Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii 2007-2013

Uniunea Europeană (UE) este în contact cu un număr semnificativ de cetăţeni direct prin intermediul programelor sale de educaţiei şi formare profesională. Obiectivul general al programului de învăţare pe tot parcursul vieţii este de a contribui la dezvoltarea Comunităţii ca o societate avansată bazată pe cunoaştere, în conformitate cu obiectivele Strategiei de la Lisabona. Prin susţinerea şi completarea acţiunilor de către statele membre, programul are ca obiectiv favorizarea schimburilor reciproce, cooperarea şi mobilitatea între sistemele de educaţie şi de formare din cadrul Comunităţii, astfel încât acestea să devină un model de calitate la nivel mondial.

ACT

Decizia nr. 1720/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 noiembrie 2006 de stabilire a unui program de acţiune în domeniul învăţării continue [A se vedea actul/actele de modificare].

SINTEZĂ

Obiectivul programului de acţiune în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii 2007-2013 este dezvoltarea şi favorizarea schimburilor reciproce, cooperarea şi mobilitatea, astfel încât sistemele de educaţie şi formare profesională să devină un model de calitate la nivel mondial, în conformitate cu Strategia de la Lisabona. Astfel, acesta contribuie la dezvoltarea Comunităţii ca o societate avansată bazată pe cunoaştere, caracterizată de o dezvoltare economică durabilă, însoţită de o creştere cantitativă şi calitativă a numărului locurilor de muncă şi de o mai mare coeziune socială.

Pentru a realiza acest obiectiv general, programul urmăreşte obiective specifice privind învăţarea pe tot parcursul vieţii în Uniunea Europeană (UE), care vizează:

În acest sens, coerenţa şi complementaritatea cu politicile UE condiţionează punerea în aplicare a programului de acţiune. Acesta contribuie astfel la realizarea obiectivelor UE în materie de politici orizontale prin adoptarea de dispoziţii pentru persoanele cu nevoi speciale care învaţă, în special favorizând promovarea integrării acestora în sistemul tradiţional de educaţie şi formare. Acesta promovează, de asemenea, egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, precum şi sensibilizarea publicului cu privire la diversitatea culturală şi lingvistică şi multiculturalismul ca mijloc de combatere a rasismului, prejudecăţilor şi xenofobiei.

Punerea în aplicare a programului asigură coerenţa şi complementaritatea cu programul de lucru „Educaţie şi formare profesională 2010”, cu orientările integrate pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă în cadrul parteneriatului pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă şi al altor politici, cum ar fi cele în domeniul culturii, tineretului sau întreprinderilor. Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop), Fundaţia Europeană de Formare (EFT) şi Comitetul consultativ pentru formarea profesională pot fi implicate şi/sau informate, de asemenea, în conformitate cu domeniile lor de competenţă.

Pentru a atinge aceste obiective, programul sprijină următoarele acţiuni:

Participarea la program este deschisă nu numai pentru statele membre, ci şi ţărilor AELS (Asociaţia Europeană a Liberului Schimb) ţărilor care sunt membre ale Spaţiului Economic European (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia), Confederaţiei Elveţiene şi ţărilor candidate şi potenţial candidate din Balcanii de Vest, în conformitate cu normele şi acordurile care reglementează participarea lor la programele comunitare.

În plus, Comisia poate, de asemenea, organiza acţiuni de cooperare cu ţări terţe şi organizaţii internaţionale, cum ar fi Consiliul Europei şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).

Beneficiarii programului sunt:

Gestionarea programului este împărţită între Comisie şi agenţiile naţionale. În acest sens, agenţiile naţionale pot fi responsabile cu selecţia anumitor tipuri de proiecte, mobilitatea persoanelor fizice, parteneriatele bilaterale şi multilaterale sau proiecte unilaterale şi naţionale.

Pentru punerea în aplicare a programului, Comisia este asistată de un comitet de gestionare format din reprezentanţi ai statelor membre ale UE. Măsurile de punere în aplicare trebuie să fie adoptate în cadrul procedurii de comitologie, în conformitate cu procedura de gestionare. Doar deciziile privind atribuirea anumitor subvenţii specifice sunt luate fără asistenţa comitetului. În contextul dialogului social la nivel comunitar şi implicarea mai îndeaproape a partenerilor sociali în punerea în aplicare a programului de acţiune, aceştia din urmă pot participa la lucrările comitetului în calitate de observatori în chestiuni referitoare la educaţie şi formare profesională.

Pachetul financiar orientativ pentru program este stabilit la 6,97 miliarde EUR pentru durata sa. Sumele minime care urmează să fie alocate pentru programele sectoriale (a se vedea mai jos) reprezintă 13 % pentru Comenius, 40 % pentru Erasmus, 25 % pentru Leonardo da Vinci şi 4 % pentru Grundtvig.

Comisia asigură monitorizarea şi evaluarea cu regularitate a programului integrat, în cooperare cu statele membre. Acestea din urmă prezintă rapoarte Comisiei: unul privind punerea în aplicare a programului până cel târziu la 30 iunie 2010, şi altul privind efectele acestuia până la 30 iunie 2015.

Comisia, la rândul său, va prezenta un raport de evaluare intermediar cu privire la rezultatele obţinute şi la aspectele calitative şi cantitative legate de punerea în aplicare, până cel târziu la 31 martie 2011; o comunicare cu privire la continuarea prezentului program, până la 31 decembrie 2011, precum şi un raport de evaluare ex-post până la 31 martie 2016.

PROGRAME SECTORIALE

Programul de acţiune este structurat în şase subprograme, dintre care patru sunt sectoriale. Ele sunt structurate în mod similar şi răspund necesităţilor în materie de predare şi învăţare ale tuturor participanţilor, precum şi ale instituţiilor şi organizaţiilor care furnizează sau facilitează educaţie şi formare profesională în fiecare sector în parte. Toate acţiunile includ mobilitatea, limbile şi noile tehnologii.

Comenius

Programul acoperă învăţământul preşcolar şi şcolar, până la sfârşitul ciclului liceal, precum şi instituţiile şi organizaţiile care oferă o astfel de educaţie.

Cele două obiective specifice ale programului sunt:

În acest context, programul urmăreşte următoarele obiective operaţionale:

Programul Comenius poate sprijini următoarele acţiuni:

Acţiunile de mobilitate şi parteneriate reprezintă cel puţin 80 % din bugetul Comenius.

Erasmus

Programul Erasmus abordează învăţământul superior formal şi învăţământul profesional şi formarea profesională de nivel superior, indiferent de durata cursurilor sau de calificare, incluzând şi studiile de doctorat. Spre deosebire de programele anterioare, învăţământul profesional şi formarea profesională de nivel superior, în prezent, se încadrează în programul Erasmus şi nu în programul Leonardo da Vinci.

Cele două obiective specifice sunt:

În acest scop, programul urmăreşte obiective operaţionale care să vizeze îmbunătăţirea, consolidarea şi dezvoltarea:

Programul Erasmus poate sprijini următoarele acţiuni:

Leonardo da Vinci

Programul Leonardo da Vinci abordează educaţia profesională şi formarea profesională, cu excepţia nivelului superior.

Obiectivele sale specifice sunt:

În acest scop, programul urmăreşte obiective operaţionale care vizează să dezvolte şi să consolideze:

Programul Leonardo da Vinci poate sprijini următoarele acţiuni:

Acţiunile de mobilitate şi parteneriate reprezintă cel puţin 60 % din bugetul alocat acestui program.

Grundtvig

Programul Grundtvig se adresează tuturor formelor de învăţământ pentru adulţi.

Aceasta vizează:

Obiectivele sale operaţionale sunt următoarele:

Programul Grundtvig poate sprijini următoarele acţiuni:

Acţiunile de mobilitate şi parteneriate reprezintă cel puţin 55 % din bugetul programului Grundtvig.

Programul transversal

Programului transversal vizează, în principal, activităţile care se extind dincolo de limitele programelor sectoriale.

Acesta cuprinde patru activităţi principale în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii, adică:

Obiectivele specifice sunt:

Obiectivele sale operaţionale sunt:

Acţiunile programului se aplică activităţilor-cheie în cadrul programul transversal. De exemplu, în cadrul activităţii-cheie intitulate „Cooperarea şi inovarea în materie de politici”, acţiunile pot viza, în special, sprijinirea observării şi analizei politicilor şi a sistemelor cum sunt reţeaua Eurydice sau transparenţa calificărilor şi competenţelor, informarea şi orientarea cu privire la mobilitate în scopuri de învăţare, precum şi cooperarea în materie de asigurare a calităţii, precum Euroguidance şi Centrele Naţionale de Informare cu privire la Recunoaşterea Academică a Diplomelor (NARIC), Ploteus sau iniţiativa Europass.

Programul Jean Monnet:

Programului Jean Monnet vizează aspecte specifice ale integrării europene în lumea academică şi sprijinul necesar pentru instituţiile şi asociaţiile active în domeniul educaţiei şi formării profesionale la nivel european.

Acest program acoperă trei activităţi-cheie:

Obiectivele specifice sunt:

Obiectivele sale operaţionale sunt, prin urmare, promovarea excelenţei, sporirea cunoştinţelor şi a gradului de conştientizare a problemelor legate de integrarea europeană, precum şi sprijinirea instituţiilor europene care lucrează în domeniul integrării europene şi a instituţiilor şi asociaţiilor europene de înaltă calitate.

Acţiunile includ proiecte unilaterale şi naţionale, cum ar fi catedre, centre de excelenţă şi module de predare Jean Monnet sau sprijinirea tinerilor cercetători, precum şi proiectele şi reţelele multilaterale.

CONTEXT

Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii 2007-2013 cuprinde toate programele europene în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii. Prin urmare, se bazează pe programele anterioare pentru perioada 2000-2006: Socrates, Leonardo da Vinci, eLearning şi acţiunea Jean Monnet.

Un singur program comunitar de sprijin în domeniul educaţiei şi formării profesionale este mai raţional, mai coerent şi mai eficace. Prin urmare, aceasta ar trebui să conducă la o mai bună interacţiune între diferitele domenii, la o mai bună vizibilitate, în special în ceea ce priveşte capacitatea de a răspunde la evoluţiile din acest domeniu, şi la o mai bună colaborare.

Astfel, aceasta ar trebui, de asemenea, să contribuie la atingerea obiectivelor Strategiei de la Lisabona, inclusiv dimensiunea de mediu, şi a Spaţiului european al învăţământului superior (procesul de la Bologna), în special în ceea ce priveşte obiectivul de a face educaţia şi formarea o referinţă a calităţii la nivel mondial până în 2010, şi de a pune accentul asupra învăţării limbilor străine, în conformitate cu concluziile Consiliului European de la Barcelona din 2002. Aceasta este inclus, de asemenea, în cadrul obiectivelor specifice viitoare ale sistemelor de educaţie din programul de lucru Educaţie şi formare profesională 2010, din planul de acţiune pentru competenţe şi mobilitate şi din planul de acţiune de promovare a învăţării limbilor străine şi a diversităţii lingvistice.

Referinţe

Act

Intrarea în vigoare – Data expirării

Termen de transpunere în legislaţia statelor membre

Jurnalul Oficial

Decizia nr. 1720/2006/CE

1.1.2007-31.12.2013

-

JO L 327 din 24.11.2006

ACT(E) DE MODIFICARE

Intrarea în vigoare – Data expirării

Termen de transpunere în legislaţia statelor membre

Jurnalul Oficial

Decizia nr. 1357/2008/CE

31.12.2008-31.12.2013

-

JO L 350 din 30.12.2008

See also

Ultima actualizare: 29.01.2009