Securitatea aprovizionării cu gaze naturale

Gazul natural este un element esenţial al aprovizionării cu energie a Uniunii Europene (UE). Acesta reprezintă un sfert din aprovizionarea cu energie primară şi este utilizat în principal la producerea de energie electrică, la încălzire, ca materie primă pentru industrie şi carburant pentru transporturi. În ultimii zece ani, consumul de gaz a crescut rapid în Europa. Deoarece producţia internă a scăzut, importurile de gaze au crescut tot mai mult; acest lucru a dus la o mai mare dependenţă de importuri şi la necesitatea examinării chestiunilor legate de securitatea aprovizionării.

ACT

Regulamentul (UE) nr. 994/2010 privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale şi de abrogare a Directivei 2004/67/CE a Consiliului (Text cu relevanţă pentru SEE).

SINTEZĂ

Acest regulament vizează garantarea securităţii aprovizionării prin asigurarea prevenţiei şi a unei acţiuni coordonate în caz de întrerupere a aprovizionării şi prin garantarea funcţionării corecte şi continue a pieţei interne a gazelor naturale.

Regulamentul stabileşte un cadru comun în care securitatea aprovizionării este o responsabilitate care le revine întreprinderilor din sectorul gazelor naturale, statelor membre ale Uniunii Europene (UE) şi Comisiei. Regulamentul prevede, de asemenea, un mecanism transparent, în spiritul solidarităţii, pentru coordonarea reacţiilor în situaţiile de urgenţă la nivel naţional, regional şi european.

Securitatea aprovizionării pentru consumatorii protejaţi

Regulamentul stabileşte un concept comun privind consumatorii a căror aprovizionare cu gaze trebuie să fie protejată. Toţi consumatorii casnici sunt consumatori protejaţi. Statele membre pot să includă, de asemenea, în categoria consumatorilor protejaţi întreprinderile mici şi mijlocii şi serviciile sociale esenţiale (cu condiţia ca aceşti consumatori suplimentari să nu reprezinte mai mult de 20 % din consumul total de gaze) şi/sau instalaţiile de termoficare.

Standarde comune privind infrastructura şi aprovizionarea

Regulamentul stabileşte standarde comune la nivelul UE:

• standarde privind infrastructura: cel târziu până la 3 decembrie 2014, statele membre trebuie să aibă capacitatea de a furniza cantitatea totală de gaze necesară pentru o zi de cerere de gaze excepţional de mare, în cazul afectării infrastructurii unice principale de gaze. Regulamentul prevede, de asemenea, introducerea fluxurilor inversate în toate interconectările transfrontaliere dintre statele membre până la 3 decembrie 2013;
• standarde de aprovizionare pentru consumatorii protejaţi: întreprinderile din sectorul gazelor naturale au obligaţia de a garanta aprovizionarea consumatorilor protejaţi în condiţii dificile, în principal în cazul unor temperaturi extreme înregistrate pe o perioadă de şapte zile şi timp de cel puţin 30 de zile în care cererea este mare, precum şi în cazul afectării infrastructurii unice principale în condiţii de iarnă normale.

Evaluarea riscurilor, planul de acţiune preventiv şi planul de urgenţă

Până la 3 decembrie 2011, autoritatea competentă a realizat evaluarea completă a riscurilor la adresa siguranţei aprovizionării cu gaze naturale. Evaluarea riscurilor va ţine cont de standardele privind aprovizionarea şi infrastructura, de toate circumstanţele relevante de la nivel naţional şi regional, de diversele scenarii de cerere excepţional de mare, de întreruperea aprovizionării şi de interacţiunea şi corelarea riscurilor cu alte state membre.

Pe baza concluziilor acestei evaluări, cel târziu la 3 decembrie 2012, autoritatea competentă adoptă şi face public un plan de acţiune preventiv şi informează Comisia în legătură cu acesta. Planul de acţiune conţine măsurile necesare pentru eliminarea sau atenuarea riscului depistat şi un plan de urgenţă care prevede măsuri care trebuie adoptate pentru a elimina sau atenua impactul unei întreruperi a aprovizionării cu gaze.

Evaluarea riscurilor şi planurile menţionate anterior ar trebui actualizate o dată la doi ani.

Comisia evaluează planurile şi consultă în acest sens Grupul de coordonare pentru gaz.

Urgenţă la nivelul UE şi la nivel regional

Regulamentul defineşte trei niveluri de criză principale: nivelul de alertă timpurie, nivelul de alertă şi nivelul de urgenţă.

Planul de urgenţă ar trebui să reflecte aceste niveluri de criză.

Comisia joacă un rol important în ceea ce priveşte declararea unei urgenţe la nivelul UE sau la nivel regional. Comisia poate să declare o urgenţă la nivel european sau regional la cererea unei autorităţi competente care a declarat o urgenţă. În cazul în care cererea provine de la cel puţin două autorităţi competente, Comisia declară o urgenţă la nivelul UE sau la nivel regional.

Grupul de coordonare pentru gaz

Grupul de coordonare pentru gaz (EN) vizează facilitarea coordonării măsurilor privind securitatea aprovizionării cu gaz. Grupul este consultat de către Comisie şi o asistă pe aceasta în chestiunile legate de securitatea aprovizionării cu gaz.

Grupul este alcătuit din reprezentanţi ai statelor membre, în special ai autorităţilor competente ale acestora, precum şi din Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei, din Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport (ENTSO) pentru gaz şi din organele reprezentative ale sectorului şi ale consumatorilor vizaţi. Comisia prezidează grupul.

Transparenţă şi schimb de informaţii

În situaţiile de urgenţă, întreprinderile relevante din sectorul gazelor naturale pun zilnic anumite informaţii la dispoziţia autorităţii competente.

În caz de urgenţă la nivel european sau regional, Comisia are dreptul să solicite autorităţii competente să îi furnizeze fără întârziere cel puţin informaţiile privind măsurile prevăzute şi cele deja puse în aplicare pentru atenuarea situaţiei de urgenţă.

Cel târziu până la 3 decembrie 2011, statele membre informează Comisia cu privire la acordurile interguvernamentale existente încheiate cu ţări terţe. De asemenea, acestea informează Comisia cu privire la orice nou acord încheiat.

Context

Directiva 2004/67/CE a Consiliului a stabilit pentru prima oară un cadru juridic la nivelul UE în vederea asigurării securităţii aprovizionării cu gaze. Criza ruso-ucraineană a gazului din ianuarie 2009 a demonstrat că prevederile directivei şi punerea în aplicare inegală a acestora de către statele membre nu sunt suficiente în vederea pregătirii pentru o întrerupere a aprovizionării şi pentru reacţia la o astfel de situaţie. În plus, există un risc evident ca măsurile elaborate în mod unilateral de către statele membre să compromită buna funcţionare a pieţei interne.

See also

• Securitatea aprovizionării cu gaze a Uniunii Europene (EN)

Ultima actualizare: 19.01.2011