Protecția lucrătorilor salariați în cazul în care angajatorul intră în insolvență

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 2008/94/CE privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?

ASPECTE-CHEIE

Directiva protejează lucrătorii salariați care înregistrează neplata unei creanțe salariale, în relație cu un angajator care se află în stare de insolvență.

Starea de insolvență urmează unei cereri efectuate în cadrul unei proceduri judiciare care implică lipsirea, în tot sau în parte, a angajatorului de activele sale și numirea unui judecător sindic, în contextul în care autoritatea judiciară:

Țările UE pot, în mod excepțional, să excludă creanțele anumitor categorii de salariați dacă alte forme de garantare le oferă acestora o protecție echivalentă. Țările UE pot exclude personalul de serviciu casnic încadrat de o persoană fizică.

Totuși, în afara acestor excepții, toți salariații pot beneficia de această directivă, indiferent de durata contractului de muncă sau a raportului de muncă. Prin urmare, directiva se aplică lucrătorilor cu fracțiune de normă, cu contracte pe durată determinată și cu contracte interimare.

Instituțiile de garantare

Țările UE trebuie să înființeze instituții de garantare care să garanteze plata creanțelor lucrătorilor salariați și, dacă este cazul, compensația pentru încetarea raporturilor de muncă. Acestea pot stabili plafoane ale plăților efectuate de către instituție, care trebuie să fie suficient de mari pentru a contribui la obiectivul social al prezentei directive.

Perioada minimă de remunerare de către instituția de garantare trebuie calculată în funcție de:

Angajatorii trebuie să contribuie la finanțarea acestor instituții, cu excepția cazului în care finanțarea este asigurată în întregime de către autoritățile publice.

Asigurările sociale

Țările UE pot să prevadă că garantarea plății nu se aplică contribuțiilor:

În plus, dacă angajatorul nu a plătit cotizațiile obligatorii de asigurări sociale, însă acestea au fost reținute din remunerațiile plătite, lucrătorii beneficiază în totalitate de drepturile la pensie care le revin din partea instituțiilor de asigurări.

Interesele lucrătorilor salariați sunt protejate cu privire la pensie pentru limită de vârstă, inclusiv cu privire la pensiile de urmaș în cadrul sistemelor suplimentare de asigurări sociale. Această protecție se aplică, de asemenea, lucrătorilor care și-au încetat activitatea în întreprindere înainte de apariția insolvenței.

Situațiile transnaționale

Dacă activitatea angajatorului aflat în situație de insolvență s-a desfășurat pe teritoriile a cel puțin două țări ale UE, autoritatea competentă pentru plata creanțelor este instituția din țara pe a cărui teritoriu lucrătorul și-a exercitat de obicei activitatea.

De asemenea, extinderea drepturilor lucrătorilor față de instituțiile de garantare este stabilită de dreptul rațional care reglementează instituția de garantare.

DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?

Se aplică de la 17 noiembrie 2008. Directiva 2008/94/CE a codificat și a înlocuit Directiva 80/987/CEE și modificările ulterioare ale acesteia. Directiva inițială 80/987/CEE a trebuit transpusă în legislația țărilor UE până în 1983.

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului (versiune codificată) (JO L 283, 28.10.2008, pp. 36-42)

Modificările succesive aduse Directivei 2008/94/CE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

DOCUMENTE CONEXE

Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind punerea în practică și aplicarea anumitor prevederi ale Directivei 2008/94/CE privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului [COM(2011) 84 final, 28.2.2011]

Data ultimei actualizări: 27.11.2020