Revizuirea tratatelor UE

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Articolul 48 din Tratatul privind Uniunea Europeană

CARE ESTE ROLUL ARTICOLULUI?

Posibilitatea de a revizui Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) este esențială pentru Uniunea Europeană (UE). Aceasta permite adaptarea cadrului legislativ și a politicilor UE la noile provocări cu care se confruntă UE. Tratatul de la Lisabona permite acum o procedură de revizuire ordinară și una simplificată, ceea ce face ca procesul de revizuire să fie mai democratic.

Procedurile de revizuire sunt descrise la articolul 48 din TUE. Indiferent de procedura urmată, statele membre ale UE trebuie să convină în unanimitate asupra revizuirii dispozițiilor tratatului în cauză.

ASPECTE-CHEIE

Procedura de revizuire ordinară

Procedura de revizuire ordinară se referă la modificările esențiale aduse tratatelor, cum ar fi creșterea sau reducerea competențelor (domeniile de autoritate juridică) ale UE. Aceasta funcționează după cum urmează.

De asemenea, Consiliul European poate decide, după ce a obținut aprobarea Parlamentului, să nu convoace o convenție dacă modificările nu sunt de mare importanță.

Procedura de revizuire simplificată

Tratatul de la Lisabona creează o procedură simplificată de modificare a politicilor și acțiunilor interne ale UE (partea III din TFUE). Obiectivul este facilitarea promovării integrării europene în aceste domenii.

Această procedură evită necesitatea de a convoca convenția și conferința reprezentanților.

Modificările aduse tratatelor se aplică numai dacă au fost ratificate de toate statele membre.

Cu toate acestea, autoritatea juridică a UE nu poate fi extinsă prin intermediul unei proceduri de revizuire simplificate.

Clauzele-pasarelă (passerelle)

Clauzele-pasarelă reprezintă cea de-a doua procedură de revizuire simplificată.

Clauza-pasarelă generală [articolul 48 alineatul (7) din TUE] se referă la următoarele două cazuri:

În ambele cazuri, Consiliul European poate acționa în unanimitate după ce a obținut aprobarea Parlamentului. În plus, fiecare parlament național are dreptul de a se opune și de a împiedica activarea clauzei-pasarelă generale.

Clauza de flexibilitate (articolul 352 din TFUE)

Această clauză extinde competențele UE în cazul în care o măsură pare necesară pentru a atinge unul dintre obiectivele tratatelor și în cazul în care tratatele nu prevăd autoritatea juridică necesară. Măsurile prevăzute de această dispoziție sunt adoptate de Consiliu, care hotărăște în unanimitate, la propunerea Comisiei și după obținerea aprobării Parlamentului. Acestea nu implică armonizarea legislațiilor statelor membre în domenii în care tratatele exclud o astfel de armonizare.

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeana – Titlul VI – Dispoziții finale – Articolul 48 (ex-articolul 48 TUE) (JO C 202, 7.6.2016, pp. 41-43)

DOCUMENT CONEX

Versiune consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – Partea a șaptea – Dispoziții generale și finale – Articolul 352 (ex-articolul 308 TCE) (JO C 202, 7.6.2016, p. 196)

Data ultimei actualizări: 14.10.2022