CARTE VERDE privind strategia europeană în materie de deșeuri de plastic aflate în mediul înconjurător /* COM/2013/0123 final */
CUPRINS CARTE VERDE privind strategia europeană în
materie de deșeuri de plastic aflate în mediul înconjurător 2 1........... Deșeurile de plastic, descrierea
unei probleme tot mai serioase....................................... 4 2........... Reglementări privind deșeurile de
plastic din Europa....................................................... 7 3........... Gestionarea deșeurilor de plastic
și utilizarea eficientă a resurselor................................. 9 4........... Dimensiunea internațională............................................................................................ 9 5........... Opțiuni strategice pentru
îmbunătățirea gestionării deșeurilor de plastic în Europa...... 10 5.1........ Gestionarea deșeurilor de plastic pe
baza ierarhiei deșeurilor....................................... 11 5.2........ Realizarea obiectivelor, reciclarea
plasticului și inițiative voluntare................................ 12 5.3........ Accentul pe comportamentul
consumatorilor.................................................................. 13 5.4........ Spre materiale plastice mai
sustenabile........................................................................... 14 5.5........ Durabilitatea plasticului și a
produselor din plastic......................................................... 15 5.6........ Promovarea materialelor plastice
biodegradabile și a bioplasticelor............................... 17 5.7........ Inițiative ale UE legate de
deșeurile marine, inclusiv deșeurile de plastic..................... 20 5.8........ Acțiuni la nivel internațional....................................................................................... 21 CARTE VERDE privind strategia
europeană în materie de deșeuri de plastic aflate în mediul înconjurător Scopul prezentei cărți verzi este de a lansa o
amplă reflecție asupra posibilelor răspunsuri la provocările de politică
publică generate de deșeurile de plastic, care în prezent nu sunt abordate în
mod specific în legislația comunitară în materie de deșeuri. Acțiunile ulterioare cărții verzi vor face parte
integrantă din revizuirea mai amplă a legislației din domeniul deșeurilor, care
va fi finalizată în 2014. Această revizuire va
avea în vedere obiectivele existente privind valorificarea deșeurilor și
depozitele de gunoi, precum și o evaluare ex-post a cinci directive care
acoperă diverse fluxuri de deșeuri. Caracteristicile intrinseci ale plasticului
creează provocări specifice privind gestionarea deșeurilor. Plasticul, un material relativ ieftin și
polivalent, permite numeroase utilizări industriale, ceea ce explică creșterea
exponențială din secolul trecut, tendință care probabil va continua. În al doilea rând, plasticul este un material
foarte durabil, al cărui ciclu de viață îl depășește pe cel al produselor
realizate din el. Ca urmare, generarea de
deșeuri de plastic este în creștere la nivel mondial.
Durabilitatea plasticului înseamnă de asemenea că eliminarea
necontrolată pune probleme, deoarece plasticul poate persista în mediu o
perioadă de timp foarte lungă. La summitul
Rio+20, s-a subliniat în mod deosebit necesitatea de a continua eforturile de
reducere a incidenței și a impactului plasticului în mediul marin. Nu există doar provocări, ci și oportunități
care decurg dintr-o mai bună gestionare a deșeurilor de plastic. Deși plasticul este un material pe deplin
reciclabil, doar o mică parte din deșeurile de plastic sunt în prezent
reciclate. O mai bună reciclare ar contribui la
obiectivele foii de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al
utilizării resurselor adoptată în 2011[1] și ar facilita reducerea emisiilor de gaze cu efect de
seră și diminuarea importurilor de materii prime și combustibili fosili. O
serie de măsuri adecvate de reciclare a plasticului ar putea de asemenea
îmbunătăți competitivitatea și crea noi activități economice și locuri de
muncă. Prezenta carte verde va contribui la
reevaluarea riscurilor pentru mediu și sănătatea umană a plasticului din
produse atunci când acestea devin deșeuri, vizând o proiectare sănătoasă din
punct de vedere ecologic, atât în plan funcțional, cât și în plan chimic, și va
deschide un proces de reflecție privind modul de rezolvare a problemei
eliminării necontrolate a deșeurilor de plastic și a deversării lor în mare. Aceasta ar trebui să contribuie de asemenea la
stimularea reflecției privind includerea efectelor ciclului de viață, de la
extracția materiilor prime până la sfârșitul ciclului de viață, în costurile
produselor din plastic. Comisia
lansează această consultare pentru a consemna faptele, pentru a evalua mizele
și pentru a culege punctele de vedere ale tuturor părților interesate cu privire
la un fenomen care are multiple dimensiuni. Invitația de a prezenta observații se referă la toate sau la unele
dintre aspectele tratate în document. Fiecare
secțiune care prezintă opțiunile strategice este urmată de întrebări specifice. Statele membre, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social
European și toate celelalte părți interesate sunt invitate să-și prezinte
punctele de vedere cu privire la sugestiile incluse în prezenta carte verde. Contribuțiile, care trebuie să parvină Comisiei până
la 7 iunie 2013 cel târziu, trebuie trimise la următoarea adresă: http://ec.europa.eu/environment/consultations/plastic_waste_en.htm. Notă:
Majoritatea referințelor din prezentul text se bazează pe statisticile oficiale
ale Eurostat și AEM. 1. Deșeurile
de plastic, descrierea unei probleme tot mai serioase Producția de plastic Plasticul este un material
relativ nou, care a fost introdus în producția industrială abia în 1907[2]. În prezent, acesta este
omniprezent în produsele industriale și în bunurile de consum, iar viața
modernă este de neimaginat fără el. În același
timp, caracteristicile care fac plasticul atât de util, cum ar fi
durabilitatea, greutatea redusă și costul mic, complică eliminarea acestuia[3]. Producția globală de
plastic a crescut de la 1,5 milioane de tone (Mt) pe an în 1950 la 245 Mt
în 2008, din care 60 Mt [4] numai în Europa. Producția din ultimii zece ani a
fost egală cu producția înregistrată în cursul întregului secol al XX-lea[5]. Se estimează (într-un scenariu de status quo) că 66,5 Mt[6] de plastic vor fi introduse pe piața UE până în
2020 și că producția globală de plastic s-ar putea tripla până în 2050[7]. Deșeuri de plastic Se estimează că în Uniunea Europeană (UE 27)
s-au generat în 2008 aproximativ 25 Mt de deșeuri de plastic. Din acestea, 12,1 Mt (48,7%) au fost duse la depozitele de
deșeuri, 12,8 Mt (51,3%) au mers la valorificare[8] și
doar 5,3 Mt (21,3%) au fost reciclate[9]. Deși previziunile pentru 2015 anunță o creștere totală de
30 % a nivelului de reciclare mecanică (de la 5,3 Mt la 6,9 Mt), este de
așteptat ca depozitarea deșeurilor și incinerarea cu valorificare energetică[10] să rămână
principalele moduri de gestionare a deșeurilor[11]. Producția de plastic
crește odată cu PIB-ul[12], fiind însoțită de o creștere globală a volumului
de deșeuri de plastic de 5,7 Mt (23%) între 2008 și 2015[13]. Această evoluție este determinată în
principal de o creștere de 24% în sectorul ambalajelor și face parte dintr-o
tendință de creștere continuă a volumului deșeurilor de plastic din Europa. În absența îmbunătățirii proiectării produselor și
a ameliorării măsurilor de gestionare a deșeurilor, volumul deșeurilor de
plastic va crește în UE odată cu producția. Tendințele observate în UE sunt susceptibile
de a fi mai marcate în economiile cu un ritm rapid de dezvoltare, cum ar fi
India, China, Brazilia și Indonezia, dar și în țările în curs de dezvoltare. Se preconizează că populația lumii va crește cu 790 de
milioane de oameni în fiecare deceniu, putând ajunge la peste 9 miliarde până
în 2050, cu o nouă clasă de mijloc de aproximativ 2 miliarde de persoane[14]. Această
evoluție este de natură să crească cererea pentru plastic și cantitatea de
deșeuri de plastic la nivel mondial. Industria plasticului Industria plasticului joacă un rol economic
important în Europa, oferind locuri de muncă pentru un număr total de
aproximativ 1,45 milioane de persoane în peste 59 000 de societăți și generând
o cifră de afaceri în regiune de aproximativ 300 de miliarde de euro pe an. Sectorul de producție asigură 167 000 de locuri de muncă,
față de 1,23 milioane în cazul prelucrătorilor (UE 27, 2005-2011, ESTAT),
majoritatea în cadrul IMM-urilor[15] În ceea ce privește gestionarea deșeurilor,
colectarea și sortarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice
(DEEE) și materiale plastice oferă cele mai bune posibilități de locuri de
muncă, cu un total de 40 și, respectiv, 15,6 locuri de muncă noi pentru
1 000 de tone de materiale prelucrate. Doar
reciclarea plasticului are potențialul de a crea 162 018 locuri de muncă în UE
27, dacă rata de reciclare crește până la un nivel de 70% până în 2020[16]. Plasticul este utilizat în principal în
ambalaje, ca produs ieftin care cel mai adesea nu este reutilizabil sau a cărui
reutilizare nu este prevăzută. Piața de
prelucrare a materialelor plastice este dominată de ambalajele din plastic
(40,1%), urmate de sectorul construcțiilor (20,4%).
Este de așteptat ca industria plasticului să înregistreze o creștere pe termen
lung de aproximativ 4% la nivel mondial, adică mult peste creșterea prevăzută a
PIB-ului la nivel mondial[17]. Europa rămâne un exportator net de produse din plastic
(13 miliarde de euro în 2009), însă producția chineză a atins niveluri similare
din 2008[18]. Ce se întâmplă în mediul înconjurător O dată ajunse în mediu, în
special în mediul marin, deșeurile de plastic pot persista timp de sute de ani[19]. Cele 10 milioane de tone de
deșeuri, în cea mai mare parte plastic, care ajung în fiecare an în oceanele și
în mările lumii, dăunează mediului costier și marin, precum și vieții acvatice,
constituind cea mai mare operațiune de aruncare a plasticului din lume. Se estimează că întinderile de deșeuri din Oceanul
Atlantic și Oceanul Pacific sunt de ordinul a 100 Mt, din care aproximativ 80%
plastic. Resturile de plastic generează pentru
speciile marine un risc de agățare sau de ingestie[20]. „Pescuitul
fantomă”[21]
rezultat din abandonarea uneltelor de pescuit din plastic generează costuri
economice ridicate și grave prejudicii ecologice. Speciile
invazive utilizează resturile de plastic pentru a călători pe distanțe lungi în
oceane. Majoritatea resturilor de plastic se depun în
cele din urmă pe fundul mării[22]. Plasticul nu este inert. Plasticul convențional conține un număr mare și, uneori, o
proporție mare de aditivi chimici, care pot fi perturbatori endocrini sau
agenți cancerigeni ori provoca alte reacții toxice și care pot, în principiu,
să migreze în mediu, dar în cantități limitate[23].
Poluanții organici persistenți (POP), cum ar fi pesticidele ca DDT și bifenilii
policlorurați (PCB)[24], pot părăsi apa din mediu pentru a se fixa pe fragmente de
plastic potențial nocive [25] și pot intra în lanțul alimentar prin intermediul faunei
marine care ingerează plasticul (efectul de cal troian)[26].
Aceste POP nu se dezagregă foarte ușor în mod natural, ci se acumulează
în țesuturile organismului, cu efecte potențial cancerigene, mutagene și alte
efecte asupra sănătății[27]. Particulele mici
și fine (așa-numitele microparticule de plastic), rezultate din decenii de
fotodegradare și abraziune mecanică, constituie o preocupare specială. Acestea sunt omniprezente și ajung chiar și în cele mai
îndepărtate regiuni[28], cu o concentrație în apă uneori superioară celei a
planctonului. Aceste microparticule de plastic și aditivii chimici pe
care-i conțin, în cazul ingerării în cantități mari de către fauna marină, pot
reprezenta un risc ridicat de contaminare a lanțului alimentar ca urmare a
interacțiunii prădător-pradă. Gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor terestre, în special ratele
scăzute de valorificare a deșeurilor de plastic, agravează problema poluării
marine cu plastic, care este una dintre problemele de mediu cele mai importante
la nivel planetar[29]. Experții consideră că aproximativ 80% din
deșeurile de plastic marine provin de pe uscat[30]. Principalele
surse terestre de deșeuri de plastic marine par a fi următoarele: deversările de ape pluviale, revărsările canalelor
colectoare, deșeurile legate de turism, deversările ilegale[31],
activitățile industriale, transportul necorespunzător, produsele cosmetice, mediile
sintetice de sablare sau fibrele de poliester ori fibrele acrilice rezultate
din spălarea hainelor[32]. Particulele de plastic se găsesc în majoritatea oceanelor
lumii, chiar și în zone neindustrializate cum ar fi Pacificul de Sud-Vest[33]. 2. Reglementări
privind deșeurile de plastic din Europa Legislația privind deșeurile Deșeurile de
plastic nu sunt abordate în mod specific de legislația UE, în ciuda impactului
din ce în ce mai mare asupra mediului. Doar
Directiva 94/62/CE privind ambalajele stabilește o țintă specifică de reciclare
pentru ambalajele din plastic. Directiva-cadru
privind deșeurile (2008/98/CE) stabilește un obiectiv general de reciclare a
deșeurilor menajere, care acoperă, printre altele, deșeurile de plastic. Directiva-cadru privind deșeurile este relevantă
pentru alte câteva aspecte. De exemplu,
directiva stabilește o răspundere extinsă a producătorului ca principiu-cheie
în gestionarea deșeurilor. Aceasta stabilește,
de asemenea, ierarhia deșeurilor, acordând prioritate prevenirii, reutilizării
și reciclării deșeurilor în raport cu valorificarea energetică și eliminarea. Există totuși un contrast puternic între cerințele
legislative și practicile efective de gestionare a deșeurilor. Directiva-cadru
privind deșeurile invită Comisia să își revizuiască obiectivele și să ia în
considerare obiective suplimentare pentru alte fluxuri de deșeuri, dacă este
cazul. În plus, Comisia a fost, de asemenea,
invitată să revizuiască obiectivele prevăzute în Directiva privind depozitele
de deșeuri, în vederea reducerii depozitării deșeurilor biodegradabile, precum
și obiectivele de reciclare și valorificare prevăzute în Directiva privind
ambalajele și deșeurile de ambalaje (94/62/CE) pentru mai multe categorii de
deșeuri de ambalaje. Comisia a decis
să efectueze o amplă reexaminare a legislației
existente în materie de deșeuri și a diferitelor obiective, care se va încheia
în 2014. Această reexaminare cuprinde, de asemenea, o evaluare ex-post („verificare a
adecvării”) a cinci directive[34]
privind fluxurile de deșeuri, care va evalua eficacitatea, eficiența, coerența
și relevanța. Acțiunile ulterioare prezentei cărți verzi vor face parte
integrantă din această amplă revizuire a legislației privind deșeurile. Legislație privind produsele chimice Regulamentul
REACH nr. 1907/2006/CE prezintă o anumită relevanță pentru reciclarea
plasticului. Deși Regulamentul conține dispoziții
specifice[35] care facilitează introducerea pe piață a materialelor reciclate,
în unele cazuri, utilizarea aditivilor în materialele plastice poate împiedica
respectarea regulamentului REACH, dacă aditivii nu sunt permiși în noi produse.
Unele proceduri REACH sunt, de asemenea, utile pentru a crește eficiența
utilizării resurselor de plastic, inclusiv capacitatea de reciclare, precum și
pentru a reduce riscurile asociate cu plasticul din mediu. În special, restricțiile rămân instrumente-cheie
pentru reducerea riscurilor asociate cu anumite materiale plastice. Autorizarea ar putea fi utilizată pentru a înlocui
progresiv aditivii care generează cele mai multe preocupări în ceea ce privește
materialele plastice produse în UE. Regulamentul
privind clasificarea, etichetarea și ambalarea (1272/2008/CE) (CLP) permite
identificarea substanțelor chimice periculoase și informarea utilizatorilor cu
privire la aceste pericole prin simboluri și mențiuni standard pe etichetele de
pe ambalaje și prin fișe tehnice de securitate. Aceste
informații sunt esențiale pentru stimularea producției de materiale plastice
mai puțin periculoase în Europa și, prin urmare, sunt esențiale în vederea
creșterii gradului de reciclare a plasticului în Europa. Pericolele
reprezentate de deșeurile de plastic din mediu ar fi în mod semnificativ mai
scăzute dacă legislația europeană privind deșeurile ar fi pusă în aplicare în
mod corespunzător. În multe state membre, depozitarea
deșeurilor rămâne principala modalitate de eliminare a deșeurilor de plastic[36]. În
plus, deversările ilegale nu au fost eradicate pe deplin, iar numeroase
depozite de deșeuri sunt ilegale sau sunt gestionate în mod necorespunzător[37]. Un element încă și mai
îngrijorător îl constituie numărul de gospodării care nu sunt acoperite de un
sistem municipal de colectare a deșeurilor[38];
acesta este o situație în care deșeurile de plastic nu sunt supuse niciunui
control, ceea ce crește probabilitatea ca materialele plastice ușoare să ajungă
în masele de apă și apoi în mare. Implementarea legislației privind
deșeurile Respectarea legislației privind deșeurile
poate contribui semnificativ la stimularea creșterii economice și a creării de
locuri de muncă. Conform estimărilor dintr-un studiu recent, punerea integrală
în aplicare a legislației UE în domeniul deșeurilor ar aduce economii de 72 de
miliarde de euro pe an, ar crește cifra de afaceri anuală a sectorului UE de
gestionare și reciclare a deșeurilor cu 42 de miliarde de euro și ar crea peste
400 000 de locuri de muncă până în 2020[39]. Având în vedere că deșeurile de plastic sunt
clasificate drept nepericuloase, acestea pot fi exportate către țări care nu
sunt membre ale OCDE, în conformitate cu procedura prevăzută în regulamentul
privind transporturile de deșeuri (WSR) și cu condiția ca importul să nu fie
interzis de țara de destinație. Exporturile totale de deșeuri de plastic din
statele membre ale UE au crescut de cinci ori între 1999 și 2011. Majoritatea exporturilor s-au efectuat către Asia[40]. Aplicarea insuficientă a regulamentului
privind transporturile de deșeuri are drept rezultat transportul ilegal al unor
mari cantități de deșeuri în afara UE[41].
Unul dintre cele mai comune tipuri de deșeuri îl reprezintă deșeurile
electronice, care au un conținut ridicat de plastic. Aceste exporturi
contribuie la presiunile asupra mediului, în special în țările cu sisteme de
gestionare a deșeurilor slab dezvoltate. Transporturile ilegale de deșeuri de
plastic reprezintă de asemenea o pierdere importantă de resurse potențiale,
precum și oportunități ratate de reciclare în Europa. Comisia a publicat recent o comunicare[42] în care subliniază necesitatea
de a îmbunătăți capacitatea de reacție la nivel național, regional și local în
vederea punerii în aplicare a legislației de mediu. Această comunicare
recunoaște faptul că se pot obține îmbunătățiri prin modernizarea cadrului care
reglementează în prezent inspecțiile și supravegherea. 3. Gestionarea
deșeurilor de plastic și utilizarea eficientă a resurselor Adoptarea unor
modele mai sustenabile de producție a plasticului și o mai bună gestionare a
deșeurilor de plastic – în special, niveluri mai ridicate ale reciclării -
oferă un potențial considerabil de îmbunătățire a eficienței utilizării
resurselor. În același timp, acestea ar
contribui la reducerea importurilor de materii prime, precum și a emisiilor de
gaze cu efect de seră. Economiile de resurse
pot fi semnificative. Plasticul este produs aproape
exclusiv din petrol, iar în prezent producția de plastic reprezintă aproximativ
8% din producția mondială de petrol, din care 4% ca materie primă și 3-4% ca
energie pentru procesele de fabricație[43]. Din perspectiva
utilizării eficiente a resurselor, este deosebit de important să se evite ca
deșeurile de plastic să ajungă în depozitele de deșeuri. Orice depozitare a deșeurilor de plastic este o risipă evidentă
de resurse, care ar trebui evitată în favoarea reciclării sau cel puțin a
valorificării energetice. Cu toate acestea,
ratele de depozitare a deșeurilor de plastic rămân ridicate în mai multe state
membre, din cauza lipsei de alternative adecvate și a utilizării insuficiente a
instrumentelor economice care și-au dovedit eficacitatea. Necesitatea de a
conserva resursele naturale și de a îmbunătăți eficiența utilizării resurselor
ar putea fi un factor de stimulare a creșterii sustenabilității producției de
plastic. În mod ideal, toate materialele din
plastic ar trebui să poată fi reciclate complet, la costuri rezonabile. Reciclarea începe
încă din faza de proiectare a produsului. Prin
urmare, proiectarea produsului are potențialul de a deveni unul dintre
principalele instrumente pentru punerea în aplicare a foii de parcurs recent
adoptate privind utilizarea eficientă a resurselor [44]. Ratele de
reciclare scăzute și exporturile de deșeuri de plastic în vederea reprelucrării
lor în țări terțe constituie pentru Europa o importantă pierdere de resurse
neregenerabile și de locuri de muncă. Potențialul
de reciclare a plasticului rămâne în bună măsură subutilizat. De exemplu, programul irlandez de dezvoltare pentru
resursele provenite din deșeuri a identificat, printre altele, plasticul ca având
cel mai mare potențial de reciclare în Irlanda[45]. În
Germania, unde 60% din deșeurile de plastic sunt în prezent incinerate, rămân
încă multe de făcut pentru a crește rata de reciclare a plasticului[46]. Un studiu recent
a arătat că reciclarea plasticului și economiile de materiale au cea mai mare
contribuție la reducerea efectelor legate de schimbările climatice, epuizarea
resurselor abiotice și ecotoxicitatea acvatică. O
productivitate superioară a plasticului ar permite o contribuție mai mare la
reducerea impactului asupra mediului. În ceea ce
privește reducerea gazelor cu efect de seră, plasticul a dovedit cel mai
ridicat potențial, urmat de biomasă și metale[47]. 4. Dimensiunea
internațională Plasticul este o
sursă majoră de poluare a mediului marin la nivel mondial. Deșeurile de plastic se deplasează dincolo de
frontiere, iar pentru a aborda această problemă în mod eficient, sunt necesare
măsuri la nivel internațional în ceea ce privește deșeurile de plastic marine. Acest lucru a fost recunoscut în mod clar la
Conferința Rio+20 a Națiunilor Unite privind dezvoltarea sustenabilă,
desfășurată în iunie 2012. Rezoluții recente
ale ONU, acorduri de mediu la nivel mondial și decizii ale unor agenții
internaționale au atras atenția comunității internaționale asupra problemei. Cea de-a 5-a conferință internațională privind deșeurile
marine, organizată la Honolulu de UNEP și NOAA[48] în
martie 2011, ar putea constitui un prim pas către o strategie și planuri de
acțiune la nivel mondial privind poluarea marină cu materiale plastice. Aceasta
a identificat sistemele necorespunzătoare de gestionare a deșeurilor din
numeroase părți ale lumii drept o problemă generală, deoarece acestea
reprezintă un factor major care afectează transferul deșeurilor de plastic
terestre către mediul marin. Consolidarea
capacităților de gestionare a deșeurilor constituie un capitol la care sunt
necesare eforturi suplimentare[49]. Convenția de la
Stockholm privind poluanții organici persistenți (POP) este relevantă pentru
plastic în măsura în care restricționează utilizarea substanțelor ignifuge
comerciale, cum ar fi pentabromodifenileterul și octabromodifenileterul (BDE). Convenția interzice totodată reciclarea
materialelor care conțin POP, cum ar fi unele substanțe ignifuge bromurate. Convențiile maritime
regionale precum OSPAR, Barcelona, Helcom și Marea Neagră pot și ele juca un
rol important în lupta contra deșeurilor marine. De
exemplu, conferința părților Convenției de la Barcelona au adoptat în 2012 un
document de politică însoțit de un cadru strategic pentru gestionarea
deșeurilor marine. Acțiunile întreprinse în
temeiul acordurilor maritime regionale ar ajuta, de asemenea, statele membre să
pună în aplicare mai bine obligațiile care le revin în temeiul MSFD (Directiva
privind strategia pentru mediul marin) pentru a obține sau a menține o bună
stare ecologică a mediului marin până în 2020. 5. Opțiuni
strategice pentru îmbunătățirea gestionării deșeurilor de plastic în Europa Directiva privind
deșeurile (2008/98/CE) a deschis deja drumul către o nouă gândire în ceea ce
privește gestionarea deșeurilor. Aceasta
stabilește o răspundere extinsă a producătorului (articolul 8) și descrie
factori puternici și inovatori de stimulare a unei producții sustenabile,
ținând seama de întregul ciclu de viață al produselor.
Statele membre sunt încurajate să adopte măsuri legislative și
nelegislative pentru a consolida reutilizarea și prevenirea, reciclarea și alte
operațiuni de valorificare a deșeurilor. Producătorii
trebuie încurajați să se implice în crearea de puncte de acceptare a produselor
scoase din uz. Aceștia pot să se angajeze în
gestionarea deșeurilor și să își asume responsabilitatea financiară pentru
activitatea respectivă. Aceștia vor pune la
dispoziția publicului informații cu privire la posibilitățile de reutilizare
sau de reciclare a unui produs. Se vor lua
măsuri corespunzătoare prin care să se încurajeze proiectarea de produse care
să aibă un impact mai mic asupra mediului și care să genereze mai puține
deșeuri în cursul producției și al utilizării ulterioare. Aceste măsuri pot încuraja dezvoltarea, producerea
și comercializarea de produse cu utilizări multiple, care sunt durabile din
punct de vedere tehnic și permit o gestionare ecologică la sfârșitul ciclului
de viață. Opțiunile
strategice prezentate în această secțiune urmează o abordare bazată pe ciclul
de viață, care începe cu proiectarea plasticului. Este
într-adevăr evident că proiectarea plasticului și a produselor din plastic
joacă un rol cheie în ceea ce privește sustenabilitatea și determină etapele
ulterioare ale ciclului de viață al materialelor plastice. De exemplu, reciclarea plasticului depinde în mare
măsură de compoziția materialelor plastice și de proiectarea produselor din
plastic. 5.1. Gestionarea
deșeurilor de plastic pe baza ierarhiei deșeurilor În principiu,
reciclarea deșeurilor de plastic este o opțiune mai bună decât valorificarea
energetică sau depozitarea. Deși, din
perspectiva ciclului de viață, nu toate deșeurile de plastic pot fi reciclate,
nu există motive tehnice pentru ca plasticul să meargă la depozitele de
deșeuri, în loc să fie reciclat sau exploatat în vederea valorificării
energetice. Acest obiect ar putea fi atins
prin eliminarea treptată sau interdicția depozitării deșeurilor de plastic,
printr-o modificare a Directivei privind depozitele de deșeuri (1999/31/CE). Ambele
opțiuni sunt deja folosite pentru deșeurile biologice (eliminare treptată) și
anvelope, lichide, explozibili (interdicție). Statele membre cu
rate de depozitare a deșeurilor de sub 5%, cum ar fi Germania, Țările de Jos,
Suedia, Danemarca, Belgia și Austria, ating rate de valorificare a deșeurilor
de plastic, inclusiv reciclare, cuprinse între 80% și 100%. Toate aceste țări au luat măsuri eficiente -
echivalente cu o interzicere a depozitării - care au permis ca deșeurile
combustibile să nu mai ajungă la depozitele de deșeuri. Majoritatea statelor
membre mai puțin performante nu aplică astfel de măsuri și efectuează
acceptarea deșeurilor în depozite pe baza unei taxe de depozitare care uneori poate
fi de doar 7 euro pe tonă. Cu toate acestea, unele state membre cu rate de valorificare ridicate și
interdicții privind depozitele de deșeuri au încă rate modeste de reciclare a
plasticului: în medie, aproximativ 28%[50]. Raportul actual dintre reciclarea și
valorificarea energetică a deșeurilor de plastic ar putea fi îmbunătățit prin
măsuri privind colectarea separată, sortarea și valorificarea materialelor. O interzicere a depozitării deșeurilor care să
favorizeze în mod automat valorificarea energetică în raport cu reciclarea nu
ar respecta ierarhia deșeurilor. Ar putea fi
util să se reflecteze asupra modului în care instrumentele economice ar putea
fi folosite pentru orientarea fluxurilor de deșeuri conform ierarhiei
deșeurilor, evitându-se astfel un „efect de aspirare” în favoarea valorificării
energetice. În medie, aproape
50% din toate materialele plastice din UE merg la depozitele de deșeuri,
majoritatea fiind ambalaje. Absența generalizată a
colectării separate a deșeurilor și lipsa unor soluții alternative în multe
state membre pot explica rata ridicată de eliminare a materialelor plastice la
depozitele de deșeuri[51]. Depozitarea plasticului nu contribuie cu nimic la
valorificarea materialelor și la valorificarea energetică, fiind deci foarte
ineficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor. Un studiu privind prognozele legate de generarea de
deșeuri până în 2035 a evaluat introducerea unor politici ferme de extindere a
reciclării și a constatat că plasticul are cel mai mare potențial de reducere a
impactului deșeurilor asupra mediului[52]. Întrebări: (1)
Se poate aborda în mod adecvat problema
plasticului în cadrul legislativ care reglementează în prezent gestionarea
deșeurilor sau este necesară adaptarea legislației în vigoare? (2)
Cum se pot elabora măsuri de promovare a
unui grad mai ridicat de reciclare a plasticului, astfel încât să aibă un
impact pozitiv asupra consolidării competitivității și a creșterii? (3)
Aplicarea integrală și efectivă a cerințelor
de tratare a deșeurilor prevăzute în legislația actuală privind depozitele de
deșeuri ar reduce suficient nivelul actual de depozitare a deșeurilor de
plastic? (4)
Ce măsuri ar fi adecvate și eficiente pentru
a promova reutilizarea și valorificarea plasticului în raport cu depozitarea? O
interzicere a depozitării plasticului ar fi o soluție proporțională sau ar fi
suficientă o creștere a taxelor de depozitare și introducerea unor obiective de
reducere a cantității de deșeuri care ajung în depozite? (5)
Ce alte măsuri ar fi oportune pentru a
îmbunătăți poziția valorificării deșeurilor de plastic în ierarhia deșeurilor,
reducând astfel valorificarea energetică în favoarea reciclării mecanice? O
taxă pe valorificarea energetică ar fi o măsură utilă? (6)
Ar trebui să se promoveze în Europa, sau
chiar să devină obligatorie, colectarea domestică separată a tuturor deșeurilor
de plastic, combinată cu regimuri de taxare de tipul „plătești pentru a arunca”
pentru partea rămasă din deșeuri? 5.2. Realizarea
obiectivelor, reciclarea plasticului și inițiative voluntare Obiective și exportul deșeurilor de
plastic Aproximativ 16 Mt/an de deșeuri de plastic ar
putea fi reciclate dacă toate obiectivele actuale de reciclare ar fi
îndeplinite pentru deșeurile municipale solide, deșeurile din construcții și
demolări, vehiculele scoase din uz, ambalaje, baterii și DEEE. Această cifră pare să indice că aproximativ 9 Mt de
deșeuri de plastic (din totalul de 24,9 Mt) nu sunt acoperite în mod specific
de obiective de reutilizare/valorificare cu caracter obligatoriu; este vorba în principal de plasticul utilizat în mobilă și
alte echipamente decât echipamentele electrice și electronice[53].
Directiva privind ambalajele este singurul
instrument juridic al UE care stabilește un obiectiv de reciclare specific
pentru ambalajele din plastic. Ar putea fi avută în vedere stabilirea
unor alte obiective specifice de reciclare a deșeurilor de plastic, depășind
cadrul deșeurilor de ambalaje din plastic. Așa cum concluzionează AEM, este posibil și ca obiectivele de reciclare stabilite în legislația europeană privind deșeurile să fi stimulat
furnizarea de deșeuri reciclabile[54]. Această evoluție, combinată cu prețurile ridicate
plătite de economia asiatică aflată în plină expansiune, a antrenat o creștere
exponențială a exporturilor de deșeuri de plastic către Asia în ultimii 10 ani. Deși acesta nu este în sine un lucru negativ, se
poate argumenta că reciclarea deșeurilor de plastic în Europa este, din punct
de vedere ecologic, o opțiune mai bună și că deșeurile de plastic exportate
către țări terțe ar trebui să fie reciclate în instalații conforme cu standarde
echivalente celor aplicate în UE. Exportul de
deșeuri de plastic către instalații neconforme sau în scopul eliminării ar
putea să contravină obiectivului ecologic de conservare a resurselor prevăzut
în Directiva-cadru privind apa. (7)
Sunt necesare obiective specifice de
reciclare a deșeurilor de plastic pentru a crește nivelul de reciclare a
acestui tip de deșeuri? Ce alte tipuri de măsuri ar putea fi introduse? (8)
Este necesar să se ia măsuri pentru a se
evita reciclarea neconformă sau aruncarea deșeurilor de plastic reciclabile
exportate către țări terțe? Acțiuni voluntare Acțiunile
voluntare ar putea contribui și ele semnificativ la atenuarea problemei
deșeurilor de plastic din mediu și ar putea favoriza minimizarea utilizării
resurselor. O țintă la îndemână ar fi
deșeurile de ambalaje din plastic, care reprezintă 63% din totalul deșeurilor
de plastic generate. Stabilirea unor „orientări
privind ambalajele sustenabile”, pe care producătorii și comercianții
cu amănuntul s-ar angaja să le respecte, ar putea fi un pas în direcția cea
bună. O astfel de inițiativă ar putea cuprinde
definirea unor parametri pentru evaluarea sustenabilității ambalajelor, punerea
la dispoziție a celor mai bune tehnici actuale pentru producătorii de ambalaje
din plastic, existența unui sistem de etichetare independent pentru a măsura
amprenta individuală a consumatorilor, demararea de campanii de informare prin
care consumatorii să fie sensibilizați cu privire la eliminarea plasticului și
la pericolele legate de acest material, precum și organizarea unei colectări
separate. Inițiative existente, precum Forumul
detailiștilor europeni, EUROPEN, „PET bottle platform” și Vinyl 2010+ ar putea
să-și unească eforturile în vederea creșterii sustenabilității producției și
eliminării plasticului. Scheme similare ar
putea fi create pentru colectarea și valorificarea materialelor plastice
agricole (altele decât ambalajele), care sunt ușor de reciclat datorită
compoziției lor chimice uniforme. Programul „Agricultural
Waste Plastics Collection and Recovery Programme” din Regatul
Unit ar putea servi drept exemplu[55]. Inițiative similare ar putea să se concentreze pe
plasticul provenit din DEEE și din vehicule la sfârșitul ciclului de
viață, care reprezintă 10 % din deșeurile de
plastic produse în Europa. În fine, investițiile producătorilor în
îmbunătățirea proiectării produselor vor deveni un factor mai important de
stimulare a reducerii deșeurilor de plastic. Articolul
8 din Directiva-cadru privind apa indică în aceeași direcție, iar adaptarea
voluntară anticipată ar putea duce la rezultate mai bune decât schimbările
impuse prin lege. (9)
Alte acțiuni voluntare, întreprinse în
special de producători și de comercianții cu amănuntul, ar fi un instrument
adecvat și eficient pentru a obține o mai bună utilizare a resurselor în cadrul
ciclului de viață al produselor din plastic? 5.3. Accentul
pe comportamentul consumatorilor Dând
plasticului o valoare Plasticul este
perceput ca un material care nu are o valoare intrinsecă. Această percepție favorizează aruncarea deșeurilor. Totuși, toate materialele plastice sunt materiale
complexe și de înaltă tehnologie, pe care consumatorii ar trebui să le
aprecieze la justa lor valoare în vederea stimulării reutilizării și reciclării. Unele produse din
plastic (de exemplu, sticlele pentru băuturi de tipul „PET”) pot face obiectul
unui sistem de garanție și returnare, care ar motiva deținătorul produsului
aflat la sfârșitul ciclului de viață să-și recupereze garanția, returnând obiectul
la un punct de colectare determinat, evitând restricțiile de concurență sau
structurile monopoliste. Pentru anumite
articole din plastic, noi modele antreprenoriale, cum ar fi sistemele de
închiriere, unde producătorul rămâne proprietarul produsului, ar putea fi un
instrument util pentru a garanta colectarea articolului și tratarea rațională
din punct de vedere ecologic a acestuia. Întrebări: (10)
Este posibil să se dezvolte sisteme de
garanție și returnare sau de închiriere pentru anumite categorii de produse din
plastic? În caz afirmativ, cum ar putea fi evitate efectele negative asupra
concurenței? Consumatori
care știu ce cumpără Consumatorii
informați pot juca un rol decisiv în promovarea unor modele de producție mai
sustenabile pentru plastic și produsele din plastic, facilitând totodată o
utilizare mai eficientă a resurselor. Vizând comportamentul consumatorilor,
informațiile clare, simple și concise ar putea permite informarea
consumatorilor cu privire la conținutul de plastic al unui produs și aditivii/coloranții
potențial periculoși pe care-i conține, cu privire la impactul acestora asupra
posibilităților de reciclare și cu privire la precauțiile necesare în
utilizarea produselor. Aceste informații
ar putea include de asemenea indicatori de performanță de mediu, precum
posibilitățile de reciclare și de compostare și performanțele produselor din
plastic din punctul de vedere al utilizării eficiente a resurselor. Pentru
anumite produse din plastic, informațiile privind conținutul de materiale
reciclate și posibilitățile de reciclare și de reparare ar putea fi de asemenea
utile. Informații
complete privind tipul de plastic utilizat și posibilitățile de reciclare ar
putea fi furnizate consumatorului, depășind cadrele existente, pentru a-i
permite să facă o alegere în cunoștință de cauză atunci când cumpără un produs
din plastic. Simplitatea și eficiența reciclării s-ar putea reflecta în prețul
produsului și ar putea fi utilizate ca strategie de marketing. Informații
bazate pe amprenta ecologică sau pe etichete ecologice ar putea fi de asemenea
utilizate pentru a facilita o alegere în cunoștință de cauză în ceea ce
privește performanțele globale pe parcursul întregului ciclu de viață al
produsului. Întrebare: (11)
Ce tip de informații considerați că ar fi
necesare pentru le oferi consumatorilor posibilitatea de a contribui direct la
utilizarea eficientă a resurselor în momentul în care aleg un produs din
plastic? 5.4. Spre
materiale plastice mai sustenabile O
proiectare a plasticului care să permită o reciclare simplă și economică pe
parcursul întregului ciclu de viață[56] Un element
important pentru creșterea sustenabilității producției de plastic este faza de
proiectare însăși. Deși există relativ puține
tipuri de plastic de bază (polimeri), multitudinea de aditivi utilizați în
producția plasticului poate constitui un obstacol major pentru reciclarea
plasticului sau poate duce mai degrabă la sub-reciclare decât la o reciclare pe
parcursul întregului ciclu de viață. Reducerea
substanțelor periculoase din plastic ar duce la sporirea posibilităților de
reciclare. Eliminarea treptată a acestor
substanțe, atât din produsele noi, cât și din cele reciclate, ar reduce de
asemenea riscurile asociate cu utilizarea acestora. Foaia
de parcurs privind eficiența utilizării resurselor sugerează că, până în 2020,
toate substanțele relevante care prezintă motive de îngrijorare deosebită trebuie
introduse în lista REACH a substanțelor candidate, ceea ce ar permite captarea
aditivilor de plastic relevanți. Un flux adecvat
de informații între producători și reciclatori este de asemenea important. Fișe tehnice de securitate clare pentru particulele
de plastic utilizate de către prelucrători ar putea favoriza o reciclare de
înaltă calitate. De asemenea, etichetarea și
informațiile privind conținutul chimic al plasticului livrat prelucrătorilor,
indicând toți aditivii, ar putea juca un rol util. Întrebare: (12)
Ce schimbări aduse proiectării chimice a
plasticului ar putea îmbunătăți posibilitățile de reciclare a acestuia? (13)
Cum ar putea fi puse informațiile privind
conținutul chimic al plasticului la dispoziția tuturor actorilor din lanțul de
reciclare a deșeurilor? Materialele
inovatoare aduc noi provocări Riscuri noi pot apărea în urma utilizării unor materiale inovatoare
precum nanomaterialele, prezente de exemplu în sticlele din
polietilentereftalat (PET)[57] sau în ambalaje în general sau care permit
penetrarea selectivă a gazului în ambalajele alimentare, sau în urma utilizării
nanosenzorilor pentru a detecta deteriorarea produselor alimentare[58]. Abordarea UE constă în evaluarea de la caz la caz a riscurilor
nanomaterialelor individuale. Evaluarea
riscurilor potențiale pentru sănătate și mediu este totuși dificilă din cauza
penuriei de date toxicologice și de mediu.
Definiția comună a nanomaterialelor, care a fost formulată la nivel european,
ar putea îmbunătăți producția și colectarea acestor date relevante[59]. Utilizarea tot
mai largă a microplasticelor virgine este, de asemenea, un subiect de
îngrijorare. În unele produse de consum, cum
ar fi cremele exfoliante și gelurile de duș, producătorii adaugă microplastic
în loc de particule exfoliante naturale. Aceste
particule pot ajunge în mări, deoarece sistemele de gestionare a apei nu sunt
capabile să rețină aceste materiale. Întrebare: (14)
Cum pot fi abordate cel mai bine problemele
generate de utilizarea microplasticului în produse sau procese industriale și a
nanoparticulelor în plastic? 5.5. Durabilitatea
plasticului și a produselor din plastic Multe probleme din domeniul gestionării
deșeurilor de plastic, cum ar fi creșterea volumelor și plasticul marin, sunt
cauzate de durabilitatea extremă a materialelor plastice, care de obicei au o
durată de viață mai lungă decât produsele care le conțin. Problemele sunt exacerbate atunci când produsele
din plastic sunt concepute special pentru o singură utilizare sau pentru o
durată scurtă de viață ori atunci când durata lor de viață este scurtată în mod
deliberat. O proiectare care să faciliteze o
durată de viață mai lungă, reutilizarea și repararea produselor Pentru a asigura
sustenabilitatea producției și a consumului de produse din plastic și pentru a
evita pierderea de resurse naturale neregenerabile, produsele din plastic
trebuie să fie proiectate astfel încât să se maximizeze durabilitatea. Există mai mulți factori care fac dificilă realizarea
acestui obiectiv, cum ar fi uzura tehnică sau planificată[60], precum și tipurile de proiectare
care fac ca repararea produselor din plastic să fie nerentabilă sau chiar
imposibilă din punct de vedere tehnic. Adesea, produsele
din plastic, cum ar fi echipamentele electrice și electronice, nu sunt
proiectate în vederea unei reutilizări ulterioare. Deoarece
proiectarea poate să nu fie decât un instrument de marketing, chiar și pași
mici în ceea ce privește inovarea tehnică sunt adesea utilizați mai degrabă
pentru a comercializa un produs complet nou decât pentru a alege un sistem
modular proiectat pentru a permite înlocuirea ușoară și la costuri mici a
componentelor inovatoare. De exemplu, este o
situație comună să se vândă un laptop din plastic complet nou, atunci când o
simplă înlocuire a procesorului (CPU) ar putea fi suficientă din punct de vedere
tehnic pentru a moderniza echipamentul. Ar trebui să se evite orice proiectare care face în mod deliberat
imposibilă repararea produselor din plastic[61]. Elaborarea de cerințe sau orientări
privind reutilizarea și repararea produselor din plastic este o opțiune care ar
trebui explorată. Au început deja unele activități
privind dezvoltarea de metodologii pentru măsurarea posibilităților de
reutilizare a produselor[62]. O soluție ar putea consta în elaborarea de norme
de proiectare ecologică, stabilirea de criterii specifice privind reutilizarea,
durabilitatea, posibilitățile de reparare și construcția modulară, așa cum se
prevede deja la articolul 9 alineatul (1) din Directiva-cadru privind apa. (15)
Politica în materie de proiectare a
produselor ar trebui să abordeze uzura planificată a produselor din plastic și
să vizeze creșterea gradului de reutilizare și proiectarea modulară în vederea
reducerii deșeurilor de plastic? (16)
Elaborarea unor noi norme privind
proiectarea ecologică ar putea contribui la îmbunătățirea posibilităților de
reutilizare și a durabilității produselor din plastic? Produsele
din plastic de unică folosință și cu durată scurtă de viață. Din punctul de vedere al prevenirii generării de deșeuri și al
utilizării eficiente a resurselor, este de dorit să se ia măsuri pentru a evita
proliferarea produselor cu durată scurtă de viață și a produselor de unică
folosință (precum pungile din plastic), dacă se bazează pe o evaluare a
ciclului de viață (LCA - Life Cycle Assessment) și pe o analiză a amprentei
ecologice a produsului [63]. Gadgeturile
ieftine din plastic, oferite împreună cu produse de consum, articolele de
divertisment, jucăriile cu durată scurtă de viață și alte categorii similare de
produse sunt în general disponibile pe piață la prețuri care nu reflectă pe
deplin costurile lor ecologice, în special pe cele de gestionare a deșeurilor. Același lucru este valabil și pentru produsele de
unică folosință, cum ar fi pungile din plastic de unică folosință pentru
cumpărături. Pungile din plastic pentru cumpărături sunt emblematice pentru societatea de consum modernă: sunt
ușoare, practice, fără valoare și adesea sunt aruncate după o singură
utilizare. Cu toate acestea, presiunea pe care pungile din plastic
pentru cumpărături o exercită asupra mediului este considerabilă. În 2010, 95,5 miliarde de pungi din plastic pentru
cumpărături (1,42 Mt) erau puse pe piața UE, majoritatea (92%) fiind de unică
folosință. Și mai îngrijorător este faptul că
pungile din plastic contribuie în mod inutil la volumul de deșeuri de plastic
din mediul marin, având aceleași efecte nefaste ca și alte deșeuri de plastic. Un exemplu elocvent: sacii din plastic au reprezentat 73%
din deșeurile colectate de traulere de-a lungul coastei toscane[64]. În
urma consultării publice privind sacii din plastic pentru cumpărături,
organizată în vara anului 2011, Comisia Europeană, în cadrul unei inițiative
separate, evaluează opțiuni de reducere a volumului de pungi din plastic de
unică folosință. Dezvoltarea de
instrumente bazate pe piață, luând în considerare indicatori de impact asupra
mediului, poate fi o opțiune pentru descurajarea producției și consumului de
produse din plastic cu durată scurtă de viață și de unică folosință. Această abordare și-ar găsi în cele din urmă
justificarea în principiul „poluatorul plătește”. La un nivel mai general, prețurile pot fi denaturate și pot contraveni
bunelor practici de mediu[65]. Un sistem care să reflecte
adevăratul cost pentru mediu, de la extracția materiei prime până la producție,
distribuție și eliminare, ar încuraja o producție mai sustenabilă și ar
compensa disfuncționalitățile pieței. Achizițiile
publice ecologice și instrumentele financiare precum taxele de mediu ar putea
de asemenea contribui la ameliorarea acestei situații. Întrebări: (17)
Ar trebui să se introducă instrumente bazate
pe piață pentru a reflecta cu mai multă precizie costurile de mediu ale
plasticului (de la producție până la eliminarea finală)? (18)
Cum poate fi abordată cel mai bine problema
deșeurilor generate de produsele cu durată scurtă de viață și produsele de
unică folosință? 5.6. Promovarea
materialelor plastice biodegradabile și a bioplasticelor Materialele plastice biodegradabile Produsele din plastic biodegradabil[66] sunt adesea percepute drept o posibilă soluție la problema
deșeurilor de plastic și atrag din ce în ce mai mult atenția publicului. Deși
nu reprezintă decât un segment mic de piață, producția de materiale plastice
biodegradabile se efectuează în prezent la scară industrială și se preconizează
că, în Europa, va ajunge de la 0,23 Mt/pa în 2007 la 0,93 Mt/pa în 2011[67]. Termenul
„biodegradabil” însuși poate fi înțeles greșit de către consumatori. Deși eticheta „biodegradabil” ar putea fi interpretată ca
însemnând „care permite o compostare la domiciliu”, în realitate, marea majoritate
a materialelor plastice biodegradabile nu se pot descompune decât în condiții
foarte specifice de temperatură și umiditate constant ridicate, precum cele
oferite de instalațiile de compostare industrială, și nu sunt adecvate pentru
compostarea la domiciliu, nici nu se descompun într-un timp rezonabil după ce
au fost aruncate[68]. Ar putea fi util să se stabilească o distincție
clară între plasticul compostabil la domiciliu și cel care necesită o
compostare industrială, precum și să se educe consumatorii cu privire la
canalele de eliminare corespunzătoare. Informațiile
confuze i-ar putea determina pe consumatori să nu ia suficiente măsuri de
precauție în momentul eliminării din cauza interpretării greșite a etichetei
„biodegradabil”, în sensul că articolele s-ar descompune rapid în condiții
naturale. Ar trebui de
asemenea să se examineze afirmațiile legate de biodegradabilitate. De exemplu, fragmentarea plasticului îmbunătățit cu
un agent oxidant (în general, o sare metalică) în prezența oxigenului, a căldurii
și a luminii UV antrenează formarea de particule de plastic microscopice cu
proprietăți similare celor ale plasticului în vrac.
Reziduurile din oxo-degradare pot avea efecte necunoscute[69].
Plasticul oxo-degradabil riscă să contribuie la volumul de microplastic care
ajunge în mediul marin și, prin urmare, poate crește în mod semnificativ riscul
de ingerare de către animale[70]. Prezența unor agenți oxidanți în fluxurile de
deșeuri de plastic poate de asemenea face mai dificilă reciclarea plasticului[71]. Ar
trebui să se evalueze dacă utilizarea termenului „biodegradabil” trebuie să fie
autorizată în acest caz. O altă întrebare
deschisă este în ce măsură plasticul biodegradabil poate fi o soluție pentru
problema poluării marine cu plastic. Descompunerea
în mediul marin depinde de mulți factori, cum ar fi tipul de produs, prezența
suficientă a unor microorganisme relevante, temperatura apei și densitatea
produsului. În cursul unor teste Plastral Fidene, s-a
constatat că un amestec amidon-PCL[72] se degradează în 20 - 30 de săptămâni în apele
australiene, în vreme ce în compost se degradează în 20-30 de zile[73]. În
plus, numeroase materiale plastice biodegradabile nu se degradează în
intestinele speciilor marine, iar leziunile vor rămâne probabil o problemă. Există mai multe
obstacole care trebuie eliminate pentru ca materialele plastice biodegradabile
să pătrundă rapid pe piață. În lipsa unor progrese
tehnice suplimentare în ceea ce privește proprietățile lor funcționale, acestea
pot să nu fie adecvate pentru unele tipuri de ambalaje, cum ar fi cele pentru
produse alimentare proaspete[74]. Lanțurile de fabricație existente, care utilizează de
obicei plasticul pe bază de petrol, ar putea avea nevoie de adaptări
costisitoare pentru a funcționa cu materialele plastice biodegradabile[75].
Efectele exacte ale plasticului biodegradabil asupra mediilor acvatice, precum
și toxicitatea compostului rămân subiecte de explorat[76]. Sistemele
existente de tratare a deșeurilor încă nu sunt capabile să separe în mod
adecvat plasticul biodegradabil de plasticul convențional, ceea ce poate pune
în pericol procesele de reciclare. Adaptarea
tehnică ar putea crește costurile de separare, deoarece ar fi probabil necesare
echipamente mai sofisticate. În ceea ce
privește compostarea materialelor plastice biodegradabile, ar fi necesare
investiții în instalații de compostare care să asigure o pre-tratare suficientă
și un proces de compostare adecvat. (19)
Pentru ce aplicații ar merita să fie
promovate materialele plastice biodegradabile și ce condiții-cadru ar trebui să
se aplice? (20)
Ar fi oportun ca cerințele legale existente
să devină mai stricte, făcând o distincție clară între materialele plastice
compostabile în mod natural și cele biodegradabile tehnic? O astfel de
distincție ar trebui să facă parte din informațiile obligatorii? (21)
Utilizarea plasticului oxo-degradabil ar
necesita vreun tip de intervenție în scopul protejării proceselor de reciclare
și, în caz afirmativ, la ce nivel? Bioplasticele Deși piața este în continuare dominată de plasticul bazat pe petrol[77] (peste 99%), există o piață emergentă, în
creștere, pentru bioplasticul produs din resurse regenerabile[78]. Bioplasticele actuale sunt în general fabricate
din amidon provenit din porumb, orez, trestie de zahăr sau cartofi. Prefixul „bio” a
fost clar definit de Comitetul European pentru Standardizare (CEN)[79]. Cu
toate acestea, consumatorii trebuie să fie pe deplin informați în legătură cu
faptul că acest prefix se referă la originea resursei și nu la gestionarea
sfârșitului duratei de viață. Deși majoritatea
materialelor plastice biodegradabile sunt în prezent bioplastice, este de
asemenea posibil să se producă materiale plastice biodegradabile din resurse
bazate pe petrol sau o combinație de petrol și resurse biologice. În plus, unii biopolimeri, cum ar fi polietilena
(PE) pe bază de bioetanol, nu sunt biodegradabili. Concurența
cu producția alimentară, deja discutată pe larg în contextul biocarburanților,
este o chestiune problematică foarte controversată în ceea ce privește
bioplasticele. O creștere semnificativă a
producției de bioplastice la un nivel comparabil cu cel al materialelor
plastice convenționale ar putea avea un impact negativ asupra producției
culturilor de uz alimentar utilizate pentru a fabrica bioplastice. Aceasta ar putea avea un impact negativ asupra
economiilor în curs de dezvoltare și a economiilor în tranziție. S-a stabilit că există o legătură între creșterile de
prețuri pentru porumb în urma creșterii producției de etanol în 2008 în SUA[80]. O
creștere a utilizării terenurilor și a prețurilor la materiile prime ar putea
avea ca rezultat, pe lângă pierderea biodiversității prin transformarea
terenurilor nefolosite și a pădurilor în câmpuri, o creștere a consumului
agricol de apă și îngrășăminte. Aceste
probleme nu ar viza bioplasticele fabricate din deșeuri agricole și subproduse
ale culturilor de uz alimentar sau din alge de apă sărată. Întrebare: (22)
Cum ar trebui privite bioplasticele în
contextul gestionării deșeurilor de plastic și al conservării resurselor? Ar
trebui să se încurajeze utilizarea bioplasticelor? 5.7. Inițiative
ale UE legate de deșeurile marine, inclusiv deșeurile de plastic Directiva-cadru privind strategia pentru
mediul marin (MSFD) (2008/56/CE) are ca obiectiv
atingerea unei bune stări ecologice pentru toate apele marine până în 2020. Directiva identifică deșeurile marine drept unul
dintre factorii care determină buna stare ecologică, care este atinsă atunci
când „proprietățile și cantitățile de deșeuri marine nu provoacă daune mediului
costier și marin. ” Deșeurile marine includ
toate tipurile de deșeuri. Cu toate acestea,
studiile au arătat că majoritatea deșeurilor găsite în mările și oceanele
noastre sunt constituite din plastic. În 2010, Comisia a prezentat
criteriile care permit statelor membre să evalueze starea ecologică a mărilor
lor în contextul MSFD[81]. Mai multe dintre aceste
criterii se referă la deșeurile marine. Un
grup de lucru dedicat deșeurilor marine a elaborat un tablou general al datelor
și al metodologiilor existente pentru monitorizarea deșeurilor marine, în
conformitate cu MSFD. Acesta a subliniat
gravitatea problemei și nevoia urgentă de a continua realizarea de cercetări
coordonate pentru a garanta o abordare comună a monitorizării și a atenuării
efectelor. Grupul continuă să lucreze în special la
armonizarea monitorizării și la estimarea costurilor asociate și a daunelor
provocate de deșeurile marine[82]. În paralel, Comisia a inițiat un dialog cu
părțile interesate (producători de plastic, reciclatori, comercianți cu
amănuntul, ambalatori, autorități portuare și maritime, ONG-uri) pentru a
dezvolta parteneriate și acțiuni voluntare pentru a aborda problema deșeurilor
marine. În plus, există o serie de proiecte și
inițiative în curs, care vizează o mai bună înțelegere a surselor și a
impactului deșeurilor marine, precum și explorarea unor soluții posibile. O prezentare generală a tuturor inițiativelor și
posibilelor măsuri vizând remedierea acestei probleme se găsește într-un
document de lucru separat al serviciilor Comisiei [document de lucru (2012)
365]. Succesul punerii în aplicare a politicii privind
deșeurile este o condiție preliminară esențială pentru a evita introducerea
deșeurilor de plastic în mediul marin. Există
discuții cu privire la stabilirea de obiective pentru a ghida eforturile strategice
și a monitoriza succesul acestora (de exemplu, în versiunea finală a
declarației ministeriale OSPAR 2010). Viitoarele
rapoarte elaborate în temeiul MSFD și proiectele în curs ar trebui să permită
elaborarea unui scenariu de referință pentru UE în 2013, care ar putea fi
utilizat pentru a stabili criterii de referință, etape și obiective strategice. În cadrul anumitor convenții maritime regionale,
sunt în curs de elaborare planuri de acțiune privind deșeurile marine. Pentru Marea Mediterană, o strategie privind deșeurile
marine a fost aprobată în februarie 2012[83]. Pentru
Atlanticul de Nord-Est, pe lângă planul de acțiune prevăzut, proiectul
„Recuperarea deșeurilor marine” (Fishing for Litter) va fi pus în
aplicare în mai multe domenii ale convenției. În
plus, există multe inițiative la nivelul UE, inclusiv evoluții strategice, care
reflectă tot mai fidel impactul deșeurilor marine, cum ar fi revizuirea
Directivei privind instalațiile portuare de preluare (a se vedea documentul de
lucru al serviciilor Comisiei pentru o prezentare mai cuprinzătoare). Politica UE privind deșeurile prevede deja multe
dispoziții care, dacă ar fi aplicate pe deplin, ar reduce semnificativ problema
deșeurilor marine. Prezenta carte verde
propune o serie de opțiuni strategice suplimentare care ar putea contribui la
reducerea volumului deșeurilor marine. Cu
toate acestea, ar trebui luate numeroase alte măsuri aflate în afara domeniului
de aplicare al acestei cărți vezi, cum ar fi realizarea de studii
comportamentale pentru a înțelege mai bine cum se poate crește nivelul de
sensibilizare a consumatorilor. Una dintre aceste măsuri constă în creșterea
nivelului de sensibilizare a consumatorilor, lucru care a fost realizat în mai
multe state membre, regiuni și comunități, de exemplu, prin organizarea de zile
ale curățeniei pe plaje. Astfel de inițiative
sunt numeroase și au loc la diverse niveluri în diferite zile, deoarece nu
există nicio coordonare la nivelul UE a tuturor activitățile în curs, în
special pentru aceste evenimente de sensibilizare. Întrebări: (23)
Ce alte acțiuni decât cele descrise în
prezenta carte verde ar putea fi avute în vedere pentru a reduce deșeurile
marine? Ar trebui ca anumite măsuri legate de deșeurile marine să fie
coordonate la nivelul UE (de exemplu, prin crearea unei zile europene a
curățeniei costiere)? (24)
În propunerea sa pentru un nou program de
acțiune pentru mediu, Comisia propune să se stabilească la nivelul UE un
obiectiv de reducere cantitativă a deșeurilor marine. Cum poate stabilirea unui
astfel de obiectiv să ofere valoare adăugată măsurilor vizând o reducere
globală a cantității de deșeuri de plastic? Cum s-ar putea stabili un astfel de
obiectiv? 5.8. Acțiuni
la nivel internațional Articolul 4 al
Convenției de la Basel (BC) obligă părțile să asigure disponibilitatea unor
instalații de eliminare adecvate pentru gestionarea rațională din punct de
vedere ecologic a deșeurilor periculoase și a altor deșeuri, care trebuie să
fie situate, în măsura posibilului, pe teritoriul părții vizate, indiferent de
locul eliminării. Această cerință generală se
aplică și deșeurilor de plastic. „Noul cadru
strategic” pentru 2012 - 2021, adoptat în cursul celei de-a zecea
Conferințe a Părților (CoP) din cadrul Convenției de la Basel din 2011, include
printre obiectivele strategice gestionarea rațională din punct de vedere
ecologic în materie de prevenire și minimizare a deșeurilor. CoP a decis de asemenea să mandateze un grup de experți
tehnici să dezvolte un cadru pentru gestionarea rațională din punct de vedere
ecologic a deșeurilor la nivel internațional[84]. Mai recent, parteneriatul mondial pentru gestionarea deșeurilor
UNEP-IETC[85], creat în 2010, încearcă să promoveze, la nivel
internațional, o abordare holistică a gestionării deșeurilor, servind drept
platformă pentru consolidarea cooperării internaționale între părțile
interesate. Sunt în curs de elaborare planuri de lucru
pentru domenii prioritare sponsorizate, cum ar fi gestionarea deșeurilor
solide, deșeurile marine și minimizarea deșeurilor, toate de o importanță crucială
pentru gestionarea deșeurilor de plastic la nivel internațional. S-ar putea avea în vedere un domeniu prioritar
specific pentru deșeurile de plastic. „Noua
politică de vecinătate” și politica de preaderare
pot juca un rol în promovarea măsurilor de îmbunătățire a gestionării
deșeurilor de plastic și de abordare a provocărilor actuale. De exemplu, implicarea statelor învecinate de la sudul
Mediteranei și din regiunea Mării Negre este esențială pentru a obține o bună
stare ecologică, adică fără deșeuri de plastic, a acestor două mări[86]. Problema deșeurilor marine de plastic ar
trebui să fie de asemenea ridicată în cadrul discuțiilor/forumurilor/planurilor
de acțiune bilaterale și regionale. În plus,
există o nevoie evidentă de a lega aceste cadre și acțiuni strategice de
acțiunile întreprinse în cadrul UNEP, cum ar fi programul de acțiune pentru
Marea Mediterană, care vizează consolidarea punerii în aplicare a Convenției de
la Barcelona și minimizarea impactului deșeurilor marine de plastic. Summitul Rio + 20 a fost o ocazie de a aborda
problema deșeurilor marine la nivel mondial. Documentul final a recunoscut
necesitatea de a continua eforturile vizând reducerea frecvenței și a efectelor
factorilor de poluare marină, inclusiv deșeurile marine, mai ales cele de
plastic, provenind dintr-o serie de surse terestre și marine, inclusiv
transportul maritim și scurgerile de apă de pe uscat. A fost luat un angajament
concret de a acționa până în 2025, pe baza datelor științifice colectate,
pentru a reduce semnificativ volumul deșeurilor marine și a preveni astfel
daunele asupra mediului costier și marin. Întrebări: (25)
UE ar trebui să acorde o prioritate mai mare
deșeurilor de plastic în cadrul „noii politici de vecinătate”, în special în
vederea reducerii volumului de deșeuri de plastic în Marea Mediterană și în
Marea Neagră? (26)
Cum ar putea UE să promoveze mai eficient o
acțiune internațională vizând îmbunătățirea gestionării deșeurilor de plastic
la nivel mondial? [1] COM(2011) 571. [2] Gerhard Pretting/Werner Boote, Plastic Planet, Ornage
Press, Freiburg 2010, p.8. [3] In depth report Plastic Waste: Ecological and Human
Health Impacts, Science for Environment Policy, noiembrie 2011, p.1. [4] (BIOIS) Plastic waste in the Environment, final report,
Comisia Europeană, noiembrie 2010, http://ec.europa.eu/environment/waste/studies/pdf/plastics.pdf.
[5] KPMG International (2010). The future of the chemical
industry. [6] Plastic waste in the Environment, loc.cit, p. 163. [7] Wurpel G.,Van den Akker J.,Pors J., Ten Wolde, Plastics
do not belong in the ocean. Towards a roadmap for a clean North Sea. IMSA
Amsterdam (2011), p. 39. [8] Statisticile statelor membre acoperă în general doar
ambalajele din plastic. Volumul real al deșeurilor din plastic este probabil
mai mare. A se vedea: FORWAST, 2010, Policy recommendations, p. 43. (http://forwast.brgm.fr/Documents/Deliverables/Forwast_D63.pdf). [9] (BIOIS) Plastic waste in the Environment, loc.cit.,
p. 73. [10] R 1 operațiune de recuperare în temeiul anexei II la
directiva privind deșeurile (2008/98/CE). [11] (BIOIS) Plastic waste in the Environment, loc.cit,
p. 123. [12] (BIOIS) Plastic waste in the Environment, op.cit.,
p. 122 ff. [13] (BIOIS) Plastic waste in the Environment, loc.cit.,
p. 123. [14] WBCSD,
Vision 2050,
ttp://www.wbcsd.org/templates/TemplateWBCSD5/layout.asp?type=p&MenuId
=MTYxNg&doOpe. [15] Plastics Europe, plastics – the facts, 2012, p.5. [16] Friends of the Earth, Report of September 2010, More jobs,
less waste, p. 16, p. 31. [17] Plastics Europe, loc.cit., p 5. [18] Plastics Europe, loc.cit., p. 12. [19] Wurpel G. et al, loc cit., p. 13. [20] UNEP, 2009, Marine Litter: A global challenge,
http://www.unep.org/pdf/unep_marine_litter-a_global_challenge.pdf. [21] Un fenomen care antrenează capturarea neintenționată a
unor mari cantități de pești de către mari bucăți de plase de pescuit
abandonate, care plutesc în apă. [22] În apropierea marilor orașe și a canioanelor din larg,
densitatea ar putea ajunge la 100 000 de unități per/km2. A se
vedea, de asemenea: Wurpel,G. loc.cit., p. 32, 35. [23] Majoritatea aditivilor sunt substanțe de umplere sau de
întărire, plastifianți, coloranți, stabilizatori, adjuvanți tehnologici,
substanțe ignifuge, peroxizi și agenți antistatici, fiecare reprezentând o
familie întreagă de produse chimice. [24] Mato Y., Isobe T., Takada H., Kanehiro H., Ohtake C. și
Kaminuma T. (2001) „Plastic resin pellets as a transport medium for toxic
chemicals in the marine environment” în Environmental Science and Technology
35(2): 318-324. [25] Rios, L.M., Moore, C. și P.R. Jones (2007) „Persistent
organic pollutants carried by synthetic polymers in the ocean environment” în Marine
Pollution Bulletin 54: 1230-1237. [26] Rios, L.M., Jones, P.R., Moore, C. și U. Narayan (2010)
„Quantification of persistent organic pollutants adsorbed on plastic debris
from the Northern Pacific Gyres’ “Eastern Garbage Patch””, acceptat în Journal
of Environment Monitoring. [27] (BIOIS) Plastic waste in the Environment, loc.cit,
p. 117. [28] (BIOIS) Plastic waste in the Environment, loc.cit,
p. 114. [29] Anuarul UNEP; Emerging issues in global environment,
Nairobi 2011; GESAMP (2010,IMO/FAO/UNESCO-IOC/UNIDO/WMO/IAEA/UN/UNEP Joint
Group of Experts on the Scientific Aspects of Marine Environmental Protection);
Bowmer, T. și Kershaw, P.J., 2010 (Eds.), Proceedings of the GESAMP
International Workshop on plastic particles as a vector in transporting
persistent, bio-accumulating and toxic substances in the oceans. GESAMP Rep.
Stud. No. 82, 68 pp., p.8. [30] UNEP
(2005). Marine litter, an analytical overview:
http://www.unep.org/regionalseas/marinelitter/publications/docs/anl_oview.pdf. [31] Liffman M. și Boogaerts (1997) „Linkages between
land-based sources of pollution and marine debris” în Marine Debris. Sources,
Impacts, Solutions pp 359-366. [32] Browne,
M.A., Crump, P., Niven, S.J., Teuten, E., Tonkin, A., Galloway, T., Thompson,
R. (2011). Accumulation of microplastics on shorelines worldwide: sources and
sinks. Environ Sci Technol, 45(21), 9175-9179. [33] Derraik J.G.B (2002) „The pollution of the marine environment by
plastic debris: a review” în Marine Pollution Bulletin 44:842-852. [34] Directiva privind bateriile, 2006/66/CE ,,JOL 266,
26.9.2006, p. 1-14, Directiva privind vehiculele scoase din uz, 2000/53/CE. JO L 269, 21.10.2000, p.34; Directiva privind
ambalajele și deșeurile de ambalaje, 1994/62/CE, JO L
365, 31.12.1994, p. 10–23; Directiva PCB/PCT, 1996/59/CE, JO L 243, 24.9.1996,
p. 31–35; Directiva privind nămolurile de epurare, 1986/278/CEE; JO L 181,
4.7.1986, p. 6–12 [35] În special, articolul 2.7 (d). [36] (BIOIS) Plastic waste in the Environment, loc.cit.,
p. 74. [37] Studiu de monitorizare privind punerea în aplicare a
Directivei 1999/31/CE privind depozitele de deșeuri în UE-25, consultanți COWI,
iunie 2007, p. 79. [38] Studiul COWI, loc. cit., p. 5. În unele state
membre din UE 10, sunt vizate 50% dintre gospodării. [39] (BIOIS), implementing EU waste legislation for green
growth, final report 2011 , pp. 11-13, 88. [40] Raportul AEM nr. 7/2012, Copenhaga 2012, “movements of
waste across the EU’s internal and external borders“, p. 20. [41] BiPRO/Umweltbundesamt, „Services to support the IMPEL
network in connection with joint enforcement actions on waste shipment
inspections and to co-ordinate such actions, Final Report, 15 iulie 2009. [42] („Improving the delivery of benefits from EU environmental
measures; building confidence through better knowledge and responsiveness”) COM
(2012) 95 final din 7 martie 2012. [43] Hopewell,
Dvorak, R. & Kosior, E. (2009). Plastics recycling: challenges and
opportunities. Philosophical transactions of the Royal Society N 364:
2115-2126. [44] Foaie de parcurs către o Europă eficientă din punct de
vedere al utilizării resurselor, COM(2011) 571 final. documentele de lucru care
însoțesc foaia de parcurs pot fi consultate la: http://ec.europa.eu/environment/resource_efficiency/pdf/com2011_571.pdf. [45] (BIOIS) implementing EU waste legislation for green
growth, final report, p. 187. [46] Trendresearch: Der Markt für das Recycling
von Kunststoffen in Mitteleuropa, Marktentwicklung, technische Machbarkeit und
ökologischer Nutzen, Bremen, 2011. [47] (BIOIS) (2011) Analysis of the Key Contributions to
Resource Efficiency, final report, p. 101. [48] National Oceanic and Atmospheric Administration. [49] GESAMP (2010), loc.cit., Rep. Stud. No. 82, 68 pp.,
p.31. [50] CONSULTIC Marketing
&Industrieberatungs GmbH, Kunststoffabfälle und
Recycling in Deutschland und Europa, Alzenau 2012. [51] BiPRO, Organisation of awareness raising events concerning
the implementation of Directive 1999/31/EC on the landfill of waste, Final Report,
30 May 2007, p. 17. [52] FORWAST,2010, Policy recommendations, loc.cit. [53] (BIOIS)(2011), Study on coherence of waste legislation , loc.cit.,
p. 30. [54] Raportul AEM nr. 7/2012, Copenhaga 2012, „movements of
waste across the EU’s internal and external borders“, p. 21. [55] Materialele plastice agricole, altele decât ambalajele,
includ sfoara pentru balotare, învelitorile de plante, folia pentru sere,
învelitorile horticole, folia pentru mulci și învelitorile pentru produse
însilozate. A se vedea www.defra.gov.uk/corporate/consult/agri-plastics/index.htm. [56] Deșeurile
de plastic și reciclarea lor sunt abordate în cadrul parteneriatului
public-privat SPIRE (procedee industriale sustenabile), în curs de elaborare. A
se vedea, pentru detalii: http://www.suschem.org/documents/document/20120124124146-sustainable_process_industry_1209c(1).pdf [57] Centre for Technology Assessment. Dinner is served!
Nanotechnology in the kitchen and in the shopping basket – Extras din studiul
TA-SWISS „Nanotechnology in the food sector”. 2009:
www.ta-swiss.ch/a/nano_nafo/KF_Nano_im_Lebensmittelbereich.pdf. [58] Busch L.
Nanotechnologies, food, and agriculture: next big thing or flash
in the pan? Agric Hum Values. 2008;25:215–218; Sozer N., Kokini JL.
Nanotechnology and its applications in the food sector. Trends Biotechnol.
2009;27(2): 82-9. [59] Recomandarea Comisiei
din 18 octombrie 2011 privind definiția nanomaterialelor 2011/696/UE;
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:275:0038:0040:RO:PDF. [60] Uzura planificată este o strategie de afaceri în care
uzura unui produs (adică procesul prin care un produs devine depășit - adică,
nu mai este la modă sau nu mai este utilizabil) este planificată și încorporată
în acesta încă de la proiectarea sa; a se vedea: Slade, G., „Made to Break:
Technology and Obsolescence in America”, Harvard University Press, 2006. [61] Numeroase aparate electrice, cum ar fi încărcătoarele
pentru telefoane mobile, sunt închise ermetic și nu pot fi deschise pentru
reparații. [62] Comisia Electrotehnică Internațională (IEC) și serviciile
Comisiei. A se vedea: Studiul JRC și rapoartele: „Integration of resource
efficiency and waste management criteria in European product policies”:
http://lct.jrc.ec.europa.eu/assessment/projects#d. [63] A se vedea
http://ec.europa.eu/environment/eussd/product_footprint.htm. [64] ARPA, ARPAT, DAPHNE II (2011),
L’impatto della plastica e dei sacchetti sull’ambiente marino. [65] OCDE, Environmentally harmful subsidies: challenges for
reform, 2005. [66] Prin „materiale plastice biodegradabile” se înțelege
materiale plastice care pot fi descompuse de organisme vii – în special
microorganisme din apă, CO2, metan (CH4) și eventual reziduuri netoxice (adică,
biomasă). [67] (BIOIS) (2012), Options to improve the biodegradability
requirements in the packaging Directive, p. 30. [68] (BIOIS) (2012), Options to improve…, loc.cit., p.
21, 34. [69] (BIOIS) (2012), Options to improve …, loc.cit., p.
15, 16, 23, 37 [70] Gregory,M.R., & Andrady, A.L.(2003) Plastics in the
marine environment, în: A.L.Andrady (Ed.), Plastics in the Environment,
Hoboken, N.J.:Wiley-Interscience, pp. 379-402. [71] STAP (2011). Marine Debris as a Global Environmental
Problem. Global Environmental Facility, Washington, DC. 2011, p.21. [72] Policaprolactona (PCL). [73] Nolan-ITUPty, Ltd, 2002, Report on Biodegradable Plastics
– Developments and Environmental Impacts. [74] (BIOIS) Plastic waste in the Environment, loc.cit.,
p. 61. [75] (BIOIS) (2012), Options to improve…, loc.cit., p.
47/48. [76] Pentru informații suplimentare, a se vedea: BIOIS (2012),
Options to improve…, loc.cit., p. 43. [77] EUROPEN, 2011, Packaging and Packaging Waste Statistics in
Europe: 1998-2008. [78] Plastic waste in the Environment, loc.cit, p. 13. [79] ftp://ftp.cen.eu/CEN/Sectors/List/bio_basedproducts/BTWG209finalreport.pdf [80] Fortenbery, Randall T. and Park, Hwanil (2008), The Effect
of Ethanol Production on the U.S. National Corn Price, Staff Paper Series,
University of Wisconsin-Madison. [81] 2010/477/UE din 1 septembrie 2010. [82] JRC, Marine Litter – Technical Recommendations for the
Implementation of MSFD Requirements, EUR 25009 EN, Luxemburg 2011. [83] http://www.mepielan-bulletin.gr/default.aspx?pid=18&CategoryId=10&ArticleId=95&Article=
MEDITERRANEAN-SEA---The-COP-17-of-the-Barcelona-Convention-Adopts-the-Paris-Declaration. [84] UNEP/CHW.10/CRP.25 din 20 octombrie 2011. [85] http://www.unep.or.jp/Ietc/SPC/activities/GPWM/GPWMFrameworkDocumentv.11282011.pdf. [86] 56% din deșeurile municipale solide din Turcia sunt
depozitate în depozite nereglementate.