27.4.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 148/4


Programul HERCULE III

Cerere de propuneri – 2016

Formare în domeniul combaterii fraudei

(2016/C 148/03)

1.   Obiective și descriere

Prezentul anunț de cerere de propuneri se bazează pe Regulamentul (UE) nr. 250/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (1) de instituire a programului Hercule III, în special articolul 8 litera (b) („Acțiuni eligibile”), precum și pe Decizia de finanțare din 2016 (2) privind adoptarea programului anual de lucru pentru implementarea programului Hercule III în 2016, în special secțiunea 7.1 (Conferințe, seminare și formare în domeniul criminalisticii digitale).

În Decizia de finanțare din 2016 se prevede lansarea unei cereri de propuneri pentru formare în domeniul combaterii fraudei.

2.   Solicitanți eligibili

Conform dispozițiilor articolului 6 din program, solicitanții trebuie să fie:

administrații naționale sau regionale ale unui stat membru și ale unei țări participante care promovează consolidarea acțiunii la nivelul Uniunii de protejare a intereselor financiare ale Uniunii;

sau

institute de cercetare și de învățământ și entități nonprofit, cu condiția să fi fost constituite și să fi funcționat timp de cel puțin un an într-un stat membru sau într-o țară participantă și să promoveze consolidarea acțiunii la nivelul Uniunii de protejare a intereselor financiare ale Uniunii.

La articolul 7 alineatul (2) din program sunt menționate țările participante care nu sunt state membre.

3.   Acțiuni eligibile

Comisia (OLAF) va acorda granturi pentru acțiuni care au drept obiectiv:

schimbul de experiență și de bune practici între autoritățile competente din țările participante, inclusiv serviciile specializate de asigurare a respectării aplicării legii, precum și între reprezentanții organizațiilor internaționale;

diseminarea informațiilor, în special a celor privind o mai bună identificare a riscurilor în scop investigativ.

Aceste obiective pot fi realizate prin organizarea de:

conferințe, seminare, colocvii, cursuri, e-learning și simpozioane, ateliere, instruire practică, schimburi de personal și de bune practici (inclusiv în domeniul evaluării riscului de fraudă) etc.

Trebuie încurajate schimburile de personal între administrațiile naționale și regionale din diferite state membre (în special din statele membre învecinate).

4.   Buget

Bugetul indicativ disponibil pentru această cerere de propuneri este de 900 000 EUR. Contribuția financiară se va acorda sub formă de grant. Contribuția financiară acordată nu va depăși 80 % din costurile eligibile.

Pragul minim pentru o acțiune din categoria „Formare” este de 50 000 EUR. Bugetul unei acțiuni pentru care se solicită un grant nu trebuie să se situeze sub acest prag.

Comisia își rezervă dreptul de a nu aloca toate fondurile disponibile.

5.   Data-limită

Propunerile trebuie depuse cel târziu joi, 23 iunie 2016.

6.   Informații suplimentare

Toate documentele aferente acestei cereri de propuneri pot fi descărcate de pe următorul site internet:

http://ec.europa.eu/anti_fraud/policy/hercule/index_en.htm

Întrebările și/sau solicitările de informații suplimentare în legătură cu această cerere de propuneri trebuie să fie trimise prin e-mail la adresa:

OLAF-ANTI-FRAUD-TRAINING@ec.europa.eu

Este posibil ca întrebările și răspunsurile să fie publicate, păstrându-se anonimatul, în Ghidul pentru completarea formularului de prezentare a unei propuneri de pe site-ul internet al OLAF, în cazul în care acestea sunt relevante și pentru alți solicitanți.


(1)  Regulamentul (UE) nr. 250/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 februarie 2014 de instituire a unui program în vederea promovării unor activități în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene (programul „Hercule III”) (JO L 84, 20.3.2014, p. 6).

(2)  Decizia Comisiei privind adoptarea programului anual de lucru și finanțarea programului Hercule III în 2016, C(2016) 868 final din 17 februarie 2016.