Combaterea febrei aftoase

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 2003/85/CE a Consiliului privind măsurile UE de combatere a febrei aftoase

SINTEZĂ

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?

ASPECTE-CHEIE

Abrogare

Regulamentul (UE) 2016/429 abrogă Directiva 2003/85/CE a Consiliului începând cu 21 aprilie 2021.

CONTEXT

FA este extrem de contagioasă. Aceasta apare la animalele biungulate domestice și sălbatice, cum sunt vacile, dar poate afecta și anumite alte specii (de exemplu, bivolii și bizonii).

Cea mai recentă epidemie – în Regatul Unit (1) în 2001 – a lovit peste 2 000 de ferme. Aceasta a cauzat dificultăți considerabile comunităților rurale și totodată a stârnit o preocupare generală în rândul publicului cu privire la siguranța cărnii de vită.

DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?

Directiva a intrat în vigoare la 22 noiembrie 2003. Țările UE au avut obligația de a o transpune în legislația națională până la 30 iunie 2004.

CONTEXT

Febra aftoasă pe site-ul web al Comisiei Europene.

ACT

Directiva 2003/85/CE a Consiliului din 29 septembrie 2003 privind măsurile comunitare de combatere a febrei aftoase, de abrogare a Directivei 85/511/CEE și a Deciziilor 89/531/CEE și 91/665/CEE și de modificare a Directivei 92/46/CEE (JO L 306, 22.11.2003, pp. 1-87)

Modificările succesive aduse Directivei 2003/85/CE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

ACTE CONEXE

Decizia 2007/18/CE a Comisiei din 22 decembrie 2006 de aprobare a planurilor de intervenție pentru combaterea febrei aftoase în conformitate cu Directiva 2003/85/CE a Consiliului (JO L 7, 12.1.2007, pp. 36-37)

Decizia 91/666/CEE a Consiliului din 11 decembrie 1991 privind constituirea rezervelor comunitare de vaccinuri împotriva febrei aftoase (JO L 368, 31.12.1991, pp. 21-25). A se vedea versiunea consolidată.

Decizia 2001/75/CE a Comisiei din 18 ianuarie 2001 privind testarea siguranței și eficacității vaccinurilor antiaftoase și a vaccinurilor împotriva febrei catarale ovine (JO L 26, 27.1.2001, pp. 38-39)

Decizia 2009/486/CE a Comisiei din 22 iunie 2009 privind achiziționarea antigenilor virusului febrei aftoase (JO L 160, 23.6.2009, pp. 27-28)

Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor („Legea privind sănătatea animală”) (JO L 84, 31.3.2016, pp. 1-208)

Data ultimei actualizări: 24.05.2016



(1) Regatul Unit se retrage din Uniunea Europeană și, începând cu 1 februarie 2020, are statut de țară terță (țară din afara UE).