26.1.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 25/1

(1)

Conectivitatea în bandă largă are o importanță strategică pentru Europa în ceea ce privește creșterea și inovarea în toate sectoarele economiei, precum și în ceea ce privește coeziunea socială și teritorială. Strategia Europa 2020 („UE 2020”) subliniază importanța dezvoltării comunicațiilor în bandă largă ca parte a strategiei de creștere a UE în următorul deceniu și stabilește obiective ambițioase pentru dezvoltarea comunicațiilor în bandă largă. Una dintre inițiativele sale emblematice, intitulată „O agendă digitală pentru Europa” („ADE”) (1), recunoaște beneficiile socioeconomice ale comunicațiilor în bandă largă, subliniind importanța acestora pentru competitivitate, incluziune socială și ocuparea forței de muncă. Realizarea obiectivului prevăzut în Strategia Europa 2020 privind o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii depinde, de asemenea, de furnizarea unui acces extins și la un preț convenabil la infrastructura și la serviciile de internet de mare viteză. Găsirea unui răspuns pentru a face față provocării pe care o reprezintă finanțarea unei infrastructuri de bandă largă de bună calitate și accesibilă ca preț este un factor esențial pentru Europa în ceea ce privește creșterea gradului său de competitivitate și de inovare, furnizarea de oportunități de angajare pentru tineri, prevenirea delocalizării activității economice și atragerea de investiții străine. În ADE se reafirmă obiectivul Strategiei UE 2020 ca toți europenii să aibă acces la comunicații în bandă largă de bază până în 2013 și are drept scop să asigure că, până în 2020: (i) toți europenii au acces la viteze de internet mult superioare, de peste 30 Mbps; și că (ii) minimum 50 % dintre gospodăriile europene au abonamente de peste 100 Mbps.

(2)

Conform estimărilor (2), ar trebui să se investească până la 60 de miliarde EUR pentru realizarea obiectivului privind accesul la viteze de internet de peste 30 Mbps, accesul la conexiuni la internet de peste 100 Mbps (3) pentru cel puțin 50 % dintre gospodării necesitând până la 270 de miliarde EUR. Astfel de investiții trebuie efectuate, în primul rând, de investitori comerciali. Cu toate acestea, obiectivele ADE, nu pot fi realizate fără sprijinul fondurilor publice. Din acest motiv, în ADE, statele membre sunt invitate să utilizeze „finanțarea publică în conformitate cu regulile UE în domeniul concurenței și al ajutoarelor de stat” pentru a îndeplini obiectivele definite în Strategia Europa 2020 în materie de acoperire, viteză și adoptare a comunicațiilor în bandă largă (4). Se preconizează că cererea pentru servicii care necesită o capacitate tot mai mare va crește în viitor, întrucât cloud computingul, utilizarea mai intensă a tehnologiilor de la utilizator la utilizator (peer to peer), rețelele sociale și serviciile video la cerere se vor dezvolta în continuare.

(3)

Sectorul comunicațiilor electronice a traversat un proces profund de liberalizare și, în prezent, face obiectul unei reglementări sectoriale. Cadrul de reglementare al UE pentru comunicațiile electronice prevede, de asemenea, norme de armonizare privind accesul în bandă largă (5). În ceea ce privește rețelele de comunicații în bandă largă ale operatorilor istorici, piețele angro fac în prezent obiectul reglementării ex ante în majoritatea statelor membre. Abordarea în materie de reglementare s-a dovedit eficace pentru favorizarea piețelor competitive, încurajarea investițiilor și diversificarea posibilităților de alegere ale consumatorului: de exemplu, nivelul cel mai ridicat de acoperire și adoptare a comunicațiilor în bandă largă este întâlnit în statele membre în care există concurență în domeniul infrastructurii, precum și o reglementare ex ante eficace pentru a promova concurența în materie de servicii. Dezvoltarea suplimentară a rețelelor de comunicații în bandă largă și, în special, a rețelelor de acces de generație următoare („next generation access” – NGA) necesită în continuare intervenția autorităților naționale de reglementare („ANR”) datorită rolului acestora în sectorul comunicațiilor electronice.

(4)

Este cu atât mai important ca fondurile publice să fie utilizate cu atenție în acest sector, iar Comisia să asigure că ajutorul de stat este complementar și nu înlocuiește investițiile actorilor de pe piață. Orice intervenție a statului ar trebui să limiteze cât mai mult posibil riscul de excludere a investițiilor private, de alterare a stimulentelor pentru investiții comerciale și, în cele din urmă, de denaturare a concurenței, ceea ce este contrar interesului comun al Uniunii Europene.

(5)

În comunicarea sa privind modernizarea ajutoarelor de stat, Comisia remarcă faptul că politica în domeniul ajutoarelor de stat ar trebui să pună accentul pe facilitarea acordării ajutoarelor care sunt bine concepute, care vizează remedierea unor disfuncționalități ale pieței și îndeplinirea unor obiective de interes european comun (6). Măsurile de acordare a ajutoarelor de stat pot, în anumite condiții, să corecteze disfuncționalitățile pieței, îmbunătățind astfel funcționarea eficientă a piețelor și sporind competitivitatea. În plus, în cazul în care piețele oferă rezultate eficiente, dar care sunt considerate nesatisfăcătoare din punctul de vedere al politicii de coeziune, ajutoarele de stat pot fi utilizate pentru a obține rezultate de piață mai atractive și echitabile. În special, o intervenție bine orientată a statului în domeniul comunicațiilor în bandă largă poate contribui la reducerea „diviziunii digitale” (7) între zonele sau regiunile în care se oferă servicii de bandă largă accesibile ca preț și competitive și cele în care nu există astfel de servicii.

(6)

Cu toate acestea, dacă ajutoarele de stat pentru comunicațiile în bandă largă ar fi utilizate în zone în care operatorii de pe piață ar alege în mod normal să investească sau au investit deja, acest fapt ar putea descuraja în mod semnificativ investitorii comerciali să investească în domeniul comunicațiilor în bandă largă. În astfel de cazuri, ajutoarele de stat acordate în favoarea comunicațiilor în bandă largă pot deveni contraproductive pentru obiectivul urmărit. Obiectivul controlului ajutoarelor de stat în sectorul comunicațiilor în bandă largă este acela de a se asigura că măsurile de ajutor de stat vor avea drept rezultat un nivel superior, sau un ritm mai rapid, al acoperirii și penetrării comunicațiilor în bandă largă decât ar fi fost posibil în absența ajutorului, sprijinindu-se în același timp serviciile de calitate superioară și mai accesibile ca preț, precum și investițiile care susțin concurența. Efectele pozitive ale ajutorului ar trebui să fie mai importante decât denaturările concurenței.

(7)

Ca răspuns la apelul lansat de Comisie în cadrul ADE, majoritatea statelor membre au elaborat strategii naționale în domeniul comunicațiilor în bandă largă pentru a realiza, pe teritoriile lor, obiectivele prevăzute de ADE. Majoritatea acestor strategii au în vedere utilizarea fondurilor publice pentru extinderea gradului de acoperire a comunicațiilor în bandă largă în zone în care operatorii comerciali nu sunt stimulați să investească și pentru accelerarea dezvoltării de rețele de acces de generație următoare, de foarte mare viteză.

(8)

Prezentele orientări rezumă principiile politicii Comisiei în aplicarea normelor din tratat privind ajutoarele de stat în cazul măsurilor care sprijină dezvoltarea rețelelor de comunicații în bandă largă în general (secțiunea 2). Orientările explică aplicarea acestor principii în evaluarea măsurilor de ajutor care sprijină extinderea rapidă a rețelelor de comunicații în bandă largă de bază și a rețelelor de acces de generație următoare (NGA), de foarte mare viteză (secțiunea 3). Comisia va aplica orientările în cadrul evaluării ajutoarelor de stat pentru comunicațiile în bandă largă. Acest fapt va spori securitatea juridică și transparența practicii sale decizionale.

(9)

În conformitate cu articolul 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”), „sunt incompatibile cu piața comună ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre”. Prin urmare, pentru ca o măsură să fie considerată ajutor de stat, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (a) măsura trebuie să fie acordată din resurse de stat; (b) măsura trebuie să confere un avantaj economic unor întreprinderi; (c) avantajul trebuie să fie selectiv; și (d) să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența; (e) măsura trebuie să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre.

(10)

Utilizarea resurselor de stat: Transferul resurselor de stat poate lua numeroase forme, cum ar fi granturi directe, reduceri de impozite (8), credite preferențiale sau alte tipuri de condiții de finanțare preferențială. Se vor utiliza resurse de stat, de asemenea, dacă statul furnizează un beneficiu în natură, de exemplu, investind în construcția (unei părți a) infrastructurii de bandă largă. Resursele de stat pot fi utilizate (9) la nivel național, regional sau local. Finanțările din fonduri europene, cum ar fi Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) (10), vor constitui, de asemenea, resurse de stat, atunci când statul membru dispune de libertate de acțiune în ceea ce privește fondurile alocate (11).

(11)

Întreprindere: Măsurile de stat care sprijină investițiile în domeniul comunicațiilor în bandă largă vizează, de obicei, exercitarea unei activități economice, cum ar fi construirea și operarea infrastructurii de bandă largă, furnizarea accesului la aceasta sau facilitarea furnizării de conectivitate către utilizatorii finali. De asemenea, statul însuși poate desfășura o activitate economică atunci când operează și exploatează (parțial) o infrastructură de bandă largă, de exemplu, prin intermediul unei societăți interne sau în cadrul administrației publice. Construirea infrastructurii unei rețele de comunicații în bandă largă în scopul viitoarei sale exploatări comerciale de către stat sau de către operatori terți va constitui, de asemenea, o activitate economică (12). Extinderea unei rețele de comunicații în bandă largă în scopuri necomerciale ar putea să nu constituie ajutor de stat (13), deoarece construirea rețelei nu favorizează nicio întreprindere (14). Cu toate acestea, dacă, ulterior, o astfel de rețea poate fi utilizată de investitori în domeniul comunicațiilor în bandă largă sau de operatori de comunicații în bandă largă, este probabil să existe un ajutor de stat (15).

(12)

Avantaj: De obicei, ajutorul este acordat în mod direct investitorilor în rețea care, în majoritatea cazurilor, sunt selectați pe baza unei licitații competitive. Atunci când contribuția statului nu este furnizată în condiții normale de piață și, în consecință, reprezintă ajutor de stat în temeiul principiului investitorului în economia de piață (a se vedea punctul 16 de mai jos), recurgerea la un proces de selecție asigură limitarea oricărui ajutor la suma minimă necesară pentru proiectul respectiv. Totuși, aceasta nu elimină ajutorul, întrucât autoritatea publică va furniza în continuare o subvenție ofertantului câștigător (de exemplu, sub forma unei „finanțări a decalajului” sau a unei contribuții în natură), iar scopul unei astfel de proceduri este tocmai selecționarea beneficiarului ajutorului. Sprijinul financiar primit va permite ofertantului câștigător să desfășoare această activitate comercială în condiții care nu ar fi altfel disponibile pe piață. În afară de beneficiarul direct al ajutorului, operatorii terți care obțin acces la nivel angro la infrastructura subvenționată pot fi beneficiari indirecți (16).

(13)

Selectivitate: Măsurile de stat care sprijină dezvoltarea rețelelor de comunicații în bandă largă sunt selective prin natura lor, întrucât vizează investitori în domeniul comunicațiilor în bandă largă și operatori terți care își desfășoară activitatea doar în anumite segmente ale pieței globale a serviciilor de comunicații electronice. În schimb, în ceea ce privește utilizatorii finali comerciali ai rețelei subvenționate (17), măsura nu ar fi selectivă atât timp cât accesul la infrastructura subvenționată este permis tuturor sectoarelor din economie. Selectivitatea va exista în cazul în care dezvoltarea comunicațiilor în bandă largă vizează în mod specific utilizatori comerciali specializați, de exemplu, dacă sprijinul acordat de stat este orientat spre dezvoltarea unei rețele de comunicații în bandă largă în favoarea unor societăți stabilite în prealabil, care nu sunt alese conform criteriilor generale aplicabile în întreaga zonă de care răspunde autoritatea care acordă ajutorul (18).

(14)

Denaturarea concurenței: În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene („Curtea”), sprijinul financiar sau în natură denaturează concurența în măsura în care consolidează poziția unei întreprinderi în raport cu alte întreprinderi (19). Din cauza ajutorului de stat acordat unui concurent, operatorii existenți își pot reduce capacitatea sau operatorii potențiali pot hotărî să nu intre pe o piață nouă sau într-o zonă geografică nouă. Denaturările concurenței sunt susceptibile să fie accentuate dacă beneficiarul ajutorului are putere de piață. Atunci când beneficiarul ajutorului deține deja o poziție dominantă pe o piață, măsura de ajutor poate întări această poziție dominantă prin slăbirea suplimentară a presiunii concurențiale pe care o pot exercita ceilalți concurenți.

(15)

Efectul asupra schimburilor comerciale: În cele din urmă, în măsura în care intervenția statului este susceptibilă să afecteze furnizorii de servicii din alte state membre (de asemenea, prin descurajarea stabilirii acestora în statele membre în cauză), aceasta are efecte și asupra schimburilor comerciale, întrucât piețele serviciilor de comunicații electronice (piețele de bandă largă angro și cu amănuntul) sunt deschise competiției între operatori și furnizori de servicii (20).

(16)

Articolul 345 din TFUE prevede că „tratatele nu aduc atingere regimului proprietății în statele membre”. În conformitate cu jurisprudența Curții, din principiul tratamentului egal rezultă că sursele de capital pe care statul le pune, direct sau indirect, la dispoziția unei întreprinderi, în circumstanțe care corespund condițiilor de piață normale, nu pot fi considerate ajutoare de stat. Atunci când participarea la capital a unui investitor public sau injecțiile de capital efectuate de acesta nu prezintă perspective suficiente de rentabilitate, chiar și pe termen lung, o astfel de intervenție trebuie considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 din TFUE, iar compatibilitatea sa cu piața comună trebuie evaluată exclusiv pe baza criteriilor prevăzute de dispoziția respectivă (21).

(17)

În decizia sa privind orașul Amsterdam, Comisia a analizat punerea în aplicare a principiului investitorului privat în economia de piață în domeniul comunicațiilor în bandă largă (22). După cum se subliniază în această decizie, conformitatea unei investiții publice cu termenii pieței trebuie să fie demonstrată în detaliu și în mod exhaustiv, fie prin intermediul unei participări semnificative a investitorilor privați, fie prin existența unui plan de afaceri solid, care să prevadă o rentabilitate adecvată a investiției. În cazul în care la proiect participă investitori privați, condiția sine qua non este că aceștia trebuie să își asume riscul comercial aferent investiției în aceiași termeni și în aceleași condiții ca și investitorul public. Această condiție se aplică și în cazul altor forme de sprijin acordat de stat, cum ar fi creditele preferențiale sau garanțiile (23).

(18)

În unele cazuri, statele membre pot fi de părere că furnizarea unei rețele de comunicații în bandă largă ar trebui considerată un serviciu de interes economic general („SIEG”) în sensul articolului 106 alineatul (2) din TFUE (24) și al jurisprudenței Altmark (25) și pot furniza finanțare publică pe această bază. În astfel de cazuri, măsurile luate de statele membre trebuie analizate în conformitate cu Comunicarea Comisiei privind aplicarea normelor Uniunii Europene în materie de ajutor de stat în cazul compensației acordate pentru prestarea unor servicii de interes economic general (26), cu Decizia Comisiei din 20 decembrie 2011 privind aplicarea articolului 106 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de stat sub formă de compensații pentru obligația de serviciu public acordate anumitor întreprinderi cărora le-a fost încredințată prestarea unui serviciu de interes economic general (27), cu Comunicarea Comisiei privind cadrul Uniunii Europene pentru ajutoarele de stat sub forma compensațiilor pentru obligația de serviciu public (2011) (28) și cu Regulamentul Comisiei din 25 aprilie 2012 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis acordate întreprinderilor care prestează servicii de interes economic general (29). Aceste documente ale Comisiei (denumite împreună „pachetul SIEG”) se aplică, într-adevăr, și în cazul ajutorului de stat pentru dezvoltarea comunicațiilor în bandă largă. În cele ce urmează este ilustrată doar aplicarea anumitor principii clarificate în aceste documente în cazul finanțării comunicațiilor în bandă largă, în lumina anumitor specificități sectoriale.

(19)

În ceea ce privește definiția SIEG, Comisia a clarificat deja, în termeni generali, că statele membre nu pot să impună obligații specifice de serviciu public pentru serviciile care sunt prestate deja sau care pot fi prestate satisfăcător și în condiții cum ar fi prețul, caracteristicile obiective privind calitatea, continuitatea și accesul la serviciul respectiv, compatibile cu interesul public, astfel cum este definit de stat, de către întreprinderi care își desfășoară activitatea în condiții normale de piață (30).

(20)

Aplicând acest principiu sectorului serviciilor în bandă largă, Comisia consideră că în zonele în care investitorii privați au investit deja în infrastructura unei rețele de comunicații în bandă largă (sau sunt în curs de extindere a rețelei) și furnizează deja servicii de bandă largă competitive, cu o acoperire corespunzătoare, introducerea în paralel a unei infrastructuri de comunicații în bandă largă competitivă și finanțată public nu poate fi considerată SIEG în sensul articolului 106 alineatul (2) din TFUE (31). Cu toate acestea, atunci când se poate demonstra că investitorii privați nu sunt în măsură să furnizeze, în viitorul apropiat (32), o acoperire corespunzătoare a comunicațiilor în bandă largă pentru toți cetățenii sau utilizatorii, lăsând astfel o parte importantă a populației neconectată, este posibil să se acorde o compensație pentru obligația de serviciu public unei întreprinderi căreia i-a fost atribuită gestionarea unui SIEG, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în Comunicarea privind SIEG, menționată anterior. În această privință, rețelele care urmează să fie luate în considerare pentru evaluarea necesității unui SIEG ar trebui să fie întotdeauna de tip comparabil, și anume, fie rețele de comunicații în bandă largă de bază, fie rețele NGA.

(21)

În plus, dezvoltarea și exploatarea unei infrastructuri de bandă largă pot fi calificate drept SIEG doar în cazul în care astfel de infrastructuri furnizează conectivitate universală pentru toți utilizatorii dintr-o anumită zonă, deopotrivă pentru utilizatorii rezidențiali și cei comerciali. Nu ar fi suficient să se acorde sprijin doar pentru conectarea întreprinderilor (33).

(22)

De asemenea, caracterul obligatoriu al misiunii de SIEG implică faptul că furnizorul rețelei care urmează să fie dezvoltată nu va putea să refuze accesul la nivel angro la infrastructură în mod discreționar și/sau discriminatoriu (pe motiv că, de exemplu, nu ar fi profitabil din punct de vedere comercial să furnizeze servicii de acces într-o anumită zonă).

(23)

Luând în considerare nivelul de concurență la care s-a ajuns de la liberalizarea sectorului comunicațiilor electronice în Uniune și, în special, concurența care există în prezent pe piața cu amănuntul a comunicațiilor în bandă largă, o rețea finanțată din fonduri publice, înființată în contextul unui SIEG, ar trebui să fie disponibilă pentru toți operatorii interesați. Prin urmare, recunoașterea misiunii de SIEG pentru dezvoltarea comunicațiilor în bandă largă ar trebui să se bazeze pe furnizarea unei infrastructuri pasive (34), neutre (35) și deschise. O astfel de rețea ar trebui să furnizeze solicitanților de acces toate formele posibile de acces la rețea și să permită concurența efectivă la nivelul pieței cu amănuntul, asigurând furnizarea de servicii competitive și accesibile ca preț pentru utilizatorii finali (36).

(24)

Prin urmare, misiunea de SIEG ar trebui să vizeze doar dezvoltarea unei rețele de comunicații în bandă largă care să furnizeze conectivitate universală și serviciile conexe de acces la nivel angro, fără a include serviciile de comunicații cu amănuntul (37). În cazul în care cel care execută misiunea de SIEG este, de asemenea, un operator de bandă largă integrat vertical, ar trebui să se instituie garanții adecvate, pentru a se evita orice conflict de interese, orice discriminare nejustificată și orice alt avantaj indirect ascuns (38).

(25)

Întrucât piața comunicațiilor electronice este pe deplin liberalizată, rezultă că o misiune de SIEG pentru dezvoltarea comunicațiilor în bandă largă nu se poate baza pe acordarea unui drept exclusiv sau special, în sensul articolului 106 alineatul (1) din TFUE, în favoarea furnizorului SIEG.

(26)

În vederea calculării compensației pentru SIEG, se aplică în întregime principiile exprimate în pachetul SIEG. Cu toate acestea, date fiind caracteristicile specifice ale sectorului comunicațiilor în bandă largă, este utilă prezentarea de clarificări privind SIEG care are ca scop acoperirea unor cartiere sau districte neconectate (așa-numitele „zone albe”) situate într-o zonă mai largă în care anumiți operatori și-au dezvoltat deja propria infrastructură de rețea sau intenționează să o facă în viitorul apropiat. În cazul în care zona pentru care este atribuit SIEG nu se limitează doar la „zonele albe” datorită dimensiunii sau locației acesteia, poate fi necesar ca furnizorul de SIEG să dezvolte o infrastructură de rețea și în zonele profitabile acoperite deja de către operatorii comerciali. Într-o astfel de situație, orice compensație acordată ar trebui să acopere doar costurile de extindere a infrastructurii în zonele albe neprofitabile, luând în considerare veniturile relevante și un profit rezonabil (39).

(27)

În multe cazuri, poate fi oportun să se stabilească cuantumul compensației ex ante, astfel încât să se acopere deficitul de finanțare preconizat pe o anumită perioadă de timp, mai degrabă decât să se stabilească o compensație doar pe baza costurilor și a veniturilor pe măsură ce acestea apar. În modelul precedent, sunt prevăzute de regulă mai multe stimulente pentru ca o societate să își limiteze costurile și să își dezvolte activitățile în timp (40). În cazul în care o misiune de SIEG pentru dezvoltarea unei rețele de comunicații în bandă largă nu se bazează pe dezvoltarea unei infrastructuri aflate în proprietatea statului, ar trebui să se introducă mecanisme corespunzătoare în materie de revizuire și recuperare pentru a împiedica furnizorul SIEG să obțină un avantaj necuvenit prin menținerea dreptului de proprietate asupra rețelei care a fost finanțată din fonduri publice, în condițiile expirării termenului de concesionare a SIEG.

(28)

Astfel cum s-a explicat și în Comunicarea Comisiei privind comunicațiile în bandă largă (41), statele membre pot alege mai multe tipuri de măsuri pentru a accelera dezvoltarea rețelelor de comunicații în bandă largă și, în special, a rețelelor NGA, în afara finanțării directe a societăților. Aceste măsuri nu trebuie să implice în mod obligatoriu acordarea unui ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(29)

Având în vedere faptul că, în general, o mare parte din costurile dezvoltării rețelelor NGA se datorează lucrărilor civile (42), statele membre pot decide, conform cadrului de reglementare al UE în domeniul comunicațiilor electronice, de exemplu, să faciliteze procesul de achiziție a drepturilor de trecere, să impună operatorilor de rețea să își coordoneze lucrările de inginerie civilă și/sau să folosească o parte a infrastructurii lor în comun. În același sens, statele membre pot solicita, de asemenea, ca pentru orice construcție nouă (inclusiv rețele noi de apă, energie, transport sau canalizare) și/sau clădiri să se instaleze o conexiune compatibilă cu rețelele NGA. De asemenea, terții au posibilitatea să își instaleze pe cheltuială proprie infrastructura de rețea pasivă, atunci când sunt efectuate lucrări de inginerie civilă de ordin general, în orice situație. Această posibilitate ar trebui oferită în mod transparent și nediscriminatoriu tuturor operatorilor interesați și, în principiu, ar trebui să fie accesibilă tuturor utilizatorilor potențiali și nu doar operatorilor de comunicații electronice (și anume, servicii de electricitate, gaz, apă etc.) (43). Un inventar centralizat al infrastructurii existente (subvenționată sau de alt tip), care să includă eventual și lucrările planificate, ar putea contribui la extinderea comunicațiilor în bandă largă în scopuri comerciale (44). Infrastructura existentă nu se referă doar la infrastructura de telecomunicații, cum ar fi infrastructura prin cablu, fără fir sau prin satelit, ci și la infrastructuri alternative (canale, cămine pentru cabluri etc.) ale altor sectoare industriale (de exemplu, utilitățile) (45).

(30)

În cazul în care intervenția statului pentru susținerea dezvoltării comunicațiilor în bandă largă îndeplinește condițiile definite în secțiunea 2.1, compatibilitatea acesteia va fi evaluată, în general, de către Comisie, în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE (46). Până în prezent, autoritățile regionale și locale au adoptat diferite modele de intervenție. O listă neexhaustivă a acestor modele este prevăzută în anexă. În afară de cele descrise în anexă, autoritățile publice pot dezvolta și alte modele pentru susținerea dezvoltării comunicațiilor în bandă largă (47). Pentru toate tipurile de forme de intervenție trebuie să se aplice (48) toate criteriile de compatibilitate prevăzute în prezentele orientări.

(31)

Proiectele de ajutor de stat în domeniul comunicațiilor în bandă largă pot fi puse în aplicare în regiuni asistate în sensul articolului 107 alineatul (3) literele (a) și (c) din TFUE și al normelor specifice privind ajutoarele de stat regionale (49). În acest caz, ajutorul pentru comunicațiile în bandă largă poate fi considerat ajutor pentru o investiție inițială, în sensul normelor privind ajutoarele de stat regionale. În cazul în care o măsură intră sub incidența acestor norme și prevede acordarea unui ajutor individual ad-hoc unei singure societăți sau a unui ajutor limitat la un singur domeniu de activitate, statului membru îi revine responsabilitatea de a demonstra că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de normele privind ajutoarele de stat regionale. Aceasta presupune, în special, că proiectul în cauză contribuie la o strategie de dezvoltare regională coerentă și că, având în vedere natura și dimensiunea proiectului, acesta nu va avea drept rezultat denaturări inacceptabile ale concurenței.

(32)

În evaluarea în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, Comisia se asigură că impactul pozitiv al măsurii de ajutor în ceea ce privește atingerea unui obiectiv de interes comun compensează efectele sale secundare potențial negative, cum ar fi denaturarea schimburilor comerciale și a concurenței. Acest exercițiu se desfășoară în două etape.

(33)

În primul rând, orice măsură de ajutor trebuie să fie conformă cu condițiile necesare de mai jos. Nerespectarea uneia dintre condițiile următoare va conduce la declararea ajutorului ca fiind incompatibil cu piața internă:

(34)

În al doilea rând, în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile necesare, Comisia pune în balanță efectele pozitive ale măsurii de ajutor pentru atingerea unui obiectiv de interes comun și potențialele efecte negative.

(35)

Etapele individuale ale evaluării Comisiei în domeniul serviciilor de bandă largă sunt prezentate în detaliu în cele ce urmează.

(36)

În ceea ce privește obiectivul de interes comun, Comisia va evalua în ce măsură intervenția planificată va contribui la realizarea obiectivelor de interes comun explicate anterior, după cum se specifică în ADE.

(37)

Există o „disfuncționalitate a pieței” în cazul în care piețele, prin propriile mecanisme, fără intervenție, nu pot asigura un rezultat eficient pentru societate. Acest lucru s-ar putea întâmpla, de exemplu, atunci când anumite investiții nu sunt realizate, chiar dacă beneficiile economice pentru societate depășesc costul (50). În astfel de cazuri, acordarea ajutorului de stat poate avea efecte pozitive, iar eficiența globală poate fi ameliorată prin ajustarea stimulentelor economice pentru firme. În sectorul comunicațiilor în bandă largă, o formă de disfuncționalitate a pieței este legată de externalitățile pozitive. Astfel de externalități apar atunci când actorii de pe piață nu internalizează în totalitate avantajele acțiunilor lor. De exemplu, disponibilitatea rețelelor de comunicații în bandă largă conduce la o ofertă mai largă de servicii și la inovare, ceea ce poate aduce beneficii unui număr mai mare de persoane decât cel al investitorilor și abonaților direcți ai rețelei. Prin urmare, rezultatele pieței ar conduce la efectuarea de investiții private insuficiente în rețelele de comunicații în bandă largă.

(38)

Datorită aspectelor economice legate de densitatea populației, în general, dezvoltarea rețelelor de bandă largă este mai rentabilă în regiunile în care cererea potențială este mai mare și mai concentrată, și anume în zonele dens populate. Deoarece costurile fixe ale investiției sunt ridicate, costurile unitare cresc în mod semnificativ, pe măsură ce densitatea populației scade (51). Prin urmare, atunci când sunt dezvoltate în condițiile pieței, rețelele în bandă largă au tendința de a acoperi în condiții de rentabilitate doar o parte a populației. Cu toate acestea, în conformitate cu comunicarea „O agendă digitală pentru Europa” (ADE), accesul generalizat și la prețuri convenabile la comunicațiile în bandă largă generează externalități pozitive datorită capacității sale de a accelera creșterea și inovarea în toate sectoarele economiei. Atunci când piața nu oferă o infrastructură suficientă a comunicațiilor în bandă largă sau când condițiile de acces nu sunt adecvate, ajutorul de stat poate, prin urmare, contribui la remedierea unor astfel de disfuncționalități ale pieței.

(39)

Un al doilea obiectiv posibil de interes comun este cel legat de echitate. Guvernele pot opta să intervină pentru a corecta inegalitățile sociale sau regionale generate de un rezultat al pieței. În anumite cazuri, ajutorul de stat pentru comunicațiile în bandă largă poate fi utilizat pentru a realiza obiective de echitate, și anume ca modalitate de a îmbunătăți accesul la mijloace esențiale de comunicare și de participare socială, precum și libertatea de expresie pentru toți membrii societății, contribuind astfel la consolidarea coeziunii sociale și teritoriale.

(40)

Intervenția publică pentru sprijinirea rețelelor de comunicații în bandă largă poate avea loc la nivel național, regional sau municipal (52). În consecință, coordonarea diferitelor intervenții este esențială pentru a se evita suprapunerile și incoerența. În vederea asigurării coerenței și a coordonării intervențiilor locale, este necesară asigurarea unui înalt nivel de transparență a inițiativelor locale.

(41)

Ori de câte ori este posibil și, totodată, respectând competențele și specificitățile, statele membre sunt încurajate să elaboreze scheme la nivel național care să includă principiile fundamentale aflate la baza inițiativelor publice și să indice cele mai importante caracteristici ale rețelelor planificate (53). Schemele-cadru naționale pentru dezvoltarea comunicațiilor în bandă largă asigură coerența în utilizarea fondurilor publice, contribuie la reducerea sarcinii administrative pentru autoritățile de la nivel regional și local care acordă ajutorul și accelerează punerea în aplicare a măsurilor de ajutor individuale. În plus, statele membre sunt încurajate să ofere îndrumări clare la nivel central privind punerea în aplicare a proiectelor în domeniul comunicațiilor în bandă largă care sunt finanțate prin ajutoare de stat.

(42)

Rolul autorităților naționale de reglementare (ANR) în elaborarea unei măsuri de ajutor de stat favorabile concurenței, care să sprijine comunicațiile în bandă largă, este deosebit de important. ANR-urile au dobândit cunoștințe tehnice și experiență în domeniu datorită rolului esențial atribuit acestora prin reglementările sectoriale (54). Acestea sunt în cea mai pună poziție pentru a oferi un sprijin autorităților publice cu privire la schemele de ajutoare de stat și ar trebui consultate atunci când sunt identificate zonele-țintă. De asemenea, ANR-urile ar trebui consultate în ceea ce privește stabilirea prețurilor și a condițiilor de acces la nivel angro, precum și soluționarea litigiilor între solicitanții de acces și operatorul infrastructurii subvenționate. Statele membre sunt încurajate să furnizeze ANR-urilor resursele necesare pentru a le permite să ofere acest tip de sprijin. Atunci când este necesar, statele membre ar trebui să furnizeze un temei juridic corespunzător pentru o astfel de implicare a ANR-urilor în cazul proiectelor de comunicații în bandă largă finanțate prin ajutoare de stat. Pe baza bunelor practici, ANR-urile ar trebui să elaboreze orientări pentru autoritățile locale, care să includă recomandări privind analizele de piață, produsele de acces la nivel angro și principiile de stabilire a prețurilor, luând în considerare cadrul de reglementare pentru comunicațiile electronice și recomandările aferente prezentate de Comisie (55).

(43)

Pe lângă implicarea ANR-urilor în aspectele menționate, și autoritățile naționale de concurență pot să ofere recomandări utile, în special, cu privire la schemele-cadru de mare amploare, pentru a contribui la crearea unor condiții de concurență echitabile pentru operatorii care participă la licitație și pentru a se evita ca un procentaj disproporționat de mare din fondurile de stat să fie alocat unui singur operator, consolidându-se astfel poziția pe piață (probabil, deja dominantă) a acestuia (56). Pe lângă rolul ANR-urilor, unele state membre au înființat centre naționale de competență pentru a ajuta autoritățile locale mici la elaborarea unor măsuri adecvate de ajutor de stat și pentru a asigura coerența în aplicarea normelor privind ajutoarele de stat, astfel cum se specifică în prezentele orientări (57).

(44)

În vederea unei elaborări optime a măsurii, testul comparativ prevede, de asemenea, necesitatea ca ajutorul de stat să fie un instrument corespunzător de politică pentru abordarea problemei. În această privință, în timp ce reglementarea ex ante a facilitat în multe cazuri dezvoltarea comunicațiilor în bandă largă în zonele urbane și cele mai dens populate, acest instrument se poate dovedi insuficient pentru a permite furnizarea de servicii de bandă largă, în special în zonele insuficient deservite, în care profitabilitatea inerentă a investiției este scăzută (58). În același fel, deși pot contribui pozitiv la penetrarea comunicațiilor în bandă largă (59), măsurile orientate spre cerere care favorizează comunicațiile în bandă largă (cum ar fi cupoanele pentru utilizatorii finali) nu pot rezolva întotdeauna problema lipsei serviciilor de acces la internet în bandă largă (60). Prin urmare, în unele situații, poate să nu existe nicio alternativă la acordarea de fonduri publice pentru a compensa lipsa conectivității în bandă largă. Autoritățile care acordă ajutorul vor ține seama, de asemenea, de (re)alocarea frecvențelor, care ar putea conduce la o posibilă extindere a rețelei în zonele-țintă, acest lucru permițându-le să își atingă obiectivele fără furnizarea unor granturi directe.

(45)

În ceea ce privește efectul de stimulare al măsurii, trebuie să se verifice dacă investițiile în rețeaua de comunicații în bandă largă în cauză nu ar fi fost efectuate în același interval de timp în absența unui ajutor de stat. În cazul în care operatorul este supus anumitor obligații privind acoperirea zonei-țintă (61), acesta poate să nu fie eligibil pentru ajutorul de stat, întrucât este puțin probabil ca ajutorul să aibă un efect stimulativ.

(46)

La evaluarea caracterului proporțional al măsurilor notificate, Comisia a subliniat mai multe condiții necesare pentru reducerea ajutorului de stat implicat și a potențialelor denaturări ale concurenței, astfel cum se explică în detaliu în secțiunile următoare.

(47)

Cu toate acestea, schimbarea comportamentului beneficiarului ca urmare a acordării ajutorului poate avea, de asemenea, efecte negative asupra concurenței și a schimburilor comerciale. Semnificația denaturării concurenței poate fi evaluată prin prisma efectelor asupra concurenților. În cazul în care concurenții constată o scădere a rentabilității investițiilor lor anterioare din cauza ajutorului, pot decide să își reducă propriile investiții viitoare sau chiar pot să se retragă de pe piață cu totul (62). În plus, atunci când beneficiarul ajutorului care urmează să fie ales în urma procesului de selecție competitiv este o întreprindere care probabil deține deja o poziție dominantă pe o piață sau poziția sa poate deveni dominantă datorită investiției finanțate de stat, măsura de ajutor ar putea slăbi presiunea concurențială pe care o pot exercita concurenții. În plus, dacă o măsură de ajutor de stat sau condițiile atașate acesteia (inclusiv metoda de finanțare atunci când formează parte integrantă a măsurii) conduc la o încălcare nedisociabilă a dreptului UE, ajutorul nu poate fi declarat compatibil cu piața internă (63).

(48)

Ajutorul se acordă în mod transparent; în special, trebuie să se asigure că statele membre, operatorii economici, publicul interesat și Comisia au acces cu ușurință la toate actele relevante și la informațiile pertinente referitoare la ajutorul acordat. Detaliile privind cerințele în materie de transparență sunt specificate la punctul 78.

(49)

O schemă de ajutoare de stat pentru comunicațiile în bandă largă elaborată minuțios ar trebui să asigure că bilanțul general al efectelor măsurii este pozitiv.

(50)

În această privință, efectul măsurii de ajutor de stat poate fi descris ca o schimbare a activității în comparație cu ceea ce s-ar fi întâmplat în absența ajutorului. Efectele pozitive ale ajutorului sunt legate direct de schimbarea comportamentului beneficiarului ajutorului. Această schimbare ar trebui să faciliteze atingerea obiectivului de interes comun vizat. În sectorul comunicațiilor în bandă largă, ajutorul conduce la dezvoltarea unei noi infrastructuri care altfel nu ar fi existat, având astfel ca rezultat o capacitate și o viteză suplimentară pe piață, prețuri mai mici, o ofertă mai variată pentru consumatori, o calitate superioară și un grad mai ridicat de inovare. Aceasta ar conduce, de asemenea, la un acces sporit al consumatorilor la resurse online ceea ce, împreună cu o mai mare protecție a consumatorilor în acest domeniu, este de natură să stimuleze o creștere a cererii. Această evoluție va contribui la finalizarea pieței unice digitale și va aduce beneficii economiei UE în ansamblul său.

(51)

O rețea care face obiectul unei subvenții ar trebui să poată asigura o „schimbare semnificativă” în ceea ce privește disponibilitatea serviciilor de comunicații în bandă largă. Se poate considera că are loc o „schimbare semnificativă” în cazul în care, ca urmare a intervenției publice: 1. ofertantul selectat realizează noi investiții semnificative în rețeaua de comunicații în bandă largă (64); și 2. infrastructura subvenționată aduce noi capacități semnificative pe piață în ceea ce privește disponibilitatea și capacitatea (65) serviciilor de comunicații electronice în bandă largă, vitezele și concurența (66). Schimbarea semnificativă trebuie comparată cu cea reprezentată de extinderile existente și cele planificate în mod concret ale rețelelor.

(52)

În plus, pentru a se asigura că efectele negative asupra concurenței sunt reduse la minimum, trebuie îndeplinite o serie de condiții în elaborarea măsurii de ajutor, astfel cum se precizează în secțiunea 3.4 de mai jos.

(53)

Pentru a se asigura în continuare că denaturarea concurenței este limitată, Comisia poate solicita ca anumite scheme să facă obiectul unei limitări în timp (în mod normal, de 4 ani sau mai puțin) și al unei evaluări pentru a verifica: 1. dacă ipotezele și condițiile care au stat la baza deciziei privind compatibilitatea au fost realizate; 2. eficacitatea măsurii de ajutor în lumina obiectivelor sale predefinite; 3. impactul acesteia asupra piețelor și concurenței, precum și absența efectelor de denaturare nejustificate pe durata schemei de ajutor, contrar intereselor Uniunii (67). Având în vedere obiectivele sale și pentru a nu impune o sarcină disproporționată statelor membre și proiectelor de ajutor de mică anvergură, aceasta se aplică doar în cazul schemelor de ajutor naționale și al schemelor de ajutor cu bugete ridicate, care conțin caracteristici de noutate, sau atunci când sunt prevăzute modificări semnificative privind piața, tehnologia sau reglementarea. Evaluarea este efectuată de către un expert independent de autoritatea care acordă ajutorul de stat, pe baza unei metodologii comune (68), și este făcută publică. Evaluarea este prezentată Comisiei în timp util, pentru a permite analizarea posibilității de prelungire a măsurii de ajutor și, în orice caz, la expirarea schemei. Domeniul de aplicare și modalitățile exacte ale evaluării sunt definite în decizia de aprobare a măsurii de ajutor. Orice măsură de ajutor ulterioară, cu un obiectiv similar, ține seama de rezultatele acestei evaluări.

(54)

În cazul în care testul comparativ arată că efectele negative depășesc avantajele, Comisia poate interzice ajutorul sau poate solicita acțiuni de corecție, fie la nivelul structurii ajutorului, fie la nivelul dezavantajelor pentru concurență.

(55)

În scopul evaluării ajutorului de stat, în prezentele orientări se face distincție între rețelele de bază și rețelele NGA.

(56)

Mai multe platforme tehnologice diferite pot fi considerate ca reprezentând rețele de comunicații în bandă largă de bază, inclusiv liniile de abonat asimetrice digitale (până la rețelele ADSL2+), rețelele prin cablu neoptimizate (de exemplu, DOCSIS 2.0), rețelele mobile de a treia generație (UMTS) și sistemele prin satelit.

(57)

În stadiul actual al dezvoltării pieței și a tehnologiei (69), rețelele NGA sunt rețele de acces care se bazează în întregime sau parțial pe elemente optice (70) și care sunt capabile să furnizeze servicii de acces în bandă largă cu capacități optimizate în comparație cu rețelele în bandă largă de bază existente (71).

(58)

Se presupune că rețelele NGA prezintă cel puțin următoarele caracteristici: (i) furnizează servicii în mod fiabil, la o viteză foarte ridicată per abonat, prin rețele backhaul optice (sau tehnologie echivalentă) și sunt situate suficient de aproape de locația utilizatorului pentru a garanta furnizarea efectivă a serviciilor de foarte mare viteză; (ii) suportă o varietate de servicii digitale avansate, inclusiv servicii convergente bazate exclusiv pe IP (converged all-IP); și (iii) furnizează viteze de încărcare substanțial mai mari (față de rețelele în bandă largă de bază). În stadiul actual al pieței și al dezvoltării tehnologice, rețelele NGA sunt: (i) rețele de acces pe bază de fibră optică (FTTx) (72); (ii) rețele prin cablu avansate și modernizate (73); și (iii) anumite rețele de acces fără fir avansate, capabile să furnizeze în mod fiabil viteze ridicate fiecărui abonat (74).

(59)

Este important de reținut că, pe termen lung, se preconizează o înlocuire a rețelelor în bandă largă de bază cu rețele NGA și nu doar o modernizare a acestora. Deoarece rețelele NGA necesită o arhitectură diferită a rețelei, oferind servicii de o calitate mult superioară față de rețelele actuale în bandă largă, dar și servicii multiple care nu sunt suportate de către acestea, este posibil ca, în viitor, între zonele acoperite și cele neacoperite de rețele NGA să existe diferențe importante (75).

(60)

Statele membre pot decide în mod independent asupra modalității de intervenție, cu condiția ca aceasta să fie conformă normelor în materie de ajutoare de stat. În unele cazuri, statele membre pot decide să finanțeze așa-numitele rețele de generație următoare (NGN), adică rețele backhaul care nu ajung la utilizatorul final. Rețelele backhaul sunt necesare operatorilor cu amănuntul din domeniul telecomunicațiilor pentru a furniza utilizatorilor finali servicii de acces la internet. Aceste tipuri de rețele sunt în măsură să suporte atât rețele de bază, cât și NGA (76): operatorilor din domeniul telecomunicațiilor le aparține alegerea (în materie de investiții) în ceea ce privește tipul de infrastructură pentru „ultimul kilometru” pe care doresc să o conecteze la rețeaua backhaul (77). Autoritățile publice pot decide, de asemenea, să efectueze doar lucrări de construcții civile (cum ar fi excavări pe domeniul public, construcția de conducte), pentru a permite și accelera dezvoltarea propriilor elemente de rețea de către operatorii în cauză. Mai mult, autoritățile publice ar putea, de asemenea, să ia în considerare soluții prin satelit, atunci când acestea sunt adecvate.

(61)

În vederea evaluării disfuncționalității pieței și a obiectivelor de echitate, se poate distinge între tipurile de zone care pot fi vizate. Această distincție este prezentată în secțiunile următoare. În cazul identificării zonelor-țintă, atunci când intervenția publică este limitată la partea de backhaul a unei rețele, evaluarea ajutorului de stat va ține seama de situația existentă atât pe piețele de backhaul, cât și pe piețele accesului (78).

(62)

Diferitele standarde pentru justificarea intervențiilor publice în aceste zone geografice vor fi descrise în continuare.

(63)

Pentru a identifica zonele geografice ca fiind albe, gri sau negre, conform celor descrise în continuare, autoritatea care acordă ajutorul trebuie să stabilească dacă în zona-țintă există infrastructuri de bandă largă. Mai mult, pentru a garanta faptul că intervenția publică nu afectează investițiile private, autoritățile care acordă ajutoarele ar trebui, de asemenea, să verifice dacă investitorii privați au planuri concrete de extindere a propriei infrastructuri în viitorul apropiat. Termenul „în viitorul apropiat” ar trebui înțeles ca referindu-se la o perioadă de trei ani (79). În cazul în care autoritatea care acordă ajutorul optează pentru un orizont de timp mai mare în vederea dezvoltării infrastructurii subvenționate, pentru a evalua existența planurilor de investiții comerciale ar trebui să se folosească, de asemenea, același orizont de timp.

(64)

Pentru a verifica că nu există investitori privați care intenționează să își extindă infrastructura proprie în viitorul apropiat, autoritatea care acordă ajutorul ar trebui să publice un rezumat al măsurii de ajutor planificate și să invite părțile interesate să prezinte observații.

(65)

Există riscul ca o simplă „exprimare a interesului” de către un investitor privat să întârzie furnizarea de servicii de bandă largă în zona-țintă în cazul în care, ulterior, o astfel de investiție nu mai este realizată și, în același timp, intervenția publică este blocată. Prin urmare, autoritatea care acordă ajutorul ar putea să solicite anumite angajamente de la investitorul privat înainte de a amâna intervenția publică. Aceste angajamente ar trebui să asigure că se vor înregistra progrese semnificative în ceea ce privește gradul de acoperire în termenul de trei ani sau pe parcursul perioadei mai lungi prevăzute pentru investiția care face obiectul ajutorului. Autoritatea mai poate solicita operatorului respectiv să încheie un contract care să prevadă angajamentele în materie de dezvoltare. Acest contract ar putea prevedea o serie de „etape” care ar trebui realizate pe durata perioadei de trei ani (80) și raportarea cu privire la progresele înregistrate. În cazul în care nu este realizată o etapă, autoritatea care acordă ajutorul poate pune în execuție planurile sale în materie de intervenție publică. Această regulă se aplică atât în cazul rețelelor de bază, cât și al rețelelor NGA.

(66)

„Zonele albe” sunt cele în care nu există sau este improbabil să se dezvolte o infrastructură în bandă largă în viitorul apropiat. Printre obiectivele Comisiei prevăzute de ADE este și realizarea, până în 2013, a unei acoperiri universale a serviciilor de bandă largă de bază în întreaga UE și a unei viteze de conexiune de cel puțin 30 Mbps până în 2020. Prin urmare, este esențial să se asigure realizarea la timp a investițiilor în zonele care nu sunt încă suficient acoperite. Prin urmare, Comisia acceptă faptul că, prin acordarea de sprijin financiar pentru furnizarea de servicii de comunicații în bandă largă în zone în care acestea nu sunt disponibile în prezent, statele membre urmăresc obiective autentice de coeziune și dezvoltare economică și, în consecință, este probabil ca intervenția lor să fie conformă interesului comun, în măsura în care sunt respectate condițiile prevăzute în secțiunea 3.4 de mai jos (81).

(67)

„Zonele gri” sunt acelea în care este prezent un operator de rețea și este improbabil să se dezvolte o altă rețea (82) în viitorul apropiat. Simpla existență a unui singur operator de rețea (83) nu înseamnă neapărat că nu există nicio disfuncționalitate a pieței sau nicio problemă de coeziune. În cazul în care operatorul respectiv deține o putere de piață (monopol), acesta poate oferi cetățenilor o combinație care nu este optimă între calitatea și prețurile serviciilor. Este posibil ca anumite categorii de utilizatori să nu fie deservite în mod adecvat sau, în absența unor tarife reglementate pentru accesul la nivel angro, ca prețurile cu amănuntul să fie mai ridicate decât cele pentru servicii similare oferite în alte zone sau regiuni comparabile, însă mai competitive, ale țării. Dacă, pe lângă aceasta, există doar perspective reduse ca operatori alternativi să intre pe piață, finanțarea unei infrastructuri alternative ar putea fi o măsură adecvată (84).

(68)

Pe de altă parte, în zonele în care există deja un operator de rețea de comunicații în bandă largă, subvențiile pentru construirea unei rețele alternative ar putea denatura dinamica pieței. Prin urmare, sprijinul de stat pentru dezvoltarea rețelelor de comunicații în bandă largă în zonele „gri” se justifică numai în cazul în care se demonstrează în mod clar că o disfuncționalitate a pieței persistă. Vor fi necesare o analiză mai detaliată și o evaluare atentă a compatibilității.

(69)

Zonele gri ar putea fi eligibile pentru sprijin de stat, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile de compatibilitate prevăzute în secțiunea 3.4, dacă se dovedește că: (i) nu sunt oferite servicii la prețuri accesibile sau servicii adecvate pentru a răspunde nevoilor cetățenilor sau ale utilizatorilor comerciali (85); și că (ii) nu sunt disponibile măsuri cu un grad de denaturare mai redus (inclusiv reglementare ex ante) pentru a atinge aceleași obiective.

(70)

În scopul stabilirii criteriilor de la (i) și (ii), Comisia va evalua, în special:

(71)

Numai zonele gri care îndeplinesc criteriile de eligibilitate enumerate mai sus vor fi supuse testului de compatibilitate descris în secțiunea 3.4.

(72)

Atunci când într-o anumită zonă geografică există sau vor exista în viitorul apropiat cel puțin două rețele în bandă largă de bază ale unor operatori diferiți, iar serviciile în bandă largă sunt furnizate în condiții concurențiale (concurență pe bază de infrastructură (87)), se poate presupune că nu există disfuncționalități ale pieței. Prin urmare, intervenția statului are un potențial redus de a aduce beneficii suplimentare. Dimpotrivă, sprijinul acordat de stat pentru finanțarea construcției unei rețele în bandă largă suplimentare având capacități comparabile va conduce, în principiu, la o denaturare inacceptabilă a concurenței și la excluderea investitorilor privați. În consecință, în absența unei disfuncționalități a pieței clar demonstrate, Comisia nu va fi în favoarea măsurilor de finanțare a extinderii unei infrastructuri suplimentare în bandă largă într-o „zonă neagră” (88).

(73)

Distincția făcută anterior în secțiunea 3.2 între zone „albe”, „gri” și „negre” este, de asemenea, relevantă pentru evaluarea compatibilității ajutorului de stat acordat pentru rețelele NGA cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c).

(74)

În prezent, prin modernizarea echipamentelor active, unele rețele de bază de bandă largă avansate pot fi, de asemenea, compatibile cu unele tipuri de servicii de bandă largă care, în viitorul apropiat, ar putea fi oferite prin intermediul rețelelor NGA (ca de exemplu servicii de bază „triple play”) și ar putea contribui astfel la atingerea obiectivelor prevăzute în Agenda digitală pentru Europa. Cu toate acestea, pot apărea produse sau servicii noi care nu sunt interschimbabile nici din perspectiva cererii, nici a ofertei și care vor necesita o capacitate, un grad de fiabilitate și viteze de încărcare și de descărcare mult mai mari, peste limitele fizice superioare ale infrastructurii de bandă largă de bază.

(75)

În consecință, în scopul evaluării ajutorului de stat pentru rețelele NGA, o zonă în care, momentan, nu există rețele NGA și în care nu se prevede posibilitatea construirii acestor rețele într-un interval de trei ani, în conformitate cu punctele 63-65, de către investitori privați ar trebui să fie considerată o zonă „NGA albă”. Zonele de acest tip sunt eligibile pentru acordarea de ajutor de stat pentru rețelele NGA, în contextul în care sunt îndeplinite condițiile privind compatibilitatea menționate în secțiunile 3.4 și 3.5.

(76)

Similar, o zonă ar trebui considerată zonă „NGA gri” în cazul în care există o singură rețea NGA (89) care funcționează sau care urmează să fie dezvoltată în următorii trei ani și nu există planuri ale unui operator de a dezvolta o altă rețea NGA în următorii trei ani. Atunci când se evaluează posibilitatea ca alți investitori de rețea să dezvolte rețele NGA suplimentare într-o anumită zonă, trebuie să se țină seama de măsurile de reglementare sau legislative existente care au putut contribui la reducerea barierelor pentru dezvoltarea unor rețele de acest tip (prevederi privind accesul la conducte, utilizarea în comun a infrastructurii etc.). Comisia va trebui să realizeze o analiză mai detaliată pentru a verifica dacă intervenția statului este necesară, dat fiind că intervenția statului în aceste zone implică un risc ridicat de excludere a investitorilor existenți și de denaturare a concurenței. În acest sens, Comisia va efectua evaluarea sa pe baza condițiilor de compatibilitate prevăzute de prezentele orientări.

(77)

Dacă într-o anumită zonă există sau se vor dezvolta, în următorii trei ani, cel puțin două rețele NGA ale unor operatori diferiți, o zonă de acest tip ar trebui considerată drept o zonă „NGA neagră”. Comisia va considera că sprijinul de stat pentru încă o rețea NGA echivalentă în aceste zone, cu finanțare din fonduri publice, ar putea denatura grav concurența și că este incompatibil cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE.

(78)

Fiecare măsură de stat de sprijinire a dezvoltării comunicațiilor în bandă largă ar trebui să îndeplinească toate principiile de compatibilitate, descrise anterior în secțiunea 2.5, inclusiv obiectivul de interes comun, existența unei disfuncționalități a pieței, caracterul adecvat și efectul stimulativ al măsurii. În ceea ce privește limitarea denaturării concurenței, pe lângă demonstrarea modului în care se obține o „schimbare semnificativă” în toate cazurile (în zonele albe, gri și negre) (90), pentru a demonstra proporționalitatea măsurii trebuie îndeplinite următoarele condiții necesare. Neîndeplinirea oricăreia dintre aceste condiții ar necesita, cel mai probabil, o evaluare aprofundată (91) care ar putea conduce la concluzia că ajutorul nu este compatibil cu piața comună.

(79)

Ca și în cazul politicii urmate în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii în bandă largă de bază, ajutoarele de stat în favoarea dezvoltării unei rețele NGA pot constitui un instrument adecvat și justificat, cu condiția respectării mai multor condiții fundamentale. În timp ce operatorii comerciali iau deciziile lor de investire în rețele NGA pe baza profitabilității estimate, în luarea deciziei, autoritatea publică trebuie, de asemenea, să țină seama de interesul public în finanțarea unei platforme deschise și neutre în cadrul căreia mai mulți operatori vor putea concura pentru furnizarea serviciilor către utilizatorii finali.

(80)

Orice măsură de sprijinire a dezvoltării rețelelor NGA trebuie să îndeplinească condițiile de compatibilitate indicate în secțiunile 2.5 și 3.4. În plus, trebuie îndeplinite următoarele condiții, luând în considerare situațiile specifice în care vor avea loc investițiile publice în rețelele NGA.

(81)

Proiectele de ajutor de stat care au scopul de a finanța rețelele backhaul (127) sau care se limitează la lucrări civile și care permit accesul tuturor operatorilor și tehnologiilor prezintă în special caracteristici care favorizează concurența. Această caracteristică va fi luată în considerare în evaluarea proiectelor de acest tip.

(82)

În lumina obiectivelor Agendei digitale, în special a obiectivului de a atinge un nivel de penetrare de 50 % la conexiunile la internet cu peste 100 Mbps, și luând în considerare faptul că în special în zonele urbane necesitățile în ceea ce privește gradul de performanță sunt mai ridicate comparativ cu ceea ce sunt dispuși să ofere investitorii comerciali în viitorul apropiat, prin derogare de la punctul 77, intervenția publică ar putea fi, în mod excepțional, permisă pentru rețelele NGA care pot oferi o viteză ultrarapidă, de peste 100 Mbps.

(83)

În zonele „NGA negre”, intervenția de acest tip ar putea fi permisă numai dacă se poate dovedi existența unei „schimbări semnificative”, conform punctului 51, pe baza următoarelor criterii cumulative:

(84)

În situația descrisă la punctul anterior, orice nouă rețea subvenționată trebuie să respecte condițiile de compatibilitate de la punctele 78 și 80. De asemenea, autoritatea care acordă ajutorul trebuie să demonstreze, în egală măsură, că:

(85)

Numai în cazul în care sunt îndeplinite aceste condiții suplimentare, finanțarea acestor rețele din fonduri publice ar putea fi considerată compatibilă conform testului comparativ. Cu alte cuvinte, această finanțare ar trebui să ducă la un progres tehnologic important, sustenabil, care favorizează concurența și care nu are caracter temporar, fără a crea efecte disuasive disproporționate în ceea ce privește investițiile private.

(86)

Prezentele orientări se vor aplica din ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(87)

Comisia va aplica prezentele orientări tuturor măsurilor de ajutor notificate în privința cărora este solicitată să ia o decizie, după publicarea prezentelor orientări în Jurnalul Oficial, chiar dacă proiectele au fost notificate anterior acelei date.

(88)

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind stabilirea regulilor aplicabile pentru evaluarea ajutorului de stat ilegal (134), Comisia va aplica în cazul ajutoarelor ilegale normele în vigoare la momentul acordării ajutoarelor. În consecință, Comisia va aplica prezentele orientări în cazul ajutoarelor ilegale acordate după publicarea comunicării.

(89)

Comisia propune statelor membre, pe baza articolului 108 alineatul (1) din TFUE, să ia măsurile adecvate și să modifice, atunci când este necesar, schemele de ajutor existente pentru a le alinia la dispozițiile prezentelor orientări în termen de douăsprezece luni de la publicarea lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(90)

Statele membre sunt invitate să își dea acordul explicit și necondiționat cu privire la aceste măsuri adecvate propuse, în termen de două luni de la data publicării orientărilor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În absența unui răspuns, Comisia va considera că statul membru în cauză nu este de acord cu măsurile propuse.

(91)

Comisia poate revizui prezentele orientări pe baza evoluțiilor viitoare importante care țin de piață, tehnologie și reglementare.