Agenția Europeană de Mediu (AEM) – informarea și observarea mediului

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (CE) nr. 401/2009 privind Agenția Europeană de Mediu și Rețeaua europeană de informare și observare a mediului

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

Regulamentul descrie obiectivele Agenției Europene de Mediu (AEM) și ale Rețelei europene de informare și observare a mediului (Eionet). Acestea pot astfel să furnizeze informații în sprijinul elaborării politicii de mediu a Uniunii Europene (UE).

ASPECTE-CHEIE

AEM este o agenție descentralizată a UE. Obiectivul său este de a furniza informații obiective, fiabile și comparabile pentru a permite protecția și îmbunătățirea mediului și pentru a sprijini dezvoltarea durabilă, astfel încât:

Agenția are următoarele atribuții principale:

Printre informațiile vizate se numără:

Consiliul de administrație al AEM include câte un reprezentant al fiecăreia dintre cele 32 de țări membre (27 de state membre, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția și Turcia), doi reprezentanți ai Comisiei Europene și doi experți științifici numiți de Parlamentul European. De administrarea curentă răspunde un director executiv.

AEM cooperează cu alte organisme ale UE și internaționale, cum ar fi biroul statistic și Centrul Comun de Cercetare al Comisiei, Programul de mediu al Organizației Națiunilor Unite și Organizația Mondială a Sănătății.

Eionet, coordonată de AEM, este rețeaua de informare a UE pe probleme de mediu și este formată din cele 32 de țări membre ale AEM și șase țări cooperante (Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo*, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia).

Regulamentul (UE) 2021/1119, Legea europeană a climei (a se vedea sinteza), a adăugat un articol suplimentar (articolul 10a) la Regulamentul (CE) nr. 401/2009 de instituire a unui Consiliul științific consultativ european privind schimbările climatice. Consiliul consultativ este format din 15 experți științifici independenți de rang înalt care acoperă o gamă largă de discipline relevante. Membrii Consiliului consultativ sunt desemnați pentru 4 ani de către Consiliul de administrație al AEM, în urma unei proceduri de selecție deschise și riguroase. Membrii sunt numiți cu titlu personal și selectați pe baza excelenței științifice, a expertizei vaste și a experienței lor profesionale.

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

Se aplică de la 10 iunie 2009.

Regulamentul (CE) nr. 401/2009 a codificat și a înlocuit Regulamentul (CEE) nr. 1210/90 și modificările ulterioare ale acestuia.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Regulamentul (CE) nr. 401/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2009 privind Agenția Europeană de Mediu și Rețeaua europeană de informare și observare a mediului (versiune codificată) (JO L 126, 21.5.2009, pp. 13-22)

Modificările succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 401/2009 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.


* Această denumire nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă cu RCSONU 1244/1999 și cu Avizul CIJ privind Declarația de independență a Kosovo.

Data ultimei actualizări: 19.04.2023