Consiliul European

INTRODUCERE

Tratatul de la Lisabona clarifică arhitectura instituţională a Uniunii Europene (UE). Acesta admite, în sfârşit, statutul de instituţie al Consiliului European. Această recunoaştere a fost un proces treptat. Primele întâlniri la nivel înalt între şefii de stat şi de guvern în urma cărora a rezultat Consiliul European au fost organizate neoficial, începând din 1961. În 1974, aceste întâlniri au devenit regulate şi au adoptat denumirea de „Consiliu European”. Actul Unic European şi, ulterior, Tratatul de la Maastricht au specificat pe rând natura Consiliului European.

Tratatul de la Lisabona marchează aşadar o etapă importantă, întrucât clarifică şi recunoaşte pe deplin rolul şi funcţiile Consiliului European în cadrul UE. De asemenea, acesta modifică structura Consiliului European, care este de acum înainte condus de un preşedinte permanent.

ROL

Tratatul de la Lisabona înscrie Consiliul European printre instituţiile Uniunii. Rolul acestui Consiliu este de a oferi un impuls politic. Acesta nu exercită nicio funcţie legislativă. Acesta defineşte priorităţile construcţiei europene şi indică direcţiile pe care trebuie să le ia politicile europene. Consiliul European defineşte, astfel, un calendar şi obiective concrete pentru Consiliul UE, pentru Comisie şi pentru Parlamentul European.

Rolul central al Consiliului European în UE se exprimă totodată prin puterea sa de numire. Acesta propune candidatul la postul de preşedinte al Comisiei Europene şi numeşte Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. Pe viitor, Consiliul trebuie, de asemenea, să-şi aleagă preşedintele.

COMPONENŢĂ

Consiliul European este compus din şefi de stat sau de guvern ai statelor membre, din preşedintele Consiliului European şi din preşedintele Comisiei. În funcţie de ordinea de zi, fiecare membru al Consiliului European poate hotărî să fie asistat de câte un ministru şi, în ceea ce îl priveşte pe preşedintele Comisiei, de un comisar. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate participă de asemenea la lucrările Consiliului.

FUNCŢIONARE

Anterior intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Tratatul privind UE prevedea întrunirea Consiliului European de cel puţin două ori pe an. În practică, un Consiliu European are loc la finalul fiecărei preşedinţii, în iunie şi în decembrie; două consilii suplimentare sunt organizate, de asemenea, în martie şi în iunie. Tratatul de la Lisabona confirmă această practică şi precizează că, pe viitor, Consiliul European trebuie să se întrunească de două ori pe semestru, la convocarea preşedintelui său. În plus, atunci când situaţia o impune, preşedintele poate convoca deopotrivă o reuniune extraordinară a Consiliului European.

PREŞEDINTELE CONSILIULUI EUROPEAN

Crearea postului de preşedinte al Consiliului European constituie o inovare majoră a Tratatului de la Lisabona. Acesta este ales cu majoritate calificată de către Consiliul European, pentru un mandat de doi ani şi jumătate, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată. Consiliul European poate încheia mandatul preşedintelui în caz de imposibilitate de a-şi exercita funcţia sau de culpă gravă, conform aceleiaşi proceduri. Tratatul de la Lisabona subliniază faptul că preşedintele nu poate exercita un mandat naţional, însă nu exclude o eventuală compatibilitate cu un mandat în cadrul unei alte instituţii europene.

Principalul rol al preşedintelui este de a îmbunătăţi coerenţa şi eficacitatea lucrărilor desfăşurate în cadrul Consiliului European. Prin urmare, preşedintele îşi asumă funcţiile care anterior erau asigurate de preşedinţiile prin rotaţie ale UE, şi anume:

• prezidarea şi animarea lucrărilor Consiliului European;
• asigurarea pregătirii şi continuităţii lucrărilor Consiliului European;
• facilitarea coeziunii şi consensului în cadrului Consiliului European.

Preşedintele trebuie, de asemenea, să prezinte către Parlamentul European un raport după fiecare dintre întrunirile Consiliului European.

În sfârşit, preşedintele Consiliului European îndeplineşte o funcţie diplomatică, prin sporirea vizibilităţii Europei. Acesta îşi exercită această din urmă funcţie fără a interfera cu atribuţiile Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate.

TABEL RECAPITULATIV

Ultima actualizare: 29.12.2009