2.2.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 34/73

Raportor:

Gabriel SARRÓ IPARRAGUIRRE

1.1.

CESE este profund îngrijorat că acvacultura europeană nu și-a îmbunătățit situația, în pofida condițiilor favorabile promovării sale, create de politica comună în domeniul pescuitului (PCP), organizarea comună a piețelor (OCP) și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM).

1.2.

CESE constată că motivul principal pentru lentoarea demersurilor administrative necesare desfășurării unor activități de acvacultură și pentru lipsa de amplasamente piscicole îl reprezintă complexitatea pe care o presupune aplicarea de către administrațiile publice din statele membre și din regiunile acestora a normelor de protecție a mediului ale Uniunii Europene, în special a Directivei-cadru privind apa, a Directivei-cadru „Strategia pentru mediul marin” și a celor privind rețeaua Natura 2000. Această situație duce la cerințe excesiv de costisitoare din punct de vedere economic pentru întreprinderile din acvacultură și care, în mod paradoxal, nu asigură o mai mare protecție a mediului.

1.3.

CESE îndeamnă Comisia Europeană să-și respecte pe deplin obligațiile de coordonare a competențelor partajate în domeniul acvaculturii, inclusiv cele privind simplificarea procedurilor administrative și participarea departamentelor naționale și regionale ale administrațiilor publice cu competențe în domeniul acvaculturii.

1.4.

CESE cere Comisiei Europene să asigure utilizarea de către statele membre a liniilor directoare privind aplicarea normelor europene de mediu, ca modalitate necesară de reducere a sarcinilor administrative superflue, garantând în același timp menținerea calității apelor și a ecosistemelor.

1.5.

CESE subliniază că, dacă nu se rezolvă problemele legate de demersurile administrative și de disponibilitate a amplasamentelor, acvacultura Uniunii nu va putea beneficia în mod corespunzător de fondurile disponibile în cadrul FEPAM, situație întâlnită și în cazul fostului Fond european pentru pescuit (FEP). Pe de altă parte, CESE este îngrijorat că, din cauza măsurilor de reducere a deficitului bugetar în statele membre, nu vor mai fi finanțate inițiative de acvacultură durabilă care ar putea genera dezvoltare și locuri de muncă.

1.6.

CESE solicită Comisiei Europene să activeze de urgență Consiliul consultativ pentru acvacultură și să sprijine activ funcționarea eficientă a acestuia. Acest organism va fi eficient doar dacă atât cei implicați, cât și administrațiile publice europene și naționale, dar mai ales Comisia Europeană vor colabora în acest sens.

1.7.

CESE îndeamnă Comisia Europeană ca, împreună cu statele membre, să realizeze o monitorizare îndeaproape a planurilor strategice naționale multianuale pentru acvacultură, pentru a cunoaște gradul de îndeplinire a obiectivelor acestora și a asigura implicarea în acest sens a tuturor departamentelor administrațiilor publice naționale cu competențe în domeniul protecției mediului înconjurător.

1.8.

CESE avertizează Comisia Europeană că următorii ani vor fi determinanți pentru viitorul acvaculturii în Uniunea Europeană. Efortul depus de Comisie pentru definirea unui cadru normativ favorabil acvaculturii durabile s-ar putea dovedi zadarnic, dacă nu are loc o monitorizare strictă a situației și nu se asigură rezolvarea blocajelor actuale care, după cum s-a menționat, apar în departamentele administrațiilor publice din statele membre ce nu s-au implicat în elaborarea planurilor strategice naționale multianuale pentru acvacultură.

2.1.

Normele actuale în materie de politică comună în domeniul pescuitului și de organizare comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură acordă o prioritate fără precedent dezvoltării durabile a acvaculturii în Uniunea Europeană.

2.2.

Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) dispune de un buget specific pentru dezvoltarea acvaculturii durabile, ce beneficiază de o dotare generoasă în cuantum de 1,2 miliarde EUR pentru perioada 2014-2020.

2.3.

În ultimii ani, CESE a elaborat două avize privind acvacultura (1)  (2). În ambele documente se evidențiază importanța acestei activități pentru Uniunea Europeană, iar Comisia Europeană și statele membre sunt îndemnate să promoveze o acvacultură responsabilă și durabilă.

2.4.

În anul 2013, Comisia Europeană a publicat o serie de directive strategice pentru dezvoltarea durabilă a acvaculturii în Uniunea Europeană. Aceste directive aveau drept scop îndrumarea statelor membre în vederea definirii obiectivelor naționale proprii din domeniu, ținând seama de situațiile inițiale din acestea, de condițiile care prevalau la nivel național și de dispozițiile instituționale.

2.4.1.

Printre altele, directivele recomandau statelor membre întocmirea unor planuri strategice naționale multianuale în domeniul acvaculturii, care să stabilească obiective comune și, în măsura posibilului, indicatori pentru evaluarea progreselor înregistrate în direcția îndeplinirii acestor obiective. Aceste planuri strategice urmau să servească la promovarea competitivității sectorului acvaculturii, să susțină dezvoltarea acestuia prin inovare, să stimuleze activitatea economică, să promoveze diversificarea, să îmbunătățească calitatea vieții în regiunile costiere și rurale și să garanteze condiții egale de acces la spațiul maritim și terestru operatorilor din sector.

2.4.2.

Toate statele membre în care există acvacultură și-au prezentat planurile strategice naționale multianuale în anul 2013. Cea mai mare parte a măsurilor și acțiunilor propuse în aceste planuri au fost incluse ulterior în programele operaționale respective, în vederea obținerii de finanțare prin intermediul FEPAM. Astfel urma să fie înlesnită punerea în practică a acestor măsuri și acțiuni.

2.5.

Noua PCP prevede crearea unui Consiliu consultativ pentru acvacultură, care va trebui să preia funcțiile Comitetului consultativ pentru pescuit și acvacultură (Grupul 2 – Acvacultură), în prezent desființat. Acest consiliu va avea drept misiune facilitarea dezbaterii pe marginea aspectelor relevante pentru acvacultură și prezentarea de recomandări și sugestii instituțiilor europene. În paralel, urmează să se creeze un Consiliu consultativ pentru piețe, dedicat comercializării mai adecvate pe piață a produselor de acvacultură, pe lângă cele de pescuit.

3.1.

FAO estimează că producția mondială de alimente trebuie să crească cu aproximativ 70 % din prezent și până în 2050, pentru a hrăni cele nouă miliarde de persoane care vor popula planeta la momentul respectiv. Această organizație acordă o relevanță specială acvaculturii ca sursă de hrană cu potențial de creștere și recomandă promovarea acesteia ca furnizoare de alimente, de locuri de muncă și de bogăție.

3.2.

Consumul de pește și de alte alimente de origine acvatică este recomandat pentru valoarea sa nutritivă și pentru importanța pe care o are pentru menținerea unei bune stări de sănătate. Asigurarea posibilității accesului la o dietă suficient de bogată în produse acvicole reprezintă o prioritate socială. Consumul anual de produse de acvacultură în Uniunea Europeană, pe cap de locuitor, este de circa 23,9 kg și se află în ușoară creștere.

3.3.

CESE constată că Uniunea Europeană este deficitară în ceea ce privește balanța sa de comerț exterior cu produse acvicole destinate consumului uman. Piața internă prezintă o cerere anuală de 13,2 milioane de tone de produse de acvacultură, din care doar 10 % provin din acvacultura Uniunii Europene, în timp ce 25 % provin din pescuitul extractiv, iar 65 % din importuri. Procentul de importuri a fost în creștere, dar s-a stabilizat în ultimii ani. În orice caz, această situație prezintă un dezechilibru profund care plasează Uniunea Europeană într-o poziție de vulnerabilitate în ceea ce privește securitatea alimentară din prezent și din viitor.

3.4.

Producția anuală a acvaculturii din Uniunea Europeană se ridică la 1,2 milioane de tone. Din această cantitate, 65,4 % provine din acvacultura marină, iar 34,6 % din acvacultura continentală. Valoarea sa la prima vânzare este de aproximativ patru miliarde EUR. Există diverse metode de producție, de la tradiționalele iazuri și lagune acvicole, până la sistemele mai avansate din punct de vedere tehnic, între care bazine, cuști flotante în mare sau sisteme de recirculare a apei.

3.5.

Regulamentul FEPAM a fost adoptat și publicat în mai 2014. Programele operaționale ale statelor membre aferente FEPAM au fost aprobate definitiv de către Comisia Europeană abia în toamna anului 2015, cu o întârziere de un an și cinci luni.

3.5.1.

Curtea de Conturi Europeană a publicat în anul 2014 un studiu privind eficacitatea sprijinului care fusese acordat acvaculturii prin Fondul european pentru pescuit (FEP). În acest document, Curtea a conchis că FEP nu a sprijinit în mod eficace dezvoltarea durabilă a acvaculturii. Curtea a considerat că, la nivel european, măsurile pentru sprijinirea dezvoltării acvaculturii nu fuseseră bine concepute și monitorizate și că nu au asigurat un cadru suficient de clar pentru dezvoltarea acvaculturii. La nivelul statelor membre, măsurile de sprijin nu au fost bine concepute și implementate, iar planurile strategice naționale și programele operaționale aferente nu au furnizat o bază îndeajuns de clară pentru dezvoltarea acvaculturii.

3.6.

Acvacultura în Uniunea Europeană asigură în prezent aproximativ 85 000 de locuri de muncă directe, însă această cifră a stagnat. CESE apreciază estimarea Comisiei Europene, potrivit căreia fiecare punct procentual de creștere a consumului de produse de acvacultură din UE ar însemna înființarea a 3 000-4 000 de locuri de muncă cu normă întreagă. În plus, trebuie remarcat că există aproximativ 200 000 de locuri de muncă indirecte în industria conexă acvaculturii, în sectorul de prelucrare și activități auxiliare.

3.7.

CESE apreciază faptul că statele membre au întocmit și au prezentat Comisiei Europene planurile lor strategice naționale multianuale pentru acvacultură. Totuși, consideră insuficientă implicarea agenților economici, de mediu și sociali în acest proces, în comparație cu participarea administrațiilor publice și, în cadrul acestora, a administrațiilor direct competente în sectorul acvaculturii, care au avut un rol de frunte.

4.1.

CESE constată că dezechilibrul balanței comerciale externe a produselor din acvacultură din Uniunea Europeană nu este acceptabil, nici sub aspect economic, dat fiind deficitul comercial pe care îl presupune, nici sub aspect social, din cauza lipsei de posibilități de ocupare a forței de muncă.

4.2.

CESE constată că, după stagnarea manifestată în preajma anului 2000, producția din fermele acvicole din Uniunea Europeană încă nu s-a relansat, în pofida eforturilor depuse de diferitele instituții europene, naționale și regionale. Volumul producției încă nu crește, deși valoarea lor comercială agregată s-a apreciat într-o oarecare măsură.

4.3.

Cauzele situației de blocaj din acvacultura Uniunii Europene, care contrastează cu creșterea vertiginoasă înregistrată la nivel mondial, au fost descrise în mod corect de Comisia Europeană în directivele sale strategice din 2013 destinate dezvoltării durabile a acvaculturii în UE. Principalele două motive semnalate au fost complexitatea demersurilor administrative aferente desfășurării acestei activități și dificultatea accesului legal la amplasamente pentru ferme acvicole sau pentru extinderea celor existente.

4.4.

CESE recunoaște eforturile depuse de Comisia Europeană în vederea sprijinirii administrațiilor naționale și regionale în demersul lor de aplicare a legislației europene din domeniul mediului, fără a impune poveri inutile producătorilor din domeniul acvaculturii. În acest scop, au fost publicate linii directoare referitoare la acvacultură, la siturile Natura 2000 și la Directiva-cadru privind apa, fiind, de asemenea, în curs de elaborare cele referitoare la legătura cu Directiva-cadru privind Strategia pentru mediul marin. Cu toate acestea, autorităților naționale și regionale responsabile în materie de mediu le lipsesc cunoștințele în domeniu, ele eșuând în punerea în aplicare a acestor orientări.

4.5.

CESE constată că aprobarea tardivă a Regulamentului privind FEPAM și a programelor operaționale din statele membre va face ca, în cel mai bun caz, abia spre sfârșitul anului 2016 să înceapă valorificarea efectivă a fondurilor FEPAM de către operatorii din statele membre, ceea ce înseamnă o întârziere de aproape trei ani.

4.6.

Rapoarte precum cel din 2014 al Curții de Conturi Europene au constatat că dezvoltarea durabilă a acvaculturii a fost frânată de lipsa unei amenajări adecvate a spațiului maritim și de complexitatea procedurilor de acordare a licențelor. Curtea a constatat, de asemenea, că până la data desfășurării auditului, nu fuseseră atinse obiectivele principale de creștere fixate pentru sectorul acvaculturii, acesta stagnând mai mulți ani.

4.7.

CESE constată cu satisfacție că bugetul alocat de FEPAM dezvoltării acvaculturii durabile este practic triplu față de cel stabilit prin FEP anterior.

4.7.1.

CESE remarcă dificultatea cu care se confruntă principalele state membre producătoare din domeniul acvaculturii din Uniunea Europeană în a asigura cofinanțare pentru fondurile FEPAM, date fiind restricțiile bugetare rezultate din obligația de a-și îndeplini angajamentele de reducere a deficitului bugetar.

4.8.

CESE este de acord cu necesitatea absolută de a înființa un for european, similar precedentului Comitet consultativ pentru pescuit și acvacultură, la care să participe toate părțile implicate, pentru a dezbate situația din acvacultură și a oferi recomandări consensuale instituțiilor europene și naționale. De aceea, salută crearea noului Consiliu consultativ pentru acvacultură (CCA), precum și ampla reprezentare a agenților economici, sociali și de mediu, a cercetătorilor și a consumatorilor în cadrul acestuia. Totuși, regretă întârzierea cu care a fost creat și cu care și-a început activitatea acest consiliu, o întârziere care a însemnat trei ani de stagnare între desființarea primului consiliu și înființarea celui de-al doilea.

4.8.1.

CESE își exprimă îngrijorarea față de posibilitatea ca participarea Comisiei Europene în noul CCA să nu se mențină la același nivel ca în Comitetul consultativ desființat. Această situație a apărut în urma faptului că, în Comitetul consultativ, Comisia era cea care conducea secretariatul executiv, în timp ce, în noul CCA, secretariatul nu va mai fi deloc condus de Comisie. Acest lucru poate afecta atât capacitatea de a mobiliza administrațiile publice europene, cât și difuzarea recomandărilor. CESE este preocupat de faptul că Comisia ar putea fi considerată un simplu participant în cadrul CCA, deși ar trebui să continue să joace un rol de frunte.

4.9.

CESE constată că, în statele membre, planurile strategice naționale multianuale din domeniul acvaculturii încă nu au dat roade. Pe de altă parte, în majoritatea acestor state, mecanismele de monitorizare a rezultatelor nu sunt puse în aplicare.

4.9.1.

CESE constată că rezultatele modeste de până acum ale aplicării planurilor strategice naționale multianuale din domeniul acvaculturii se datorează faptului că blocajele care îngreunează dezvoltarea durabilă a acvaculturii nu sunt abordate cu suficientă hotărâre. În cea mai mare parte, aceste obstacole apar în acele departamente ale administrațiilor publice naționale care nu s-au implicat în elaborarea planurilor strategice și care, prin urmare, nu le cunosc. Din acest motiv, se solicită ca aceste departamente să fie implicate activ în execuția planurilor strategice.

4.10.

CESE îndeamnă Comisia Europeană să convingă administrațiile publice din statele membre și din regiunile acestora ca, la punerea în aplicare a normelor de mediu europene, să ia în considerare cele trei direcții ale dezvoltării durabile – de mediu, socială și economică –, ținând seama totodată și de necesitatea de a îmbunătăți siguranța alimentară în Uniune.