30.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 352/10

(a)

Articolul 4 alineatul (1) din Directiva privind munca temporară (2008/104/CE (1)) trebuie interpretat în sensul că impune autorităților naționale, inclusiv instanțelor, obligația de a se asigura în permanență, prin mijloacele aflate la dispoziția lor, că nu sunt în vigoare sau nu se aplică dispoziții naționale sau prevederi din convențiile colective de muncă care sunt contrare normelor din directivă?

(b)

Articolul 4 alineatul (1) din directivă trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale potrivit căreia utilizarea lucrătorilor temporari este autorizată numai în cazurile menționate în mod special, precum compensarea perioadelor cu volum excesiv de activitate sau în cazul activităților care nu pot fi desfășurate de lucrătorii proprii ai unei întreprinderi? Utilizarea pe termen lung a lucrătorilor temporari pe lângă lucrătorii proprii ai unei întreprinderi în cadrul sarcinilor obișnuite ale întreprinderii poate fi considerată utilizare nelegală a forței de muncă temporare?

(c)

În cazul în care se constată că reglementarea națională este contrară directivei, care sunt mijloacele aflate la dispoziția instanței pentru a se atinge obiectivele directivei, dacă este vorba despre o convenție colectivă de muncă care trebuie să fie respectată de particulari?