 1291/2013 al Parlamentul European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a Programului-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) - Orizont 2020 și de abrogare a Deciziei nr. 1982/2006/CE (JO L 347, 20.12.2013).

Decizia nr. 1312/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2013 privind Agenda strategică de inovare a Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT): contribuția EIT la o Europă mai inovatoare (JO L 347, 20.12.2013).

Data ultimei actualizări: 25.11.2014