[pic] | COMISIA EUROPEANĂ |

Bruxelles, 1.3.2010

COM(2010)66 final

CARTE VERDE

Privind protec ţia pădurilor şi informarea în domeniul forestier în UE: Pregătirea pădurilor pentru schimbările climatice

SEC(2010)163 final

CARTE VERDE

Privind protec ţia pădurilor şi informarea în domeniul forestier în UE: Pregătirea pădurilor pentru schimbările climatice

INTRODUCERE

Scopul prezentei Cărţi verzi este de a pune în dezbatere opţiunile pentru o abordare la nivelul Uniunii Europene (UE) a protecţiei pădurilor şi a informării în domeniul forestier în cadrul Planului de acţiune al UE în domeniul forestier, anunţat de Comisie în Cartea albă intitulată „Adaptarea la schimbările climatice: către un cadru de acţiune la nivel european[1]”. Concluziile Consiliului din 25 iunie 2009 asupra Cărţii Albe au scos în evidenţă faptul că schimbările climatice au avut şi vor avea un impact, printre altele, asupra pădurilor. Deoarece se prevăd consecinţe socio-economice şi ecologice ale acestui impact, este de dorit să ne pregătim încă de pe acum pentru a asigura continuitatea beneficiilor aduse de pădurile Uniunii Europene în contextul unor condiţii climatice aflate sub semnul schimbării.

Astfel, protecţia pădurilor în UE trebuie să vizeze furnizarea unei garanţii că pădurile îşi vor îndeplini şi în viitor toate funcţiile productive, socio-economice şi ecologice.

Conform principiului subsidiarităţii[2], competenţele în domeniul politicii forestiere revin în principal statelor membre (SM). Rolul UE este limitat şi conceput în primul rând pentru a adăuga valoare politicilor şi programelor forestiere naţionale prin desfăşurarea următoarelor activităţi:

- monitorizarea şi eventuala raportare asupra situaţiei pădurilor din UE;

- anticiparea tendinţelor globale şi atenţionarea SM cu privire la provocările care se conturează şi

- propunerea de măsuri de intervenţie rapidă la nivelul UE.

- Aşadar, dezbaterea lansată de prezenta Carte Verde trebuie să se axeze pe modul în care schimbările climatice modifică algoritmul gestionării şi protecţiei pădurilor în Europa şi pe direcţia pe care trebuie să o urmeze politica UE pentru a contribui mai mult la iniţiativele SM în domeniul forestier. Ce încercări ne aşteaptă, cum poate UE să contribuie la soluţionarea acestora şi care este necesarul nostru de informaţii suplimentare?

La nivel global, importanţa protejării pădurilor şi a gestionării lor sustenabile a fost recunoscută începând cu adoptarea „Principiilor în domeniul forestier de la Rio”[3] cu ocazia Conferinţei Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru mediu şi dezvoltare din 1992. Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC) recunoaşte importanţa pădurilor în ceea ce priveşte bilanţul global al gazelor cu efect de seră (GES), iar Convenţia privind diversitatea biologică (CBD[4]) abordează biodiversitatea pădurilor prin intermediul unui program de lucru extins. Convenţia ONU pentru combaterea deşertificării (UNCCD) recunoaşte în egală măsură contribuţia importantă a pădurilor la realizarea obiectivelor pe care le defineşte.

La nivel internaţional, UE îşi aduce aportul la o mai bună protejare a pădurilor prin intermediul Planului de acţiune pentru aplicarea legislaţiei, guvernanţa şi schimburile comerciale în domeniul forestier[5] şi al unei iniţiative vizând reducerea emisiilor generate în urma despăduririlor şi a degradării pădurilor[6], contribuind astfel la discuţiile privind perioada post-2012 purtate în cadrul UNFCCC.

La nivel paneuropean, Conferinţa ministerială privind protecţia pădurilor din Europa (MCPFE)[7] a definit, în 1993, gestionarea sustenabilă a pădurilor ( sustainable forest management - SFM) ca fiind „gospodărirea şi utilizarea terenurilor forestiere într-un mod şi într-un ritm care să le menţină biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea şi potenţialul de a îndeplini, acum şi în viitor, funcţii ecologice, economice şi sociale la nivel local, naţional şi global, şi care să nu afecteze negativ alte ecosisteme.” Conferinţele ulterioare[8] au emis recomandări pentru SFM şi protecţia pădurilor, precum şi criterii şi indicatori pentru raportarea la nivel naţional. Toate statele membre ale UE şi Comisia au semnat rezoluţiile MCPFE, cofirmând faptul că SFM şi multifuncţionalitatea reprezintă elemente-cheie în domeniul forestier

La nivelul UE, Stategia UE în domeniul forestier ( Forest Strategy – FS)[9] stabileşte principii comune pentru domeniul sectorul forestier al UE – SFM şi multifuncţionalitatea - şi enumeră procesele şi activităţile desfăşurate la scară internaţională care trebuie urmărite şi la nivelul UE. Planul de acţiune al UE pentru păduri (FAP)[10] se bazează pe FS şi serveşte drept instrument de coordonare pentru activităţile şi politicile din domeniul forestier de la nivelul Uniunii. El vizează, printre altele, menţinerea şi sporirea corespunzătoare a biodiversităţii, sechestrarea carbonului, integritatea, sănătatea şi capacitatea de rezistenţă a ecosistemelor forestiere la diferite scări geografice, deoarece ecosistemele forestiere care funcţionează bine sunt esenţiale pentru menţinerea capacităţii productive. Planul are în vedere realizarea unui sistem de monitorizare a pădurilor europene şi îmbunătăţirea protecţiei pădurilor UE.

Prezenta Carte verde

- identifică pe scurt situaţia generală şi relevanţa globală a pădurilor;

- descrie caracteristicile pădurilor UE şi funcţiile acestora;

- identifică principalele provocări cărora trebuie să le facă faţă pădurile UE în contextul unei clime aflate în schimbare şi modul în care aceste provocări ar putea compromite funcţiile pădurilor;

- prezintă o imagine generală a instrumentelor disponibile pentru asigurarea protecţiei pădurilor şi a sistemelor de informare în domeniul forestier deja existente, care ar putea fi folosite pentru abordarea provocărilor şi monitorizarea impactului de mediu şi a efectelor acţiunilor.

În plus, pune în discuţie o serie de chestiuni legate de opţiunile de dezvoltare a protecţiei pădurilor şi a informării în domeniul forestier în UE, în contextul unei clime aflate în schimbare. Răspunsurile din partea instituţiilor UE, a SM, a cetăţenilor UE şi a altor părţi interesate vor influenţa şi vor direcţiona consideraţiile Comisiei referitoare la măsurile suplimentare luate la nivelul UE în vederea unei mai bune pregătiri a pădurilor UE pentru schimbările climatice şi pentru favorizarea îndeplinirii funcţiilor acestora. Prezenta Carte verde poate constitui totodată baza unor discuţii pe marginea posibilei actualizări a strategiei forestiere a UE în ceea ce priveşte aspectele climatice.

STAREA PăDURILOR – FUNCţIILE PăDURILOR

Ce este o pădure?

Deşi nu s-a convenit încă de către statele membre ale UE asupra unei definiţii a pădurii, definiţiile folosite de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi de Comisia Economică pentru Europa a Naţiunilor Unite (UNECE)[11] în evaluările lor periodice ale resurselor forestiere, precum şi de MCPFE, constituie o descriere funcţională potrivită pentru o examinare aprofundată a procesului de protejare a pădurilor.

„ Pădure ”: Teren acoperit cu vegetaţie arboricolă (sau cu o densitate de acoperire) în proporţie de peste 10 % şi cu o suprafaţă de peste 0,5 hectare. Arborii trebuie să atingă o înălţime minimă de 5 m la maturitate in situ.

„Alte terenuri împădurite”(„Other wooded land” - OWL): Teren acoperit fie cu o vegetaţie arboricolă (sau cu o densitate de acoperire) alcătuită în proporţie de 5 – 10 % din arbori capabili să atingă o înălţime de 5 m la maturitate in situ, fie cu o vegetaţie arboricolă (sau cu o densitate de acoperire) alcătuită în proporţie de peste 10 % din arbori care nu pot atinge o înălţime de 5 metri la maturitate in situ, precum şi din arbuşti sau formaţiuni arbustive.

Acoperire forestieră

La nivel mondial, cererea de terenuri, de produse din lemn şi de energie a dus, în decursul istoriei, la distrugerea unei mari părţi a acoperirii forestiere a Terrei, în principal în decursul secolului 20. În prezent, pădurile acoperă mai puţin de 30% din suprafaţa terestră, iar gradul lor de acoperire este în continuă scădere[12]. Despăduririle care au loc în prezent, în special în ţările în curs de dezvoltare (şi schimbarea aferentă a destinaţiei terenurilor) sunt responsabile pentru 12-15% din emisiile globale de CO2[13].

Odinioară, majoritatea terenurilor din Europa erau acoperite de păduri. În decursul câtorva mii de ani, începând cu primele aşezări umane[14], omul a influenţat treptat, dar semnificativ, suprafaţa şi alcătuirea pădurilor. Majoritatea suprafeţelor forestiere din UE este formată acum din arboreturi seminaturale şi din plantaţii cu specii indigene ori introduse.

UE găzduieşte în prezent 5% din pădurile lumii. Pădurile UE s-au extins constant în ultimii 60 de ani, încetinindu-şi ritmul în ultima vreme. Pădurile şi alte terenuri împădurite din UE acoperă în prezent 155 milioane ha şi, respectiv, 21 milioane ha, însumând mai mult de 42% din suprafaţa terestră a UE[15]. Majoritatea pădurilor UE, inclusiv cele aflate în gestionare permanentă, şi-au dezvoltat atât volumul lemnos, cât şi stocul de carbon, eliminând eficient CO2 din atmosferă.

Funcţiile pădurii

Pădurile se numără printre ecosistemele terestre cu biodiversitatea cea mai mare. În cazul pădurilor sănătoase, cu o mare biodiversitate, această complexitate permite organismelor şi populaţiilor să se adapteze la condiţiile de mediu în schimbare şi să menţină stabilitatea ecosistemului[16]. Pădurile cresc încet: copacii se regenerează în câţiva ani, cresc în câteva zeci de ani, iar utilizarea finală a arboreturilor tinere este uneori dificil de estimat la momentul plantării.

Pădurile deservesc funcţii sociale, economice şi ecologice multiple şi interdependente, adesea simultane şi pe acelaşi teritoriu. Salvgardarea acestei multifuncţionalităţi necesită o abordare echilibrată a gestionării, pe baza unor informaţii adecvate din domeniul forestier.

Funcţii socio-economice

Pădurile asigură locuri de muncă, venituri şi materii prime atât pentru industrie, cât şi pentru energia din surse regenerabile

Deşi numărul proprietarilor de păduri din UE este estimat la 16 milioane[17], aproximativ 350 000 de persoane sunt angajate direct în sectorul exploatării pădurilor. Principalul venit al majorităţii întreprinderilor forestiere depinde de producţia de lemn. Industriile forestiere primare ( forest-based industries - FBI) produc rumeguş, panouri de lemn, pastă pentru hârtie, lemne de foc, aşchii şi coajă de copac pentru bioenergie şi numără 2 milioane de angajaţi, adesea în cadrul IMM-urilor din mediul rural, având o cifră de afaceri de 300 de miliarde de euro[18]. Raportul EFSOS ( European Forest Sector Outlook Study )[19] a indicat că, în domeniul locurilor de muncă din sectorul forestier, sunt importante îmbunătăţirea atractivităţii, oportunităţile de formare şi standardele de siguranţă.

Sectorul lemnului se regăseşte în amonte de un substanţial lanţ valoric, care include sectoare precum industria mobilei, a construcţiilor, industria tipografică şi a ambalajelor. În cadrul sectorului forestier, industria manufacturieră generează aproximativ 8% din valoarea adăugată totală. Importanţa economică a sectorului în zonele rurale este foarte mare, deoarece pădurile gestionate sustenabil reprezintă principala sursă de masă lemnoasă către industriile forestiere primare. Materiile prime, bunurile şi serviciile forestiere pot reprezenta una dintre cele mai importante temelii ale redresării economice şi ale „creşterii verzi” în zonele rurale.

În Europa occidentală, producţia de masă lemnoasă pentru industrie a crescut constant între 1950 şi 1990, apoi s-a menţinut la acelaşi plafon până în 2000. În ciuda preţurilor mai mari pentru prelucrarea buştenilor mici şi a schimbărilor necesare survenite în modul de gestionare a pădurilor, această tendinţă a fost posibilă datorită noilor tehnologii de prelucrare şi fabricare din anii '70 şi '80[20] şi de mai târziu, prin intermediul cărora s-a intensificat activitatea de reciclare a hârtiei[21]. În Europa de Est s-a înregistrat o tendinţă similară, stabilizarea începând în jurul anului 1985.

Însă, în contextul expansiunii forestiere şi a creşterii ratelor de stocare a carbonului per hectar, rata de utilizare a pădurilor UE, măsurată ca raport între tăierea arborilor şi creşterea acestora, a scăzut per total între 1950[22] şi începutul secolului XXI. De atunci, creşterea cererii de produse lemnoase a fost suplimentată de cea pentru derularea proiectelor bazate pe bioenergie.

Există posibilitatea de a potenţa mobilizarea sustenabilă a lemnului în UE, acordându-se totodată atenţia necesară tuturor celorlalte funcţii ale pădurilor. Însă necesitatea de a lua în calcul componente precum competitivitatea industriilor forestiere, viabilitatea economică, mediul, fragmentarea proprietăţii, organizarea şi motivarea proprietarilor de păduri pune probleme majore şi va necesita eforturi suplimentare de informare.

Atingerea cotei de 20% energie regenerabilă prevăzută în pachetul legislativ al UE privind clima şi energia ar putea multiplica cererea totală de biomasă din agricultură şi silvicultură de două sau chiar de trei ori[23] şi ar putea permite o creştere substanţială a eficienţei producţiei şi utilizării de biomasă.

Estimările UNECE şi FAO[24] sugerează posibilitatea producerii unui dezechilibru între cerere şi ofertă în vederea satisfacerii necesarului curent de material lemnos şi a necesarului extins de energie din surse regenerabile, dacă importanţa lemnului ca şi componentă biomasică a cererii totale de energie din surse regenerabile rămâne constantă.

În cadrul acestui scenariu s-a estimat[25] că, datorită creşterii constante a cererii, raportul dintre tăierea arborilor şi creşterea netă anuală ar putea ajunge temporar la peste 100% în unele ţări europene, provocând astfel o scădere a rezervelor de lemn după 2020. Deşi o rată de utilizare temporar ridicată nu constituie neapărat o situaţie nesustenabilă, dat fiind faptul că structura de vârstă a pădurilor prezintă o asimetrie pozitivă în multe state membre, s-ar putea întâmpla ca pădurile să nu mai poată îndeplini, temporar, rolul de puţuri de carbon, ci să se transforme în surse provizorii de carbon. Creşterea ratelor de utilizare poate contribui, de asemenea, la scăderea instabilităţii arboreturilor îmbătrânite, a efectelor de saturare din pădurile bătrâne şi a vulnerabilităţii la incendii, furtuni şi dăunători, contracarând astfel riscul ca pădurile UE să se transforme într-o sursă de carbon.

Dispunerea de informaţii focalizate şi prompte în domeniul forestier va fi esenţială pentru determinarea rolului pe care poate să îl joace lemnul ca materie primă pentru industria de prelucrare a lemnului şi pentru generarea de energie. Conform scenariului de mai sus, menţinerea potenţialului pentru producţia sustenabilă de masă lemnoasă necesită:

- dezvoltarea de noi surse de masă lemnoasă în UE, în special prin extinderea suprafeţei de creştere şi de recoltare a lemnului;

- exploatarea lemnului din surse interne existente (forestiere şi neforestiere), cum ar fi, printr-o mai mare extracţie a masei lemnoase;

- creşterea eficienţei producţiei şi utilizării masei lemnoase;

- creşterea importurilor de materii prime lemnoase.

Realizarea dezideratelor de mai sus, concomitent cu menţinerea sau creşterea tuturor celorlalte funcţii ale pădurilor, va duce la apariţia unor probleme la toate nivelurile procesului de gestionare sustenabilă a pădurilor. În contextul adaptării pădurilor la schimbările climatice, acest lucru ar putea include măsuri de restructurare precum schimbări ale componenţei arboricole şi răriri mai frecvente şi mai timpurii, în funcţie de situaţia la nivel local.

Pe lângă produsele din lemn, celelalte bunuri şi servicii aduse de păduri furnizează, în unele regiuni europene, mai multe venituri decât vânzările de masă lemnoasă[26]. Comisia a analizat metodele inovatoare pentru valorificarea produselor şi serviciilor forestiere necomerciale[27]. Protejarea şi refacerea biodiversităţii, sechestrarea carbonului şi protejarea bazinelor hidrografice sunt cele mai importante servicii necomerciale care rămân însă nerecompensate din cauza faptului că de multe ori aceste servicii au statut de bunuri publice.

Pădurile protejează aşezările şi infrastructura

Pădurile sunt un element de bază al peisajului european. Numeroase zone montane din Europa nu ar putea fi locuite dacă nu ar exista păduri care să protejeze drumurile, căile ferate, zonele cultivate şi aşezările omeneşti de alunecările de teren, torentele de noroi, căderile de pietre şi avalanşe. Aceste păduri cu rol protector trebuie gestionate cu deosebită atenţie pentru a se putea menţine o acoperire vegetală stabilă şi permanentă. În Austria, 19% din suprafaţa împădurită totală a fost desemnată pădure de protecţie prin Legea pădurilor din 1975. Legislaţia forestieră franceză face distincţia dintre mai multe tipuri de păduri de protecţie: "forêts de montagne, forêt alluviale, forêt périurbaine ou littorale" .

Pădurile gestionate în scopuri recreative (inclusiv activităţi recreaţionale puţin promovate cum ar fi vânătoarea, recreerea, valoarea peisagistică, culesul fructelor de pădure şi al ciupercilor) cresc valoarea proprietăţilor învecinate, încurajează turismul, contribuie la sănătate şi bunăstare şi fac parte din patrimoniul cultural european.

Funcţii ecologice – servicii ecosistemice

Pădurile protejează solul

Zonele împădurite contribuie la conservarea peisajelor şi la fertilitatea solului. Pădurile împiedică eroziunea solului şi deşertificarea, în special în zonele montane ori semiaride, în special prin limitarea scurgerilor de apă şi micşorarea vitezei vântului. De asemenea, ele adâncesc şi îmbogăţesc[28] solul pe care cresc, datorită rădăcinilor lor aspre, cât şi a celor mai fine, care accelerează descompunerea rocilor şi a căror degradare este o sursă importantă de materie organică, contribuind astfel la fertilitatea şi productivitatea solului şi la sechestrarea carbonului. Eforturile de împădurire şi reîmpădurire, care au condus la creşterea suprafeţei împădurite din UE, precum şi regenerarea naturală, creşterea ponderii pădurilor mixte şi crearea de utilaje de recoltat care nu dăunează solului vin în sprijinul acestei funcţii a pădurilor. Pe de altă parte, măsurile de intensificare precum scurtarea rotaţiilor şi folosirea reziduurilor de tăiere, a tulpinilor şi a rădăcinor pot afecta negativ şi pot sărăci solurile, provocând emisii suplimentare de GES în anumite condiţii topografice[29] şi în funcţie de situaţia de la nivel local.

Pădurile regularizează rezervele de apă potabilă

Pădurile joacă un rol important în stocarea, purificarea şi transferul apelor către corpurile de apă de suprafaţă şi acviferele subterane. Rolul lor purificator, inclusiv acela al solului forestier[30], include descompunerea sau absorbţia majorităţii poluanţilor din aer transportaţi de ploaie. Solul pădurilor reţine mari cantităţi de apă şi reduce astfel inundaţiile. Multe state membre folosesc rolul pădurilor de a regulariza apele în aprovizionarea cu apă potabilă. În Belgia, apa din zona împădurită a Ardenilor este principala sursă de aprovizionare pentru Bruxelles şi Flandra. În Germania, două treimi din „ Wasserschutzgebiete ”[31] din care se obţine apa potabilă de foarte bună calitate se află sub învelişul forestier. În Spania, pădurilor din amontele bazinelor fluviale li s-a atribuit un statut special de conservare, graţie capacităţii lor de îmbunătăţire a calităţii apei.

Pădurile conservă biodiversitatea

Pădurile sunt o componentă vitală a naturii europene şi adăpostesc cel mai mare număr de vertebrate de pe continent. Mai multe specii de arbori dominante (precum fagul european şi stejarul de piatră) cresc aproape exclusiv în Europa, conferind pădurilor europene un caracter distinctiv. Mii de specii de insecte şi nevertebrate şi numeroase plante se dezvoltă în habitatele forestiere constituite în principal din aceşti arbori. Conservarea biodiversităţii (de la cea genetică la cea peisagistică) îmbunătăţeşte capacitatea de rezistenţă şi de adaptare a pădurilor[32]. Tipurile de habitat forestier desemnate ca situri Natura 2000 acoperă mai mult de 14 milioane ha, reprezentând aproape 20% din întreaga reţea terestră Natura 2000.

Pădurile neafectate de intervenţia umană[33]/[34] au o suprafaţă de aproximativ 9 milioane ha şi reprezintă circa 5% din suprafaţa împădurită totală din SEE[35]. Aceste habitate forestiere găzduiesc multe plante cultivate, fructe sălbatice şi plante medicinale utilizate în prezent şi trebuie să îndeplinească această funcţie şi pentru generaţiile următoare. Pădurile din sud-estul Europei, din scutul feno-scandic şi din zona baltică reprezintă habitate naturale pentru unele carnivore de talie mare, precum lupul, ursul şi râsul (specii aproape dispărute în alte părţi ale UE).

Prin imitarea perturbărilor care apar în mod natural, gestionarea activă a pădurilor poate să creeze, spre deosebire de absenţa gestionării, structuri de habitat mai diverse, care să poată favoriza, la rândul lor, o diversitate mai mare a speciilor[36].

Evaluarea recentă a Comisiei cu privire la starea de conservare a celor mai vulnerabile habitate şi specii protejate în temeiul Directivei Habitate[37] indică faptul că păşunile, mlaştinile şi habitatele costiere sunt supuse celei mai mari presiuni, în vreme ce o treime din habitatele forestiere de interes comunitar[38] se află într-o stare favorabilă de conservare. Trebuie precizat însă că situaţia variază substanţial în funcţie de regiune, iar tendinţele generale sunt dificil de conturat. Raportul de stabilire a obiectivului de biodiversitate al UE pentru 2010 indică faptul că anumite populaţii de păsări de pădure s-au stabilizat după perioada de declin şi că, din perspectiva biodiversităţii, volumul lemnului mort rămâne sub nivelurile optime în majoritatea ţărilor europene[39]. Trebuie de asemenea remarcat faptul că unele provocări la adresa biodiversităţii pot proveni din afara sectorului forestier.

Recenta monitorizare la nivelul UE a biodiversităţii pădurilor[40] a conturat o situaţie de referinţă alimentată cu informaţii armonizate şi comparabile pe tema bogăţiei speciilor de arbori, a structurii arboretului, a tipului de păduri, a lemnului mort şi a vegetaţiei de la sol. Printre rezultate se numără şi faptul că majoritatea pădurilor monitorizate au între 60 şi 80 de ani şi sunt formate în principal dintr-una până la două specii de arbori, ajungând foarte rar la mai mult de 10. Trebuie însă menţionat că biodiversitatea în general depinde nu numai de speciile de arbori, ci şi de structura arboretului şi de condiţiile de lumină aferente.

Rolul pădurilor în reglarea climei

Pădurile ca puţuri şi surse de carbon

Pădurile sunt o verigă esenţială în ciclul global al carbonului, datorită capacităţii lor de a extrage CO2 din atmosferă şi de a-l stoca în biomasa proprie şi în sol, comportându-se ca un puţ. Creşterea lor contracarează concentraţiile din ce în ce mai mari de GES din atmosferă. Pe de altă parte, degradarea şi/sau conversia lor către alte utilizări poate genera emisii importante de GES ca urmare a incendiilor, a degradării biomasei şi/sau a mineralizării materiei organice din sol, transformându-le într-o sursă de CO2.

Inventarele forestiere naţionale (IFN) sunt cele mai importante surse de date care indică dacă pădurile sunt un puţ sau o sursă de CO2. Actualmente, IFN indică faptul că creşterea forestieră în UE este mai mare decât s-ar fi crezut. Pe această bază, pădurile din UE acumulează carbon şi, prin urmare, „solul forestier” are rolul de puţ net de carbon[41]. Solul forestier extrage aproximativ 0,5 Gt de CO2/an, faţă de emisiile industriale de GES ale UE-27, care se ridică la 5 Gt echivalent CO2/an[42]. Totuşi, efectele combinate ale schimbărilor climatice (precum creşterea numărului de furtuni foarte puternice[43]), prevalenţa arboretului bătrân şi posibilele creşteri neprevăzute ale recoltării de masă lemnoasă pot afecta negativ această capacitate de stocare.

În acest context, este important ca pădurile să poată furniza materiale şi energie din surse regenerabile, care să poată fi folosite ca substitut pentru produsele şi sursele energetice cu un consum mare de carbon. Mai mult carbon în masa lemnoasă pe picior şi în produsele lemnoase, precum şi reducerea utilizării combustibililor fosili înseamnă prezenţa mai puţinor GES în atmosferă.

Pe termen lung, se estimează că o strategie de gestionare sustenabilă a pădurilor care să vizeze menţinerea sau creşterea stocurilor forestiere de carbon şi totodată o producţie anuală susţinută de masă lemnoasă, fibre sau energie poate genera pe termen lung cele mai mari beneficii în materie de atenuare[44].

Pădurile ca regulator al condiţiilor climatice locale şi regionale

Evapotranspiraţia realizată de întreaga vegetaţie generează aproximativ 2/3 din totalul de apă transferată dinspre sol către atmosferă[45]. Pădurile nu numai stochează, ci şi eliberează prin evaporare cantităţi impresionante de apă, complementând fluxul umidităţii oceanice care se deplasează către interiorul continentului[46]. Prin urmare, pădurile joacă un rol esenţial în circulaţia atmosferică şi în circuitul apei[47] pe pământ şi pot chiar juca un rol în atenuarea climei regionale şi a deşertificării şi în rezolvarea unor probleme de securitate a alimentării cu apă.

Despădurirea are un impact direct asupra tiparelor meteorologice şi eoliene la nivel global şi local prin modificarea circuitului apei. Cu toate acestea, în anumite zone aride, pădurile pot creşte deficitul de apă printr-o evapotranspiraţie mai însemnată decât a altor tipuri de vegetaţie. Acest lucru este valabil îndeosebi în cazul speciilor de arbori cu creştere rapidă şi a soiurilor plantate în locuri necorespunzătoare[48].

Informaţiile disponibile cu privire la influenţa pădurilor asupra tiparelor meteorologice au mai degrabă un caracter internaţional decât european. Ar fi de dorit să se realizeze o analiză a acestor influenţe în Europa. Totuşi, nu ar fi posibil să se identifice ponderea rezultată în urma schimbărilor climatice fără observaţii pe termen lung.

Întrebarea 1:

Crede ţi că ar trebui să se acorde mai multă atenţie menţinerii, echilibării şi intensificării funcţiilor pădurii? Dacă da, la ce nivel (naţional, UE şi/sau altul) trebuie luate măsuri? Cum s-ar putea realiza acest lucru?

IMPACTUL SCHIMBăRILOR CLIMATICE ASUPRA PăDURILOR

Pădurile au evoluat împreună cu schimbările climatice normale în decurs de milenii. Deoarece clima se transforma încet şi în mediul natural existau puţine obstacole, speciilor şi comunităţilor le era mai uşor să se adapteze şi să evolueze[49]. Gestionarea forestieră la nivelul UE vizează în principal pădurile în evoluţie, bine adaptate la condiţiile locale de creştere. Însă ritmul rapid al schimbărilor climatice antropogene depăşeşte capacitatea imanentă de adaptare a ecosistemelor. Ritmul creşterii temperaturii este nemaiîntâlnit. Un peisaj fragmentat, o componenţă şi o strucutră forestieră simplificate şi presiuni precum devitalizarea pădurilor, noii dăunători şi furtunile transformă adaptarea autonomă a pădurilor într-un proces foarte anevoios. Prin urmare, va fi probabil nevoie de o intervenţie umană mai pronunţată în ceea ce priveşte alegerea speciilor şi tehnicile de gestionare pentru menţinerea unui înveliş forestier viabil şi pentru asigurarea continuităţii tuturor funcţiilor forestiere. Pe termen mediu, unele regiuni pot beneficia de condiţii mai bune pentru creşterea pădurilor.

Temperaturile medii din Europa au crescut cu aproape 1° C[50] în ultimul secol şi se estimează că vor mai creşte, cel mai optimist scenariu situând această creştere la 2° C până în 2100. O schimbare de asemenea amploare corespunde diferenţei de temperatura optimă existentă între tipuri de păduri foarte diferite (molid şi fag sau fag şi stejar). Prin urmare, adaptabilitatea unor regiuni la anumite tipuri de păduri va suferi modificări şi se va ajunge la o schimbare a distribuţiei speciilor naturale, conducând la modificări ale creşterii arboretului existent. Se estimează, de asemenea, că va creşte incidenţa[51] şi/sau gravitatea unor fenomene meteorologice extreme (furtuni, incendii forestiere, secete şi valuri de căldură).

Chiar dacă nu se iau în calcul schimbările climatice, capacitatea pădurilor de a-şi îndeplini funcţiile a fost dintotdeauna supusă presiunilor exercitate de diverse riscuri naturale. Deşi este evident că, în general, schimbările climatice agravează aceste riscuri, este imposibil de cuantificat cu exactitate cât din impactul lor total se datorează exclusiv schimbărilor climatice şi cât presiunilor inerente. Din acest motiv, impactul asupra funcţiilor forestiere (atât cel inerent, cât şi cel provocat de schimbările climatice) este privit ca un întreg.

Schimbarea condiţiilor de mediu şi devitalizarea pădurilor

În ansamblu, proiecţiile efectelor nete ale schimbărilor climatice asupra populaţiilor de specii forestiere din UE pe termen mediu sunt complexe[52]:

În nord-vestul Europei, unde rezervele de apă sunt în general mai puţin limitative, ratele de creştere pot fi intensificate prin efectul conjugat al creşterii nivelurilor de dioxid de carbon din atmosferă, al unei perioade vegetative mai lungi şi al unei prezenţe crescute a substanţelor nutritive, ca rezultat al depunerilor atmosferice şi al mineralizării suplimentare a solurilor.

În sudul Europei, unde disponibilitatea apei este un factor critic, secetele de vară mai frecvente pot conduce la reducerea productivităţii şi a capcităţii de rezistenţă. În ultimele decenii, în zona mediteraneană, ca urmare a secetei şi a valurilor de căldură, s-a constatat degradarea pădurilor prin devitalizarea şi moartea unor specii de pin şi stejar[53], pusă în general pe seama condiţiilor climatice mai uscate şi mai calde[54] şi combinată adesea cu factori biotici (boli şi dăunători).

Proiecţiile pe termen mai lung sunt mai nesigure şi depind de rezistenţa pe timp de iarnă şi vară a tipurilor şi speciilor de păduri afectate. De exemplu, suprafaţa pierdută a habitatului alpin de la altitudini mici propice zâmbrului ( Pinus cembra) ar reprezenta de 2,4 ori suprafaţa câştigată în urma redistribuirii pe verticală la altitudini mai mari a acestei specii[55].

Schimbarea climei poate să determine şi[56]:

- creşterea daunelor provocate de agenţii patogeni şi dăunători forestieri;

- apariţia unor noi infestări exotice, fie introduse de om, fie apărute prin migrare naturală;

- schimbarea dinamicii populaţiei.

Furtunile distructive

Cronologia daunelor provocate de furtuni în UE este fragmentată. Din acest motiv, în viitor va fi necesară amplificarea cercetării pentru a permite efectuarea unei analize de risc corespunzătoare în sectorul forestier. În ultimii 10 ani, frecvenţa furtunilor distructive a crescut. Ele au devenit elementul unic cel mai distructiv în Europa temperată şi, în prezent, daunele provocate de furtuni depăşesc 50% din totalul daunelor înregistrate în sectorul forestier[57]. În ianuarie 2005, o furtună puternică (cu numele de „Gudrun”) a facut ravagii în nordul Europei, răsturnând şi afectând aproape echivalentul recoltei de masă lemnoasă pe un an (75 milioane m³) a Suediei. În 2007, furtuna „Kiril” a provocat daune însemnate în câmpiile Europei de nord-vest. În ianuarie 2009, s-a produs o altă furtună importantă, „Klaus”, care a culcat la pământ suprafeţe enorme de plantaţii forestiere din sud-vestul Franţei şi din nordul Spaniei.

În afară de impactul negativ al unor astfel de furtuni, se poate vorbi şi despre consecinţele sociale şi economice ale mobilizării unei cantităţi uriaşe de arbori căzuţi, în mare parte plesniţi, crăpaţi sau dezrădăcinaţi, cu o vandabilitate redusă. Pentru optimizarea recuperării masei lemnoase şi a vandabilităţii, precum şi pentru reducerea riscului producerii altor daune de tipul atacurilor insectelor, apariţiei ciupercilor şi uscării diferenţiate, lemnul trebuie debitat cât mai rapid.

Deşi la scară redusă operaţiunile de recuperare pot crea locuri de muncă temporare, daunele produse în urma furtunilor mari necesitând în general realocarea de resurse umane în planificarea, recoltarea, transportul, comercializarea şi depozitarea unor cantităţi mari de lemn. Acest lucru perturbă nu numai piaţa pentru anumite categorii de lemn, ci şi operaţiunile forestiere prevăzute. Daunele provocate de furtuni pot determina costuri ridicate legate de întreţinerea şi repararea infrastructurilor rutiere şi ecologice.

Marile incendii

Se estimează că schimbările climatice vor provoca, în special în sudul Europei, înmulţirea perioadelor secetoase, creşterea temperaturilor şi intensificări ale vântului. În aceste condiţii, creşte probabilitatea producerii incendiilor şi gravitatea acestora, după cum reiese din graficul de mai jos, care identifică şi o corelaţie puternică între media suprafeţelor arse şi indicele lunar de gravitate a pericolului de incendii ( monthly fire danger severity rating - MSR)[58] din statele membre expuse[59]. Aceasta înseamnă că viitoarele condiţii meteo din zona mediteraneană a UE vor conduce probabil la o creştere a pericolului de incedii şi, prin urmare, la o creştere a suprafeţelor arse.

[pic]

Media anuală actuală a suprafeţelor arse din UE este de 500 000 ha, incendiilor asociindu-li-se emisiile de CO2, de alte gaze şi particule[60]. Anual, în statele membre afectate izbucnesc mai mult de 50 000 de incendii de pădure. Numărul lor a scăzut însă în ultimii zece ani, faţă de deceniile anterioare.

Riscul mare de incendii şi amplitudinea incendiilor de pădure au condus la arderea unor suprafeţe imense în Portugalia în 2003 (mai mult de 400 000 ha) şi în 2005, şi în Spania, în 1985, 1989 şi 1994. În Grecia, în 2007, când s-au înregistrat temperaturi de 46ºC, cinci incendii de proporţii au ars 170 000 ha doar în Peninsula Peloponez.

Pe lângă victime omeneşti, daune materiale şi reducerea fertilităţii solului din cauza pierderii materiei organice, marile incendii afectează conservarea biodiversităţii. În vara anului 2009, cel puţin 30% din suprafaţa arsă[61] făcea parte din siturile Natura 2000 din Bulgaria, Franţa, Grecia, Italia, Portugalia, Spania şi Suedia. Pădurile grav afectate din siturile Natura 2000 îşi recapătă cu greu starea dinaintea incendiilor, în special în ceea ce priveşte biodiversitatea.

UE şi SM au depus eforturi susţinute de abordare a aspectelor de prevenire a incendiilor forestiere, axate pe formare, cercetare, creşterea gradului de conştientizare şi prevenire structurală. Aceste eforturi trebuie intensificate în contextul schimbărilor climatice. Există, de asemenea, o legătură clară între gestionarea proactivă a pădurilor şi reducerea riscurilor de incendiu: buna funcţionare a pieţei bioenergiei, adesea obstrucţionată de lipsa unei gestionări corespunzătoare din cauza fragmentării proprietăţii forestiere, ar putea avea un rol important de prevenire a incendiilor, prin acordarea de stimulente economice în vederea eliminării biomasei care alimentează în prezent incendiile din pădurile abandonate.

Impactul asupra funcţiilor forestiere

Concluziile Consiliului asupra recentei Cărţi albe a Comisiei „Adaptarea la schimbările climatice: către un cadru de acţiune la nivel european” au subliniat necesitatea de a integra adaptarea în toate domeniile pertinente de politică, prin creşterea capacităţii de rezistenţă a pădurilor (printre aletele). S-a mai subliniat, de asemenea, că este necesară îmbunătăţirea evaluării impactului schimbărilor climatice în toate sectoarele pertinente şi a fost recunoscut rolul gestionării sustenabile a pădurilor în reducerea vulnerabilităţii pădurilor la schimbările climatice.

În Concluziile Consiliului s-a luat de asemenea notă de raportul din 2009[62] al Uniunii internaţionale a organizaţiilor de cercetare din domeniul forestier, în care se afirma că „Schimbările climatice din ultima jumătate de secol au afectat deja ecosistemele forestiere şi vor avea efecte din ce în ce mai mari asupra lor în viitor. Serviciile de reglare a carbonului furnizate de păduri riscă să dispară în totalitate dacă nu se procedează la reducerea substanţială a emisiilor actuale de carbon, fapt care ar duce la eliberarea de cantităţi imense de carbon în atmosferă, accentuându-se astfel schimbările climatice.”

Efectele combinate ale schimbărilor climatice asupra pădurilor, inculsiv condiţii de mediu schimbătoare, devitalizarea pădurilor, furtunile şi incendiile, vor fi resimţite în toată Europa, în diverse grade de intensitate. Ele vor afecta funcţiile socio-economice şi ecologice. Problemele asociate în prezent cu anumite regiuni se vor extinde peste hotarele lor tradiţionale, după cum este deja evident în cazul incendiilor şi al furtunilor. Această dimensiune europeană din ce în ce mai pronunţată[63] ridică problema modului în care UE poate contribui cel mai bine la asigurarea continuităţii tuturor funcţiilor îndeplinite de păduri.

Întrebarea 2:

- În ce măsură sunt pregătite pădurile şi sectorul forestier din UE să facă faţă amplitudinii şi naturii provocărilor generate de schimbările climatice?

- Considera ţi că anumite ţări sau regiuni sunt mai expuse/vulnerabile în faţa schimbărilor climatice? Pe ce surse de informare vă fondaţi răspunsul?

- Vi se pare necesară o acţiune rapidă din partea UE pentru a asigura menţinerea tuturor funcţiilor pădurilor?

- Cum poate UE să contribuie în sensul adăugării de valoare la eforturile SM?

INSTRUMENTELE DISPONIBILE PENTRU PROTEJAREA PăDURILOR

În prezent, SM au la dispoziţie o multitudine de instrumente prin care pot asigura protejarea pădurilor. Principiile MCPFE, legislaţia statelor membre şi cea a UE, sistemele de informare în domeniul forestier şi practicile SFM la faţa locului pot contribui în egală măsură la protejarea pădurilor. În plus, Comitetul permanent forestier, Comitetul consultativ pentru păduri şi lemnul de plută, Comitetul consultativ pentru FBI şi Grupul de experţi în materie de incendii forestiere, prezidate de Comisie, facilitează schimbul periodic de opinii între părţile interesate, SM şi Comisie.

Strategii naţionale de utilizare şi gestionare a pădurilor

Toate statele membre ale UE dispun de legislaţie naţională (şi uneori regională) în materie de gestionare forestieră. Aceasta include fie legislaţia forestieră propriu-zisă, fie componentele aplicabile domeniului forestier ale altor texte de lege.

Instrumentele de care dispun în general ţările sau regiunile UE sunt:

- Programele forestiere naţionale;

- Standardele operaţionale în domeniul forestier;

- Inventarele forestiere naţionale (IFN) complete şi sistematice;

- Sistemele de registru cadastral, instrument important pentru dezvoltarea funcţiilor sociale şi economice ale pădurilor şi pentru restricţionarea conversiei ilegale a pădurilor;

- Cartografierea funcţiilor forestiere şi planificarea peisagistică şi regională;

- Cerinţele de gestionare a pădurilor, inclusiv planuri de gestionare şi uneori obligaţii specifice de gestionare cu privire la anumite funcţii forestiere;

- Cerinţele de producere şi utilizare a materialului de reproducere;

- Planurile naţionale de acţiune în temeiul CBD sau UNCCD;

- Schemele de ajutoare pentru proprietarii de păduri persoane fizice şi asociaţiile formate din aceşti proprietari;

- Dispoziţiile şi stimulentele de ordin juridic în vederea reducerii fragmentării proprietăţii, posibil asociate stimulentelor în vederea cooperării între propietarii de păduri;

- Regimurile de autorizare care să presupună aprobarea din partea autorităţilor competente pentru recoltarea masei lemnoase;

- Restricţiile în ceea ce priveşte conversia terenurilor forestiere către alte utilizări.

În unele cazuri, instrumentele sus-menţionate sunt obligatorii, în alte cazuri se folosesc din proprie iniţiativă.

Strategii UE de utilizare şi gestionare a pădurilor

Pe lângă iniţiativa UE privind sustenabilitatea pădurilor (FS UE), planul de acţiune al UE privind pădurile (FAP UE) şi Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European privind industriile forestiere inovatoare şi durabile din UE[64], care sunt singurele instrumente strategice ale UE în domeniul forestier, există şi alte câteva domenii de politică relevante, chiar dacă nu sunt direct legate de păduri sau de industria forestieră. Multe acţiuni esenţiale din cadrul FAP UE se referă la aceste politici, enumerate mai jos.

- În cadrul reţelei Natura 2000, habitatele forestiere reprezintă aproape 20% din siturile terestre desemnate.

- Politica UE în domeniul climei recunoaşte că, pentru realizarea obiectivelor sale generale, toate sectoarele, inclusiv utilizarea terenurilor, schimbarea destinaţiei terenurilor şi silvicultura ( land use, land-use change and forestry - LULUCF) trebuie să îşi aducă contribuţia[65]. Decizia privind repartizarea eforturilor[66] şi Directiva privind schema de comercializare a certificatelor de emisii (Directiva ETS)[67] includ dispoziţii în sensul evaluării de către Comisie a opţiunilor de includere a LULUCF în angajamentul UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

- Regulamentul privind dezvoltarea rurală (2007-2013[68]) este instrumentul principal de finanţare a măsurilor în domeniul forestier şi include dispoziţii de confinanţare pentru împădurire, plăţi pentru ariile Natura 2000, măsuri de prevenire şi reabilitare a pădurilor şi alte măsuri de protecţie a mediului forestier, precum şi o gamă largă de investiţii în gestionarea pădurilor şi prelucrarea lemnului.

Măsurile referitoare la utilizarea de servicii de consiliere de către proprietarii pădurilor contribuie la promovarea utilizării sustenabile a pădurilor şi la o mai bună conştientizare a schimbărilor climatice, încurajează acţiunile de atenuare şi sprijină măsurile de adaptare ale proprietarilor pădurilor.

Mecanismul de eco-condiţionalitate poate avea la rândul său un efect asupra gestionării pădurilor, în special după modificarea PAC în urma bilanţului de sănătate, prin care s-a inclus gospodărirea apelor în cadrul programului „Condiţii agricole şi de mediu optime” ( Good Agricultural and Environmental Condition - GAEC), adoptându-se noul standard privind stabilirea de porţiuni de îndiguire de-a lungul cursurilor de apă, care va deveni obligatoriu cel mai târziu în 2012. La implementarea acestei politici, se poate avea în vedere crearea sau menţinerea de porţiuni de îndiguire împădurite.

- Directiva privind promovarea energiei din surse regenerabile (RES-D)[69] stabileşte obiectivul obligatoriu pentru UE de a atinge o cotă de 20% energie din surse regenerabile până în 2020. Se estimează că ponderea cea mai mare la realizarea acestui obiectiv o vor avea biomasa generată de agricultură, silvicultură şi de deşeurile rezultate în urma cogenerării de energie şi căldură, precum şi combustibilii pentru transport.

- Planul de acţiune privind consumul şi producţia durabile şi politica industrială durabilă (SCIP/IP) vizează îmbunătăţirea performanţelor energetice şi de mediu ale produselor. Politica de achiziţii publice ecologice pentru instituţiile publice şi sistemul revizuit de etichetare ecologică[70] sunt componente ale acestei abordări.

- Regimul fitosanitar comunitar (CPHR[71]) vizează prevenirea extinderii speciilor forestiere alogene şi a organismelor cu efect dăunător asupra pădurilor. Revizuirea acestui regim ar putea introduce mai multă flexibilitate în ceea ce priveşte limitările de utilizare şi comercializare a materialului forestier de reproducere şi/sau aborda efectele schimbărilor climatice asupra dăunătorilor şi bolilor, precum şi asupra vectorilor acestora.

- Directiva 1999/105/CE a Consiliului din 22 decembrie 1999 privind comercializarea materialului forestier de reproducere[72] recunoaşte că alegerea acestuia este importantă pentru păduri şi că materialul trebuie să aibă o structură generică potrivită pentru locurile de plantare şi trebuie să fie de foarte bună calitate.

- Cel de-al şaptelea Program-cadru (PC7) a lansat conceptul de platforme tehnologice europene în zonele în care competitivitatea, creşterea economică şi bunăstarea Europei depind de cercetarea şi de progresele tehnologice importante. Platforma tehnologică forestieră reuneşte părţile interesante, sub egida industriei de resort, pentru a defini şi implementa o agendă strategică de cercetare.

- PC7 finanţează, de asemenea, cercetarea colaborativă în materie de producţie sustenabilă şi gestionare a resurselor biologice forestiere şi în materie de estimare a schimbărilor ecologice viitoare.

- Activităţile Centrului Comun de Cercetare în materie de teledetecţie, schimbări climatice, monitorizare forestieră, fragmentare forestieră, incendii şi sisteme de informare forestieră. Proiectele COST au vizat ariile protejate forestiere şi IFN-urile.

- Politica actuală de coeziune sprijină investiţiile în energii din surse regenerabile şi cofinanţează programe care conservă şi promovează zonele naturale şi biodiversitatea.

- Fondul de solidaritate al UE[73] sprijină SM în încercarea de remediere a daunelor provocate de dezastrele naturale de proporţii, inclusiv furtuni şi incendii forestiere.

- Mecanismul de protecţie civilă al UE oferă cadrul de organizare a asistenţei reciproce între statele membre în cazul dezastrelor de proporţii, inclusiv furtunile şi incendiile forestiere, care depăşesc capacitatea de reacţie a SM afectate[74].

- Strategia UE în materie de dezastre naturale şi provocate de om[75], aprobată recent de Consiliu[76], prevede o metodă de evaluare şi gestionare a riscurilor şi identifică incendiile forestiere ca fiind o prioritate a activităţii UE în ceea ce priveşte evaluarea şi gestionarea riscurilor.

- Pentru asigurarea coerenţei, grupul interservicii pentru silvicultură din cadrul Comisiei se întruneşte periodic pentru a discuta aspecte importante ale domeniului forestier.

Întrebarea 3:

- Suneţi de părere că politicile UE şi ale statelor membre sunt suficiente pentru a asigura că UE contribuie la protejarea pădurilor, inclusiv la pregătirea lor pentru schimbările climatice şi la conservarea biodiversităţii forestiere?

- Există domenii (dacă da, care anume) în care trebuie intensificată activitatea? Aceste măsuri s-ar putea înscrie în cadrul strategic actual sau în afara acestuia?

Gestionarea şi utilizarea pădurilor

Gestionarea sustenabilă a pădurilor pe baza principiilor MCPFE, a politicilor şi obligaţiilor SM, sprijinită de UE în special în cadrul dezvoltării rurale, reprezintă un mijloc foarte util, care permite transferul în practică al politicii în domeniul forestier. Printre practicile de gestionare sustenabilă a pădurilor destinate protejării pădurilor se numără:

- Împădurirea, care dă naştere la noi păduri capabile să intensifice sechestrarea carbonului şi să sporească biodiversitatea în zonele corespunzătoare, pentru protejarea aşezărilor omeneşti şi a peisajelor culturale, crescând totodată pe termen lung randamentul productiv al covorului vegetal;

- Măsuri de prevenire a incendiilor, precum gestionarea materialelor combustibile, înfiinţarea şi întreţinerea de parafocuri, poteci, puncte de alimentare cu apă, alegerea optimă a speciilor de arbori, stabilirea de puncte fixe de monitorizare a incendiilor forestiere şi furnizarea de echipamente de comunicare pentru a împiedica propagarea incendiilor.

- O planificare forestieră corespunzătoare, care să contribuie la adaptarea compoziţiei pădurilor prin favorizarea speciilor şi soiurilor arboricole cele mai adaptate sau, în cadrul unei specii, a unei mai bune variabilităţi genetice.

- Mobilizarea şi recoltarea sustenabilă a masei lemnoase, precum şi investiţiile în operaţiunile forestiere menite a creşte stabilitatea şi capacitatea pădurilor de a face faţă impactulului schimbărilor climatice, inclusiv reducerea riscurilor de producere a incendiilor forestiere şi a furtunilor şi de apariţie a dăunătorilor.

- Favorizarea activă a speciilor arboricole care se adaptează mai bine la condiţiile locale şi la condiţiile de creştere în contextul schimbărilor climatice, inclusiv prin utilizarea regenerării naturale în cazurile în care acest lucru este posibil şi recomandabil.

- Conservarea resurselor genetice endemice şi selecţionarea elementelor din patrimoniul genetic care sunt cel mai bine adaptate la condiţiile estimate de creştere. Aceasta poate presupune şi utilizarea de noi varietăţi şi specii.

- Prevenirea introducerii, prin intermediul schimburilor comerciale internaţionale, a bolilor şi dăunătorilor noi şi a vectorilor acestora (cum ar fi nematodul lemnului de pin din Portugalia).

Întrebarea 4:

- Cum ar putea fi actualizată implementarea SFM pentru a menţine funcţiile productive şi de protecţie ale pădurilor şi viabilitatea globală a pădurilor, precum şi pentru a creşte capacitatea pădurilor din UE de a face faţă schimbărilor climatice şi declinului biodiversităţii?

- Ce măsuri sunt necesare pentru a se asigura că patrimoniul genetic din materialul forestier de reproducere poate fi conservat în toată diversitatea sa şi adaptat cu succes la schimbările climatice?

Informarea în domeniul forestier

Informaţiile despre situaţia şi resursele forestiere sunt esenţiale pentru a se asigura că deciziile luate în materie de păduri aduc cele mai mari beneficii la toate nivelurile, din punct de vedere socio-economic şi ecologic. Mai mult, UE are obligaţii de raportare către UNFCCC şi CBD care necesită sisteme de informare forestieră fiabile şi coerente. În prezent, informaţiile cu privire la păduri sunt stocate la niveluri diferite:

- Inventarele forestiere : Inventarele forestiere naţionale deţin cele mai multe informaţii referitoare la resursele forestiere. Aceste informaţii nu sunt armonizate şi, prin urmare, nu pot fi utilizate decât limitat la nivelul UE. Prin intermediul mai multor proiecte, Comisia a studiat posibilitatea:

- extinderii domeniului de aplicare a sistemelor de inventare forestiere dincolo de aspectele legate de producţia de materialul lemnos, în vederea includerii indicatorilor şi criteriilor SFM ameliorate şi aprobate de MCPFE[77], precum şi a informaţiilor socio-economice.

- armonizarea IFN[78] pentru a putea fi comparabile unele cu altele.

- Sistemul integrat de administrare şi control (IACS, cofinanţat de fondul de dezvoltare rurală al UE) este utilizat pentru gestionarea şi controlul plăţilor directe şi al anumitor măsuri luate la nivel local în cadrul politicii de dezvoltare rurală (măsuri forestiere de agromediu).

- Monitorizarea situaţiei pădurilor : În temeiul legislaţiei UE, din 1987 până în 2006, când a expirat regulamentul Forest Focus[79] [Regulamentul (CE) nr. 2152/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 noiembrie 2003 privind supravegherea pădurilor şi interacţiunile ecologice în cadrul Comunităţii], SM au monitorizat starea pădurilor conform „sistemului de monitorizare intensivă şi la scară largă”[80]. Din 2007, singura bază legală de monitorizare în UE este proiectul „FutMon” din cadrul Life+[81], care beneficiază actualmente de sprijin în vederea elaborării unor noi concepte de monitorizare.

- Monitorizarea incendiilor forestiere : Sistemul european de informaţii privind incendiile forestiere (EFFIS) este un proiect voluntar, recunoscut de SM, de Comisie şi de Parlamentul European ca fiind un instrument esenţial de monitorizare a incendiilor în Europa.

- Clasificarea pădurilor : AEM (Agenţia Europeană de Mediu) a elaborat o tipologie a pădurilor[82] care va putea fi utilizată în viitor în evaluările stării ecologice a pădurilor desfăşurate la nivel european, dar până în prezent doar puţine SM au testat-o ca parte a sistemelor lor de informaţii în domeniul forestier. Adoptarea acestei tipologii va necesita eforturi şi resurse tehnice de amploare.

Centrul european de date privind pădurile (EFDAC), care funcţionează din iniţiativa Comisiei, pleacă de la informaţiile din domeniul forestier şi de la bazele de date privind monitorizarea existente în UE, integrează Platforma europeană de informare şi comunicare în domeniul forestier (EFICP)[83] şi are ca bază o serie de iniţiative ale Comisiei[84]. Se doreşte ca EFDAC să devină centrul principal de informare în domeniul forestier din Europa. În prezent, el încorporează toate datele geografice detaliate culese în temeiul regulamentelor anterioare ale UE, precum şi rezultatele proiectelor precedente.

Eurostat furnizează statistici anuale referitoare la producţia şi comerţul cu masă lemnoasă şi produse din lemn în UE şi ţările AELS. Eurostat colaborează cu UNECE, FAO şi ITTO ( International Tropical Timber Organisation ) ca parte a unui exerciţiu la nivel mondial, folosind un singur chestionar comun bazat pe un set de definiţii armonizate. Aceste date pot contribui la modelarea carbonului sechestrat în mobilizările anuale de masă lemnoasă şi în produsele din lemn. De asemenea, Eurostat furnizează indicatori economici anuali pentru silvicultură, exploatarea forestieră şi FBI.

Datele agregate privind daunele forestiere, cu excepţia cazurilor de incendiu, nu cuantifică amploarea reală a daunelor. Deşi în UE nu există încă un sistem de monitorizare a dăunătorilor, acesta s-ar putea dovedi necesar ţinând seama de impactul estimat al schimbărilor climatice asupra distribuţiei organismelor dăunătoare. Mai mult, lipsa informaţiilor comparabile şi verificabile a dus la o imagine incompletă a echilibrelor GES în operaţiunile forestiere şi a impactului acestora asupra biodiversităţii forestiere.

Necesitatea unor informaţii forestiere mai armonizate, fiabile şi complexe este recunoscută din ce în ce mai mult de Comisie, de SM şi de mulţi operatori economici. Recenta revizuire intermediară[85] a FAP UE a evidenţiat necesitatea amplificării sistemelor de informare forestieră existente. Deşi unele SM dispun de informaţii forestiere care le satisfac propriile necesităţi, ele pot avea o relevanţă redusă la nivelul UE sau la nivel global.

Raportarea armonizată a unui set mai complet de indicatori poate fi o modalitate eficace de a obţine informaţii mai bune despre utillizarea, funcţiile şi protecţia pădurilor. Un nivel mai bun de informare asupra stocurilor de carbon din păduri şi asupra conţinutului de carbon din produsele lemnoase este esenţial pentru sprijinirea pădurilor şi a sectorului forestier în sensul menţinerii contribuţiei active a acestora la atenuarea schimbărilor climatice. Dificultăţile considerabile cu care UE s-a confruntat recent în momentul formulării poziţiei sale în cadrul conferinţelor internaţionale, cum ar fi Conferinţa de la Copenhaga privind clima, au evidenţiat acest lucru.

Întrebarea 5:

Ţinând seama de diversele niveluri strategice pertinente, sunt informaţiile din domeniul forestier obţinute în prezent suficiente pentru a evalua precis şi unitar:

- Sănătatea şi starea pădurilor din UE?

- Potenţialul lor productiv?

- Bilanţul lor de carbon?

- Funcţiile lor protectoare (soluri, ape, reglarea climei, biodiversitate)?

- Furnizarea de servicii societă ţii şi funcţia lor socială?

- Viabilitatea globală a sectorului forestier?

Dacă informa ţiile nu sunt suficiente, cum se poate îmbunătăţi informarea în domeniul forestier?

Sunt suficiente eforturile îndreptate către elaborarea unei culegeri armonizate [86] cu date din domeniul forestier?

Ce poate să facă UE pentru a continua dezvoltarea şi/sau amplificarea sistemelor de informare în domeniul forestier?

URMăTOARELE ETAPE

Multe păduri europene vor fi din ce în ce mai afectate de schimbările climatice. Pregătirea pentru aceste provocări este cea mai bună metodă de a se asigura că pădurile continuă să îşi îndeplinească toate funcţiile. Scopul prezentei Cărţi verzi este să încurajeze o dezbatere publică la nivelul Uniunii Europene şi să strângă opinii despre viitorul protecţiei pădurilor şi al politicii de informare în domeniul forestier, precum şi să furnizeze elemente pentru o posibilă actualizare a strategiei forestiere a UE care să ţină seama de aspectele climatice.

Instituţiile europene şi toate entităţile interesate – organizaţii sau persoane particulare – sunt invitate să îşi prezinte observaţiile privind întrebările formulate în Cartea verde, precum şi cu referire la orice alte teme care privesc protecţia pădurilor şi informarea în domeniul forestier. Procesul de consultare se va desfăşura după cum urmează:

Consultarea publică pe internet va fi deschisă până la 31 iulie 2010.

În iunie 2010, Comisia va organiza la Bruxelles un atelier şi o întrunire a părţilor interesate, care vor avea ca temă prezenta Carte verde.

Comisia va publica pe internet contribuţiile părţilor interesate şi va prezenta propriul feedback asupra principalelor rezultate ale consultării.

Rezultatele consultării publice vor contribui la articularea lucrărilor viitoare ale Comisiei în ceea ce priveşte contribuţia UE în domeniul protejării pădurilor în contextul schimbărilor climatice, precum şi la trecerea în revistă a informaţiilor necesare pentru a realiza acest luru.

Statele membre şi părţile interesate sunt invitate să transmită răspunsurile la Cartea verde până la 31 iulie 2010, cel târziu. Răspunsurile trebuie trimise la următoarea adresă:

Prin poştă:

European Commission

Directorate General for Environment

Unitatea B1: Forest, Soil and Agriculture

BU-9 04/029 B-1049 Brussels, Belgium

Prin e-mail:

ENV-U43-sector-forest@ec.europa.eu

Este important să se citească declaraţia specifică de confidenţialitate ataşată acestei consultări pentru a obţine mai multe informaţii despre modul în care vor fi prelucrate datele şi contribuţiile dumneavoastră personale. Organizaţiile profesionale sunt invitate să se înscrie în Registrul reprezentanţilor grupurilor de interese al Comisiei Europene (http://:ec.europa.eu/transparency/regrin). Acest registru a fost instituit în cadrul Iniţiativei europene în materie de transparenţă, cu scopul de a oferi Comisiei şi publicului larg informaţii cu privire la obiectivele, finanţarea şi structurile reprezentanţilor grupurilor de interese.

[1] COM(2009) 147.

[2] Articolul 5 din Tratatul UE.

[3] Raportul UNCED (Rio de Janeiro, 1992) Anexa III, 2b.

[4] http://www.cbd.int/forest/pow.shtml

[5] COM (2003) 251 - Regulamentul (CE) nr. 2173/2005 al Consiliului.

[6] COM(2008) 645.

[7] http://www.mcpfe.org

[8] MCPFE Lisabona (1998).

MCPFE Viena (2003).

[9] Rezoluţia 1999/C 56/01 a Consiliului.

[10] COM(2006) 302.

[11] http://www.unece.org/timber/fra/definit.htm

[12] Rata globală de despădurire este de circa 13 M ha pe an, a se vedea: http://www.fao.org/DOCREP/008/a0400e/a0400e00.htm pentru cifrele actualizate.

[13] G. R. van der Werf et al: CO2 emissions from forest loss , Nature Geoscience (2), 2009.

[14] Falinski, J.-B.; Mortier, F., Revue forestière française XLVIII , 1996.

[15] TBFRA 2000 - http://www.unece.org/timber/fra/welcome.htm

[16] SEC(2009)387, secţiunea 10.2 „Forests” (Păduri).

[17] http://www/cepf-eu.org

[18] SEC(2009)1111:

[19] http://www.unece.org/timber/efsos/

[20] http://www.unece.org/timber/efsos/

[21] COM(2008)113.

[22] Häglund, B.: The role of European forests in welfare creation , prezentare STORA ENSO , 2003

[23] COM(2006) 848.

[24] www.unece.org/timber/docs/dp/dp-41.pdf

[25] Hetsch S. et al (2008): Wood resources availability and demands II -future wood flows in the forest and energy sector . European countries in 2010 and 2020,Geneva.

[26] MCPFE, State of Europe's forests 2007 - Situaţia pădurilor Europei în 2007.

[27] http://ec.europa.eu/agriculture/analysis/external/forest_products

[28] SOM variază între 0,71% în cazul terenurilor agricole aride şi 6,65%în cazul celor umede (Vallejo, R. et al (2005) MMA - Spania).

[29] http://www.forestry.gov.uk/website/forestresearch.nsf/ByUnique/INFD-623HXH

[30] Raportul 8/2009 al AEM.

[31] „Zone de protecţie a apelor” Bayerischer Agrarbericht 2008.

[32] http://ec.europa.eu/environment/nature/info/pubs/docs/nat2000/n2kforest_en.pdf

[33] TBFRA 2000-http://www.unece.org/trade/timber/fra/welcome.htm).

[34] MCPFE „Situaţia pădurilor Europei în 2007”.

[35] Statele membre UE, Islanda, Norvegia, Elveţia, Liechtenstein şi Turcia.

[36] Tomialojc şi Wesolowski (2000). Biogeography ecology and forest bird communities

[37] COM(2009) 358.

[38] Raport HD 2009, articolul 17 - http://ec.europa.eu/environment/nature/

[39] Raport AEM nr. 4/2009.

[40] Proiectul BioSoil/„Forest Focus”

[41] Ciais, P. et al. (2008): http://www.nature.com/ngeo/journal/v1/n7/full/ngeo233.html

[42] Inventarul anual al gazelor cu efect de seră al Comunităţii Europene pentru perioada 1990-2007, şi Raportul privind inventarul, 2009.

[43] Lindroth, A. et al în Global Change Biology 2009-15.

[44] http://www.ipcc.ch/pdf/assessment-report/ar4/wg3/ar4-wg3-chapter9.pdf

[45] Menenti, M.; Verstraete, M; Peltoniemi, J. (2000): Observing land from space: science, customers, and technology . Kluwer Academic.

[46] Makarieva, A. et al.: Precipitation on land versus distance from the ocean: Evidence for a forest pump of atmospheric moisture , în: Ecological Complexity, Volume 6, Issue 3, 09/2009.

[47] Murdiyarso, D.; Sheil, D.: How Forests Attract Rain: An Examination of a New Hypothesis ., în: BioScience 59, 2009.

[48] http://melbournecatchments.org

[49] Există şi evenimente naturale (precum glaciaţiunile) care au provocat schimbări mai bruşte ale ocurenţei şi distribuţiei speciilor.

[50] 4AR din IPCC, WG 1 www.ipcc.ch

[51] http://www.fao.org/docrep/011/i0670e/i0670e10.htm

[52] Raport AEM nr. 4/2008 / SEC(2009)387.

[53] Colinas, C.; De Dios, V.; Fischer, Ch.: Vol. 33, Nr 1, 01/2007.

[54] Gonzales, C (2008): Analysis of the oak decline in Spain "la seca" . Thesis, SLU Uppsala.

[55] Casalegno, S. et al., 2010 Forest Ecology and Management (la tipar).

[56] BOKU, EFI, IAFS, INRA (2008): Impactul schimbărilor climatice asupra pădurilor din Europa şi opţiunile de adaptare.

[57] Lindner et al. 2008 http://ec.europa.eu/agriculture/analysis/external/euro_forests/full_report_en.pdf

[58] Indicele lunar de gravitate explică pericolul de incendii pe baza condiţiilor meteorologice.

[59] Centrul Comun de Cercetare – IES: Sistemul european de informaţii privind incendiile forestiere, Incendiile forestiere în Europa 2008.

[60] Westerling, A.L. et al: în: Science, Vol. 313. nr. 5789 (08/2006).

[61] Newsletter EFFIS, septembrie 2009.

[62] „Making forests fit for Climate Change, a global view of climate-change impacts on forests and people and options for adaptation”, 2009.

[63] Winkel, G. et al (2009): http://ec.europa.eu/environment/forests/pdf/ifp_ecologic_report.pdf

[64] COM(2008)113.

[65] COM(2007)2 / COM(2005)35.

[66] Decizia nr. 406/2009/CE.

[67] Directiva 2009/29/CE.

[68] Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului.

[69] Directiva 2009/28/CE.

[70] http://ec.europa.eu/environment/ecolabel/index_en.htm

[71] Directiva 2000/29/CE a Consiliului.

[72] JO L 011, 15.1.2000.

[73] Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului.

[74] Decizia 2007/779/CE a Consiliului.

[75] COM(2009) 82.

[76] Concluziile Consiliului din 30 noiembrie 2009 http://www.consilium.europa.eu/uedocs/NewsWord/en/jha/111537.doc

[77] http://www.mcpfe.org/system/files/u1/List_of_improved_indicators.pdf

[78] Raportul COST E43. http://www.metla.fi/eu/cost/e43/

[79] Regulamentul (CE) nr. 2152/2003.

[80] http://www.icp-forests.org/

[81] Regulamentul (CE) nr. 614/2007.

[82] http://www.eea.europa.eu/publications/technical_report_2006_9

[83] EFICP http://eficp.jrc.ec.europa.eu/EFICP/

[84] INSPIRE, SEIS şi GMES.

[85] http://ec.europa.eu/agriculture/eval/reports/euforest/index_en.htm

[86] În acest context, „armonizat” trebuie înţeles în sensul comparabilităţii şi compatibilităţii rezultatelor sistemelor de informare, nu în sensul uniformizării procedurilor de culegere a datelor.