COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 8.5.2015

COM(2015) 206 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

Raport privind alegerile pentru Parlamentul European din 2014

1.    Introducere

Alegerile pentru Parlamentul European din 2014, primele alegeri organizate după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, au fost fundamental diferite de cele care le-au precedat. Pentru prima dată, s-a stabilit o legătură directă între rezultatele alegerilor și numirea Președintelui Comisiei Europene. Tot pentru prima dată, familiile politice europene au nominalizat candidați pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, iar candidatul care a reușit să obțină o majoritate de voturi în Parlamentul European a devenit noul președinte al Comisiei Europene. Consiliul European l-a nominalizat pe candidatul partidului cu cele mai multe mandate în Parlamentul European, care, ulterior, a fost ales în funcția de președinte al Comisiei Europene de către Parlamentul European.

Prezentul raport face o analiză a alegerilor din 2014, inclusiv a măsurilor luate pentru ca alegerile să fie mai transparente, mai democratice și cu o dimensiune europeană sporită. Raportul evaluează gradul de sensibilizare al cetățenilor cu privire la alegeri și la drepturile asociate acestora, măsurile întreprinse de statele membre și de instituțiile UE în acest sens, precum și prezența efectivă la vot. De asemenea, acesta analizează modul în care s-a asigurat punerea în aplicare a drepturilor electorale ale cetățenilor UE.

Raportul se bazează pe sondaje recente (Eurobarometru și altele), pe informații furnizate de către statele membre ca răspuns la chestionare ale Comisiei și pe un studiu realizat la cererea Comisiei 1 , pentru care s-au colectat și analizat date cantitative și calitative, inclusiv prin intermediul unor interviuri cu partide politice europene, cu autorități naționale, cu mass-media și cu alte părți interesate.

Prezența la vot a scăzut în mod constant de la primele alegeri europene directe, organizate în 1979, însă alegerile din 2014 au pus capăt acestei tendințe. Aceste alegeri au pregătit terenul pentru alegerile europene viitoare și au stabilit o legătură clară între rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European și alegerea președintelui Comisiei Europene. S-a creat un precedent important pentru 2019 și pentru perioada ulterioară acestei date și s-a instituit, la nivel european, un forum de dezbateri politice.

2.    Un proces electoral transparent

2.1.    O legătură directă între votul cetățenilor și alegerea Președintelui Comisiei

Tratatul de la Lisabona a stabilit o nouă ordine constituțională pentru Uniunea Europeană, Parlamentul European fiind abilitat să îl aleagă în funcția de președinte al Comisiei Europene pe candidatul propus de Consiliul European, ținând cont de rezultatele alegerilor europene. Având în vedere această nouă situație, la 12 martie 2013, Comisia a emis o recomandare privind consolidarea în continuare a desfășurării eficiente și democratice a alegerilor pentru Parlamentul European 2 , prin care făcea apel la partidele politice europene să propună candidați la funcția de președinte al Comisiei, în contextul consolidării rolului Parlamentului European în raport cu Comisia prevăzute de Tratatul de la Lisabona 3 .

Această recomandare era menită să facă vizibilă legătura dintre voturile exprimate de cetățenii UE pentru viitorii membri ai Parlamentului European și candidatul partidului lor la funcția de președinte al Comisiei. În plus, Comisia a încurajat partidele politice naționale ca în cadrul emisiunilor pe teme electorale să își promoveze candidații principali și programele. La rândul său, Parlamentul a adoptat rezoluții privind alegerile din 2014 în acest sens 4 .

Cinci partide politice europene au propus candidați pentru președinția Comisiei:

Partidul Popular European (PPE) l-a desemnat pe dl Jean-Claude Juncker;

Partidul Socialiștilor Europeni (PSE), pe dl Martin Schulz;

Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), pe dl Guy Verhofstadt;

Partidul Ecologist European, pe dl José Bové și pe dna Franziska Keller; iar

Partidul Stângii Europene, pe dl Alexis Tsipras.

Aceste partide au lansat campanii electorale la nivel european și au organizat evenimente publice în întreaga Europă pentru a-și face cunoscuți candidații și programele politice pentru Europa 5 . Candidații au vizitat 246 de orașe din statele membre. Tabelul următor prezintă statele membre vizitate: 6

Pe lângă această mobilizare pe teren, candidații principali au participat la zece dezbateri televizate organizate în diferite state membre și în diferite limbi 7 , în cadrul cărora și-au prezentat viziunea despre viitorul Europei și despre domenii de interes major pentru alegători, cum ar fi ocuparea forței de muncă și creșterea economică 8 .

Dezbaterile au beneficiat de o largă acoperire mediatică în întreaga Uniune. În special, dezbaterea finală din 15 mai, la care au participat candidații principali, a fost transmisă în direct în 28 de țări prin cel puțin 152 de canale mass-media (dintre care 55 de canale de televiziune și 88 de site-uri de internet) și a generat volume mari de trafic pe platformele de comunicare socială 9 .

15 % dintre respondenții la un sondaj postelectoral 10 efectuat în 15 țări ale UE au declarat că au urmărit cel puțin una dintre dezbaterile televizate.

2.2.    O legătură mai vizibilă între partidele politice naționale și cele europene

Întrucât partidele politice de la nivel european sunt cel mai bine plasate pentru „a contribui la formarea conștiinței politice europene și la exprimarea voinței cetățenilor Uniunii” 11 , Comisia a făcut două recomandări, care au fost în general bine primite de către statele membre și partidele politice europene 12 , pentru ca legăturile dintre familiile politice la nivel național și cele la nivel european să fie mai vizibile 13 :

(i)    statele membre ar trebui să încurajeze și să faciliteze, în cadrul sistemului lor electoral, furnizarea de informații cu privire la legăturile de afiliere dintre partidele politice naționale și cele europene, autorizând, printre altele, publicarea acestor informații pe buletinele de vot; iar

(ii)    partidele politice naționale ar trebui să facă publică afilierea lor la partidele politice europene înainte de alegeri și să o afișeze vizibil în toate materialele, comunicările și emisiunile de promovare electorală.

În ceea ce privește prima recomandare (i), 16 state membre 14 au anunțat că au luat măsuri pentru a informa partidele politice naționale cu privire la recomandarea de a-și face publică afilierea la partidele politice europene. În cele mai multe cazuri, aceste măsuri au constat în faptul că autoritățile au informat partidele politice cu privire la recomandarea Comisiei. În câteva cazuri, s-au depus eforturi mai susținute. În Grecia, autoritățile naționale au organizat o reuniune în cadrul Parlamentului național pentru a informa partidele cu privire la această recomandare. În Italia și Finlanda, s-au emis orientări menite să informeze partidele naționale cu privire la recomandare și să le încurajeze să o urmeze.

Nouă state membre au permis partidelor naționale să își indice afilierea la partidele politice europene pe buletinele de vot, prin adoptarea unor legi 15 (acolo unde nu existau deja astfel de legi 16 ) care permit includerea numelui sau a siglei partidului european pe buletinul de vot.

Șase state membre 17 au precizat că nu au adoptat astfel de măsuri, fie pentru că au considerat că partidele politice sunt cele care trebuie să furnizeze informații electoratului, fie din cauza faptului că măsurile luate de autorități ar constitui o încălcare a legii lor electorale.

În ceea ce privește cea de a doua recomandare (ii), partidele politice naționale au luat diverse măsuri pentru a face cunoscută afilierea lor la partidele politice europene. Vă prezentăm situația globală rezultată în urma studierii 18 unui eșantion de peste 500 de partide naționale afiliate la partidele europene:

Majoritatea partidelor naționale incluse în eșantion și-au făcut vizibilă afilierea într-un mod limitat, în special în materialele electorale tipărite 19 . Acest lucru înseamnă că afilierea a fost mai vizibilă pentru cetățenii mai bine informați decât pentru publicul larg.

În urma cercetării rezultă că doar un număr mic de partide au luat măsuri cuprinzătoare, menționându-și afilierea la partidele europene atât în materialele scrise, cum ar fi pliantele, afișele, site-urile internet și platformele de comunicare socială, precum și în discursuri, dezbateri TV și evenimente de campanie 20 . 

Din acest studiu reiese, de asemenea, faptul că unele partide nu și-au anunțat afilierea la un partid politic european, fie din cauză că nu luaseră o decizie în acest sens, fie pentru că hotărâseră să nu se afilieze niciunui partid european 21 .

Recomandarea privind afișarea afilierii la partidul politic european pe buletinele de vot a fost aplicată numai în cazuri excepționale, chiar și în statele membre în care acest lucru ar fi fost posibil 22 .

3.    Accent sporit pe temele legate de UE

Atât Comisia, cât și Parlamentul au luat măsuri, atât înaintea, cât și în timpul campaniei electorale, pentru a-i sensibiliza pe cetățeni cu privire la impactul pe care alegerile l-ar putea avea asupra vieții lor. În cadrul dezbaterilor din statele membre, s-au depus eforturi pentru a scoate în evidență relevanța aspectelor legate de UE, care altfel ar fi putut fi pusă în umbră de teme naționale și locale. Procentajul cetățenilor UE care au declarat că au avut la dispoziție toate informațiile de care aveau nevoie pentru a vota este în ușoară creștere față de 2009 (57 %, față de 53 % în 2009) 23 . 

3.1.    Dialogurile cu cetățenii

În 2013 și 2014, membri ai Comisiei Europene, împreună cu politicieni de la nivel local sau național, precum și membri ai Parlamentului European au participat la 51 de dialoguri publice informale cu cetățeni din întreaga Europă, în cadrul cărora s-a discutat despre așteptările cetățenilor referitoare la viitorul Europei și despre măsurile necesare pentru consolidarea structurilor democratice ale Uniunii.

Dialogurile cu cetățenii au pus în evidență dimensiunea europeană a problemelor existente la nivel local și dimensiunea locală a aspectelor de politică europeană, precum și modul în care alegerile europene influențează viața de zi cu zi a cetățenilor. 87 % dintre participanți au afirmat că vor vota la alegerile europene 24 .

3.2.     Sprijinul financiar acordat de Comisie

Comisia a făcut uz de instrumentele de finanțare aflate la dispoziția sa pentru a sprijini proiecte legate de societatea civilă și proiecte de înfrățire menite să promoveze participarea democratică a cetățenilor UE. Prin programul „Europa pentru cetățeni” și prin programul „Drepturi fundamentale și cetățenie” s-au finanțat mai multe proiecte care vizează sensibilizarea și responsabilizarea cetățenilor în ceea ce privește participarea acestora la viața democratică a UE.

3.3.    Campania de sensibilizare a Parlamentului European

La 11 septembrie 2013, Parlamentul European a lansat o campanie de informare intitulată Act. React. Impact (Acționează. Reacționează. Decide). Unul dintre obiectivele principale era de a genera o dezbatere axată pe teme europene relevante la nivelul întregii Uniuni, cum ar fi economia, locurile de muncă, calitatea vieții și rolul UE în lume 25 .

Această campanie a avut un impact semnificativ în mass-media 26 . Site-ul Parlamentului dedicat alegerilor a fost accesat de 7,1 milioane de ori în perioada decembrie 2013 - mai 2014. Un material video privind alegerile europene, realizat în 34 de limbi, a fost difuzat de peste 7 400 de ori pe 173 de canale de televiziune și a fost vizualizat online de 11 milioane de ori. Aproximativ unul din cinci alegători europeni a fost informat prin intermediul Facebook. Pe Facebook, mesajul „I voted” (Am votat) a fost distribuit de peste 2,7 milioane de ori și văzut de aproape 90 de milioane de persoane.

În plus, Parlamentul a organizat conferințe ReACT 27 la Paris, Frankfurt, Varșovia, Roma și Madrid, la care au participat cetățeni, experți și politicieni europeni. Cu ocazia acestor evenimente, cetățenii UE și-au putut prezenta punctul de vedere cu privire la principalele probleme abordate în cadrul campaniei.

3.4.    Ziua de votare comună

Pentru a spori sentimentul participării alegătorilor la efortul european comun, Comisia a încurajat statele membre să convină asupra unei zile de votare comune pentru alegerile europene, secțiile de votare urmând a-și închide porțile în același timp.

În această privință, nu există nicio modificare în comparație cu alegerile anterioare. În 21 de state membre, alegerile au avut loc la 25 mai, iar în șapte 28 , între 22 și 24 mai. Toate statele membre și-au anunțat rezultatele aproximativ în același timp, în seara zilei de 25 mai, după închiderea urnelor în întreaga Europă.

4.    Participarea la alegeri

4.1.    Prezența generală la vot

De la primele alegeri directe, care au avut loc în 1979, prezența la vot la alegerile europene a scăzut în mod constant de la 61,99 % în 1979 la 42,97 % în 2009. Participarea generală la alegerile din 2014 a fost însă doar ușor mai mică decât în 2009, scăzând cu 0,36 % (până la 42,61 %), în comparație cu scăderi mai accentuate, de 2,5 % între 2004 și 2009 și de 4 % între 1999 și 2004. Prin urmare, tendința descendentă a fost mult restrânsă . Comparativ, prezența la vot la alegerile prezidențiale din Statele Unite a fost de 57,1 % în 2008 și de 54,9 % în 2012.

Tabelul următor prezintă situația prezenței la vot la alegerile europene în toate statele membre: 29  

Au existat diferențe semnificative între cele 28 de state membre în ceea ce privește prezența la vot: 89,64 % în Belgia, 59,97 % în Grecia (votul este obligatoriu în aceste două țări) și 57,22 % în Italia, dar considerabil mai mică în alte țări, precum Republica Cehă (18,20 %) și Slovacia (13,05 %).

Tabelul de mai jos arată, pentru fiecare stat membru, prezența la vot la alegerile europene din 2009 și 2014 în UE: 30

Prezența la vot a fost mai ridicată în rândul bărbaților decât al femeilor (45 % și, respectiv, 41 %) 31 , diferența fiind în ușoară creștere comparativ cu 2009 (44 %, față de 42 %) 32 .

Absenteismul a fost cel mai ridicat în rândul tinerilor: doar 27,8 % din persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani au votat, comparativ cu 51,3 % din grupa de vârstă 55+ 33 . 

Tabelul de mai jos compară procentele de tineri (cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani) care au votat în fiecare stat membru: 34

Un raport de evaluare a proiectului Erasmus a constatat că există o corelație puternică între experiența studiilor în străinătate și comportamentul electoral la alegerile europene din 2014: potrivit declarațiilor a 81 % dintre respondenți, foștii studenți Erasmus au votat în număr mai mare 35 .

Respondenții la sondajul postelectoral realizat de Parlament au afirmat că principalul motiv pentru care au mers la vot este că merg întotdeauna la vot (41 %), aceasta este „o îndatorire cetățenească” (41 %) sau „pentru a susține un partid politic pe care îl simpatizează” (22 %). Au mai fost menționați următorii trei factori: „Sunt în favoarea UE” (14 %), „Mă simt european (13 %) și „Pot schimba ceva votând la alegerile europene” (12 %). 5 % au afirmat că au votat pentru a influența alegerea președintelui Comisiei 36 .

În ceea ce privește motivele neparticipării la vot, cele mai frecvente răspunsuri au fost „lipsa încrederii în politică în general” (23 %), „Nu sunt interesat de politică” (19 %) și „Votul meu nu contează” (14 %). 7 % au afirmat că „nu au prea multe cunoștințe despre UE, Parlamentul European sau alegerile pentru Parlamentul European”. Procentul persoanelor care nu au votat (din cele două motive, respectiv percepția că votul nu schimbă nimic și lipsa de cunoștințe despre UE sau despre alegerile europene) a scăzut, în comparație cu alegerile anterioare 37 . De asemenea, numărul cetățenilor care nu au votat din cauza lipsei unei dezbateri publice sau a unei campanii electorale a scăzut la jumătate 38 . În mod tradițional, decizia finală de a vota sau nu depinde de o gamă largă de factori, dintre care unii sunt factori personali, care nu au legătură cu calitatea campaniei sau cu percepțiile legate de alegerile europene 39 .

În țările în care alegerile europene au avut loc în același timp cu alte alegeri organizate la nivel național (Belgia, Lituania, Grecia, Germania, Irlanda, Italia, Malta și Regatul Unit), prezența la vot a fost mai mare decât în celelalte țări 40 , dar dezbaterea politică a fost dominată, în general, de tematici naționale. În Lituania, alegerile europene au avut loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, prezența la vot crescând astfel la 47 %, față de numai 21 % în 2009 41 .

4.2.    Participarea la vot a cetățenilor UE cu reședința într-un alt stat membru decât cel de origine

Cetățenii UE care locuiesc într-un alt stat membru decât cel de origine (cetățenii mobili din UE) au dreptul de a vota și de a candida la alegerile pentru Parlamentul European în statul membru gazdă în aceleași condiții ca resortisanții statului respectiv. Acest drept, consacrat la articolul 22 din TFUE și la articolul 39 din Carta drepturilor fundamentale a UE, capătă un efect concret în Directiva 93/109/CE 42 .

Un număr relativ mic de cetățeni mobili din UE și-au exercitat dreptul de vot în statul membru de reședință 43 . Ratele de participare la vot a acestora pot fi influențate de faptul că acești cetățeni au posibilitatea de a alege dacă să voteze în statul membru de origine sau în statul membru în care s-au mutat (adică pentru liste de candidați diferite). Un sondaj Eurobarometru din 2012 a arătat că punctele de vedere ale cetățenilor sunt extrem de împărțite în ceea ce privește candidații și listele pentru care preferă să voteze la alegerile europene. Aproximativ 48 % au afirmat că, dacă ar locui într-un alt stat membru decât cel de origine, ar prefera să voteze acolo, în timp ce 42 % ar prefera totuși să își exercite dreptul de vot în țara lor de origine 44 . 

Tabelul următor prezintă proporția de cetățeni străini (cetățeni mobili din UE) care s-au înscris pe listele electorale la alegerile europene din 2009 și 2014 în EU și în fiecare stat membru: 45

Deși rămâne scăzut, numărul cetățenilor mobili din UE care și-au depus candidatura în statul membru de reședință a crescut de mai bine de două ori, de la 81 în 2009 la 170 în 2014 46 . Este posibil ca acest lucru să se datoreze noilor proceduri simplificate introduse prin Directiva 2013/1/UE, potrivit cărora candidații nu mai trebuie să facă dovada faptului că nu au fost privați de drepturile lor electorale în statul membru de origine, ci trebuie doar să facă o declarație în acest sens, care trebuie verificată de autoritățile din statul membru gazdă.

4.3.    Sensibilizarea și angajamentul cetățenilor UE

Statele membre au adoptat diverse metode pentru campaniile lor de sensibilizare: unele au organizat campanii generale adresate întregului electorat, în timp ce altele au vizat în mod special și cetățenii UE originari din alte state membre care locuiesc pe teritoriul lor.

Sporirea participării alegătorilor UE din alte state membre – exemple de bune practici În Belgia, Danemarca, Finlanda, Letonia, Lituania și Suedia, cetățenii UE din alte state membre care au împlinit vârsta de vot au primit fiecare o scrisoare cu explicații privind exercitarea drepturilor lor de vot și formularul de înscriere. În Grecia, pe site-ul internet al ministerului de resort a fost creată o aplicație specială, cu ajutorul căreia cetățenii UE care nu aveau cetățenie grecească își puteau găsi numele pe listele electorale speciale și secția de votare în care puteau merge la vot.

Organizațiile societății civile au fost, la rândul lor, implicate în mod activ în eforturile de mobilizare a alegătorilor, oferindu-le cetățenilor informații cu privire la importanța și avantajele participării la alegerile europene, punând la dispoziție instrumente electronice cu ajutorul cărora alegătorii își puteau alege candidatul preferat 47 sau militând pentru politici mai incluzive, menite să asigure accesul persoanelor cu handicap 48 .

Exemple de proiecte ale ONG-urilor finanțate prin programul „Europa pentru cetățeni” Posibilitatea oferită cetățenilor UE de a reflecta, de a discuta și de a face schimb de opinii în ceea ce privește chestiunile europene, inclusiv cu candidații, pentru a-și exprima votul în cunoștință de cauză: JoiEU: O acțiune comună pentru o Uniune mai puternică și mai aproape pentru cetățeni [Serviciul de acțiune pentru cetățenii europeni - European Citizen Action Service¸- (ECAS)]. 2014 Transeuropa Caravans: implicarea cetățenilor la nivel transnațional în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European (European Alternatives) Încurajarea tinerilor europeni să voteze pentru combaterea deficitului democratic al UE (International Management Institute).

În ceea ce privește în special cetățenii mobili din UE, mai multe ONG-uri au desfășurat campanii de mobilizare și de sensibilizare generală a acestora cu privire la drepturile lor electorale. Alte proiecte au vizat încurajarea femeilor din toate statele UE să voteze și să candideze la alegerile europene 49 .

Politicienii și alegătorii au putut interacționa direct, datorită activității intense a mass-mediei sociale legată de alegeri, de candidații principali și de programele acestora. În urma campaniilor digitale #EP2014 și #EU14, s-au înregistrat aproximativ trei milioane de mesaje postate pe Twitter cu privire la alegeri 50 . Peste un milion au fost trimise chiar în săptămâna în care au avut loc alegerile 51 . Datorită folosirii tot mai intense a platformelor de comunicare socială, candidații au beneficiat de un mijloc suplimentar de comunicare cu cetățenii, iar alegătorii au avut posibilitatea de a se implica activ în dezbatere, nu doar de a-și exprima votul.

5.    Exercitarea, de către cetățenii UE, a drepturilor lor electorale și respectarea principiilor comune

5.1    Protejarea drepturilor electorale ale cetățenilor UE care au reședința într-un alt stat membru decât cel de origine

Dreptul cetățenilor mobili din UE de a vota și de a candida în statul membru în care își au reședința

Comisia a realizat un amplu exercițiu înainte de alegeri pentru a asigura transpunerea și punerea în aplicare corectă și integrală a Directivei 93/109/CE, astfel încât să se elimine eventualele obstacole pentru cetățenii UE în ceea ce privește exercitarea dreptului lor de vot și, în special, să se asigure că legislațiile naționale nu impun cerințe suplimentare pentru cetățenii UE din alte state membre. Până în mai 2014, toate problemele legate de transpunere pe care le-a identificat Comisia înainte de alegeri 52 au fost remediate cu succes, iar legislațiile naționale au fost modificate acolo unde a fost necesar.

Între timp, Comisia a purtat un dialog cu autoritățile britanice cu privire la o serie de chestiuni semnalate de cetățeni ai UE cu reședința în Regatul Unit care au dorit să voteze în această țară 53 . La 14 noiembrie 2014, House of Commons a publicat un raport 54 în care a luat act de poziția Comisiei electorale a Regatului Unit cu privire la anumite bariere cu care cetățenii UE se confruntă în ceea ce privește participarea la alegeri. Raportul a recomandat simplificarea sistemului și desfășurarea unei campanii de informare a cetățenilor UE cu privire la condițiile și modalitățile relevante de înscriere pe liste.

Aproape toate problemele legate de transpunerea tardivă a Directivei 2013/1/UE în ceea ce privește exercitarea dreptului cetățenilor mobili din UE de a candida la alegeri au fost rezolvate cu succes înainte de alegeri 55 . Comisia participă la dialoguri bilaterale cu anumite state membre 56 cu privire la o serie de aspecte legate de transpunerea incorectă sau incompletă a directivei.

Dreptul de a fonda sau de a deveni membru al unui partid politic

Comisia a purtat un dialog cu 11 state membre care nu le permiteau cetățenilor UE din alte state membre să fondeze sau să devină membri ai unui partid politic, pentru ca aceștia să se poată înscrie în cursa electorală în aceleași condiții ca și resortisanții statului membru de reședință.

În cinci dintre cazuri s-a găsit o soluție: în două cazuri, legislația națională a fost modificată 57 , iar în alte trei, situația a fost clarificată 58 . Alte trei state membre au anunțat că își vor modifica legislația 59 . Comisia a luat măsuri în celelalte trei cazuri 60 .

5.2.    Asigurarea respectării principiilor comune ale alegerilor pentru Parlamentul European

Atunci când organizează alegeri europene, statele membre trebuie să respecte anumite principii comune consacrate în legislația UE 61 :

Alegerile pentru Parlamentul European trebuie să fie libere, secrete și să aibă loc prin vot universal direct 62

Pentru a garanta un element esențial al principiului votului liber exprimat, legislația UE le interzice statelor membre să publice rezultatele alegerilor înainte de încheierea votului în toate statele membre 63 . Astfel, persoanele care nu au votat încă nu sunt influențate de rezultatele din alte state membre. Comisia a luat măsurile necesare împreună cu statele membre înainte de alegeri pentru a asigura respectarea acestui principiu la nivelul UE.

Nimeni nu poate vota de mai multe ori în cadrul unui tur de scrutin 64 .

(i)    Cazul cetățenilor mobili din UE

Pentru ca cetățenii mobili din UE să nu voteze atât în statul membru de reședință, cât și în statul membru de origine, numele celor care se înscriu să voteze în statul de reședință sunt eliminate de pe listele electorale din statul de origine.

În acest scop, Directiva 93/109/CE a creat un mecanism pentru schimbul de date a alegătorilor UE. Pentru a face față dificultăților legate de funcționarea mecanismului, în special sarcinii administrative considerabile care le revine administrațiilor naționale, Comisia a recomandat o serie de măsuri, printre care se numără înființarea unei autorități unice de contact în fiecare stat membru pentru notificarea datelor cu caracter personal ale alegătorilor UE și utilizarea unor instrumente informatice comune pentru transmiterea datelor.

Marea majoritate a statelor membre au salutat aceste recomandări și au precizat că măsurile au avut un puternic impact pozitiv în ceea ce privește reducerea birocrației, întrucât, în cele mai multe cazuri, datele privind alegătorii nu mai sunt primite de la mai multe organisme electorale descentralizate. Câteva state membre 65 au sugerat că lipsa de armonizare a calendarelor și a metodelor electorale de identificare a alegătorilor a însemnat că mecanismul nu a fost atât de eficient pe cât ar fi putut fi. Un stat membru a considerat că mecanismul este disproporționat având în vedere cât de amplă este problema votului dublu. Comisia va continua, împreună cu statele membre, să găsească soluții pentru îmbunătățirea în continuare a eficienței mecanismelor de prevenire a votului dublu.

(ii)    Cetățenii UE cu cetățenie multiplă

S-a vorbit mult în mass-media de cazul unui cetățean german care deținea și cetățenia unui alt stat membru și putea vota de două ori.

Nimeni nu are dreptul de a vota de mai multe ori în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European 66 , însă mecanismul de prevenire a votului dublu prevăzut în Directiva 93/109/CE nu se poate aplica, prin natura sa, în cazul persoanelor cu cetățenie dublă sau multiplă. Întrucât, de obicei, statele membre nu știu care dintre resortisanții lor dețin și cetățenia unui alt stat membru, persoanele cu dublă cetățenie se pot înscrie pe liste în două state membre. Însă în toate statele membre există sancțiuni împotriva votului dublu. Incidentul în cauză demonstrează că statele membre trebuie să ia măsuri pentru ca cetățenii să fie mai bine informați cu privire la interzicerea votului dublu și la sancțiunile aplicabile.

6.    Concluzie

Principalul element de noutate la alegerile europene din 2014 a fost legătura directă între rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European și alegerea președintelui Comisiei Europene, astfel cum se prevede în Tratatul de la Lisabona. Această legătură directă înseamnă că toți candidații la funcția de președinte al Comisiei Europene („candidații principali”), cu programe politice diferite, au fost numiți de către partidele politice europene și au participat la campanii electorale paneuropene.

În cadrul acestui nou sistem, alegătorii au putut face cu mai multă ușurință legătura între votul acordat unui partid național și impactul acestui vot asupra orientărilor politice ale Uniunii Europene pentru următorii cinci ani. Alegătorii au putut astfel să facă o alegere în cunoștință de cauză între platforme politice alternative pentru Europa, nu o alegere bazată exclusiv pe aspecte politice naționale. Această schimbare a însemnat o mai bună informare și alegere în exprimarea votului, consolidarea legitimității democratice a Comisiei Europene și un potențial de creștere a interesului public și de consolidare a responsabilității în viitor.

Candidații principali au participat, în întreaga Uniune, la evenimente și dezbateri politice cu o largă acoperire mediatică, menite să îi informeze pe cetățeni cu privire la chestiunile europene care au un impact direct asupra vieții lor, conferind o dimensiune europeană alegerilor.

Utilizarea platformelor interactive de comunicare socială ca instrument de campanie a mijlocit implicarea directă a cetățenilor în această campanie. Prin campaniile desfășurate pe platformele de comunicare socială, diferitele partide politice au intrat în legătură cu sute de milioane de cetățeni europeni.

Datorită Directivei 2013/1/UE, cetățenii mobili din UE își pot exercita drepturile politice într­un mod mai eficace, cu o reducere a sarcinii administrative a autorităților naționale. În calitate de gardian al tratatelor, Comisia are un rol de asigurare a respectării legislației în ceea ce privește apărarea dreptului cetățenilor mobili din UE de a vota și de a candida la alegerile europene și promovarea schimburilor de bune practici pentru facilitarea exercitării acestui drept.

Trebuie luate măsuri nu numai cu puțin timp înainte de începerea campaniei electorale, ci cu mult timp înainte; este nevoie, așadar, de un proces de reflecție cu privire la modalitățile de a menține viu interesul pentru chestiunile legate de UE și de a spori gradul de sensibilizare cu privire la impactul direct al alegerilor europene asupra vieții cetățenilor.

În perspectiva alegerilor din 2019, este important să identificăm modalitățile de consolidare în continuare a dimensiunii europene și a legitimității democratice a procesului decizional al UE și să examinăm în continuare motivele prezenței scăzute la vot înregistrate în mod constant în unele state membre și să încercăm să găsim soluții.

Acest lucru subliniază necesitatea identificării altor modalități prin care să se favorizeze participarea la următoarele alegeri, în special prin organizarea din timp a unor campanii de sensibilizare la nivel național, regional și local.

Un dialog cu toate părțile interesate ar fi o modalitate de a valorifica pe deplin noile elemente introduse la alegerile din 2014, pe baza conceptului de candidați principali pentru promovarea responsabilității politice.

Un factor important în îmbunătățirea responsabilității politice este evidențierea afilierii partidelor naționale la cele europene. Acest aspect ar putea fi abordat în cadrul discuțiilor cu statele membre, cu partidele politice și cu Parlamentul European.

Dialogurile cu cetățenii și participarea cetățenilor la evenimente de campanie ale partidelor europene și la discuțiile online indică faptul că în rândul cetățenilor UE există o puternică dorință de intensificare a interacțiunii cu oamenii politici europeni, naționali și locali cu privire la chestiunile importante pentru ei. Acest tip de schimb are un potențial real de a deveni un proiect european durabil, fapt ilustrat de crearea, în mai multe state membre, a unor rețele și inițiative informale care favorizează dezbaterea. Sprijinirea în continuare a dialogurilor cu cetățenii poate fi un mijloc de încurajare a cetățenilor să participe mai activ la politica europeană pe parcursul întregului mandat al Comisiei. Încurajarea unei dezbateri la nivel european și exploatarea elementelor noi ale alegerilor din 2014 pot fi văzute în lumina angajamentului privind o schimbare democratică a Uniunii asumat în cadrul orientărilor politice de președintele Juncker.

(1)

     Study on the Conduct of the 2014 Elections to the European Parliament (Studiu privind desfășurarea alegerilor din 2014) realizat pentru Parlamentul European de către Centrul pentru servicii de strategie și evaluare [Centre for Strategy & Evaluation Services (CSES)], martie 2015.

(2)

     Recomandarea 2013/142/UE privind consolidarea desfășurării democratice și eficiente a alegerilor pentru Parlamentul European din 12 martie 2013 (JO L 79, 21.3.2013, p. 29). La 27 martie 2014, Comisia a emis un raport preliminar [COM(2014) 196 final] referitor la inițiativele luate de părțile interesate pentru a pune în aplicare această recomandare.

(3)

     Conform articolului 17 alineatul (7) din TUE, Parlamentul alege Președintele Comisiei pe baza unei propuneri a Consiliului European, care trebuie să țină seama de rezultatele alegerilor europene.

(4)

     Rezoluția Parlamentului European din 22 noiembrie 2012 referitoare la alegerile pentru Parlamentul European din 2014 [2012/2829 (RSP)]; Rezoluția Parlamentului European din 4 iulie 2013 referitoare la îmbunătățirea modalităților practice de organizare a alegerilor pentru Parlamentul European din 2014 [2013/2102(INI)].

(5)

     Jean-Claude Juncker: http://juncker.epp.eu/my-priorities ;
   Martin Schulz: http://www.pes.eu/martin_schulz_programme_launch_and_campaign_tour ;
   Guy Verhofstadt: http://www.guyverhofstadt.eu/uploads/pdf/Plan%20for%20Europe.pdf ;
   Franziska Keller și José Bové: http://europeangreens.eu/news/proposals-green-commission-european-alternative-we-greens-fight ;
   Alexis Tsipras: http://alexistsipras.eu/PROGRAMMATIC_DECLARATION_OF_ALEXIS_TSIPRAS.pdf .

(6)

     Studiul CSES (a se vedea nota de subsol 1), secțiunea 3, tabelul 3.2.

(7)

     Aceste dezbateri au avut loc în lunile aprilie și mai, în Belgia, Țările de Jos, Germania, Italia și Franța. Cinci au fost dezbateri față în față între reprezentanții celor două principale partide politice europene, iar la patru dintre ele au participat toți principalii candidați. O altă dezbatere a avut loc între liderul Partidului Ecologist European și candidatul principal al Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa.

(8)

     Parlamentul European, sondaj postelectoral 2014, p. 9; a se vedea:    
http://www.europarl.europa.eu/pdf/eurobarometre/2014/post/post_2014_survey_analitical_overview_ro.pdf

(9)

     Un total de 112 595 de mesaje postate pe Twitter folosind #TellEUROPE: http://www3.ebu.ch/contents/news/2014/05/ebu-makes-history-with-the-eurov.html.    
http://www3.ebu.ch/contents/news/2014/05/ebu-makes-history-with-the-eurov.html .

(10)

      http://www.aecr.eu/media/AECRAMR-European-election-poll.pdf (p. 10).

(11)

     Articolul 10 alineatul (4) din TUE și articolul 12 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a UE.

(12)

     Raportul preliminar al Comisiei (a se vedea nota de subsol 2), p. 2.

(13)

     De asemenea, Comisia a propus noi norme menite să sporească vizibilitatea și recunoașterea la nivelul UE a partidelor politice europene. Pe baza acestei propuneri, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Regulamentul (UE) nr. 1141/2014 privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene (JO L 317, 4.11.2014, p. 1).

(14)

     Potrivit răspunsurilor la chestionarele Comisiei: Belgia, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Portugalia, România, Spania, Suedia și Regatul Unit; a se vedea studiul CSES (a se vedea nota de subsol 1), secțiunea 3, tabelul 3.1.

(15)

     Grecia și Slovenia.

(16)

     Astfel de legi erau deja în vigoare în Austria, Belgia, Cipru, Franța, Irlanda, Țările de Jos și Regatul Unit.

(17)

     Potrivit răspunsurilor la chestionarele Comisiei: Republica Cehă, Danemarca, Croația, Letonia, Polonia și Slovacia.

(18)

     Studiul CSES (a se vedea nota de subsol 1). Eșantionul a cuprins, pentru fiecare stat membru, primele două partide politice cu cele mai multe mandate în Parlamentul European. În majoritatea cazurilor, acestea erau partidele majoritare din statele membre respective. Pentru că acest lucru nu a fost valabil pentru toate țările, au fost incluse în eșantion și unele partide mai mici, pentru a se asigura o acoperire reprezentativă la nivel național.

(19)

     De exemplu, în Germania, atât partidele majoritare, Partidul Social Democrat (Sozialdemokratische Partei Deutschlands) și Uniunea Creștin Democrată (Christlich Demokratische Union Deutschlands), cât și partidele mai mici și-au prezentat afilierea la partidele europene numai în pliante și, în anumite cazuri, în cadrul dezbaterilor televizate și al evenimentelor de campanie, dar nu și pe afișele electorale. În Republica Cehă, toate cele trei partide analizate, Partidul Social Democrat Ceh (Česká strana sociálně demokratická), ANO 2011 și TOP09, au făcut eforturi limitate pentru a-și promova afilierea. În Ungaria, Partidul Socialist Maghiar (Magyar Szocialista Párt) a menționat partidul european la care este afiliat în cadrul dezbaterilor publice, dar nu și în materialele de promovare generale, iar Alianța Civică Ungară (Fidesz — Magyar Polgári Szövetség) și-a anunțat afilierea în cadrul evenimentelor și al dezbaterilor publice, dar în materialele tipărite sau pe afișe această legătură nu a fost clar evidențiată. În Danemarca, Venstre, social-democrații și Partidul Popular Danez și-au menționat afilierea mai ales în pliante. În Malta, Partidul naționalist și Partidul muncii au făcut referire la partidele europene la care sunt afiliate numai în anumite materiale electorale.

(20)

     De exemplu, principalele partide naționale din Letonia, câteva partide (inclusiv unul dintre partidele care fac parte din coaliția aflată la guvernare) din Grecia, Partidul Popular (Partido Popular) din Spania, Alianța Democratică (Δημοκρατικός Συναγερμός) din Cipru, Blocul de stânga (Bloco de Esquerda) din Portugalia, principalele partide din Luxemburg și trei din cele 19 partide din Țările de Jos.

(21)

     Printre aceste partide se numără Mișcarea pentru o Ungarie mai Bună (Jobbik) din Ungaria, Mișcarea 5 stele (Movimento 5 stelle) din Italia și Partidul Independenței din Regatul Unit (UK Independence Party).

(22)

     Doar câteva partide din Franța, unul dintre partidele care formează coaliția din Grecia, patru partide din Italia și trei din Țările de Jos și-au exercitat acest drept. În Belgia, Austria, Cipru și Spania, niciun partid nu și-a menționat afilierea la un partid politic european pe buletinele de vot.

(23)

     Sondajul postelectoral al PE (a se vedea nota de subsol 8), p. 75.

(24)

     Raportul Comisiei intitulat Dialogurile cu cetățenii - o contribuție la dezvoltarea spațiului public european, 24 martie 2014, [COM(2014) 173 final], p. 13; a se vedea:    
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:52014DC0173&from=EN .

(25)

      http://www.europarl.europa.eu/news/en/news-room/content/20130906IPR18827/html/European-Parliament-launches-information-campaign-towards-2014-elections .

(26)

      http://www.europarl.europa.eu/news/en/news-room/content/20140603sto48801/html/How-social-media-enabled-people-to-be-a-part-of-the-European-elections .

(27)

      http://www.europarl.europa.eu/news/ro/news-room/content/20140123STO33618/html/ReACTRoma-despre-calitatea-vie%C8%9Bii   http://audiovisual.europarl.europa.eu/Page.aspx?id=1119 .

(28)

     Republica Cehă, Irlanda, Letonia, Malta, Țările de Jos, Slovacia și Regatul Unit. Aceste țări nu organizează alegeri duminica.

(29)

     Sursă: TNS/Scytl în cooperare cu Parlamentul European; Alegerile europene și naționale în cifre, European Parliament Review (ediție specială dedicată alegerilor europene din 2014), noiembrie 2014, p. 41; a se vedea:
http://www.europarl.europa.eu/pdf/elections_results/review.pdf .

(30)

     Pe baza cifrelor din EP Review 2014 (a se vedea nota de subsol 30), p. 49.

(31)

     Sondajul postelectoral al PE (a se vedea nota de subsol 8), anexa sociodemografică, p. 11.

(32)

     Parlamentul European, sondaj postelectoral 2009 - primele rezultate: Media europeană și principalele tendințe naționale, p. 2; a se vedea: http://www.europarl.europa.eu/pdf/eurobarometre/28_07/FR_EN.pdf .

(33)

     Pentru comparație, conform unui sondaj public din 2013 (Eurobarometru Flash, 375, Tineretul european: participarea la viața democratică, p.11, http://ec.europa.eu/youth/library/reports/flash375_en.pdf ), 73 % din tinerii care au votat votaseră deja în ultimii trei ani pentru alte alegeri decât cele pentru Parlamentul European (alegeri locale, regionale sau naționale).

(34)

     Pe baza cifrelor din EP Review 2014 (a se vedea nota de subsol 29), p. 43.

(35)

     Erasmus Voting Assessment Project (Proiect privind evaluarea prezenței la vot în rândul studenților Erasmus), Generation Europe Foundation, Bruxelles, 2014; a se vedea:    
http://erasmusvoting.eu/news/press-release-erasmus-studying-abroad-increases-political-participation-young-people .

(36)

     Sondajul postelectoral al PE (a se vedea nota de subsol 8), o trecere în revistă analitică, p. 25.

(37)

     Sondajul postelectoral al PE (a se vedea nota de subsol 8), o trecere în revistă analitică, p. 35: 14 % (comparativ cu 17 % în 2009) au declarat că au sentimentul că votul lor nu are niciun efect sau nu aduce nicio schimbare. 7 % (față de 10 % în 2009) au declarat că nu știu prea multe despre Parlamentul European sau despre alegerile pentru Parlamentul European.

(38)

     Sondajul postelectoral al PE (a se vedea nota de subsol 8), o trecere în revistă analitică, p. 35: 3 % dintre alegătorii care nu au votat au invocat acest motiv pentru neprezentarea la vot, în comparație cu 6 % dintre alegătorii care nu au votat în 2009.

(39)

     Sondajul postelectoral al PE (a se vedea nota de subsol 8), o trecere în revistă analitică, p. 35: 13 % dintre alegătorii care nu au votat au fost prea ocupați, nu au avut timp sau au lucrat, 7 % au fost bolnavi, 6 % au participat la o activitate recreativă sau și-au petrecut timpul liber în familie, iar alți 7 % dintre respondenți au menționat alte motive.

(40)

     Sondajul postelectoral al PE (a se vedea nota de subsol 8), o trecere în revistă analitică, p. 3.

(41)

     Sondajul postelectoral al PE (a se vedea nota de subsol 8), o trecere în revistă analitică, p. 20.

(42)

     Directiva 93/109/CE a Consiliului din 6 decembrie 1993 de stabilire a normelor de exercitare a dreptului de a alege și de a fi ales pentru Parlamentul European pentru cetățenii Uniunii care au reședința într-un stat membru în care nu sunt resortisanți (JO L 329, 30.12.1993, p. 34). Această directivă a fost modificată prin Directiva 2013/1/UE, care vizează facilitarea exercitării de către cetățenii mobili din UE a dreptului de a candida la alegerile pentru Parlamentul European.

(43)

     Dintre cetățenii UE fără cetățenie cehă care au împlinit vârsta de vot și își au reședința în Republica Cehă, doar 0,4 % s-au înscris pe listele electorale (682 din 164 644). Rata de înscriere pe listele electorale în cazul cetățenilor mobili din UE a fost scăzută și în Ungaria – 1,5 % (1 605 din 104 822), Germania – 5,4 % (172 110 din 3 168 638) și Cipru – 6,9 % (7 712 din 112 012). Pe de altă parte, rata de înscriere pe listele electorale în cazul cetățenilor mobili din UE a fost mai ridicată în Irlanda – 22,2 % (71 735 din 323 460), Franța – 17,4 % (245 063 din 1 199 818), Malta – 17,1 % (7 868 din 45 917) și Suedia – 19,8 % (49 092 din 247 426).

(44)

     Eurobarometru Flash nr. 364, Drepturile electorale, martie 2013; a se vedea:    
http://ec.europa.eu/public_opinion/flash/fl_364_en.pdf , p. 34.

(45)

     Potrivit cifrelor din studiul CSES (a se vedea nota de subsol 1), secțiunea 5, tabelul 5.6.

(46)

     Studiul CSES (a se vedea nota de subsol 1), secțiunea 5, tabelul 5.8.

(47)

     De exemplu, European Youth Forum (Forumul european al tineretului), platforma de informare online League of Young Voters ( Liga tinerilor alegători), instrumentul electronic VoteWatch, instrumentul euandi de realizat profiluri electorale elaborat de Institutul Universitar European, instrumentul de realizare a profilurilor electorale Wecitizens.

(48)

     De exemplu, Forumul european al persoanelor cu handicap a încercat să identifice obstacolele cu care se confruntă persoanele cu handicap în exercitarea drepturilor lor electorale. De exemplu, campania europeană pentru democrație paritară și cetățenie europeană activă: „Nu există democrație europeană modernă fără egalitate de gen!”, susținută de Institutul Mediteraneean de Studii de Gen.

(49)

     De exemplu, campania europeană pentru democrație paritară și cetățenie europeană activă: „Nu există democrație europeană modernă fără egalitate de gen!”, susținută de Institutul Mediteraneean de Studii de Gen.

(50)

     Social media and the elections — did it have an impact? (Ce impact a avut mass-media socială asupra alegerilor?), Marek Zaremba-Pike, 2014; a se vedea:    
http://europedecides.eu/2014/06/social-media-and-the-elections-did-it-have-an-impact .

(51)

     Ibidem.

(52)

     Raport privind progresele înregistrate în vederea exercitării efective a cetățeniei Uniunii în perioada 2011­2013, raport întocmit în temeiul articolului 25 din TFUE [COM(2013) 270]. 

(53)

     Comisiei i s-a atras atenția cu privire la cazurile în care autoritățile electorale nu au transmis formularul de înregistrare separată sau nu l-au prelucrat, deși a fost corect completat și depus.

(54)

     House of Commons din Regatul Unit, Participarea la vot, cel de al patrulea raport al sesiunii 2014-2015; a se vedea:    
http://www.publications.parliament.uk/pa/cm201415/cmselect/cmpolcon/232/232.pdf.

(55)

     Într-unul din cazuri (Republica Cehă), Comisia a emis un aviz motivat. În toate celelalte cazuri, statele membre în cauză au notificat Comisiei măsurile de transpunere ca urmare a primirii scrisorii de punere în întârziere.

(56)

     Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Lituania, Țările de Jos și Slovenia.

(57)

     Bulgaria și Finlanda.

(58)

     Germania, Grecia și Malta.

(59)

     Lituania, Slovacia și Spania.

(60)

     Republica Cehă, Letonia și Polonia.

(61)

     Actul din 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, anexat la Decizia 76/787/CECO, CEE, Euratom din 20 septembrie 1976 și modificat ultima dată prin Decizia 2002/772/CE, Euratom a Consiliului (JO L 283, 21.10.2002, p. 1).

(62)

     Articolul 1 alineatul (3) din „Actul din 1976”.

(63)

     Articolul 10 din „Actul din 1976”.

(64)

Articolul 9 din „Actul din 1976”; articolul 4 din Directiva 93/109/CE.

(65)

     De exemplu, Austria, Cipru, Slovenia și Portugalia.

(66)

Articolul 9 din „Actul din 1976”.