1

Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO) este un organism interinstituțional, creat în temeiul Deciziei 2002/620/CE a Parlamentului European, a Consiliului, a Comisiei, a Curții de Justiție, a Curții de Conturi, a Comitetului Economic și Social, a Comitetului Regiunilor și a Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 de înființare a EPSO (JO 2002, L 197, p. 53, Ediție specială, 01/vol. 8, p. 247). În aplicarea articolului 2 al treilea paragraf din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”), în versiunea sa anterioară Regulamentului (CE, Euratom) nr. 723/2004 al Consiliului din 22 martie 2004 de modificare a statutului (JO 2004, L 124, p. 1), instituțiile semnatare ale acestei decizii au încredințat EPSO, prin articolul 2 alineatul (1) din aceasta, exercitarea competențelor în materie de selecție conferite în temeiul articolului 30 primul paragraf din statut și în temeiul anexei III la acest statut autorităților lor împuternicite să facă numiri. În plus, potrivit articolului 2 alineatul (2) din decizia menționată, EPSO poate exercita competențele menționate la alineatul (1) în cazul în care acestea sunt conferite autorității împuternicite să facă numiri a unui organism, birou sau agenție înființată prin tratate sau în conformitate cu acestea, la cererea EPSO. Articolul 4 din aceeași decizie prevede că, deși, în conformitate cu articolul 91a din statut, cererile și reclamațiile privind exercitarea competențelor conferite EPSO se adresează acestuia, orice cale de atac în acest domeniu este îndreptată împotriva Comisiei Europene.

2

La 1 martie 2014, EPSO a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO 2014, C 60 A, p. 1) Dispozițiile generale aplicabile concursurilor generale (denumite în continuare „dispozițiile generale”).

3

La punctul 1.3 din dispozițiile generale, intitulat „Eligibilitate”, se arată, sub titlul „Cunoștințe lingvistice”, următoarele:

„În funcție de concurs, vi se va cere să demonstrați ce limbi oficiale ale Uniunii Europene stăpâniți. Ca regulă generală, trebuie să cunoașteți temeinic una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene și să cunoașteți în mod satisfăcător o a doua limbă, însă în anunțurile de concurs pot fi impuse condiții mai stricte (acesta este cazul, în special, pentru profilurile lingvistice). Cu excepția unei mențiuni contrare în anunțul de concurs, alegerea celei de a doua limbi va fi de regulă restrânsă la limba engleză, franceză sau germană.”

4

La nota de subsol nr. 7 din dispozițiile generale se precizează că, „[î]n conformitate cu hotărârea pronunțată de [Curtea de Justiție] în cauza C‑566/10 P, Italia/Comisia, instituțiile [Uniunii Europene] trebuie să precizeze motivele pentru care restrâng alegerea celei de a doua limbi la un număr limitat de limbi oficiale ale UE”.

5

La același punct 1.3 din dispozițiile generale, se arată, pe de altă parte, următoarele:

„La organizarea concursurilor generale, EPSO aplică Orientările generale privind utilizarea limbilor în cadrul concursurilor EPSO, adoptate de Colegiul șefilor de administrație la 15 mai 2013.

Pe baza unei vechi practici a instituțiilor UE în ceea ce privește limbile utilizate pentru comunicarea internă și luând în considerare necesitățile serviciilor în ceea ce privește comunicarea externă și gestionarea dosarelor, limbile engleză, franceză și germană sunt în continuare cel mai frecvent folosite.

Opțiunile privind a doua limbă pentru concursuri au fost definite în funcție de interesul serviciului. Conform acestui criteriu, persoanele nou recrutate trebuie să fie imediat operaționale și să poată comunica în mod eficace în activitatea lor zilnică. În caz contrar, funcționarea eficace a instituțiilor ar fi grav afectată.

În scopul asigurării egalității de tratament, toți candidații, inclusiv cei a căror primă limbă oficială este una dintre aceste trei limbi, trebuie să susțină testul în a doua limbă, aleasă dintre aceste trei limbi. Evaluarea competențelor specifice permite astfel instituțiilor să determine capacitatea candidaților de a fi imediat operaționali într‑un mediu care corespunde îndeaproape realității cu care se vor confrunta la locul de muncă. Aceste dispoziții nu aduc atingere posibilității de a urma ulterior un curs de formare lingvistică cu scopul de a dobândi capacitatea de a lucra într‑o a treia limbă, în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) din Statutul funcționarilor.

[…]”

6

Orientările menționate la punctul 5 de mai sus sunt anexate la dispozițiile generale (anexa 2), astfel cum reiese din cuprinsul notei de subsol nr. 8 din acestea din urmă.

7

La punctul 2.1.4 din dispozițiile generale, intitulat „Completați actul de candidatură electronică”, se precizează că „[t]oate rubricile [actului de candidatură], inclusiv cea corespunzătoare «Evaluării talentului», trebuie completate în limba engleză, franceză sau germană, cu excepția unei mențiuni contrare în anunțul de concurs”.

8

La punctul 3.1.1 din dispozițiile generale, intitulat „Comunicarea EPSO cu candidații”, alineatul (1) indică următoarele:

„Comunicarea rezultatelor și toate convocările vă vor fi adresate numai prin intermediul contului dumneavoastră EPSO, în limba engleză, franceză sau germană.”

9

Punctul 3.1.2 din dispozițiile generale, intitulat „Comunicarea candidaților cu EPSO”, are următoarea formulare:

„Înainte de a contacta EPSO, vă rugăm să verificați că ați citit temeinic toate informațiile din anunțul de concurs, din prezentele dispoziții generale și de pe site‑ul internet al EPSO, inclusiv din secțiunea «Întrebări frecvente» […]

Detaliile de contact sunt disponibile pe site‑ul internet […]. În întreaga corespondență cu privire la o candidatură, candidații trebuie să își menționeze numele, astfel cum figurează în candidatură, numărul concursului și numărul lor de candidat.

EPSO veghează la aplicarea principiilor Codului de bună conduită administrativă […]. Cu toate acestea, în temeiul acelorași principii, EPSO își rezervă dreptul de a înceta orice schimb de corespondență dacă aceea pe care o primește de la candidați este abuzivă, și anume repetitivă, ofensatoare și/sau nerelevantă.”

10

La punctul 4 din Codul de bună conduită administrativă pentru personalul Comisiei în relațiile sale cu publicul, anexat la Decizia 2000/633/CE, CECO, Euratom a Comisiei din 17 octombrie 2000 de modificare a regulamentului său interior (JO 2000, L 267, p. 63), la care se face referire la punctul 9 de mai sus (denumit în continuare „Codul de bună conduită administrativă”), se precizează, sub titlul „Corespondența”, următoarele:

„Conform articolului 21 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia răspunde scrisorilor pe care le primește în limba în care a fost inițiată corespondența, cu condiția să fie una dintre limbile oficiale ale Comunității.”

11

Potrivit anexei 2 la dispozițiile generale, intitulată „Orientările generale ale Colegiului șefilor de administrație privind utilizarea limbilor în cadrul concursurilor EPSO” (denumite în continuare „orientările generale”), se arată următoarele:

„Ca regulă generală, se confirmă că pentru concursurile EPSO se vor utiliza următoarele limbi:

[…]

În mod similar, invitațiile de manifestare a interesului organizate de EPSO în cazul procedurilor de selecție pentru personal contractual vor fi publicate în toate limbile oficiale.

Există mai mulți factori care justifică restrângerea alegerii celei de a doua limbi.

În primul rând, interesul serviciului impune ca noile persoane recrutate să fie imediat operaționale și să fie în măsură să își exercite efectiv atribuțiile pentru care au fost recrutate în domeniul respectiv sau rolul care a făcut obiectul concursului.

În instituții, engleza, franceza și germana sunt limbile cel mai frecvent folosite. În mod tradițional, acestea sunt limbile utilizate în reuniunile membrilor instituțiilor. De asemenea, acestea sunt limbile cel mai frecvent folosite pentru comunicarea internă și externă. Acest lucru este confirmat de statisticile privind limbile sursă ale textelor traduse de serviciile interne de traducere ale instituțiilor.

Având în vedere necesitățile reale în materie lingvistică ale instituțiilor în scopul comunicării interne și externe, este necesar ca unul dintre criteriile de selecție în temeiul articolului 27 alineatul (1) primul paragraf din Statutul funcționarilor să fie cunoașterea temeinică a uneia dintre aceste trei limbi, care trebuie testată prin simularea unei situații realiste din mediul de lucru. Cunoașterea unei a treia limbi, prevăzută la articolul 45 alineatul (2) din Statutul funcționarilor, nu poate înlocui cunoașterea uneia dintre cele trei limbi în momentul recrutării.

În al doilea rând, limitarea limbilor pentru etapele ulterioare ale concursurilor este justificată de natura testelor în cauză. În conformitate cu articolul 27 din Statutul funcționarilor, autoritățile împuternicite să facă numiri din cadrul instituțiilor au decis să modifice procedurile de selecție, introducând, începând cu 2010, metode de evaluare pe baza competențelor, pentru a putea estima mai bine dacă respectivii candidați sunt capabili să‑și exercite atribuțiile.

Numeroase cercetări științifice au arătat că centrele de evaluare, în care sunt simulate situații realiste din mediul de lucru, sunt cele mai bune mijloace de a estima performanța reală a candidaților. Acestea sunt folosite la nivel mondial ca fiind cea mai eficace metodă de evaluare. Având în vedere durata carierelor și gradul de mobilitate din cadrul instituțiilor, acest tip de evaluare este esențial. Cu ajutorul cadrului de competențe definit de autoritățile împuternicite să facă numiri, sunt alese o serie de exerciții adecvate pentru a evalua competențele căutate. Pentru a asigura evaluarea echitabilă a candidaților și comunicarea directă a acestora cu evaluatorii și cu ceilalți candidați care iau parte la exercițiu, aplicarea acestei metode impune, în special, ca etapa «centru de evaluare» să fie susținută într‑o lingua franca sau, în anumite situații, în limba principală a concursului. În primul caz, lingua franca trebuie aleasă dintre limbile pe care candidații au cele mai mari șanse să le cunoască.

Pornind de la această premisă, trebuie depuse toate eforturile pentru a evita discriminarea candidaților, prin urmare, fiecare dintre aceștia trebuie testat în a doua sa limbă. Însă, având în vedere că și această limbă trebuie să fie o lingua franca, se impune limitarea alegerii celei de a doua limbi. Întrucât utilizarea tradițională a limbilor descrisă mai sus constituie în continuare practica curentă din cadrul instituțiilor, trebuie optat pentru una dintre limbile engleză, franceză și germană. Etapa «centrul de evaluare» nu implică evaluarea cunoștințelor lingvistice ale candidaților; cunoașterea satisfăcătoare a uneia dintre cele trei limbi este pe deplin suficientă pentru a permite susținerea testelor (acest lucru respectă cerințele minime prevăzute la articolul 28 din Statutul funcționarilor). Acest nivel de cunoștințe lingvistice nu este sub nicio formă disproporțional, având în vedere nevoile reale ale serviciului descrise mai sus.

Utilizarea limbii engleze, franceze sau germane ca a doua limbă aleasă în etapele mai avansate ale concursurilor nu implică nicio discriminare din perspectiva limbii materne. Acest lucru nu reprezintă o restricție referitoare la utilizarea limbii materne. Obligația candidaților de a alege o a doua limbă (engleză, franceză sau germană) care este diferită de prima lor limbă (de obicei limba maternă sau echivalentul acesteia) asigură compararea pe picior de egalitate a candidaților. De asemenea, ar trebui reamintit că stăpânirea suficientă a unei a doua limbi depinde în primul rând de efortul personal al candidaților.

În orice caz, această cerință este proporțională din perspectiva nevoilor reale ale serviciului. Limitarea opțiunilor privind a doua limbă reflectă limbile pe care europenii le cunosc la ora actuală. Engleza, franceza și germana nu sunt doar limbile mai multor state membre ale Uniunii Europene, ci sunt și limbile străine cele mai cunoscute. Acestea sunt limbile cel mai frecvent învățate ca limbi străine și pe care oamenii le consideră cel mai util de studiat. Prin urmare, cerințele reale ale serviciului par să reflecte în mod rezonabil capacitatea lingvistică ce poate fi așteptată din partea candidaților, în special ținând cont de faptul că, în cadrul testelor de competențe, cunoașterea limbii în sens strict (greșeli de gramatică, de ortografie sau de vocabular) nu este evaluată. Prin urmare, limitarea opțiunilor privind a doua limbă la engleză, franceză sau germană nu reprezintă un obstacol disproporționat pentru persoanele care doresc să participe la concursuri. De fapt, potrivit informațiilor disponibile, acest lucru corespunde perfect obișnuințelor și așteptărilor cetățenilor.

Statisticile relevante confirmă concluzia că limitarea opțiunilor privind a doua limbă pentru unele etape ale concursurilor este proporționată și nediscriminatorie. De exemplu, engleza, franceza și germana au fost limbile cel mai frecvent alese atunci când, în cadrul principalelor concursuri generale EU-25 pentru administratori și asistenți din 2005, candidaților li s‑a dat posibilitatea de a‑și alege a doua limbă dintre 11 limbi oficiale. Statisticile pentru concursurile de după reforma din 2010 nu arată nicio distorsiune în favoarea cetățenilor provenind din țări a căror limbă oficială este engleza, franceza sau germana. Statisticile pentru seria de concursuri din 2010 destinate administratorilor arată că un număr substanțial de candidați continuă să își aleagă ca a doua limbă una dintre cele trei limbi.

Din aceleași motive, pare rezonabil să se ceară candidaților să aleagă una dintre cele trei limbi pentru a comunica cu EPSO și pentru a completa rubrica «Evaluarea talentului».

Prin urmare, în căutarea unui echilibru între interesele serviciului și aptitudinile candidaților, unele teste ar trebui susținute într‑un număr limitat de limbi ale Uniunii Europene, atât pentru a se asigura faptul că candidații care reușesc la concurs cunosc în mod adecvat combinația de limbi care să le permită să își exercite eficient atribuțiile, cât și pentru a putea fi aplicate metode de selecție bazate pe o evaluare a performanței. Având în vedere că anunțurile de concurs și ghidurile destinate candidaților sunt publicate în 24 de limbi ale Uniunii și întrucât candidații pot susține importanta primă etapă a concursurilor în oricare dintre cele 24 de limbi pe care o aleg ca limbă maternă, se pare că s‑a găsit un echilibru corect între interesele serviciului, pe de o parte, și principiul multilingvismului și nediscriminarea pe criterii de limbă, pe de altă parte.

Prin urmare, de la caz la caz, ar trebui făcută o alegere ținând cont de regimul lingvistic adoptat de Consiliul de administrație al EPSO și de nevoia specifică a instituțiilor de a putea recruta candidați care să fie imediat operaționali.

Așadar, există două situații generale posibile:

Chiar în cazul unei astfel de abordări, orice decizie de a limita numărul limbilor în cadrul concursurilor ar trebui să permită examinarea acestei chestiuni în cazul fiecărui concurs în parte, pentru a reflecta nevoile specifice ale instituției în privința profilului (profilurilor) în cauză.”

12

La 13 martie 2014, EPSO a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene anunțul de concurs general EPSO/AD/276/14, în vederea constituirii unei liste de rezervă de administratori (JO 2014, C 74 A, p. 4). La 6 noiembrie 2014, EPSO a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene anunțul de concurs general EPSO/AD/294/14, în vederea constituirii unei liste de rezervă de administratori în domeniul protecției datelor pentru Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (JO 2014, C 391 A, p. 1). Este vorba despre anunțurile de concurs a căror anulare este solicitată prin prezentele acțiuni (denumite în continuare, împreună, „anunțurile atacate”).

13

În partea introductivă a fiecărui anunț atacat se indică faptul că dispozițiile generale fac „parte integrantă” din acesta.

14

În cadrul condițiilor de admitere la concursurile vizate de anunțurile atacate, acestea din urmă cer cunoașterea temeinică a uneia dintre limbile oficiale ale Uniunii, această limbă fiind desemnată ca „limba 1” a concursului, și cunoașterea satisfăcătoare a unei a doua limbi, desemnată ca „limba 2” a concursului, la alegere pentru candidat între limba germană, engleză sau franceză, precizându‑se că aceasta trebuie în mod obligatoriu să fie diferită de limba aleasă de candidat ca limbă 1 (partea III punctul 2.3 din anunțurile atacate).

15

La punctul 2.3 din partea III din anunțurile atacate sunt furnizate precizări în ceea ce privește limitarea alegerii celei de a doua limbi numai la cele trei limbi sus‑menționate. Anunțul de concurs general EPSO/AD/276/14 menționează în această privință următoarele:

„În conformitate cu Hotărârea [din 27 noiembrie 2012, Italia/Comisia (C‑566/10 P, Rep., EU:C:2012:752)], instituțiile Uniunii doresc să precizeze, în cadrul prezentului concurs, motivele pentru care restrâng alegerea celei de a doua limbi la un număr limitat de limbi oficiale ale UE.

Candidații sunt, prin urmare, informați că opțiunile pentru limba a doua selectate pentru prezentul concurs au fost stabilite în conformitate cu interesele serviciului, care cer ca membrii personalului nou‑recrutați să fie imediat operaționali și capabili să comunice în mod eficace în contextul activității lor de fiecare zi. În caz contrar, funcționarea eficace a instituțiilor ar putea fi grav afectată.

Având în vedere practica îndelungată a instituțiilor Uniunii în ceea ce privește limbile utilizate pentru comunicarea internă și ținând seama de necesitățile serviciilor în ceea ce privește comunicarea externă și gestionarea dosarelor, limbile engleză, franceză și germană sunt în continuare cel mai frecvent folosite. Mai mult, engleza, franceza și germana reprezintă cea mai răspândită a doua limbă în Uniunea Europeană și sunt cele mai studiate ca a doua limbă. Acest lucru confirmă nivelul de pregătire și de competență profesională care poate fi așteptat în prezent de la candidații care își depun candidatura pentru posturi în cadrul instituțiilor Uniunii, respectiv cunoașterea foarte bună măcar a uneia dintre aceste limbi. Prin urmare, pentru a asigura un echilibru între interesul serviciului, pe de o parte, și nevoile și competențele candidaților, pe de altă parte, și ținând seama de domeniul specific al prezentului concurs, este justificată organizarea probelor în aceste trei limbi pentru a se garanta faptul că, indiferent de prima lor limbă oficială, toți candidații stăpânesc foarte bine cel puțin una dintre aceste trei limbi oficiale la nivel de limbă de lucru. Evaluarea competențelor specifice permite astfel instituțiilor Uniunii să determine capacitatea candidaților de a fi imediat operaționali într‑un mediu care corespunde îndeaproape celui cu care se vor confrunta la locul de muncă.

Din aceleași motive, este indicat să se limiteze alegerea limbii de comunicare dintre candidați și instituție, inclusiv a limbii în care trebuie întocmite actele de candidatură. De altfel, această limitare asigură omogenitatea [în compararea candidaților și în controlul actelor lor de candidatură].

În plus, în scopul asigurării egalității de tratament, toți candidații, inclusiv cei a căror primă limbă oficială este una dintre aceste trei limbi, trebuie să susțină testul în a doua limbă, aleasă dintre aceste trei limbi.

Aceste dispoziții nu aduc atingere formării lingvistice ulterioare care are drept scop dobândirea capacității de a lucra într‑o a treia limbă, în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) din Statutul funcționarilor.”

16

Anunțul de concurs general EPSO/AD/294/14 aduce în esență aceleași precizări.

17

Partea IV din anunțul de concurs general EPSO/AD/276/14 prevede organizarea unor teste de acces, pe calculator. Este vorba despre probe de raționament verbal [testul (a)], de raționament numeric [testul (b)], de raționament abstract [testul (c)] și de analiză situațională [testul (d)]. La punctul 3 din această parte a anunțului se precizează că limba în care se desfășoară testele (a)-(c) este limba 1 de concurs, în timp ce limba testului (d) este limba 2 de concurs.

18

De asemenea, partea IV din anunțul de concurs general EPSO/AD/294/14 prevede de asemenea organizarea unor teste de acces. Este vorba despre probe de raționament verbal [testul (a)], de raționament numeric [testul (b)] și de raționament abstract [testul (c)]. La punctul 3 din această parte a anunțului se precizează că limba în care se desfășoară testele (a)-(c) este limba 1 de concurs.

19

Partea V din anunțul de concurs general EPSO/AD/294/14 definește procedura de admitere la concurs și selecția pe bază de dosare. În aceasta se precizează că examinarea îndeplinirii condițiilor generale și specifice și selecția pe bază de dosare se efectuează mai întâi pe baza informațiilor furnizate de candidați în actul de candidatură. Răspunsurile candidaților la întrebările privind îndeplinirea condițiilor generale și specifice vor fi analizate pentru a se stabili dacă figurează pe lista candidaților care întrunesc toate condițiile de admitere la concurs, în conformitate cu prevederile titlului III din anunțul EPSO/AD/294/14. Ulterior, pentru candidații care îndeplinesc condițiile de admitere la concurs, comisia de evaluare efectuează o selecție pe bază de dosare pentru a‑i identifica pe candidații care posedă calificările cele mai pertinente, în special diplome și experiență profesională, în raport cu natura atribuțiilor și cu criteriile de selecție descrise în anunțul de concurs EPSO/AD/294/14. Această selecție se efectuează exclusiv pe baza informațiilor furnizate de candidați în secțiunea „Evaluare a talentului” și conform unei metode de notare stabilite în partea V punctul 1 litera (b) din anunțul EPSO/AD/294/14.

20

În cadrul selecției pe bază de dosare, comisia de evaluare urma să ia în considerare criteriile definite la punctul 2 din partea V din anunțul EPSO/AD/294/14, după cum urmează:

21

Ultima etapă a procedurilor de selecție vizate de anunțurile atacate constă într‑un „centru de evaluare” (partea V din anunțul EPSO/AD/276/14, partea VI din anunțul EPSO/AD/294/14).

22

La punctul 3 din partea V din anunțul EPSO/AD/276/14, se menționează că limba în care se desfășoară etapa „centru de evaluare” este limba 2 de concurs.

23

Potrivit punctului 2 din partea VI din anunțul EPSO/AD/294/14, în cadrul probei din etapa centru de evaluare, candidații vor participa la trei tipuri de evaluare, menite să aprecieze:

24

Se arată, pe de altă parte, la punctul 3 din aceeași parte a anunțului EPSO/AD/294/14, că limbile în care se desfășoară probele din etapa „centru de evaluare” vor fi limba 1 de concurs pentru testele (a)-(c) și limba 2 de concurs pentru testele (d)-(g).

25

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 23 mai 2014, Republica Italiană a introdus acțiunea în cauza T‑353/14. Aceasta solicită Tribunalului:

26

Comisia solicită Tribunalului:

27

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 15 ianuarie 2015, Republica Italiană a introdus acțiunea în cauza T‑17/15.

28

Prin actul depus la grefa Tribunalului la 30 aprilie 2015, Republica Lituania a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Republicii Italiene. Prin Ordonanța din 1 iunie 2015, președintele Camerei a opta a Tribunalului a admis această intervenție. Republica Lituania a depus memoriul în intervenție la 13 iulie 2015.

29

În cauza T‑17/15, Republica Italiană solicită Tribunalului:

30

Republica Lituania susține concluziile Republicii Italiene având ca obiect anularea anunțului atacat în cauza T‑17/15.

31

Comisia solicită Tribunalului:

32

La propunerea judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a opta) a decis să deschidă fază orală a procedurii în prezentele cauze și să le conexeze în vederea acesteia din urmă. În cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, Tribunalul a solicitat Comisiei să răspundă în scris la anumite întrebări. Aceasta a răspuns la solicitare în termenul stabilit.

33

Pledoariile părților principale și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 17 martie 2015, la care Republica Lituania nu a participat.

34

După ascultarea părților principale în ședință în această privință, Tribunalul decide să conexeze prezentele cauze în vederea deciziei prin care se finalizează judecata, conform articolului 68 din Regulamentul de procedură.

35

În susținerea acțiunilor, Republica Italiană invocă șapte motive, care se întemeiază, primul, pe încălcarea articolelor 263, 264 și 266 TFUE, al doilea, pe încălcarea articolului 342 TFUE și a articolelor 1 și 6 din Regulamentul nr. 1 al Consiliului din 15 aprilie 1958 de stabilire a regimului lingvistic al Comunității Economice Europene (JO 1958, 17, p. 385, Ediție specială, 01/vol. 1, p. 3), cu modificările ulterioare, al treilea, pe încălcarea articolului 6 alineatul (3) UE, a articolului 18 TFUE, a articolului 22 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, a articolelor 1 și 6 din Regulamentul nr. 1, a articolului 1d alineatele (1) și (6), a articolului 27 al doilea paragraf și a articolului 28 litera (f) din statut, precum și a articolului 1 alineatele (2) și (3) din anexa III la statut, al patrulea, pe încălcarea articolului 6 alineatul (3) UE și a principiului protecției încrederii legitime, al cincilea, pe un abuz de putere și pe încălcarea „normelor fundamentale inerente naturii și finalității anunțurilor de concurs”, în special a articolului 1d alineatele (1) și (6), a articolului 27 al doilea paragraf, a articolului 28 litera (f), a articolului 34 alineatul (3) și a articolului 45 alineatul (1) din statut, precum și a principiului proporționalității, al șaselea, pe încălcarea articolului 18 TFUE, a articolului 24 al patrulea paragraf TFUE, a articolului 22 din Carta drepturilor fundamentale, a articolului 2 din Regulamentul nr. 1, precum și a articolului 1d alineatele (1) și (6) din statut, iar al șaptelea, pe încălcarea articolului 296 al doilea paragraf TFUE, a articolelor 1 și 6 din Regulamentul nr. 1, a articolului 1d alineatele (1) și (6) și a articolului 28 litera (f) din statut, a articolului 1 alineatul (1) litera (f) din anexa III la statut, a principiului proporționalității, precum și pe o „denaturare a faptelor”.

36

Trebuie să se constate că, prin intermediul motivelor invocate, Republica Italiană contestă legalitatea a două aspecte ale regimului lingvistic al concursurilor vizate de anunțurile atacate așa cum a fost instituit, potrivit Republicii Italiene, de acestea din urmă. Reclamanta contestă astfel dispozițiile anunțurilor atacate care ar limita la germană, engleză și franceză, pe de o parte, alegerea celei de a doua limbi pentru concursurile menționate și, pe de altă parte, alegerea limbii care poate fi utilizată în corespondența dintre candidați și EPSO.

37

Înainte de a examina, în lumina motivelor invocate de Republica Italiană, legalitatea celor două aspecte ale anunțurilor atacate contestate de aceasta, este necesar să se examineze cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie în memoriile în apărare împotriva fiecăreia dintre prezentele acțiuni, fără a ridica însă în mod formal o excepție de inadmisibilitate.

38

Comisia arată, în memoriile în apărare, că Republica Italiană nu a luat în considerare, în speță, publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a orientării generale, pe care partea III din anunțurile atacate doar o pune în aplicare, și că Republica Italiană nu a contestat niciodată, nici cu titlu principal, nici incident, respectiva orientare generală. Criticile Republicii Italiene ar trebui să fie astfel respinse ca inadmisibile, „întrucât orientarea generală nu a fost contestată în timp util”.

39

În replici, Republica Italiană susține că atât orientarea generală, cât și dispozițiile generale constituie acte interne prin natura lor, care nu intră în niciuna dintre categoriile de acte atacabile în mod autonom, în sensul articolului 263 TFUE. În această privință, dispozițiile generale nu ar fi diferite de „ghidul pentru concursuri” care le‑a precedat. Conținutul lor ar avea astfel valoare juridică obligatorie numai odată ce este integrat într‑un anunț de concurs. Mai precis, temeiul juridic al dispozițiilor generale, publicate în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, nu a fost menționat, deși o astfel de mențiune ar fi indispensabilă pentru actele de drept derivat care produc efecte obligatorii imediate. Aceasta concluzionează că dispozițiile în discuție nu au valoare juridică obligatorie independent de anunțurile de concurs care fac referire la ele.

40

Pe de altă parte, s‑ar preciza astfel în orientarea generală că numai „ca regulă generală” a doua limbă a candidaților trebuie aleasă dintre engleză, germană și franceză. Republica Italiană concluzionează că, în consecință, întrucât regimul lingvistic al concursului vizat de anunț a fost stabilit prin acesta din urmă, ea nu ar fi putut să îl conteste solicitând anularea orientării generale.

41

Comisia susține, în duplici, că criteriile menționate de Republica Italiană privesc aspecte pur formale și nu au nicio legătură cu efectele anunțurilor atacate. Aceasta subliniază că există o singură reglementare obligatorie din punct de vedere juridic a regimului lingvistic al concursurilor, total autonomă față de anunțurile atacate, cea care figurează în orientarea generală și în dispozițiile generale. Anunțurile atacate ar fi adoptate „în executarea strictă” a orientării generale și nu ar face decât „să confirme dispozițiile” acesteia din urmă.

42

Tribunalul deduce din argumentația prezentată de Comisie în memoriile în apărare și explicitată în memoriile în duplică, precum și în ședință că cauza de inadmisibilitate pe care o prezintă se întemeiază pe premisa potrivit căreia anunțurile atacate constituie fie acte confirmative, fie acte de executare propriu‑zisă a dispozițiilor generale și a orientării generale. Pentru a răspunde la argumentația prezentată de Comisie este, în consecință, necesar să se examineze natura și valoarea juridică a textelor menționate.

43

În ședință, Republica Italiană a arătat că dispozițiile generale și orientarea generală constituiau simple comunicări care ar avea efect obligatoriu numai față de autorul lor, și anume EPSO, instituind o limită pentru puterea sa discreționară. Republica Italiană a susținut, pe de altă parte, că, dacă ar trebui să se considere că dispozițiile generale și orientarea generală instituiau norme obligatorii, care se aplicau în mod general și abstract concursurilor organizate de EPSO, ar fi vorba despre acte adoptate de o autoritate care nu avea competența să instituie astfel de norme.

44

În ceea ce o privește, Comisia a precizat în ședință că, prin adoptarea dispozițiilor generale și a orientării generale, EPSO, care reprezenta toate instituțiile Uniunii, definise criterii clare, obiective și previzibile în ceea ce privește alegerea celei de a doua limbi la concursurile organizate de acesta, în sensul punctului 91 din Hotărârea din 27 noiembrie 2012, Italia/Comisia (C‑566/10 P, EU:C:2012:752). EPSO ar fi adoptat actele menționate mai sus întemeindu‑se pe articolele 29 și 30 din statut și pe anexa III la statut, care îi recunosc competența de a organiza proceduri de concurs. Textele menționate ar conține, pe de altă parte, o apreciere de moment a nevoilor lingvistice ale instituțiilor.

45

Din lectura dispozițiilor generale și a orientării generale, Tribunalul constată, asemenea Comisiei, că din acestea reies criterii care privesc alegerea celei de a doua limbi a concursurilor organizate de EPSO și a limbii de comunicare dintre candidați și acesta. Astfel, din dispozițiile generale se poate deduce că această alegere trebuie realizată ținând seama de practica instituțiilor Uniunii în materie de comunicare internă și externă și de gestiune a dosarelor, de interesul serviciului, precum și de nevoile legate de organizarea concursurilor și de evaluarea candidaților (a se vedea punctul 5 de mai sus).

46

Acest lucru este valabil și în ceea ce privește orientarea generală. În aceasta se face, mai precis, referire la interesul serviciului, la practica instituțiilor Uniunii, la nevoile reale ale serviciilor acestora, la natura probelor care ar garanta evaluarea optimă a candidaților, la cunoștințele lingvistice ale populației europene în general și, în sfârșit, la alegerile efectuate deja în materie lingvistică de candidații la concursurile organizate anterior de EPSO (a se vedea punctul 11 de mai sus).

47

Trebuie să se constate însă că textele menționate mai sus nu se limitează la a enunța astfel de criterii. Dispozițiile generale și orientarea generală cuprind de asemenea o serie de aprecieri potrivit cărora alegerea celei de a doua limbi pentru concursurile organizate de EPSO, precum și a limbii de comunicare dintre acesta și candidați se va limita la germană, engleză și franceză. Comisia susține în esență că aceste aprecieri evidențiază regimul lingvistic care ar trebui să caracterizeze, în principiu, aceste concursuri dacă criteriile menționate în dispozițiile generale și în orientarea generală s‑ar aplica la momentul adoptării lor, fără a se referi la proceduri de concurs specifice.

48

În consecință, trebuie să se clarifice aspectul dacă, în lumina aprecierilor menționate la punctul 47 de mai sus, dispozițiile generale și orientarea generală trebuie interpretate în sensul că instituie norme obligatorii care stabilesc regimul lingvistic al tuturor concursurilor organizate de EPSO.

49

O asemenea interpretare a textelor menționate mai sus nu poate fi admisă. Potrivit jurisprudenței, pentru a aprecia dacă textele în discuție urmăresc să instituie astfel de norme obligatorii, trebuie să se examineze conținutul acestora (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 20 mai 2010, Germania/Comisia, T‑258/06, Rep., EU:T:2010:214, punctul 27 și jurisprudența citată). Dacă nu sunt instituite obligații specifice sau noi, simpla publicare a unei comunicări nu este suficientă pentru a se concluziona că aceasta constituie un act care poate produce efecte juridice obligatorii (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 20 mai 2010, Germania/Comisia, T‑258/06, Rep., EU:T:2010:214, punctul 31).

50

Or, din însuși modul de redactare a textelor menționate reiese că, prin publicarea acestora, EPSO nu a instituit în mod definitiv regimul lingvistic al tuturor concursurilor pe care are sarcina să le organizeze. Astfel, în pofida aprecierilor menționate la punctul 47 de mai sus, dispozițiile generale și orientarea generală rezervă în mod expres alegerea regimului lingvistic al fiecărui concurs anunțului de concurs care va fi adoptat la momentul deschiderii procedurii aferente acestuia.

51

Astfel, desigur, la punctul 1.3 din dispozițiile generale se arată că alegerea celei de a doua limbi și a limbii în care vor fi redactate actele de candidatură „va fi de regulă restrânsă la limba engleză, franceză sau germană”. La acest punct se arată însă de asemenea că această situație se va regăsi „cu excepția unei mențiuni contrare în anunțul de concurs” (a se vedea punctele 3 și 4 de mai sus).

52

Orientarea generală este formulată în termeni analogi. Deși în aceasta se arată că, ca regulă generală, a doua limbă pentru concursuri, precum și limba de comunicare dintre EPSO și candidați va fi engleza, franceza sau germana, în acesta se precizează totuși că, inclusiv într‑un astfel de context, „orice decizie de a limita numărul limbilor în cadrul concursurilor ar trebui să permită examinarea acestei chestiuni în cazul fiecărui concurs în parte, pentru a reflecta nevoile specifice ale instituției” (a se vedea punctul 11 de mai sus). Prin urmare, nu se poate considera că textele în discuție în speță instituie obligații specifice sau noi, în sensul jurisprudenței (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 20 mai 2010, Germania/Comisia, T‑258/06, Rep., EU:T:2010:214, punctul 28 și jurisprudența citată).

53

Pe de altă parte și în orice caz, aprecierile menționate la punctul 47 de mai sus nu pot fi interpretate în sensul că instituie un regim lingvistic aplicabil tuturor concursurilor organizate de EPSO, dat fiind că nicio dispoziție nu a acordat acestuia din urmă sau Colegiului șefilor de administrație competența de a institui un astfel de regim cu aplicabilitate generală sau de a adopta, în această privință, reguli de principiu de la care un anunț de concurs s‑ar putea sustrage numai cu titlu excepțional (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 29 noiembrie 2011, Birkhoff/Comisia, T‑10/11 P, EU:T:2011:699, punctele 30 și 31 și jurisprudența citată).

54

În această privință, astfel cum s‑a amintit la punctul 1 din prezenta hotărâre, potrivit articolului 2 alineatele (1) și (2) din Decizia 2002/620, EPSO exercită competențele în materie de selecție conferite prin articolul 30 primul paragraf din statut și prin anexa III la statut autorităților împuternicite să facă numiri (denumite în continuare „AIPN”) ale instituțiilor semnatare ale deciziei în cauză, precum și ale organismelor, birourilor sau agențiilor Uniunii, la cererea acestora din urmă.

55

Or, niciuna dintre aceste dispoziții sau dintre cele invocate de Comisie (a se vedea punctul 44 de mai sus) nu atribuie EPSO competența de a institui norme obligatorii generale și abstracte care să guverneze în viitor concursurile organizate în temeiul dispozițiilor din statut.

56

Desigur, potrivit articolului 7 alineatul (1) din anexa III la statut, instituțiile, după consultarea comitetului pentru statut, încredințează EPSO sarcina de a lua măsurile necesare pentru a garanta aplicarea unor norme uniforme în cadrul procedurilor de selecție a funcționarilor. Cu toate acestea, pe de o parte, la alineatul (2) literele (a) și (b) al articolului menționat se precizează că atribuțiile EPSO, în ceea ce privește procedurile de selecție a funcționarilor, se limitează la a organiza concursuri generale și la a oferi sprijin tehnic în cadrul concursurilor interne organizate de instituții, la cererea acestora din urmă. Pe de altă parte, trebuie să se constate că dispoziția menționată mai sus nu permite decât să se încredințeze EPSO responsabilitatea de a lua măsuri de punere în aplicare a unor norme uniforme, iar nu cea de a adopta norme obligatorii generale și abstracte. În orice caz, presupunând chiar că această situație se regăsea în speță, Comisia nu a făcut referire, nici în înscrisurile sale, nici în ședință, la un act al instituțiilor prin care, după consultarea comitetului pentru statut, ele ar fi încredințat EPSO responsabilitatea de a adopta norme obligatorii generale și abstracte în materie de regim lingvistic al concursurilor organizate de acesta.

57

Deși dispozițiile menționate la punctele 54-56 de mai sus nu atribuie EPSO competența de a institui norme obligatorii generale și abstracte în ceea ce privește regimul lingvistic al concursurilor organizate de acesta, nu există o interdicție ca EPSO, pentru a garanta egalitatea de tratament și securitatea juridică, să adopte și să publice acte precum dispozițiile generale și orientarea generală, menite să anunțe cum intenționează să utilizeze, în anumite situații, puterea de apreciere pe care aceste dispoziții i‑o recunosc. Cu toate acestea, EPSO este ținut de textele menționate numai în măsura în care acestea nu se abat de la normele cu o sferă de aplicare generală care îi delimitează atribuțiile și cu condiția ca, prin adoptarea lor, să nu renunțe la exercitarea puterii de apreciere care îi este recunoscută în aprecierea nevoilor instituțiilor și organismelor Uniunii, inclusiv nevoile lingvistice ale acestora din urmă, cu ocazia organizării diferitor concursuri (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 8 martie 2016, Grecia/Comisia, C‑431/14 P, EU:C:2016:145, punctele 69 și 71 și jurisprudența citată).

58

În lumina tuturor considerentelor de mai sus, trebuie să se concluzioneze că dispozițiile generale și orientarea generală trebuie interpretate în sensul că constituie, cel mult, comunicări în sensul punctului 91 din Hotărârea din 27 noiembrie 2012, Italia/Comisia (C‑566/10 P, EU:C:2012:752), care anunță criterii potrivit cărora EPSO intenționează să facă alegerea regimului lingvistic al concursurilor pe care are sarcina să le organizeze.

59

Acestea sunt constatările în lumina cărora trebuie analizată natura juridică a anunțurilor atacate pentru a se statua cu privire la admisibilitatea prezentelor acțiuni.

60

Astfel cum s‑a arătat la punctul 42 de mai sus, Comisia consideră că anunțurile atacate constituie fie acte confirmative, fie acte de executare propriu‑zisă a dispozițiilor generale și a orientării generale.

61

În această privință, trebuie să se amintească în primul rând că, astfel cum rezultă din cuprinsul primului paragraf al articolului 263 TFUE, acțiunea în anulare este deschisă față de toate dispozițiile adoptate de instituțiile Uniunii, indiferent de natură sau de formă, menite să producă efecte juridice (a se vedea Hotărârea din 6 aprilie 2000, Spania/Comisia, C‑443/97, EU:C:2000:190, punctul 27 și jurisprudența citată), cu alte cuvinte care modifică situația juridică existentă înaintea adoptării lor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 1995, Spania/Comisia, C‑135/93, EU:C:1995:201, punctul 21).

62

Din această jurisprudență reiese că nu face obiectul controlului jurisdicțional prevăzut la articolul 263 TFUE niciun act care nu produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele justițiabilului, cum sunt actele confirmative și actele de executare propriu‑zisă [a se vedea în acest sens Ordonanța din 14 mai 2012, Sepracor Pharmaceuticals (Ireland)/Comisia, C‑477/11 P, nepublicată, EU:C:2012:292, punctul 52 și jurisprudența citată].

63

În ceea ce privește, mai specific, actele confirmative, dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că un act este considerat pur confirmativ al unui act individual anterior atunci când nu conține niciun element nou în raport cu acesta din urmă și nu a fost precedat de o reexaminare a situației destinatarului său (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 februarie 2001, Inpesca/Comisia, T‑186/98, EU:T:2001:42, punctul 44, Hotărârea din 6 mai 2009, M/EMEA, T‑12/08 P, EU:T:2009:143, punctul 47, și Hotărârea din 15 septembrie 2011, CMB și Christof/Comisia, T‑407/07, nepublicată, EU:T:2011:477, punctul 89). Această jurisprudență poate fi, pe de altă parte, transpusă în cazul actelor care nu pot fi considerate acte individuale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 2014, Spania/Comisia, T‑481/11, EU:T:2014:945, punctele 28 și 29 și jurisprudența citată), cum este un regulament sau un anunț de concurs (a se vedea Hotărârea din 17 decembrie 2015, Italia/Comisia, T‑295/13, nepublicată, EU:T:2015:997, punctul 76 și jurisprudența citată).

64

În ceea ce privește actele de executare propriu‑zisă, trebuie să se considere că astfel de acte nu creează drepturi și obligații pentru terți, ci intervin în cadrul executării unui act anterior care urmărește să producă efecte juridice obligatorii, în condițiile în care toate elementele normei prevăzute de acest din urmă act au fost deja definite și decise (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 noiembrie 2008, Italia/Comisia, T‑185/05, EU:T:2008:519, punctele 51-53 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens și prin analogie Concluziile avocatului general Cruz Villalón prezentate în cauza Comisia/Parlamentul și Consiliul, C‑427/12, EU:C:2013:871, punctul 63).

65

Trebuie amintit în al doilea rând că, în temeiul articolului 1 alineatul (1) litera (e) din anexa III la statut, un anunț de concurs, cum sunt anunțurile atacate, trebuie să specifice, în cazul unui concurs pe bază de examene, natura examenelor și baremul corespunzător fiecăruia. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, termenii anunțului de concurs constituie atât cadrul legalității, cât și cadrul de apreciere pentru comisia de evaluare din cadrul unui concurs. Pe de altă parte, rolul esențial al anunțului de concurs constă în informarea persoanelor interesate într‑un mod cât mai exact posibil cu privire la natura condițiilor necesare pentru a ocupa postul despre care este vorba, pentru a le da posibilitatea de a aprecia dacă este cazul să își depună candidatura (a se vedea Hotărârea din 17 decembrie 2015, Italia/Comisia, T‑295/13, nepublicată, EU:T:2015:997, punctul 49 și jurisprudența citată).

66

Prin urmare, fiecare anunț de concurs este adoptat în scopul de a institui normele care guvernează procedura de derulare a unuia sau mai multor concursuri specifice, pentru care adoptă astfel cadrul normativ în funcție de obiectivul stabilit de AIPN. Acest cadru normativ, instituit, dacă este cazul, în conformitate cu norme de aplicabilitate generală în materia organizării concursurilor, este cel care guvernează procedura concursului respectiv, de la momentul publicării anunțului în cauză până la publicarea listei de rezervă care cuprinde numele laureaților concursului în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 decembrie 2015, Italia/Comisia, T‑295/13, nepublicată, EU:T:2015:997, punctul 50).

67

În lumina celor de mai sus, trebuie să se constate că un anunț de concurs, cum sunt anunțurile atacate, care, luând în considerare nevoile specifice ale instituțiilor sau ale organismelor în cauză ale Uniunii, instituie cadrul normativ al unui anumit concurs, inclusiv regimul său lingvistic, și produce astfel efecte juridice autonome nu poate fi, în principiu, considerat act confirmativ sau act de executare propriu‑zisă a unor acte anterioare. Deși AIPN trebuie, dacă este cazul, în cadrul exercitării atribuțiilor sale care constau în adoptarea unui anunț de concurs, să respecte sau să aplice norme cuprinse în acte cu aplicabilitate generală anterioare, nu este mai puțin adevărat că pentru fiecare concurs cadrul normativ este instituit și specificat de anunțul de concurs corespunzător, care precizează astfel condițiile impuse pentru a ocupa postul sau posturile în cauză.

68

În orice caz și considerând chiar că un anunț de concurs poate, în principiu, să fie un act confirmativ sau un act de executare propriu‑zisă a unor acte care l‑au precedat, din jurisprudența citată la punctele 62 și 63 din prezenta hotărâre reiese că un act poate fi considerat confirmativ sau de executare propriu‑zisă a unui act anterior numai dacă urmărește să producă efecte juridice. Or, astfel cum s‑a arătat la punctele 48-57 de mai sus, această situație nu se regăsește în cazul dispozițiilor generale și al orientării generale.

69

Astfel, la punctul 58 de mai sus s‑a concluzionat că dispozițiile generale și orientarea generală trebuie interpretate în sensul că reprezintă, cel mult, comunicări în sensul punctului 91 din Hotărârea din 27 noiembrie 2012, Italia/Comisia (C‑566/10 P, EU:C:2012:752), care enunță criterii potrivit cărora EPSO intenționează să facă alegerea regimului lingvistic al fiecăruia dintre concursurile pe care are sarcina să le organizeze.

70

Având în vedere considerațiile de mai sus, trebuie să se concluzioneze că anunțurile atacate constituie acte care produc efecte juridice obligatorii în ceea ce privește regimul lingvistic al concursurilor în cauză și constituie astfel acte atacabile. Faptul că, la momentul adoptării lor, EPSO a luat în considerare criteriile menționate în dispozițiile generale și în orientarea generală, la care anunțurile atacate fac în mod expres trimitere (a se vedea punctul 13 de mai sus), nu poate repune în discuție această constatare.

71

Prin urmare, trebuie să se respingă cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie și să se examineze pe fond prezentele acțiuni.

[omissis]

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta)

declară și hotărăște: