Muncă pe durată determinată
SINTEZĂ PRIVIND:
CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?
ASPECTE-CHEIE
Acest acord acoperă doar condițiile de muncă pentru angajații cu un contract de durată determinată; regimurile de securitate socială stabilite prin lege sunt prerogativa țărilor UE.
Acesta se aplică lucrătorilor cu contract pe durată determinată (inclusiv lucrătorilor sezonieri), cu excepția lucrătorilor puși la dispoziția unei întreprinderi utilizatoare de către o societate de muncă interimară. Cu toate acestea, părțile intenționează să adopte un acord similar pentru a acoperi munca temporară.
Mai mult, țările UE pot prevedea ca acest acord să nu se aplice:
Principiul nediscriminării
Acordul interzice angajatorilor să trateze angajații cu contract pe durată determinată într-un mod mai puțin favorabil decât lucrătorii cu contract pe durată nedeterminată comparabili numai pentru că aceștia au un contract de muncă pe durată determinată, cu excepția cazului în care tratamentul diferențiat este justificat de motive obiective.
Acordul vizează îmbunătățirea calității muncii pe durată determinată prin garantarea aplicării principiului nediscriminării și împiedicarea abuzurilor care rezultă din folosirea raporturilor sau contractelor de muncă pe durată determinată succesive.
Prevenirea abuzurilor legate de munca pe durată determinată
Pentru a preveni abuzurile care rezultă din folosirea raporturilor sau contractelor de muncă pe durată determinată succesive, țările UE, după consultarea partenerilor sociali, trebuie să introducă una sau mai multe din următoarele măsuri (luând în considerare nevoile unor sectoare și categorii specifice de lucrători):
Oportunități de formare
În măsura în care este posibil, angajatorii ar trebui să faciliteze accesul lucrătorilor pe durată determinată la șanse de formare adecvate, pentru a le îmbunătăți competențele profesionale, dezvoltarea carierei și mobilitatea profesională.
Reprezentanții lucrătorilor
Lucrătorii pe durată determinată trebuie luați în considerare în calcularea pragurilor deasupra cărora se pot constitui organisme reprezentative ale lucrătorilor.
Sancțiuni pentru încălcările comise de angajatori
Țările UE trebuie să stabilească sancțiunile aplicabile pentru încălcări ale dispozițiilor naționale de transpunere.
Munca pe durată determinată și IMM-urile
În ceea ce privește aplicarea directivei în cazul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), s-a acordat o atenție specială pentru a evita impunerea de constrângeri administrative, financiare și juridice într-un mod care ar frâna dezvoltarea acestora. Potrivit Comisiei Europene, mai multe clauze ale acordului fac referire la legislația națională, convenții colective sau practici și/sau partenerii sociali în ceea ce privește modalitățile de aplicare a acestora, permițând să se ia în considerare nevoile speciale ale IMM-urilor.
Modalitatea de aplicare
Țările UE au trebuit să pună în aplicare legile, regulamentele și prevederile administrative necesare pentru a se conforma cu această directivă până la 10 iulie 2001 cel târziu sau să se asigure că partenerii sociali au pus în aplicare măsurile necesare până la această dată cel târziu. Țările UE au dispus de cel mult un an suplimentar pentru a ține seama de dificultăți speciale sau de punerea în aplicare printr-o convenție colectivă. Cu toate acestea, Comisia a trebuit notificată de circumstanțe.
Punerea în aplicare a directivei nu poate justifica nicio reducere a nivelului general de protecție acordată lucrătorilor în domeniile reglementate de directivă. Totuși, țările UE pot introduce norme mai favorabile decât cele prevăzute în directivă.
Rapoarte
Două rapoarte ale Comisiei de punere în aplicare prezintă măsurile naționale de punere în aplicare a directivei (consultați secțiunea Acte conexe de mai jos).
Aceste rapoarte sunt completate de două studii [Raport privind punerea în aplicare al Directivei 1999/70/CE privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP (Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia) (martie 2007) și Rapoartele (Rezumatele executive) privind punerea în aplicare a Directivei 1999/70/CE în Bulgaria și în România (2009)].
DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?
Directiva se aplică începând cu data de 10 iulie 1999. Țările UE au avut obligația de a o transpune în legislația națională până la 10 iulie 2001.
CONTEXT
Contractele de muncă pe durată determinată au făcut obiectul unei propuneri a Comisiei pentru o directivă a Consiliului. Parlamentul European și-a dat avizul privind propunerea la 24 octombrie 1990 (Jurnalul Oficial C 295, 26.11.1990).
În absența unui acord în cadrul Consiliului, Comisia a decis să se consulte cu partenerii sociali în temeiul articolului 3 al Acordului privind politica socială. Pe parcursul primei consultări, partenerii sociali au pus accentul pe necesitatea de a combate discriminarea lucrătorilor afectați de condiții de lucru noi și flexibile.
La sfârșitul celei de a doua runde de consultări, partenerii sociali au decis să înceapă negocierile în acest domeniu.
În paralel, la 19 iunie 1996, UNICE (în prezent BusinessEurope), CEEP și CES au încheiat un acord-cadru privind munca pe fracțiune de normă, pus în aplicare de Directiva 97/81/CE la 15 decembrie 1997. În preambulul acestui acord, părțile contractante și-au anunțat intenția de a lua în considerare necesitatea unor acorduri similare privind alte forme flexibile de lucru. La 18 martie 1999, acestea au încheiat un acord-cadru privind munca pe durată determinată, care este pus în aplicare prin această directivă.
Comisia a considerat necesar să stabilească un cadru echilibrat și flexibil, compatibil cu numărul de contracte pe durată determinată în continuă creștere, prevenind în același timp abuzul acestora.
La 6 mai 1999, Parlamentul a adoptat o rezoluție privind propunerea Comisiei prin care se solicita Consiliului să aprobe acordul-cadru privind munca pe durată determinată (nepublicat în Jurnalul Oficial). Cu toate acestea, Parlamentul a constatat cu regret că acordul acoperă doar relațiile de muncă succesive, că normele concepute să împiedice abuzul prin contracte de muncă succesive nu cuprind obligații de ordin calitativ sau cantitativ și că nu s-au luat măsuri pentru a asigura accesul prioritar la locurile de muncă create sau pentru ca acești lucrători să aibă acces la formare profesională adecvată.
ACTUL PRINCIPAL
Directiva 99/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP (JO L 175, 10.7.1999, pp. 43-48)
ACTE CONEXE
Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind acordul-cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP și CES (JO L 14, 20.01.1998, pp. 9-14)
Modificările succesive aduse Directivei 97/81/CE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.
Documentul de lucru al serviciilor Comisiei – Măsurile naționale de punere în aplicare ale Directivei 1999/70/CE (UE-15) [SEC(2006) 1074 final, 11.8.2006]
Documentul de lucru al serviciilor Comisiei – Măsurile naționale de punere în aplicare ale Directivei 1999/70/CE (UE-10) [SEC(2008) 2485 final, 17.9.2008]
Data ultimei actualizări: 04.12.2016